UNIVERSITATEA „DUNĂREA DE JOS” DIN GALAȚI

FACULTATEA DE DREPT ȘI ȘTIINȚE ADMINISTRATIVE

SPECIALIZAREA: ADMINISTRAȚIE PUBLICĂ

Francis Bacon

DISCIPLINA: LOGICĂ

AUTOR: BEJINARU VLADA

 Preocuparea mea se îndreaptă spre Francis Bacon, unul dintre cei mai importanţi
gânditori englezi şi un pionier al cercetării ştiinţifice moderne.
Această cercetare vizează consultarea a cel puţin patru surse bibliografice, aşadar
metodologia utilizată în realizarea acestei lucrări este cercetarea bibliografiei. Aspectele
pe care le voi prezenta în acest referat sunt: viaţa, opera şi ideile filosofice ale lui Francis
Bacon.
Francis Bacon s-a născut la Londra, la 22(8) ianuarie 1561, ca al doilea fiu al lui
Nicholas Bacon (care fusese Lordul Păstrător al Marelui Sigiliu sub domnia Elisabetei I)
şi al Annei Cook (fiica unui profesor al familiei regale, având o educaţie aleasă, ştiind să
citească în latină şi greacă).
Bacon şi-a început studiile acasă, apoi, din 1573, a plecat la Trinity College, de la
Cambridge, unde a căpătat o aversiune pentru abordarea îngustă a filosofiei din scolastica
târzie care aproape îi închinase un cult lui Aristotel.
În 1576 a început să studieze dreptul la Gray`s Inn, dar în anul următor a acceptat
un post diplomatic în Franţa. Următorii ani îi petrece la Paris, unde brusca strămutare în
altă ţară, cu alţi oameni ce au alte mentalităţi şi alte moravuri, constituie impulsul decisiv
de a se dezbrăca de multe prejudecăţi şi de a-şi forma spiritul de independenţă faţă de tot
ce apare ca tradiţie învechită.
În 1578 a fost nevoit să se întoarcă la Londra din cauza morţii neaşteptate a tatălui
său. Situaţia materială precară în care a rămas datorită faptului că întreaga avere
părintească revenea prin moştenire legală fratelui său mai mare, îl determină pe Francis
să se gândească la o profesie de pe urma căreia să poată trăi.
A fost nevoit să îşi reia studiile juridice, pe care le-a absolvit în 1582, iar doi ani
mai târziu a fost ales membru în parlament.
Totuşi, pasi ea gânditorului di el dovedind se i puternică decât
îndeletnicirile practice, el a găsit şi timpul şi energia necesară pentru a păşi, între anii
1585-1593, la prima elaborare a ideilor sale filosofice înnoitoare, deocamdată sub forma
unor fragmente, unele în limba engleză, altele în limba latină, rămase postume şi apărute
pentru prima dată în 1653 sub titllul de „Elanuri filosofice” (Impetus philosophici) , în
ediţia îngrijită de Issac Gruter.

