Drumul spre filosofare

"Originile filosofiei", scrisa de Karl Jaspers face parte din colectiile "Textele
filosofice". Aceasta reprezintă o colecţie de gânduri actualizate într-o perioadă
de circa patru decenii, in care se gasesc preocupari de filosofie pura.
"Originile filosofiei" este o meditaţie cu privire la actul pur al filosofării.

Karl Jespers, in "Originile filosofiei" ne vorbeste despre uimire, indoiala si

constiinta pierderii de sine si cutremurare, elemente ce stau la originea
filosofiei, dar care doar cu ajutorul comunicarii vor putea atinge scopul
filosofiei.

Ni se aduce drept argument ca originea filosofiei este diferita fata de

inceputul filosofiei prin faptul că nu se dezbate caracterul istoric al acestuia.
Ca fapt istoric,inceputul filosofiei reprezinta un ansamblu de ganduri si
premise efectuate de generatiile trecute. Originea filosofiei, este specifica
fiecarei persoane si porneste atunci cand apare impulsul pentru filosofare.
Deci, nu vorbim de filosofie ca inceput cronologic ci ca o experienta
personala.

Caracterul originar are mai multe cai prin care poate aparea. Primul pas al
originii filosofiei il reprezinta uimirea. Voi porni chiar de la explicatie din
Dictionarul explicativ al limbii romane, care il explica ca: "a starni, mireare, o
provocare mare, emotie, a impresiona puternic". Astfel, se intelege ca uimirea
se reflecta chiar in dorinta de cunoastere, in emotia si nu in obligatia de a face
eforturi pentru a acumula cat mai multe cunostinte.

Despre uimire, Aristotel afirma: " Oamenii cand au inceput sa filosofeze au

fost minati de mirare mai intai fata de problemele mai la indemana, apoi,
progresand incetul cu incetul, fata de problemele mai mari, cum sint de pilda
fazele lunii, cursul soarelui si al astrilor si nasterea Universului", ducand clar la
ideea ca odata cu aflarea raspunsurilor la intrebarile simple, intotdeauna vor
aparea intrebari din ce in ce mai complxe.

Oferirea acestor exemple ne dezvaluie rolul uimirii, acesta reprezentand

motivarea de a dobandi cunoaştere faţă de lucrurile necunoscute, care
progresează de la nivelul cotidianului la un nivel avansat. Prin fraza " Vreau
să cunosc tocmai de dragul cunoaşterii şi nu în vederea unui folos oarecare ",
se descrie perfect scopul filosofiei, unde uimirea ne îndeamnă să cunoaştem,
iar satisfacţia ne ajută să progresăm.

Ni se da si exemplul lui Platon, prin care spune că uimirea este izvorul

filosofiei. Privirea înspre stele a dat naştere întrebărilor legate de univers, asta
a starnit nevoia de cercetare asupra universului.

Indoiala este o alta radacina din care porneste dorinta de filosofare. Prin
faptul ca ne indoim de cunostintele acumulate putem sa ajungem la claritate,
printr-o cercetare mult mai amanuntita, printr-o gandire mult mai profunda. Cu
toate acestea cand dobandim cunoasterea necesara, survine indoiala
referitoare la cunostinte. Cu alte cuvinte, acestea se acumuleaza si cand sunt
supuse unei analize critice, acestea cad in sfera incertitudinii. Nici perceptia
nu ne poate oferi un raspuns clar deoarece poate fi înselatoare. Intelectul
uman este un alt punct de indoiala, deoarece este format intr-un anume fel ce
respinge contradictiile, respectiv " afirmatii care se ridica impotriva altor
afirmatii ". Filosofia ne ofera puterea aceasta de a pune la indoiala tot ceea ce
cunoastem. Scepticismul e piatra de incercare prin care obtinem certitudinea
clară. Celebra afirmatie a lui Descartes,

" Gandesc, deci exist " este certidudinea ce nu poate fi pusa la indoiala,
chiar in cazul cunoaserii gresite, pot fi cert că exist in cunoaserea mea. Se
descrie perfect situata, cum spune Karl Jaspers, nu poate exista filsofie
autentică fara indoiala radicala.

Cunostina pierderii de sine si cutremurarea este cel de-al treilea concept ce

sta la baza originii filosofiei. Aici apre si intrebarea autorului: " Cum sa ma ajut
in neputiinta?", raspunsul sau fiind urmatorul: "Consider tot ceea ce nu-mi sta
in putere si are necesitatea sa drept indiferent pentru mine si in schimb,
facand, ca tot ceea ce depinde de mine si anume modul si continutul
reprezentarilor mele, sa dobandeasca prin gandire, claritate si libertate."

