CURS 1

Prezentarea tematicii și obiectivelor generale ale cursului.

Definirea conceptelor de „etică” și „integritate” . Cultura
integrității instituționale (academice și profesionale) ca
valoare morala fundamentala
Prof. GC Curca
Definirea conceptelor de „etică” și „integritate”
• Integritate, „integritas”, „întreg, complet”.
• DEX „însuşirea de a fi integru; cinste, probitate; incoruptibilitate”. Integritatea defineşte caracterul integru al
unei persoane, calitatea de a pune o egalitate intre ceea ce spune si ceea ce face, intre ceea ce gandurile si
actiunile sale. Corectitudine, cinste; persoana de incredere.
• “Un om integru este un om care ţine la principiile sale, o persoană care acţionează fără părtinire atunci când
evaluează cazuri în care este implicat şi care îşi îndeplineşte cu devoţiune sarcinile, dovedind probitate.
Integritatea personală este determinată de conduita etică a individului.” [1]
• Etica (lat.„ethica”), DEX, ştiinţa care se ocupă cu studiul principiilor morale, cu legile lor de dezvoltare
istorică, cu conţinutul lor de clasă şi cu rolul lor în viaţa socială; totalitatea normelor de conduită morală
corespunzătoare unei anumite clase sau societăţi. Studiul moralei
• Morala, DEX "ansamblul normelor de convieţuire, de comportare a oamenilor unii faţă de alţii şi faţă de
colectivitate, şi a căror încălcare nu este sancţionată de lege, ci de opinia publică".
• Deontologia (“deon, ceea ce se cuvine, datorie”, logos “stiinta”, gr.) tologie) DEX̆ doctrina privitoare la
normele de conduită cat şi la obligaţiile etice ale unei profesiuni
Cultura integrității instituționale a unei institutii publice, ca valoare
morala fundamentala institutionala
• Integritatea publică se refera la integritatea proceselor organizatiei publice prin care se iau deciziile, prin
care se pun in practica, prin care banii publici sunt folositi in interesul public, etc.) si la integritatea
personalului public care îşi desfăşoară activitatea în institutia publica respective. La baza integritatii publice
se afla transparenta institutionala si transmiterea informatiei publice precum si preventia si regulile care
impiedica dezvoltarea coruptiei.
• Corupţia este reprezentată, în general, de orice act de folosire a puterii publice în interes personal. Corupţia a
fost definită de Transparency International drept “abuzul puterii publice pentru obţinerea de beneficii
private”. Astfel formulată, definiţia a fost preluată la nivel global de Convenţia ONU asupra Corupţiei
(Convenţia Organizaţiei Naţiunilor Unite împotriva corupţiei a fost adoptată la New York, la data de 31
octombrie 2003, şi a fost ratificată de România prin Legea nr. 365 din 15 septembrie 2004, publicată în M.
Of., Partea I, nr. 903 din 5 octombrie 2004).
• Orice universitates privata, oricare ar fi ea, este o institutie publica si astfel toate aspectele de integritate
institutionala se extend si asupra universitatii si a activitatilor ei academice.
• “Academia” este o sintagma inventata de catre Platon pentru a defini scoala sa etica. Ceva mai tarziu
Aristotel, profesor al lui Alexandru Macedon, a definit scoala sa peripatetica de filozofie, de etica, sub
denumirea de “Lyceum”. Cele doua sintagme create de catre cei doi mari filozofi definesc invatamantul
astazi oriunde in lume atat pe cel preuniversitar (Lyceum) cat si cel universitar (Academia), academic, prin
valorile lor institutionale de profesionalism si integritate.
School of Aristotle (aristotleschool.com)
 Conferinţa internaţională privind Dimensiunile Morale şi Etice ale
Învăţământului Superior şi Ştiinţei din Europa - Bucureşti 2004 [1]
• “Valorile-cheie ale unei comunităţi academice sunt onestitatea, încrederea, discreţia,
respectul, responsabilitatea şi subordonarea ierarhică. Aceste valori sunt, de asemenea,
cruciale pentru oferirea unei predări eficiente şi a unei cercetări de calitate.
