CURSUL NR.

Dezvoltarea ochiului
Dezvoltarea ochiului începe cu formarea unui cȃmp ocular unic, la extremitatea cranială a
plăcii neurale. Gena Pax6 (paired box 6), exprimată la nivelul diencefalului, este considerată o
genă „master”, implicată în dezvoltarea timpurie a ochiului, cȃt şi în dezvoltarea ulterioară a retinei
şi a cristalinului. Shh secretată de placa precordală separă cȃmpul ocular unic în două primordii
optice. Shh inhibă expresia Pax 6 în regiunea centrală a cȃmpului ocular. Absenţa Shh produce
holoprozencefalie.
La nivelul ochiului, ordinea elementelor principale se realizeaza dinspre polul posterior
spre cel anterior. Componenta receptoare, nervoasa, epiteliul ciliar si al irisului si corpul vitros
(partial) sunt de natura neuro-ectodermala; Cristalinul si epiteliul pleoapelor se formeaza din
ectoderm superficial; restul globului ocular si Anexele sale sunt de natura mezenchimala.
Ochii încep să se dezvolte la sfârşitul săptămânii a 4-a sub forma unei perechi de vezicule
optice situate de o parte şi de alta a creierului anterior.
Aria optica se dezvolta intr-o populatie celulara situata pe fata anterioara a placii neurale,
in regiunea prozencefalului (creierul anterior). Prin invaginarea celulelor din aria optica se
formeaza santul optic. Santul optic se adanceste prin invaginare. Marginile tubului neural se
apropie in plan medio-sagital. Neuroectodermul santului optic formeaza pediculul optic si vezicula
optica. Pediculul optic si vezicula optica iau contact cu ectodermul superficial.

Ectoderm superficial Invaginarea

Peretele placodei
creierului Placoda cristalinului Creier anterior cristalinului
anterior

Șanţ optic Veziculă optică Invaginarea veziculei optice

Sectiune prin creierul anterior. Dezvoltarea veziculei optice si a placodei cristalinului (după Sadler)

Când veziculele optice vin în contact cu ectodermul superficial, induc modificările

necesare pentru formarea placodei cristalinului. Imediat după formare, placoda cristalinului şi
porţiunea adiacentă a veziculei optice încep să se invagineze.
Prin invaginarea placodei cristalinul se formează vezicula cristalinului care se desprinde
de ectodermul superficial.
Prin invaginarea veziculei optice se formează cupa optică cu cele două straturi conectate
la creierul posterior prin pediculul optic. Iniţial, cupa optică este alcătuită din celule multipotente,
capabile să se diferenţieze în celule specifice diferitelor regiuni ale ochiului.

1
 Spaţiul intraretinian
Peretele creierului

Vezicula cristalinului

Artera hialoidiană Lumenul pediculului optic

Secţiune prin vezicula cristalinului. Cupa optică şi pediculul optic în planul fisurii coroide (după Sadler)
Foiţa superficială a cupei optice se subţiază, se încarcă cu granule de pigment devenind
stratul pigmentar al retinei. TGFβ secretat de mezenchim controlează formarea stratului pigmentar
al retinei.
FGF secretat de ectodermul de suprafaţă are rol în diferenţierea retinei neurale. Foiţa
profundă a cupei optice se îngroaşă în cele 4/5 posterioare devenind retină vizuală pluristratificată.
Din porţiunea vizuală a retinei se diferenţiază toate straturile retinei.
În 1/5 anterioară se formează porţiunea oarbă a retinei, până la marginea anterioară a cupei optice,
trece înaintea cristalinului, fuzionează cu ţesutul mezenchimal alcătuind, în săptămâna a 10-a i.u.,
irisul si corpul ciliar.
Marginea cupei optice devine marginea orificiului pupilar. Orificiul pupilar se închide până
în luna a 9-a i.u..

