UNIVERSITATEA

„ALEXANDRU IOAN CUZA”

DIN IAȘI

FACULTATEA DE FILOSOFIE ȘI ȘTIINȚE SOCIAL-POLITICE

SPECIAIZAREA RELAȚII INTERNAȚIONALE ȘI STUDII EUROPENE

GÂNDIRE CRITICĂ. SEMINAR

REZUMAT CRITIC. „NOUL ORGANON” DE FRANCIS BACON

PROFESOR COORDONATOR: BURSUC

STUDENT: JALOBA VICTORIA
IOAN CIPRIAN

MAI 2023
 În prim plan, pentru a prezenta lucrarea filosofică a lui Francis Bacon, trebuie să cunoaștem
câteva date din viața personală și activitatea autorului, precum și contextual istoric în care s-a
afirmat Francis Bacon.

Francis Bacon (1561-1626) a fost un filosof, om de stat și savant englez, cunoscut pentru
contribuțiile sale semnificative în domeniul gândirii și metodei științifice. A trăit la curtea
engleză în timpul domniei Elisabetei I a Angliei și apoi în timpul domniei lui Iacob I al Angliei.
A fost Procuror General și Lord Cancelar al Angliei. Bacon a fost numit și
creatorul empirismului. A fost înnobilat în 1603 (fiind primul om de știință care a primit titlul de
cavaler).

Pe 5 aprilie 1573, Francis Bacon intră la Trinity College, Cambridge. Studiază în latină,
conform stilului epocii. La Cambridge o întâlnește pentru prima oară pe regina Elisabeta I, care
impresionată de inteligența sa precoce, obișnuia să-l numească tânărul lord păstrător. Studiind
lucrările lui Aristotel, își dă seama că multe din concepțiile științifice ale acestuia erau eronate.
În iunie 1576, Bacon intră la Gray's Inn la Londra, una din școlile unde se studia jurisprudența și
avocatura.

O gândire enciclopedică și originală, dublată de un remarcabil talent literar, a făcut ca

scrierile baconiene să inspire mișcări intelectuale precum marile proiecte de reformă religioasă și
socială din Anglia anilor 1640-1660, înființarea primelor academii științifice în Anglia și Franța,
Iluminismul francez sau proiectul unei științe universale de tip inductiv. Trăind în epoca nașterii
științei moderne, Bacon și-a asumat sarcina elaborării unei metode noi, adecvate care să
favorizeze cercetarea științifică,cunoașterea și dominarea naturii de către om.

Condiția prealabilă a făuririi științei și metodei noi o constituie, pentru Bacon, critica
cunoștințelor existente și inventarierea cât mai exactă a rezultatelor științei. Astfel obține o
clasificare în funcție de trei criterii (ce presupun "diviziunea sufletului") - memoria, imaginația,
rațiunea. Bacon este inițiatorul empirismului și senzualismului modern: simțurile ne dau
cunoștințe certe și constituie izvorul tuturor cunoștințelor. Știința adevărată se dobândește prin
prelucrarea metodică, rațională a datelor senzoriale. Bacon pune astfel în opera sa
principală Novum Organum (1620) bazele metodei inductive, caracterizată prin
folosirea analizei, comparației, observației și a experimentului. Considerând lumea ca fiind de
natură materială, iar mișcarea ca o proprietate inalienabilă a materiei, Bacon recunoaște existența
a multiple forme de mișcare și a diversității calitative a naturii.
Contextul istoric în care scrie Bacon este perioada când Aristotelismul domina filozofia și tot
atunci abia fusese inventat tiparul, praful de pușcă, de asemenea în acea perioadă domina
biserica.

Noul Organon (titlul original complet Novum Organum Scientiarum - noul instrument al
științelor) este o lucrare filosofică de Francis Bacon, scrisă în latină și publicată în 1620. Titlul
este o trimitere la lucrarea lui Aristotel „Organon”, care a fost tratatul lui despre logică și
silogism. În Novum Organum, Bacon detaliază un nou sistem de logică pe care el consideră a fi
superior față de vechile moduri de silogism. Acesta este acum cunoscut sub numele de metodă
baconiană. Pentru prima data in filozofie, cineva susținea ca o concepție despre lume trebuie
susținută de cercetări științifice și ca, aceste cercetări fiind încă mult înapoiate, trebuie să
renunțăm la o concepție definitivă, oprindu-ne la simple presupuneri.