• Tendinta spre onestitate se va manifesta de fiecare membru al comunităţii academice în
parte, fiind extinsă spre ceilalţi, evitându-se, în mod sistematic, orice formă de
inşelăciune, minciună, fraudă, furt sau alte comportamente necinstite care afectează in
mod negativ calitatea relaţiilor dintre membrii comunităţii academice.
• Garantarea onestităţii in predare, evaluarea studentilor, cercetare, promovarea
profesională şi funcţională şi in orice alta activitate legată de acordarea de titluri şi grade
va fi bazată pe criterii legitime, transparente, echitabile, predictibile, consecvente şi
obiective.
• Schimbul liber de idei şi libertatea de exprimare sunt bazate pe respectul reciproc
manifestat de toţi membrii comunităţii academice, indiferent de pozitia lor in ierarhia
profesională. Responsabilităţile comune ale tuturor membrilor comunităţii academice
[2]“
• “Libertatea intelectuală şi responsabilitatea sociala sunt valorile de baza ale cercetării
ştiinţifice, care trebuie sa fie respectate şi promovate in mod consecvent. Aceste două
valori ar trebui sa se consolideze reciproc în cadrul sistemelor tot mai deschise de
instruire şi de producere a cunoştinţelor caracteristice societăţii secolului al 21-lea.
• Cercetătorii individuali şi grupurile de savanţi sunt responsabili moral nu doar pentru
procesele de cercetare (alegerea subiectului, metodele de cercetare şi integritatea
cercetării), ci şi pentru rezultatele lor. De aceea ei trebuie sa elaboreze şi sa respecte in
mod riguros coduri de norme etice care sa reglementeze activitatea lor de cercetare
ştiinţifică.
• Orice cod de conduită trebuie să includă norme etice şi proceduri de aplicare, astfel
evitandu-se tratarea superficială, lipsa de conţinut, ipocrizia, coruptia sau impunitatea.
• Comunităţile ştiinţifice trebuie să promoveze cooperarea internaţională şi să asigure o
solidaritate intelectuală şi morala bazată pe valorile unei culturi a păcii şi pe
imperativul orientării spre o bunăstare a omenirii printr-o dezvoltare durabilă [2]”
 Recomandarea UNESCO (11 noiembrie 1997) cu privire la Statutul
Cadrelor Didactice din Instituţiile de Învăţământ Superior
• 1. Publicarea şi răspândirea rezultatelor cercetărilor obţinute de cadrele didactice în instituţiile de învăţământ
superior trebuie să fie încurajate şi facilitate în scopul atingerii de către ele a reputaţiei pe care o merită,
precum şi pentru a promova dezvoltarea ştiinţei, tehnologiei, educaţiei şi a culturii în general. În acest scop,
cadrele didactice în instituţiile de învăţământ superior trebuie să fie libere în publicarea rezultatelor cercetării
şi ale activităţii ştiinţifice în cărţi, reviste şi baze de date, prin decizia proprie şi sub propriul nume, cu
condiţia că ele sunt autorii sau coautorii lucrărilor ştiinţifice respective. Proprietatea intelectuală a cadrelor
didactice din instituţiile de învăţământ superior trebuie să beneficieze de protecţia juridică corespunzătoare
şi, în particular, de protecţie prevăzută de legislaţia naţională şi internaţională în domeniul dreptului de autor.
• 2. Instituţiile universitare trebuie să dispună de autonomie pentru a beneficia în mod corespunzător de
libertatea academică şi pentru a-şi îndeplini obligaţiile şi responsabilităţile. Autonomia reprezintă acel nivel
al autoguvernării care este necesar pentru adoptarea de către instituţiile universitare a deciziilor eficiente
privind munca didactică, standardele, managementul şi activităţile corespunzătoare şi care este compatibilă
cu sistemele responsabilităţii de stat, mai ales în cazul finanţării de stat, precum şi cu respectarea libertăţii
academice şi a drepturilor omului.
