Curs - Disciplina Managementul Mediului - Note de Curs - Herghiligiu I.V Si Lupu M.L - 2020

Managementul mediului–
note de curs
Ionuţ Viorel HERGHILIGIU

Luminița Mihaela LUPU
HERGHILIGIU I.V. & LUPU M.L.
Managementul mediului – note de curs
„To deny generality to the concept of the environment

is to deny the possibility of true environmental management”
Clark Terence
CUPRINS
CAPITOLUL 1. CONCEPTELE DE MANAGEMENT ȘI MANAGEMENTUL MEDIULUI ................................. 4

1.1. Conceptul de management ..................................................................................................... 4
1.2. Eficacitatea şi eficienţa în management .................................................................................. 5
1.3. Dezvoltarea conceptului de management de mediu ................................................................ 6
CAPITOLUL 2. DECIZIA ÎN MANAGEMENT ŞI DECIZIA ÎN MANAGEMENTUL MEDIULUI ...................... 14
2.1. Deciziile de management ...................................................................................................... 14
2.1.1. Conceptul de decizie ...................................................................................................... 14
2.1.2. Elementele esenţiale ale unei situaţii decizionale ........................................................... 16
2.1.3. Structura procesului decizional....................................................................................... 21
2.1.4. Tipologia deciziilor manageriale ..................................................................................... 22
2.1.5. Teoria deciziei şi analiza deciziei ..................................................................................... 23
2.1.6. Metode şi modele de fundamentare a deciziilor ............................................................. 26
2.2. Deciziile de mediu ................................................................................................................. 28
2.2.1. Conceptul de decizie de mediu ....................................................................................... 28
2.2.2. Criterii de evaluare a deciziilor de mediu ........................................................................ 30
CAPITOLUL 3. CADRUL INSTITUTIONAL SPECIFIC PROTECTIEI MEDIULUI SI CONSERVARII NATURII ... 42
3.1. Instituții semnificative la nivel mondial ................................................................................. 42
3.2. Institutii europene in domeniul protectiei mediului .............................................................. 44
3.3. Cadrul instituțional in domeniul protecției mediului in Romania ........................................... 46
CAPITOLUL 4. STANDARDELE MANAGEMENTULUI DE MEDIU .......................................................... 52
4.1. Standardul BS 7750 ............................................................................................................... 53
4.2. Regulamentul EMAS ............................................................................................................. 53
4.3. Standardul ISO 14001 si seria ISO 14000 ............................................................................... 54
4.3.1. Seria de standarde ISO 14000 ......................................................................................... 54
4.3.2. Standardul ISO 14001 ..................................................................................................... 55
CAPITOLUL 5. ASPECTE INTRODUCTIVE PRIVIND SISTEMUL DE MANAGEMENT DE MEDIU (SMM) ... 57
5.1. Notiuni si termeni specifici unui sistem de management al mediului ..................................... 57
5.2. Aspectele manageriale in abordarea problemelor de mediu ................................................ 59
5.3. Strategiile firmelor privind evoluţia costului, preţului şi beneficiului în protecţia mediului .... 59
5.4. Avantajele şi dezavantajele implementării unui Sistem de management de mediu................ 61
5.5. Sistemul de management de mediu (SMM) – abordare generala .......................................... 64
CAPITOLUL 6. METODE DE ANALIZĂ UTILIZATE ÎN CUANTIFICAREA IMPACTULUI ASUPRA MEDIULUI72
6.1. Metoda matricii de evaluare rapidă a impactului asupra mediului (MERI) ............................. 72
6.2. Metoda matricii simple de interactiune (matricea lui Leopold) .............................................. 74
6.3. Metoda indicelui de poluare globală ..................................................................................... 77
6.4. Metoda diagramelor de evaluare (metode tip reţea)............................................................. 81
CAPITOLUL 7. STANDARDUL ISO 14001 - SISTEMUL DE MANAGEMENT DE MEDIU ........................... 82
7.1. Domeniul de aplicare al ISO 14001 (SMM) ............................................................................ 83
7.2. Cerinte ale sistemului de management al mediului – cerinte generale .................................. 87
7.3. Principiile de baza si elementele sistemului de management al mediului .............................. 89
7.3.1. Principiul 1 – Angajament și politică ............................................................................... 89
7.3.2. Principiul 2 – Planificarea ............................................................................................... 93
7.3.3. Principiul 3 – Transpunerea in practica (implementarea) .............................................. 101
7.3.4. Principiul 4 – Masurare si evaluare ............................................................................... 108
7.3.5. Principiul 5 – Analiza si îmbunătățirea continuă ............................................................ 110
CAPITOLUL 8. IMPLEMENTAREA SISTEMULUI DE MANAGEMENT DE MEDIU .................................. 112
8.1. Pregătirea în vederea construirii SMM ................................................................................ 114
8.2. Realizarea analizei inițiale de mediu (AIM) .......................................................................... 118
8.3. Construirea și implementarea SMM .................................................................................... 122
8.4. Procedurile sistemului de management de mediu ............................................................... 124
CAPITOLUL 9. EVALUAREA PERFORMANȚEI DE MEDIU .................................................................. 131
9.1. Introducere ......................................................................................................................... 131
9.2. Etapele procesului de evaluare a performantelor de mediu ................................................ 134
9.2.1. Planificarea EPM (Planifică) .......................................................................................... 135
9.2.2. Utilizarea datelor şi a informaţiilor (Efectuează) .......................................................... 142
9.2.3. Analiza şi îmbunătăţirea EPE (Verifică şi acţionează) ..................................................... 145
BIBLIOGRAFIE ................................................................................................................................ 146
CAPITOLUL 1. CONCEPTELE DE MANAGEMENT ȘI MANAGEMENTUL MEDIULUI
1.1. Conceptul de management
Activitatea umană constituie baza obiectivă a apariţiei şi dezvoltării managementului,

acesta fiind un proces de orientare a activităţilor în scopul reaizării unor obiective propuse.
La începutul secolului XIX managementul a început să fie considerat ca fiind o activitate
distinctă, ce se desfaşura pe diferite niveluri ierarhice, iar in acest domeniu primele lucrari
specifice pe profil le regasim abia în secolul al XX-lea (Nica si Iftimescu, 2008).
Philip W. Shay afirma, referindu-se la importanţa deosebită a însuşirii
cunoştinţelor de management (în special pentru ţările în curs de dezvoltare): „Pentru ca aceste
ţări să progreseze în libertate şi demnite umană, managementul trebuie să constituie resursa
primordială a dezvoltării, iar managerii trebuie să acţioneze ca principali catalizatori.
Dacă rezolvarea problemelor legate de dezvoltarea lor se va baza numai pe experienţă, ele
vor fi inevitabil împinse spre centralism excesiv, prin concentrarea deciziilor în mâinile celor
câtorva “planificatori” la nivel înalt, experimentaţi, pe care îi au şi al căror număr nu poate fi
uşor sporit”.
În literatura de specialitate managementului i se dau diferite accepţiuni, fiind considerat ca
proces, ca un grup de persoane (managerii) sau ca o artă/ ştiinţă.
În definirea managementului (plecând de la accepţiunea de proces) profesorul
Richard L. Daft consideră că acesta presupune atingerea obiectivelor organizaţionale într-o
manieră eficace şi eficienta, ca urmare a planificării, organizării, coordonării şi controlului
resurselor.
Hitt A.M., Middlemist R.D. şi Mathi R.L., apreciază că managementul reprezintă
integrarea şi coordonarea eficace şi eficientă a resurselor în scopul atingerii obiectivelor
organizaţionale.
Conform Asociaţiei Americane de Management, managementul presupune:
a. a obţine rezultate prin alţii, asumându-se responsabilităţi pentru aceste rezultate
b. a fi orientat spre mediul înconjurător
c. a lua decizii vizînd finalitatea firmei
d. a avea încredere în subordonaţi, încredinţându-le responsabilităţi pentru rezultatele

vizate
e. a descentraliza sistemul organizatoric şi a aprecia oamenii în funcţie de rezultatele
obţinute.
Conchidem că managementul reprezintă procesul de realizare eficientă şi eficace,
orientat spre mediul înconjurător, prin planificare, organizare, coordonare şi control, a unor
lucruri prin şi cu alţi oameni, în vederea atingerii obiectivelor organizaţionale (adaptat după
Nica si Iftimescu, 2008).
1.2. Eficacitatea şi eficienţa în management
Eficienţa presupune a face lucrurile bine (cum trebuie) şi se referă la relaţia dintre
inputuri şi outputuri. Eficienţa reprezintă astfel o măsură a cât de bine sau cât de productiv
au fost folosite resursele organizaţiei pentru atingerea obiectivelor 1.
Managementul are în vedere şi stabilirea celor mai optime obiective pentru
îndeplinirea misiunii, şi realizarea acestora.
Eficacitatea presupune a stabili cele mai adecvate obiective şi a face lucrurile care
trebuie pentru realizarea acetora. Organizaţiile sunt eficace cînd managerii stabilesc cele mai
optime obiective şi întreprind activităţile necesare pentru îndeplinirea lor.
Se stabilesc Se stabilesc în mod

obiective corect obiectivele şi
Ridicată neadecvate, dar se se folosesc eficient
iau masuri nacesare resursele
pentru realizarea lor
Eficienţă managerială
Se stabilesc Se stabilesc în mod
obiective corect obiectivele,
neadecvate şi se iau dar se iau masuri
Scăzută
masuri neadecvate
necorespunzătoare
Scăzută Ridicată
Figura 1.1. Eficacitate (stabilirea corectă a obiectivelor şi îndeplinirea lor)

Sursa: adaptat după Nica şi Panaite, 2008
1
Dacă se obţine un output mai mare pentru acelaşi input, există o eficienţă îmbunătăţită. Idem, există o creştere a eficienţei atunci când
se obţine acelaşi rezultat (output) cu un consum mai mic de resurse.
Managementul este preocupat atît de stabilirea corectă a obiectivelor şi de realizarea

lor (eficacitate), cît şi de a realiza acest lucru într-un mod cît mai eficient posibil (Figura 1.1.).
Eficienţa ridicată este însoţită în genere de o bună eficacitate. Managementul deficitar
are ca explicaţie ineficienţa şi ineficacitatea, ori eficacitate realizată prin ineficienţă.
1.3. Dezvoltarea conceptului de management de mediu
Conceptul de management de mediu poate fi regăsit în literatură cel puţin pe la mijlocul

anilor 1930.
Tolman şi Brunswick (1935), în încercarea de a înţelege mecanismele organismelor în
mediul lor, au dezvoltat un model de analiză. S-a ajuns astfel la concluzia, în urma analizei, că
organismele răspund la mediu în funcţie de două caracteristici: contextul cauzal şi starea
naturală făra echivoc.
Contextul cauzal reprezintă fenomenul care, indiferent de evenimentele ce se petrec
in mediul organismului, este perceput ca fiind dependent de un altul.
Starea naturală făra echivoc, este explicată ca fiind expresia diferitelor evenimente în
mediul organismelor ce sunt percepute ca fiind conectate cauzal de diferite frecvenţe.
Tolman si Brunswick, au elucidat relaţia organism – mediu coroborată cu natura, ţinînd cont
de starea naturală, context, incertitudini şi obiective, astfel ajungînd la concluzia că
organismele răspund şi învaţă din mediul ce le înconjoară.
Simon (1956), a încercat să analizeze conceptul de management de mediu, în contextul
organismului şi mediul său.
Conceptualizarea făcută de acesta viza distribuirea recompenselor in mediu şi
mecanismele organismelor în cautarea recompenselor.
Ashby (1956), de asemenea a urmărit paradigma organism-mediu, introducînd
conceptul de feedback. Studiu acestuia prezintă că organismele nu sunt afectate doar de
mediu, ci ele in schimb afectează mediul.
În lucrarile lui Tolman şi Brunswick, Simon, şi Ashby, regăsim pentru prima dată în
literatură conceptul de managemet de mediu, chiar dacă preocupările majore au vizat
organismele mai degrabă, decît organizaţiile. Cu toate aceste primele eforturi de a dezvolta
conceptul de management de mediu al organizaţiilor a pornit de la paradigma amintita
anterior.
Thompson şi McEwen (1958), au primii ce au analizat explicit managementul mediului

la nivelul unei organizaţii. Studiul acestora prezintă atat organizaţiile ce domină mediul cît şi pe
cele ce sunt dominate complet de mediu. Marea majoritate a organizaţiilor tind să oscileze
undeva între aceste extreme.
Regăsim în analiza acestor autori un set de ipoteze a „constrîngerilor” organizatiilor
(competiţie, cooperare, co-optare şi coaliţie) ce sunt în raport cu mediul acestora.
Emery şi Trist (1965), au dezvoltat o cateva idei ale autorilor Tolman şi Brunswick, într-
o direcţie importantă pentru evoluţia conceptului de management de mediu.
Ipotezele dezvoltate de aceştia vizeaza patru tipuri de relaţii posibile între organizaţie
şi mediu (Figura 1.2.):
 relaţiile cauzale din interiorul organizaţiei (L1,1)
 relaţiile mediului cu el însuşi (L2,2)
 relaţiile cauzale dintre organizaţie şi mediu (L1,2)
 relaţiile cauzale dintre mediu şi organizaţie (L2,1)
L1,
2
ORGANIZAŢIE MEDIU
L1, L2,
1 2
L2,
1
Figura 1.2.: Relaţiile organizaţie - mediu

Sursa: Emery şi Trist, 1965
Aceşti autori au pus la punct un arhetip (aspectele aleatorii din mediu/ clusterele din
mediu/ spectele disturbatoare ale clusterelor din mediu şi cîmpurile perturbatoare) de o mare
importanţă în această sofisticată direcţie a analizei şi caracterizării mediului.
Terreberry (1968), este un alt autor ce a argumentat că Emery şi Trist au pus la punct
un arhetip ce reprezintă un proces revoluţionar care a condus rapid la complexe schimbări în
abordarea mediului organizaţiilor.
Această abordare evolutivă, este argumentată ca avînd un efect de schimbare

nepredictibil în privinţa relaţiei dintre organizaţie şi mediu, şi ca avand un efect direct, prin
apariţia la nivel oranizaţional, a unei nevoi de a deţine metode pentru a gestiona mediul.
Mergînd în aceiaşi direcţie ca şi Terreberry, McCann şi Selsky (1984), au adaugat la
arhetipul lui Emery şi Trist ideaa că hiperturbulenţa mediului este un rezultat al dezvoltarii
tehnologice şi a creşterii interacţiunii sociale.
Unul dintre marile obstacole in dezvoltarea conceptului de management de mediu, a
fost caracterizarea sau segmentarea mediului. Abordarea autorilor Emery şi Trist, a fost si este
pentru literatură o mare realizare, numai că a fost integral bazată pe descriere şi a cauzat
dificultăţi în masurare.
O abordare în această problemă, a fost necesitatea de a identifica şi dezvolta, ori
dimensiona atribute ale mediului care pot fi cuantificabile.
Studiul a doua firme din Norvegia, Dill (1958), a dezvoltat şi măsurat două dimensiuni ale
mediului organizaţiei: stabilitatea şi complexitatea.
Thompson (1976), a adaugat studiului lui Dill, noţiunea de omogenitate/eterogenitate
raportat la conceptul de stabilitate, avand ca rezultat un model masurabil al mediului (Figura
1.3.).
Stabilitatea
Mediului
Stabil Dinamic
Omogenitatea Eterogen
Mediului
Omogen
Figura 1.3.: Categorii de mediu

Sursa: Thompson, 1976 – studiului lui Dill
Analizele, modelele, studii empirice, ideile ulterioare ale lui Lawrence şi Lorsch (1967)
ce s-au ocupat de tipul organizațiilor in diverse tipuri de mediu, Tosi et al. (1973) ce s-au
focalizat pe o analiză axată pe obiective mai degrabă decît pe masuratori ale percepţiei în
contextul sintagmei organzaţie/mediu, Bourgeois et al. (1978), Snyder şi Glueck (1982), ce au

criticat analizele celor amintiţi anterior, Duncan (1972) ce a testat o serie de ipoteze bazate pe
doua noi dimensiuni ale mediului: simplu/complex, dinamic/static, Jurkovich (1974), ce a
incercat sa constriuască un model complex şi sistematic în raport cu mediul şi legatura sa cu
organizația, avînd în vedere autorii Emery şi Trist (1965), Thompson (1967), şi Lawrence şi
Lorsch (1967), Smart şi Vertinsky (1984), ce au dorit să sintetizeze diferite eforturi anterioare
ale altor cercetători şi să le concentreze într-un singur model ce are la bază patru dimensiuni:
rata de schimbare, numărul total al influențelor negative, complexitatea şi stabilitatea,
reprezintă punctul de început pentru a aborda conceptul de management de mediu.
Managementul mediului are drept scop utilizarea responsabila a resurselor naturale,

economice si umane astfel incat mediul sa fie protejat si imbunatatit. Acesta cauta sa
protejeze bunurile ecologice valoroase, sa managerieze zonele locale pe cea mai potrivita cale
si sa dezvolte relatiile intre populatie si mediul natural. Astazi obiectivele managementului
mediului sunt asigurarea principiilor fundamentale ale dezvoltarii durabile/ sustenabile care
cauta sa puna in locul economiilor, mediul pentru acestia si generatiile viitoare (Lupu, 2014).
Managementul mediului în esență face responsabilă utilizarea resurselor naturale,
economice si umane pe căile care protejează si dezvolta mediul (Lupu, 2014).
Context asociat conceptului de protecția mediului
De la început trebuie diferențiați clar termenii de ecologie, respectiv protecția

mediului (Lupu, 2014).
Ecologia este o știință biologica de sinteza ce studiază prin excelenta conexiunile ce
apar intre organisme si mediul lor de viată, alcatuit din ansamblul factorilor de mediu (abiotic
si biotic), precum si structura, functia si productivitatea sistemelor biologice si supra-
individuale (populatii, biocenoze) si a sistemelor mixte (ecosisteme) (Lupu, 2014).
De subliniat faptul ca, daca ecologia este o stiinta, protectia mediului este mai degraba
un concept care trebuie sa se regaseasca in fiecare domeniu de activitate (industriala,
agricola, comerciala, de transport) (Lupu, 2014).
In sensul dat de legea mediului, protectia mediului este ansamblul actiunilor de
ocrotire si imbunatatire a mediului inconjurator, de protejare si gospodarire judicioasa a
resurselor naturale, inclusiv aerul, apa, solul, flora, fauna si esantioanele reprezentative ale
ecosistemelor naturale (Lupu, 2014).
Îmbinarea si corelarea aspectelor economice si de protecție a mediului cu cele sociale,
culturale, traditionale si de conservare a patrimoniului istoric, combinata cu dezvoltarea unor
mecanisme de productie similare mecanismelor ce domina ciclurile naturale urmate de
resursele naturale regenerabile (cicluri inchise) conduc la un model de dezvoltare durabila
(Lupu, 2014).
Dezvoltarea durabila/ sustenabilă este acea dezvoltare care corespunde necesitatilor
prezentului, fara a compromite posibilitatile generatiilor viitoare de a le satisface pe ale lor
(Lupu, 2014).
Conceptul a fost promovat si a reprezentat rezultatul activitatii “Comisiei Brundtland”
numita astfel dupa numele celei ce a condus comisia, d-na Bo Harley Brundtland, ulterior
devenita si Prim Ministru al Norvegiei.
Dezvoltarea durabilă/ sustenabilă caracterizează acea dezvoltare umană ce satisface
nevoile generațiilor actuale fără a compromite capacitatea celor viitoare în a-și satisface
propriile nevoi. Definiția se bazează pe: (i) conceptele de „nevoi”, în special nevoile esențiale
ale populației umane și (ii) ideea de limitări, care este impusă de capacitatea mediului de a
satisface atât nevoile prezente și viitoare, cât și de nivelul de avans tehnologic și organizare
socială (Sala, 2020).
În Tabelul 1.1. se poate observa o evoluție asociată definirii conceptului de
sustenabilitate.
Tabel 1.1. Conceptul de sustenabilitate – definiții asociate
Sursa: Montiel și Delgado-Ceballos, 2014
Terminologie Definiție
Sustaincentrism Proces de realizare a dezvoltării umane într-o manieră incluzivă, conectată,
echitabilă, prudentă și sigură.
Componentele dezvoltării sustenabile sunt:
1. incluzivitate (sisteme de mediu și umane, apropiate și îndepărtate,
prezente și viitoare);
2. conectivitate (problemele lumii interconectate și interdependente);
3. capitalul propriu (distribuția echitabilă a resurselor și drepturilor de
proprietate);
4. prudență (îndatoriri de îngrijire și prevenire); și
5. securitate (siguranță împotriva amenințărilor cronice)
Sustenabilitate Poate fi realizat prin patru mecanisme diferite:

ecologică 1. Managementul calității totale de mediu;
2. Strategii ecologice sustenabile și competitive;
3. Swap-uri tehnologice pentru natură;
4. Controlul corporativ al impactului asupra populației
Dezvoltare Definiția Brundtland nu este de fapt o definiție, ci un slogan; subliniază că

sustenabilă dezvoltarea sustenabilă este gestionată prin noțiuni etnocentrice,
capitaliste, de eficiență managerială (capitalism sustenabil)
Dezvoltare Bazat pe trei principii:

corporativă 1. prosperitate economică;
sustenabilă 2. echitate socială; și
3. integritatea mediului
Sustenabilitate Se referă la definiția de la Brundtland din 1987: dezvoltare care răspunde

corporativă nevoilor prezentului fără a compromite capacitatea generațiilor viitoare de
a-și satisface propriile nevoi
Sustenabilitate Construirea unei societăți în care se creează un echilibru adecvat între

obiectivele economice, sociale și ecologice.
Pentru organizații, aceasta implică susținerea și extinderea creșterii
economice, a valorii acționarilor, a prestigiului, a reputației, a relațiilor cu
clienții și a calității produselor și serviciilor. Înseamnă, de asemenea,
adoptarea și urmărirea practicilor etice de afaceri, crearea de locuri de
muncă sustenabile, creșterea valorii pentru toate părțile interesate, și
satisfacerea nevoilor celor defavorizați
Sustenabilitate Capacitatea unei firme de a susține și sprijini creșterea în timp, îndeplinind

corporativă în mod eficient așteptările diverselor părți interesate
Dezvoltare Una dintre cele trei capabilități strategice cheie în viziunea bazată pe resurse
sustenabilă naturale (împreună cu prevenirea poluării și managementul produselor); a
evoluat în două domenii distincte: tehnologia curată și ca bază a strategiilor
piramidale
Organizație Adoptă o perspectivă sistemică pentru a descrie organizația care nu va

sustenabilă „ideală” utiliza resursele naturale mai repede decât ratele de reînnoire, reciclare sau
regenerare a acestor resurse
Organizație Organizare ale cărei caracteristici și acțiuni sunt concepute pentru a

sustenabilă conduce un „viitor viitor dorit” pentru toate părțile interesate
Întreprindere Contribuie la dezvoltarea sustenabilă, oferind simultan beneficii economice,

sustenabilă sociale și de mediu. Dezvoltarea sustenabilă este procesul de realizare a
dezvoltării umane într-o manieră incluzivă, conectată, echitabilă, prudentă și
sigură
Sustenabilitate Firmele trebuie să integreze șase perspective:

1. respectarea reglementărilor;
2. atenuarea incrementală;
3. alinierea valorii;
4. proiectarea întregului sistem;
5. inovația modelului de afaceri și
6. transformarea misiunii
Sustenabilitate Firmele trebuie să se concentreze asupra resurselor umane și fizice
Sustenabilitate Bazat pe cadrul GRI [Global Reporting Initiative], sustenabilitatea nu numai

că cuprinde aspecte precum filantropia și poluarea, ci și o gamă largă de
indicatori sociali, de mediu și de guvernanță
Sensul de “durabil” care aparent este contrar “dezvoltarii” trebuie interpretat ca o

dezvoltare rationala facuta astfel incat sa poata fi mentinuta pe timp indelungat, chiar
permanent, continuu, deci durabil (Lupu, 2014).
Conceptul de “dezvoltare durabila” este strans legat de utilizarea durabila a resurselor
naturale regenerabile. Asa cum ciclurile apei sau vegetatiei (ambele reprezentand resurse
regenerabile) sunt permanente cu pastrarea si conservareaa cantitativa, la fel modelul de
dezvoltare durabila incearca sa transpuna ciclurile inchise naturale in cadrul unor activitati
umane, inclusiv in utilizarea durabila a resurselor naturale regenerabile (Lupu, 2014).
Prin utilizare durabila se intelege folosirea resurselor regenerabile intr-un mod si o rata
care sa nu conduca la declinul pe termen lung al acestora, mentinand potentialul lor in acord
cu necesitatile si aspiratiile generatiilor prezente si viitoare. Desigur ca realizarea acestor
obiective nu este posibila fara promovarea unui management de mediu adecvat, componenta
integrata in managementul general al unei organizatii (Lupu, 2014).
Managementul este stiinta organizarii si conducerii intreprinderii, dupa unii autori.
upa altii managementul este activitatea sau arta de a conduce. Desigur, daca avem in vedere
necesitatea existentei la un conducator a unor calitati native cum ar fi capacitatea
organizatorica sau de decizie, managementul are si elemente specifice unor arte (Lupu, 2014).
O definitie mai completa ar fi (Lupu, 2014): managementul este ansamblul activitatilor
de organizare si conducere in scopul adoptarii deciziilor optime in proiectarea si reglarea
proceselor microeconomice (relatiile economice la nivelul fiecarei intreprinderi).
Pentru ca in definitiile formulate mai sus am utilizat si notiunea de “ecosistem” este
bine sa o definim (Lupu, 2014): ecosistemul este un fragment mai mare sau mai mic al
biosferei, alcatuit dintr-o componenta vie, reprezentata de plante si animale (biocenoza) si
una nevie (biotop) formand un ansamblu integrat, in permanenta interactiune.
Totalitatea ecosistemelor formeaza biosfera. Biosfera mai poate fi definita ca

totalitatea ecosistemelor si a vietuitoarelor din geosferele care contin viata (hidrosfera,
litosfera si atmosfera, unde hidrosfera reprezinta componenta lichida a geosferei, litosfera-
componenta solida iar atmosfera componenta gazoasa) (Lupu, 2014).
La inceput, deoarece primele acte si sisteme de reglementare Aer Curat, Apa Curata
si Depozitarea Deseurilor erau usor de dezvoltat, responsabilitatile de conformare erau relativ
simple si stabilite clar. Sarcina industriei – de a gasi si implementa solutii de inginerie pentru
a clarifica problemele identificate – a fost relativ simpla, dar costisitoare. Acest obiectiv nu a
facut sa se creeze o necesitate urgenta a companiilor spre a schimba “cultura” lor sau calea
lor de a face afaceri (Lupu, 2014).
Cu trecerea anilor, totusi circumstantele s-au schimbat. Legile si reglementarile au
crescut in complexitate si s-au inplicat spre punctul in care cele mai multe companii au nevoie
sa dezvolte sisteme cuprinzatoare de conformare si “culturi de conformare” pentru a satisface
consistent “litera legii” (Lupu, 2014).
Se poate afirma faptul că conformarea simpla cu legea este adesea insuficienta pentru
protectia bunurilor si investitiilor companiei. Mai mult decat atat, companiile au descoperit ca
simpla conformare cu legea adesea nu este suficienta pentru a proteja bunurile lor si investitii
mari pe care ei trebuie sa le faca fata pentru crearea unei imagini favorabile care sa se identifice
cu marca fabricii. Actiuni in conformitate cu legea trebuie totusi sa rezulte din incidentele de
mediu, pagube si gasirea de amenzi dure de care trebuie sa se aiba grija – rezultind procese si
raspunderi punitive. Actiuni in conformitate cu legea pot totusi sa fie fondate social dar
iresponsabile din punct de vedere mediu. Actiuni in conformitate cu legea, in mod egal daca
grija fata de taxe este exercitata, pot sa fie rau receptionate de comunitatile si organizatiile
afectate (Lupu, 2014).
CAPITOLUL 2. DECIZIA ÎN MANAGEMENT ŞI DECIZIA ÎN MANAGEMENTUL

MEDIULUI
2.1. Deciziile de management
2.1.1. Conceptul de decizie
Decizia2 reprezintă piesa de rezistenţă, de esenţă al managementului fiind instrumentul

său specific de exprimare. Aceasta constituie expresia managementului cea mai activă şi mai
flexibilă, prin care acesta îşi exercită în mod direct funcţiile.
În literatura de profil există o mulţime de definiţii pentru decizie, atât a specialiştilor
romani, cât şi unora străini, fundamentate în mare proporţie pe baza datelor provenite din
practica decizionala.
În genere a decide înseamnă a alege în primul rând intre mai multe alternative existente
pe cea mai aproape de obiectivele propuse, iar o decizie este o hotărâre luată în urma
examinării unei probleme (a unei situaţii), o soluţie adoptată dintre mai multe soluţii posibile
(Dicţionarul explicativ al limbii române, 2009).
Dintre definiţiile prezentate în literatură de specialitate amintim următoarele:
a. „decizia este cursul de acţiune ales pentru realizarea unuia sau mai multor obiective”
(Jones et al., 2003);
b. “decizia managerială poate fi definită ca acea decizie care are urmări nemijlocite
asupra deciziilor şi acţiunilor a cel puţin unei alte persoane” (Niculescu şi Verboncu, 2008);
c. „decizia poate fi definită ca un proces raţional de alegere a unei soluţii, a unei linii de
acţiune dintr-un număr oarecare de posibilităţi, în scopul de a ajunge la un anumit rezultat”
(Fundatura, 1992);
d.decizia este „… funcţie, e drept, de primă importanţă, a conducerii” in speta a
managerului3 (Emilian et al., 2004).
Din conceptul de decizie, reies mai multe aspecte ce merită a fi menţionate (Emilian et
al., 2004; Nica şi Iftimescu, 2008; Wheelen şi Hunger, 2000):
2
decízie, decizii, s. f. 1. Hotărâre luată în urma examinării unei probleme, a unei situații etc., soluție adoptată (dintre mai multe posibile) – Din
fr. décision, lat. decisio, -onis.
3
manager, ca terminologie, derivă din cuvântul francez „manager” (sustin autorii francofoni) – cel care administrează, care girează bunurile
- apărut în 1765 în literatura franceză, într-un context semnificativ: „conducătorul, şeful ceremoniilor”. Petit Robert prezinta ideea că
„manager” provine din anul 1865 de la englezescul „to manage”= a coordona.
a. decizia este un proces de alegere raţională specific naturii umană;

b. reprezintă acţiunea finală a unui manager în stabilirea obiectivului sau obiectivelor
asumate de către acesta;
c. este o acţiune survenită în urma apariţiei unei probleme, ce este caractezizata ca fiind
o diferenţă între situaţia dorită şi situaţia existentă ;
d. calitatea deciziei denotă performanta integrării organizaţiei în mediu4;
e. o acţiune a unui manager poate fi definite ca decizie numai atunci când caracterizează
o situaţie de alegere între mai multe soluţii/variante/opţiuni aflate la dispoziţia
acestuia;
f. decizia reprezintă acţiunea directă/indirect de atragere, combinare şi alocare a
diverselor resurse puse la dispoziţia entităţii decizionale
g. decizia are ca obiectiv îmbinarea intereselor tuturor celor ce fac parte dintr-o
organizaţie.
Având în vedere că luarea unei decizii presupune nevoia de a evalua mai multe soluţii
alternative (Nica şi Iftimescu, 2008) trebuie precizat că o decizie în general ia în calcul
următoarele:
a. un numar finit de posibilitati (alternative sau candidate), bazate pe
b. un finit numar de atribute (criterii).
Alegerea celei mai bune soluţii alternative trebuie să fie caracterizată de următoarele:
1. să se identifice toate alternativele (modul în care agentul/decidentul poate acţiona într-
o direcţie sau alta)
2. să se precizeze toate stările naturii posibile (definite că aceste evenimente să fie mutual
exclusive)
3. să se evalueze rezultatele alegerii oricărei variante5
În genere dacă variantele sunt Vi, i=1,...n, iar starile exogene (naturii) Nj, j=1,...n, atunci
rezultatul alegerii variantei Vi, în starea naturii Nj se noteaza Rij şi reprezintă un beneficiu sau
un cost (Rusu, 2001).
4
endogen organizatiei – exogen organizatiei (mediu concurential/ mediul ambiental etc.)
5
aceste evaluari sau rezultate (beneficii sau costuri) să poată fi reprezentate sub forma unor tabele sau matrici
2.1.2. Elementele esenţiale ale unei situaţii decizionale
Literatura de specialitate prezintă divers ca şi forma elementele unei situaţii

decizionale, dar ca şi fond sunt aceleaşi. Cunoaşterea acestor elemente (Fig.2.1) este
considerată ca fiind de prima importanţă pentru (a) identificarea diverselor tipuri de decizii şi
(b) intelegerea efectivă a proceselor desfaşurate la nivelul oricarei organizaţii (Nica şi Iftimescu,
2008).
PROBLEMA DECIZIONALĂ
CRITERII DE DECIZIE
SOLUŢII ALTERNATIVE
AGENTUL DECIDENT CONSECINŢELE SOLUŢIILOR

ALTERNATIVE
FACTORII DE INFLUENŢĂ
PERFOMANŢĂ
OBIECTIVE
SOLUŢIA
ALEASĂ
Figura 2.1. Elementele unei situaţii decizionale

Sursa: adaptat după Nica şi Iftimescu, 2008
Aceste elemente de baza existente în fundamentarea şi soluţionarea oricărei situaţii

decizionale sunt următoarele: (1) agentul decident, (2) performanţa, (3) factorii de influienţă a
performanţei, (4) obiectivele, (5) problema identificată, (6) criterii de decizie, (7) soluţii
alternative posibile, (8) consecinţe aşteptate ale soluţiilor alternative şi (9) decizia finală
(soluţia aleasă) (Yannou şi Bonjour, 2006; Massotte şi Corsi, 2006; Nica şi Iftimescu, 2008; Rusu
2001; Rusu şi Voicu, 1993).
1.Agentul decident.
Agentul decident este persoană sau grupul de persoane care ia efectiv decizia. La
nivelul unei organizaţii, grupul de decizie poate să aibă următoarele caracteristici:
a.entitate formal construită, având funcţionare cu caracter permanent său temporar;
b.o grupare difuză de persoane ale căror păreri şi opinii trebuie a fi luate în vedere de
cel care formal ia decizia (la nivelul de fundamentare al acesteia).
Agentul decident joacă cel mai important rol în acest proces decizional, deoarece
acesta: stabileşte ce date/informaţii sunt considerate relevante pentru definirea problemei,
interpretează obiectivele organizaţionale pentru a stabili criteriile operaţionale, stabileşte ce
opţiuni sunt viabile pentru decizia în speţă, stabileşte maniera de evaluare a acestor opţiuni.
Pe lângă cele considerate anterior mai trebuie amintit că agentul decident (fie că
persoană singură decizionala – manager de exemplu, sau entitate decizională – consiliu de
administraţie, comitet de direcţie etc.), în cele mai multe cazuri este responsabil şi cu
implementarea opţiunii decizionale alese.
2.Obiectivele
Acestea în general ar trebui să reflecte ceea ce se doreşte ca şi rezultat viitor (ca şi
performante) a fi obţinut. La nivelul organizaţiilor sunt stabilite obiective complexe, care se
diferenţiază de multiplele criterii: ce interese au stakeholderii, orizontul de timp, nivelul
ierarhic etc..
Obiectivele de la nivelul organizaţiilor sunt legate direct de procesele decizionale,
având în vedere felul în care sunt iniţiate:
a.ca o modalitate de căutare a unor căi mai bune de realizare a obiectivelor deja
stabilite
b.ca un efort de reconsolidare a obiectivelor stabilite deja
c.ca o modalitate de a iniţia descoperirea unoi noi obiective
Obiectivele organizaţiei reprezintă şi defines pentru agentul decident, situaţia scop (ce
se doreşte de fapt – Fig.2.2), tocmai de aceea este impetuos necesar că obiectivele să fie clar
exprimate pentru a se putea determina exact ce anume trebuie întreprins pentru atingerea lor
într-o manieră cât mai performantă.
OBIECTIVELE SITUAŢIA SCOP

