Ministerul Educaţiei al Republicii Moldova

Universitatea Tehnică a Moldovei

REFERAT
la filosofie cu tema:
“Filosofia Moderna. Francis Bacon”

A îndeplinit st.gr.TI-191 Gorbatenchii Catalin

Chişinău – 2019

Caracteristica generală.
 Epoca modernă cuprinde sec. XVII, XVIII şi prima jumătate a sec.XIX.
Începînd cu sec. XVII se dezvoltă puternic ştiinţile naturale, practic aceasta este o
explozie informaţională, se acumulează o mulţime de fapte şi se formulează noi
teorii.
Torricelli demonstrează presiunea aerului, a inventat barometru cu mercur şi
pompa de aer. I. Newton descoperă legile fundamentale ale mecanicii. R . Boyle
formulează definiţia elementului chimic. W. Harvey descoperă circulaţia sangvină.
Un mare aport în dezvoltarea mecanicii, fizicii şi fiziologiei au adus R.Descartes şi
G.Leibniz. T.Hobbes şi G.Grotius dezvoltă teoria dreptului natural. Sec. XVII este
nu numai secolul ştiinţei şi revoluţiilor ştiinţifice,dar si secolul revoluţiei filozofice
–pe parcursul a cîteva decenii a fost efectuată lovitura decisivă filozofiei scolastice.
Au efectuat această revoluţie F.Bacon şi R.Descartes. În filozofie are loc ruperea
definitivă cu scolastica şi religia. În lupta cu dogmele religiei şi autoritatea bisericii
se formulează concepţia despre atotputernicia raţiunii şi posibilităţile nelimitate a
cunoaşterii. Temelia gîndirii filozofice se transferă din sfera religiei în sfera
ştiinţei. Pentru filozofia epocii moderne este caracteristic gnoseocentrismul, în
centrul cercetărilor filozofice devin problemele gnoseologice. Ştiinţele
experimentale care se dezvoltă foarte puternic în această perioadă puneau în faţa
filozofiei problema justificării şi fundamentării metodelor de cunoaştere. În
legătură cu aceasta se formează noţiunile subiect şi obiect a cunoaşterii, empirism
şi raţionalism. Pentru filozofia din această perioadă este caracteristic tendinţa
materialistă şi orientarea naturfilozofică ce se baza pe ştiinţa naturalistă
experimantală şi panteism.

Paradigma ontologică.

Filozofii epocii moderne considerau, că principala sarcină a ştiinţei şi filozofiei

este de a contribui la mărirea puterii omului asupra naturii. De aceea în centru
cercetărilor filozofice era paradigma ontologică – intenţia de a cunoaşte existenţa,
structura lumii, legităţile naturii. Însă această paradigmă se formula în diferit mod
la diferiţi filozofi.
PARADIGMĂ – (la Platon) lumea ideilor, prototip al lumii sensibile în care
trăim; principiu care distinge legăturile și opozițiile fundamentale între câteva
noțiuni dominante cu funcție de comandă și control al gândirii: caz exemplar,
1
model, prototip, situație ideală.
Întemeietorul materialismului englez F.Bacon (1561-1626) reeşea din aceea
că la baza lumii se găseşte materia multicalitativă. Multitudinea de obiecte apare în
rezultatul combinării acestor calităţi diverse. Materia are formă şi mişcare.
Mişcarea este o proprietate inalienabilă a materiei, cum este veşnică materia aşa-i
veşnică şi mişcarea.