Prin fisura coroidă şi şanţul pediculului optic pătrund vasele hialoidiene care vor deveni
vase centrale ale retinei. Pediculul optic parcurs de axonii celulelor multipolare devine nervul
optic. Învelişurile nervului optic se formează din mezenchimul înconjurător şi sunt echivalentele
meningelui.
Cristalinul devine solid în săptămâna a 7-a iar corneea ȋncepe să se diferenţieze.

2
 Camera anterioara se formează ca spaţiu situat între cristalin, membrana irido-pupilară şi
cornee. Membrana pupilară involuează.

Între vezicula cristalinului şi peretele intern al cupei optice există un spaţiu în care este
secretată o substanţă gelatinoasă, viitorul corp vitros.
Dezvoltarea corneei este indusă de vezicula cristalinului. Corneea constă într-un strat
epitelial extern format din ectodermul superficial şi straturi epiteliale interne formate din celulele
crestelor neurale.
În săptămâna a 7-a i.u., ţesutul mezenchimatos care înveleşte cupa optică, sub influenţa
stratului pigmentar al retinei, se diferenţiază într-un strat intern vascular, coroida şi un strat extern
fibros, sclerotica.
Pleoapele apar în luna a 2-a i.u. ca plici ale pielii. Marginea lor liberă se sudează în luna a
3-a i.u. şi se deschid definitiv în luna a 8-a i.u. Epiteliul conjunctivei este de natură ectodermală;
se dezvoltă în relaţie cu pleoapele.
Glanda lacrimală apare sub forma mai multor muguri epiteliali care se dezvoltă din sacul
conjunctival. Căile lacrimale se formează din epiteliul şanţului existent între mugurele maxilar şi
mugurele nazal lateral.
La naştere nou-născutul poate distinge formele urmărind liniile de îmbinare dintre lumină
şi întuneric până la 20 ‒ 30 cm distanţă, percepe nuanţele de alb, negru şi gri. La o săptămână după
naştere nou-născutul, reacţioneză la mişcări şi fixează privirea. Vederea binoculară se dezvoltă
rapid pe parcursul primelor săptămâni şi luni de viaţă. Prima culoare percepută este roşu; până la
sfârşitul lunii a 3-a se percepe întreg spectrul de culori. La aproximativ 10 saptamani postnatal se
incheie mielinizarea nervului optic. În următoarele 10 ‒ 12 săptămâni nou- născutul poate să
urmărească obiecte în mişcare şi să recunoască lucruri. La 6 luni după naştere vederea este complet
dezvoltată.
Ciclopia este caracterizată de existenţa unei singure fante palpebrale, la nivelul căreia se
observă un ochi unic rezultat din contopirea celor două vezicule optice; se asociază cu fuziunea
bulbilor olfactivi. Unele cazuri prezintă doi globi oculari situaţi foarte aproape dar nefuzionaţi,
vizibili printr-o fantă palpebrală unică. Ciclopia se poate însoţi de migrarea excesivă şi coalescenţa
mugurilor nazali, care alcătuiesc în acest caz un proboscis congenital, în interiorul căruia se află o
singură cavitate nazală, care se deschide anterio printr-o unică narină.

3
Dezvoltarea urechii
Dezvoltarea urechii externe
Urechea externă se dezvoltă din ectomezenchimul primelor două arcuri branhiale situat în
jurul primului şanţ branhial extern.
Mecanismele moleculare care controlează dezvoltarea urechii externe implică genele care
reglementează dezvoltarea arcurilor branhiale 1 și 2.
Primele 2 arcuri branhiale se arcuiesc ca un inel în jurul primului şanţ branhial prin
marginile lor externe rezultând pavilionul urechii.
Meatul acustic extern se formeaza ca urmare a invaginarii primului arc faringian, iar
ectodermul superficial de la acest nivel va forma pielea meatului acustic extern şi membrana
externă a timpanului.
Timpanul se formează la limita dintre conductul auditive extern şi prima pungă faringiană.
Timpanul este alcătuit dintr-un strat extern (derivat din ectoderm), un strat mijlociu (derivat din
mezoderm) si un strat intern (derivat din endoderm).
În luna a 2-a i.u. în schiţa pavilionului apar şase condensări mezenchimale - proeminenţele
descrise de His - care în luna a 3-a i.u. se condrifică.
Din materialul arcului 1 branhial se formează tragus, crus helix (crucea helixului),
porţiunea helixului ascendent, cymba concha. Din arcul 2 branhial iau naştere concha (porţiunea
superioară a concăi), helixul orizontal, helixul descendent, fosa scafoidă, antihelix şi antitragus.
Partea inferioară a pavilionului se continuă cu un pliu cutanat, lobulul.