Începutul ,,Cărții întâi” demarează cu explicarea relației de interdependență dintre om și

natură, formulând teza principală ce reflectă că natura este mai superioară decât omul, întrucât
tot ce creează și îndeplinește omul se face doar pe baza unor ajutoare, iar intelectul uman nici nu
se poate compara cu puterea naturii de a făuri. Această idee de bază este argumentată prin
următoarele exemple: „Nici mîna singură, nici intelectul lăsat în voia lui nu pot prea mult ;
lucrarea se înfăptuieşte prin instrumente şi prin ajutoare, de care au nevoie atît intelectul cît şi
mîna. Şi, după cum instrumentele mîinii grăbesc şi călăuzesc mişcarea, tot aşa instrumentele
spiritului sprijină şi apără intelectul.”

Un raționament bine stabilit al lui Bacon este idea că omul descoperă și evoluează datorită
științei, cercetând și analizând lucrurile ce îi provoacă interes, iar această metodă utilizată de
ființa umană, este expusă inevitabil erorii, în timp ce natura este independentă și natura poate fi
învinsă de ea înseși. O primă presupoziție în raport cu această idee susține că logica oamenilor
este mai mult dăunătoare decât folositoare, deoarece caută să găsească erorile, decât să cerceteze
adevărul.

Cea de-a doua teză fundamentală valorifică idea că oamenii pentru a studia natura anticipează
anumite lucruri și observând anumite aspecte ale naturii, aceștia formulează propriile explicații
despre natură. În raport cu acest aspect, este important de argumentat că Bacon face aici
deosebirea fundamentală între metoda deductivă şi metoda inductivă. Prin urmare, un
raționament dedus pe baza celor enunțate este faptul că natura pentru a fi înțeleasă, trebuie
observată și cercetată, nu admirată.

În continuare, autorul ,,Noului Organon” scoate în lumină conceptul de „idoli” în viziunea sa,
care de fapt sunt erorile, prejudecățile și iluziile, sub tirania cărora spiritul uman trebuie eliberat.
Francis Bacon întocmește și o clasificare a acestor idoli. Astfel, idolii tribului țin de natura
umană și se pot clasifica în simțuri și intelect; idolii peșterii determinați de educația fiecărui om
și deține un caracter individual; idolii forului sau a pieței publice, prin care sunt desemnate
neconcordanțele limbajului cu viața reală, cu societatea; și în final, idolii teatrului generați de
autoritatea tiranică a vechilor sisteme filozofice bazate pe eleganță și coerență. Referitor la
subiectul „idolilor”, Bacon formulează teza ce evocă că aceste imagini și noțiuni false pot fi
înlăturate prin metoda „inducției adevărate”. O asumpție de-a lui Bacon se critalizează pe
raționamentul că intelectul omenesc presupune mai multă egalitate în lucruri, decât el descoperă,
și chiar dacă în natură există destul de multe lucruri unice, omul inventează teorii, care nu există.
În această ordine de idei, autorul argumentează că omul deși observă câte momente vin
împotriva gândirii sale , le ignoră și continuă să construiască anumite teorii inutile. Drept
exemplu elocvent în acest sens este argumentul autorului „toate superstiţiile, fie în astrologie, fie
în visuri, în prevestiri, în judecăţi divine, sau în altele asemenea ; în care oamenii, delectîndu-se
cu asemenea deşertăciuni, notează cazurile care s-au împlinit, pe cînd cazurile care nu s-au
împlinit ( deşi mai dese ) sînt trecute cu vederea. Dar, într-o formă mai subtilă, acest rău se
strecoară în filozofie şi în ştiinţe, în care ceea ce a sedus o dată le denaturează şi le orînduieşte
după sine pe toate celelalte ( chiar dacă acestea sînt mai sigure şi mai temeinice).”

Filozoful reliefează o analiză amplă a intelectului omenesc și surprinde cum este motivat să
cunoască ce se mai poate afla, deși lucrurile elementare deja s-au descoperit, analizat și justificat,
astfel el condamnă determinarea omului de a afla, de exemplu care este limita extremă a lumii și
consideră inadecvat faptul că oamenii nu cred că există o limită extremă a lumii. Concluzia
generată de aceste idei ale autorului redă că omul mereu caută se descopere ceva mai luminos,
decât deja există și în acest mod se învârte într-un cerc necontenit, fără a realiza ceva măreț.