• 3. “Luând în consideraţie investiţiile financiare substanţiale, Statele membre şi instituţiile universitare trebuie
să asigure un echilibru corespunzător între nivelul autonomiei de care se bucură instituţiile universitare şi
sistemele lor de responsabilitate. Pentru a asigura responsabilitatea instituţiilor de învăţământ superior,
• Ele trebuie să poarte răspunderea pentru:
1)informarea eficientă a comunităţii referitor la natura misiunii lor educaţionale
2)asigurarea calităţii şi a standardelor înalte în efectuarea funcţiilor lor educaţionale, ştiinţifice şi de
cercetare şi executarea obligaţiei de a garanta imparţialitatea educaţiei, activităţii ştiinţifice şi de
cercetare şi de a le
3)proteja de orice imixtiuni, incompatibile cu sarcinile lor academice;
4)asigurarea tratării imparţiale, echitabile şi nediscriminatorii a studenţilor;
5)evidenţa onestă şi transparentă;
6)elaborarea, împreună cu organizaţiile care reprezintă cadrele didactice din
7)învăţământul superior, în conformitate cu principiile libertăţii academice şi ale libertăţii cuvântului, a
declaraţiilor sau codurilor deontologice care le-ar ghida activitatea didactică, ştiinţifică şi de cercetare.

4. Cadrele didactice din instituţiile de învăţământ superior trebuie să recunoască faptul că exercitarea
drepturilor lor comportă obligaţii şi responsabilităţi speciale, inclusiv obligaţia de a respecta libertatea
academică a altor membri ai comunităţii academice şi de a asigura o examinare corectă a viziunilor contrare.
Libertăţii academice îi corespunde obligaţia de a utiliza libertatea respectivă în conformitate cu datoria omului
de ştiinţă, care constă în desfăşurarea cercetării în baza unei investigaţii oneste a adevărului. Este necesar ca
activitatea didactică, de cercetare şi cea ştiinţifică să fie desfăşurată în deplină conformitate cu standardele
etice şi profesionale şi trebuie, în măsura posibilităţilor, să fie focalizată asupra soluţionării problemelor
contemporane cu care se confruntă societatea, precum şi să ocrotească moştenirea istorică şi culturală din lumea
întreagă” [3]
• “5. Obligaţiile individuale ale cadrelor didactice din instituţiile de învăţământ superior, strâns legate cu
libertatea lor academică, rezidă, în particular, în următoarele:
• (a) A efectua o instruire efectivă, în limitele mijloacelor oferite de instituţie şi stat, a fi corect şi echitabil în
raport cu studenţii bărbaţi şi femei şi de a trata în mod egal studenţii de toate rasele şi religiile, precum şi
pe cei invalizi, a încuraja schimbul liber de idei între profesorii înşişi şi studenţi şi de a fi la dispoziţia
ultimilor în scopul ghidării instruirii studenţilor;
• (b) A desfăşura cercetări ştiinţifice şi a răspândi rezultatele ei sau, în cazul în care cercetarea originală nu
este necesară, a-şi menţine şi a-şi dezvolta cunoştinţele în domeniul concret cu ajutorul cursurilor şi al
cercetării, precum şi prin intermediul elaborării unei metodologii de predare orientate spre îmbunătăţirea
abilităţilor pedagogice;
• (c) A efectua activitatea de cercetare şi ştiinţifică în baza căutării oneste de cunoştinţe, asigurând în modul
cuvenit judecăţile argumentate şi imparţiale şi corectitudinea în prezentarea rezultatelor;
• (d) A respecta şi a recunoaşte lucrul ştiinţific efectuat de colegi şi studenţi şi, în particular, a garanta faptul
că în numărul autorilor lucrărilor publicate vor intra toţi cei care au adus o contribuţie reală şi care împart
responsabilitatea pentru conţinutul lor;
• (e) A se abţine de la utilizarea informaţiei noi, a concepţiilor şi datelor care au fost din start obţinute în
rezultatul accesului la manuscrisele confidenţiale, precum şi de la demersurile privind alocarea de mijloace
pentru cercetare sau instruire, în cazurile când acestea au devenit cunoscute în rezultatul unei asemenea