Francis Bacon
Francis Bacon (n. 22 ianuarie 1561, Londra - d. 9 aprilie 1626, Londra) a fost un
filosof, om de știință, jurist, orator, autor englez. A trăit la curtea engleză în timpul
domniei lui Elisabeta I a Angliei și apoi în timpul domniei lui Iacob I al Angliei.
Nu trebuie confundat cu Francis Bacon (pictor) (1909 - 1992) sau cu
filozoful Roger Bacon (1214 - 1294).
A fost Procuror General și Lord Cancelar al Angliei. Bacon a fost numit și
creatorul empirismului. A fost înnobilat în 1603 (fiind primul om de știință care a
primit titlul de cavaler), și creat Baron Verulam în 1618 și Viconte Sf. Alban în
1621. A murit de pneumonie în timp ce studia efectele de congelare pentru
conservarea cărnii. La scurt timp după înmormântarea acestuia, peste 30 de minți
strălucite au adunat 32 de elogii ce au fost publicate în latină. A lăsat bunuri în
valoare de £7,000, teren de £6,000 (după vânzare), însă datoriile sale erau mai mult
decât £23,000, adică peste £3m în valorile curente.

Biografie

S-a născut în 22 ianuarie 1561, fiind cel mai mic dintre cei cinci fii ai lui Sir
Nicholas Bacon și a celei de-a doua soții a acestuia, Anne (Cooke) Bacon, fiica
unui remarcat umanist, Anthony Cooke. Sora mamei lui era căsătorită cu William
Cecil. Francis Bacon a fost educat ca un adevărat gentleman. Având sănătatea
precară, primii ani de studiu i-a petrecut acasă, având ca tutore pe John Walsall,
care fusese pregătit la Oxford și avea înclinații spre puritanism.
Pe 5 aprilie 1573, Francis Bacon intră la Trinity College, Cambridge. Studiază
în latină, conform stilului epocii. Studiind lucrările lui Aristotel, își dă seama că
multe din concepțiile științifice ale acestuia erau eronate. În iunie 1576, Bacon
intră la Gray's Inn la Londra, una din școlile unde se studia jurisprudența și
avocatura. Trei luni mai târziu pleca în Franța cu Sir Amias Paulet, ambasadorul
2
englez la Paris. Despre Franța va păstra o părere negativă care se va nota în Notes
on Present State of Christendom, scrisă în 1582. Scrie că regele Henric al III-
lea pare a fi un om dedicat plăcerilor, petrecerilor, curtezanelor și dansului, iar
Franța o țară profund coruptă, rău administrată, săracă și aproape de ruină.

Opere principale:

-Essays (1597);
-The Two Books of Francis Bacon of the Proficience and Advancement of
Learning (1605);
-De sapientia veterum (1609);
-Novum organum (1620);
-Historia naturalis et experimentalis ad condendam philosophiam (1622);
-De augmentis scientiarum (1623);
-Apophthegms new and old (1624);
-Sylva Sylvarum. New Atlantis (1626-1627).