Autorul ne mai spune ca situatiile se modifica, astfel incat permanent ni se

ivesc ocazii si odata pierdute, ele nu mai revin, dar si ca de-a lungul vietii vom
avea parte de acele " situatii-limita" (situatii pe care nu le putem depasi sau
transforma). Constientizarea acestor situatii reprezinta dupa uimire si indoiala
o alta origine profunda a filosofiei.

Pornit în cautarea cunoaşterii, când incertitudinea este singura certitudine,

filosoful uită de fericire şi salvare, iar acesta se izolează în satisfactia
cunoaşterii. Când conştientizăm ca ne aflăm în neputinţă, atunci ia naştere
filosofia. Prin perceperea propriilor slabiciuni, atunci pe calea prin care se
poate obtine libertatea şi implicit schimbarea stării în care ne aflăm.
Filosofand, ne raportăm la sine şi ne ajutăm sa depaşim situatiile limită. Insă,
nu putem găsi adăpost refugiindu-ne în propria libertate. Nici dragostea
necondiţionată sau speranţa în faţa posibilului nu ne poate salva. Aici ne
putem lega de factori personali pentru a depăşi ceea ce natura ne pune în
cale. Stoicul urmăreşte invocarea filosofiei autentice, unde originea filosofiei
este folosită să genereze impulsul de a accepta eşecul ca pe un dar.

Astfel, aici apare o alta intrebare a autorului: " Ce pot face in fata acestui esec
absolut a carui evidenta, daca sunt onest, nu o pot nega?", raspunsul fiind: "
Experienta originii traita in situatii limita da nastere imboldului fundamental de
a gasi in esec calea catre fiinta". Asadar, exista diferite modalitati in care omul
isi poate trai esecul:

1. Acesta ramane ascuns.

2. Il priveste fata in fata si il accepta.

3. Recurge la solutii imaginare si la autolinistire.

4. Il accepta loial.

Tocami prin prisma acestora, " modul in care omul isi traieste esecul
intemeiaza ceea ce el insusi va deveni". Aceasta reprezinta cea mai puternica
idee. Raportându-ne la eşec, ni se arată adevărata natură umană şi felul în
care am acceptat-o. Cu alte cuvinte, putem accepta eşecul ca pe o înfrângere
irecuperabilă şi suntem "damnaţi" să ne plecăm în faţa lui sau eşecul poate fi
perceput ca o lecţie, ce ne poate ghida în fiinţa ce suntem şi putem deveni.
Altfel spus, eşecul este călăuza spre calea acelei "mântuirii", respectiv spre
filosofie.

"Originea filosofării se află în uimire, în îndoială şi în conştiinţa pierderii de

sine. ", punctează cu acurateţe ideile exprimate mai sus. Uimirea ne dă un
imbold spre cunoaştere şi ne fereşte de ceea ce ştiam, îndoiala ne orientează
spre cunoaştere, iar cutremurarea este impulsul ce ne ajută în momentul
critic, când ne confruntăm cu prăbuşirea şi cum putem să o depăşim pentru a
atinge un scop. Aceste trei motive, sunt esenţiale însă nu suficiente. Ele
raman valabile doar cu conditia de a se realiza o comunicare intre oameni.

Sunt de acord cu autorul cand spune ca siguranta absoluta este

comunicarea. In text ni se spune ca in istoria de pana acum, comunitatea
inspira siguranta individului, dar in zilele noastre traim intr-o lume in care
oamenii se inteleg din ce in ce mai putin, despartindu-se cu indiferenta in
orice imprejurare, fara a mai inspira siguranta absoluta. Nici credinta nu se
mai poate contopi in totalitate, reprezentand astfel o problema universala,
deoarece se loveste de alta-" Ca undeva la limita, sintem sortiti doar luptei
"fara speranta de a ne putea vreodata uni", vorbe ce capata foarte mult sens.

Atat in viziunea autorului, cat si in viziunea mea, comunicarea este calea

spre un adevăr absolut. Un adevăr obţinut în exilul propriu nu poate fi
niciodată pus la încercare, fără exigenţa altcuiva. Tocmai atunci, când
comunicarea reprezintă confruntarea paşnică dintre două adevăruri, două
existenţe. Atunci se poate oferi un adevăr, când se manifestă această iubire
autentică de a merge împreună la originea lucrurilor.

In concluzie, filosofia apare în urma unor experienţe, când survine uimirea,

îndoiala şi nu în ultimul rand, situaţia extremă care ne poate fi decisivă. Insă
acestea nu sunt de ajuns, fără o comunicare corespunzătoare. Tocmai prin
această comunicare, Karl Jaspers ne spune că se atinge scopul filosofului
care dă sens aspectelor : perceperea fiinţei, atunci cand constientizam ceea
ce putem cu adevarat. Iluminarea din iubire, ca omul să nu fie constrans de
iubire. Dobandirea seninătăţii, se refera la faptul de a incerca pe cat posibil de
a fi stapan pe orice situatie, atunci cand omul domina propria gandire, fara a
se lasa dominat de ea.