PRONUMELE PERSONAL

1. DEFINIŢIE
2. FLEXIUNE
2.1. PERSOANA ŞI NUMĂRUL
2.2. GENUL
2.3. CAZURI ŞI DECLINARE
3. CÂTEVA VALORI ALE PRONUMELUI PERSONAL
4. FUNCŢIILE SINTACTICE
5. ALTE PRONUME PERSONALE
6. SUBSTANTIVARE

1. DEFINIŢIE
Pronumele personal este pronumele care desemnează diferitele persoane.
El arată:
persoana care vorbeşte (persoana I): eu, noi;
persoana cu care se vorbeşte (persoana II): tu, voi;
persoana sau obiectul despre care se vorbeşte (persoana III): el, ea, ei, ele.
Toate pronumele personale sunt de origine latină, dar formele lor
contemporane nu coincid întocmai cu formele latine. În decursul dezvoltării limbii
române ele au suferit diferite modificări, mai ales fonetice:
1. eu < lat. populară eo, clasică ego;
mie, îmi, mi < lat. populară mi, clasică mihi;
mine < lat. mene;
mă < lat. me.
2. tu < lat. tu;
ţie, îţi, ţi < lat. tibi, ti;
tine < lat. tene;
te < lat. te.
3. el < lat. ille;
ea < lat. illa;
lui < lat. illui;
ei < lat. illei.
 4. noi < lat. nos;
nouă < lat. nobis.
5. voi < lat. vos;
vouă < lat. vobis.
6. ei < lat. illi;
ele < lat. illae;
lor < lat. illörum.

2. FLEXIUNE

Se face în funcţie de persoană, gen, număr şi caz.

2.1. PERSOANA ŞI NUMĂRUL

Pronumele personal are trei persoane: I - eu, a II-a - tu, a III-a - el, ea, la singular şi I
- noi, a II-a - voi, a III-a - ei,ele, la plural.
Aceste persoane se pot defini astfel: eu-noi, persoana şi persoanele care vorbesc;
tu-voi, persoana şi persoanele cu care se vorbeşte şi el/ea-ei/ele, persoana şi persoanele
despre care se vorbeşte.

2.2. GENUL

Persoanele I şi a II-a, singular şi plural, nu au forme după gen, ele putând fi, în egală
măsură, masculine şi feminine, în raport cu genul numelui la care se referă: Eu merg
(pentru Maria), Eu merg (pentru Radu).
Persoana a III-a are forme pentru masculin (el, ei) şi pentru feminin (ea, ele).

2.3. CAZURI ŞI DECLINARE

Luat în ansamblu, pronumele personal se schimbă în funcţie de cele cinci cazuri.

Vezi Dumitru Bejan (98-99)

3. CÂTEVA VALORI ALE PRONUMELUI PERSONAL

3.1 FENOMEN DE REPRIZĂ
 Repriza este un factor mai mult stilistic ce ţine de stil şi de topica vorbirii
noastre.
Repriza – reluarea unui substantiv prin pronume care au acelaşi caz (Pe
bădiţa Vasile l-au luat la oaste cu arcanul, Pe Ion l-am felicitat cu rezultatele
obţinute).
Repriza este ca o accentuare asupra obiectului despre care e vorba.
3.2 DUBLAREA PRONUMELUI
Când se foloseşte paralel două forme: una accentuată şi alta neaccentuată
(El mi-a cumpărat mie un pix, Numai mie mi-a telefonat Sergiu, Numai pe
mine m-a ajutat Mihai).
3.3 DATIVUL POSESIV
Este cazul dativ, în forme scurte, folosit cu valoare posesivă (Văd sufletu-
ţi candid prin spaţiu cum trece. (M. Eminescu), Frumoasa-ţi colegă a plecat în
excursie, În juru-i sunt mulţi oameni).
Funcţie sintactică: atribut pronominal, complement.
3.4 DATIVUL ETIC
Prin formele scurte de dativ etic, cel care povesteşte şi, mai rar, cel care
ascultă participă intens la desfăşurarea faptelor. Este specific, mai cu seamă,
operelor folclorice şi celor inspirate din folclor (Măi ciobane ortomane, / Unde-
mi mergi aşa pe frig (M. Eminescu), Dacă îi deschide porţile, ce credeţi că mi-ţi
văzu?, Ah te-am văzut, mi te-am văzut în fine. (M. Eminescu)).
3.5 PRONUME CU VALOARE NEUTRĂ
Formele neaccentuate ale pronumelui personal apar, uneori, cu valoare
neutră, când nu se referă la o anumită persoană sau la un anumit obiect. Ele apar
la persoana a II-a singular, dativ şi acuzativ (El cum a intrat, încălecă pe cal şi
pe ici ţi-e drumul; Dacă lucrezi acolo, te alegi cu ceva) şi la persoana a III-a
singular, dativ şi acuzativ (Dă-i înainte cu acelaşi efect; Las-o mai încet). Am
pus-o de mămăligă; Am luat-o la fugă; Am păţit-o.
4. FUNCŢIILE SINTACTICE
1. Subiect: Ele scriu.
2. Nume predicativ: Cartea e a ei.
 3. Atribut: Meritul ei este de necontestat. Vorba-i blândă te unge la inimă.
4. Complement direct: Te-am văzut în oraş.
5. Complement indirect: I-am dat o carte.
6. Complement de agent: A fost apostrofat de ei.
7. Complemente circumstanţiale:
a) de loc: S-a oprit lângă el.
b) de timp: Să ajungeţi la şcoală înaintea lor.
c) de mod: Învaţă ca şi tine.
d) de cauză: I-a făcut observaţie pentru el.
e) de scop: Are un examen curând şi se pregăteşte pentru el.
Formele neaccentuate ale pronumelor personale sunt precedate şi/sau
urmate de cratimă, atunci când se pronunţă împreună cu o altă parte de vorbire,
fiind posibilă şi elidarea vocalei din alcătuirea lor: ne-a chemat; să-i dea; ţi-l
dă; duce-l-aş.

5. ALTE PRONUME PERSONALE

La persoanele a III-a singular şi a III-a plural se folosesc şi pronumele dânsul,

dânsa, dânşii, dânsele, forme care se plasează între pronumele personale şi cele de
politeţe: eu > dânsul > dumnealui. Aceste pronume sunt creaţii româneşti compuse
contopite alcătuite din prepoziţia de şi formele mai vechi însul, însa, înşii, însele.
Acestea din urmă se mai folosesc şi azi uneori în vecinătatea prepoziţiilor:
dintru, întru, printru: dintr-însul, într-însul, printr-însul etc.
Pronumele în discuţie sunt articulate formal cu articol hotărât şi se declină ca
substantivele:
N.Ac. dânsul, dânsa, dânşii, dânsele
G.D. dânsului, dânsei, dânşilor, dânselor
Ele au toate funcţiile sintactice pe care le au şi pronumele personale.

6. SUBSTANTIVARE

Pronumele personale se pot substantiva prin:

a) articulare cu articol hotărât: Eul său nu se confundă cu al altuia;
b) articulare cu articol nehotărât: Are un eu foarte caracteristic;
c) prepoziţii: Sunt aşteptat de tu, de mă - N.Stănescu;
d) determinanţi: Fiecare tu este controversat - M.Eminescu.