În contextul abstracțiilor și superstițiilor, Bacon redă teza principală ce enunță că intelectul

omenesc este, prin propria sa natură , înclinat spre abstracţii, şi consideră ca statornic ceea ce
este trecător, demonstrând valoarea de adevăr a ei prin următorul exemplu: „De aceea el respinge
lucrurile anevoioase din nerăbdare de a cerceta ; lucrurile măsurate, pentru că ele restrîng
nădejdea ; lucrurile mai înalte, din superstiţie ; lumina experienţei, din orgoliu şi dispreţ, pentru
ca mintea să nu pară că se ocupă cu lucruri meschine şi trecătoare ; lucruri ciudate, din cauza
părerilor vulgare ; în sfîrşit, numeroase şi uneori neobservate sînt modurile prin care afectele
colorează şi molipsesc intelectul.” Bacon face capitală deosebirea între analiza logică sau
abstracţie şi analiza reală sau disecarea și diviziunea materiei, numindu-i pe aceștia idolii
tribului.

Analiza despre „idolii peșterii” Bacon o realizează prin exemplificarea unor momente, teorii și
chiar personalități din vremea sa. După părerea sa, acești idoli tulbură puritatea intelectului,
întrucât oamenii iubesc științele și cercetările speciale, fie că se cred creatorii lor, fie că s-au
obișnuit cu ele și consacrându-se acestor filozofii le denaturează după percepțiile lor. În acest
sens, Bacon redă exemplul lui Aristotel, care a subordonat filozofia sa a naturii întru totul logicii
sale, făcînd-o prin aceasta inutilă şi izvor de dispute, de asemenea este prezentat și William
Gilbert, care după ce a observat magnetul cu cea mai mare grijă, a construit îndată o întreagă
filozofie în acord cu subiectul său de predilecţie. Meditațiile asupra naturii și corpurilor „ar
trebui să fie alternate şi folosite pe rînd, pentru ca astfel intelectul să fie făcut tot de o dată
pătrunzător şi înţelegător; iar neajunsurile menţionate mai sus precum şi idolii care purced din
ele să poată fi ocolite.”

Ulterior, autorul realizează o cercetare bazată pe analiză, comparație și exemple despre idolii
forului, pe care îi cataloghează drept cei mai supărători dintre toți, aceștia s-au strecurat în
intelect prin intermediul cuvintelor și numelor. Idolii care se impun intelectului prin cuvinte sînt
de două feluri: ei sunt sau nume de lucruri care nu există (căci, după cum există lucruri lăsate
nenumite din lipsă de observaţie, tot așa există nume care rezultă din presupuneri fantastice şi
cărora nimic nu le corespunde în realitate ), sau sînt nume de lucruri care există, dar încă confuze
şi rău definite şi care au fost scoase din lucruri prea repede şi necomplet. Bacon demontrează
acest punct de vedere prin următoarele exemple: din prima categorie sînt următoarele: soartă,
prim mobil, orbite planetare, elementul focului şi a te a semenea ficţiuni, care datorează originea
lor unor teorii goale şi false, iar această clasă de idoli e mai uşor alungată, fiindcă aceste teorii
pot fi distruse prin negare. Din cea de-a doua categorie fac parte cele care iau naştere dintr-o
abstracţie greşită, precum cuvântul „umed”, care este un semn aplicat confuz pentru a denota o
varietate de acțiuni nedeterminate, căci el înseamnă atît ceea ce se revarsă uşor în alt corp, cît şi
ceea ce în sine este nedeterminat şi nu este solid, ceea ce totdeauna cedează uşor, astfel, cînd se
ajunge la formarea şi aplicarea cuvîntului, dacă îl iei într-un înţeles, flacăra este umedă ; dacă îl
iei în alt înţeles, aerul nu e umed ; dacă îi ei într-altul, praful fin este umed ; dacă îl iei în altul,
sticla este umedă. Idolii forului sunt complicați și adânc înrădăcinați.

Francis Bacon demarează și o vastă analiză despre idolii teatrului, despre care expune propriul
său raționament ce afirmă că sunt mulți și urmează să se multiplice. Bacon susține valorea de
adevăr a celor expuse prin exemplul comparative dintre fabulele acestui „teatru” și teatrul
poeţilor, anume că naraţiunile inventate pentru scenă sînt mai închegate, mai elegante şi mai pe
placul ascultătorilor decît naraţiunile adevărate ale istoriei. O presupoziție relatată despre acest
subiect este conturată de idea: în filozofie sau se scoate mult din puţine lucruri, sau foarte puţin
din multe lucruri, aşa că de ambele părţi filozofia este clădită pe o temelie prea îngustă de
experiment şi de istorie naturală şi trage concluzii din prea puţine cazuri. Aristotel a corupt
filozofia naturală prin dialectica sa, croind lumea din categorii și a considerat sufletul omenesc,
cea mai nobilă din substanțe, printre noțiunile de-al doilea ordin , aceasta fiind o aluzie facută de
Bacon la definiția sufletului formulate de Aristotel în tratatul „Despre suflet”. Concluzionând
tezele și asumpțiile despre natură, filozofie și intelectul uman, filozoful Francis Bacon constată
că intelectul omenesc este supus influenței imaginației, iar felul certăreț și sofistic al filozofiei
atrage intelectul și îl impune să creadă de cele mai multe ori în erori, căci există în om implantată
o ambiție a părții sale intelectuale, de a crede în superstiții și închipuirii după care devine
obsedat, în loc să observe partea reală a lumii.