Iniţial urechea externă este situată caudal de mandibulă şi dispusă orizontal dar dezvoltarea
arcului 1 branhial (arcul mandibular) şi a regiunii cervicale determină ascensiunea pavilionului
până în dreptul ochilor şi dispunerea verticală a urechii externe.

4
Dezvoltarea urechii medii
Cavitatea timpanică şi tuba Eustachio iau naştere din prima pungă faringiană iar
endodermul care căptuşeste prima pungă faringiană devine epiteliul urechii medii, al tubei auditive
şi antrumului mastoidian.
În săptămâna a 7-a i.u. se formează oscioarele urechii medii. Prin condensarea
mezenchimului arcului 1 iau naştere ciocanul (malleus) şi nicovala (incus). Prin condensarea
mezenchimului arcului 2 ia naştere scăriţa (stapes).

Începând cu luna a 8-a intrauterină în jurul oscioarelor se formează un ţesut spongios care
se rezoarbe progresiv până la naştere. În acelaşi timp şi printr-un mecanism asemănător apar o
serie de anexe ale urechii medii.
În săptămâna a 9-a i.u. se formează muşchii ataşaţi oscioarelor urechii medii: muşchiul
tensor al timpanului din arcul 1 şi muşchiul scăriţei din arcului 2.

5
 La vârsta de 20 săptămâni i.u. cavitatea timpanică se dezvoltă şi înglobează oscioarele
urechii medii.
În săptămâna 22 i.u. se formează antrumul mastoidian iar la 33 de săptămâni i.u. are loc
pneumatizarea primară a procesului mastoidian.

Dezvoltarea urechii interne

Ȋn săptămâna a 3-a i.u., pe feţele laterale ale embrionului, corespunzător rombencefalului,
apar două îngroşări ectodermale - placodele otice. Prin invaginare acestea devin fosete otice.
La sfârşitul săptămânii a 4-a i.u. fosetele otice se transformă în vezicule otice. Vezicula otică este
precursorul labirintului membranos.
deprimă şi devin fosete otice.

Peretele rombencefalului Fosetă otică Veziculă otică

Placodă otică

Faringe

Endoderm Aortă dorsală Reces tubo- timpanic

Formarea veziculei otice (după Sadler)

În săptămâna a 7-a ţesutul care umple lumenul labirintului membranos începe să se

resoarbă iar în săptămâna a 8-a aspectul este definitiv.
În dezvoltarea sa fiecare veziculă otică apare constituită din trei segmente:

6
 Sac endolimfatic
Duct endolimfatic

Regiune utriculară
Regiune saculară

Dezvoltarea veziculei otice (după Sadler)

- segmentul ventral al veziculei otice reprezintă regiunea saculară din care se formează canalul
cohlear şi sacula. Canalul cohlear se alungeşte, în luna a 3-a i.u. ajunge la două spire şi jumătate.
Ȋn interiorul său se formează organul Corti.
- segmentul dorso-medial al veziculei otice reprezintă apendicele endolimfatic din care ia naştere
ductul endolimfatic, iar la capătul distal al acestuia sacul endolimfatic.
- segmentul central al veziculei otice reprezintă regiunea utriculei, din care se formează utricula şi
canalele semicirculare. În săptămâna a 6-a apar toate cele trei canale semicirculare.
La începutul lunii a 3-a i.u. în ampulele canalelor semicirculare apar crestele ampulare iar
în sacculă apar maculele otolitice.
În săptămâna a 9-a i.u. mezenchimul din jurul labirintului membranos formează o capsulă
otică, cartilaginoasă care suferă un proces de vacuolizare devenind astfel cavitatea perilimfatică.
Labirintul membranos este suspendat în perilimfa acestei cavităţi şi capsula otică se osifică la
aproximativ 23 săptămâni i.u. formând labirintul osos, situat în stânca temporalului.
În luna a 4-a i.u. nervul acustico-vestibular se mielinizează, deci fătul este apt să recepţioneze
zgomote din mediul extern.