2
 Opera sa cuprinde multe lucrări publicate postum şi unele dintre ele rămase
neîncheiate, dintre care: „Prefaţă la Despre interpretarea naturii”(1602-1603), „Cugetări
şi observări despre interpretarea naturii sau Despre descoperirea lucrurilor şi despre
inventarea artelor” (1604-1605), „Critica sistemelor filosofice” (1609).
În 1605 apare prima scriere de teorie filosofică a lui Bacon, intitulată „Despre
folosul şi înaintarea învăţăturii religioase şi laice” ( Of the Proficience and Advancement
of Learning divine and human).
În 1623, apare scrierea „Despre demnitatea şi procesele ştiinţelor”, iar în 1610,
Bacon publică o a doua scriere filosofică „Despre înţelepciu anticilor” (De sapientia
veterum), care cuprinde o inerpretare filosofică a mitologiei greceşti antice.
Nu mult după încheierea acestei scrieri, între anii 1611-1620, după unii sau 1621-
1622, după alţii, Bacon a trecut la dezvoltarea unora dintre părţile ei în scrierea intitulată
„Despre principii şi origini după fabulele lui Cupidon şi a Cerului sau filosofia lui
Parmenide şi Telesio şi îndeosebi a lui Democrit simbolizată în fabula despre Cupidon”.
În 1612 apare cea de-a doua ediţie a „Eseurilor”, care cuprinde un plus de 29 de
capitole faţă de prima din 1579.
În aceaşi perioadă, Bacon începe să redacteze opera sa filosofică fundamentală,
„Noul Organon sau îndrumări metodice despre interpretarea naturii şi a stăpânirii ei de
către om”. Scrierea aceasta avea să apară neterminată în 1620 însă, redactarea ei, reluată
pe cât se ştie de doisprezece ori, a fost începută cu aproximativ tot atâţia ani în urmă. În
proiectul conceput între timp de autor, ea urma să constituie partea a doua a unei vaste
opere filosofice şi ştiinţifice, care avea să fie intitulată „Marea întemeiere”, ce conţine
şase părţi, pentru elaborarea căreia considera că îi va fi atribuit tot restul vieţii sale. La
îndeplinire el nu a putut duce decât planul acestei vaste lucrări, publicat în 1620,
împreună cu „Noul Organon”.
Concomitent cu această activitate filosofică şi ştiinţifică, Bacon mai desfăşoară,
începând din 1603, când la tronul Angliei a urmat, reginei Elisabeta, regele Iacob I,
generosul său protector, o activitate publică, de pe urma căreia s-a ales cu înalte funcţii,
culminând cu aceea de Lord Cancelar, şi cu înalte titluri.
Bacon şi-a consacrat ultimii ani din viaţă scrisului, îndeosebi preocupărilor
ştiinţifice. A murit într-un mod straniu, însă caracteristic pentru el: în cursul cercetărilor

3
pentru conservarea alimentelor, a ieşit să umple o găină cu zăpadă, căpătând o bronşită
care i-a fost fatală.
„În câteva rânduri adresate lordului Arundel, pe proprietatea căruia a fost găzduit
bolnav, în ultimele zile ale vieţii sale, Francis îşi descrie sfârşitul: „My lord, era destinul
meu să sfârşesc ca Pliniu cel Bătrân, care a murit fiindcă s-a apropiat prea mult de
Vezuviu, ca să-i observe mai de aproape erupţia. Eu mă ocupam cu pasiune de una sau
două experienţe asupra îngheţării şi conservării corpurilor prin frig, şi totul îmi izbutea de
minune, când, fiind la drum, m-au prins între Londra şi Highgate, vărsături atât de
puternice încât nu ştiu dacă trebuie să le atribui pietrei, unei indigestii, frigului sau tuturor
acestora trei laolaltă.”1
Deşi opera din tinereţe a lui Bacon, „Eseurile”, acoperea o mare diversitate de
subiecte, iar mai târziu a elaborat lucrări istorice şi juridice, pentru filosofi el este
interesant îndeo bi pent filosofi ştiinţei, cu două mportamente: o critică a
scolasticii şi a todei scentiste contemporane de abordare a ştii nţei şi a
metodologiei minuţios elaborată cu care să o înlocuiască.
Atitudinea lui Bacon faţă de predecesorii săi e rezumată într-o serie de comparaţii,
prin care i-a caracterizat pe metafizicienii tradiţionali, pe empiriştii de tipul alchimiştilor
şi pe anţii ideali: „Metafizicienii ca păianjenii, ţesând pân fru se şi
ingenioase ce pluteau în aer, fabricate în întregime din interiorul propriilor trupuri;
empiriştii erau ca furnicile, strângând de zori cantităţi de materiale şi făcându-le grămadă,
fără să producă nimic nou din ele. Ar trebui să fim asemenea albinelor- să lucrăm
împreună pentru a aduna şi a transforma ceea ce am adunat. Oamenii de ştiinţă ar trebui
să interpreteze datele culese prin experienţă, să facă experimente pentru a aduna noi
informaţii şi astfel să sporească treptat cunoştinţele noastre despre lume.”2
Procesul cunoaşterii este împiedicat de prejudecăţi şi idei preconcepute pe care
Bacon le denumeşte idoli ai minţii: idolii tribului- sunt comuni tuturor fiinţelor omeneşti,
care, lipsite de spirit critic, consideră informaţiile furnizate de simţuri drept reprezentări
corecte ale lumii; idolii peşterii- sunt specifici fiecărui individ şi sunt generaţi de şcoală,