ORGANIZAŢIEI
Figura 2.2. Raportul dintre obiectivele si situaţia dorită de organizaţie
Obiectivele vagi sau chiar şi contradictorii uneori conduc la risipă de resurse pentru a
atinge situaţia decizională propusă (se fac în acest caz eforturi suplimentare de clarifiare în
procesul decizional).
3. Performanţe
Performantele indică concret şi cuantificabil nivelul în care obiectivele dorite sunt
îndeplinite (de aceea sunt numite rezultatele efective). Informaţii despre performante ajung la
decidenţi prin sistemele formale de control sau prin diferite proceduri existente.
4.Factorii de influenta
Consideră elementele din mediul intern şi extern organizaţiei care influienteaza într-o
mare măsură activităţile desfăşurate de organizaţie şi astel inclusive procesul decizional. Există
două categorii de factori prin analiza raportului dintre obiectivele organizaţiei şi capacitatea
agentului decident de a modifica acţiunea negativă a acestora (acţiune a factorilor care
influienteaza rezultatele):
a.factori controlabili
Marea majoritate a acestor factori se găsesc în mediul intern al organizaţiei; cu toate
acestea există factori intern care nu pot fi controlaţi decât într-o mică măsură de către
entitatea decidenta).
b.factori necontrolabili
Aceşti factori au o acţiune ce nu poate fi determinate de către agentul decident decât
prin probablitate şi efectuând simulări. Diferitele praguri de nivel ale acestor factori şi
rezultatele diferite finale, pentru aceiaşi situaţie decizioala (opţiune decizională), au fost
numite „stări ale naturii”; sunt cu totul independente de entitatea decidenta. Unii factori au
uneori o manifestare unică şi tocmai de aceea este aproape imposibil a previziona o stare
viitoare pentru a adapta decizia în aşa măsură în cât să nu fie afectată negativ de o astfel de
manifestare. Alţi factori apar în anumite conditi ce pot fi simulate şi previzionate, dar trebuie
menţionat că nu se poate face niciodată o previziune exactă. Cel mai important aspect de
precizat este că entitatea decidenta trebuie să fie capabilă să poată aprecia cât mai corect
posibil aceste stări şi să evalueze probabilitea lor de apariţie.
5.Problema decizională
Agentul decident trebuie să evalueze dacă există în primul rând diferenţe semnificative
între obiectivele urmărite şi performanţele effective ce corespund acestor obiective. Dacă
există asemenea diferenţe este clar că decidentul va avea diferite probleme, iar primul său pas
este de a face tot posibilul în a clarifica această neconcordanţă, pentru a putea în final a putea
lua decizii pertinente şi performante. Diferenţele descoperite uneori dintre situaţia ce se
doreşte şi ceea ce este de fapt este direct probleme; alteori acesta diferenţa este doar
simtomul, iar adevărata problemă trebuie investigată (analizaţi factorii de influenţă a
performanţelor).
Astfel se pot aminti diferenţe cum ar fi: (a) abateri de la performanţele anterioare –
dacă şi numai dacă există un nivel stabilit, cuantificabil periodic, (b) abateri de la plan –
discrepanţe concrete între performante şi rezultate prevăzute, (c) primirea de feedback –
identificarea de probleme din discuţiile agentului decident cu părţile
interesate/implicate/”afectate” de decizie, (d) concurenta – comparaţii între performanţele
organizaţiei şi performanţele concurenţilor etc.
Problemele se pot caracteriza ca fiind atunci când există următoarele: (a) o stare
iniţială, (b) o stare scop, (c) un număr ridicat de operaţiuni ce conduc plauzibil către atingerea
scopului, şi sunt definite precis6.
6.Criterii de decizie
Aceste sunt numite şi “criterii de preferinţă” şi reprezintă caracteristicile soluţiilor
alternative care au posibilitatea de a face o diferenţă între multiplele posibilităţi oferite de
fiecare opţiune decizională, în a atinge situaţia dorită.
Criteriile de preferinţă trebuie să atingă trei condiţii esenţiale pentru a putea fi utile
pentru procesul decizional:
6
Este necesar a stabili de la bun început că exita o diferenţă destul de mare între problemele bine definite şi problemele ins uficient definite.
Astfel dacă o problemă este caracterizată de următoarele: informaţii complete despre starea iniţială, starea finală, setul de operatori şi
condiţiile de aplicarea acestora – atunci se identifica cazul unei probleme bine definite; dacă nu există informaţii destul de complete despre
starea iniţială, starea finală, setul de operatori şi condiţiile de aplicare a acestora – atunci avem cazul unei probleme insuficient definite. În
literatură de specialitate o lucrare de referinţă pentru abordarea problemelor insuficient definite o ocupa lucarea lui Simon H, şi Nawell A.
(1972): Human Problem Solving
a.să aibă un atribut bine definit (cost total, beneficii totale, fiabilitate, performanta
etc.);
b.să aibă bine definite o scară a valorii care să poată fi determinate (de exemplu: timpul
optim pentru fiabilitate etc);
c.să aibă sens de preferinţă.
7. Soluţii alternative
Reprezintă variantele/opţiunile posibile între care un agent decident, pe baza
cunoştinţelor ce le deţine la momentul respective, ar trebui să aleagă. Acestea sunt elaborate
pe baza nivelului de cunoaştere a influenţei tuturor factorilor ce pot fi analizaţi şi controlaţi,
factori care influenţează performanta urmărită.
Aceste variante de acţiune au o complexitate diferită de la o problemă abordată la alta,
sau chiar în cadrul aceleiaşi probleme.
Numărul opţiunilor decizionale diferă de la la două până la infinit – având în vedere
particulatitatile unei probleme abordate. Astfel cea mai simplă decizie este cea cu două
variante şi cu două soluţii posibile. În privinţa deciziilor cu număr infinit de opţiune trebuie
menţionat că ele apar în cazul unor factori controlabili cu caracter continuu. Decizia pentru a
fi posibilă în aceste condiţii se recurge la un număr finit de niveluri reprezentative pentru
fiecare variabilă decizională (Nica şi Iftimescu, 2008).
Mai este important de amintit că agenţii decidenţi trebuie să cunoască toate tipurile de
constrângeri din acest proces de căutare a alternativelor, astfel încât să nu consume timp inutil
cu evaluarea unor alternative care nu sunt viabile.
8. Consecinţele si soluţia aleasă
Consecinţele soluţiilor alternative concret sunt rezultatele estimate a fi obţinute prin
implementarea soluţiilor ce au fost considerate. Dacă există mai multe criterii se va recurge la
construirea unei matrice a consecinţelor (Tabel 2.1.).
Tabel 2.1. Matricea generală a consecinţelor

Sursa: Nica şi Iftimescu, 2008
OPŢIUNI CRITERII DE DECIZIE
DECIZIONALE C1 C2 … Cn
V1 r11 r12 … r1n

V2 r21 r22 … r2n
… … … …
Vi ri1 ri1 … rin
În momentul în care la nivelul situaţiei decizionale regăsim mai multe stări ale naturii,
acestea trebuie analizate şi astfel se construieşte o matrice care să ia în considerare
următoarele: (1) stările naturii şi (2) variantele decizionale - din punctul de vedere al fiecărui
criteriu (Tabel 2.2).
Tabel 2.2. Matricea generală a consecinţelor in cazul aparitiei mai multor stari ale naturii
STARI ALE NATURII VARIANTE DECIZIONALE
V1 V2 … Vn
S1 r11 r12 … r1n
S2 r21 r22 … r2n
… … … …
Si ri1 ri1 … rin
Soluţia aleasă este varianta decizională ce a întrunit toate cerinţele agentului decident
şi care a fost considerată cea mai bună pentru a fi pusă în aplicare.
2.1.3. Structura procesului decizional
În aceast mediul complex şi dinamic în care organizaţiile există, observăm din literatură
de specialitate că şi procesul de luare a unei decizii devine tot mai dificil cu mai multe
coordonate deosebit de complexe (Paun et al., 1998; Dobre, 2000).
Luarea unei decizii nu se limitează doar la actul în sine de a alege dintre mai multe
opţiuni, ci presupune un proces (o succesiune de etape) de analiza, de reflexie asupra
condiţiilor decizionale şi asupra posibilităţilor de a soluţiona problema în speţă.
În literatura de specialitate se regăsesc o multitudine de practici curente ale

organizaţiilor cu trimitere la acest proces decizional, care sunt într-o formă extinsă –
cuprinzând şi diverese etape ulterioare procesului decizional efectiv (implementarea/controlul
etc. – a deciziei alese.). Ceea ce este necesar de menţionat pentru analiza procesului decizional
este ca: structura procesului decizional – numărul, conţinutul, legăturile dintre etape etc. –
rămâne o problemă controversată (Nica şi Iftimescu, 2008), iar „fiecare fază a unei decizii date
este ea însăşi un proces complicat” (Simon, 1980).
Există totuşi în literatură un model canonic al luării deciziilor (pentru orice tip de decizie)
propus de Herbert Simon (1980) prezentat in Fig. 2.3.
Cercetarea mediului =>

INVESTIGAREA (I) conditiile ce determina
Intelligence luarea deciziei
Inventarea/dezvoltarea/anali
za modurilor de actiune
CONCEPTIA (II)
Design
Alegerea unui mod de

SELECTIA (III) actiune
Choice
Supravegherea punerii in
executie a deciziei
EVALUAREA (IV)
Review
Figura 2.3. Modelul canonic de luare a oricarei decizii

Sursa: conceput după Simon, 1980
Trebuie să precizăm că potrivit lui Simon, orice problemă generează subprobleme, care
la rândul lor reiau ciclul de investigare, concepţie şi selecţie „angrenaje de angrenaje” (Simon,
1980), de unde putem conchide că procesul de luare a unei decizii nu este secvenţial ci iterativ.
2.1.4. Tipologia deciziilor manageriale
Deciziile manageriale ale oricărei organizaţii se grupează în general în funcţie de şase

criterii, care exprimă, concret ipostaze manageriale majore, cu mare impact asupra
raţionalităţii proceselor manageriale (Niculescu si Verboncu, 2008).
Astfel se obţin şase tipologii cărora le corespunde o anumită structură a sistemului

decizional, iar cunoaşterea acestei tipologii este considerată a fi de o reală importanţă în
proiectarea/ întreţinerea/ rularea oricărui sistem managerial eficient.
Cunoaşterea structurii deciziilor de către orice manager facilitează apelarea la
conceptele şi instrumentarul decizional, plus astfel se ajunge la o utilizare a lor într-o manieră
performantă.
Aceasta tipologie a structurii sistemului decizional ţinând cont de cele şase criterii, chiar
dacă esenţiale, nu reflectă integral structura şi funcţionalitatea sistemelor organizaţional-
manageriale moderne deoarece în ultima perioadă s-au dezvoltat anumite abordări managerial
noi: (1) managerial-holonic, (2) virtual, (3) fractal etc., cu un conţinut decizional major,
analizează şi prezintă o funcţionalitate şi o structură diferită prin comparative cu sistemul
decizional clasic al organizaţiei (Thiel, 1998).
Sistemul decizional al organizaţiilor7 de „astazi” prezintă o complexitate ridicata,
incorporând o multitudine de decizii, permiţând astfel o diversitate de abordări cu un
pronunţat caracter novativ, în cadrul cărora primul loc este ocupat de necesitate asigurarii de
performanţe competitive tuturor organizaţiilor.
2.1.5. Teoria deciziei şi analiza deciziei
Observam că din literatură, analiza deciziei este aplicarea teoriei deciziei la problema
actuală.
DECIZIA ANALIZA DECIZIEI PROBLEMA
Figura 2.4. Aplicarea teoriei deciziei la problema
Teoria deciziei are la baza presupunerea ca indivizii inclina sa ia decizii care in timpul in
care sunt luate, se potrivesc impreuna, au aplicabilitate si nu se anuleaza una pe alta8.
In acelasi timp, preferinta individului, ca expresie a utilitatii, combinata cu
probabilitatea in teoria generala a deciziei rationale, poate fi numita teoria deciziei (Russel si
Norvig, 1995).
7
„sistemul decizional al unei organizaţii desemneaza ansamblul deciziilor adoptate şi aplicate în cadrul său, structurate corespunzător
sistemului de obiective urmărite şi configuraţiei ierarhiei manageriale” (Niculescu si Verboncu, 2008)
8 Frank Ramsey, matematician englez ce a dezvoltat in 1920 teoria deciziei.
Teoria Deciziei = Teoria Probabilitatilor + Teoria Utilitatii (Rusel si Norvig, 1995)
Teoria probabilitatii9
"Numim probabilitate10 a unui eveniment raportul dintre numarul situatiilor favorabile

pentru ca evenimentul sa se produca si numarul tuturor situatiilor egal posibile" (Blaise Pascal)11
Teoria probabilitatii in esenta consta in masura de incredere acordata pe un camp de
evenimente, cu valori in intervalul [0, 1] (Rusel si Norvig, 1995, French, 1986, Jaynes, 1994,
Bathler, 2000).
Evenimentul12 este considerat a fi rezultatul unui experiment13, iar notiunea de
eveniment este notiunea de baza cu care se operează în teoria probabilităţilor
Abordarea experimentului conduce catre intelegerea unui fenomen în ansamblul său, chiar
dacă, în evoluţia sa, este condus, provocat de om sau nu.
In consecinta printr-un experiment se subînţelege existenţa unui complex de condiţii,
la care ne raportăm în studiul fenomenului considerat şi faţă de care se consideră diversele
rezultate posibile.
Focalizarea cade pe acele experimente ale căror rezultate, influenţate de o multitudine
de factori ce acţionează întâmplător - în cadrul complexului de condiţii care se presupune a fi
asigurat - şi care determină un caracter întâmplător evenimentelor ce apar (Cenusa
Gheorghe)14.
Evenimentele apar după o anumită legitate, numita de tip stochastic şi în studiul
oricărui fenomen se căută a se determina legitatea in functie de evoluţia sa.
Evenimentul ce se concretizează cu certitudine într-o experienţă15 este numit in
general evenimentul sigur şi este notat fie cu Ω sau E. Evenimentul care nu se realizează
9
Începuturile teoriei probabilităților sunt legate de numele matematicienilor Blaise Pascal și Pierre Fermat în secolul al XVII-lea, ajungând la
probleme legate de probabilitate datorită jocurilor de noroc, iar dezvoltarea acestei teorii și cercetarea unor probleme nele gate de jocurile
de noroc sunt legate de matematicienii: Abraham Moivre, Pierre-Simon Laplace, Carl Friedrich Gauss, Simon-Denis Poisson, Pafnuti Lvovici
Cebîșev, Andrei Andreevici Markov în secolul XIX, plus în secolul al XX-lea Andrei Nikolaevici Kolmogorov și al lui Alexandr Iakovlevici Hincin.
10 Probabilitate, ce consideram ca reprezenta un anumit grad de incredere subiectiv in producerea unui eveniment, pe un camp finit
11 http://probabilitate.infarom.ro
12
Consideram evenimentul ca fiind rezultatul unei decizii (fie ea si decizie de mediu)
13
Consideram experimentul ca fiind decizia in sine
14
http://www.biblioteca-digitala.ase.ro/biblioteca/carte2.asp?id=166&idb=
15
Se desfasoara în cadrul unui complex de condiţii date
niciodată în cadrul unui experiment dat, este numit evenimentul imposibil si este notat generic
cu Φ.
Evenimentul contrar sau complementar unui eveniment A este acel eveniment care se
realizează atunci şi numai atunci când nu se realizează A. Este notat acest eveniment cu AC sau
Ᾱ . Între evenimente există relaţii logice care sunt notate cu semnele utilizate în teoria
mulţimilor (Ciuci, 1963).
Dupa Cenusa G., o familie de evenimente se noteaza cu litere mari ronde şi dacă A este
un eveniment ce aparţine unei familii K de evenimente, se scrie A∈ K.
Dacă realizarea evenimentului A atrage după sine (implică) realizarea evenimentului B
se scrie A ⊂ B.
Două evenimente A şi B sunt echivalente dacă se implică unul pe altul şi se va scrie A =
B. Deci, A⊂ B şi B ⊂ A ⇔ A = B.
În cadrul unui complex de condiţii date, pentru un eveniment A arbitrar, exista implicaţiile:
Φ⊂ A⊂ Ω
În mulţimea evenimentelor legate de un experiment dat, relaţia de implicaţie constituie
o relaţie de ordine parţială. Aceasta înseamnă că operaţia “⊂ ” are proprietăţile:
a) reflexivitate: A ⊂ A oricare ar fi evenimentul A
b) antisimetria: dacă A ⊂ B şi B ⊂ A, atunci A = B
c) tranzitivitatea: dacă A ⊂ B şi B ⊂ C, atunci A ⊂ C
d) pot exista evenimente A, B astfel încât A nu apartine B şi B nu apartine A
Teoria Utilitatii (French, 1986, Keeney si Raiffa, 1976)
Aceasta teorie este folosita pentru a evidentia motivarea numitor preferinte. O alegere
facut din multiple alternative, presupune pentru cel ce o face, selectia in functie de preferinta
intre diferite posibilitati exogene, oferite la momentul respectiv dat.
Fiecare alegere (fie cazul in speta, decizie luata), luata de catre agentul 16 ce o opereaza, are o
cantitate/stare de utilitate, iar in privinta starii de utilitate, agentul va opta catre cea mai mare
utilitate conferita.
16
Consideram cu titlul generic de agent pe cel ce face alegerea
Revenind concret in sfera doctrinelor economice, utilitatea totală, U, a unui bun

oarecare, X, măsoară satisfacţia globală pe care individul o obţine prin consumarea unei
anumite cantităţi din acest bun. Deci, nivelul lui U depinde de cantitatea consumată, adică "U
este funcţie de X", ceea ce se scrie: U = f(x), în care X este cantitatea consumată din bunul X.
Pentru a determina sensul şi ritmul în care utilitatea totală evoluează atunci când cantitatea
consumată din bunul X creşte, se foloseşte conceptul de utilitate marginală, iar aceasta, Um,
măsoară evoluţia utilităţii totale pentru o variaţie foarte mică a cantităţii consumate (Ignat si
Lutac, 2006).
În analizele ulterioare vom tine cont de principiul intensităţii descrescânde a nevoilor,
formulat de psihologul
german Heinrich Gossen, în anul 1843, din care s-a ajuns la principiul utilităţii marginale
descrescânde: utilitatea suplimentară oferită de consumul unei cantităţi, unde intensitatea
unei nevoi este descrescândă pe măsură ce cantitatea consumată creşte
O alta idee importanta ce va fi urmarita in acest studiu va fi utilitatea cardinala 17
deoarece aceasta este utilitatea care s-a preta la masurari, la cuantificari, comparativ cu
utilitate ordinala18.
2.1.6. Metode şi modele de fundamentare a deciziilor
Procesul de fundamentare a deciziilor (Figura 2.5.) cuprinde baza informaţională, ce îşi are sursa
în perioadele trecute de timp, şi procesul propriu-zis de analiză a variantelor ce pot fi obţinute într-un
viitor definit, numit orizont decizional.
17
Prin utilitate cardinala se intelege utilitatea care s-ar preta la masurari si exprimari cifrice ale rezultatelor, fiind cel mai frecvent intalnita in
stiintele economice. Unitatea de masura utilizata in acest scop este cunoscuta sub denumirea englezeasca de util. Majoritatea modelelor
economico-matematice care implica teoria utilitatii sunt fundamentate pe ipoteza cuantificabilitatii acesteia. In practica insa, cu toa te
stradaniile manifestate de specialisti (in primul rand de psiholog si sociologi, dar si de economisti), pana la ora actuala nu s-a reusit inca
masurarea cifrica a utilitatii bunurilor, astfel incat nimeni nu poate spune ca o paine, de pilda, are utilitatea de 70, 90 s au 130 de util-i. Nici
chiar schimbarea unitatii de masura nu rezolva problema, utilizarea banilor in locul util-urilor (cum a propus Alfred Marshall) fiind confruntata
cu aceleasi dificultati.
18
Chiar in conditiile in care utilitatea nu poate fi masurata cu precizie, orice consumator este in masura, atunci cand trebuie sa compare intre
ele doua bunuri, sa afirme ca utilitatea unuia este mai mare, egala sau mai mica decat a celuilalt. Cu alte cuvinte, utilitat ile bunurilor pot fi
ordonate crescator sau descrescator, una si aceeasi persoana putandu-si astfel ordona preferintele in functie de acestea. Va putea fi stabilita
astfel o ierarhie a preferintelor unui consumator.
LINII DE ACTIUNE
DECIZIE (Variante)
R1(V1)
R2(V2)
.
.
INFORMATII FOLOSITE LA ORIZONT

EVALUAREA LINIILOR DE DECIZIONAL
ACTIUNE
TRECUT VIITOR t
PREZENT
Figura 2.5. Fundamentarea deciziilor

Metodele de fundamentare a deciziilor diferă în funcţie de următorale:

a. importanţa problemelor şi amploarea deciziilor
b. gradul de certitudine
c. marimea orizontului decizional
d. numărul criteriilor de decizie
e. caracterul specific al problemei decizionale.
Uni şi multidimensionalitate regăsită în procesul decizional – Figura 2.6
DECIZIA
I.DECIZII MULTICRITERIALE II.DECIZII UNICRITERIALE
I.1.Decizii în I.2.Decizii în I.3.Decizii în II.1.Decizii în II.2.Decizii în II.3.Decizii în
condiţii de condiţii de risc condiţii de condiţii de condiţii de risc condiţii de
incertitudine certitudine incertitudine certitudine
 Utilitate decizională  Arbori de  Modele de

 Metoda
 Funcţii de pierdere decizie programare
optimistă
 ELECTRE  Simulări matematică
 Motoda
 Leader decizionale  Grafuri
pesimistă
 Programare multicriterială  Modele
 Metoda
 Modele matriceale decizionale
coeficientului de
 Modele de simulare specifice
optimism
 Altele
 Metoda
+
speranţei
matematice
 Metoda
regretului minim
 Metode
combinate
Metode de estimare a importanţei relative a criteriilor de decizie
Figura 2.6. Metode cantitative de fundamentare a deciziilor
2.2. Deciziile de mediu

2.2.1. Conceptul de decizie de mediu
Decizia de mediu din start este în genere descrisă ca fiind acea relaţie decizională dintre
oameni şi mediul înconjurător şi studierea acestui tip de decizie conduce la înţelegerea
modului cum aceştia elaboreaza aceste decizii.
Aceasta sintagmă „decizie de mediu” cuprinde un complex de „aspecte” ce presupun
analiza mai multor factori, cum ar fi al numărului de participanţi la decizie, tipurilor de
probleme, tipurilor de organizaţii, impactul asupra mediului şi comunităţilor şi problemele
legate de diferite scale temporale etc..
In vederea înțelegerii corecte se împarte conceptul de mediu de luare a deciziilor în

două idei diferite (Figura 2.7):
a.decizia de mediu ca un proces, şi
b.decizia de mediu prin prisma rezultatelor acesteia (produsul deciziei),
PROCES PRODU
S
DECIZIA DE MEDIU
Figura 2.7. Decizia de mediu ca proces şi ca produs
Decizia de mediu prezintă o în esenţă o interdependenţă (nu ar trebui să fie înţeleasă

în sensul strict al termenilor) între o entitate umană şi mediu în care acţionează direct sau
indirect.
În literatura de specialitate regăsim autori au încercat să definească în mod explicit
sintagma „decizia de mediu”, astfel:
a.”deciziilor de mediu se ancoreze în trei entităţi - organizaţiile, guvern, şi societatea
civilă în general. Facilitarea interacţiunii dintre ele concentrându-se durabilitate şi utilizarea
resurselor, au fost principalele provocări pentru ţările dezvoltate şi în curs de dezvoltare”
(Srinivas, 2011);
b. „se referă la orice proces de luare a deciziilor unde ulterioare impacturi semnificative
asupra mediului sunt o posibilitate. Aceasta include conceperea legislative, de planificare,
planificarea strategică, managementul resurselor de planificare, acordarea de va, certificări de
mediu, evaluări de mediu, amenajarea teritoriului, etc..” (Ewing, 2003);
c. „problemele deciziei de mediu implică utilizarea raţională a resurselor naturale...”
(Filar şi Haurie, 2010).
Putem observa din definiţiile date anterior că principalele puncte cheie ale deciziei de
mediu sunt următoarele: (1) impactul asupra mediului, (2) sustenabilitatea (3) indirect
beneficiile aduse mediului şi minimizarea riscul de mediu la toate nivele , (3) implicarea
stakeholderilor în problemele de mediu etc..
În literatura de specialitate vom găsi foarte mulţi autori care explica fenomene din sfera
deciziei de mediu, dar nu dau o definiţie acesteia; ei tratează decizia de mediu ca o formă de
guvernare de mediu, ca un sistem de gestionare a relaţiilor de mediu, prin încorporarea în
aceste relaţii a diferiţilor stakeholderilor şi a diferiţilor factori (politici, economici şi sociali etc.)
ce influenţează formarea legăturii dintre decizia de mediu şi cei care au legal dreptul să o
opereze (Mori, 2010; Mahmoud, 2009; Sigel et al., 2010; Zendehdel et al., 2010, Appelt et al.,
2011, Maier, 2008).
Aceşti autori analizând decizia de mediu (şi nu sunt singurii), fac trimiteri la probleme
uneori strict de gestionare a resurselor naturale, alţii analizează toate aspectele care au putut
fi identificate, alţii identifica şi explică doar activitatea şi implicarea unor instituţii ale statului
în decizia de mediu, etc.; această prezentare a deciziei de mediu din mai multe punte de vedere
nu face altceva decât să creieze uneori confuzie deoarece anumite aspecte prezentate sunt şi
contradictorii.
Nu puteam trage decat o singura concluzie, că o înţelegere clară a semnificaţiei şi
complexităţii termenului „decizie de mediu” este în mare parte absentă în literatura de
specialitate. Pentru a clarifica această “problemă”, se propune următoarea definiţie pentru
decizia de mediu:
„decizia de mediu este acel proces complex decizional de mediu ce include raportul
format între o entitate decizională care are posibilitatea concretă, direct sau indirect, în prezent
sau în viitor, de a produce diferite efecte (negative sau pozitive) mediului ambiant şi acesta din
urmă; numim proces complex deoarece el insumeaza toate metodele, mecanismele,
metodologiile, procesele, structurile, politicile, strategiile, datele şi informaţiile şi nu în ultimul
rând cunoştinţele de mediu deţinute de entitatea decidentă care au capacitatea concretă de
susţine acest proces decizional de mediu la un nivel performant”
Acesta definitie propusă pentru conceptul de decizie de mediu ar putea fi utilizată ca şi
punct de plecare pentru a înţelege (a analiza) în continuare conceptul sau sintagma amintită
anterior.
2.2.2. Criterii de evaluare a deciziilor de mediu
Literatura de specialitate indică faptul că sunt mulţi autori care în lucrările publicate,
chiar dacă nu dau o definiţie sintagmei de decizie de mediu, prezintă criteriile de evaluare şi de
a eficienţei deciziilor de mediu (Brulle, 2002; Agyeman şi Angus, 2003; Winslow, 2006; Dietz şi
Stern, 2008, etc.)
Analiza se va face atât concentrându-se pe procesul de luare a deciziilor de mediu cât

şi pe rezultatele acestor decizii.
Cu toate că ar fi oportun să se speculeze ca o decizie de mediu bună va produce
rezultate finale aflate în raport direct cu natura deciziei (rezultate măsurabile de mediu), există
un element al procesului, care poate face o decizie pozitivă să aibă rezultate indirecte
neaşteptate care să nu poată să fie măsurabile în acel moment. S-ar putea spune că întregul
proces decizional de mediu are ca principal scop producerea unor rezultate19 specifice de
mediu şi astfel acest proces decizional ar trebui măsurat/evaluat doar prin prisma rezultatelor
benefice aduse mediului.
Dar cu toate acestea trebuie menţionat şi faptul că procesul de luare a deciziilor
în sine poate avea beneficii pozitive şi tangibile, construind o comunitate preocupată de
problema mediului şi cetăţeni informaţi care conştientizează acest tip de problemele; deci
putem spune că nu este întotdeauna necesar ca rezultatele unei decizii de mediu să fie şi
cuantificabile direct pentru că acea decizie să fie oportună şi pozitivă.
2.2.2.1. Rezultatele deciziei de mediu şi conservarea (nedegradarea) mediului
Cele mai fondate criterii folosite în procesul decizional de mediu, sunt setul de criterii
ce au ca pricipale obiective nedegradarea mediului, deci conservarea lui aşa cum este în
momentul în care se operează respectivă sau respectivele decizii (deci impactul negativ al
deciziei de mediu să fie neglijabil).
Când se evaluează acest tip de decizie ce are ca obiective protecţia mediului şi
neschimbarea stării lui vorbim de calitatea mediului, evaluare ce are în analiza rezultatele
concrete rezultate care sunt cuantificabile.
Cu toate că necesitatea de a proteja resursele naturale şi a nu aduce nici un prejudiciu
mediului în nici un fel este o atitudine pozitivă ce este unanim accesptata, acest subiect rămână
în atenţia multor cercetători deoarce mediul dinamic conduce la schimbări ajungând chiar la
opinii radical cum ca protejarea mediului este în opoziţie cu creşterea bunăstării sociale sau cu
alte beneficii de mediu (Best şi Nocella, 2006).
19
Rezultatele = masurate prin variabile specifice, iar cand aceste variabile sunt quantificate si comparate, inainte si dupa luarea deciziei,
atunci ar fi posibil sa se observe impactul avut efectiv de acea decizie; comparativ cu evaluarile care au indicatori cu privire la cum se desfasoara
procesul decizional si focalizeaza mai mult pe cum au fost rezultatele generate.
În altă ordine de idei, este clar necesară protejarea calităţii medului şi astfel decizia de
mediu trebuie să respecte şi să ia în considerare la modul cel mai practic aceste obiective.
În Figura 2.8 sunt prezentate o parte, dar cele mai importante, din categoriile diverese
de evaluare privind anumite rezultate ale deciziei de mediu – cu trimitere bineînţeles la
literatură – pentru evaluarea calităţii mediului (Midlarsky, 1998; Vig şi Kraft, 2006; Dietz şi
Stern, 2008 etc.); în continuare se va prezenta succint ce aspecte prezintă aceşti autori şi cum
percep ei această problemă.
CALITATEA AERULUI
Olowoporoku şi altii,
Vig şi Craft, 2006
2012; Midlarsky, 1998
DEFRISARI
+ Frank şi altii, 2000; Vig şi

Craft, 2006
A EROZIUNEA SOLULUI
L
T DECIZIA
E ZONE PROTEJATE DE
L MEDIU
E
CALIATTEA APEI Midlarsky, 1998, Hurley
Midlarsky, 1998;
2012
Rodríguez, 2011
POLUANTI
Dietz si Stern 2008; Vig şi

FILOSIREA EFICIENTA A Craft 2006
RESURSELOR
Figura 2.8. Variabile specifice obiectivului conservarii mediului
Midlarsky foloseşte o serie de indicatori pentru a compara calitatea mediului,

propunând pentru această evaluare şase variabile quantificabile: calitatea aerului,
despăduririle, eroziunea solului prin interacţiunea apei, suprafaţa de areal protejat, nivelul
accesibilităţii la apă potabilă şi nivelul poluării solului de către substanţele chimice, dorind
iniţial să întreprindă o evaluare pentru a compara între ele diferite regiuni din lume (Midlarsky,
1998).
Aceasta modalitate de a observa variabilele de mediu ce sunt acum este o soluţie destul
de rezonabilă ţinând cont că starea actuală este determinată de deciziile de mediu luate
anterior, şi astfel se poate obţine informaţii pertinente şi clare despre starea actuală, dar şi
despre nivelul de performanţă, dacă putem să îl numim aşa, al deciziilor trecute de mediu
(lucru ce s-a putea realiza prin diferite simulări şi prognozări chiar ale trecutului decizional de
mediu).
Trebuie specificat că utilizarea criteriilor menţionate anterior pentru a cuantifica
calitatea mediului, analizând retroactiv astfel deciziile de mediu luate, ar putea fi un proces
destul de lent deoarece ar trebui evaluată influienta unor factori greu determinabili atât că
impact cât şi ca număr.
Un alt autor ce oferă o imagine globală şi o analiză asupra cum condiţiile prealabile de
mediu au un efect direct asupra deciziilor de mediu (mai exact asupra entităţilor care operează
decizia de mediu), este Paul Robbins (2004). Acesta descrie cum diferenţele climatice şi
anumite caracteristici ale mediului (de exemplu nivelul şi accesul la diferite resurse naturale)
determină schimbări majore demografice şi implicit deciile de mediu luate.
Păreri în literature sunt numerose cu privire la cine ar trebui să ia anumite decizii de
mediu care sunt importante pentru pentru a proteja şi conserva mediul ambient. Cele mai
multe păreri conduc către ideea clară că statul reglementează până la o anumită limita apoi
totul trece în responsabilitatea organizaţiilor, care cu ajutorul implicării unoar anumiţi
stakeholderi iau decizile corecte.
Cu toate acestea există şi opinia că poate ar fi mai bine ca toate deciziile de mediu
majore să fie instituţionalizate20 şi aceasta pentru a atinge cât mai rapid obiectivele de mediu
propuse; acest lucru se poate realiza prin implicarea directă şi conţinuu a instituţiilor de profil
în gestionarea unor probleme de mediu de la nivelul organizaţiilor şi implicit a tuturor deciziilor
importante de mediu luate (Frank et al., 2000).
Se continua ideea că instituţionalizarea deciziilor de mediu solidifică comportamentul
şi angajamentul de mediu al celor implicaţi şi contribuie la conservarea mediului sprijinind
ideea conservationistă (Brulle, 2000).
Brulle susţine că este necesar pentru a proteja şi conserva mediul de norme care să
dezvolte cunoştinţele părţilor interesate şi să susţină necesitatea obiectivelor conservationiste
("o componentă cheie în promovarea învăţării sociale cu scopul de a aborda degradarea
20
Prin termenul de “instututionalizare deciziei de mediu” a nu se înţelege ceva similar cu centralizarea ei, ci doar creşterea implicării în decizia
de mediu a instituţiilor abilitate
ecologică este, prin dezvoltarea şi instituţionalizarea unor norme obligatorii ecologice") – în

esenţă instututionalizarea valorii mediului şi necesitatea schimbării percepţiei în privinţa a cum
ar trebui tratate diferite probleme de mediu.
Astfel prin schimbarea şi adaptarea la situaţia actuală a normelor ecologice, şi prin
instituţionalizare valorilor de mediu ar fi posibil ca întreaga societate să conştientizeze şi să fie
responsabilizata în privinţa necesităţii conservării şi protejării mediului ambiant; iar
combinarea indicatori măsurabili ai mediului şi angajamentele existente pentru a proteja
mediul înconjurător se creează un set de criterii ce conduc astfel către posibilitatea evaluării
deciziilor de mediu.
2.2.2.2. Sustenabilitatea şi decizia de mediu
Alături de setul de criterii ce au ca pricipale obiective nedegradarea mediului – în

fundamentarea deciziei de mediu, regăsim sustenabilitatea21 cu obiectivele sale durabile
(Fig.2.6).
Sustenabilitatea determina în esenţă relaţia dintre om şi natura, astfel încât consumul
de resurse actual să nu conducă la un colaps al mediului şi indirect al nostru ca umanitate.
În continuare se va aborda succint paradigma conceptului sustenabilitate – prin prisma
conceptului de dezvoltare, care a avut un destin atipic - s-a bucurat de un rapid succes politic
şi instituţional, deşi discursul ştiinţific nu atinsese un nivel suficient de coerenţă de fapt asupra
sa încă planează carenţe conceptuale şi metodologice majore încă şi în ziua de astăzi (Daly,
1996).
Deşi au fost avansate multe definiţii şi interpretări parţiale ale acestui concept
(Mebratu, 1998), nici una nu este completă sau unanim acceptată.
Mai trebuie amintit că în literatura de specialitate exista dihotomia dintre
„sustenabilitatea slabă” (susţinută de orientarea economică clasică) şi „sustenabilitatea
puternică” (a economiei ecologice) (Bartelmus, 2008) 22.
21
Termenul de dezvoltare durabila, echivalent cu termenul sustemabilitate a fost introdus în limbajul curent de Comisia Mondiala asupra
Mediului si Dezvoltarii (Comisia Brundtlant) în 1987. Abordand dezvoltare ca “satisfacerea nevoilor generatiilor prezente fara a compromite
capacitatea generatiilor viitoare de a-si asigura nevoile ”, raportul Comisiei Brundtlant, Viitorul Nostru Comun, a pus în evidenta nevoia de
abordare simultana a imperativelor dezvoltarii si mediului.
22
„Sustenabilitatea slabă” afirmă rolul fundamental al creşterii economice şi propune instrumente win-win la probleme precum raritatea şi
alocarea optimă a resurselor naturale - menţinerea constantă a stocului total de capital prin substituţii între capitalul natural şi cel produs,
prin intermediul unor instrumente precum inovare ecologică, ecoeficienţă etc.
Cea de-a doua susţine nonsubstituibilitatea capitalului natural şi necesitatea dematerializării absolute a creşterii economice.
Revenind, una din definiţiile date în literatură pentru a explica conceptul de

sustenabilitate este următoarea: „determinarea societăţii să ajungă la un nivel al consumului
în „limite sustenabile”: pentru resursele regenerabile, consumul nu trebuie să depăşească rata
de regenerare; pentru resursele neregenerabile (combustibilii fosili şi mineralele), consumul nu
trebuie să depăşească rata de substituţie cu resursele regenerabile; iar în privinţa poluării,
depozitele de asemenea tip nu trebuie să depăşească raţa în care mediul le poate recircula,
absorbi şi a le reintroduce în ciclu natural” (Hess şi Winner, 2007).
1.Îmbunătăţirea calităţii mediului

(Diez şi Stern, 2008)
2.Cele mai bune informaţii disponibile

(Brulle, 2000; Fisher 2000; Baber şi Bartlet, 2007)
INFLUENTA DIRECTA ASUPRA DECIZIEI DE
MEDIU 3.Competenţe şi valori de mediu
OBIECTIVE DE
4.Evitarea erorilor în decizia de mediu
MEDIU
5.Utilizarea resurselor regenerabile la un nivel care să nu

depăşească regenerarea lor
(Hess şi Winner, 2007)
6. Utilizarea resurselor neregenerabile la un nivel care să nu

depăşească posibilitatea înlocuirii lor cu cele regenerabile
7.Nivelul poluării mediului nu trebuie să depăşească nivelul

de absorbţie a mediului a acestora
1.Elaborarea deciziei de mediu într-un context complex

DECIZIA DE OBIECTIVE DE MEDIU SI
(Roger, 2005; Diez şi Stern, 2008 )
OBIECTIVE SOCIALE
MEDIU
2. Elaborarea deciziei de mediu la un nivel uşor de înţeles
(Quaid, 2002; Hess şi Winner, 2007; Diez şi Stern, 2008)
1.Dezvoltarea comunităţii locale

