Universitatea Ecologica Bucuresti

Facultatea de Educatie Fizica si Sport

Anul I Master – EFS
Pintrijel Catalin

DANSUL SPORTIV

Dansul are o semnificaţie deosebită în cultura şi educaţia umană, deoarece crează armonia şi
frumosul prin mişcare. Este mult mai simplu să realizezi un cerc, cu ajutorul dansatorilor care se prind de
mâini şi desenează circumferinţa acestei figuri, decât să-l desenezi sau să îl descrii altfel. Armonia şi
frumosul ce rezultă din mişcarea dansatorilor în ritmul unei melodii, atrage atenţia şi încântă atât pe
specialistul în arta dansului, cât şi pe ceilalţi spectatori nespecialişti. Din aceste motive dansul este
considerat „spectacolul total”.

Dansul este o comunicare non-verbală, în care ideile, sentimentele, trăirile sunt codificate şi
transmise prin diferite modalităţi (semne) legate de postura, gestica, mimica şi înfăţişarea subiectului, de
stările sale emoţionale şi calităţile sale psiho-motrice. Mijloacele de exprimare sunt extrem de diverse şi
nuanţate, în funcţie de mesajul care se doreşte a fi transmis şi de caracteristicile individuale. Se poate
comunica prin mişcare, într-o manieră spontană, cu reacţii imediate la diferite emoţii şi stări tensionate
sau într-o manieră elaborată, intr-un proces de instruire special conceput.

Pe ringul de dans dansatorii devin „interlocutorii” dintre muzică şi cei care privesc şi ascultă. Ei
crează şi transmit emoţii care ajung la privitori prin intemediul mişcărilor plastice, armonioase.
Spectatorii recepţionează gesturile şi mişcările dansatorilor printr-un sistem de valenţe şi transpuneri
senzoriale personale. Unifcarea simţămintelor spectator-dansator se realizează prin intermediul mişcării.

Dansul este o artă cu totul particulară, mai veche decât muzica, pictura sau literatura, cu toate că
ea se serveşte de ele într-o sinteză aristică deosebită.
Se poate comunica prin mişcare, într-o manieră spontană, cu reacţii imediate la diferite emoţii şi
stări tensionate sau într-o manieră elaborată, intr-un proces de instruire special conceput, cum ar fi
studiile pentru miscarea scenica, expresivitatea corporala.
 Dansul sportiv se distinge de celelalte genuri ale dansului prin caracterul său competiţional. El
îmbină fericit, acea manieră de comunicare elaborată a mişcării artistice în concordanţă deplină cu
caracterul liniei melodice, cu caracterul competiţional.
Caracterul competiţional se regăseşte şi în nenumărate alte domenii de activitate, cum ar fi cel al
culturii, artei (artă plastică, artă muzicală ca interpretare). Dansul sportiv se află la graniţa dintre sport şi
artă, îmbinând în mod fericit atât caracteristicile unei discipline sportive, cât şi pe cele ale unui domeniu
al artei.
Pe ringul de dans dansatorii devin „interlocutorii” dintre muzică şi cei care privesc şi ascultă. Ei
crează şi transmit emoţii care ajung la privitori prin intemediul mişcărilor plastice, armonioase.
Spectatorii recepţionează gesturile şi mişcările dansatorilor printr-un sistem de valenţe şi transpuneri
senzoriale personale. Unificarea simţămintelor spectator-dansator se realizează prin intermediul mişcării.
Dansatorii proiectează „valori” prin acţiunile lor, care trebuie să fie percepute, înţelese, de privitori în
funcţie de realităţiile personale.
Conţinutul antrenamentului reuneşte elemente de structură care, pe baza, unor legi şi reguli
funcţionale şi metodoligice, determină în final performanţa sportivă (G. Niculescu 2003).
Componentele (factorii) procesului de pregătire sportivă în dansul sportiv sunt:
• Pregătirea fizică;
• Pregătirea artistică;
• Pregătirea tehnică;
• Pregătirea psihologică;
• Pregătirea muzicală;
Toate aceste componente (factori) se influenţează reciproc şi se află într-o permanenta
interdependenţă.
Relaţiile dintre aceşti factori ai pregătirii se ordonează secvenţial de la fizic la tehnic, apoi de la
tactic la psihologic (Bompa T 2001).
Fiecare factor variază în funcţie de faza (stadiul) de pregătire în care se află sportivul.
În dansul sportiv, procesul de antrenament se desfăşoară pe aceleaşi coordonate ce caracterizează
pregătirea sportivilor pentru obţinerea performanţelor optime, din orice ramură sportivă. Pregatirea
sportivă în dansul competiţional se adaptează specificului disciplinei – activitatea în pereche – aspect
deosebit de important, care determină structura antrenamentului sportiv.
Atât structura antrenamentului cât şi sarcinile lui sunt continuu adaptate particularităţilor vârstei
si sexului sportivilor.