Trăind în epoca nașterii științei moderne, Bacon și-a asumat sarcina

elaborării unei metode noi, adecvate, care în opoziție cu scolastica sterilă, să
favorizeze cercetarea științifică, cunoașterea și dominarea naturii de către om.
Aşadar, în timp ce filozofia naturii continua să rămînă într-o stare deplorabilă,
ştiinţele naturii au realizat succese importante. Rezultatele ştiinţei îi făceau pe
savanţi şă-şi pună întrebarea despre cauza succeselor ştiinţei şi a insucceselor
filozofiei. Răspunsul la această întrebare, scrie Bacon, poate fi numai unul. Dacă
oamenii de ştiinţă au ajuns la rezultate mai bune, apoi aceasta se datoreşte faptului
că ei s-au servit de metode mai bune decît filozofii. Dacă filozofia vrea să realizeze
şi ea progrese asemănătoare celor din ştiinţă, ei nu-i rămîne decît să adopte
metodele ştiinţei. Astfel, filozofia modernă începe cu problema metodei. Această
problemă şi-au pus-o, aproape în acelaşi timp, F. Bacon şi filozoful francez R.
Descartes. Primul credea că filozofia trebuie să adopte metoda ştiinţelor naturii,
adică inducţia; cel de-al doilea reprezenta metoda ştiinţelor matematice, adică
deducţia.
Bacon a sesizat bine faptul că oamenii în trecut făceau deseori descoperiri
3
ingenioase în ştiinţă mai mult întîmplător. Ei aşteptau norocul întîmplării,
întrucît nu cunoşteau acele metode şi procedee, care ar fi dat muncii lor un caracter
mai sistematic, iar descoperirilor – un caracter logic. Descoperirile făcute de ştiinţa
contemporană lui Bacon au demonstrat că ele se bazează pe anumite legi. Aceste
legi oamenii le utilizează pentru a produce unele efecte ce erau de folos şi care nu
se produc de la sine în natură.
Invenţiile ce urmau (tunurile, praful de puşcă, busola etc.) nu erau decît
aplicarea practică a unor legi ale naturii. Deci, pentru a face invenţii utile omul are
nevoie de a cunoaşte legile naturii. Nu putem porunci naturii decît numai
supunîndu-ne ei. Căci natura nu se lasă să fie învinsă decît numai de cei ce ştiu să
cunoască şi să aplice legile ei.
Pornind de la această premisă, Bacon pune temelia acelei concepţii, care
avea să fie denumită mai tîrziu pozitivism. El înaintează vestita formulă: “Puterea
omului stă numai în ştiinţă“. Pentru a stăpîni natura el trebuie să cunoască legile şi
să prevadă printr-însele cursul fenomenelor ei. Aceasta este concepţia pe care
Bacon a înaintat-o în pragul Epocii moderne. Dacă toată puterea omului este numai
în ştiinţă, atunci este evident, că atît putem cît ştim. De aici rezultă, că atît ştim cît
putem. Valoarea ştiinţei constă deci în puterea pe care o dă omului asupra naturii.
Această putere este garanţia ultimă a justeţei cunoştinţelor noastre despre lume.
Cunoştinţele ce nu ne ajută să influenţăm asupra fenomenului “cunoscut”, ce nu se
verifică în aplicare, nu pot fi considerate ca fiind adevărate. Acest criteriu, spune
Bacon, ne demonstrează zădărnicia sistemelor filozofice ale antichităţii, ale Evului
mediu şi ale Renaşterii. Ele toate tindeau să dea cunoştinţa adevărată a naturii, dar
nici una nu dădea posibilitatea de a influenţa asupra ei, de a prevedea cursul
fenomenelor ei şi de a le modifica. De aceea ele rămîneau în mare măsură doar
nişte simple închipuiri subiective. Iar cauza consta în aceea că în trecut filozofii nu
studiau natura în realitatea ei concretă, ci se mărgineau la deducţii scolastice.
Unica salvare este de a ieşi din izolarea în care trăiau cîndva filozofii, dispreţuind
contactul cu natura şi aşteptînd ca toate modificările sociale să fie generate de
raţiunea lor. Ei credeau că însăşi raţiunea le poate da cunoştinţa naturii. Prin
aceasta, filozofii antici şi cei medievali se aseamănă cu painjenii care scot din ei