(Roger, 2005)
OBIECTIVE SOCIALE
2.Echitate la nivelul rezultatelor deciziei de mediu
3.Luarea în calcul în decizia de mediu a tuturor

stakeholderilor
(Baber şi Bartlet 2007; Diez şi Stern, 2008)
Figura 2.9. Influenta variabilelor specifice sustenabilitatii (diverselor obiective) asupra deciziei de
mediu si trimiterea la literatura de specialitate
Se consideră că aceste valori (puse în lumina prin diferite obiective de mediu dezvoltate
în continuare) ce rezultă din conceptul de sustenabilitate pot influenta direct decizia de mediu
şi acest proces decizional specific managementului de mediu; iar aceste valori desprinse din
sustenabilitate sunt pentru decizia de mediu, valori de conservare a mediului şi valori de
echitate.
În continuare se va analiza următoarea idee: resursele necesare ce conduc către cea
mai bună şi posibilă decizie de mediu; iar aici s-a putea include resurse de tipul: cele mai bune
informaţii ce sunt disponibile pentru decizia de mediu, cele mai bune tehnici şi metode, şi
poate cel mai important – a nu face erori în acest proces decizional de mediu (Dietz şi Stern,
2008).
Figura 2.9 prezintă analitic din literatură de specialitate principalele variabile specifice
conceptului de sustenabilitate care considerăm că influenţează direct procesul deciziei de
mediu.
Toate aceste categorii de variabile specifice sustenabilităţii nu fac decât să
îmbunătăţească corectitudinea procesului de luare a deciziilor de mediu şi să contribuie la
performanţă acestui tip de decizie. Variabilele prezentate mai sus conţin criterii care
stimulează la nivelul procesului decizional de mediu două aspecte esenţiale: protecţia mediului
şi securitatea umană.
Un alt aspect ce trebuie menţionat, datorită importanţei lui, este că decizia de mediu
trebuie să fie elaborată la un nivel complex (larg) – să gestioneze echitabil relaţia dintre
obiectivele sociale şi obiectivele de mediu. Este necesar o asemenea înţelegere cu privire la
acest tip de decizie deoarece acestea, sau mai bine zis produsul acestora, vor afecta într-un
anumit nivel mediul natural, şi trebuie recunoscure ca un rezultat al felului cum este construită
societatea, cum sunt pieţele de desfacere al multor produse, cum este cultura ce influienteaza
respectivă decizie, cum este latura legislativă etc.(Quaid, 2002; Rogers, 2005).
Deciziile de mediu combină (indiferent la ce nivel desfasura acest proces: la nivelul
organizaţiilor, instituţional public, individ, sau oricare alt nivel) multe probleme complicate ce
provin dintr-o sferă foarte larga 23, contin multe compromisuri şi bineinteles variaţia
decidentului, deci a parţii umane (Quaid, 2002).
Este necesar a mai menţiona că datorită faptului că oamenii nu sunt niciodată cu
adevărat în afara mediului înconjurător, toate aspectele ce ţin de societatea umană pot fi
analizate şi regăsite ca parte integrantă a procesului de deciziional de mediu (Rogers, 2005).
Dintr-o perspectiva larga a deciziilor de mediu, avand in vedere ca se iau la orice nivel,
s-ar putea afirma ca orice decizie luata, este o decizie de mediu, deoarece afecteaza intr-un
procent mediul, fie ea colectiva sau individuala. Astfel daca orice decizie este de mediu, ea
cuprinde o gama extraordinară de larga de puncte de vedere si necesita un proces deosebit de
complicat. O asemea abordare este deosebit de greu de determinat si investigat, din cauza
instrumentelor ce ar necesita-o cat si a posibilitatilor financiare ce ar fi implicate, si astfel
decizia de mediu se va limita, ca si analiza a conceptului/a definitiei doar la raportul: decizie de
mediu – mediu afectat (fie el ambiental sau populatie).
Decizia de mediu este necesar a fi analizată la scala mai mică şi nu global, că ideea
amintită anterior că orice decizie este o decizie de mediu, deoarece scala corespunzătoare
îmbunătăţeşte performanta deciziei. O anumită organizaţie, o anumită zonă, un anumit specif
de activitate influienteaza direct decizia de mediu şi astfel este necesar a se genera decizii de
mediu specifice, care să ia în considerare optim folosirea resurselor implicate şi pot determina
mult mai eficient impacturile de mediu viitoare ce pot surveni în urma luării respectivei decizii.
Spre exemplificare amintim luăm cazul comparativ între o decizie la nivel regional şi o decizie
la nivel local: (a) cea mai optimă decizie va fi cea luată la nivel local, iar cea regionala să fie doar
directiv-generala şi nu particulară pentru local, deoarece în acest proces sunt implicate
coordonate ce nu pot fi determinate la nivel regional într-o manieră eficientă; (b) plecant de la
acelaşi raţionament un trust organizaţional naţional/internaţional nu va putea să ia decizii de
mediu performante, pentru filialele deţinute în diferite regiuni/ tari (Fischer, 2000; Quaid 2002;
Hess şi Winner, 2007; Ostrom, 2008).
23
Decizia de mediu „cuprinde pe langa preocuparile specifice conceptului de sustenabilitate, si aspecte cotangente ca: apa, aer, pământ,
sănătate, economie, locuinţe, deşeurile, siguranta, energie, educaţie, transport, recreere, resurse biologice, implicare civică, politica şi practici
de mediu ale municipalitatii, precum şi probleme demografice” (Quaid, 2002)
Cu toate că unii autori sau specialist din practică ar putea afirma că produsul acestor
variabile specifice sustenabilităţii şi deci influenţa lor asupra deciziei de mediu este foarte greu
de cuantificat, măsurat, determinat, această problemă trebuie înţeleasă într-un context foarte
larg.Aceste variabile produc beneficii mediului şi populaţiei afectate de luare acestor decizii,
tocmai de aceea deciziile de mediu trebuie să ţină cont în mod special de influenta pozitivă
care o au atât variabilele specifice sustenabilităţii cât şi cele specifice conservării mediului.
Poate aceste beneficii nu se văd direct şi în mod constant, dar prim evaluări la anumite intervale
de timp se poate determina concret dacă implementarea unor asemenea variabile la nivelul
oricărei decizii de mediu aduce beneficii cuantificabile. Oricum se ajunge la o discuţie mai
veche din literatură de specialitate : dacă pot fi cu adevărat beneficiile de mediu măsurate
concret şi exact, iar problema de fond nu este dacă pot fi cuantificate, ci cine le cuantifica, de
ce, şi plecând de la ce premisa.
Deciziile de mediu ar trebui să fie mai performante atunci când sunt efectuate la un
nivel corespunzător, când înglobează un set larg de perspective, cunoştinţe şi valori, iar toate
acestea sunt manageriate optim de agentul decident. Acesta ar trebui să ţină cont de nivelul
său legitim şi de responsabilitate care o are în momentul în care operează respectivele decizii
şi să se implice mai mult decât profesional, deoarece prezentul de astăzi e viitorul de mâine.
2.2.2.3. Deciziile de mediu – proces unic si complex
Deciziile de mediu sunt un proces unic şi complex diferit de cel al deciziilor în general,
deoarce ele implică diverse structuri compleze (de la nivelul statului până la nivelul
organiozatiilor şi a indivizilor) ce iau aceste decizi şi au ca scop gestionarea performanţă a unui
subiect extrem de complex şi delicat – mediul (O’Leary şi Bingham, 2003; Dietz şi Stern, 2008).
Complexitatea deciziilor deriva si din faptul ca deciziile de mediu au ca rezultat un
impact asupra mediului ambiant, ce trebuie cuantificat si analizat continuu. Nivelul la care s-a
ajuns in aceasta relatie mediu – om descrie un raport in care impactul de mediu produs de
activitatile umane poate creea dezastre ecologice ce implica ca posibilitate distrugerea
iremediabila a unor parti componente maturale si chiar afectarea unor comunitati.
Insasi complexitatea „aspectelor” implicate in aceasta relatie influienteaza procesul
decizional si releva o complexitate uriasa a acestui tip de decizie.
Necesitatea de a identifica „aspectele” definitorii ce complica decizia de mediu, are

urmatoarele scopuri: de a intelege concret ce inseamna sintagma de decizie de mediu, si a
intelege cum anumite „aspecte” complica procesul decizional de mediu si ar putea conduce la
o decizie de mediu mai buna si mai performanta.
În genere procesul decizional de mediu implica o multitudine de factori, cum ar fi:
diferite idei despre mediu, valorile ce pot fi asociate cu acesta, interese economice, consecinţe
ce nu pot fi determinate şi prognozate cu acurateţe, rolul jucat de diferiţi stakeholderi în acest
proces decizional. Toţi aceşti factori pot fi contribui atât pozitiv cât şi negativ în cadrul acestiu
proces decizional de mediu, şi tocmai de aceea este necesar a fi analizaţi.
Trebuie să amintim că mediul ambiental este o proprietate publică şi tocmai de aceea
este necesar, având în vedere că însăşi existenţa noastră depinde de calitate mediului, a-l
proteză, a-i menţine calitate la un anumit nivel optim (conservarea stării actuale), şi a-i aduce
un aport pozitiv îmbunătăţindu-i chiar calitate. Oamenii pot deţine o parte componentă (de
exemplu un anumit teren sau luciu de apă etc.) din mediul ambiant, dar nu au dreptul de a-l
distruge sau a-i aduce „prejudicii” în vroun fel oarecare.
Plecând în analiza părţilor interesate (ce da complexitate acestui tip de decizie, idee
amintita la inceputul acestui subcapitol) în decizia de mediu, de la nivelul general unde puteam
afirma că orice persoană este implicată sau ar trebui să manifeste interes în această problemă
(luând cazul aerului unde oricine este un stakeholder când este necesar a se lua o hotărâre cu
privire la acest subiect), şi ajungând la particular unde numai anumite părţi sunt şi trebuie
implicate în procesul decizional de mediu (abordând cazul unui luciu de apă ce este folosită
poate agricol, industial sau ca baza de agrement – aici doar cei implicaţi în această problemă
pot fi, şi ar trebui să fie, consideraţi stakeholderi ai deciziei de mediu în speţă) (Emerson et al.,
2003).
Trebuie amintită şi ideea că unele acţiuni de la nivel local pot influenţa un areal mai
mare sau chiar global, ca de exemplu poluarea unui rău în aminte afectează în val, sau poluarea
pânzei freatice produce repercusiuni în afara zonei unde se identifica fatorul poluator ca având
acţiunea, sau cazul încălzirii globale, acţiuni poluante la un nivel mic, dar care însumate au un
efect considerabil (Diez şi Stern, 2008).
Contează foarte mult şi câte părţi interesate (stakeholderi) poţ fi considerate optim a
participa în luarea unei decizii de mediu, deoarece un număr foarte mare al acestora poate
generă un impact negativ asupra procesului decizional de mediu; cum ar fi cazul luării unor
decizii de mediu privind calitatea apei la nivelul unei ţări – nu este posibil, necesar şi nici optim,
cu un volum de resurse consumate inutil, ne mai vorbind de cât de mult de îngreunează şi se
complică sistemul decizional.
Pe de altă parte uneori pentru anumite probleme de mediu, în procesul decizional este
necesară implicarea mai multor părţi interesate pentru a putea uşura şi spori performanta
deciziei de mediu; de exemplu în cazul unei organizaţii cu un număr mare de angajaţi este
necesară implicarea acestora într-un anumit procent, pentru a determina concret ori o
problemă, ori un effect decional trecut, şi a îmbunătăţi viitoarea sau actuala decizie de mediu.
În privinţa valorilor intrinseci (ce nu pot fi cuantificate şi explicate concret) ale celor
implicaţi în decizia de mediu trebuie să menţionăm că aceste adăugate la înţelegerea ştiinţifică
a procesului decizional de mediu, conduc la un proces complex şi performant cu rezultate la
un nivel optim şi necesar al contextului pentru care se operează acest proces (Zavestoski et al.,
2006). Cu toate acestea, valorile agentilor decizionali, ai stakeholderilor implicati in procesul
decizional de mediu, sunt valori individuale, cu diferite niveluri specifice de importanta, ce nu
pot fi uneori explicate rational, si astfel pot conduce la perturbari in procesul decizional de
mediu (Habermas, 1981).
Problemele de mediu, şi deci decizia de mediu ce este necesară, sunt percepute ca fiind
un proces complex, cu un caracter preponderent tehnic plin de incertitudini, ce diminuiaza
dorinţa părţilor interesate de a se implica concret în acest proces (Zavestoski et al., 2006), şi
tocmai de aceea uneori acest echilibru al procesului decizional de mediu este afectat negativ
uneori, prin neimplicare.
Un alt aspect deosebit de important al deciziei de mediu, ce arata caracterul ei complex
ca proces, este relaţia cu partea economică. Astfel de cele mai multe ori este gestionata
preponderent, din păcate, printr-o dioptrie al beneficiilor aduse de decizia luată şi nu după
criterii şi variabile specifice managementului de mediu, unde securitatea umană şi protecţia
mediului vin pe primul loc (Tietenberg, 2006).
Complexitatea procesului decisional de mediu provine şi din maniera în care statul prin
instituţiile de profil gestionează reglementările în acest domeniu, şi această relaţie este o
combinaţie între opinia publicului interesele diferitelor organizaţii ce joacă un rol important la
nivelul economiei naţionale. Tocmai de aceea uneori legislativul influientat de piaţă şi de
necesităţile de consum a unor resurse naturale al unor organizaţii (industriale în speţă)

„relaxează”legile pentru a permite un anumit nivel de poluarela nivel global per secţiune luată
în calcul că importanţa (Economy, 2004; Best şi Nocella, 2006).
CAPITOLUL 3. CADRUL INSTITUTIONAL SPECIFIC PROTECTIEI MEDIULUI SI

CONSERVARII NATURII
Pentru a putea vorbi despre managementul mediului in cunostinta de cauza trebuie sa

cunoastem principalele organisme cu atributii in domeniul protectiei mediului cu rol de a
elabora politici, strategii, reglementari, organisme de care trebuie sa tina seama toate unitatile
economice cu impact asupra mediului (Lupu, 2014).
3.1. Instituții semnificative la nivel mondial
O serie de organisme din domeniul protectiei mediului sunt constituite pe langa

Organizatia Natiunilor Unite. Un organism important il constituie (Lupu, 2014):
 Comisia Natiunilor Unite pentru Dezvoltare Durabila (CNUDD):
Aceasta comisie s-a constituit dupa Conferinta O.N.U. pentru mediu si dezvoltare
(UNCED). Comisia are rolul de a urmari progresele inregistrate pe plan mondial privind
transpunerea in practica a obiectivelor “Agendei 21” (Lupu, 2014).
“Agenda 21” este un document strategic sintetizand principalele obiective in diverse
domenii ce trebuie realizate in scopul tranzitiei spre o dezvoltare durabila. “Agenda 21” a fost
adoptata de sefii de state si guverne cu ocazia participarii la Conferinta Mondiala Mediul si
Dezvoltarea, care a avut loc la Rio de Janeiro in iunie 1992. Cu aceasta ocazie fiecare tara
participanta a pregatit un Raport National privind Mediul si Dezvoltarea (Romania a prezentat
si ea un astfel de raport) cu evidentierea evolutiilor privind economia si mediul realizate dupa
Conferinta “Omul si Mediul” de la Stockholm din 1972 (Lupu, 2014).
La Rio de Janeiro s-au adoptat si alte documente importante si anume(Lupu, 2014):
- declaratia sefilor de state si guverne participante conventiei cadru a ONU privind
prevenirea modificarilor climatice.
- semnarea conventiei cadru a ONU privind conservarea biodiversitatii.
- adoptarea unui document referitor la despaduriri
Desigur ca un document extrem de important a fost si Agenda 21, chiar daca dupa
unele pareri acest document fixeaza unele termene nerealiste (Lupu, 2014) .
CNUDD se reuneste in fiecare an la New-York la nivel de ministri ai economiei, mediului,

finantelor, etc. Cu aceasta ocazie se analizeaza si rapoartele anuale intocmite de fiecare tara.
Exista inca multe discutii asupra obiectivului de activitate al acestei comisii si al evitarii
suprapunerilor cu alte institutii ale ONU. Datele analizate indica progrese modeste in ceea ce
priveste promovarea obiectivelor Agendei 21 (Lupu, 2014).
 Programul Natiunilor Unite pentru Mediu (eng.: UNEP / fr.: PNUE):
Acest organism a luat fiinta la scurt timp dupa conferinta mondiala “Omul si mediul”
din 1972. UNEP a avut ca scop promovarea cu precadere a unor proiecte de mediu menite sa
vina in sprijinul tarilor in curs de dezvoltare. Nu intamplator sediul acestuia se afla in Africa, la
Nairobi, capitala Kenyei. Este de altfel singurul sediu ONU aflat pe teritoriul african. Printre
proiectele prioritare finantate de UNEP sunt cele privind sprijinirea promovarii legislatiei de
mediu, protectia marilor si oceanelor inclusiv a marilor fluvii, crearea unui sistem mondial de
supraveghere a mediului, promovarea unor moduri de productie ecologica, etc. (Lupu, 2014).
O atentie speciala s-a acordat in ultimul timp Dunarii si Marii Negre prin sustinerea
corelarii dintre doua programe de mediu importante (programul privind protectia mediului in
bazinul Dunarii si cel privind protectia mediului in bazinul Marii Negre). Din pacate acest
organism se confrunta cu dificultati financiare deosebite si fondurile de care dispune sunt
insuficiente. Peste aceasta situatie se suprapune si necesitatea unei delimitari mai clare intre
activitatile UNEP si CNUDD (Lupu, 2014).
 Programul Natiunilor Unite pentru Dezvoltare (PNUD):
Desi acest program nu este dedicat direct problematicii mediului, totusi el acorda o
prioritate aspectelor de mediu in contextul unor actvitati economice. Un important program
PNUD in domeniul mediului s-a derulat si in Romania in perioada 1991-1994 PNUD are o
reprezentanta permanenta si in Romania, el reprezentand si interesele UNEP si ale fondului
mondial de mediu in Romania (Lupu, 2014).
 Organizatia Natiunilor Unite pentru Dezvoltare Industriala (ONUDI):
Organizatia este interesata in facilitarea transferului de tehnologie, crearea unor centre
regionale care sa faciliteze transferul de tehnologii, etc. (Lupu, 2014).
In acest context ONUDI se implica in promovarea unor proiecte de transfer tehnologic
in cadrul unor conventii internationale din domeniul mediului. Astfel, in Romania a finantat
crearea secretariatului permanent al Conventiei de la Viena si a Protocolului de la Montreal
privind controlul substantelor ce distrug stratul de ozon. Totodata, ONUDI a finantat proiecte
de introducere in Romania a unor tehnologii alternative fata de cele actuale (care utilizeaza
cloroflorcarbonii ce contribuie la deteriorarea stratului de ozon). Astfel de proiecte s-au derulat
la “Arctic” Gaiesti, “Tehnofrig” Cluj, “Bicapa” Tarnaveni, etc (Lupu, 2014).
 Secretariatele Conventiilor Internationale din domeniul mediului:
Toate conventiile internationale din domeniul mediului, dispun de secretariate tehnice
permanente, care au rolul de a corela toate actiunile intreprinse de diferitele tari in cadrul
obligatiilor ce revin prin semnarea si ratificarea acestor conventii de catre tarile respective
(Lupu, 2014).
 Fondul Mondial pentru Mediu (GEF):
Este gestionat prin Banca Mondiala si este constituit din donatii ale unor organizatii
internationale pentru acordarea unor fonduri nerambursabile tarilor ce promoveaza proiecte
de mediu ce intra in sfera de preocupare a GEF. Deciziile sunt luate de un Consiliu al GEF format
din reprezentanti ai diferitelor tari din lume (Lupu, 2014).
In afara organismelor de mai sus exista o serie de institutii finantatoare internationale

care se implica in sustinerea financiara a proiectelor de mediu, precum si importante
organizatii neguvernamentale internationale. Un astfel de exemplu este (Lupu, 2014):
 Uniunea Internationala pentru conservarea Naturii (UICN): organism ce are menirea de
a coordona pe plan international eforturile destinate protejarii diversitatii biologice.
Printre membrii UICN se numara si tara noastra prin implicarea in mod deosebit a unor
specialisti de prestigiu de la Facultatea de Biologie a Univesitatii din Bucuresti.
3.2. Institutii europene in domeniul protectiei mediului
La nivel european se disting urmatoarele organisme importante (Lupu, 2014):

 Comisia Uniunii Europene:
Acest adevarat guvern european exercita atributii in domeniul mediului prin Directia
Generala XI-Mediu, Control Nuclear si Protectie Civila (DGXI). Daca Comisia UE poate fi
asimilata cu un ,,guvern” european, DGXI reprezinta un adevarat ,,minister” al mediului
european. Alaturi de DGXI este implicata in promovarea proiectelor de asistenta externa
inclusiv cele privind protectia mediului (PHARE, LIFE, etc.) si Directia Generala I care
coordoneaza politica externa a Uniunii.
 Agentia Europeana de Mediu de la Copenhaga:
Acest organism a fost creat in 1995 avand rolul de a asigura cooperarea in domeniul
mediului intre tarile U.E. cu precadere in domeniul monitorizarii mediului. Si tarile asociate
printre care si Romania colaboreaza cu Agentia de la Copenhaga, dar pentru tarile asociate
diversele actiuni nu au caracterul de obligativitate pe care il au pentru tarile membre U.E.. Una
dintre actiunile si sarcinile cele mai importante ale Agentiei, asa cum aminteam mai sus este
realizarea unui sistem unitar european pentru monitorizarea mediului. In acest context s-au
realizat rapoartele privind starea mediului in Europa componenta importanta a procesului
“media pentru Europa”. Sub aceasta denumire se deruleaza actiunile decise de ministrii
mediului din Europa, care se intalnesc periodic pentru a analiza si a decide asupra masurilor ce
trebuiesc intreprinse in continuare. Bazele acestor reuniuni s-au pus la Dobris in Cehia in anul
1991. Ulterior au avut loc reuniuni ale ministrilor europeni ai mediului la Lucerna (1993), Sofia
(1995) si Arhus (1998). Reuniunea de la Dobris a fost precedata de alte doua reuniuni in 1990
la Bergen (Norvegia) si Dublin (Irlanda). Rapoartele europene privind starea mediului au
menirea evidentiereii dinamicii calitatii mediului european. S-a pus la punct o retea
internationala informatica (EIONET) la care este racordata si tara noastra prin Institutul de
Cercetari si Ingineria Mediului Bucuresti.
 Consiliul Europei:
Alaturi de Comisia Uniunii Europene, Consiliul Europei are atributii in domeniul
mediului legate strict de conservarea naturii, ariile protejate, biodiversitate,organizarea retelei
Europene de arii protejate, etc. Sub egida Consiliului Europei s-a organizat si Anul European al
Conservarii Naturii in 1995 dedicat protejarii zonelor naturale aflate in afara zonelor protejate.
Cu aceasta ocazie o atentie deosebita s-a acordat actiunilor de educatie inclusiv cu sprijinul
mass-mediei, sau a sensibilizarii personalului a carei activitate era legata de natura, de spatii
largi (silvicultori, gospodarii apelor,agricultori etc).
 Comisia Economica pentru Europa (CEE):
Acest organism a carui preocupari initiale erau de natura economica s-a orientat din ce
in ce mai mult spre abordarea problemelor de mediu prin Comisia pentru Politica de Mediu.
CEE s-a implicat in mod deosebit si in actiunile legate de procesul “Mediul pentru Europa”,
corelarea actiunilor legate de promovarea unor Conventii internationale (Conventia privind

accesul populatiei la informatia de mediu).
Pe langa Comisie functioneaza si Secretariatul Permanent pentru Calamitati si
Accidente Industriale. Acest secretariat asigura coordonarea actiunilor de ajutoare derulate de
diverse state pe baza de voluntariat. Totodata secretariatul asigura mobilizarea potentialilor
voluntari in cazul unor accidente cu impact semnificativ asupra mediului.
Un organism care merita a fi mentionat este Centrul Regional pentru Mediu de la
Budapesta (REC). Acesta este un organism neguvernamental, creat cu participarea SUA,
Japoniei, Comisiei U.E si a Ungariei. Principiile care stau la baza activitatii acestei organizatii
sunt cuprinse in “Carta REC” semnata si de Romania .REC. sprijina si finanteaza programe de
mediu propuse de organizatiile neguvernamentale (ONG) din tarile asociate la UE. Si ONG-urile
din Romania participa la proiecte finantate de REC. De altfel REC are o reprezentanta si la
Bucuresti. In ultimul timp conducerea REC a luat masura de a se consulta mai intens cu
guvernele din tarile membre. De altfel, in Consiliul REC a fost reprezentata si Romania,o
perioada detinand chiar o functie de vicepresedinte, prin autorul acestei carti.
3.3. Cadrul instituțional in domeniul protecției mediului in Romania
Este utila o scurta prezentare a institutiilor celor mai importante implicate in protectia
mediului in Romania. Marea majoritate a acestor institutii s-au creat dupa 1989. Pentru prima
oara s-a format un departament al mediului in decembrie 1989 dupa crearea Ministerului
Apelor, Padurilor si Mediului Inconjurator (MAPMI) prin reunirea Ministerului Silviculturii,
Consiliului National al Apelor si crearea unui nou departament, cel al mediului inconjurator.
Ulterior ministerul s-a numit Ministerul Mediului in perioada iunie 1990 noiembrie 1992 si
Ministerul Apelor, Padurilor si Protectiei Mediului (MAPPM) incepand cu noiembrie 1992.
Concomitent s-au dezvoltat si o serie de organisme in teritoriu sau la nivelul altor institutii care
sa reflecte corespunzator noua activitate. In cele ce urmeaza vom prezenta cateva din ele
(Lupu, 2014).
 Parlamentul Romaniei:
La nivelul Parlamentului activitatile de protectie a mediului sunt reprezentate la nivelul
unei comisii de specialitate atat in Camera Deputatilor, cat si in Senatul Romaniei. In Camera
Deputatilor problemele legate de promovarea legislatii de mediu sunt analizate de catre

Comisia pentru Administratie Locala, Ecologie si Amenajarea Teritoriului iar in Senat de Comisia
pentru Sanatate, Ecologie si Sport. Cele doua comisii analizeaza si activeaza toate proiectele de
lege in domeniul mediului care sunt transmise Parlamentului inainte ca acestea sa fie
dezbatute in plen (Lupu, 2014).
 Ministerul Mediului şi Dezvoltării Durabile (MMDD): are rolul de a reglementa si
controla toate activitatile cu impact asupra mediului (Lupu, 2014).
Planificarea strategica (Lupu, 2014): reuneste într-un singur cadru de management
aspecte cum ar fi planificarea politicilor publice, elaborarea bugetului, stabilirea prioritatilor
si planificarea organizationala. Sistemul a fost introdus în 2 etape (Lupu, 2014):
(i) componenta de management care contine aspecte precum: Mandatul, Viziunea,
Valorile comune, Analiza mediului intern, Analiza mediului extern, Prioritatile pe termen
mediu, Directiile de activitate, Monitorizarea, evaluarea, raportarea
(ii) componenta de programare bugetara: descrierea programelor bugetare cu
urmatoarele elemente – Analiza situatiei actuale, Obiectivul programului bugetar, Rezultatele
si indicatorii de performanta ai programului bugetar, Noile initiative de finantare,
mecanismele de implementare, Finantarea programului
Prima etapa a permis MMDD sa analizeze în detaliu domeniile sale de competenta
si sa stabileasca directiile sale de activitate.A doua etapa a constat în corelarea
prioritatilor si a directiilor sale de activitate cu procesul de elaborare bugetara (Lupu, 2014).
Planul strategic al MMDD se elaboreaza pentru o perioada de trei ani (Lupu, 2014).
 Mandatul Ministerului Mediului si Dezvoltarii Durabile:
Conform legislatiei în vigoare, Ministerul Mediului si Dezvoltarii Durabile este organ
de specialitate al administratiei publice centrale, cu personalitate juridica, în subordinea
Guvernului. Ministerul Mediului si Dezvoltarii Durabile este desemnat ca autoritate de
management pentru Programul operational sectorial pentru infrastructura demediu (Lupu,
2014).
Mandatul Ministerului Mediului si Dezvoltarii Durabile este de a elabora strategia
Guvernului în domeniul protectiei mediului si gospodaririi apelor si de a coordona aplicarea
acesteia la nivel national pentru asigurarea unei dezvoltari durabile (Lupu, 2014).
Actele normative care reglementeaza statutul institutiei sunt HG nr. 368/2007 privind
organizarea si functionarea Ministerului Mediului si Dezvoltarii Durabile si HG nr.

497/2004 privind stabilirea cadrului institutional pentru coordonarea, implementareasi
gestionarea instrumentelor structurale, cu modificarile si completarile ulterioare (Lupu,
2014).
 Viziunea Ministerului Mediului si Dezvoltarii Durabile:
Ministerul Mediului si Dezvoltarii Dezvoltarii Durabile actioneaza pentru a proteja
mediul si resursele naturale, pentru a garanta generatiei actuale si celor viitoare un mediu
curat, în armonie cu dezvoltarea economica si progresul social (Lupu, 2014).
 Valorile Comune ale Ministerului Mediului si Dezvoltarii Durabile:

Pentru a identifica valorile comune împartasite de toti angajatii ministerului, Unitatea
de Politici Publice a distribuit personalului ministerului chestionare în care era expusa o serie
variata de valori posibile, angajatii trebuind sa aleaga cinci valori considerate reprezentative
pentru munca desfasurata de acestia în cadrul ministerului.Valorile cel mai des mentionate
de angajati au fost, în ordinea numarului de optiuni pentru fiecare dintre acestea (Lupu,
2014): (i) responsabilitate, (ii) competenta, (iii) corectitudine, (iv) eficienta, (v) spirit de echipa,
(vi) dezvoltare continua (Lupu, 2014).
 Analiza Mediului Intern al Ministerului Mediului si Dezvoltarii Durabile:
Analiza mediului intern reprezinta o analiza a principalelor probleme demanagement
ale institutiei fiind structurata pe doua dimensiuni (Lupu, 2014): (i) analiza resurselor
ministerului (umane, financiare, de infrastructura), si (ii) analiza coerentei functionale a
institutiei, a capacitatii acesteia de a-si atinge viziuneasi scopurile si de a realiza sarcinile
prevazute prin acte normative si documente de politica publica.
 Comisia Nationala pentru Dezvoltare Durabila:
Comisia are ca scop corelarea eforturilor si actiunilor intre componenta economica,
sociala si de mediu, promovarea unei strategii a dezvoltarii durabile in tara noastra si oferirea
unui cadru adecvat pentru monitorizarea promovarii unor obiective ale “Agendei 21”
adoptata la Rio. In acelasi timp aceasta comisie trebuie sa indeplineasca rolul de corespondent
national al Comisiei ONU pentru Dezvoltare Durabila, fiind una din sarcinile preconizate de
Conferinta Mondiala de la Rio (Lupu, 2014).
 Agentiile pentru Protectia Mediului (APM):
Emit acorduri si autorizatii de mediu, controleaza respectarea acestora si a

legislatiei de mediu de catre unitatileeconomice si monitorizeaza calitatea factorilor de
mediu. In afara APM-urilor,Ministerul Mediului mai are in subordine Administratia
Rezervatiei Biosferei Delta Dunarii (A.R.B.D.D.) cu sediul in Tulcea. A.R.B.D.D. administreaza
din punct de vedere ecologic pe baza unei legi speciale si a unui program special de
management. Atat APM-urile cat si A.R.B.D.D.sunt institutii publice finantate de labugetul de
stat (Lupu, 2014).
 Compania Nationala Apele Romana (C.N.A.R.):
Are sarcina de a administra unitar din punct de vedere cantitativ si calitativ apele de
suprafata (apecurgatoare si lacuri) cat si cele subterane. Limita de administrare a C.N.A.R. se
opreste la portile localitatilor. In acest sens nu trebuie confundat C.N.A.R cu regiile
Generale deApa si Canal din cadrul localitatilor, care cumpara apa de la C.N.A.R si apoi se
ocupa cu tratarea, distribuirea si epurarea apei in cadrul localitatilor.
 Garda de mediu:
Atributii principale ale Garzii Nationale de Mediu (Lupu, 2014):
(I) in domeniul protectiei mediului:
 controleaza activitatile cu impact asupra mediului inconjurator, si aplica sanctiuni

contraventionale prevazute de legislatia in domeniul protectiei mediului;
 controleaza modul in care sunt respectate prevederile actelor de reglementare
privindprotectia mediului, inclusiv masurile stabilite prin programele de conformare
pentru activitatile economico-sociale si respectarea procedurilor legale in emiterea
actelor de reglementare;
 exercita controlul cu privire la desfasurarea actiunilor de import-export a produselor,
bunurilor si altor materiale, cu regim special de comercializare;
 exercita controlul activitatilor care prezinta pericole de accidente majore si/sau
impact semnificativ transfrontalier asupra mediului, in vederea prevenirii si limitarii
riscurilor depoluare;
 participa la interventiile pentru eliminarea sau diminuarea efectelor majore ale
poluarilor asupra factorilor de mediu, si la stabilirea cauzelor acestora si aplica
sanctiunile prevazute de lege;
 controleaza investitiile in domeniul mediului in toate fazele de executie si are acces

laintreaga documentatie;
 propune organului emitent suspendarea si/sau anularea actelor de reglementare
emise cunerespectarea prevederilor legale;
 constata faptele ce constituie contraventii si aplica sanctiunile contraventionale in
domeniul protectiei mediului, sesizeaza organele de cercetare penala si colaboreaza
cu acestea la constatarea faptelor care, potrivit legislatiei de mediu, constituie
infractiuni;
 verifica sesizarile cu privire la incalcarea legislatiei in vigoare in domeniul protectiei
mediului;
 coopereaza cu celelalte autoritati si organisme internationale de mediu si participa la
proiecte si programe derulate in domeniul protectiei mediului;
 controleaza realizarea exportului si tranzitului de deseuri periculoase în conformitate
cu prevederile conventiilor internationale la care România este parte precum si
importul unor categorii de deseuri permise la import conform legii;
 verifica la obiectivele controlate stadiul achitarii obligatiilor financiare la Administratia
Fondului de Mediu, conform prevederilor actelor normative privind Fondul de Mediu;
 pune la dispozitia publicului date privind starea mediului în conformitate cu legislatia
privind accesul publicului la informatia de mediu.
(II) in domeniul controlului habitatelor naturale, biodiversitatii si ariilor protejate:

 controleaza modul de respectare a legislatiei de mediu privind ariile naturale
protejate,conservarea habitatelor naturale, a florei, faunei salbatice si acvaculturii;
 urmareste respectarea conditiilor din autorizatia de mediu;
 controleaza lucrarile cu impact asupra zonelor de habitat natural, de conservare a
ecosistemelor, a florei, faunei salbatice si acvaculturii;
 controleaza modul de respectare a masurilor de conservare dispuse, cu scopul
mentineriisau refacerii unor habitate naturale, pe anumite suprafete terestre si
acvatice cu accent deosebit ,,Delta Dunarii“;
 exercita controlul privind activitatile de capturare, recoltare, achizitie si
comercializarepe piata interna si externa a plantelor si animalelor din flora si fauna

salbatica;
 controleaza respectarea planurilor de management pentru ariile protejate, de catre
administratorii sau custozii care administreaza aceste arii;
 verifica la punctele de vama concordanta intre actele vamale si avizele de export ale
agentilor economici care comercializeaza resurse naturale din flora spontana si
fauna salbatica;
 controleaza modul de valorificare a resurselor biologice, de flora si fauna salbatica,
a fondului piscicol din apele naturale si a animalelor salbatice de interes vanatoresc;
 organizeaza actiuni de prevenire si combatere, in vederea evitarii distrugerii
habitatelornaturale din ariile protejate;
 controleaza respectarea legislatiei de mediu in cuprinsul ariilor protejate, parcurilor
si rezervatiilor naturale, organizand actiuni comune impreuna cu reprezentantii
acestora , invederea protejarii habitatelor naturale;
 mentine legatura permanent cu fundatiile care au ca obiect de activitate, ocrotirea
floreisi faunei salbatice.
CAPITOLUL 4. STANDARDELE MANAGEMENTULUI DE MEDIU
Controlul efectiv al poluării nu se poate realiza exclusiv pe soluţii tehnologice, citrebuie

abordat în baza unui sistem de management de mediu, integrat managementului general al
organizatiei (Lupu, 2014).
Deşi implementarea sistemelor de management de mediu este o acţiune voluntară, a
reuşit să convingă, nu numai prin beneficiile financiare obţinute (identificarea zonelor ce pot
aduce economii, mărirea eficienţei producţiei, găsirea de noi pieţe etc.), dar şi prin creşterea
credibilităţii în obţinerea de credite bancare, în atragerea investitorilor şi a noilor beneficiari
(Lupu, 2014).
Deoarece organizatii si companii de toate felurile sunt din ce in ce mai interesatesa
realizeze si sa demonstreze o performanta ecologica sanatoasa prin controlarea impactului
activitatilor, produselor si serviciilor lor asupra mediului, ele efectuează un numar crescut de
"remedieri" sau "auditări" pentru a aprecia performanta ecologica. Totusi, aceste remedieri
si auditări singure nu sunt suficiente pentru a asigura o organizatie ca performanta ei nu
numai ca intruneste, dar va intruni si in viitor cerintele legale. Standardele Managementului
Mediului (cum ar fi Comisia Europeana Eco- Management si Sistemul de Audit EMAS si seriile
de standarde ISO 14000 constituie un etalon dupa care organizatiile si companiile isi pot
masura performanta. Ele furnizeaza un proces structurat care face posibila introducerea unui
Sistem all Managementului Mediului viabil (Lupu, 2014).
Sistemul Managementului Mediului (SMM) este un mecanism care se adreseaza unor
teme ecologice majore prin alocarea de resurse, desemnarea responsabilitatilor, si o evaluare
continua a practicilor, procedurilor si proceselor, care sunt organizate intr-un mod sistematic.
Sistemul Managementului de Mediu trebuie sa fie proiectat pe o astfel decale pentru a
asigura ca (Lupu, 2014):
 Politica de mediu a companiei, obiectivele si programele sunt auditate periodic si
revizuite daca este necesar.
 sunt in mod propiu definite responsabilitati si autoritati.
 proceduri de operare au fost stabilite.
 cerintele pentru politica de mediu a companiei, programul si sistemul de
management sunt monitorizate.
 documentarea managementului de mediu este stabilita.

 programul auditului de mediu este implementat.
4.1. Standardul BS 7750

„Standardul BS 7750 este primul standard din lume care abordează problematica
managementului mediului. Acesta a fost elaborat şi publicat în anul 1992 de către Institutul
Britanic de Standardizare (BSI) şi prezintă o abordare foarte apropiată de cea a standardelor
existente astăzi în privinţa managementului calităţii (Seria de standarde SR EN ISO 9000).
Standardul a fost folosit ca model pentru proiectarea unui sistem de management de mediu
performant care să permită auditarea acestuia (Tinsley şi Pillai, 2006; Ionescu, 2005; Teodosiu,
2005)” (Herghiligiu, 2013).
„Acest standard a fost monitorizat, evaluat şi analizat timp de un an utilizându-se un
program pilot la nivelul organizaţiilor din 40 de sectoare de activitate, iar finalmente ca urmare
a rezultatelor obţinute a fost revizuit în 1994 pentru a fi compatibil cu Sistemul de Management
de Mediu şi Audit (SMMA/ eng. EMAS) care apăruse de curând (Ionescu, 2005; Teodosiu, 2005;
Ball, 2002)” (Herghiligiu, 2013).
4.2. Regulamentul EMAS

„Sistemul de management de mediu şi audit – SMMA (eng. Eco Management and Audit
Scheme - EMAS) este denumirea Regulamentului nr. 1836/ 1993 al Comisiei Europene şi mai
este cunoscut şi sub numele de Regulament de Eco-Audit. Acest sistem de management de
mediu şi audit permite voluntar organizaţiilor cu profil industrial să participe la schema
comunitară de eco-management şi audit. Elaborarea acestuia se datorează în principal
Institutului Britanic de Standardizare (BSI) utilizându-se ca şi model Standardul BS 7750. EMAS
a intrat în vigoare la 13 iulie 1993 şi a devenit complet operaţional abia în anul 1995 (Teodosiu,
2005; Ionescu, 2005)” (Herghiligiu, 2013).
„Mai este necesar a se preciza că în 2001 Comisia Europeană, prin intermediul
Regulamentului 761/2001 a înlocuit versiunea EMAS cu o versiune modificată cunoscută sub
numele de EMAS II. Această nouă versiune a EMAS aduce mai multe elemente noi printre care
se pot aminti: alinierea la politicile globale de mediu, largirea cadrului de aplicare a EMAS II,
asimilarea cerintelor ISO 14001 ca bază pentru implementarea Sistemului de management de

mediu, un nivel de adresare mai facil către organizaţii etc. (Ionescu, 2005)” (Herghiligiu, 2013).
4.3. Standardul ISO 14001 si seria ISO 14000
4.3.1. Seria de standarde ISO 14000

Comitetul tehnic al Organizatiei pentru Standardizare 207 (ISO/TC 207) pregateste
standardele internationale de management al mediului si are grupul de lucru format din
personalitati ale comitetelor nationale. ISO a dezvoltat o serie de standarde si liniile directoare
in aria mediului care sunt in mod colectiv cunoscute ca seria ISO 14000 de standarde.
ISO14001 este singurul standard certificabil, restul fiind linii directoare de sustinere. In mod
curent, cele mai avansate dintre standardele si liniile directoare in serie sunt (Lupu, 2014):
i. ISO 14001 Sisteme de Management de Mediu - Specificaţii şi Ghid de Utilizare.
ii. ISO 14004 Sisteme de Management de Mediu - Ghid privind principiile,sistemele şi
tehnicile de aplicare.
iii. ISO 14010 Ghid pentru Audit de Mediu - Principii Generale.
iv. ISO 14011/1 Ghid pentru Audit de Mediu- Proceduri de Audit - Partea .Auditul
Sistemelor de Management de Mediu.
v. ISO 14012 Ghid pentru Audit de Mediu - Criterii de calificare pentru auditoriide
Mediu.
Familia ISO 14000 a standardelor de management de mediu, conform planului actual,
cuprinde 23 de standarde individuale, indrumari si rapoarte tehnice legate de managementul
de mediu in cadrul sistemului de management de mediu (SMM) al unei companii. Aceste
standarde sunt dezvoltate printr-un proces care cuprinde urmatoarele faze (Lupu, 2014):
Faza 1: Selectarea elementelor de lucru. Comitetele Nationale pot sa propuna noi
elemente de lucru
Faza 2: Prepararea planului de lucru. Proiectul de lucru este preparat de grupurile
de lucru ale subcomitetelor.
Faza 3: Aprobarea Comitetului pentru planul de lucru. Votul este luat asupraProiectului
de lucru. Personalitatile organizatiilor nationale sunt membri participanti si astfel titulari la
vot. Daca este aprobat, el devine planul Comitetului.
Faza 4: Ratificarea de catre toti membrii ISO. Proiectul Comitetului aprobat este
semnat de toti memebrii ISO pentru ratificarea ca Proiect de Standard International(DIS).
Perioada de vot este de sase luni.
Faza 5: Confirmarea finala. “La zi“ este urmatorul vot de afirmare. Urmeaza aprobarea
tarilor membre ISO, documentul este denumit Proiectul Final al StandarduluiInternational
(FDIS).
Faza 6: Publicarea standardului ISO. Standardul aprobat estae publicat laGeneva in
limbile oficiale: Engleza, franceza si rusa.
Faza 7: Publicarea in limbile altele decat engleza, franceza si rusa. Comitetelenationale
vor participa la traducerea standardelor in limba lor nationala. Standardul va fi publicat mai
tarziu ca standard national.
4.3.2. Standardul ISO 14001