Dezvoltarea limbii
Limba este alcătuită din corp, situat anterioar, şi rădăcină, situată posterior. Cele două sunt
separate printr-un şanţ în forma literei V, în vârful căruia se găseşte foramen caecum (gaura oarbă).
Corpul limbii se dezvoltă din materialul primul arc branhial. De aici se formează în
săptămâna a 5-a i.u., tuberculul lingual impar şi doi muguri linguali laterali care se dezvoltă de o
parte şi de alta a tuberculului impar. Ulterior muguri linguali laterali fuzionează cu tuberculul
impar şi îl acoperă. Locul de fuziune dintre mugurii laterali este marcat la exterior prin şanţul
median iar în profunzime prin septul median al limbii. Până în săptămâna a 6-a i.u. vârful limbii
este bifid.
Rădăcina limbii este reprezentată de eminenţa hipobranhială, formată din materialul
arcurilor 2, 3 şi 4.

7
 Prin creşterea limbii, pe suprafaţa ei inferioară se delimitează un şanţ care o separă de arcul
mandibular. Limba devine liberă şi mobilă în regiunea ei bucală.
Muşchii limbii se diferenţiază spre sfârşitul celei de-a 2-a luni de gestaţie, din materialul
ultimelor trei-patru somite occipitale. Inervaţia acestor muşchi este asigurată de nervul hipoglos.
Ȋn luna a 2-a şi a 3-a de viaţă intrauterină, la nivelul mucoasei linguale apar papilele
gustative.
Sensibilitatea generală a corpului limbii este asigurată de nervul trigemen (nervul trigemen
este nervul primului arc branhial) iar sensibilitatea gustativă în această regiune este asigurată de
nervul coarda timpanului care este ram din nervul facial (nervul facial este nervul celui de al 2-lea
arc branhial).
Sensibilitatea generală şi gustativă a rădăcinii limbii este asigurată de nervul glosofaringian
(nervul glosofaringian este nervul celui de al 3-lea arc branhial). Sensibilitatea generală şi gustativă
a porţiunii posterioare a rădăcinii limbii este asigurată de nervul laringeu superior ram al nervului
vag (nervul vag este nervul celui de al 4-lea arc branhial). Primele fibre ce se mielinizează sunt
cele ale nervului hipoglos. Mielinizarea celorlalţi nervi are loc după naştere. La fătul cu vârsta
gestaţională de opt luni simţul gustului este prezent.
Ȋn luna a 5-a de viaţă intrauterină, la rădăcina limbii apare ţesut limfoid ce constituie
amigdala linguală.

Dezvoltarea nasului
Nasul se dezvoltă din materialul mugurilor frontal, nazali mediali, nazali laterali şi
maxilari.
Derivatele mugurilor nazali medialiː
- dorsul nasului, varful nasului
- oasele nazale;
- septul nazal (vomerul, lama perpendiculară a etmoidului, septul nazal cartilaginos, cartilajul
vomeronazal, septul nazal membranos);
- porţiunea mijlocie a buzei superioare cu filtrum, tuberculul şi frenul buzei superioare;
- incisivii superiori, gingia corespunzătoare;