firul cu care îşi ţes pînzele.
Trebuie, spune Bacon, să încetăm de a mai privi raţiunea ca un oracol
atotştiutor. Dacă vrem să cunoaştem natura, trebuie s-o studiem pe ea însăşi.
Studierea directă a naturii este deci acea cale nouă, pe care Bacon a deschis-o
filozofiei în pragul Epocii moderne.
4
După această caracterizare a punctului de plecare al lui Bacon ne putem da
seama de transformarea adîncă ce sa pro- dus în spirite la sfîrşitul Renaşterii şi la
începutul timpurilor moderne. Nu întîmplător Bacon era comparat de către filozo-
fii care l-au urmat cu un Prometeu modern. Ştiinţa modernă adaugă astfel lui
Homo sapiens o nouă dimensiune: Homo faber. O cauză esenţială a dezvoltării
insuficiente a ştiinţei, scrie Bacon, este reprezentarea eronată a savanţilor despre
obiectul şi scopul ştiinţei. Obiectul ştiinţei, spune el, poate fi numai natura, iar
scopul ei – cunoaşterea şi stăpînirea fenomenelor naturii.
Problema metodei, după cum vedem, ocupă în filozofia lui Bacon un loc
central. Metoda are o mare importanţă ştiinţifică şi practică, ea devine o forţă
transformatoare foarte puternică, deoarece orientează just activitatea omului,
măreşte eficienţa ei. Metoda este comparată de Bacon cu un felinar, care
luminează cercetătorului drumul înainte. Indicînd calea cea mai scurtă şi cea mai
justă spre noi descoperiri, metoda întăreşte dominaţia omului asupra naturii:
“Chiar şi un olog ce merge pe un drum bine bătătorit va ajunge la scopul dorit
mult mai lesne, decît un om sănătos ce merge pe un drum anevoios”.
De aceea alegerea dreaptă a metodei are o importanţă deosebită. Bacon se pronunţă
împotriva metodei deductive, care domina în filozofia scolastică şi ştiinţa contem-
porană lui. Deducţia, are la bază silogismele, iar acestea constau din propoziţii,
propoziţiile din cuvinte, iar cuvintele sunt nişte simboluri, semne ale noţiunilor. De
aceea, dacă noţiunile sunt formulate greşit ori nu sunt destul de clare, bine
determinate, apoi tot lanţul silogismelor se prăbuşeşte, devine lipsit de sens.
Metodei deductive Bacon îi opune metoda inductivă a cunoaşterii. Bacon
vorbeşte despre un şir de piedici, care făceau ca filozofia şi ştiinţa din vremea lui
să rămînă înapoiate, să dea nişte cunoştinţe pretinse, lipsite de soliditate. Prima şi
cea mai importantă piedică, spune el, este că oamenii nu au o închipuire justă
despre obiectul de studiu al ştiinţei şi scopul ei. Unicul obievt de studiu al ştiinţei,
declară el, este natura. Orice sferă a existenţei, orice fenomen al naturii şi societăţii
sunt demne de a fi studiate. Ceea ce este demn de a exista, este demn şi de a fi
cunoscut.
Dacă natura e principalul obiect de studiu, apoi filozofia naturii şi fizica
trebuie să devină principalele ştiinţe. Filozofia trebuie să intre într-o “convieţuire
legitimă“ cu ştiinţele naturii şi numai atunci va deveni o ştiinţă adevărată. Anume
prin aceasta se explică faptul că în sistemul filozofic al lui Bacon rolul central îl
ocupă problemele filozofiei naturii şi a ştiinţei.
O altă cauză a înapoierii ştiinţei sunt aşa-numiţii “idoli”, care însoţesc
5
cunoaşterea şi se răsfrîng neagtiv asupra ei. “Idolii”, sau “fantomele” spiritului, s-
au înrădăcinat, spune Bacon, ca nişte buruieni otrăvitoare în intelectul omenesc,
punînd stăpînire pe el. Aşa cum îi descrie Bacon, idolii nu apar numai ca nişte idei
false, ci în primul rînd ca nişte structuri mintale defectuoase, ca moduri de a gîndi
neadecvat sau ca mentalităţi vicioase, individuale şi colective. Bacon enumeră
patru tipuri de idoli:
- “idolii tribului” (idoli de neam);
- “idolii peşterii”;
- “idolii pieţei”;
- “idolii teatrului”.