În ultima parte a cărții întâi, se subliniează necesitatea abordării „materialului defectuos al

teoriilor” în filozofia naturală. Este conturată teza că omul caută întotdeauna să cunoască mai
mult, să treacă de barierele necunoscutului și să inducă noi teorii și presupuneri, care în mod
firesc, nu erau neapărat necesare. „Oamenii nu încetează de a abstractiza natura, pînă ce ajung la
materia potenţială şi neformată, de asemenea ei nu încetează de a diseca natura, pînă ce ajung la
atomi, lucruri care, chiar dacă ar fi adevărate, pot face puţin pentru binele omenirii”, în acest
mod observă filozoful randamentul omului, mai exact ca fiind minim, deoarece nu pune în
aplicare lucrurile cu adevărat utile. În acest context, expune raționamentul că omul nu trebuie să
fie captiv filozofie și să devină prizonierul ei și a dogmelor, iar oamenii aleg să treacă cu ușurință
de la o presupunere la alta, decât să se axeze pe cercetarea unui obiect exact.
 Teza fundamentală ce se contemplează pe finalul lucrării susține că trebuie să negăm și să
renunțăm la acești „idoli”, pentru a elibera mintea de erori și teorii false, în procesul general care
duce de la simţuri şi lucruri la propoziţii şi la concluzii, demonstraţiile de care ne folosim sînt
înşelătoare. Bacon afirmă că cea mai eficientă metodă de a nu cădea pradă aberațiilor, este să
experimentăm, să cercetăm obiectul de interes din mai multe puncte de vedere și să observăm
punctele speciale. Un alt aspect important este cumpătarea și reticența, pentru a nu grăbi
demersul analizei și într-un final să obținem realizări luminoase, dar nu rodnice. Autorul
demonstrează complexitatea acestei idei printr-un exemplu referitor la divinitate: „ Căci
Dumnezeu în prima zi a creaţiei a făcut numai lumina, dăruind acelei opere o zi întreagă, fără a
crea vreo substanţă materială.”

Francis Bacon a valorificat necesitatea analizei și observației, și-a asumat sarcina elaborării
unei metode noi, care să evidențieze cercetarea științifică, cunoașterea și dominarea naturii de
către om. Viziunea sa evoluată pentru realitatea secolului XVI este regăsită în celebrele lui
aforisme: „Știința este putere”, „Oamenii nu pot stăpâni natura decât supunându-se legilor ei”
exprimă spiritul epocii.

Prin opera sa notorie „Noul organon”, Francis Bacon pune bazele metodei inductive,
caracterizată prin folosirea analizei, comparației, observației și al experimentului. Bacon
recunoaște existența a multiple forme de mișcare și a diversității calitative a naturii, care sunt
superioare intelectului uman, respectiv misiunea omului este să le asume și să devină capabil să
le stăpânească, pentru ca ulterior să nu cadă pradă acelor „idoli” de care spiritul uman trebuie să
se detașeze. "Noul Organon" reprezintă o critică profundă a filozofiei scholastice dominante în
acea perioadă și propune o nouă metodă de cercetare și cunoaștere, cu scopul de a dezvolta
știința și de a aduce progres în societate. Bacon considera că metoda scholastică, bazată pe
raționament deductiv și pe autoritatea textelor clasice, nu permite dezvoltarea cunoașterii și
împiedică descoperirea adevărului.

Lucrarea "Noul Organon" a avut un impact major asupra evoluției gândirii și metodei
științifice. Bacon a promovat raționalitatea, empirismul și spiritul critic, susținând necesitatea
observației și experimentului pentru obținerea cunoașterii solide. Prin aceasta, el a contribuit la
revoluționarea științei și a deschis calea pentru dezvoltarea ulterioară a metodei științifice
moderne.