8
 - osul incisiv; palatul primar.
Derivatele mugurilor nazali lateraliː
- aripile nasului, peretele lateral al piramidei nazale, bolta fosei nazale;
- cea mai mare parte a capsulei nazale cartilaginoase, braţul lateral al cartilajului alar;
- lama ciuruită şi masele laterale ale osului etmoidul cu cornetul nazal superior şi mijlociu;
- cornetul nazal inferior;
- osul lacrimal.
Derivatele mugurelui frontalː
-osul frontal;
- porţiunea rostrală a septului nazal osos.
Derivatele mugurilor maxilariː
- procesele palatine, palatul secundar;
- oasele maxilare, oasele palatine;
- oasele zigomatice, pomeţii obrajilor;
- porţiunile laterale ale buzei superioare, dinţii superiori cu excepţia incisivilor şi gingia
corespunzatoare.
Derivatele mugurilor mandibulariː
- buza inferioară, dinţii inferiori şi gingia corespunzătoare;
- portiunea inferioara a obrajilor, barbia;
- mandibula, muşchii masticatori;
- corpul limbii, muşchiul milohioidian;
- pântecele anterior al digastricului;
- muşchiul tensor al vălului palatin, muşchiul tensor al timpanului.

Din ectodermul superficial al mugurelui fronto-nazal se diferenţiază două placode

olfactive din care se formează epiteliul senzorial olfactiv.
La începutul săptămânii a 6-a i.u. mugurele fronto-nazal proliferează în jurul placodelor
olfactive formând mugurii nazali mediali şi laterali. Placodele olfactive se adâncesc şi devin fosete
olfactive care pătrund în mezenchimul subiacent, transformându-se în şanţuri şi mai târziu în
canale olfactive.

9
 Fiecare canal olfactiv prezintă un orificiu anterior (narină primitivă) şi unul posterior
obstruat de către membrana oro-nazală. Ȋn săptămâna a 7-a de gestaţie, membrana oro-nazală se
resoarbe. Canalele olfactive se vor deschide, prin choanele primitive, direct în cavitatea orală
primitivă, de-o parte şi de alta a liniei mediane şi posterior de palatul primar (din mugurii nazali
mediali).
Odată cu formarea palatului secundar (din placile palatine ce se dezvolta din mugurii
maxilari) la sfârşitul săptămânii a 8-a de gestaţie şi cu dezvoltarea cavităţii nazale, choana
definitivă se situează la joncţiunea dintre cavitatea nazală şi faringe.

În perioada iniţială piramida nazală este lată şi turtită cu narinele obturate, situate ventral;
odată cu alungirea dorsului nasului, ele îşi capătã poziţia definitivă .
Sinusurile paranazale sunt diverticuli ai pereţilor nazali. Primele se formează sinusurile
maxilare, care apar în luna a 4-a i.u., urmate în luna a 5-a i.u. de sinusurile etmoidale. Sinusurile
sfenoidale încep să se dezvolte ca extensii ale sinusurilor etmoidale, în primul an de viaţă.
Sinusurile frontale apar la vârsta de 5 – 6 ani. Sinusurile paranazale continuă să se dezvolte până
la pubertate.

10
 Anosmia congenitala reprezinta absenta mirosului ca urmare a absentei bulbilor olfactivi
si a tracturilor olfactive.

Dezvoltarea glandelor cu secretie interna

Glanda pituitara / Hipofiza (săptămâna a 4-a)

Adenohipofiza apare dintr-o evaginare a ectodermului superficial din tavanul stomodeului,
cunoscută sub numele de punga lui Rathke. Neurohipofiza se formeaza dintr- o prelungire a
hipotalamusului (numita infundibul) care ia nastere din neuroectodermul veziculei diencefalice.

Hipotalamusul (săptămâna a 4-a)

Hipotalamusul se dezvoltă din ectodermul tubului neural (diencefal, prozencefal), din
podeaua veziculei diencefalice, cranial de infundibulum.

Glanda pineală (epifiza) (săptămâna a 8-a)

Epifiza se dezvoltă din neuroectodermul părții dorsale a acoperișului diencefalului.