“Idolii tribului” îşi au originea lor în însăşi natura umană, în imperfecţiunea

minţii şi simţurile omului. Sub influenţa acestor idoli omul tinde să privească
natura doar în raport cu sine, făcînd analogie cu “eu-l” său. “Oamenii cred mai
lesne în cea ce lor le place”, – spune Bacon, – ei susţin prin orice metode ceea ce
au acceptat deja şi caută prin orice mijloace să argumenteze ceva în ce sunt ei
cointeresaţi.
“Idolii peşterii”. În afară de defectele specifice naturii omeneşti, mai sunt
un tip de defecte proprii fiecărui individ în parte. Anume ei sunt numiţi “idolii
peşterii”. La ei se raportă caracterul şi temperamentul individual, adică structura
sufletească şi corporală a fiecărui om în parte, aşa cum le-a moştenit prin naştere
sau şi le-a format prin educaţie, prin deprinderi, prin lecturi etc. Totuşi aceşti
factori îi formează omului o viziune proprie doar lui, irepetabilă, asupra lumii. El
priveşte lumea din “peştera“ sa, care iarăşi denaturează natura lucrurilor. “Idolii
peşterii” deformează esenţial natura lucrurilor, acţiunea lor, fiind deopotrivă cu
cea a “idolilor tribului”; ei nu pot fi înlăturaţi definitiv, însă influenţa lor negativă
poate fi eludată.
“Idolii pieţei”. Aceştia sunt cuvinte care circulă, din gură în gură, ca
mărfurile pe piaţă, din mînă în mînă. Instrumentele strict necesare de comunicare a
ideilor între oameni – cuvintele – sunt formate, din nefericire, cu nepricepere de
mulţimea ignorantă, astfel că, în cel mai bun caz, ele sunt lipsite de conţinut, vorbe
goale ţinînd loc de idei, atunci cînd nu sunt de-a dreptul false. Se înţelege că
cunoaşterea, care ia naştere din asemenea creaturi denaturate, nu poate fi adevărată
şi, deci, nu poate produce nici un fel de rezultate valabile.
“Idolii teatrului”. Ei sunt provocaţi de credinţa oarbă în autoritate. “Idolii
6
teatrului” sunt dogmele diferitor şcoli filozofice, ori a unor gînditori aparte,
născocite şi prezentate pe scena lumii ca la teatru, pentru a provoca aplauze şi
adeziuni. Datorită tradiţiei care le-a înrădăcinat, credulităţii care le-a impus fără
control şi neglijenţei acelora care le-au impus, unele din ele au dobîndit o autoritate
uzurpantă, care le face atotputernice, deşi în realitate sunt false şi inaplicabile în
practică.

Concluzie

Dupa parerea mea, tema abordata in acest referat, este o tema ce trebuie sa fie
cunoscuta absolut de fiecare persoana ce este cointeresata de stiinta si de unde isi
ia ea inceputul. Chiar daca stiinta este un lucru de care se ocupau oamenii inca din
cele mai vechi timpuri, ea inceput sa se dezvolte cu adevarat in epoca moderna, si
anume pe timpul lui Francis Bacon. Consider ca Bacon detine unul dintre cele mai
considerabile si importnate roluri ce stau la baza progresului stiintific care il avem
in zilele contemporane. Am observat ca filosofia nu statea niciodata pe loc, si daca
intr-o perioada de timp filosofia lui Aristotel , si metodele sale de cercetare pareau
a fi corecte, peste un timp, Francis Bacon ajunge la concluzia ca stiinta veche nu a
avut succese, iar cauza principala fiind metodele utilizate si filosofia lui Aristotel.
Bacon, a fost filosoful care sustinea ca stiinta este puterea omului, si a avut drept
scop creararea unui nou sistem de metode de cercetare. De exemplu, criticand
erorile stiintei vechi, el le numeste “Idoli”, si le clasifica in 4 tipuri, iar metodei
deductive Bacon îi opune metoda inductivă a cunoaşterii.

Bibliografie

- DIN ISTORIA GÎNDIRII FILOZOFICE. Partea II (Epoca modernă şi

contemporană): Manual – Chişinău: Universitatea de Stat din Moldova, 1999.
- https://ro.wikipedia.org/wiki/Francis_Bacon_(filozof)
- https://prezi.com/5miskg9t__ee/gindirea-filosofica-in-epoca-moderna/
- https://floringeorgepopovici.wordpress.com/2012/03/23/problema-cunoasterii-in-
filosofia-moderna-cateva-elemente-de-epistemologie-clasica/
- https://www.biography.com/scholar/francis-bacon
7