„Standardul ISO 14001, cunoscut în versiunea românească ca “SR EN 14001 – Sistem
de management de mediu. Specificaţii şi ghid de utilizare” este componenta de bază a seriei
de standarde ISO 14000 (Teodosiu, 2005)” (Herghiligiu, 2013).
„Acest standard este proiectat şi adoptat în 1996 (respectiv revizuit în 2004) pentru a
oferi la nivel internaţional un cadru recunoscut pentru managementul, măsurarea, evaluarea
şi auditarea mediului. Acesta oferă organizaţiilor un instrument pentru a evalua şi controla
impactul indus asupra mediului ca efect al activităţilor dezvoltate (Robert, 2000; Glavic şi
Lukman, 2007; Oliveira et al., 2010)” (Herghiligiu, 2013).
„Standardul abordează la nivelul său următoarele principii: audit de mediu, etichetarea
de mediu, evaluarea performanței de mediu, management de mediu și evaluarea ciclul de viață
(Oliveira et al., 2010) (Herghiligiu, 2013).
„Acest standard prezintă instrucţiunile generale pentru a dezvolta şi opera un Sistem
de management de mediu. Totodată trebuie menţionat că ISO 14001 nu prezintă la nivelul său
instrucţiuni specifice despre cum ar trebui elaborate, implementate, manageriate sau adaptate
la nivelul organizaţiilor anumite rutine specifice Sistemului de management de mediu
(rutinizarea practicilor de mediu) (Oliveira et al., 2010)” (Herghiligiu, 2013).
„În completarea Standardului ISO 14001 au fost dezvoltate mai multe standarde ce fac
referire la protecţia mediului; dintre acestea cel mai reprezentativ este Standardul ISO 14004 :
“Sisteme de management de mediu – Ghid privind principiile, sistemele şi tehnicile de aplicare,
având în vedere legătura sa cu problematica implementării Sistemului de management de

mediu (Ionescu, 2005)” (Herghiligiu, 2013).
CAPITOLUL 5. ASPECTE INTRODUCTIVE PRIVIND SISTEMUL DE MANAGEMENT DE

MEDIU (SMM)
Un sistem de management de mediu este constituit dintr-o serie de actiuni concrete

prin care se propune atingerea unui scop: protectia mediului în care organizatia îsi desfãsoarã
activitatea. Prin aplicarea SMM, întreprinderea îsi desfãsoarã activitatea în asa fel încât sã nu
deranjeze oamenii si mediul (Lupu, 2014).
Etapele SMM (Lupu, 2014): (i) analiza initialã a impactelor de mediu asociate cu
activitatea întreprinderii si o ierarhizare a acestora, (ii) planificarea sistemului, (iii) programul
de actiuni pentru atingerea scopurilor propuse, (iv) formarea si sensibilizarea întregului
personal, (v) realizarea sistemului, (vi) inventarierea legislatiei din domeniu, (vii) controlul
sistemului din cadrul întreprinderii, (viii) audit intern si extern, (ix) comunicare internã si
externã.
Functionarea întregului sistem trebuie sã garanteze îmbunãtãtirea continuã a
performantei de mediu si a SMM-ului (Lupu, 2014).
Totodata mai este necear a fi amintit si faptul ca existã o multitudine de metode pe
care se pot folosi pentru realizarea unui management eco-constient, printre care unele mai
simple altele mai complicate (Lupu, 2014):
• Sistematicã: ISO 14031 (indicatori de performantã)
• Integratã: ISO 14001 (standard international SMM)
• Performantã: EMAS (reglementarea Uniunii Europene)
• Economic avantajoasã: identificarea posibilitãtilor de economisire prin SMM
Aceste metode joacã deja un rol important pe piata autohtonã si internationalã. În
prezent, folosirea sistemelor de management de mediu si a altor metode este bazat pe
voluntariat. În viitor, acestea probabil vor fi obligatorii (Lupu, 2014).
5.1. Notiuni si termeni specifici unui sistem de management al mediului
Notiunile si termenii specifici unui sistem de management al mediului se pot observa

in cele ce urmează (Lupu, 2014):
Imbunatatire continua Proces de dezvoltare, extindere a sistemului de management al

mediului pentru obtinerea imbunatatirii performantei globale in
domeniul mediului, in acord cu politica de mediu a organizatiei.
Nu este necesar ca procesul sa aiba loc simultan in toate sectoarele de
activitate.
Mediu Mediul inconjurator in care functioneaza o organizatie, care include,
aerul, apa, pamantul, resursele naturale, flora, fauna, fiintele umane
si relatiile intre acestea.
In acest context , mediul inconjurator se extinde din interiorul
organizatiei pana la sistemul global.
Aspect de mediu Acel element al activitatilor, produselor sau serviciilor unei organizatii
care poate interactiona cu mediul.Un aspect de mediu semnificativ
este acel aspect de mediu care poate avea un impact semnificativ
asupra mediului.
Impact asupra mediului Orice modificare a mediului, daunatoare sau benefica, totala sau
partiala, care rezulta din activitatile, produsele sau serviciile unei
organizatii.
Sistem de management de Componenta a sistemului de management general care include
mediu structura organizatorica, activitatile de planificare, responsabilitatile,
practicile, procedurile, procesele si resursele necesare pentru
elaborarea, transpunerea in practica, realizarea, analizarea si
mentinerea politicii de mediu.
Auditul sistemului de Proces de verificare sistematica si documentata, ce permite obtinerea
management de mediu si evaluarea dovezilor obiective necesare pentru a evidentia daca
sistemul de management de mediu al unei organizatii este in
conformitate cu criteriile sistemului de management de mediu
stabilite de aceasta organizatie inclusiv comunicarea rezultatelor
acestui proces conducerii organizatiei.
Obiectiv de mediu Telul general de mediu, rezultat din politica de mediu, pe care o
organizatie isi propune sa-l atinga si care este cuantificat acolo unde
acest lucru este posibil.
Performanta de mediu Rezultate masurabile ale sistemului de management de mediu, legate
de controlul organizatiei asupra aspectelor sale de mediu, bazate pe
politica, obiectivele si tintele de mediu ale acesteia.
Politica de mediu Totalitatea intentiilor si principiilor declarate de catre organizatie
referitoare la performanta globala de mediu si care constituie cadrul
de actiune si de stabilire a obiectivelor si tintelor de mediu ale
organizatiei respective.
Tinta de mediu Cerinta detaliata de performanta, cuantificata daca este posibil,
aplicabila ansamblului sau unei parti a organizatiei, ce rezulta din
obiectivele de mediu si care trebuie sa fie stabilita si indeplinita pentru
atingerea acestor obiective.
Parte interesata Individ sau grup preocupat sau afectat de performanta de mediu a
unei organizatii.
Organizatie Companie, societate comerciala, firma, intreprindere, autoritate sau
institutie, parte sau combinatie a acestora, publica sau particulara, cu
raspundere limitata sau orice alt statut juridic, cu propria sa structura
functionala si administrativa.
Pentru organizatiile cu mai multe unitati operationale, o unitate
separata poate fi definita ca o organizatie.
Prevenirea poluarii Utilizarea unor procese, practici, materiale sau produse ce

impiedica,reduc sau controleaza poluarea, care pot include reciclarea,
tratarea, modificarea proceselor, mecanismele de control, utilizarea
eficienta a resurselor si inlocuirea materialelor.
Beneficiile potentiale ale prevenirii poluarii includ reducerea
impactului daunator asupra mediului, imbunatatirea eficientei si
reducerea costurilor.
5.2. Aspectele manageriale in abordarea problemelor de mediu
Conceptul de management integrat a aparut ca urmare a necesitatii de abordare

cuprinzatoare a managementului din punctul de vedere al strategiilor, gradului de
dezvoltare, aspectelor de protectia mediului si managementului (Lupu, 2014).
Aspectele manageriale in abordarea problemeleor de mediu sunt urmatoare
(Teodosiu,2005):
1. identificare necesitati/ obiective,
2. definirea problemelor,
3. determinarea modalitatilor de actiune corespunzatoare,
4. elaborarea planului de actiune,
5. implementare,
6. evaluare si actiune corectiva,
7. directii viitoare
Managementul de mediu integrat in practicile de management general ale organizatiei

este in continua schimbare, parcurgand etape precum (Lupu, 2014): (i) Reactii la situatii de
criza (accidente de poluare majora), (ii) Control, monitorizare si respectarea reglementarilor
legislative, (iii) Prevenirea poluarii, (iv) Productie „curata”(eco-industrie), (v) Dezvoltarea
industriei pe baze durabile.
5.3. Strategiile firmelor privind evoluţia costului, preţului şi beneficiului în protecţia mediului
În trecut poluarea nu costa nimic şi nu era inclusă în rapoartele de management.

Acum se cheltuiesc sume mari de bani pentru aceste probleme. Departamentul financiar
trebuie să prevadă cheltuieli legate de poluare, depozitarea deşeurilor şi de acordurile
ecologice. De asemenea trebuie să includă şi o sumă pentru amenzi în cazul unor poluări
accidentale. Există multe motive pentru care o companie este bine să devină ecologică. Sunt
patru poziţii pe care le poate adopta o firmă (Tabel 5.1) (Lupu, 2014).
Tabel 5.1. Strategii de protecția mediului associate organizațiilor
Sursa: prelucrare după: Sadgrove K., Ghidul ecologic al managerilor, Ed. Tehnică. Bucureşti 1998 (Lupu, 2014)
Nr.crt. Strategie de Identificare
protecţia
mediului
1. COMPANIA Plăteşte pentru poluarea mediului. Pierde clienţi pentru că poluează
PEDEPSITĂ şi sau livrează produse poluante. Are o imagine gri. Este nevoită să
facă mari cheltuieli pentru îmbunătăţirea imaginii.
2. LENEŞUL Nu face nimic, nu cheltuieşte bani pentru protecţia mediului şi are o
imagine gri sau murdară. Dar odată cu aplicarea legilor pentru
protecţia mediului Leneşul se poate afla în categoria Pedepsiţilor.
3. CONFORMISTUL Încearcă să respecte legea, dar să cheltuiască cât mai puţin. Se
concentrează pe soluţii carenu costă nimic sau care costă foarte
puţin. Sunt multe firme care adoptă această strategie. În unele situaţii
este posibil să obţină unele rezultate favorabile care să le
îmbunătăţească imaginea din punct de vedere ecologic; acest lucru
este benefic din două puncte de vedere: firma respectă legea şi face
cheltuieli minime. Rezultatele nu sunt totdeauna favorabile, ceea
ce ar determina încadrarea firmei în categoria celor pedepsite.
4. LIDERUL Adoptă o cale costisitoare şi câştigă o imagine foarte bună. Poate
obţine superioritate în tehnologie şi inovaţii şi poate deveni
standardul după care sunt judecate celelalte companii.
Aceste atitudini pot fi prezentate sub forma unei matrici de forma următoare (Lupu,
2014):
Tabel 5.2. Matricea opțiunilor strategice

Sursa: prelucrare după: Sadgrove K., Ghidul ecologic al managerilor, Ed. Tehnică.
Bucureşti 1998 (Lupu, 2014)
OPŢIUNI STRATEGICE
Ecologice Gri
Costuri LIDER PEDEPSIT
ridicate imagine foarte bună este necesară achiziţionarea de
politică de investiţii mari echipamente, pierderi pe piaţa
valorilor
Costuri reduse CONFORMIST LENEŞ
măsuri care nu costă nu fac nimic
Matricea prezentată arată o mişcare în sensul opus acelor ceasornicului – Figura 5.1
(Lupu, 2014).
Lideri Pedepsiţi
Conformişti Leneşi
Figura 5.1. Traiectorii ale strategiilor firmelor privind atitudinea lor faţă de mediu
Liderii care se culcă pe lauri devin Conformişti sau în cele mai grave cazuri când greşesc
devin Leneşi sau chiar Pedepsiţi; Conformiştii care se opresc din cursă devin Leneşi iar când se
abat de la normele de protecţia mediului pot deveni chiar Pedepsiţi; iar Leneşii care poluează
sunt Pedepsiţi. Este însă şi un circuit invers, uneori Conformiştii au iniţiativă în ceea ce priveşte
unele aspecte legate de protecţia mediului şi ajung în zona Liderilor. Acest lucru aduce
publicitate favorabilă şi o reducere a costurilor. Asemenea firme nu trebuie să cheltuiască tot
atât cât Liderii , dar obţin beneficii datorate naturii concentrate a activităţii lor ecologice. Chiar
şi Pedepsiţii şi Leneşii pot investi în proiecte de protecţia mediului şi ajung Lideri. Aceste
aspecte sunt ideale iar realitatea le contrazice. Trecerea de la o postură la alta se face treaptă
cu treaptă, firmele nu acceptă ideea unor cheltuieli foarte mari pentru problemele de protecţia
mediului (Lupu, 2014).
5.4. Avantajele şi dezavantajele implementării unui Sistem de management de mediu
“Implementarea şi integrarea unui Sistem de management de mediu la nivelul

organizaţiilor implică dezvoltarea de diferite practici specifice mangementului de mediu, care
pot avea în timp, multiple rezultate benefice pentru companii (Tari et al., 2012)” (Herghiligiu,
2013).
„Beneficiile în special, ce rezultă în urma certificării cu ISO 14001, sunt este extrem de
importante pentru organizaţii, şi tocmai de aceea diferiţi specialiştii au acordat o atenţie
deosebită acestei direcţii de cercetare deoarece exprimă rezultatul tangibil al integrării
Sistemului de management de mediu” (Herghiligiu, 2013).
„Esenţialmente avantajele sau beneficiile obţinute în urma certificării cu ISO 14001,

cum se sugerează şi la nivelul aceluiaşi standard, pot fi grupate în două mari grupe, si anume:
beneficii interne, şi beneficii externe. Beneficiile interne sunt relaţionate cu îmbunătăţirea
performanţei financiare a unei organizaţii şi a îmbunătăţirilor la nivelul procesului de producţie
etc., iar beneficiile externe caracterizează atitudinea parţilor interesate (clienţii, angajaţii,
managementul, furnizorii, comunitatea locală etc.) – în esenţă imaginea organizaţiei
determinată de orientarea acesteia către protecţia mediului înconjurător (Gavronski et al.,
2008; Oliveira et al., 2010)” (Herghiligiu, 2013).
„Literatura de specialitate prezintă prin foarte multe cercetări efectuate faptul că
aceste beneficii sunt multiple, pot fi masurate şi analizate, şi pot fi clasificate. Având ca bază
de plecare clasificarea elaborată de Tari şi colaboratorii săi (2012) cercetarea bibliografică
întreprinsă a avut ca obiectiv studierea celor mai importante articole relaţionate cu subiectul
amintit, şi prezentarea sintetică a celor mai importante beneficii generate de implementarea
unui Sistem de management de mediu (Tabelul 5.3)” (Herghiligiu, 2013).
„O lucrare extrem de valoroasă din punct de vedere al rezultatelor prezentate este cea
a lui Zutshi şi Sohal (2004), care în urma cercetărilor întreprinse prezintă cele mai importante
beneficii rezultate în urma certificării cu ISO 14001, după cum urmează: reducerea costurilor
ca rezultat al reducerii cantităţii de deșeuri, reciclării, reducerii cantităţilor de energie electrică,
apă, gaz și materii prime/ îmbunătățirea proceselor operaționale şi creșterea gradului de
motivare în rândul angajaților/ îmbunătățirea comunicării în cadrul organizației/ îmbunătățirea
imaginii companiei şi îmbunătățirea relațiilor cu clienții, comunitatea și alte părți interesate/
îmbunătățirea relației pe termen lung cu furnizori, contractori și sub-contractori/ reducerea
amenzilor ca urmare a respectării legislației de mediu etc.” (Herghiligiu, 2013).
„Oliveira şi colaboratorii săi (2010) consideră accesul la noi piețe/ creșterea cotei de
piaţă, conformarea cu legislația de mediu/ reducerea riscurilor/ accesul la credite financiare/
îmbunătățirea procesului de producție/ îmbunătățirea performanței de mediu/ îmbunătățirea
managementului organizaţiei/ îmbunătățirea relațiilor la nivelul resurselor umane/
îmbunătățirea imaginii companiei/ atingerea cerinţelor clientilor/ îmbunătățirea calității vieții/
îmbunătățirea produselor sau de serviciilor furnizate/ creşterea gradului de constientizare a
importanţei protecţiei mediului înconjurător, etc. – ca fiind principalele beneficii rezultate în
urma implementarii unui Sistem de management de mediu în conformitate cu ISO 14001”

(Herghiligiu, 2013).
Tabel 5.3. Beneficiile rezultate în urma implementării şi operării unui Sistem de

management de mediu (SMM)
Sursa: completat şi adaptat după Tari et al., 2012
Nr.Crt. Beneficiile SMM
1. Cota de piață
2. Exporturile
3. Creșterea vânzărilor
4. Profitabilitate
5. Îmbunătățirea poziției competitive/ avantaj competitiv
6. Îmbunătățirea în managementului organzaţiei (documentație
îmbunătățită, proceduri de lucru, îmbunătățirea responsabilităților)
7. Eficiență (productivității, reducerea costurilor, timpul mai scurt,
îmbunătățirea controlului managerial etc.)
8. Îmbunătățirea calității la nivel de produs/ serviciu
9. Îmbunătățirea imaginii
10. Îmbunătățirea rezultatelor angajaților (motivație, satisfacție,
echipe, comunicare, cunoaștere)
11. Creşterea satisfactia clientului (reducerea reclamațiilor, etc)
12. Îmbunatatirea relaţiilor cu furnizorii
13. Îmbunătăţirea relaţiilor cu autoritățile și alte părți interesate
14. Îmbunătăţirea performanţei de mediu
„Cu toate că implementarea unui Sistem de management de mediu generează beneficii

organizaţiilor, după cum se poate observa din Tabelul 5.3, este necesar a se preciza ca acest
proces poate să creeze şi anumite dezavantaje, clasificate de Ionescu (2000) în Tabelul 5.4”
(Herghiligiu, 2013).
Tabel 5.4. Dezavantaje posibile rezultate în urma implementării şi operării unui Sistem de management de
mediu
Sursa: Ionescu, 2000
Nr.crt. Nivelul Dezavantaje posibile
1. Mangement posibilitatea intrării în contradicţie cu programele şi procedurile

existente/ posibilitatea existenţei unor dificultăţi în folosirea
concomitent a mai multor standarde, etc.;
2. Costuri implementarea şi integrarea presupune resurse semnificative/

amortizarea investiţiei făcute de organizaţii prin implementarea şi
integrarea SMM nu este întotdeauna realizată într-o manieră
cuantificabilă/ existenţa unor costuri de funcţionare, întreţinere,
revizie, îmbunătăţire continuă, înnoire a certificării etc.;
3. Monitorizare modificarea programelor şi procedurilor deja existente/ posibilitate

generării de confuzii, dificultăţi la nivel de utilizare a aparaturii,
prelucrare şi interpretare defectuasă a datelor şi informaţiilor, etc.;
4. Instruirea resursei umane presupune costuri la nivelul programelor de traning şi formare

professională în problematica de mediu/ poate conduce la
restructurări de personal/ poate presupune scoatere din producţie a
resursei umane implicate în programele de traning de mediu;
5. La alte nivele poate presupune generarea de rezistenţa la schimbare a resursei

umane.
„Având în vedere lucrarea lui Zutshi şi Sohal (2004), şi ţinând cont de clasificarea lui
Ionescu (2000), se impune ca în abordarea dezavantajelor generate de implementarea unui
Sistem de management de mediu, a se preciza că acestea sunt relaţionate cu o serie de
impedimente sau obstacole. Aceste impedimente pot fi: absenţa resurselor disponibile pentru
implementarea şi operarea unui SMM, lipsa angajamentului în problematica de mediu a
managerilor organizaţiei, lipsa suportului conducerii, lipsa cunoştinţelor de mediu ale resursei
umane, lipsa unor instrucţiuni clare despre procesul de implementare şi integrare a unui SMM,
interpretarea deficitară a articolelor din ISO 14001, costurile ridicate ale procesului de auditare
a SMM, lipsa unor linii directoare în privinţa îmbunătăţirii continue etc.” (Herghiligiu, 2013).
„După cum se poate observa din cele amintite anterior, implementarea unui Sistem de
managemement de mediu generează beneficii în timp organizaţiilor cu condiţia ca organizaţiile
să inţeleagă şi să conştientizeze necesitatea acestui sistem, şi să elimine în timp impedimentele
ce opturează procesul de implementare/ integrare/ operare a sistemului” (Herghiligiu, 2013).
5.5. Sistemul de management de mediu (SMM) – abordare generala
Proiectele finaţate atât de Uniunea Europeană unde conservarea mediului este reală şi
concretă, au devenit mai promiţătoare în ultimii ani, şi ar trebui să contracareze decenii de
neglijenţă de mediu.
Modificările în procesele care pot avea un impact negativ asupra mediului sunt
introduse în industriile puţin câte puţin, în special în ţările emergente, şi acestea sunt chiar
aplicate în dezvoltarea produsului. Practic fiecare element, al tehnologiilor verzi, introdus în
lanţul de producţie contribuie semnificativ la beneficiile datorateacestor tehnologii (Oliveira şi
Pinheiro, 2009).
Sectorul privat a avansat în abordarea problemelor de mediu şi s-a ajuns la concluzia că

pot fi văzute ca o oportunitate de a creşte competitivitatea începand cu managementul
responsabil faţă de mediu, spre deosebire de gândire anterioare (González et al., 2008).
Un sistem de management de mediu poate fi descris ca o metodologie prin care
organizaţiile funcţionează într-un mod structurat, în scopul de a asigura protecţia mediului. Ele
definesc impactului activităţilor lor şi apoi propun acţiuni de reducere a acestora. Prin urmare,
obiectivul unui SMM este de a controla şi de a reduce în mod continuu aceste efecte (Teodosiu,
2005, Rowland-Jones şi Cresser, 2005).
Un SMM este parte a sistemului de management organizaţional utilizat pentru
proiectarea, implementarea şi gestionarea politicii de mediu. Acesta include elemente
interdependente, cum ar fi structura organizatorică, partajare a responsabilităţilor şi a
practicilor de planificare, procedurile şi resursele necesare pentru a determina şi de a atinge
obiectivele sale menţionate la politica de mediu (Melnyk et al., 2002, Fortunski, 2008).
Instrumentele de mediu sunt necesare a fi folosite pentru a atenua impactul produs de
activitatea în speţă a unei organizaţii asupra mediului în fiecare fază. Pentru îndeplini un
asemenea obiectiv este necesar ca administrarea de mediu care urmează să fie efectuată, să
fie în conformitate cu un SMM bine structurat (Reyes şi Wright, 2001). Punerea în aplicare a
unui EMS permite reevaluare continuă a procesului de producţie, căutarea de proceduri,
mecanisme şi norme de comportament, care sunt mai puţin nocive pentru mediu (Perotto et
al., 2009).
Conceptul de protecţia mediului coroborată cu un SMM poate apărea ca o
îmbunătăţire (tehnologii mai curate) sau inovaţie radicală (tehnologii curate). Îmbunătăţire are
efecte asupra mai multor dimensiuni, utilizarea eficientă a materialelor, utilizarea eficientă a
energiei, logistică eficientă, utilizarea eficientă a spaţiului şi intensitatea de risc (Jänicke, 2008).
Pentru ca un SMM să fi efectiv util pentru dezvoltarea companiei şi pentru a gestiona
dezvoltarea durabilă, este necesară includerea obiectivelor, planificare, activităţi şi valori
specifice, care sunt frecvent întîlnite într-un sistem bazat ISO 14001 (ISO 14001, 2004, Robert
et al., 2002).
„Orice organizaţie care doreşte să implementează un Sistem de management de mediu
– conform cu ISO 14001: 2004, fie că apelează la o firmă de consultanţă, fie că îl proiectează şi
implementează prin mijloace proprii, trebuie să respecte două cerinţe esenţiale: (a) să respecte
etapele de implementare, (b) să respecte viziunea ISO 14001 care precizează că Sistemul de
management de mediu nu este o adăugire la managementului organizaţiei, ci o parte
integrantă (Teodosiu, 2005)” (Herghiligiu, 2013).
„Conform cu ISO 14001, orice organizaţie ce doreşte să implementeze un Sistem de
management de mediu trebuie să îndeplinească următoarele cerinţe generale prezentate în
Tabelul 5.5.” (Herghiligiu, 2013).
Tabel 5.5. Principalele cerinţe structurale ale unui Sistem de management de mediu în
conformitate cu ISO 14001
Sursa: ASROa/b, 2005 (Herghiligiu, 2013)
Capitol din ISO 14001 Cerinţă structurală
4.2. Politica de mediu
4.3. Planificarea
4.3.1. Aspecte de mediu
4.3.2. Reglementări legale
4.3.3. Obiective şi ţinte
4.3.4. Programul de management de mediu
4.4. Implementare şi funcţionare
4.4.1. Structură şi responsabilitate
4.4.2. Instruire, conştientizare şi competenţă
4.4.3. Comunicare
4.4.4. Documentarea sistemului de management de mediu
4.4.5. Controlul documentelor
4.4.6. Controlul operaţional
4.4.7. Prevenirea situaţiilor de urgenţă
4.5. Verificare şi acţiune corectivă
4.5.1. Monitorizare şi măsurare
4.5.2. Neconformitate, acţiune corectivă şi acţiune preventivă
4.5.3. Înregistrări
4.5.4. Auditul sistemului de management de mediu
4.6. Analiza managementului
„Având în vedere principiul Deming căruia i se subordonează cerinţele ISO 14001,

pentru a se asigura îmbunătăţirea continuă, se poate dezvolta următoarea corelaţie –
prezentată de Teodosiu (2005) în următoarea figură (Figura 5.2.)” (Herghiligiu, 2013):
ANALIZA POLITICA DE MEDIU

MANAGEMENTULUI PLANIFICARE
(A) (P)
VERIFICARE ŞI IMPLEMENTARE ŞI
ACŢIUNE CORECTIVĂ FUNCŢIONARE
(C) (D)
Legendă:
P – planifică/ A – ameliorează/ C – certifică/ D – execută (Principiul DEMING)
Figura 5.2. Corelaţia dintre principiul Deming şi structura generală a Sistemului de management de
mediu în conformitate cu ISO 14001
„O arhitectură considerată eficace a Sistemului de management de mediu elaborată de

Welford şi Gouldson (1993) ţinând cont şi de managementul calităţii, şi adaptată de Tinsley şi
Pillai (2006) pentru a fi în acord cu ISO 14001, este cea prezentată în Figura 5.3.” (Herghiligiu,
2013).
ANGAJAMENTUL ORGANIZAŢIONAL
PRIVIND MANAGEMENTUL MEDIULUI
ADOPTAREA UNEI POLITICI DE MEDIU
ANALIZA/ AUDITAREA EFECTELOR DE MEDIU
REVIZUIREA POLITICII DE MEDIU
IMPLEMENTAREA DE PROGRAME DE RAPORTAREA INTERNĂ ŞI EXTERNĂ A

TRANING DE MEDIU PERFORMANŢEI DE MEDIU
STABILIREA RESPONSABILITĂŢILOR DE ACŢIUNI CORECTIVE

MEDIU
ANALIZA MANAGEMENTULUI
STABILIREA OBIECTIVELOR ŞI ŢINTELOR DE
MEDIU
ANALIZA EFICACITĂŢII PROGRAMELOR DE
DEZVOLTAREA UNUI PLAN DE ACŢIUNE MEDIU
PENTRU A ATINGE OBIECTIVELE ŞI ŢINTELE
DE MEDIU PROPUSE AUDITAREA PERFORMANŢEI DE MEDIU ÎN
RAPORT CU OBIECTIVELE ŞI TINTELE DE
CONTROL OPERAŢIONAL MEDIU PROPUSE
Figura 5.3. Arhitectură Sistem de management de mediu

Sursa: Tinsley şi Pillai, 2006 adaptat după Welford şi Gouldson 1993 (Herghiligiu, 2013)
„Chiar dacă modelul de arhitectură pentru un Sistem de management de mediu –

Figura 5.3 întruneşte toate cerinţele atât din practică cât şi din standardul ISO 14001, pentru
simplificare şi pentru o înţelegere cât mai facilă a structurii Sistemului de management de
mediu se vor prezenta schematic etapele esenţiale de construire şi implementare a SMM
conform cu ISO 14001, după cum se poate observa din Figura 5.4” (Herghiligiu, 2013).
ELABORAREA POLITICII DE MEDIU

ANGAJAMENTUL MANAGEMENTULUI
OBIECTIVE GENERALE DE MEDIU
ASPECTE DE MEDIU CERINŢE LEGALE ŞI DE

ALTĂ NATURĂ
OBIECTIVE SPECIFICE DE MEDIU
PROGRAME DE MANAGEMENT DE MEDIU
PROGRAME DE INSTRUIRE ACŢIUNI PREVENTIVE ŞI

ŞI PERFECŢIONARE CORECTIVE
MONITORIZARE ŞI MĂSURARE
ANALIZA MANAGEMENTULUI
Figura 5.4. Etapele de construire şi implementare Sistemului de management de mediu

Sursa: Teodosiu, 2005 (Herghiligiu, 2013)
„Având în vedere Figura 5.4, prezentată anterior este necesar a se preciza că aceste
etape sunt esenţiale pentru construirea şi implementarea unui Sistem de management de
mediu, după cum se va putea observa în cele ce urmează (Herghiligiu, 2013):
i. „Elaborarea politicii de mediu şi angajamentul managementului organizaţiei (Tinsley şi
Pillai, 2006) în privinţa respectarii şi adoptării reale a acesteia poate fi considerată
“cheia de boltă” a întregului sistem. Chiar dacă standardul ISO 14001 oferă o foarte
mare flexibilitate procesului de elaborare al politicii de mediu, aceasta poate fi
considerată ca având un grad de importanţă extrem de ridicat deoarece la nivelul
conţinutului său trebuie să se regăsească trei angajamente esenţiale: (a) angajamentul
organizaţiei de a se conforma cu toata legislaţia de mediu în vigoare şi cu alte
reglementari la care aceasta a subscris, (b) angajamentul de a respecta şi implementa
în mod real principiul îmbunătăţirii continue, şi (c) angajamentul de prevenire a poluării.
Totodată politica de mediu reflectă faptul că principiile şi direcţiile prioritare ale
organizaţiei în privinţa performanţei de mediu sunt reale şi sunt implementate efectiv
la toate nivelurile”.
ii. „Obiectivele de mediu reprezintă direcţiile generale (identificate în politica de mediu)
pe care organizaţia îşi propune să le atingă într-un anumit interval de timp. Organizaţiile
la nivelul elaborării acestora trebuie să ia în considerare (a) diferitele constatări
obţinute în urma analizelor de mediu ce au ca principal obiectiv identificarea şi
cuntificarea aspectelor de mediu şi a impacturile asociate acestor aspecte asupra
mediului înconjurător, şi (b) reglementările legislative de mediu în vigoare, sau orice
alta cerinţă necesară la acest nivel de elaborare”.
iii. „Obiectivele specifice (ţintele de mediu) reprezintă cerinţele detaliate de performanţă,
cuantificabile, fixate într-o perioadă de timp stabilită, rezultate din obiectivele de
mediu, şi care se pot aplica unei organizaţii în ansamblul său, sau doar unei părţi a
acesteia”.
iv. „Programul de management de mediu reprezintă instrumentul operativ utilizat pentru
a atinge obiectivele şi ţintele de mediu propuse. Acest intrument trebuie să prevadă la
nivelul său mijloacele alocate, resposabilităţile dezvoltate şi implementate, şi
termenele stabilite în atingerea obiectivelor de mediu propuse. Totodată mai trebuie
amintit că acest instrument pentru a fi eficient şi eficace trebuie să fie flexibil, să fie
integrat în strategia generală a organizaţiei şi să fie tot timpul actualizat”.
v. „Monitorizarea şi măsurarea reprezintă etapele ce asigură procesului de evaluare
informaţiile necesare pentru a putea implementa cu succes principiul îmbunătăţirii
continue; tocmai de aceea figura II.5 prezintă o legătură funcţională dintre programul
de management de mediu şi următoare etapa de monitorizare/ măsurare, legătură
filtrată de diferite acţiuni preventive şi corective, şi de diferite programe de instruire
respectiv perfecţionare (ar putea fi considerată prima buclă a îmbunătaţirii continue a
Sistemului de management de mediu)”.
vi. „Analiza managementului reprezintă etapa în care se evaluează modul de funcţionare
global al Sistemului de mangement de mediu. Managementul de la cel mai înalt nivel
analizează nivelul curent de performanţă globală de mediu şi decide nevoia de
schimbare a politicii de mediu, a obiectivelor generale de mediu, sau a altor parametri
ai Sistemului de management de mediu, cu scopul de a îmbunătăţi funţionalitatea şi
calitatea implementării sistemului (ar putea fi considerată a doua buclă a îmbunătaţirii
continue a Sistemului de management de mediu; închide ciclul care începe şi se termină
la top managementul organizaţiei)”.
CAPITOLUL 6. METODE DE ANALIZĂ UTILIZATE ÎN CUANTIFICAREA IMPACTULUI

ASUPRA MEDIULUI
6.1. Metoda matricii de evaluare rapidă a impactului asupra mediului (MERI)
Matricea de evaluare rapidă a impactului (MERI) este un instrument de analiză,

organizare şi prezentare a rezultatelor unei evaluări holistice a impactului asupra mediului
(EIM). MERI asigură o evidenţă transparentă şi permanentă a procesului de analiză, organizând
totodată procedura de EIM, ceea ce conduce la o reducere considerabilă a timpului de
executare a EIM (Macoveanu, 2006).
MERI are posibilitatea de a face serii de operaţii pentru a compara diverse variante.
MERI este capabilă să compare (pe o bază comună) evaluările făcute în diverse sectoare dat
fiind că metodele urmează un set definit de reguli de judecată. Treptele de evaluare cuprinse
în MERI permit să fie evaluate atât date cantitative cât şi calitative. Flexibilitatea asigurată de
MERI în combinaţie cu prezentarea grafică a rezultatelor din matricea MERI fac din aceasta un
instrument puternic de elaborare şi de evaluare a EIM (Banks, 2001; Macoveanu, 2006).
Metoda MERI se bazează pe o definiţie standard a criteriilor importante de evaluare,
precum şi a mijloacelor prin care pot fi deduse valori qvasi-cantitative pentru fiecare dintre
aceste criterii, (reprezentate printr-o notă concretă, independentă). Impactul activităţilor ce se
vor desfăşura în cadrul proiectului sunt evaluate faţă de componentele de mediu şi se
determină pentru fiecare componentă o notă, folosind criteriile definite, asigurându-se astfel
o măsurare a impactului potenţial pentru componentele mediului (Macoveanu, 2006).
Criteriile importante de evaluare se încadrează în două grupe (Macoveanu, 2006):
 Criterii care pot schimba individual scorul (punctajul) obţinut;
 Criterii care, în mod individual, nu pot să schimbe scorul obţinut.
Valoarea atribuită fiecăreia din aceste grupe de criterii se determină prin folosirea unor
formule simple. Formulele permit determinarea notelor pentru componentele individuale pe
o bază definită (Negrei, 1999; Macoveanu, 2006).
Sistemul de notare necesită simpla înmulţire a valorilor atribuite fiecărui criteriu din
grupa (A). Folosirea înmulţirii pentru grupa (A) este importantă pentru că ea asigură
exprimarea ponderii fiecărei note, în timp ce simpla însumare a notelor ar putea exprima
rezultate identice pentru condiţii diferite (Macoveanu, 2006).
Valorile (notele) acordate pentru grupul criteriilor de valoare (B) sunt adunate între ele
pentru a da o sumă unică. Aceasta dă siguranţa că notele acordate individual nu pot influenţa
scorul general, dar şi că importanţa colectivă a tuturor valorilor din grupa (B) este avută în
vedere în totalitate (Macoveanu, 2006).
Suma notelor din grupa (B) se înmulţeşte apoi cu valoarea rezultată din înmulţirea
notelor din grupa (A), asigurându-se astfel un scor final de evaluare (ES) (Macoveanu, 2006).
În forma sa actuală, procedura de calcul pentru MERI poate fi exprimată astfel (a.b.c)
(Macoveanu, 2006):
 a1  x  a 2   aT (a)
b1   b 2   b 3   bt (b)
aT x bT  ES (c)

unde:
 (a1), (a2) sunt notele (valorile) acordate criteriilor individuale pentru grupa (A);
 (b1), (b2), (b3) sunt notele (valorile) acordate criteriilor individuale pentru grupa (B);
 aT este rezultatul înmulţirii tuturor notelor (A);
 bT este rezultatul însumării tuturor notelor (B);
 ES este scorul de mediu pentru factorul analizat.
Raţionamentele pentru fiecare componentă se fac în conformitate cu criteriile şi

treptele de notare prezentate în Tabelul 6.1 (Macoveanu, 2006).
Tabel 6.1.Criterii de evaluare a scorurilor de mediu (ES)
Sursa: Macoveanu, 2006
Criteriul Scala Descrierea
A1 4 Important pentru interesele naţionale/internaţionale
Importanţa condiţiei 3 Important pentru interesele regionale/naţionale
2 Important numai pentru zonele aflate în imediata
1 apropiere a zonei locale
0 Important numai pentru condiţia locală
Fără importanţă
A2 +3 Beneficiu major important
Magnitudinea +2 Îmbunătăţire semnificativă a status quo-ului
scimbării/efectului +1 Îmbunătăţirea status quo-ului
0 Lipsă de schimbare/status quo
-1 Schimbare negativă a status quo-ului
-2 Dezavantajele sau schimbări negative semnificative
-3 Dezavantajele sau schimbări majore
B1 1 Fără schimbări
Permanenţă 2 Temporar
3 Permanent
reversibilitate 2 Reversibil
3 Ireversibil
Cumulativitate 2 Ne-cumulativ/unic
3 Cumulativ/sinergetic
Pentru a asigura un sistem de evaluare mai sigur, scorurile individuale ale ES sunt
enumerate grupat pe categorii, atfel încât să poată fi comparate. Tabel 6.2. prezintă valorile ES
şi categoriile utilizate în prezent în MERI (Macoveanu, 2006).
Tabel 6.2. Conversia scorurilor de mediu în categorii
Scorul de mediu Categorii Descrierea categoriei
+72 la +108 +E Schimbări/impact pozitiv majore
+36 la +71 +D Schimbări/impact pozitiv semnificativ
+19 la +35 +C Schimbări/impact pozitiv moderat
+10 la +18 +B Schimbări/impact pozitiv
+1 la +9 +A Schimbări/impact uşor pozitiv
0 N Lipsa schimbării/status quo/nu se aplică
-1 la -9 -A Schimbări/impact uşor negativ
-10 la -18 -B Schimbări/impact negativ
-19 la -35 -C Schimbări/impact negativ moderat
-36 la -71 -D Schimbări/impact negativ semnificativ
-72 la -108 -E Schimbări/impact negativ major
6.2. Metoda matricii simple de interactiune (matricea lui Leopold)
Metoda matricei de interacţiune dezvoltată de Leopold şi alţii (1971) (cunoscută sub

numele de matricea lui Leopold) va fi folosită ca un exemplu de matrice simplă. O „matrice
simplă de interacţiune” afişează acţiunile proiectului sau activităţile de-a lungul unei axe, cu
ordonare de-a lungul celeilalte axe a matricei, a factorilor de mediu adecvaţi. Când o acţiune
sau activitate dată se aşteaptă să cauzeze o schimbare a factorului de mediu, aceasta este
notată la punctul de intersecţie în matrice şi descrisă în funcţie de magnitudinea acesteia şi de
consideraţiile mai importante (Macoveanu, 2006).
Matricea generală conţine aproximativ 100 de acţiuni (activităţi) specifice şi 90 de
elemente de mediu. Figura 6.1. ilustrează conceptul matricei lui Leopold iar această metodă
mai conţine o listă a activităţilor şi a elementelor de mediu. Din această listă se extrag
activităţile specificie proiectului pentru care se doreşte efectuarea evaluării, respectiv
elementele de mediu implicate (Macoveanu, 2006).
M - magnitudinea (mărimea)
Elemente de mediu
I - importanţa
M
I
I
Impactul cauzat de diverse acţiuni (activităţi)
Figura 6.1.: Matricea simplă de intercaţiune, a lui Leopold