Glandele suprarenale (săptămâna 5-6)

Medulosuprarenala se dezvoltă din celule migrate din creastele neurale din regiunea
trunchiului, în regiunea ganglionilor celiaci și spre cortexul suprarenal în dezvoltare - aceste celule
populează regiunea centrală a glandei.
Corticosuprarenala se dezvoltă de la nivelul mezenchimului ce captuseste peretele
abdominal posterior, intre radacina mezenterului si creasta genitala.

Tiroida (a 24-a zi)

Glanda tiroidă începe să se dezvolte în a 4-a săptămână de viață i.u., din endoderm, la
nivelul foramen cecum, la baza limbii. Diverticulul tiroidian începe să coboare și se așează pe
partea ventrală a laringelui.
Diverticulul este conectat la limbă prin canalul tireoglos. În săptămâna 6 canalul tireoglos
devine plin și apoi dispare. Partea caudală a canalului poate persista la adult ca lob piramidal. În
săptămâna a 7-a, epiteliul situat la capătul distal al canalului, proliferează și formează o placă
transversală, care va fi invadată de celulele mezodermului înconjurător și va fi separată în
cordoanele celulare.
Corpul ultimobranhial, care produce celulele parafoliculare C, derivate din cea de-a 4-a
pungă faringiană, se contopește cu glanda principală. Celulele secretante dau naștere la calcitonină.
Capsula tiroidei și stroma se diferențiază de mezoderm. În timpul celei de-a treia luni de viata i.u.,
glanda tiroidă devine funcțională.

Glandele paratiroide (săptămâna a 5-a)

Parenchimul glandelor paratiroide se dezvoltă din endoderm. Glandele paratiroide
inferioare se dezvoltă din cea de-a treia pungă faringiană. Inițial coboară cu timusul. Glandele
paratiroide superioare se dezvoltă din cea de-a 4-a pungă faringiană. Paratiroidele inferioare se
separă de timus și ajung intr- o pozitie inferioara glandelor paratiroide superioare.

11
Pancreasul
Pancreasul se formează în săptămânile 5-8 din două muguri endodermali ai intestinului
anterior, din podeaua primei părți a duodenului. Mugurele pancreatic ventral își are originea
împreună cu mugurele hepato-chistic și patrunde în mezoduodenul ventral. Mugurele pancreatic
dorsal proemina între cele două straturi ale mezoduodenului dorsal. Când intestinul se rotește
(săptămâna 5) mugurele ventral este purtat în sensul acelor de ceasornic pentru a fuziona cu
mugurele dorsal. De asemenea, canalele lor se anastomozeaza.
Mugurele dorsal formează partea superioară a capului și gâtului precum si corpul și coada
pancreasului, în timp ce mugurele ventral formează partea inferioară a capului și gâtului. De
asemenea, dă naștere procesului uncinat. Canalul mugurelui ventral și partea distală a canalului
mugurelui dorsal formează canalul pancreatic principal. Partea proximala a canalului mugurelui
dorsal devine canal pancreatic accesor.
Parenchimul, acinii și insulele Langerhans au origine endodermala, în timp ce țesutul
conjunctiv deriva din mezoderm. Dezvoltarea lor (săptămâna 12) este similară cu formarea
glandelor salivare. Insulina este secretata începând cu săptămâna 20. Există relativ mai multe
insule de Langerhans la nou-născut decât la adult.

