Câteva cugetări asupra educaţiei-John Locke

-recenzie-
Prof. înv. preşcolar Matei Aniela Ioana
GPN GÎRDE

John Locke s-a născut la 29 august 1632 şi a urmat studiile la Oxford, unde se
pregătea să devină preot, dar până la urmă a devenit medic. La vârsta de 24 de ani Locke
obţine gradul de bacalaureat în litere, iar nu după mult timp titlul de doctor, rămânând în
continuare la Universitatea oxoniană, unde urcă toate treptele învăţământului academic.
După cum singur mărturiseşte, ceea ce i-a trezit interesul pentru filosofie au fost lucrările
lui Bacon şi Descartes, ale lui P. Gassendi şi Hobbes, după ce studiase cu un zel neîntrecut
pe anticii greci. La Universitatea oxoniană se împrieteneşte cu marele chimist al epocii
Robert Boyle şi cu celebrul medic Sydenham supranumit Hippocrate al Angliei, care utiliza
metoda empirică în medicină, şi devine el însuşi medic şi apoi educator a două generaţii în
familia contelui Shaftesbury, familie de care Locke a fost legat toată viaţa. Contele
Shaftesbury era un oponent făţiş al politicii regelui Carol al II-lea, şi împreună cu el,
Locke, iar când au fost bănuiţi de conspiraţie au trebuit să ia drumul amar al exilului,
refugiindu-se în Olanda, unde au rămas până în 1689, când pe tronul Angliei s-a urcat
Wilhelm de Orania. Revenit în Anglia, Locke s-a bucurat de un deosebit prestigiu din
partea publicului instruit englez graţie lucrărilor sale de gnoseologie, etică, drept,
pedagogie, economie politică şi filosofia religiei.
Locke a continuat linia empiric-materialistă a lui Bacon şi Hobbes, fundamentând
orientarea senzualistă în teoria cunoaşterii. Opera celebră a lui J. Locke, care a exercitat
foarte mari influenţe, se intitulează: An essay concerning human understanding (Eseu
asupra intelectului omenesc), 1689-1690. Combătând teoria idealistă a ideilor înnăscute,
Locke afirmă în această operă că toate cunoştinţele provin din experienţa senzorială. După
el, mintea omului este la naştere ca o foaie nescrisă (white paper, void of all characters,
tabula rasa): În intelect nu există nimic fără să fi fost înainte în simţuri. Locke a făcut
totuşi unele concesii idealismului, admiţând, alături de experienţa internă, ca un izvor de
sine stătător al cunoaşterii şi formulând teoria calităţilor secundare, după care calităţile
secundare (culoarea, gustul, mirosul etc.) ar fi subiective şi numai calităţile primare
(întinderea, figura, mişcarea etc.) ar avea un caracter obiectiv. Locke nu înţelegea specificul
calitativ al raţiunii în raport cu simţurile şi rolul ei activ.
A fost unul din întemeietorii deismului. Datorită contradicţiilor sale, filosofia lui
Locke a slujit drept punct de plecare atât materialismului secolului al XVIII-lea cât şi
idealismului subiectiv a lui Berkeley.
În lucrările Scrieri despre magistrat (1660-1662), Eseu asupra toleranţei (1667) şi
Scrisoare despre toleranţă(1689), formulează o doctrină a toleranţei religioase. Prin
lucrarea Câteva păreri asupra educaţiei (1693), a influenţat puternic dezvoltarea
pedagogiei în secolele XVIII-XIX. A adus contribuţii şi în domeniul moralei. Principalele
teze politice (ideile fundamentale ale democraţiei constituţionale liberale) sunt expuse în
Două tratate despre guvernare (1690), care a influenţat gândirea politică din lumea
vorbitorilor de limbă engleză. A prefigurat practic toate ideile Revoluţiei americane cu
aproape un secol înaintea acestui eveniment. În special, este covârşitoare influenţa lui J.
Locke asupra lui Thomas Jefferson. Ideile lui au pătruns şi în Europa continentală, mai ales
în Franţa, unde au avut un efect indirect asupra Revoluţiei franceze şi a Declaraţiei
drepturilor omului şi ale cetăţeanului din Franţa.
Prin lucrarea sa, Câteva cugetării asupra educaţiei (1693), care a înrâurit puternic
dezvoltarea pedagogiei în secolele XVIII-XIX, Locke a preconizat educarea în familie a
unui gentleman de tip nou, purtător activ al spiritului întreprinzător burghez.
Punctul de plecare îl constituie problema educabilităţii, mai exact, daca ea este
absolută sau relativă. În opinia lui John Locke, educaţia are puterea de a transforma
caracterul omului: fericirea sau nenorocirea acestuia sunt, în cea mai mare parte, propria sa
opera.
John Locke nu vorbeşte despre formarea omului în general, ci despre formarea
gentlemanului, adică a unui individ demn şi cu maniere elegante, care să conducă treburile
publice în mod raţional şi eficient. De ce a adoptat o astfel de abordare este simplu de
înţeles. Un prieten, care stia că a funcţionat ca educator în casa contelui de Shaftesbury, îl
ruga să-i sugereze câteva îndrumari, pentru educarea copilului său, îndrumări pe care
Locke le-a oferit sub forma unor scrisori, publicate ulterior în amintitul volum. Aşadar,
lucrarea a fost scrisă pentru educaţia unui tânăr nobil în cadrul familiei, totuşi, interpretată
în mod adecvat, concepţia sa despre educaţie oferă perspective interesante şi pentru
educaţia în şcoală. John Locke consideră că oamenii „sunt buni sau răi, folositori sau nu,
datorită educaţiei pe care au primit-o. Ea este aceea care determină deosebirile mari între
oameni.”
În lucrarea Câteva cugetări asupra educaţiei, John Locke abordează, cele trei laturi
ale educaţiei: fizică, morală şi intelectuală. Lucrarea ne prezintă cu suficientă claritate
concepţia autorului ei asupra educaţiei. Intâlnim în lucrarea lui John Locke patru noţiuni
care, împreună, configurează idealul educaţional:
a) virtutea, prin care întelege acordul voinţei cu normele, pe care le impun raţiunea,
legea civilă şi religia;
b) întelepciunea, prin care întelege simţul practic, prudenţa, chibzuinţa, îndemânarea,
care ne calauzesc în viaţa de zi cu zi;
c) buna creştere, prin care înţelege modul de a ne comporta în lume, bunele maniere
(este calea de exteriorizare, de manifestare a unor însuşiri sufleteşti cu caracter moral, în
primul rând a virtuţilor);
d) instruirea (ştiinţa), adică transmiterea şi asimilarea de cunoştinte prin intermediul
sistemului de învatamânt.
Lucrarea cuprinde Tabel cronologic unde se expun principalele date biografice ale
autorului. Următorul capitol, Rolul operei “Câteva cugetări asupra educaţiei” în
dezvoltarea pedagogiei şi semnificaţia ei actuală cuprinde izvoarele generale ale operei,
izvoarele pedagogice ale “Cugetărilor”, valoarea “Cugetărilor” lockiene despre educaţie,
locul “Cugetărilor” în istoria pedagogiei universale, prezenţa “Cugetărilor” în pedagogia
românească.
Traducerea realizată de Mioara Cimpoieş este structurată după cum urmează:
Dedicaţie, Introducere (rolul şi puterea educaţiei), Educaţia fizică, Educaţia morală,
Educaţia intelectuală, Note şi comentarii, Bibliografie.

Bibliografie:
Locke, J., Câteva cugetări asupra educaţiei, EDP, Bucureşti, 1971
http://ro.wikipedia.org/wiki/John_Locke