În folosirea matricei lui Leopold trebuie avută în vedere fiecare acţiune şi posibilitatea
acesteia de a crea un impact asupra elementelor de mediu. Acolo unde un impact este
anticipat, matricea este marcată cu o linie diagonală în căsuţa de interacţiune respectivă
(Macoveanu, 2006).
Pasul al doilea în folosirea matricei lui Leopold este de a descrie interacţiunea în funcţie
de magnitudinea şi importanţa ei. „Magnitudinea” unei interacţiuni reprezintă amplitudinea
acesteia şi este descrisă numeric pe o scară de bonitate exprimate prin note de la 1 la 10, în
care 10 reprezintă starea naturală a factorului de mediu studiat neafectată de activitatea
umană, iar notele de 1 reprezintă o situaţie ireversibilă şi deosebit de gravă de deteriorare a
factorului de mediu analizat. Distribuirea unei valori numerice funcţie de mărimea unei
interacţiuni, trebuie să se bazeze pe o evaluare obiectivă a faptelor în strânsă legătură cu un

impact anticipat (Macoveanu, 2006).
„Importanţa” unei interacţiuni reprezintă evaluarea consecinţelor probabile ale
impactului anticipat. De asemenea scara de importanţă variază de la 1 la 10. Distribuirea valorii
numerice după importanţă se bazează pe părerea individuală, a unui grup mic sau pe studiul
unei echipe de lucru interdisciplinare (Macoveanu, 2006).
Una dintre caracteristicile interesante ale matricei lui Leopold este aceea că poate fi
extinsă sau contractată – astfel că, numărul acţiunilor poate fi mărit sau micşorat dintr-un total
de 100 iar numărul factorilor de mediu poate fi mărit sau micşorat de la 90. Avantajul de bază
în folosirea matricei lui Leopold este faptul că matricea este foarte folositoare ca instrument
de cercetare grosieră, în scopurile identificării impactului şi poate constitui un mijloc valoros în
comunicarea impactului prin asigurarea unei expuneri vizuale a elementelor de impact şi a
acţiunilor majore de producere a impactelor (Macoveanu, 2006).
Însumarea numerelor de pe liniile şi coloanele desemnate ca având interacţiuni, poate
oferi o bună cunoaştere a estimării impactului. Prelucrările suplimentare pot fi folosite pentru
a discuta rezultatele unei matrice simple de interacţiune (Macoveanu, 2006).
Matricea lui Leopold poate fi de asemenea utilizată pentru a identifica impactele
pozitive precum şi cele negative pentru folosirea unor simboluri potrivite, precum semnele de
+ şi - Suplimentar, matricea lui Leopold poate fi folosită pentru identificarea diferitelor faze
temporale ale un proiect – de exemplu, fazele de construcţie, operare şi post-operare – şi să
descrie impactele pe care le are proiectul îndiferite zone de construcţie - şi anume în locul
amplasamentului şi în zonele din apropierea acesteia. Un alt mod de notare a impactului într-
o matrice implică folosirea unui cod prestabilit indicând caracteristicile impactului şi
necesitatea diminuării nedorite dacă este nevoie (Macoveanu, 2006).
Etapele utilizate în realizarea unei matrici simple de interacţiune sunt următoarele
(Macoveanu, 2006):
1. Efectuarea unei liste ce conţine acţiunile anticipate ale proiectului şi gruparea lor în
funcţie de fazele temporale ale proiectului (faza de construcţie, operare şi respectiv
postoperare).
2. Efectuarea unei liste a tuturor factorilor de mediu adecvaţi din zona respectivă şi
gruparea lor:
3. în funcţie de categoria: fizico-chimică, biologico-ecologica, socio-culturală şi

economico-operationala;
4. pe baza considerentelor spaţiale, precum: zona de amplasament şi regiunea, sau în aval
sau amonte de amplasament.
5. Discutarea matricei preliminare cu membrii echipei de studiu şi/sau cu managerul
studiului;
6. Decizia asupra unei notări de evaluare a impactului (de exemplu: numere, litere, culori)
care va fi folosită;
7. Evaluarea şi notarea în ordinea identificării impactelor şi efectuarea de comentarii pe
baza documentaţiilor (fise de evaluare).
6.3. Metoda indicelui de poluare globală
Metoda indicelui de poluare globală permite aprecierea stării de de sănătate sau de

poluare a mediului şi de exprimare cantitativă a acestei stări pe baza unui indicator rezultat
dintr-un raport între valoarea ideală şi valoarea la un moment dat a unor indicatori de calitate
consideraţi specifici pentru factorii de mediu analizaţi (Macoveanu, 2006).
Metoda presupune parcurgerea a mai multor etape de aprecieri sintetice bazate pe
indicatori de calitate posibili să reflecte o stare generală a unuia din factorii de mediu analizaţi
şi apoi corelarea acestora printr-o metodă grafică (Macoveanu, 2006).
În acest sens se propune încadrarea calităţii la un moment dat a fiecărui factor de mediu într-
o scară de bonitate, cu acordarea unor note care să exprime apropierea, respectiv depărtarea
de starea ideală (Macoveanu, 2006).
Scara de bonitate este exprimată prin note de la 1 la 10, 10 reprezentând starea
naturală neafectată de activitatea umană, iar nota 1 reprezintă o situaţie ireversibilă şi deosebit
de gravă de deteriorare a factorului de mediu analizat (Macoveanu, 2006).
În general se consideră că este posibilă aprecierea calităţii mediului dintr-o anumită
zonă şi la un moment dat prin: (i) Calitatea aerului; (ii) Calitatea apei; (iii) Calitatea solului; (iv)
Starea de sănătate a populaţiei; (v) Deficitul de specii de plante şi animale înregistrate
(Macoveanu, 2006).
Fiecare din aceşti factori pot fi caracterizaţi prin câţiva indicatori de calitate
reprezentativi pentru aprecierea gradului de poluare şi pentru care există stabilite limite
admisibile. În funcţie de înscrierea în limitele normate se acordă nota de bonitate (Macoveanu,

2006).
Într-o etapă următoare se calculează notele de bonitate pentru fiecare factor de mediu ca
media aritmetică a notelor de bonitate acordate (eventual ca o medie ponderată) pentru
fiecare indicator de calitate considerat pentru factorul de mediu respectiv. Notele de bonitate
obţinute pentru fiecare factor de mediu în zona analizată servesc la realizarea grafică a unei
diagrame, ca o metodă de simulare a efectului sinergic. Figura geometrică este un triunghi
echilateral când se analizează trei factori de mediu (Figura 6.4), un pătrat când avem date
pentru patru factori de mediu (Figura 6.3) şi poate fi un pentagon regulat când se au în vedere
cinci factori de mediu (Figura 6.2) (Macoveanu, 2006).
Starea ideală este reprezentată grafic printr-o formă geometrică regulată cu razele
egale între ele şi având valoarea a 10 unităţi de bonitate (Macoveanu, 2006).
Prin unirea punctelor rezultate din amplasarea valorilor exprimând starea reală se
obţine o figură geometrică neregulată, cu o suprafaţă mai mică, înscrisă în figura geometrică
regulată corespunzătoare stări ideale (Macoveanu, 2006).
Indicele de poluare globală a unui ecosistem (IPG) rezultă din raportul între suprafaţa
reprezentând starea ideală (SI) şi suprafaţa reprezentând starea reală (Sr) (Macoveanu, 2006):
Si
I PG 
Sr
Când nu există modificări ale calităţii factorilor de mediu, deci când nu există poluare,
acest indice este egal cu 1. Grafic, figura geometrică ilustrând starea reală a mediului se
suprapune pe figura ilustrând starea ideală (Macoveanu, 2006).
Când există modificări în calitatea factorilor de mediu, indicele IPG va căpăta valori
supraunitare din ce în ce mai mari pe măsura reducerii suprafeţei triunghiului, pătratului sau
pentagonului real (Macoveanu, 2006).
În literatura de specialitate se folosesc scări a indicelui de poluare globală, cu valori
între 1 şi 6, pentru cazurile posibile privind starea de sănătate a mediului (Tabelul 6.3)
(Macoveanu, 2006).
Tabelul 6.3.: Valorile indicelui de poluare globală pentru diferite stări de sănătate a mediului
Valoarea indicelui Starea de sănătate a mediului
de poluare globală
IPG = 1 Mediu natural neafectat de activitatea umană
1 IPG  2 Mediu supus efectului activităţii umane în limite
admisibile
2 IPG  3 Mediu supus efectului activităţii umane, provocând stare
de disconfort formelor de viaţă
3 IPG  4 Mediu afectat de activitatea umană, producând tulburări
formelor de viaţă
4 IPG  6 Mediu grav afectat de activitatea umană. Periculos
formelor de viaţă
peste 6 Mediu degradat, impropriu formelor de viaţă
Metoda indicelui de poluare globală prezintă o serie de avantaje (Macoveanu, 2006):

(i) oferă o imagine globală a stării de sănătate a mediului, a calităţii acestuia, la un
moment dat;
(ii) permite comparare între ele a unor zone diferite cu condiţia ca acestea să poată
fi analizate pe baza aceloraşi indicatori;
(iii) permite compararea stării unei zone în diferite momente în timp, oferind
posibilitatea urmăririi evoluţiei atât a calităţii diferiţilor factori de mediu cât şi a
calităţii globale a mediului în zona respectivă.
Dezavantajul metodei constă în nota de subiectivitate generată de încadrarea pe scara
de bonitate şi care depinde în primul rând de experienţa şi exigenţa evaluatorului, precum şi
de posibilitatea aprecierii limitelor pentru toţi indicatorii ce caracterizează mediul la un
moment dat şi a ponderii acesteia în determinarea stării generale de calitate a mediului
(Macoveanu, 2006).
10 SI = suprafaţa figurii geometrice ilustrând starea

10 ideală a mediului.
Sr = suprafaţa figurii geometrice ilustrând starea reală
Aer
Deficitul de a mediului la un moment dat
specii Si
0
Sr
10
10
Sănătatea Apă
populaţiei
10
Figura 6.2.: Calculul indicelui de poluare globală în situaţia analizării a cinci elemente exprimând calitatea
mediului
10 10
Aer Apă
Si
Sr
Si
Sănătatea
I PG 
Sol Sr
populaţiei 10 10
Figura 6.3.: Calculul indicelui de poluare globală în situaţia analizării a patru elemente exprimând calitatea
mediului
10 Apă
Si
Sr
Si
I PG 
Sr
Sol 10 10 Aer
Figura 6.4.: Calculul indicelui de poluare globală în cazul când se analizează calitatea a trei factori de mediu
6.4. Metoda diagramelor de evaluare (metode tip reţea)
Diagramele de evaluare sunt acele metode de EIM care iau în calcul schimbările pe care
le pot produce anumite proiecte, atât în perioada de execuţie cat şi de funcţionare a acestora,
identificând factorii de mediu afectaţi, incluzând şi efectele secundare şi terţiare.
Diagramele de evaluare sunt folosite pentru identificarea anticipată a impactului asociat unui
proiect şi ajută la organizarea discuţiilor asupra impactului anticipat pe care îl poate avea
proiectul. Prezentarea diagramei foloseşte la expunerea informaţiilor privitoare la EIM către
publicul interesat. Metoda extinde conceptul de matrice prin includerea unor factori prin care
se poate urmări transmiterea impactului unor investiţii asupra factorilor de mediu
(Macoveanu, 2006).
O limitare importantă a metodei diagramelor de evaluare o reprezintă informaţia
minimă oferită cu privire la aspectele tehnice în predicţia impactului şi la mijloacele pentru
evaluarea comparativă a impactului alternativelor proiectului. Un alt dezavantaj îl constituie
faptul că pentru a fi suficient de completă, metoda diagramei de evaluare poate necesita
includerea unui număr mare de variabile şi relaţii funcţionale, ceea ce o face greu manevrabilă.
O posibilitate de a reduce complexitatea reţelelor este menţinerea principiului de bază şi
aplicarea acestuia într-un mod mai simplu şi mai puţin concentrat (Macoveanu, 2006).
CAPITOLUL 7. STANDARDUL ISO 14001 - SISTEMUL DE MANAGEMENT DE MEDIU
Standard international de management de mediu ISO 14001 este un standard de

management de mediu creat de Organizatia Internationalã pentru Standardizare (ISO) în
septembrie 1996 (Lupu, 2014).
ISO 14001 pune bazele unui sistem de management de mediu de nivel mondial cu
scopul autoevaluãrii sau certificãrii. ISO 14001 preia câteva principii de bazã de la ISO 9000, și
anume modelul Planificare - Executare - Verificare- Corectare (în englezã Plan-Do-Check-Act,
PDCA) – Figura 7.1. Modelul este bazat pe cele 17 puncte ale sistemului de control al calitãţii,
sistem cunoscut deja de n ani de către actorii economici (Lupu, 2014).
Principalele titluri de capitole: politica, planificarea acţiunilor, programe de
management de mediu, introducere şi funcţionare, activitate de control şi revizie, toate
acestea în spiritual unei îmbunãtãţiri continue (Lupu, 2014).
Standardul nu stabileşte nimic în legãturã cu performanţa de mediu, decât o dedicaţie
absolutã în domeniul protecţiei mediului, respectarea legislaţiei şi principiul îmbunãtãţirii
continue (Lupu, 2014).
Standardul ISO 14001 pe scurt (Lupu, 2014):
i. Standardul internaţional al Sistemelor de Management de Mediu
ii. Recunoscut la nivel internaţională
iii. Certificare externã facultativã
iv. Raport de mediu voluntar
v. Angajament pentru respectarea legislaţiei
vi. Îmbunãtãţirea ciclicã a sistemului de management
vii. Aplicabil în fiecare sector al economiei: bancar,transport, financiar, furnizarea de
produse şi servicii, etc.
viii. Sistem de management normativ (cele 17 puncte din ISO 14001)
ix. Sistemul este axat pe prevenirea poluãrii
x. Audit de la 1 la 3 ani (nereglementat)
xi. Libertatea de a alege metoda de analizã a impactului de mediu
xii. Focalizat pe sistemul de management de mediu
Figura 7.1. Relația dintre PDCA și cadrul acestui standard international (ISO 14001: 2015)
7.1. Domeniul de aplicare al ISO 14001 (SMM)
Standardul reprezinta schema utilizata in vederea dezvoltarii unui sistem de

management de mediu (SMM). Un astfel de sistem poate fi aplicat acelor activitati si ,,aspecte
de mediu‘’ pe care organizatia le poate controla si influenta. Un astfel de sistem de
management (conform ISO 14001) trebuia sa indeplineasca o serie de cerinte astfel incat el sa
permita organizatiei care-l aplica sa-si formuleze politica si obiectivele de mediu in contextul
respectarii prevederilor legislative si tinand seama de datele referitoare la impactele
semnificative ,,ale activitatii sale‘’ asupra mediului. ISO 14001 - sistemul de management al
mediului este aplicabil oricarei organizatii care doreste (Lupu, 2014):
 sa transpună in practica, sa mentina si sa imbunatateasca un sistem de management
de mediu;
 sa se asigure de conformitatea cu politica de mediu pe care a declarat-o;
 sa demonstreze aceasta conformitate altora;
 certificarea / inregistrarea sistemului de management de mediu de catre un organism

exterior;
 sa realizeze o autoevaluare si o declarare a conformitatii cu Standardul International
ISO 14000: 2015.
Conform standardului ISO 14001: 2005 principalele cerinţe care trebuie îndeplinite de către o
organizatie pentru a implementa un SMM sunt următoarele conform poziţiei ocupate în standard
(Lupu, 2014):
4.2 Politica de mediu
4.3 Planificare
4.3.1 Aspectele de mediu
4.3.2 Reglementări legale
4.3.3 Obiective şi ţinte
4.3.4 Programul de management de mediu
4.4 Implementare şi funcţionare
4.4.1 Structură şi responsabilitate
4.4.2 Instruire, conştientizare şi competenţă
4.4.3 Comunicare
4.4.4 Documentarea sistemului de management de mediu
4.4.5 Controlul documentelor
4.4.6 Controlul operaţional
4.4.7 Prevenirea situaţiilor de urgenţă şi capacitatea de răspuns
4.5 Verificare şi acţiune corectivă
4.5.1 Monitorizare şi măsurare
4.5.2 Neconformitate, acţiune corectivă
4.5.3 Inregistrări
4.5.4 Auditul sistemului de management de mediu
În vederea unei înțelegeri corecte și de ansamblu a variantelor de standard ISO 14001 în Tabelul
7.1 se prezintă corespondența dintre ISO 14001: 2005 și ISO 14001: 2015.
Tabelul 7.1 Corespondența dintre ISO 14001: 2005 și ISO 14001: 2015
Sursa: ISO 14001: 2015
7.2. Cerinte ale sistemului de management al mediului – cerinte generale
Orice organizatie interesata in introducerea unui sistem de management al mediului

trebuie sa indeplineasca un set de cerinte pe care le vom prezenta in
continuare.Implementarea unui sistem de management de mediu are ca obiectiv
imbunatatirea performantei de mediu. Este necesar ca organizatia sa analizeze periodic si sa
evalueze sistemul de management de mediu pentru a identifica oportunitatile de imbunatatiri
suplimentare ale performantei de mediu. Sistemul de management de mediu furnizeaza un
mecanism structurat pentru obtinerea unei imbunatatiri continue al carui ritm si intindere se
determina de catre organizatie in functie de contextul economic si de alte circumstante. Desi
este posibila o imbunatatire a performantei de mediu ca urmare a abordarii sistematice, ar
trebui sa se inteleaga ca sistemul de management de mediu este un instrument de lucru care
permite organizatiei sa atinga si sa controleze sistematic nivelul performantei de mediu pe care
si-l fixeaza. Stabilirea si functionarea unui sistem de management al mediului nu determina in
mod necesar prin el insusi o reducere imediata a unui impact asupra mediului. O organizatie
are libertatea si flexibilitatea sa defineasca limitele de aplicare si poate opta pentru
implementarea sistemului in intreaga organizatie sau in anumite unitati operationale ale sale,
sau in activitati specifice. In cele ce urmeaza vom prezenta cerintele pentru un sistem de
management de mediu bazate pe procesul ciclic si dinamic “planificare, implementare,
verificare si analiza“ (Lupu, 2014).
Sistemul permite unei organizatii (Lupu, 2014):
i. să stabilească, să implementeze, să menţină şi să îmbunătăţească un sistem de
management de meediu;
ii. sa stabileasca o politica de mediu corespunzatoare;
iii. să se asigure de conformitatea cu politica de mediu declarată;
iv. sa identifice aspectele de mediu care rezulta din activitatile, produsele sau serviciile
sale, existente, anterioare sau planificate, pentru a determina impactul semnificativ
asupra mediului;
v. sa identifice prevederile relevante de ordin legislativ si reglementar;
vi. sa identifice prioritatile si sa fixeze obiective si tinte de mediu corespunzatoare;
vii. sa stabileasca o structura si unul sau mai multe programe pentru a pune in practica
politica si pentru a-si atinge obiectivele si tintele fixate;
viii. sa faciliteze activitatile de planificare, control, monitorizare, actiuni corective, audit si
analiza pentru a se asigura ca politica de mediu este respectata si sistemul de
management de mediu ramane corespunzator;
ix. sa fie capabila sa se adapteze la schimbari
x. Să demonstreze conformitatea cu ISO 14001 prin: (a) realizarea unei autoevaluări şi
unei autodeclaraţii sau, (b) urmărirea confirmării de către părţile interesate în
organizaţie, cum sunt clienţii, a conformării sale sau, (c) urmărirea confirmării de către
o parte externă a autodeclaraţiei sale sau, (d) urmărirea certificării/înregistrării
sistemului său de management de mediu de către o organizaţie externă.
Standardul ISO 14001, defineşte cerinţele generale ale sistemului de management de
mediu (Lupu, 2014):
i. organizaţia trebuie să stabilească, să documenteze, să implementeze, să menţină şi să
îmbunătăţeasscă în mod continuu sistemul de management de mediu in conformitate
cu cerinţele acestui standard internaţional şi să determine modul în care va îndeplini
aceste cerinţe.
ii. organizaţia trebuie să definească şi să documenteze domeniul sistemului său de

management de mediu.
7.3. Principiile de baza si elementele sistemului de management al mediului
Modelul preconizat pentru sistemul de managemant al mediului are la baza o conceptie

a unei organizatii care doreste sa subscrie la urmatoarele principii de baza (Lupu, 2014):
i. Principiul 1 – Angajament si politică;
ii. Principiul 2 – Planificare;
iii. Principiul 3 – Transpunerea in practica (Implementarea);
iv. Principiul 4 – Masurarea si evaluarea;
v. Principiul 5 – Analiza si imbunatatire.
In acest context SMM-ul este privit ca o structura organizatorica ce trebuie
supravegheata continuu si analizata periodic pentru a conduce in mod eficient activitatile
legate de mediu ale unei organizatii ca raspuns la modificarile factorilor interni si externi care
influenteaza organizatia respective (Lupu, 2014).
7.3.1. Principiul 1 – Angajament și politică

Conform acestui prim principiu se recomanda ca organizatia sa-si defineasca politica de
mediu si sa-si asume angajamentul pentru introducerea unui SMM propriu (Lupu, 2014).
ANGAJAMENTUL CONDUCERII SI EXERCITAREA MANAGEMENTULUI

Angajarea conducerii organizatiei si angajamentul permanent al acesteia in exercitarea
managementului de mediu sunt esentiale pentru reusitaintroducerii unui SMM. Aceasta
inseamna ca pentru fiecare etapa a dezvoltarii sau imbunatatirii unui SMM este necesara
implicarea conducerii la varf a organizatiei.
Iata cateva exemple de angajamente ce pot fi incluse in politica de mediu pe langa
reglementarile specifice din domeniul mediului:
i. diminuarea oricarui impact negativ semnificativ asupra mediului a noilor activitati prin
utilizarea procedurilor integrate de management al mediului si al planificarii;
ii. punerea la punct a procedurilor de evaluare a performantei de mediu si a indicatorilor
asociati;
iii. concretizarea conceptului privind ciclul de viata;

iv. crearea produselor astfel incat sa se diminueze impactul lor asupra mediului in
productie, utilizare si eliminare;
v. prevenirea poluarii, reducerea deseurilor si a consumului de resurse (materiale,
combustibili si energie) si angajarea, atunci cand este posibil, mai curand in recuperare
si reciclare decat in eliminare;
vi. educare si instruire;
vii. impartasirea experientei castigate in domeniul mediului;
viii. implicarea partilor interesate si stabilirea unei bune comunicari cu acestea;â
ix. munca pentru o dezvoltare durabila;
x. incurajarea furnizorilor si contractantilor in adoptarea unui SMM
ANALIZA INITIALA DE MEDIU

Situatia curenta a unei organizatii din punct de vedere al protectiei mediului poate fi
stabilita printr-o analiza initiala care poate include (Lupu, 2014):
i. identificarea cerintelor legale si a diferitelor reglementari;
ii. identificarea aspectelor de mediu ale propriilor activitati, produse sau servicii pentru a
le determina pe cele care au sau pot avea un impact semnificativ asupra mediului si
care implica responsabilitati;
iii. evaluarea performantei comparativ cu criteriile relevante, interne sau externe, cu
reglementarile, codurile de buna practica, principiile si liniile directoare;
iv. practicile si procedurile existente in domeniul managementului de mediu. identificarea
politicilor si a procedurilor existente in activitatile de aprovizionare si de contractare;
v. reactia in urma investigarii incidentelor precedente legate de neconformitati;
vi. oportunitatile de imbunatatire a competitivitatii;
vii. punctele de vedere ale partilor interesate;
viii. functiile sau activitatile altor sisteme de organizare care pot imbunatati sau impiedica
obtinerea performantei de mediu.
Cateva tehnici curente pentru efectuarea unei analize includ (Lupu, 2014): (i)
chestionare; (ii) interviuri; (iii) liste de verificari; (iv) masurari si examinari directe; (v) analiza
inregistrarilor; (vi) rapoarte.
POLITICA DE MEDIU
Elaborarea politicii de mediu
Definitia din ISO 14001: “Politica de mediu reprezinta declararea de catre organizatie a
intentiilor si principiilor sale referitoare la performantele globale de mediu, care furnizeaza
cadrul de actiune si stabilire a obiectivelor generale si specific de mediu ale acesteia”
La definirea unei politici de mediu trebuie luate in considerare cateva probleme cum ar
fi (Lupu, 2014):
Organizatia are o politica de mediu corespunzatoare activitatilor, produselor si serviciilor sale?
Aceasta politica reflecta valorile si principiile fundamentale ale organizatiei?
Aceasta politica a fost aprobata de conducerea la cel mai inalt nivel si a fost numita o persoana investita
cu autoritatea necesara pentru supravegherea si aplicarea acestei politici?
Aceasta politica conduce la fixarea de obiective si tinte in domeniul mediului?
Implica ea supravegherea tehnologiilor si a practicilor de management ale organizatiei?
Care sunt angajamentele incluse in politica de mediu, de exemplu, cele care sustin principiul imbunatatirii
continue, prevenirea poluarii, monitorizarea organizatiei, indeplinirea sau depasirea cerintelor legale, luarea in
considerare a asteptarilor partilor interesate?
Conform ISO 14001 cerintele politicii de mediu sunt:

Cerinte obligatorii referitoare la continutul politicii de mediu
i. Respectarea reglementarilor de mediu
ii. Imbunatatirea continua
iii. Prevenirea poluarii
Cerinte privind adaptarea politicii de mediu la specificul organizatiei
iv. Natura si dimensiunile organizatiei
v. Impactul asupra mediului a activitatilor, produselor si serviciilor
vi. Obiective generale si obiective specifice
Cerinte privind implementarea politicii de mediu
vii. Documentare
viii. Publicare si comunicare catre personal
ix. Disponibilitate catre public
Pentru realizarea politicii de mediu trebuie sa se tina seama de urmatoarele aspecte
(Lupu, 2014):
i. Este necesara includerea angajamentelor obligatorii( privind imbinatatirea continua,
prevenirea poluarii, respectarea reglementarilor de mediu.)pe langa acestea mai pot fi
introduse si urmatoarele angajamente specifice: reducerea consumului de materii

prime si energie, reciclarea si reutilizarea de materiale, stabilirea unor proceduri de
evaluare a performantelor de mediu.
ii. Coordonarea cu alte politici organizationale (calitate, igiena, securitatea muncii)
iii. Conditii locale sau regionale specifice
iv. Cerintele partilor interesate si comunicarea cu acestea
v. Conformarea cu legile, reglementarile de mediu sau alte criterii relevante la care
organizatia a subscris.
vi. Cunoasterea aspectelor de mediu semnificative ale organizatiei
Evaluarea politicii de mediu

Organizatiile au obligatia sa-si evalueze politica de mediu din urmatoarele puncte de
vedere (Lupu, 2014):
i. Continutul politicii
ii. Posibilitatile reale de implementare
iii. Aprecierea continutului politicii de mediu
iv. Daca politica de mediu raspunde angajamentelor prevazute in ISO 14001
v. Daca este adecvata activitatilor produselor si serviciilor si daca reflecta corect valorile
si principiile organizatiei
vi. Daca este acceptata de conducerea organizatiei la nivelul cel mai inalt
vii. Daca este realista si stabileste directii clare de urmat
viii. Daca este desemnata o persoana pentru supravegherea si implementarea unei politici
de mediu
Aprecierea posibilitatilor de implementare a politicii de mediu (Lupu, 2014):

i. Aprecierea programelor
ii. Aprecierea resurselor necesare punerii in practica a politicii de mediu
iii. Aprecierea realismului politicii de mediu analizand posibilitatile de implementare
iv. Analiza angajarii organizatiei: peste posibilitatile reale sau la nivel minim al organizatiei
v. Analiza comunicarii si intelegerea politicii de mediu la toate nivelurile organizatiei (

modul de distribuire a politicii de mediu tuturor angajatilor- prin mesaje scrise, sedinte
de informare, afisare la locuri vizibile, discutii)
vi. Analiza procedurilor pentru realizarea politicii de mediu(principiile si responsabilitatile
vizand verificarea politicii de mediu, relevanta politicii de mediu pentru organizatie,
modalitati de realizare a schimbarilor necesare in politica de mediu)
vii. Analiza comunicarii politicii de mediu catre partile interesate (exterior)- difuzare prin
mass media, expunerea in zone unde publicul are acces, includerea in rapoarte anuale
si alte publicatii.
Implementarea politicii de mediu

Modul de implementare al politicii de mediu este determinat si de variant posibila de
politica situate intre “angajarea minima a organizatiei” pentru a nu conduce la neconformitati
sau “angajarea organizatiei peste posibilitatile reale”. Pentru evaluarea angajarii este necesara
o analiza managerial (Lupu, 2014).
Alte aspecte care influenteaza modul de implementare a politicii de mediu (Lupu,
2014):
i. Comunicarea si intelegerea politicii de mediu la toate nivelurile organizatiei
(distribuirea in scris, sedinte de informare, afisarea, discutii)
ii. Stabilirea procedurilor pentru realizarea respectarii politicii de mediu
iii. Comunicarea politicii de mediu catre partile interesate(actionari, client,
furnizori,administratia publica, organism de finantare) si public (organizatii ecologiste,
grupari nonguvernamentale).
7.3.2. Principiul 2 – Planificarea
Elementele unui sistem de management de mediu legate de planificare includ (Lupu,

2014):
i. identificarea aspectelor de mediu si evaluarea impacturilor asociate;
ii. cerintele legale;
iii. politica de mediu;
iv. criteriile interne de performanta;

v. obiectivele si tintele de mediu;
vi. planurile de mediu si programul de management.
IDENTIFICAREA ASPECTELOR DE MEDIU SI EVALUAREA IMPACTULUI ASUPRA MEDIULUI

Acest proces include (Lupu, 2014):
i. identificarea conditiilor impuse de regulamente, legislatie si afacerile care influenteaza
organizatia.
ii. identificarea impactului asupra sanatatii si securitatii persoanelor, precum si evaluarea
riscurilor pentru mediu.
Iata cateva probleme de luat in consideratie la identificarea aspectelor de mediu si la
evaluarea impacturilor asupra mediului (Lupu, 2014):
Care sunt aspectele de mediu ale activitatilor, produselor si serviciilor organizatiei?
Activitatile, produsele sau serviciile organizatiei provoaca impacturi negative importante asupra
mediului?
Organizatia are o procedura pentru evaluarea impacturilor proiectelor noi asupra mediului?
Amplasarea organizatiei necesita luarea in considerare in mod deosebit a aspectelor de mediu, de
exemplu zonele de mediu sensibile?
Cum influenteaza modificarile deliberate sau dezvoltarea activitatii, produselor si serviciilor aspectele de
mediu si impacturile asociate?
Cat sunt de importante sau severe impacturile potentiale asupra mediului datorate unei disfunctii a
procesului?
De cate ori trebuie sa se produca o anume situatie pentru a avea un impact asupra mediului?
Care sunt aspectele de mediu semnificative tinand cont de impacturi, probabilitate, gravitate si
frecventa?
Impacturile importante asupra mediului sunt locale, regionale sau globale?
Identificarea aspectelor de mediu si evaluarea impacturilor asupra mediului asociate

acestor aspecte este un proces care poate fi tratat in patru etape (Lupu, 2014).
Etapa I: Alegerea unei activitati, produs sau serviciu

Se realizeaza pe baza diagramei fluxului noperational al organizatiei
Materii prime Produse finite,

si materiale subproduse
Servicii
Energie Transport/livrare
ACTIVITATE, Instalare/service
PROCES,
Utilitati Emisii care afecteaza
SERVICII
apa, aerul, solul
Fiinte vii
Mediul amenajat
Deseuri
Reutilizare
recirculare
Etapa II: Identificarea aspectelor de mediu ale activitatii, produsului sau serviciului
a. Identificarea si analizarea aspectelor de mediu:
• Emisii in apa si aer
• Poluarea solului si a apelor subterane
• Depozitarea, manevrarea , transportul deseurilor obisnuite si a celor
periciloase
• Utilizarea si consumurile de materii prime, materiale si energie
• Localizarea si intensitatea susrselor de radiatii
• Elemente privind siguranta si sanatatea salariatilor
• Aspecte de mediu locale, influenta acestora asupra comunit[tii,
pericole potentiale
b. Analiza activitatii anterioare sau planificate pe viitor:
• Documentatia pentru acordul/autorizatia de mediu
• Rezultatele inspectiilor de mediu
• Costurile de mediu ale actiunilor anterioare
• Procese, servicii si produse planificate de organizatie pentru viitor si
posibilele lor consecinte
• Proceduri, regulamente interne, planuri si programe de prevenire a
poluarii
• Fise de analiza, masuratori, inregistrari sistematice si ocazionale
c. Analiza functionarii organizatiei in conditii normale/anormale de operare sau in
situatii de urgenta/calamitati:
• Procese desfasurate in conditii normale de functionare
• Procese in conditii anormale de functionare
• Opriri pentru situatii de urgenta sau calamitati.
Etapa III: Identificarea impacturilor asupra mediului

Tipuri de poluanti si impactul asupra mediului
Activitate, Aspect de Poluanti Impact Descrierea

produs sau mediu impactului
serviciu
... ... ... ... ...
Etapa IV: Evaluarea importantei impactului (conform ISO 14004)

Consideratii referitoare la mediu
i. Marimea impactului
ii. Severitatea impactului
iii. Probabilitatea de aparitie
iv. Durata impactului
Consideratii referitoare la afaceri
i. Existenta prevederilor legale si a reglementarilor
ii. Dificultatea modificarii impactului
iii. Costul modificarii impactului
iv. Efectul modificarii asupra altor activitati si procese
v. Preocuparile partilor interesate
vi. Efectul asupra imaginii publice a organizatiei
PREVEDERI LEGALE SI ALTE CERINTE

Se recomanda ca organizatia sa stabileasca, sa aplice si mentina proceduri pentru
identificarea, accesul si cunoasterea cerintelor legale si a altor cerinte la care aceasta a subscris
si care se refera in mod direct la aspectele de mediu ale activitatilor, produselor sau serviciilor
sale (Lupu, 2014).
Cateva probleme de luat in consideratie privind prevederile legale si alte cerinte (Lupu, 2014):
Cum identifica organizatia si cum poate avea acces la prevederile legale si alte cerinte relevante?
Cum urmareste organizatia prevederile legale si alte cerinte?
Cum urmareste organizatia modificarile prevederior legale si a altor cerinte?
Cum comunica organizatia personalului informatiile relevante asupraprevederilor legale si a altor cerinte?
Standardul ISO 14001 solicita „organizatiei sa-si stabileasca si sa mentina o procedura

de identificare si acces la prevederile legale si alte cerinte care au fost adoptate de catre
organizatie”.
Tipuri de reglementari:
i. Reglementari specifice organizatiei
ii. Reglementari specifice produselor si serviciilor organizatiei
iii. Reglementari specifice specifice industriei din care face parte organizatia
iv. Legi privind mediul
v. Autorizatii licente si premise
Cerinte legale tipice:
i. Autorizatia de functionare si planul de conformare
ii. Autorizatia de planificare, constructii
iii. Autorizatia de gospodarire a apelor
iv. Legea protectiei mediului
v. Reglementari privind emisiile de poluanti in aer si protectia calitatii aerului
vi. Reglementari privind gospodarirea deseurilor si asubstantelor toxice si periculoase.
OBIECTIVE SI TINTE DE MEDIU