Testiculul
Celulele germinale primordiale, apar în ectodermul primitiv. În timpul gastrulației
migrează in peretele sacului vitelin și apoi, prin mezenterul dorsal spre creasta genitala. Ele
invadează creasta genitală în săptămâna a 6-a. Crestele genitale sunt formate prin proliferarea
epiteliului celomic care pătrunde în mezenchimul din vecinatate, dând naștere cordoanelor sexuale
primitive. Crestele genitale au o parte exterioara (corticala) și o parte interioara (medulara). Până
în săptămâna a 7-a, gonadele tuturor embrionilor arată la fel. In acest moment gonada este
cunoscută sub numele de gonada indiferentă.
Cromozomul Y codifică factorul determinant al testiculului -TDF - la embrionii de sex
masculin. Sub influența cromozomului Y, cordoanele sexuale primitive proliferează în medulară
și formează rete testis și tubii seminiferi. Între cordoanele testiculului și epiteliul de suprafață se
formează tunica albugineea.
Pereții tubilor seminiferi sunt compusi din două tipuri de celule: celulele Sertoli de
susținere derivate din epiteliul germinal și spermatogoniile derivate din celulele germinale
primordiale. Între tubiie seminiferi există celule Leydig, derivate din mezoderm. Începând cu
săptămâna a 8-a celulele Leydig secretă testosteronul și testiculele devin capabile să influențeze
diferențierea sexuală a cailor genitale și a organelor genitale externe. Testiculele ajung in scrot
aproximativ în momentul nașterii sub influența hormonilor androgeni.

Ovarele
În absența cromozomului Y, cordoanele sexuale primitive se împart în grupuri de celule.
Cordoanele sexuale nu există decât în apropierea cortexului; în medulara cordoanele se atrofiează.
Cordoanele sexuale corticale se separă de celelalte si formeaza acumulări de celule în jurul
ovocitelor și astfel să formeze foliculii primordiali.
Ovarele coboara din abdomen în bazin. Această migrație rezultă parțial din creșterea
masivă a regiunii abdominale superioare în comparație cu zona pelvină.
După atrofia mezonefrosului rămâne doar ovarul cu mezovariumul său medial și canalul
paramesonefric cu mezosalpinxul lateral. Ele sunt conectate cu peretele abdominal dorsal al

12
embrionului prin mezoul tractului urogenital original. Partea superioară a gubernaculum devine
ligamentul suspensor al ovarului. Gubernaculum inferior formează ligamentul ovarian și, mai jos,
ligamentul rotund al uterului care ajunge la proeminenta genitală prin canalul inghinal.

BIBLIOGRAFIE
1. Andronescu A. ”Anatomia dezvoltării omului”, Ed. Med. Bucureşti, 1986
2. Brachet Jean, Alexandre Henri “Introduction to Molecular Embryology” Heidelberg
Science Library 2nd edition 2014
3. Carlson M. Bruce “Human Embryology and Developmental Biology” 5th edition, Elsevier
edit. 2013
4. Chircor Lidia, Surdu Loredana “Compendiu de Embriologie“ Editura Ex Ponto, 2012
5. Chircor Lidia, Surdu Loredana Embriologie Umană ediţia a 2-a Editura Ex Ponto, 2015
6. Cochard L. R., Netter's Atlas of Human Embryology UPDATED EDITION Saunders edit
2013 Elsevier Inc. 2015
7. Gray’s Anatomy, The Anatomical Basis of Clinical Anatomy, 41st edition Susan Standring
PhD DSc editor in chief, Ed. Churchill Livingstone Elsevier Limited, 2016., Philadelphia.
8. Moore KL, Persaud TV: “The Developing Human: Clinically Oriented Embryology”. 9th
ed. Philadelphia, Pa: WB Saunders 2011
9. Moore Keith & Persaud T. V. N & Torchia Mark Before We Are Born, Essentials of
Embryology and Birth Defects Edit. Elsevier 2020. 10th edition.
10. O'Rahilly Ronan, Müller Fabiola “Human Embryology and Teratology” 3rd ed. New York:
Wiley-Liss. 2001
11. Sadler TW, Langman J. Langman's Medical embryology Wolters Kluwer, 2019, 14 th
edition
12. Schoenwolf Gary C., Bleyl Steven B., Brauer Philip R. “Larsen’s human Embryology” 5th
edition. Churchill Livingstone/Elsevier, 2014
13. Schmidt Ana-Nadia “Embriologie Specială” edit Intelcredo 2002
14. Surdu Loredana, Chircor Lidia - “Ghid de embriologie în 100 de pași”, Editura Ex Ponto,
2017

13