activităţi, ca, de exemplu, expertiza externă, exceptând situaţiile în care a fost obţinută autorizaţia
autorului; [3]
• “(f) A garanta că cercetarea este desfăşurată în conformitate cu legislaţia şi regulamentele acelui stat în care
este realizată astfel încât să nu violeze codurile internaţionale ale drepturilor omului şi că rezultatele şi
informaţia pe care se bazează să fie accesibile oamenilor de ştiinţă şi cercetătorilor din instituţia gazdă,
excepţie fiind cazurile când informaţia poate să cauzeze daune respondenţilor sau când anonimatul a fost
garantat;
• (g) A evita conflictul de interese şi a soluţiona chestiunile discutabile în temeiul deschiderii şi consultaţiilor
multilaterale cu instituţiile universitare ai cărora angajaţi sunt, pentru a obţine acordul instituţiei date;
• (h) A fi onest şi imparţial în evaluarea profesională a colegilor săi academici şi a studenţilor;
• (i) A conştientiza responsabilitatea personală pentru discursurile sau publicaţiile în altă materie decât
cunoştinţele profesionale care sunt efectuate în afara canalelor ştiinţifice, precum şi a nu induce în eroare
opinia publică în ceea ce priveşte caracterul cunoştinţelor lor profesionale;

6.Cadrele didactice din instituţiile de învăţământ superior trebuie să dispună de:
• (a) un sistem echitabil şi deschis pentru promovare în carieră, ce include proceduri corecte de numire în
funcţie, contracte fără termen de valabilitate, avansări în serviciu şi rezolvarea altor probleme adiacente;
(b) un sistem eficient, imparţial şi corect al raporturilor de muncă în cadrul instituţiei de învăţământ, în
acord cu legislaţia internaţională în vigoare.”[3]
7. “Instituţiile de învăţământ superior vor veghea ca:
• (a) atestarea şi evaluarea cadrelor didactice trebuie să aibă loc numai în baza
criteriilor academice, în raport cu gradul de competenţă în ceea ce priveşte
îndeplinirea misiunilor ştiinţifice, de cercetare, didactice şi a altor obligaţii
academice sau profesionale, în felul cum acestea sunt înţelese de către colegii de
profesie;
• (b) în cazurile când desfăşurarea atestării ţine de aprecierea nemijlocită a muncii
cadrelor didactice din instituţiile de învăţământ superior de către studenţi şi/sau
colegi - profesori şi/sau administratori, o asemenea apreciere să fie obiectivă, iar
criteriile şi rezultatele ei să fie aduse la cunoştinţa persoanei (persoanelor)
interesate;
• (c) cadrele didactice din instituţiile de învăţământ superior trebuie să se bucure de
dreptul de a contesta într-o instituţie echidistantă acele rezultate ale aprecierii pe
care ei le consideră incorecte.”[3]
Alte documente relevante pentru Învăţământul Superior din
Europa [4]

1. 1997 – Recomandarea UNESCO cu privire la Statutul Cadrelor Didactice din Instituţiile de

Învăţământ Superior
2. 1998 – Declaraţie universală privind învăţământul Universitar
3. 1998 – Magna Charta Universitatum
4. 2000 – Concluziile Preşedinţiei Consiliului Europei (Strategia Lisabona)
5. 2002 – Declaraţia de la Glasgow privind Bibliotecile, Serviciile de Informare şi Libertatea
Intelectuală
6. 2005 – Declaraţia de la Bucureşti despre deontologia universitară europeană
7. 2005 – Declaraţia studenţilor de la Luxemburg
8. 2006 – Hotărâre a Senatului Universităţii „Politehnica” din Timişoara Nr. 05 / 16.02.2006 cu
privire la politica de asigurare a calităţii actului didactic în UPT
9. 2006 – Legitimitatea Asigurării Calităţii în Învăţământul Superior (Concluziile Consiliului Forului
European pentru Învăţământul Superior)
 Principiile administratiei publice moderne care stau la baza integritatii
publice si a prevenirii coruptiei publice
1) - principiul statului de drept, pe baza căruia este consacrată supremaţia legii, toţi cetăţenii fiind egali
în faţa legii cu recunoasterea dreptului la petitionare.