Pentru realizarea politicii de mediu a unei organizatii, se recomanda sa se stabileasca o
serie de obiective. Conform standard ISO 14001 principalele aspecte vizate de obiective sunt
(Lupu, 2014):
i. Prevederi legale si alte cerinte
ii. Aspecte de mediu semnificative
iii. Optiuni tehnologice
iv. Cerinte financiare, operationale si comerciale
v. Punctele de vedere ale partilor interesate.
Obiectivele de mediu reprezinta telurile generale si nivelul de performanta privind
mediul pe care organizatia si le-a propus in cadrul politicii sale de mediu (Lupu, 2014).
Tintele de mediu pot fi detaliate si fixate pentru atingerea acestor obiective, impreuna
cu cadrul de timp preconizat (Lupu, 2014).
Exemple de probleme ce pot fi incluse în obiective:
a. cantităţile de materii prime şi energie pe unitatea de produs;

b. cantităţile de emisii (gazoase, lichide , solide) eliberate pe unitatea de produs;
c. numărul de accidente de mediu; catitatea de materiale reciclate;
d. potenţialul de reciclare al produselor firmei;
e. folosirea capacităţilor de transport pe unitatea de produs;
f. costurile operaţiilor de mediu (epurare ape reziduale, purificare gaze reziduale etc)
pe unitatea produs;
g. proiecte de restaurare de mediu (remediere sol etc) sau alte programe cu efecte
pozitive asupra de mediu;
h. reducerea emisiilor de dioxid de sulf cu 50% fata de 2020; plantarea a 10.000 de
arbusti intr-o centura de protectie in urmatorii 2 ani;
i. reducerea emisiilor fugitive cu 40% fata de 2020 prin imbunatatirea sistemelor de
etansare;
j. reducerea consumurilor energetice cu 5%.
Formatul documentului ce va include obiectivele și țintele de mediu se poate observa
în cele ce urmază:
Nr.crt. Domeniul / Obiective Obiective specifice / Termen de
activitatea Tinte de mediu realizare
... ... ... ... ...
sau
Nr.crt. Articol din politica de mediu Obiectiv general de Tintă de mediu
mediu
... ... ... ...
Dupa ce se fixeaza tintele si obiectivele, se recomanda ca organizatia sa stabileasca

indicatori masurabili ai performantei de mediu. Acesti indicatori pot fi utilizati ca baza pentru
un sistem de evaluare a performantei de mediu si pot furniza o informatie privind sistemele
operationale si de management de mediu (Lupu, 2014).
Obiectivele si tintele de mediu pot fi aplicate in general in toate sectoarele unei
organizatii, sau pot fi limitate la anumite locuri sau activitati specifice. Se recomanda ca
obiectivele si tintele sa fie definite de niveluri corespunzatoare.ale conducerii. Obiectivele si
tintele trebuie analizate si revizuite periodic avandu-se in vedere consideratiile facute de

diferite parti interesate (Lupu, 2014).
Progresele obtinute in atingerea unui obiectiv pot fi masurate in general, utilizand
indicatori ai performantei de mediu cum sunt (Lupu, 2014):
♦ cantitatea de materii prime sau de energie utilizata;
♦ cantitatea de emisii, cum este CO2;
♦ cantitatea de deseuri produse, raportata la cantitatea de produs finit;
♦ eficienta utilizarii materialelor si energiei;
♦ numarul incidentelor de mediu (de exemplu,abateri de la limite);
♦ numarul accidentelor de mediu (de exemplu, degajari neintentionate);
♦ procent de deseuri reciclate;
♦ procent de materiale reciclate, utilizate la ambalaje;
♦ numar de kilometri efectuati de vehicule, pe unitatea de productie;
♦ cantitati ale unor poluanti specifici, de exemplu, NOx, SO 2, CO, HC, Pb, CFCs;
♦ investitia in protectia mediului;
♦ numarul de reclamatii;
♦ suprafata de teren trasformata in habitat natural.
Un exemplu integrat:
Obiectiv: reducerea consumului de energie necesara in fabricatie.
Tintă: scaderea cu zece procente a consumului de energie fata de anul precedent.
Indicator: cantitatea de combustibil si de electricitate utilizata pe unitatea de productie.
Planificarea obiectivelor generale, a țintelor și a resurselor necesare pentru
implementarea SMM se poate observa schematic în Figura 7.1 (Lupu, 2014).
Figura 7.1. Planificarea obiectivelor/ țintelor și a resurselor necesare pentru implementarea SMM
Sursa: Lupu, 2014
PROGRAME DE MANAGEMENT DE MEDIU
In cadrul actiunii de planificare, se recomanda ca organizatia sa elaboreze un program
de management de mediu care sa cuprinda toate obiectivele sale de mediu (Lupu, 2014).
Programele de management de mediu, trebuie sa stabileasca grafice, resurse si
responsabilitati pentru atingerea obiectivelor si tintelor de mediu ale organizatiei (Lupu, 2014).
Cateva probleme avute in vedere la stabilirea programelor de management de mediu
(Lupu, 2014):
Care este procesul prin care organizatia realizeaza programele de management de mediu?
Procesul de planificare a managementului de mediu implica toate partile responsabile?
Exista un procedeu pentru analizarea periodica a programului?
Cum trateaza acest program problemele legate de resurse, responsabilitati, indeplinirea la timp si
prioritati?
Cum raspund programele de management de mediu la politica de mediu si la activitatile de planificare
generala?
Sunt urmarite si revizuite programele de management de mediu?
Un exemplu privind cuprinsul si procesul de dezvoltare a unui program de management

de mediu se prezinta in continuare (Lupu, 2014):
Tabel 7.2. Dezvoltarea unui program de management de mediu
Sursa: Lupu, 2014
Formatul documentului ce va include programul de management de mediu se poate

observa în cele ce urmază:
Politica Factor Obiecive Tinte Program Actiuni Responsa Resurse, Termene
de de bilitati mijloace
mediu mediu
... ... ... ... ... ... ... ... ...
7.3.3. Principiul 3 – Transpunerea in practica (implementarea)
Pentru transpunerea efectiva in practica a sistemului de management de mediu se

recomanda ca organizatia sa-si dezvolte capacitatile si mecanismele de sustinere necesare
indeplinirii politicii de mediu, a obiectivelor si a tintelor sale (Lupu, 2014).
ASIGURAREA MIJLOACELOR
Resurse umane, materiale si financiare
Este bine de avut in vedere cateva probleme privind resursele umane, materiale si
financiare (Lupu, 2014):
Cum identifica si aloca organizatia resursele umane, materiale si financiare necesare pentru atingerea
obiectivelor si scopurilor sale de mediu, inclusiv cele pentru noile proiecte?
Cum urmareste organizatia costurile si beneficiile activitatilor de mediu ?
INTEGRAREA SI ARMONIZAREA SMM IN SISTEMUL DE MANAGEMENT EXISTENT

Elementele sistemului de management general care pot sa faca obiectul armonizarii si
integrarii SMM sunt (Lupu, 2014):
♦ politicile de organizare;
♦ alocarea resurselor;
♦ controlul operational si documentarea;
♦ sistemele de sustinere si de informare;
♦ formarea si dezvoltarea;
♦ organizarea si structura responsabilitatilor;
♦ sistemele de apreciere si recompensa;
♦ sistemele de masurare si monitorizare;
♦ comunicarea si raportarea.
RASPUNDERI SI RESPONSABILITATI
Se recomanda ca responsabilitatea pentru realizarea si eficienta SMM sa fie atribuita
unei (unor) persoane sau functie(i) cu suficienta autoritate, competenta si resurse (Lupu,
2014).
Conducerea operationala trebuie sa defineasca responsabilitatile in mod clar si sa-si
asume la randul ei responsabilitatea si raspunderea pentru implementarea efectiva a SMM si
obtinerea performantei de mediu dorite. Angajatii de la toate nivelurile sunt raspunzatori
pentru indeplinirea responsabilitatilor lor in obtinerea performantei de mediu si sustinerea
sistemului de management general de mediu (Lupu, 2014).
Iata cateva probleme care trebuie luate in considerare la atribuirea raspunderilor si
responsabilitatilor (Lupu, 2014):
Care sunt responsabilitatile si raspunderile personalului care gestioneaza, realizeaza si verifica activitatile
ce afecteaza mediul si daca acestea sunt definite si au o baza de documentare ?
Care este relatia dintre responsabilitatea in domeniul mediului si performanta individuala si daca aceasta
este analizata periodic ?
Cum se realizeaza responsabilitatea si raspunderea personalului?
CONSTIENTIZARE SI MOTIVATIE PRIVIND MEDIUL

Conducerea la cel mai inalt nivel are un rol cheie in realizarea constientizarii si
motivatiei angajatilor, prin explicarea valorilor de mediu si transmiterea, comunicarea catre
intregul personal a angajamentului propriu asumat prin politica de mediu (Lupu, 2014).
Toti membrii organizatiei ar trebui sa inteleaga si sa fie incurajati si convinsi sa accepte
importanta atingerii obiectivelor si tintelor de mediu pentru care sunt responsabili si/sau
raspunzatori (Lupu, 2014).
CUNOSTINTE, COMPETENTE SI INSTRUIRE

Cunostintele si competentele necesare realizarii obiectivelor de mediu ar trebui
identificate si evidentiate (Lupu, 2014).
Instruirea corespunzatoare, adecvata realizarii politicilor, obiectivelor si tintelor de
mediu, ar trebui asigurata pentru intregul personal din organizatie (Lupu, 2014).
Este necesar ca formarea si instruirea sa fie astfel facuta, incat toti angajatii sa cunoasca
cerintele reglementarilor corespunzatoare , standardele interne, precum si politicile si
obiectivele de mediu ale organizatiei (Lupu, 2014).
Iata cateva exemple ale tipurilor de instruiri pe probleme de mediu care pot fi asigurate
de organizatie (Lupu, 2014):
Tabel 7.3. Tipuri de instruiri pe probleme de mediu
Sursa: Lupu, 2014
ACTIUNI DE SPRIJINIRE IN VEDEREA PUNERII IN PRACTICA A UNUI SMM

Comunicare si raportare
Comunicarea presupune stabilirea proceselor de raportare interna si atunci cand se
doreste , externa, privind activitatile organizatiei legate de mediu (Lupu, 2014).
Rezultatele monitorizarii SMM, auditurilor si analizelor efectuate de conducere trebuie
aduse la cunostinta celor care sunt responsabili pentru atingerea unei anumite performante
privind protectia mediului (Lupu, 2014).
Furnizarea de informatii adecvate angajatilor organizatiei si altor parti interesate au ca
scop motivarea acestora si incurajarea publicului de a intelege si accepta eforturile organizatiei
pentru imbunatatirea performantei sale de mediu (Lupu, 2014).
Pentru o mai buna intelegere si aplicare se prezinta cateva exemple si sfaturi practice
(Lupu, 2014):
a) Elemente care pot fi incluse in rapoarte:
◊ profilul organizatiei;
◊ politica, obiectivele si tintele de mediu;
◊ procesul de management de mediu (incluzand implicarea partilor
interesate si cunoasterea personalului);
◊ evaluarea performantei de mediu (incluzand emisiile, conservarea
resurselor, conformitatea, serviciile care insotesc produsele si riscurile);
◊ oportunitati de imbunatatire;
◊ informatii suplimentare, cum sunt glosarele;
◊ prezentarea continutului.
b) Este important de retinut, atat pentru comunicare si raportare interna,cat si
externa, urmatoarele:
◊ sa se incurajeze comunicarea reciproca;
◊ informatia sa fie inteleasa si explicata in mod corespunzator;
◊ informatia sa fie verificabila;
◊ organizatia sa prezinte o imagine exacta a performantei sale;
◊ informatia sa fie prezentata intr-o forma coerenta (de exemplu, unitati
similare de masura care sa permita compararea diferitelor marimi in timp).
c) O organizatie poate comunica informatia legata de mediu in diferite moduri:
◊ in exterior, printr-un raport anual, prezentari reglementate,rapoarte

publice de stat, publicatii ale asociatiilor din industrie, mas-media, publicitate;
◊ organizarea de zile deschise, publicarea numerelor de telefon unde pot
fi adresate reclamatiile si problemele;
◊ in interior, prin buletine informative, publicatii interne, reuniuni si
mesaje trimise prin posta electronica.
ACTIVITATEA DE DOCUMENTARE SI EVIDENTA DOCUMENTELOR

Se recomanda ca procesele si procedurile operationale sa fie definite si sa dispuna de
documentatia corespunzatoare si atunci cand este necesar actualizata (Lupu, 2014).
Un astfel de document rezumativ poate servi ca referinta la transpunerea in practica si
mentinerea sistemului de management de mediu al organizatiei (Lupu, 2014).
Toata documentatia ar trebui sa fie datata (inclusiv datele revizuirilor), usor de
identificat, organizata si pastrata o peroada de timp specificata (Lupu, 2014).
Se recomanda ca organizatia sa se asigure ca :
♦ documentele pot fi identificate dupa numele organizatiei,departamentului,
functiei, activitatii si/sau persoanei de contactat; documentele sunt analizate periodic,
revizuite daca este necesar si aprobate de persoane autorizate inainte de aparitia lor;
♦ versiunile curente ale documentelor importante sunt disponibile in toate
locurile unde se efectueaza operatii esentiale pentru functionarea eficienta a sistemului;
♦ documentele necorespunzatoare sunt retrase rapid din toate punctele de
difuzare si punctele de utilizare.
Modele de documente (Lupu, 2014): Fisa postului, Responsabil cu sistemul de management al
mediului, Program de instruire, Fise de instruire, Lista aspectelor de mediu, Program de audit,
Chestionar de audit, Raport de neconformitate, Raport de observatii, Raport de audit, Program
de management de mediu, Analiza de management, Program de imbunatatiri, Cod etic, Decizie
de numire a responsabilului cu sistemul de management de mediu, Instructiune evacuare in
caz de incediu, Instructiune privind comportamentul in caz de incendii, Norma comportament
in caz de incediu, Plan de alarmare si evacuare, Plan de prevenire a poluarii.
CONTROLUL ACTIVITATILOR SI OPERATIILOR DESFASURATE IN CADRUL SMM

Transpunerea in practica a SMM presupune stabilirea si mentinerea unor proceduri de
control pentru a te asigura ca politica, obiectivele si tintele de mediu sunt indeplinite (Lupu,
2014).
Aceste activiti pot fi impartite in trei categorii (Lupu, 2014):
♦ activitati pentru prevenirea poluarii si conservarea resurselor natural in cadrul
noilor proiecte importante, a schimbarilor unor procese si gestionarii resurselor, a proprietatii
(achizitii, cesionari si gestiunea proprietatii) sau a unor produse si ambalaje;
♦ activitati curente de management destinate sa asigure conformitatea cu
cerintele interne si externe ale organizatiei si sa garanteze eficacitatea si eficienta lor;
♦ activitati strategice de management care sa anticipeze si sa raspunda la
schimbarile cerintelor de mediu.
Controlul documentelor
Acest paragraf din standard prevede proceduri pentru controlul tuturor documentelor
SMM. Se acordă atenție deosebită actualizării și revizuirii documentelor, retragerii acelor
documente care nu mai sunt în vigoare, gestionării corespunzătoare a acestora pentru a fi
protejate împotriva unei utilizări neintenționate (Lupu, 2014).
Controlul operațional
Se referă la acele operații și activități care sunt asociate aspectelor de mediu
semnificative. Realizarea acestui tip de control determină diminuarea impacturilor
semnificativela sursă.prevederile acestui paragraph se referă doar la proceselee care produc
impacturi semnificative și nu la toate activitățile organizației (Lupu, 2014).
Organizația poate decide stabilirea unui control alternative între definirea atribuțiilor și
responsabilităților, modalitățile de formare și sensibilizare, canalele de comunicație și
persoanele care au responsabilități și competențe executive (Lupu, 2014).
PREGATIREA PENTRU SITUATII DE URGENTA SI A CAPACITATII DE RASPUNS

In acest sens organizatia trebuie sa elaboreze si sa mentina proceduri care sa trateze
incidentele de mediu si situatiile de urgenta posibile (Lupu, 2014).
Astfel de planuri de urgenta includ (Lupu, 2014):

♦ modul de organizare in caz de urgenta si stabilirea responsabilitatilor;
♦ lista a personalului de baza;
♦ detalii privind serviciile de urgenta(de exemplu: pompieri, salubritate);
♦ planuri de comunicare interna si externa;
♦ actiuni intreprinse in diferite situatii de urgenta;
♦ informatii privind materialele si substantele periculoase, incluzand impactul

potential al fiecareia asupra mediului si masurile care se iau in cazul emisiei accidentale;
♦ planuri de instruire si verificare a eficientei acestora.
Sintetic implementarea și asigurarea funcționării SMM se poate observa în structura

următoare (Lupu, 2014):
Figura 7.2. Implementarea și asigurarea funcționării SMM

Sursa: Lupu, 2014
7.3.4. Principiul 4 – Masurare si evaluare
VERIFICARE ȘI ACȚIUNE CORECTIVĂ

Se recomandă ca organizația să monitorizeze și să se evalueze performanța sa de mediu
(Lupu, 2014).
MONITORIZARE ȘI MĂSURARE
Se referă la monitorizarea aspectelor de mediu cu impact semnificativ, mai exact
masurarea și monitorizarea caracteristicilor principale ale acestor aspecte. Prin caracteristici
principale se intelege adesea numai parametrii de proces (Lupu, 2014).
Informațiile obținute prin monitorizare și măsurare trebuie să poată permite urmărirea
evoluției performanței de mediu a organizației (Lupu, 2014).
Evaluarea care se bazează pe informațiile furnizate în urma operațiunilor de
monitorizare și măsurare, este o componentă a procesului de îmbunătățire continuă la care
organizația s-a angajat prin politica de mediu declarată (Lupu, 2014).
În acest sens se impun minim două proceduri (Lupu, 2014):
1. O procedură pentru monitorizarea și măsurarea periodică a caracteristicilor
principale ale operațiilor și activităților care pot avea un impact semnificativ asupra
mediului. Această procedură va trebui să raspundă la cel puțin trei întrebări de bază:
• Cine efectuează monitorizarea și măsurătorile ?
• Cum, folosind ce metode, aparate, instrumente și criterii ?
• Cu ce frecvență ?
2. O procedură pentru evaluarea periodică a conformității cu reglementările și
legislația de mediu în vigoare.
Această procedură va trebui să asigure că :
• Referențialul legislativ este complet și actualizat
• Toate aspectele de conformitate cu acest referențial sunt luate în
considerare.
Mai există o referință a paragrafului care se referă la etalonarea și întreținerea
echipamentului de monitorizare, la păstrarea înregistrărilor referitoare la acest proces în
conformitate cu procedurile organizației. (nu este nevoie de o procedură). Standardele ISO
14031 ”Evaluarea performanței de mediu- linii directoare” și standardul ISO 14032 ”Evaluarea
performanței de mediu- studii bazate pe utilizarea lui ISO 14031” vor oferi elemente și
clarificările necesare pentru urmărirea obiectivă a performanței de mediu a organizației.
NECONFORMITATE, ACȚIUNE CORECTIVĂ ȘI ACȚIUNE PREVENTIVĂ

Neconformitățile pot fi identificate prin: evaluări periodice, auditul de sistem, în urma
analizei efectuate de conducere, în urma analizei consecințelor accidentelor sau a situațiilor
de urgență sau a consecințelor schimbărilor produse în SMM (Lupu, 2014).
Se vor intocmi următoarele tipuri de proceduri (Lupu, 2014):
1. În acest sens, trebuie ca o procedură să precizeze responsabilitățile și
autoritatea pentru astfel de situații.
2. De asemenea o altă procedură trebuie să prevadă :
• Modul în care vor fi tratate și analizate neconformitățile constatate
• Adoptarea măsurilor necesare pentru reducerea impacturilor produse.
3. Procedură referitoare la acțiunile corrective și preventive.
Neconformitățile nu sunt doar de natură legislativă, ele pot fi și de natură fizică(
scurgeri necontrolate din conducte), operațională (depăsirea frecvenței, debitelor,
temperaturilor stabilite prin norme interne de funcționare) ori datorate gestionării incorecte a
documentelor. Amploarea acțiunilor corective trebuie dimensionată în funcție de impactul
asupra mediului produs de aspectul semnificativ avut în vedere (Lupu, 2014).
INREGISTRĂRI
Vor fi stabilite și menținute procedure pentru identificarea, păstrarea și distrugerea
înregistrărilor referitoare la mediu (Lupu, 2014).
Trebuie făcută distincția dintre: (i) păstrarea informațiilor-inregistrarea pe suport hârtie
sau informatic a rezultatelor obținute în urma monitorizării, (ii) păstrarea înregistrărilor-
păstrarea fișelor sau fișierelor pentru a nu se pierde sau deteriora fizic (Lupu, 2014).
AUDITURILE SMM
In seria de standarde ISO 14000 există 3 standarde refeeritoare la auditul de mediu
(Lupu, 2014):
i. ISO 14010 : linii directoare
ii. ISO 14011 : proceduri de audit

iii. ISO 14012 : criterii de calificare a auditorilor.
Se precizează in ISO 14001 cerința stabilirii și menținerii în cadrul SMM a unuia sau mai
multor programme și proceduri pentru realizarea periodică a auditurilor SMM (Lupu, 2014).
Programul de audit- trebuie să includă elemente concrete privind auditurile care
trebuie realizate : planificarea acestor activități și domenii, specificarea auditorilor care au
responsabilitatea desfășurării lor, perioada de desfășurare a acestor audituri (Lupu, 2014).
Procedura de audit- va trebui să descrie metoda de audit folosită, calificarea cerută
auditorilor, modalitatea comunicării rezultatelor auditurilor către conduceree, etc. (Lupu,
2014).
Se recomanda ca auditurile SMM sa fie realizate periodic pentru a determina daca
sistemul este conform masurilor planificate si este corect implementat si mentinut (Lupu,
2014).
Auditurile SMM pot fi realizate de membri ai personalului organizatiei si/ sau de
participanti externi alesi de organizatie. In toate cazurile, se recomanda ca persoana
(persoanele) care efectueaza auditul sa o poate face in mod obiectiv si impartial si sa aiba
instruirea corespunzatoare.Frecventa auditurilor este determinata de natura activitatilor, in
functie de aspectele si impactul potential asupra mediului (Lupu, 2014).
7.3.5. Principiul 5 – Analiza si îmbunătățirea continuă
ANALIZA SISTEMULUI DE MANAGEMENT DE MEDIU

Conducerea organizatiei analizează SMM pentru a asigura continua lui adaptare si
eficienta (Lupu, 2014).
Analiza SMM trebuie sa cuprinda (Lupu, 2014):
i. analiza a obiectivelor, tintelor si performantei de mediu;
ii. constatarile auditurilor SMM;
iii. evaluare a eficientei acestuia;
iv. evaluare a oportunitatii politicii de mediu si a necesitatii schimbarilor din cadrul
acesteia avand in vedere si modificarile aparute la nivelul legislatiei specifice;
v. modificarea asteptarilor si cerintelor partilor interesate;

vi. modificari ale produselor sau activitatilor organizatiei;
vii. descoperiri in stiinta si tehnologie;
viii. invataminte obtinute din incidentele de mediu;
ix. preferintele pietei;
x. raportarea si comunicarea.
ÎMBUNĂTĂȚIREA CONTINUĂ
Conceptul de imbunatatire continua constă într-o evaluare continua a performantei de
mediu a SMM fata de politicile, obiectivele si tintele de mediu pentru a identifica oportunitatile
de imbunatatire (Lupu, 2014).
Procesul imbunatatirii continuă trebuie sa cuprinda urmatoarele actiuni (Lupu, 2014):
♦ identificarea zonelor in care sistemul de management de mediu poate fi
imbunatatit conducand la imbunatatirea performantei de mediu;
♦ determinarea cauzei sau cauzelor de fond ale neconformităților sau
deficientelor;
♦ elaborarea si implementarea unor planuri pentru actiuni preventive si corective
care sa raspunda acestor cauze;
♦ verificarea eficientei actiunilor preventive si corective;
♦ asigurarea documentatiei necesare pentru orice actiune de imbunatatire a

SMM;
♦ realizarea compararii permanente cu obiectivele si tintele de mediu.
CAPITOLUL 8. IMPLEMENTAREA SISTEMULUI DE MANAGEMENT DE MEDIU
Definiția SMM după standardul ISO 14001 este: ”componentă a sistemului de

management general care include structura organizatorică, activitățile de planificare,
responsabilitățile, practicile, procedurile, procesele și resursele pentru elaborarea,
implementarea, realizarea, analiza și menținerea politicii de mediu”.
SMM este un sistem complex care are in centru politica de mediu (Lupu, 2014).
Principiul de bază: este principiul Deming (PDCA) prin care se asigură îmbunătăţirea
continuă a SMM. Acest principiu integrează/ cuprinde:
I. P = PLAN = PLANIFICARE
- Definirea politicii de mediu
- Planul de acţiune şi demararea introducerii Sistemului de Management de
Mediu
- Identificarea celor mai importante efecte de mediu
- Cerinţele legale
- Definirea obiectivelor de atins
- Definirea programului de management de mediu
II. D = DO = ACŢIUNE
- Introducerea SMM-ului
- Structura organizatoricã şi responsabilitate
- Formare, sensibilizare şi competenţã
- Comunicare
- Documentaţia SMM
- Gestionarea documentaţiei
- Gestionarea funcţionãrii
- Prevenirea şi pregãtirea pentru situaţiile de urgenţã
III. C = CHECK = CONTROLARE
- Control intern
- Supraveghere şi mãsurare continuã
- Neconformitate, acţiuni de corectare şi prevenire
- Înregistrãri
- Audit SMM
IV. A = ACT = AMELIORARE
- Un ciclu de ameliorare/îmbunãtãţire continuu
- Verificarea direcţiunii
- Declaraţia de mediu
- Verificare şi certificare
Organizatoric și operațional parcurgerea acestor faze presupune următorii pași (Lupu,
2014):
Pasul 1 : pregătirea în vederea construirii SMM
• Stabilirea importanței și necesității implementării unui SMM
• Asigurarea suportului necesar( sprijinul total al conducerii)
• Sensibilizarea personalului
• Stabilirea zonei de aplicare si a nivelului de profunzime a SMM
• Definirea politicii de mediu
Pasul 2 : realizarea analizei inițiale de mediu
• Stabilirea cadrului legislative
• Inventarierea și examinarea tuturor procedurilor și practicilor de management
de mediu
• Inventarierea aspectelor de mediu și identificarea celor semnificative
• Analiza punctelor slabe și forte
Pasul 3 : construirea și implementarea sistemului
• Realizarea unui plan de acțiune
• Dezvoltarea strategiei de implementare
Pasul 4 : protejarea și imbunătățirea sistemului
• Audit intern
• Analiză efectuată de către conducere
• Planuri de imbunătățire
8.1. Pregătirea în vederea construirii SMM
Pregătirea constă în clarificarea următoarelor aspecte (Lupu, 2014):

Care este importanța pentru organizație a introducerii SMM și care sunt principalele nevoi la care acest
sistem de management va trebui să răspundă
Există un suport sufficient la nivelul organizației (implicarea conducerii, resurse financiare, umane,
logistice) pentru finalizarea in bune condiții a proiectului?
Personalul (inclusiv conducerea) este conștient de consecințele introducerii unui SMM în organizație ?
Au fost clar stabilite zona și nivelul de aplicare ale SMM ?
După clarificarea acestor aspecte se poate trece la primul pas în construirea sistemului
elaborarea politicii de mediu a organizației (Lupu, 2014).
Motivarea deciziei de implementare a unui SMM (abordare generală) (Lupu, 2014):

1.Motive economice: prin rationalizarea si economisirea materiilor prime, a apei si a
energiei si prin reciclare se pot reduce costurile si se pot identifica alte posibilitãti de
economisire. Reducerea volumului si gradului de toxicitate a deseurilor, apelor reziduale si a
emisiilor de gaze nu numai cã ajutã mediul, dar mai reduce numãrul amenzilor si costurile
asociate (curãtire si neutralizarea deseurilor).
2. Relatia cu autoritãtile: într-un viitor apropiat statul va recompensa voluntariatul în
protectia mediului si va oferi avantaje administrative întreprinderilor active în acest sens. Un
SMM va ajuta la acordarea de împrumuturi sau va usura accesul la resurse. SMM va permite
sã se pregãteasca din timp pentru schimbãrile economice si administrative din viitor si sa ajute
la conformarea regulamentelor.
3. În pas cu viitorul: cu timpul tot mai multe institutii si întreprinderi mari vor cere de la
furnizorii lor sã-si demonstreze metodele cu care protejeazã mediul înconjurãtor.Pentru a
rãmâne competitivi trebuie ca organizatiile sa se conformeze acestor reguli.
4. Segmente noi de piată: numãrul consumatorilor eco-constienti este în continuã
crestere. Segmentul "verde" al pietii devine din ce în ce mai mare.
5. Valoarea pe piatã a întreprinderii: în caz de fuziune, achizitionare sau vânzare un
sistem de management de mediu (SMM) functional creste valoare întreprinderii. În plus,
valoarea întreprinderii depinde si de imaginea de întreprindere eco-constientã.
6. Modernizarea managementului: un sistem de management de mediu, la fel ca si
celelalte sisteme de management va permite controlul cu eficacitate datele importante si
actuale ale întreprinderii; cu ajutorul acestora se pot strânge toate documentele necesare
pentru o comunicare bunã cu diferiti actori (colegi, parteneri de lucru).
7. Calitatea serviciilor si produselor: managementul si protectia mediului sunt factori
importanti pentru managementul calitãtii. Ele se completeazã si devin tot mai mult o parte
integrantã a cerintelor impuse de clienti.
8. Inovatia: mãsurile luate de întreprindere, initiativele care vin sã îmbunãtãteascã
efectul de mediu rezultã în reactii, într-un comportament nou.
9. Lumea institutiilor financiare si a societãtilor de asigurare: un SMM ajutã la
obtinerea unor servicii bancare si de asigurare mai bune. În caz de accident de mediu, o
întreprindere care poate sã dovedeascã cã a avut o politicã de prevenirea a accidentelor de
acest fel, va fi evaluatã mai avantajos.
10. Motivarea angajatilor: un SMM bazat pe participarea angajatilor are un efect
stimulativ si pozitiv asupra muncitorilor, care se identificã mult mai usor cu un angajator care
este bine cunoscut pentru metodele sale eco-constiente.
11. Sănătatea dumneavoastra si sănătatea publică: însusirea unei atitudini
responsabile fatã de produsele si procesele de productie periculoase/nocive permite
îmbunãtãtirea conditiilor de muncã in întreprindere si a mediului înconjurãtor.
12. Stil de viată: un SMM ajutã la o coabitare mai armonioasã cu mediul. El permite
evitarea situatiilor de conflict, favorizeazã formarea unei atitudini pro-active si ajutã la
realizarea unei comunicatii transparente.
13. Copii nostri si dezvoltarea durabilă/ sustenabilă: pentru ca activitatea economicã sã
nu fie orientatã numai pe profit, ci sã mai ajute si la prezervarea si îmbunãtãtirea calitãtii vietii
pentru generatiile viitoare, trebuie sã avem o atitudine mai responsabilã fatã de utilizarea
resurselor naturale si a materialelor poluante.
Asigurarea sprijinului necesar

Sprijinul necesar SMM (acordat din partea conducerii, salariaților, financiar, logistic),
împlică (Lupu, 2014):
i. Sprijinul conducerii – presupune voința managerială, tenacitatea, uneori sacrificii și
multe decizii operative care implică oameni, bani și mijloace materiale.
ii. Sprijinul salariaților – necesar in principal în faza de construire și implementare a SMM.

In faza de funcționare a SMM, fiecare persoană va avea rolul ei bine stabilit într-un
angrenaj extrem de complex.
iii. Sprijinul financiar – pentru SMM sunt necesare trei tipuri de cheltuieli majore:
• cheltuieli de construire, implementare și certificare a sistemului: salariile personalului
detașat sau angajat în echipa de implementare, costuri generale pe durata implementării
(materiale, rechizite, chirii, energie, servicii etc.), costuri aferente asistenței externe de
specialitate (instruire, consultanță, elaborarea analizei inițiale de mediu și a preauditului de
certificare etc.), Costuri pentru certificare.
• cheltuieli de funcționare și întreținere a sistemului: salariile personalului din
compartimentul de protecția mediului, Costuri generale pe durata funcționării (materiale,
rechizite, chirii, energie, servicii etc.), Costuri pentru audituri de terță parte și pentru reînnoirea
certificării.
• cheltuieli necesare asigurării conformității și realizării îmbunătățirii continue:
cheltuieli destinate rezolvării problemelor de mediu care reprezintă neconformități, pentru
elaborarea planurilor de prevenire și intervenție în situații de funcționare anormală
(achiziționarea de echipamente pentru reducerea poluării, realizarea de lucrări specifice
pentru protecția mediului etc.).
iv. Sprijinul logistic – constă în asigurarea spațiilor și dotărilor necesare desfășurării
corespunzătoare a activității membrilor echipei de implementare și a consultanților
externi, atunci când se apelează la aceștia.
Sensibilizarea personalului
Aceasta este necesară pentru diminuarea rezistenței la schimbare si pentru a câștiga
colaborarea personalului. Acțiunea constă în: prezentarea in fața angajaților a tuturor
schimbărilor introduse de SMM conform ISO 14001 ( schimbări în funcționarea organizației si
in activitatea curentă a angajatului), obținerea unui acord formal din partea angajatului,
implicarea angajatului în activitățile SMM (Lupu, 2014).
Instrumente de sensibilizare a angajaților (Lupu, 2014):
• comunicarea directă, sinceră, în termeni simpli
• argumentarea in stil convingător
• comunicarea efectelor pozitive.
Stabilirea zonei și a nivelului de aplicare SMM

Conducerea organizației va defini și va comunica cu claritate care dintre activitățile,
procesele sau serviciile sale vor intra sub incidența SMM (Lupu, 2014).
Limitele zonei și nivelele de aplicare vor fi determinate și de răspunsurile la întrebările
formulate în standardul ISO 14001 (Lupu, 2014):
Asupra căror activități, servicii, procese, organizația exercită sau poate exercita o influență directă?
Căror impacturi de mediu rezultând din aceste activități, organizația va trebui să acorde o atenție
deosebită?
Până la ce nivel de profunzime organizația poate interveni asupra aspectelor reținute?
Definirea politicii de mediu

Funcțiile majore ale politicii de mediu (Lupu, 2014):
i. în interiorul organizației: să determine direcția de dezvoltare în domeniul protecției
mediului
ii. în exteriorul organizației: să arate părților interesate atenția pe care organizația o
acordă aspectelor de protecția mediului.
Politica de mediu trebuie să conțină cel puțin trei elemente (Lupu, 2014):
• Angajamentul de îmbunătățire continuă și de prevenire a poluării
• Angajamentul privind respectarea reglementărilor și a altor cerințe obligatorii
• Un cadru pentru stabilirea și analiza obiectivelor și a țintelor de mediu.
Pe lângă aceste angajamente obligatorii , conducerea poate aborda și alte angajamente
(Lupu, 2014):
• Diminuarea impacturilor negative asupra mediului ale tuturor activităților noi
• Prevenirea poluării, reducerea deșeurilor și consumurilor de materii prime,
carburanți, energie
• Recuperarea și reciclarea deșeurilor
• Stabilirea unor proceduri de evaluare a performanțelor de mediu
• Urmărirea unei dezvoltări durabile etc.
Politica de mediu trebuie să fie (Lupu, 2014):

• Scrisă, implementată, actualizată și comunicată personalului
• Adoptată la nivelul conducerii de vârf
• Disponibilă pentru public.
După formularea politicii organizația poate iniția o evaluare a acesteia (Lupu, 2014):
Politica este adecvată activităților, produselor și serviciilor sale?
Politica reflectă corect valorile și principiile fundamentale ale organizației?
Politica prevede fixare de obiective și ținte de mediu?
Politica este acceptată de conducerea organizației la nivelul cel mai inalt?
Politica implică o supraveghere a tehnologiilor utilizate și a practicilor de management de mediu ale
organizației?
Politica include angajamente privind îmbunătățirea continuă, prevenirea poluării, respectarea
reglementărilor, luarea în considerație a așteptărilor părților interesate?
A fost desemnată o persoană pentru supravegherea și implementarea acestei politici? Dacă da, a fost
această persoană investită cu autoritatea necesară?
8.2. Realizarea analizei inițiale de mediu (AIM)
Ce conține analiza inițială de mediu (AIM) (Lupu, 2014):

i. studiu de impact/bilanț de mediu 45 %;
ii. studiu de risc/ pericol 25 %;
iii. studiu privind gestiunea deșeurilor 15 %;
iv. alte studii 15 %.
Ce este și ce nu este AIM (Lupu, 2014):

Ce este AIM Ce nu este AIM
Este un instrument folosit la construirea unui Nu este un document obligatoriu
SMM conform ISO 14001, conform ISO 14001.
Ajută la stabilirea aspectelor semnificative de Nu are o structură impusă.
mediu Nu este: un studiu de impact,
un bilanț de mediu, un studiu de risc, o analiză
privind gestiunea deșeurilor
Este un studiu care prezintă situația de mediu Nu este un studiu predictiv
a unei anumite organizații, la un moment dat.
Este un studiu obiectiv.
Este un document pe baza căruia sa se Nu este o analiză care
poată concepe si pune in aplicare programe să stabilească și să propună soluții pentru
de mediu problemele de mediuale organizației
Conținutul unui AIM (Lupu, 2014):
Capitolul I - Prezentarea generală a organizației, a activităților și produselor sale

1.1 statutul organizației
1.2 prezentarea organizației:activități, produse , servicii
1.3 planuri detaliate referitoare la amplasament, procese instalații
1.4 istoricul amplasamentului
Capitolul II - Caracterizarea amplasamentului organizației
2.1 localizare
2.2 aspecte geologice și hidrogeologice
2.3 aspecte hidrologice
2.4 aer
2.5 aspecte climaterice
2.6 flora, fauna
2.7 aspecte peisagistice
2.8 căi de acces, rețele publice
Capitolul III - Utilități și materii prime
3.1 energie
3.1.1 tipuri de energie utilizată
3.1.2 consumuri și destinații
3.1.3 reglementări, aprobări, contracte
3.1.4 controlul consumurilor
3.2 apă
3.2.1 surse de alimentare
3.2.2 consumuri și destinații
3.3 materii prime
3.3.1 natura acestora
3.3.2 consumuri, destinații, depozitare, durată
Capitolul IV - Planificarea produselor, proceselor de producție
4.1 produse
4.1.1 tipuri de produse
4.1.2 cantități
4.1.3 proiectarea unor produse ecologice
4.2 procese de producție
4.2.1 descrierea proceselor
4.2.2 tipuri de tehnologii (poluante/nepoluante)
Capitolul V - Factori de impact
5.1. in condiții de funcționare normală 5.1.1aer
5.1.2 ape de suprafață
5.1.3 ape subterane
5.1.4 sol/subsol
5.1.5 ecosistem
5.1.6 peisaj
5.1.7 alți factori fizici care provoacă disconfort (deșeuri, zgomot, vibrații,
miros…)
5.2 în condiții de funcționare anormală
5.2.1 identificarea riscurilor
5.2.2 stabilirea factorilor de impact
5.2.3 proceduri, programe, reglementări
5.2.4 controlul riscurilor
5.2.5 măsuri de intervenție în caz de accident
Capitolul VI - Informare, formare, comunicare
6.1 internă
6.2 externă
6.2.1 furnizori ( subcontractanți)
6.2.2 alte părți interesate
Stabilirea cadrului legislativ

Standardul ISO 14001 prevede realizarea unei proceduri pentru identificarea și accesul
la prevederile legale și alte cerințe. Se recomandă crearea unei baze de date cu următorul
conținut (Lupu, 2014):
• legi referitoare la mediu
• legi privind alte domenii, dar care conțin și prevederi referitoare la mediu
• Hotărâri de Guvern, ordonanțe, Ordine ministeriale, alte documente care vin in
completarea și aplicarea legilor și a angajamentelor internaționale asumate.
• Acorduri, tratate, convenții, protocoale internaționale la care Romania a
subscris și care vizează mediul sau organizația,
• Reglementări specifice activităților organizației
• Reglementări specifice produselor sau serviciilor organizației,
• Reglementări specifice domeniului din care face parte organizația
• Autorizații, licențe, permise
• Cerințele standardului ISO 14001.
Inventarierea și examinarea tuturor procedurilor și practicilor de management de mediu

existente în organizație
Vor trebui colectate și analizate informațiile referitoare la (Lupu, 2014):
• Organizarea activității de supraveghere și control de mediu a organizației
• Proceduri, instrucțiuni de utilizare, programe de intervenție în domeniul

mediului
• Reclamații, penalități de mediu
• Incidente sau accidente de mediu produse în trecut
• Regulamente interne
• Altele.
Informațiile vor fi culese din următoarele surse (Lupu, 2014):
• Proceduri și regulamente de funcționare existente
• Fișe de recepție, control, expediție, registre de urmărire, alte înregistrări
existente
• Interviuri cu membrii conducerii
• Acorduri, autorizații, permise de mediu
• Procese verbale ale inspecțiilor APM sau ale altor organisme abilitate
• Buletine de analiză și măsurători
• Alte documente relevante, inclusiv chestionare, anchete etc.
Inventarierea aspectelor de mediu și identificare celor semnificative