1Clasicii filosofiei universale: Francis Bacon- Despre înţelepciunea anticilor, Editura Ştiinţifică şi
Enciclopedică, Bucureşti, 1976, pag 19
2Peter J. King, O sută de filosofi, Editura Enciclopedia Rao, pag 83

4
de educaţia din familie, de lecturi şi aşa mai departe; idolii pieţei- se formează datorită
interacţiunii sociale, în primul rând datorită limbajului, care împiedică înţelegerea, în loc
să o facilliteze; idolii teatrului- sunt rezultatul sistemelor filozofice, descrise ca „tot atâtea
piese de teatru”.
Metoda corectă de a ajunge la cunoaşterea adevărată şi a desfiinţa imaginile
malformate este inducţia. „Acest procede metodi experimental începe odată cu
culegerea şi compararea observaţiilor, pentru ca apoi, cunoscând formele generale ale
naturii, să parcurgă o suită de generalizări succesive.”3 În acest sens, inducţia nu porneşte
de la experienţe accidentale, ci acţionează todic, cu percepţii donate şi
experimente orientate intenţionat.
„Odată cu metoda inductivă, Bacon mai preconizează şi o seamă de norme, care şi
azi îşi menţin valoarea. Să ne ferim, spunea el, de generalizări prea pripite, fiindcă astfel
putem evita erorile. Să ridicăm dint dată de la zurile particula la
principiile cele mai generale, ci din contra să înaintăm prudent de la cazurile simple la
cele complicate, de la cazurile particulare la principiile mai puţin generale, de la acestea
la altele mai generale şi aşa treptat pâna la principiile cele mai generale. Nu aripi trebuie
să se pună spiritului omenesc, spune Bacon, ci plumb, căci cu prea mare uşurinţă se
avântă în cele mai înalte abstracţiuni, pierzând orice contact cu experienţa.”4
Ideile fundamentale ale filosofiei lui Bacon priveau trei categorii de lucruri
diferite, dar interdependente: natura, ştiinţa şi omul- marcând oarecum axele gândirii sale
filosofice.
Una dintre ideile de filosofie a nauturii ar fi aceea a determinismului universal: tot
ce se produce în Univers este rezultatul necesar al acţiunii unor cauze naturale şi nimic nu
se produce în Univers de la sine sau prin acţiunea unor factori oculţi sau supranaturali.
Ideea aceasta rezultă aproape din fiecare rând de filosofie scris de Bacon.
Filosofi ştiinţei constituie domeniul de predilecţie al gândirii filosofice
baconiene, domeniul în care el a depus eforturile cele mai susţinute şi mai rodnice.
3Peter Kunzmann, Franz-Peter Burkard, Franz Wiaedemann, traducător Monica-Maria Aldea, Atlas de
filozofie, Editura Enciclopedia Rao, pag 95
4N. Bagdasar, Virgil Bogdan, C. Narly, Antologie filosofică: filosofi străini; Editura Universal Dalsi, 1995,