Vor fi inventariate și analizate următoarele aspecte (Lupu, 2014):
• Cauza, natura și ordinul de mărime privind: emisiile de gaze în apă și aer,
zgomotul, vibrațiile, mirosurile, fluxurile de deșeuri etc.
• Cauza, natura și intensitatea oricărei poluări a solului și apelor subterane
• Consumul de energie, materii prime și alte materiale
• Prezența,modul de folosire, depozitarea, manevrarea, transportul deșeurilor
comune și a celor periculoase
• Existența, localizarea, intensitatea surselor de radiații
• Aspecte care se află la granița cu problematica privind siguranța și sănătatea
salariaților
• Alte aspecte sau pericole potențiale de mediu.
Din punctul de vedere al funcționării vor fi analizate (Lupu, 2014):
• Procesele organizației în condiții normale de funcționare
• Procesele organizației în condițiile anormale de funcționare( pornirea sau

oprirea unor utilaje speciale, a centralei termice etc, operațiuni de testare după reparații
capitale, operațiuni speciale de întreținere etc.)
• Opriri predictibile, pentru situații de urgență sau calamități. Surse de informare:
• Documentația din dosarul pentru obținerea acordului/ autorizației de mediu
• Procese verbale ale inspecțiilor efectuate de APM și de alte organisme cu rol de
control și verificare abilitate
• Fișe de analiză, măsurători, înregistrări sistematice sau ocazionale
• Alte documente relevante (de ex: proceduri, regulamente interne, planuri și
programe de prevenire și/sau intervenție)
8.3. Construirea și implementarea SMM
Stabilirea obiectivelor și țintelor de mediu

Obiectivele și țintele se stabilesc efectiv, având în vedere (Lupu, 2014):
i. Se listează toate angajamentele/țelurile conținute în politica de mediu
ii. Fiecărui angajament/țel de pe această listă i se atașează unul sau mai multe obiective
care să conducă la îndeplinirea sa. Aceste obiective trebuie să fie realiste, accesibile
salariaților etc.
iii. Fiecărui obiectiv i se atașează una sau mai multe ținte care să fie atinse într-o perioadă
de timp stabilită. Aceste ținte este recomandabil să fie perfect delimitate și măsurabile.
iv. După stabilirea obiectivelor și țintelor se recomandă ca organizația să definească un
sistem de indicatori măsurabili ai performanței de mediu.
Elaborarea programului de management de mediu

Pentru aceasta se parcurg următorii pași (Lupu, 2014):
Figura 8.1. Pași în elaborarea programului de management de mediu

Sursa: Lupu, 2014
Implementarea și funcționarea SMM

Toate aceste aspecte sunt precizate în cap 4.4 Implementare și funcționare – ISO 14001
(Lupu, 2014)
• 4.4.1 structură și responsabilitate
• 4.4.2 instruire, sensibilizare și competență
• 4.4.3 comunicare
• 4.4.4 documentația sistemului
• 4.4.5 controlul documentelor
• 4.4.6 control operațional
• 4.4.7 pregătire pentru situații de urgență și asigurarea capacității de răspuns
Aceste aspecte au fost detaliate în capitolul anterior (Lupu, 2014).
8.4. Procedurile sistemului de management de mediu

Stabilirea procedurilor depinde în principal de metoda adoptată pentru a răspunde
cerințelor standardului ISO 14001 și de relația dintre SMM și alte sisteme de management
(Lupu, 2014).
A1 metoda adoptată (Lupu, 2014):
• Stabilirea unor proceduri care să răspundă direct cerințelor din standard sau
• Stabilirea unor proceduri care să se bazeze pe analiza proceselor.
A2 relația SMM cu alte sisteme de management (Lupu, 2014):
• SMM independent, semi integrat sau integrat
• procedurile pot fi deloc, parțial sau total incluse în procedurile celorlalte
sisteme de management.
Stabilirea unor proceduri care să răspundă direct cerințelor din standard
Cerințele standardului ISO 14001 privind documentarea elementelor SMM (Lupu,
2014):
Elementele SMM Natură document Tip/titlu document Observații
prevăzute în
standardul ISO
14001
4.2 Politica Manual Capitol în manual
Declarație de angajament din
partea direcției
4.3.1 Aspecte de Procedură Identificarea aspectelor de
mediu mediu
4.3.2 Prevederile Procedură Prevederi legale și alte
legale și alte cerințe cerințe
4.3.3 Obiective Procedură Stabilirea și menținerea Opțională
generale și obiective obiectivelor generale și
specifice specifice de mediu
Inregistrare Lista obiectivelor generale și Sta la baza
specifice elaborării
programului de
management de
mediu
4.3.4 Program(e) de Inregistrări Program de management de Actualizate și
management de mediu mediu adaptate în cazul
modificării activității
sau a
unor noi proiecte
Concluziile analizei
efectuate de conducere
4.4.1Structură și Inregistrări Lista cu funcții și
responsabilitate responsabilități
Organigramă
Instrucțiuni Fișe de post
4.4.2 instruire, Proceduri Stabilirea și realizarea
sensibilizare și programului deinstruire
competență Inregistrări Lista necesităților de
formare
Program de curs
Fișă de prezență
Fișă de evaluare
Instrucțiuni Metode de evaluare a Pe bază de criterii
nivelului de instruire de competență
Metodă și grilă de abilitare a
personalului pe funcții și
competențe
4.4.3 comunicare Proceduri Asigurarea comunicării
interne
Comunicarea externă,
analiza și prelucrarea
solicitărilor externe
Analiza și prelucrarea
solicitărilor personalului și
redactarea răspunsurilor
Integistrări Listă de solicitări și
răspunsuri
Fișă de identificare a
solicitărilor
Decizie privind oportunitatea
comunicării externe
4.4.4 documentația Manual Prezentarea structurii Trebuie să conțină
sistemului de documentelor indicații privind
management accesul la
documentația
conexă
4.4.5 controlul Procedură Controlul documentelor
documentelor Inregistrare Liste de documente cu Proceduri, instrucțiuni,
indicii în vigoare înregistrări, moduri
de operare
4.46 control Proceduri Aspecte semnificative de Identificabile și

operațional mediu controlabile de
către organizație
Suplinirea lipsei unor
proceduri
Instrucțiuni Plan de informare privind

obligațiile colaboratorilor
externi
Contract
Înregistrări Lista(afișată) a regulilor de
intervenție
Lista instrucțiunilor de folosire a
modurilor de acțiune legate de
aspectele
semnificative de mediu
4.4.7 pregătire Proceduri Identificare accidentelor
pentru situații de esențiale
urgență Prevenirea apariției
accidentelor
Mod de intervenție în cazul
producerii unor accidente
Controlul situațiilor de
urgență
Moduri de Moduri de operare pentru
operare diferite tipuri situații de urgență
Înregistrări Program de teste pentru
verificarea procedurilor
Inventarul accidentelor/incidentelor
produse
Rapoarte asupra testelor

efectuate
4.5.1 monitorizare Proceduri Efectuarea măsurărilor Cine, cum, cu ce
și măsurare măsoară?
Etalonarea și întreținerea Această procedură nu
aparatelor este cerută în mod
special de ISO14001 dar
este preluată din ISO
9000
Evaluarea periodică a
conformității
Instrucțiuni Program de monitorizare
Moduri de Sistem de colectare a datelor
operare Analiza obiectivelor și a
reglementărilor
Înregistrări Fișe conținând rezultatelor
măsurărilor
4.5.2 Proceduri Tratarea și analizarea
neconformitate, neconformităților
acțiune corectivă și Definirea responsabilităților
acțiune preventivă și autorității
Acțiuni corective și
preventive
Inregistrare Fișe privind evoluția tratării
neconformităților
4.5.3 Întregistrări Proceduri Identificarea, păstrarea și
eliminarea înregistrărilor
Înregistrări Lista diverselor înregistrăricu Se recomandă
indicarea duratei de păstrare a păstrarea cât mai
fiecăreia îndelungată a
rezultatelor
măsurătorilor
privind calitatea
apei, solului,
aerului, etc
4.5.4 auditul Procedură Elaborarea auditului SMM

sistemului de Înregistrări Program de audit
management de Raport de audir
mediu
4.6 analiză Procedură/manual Organizarea analizei ISO 14001 nu
efectuată de efectuate de conducere prevede în mod
conducere expres o astfel de
procedură.
Principalele
elemente pot fi
introduse și în
manual
Înregistrare Proces-verbal privind analiza

conducerii
Stabilirea unor proceduri care să se bazeze pe analiza proceselor

Definirea corectă a unui proces (Lupu, 2014):
• Instalații și echipamente
• Resurse logistice
• Documentație
• Personal
• Autoritate și responsabilități
Exemple de proceduri de mediu si calitate bazate de analiza proceselor (Lupu, 2014):
Indicativ Tipuri de procedură Mediu Calitate
1 Asigurarea securității companiei *
2. Verificarea făcută de conducere și penalități *
3. Aducerea la cunoștința salariaților și obligațiilor *
reglementate
4. Înregistrarea și gestionarea reclamațiilor de mediu *
5. Gestionarea textelor legislative și reglementare și a altor *

cerinte de mediu
6. Gestionarea deșeurilor periculoase *
7. Monitorizarea factorilor de impact *
8. Regulament intern de funcționare a sistemului de *
management de mediu
9 Permis de lucru pe platforma T *
10 Gestiune deșeurilor comune *
11 Identificarea și izolarea produselor neconforme etc. *
Cum se redactează efectiv o procedură

Se cunosc următoarele moduri de redactare (Lupu, 2014; Ionescu, 2000):
• Sub formă descriptivă (A)
• Sub formă de schemă logică (logigramă) (B)
• Sub formă mixtă (C)
(A) Redactarea unei proceduri sub formă descriptivă (Lupu, 2014; Ionescu, 2000)
1. Se stabilește un sumar care, fără a fi impus printr-un document directiv, are, în cele
mai multe cazuri următoarea structură:
• Obiectiv
• Domeniu de aplicare
• Definiții
• Responsabilități
• Documente de referință
• Conținutul procedurii
2. Se dezvoltă fiecare punct al sumarului printr-o descriere succintă, dar clară. Acolo
unde este cazul, această descriere va conține nume de persoane, responsabilități, termene,
documente complementare, alte informații și precizări necesare unei perfecte înțelegeri și
aplicări a procedurii de către salariații vizați
3. Se atașează procedurii date de identificare și alte elemente necesare unei ușoare
urmăriri, arhivări, recunoașteri, comunicări: titlu, indicativ, indice de revizie/completare,
număr total de pagini, numărul paginii curente, restricții de circulație/folosire.
(B) Redactarea unei proceduri sub formă de schemă logică

Prezentarea metodologiei REDAC
• R-responsabil
• E-execută
• D –decide
• A-autoritate
• C- consilier Etapele metodologiei:
Etapa I:
i. Stabilirea obiectului de activitate și a domeniului de aplicare a procedurii
ii. Stabilirea datelor de intrare și a datelor de ieșire
iii. Stabilirea tuturor fazelor de trecere de la datele de intrare la datele de ieșire
Etapa II:
i. Analiza fiecărei faze și stabilirea categoriei în care se încadrează
a. Este o etapă în realizarea procesului
b. Este o opțiune
c. Necesită un document complementar (instrucțiune, procedură)
ii. Elaborarea schemei logice a procedurii folosind următoarele simboluri și

abrevieri
a. Un dreptunghi pentru fiecare etapă
b. Un romb cu două ieșiri pentru fiecare opțiune

c. O săgeată pentru fiecare fază care necesită un document complementar
d. EM - expert (specialist competent) de mediu
e. RM - responsabil de mediu
f. RC - reprezentantul conducerii
g. CM - comitet de mediu
h. Pentru fiecare etapă, indiferent dacă necesită sau nu documente complementare, va
fi desemnat un responsabil
i. Pentru fiecare opțiune va fi desemnat un factor de decizie.
iii. Etapa III

i. Se stabilesc:
a. R Responsabilul subprocesului considerat
b. E Executantul activității de care răspunde R. Uneori este posibil să fie tot R
executantul. In acest caz E lipsește.
c. D Persoana de Decizie în cazul unei opțiuni

d. A Persoana care are Autoritate asupra gestionării subprocesului. A
e. poate opri sau modifica desfășurarea subprocesului
f. C Consilier pentru buna derulare a subprocesului( este competent profesional, dar nu
are putere de decizie)
g. I Persoana care trebuie să fie Informată de către Responsabilul subprocesului, ea este
releul pentru satisfacerea nevoii interne de informare și comunicare.
ii. Se determină documentele de intrare și documentele de ieșire care vor deveni

probe obiective ale activităților efectuate și/sau ale rezultatelor obținute
iii. Se determină instrucțiunile de lucru și modurile de operare
iv. Se numerotează subprocesele și se completează schema logică cu informațiile
necesare unei mai bune înțelegeri a procesului
v. Se elaborează formularele de înregistrare care vor permite utilizatorilor să
descrie activitate din cadrul programului de mediu pe care o desfășoară
vi. Se completează procedura cu elementele de identificare, care să respecte
modelul stabilit la nivelul organizației.
Structură generală asociată unei proceduri sub formă de schemă logică:
Salariati, functii, Schema logică Document de Document de

responsabilitati referință înregistrare
EM RM RC CM
Audit intern din Raport de audit

CR R 23.11….. intern din
23.11….
Autorizație de
C funcționare
E D Reglementări Manual de
mediu MM-
003
CAPITOLUL 9. EVALUAREA PERFORMANȚEI DE MEDIU

9.1. Introducere
Scopul final al introducerii unui SMM este imbunatatirea performantei sale de mediu.
In acest context este necesar sa existe instrumente clare care sa poata verifica performantele
realizate si sa contribuie la corectarea SMM astfel incat sa asigure o imbunatatire continua a
performantelor de mediu. Judecand prin prisma teoriei sistemelor de reglare automata, relatia
SMM - performanta de mediu - instrumente de evaluare a performantei, se poate reprezenta
grafic ca o bucla de reglaj cu reactie inversa, unde reactia inversa o reprezinta instrumentele
de evaluare a performantei de mediu – Figura 9.1 (Lupu, 2014).
Figura 9.1. Scopul final al introducerii unui SMM

Sursa: Lupu, 2014
Printre instrumentele ce permit o verificare a performantei de mediu amintim

urmatoarele metode si procedee (Lupu, 2014):
♦ evaluarea performanței de mediu (EPM) – Figura 9.2;
♦ auditul de mediu;
♦ evaluarea ciclului de viata (ECV);
♦ reviziile de mediu.
In prezentul capitol ne vom ocupa de o metoda de verificare a performantei de mediu
numita prescurtat E.P.M. (evaluarea performantei de mediu). E.P.M. este un proces de
management intern si un instrument destinat sa furnizeze conducerii informatii sigure si
verificabile, pe o baza continua, pentru a determina daca performanta de mediu a organizatiei
respecta criteriile stabilite de conducerea organizatiei. Am subliniat cuvintele ,,pe o baza
continua“ deoarece vom vedea ca sunt si instrumente de evaluare a performantei cu caracter

periodic, discontinuu (Lupu, 2014).
E.P.M. poate fi folosit ca ajutor pentru:
i. identificarea aspectelor de mediu importante;
ii. fixarea criteriilor de performanta interna;
iii. evaluarea performantelor realizate comparativ cu criteriile de performanta stabilite.
Alaturi de E.P.M. exista si alte instrumente de evaluare a performantei de mediu (audit,
E.C.V. , reviziile de mediu). E.P.M. este un instrument continuu de evaluare spre deosebire de
audit care se realizeaza periodic. E.P.M. pune accent pe evaluarea performantelor organizatiei,
in timp ce E.C.V. pune accent pe evaluarea aspectelor de mediu si a impactului potential asociat
produselor si serviciilor unei organizatii (Lupu, 2014).
Definitii specifice pentru E.P.M.
Termenii folositi in continuare au aceeasi semnificatie cu cei utilizati pana in prezent,
dar apar si unii termeni specifici noi cum ar fi (Lupu, 2014):
i. indicator al starii mediului (I.S.M./ ECI) - expresie specifica ce asigura informatii despre
conditiile locale, regionale, nationale sau globale ale mediului.
Nota - “Regional” se poate referi la un stat, provincie sau grup de state din cadrul unei
tari sau se poate referi la un grup de tari sau un continent, in functie de scara
fenomenelor de mediu pe care organizatia le alege.
ii. criteriu de performanta de mediu
Obiectiv, tinta sau alt parametru al performantei de mediu fixat de conducerea
organizatiei si folosit in scopul evaluarii performantei de mediu.
iii. evaluarea performantei de mediu (E.P.M./ EPE)
Proces care usureaza deciziile conducerii legate de performanta de mediu a unei
organizatii prin alegerea indicatorilor, strangerea si analizarea datelor, evaluarea
informatiilor in functie de criteriile de performanta de mediu, precum si raportarea,
comunicarea, revizuirea si imbunatatirea continua a acestui proces.
iv. indicatorul performantei de mediu (I.P.M./ EPI)
Expresie specifica ce furnizeaza informatii despre performanta de mediu a organizatiei.
Note:
1. un I.P.M. care furnizeaza informatii despre performanta de mediu ale operatiilor unei
organizatii se numeste indicator de performanta operational
(Indicatori de performanţă operaţionali (OPI) sunt o categorie de EPI care furnizează informaţii
despre performanţa de mediu a activităţilor organizaţiei – conform ISO 14031)
2. un I.P.M. care furnizeaza informatii despre eforturile conducerii de a influenta performanta de

mediu a unei organizatii se numeste indicator de performanta a conducerii/ managementului
(Indicatori de performanţă a managementului (MPI) sunt o categorie de EPI care furnizează
informaţii despre eforturile managementului de a influenţa performanţa de mediu a activităţilor
organizaţiei – conform ISO 14031).
Figura 9.2. Evaluarea performanței de mediu

Sursa: ISO 14031
9.2. Etapele procesului de evaluare a performantelor de mediu
E.P.M. este un poces de management intern care se bazeaza pe folosirea indicatorilor

si pe compararea performantei trecute si prezente a organizatiei cu criteriile sale de
performanta de mediu. In acceptiunea standardului ISO 14031, procesul de evaluare a
performantelor de mediu urmeaza un model de management ce poate fi prezentat sintetic
prin: ,,Planifica - Realizeaza (efectueaza) - Verifica si actioneaza” (Lupu, 2014).
Comparativ cu cele cinci principii ale S.M.M. regasim principiul 2 - planificarea,
principiul 3 - implementarea (realizarea), principiul 4 - evaluarea si masurarea, respectiv 5 -
analiza si imbunatatire continua, care se regasesc in etapa ,,verifica si actioneaza“ (Lupu, 2014).
Detaliat, etapele procesului de evaluare a performantei de mediu sunt (Lupu, 2014):
♦ PLANIFICA
a) planificarea E.P.M.
b) alegerea indicatorilor E.P.M. (procesul de alegere al indicatorilor se
poate referi atat la indicatorii existenti cat si la dezvoltarea unor indicatori noi);
♦ REALIZEAZA (EFECTUEAZA)
c) utilizarea datelor si informatiilor, care include:
1. colectarea datelor relevante pentru indicatorii alesi;
2. analizarea si transformarea datelor in informatii care sa descrie
performanta demediu a organizatiei;
3. evaluarea informatiilor care descriu performanta de mediu a
organizatiei in comparatie cu criteriile de performanta de mediu ale
organizatiei;
4. raportarea si comunicarea informatiilor care descriu performanta de
mediu a organizatiei.
♦ VERIFICA SI ACTIONEAZA
d) revizuirea si imbunatatirea E.P.M.
In continuare vom utiliza doua categorii de indicatori pentru E.P.M. (Lupu, 2014):
◊ Indicatori de performanta de mediu (I.P.M./ EPI)
◊ Indicatori de stare a mediului (I.S.M./ ECI) Indicatorii de performanta de mediu
la randul lor pot fi:
• Indicatori de performanta a conducerii/ managementului (I.P.C./ MPI)

• Indicatori de performanta operationali (I.P.O./ OPI)
La nivelul unei organizatii exista o legatura stransa intre deciziile si actiunile conducerii,
performanta operatiunilor sale si starea mediului. Acest fapt se reflecta si in fluxurile
informationale sau materiale in centrul carora se afla o anumita organizatie (Lupu, 2014):
Angajamentul conducerii pentru implementarea E.P.M. este esential. E.P.M. trebuie
adaptata marimii, localizarii, tipului, necesitatilor si prioritatilor organizatiei. De asemenea
E.P.M. trebuie sa fie eficient din punct de vedere al costurilor si sa faca parte firesc din functiile
si activitatile obisnuite ale organizatiei (Lupu, 2014).
Informatiile furnizate prin sistemul de E.P.M. ajuta o organizatie sa (Lupu, 2014):
• determine toate actiunile necesare pentru a se conforma criteriilor sale de
performanta de mediu;
• identifice aspectele importante de mediu;
• identifice ocaziile favorabile pentru un mai bun management al aspectelor sale
de mediu (de exemplu prevenirea poluarii);
• identifice directiile in performanta sa de mediu;
• creasca eficienta si eficacitatea organizatiei;
• identifice ocaziile favorabile strategice.
Totodata raportarea si comunicarea interna si externa, contribuie la realizarea mai
buna a criteriilor de performanta si ajuta angajatii la indeplinirea responsabilitatilor ce le revin
(Lupu, 2014).
9.2.1. Planificarea EPM (Planifică)
O organizaţie ar trebui să-şi bazeze planificarea EPM (inclusiv alegerea indicatorilor

pentru EPM) pe: (i) aspectele de mediu semnificative pe care le poate controla şi pe care se
presupune că le poate influenţa; (ii) criteriile sale de performanţă de mediu; (iii) opiniile părţilor
interesate (EN ISO 14031).
În planificarea EPM, organizaţia poate de asemenea să ia în considerare (EN ISO 14031):
i. întreaga sa gamă de activităţi, produse şi servicii;
ii. structura sa organizatorică
iii. strategia sa globală de afaceri;

iv. politica sa de mediu;
v. informaţiile necesare pentru respectarea cerinţelor legale şi a altor cerinţe;
vi. acordurile internaţionale de mediu relevante;
vii. beneficiile şi costurile de mediu;
viii. informaţiile necesare pentru analiza efectelor financiare referitoare la performanţa de
mediu;
ix. nevoia de informaţii consecvente referitoare la performanţa sa de mediu de la un an la
altul;
x. informaţii despre starea de mediu locală, regională, naţională sau globală;
xi. factori culturali şi sociali.
Resursele financiare, fizice şi umane necesare realizării EPM ar trebui să fie identificate
şi asigurate de management. În funcţie de capacităţile şi resursele sale, domeniul de aplicare
iniţial al EPM al unei organizaţii poate fi limitat la acele elemente ale activităţilor, produselor şi
serviciilor sale cărora conducerea le acordă cea mai mare prioritate. În timp, domeniul de
aplicare iniţial al EPE poate fi extins pentru a cuprinde elemente ale activităţilor, produselor şi
serviciilor organizaţiei care nu au fost luate în considerare anterior (EN ISO 14031).
Identificarea aspectelor de mediu ale unei organizaţii este un element de intrare
important a planificării EPM. Aceste informaţii sunt, în mod obişnuit, dezvoltate în cadrul unui
sistem de management de mediu. Îndrumări privind identificarea aspectelor semnificative de
mediu în cadrul sistemelor de management de mediu pot fi găsite în ISO 14001 şi ISO 14004.
O organizaţie care are un sistem de management de mediu ar trebui să-şi evalueze
performanţa de mediu în funcţie de politica, obiectivele, ţintele de mediu şi alte criterii de
performanţă de mediu (EN ISO 14031).
O organizaţie fără un sistem de management de mediu poate utiliza EPM pentru
identificarea aspectelor de mediu pe care le consideră semnificative şi la stabilirea criteriilor
pentru performanţa sa de mediu. Pentru a determina aspectele de mediu semnificative, o
astfel de organizaţie ar trebui să ţină seama de (EN ISO 14031):
i. scara şi natura utilizării materialelor şi energiei;
ii. emisii;
iii. riscuri;
iv. starea de mediu;

v. posibilitatea incidentelor;
vi. cerinţe legale, reglementate şi de alt tip la care subscrie organizaţia.
Indiferent dacă organizaţia are, sau nu are, un sistem de management de mediu trebuie
să planifice EPM în corelare cu stabilirea criteriilor de performanţă de mediu astfel încât
indicatorii selectaţi pentru EPE să fie adecvaţi pentru a descrie performanţa de mediu a
organizaţiei faţă de aceste criterii (EN ISO 14031).
Exemple de surse din care pot proveni criteriile de performanţă de mediu: (i)
performanţa actuală şi anterioară; (ii) cerinţele legale; (iii) codurile, standardele şi cele mai
bune practici recunoscute; (iv) informaţii şi date de performanţă existente în industrie şi în alte
organizaţii sectoriale; (v) analizele şi auditurile efectuate de management; (vi) opiniile părţilor
interesate; (vii) cercetarea ştiinţifică (EN ISO 14031).
Alegerea indicatorilor pentru EPM
Indicatorii pentru EPM sunt selectaţi de organizaţii ca mijloace de prezentare

cantitativă sau calitativă a datelor sau informaţiilor într-o formă mai utilă şi uşor de înţeles.
Indicatorii ajută la transformarea datelor relevante în informaţii succinte despre eforturile
managementului de a influenţa performanţa de mediu a organizaţiei, performanţa de mediu a
activităţilor organizaţiei sau starea mediului. O organizaţie ar trebui să aleagă un număr
suficient de indicatori relevanţi şi accesibili pentru a evalua performanţa sa de mediu. Numărul
indicatorilor aleşi pentru EPM trebuie să reflecte natura şi scara la care se desfăşoară
activităţile organizaţiei. Alegerea indicatorilor pentru EPM determină ce date ar trebui folosite.
Pentru a facilita acest efort organizaţiile pot dori să folosească datele deja disponibile şi
colectate de organizaţie sau de alte organizaţii (EN ISO 14031).
Informaţiile conduc la indicatori pentru EPM care pot fi exprimaţi ca măsuri directe sau
relative sau ca informaţii indexate. Indicatorii pentru EPE pot fi agregaţi sau ponderaţi, în
funcţie de natura informaţiei şi de scopul în care se intenţionează să se folosească. Agregarea
şi ponderarea trebuie făcută cu grijă pentru a asigura verificarea, reproductibilitatea,
comparabilitatea şi înţelegerea. Ar trebui să existe o înţelegere clară a ipotezelor considerate
la manipularea datelor şi transformarea acestora în informaţii şi indicatori pentru EPM (EN ISO
14031).
Alegerea indicatorilor de performanţă a managementului (MPI)

In contextul EPM, managementul organizaţiei include politicile, resursele umane,
planificarea activităţilor, practicile şi procedurile la toate nivelele organizaţiei, precum şi
deciziile şi acţiunile asociate cu aspectele de mediu ale organizaţiei. Eforturile şi deciziile
întreprinse de conducerea organizaţiei pot influenţa performanţa activităţiilor organizaţiei şi în
acest fel pot contribui la performanţa globală de mediu a organizaţiei – Figura 9.3 (EN ISO
14031).
Figura 9.3. Relaţiile dintre managementul, activităţile organizaţiei şi starea mediului

Sursa: ISO 14031
Indicatorii MPI ar trebui să furnizeze informaţii privind capabilitatea şi eforturile

organizaţiei în gestionarea problemelor referitoare la instruire, cerinţe legale, alocarea şi
utilizarea eficientă a resurselor, managementul costurilor de mediu, aprovizionarea,
dezvoltarea produsului, documentaţia sau acţiunile corective care au, sau pot avea, o influenţă
asupra performanţei de mediu a organizaţiei. MPI ar trebui să sprijine evaluarea eforturilor,
deciziilor şi acţiunilor managementului de a îmbunătăţi performanţa de mediu (EN ISO 14031).
De exemplu MPI pot fi folosiţi pentru a evidenţia (EN ISO 14031):
i. implementarea şi eficacitatea diferitelor programe de management de mediu;
ii. acţiunile managementului care influenţează performanţa de mediu a activităţilor

organizaţiei, şi eventual, starea mediului;
iii. eforturile cu importanţă deosebită pentru succesul managementului de mediu al
organizaţiei;
iv. capacităţile de management de mediu ale organizaţiei, inclusiv flexibilitatea de a se
adapta la modificările condiţiilor, la realizarea obiectivelor specifice, coordonarea
eficientă sau capacitatea de rezolvare a problemelor;
v. conformitatea cu cerinţele legale şi reglementate precum şi conformitatea cu alte
cerinţe la care organizaţia subscrie;
vi. costurile financiare sau beneficii.
În plus, eficacitatea MPI poate ajuta la:
i. anticiparea modificărilor performanţei;
ii. identificarea cauzelor primare în cazul în care performanţa actuală depăşeşte, sau nu
respectã, criteriile de performanţă de mediu relevante;
iii. identificarea oportunităţilor pentru acţiuni preventive.
Alegerea indicatorilor de performanţă operaţionali (OPI)
Indicatorii de performanţă operaţionali (OPI) ar trebui să furnizeze conducerii

informaţii despre performanţa de mediu a activităţilor organizaţiei referitoare la OPI se referă
la (EN ISO 14031):
i. intrări: materiale (de exemplu: materii prime, materiale procesate, materiale reciclate,
materiale reutilizate; resurse naturale), energie şi servicii;
ii. furnizarea intrărilor pentru activităţile organizaţiei.
iii. proiectarea, instalarea, exploatarea (inclusiv pentru situaţiile de urgenţă şi activităţile
care nu sunt uzuale) şi întreţinerea utilităţilor fizice şi a echipamentelor organizaţiei.
iv. ieşiri: produse (de exemplu: produse principale, produse secundare, materiale reciclate
şi reutilizate), servicii, deşeuri (de exemplu: solide, lichide, periculoase, nepericuloase,
reciclabile, reutilizabile) şi emisii (de exemplu: emisii în aer, efluenţi în ape sau pe sol,
zgomot, vibraţii, căldură, radiaţii, lumină) rezultate din activităţile organizaţiei;
v. distribuţia ieşirilor rezultate din activităţile organizaţiei.
Selectarea indicatorilor de stare a mediului (ECI)

Indicatorii de stare a mediului (ECI) furnizează informaţii despre starea de mediu locală,
regională, naţională sau globală. Starea mediului se poate modifica în timp sau în funcţie de
evenimente specifice. Deoarece ECI nu măsoară direct impactul asupra mediului, modificările
ECI pot furniza informaţii utile privind relaţiile dintre starea mediului şi activităţile, produsele
şi serviciile organizaţiei (EN ISO 14031).
Organizaţiile sunt încurajate să ţină seama de ECI în EPM. ECI furnizează organizaţiei
contextul de mediu pentru a sprijini (EN ISO 14031):
i. identificarea şi managementul referitor la aspectele de mediu semnificative;
ii. evaluarea gradului de adecvare al criteriilor de performanţă de mediu;
iii. selectarea EPI (MPI şi OPI);
iv. stabilirea nivelului de referinţă faţă de care să se măsoare modificările;
v. determinarea modificării mediului în timp, în funcţie de programul de mediu aflat în
desfăşurare;
vi. investigarea relaţiilor posibile dintre starea mediului şi activităţile, produsele şi serviciile
organizaţiei;
vii. determinarea necesităţilor de acţiune.
În mod frecvent, dezvoltarea şi aplicarea ECI este mai curând responsabilitatea
agenţiilor guvernamentale locale, regionale, naţionale sau internaţionale, a organizaţiilor
neguvernamentale şi a instituţiilor ştiinţifice şi de cercetare, decât a organizaţiilor de afaceri.
Cu toate acestea, organizaţiile care pot identifica o relaţie între activităţile lor şi starea unor
factori de mediu pot alege să-şi elaboreze proprii ECI ca sprijin în evaluarea performanţei lor
de mediu corespunzător capabilităţilor, intereselor şi necesităţilor lor (EN ISO 14031).
O organizaţie care a identificat o condiţie specifică de mediu care rezultă direct din
propriile sale activităţi, produse şi servicii poate alege EPM (MPI şi OPI) care leagă eforturile
managementului şi performanţa operaţională de modificările stării de mediu (EN ISO 14031).
INDICATII PRACTICE (EN ISO 14031):

Exemple care ilustrează un aspect de mediu identificat cu indicatorii de legătură aleşi pentru EPM
EXEMPLUL 1:
O organizaţie de servicii situată într-o zonă în care calitatea aerului este nesatisfăcătoare utilizează informaţiile privind
calitatea aerului pentru a alege indicatorii adecvaţi pentru EPM, conform obiectivului său de reducere a emisiilor de la
motoarele autovehiculelor.
ECI (indicatori de stare a mediului):

 concentraţiile poluanţilor din aer asociaţi emisiilor motoarelor autovehiculelor.
OPI (indicatori de performanţă operaţionali):

 reducerea emisiilor motoarelor autovehiculelor, determinate de utilizarea combustibililor alternativi;
 cantitatea totală de combustibili consumaţi;
 eficienţa combustibilului în funcţie de motorul autovehiculului;
 frecvenţa operaţiilor de mentenanţă pentru vehicule;
 numărul de vehicule echipate cu tehnologii de control de mediu.
MPI (indicatori de performanţă a managementului):

 suma de bani cheltuită pentru promovarea transportului public şi utilizarea sa;
 numărul de ore de instruire a angajaţilor în scopul utilizării transportului public;
 eficacitatea eforturilor de reducere a consumului de combustibil, de îmbunătăţire a mentenanţei autovehiculelor şi
a eficienţei combustibililor, precum şi de utilizare a combustibililor alternativi.
EXEMPLUL 2:
Într-o regiune geografică în care informaţiile de mediu indică o reducere a alimentării cu apă, o organizaţie poate alege
indicatorii pentru EPE în funcţie de măsurile de conservare a apei, care nu ar fi fost aleşi fără această informaţie.
ECI (indicatori de stare a mediului):

 nivelul apei subterane;
 rata de revenire la nivelul de referinţă.
OPI (indicatori de performanţă operaţionali):

 cantitatea de apă utilizată pe zi;
 cantitatea de apă utilizată pe unitatea de producţie.
MPI (indicatori de performanţă a managementului):

 suma de bani cheltuită pentru cercetarea metodelor de reducere a consumului de apă.
9.2.2. Utilizarea datelor şi a informaţiilor (Efectuează)

Etapele utilizării datelor şi informaţiilor pentru evaluarea performanţei de mediu se pot
observa în Figura 9.4 (EN ISO 14031).
Figura 9.4. Utilizarea datelor şi informaţiilor pentru evaluarea performanţei de mediu

Sursa: ISO 14031
Colectarea datelor
O organizaţie ar trebui să colecteze datele cu regularitate pentru a asigura datele de
intrare pentru calcularea valorilor indicatorilor aleşi pentru EPE. Datele ar trebui colectate în
mod sistematic din surse corespunzătoare cu o frecvenţă conform planificării EPE (EN ISO
14031).
Procedurile de colectare a datelor trebuie să asigure credibilitatea datelor; aceasta
depinde de factori cum sunt disponibilitatea, adecvarea, validarea ştiinţifică şi statistică şi
verificarea. Colectarea datelor ar trebui susţinută de practici de asigurarea şi controlul calităţii

prin care să se asigure că datele obţinute sunt de tipul şi calitatea necesare pentru utilizarea
EPE. Procedurile de colectare a datelor ar trebui să includă identificarea, completarea,
stocarea, regăsirea şi dispunerea corespunzătoare a datelor şi informaţiilor (EN ISO 14031).
O organizaţie poate utiliza propriile date sau date din alte surse. De exemplu, datele
pot fi colectate de la: monitorizare şi măsurare; interviuri şi observaţii; rapoarte regulate;
înregistrări de inventar şi de producţie; înregistrări financiare şi de contabilitate; înregistrări de
aprovizionare; rapoarte de evaluare sau de audit ale analizei de mediu; înregistrări ale instruirii
în domeniul mediului (EN ISO 14031).
Analiza şi transformarea datelor

Datele colectate trebuie analizate şi transformate în informaţii care să descrie
performanţa de mediu a organizaţiei, exprimate sub forma indicatorilor de EPE. Toate datele
relevante şi credibile care au fost colectate trebuie luate în considerare, pentru a evita orice
eroare de justeţe a rezultatelor (EN ISO 14031).
Analiza datelor poate include considerarea calităţii, valabilităţii, adecvării şi integrităţii
datelor necesare producerii de informaţii credibile.
Informaţiile care descriu performanţa de mediu a organizaţiei pot fi dezvoltate utilizând
calcule, cele mai bune estimări, metodele statistice, şi/sau tehnicile grafice sau prin indexare,
agregare sau ponderare (EN ISO 14031).
Evaluarea informaţiilor
Informaţiile obţinute din datele analizate exprimate sub formă de EPI şi dacă este
posibil ECI, ar trebui comparate cu criteriile de performanţă de mediu ale organizaţiei. Această
comparaţie poate indica progresul sau deficienţele performanţei de mediu. Rezultatele acestei
comparaţii pot fi utile pentru a înţelege din ce cauză criteriile de performanţă de mediu au fost,
sau nu au fost îndeplinite. Informaţiile care descriu performanţa de mediu a organizaţiei şi
rezultatele comparaţiei ar trebui raportate managementului, pentru a susţine acţiunile
corespunzătoare ale managementului pentru îmbunătăţirea sau susţinerea nivelului
performanţei de mediu (EN ISO 14031).
Raportare şi comunicare
Raportarea şi comunicarea performanţei de mediu furnizează informaţii utile care
descriu performanţa de mediu a organizaţiei. Aceste informaţii pot fi raportate sau comunicate
părţilor interesate din interiorul sau din exteriorul organizaţiei, pe baza evaluării
managementului a necesităţilor şi a grupurilor vizate. Raportarea şi comunicarea performanţei
de mediu include (EN ISO 14031):
i. Raportare şi comunicare internă: management trebuie să se asigure că informaţiile
corespunzătoare şi necesare care descriu performanţa de mediu a organizaţiei sunt
comunicate periodic în întreaga organizaţie. Aceasta poate ajuta angajaţii, părţile
contractante şi alte persoane care au legătură cu organizaţia să-şi îndeplinească
responsabilităţile, iar organizaţia să îndeplinească criteriile de performanţă de mediu.
O organizaţie ar putea ţine seama de aceste informaţii în analiza sistemului său de
management de mediu.
ii. Raportare şi comunicare externă: o organizaţie poate alege sau i se poate cere să emită
rapoarte de mediu sau declaraţii de mediu care furnizează informaţii ce descriu
performanţa sa de mediu părţilor externe interesate. EPE furnizează informaţii pe care
o organizaţie le poate include în rapoartele sale de mediu sau în alte comunicări cu
factorii externi.
Un număr de factori poate influenţa decizia unei organizaţii de a raporta în mod
voluntar informaţii care descriu performanţa de mediu. Aceşti factori pot include
interesul unei organizaţii în îmbunătăţirea poziţiei sale de afaceri şi a relaţiilor cu părţile
interesate, inclusiv cu comunităţile în care funcţionează.
Această comunicare trebuie să fie o reprezentare credibilă a performanţei de mediu a
organizaţiei. Informaţiile care descriu performanţa de mediu a unei organizaţii trebuie
să fie reale şi prezentate într-un mod adecvat nivelulului de cunoştinţe tehnice ale
părţilor interesate. Atunci când o organizaţie optează pentru efectuarea de comunicări
externe, metodele de raportare şi comunicare alese trebuie să încurajeze comunicarea
între organizaţie şi părţile interesate.
9.2.3. Analiza şi îmbunătăţirea EPE (Verifică şi acţionează)