pag 202

5
 Cea mai cuprinzătoare şi mai caracteristică idee filosofică a ştiinţei ar fi aceea
despre sărăcia şi incertitudinea cunoştinţelor ştiinţifice ale vremii, care revine în opera lui
Baco ca lait-motiv, la ea adăungându-se ace despre relativitate şi limitele
cunoaşterii ştiinţifice în general. Ideea despre o neştiinţă conştientă de sine fusese
dezbătută înainte şi de către Aureliu Augustin şi de Nicolaus Cusanus. Dar, unul episcop,
celălalt cardinal, au luat-o decât în înţelesul teologic de ig are nştientă
misterelor divine. „Bacon i-a dat înţelesul profan de conştiinţă a ignorării misterelor
naturii- ignorare considerată de el a fi în parte momentană, în parte definitivă. El era
încredinţat că, pentru moment şi încă pentru o bună bucată de vreme în viitor, ştiinţa este
şi va rămâne departe de a atinge limita cunoştibilităţii ştiinţifice. (...) În tot cazul,
realitatea lucrurilor, credea el, este mult mai complexă şi mai misterioasă decât îşi
imaginează unii filosofi care cred că au prins-o total şi definitiv în câteva formule goale”5
Domeniile de filosofie a omului în care gândirea baconiană şi-a spus cuvântul
sunt: acela al cunoaşterii omului individual, din care face parte psihologia şi etica, şi
acela al cunoaşterii omului social, din care face parte politica.
„Atât Condorcert cât şi Dugald Stewart au elogiat remarcabilele contribuţii aduse
de Bacon în cunoaşterea spiritului omenesc, îndeosebi sub raportul activităţii intelectuale.
Într-adevăr scrierile sale în această materie constituie o inepuizabilă comoară.”6 Deosebit
de valoroase sunt în primul rând observările sale în legătură cu cauzele de eroare ale
minţii omeneşti, idolii minţii, cum le spunea el, dar nu mai puţin şi acelea privitoare la
alte laturi, emotive ale vieţii sufleteşti a oamenilor.
O altă idee baconiană de filosofie a omului este aceea că egoismul ar fi principalul
motor al acţiunilor omeneşti. Bacon face remarcabila deosebire dintre egoismul omului
înţelept şi egoismul omului lipsit de minte- unul ducând la rezultate dorite, pe când
celălalt antrenând rezultate nedorite.
Alte idei baconie i sunt şi ce le de filosofie politică, dintre care, i
importante ar fi: ideea că statul ar fi o asociere liberă de indivizi, în scopul protejării lor
reciproce, pentru a trăi liberi şi fericiţi; ideea că religia şi justiţia trebuie să constituie

5Clasiciifilosofiei universale: Francis Bacon- Despre înţelepciunea anticilor, Editura Ştiinţifică si

Enciclopedică, Bucureşti, 1976, pag 25
6idem, pag 29

6
stâlpii de sprijin ai statului; ideea că puterea trebuie să fie împărţită în stat între monarh şi
parlament, autoritatea monarhului şi libertatea parlamentului compensându-se reciproc.
„Trăind şi lucrând în atmosfera îmbâcsită de prejudecăţi a vremii sale, Bacon a
înţeles întreaga însemnătate istorică a reformei spirituale pe care o propunea. „În ceea ce
mă priveşte- declara el în epistola de dedicaţie către rege la Marea Întemeiere-
mărturisesc deschis că, dacă cutez să fac o apreciere a acestei opere o consider mai
curând ca un rod al timpului decât ca un produs al geniului.” Nu însă fără a-şi da seama
că atitudinea sa exprimă mai puţin convingeri personale şi deci meritul propriu al
geniului său, decât o cerinţă imperioasă a vremii sale şi unul din produsele ei cele mai
valoroase.”7
În concluzie, Francis Bacon este o veritabilă conştiinţă filosofică cu o cuprindere
aproape universală, el propunând o filosofie a naturii în concordanţă cu viziune sa
empiristă şi inductivă. Trăind în epoca naşterii ştiinţei moderne, Bacon şi-a asumat
sarcina elaborării unei metode noi, adecvate, care să favorizeze cercetarea ştiinţifică,
cunoaşterea şi dominarea naturii de către om. Putem spune că Francis Bacon este unul
dintre cei mai importanţi filosofi englezi care a pus bazele gândirii moderne.

BIBLIOGRAFIE:
7 idem, pag 36

7
• Clasicii filosofiei universale: Francis Bacon- Despre înţelepciunea anticilor,
Editura Ştiinţifică si Enciclopedică, Bucureşti, 1976

• Peter J. King, O sută de filosofi, Editura Enciclopedia Rao

• Francis Bacon, Noua Atlantida, traducător Dana Jalobeanu, Editura

Nemira, 2007

• Peter Kunzmann, Franz-Peter Burkard, Franz Wiaedemann, traducător

Monica-Maria Aldea, Atlas de filozofie, Editura Enciclopedia Rao

•N. Bagdasar, Virgil Bogdan, C. Narly, Antologie filosofică: filosofi străini;

Editura Universal Dalsi, 1995