EPE a unei organizaţii şi rezultatele acesteia trebuie analizate periodic pentru a
identifica oportunităţile de îmbunătăţire. O astfel de analiză poate contribui la acţiunile de
îmbunătăţire a performanţei managementului şi activităţilor organizaţiei şi poate avea ca
rezultat îmbunătăţirea stării mediului (EN ISO 14031).
Etapele de analiză a EPE şi rezultatele acesteia pot include analiza (EN ISO 14031):
i. eficacităţii costurilor şi beneficiilor realizate;
ii. progresului în îndeplinirea criteriilor de performanţă de mediu;
iii. relevanţei criteriilor de performanţă de mediu;
iv. relevanţei indicatorilor aleşi pentru EPE;
v. surselor de date, metodelor de colectare a datelor şi calitatea datelor.
BIBLIOGRAFIE
Agyeman, J., and B. Angus, (2003), The role of civic environmentalism in the pursuit of
sustainable communities, Journal of Environmental Planning and Management, 46 (3), 345-63.
Alavi, M., and Leidner, D.E, (2001), Review: Knowledge management and knowledge
management systems: Conceptual foundations and research issues, MIS Quarterly, 25 (1), 107-
136.
Albuquerque, P., Bronnenberg, B.J., Corbett, C.J., (2007), A spatiotemporal analysis of
the global diffusion of ISO 9000 and ISO 14000 certification, Management Science, 53 (3), 451-
468
Aloysius, J., (2006), User Acceptance of multi-criteria decision support systems: the
impact of preference elicitation techniques, Eur J Oper Res 169:273–285
Andrews, L., Amaral, D., Keiner, S., Darnall, N., Rigling, D., Edwards Jr D., et al., (2003),
NDEMS – National database on environmental management systems, Project final report,
Chapel Hill: Department of Public Policy, University of North Carolina
Appelt C.K., Milch K.F., Handgraaf M.J.J., Weber E.U., (2011), The Decision Making
Individual Differences Inventory and guidelines for the study of individual differences in
judgment and decision-making research, Judgment and Decision Making, 6 (3), 252–262.
Ashby, R., (1956), Design for a Brain, New York: John Wiley and Sons
Asociaţia de Standardizare din România – ASRO (1999), Management de mediu.
EVALUAREA PERFORMANŢEI DE MEDIU. Ghid, SR EN ISO 14031 : 2001
Asociaţia de Standardizare din România – ASRO, (2005a), Sisteme de management de
mediu. Cerinţe cu ghid de utilizare, SR EN ISO 14001: 2005.
Asociaţia de Standardizare din România – ASRO, (2005b) Sisteme de management de
mediu. Linii directoare referitoare la principii, sisteme şi tehnici de aplicare, SR EN ISO 14004:
2005.
Aurian, J., Boldur, Gh., Lazar, S., (1967), Cercetarea operationala in constructii, Editura
Stiintifica, Bucureşti
Aviso, K., Tan, R., Culaba, A., (2008), Application of rough sets for environmental
decision support in industry, Clean Techn Environ Policy, 10:53–66
Baber, W. F., Bartlett R. V., (2007), Problematic participants in deliberative democracy:
Experts, social movements, and environmental justice, International Journal of Public
Administration, 30 (1), 5-22.
Ball, J., (2002), Can ISO 14000 and eco-labelling turn the construction industry green?,
Building and Environment, 37 (4), 421-428.
Barrow, C., D., (1997), Environmental and Social Impact Assessment. An Introduction,
John Wiley and Sons, Inc., New York
Bathler, J., (2000), Decizion Theory: An introduction to Dynamic programming and
sequentioal decizion, John wiley, New York
Beckmerhagen I, Berg H, Karapetrovic S, Willborn W., (2003), Integration of
management systems: focus on safety in the nuclear industry, International Journal of Quality
and Reliability Management, 20(2):209–27
Benait, B., (2001), Multi-criteria analysis for environmental management. J. Multi-Crit.
Decis., Anal. 10:51
Bernardo M, Casadesus M, Karapetrovic S, Heras I., (2008), Management systems:

integration degrees, Empirical study, In: Proceedings of the 11th QMOD Conference,
Helsingborg, Sweden, August 20–22
Best, S., Nocella J., (2006), Igniting a revolution: Voices in defense of the earth, Oakland,
CA: AK Press.
Boiral, O., (2002),Tacit knowledge and environment management, Long Range Plann,
35 (3), 291-317.
Boldur, Gh., (1969), Procese informationale si de decizie in economie, Editura Stiintifica,
Bucureşti
Boldur, Gh., (1973), Fundamentarea complexa a procesului decizional economic,
Editura Stiintifica, Bucureşti
Bourgeois, L., McAllister, D., Mitchell, T., (1978), The Effects of Different Organizational
Environments upon Decisions about Organizational Structure, Academy of Management
Journal, 21 (September), 508-514
Brailean, T., Economie Generala, (2004), Editura Institutul European, Iasi
Breyer, S., (1993), Breaking the Vicious Circle: Toward Effective Risk Regulation, Harvard
University Press, Cambridge, MA, USA.
Brulle, R. J., (2002), Habermas and green political thought: Two roads converging,
Environmental Politics, 11 (4), 1-20.
Canavesio, M.M., Martinez, E., (2007), Enterprise modeling of a project-oriented fractal
company for SMEs networking, Computers in Industry, http://www.sciencedirect.com,
doi:10.1016/j.compind.2007.02.-05
Canavesio, M.M., Martinez, E., (2007), Enterprise modeling of a project-oriented fractal
company for SMEs networking, Computers in Industry, http://www.sciencedirect.com,
doi:10.1016/j.compind.2007.02.-05.
Casadesus M, Marimon F, Heras I, (2008), ISO 14001 diffusion after the success of the
ISO 9001 model, Journal of Cleaner Production, 16(16):1741–54
Cenusa, G., Teoria probabilitatilor, curs in format digital ASE Bucuresti,
http://www.biblioteca-digitala.ase.ro/biblioteca/carte2.asp?id=166&idb=
Chechile,R.,A., Carlisle, S., (1991), Environmental Decizion Making: A Multidisciplinary
Perspective, Van Nostrand Reinhold, New York, NY, USA.
Chelcea S., (2001), Metodologia cercetării sociologice. Metode cantitative şi calitative,
Editura Economică, Bucureşti.
Chung, S.S., Fryxell, G.E., Lo, C.W.H., (2005), Corporate environmental policy statements
in Mainland China: to what extent do they conform to ISO 14000 documentation?,
Environmental Management, 27 (4), 468-482
Ciuci, G., (1963), Elemente de teoria probabilităţilor şi statistică matematică, Editura
Didactică şi Pedagogică, Bucureşti
Ciucu, G., Craiu, V., (1971), Introducere în teoria probabilităţilor şi statistică
matematică, Editura Didactică şi Pedagogică, Bucureşti
Ciucu, G., Craiu, V., Săcuiu, I., (1974), Probleme de teoria probabilităţilor, Editura
Tehnică, Bucureşti
Coglianese C, Nash J., (2001), Environmental management systems and the new policy
agenda, In: Coglianese C, Nash J, editors, Regulating from the inside, Washington: Resources
for the Future
Cornelissen, A.M.G., J van den Berg, Koops, W., Grossman, M. and Udo H.M.J., (2000),
Assessment of sustainable development: A novel approach using fussy set theory. (draft), ERIM
Report Series Research in Management, pp.1-17
Daly, H. E., (1996), Beyond Growth.The Economics of Sustainable Development, Beacon
Press, Boston.
DEX - Dicţionarul explicativ al limbii române, (2009), Ediţia a III-a, revăzuta şi adăugită,
Academia Romana, Editura Univers Enciclopedic.
Dicționarul explicativ al limbii române (ediția a II-a revăzută și adăugită),(2009),
Academia Română, Institutul de Lingvistică „Iorgu Iordan”, Editura Univers Enciclopedic Gold
Dietz, T., Stern P.C., (2008), Public participation in environmental assessment and
decision making, Washington, D. C.: National Academy Press.
Dill, W., (1958), Environment as an Influence on Managerial Behavior, Administrative
Science Quarterly, 2 (March), 409-443
Dobre I., Badescu A., Irimiea E., (2000), Teoria deciziei, Editura Scripta, Bucureşti.
Dooleby K., (2002), Organizational complexity, International Encyclopedia of Business
and Management, Editor Warner M., Thompson Learning, London, 5013-5022
Duncan, R., (1972), Characteristics of Organizational Environments and Percived
Environmental Uncertainty, Administrative Science Quarterly, 17 (September), 313-327
Economy E. C., (2004), The river runs black: The environmental challenge to China's
future, Ithaca NY: Cornell University Press.
Emerson, K., T. Nabatchi, R. O'Leary, and J. Stephens, (2003), The challenges of
environmental conflict resolution, in “The promise and performance of environmental conflict
resolution”, Editor R. O'Leary, L. B. Bingham: 3-26, Washington, D. C.: “Resources for the
Future”.
Emery, F., Trist, L., (1965), The Texture of Organizational Environments, Human
Relation, 18 (February), 21-32
Emilian R., Tigu G., State O., Emilian L., Fundamentele managementul firmei, Editura
ASE, Bucureşti, 2004.
Ewing M., (2003), Public Participation in Environmental Decision-Making, Raport.
Feller, W., (1957), An introduction to probability theory and its applications, vol. I, vol.
II (1966), John Wiley
Filar J., Haurie A., (2010), Uncertainty and Environmental Decision Making: A Handbook
of Research and Best Practice, Springer.
Finster, M., Eagan, P., Hussey, D., (2001), Linking industrial ecology with business
strategy: creating value for green product design, Journal of Industrial Ecology, 5 (3), 107-125.
Forman, B., Gey, J., Laurans, B., “Qualite en environnement vers un systeme de
management integre” , Paris, AFNOR, 1998
Fortunski, B., (2008), Does the environmental management standard ISO 14001
stimulate sustainable development? An example from the energy sector in Poland,
Management of Environmental Quality: An International Journal, 19 (2), 204-212
Frank, D. J., Hironaka A., Schofer E., (2000), The nation-state and the natural
environment over the twentieth century, American Sociological Review, 65 (1), 96-116.
French, S., (1986), Decision theory: An introduction to mathematics of rationality, John
Wiley & Sons: chichester, UK
Frick, J., Kaiser, F. G., Wilson, M., (2004), Environmental knowledge and conservation
behavior: Exploring prevalence and structure in a representative sample, Pers. Indiv. Differ., 37
(8), 1597-1613.
Fryer, P., Ruis, J., (2006), What are fractal systems: A brief description of complex
adaptive and emerging systems (CAES), http://www.fractal.org
Fryxell, G., Lo, C., Chung, S., (2004), Influence of motivations for seeking ISO 14001
certification on perceptions of EMS effectiveness in China, Environmental Management, 33 (2),
239-251
Fundătură, D. , (1992), Dicţionar de management, Editura Diaconu Coresi, Bucureşti.
Garvin D., (1991), How the Baldrige award really works, Harvard Business Review,
69(6):80–93
Gavronski, I., Ferrer, G., Paiva, E., (2008), ISO 14001 certification in Brazil: motivations
and benefits, Journal of Cleaner Production, 16, 87-94.
Glavi, P., Lukman, R., (2007), Review of sustainability terms and their definitions, Journal
of Cleaner Production, 15 (18), 1875-1885
Glavic, P., Lukman, R., (2007), Review of sustainability terms and their definitions,
Journal of Cleaner Production, 15, (18), 1875-1885.
Gnedenko, B. V., (1969), The Theory of probability, Mir Publishees Moscow
Gomez-Mejia, L.R., (2009), Environmental performance and executive compensation:
an integrated agency-institutional perspective, Academy of Management Journal, 52 (1), 103–
126.
González, P., Sarkis, J., Adenso-Díaz, B., (2008), Environmental management system
certification and its influence on corporate practices: evidence from the automotive industry,
International Journal of Operations & Production Management, 28 (11), 1021-1041
Gu, Y., (2004), Global knowledge management research: A bibliometric analysis,
Sceintometrics, 61(2), 171-190.
Habermas J., (1981), The theory of communicative action: Volume 1: Reason and the
rationalization of society, Boston, MA: Beacon Press.
Hawaken, P., (1993), The Ecology of Commerce: A Declaration of Sustainability,
HarperCollins Publisher, New York, NY, USA.
Hax Arnold C., Wilde L. (1999), The Delta model: adaptive management for a changing
world, Sloan Management Review, 40 (2), 11.
Herghiligiu I., Lupu M.L., Epure S.P., (2012), Contributions to environmental decision
making by developing environmental adaptive decision models, ModTech International
Conference, „Modern Technologies, Quality and Innovation - New face of TMCR”, Sinaia,
Romania, Volum I, 437-440.
Herghiligiu, I.V., (2013), Cercetari privind sistemul de management de mediu ca proces
complex la nivelul organizatiilor, Teza de Doctorat, Universitatea Tehnica „Gheorghe Asachi”
din Iasi.
Hermanides, G. And Nijkamp P., (1998), Multicriteria evaluation of sustainable
agricultural land use: a case studey of Lesvos in: Multicriteria Analysis for Land-Use
Management.(ed.) Benait, E., and Nijkamp P., Kluer Academic Publisher, Boston, pp.61-78
Hess, D., Winner L., (2007), Enhancing justice and sustainability at the local level:
Affordable policies for urban governments, Local Environment, 12 (4), 379-95.
Hongzhao, D., Dongxu, L., Yanwei, Z., Chen, Y., (2005), A novel approach of networked
manufacturing collaboration: fractal web based enterprise, Int. Journal on Advanced
Manufacturing Technology 26, 1436–1442
Hongzhao, D., Dongxu, L., Yanwei, Z., Chen, Y., (2005), A novel approach of networked
manufacturing collaboration: fractal web based enterprise, Int. Journal on Advanced
Manufacturing Technology, 26, 1436–1442.
Howard, P.,K., (1994), The Death of Common Sense: How Law is Suffocatin America,
Random House, New York, NY, USA.
http://www.gdrc.org/decision/001-Thesis.pdf.
Huang, J., Ang, B., Poh, K., (1995), Decision analysis in energy and environmental
modeling, Energy 20:843–855
Hurley T., Sadiq R., Mazumder A., (2012), Adaptation and evaluation of the Canadian
Council of Ministers of the Environment Water Quality Index (CCME WQI) for use as an effective
tool to characterize drinking source water quality, Water Research, 46 (11), 3544-3552.
Ionescu, C., (2000), Cum să contruim şi să implementam un sistem de management de
mediu în conformitate cu ISO 14001, Editura Economică, Bucureşti, România.
Ionescu, C., “Cum sa contruim sis a implementam un sist.de manag.de mediu in
conformitate cu ISO 14001”, Romania, Bucuresti, Editura Economica, 2000
ISO. ISO 14001:2004. International standard: environmental management systems –
requirements with guidance for use. Geneva, Switzerland: International Organization for
Standardization; 2004.
ISO. ISO 9000:2005. International standard: quality management systems –
fundamentals and vocabulary, Geneva, Switzerland: International Organization for
Standardization; 2005
ISO. ISO 9001:2000. International standard: quality management systems –
requirements. Geneva, Switzerland: International Organization for Standardization; 2000
ISO. The ISO survey of certifications. Geneva, Switzerland: ISO. Available from:
www.iso.org; 2007
Jänicke, M., (2008), Ecological modernization: new perspectives, Journal of Cleaner
Production, 16 (5), 557-565
Jaynes, E., (1994), Probability theory: the logic of science, Washington University
St.Luis, MO. http://omega.albany.edu:8008/JaynesBook as of Dec.1., 2003
John, D., (1994), Civic Environmentalism: Alternatives to Regulation in States and
Communities, Congressional Quarterly Press, Washington, DC, USA.
Jones, G., George J., Contemporary Management, McGraw-Hill, New York, 2003.
Jurkovich, R., (1974), A Core Typology of Organizational Environmets, Administrative
Science Quarterly, 19 (September), 380-394
Karapetrovic S, Willborn W., (1998), Integration of quality and environmental
management systems, TQM Magazine, 10(3):204–13
Karapetrovic S., (2003), Musings on integrated management systems. Measuring
Business Excellence, 7(1):4–13
Kassinis, G., Vafeas, N., (2006), Stakeholder pressures and environmental performance,
Academy of Management Journal, 49 (1), 145–159.
Keeney, R., & Raiffa, H., (1976), Decizion with multiple objectives: preferences and value
tradeoffs, New York: Wiley
Koutsakas F., Hatzaras P., Vontas A., Koumpis A., (2002), Implementing information
supply chains: the IST Adrenalin project, Journal of Enterprise Information Management, 15 (4),
320-326.
Landy, M., K., Roberts, M., J., Tomas, S., R., (1994), The Environmental Protection
Agency: Asking the Wrong Questions – From Nixon to Clinton, Oxford University Press, New
York, NY, USA.
Lawrence, P., Lorsch, J., (1967), Organization and Environment, Hemewood, Illinois:
Irwing
Lee, K.C., Lee, S., Kang, I.W., (2005), KMPI: measuring knowledge management
performance, Information & Management, 42, 469–482.
Linkov, I., Satterstrom, K.,F., Kiker, G.,A., Bridges, T., S., Benjamin, L., S., Belluck, A., D.,
(2006), From Optimization to Adaptation: Shifting Paradigms in Environmental Management
and Their Application to Remedial Decision, Integrated Environmental Assesment and
Management, 2 (1), 92-98.
Lupu M. L., Trofin O., Trofin N., (2012), Environmental performance - part of
management performance, Environmental Engineering and Management Journal, 11 (2), 393-
405.
Lupu, L., (1998), Cercetări privind perfecţionarea sistemului informaţional decizional
dintr-o întreprindere de profil chimic, Teză de doctorat, Universitatea Tehnică „Gheorghe
Asachi” Iaşi, Facultatea de Textile Pielărie, Catedra de Management şi Ingineria Sistemelor de
Producţie
Lupu, L.M., (2011), Management organizational si performanta ecologica, Curs
universitar, Facultatea de Inginerie Chimica si Protectia Mediului, Universitatea Tehnica
“Gheorghe Asachi” din Iasi.
Lupu, L.M., (2014), Ingineria și managementul mediului, curs universitar (electronic),
Universitatea Tehnică “Gheorghe Asachi” din Iași.
Lupu, M.L., Herghiligiu, I.V., (2011), Analysis regarding quantification of the
environment impact induced by touristic activity, Proceeedings of the 7thInternational
Concerence on Management of Technological Changes, Costache Rusu (Ed), Democritus
University of Thrace, Alexandroupolis, Greece, 297-300.
Macoveanu, M., (2006), Metode si tehnici de evaluare a impactului ecologic, Editura
Ecozone, Iasi.
Mahmoud, M., (2009), A formal framework for scenario development in support of
environmental decision-making, Environmental Modeling Software, 24 (7), 798.
Maier, H.R., Ascough II, J.C., Wattenbach, M., Renschler, C.S., Labiosa, W.B., Ravalico,
J.K., (2008), Uncertainty in Environmental Decision-Making: Issues, Challenges and Future
Directions, capitol de carte in “Developments in Integrated Environmental Assessment”, Editor
A.J. Jakeman, Elsevier.
Massotte, P., Corsi, P., (2006), La Complexité dans les processus de décision et de
management, Editura Lavoisier, Paris.
Matthews, D.H., (2003), Environmental management systems for internal corporate
environmental benchmarking, Benchmarking: An International Journal, 10 (2), 95-106
McCann, J., Selsky, J., (1984), Hyperturbulance and the Emergence of Type 5
Environments, Academy of Management Review, 9 (July), 460-470
McDonalds, M., Mors, T., Phillips, A., (2003), Management system integration: Can it
be done?, Quality Progress, 36,10, ProQuest Central, p.67-74
Melnyk, S.A., Sroufe, R.P., Calantone, R., (2002), Assessing the impact of environmental
management systems on corporate and environmental performance, Journal of Operations
Management, 21 (3), 329-351
Midlarsky, M. I., (1998), Democracy and the environment: An empirical assessment,
Journal of Peace Research, 35 (3), 341-61.
Montiel, I., Delgado-Ceballos J., (2014), Defining and Measuring Corporate
Sustainability: Are We There Yet?, Organization & Environment, 1-27.
Mori, N., (2010), Role Of Stakeholders In Strategic Decision-Making Of Microfinance
Organization, International Business and Economic Research Journal, 9 (7), 51-63.
Morris P., Therivel R. – Editori, (1995), Methods of Environmental Impact Assessment,
UCL Press, London
Nawrocka, D., Parker, T., (2009), Finding the connection: environmental management
systems and environmental performance, Journal of Cleaner Production, 17, 601–607
Nawrocka, D., Parker, T., (2009), Finding the connection: environmental management
systems and environmental performance, Journal of Cleaner Production, 17, 601–607.
Negrei, C.,C., (1999), Instrumente şi metode în managementul mediului, Editura
Economică, Bucureşti
Nica P., Iftimescu A., Management. Concepte şi Aplicatii, Editura Sedcom Libris, Iaşi ,
2008.
Nica P., Prodan A., Iftimescu A., (2002), Management, Editura Sedcom Libris, Iasi.
Nica, P., Iftimescu, A., (2008), Management. Concepte şi aplicaţii, Editura Sedcom Libris,
Iaşi
Niculescu O., Verboncu I., (2008), Fundamentele managementului organizational,
Editura Universitatii, Bucureşti.
Nonaka, I., and Takeuchi, H., (1995), The Knowledge-Creating Company: How Japanese
Companies Create the Dynamics of Innovation, New York: Oxford University Press.
O’Leary, D. E., (1998), Enterprise knowledge management, Computer, 31 (3), 54-61.
Oelreich, K.V., (2004), Environmental certification at Mälardalen University,
International Journal of Sustainability in Higher Education, 5 (2), 133-146
Oliveira, O., Pinheiro, C., (2009), Best practices for the implantation of ISO 14001 norms:
a study of change management in two industrial companies in the Midwest region of the state
of São Paulo – Brazil, Journal of Cleaner Production, 17 (9), 883-885
Oliveira, O.J., Serra, J.R., Salgado, M.H., (2010), Does ISO 14001 work in Brazil?, Journal
of Cleaner Production, 18. 1797-1806.
Olowoporoku D., Hayes E., Longhurst J., Parkhurst G., (2012), The rhetoric and realities
of integrating air quality into the local transport planning process in English local authorities,
Journal of Environmental Management, 101, 23-32.
Onicescu, O., Mihoc, Gh., Ionescu Tulcea, C., (1956), Calculul probabilităţilor şi aplicaţii,
Editura Academiei R.P.R., Bucureşti
Opran, C., Stan, S., (2008), Managementul proiectelor, SNSPA, Editura Comunicare.ro,
Bucuresti, pp.212-214
Opran, C., Stan, S., (2008), Managementul proiectelor, SNSPA, Editura Comunicare.ro,
Bucuresti, 212-214.
Palmer, P. John, (2001), Evaluarea impactului asupra mediului, Manual prezentat de
IMC Consulting Ltd. cu ocazia Seminarului de evaluare a Impactului asupra Mediului, Bucureşti
Paun M., Badescu A., Hartulari C., Albu C., (1998), Analiza sistemelor economice, Editura
Matrix-Rom, Bucureşti.
Perotto, E., Canziani, R., Marchesi, R., Butelli, P., (2009), Environmental performance,
indicators and measurement uncertainty in EMS context: a case study, Journal of Cleaner
Production, 16 (4), 517-530
Petrie, C., Webster, T., Cutkosky, M., (1995), Using Pareto optimality to coordinate
distributed agents, AIEDEM 9:269–281 (http://www-
cdr.stanford.edu/NextLink/papers/pareto/pareto.html)
Poksinska, B., Dahlgaard, J.J., Eklund, J.A.E., (2003), Implementing ISO 14000 in
Quaid, A., (2002), The sustainability inventory: A tool to assist U.S. municipalities’
advance towards sustainability, Local Environment, 7 (4), 447-52.
Renaud, J., Thibault, J., Lanouette, R., Kiss, L.N., Zaras, K., Fonteix, C., (2007),
Comparison of two multicriteria decision aid methods: net flow and rough set methods in a high
yield pulping process, Eur J Oper Res 177(3):1418–1432
Reyes, D., Wright, T., (2001), A design for the environment methodology to support an
environmental management system, Integrated Manufacturing Systems, 12 (5), 323-332
Robbins, P., (2004), Political ecology A critical introduction, Malden, MA: Blackwell.
Robert, K.H., (2000), Tools and concepts for sustainable development, how do they
relate to a general framework for sustainable development, and to each other?, Journal of
Cleaner Production, 8 (3), 243-254.
Robert, K.H., (2000), Tools and concepts for sustainable development, how do they
relate to a general framework for sustainable development, and to each other?, Journal of
Cleaner Production, 8 (3), 243-254
Robert, K.H., et al., (2002), Strategic sustainable development: selection, design and
synergies of applied tools, Journal of Cleaner Production 10 (3), 197-214
Rodríguez M.D.F., Lafarga J.V.T., (2011), Soil Quality Criteria for Environmental
Pollutants, Encyclopedia of Environmental Health, 124-142.
Rogers, M., (2005), Social sustainability and the art of engagement - the small towns:
Big picture experience, Local Environment, 10 (2), 109-24.
Rojanchi, V., Bran, Fl., Diaconu, Ghe., (1997), Protecţia şi Ingineria Mediului, Ed.
Economică, Bucureşti
Rowland-Jones, R., Cresser, M., (2005), An evaluation of current environmental
management systems as indicators of environmental performance, Management of
Environmental Quality: An International Journal, 16 (3), 211-219
Russel, S., Norvig, P., (1995), Artificial Intelligence – A Modern Approach, Pretice Hall,
Upper Saddle River, New Jersey
Rusu C., Voicu M., (1993), ABC-ul Managerului, Editura Gheorghe Asachi, Iasi
Rusu, E., (2001), Decizii optime in management, prin metode ale cercetarii operationale,
Editura Economica, Bucuresti
Rusu, E., (2001), Decizii optime în management, prin metode ale cercetării operaţionale,
Editura Economică, Bucureşti.
Sala, S., (2020), Biofuels for a More Sustainable Future. Life Cycle Sustainability
Assessment and Multi-Criteria Decision Making, Chapter 3 - Triple bottom line, sustainability
and sustainability assessment, an overview, Elsevier.
Seiffert, M., (2008), Environmental impact evaluation using a cooperative model for
implementing EMS (ISO 14001) in small and mediu enterprises, Journal of Cleaner Production,
16, 1447-1461
Sekaran U., (1992), Research methods for business. A skill building approach, John Wiley
& Sons, Inc..
Seppala, J., Basson, L., Norris, G., (2001), Decision analysis framework for life cycle
impact assessment, J Ind Ecol 5(4):45–68
Sexton, K., (2006), Finding Common Ground for Environmental Decisions: Public Health
Principles as a Foundation for Better Choices, Human and Ecological Risk Assessment, 12 (2),
209-218.
Sexton, K., Marcus, A., A., Easter, K., W., (1999), Introduction: Integrating government,
business, and community perspectives, în Sexton, K., Marcus, A., A., Easter, K., W., şi alţii,
„Better Environmental Decision: Strategies for Governments”, Businesses and Communities,
Island Press, Washington, DC, USA, 1-12.
Shoham S., Hasgall A., (2005), Knowledge Workers as Fractals in a Complex Adaptive
Organization, Knowledge and Process Management, 12 (3), 225–236.
Sigel, K., Klauer B., Pahl-Wostl C., (2010), Conceptualizing uncertainty in environmental
decision-making: The example of the EU water framework directive, Ecological Economics, 69
(3), 502-510.
Simon, H., (1956), Rational Choice and Structure of the Environment, Psychological
Review, 63(March), 129-138
Simon, H., (1980), Le Nouveau Management. La décision par les ordinateurs, Editura
Economica, Paris.
Smart, C., Vertinsky, I., (1984), Strategy and the Environment: A Study of Corporate
Response to Crisis, Strategic Management Journal, 5(3), 199-213
Snyder, N., Glueck, W., (1982), Can Environmental Volatility be Measured Objectively,
Academy of Management Journal, 25 (March), 185-192
Spender, J.C., (1996), Making Knowledge the Basis of a Dynamic Theory of the Firm,
Strategic Management Journal, 17, 45-62.
Srinivas, H. (2011), GDRC: The environmental decision-making programme.
http://www.gdrc.org.
Stecjuka, J., Kirikova, M., Asnina, E., (2008), Fractal Modeling Approach for Supporting
Business Process Flexibility, PoEM 2008, LNBIP 15, pp. 98–110, IFIP International Federation for
Information Processing 2008 Sweden: motives, benefits and comparisons with ISO 9000,
International Journal of Quality & Reliability Management, 20 (5), 585-606
Stecjuka, J., Kirikova, M., Asnina, E., (2008), Fractal Modeling Approach for Supporting
Business Process Flexibility, PoEM 2008, LNBIP 15, IFIP International Federation for Information
Processing, 98–110.
Tan, L.P., (2005), Implementing ISO 14001: is it beneficial for firms in newly
industrialized Malaysia?, Journal of Cleaner Production, 13 (4), 397-404
Tarbujaru, V., Sisteme suport pentru decizii, Note de curs, pag. 18-20
Tari J.J., Molina-Azorin J.F., Heras I., (2012), Benefits of the ISO 9001 and ISO 14001
standards: A literature review, Journal of Industrial Engineering and Management, 5 (2), 297-
322.
Teodosiu, C., (2005), Management integrat al mediului, Editia a II-a, Editura Ecozone,
Iaşi, România.
Terreberry, S., (1968), The Evolution of Organization Environments, Administrative

Tharumarajah, A., Wells, A.J., Nemes, L., (1998), Comparison of emerging
manufacturing concepts, Systems, Man and Cybernetics 1, 325–331
Tharumarajah, A., Wells, A.J., Nemes, L., (1998), Comparison of emerging
manufacturing concepts, Systems, Man and Cybernetics, 1, 325–331.
Thiel D., (1998), La dynamique des systèmes, Editura Hermes, Paris.
Thompson, J., (1976), Organization in Action, New York: McGraw-Hill
Thompson, J., McEwen, (1958), Organizational Goals and Environment: Goals-setting
as an Interactive process, American Sociological Review, 23, 23-31
Tinsley, S., Pillai I., (2006), Environmental Management Systems. Understanding
Organizational Drivers and Barriers, Editura Earthscan, U.K..
Toffler, A., (1990), Power shift: Knowledge, wealth and violence at the edge of the 21st.
century, Bantam Books, New York, USA.
Tolman, E., şi Brunswick, E., (1935), The organism and the Causal Texture of the
Environment, American Sociological Review, 42 (January), 43-77
Tosi, H., Aldag, R., Storey, R., (1973), On the Mesurement of the environment: An
Assessment of the Lawrence and Lorsch Environmental Uncertainty Scale, Administrative
Tsoukas, H., and Vladimirou, E., (2001), What is organizational knowledge, Journal of
Management Studies, 38 (7), 973-994.
Vig, N. J., Kraft, M. E., (2006), Toward sustainable development?, Environmental policy:
New directions for the twenty-first century, Eds. N. J. Vig, M. E. Kraft, Washington, DC: CQ
Press, 374-394.
Walsh P., Koutsakas P., Vontas A., Koumpis A., (2003), Building enterprise-wide
information supply chaines based on the fractal concept, Journal of Manufacturing Technology
Management, 14 (5), 397-408.
Welford, R., Gouldson A., (1993), Environmental Management and Business Strategy,
Pitman Publishing, London, U.K..
Wernick, I. K., (2003), Environmental knowledge management, Journal of Industrial
Ecology, 6 (2), 7-9.
Wheelen, T. şi Hunger, D., (2000), Strategic Management and Business Policy, Prentice
Hall, New Jersey.
Wilhere, G., F., (2002), Adaptive management in habitat conservation plans,
Conserv.Biol., 16, 20-29.
Wilkinson, G. and Dale, B.G., (1999), Management system: the key integration issues,
Proceedings of the Institute of Mechanical Engineers, 214(B6), pp.771-80
Wilkinson, G. and Dale, B.G., (1999), Models of management system standards: a
review of the integration issues, International Journal of Management Reviews, Vol.1 No.3,
pp.279-98
Winslow, M., (2006), Is democracy good for the environment?, Sage Urban Studies
Abstracts, 34, (3).
Yannou B., Bonjour E., (2006), Évaluation et décision dans le processus de conception,
Editura Hermes Science Publication, Paris.
Zaiţ D., Spalanzani A., (2006), Cercetarea în economie şi management: repere
epistemologice şi metodologice, Editura Economică, Bucureşti.
Zavestoski S., Shulman S., Schlosberg D., (2006), Democracy and the environment on
the internet: Electronic citizen participation in regulatory rulemaking, Science Technology and
Human Values, 31 (4), 383-408.
Zendehdel, K., (2010), Environmental decision making with conflicting social groups: A
case study of the Lar rangeland in Iran, Journal of Arid Environments, 74 (3), 394.
Zhou, P., Ang, B., Poh, K., (2006), Review: decision analysis in energy and environmental
modeling: an update, Energy 31(14):2604–2622
Zutshi, A., Sohal, A.S., (2004), Adoption and maintenance of environmental
management systems: critical success factors, Management of Environmental Quality: An
International Journal, 15 (4), 399-419.

Curs - Disciplina Managementul Mediului - Note de Curs - Herghiligiu I.V Si Lupu M.L - 2020

Încărcat de

Informații document

Titlu original

Drepturi de autor

Formate disponibile

Partajați acest document

Partajați sau inserați document

Opțiuni de partajare

Vi se pare util acest document?

Este necorespunzător acest conținut?

Drepturi de autor:

Formate disponibile

Curs - Disciplina Managementul Mediului - Note de Curs - Herghiligiu I.V Si Lupu M.L - 2020

Încărcat de

Drepturi de autor:

Formate disponibile

Managementul mediului–

Ionuţ Viorel HERGHILIGIU

„To deny generality to the concept of the environment

CAPITOLUL 1. CONCEPTELE DE MANAGEMENT ȘI MANAGEMENTUL MEDIULUI ................................. 4

CAPITOLUL 1. CONCEPTELE DE MANAGEMENT ȘI MANAGEMENTUL MEDIULUI

1.1. Conceptul de management

Activitatea umană constituie baza obiectivă a apariţiei şi dezvoltării managementului,

d. a avea încredere în subordonaţi, încredinţându-le responsabilităţi pentru rezultatele

1.2. Eficacitatea şi eficienţa în management

Se stabilesc Se stabilesc în mod

Figura 1.1. Eficacitate (stabilirea corectă a obiectivelor şi îndeplinirea lor)

Managementul este preocupat atît de stabilirea corectă a obiectivelor şi de realizarea

1.3. Dezvoltarea conceptului de management de mediu

Conceptul de management de mediu poate fi regăsit în literatură cel puţin pe la mijlocul

Thompson şi McEwen (1958), au primii ce au analizat explicit managementul mediului

Figura 1.2.: Relaţiile organizaţie - mediu

Această abordare evolutivă, este argumentată ca avînd un efect de schimbare

Figura 1.3.: Categorii de mediu

contextul sintagmei organzaţie/mediu, Bourgeois et al. (1978), Snyder şi Glueck (1982), ce au

Managementul mediului are drept scop utilizarea responsabila a resurselor naturale,

Context asociat conceptului de protecția mediului

De la început trebuie diferențiați clar termenii de ecologie, respectiv protecția

Sustenabilitate Poate fi realizat prin patru mecanisme diferite:

Dezvoltare Definiția Brundtland nu este de fapt o definiție, ci un slogan; subliniază că

Dezvoltare Bazat pe trei principii:

Sustenabilitate Se referă la definiția de la Brundtland din 1987: dezvoltare care răspunde

Sustenabilitate Construirea unei societăți în care se creează un echilibru adecvat între

Sustenabilitate Capacitatea unei firme de a susține și sprijini creșterea în timp, îndeplinind

Organizație Adoptă o perspectivă sistemică pentru a descrie organizația care nu va

Organizație Organizare ale cărei caracteristici și acțiuni sunt concepute pentru a

Întreprindere Contribuie la dezvoltarea sustenabilă, oferind simultan beneficii economice,

Sustenabilitate Firmele trebuie să integreze șase perspective:

Sustenabilitate Firmele trebuie să se concentreze asupra resurselor umane și fizice

Sustenabilitate Bazat pe cadrul GRI [Global Reporting Initiative], sustenabilitatea nu numai

Sensul de “durabil” care aparent este contrar “dezvoltarii” trebuie interpretat ca o

Totalitatea ecosistemelor formeaza biosfera. Biosfera mai poate fi definita ca

CAPITOLUL 2. DECIZIA ÎN MANAGEMENT ŞI DECIZIA ÎN MANAGEMENTUL

Decizia2 reprezintă piesa de rezistenţă, de esenţă al managementului fiind instrumentul

a. decizia este un proces de alegere raţională specific naturii umană;

2.1.2. Elementele esenţiale ale unei situaţii decizionale

Literatura de specialitate prezintă divers ca şi forma elementele unei situaţii

AGENTUL DECIDENT CONSECINŢELE SOLUŢIILOR

Figura 2.1. Elementele unei situaţii decizionale

Aceste elemente de baza existente în fundamentarea şi soluţionarea oricărei situaţii

OBIECTIVELE SITUAŢIA SCOP

Figura 2.2. Raportul dintre obiectivele si situaţia dorită de organizaţie

Tabel 2.1. Matricea generală a consecinţelor

V1 r11 r12 … r1n

2.1.3. Structura procesului decizional

În literatura de specialitate se regăsesc o multitudine de practici curente ale

Cercetarea mediului =>

Alegerea unui mod de

Figura 2.3. Modelul canonic de luare a oricarei decizii

2.1.4. Tipologia deciziilor manageriale

Deciziile manageriale ale oricărei organizaţii se grupează în general în funcţie de şase

Astfel se obţin şase tipologii cărora le corespunde o anumită structură a sistemului

2.1.5. Teoria deciziei şi analiza deciziei

DECIZIA ANALIZA DECIZIEI PROBLEMA

Figura 2.4. Aplicarea teoriei deciziei la problema

Teoria Deciziei = Teoria Probabilitatilor + Teoria Utilitatii (Rusel si Norvig, 1995)

"Numim probabilitate10 a unui eveniment raportul dintre numarul situatiilor favorabile

Teoria Utilitatii (French, 1986, Keeney si Raiffa, 1976)

Revenind concret in sfera doctrinelor economice, utilitatea totală, U, a unui bun