2) - principiul bunei guvernări
3) - principiul responsabilităţii, care impune obligaţia de a formula politici publice
4) - principiul prevenirii săvârşirii actelor de corupţie
5) - principiul eficienţei în combaterea corupţiei, cu evaluarea si preventie continuă şi management
organizaţional;
6) - principiul cooperării şi coerenţei instituţiile implicate în prevenirea şi combaterea corupţiei
7) - principiul participării, care se asigură prin consultarea şi participarea reprezentanţilor societatii
civilae cât şi din instituţii sau autorităţi publice;
8) - principiul simplificării procedurilor administrative, care presupune reducerea sarcinilor
administrative în vederea atenuării/reducerii riscului de corupţie la nivelul administraţiei publice;
9) - principiul calităţii serviciilor, care presupune definirea unor norme calitative şi cantitative, adaptate
nevoilor actuale ale societăţii;
10) - principiul subsidiarităţii, potrivit căruia exercitarea competenţelor se va face de către autoritatea
administraţiei publice locale situată la nivelul administrativ cel mai apropiat de cetăţean
11) - principiul profesionalismului, potrivit căruia funcţionarii publici au obligaţia de a îndeplini
atribuţiile de serviciu cu responsabilitate, competenţă, eficienţă şi corectitudine.
 Principalele instituţii şi autorităţi publice cu atribuţii în prevenirea şi/sau
combaterea corupţiei sunt:
• a) Agenţia Naţională de Integritate (A.N.I.) - a fost înfiinţată în temeiul Legii nr. 144/2007; este o
instituţie specializată în verificarea averilor, conflictelor de interese şi a respectării regimului
incompatibilităţilor;
• b) Direcţia Naţională Anticorupţie (D.N.A.) - a fost înfiinţată prin Ordonanţa de urgenţă a Guvernului
nr. 43/2002, la data de 1 septembrie 2002, prin reorganizarea Parchetului Naţional Anticorupţie, ca
structură specializată în combaterea infracţiunilor de corupţie, în cadrul Parchetului de pe lângă Înalta
Curte de Casaţie şi Justiţie.
• c) Curtea de Conturi – este o instituţie autonomă de control financiar, asupra modului de formare,
administrare şi de întrebuinţare a resurselor financiare ale statului şi ale sectorului public şi funcţionează
în temeiul Legii nr. 94/1992.
• d) Autoritatea Naţională pentru Reglementarea şi Monitorizarea Achiziţiilor Publice (A.N.R.M.A.P.) - a
fost înfiinţată prin Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 74/2005 aprobată cu modificări prin Legea nr.
111/2006, ca instituţie publică, în subordinea Guvernului şi coordonarea directă a Primului – Ministru.
• e) Consiliul Naţional de Soluţionare a Contestaţiilor (C.N.S.C.) - a fost înfiinţat prin Ordonanţa de
urgenţă nr. 34 din 19 aprilie 2006 privind atribuirea contractelor de achiziţie publică, a contractelor de
concesiune de lucrări publice şi a contractelor de concesiune de servicii.
• f) Oficiul European de Luptă Antifraudă (O.L.A.F.) este un serviciu specializat din cadrul Comisiei
Europene, care coordonează activităţile instituţiilor competente din Statele Membre, putând efectua, în
acelaşi timp şi controale pe teritoriul acestora. Departamentul pentru Lupta Antifraudă – DLAF asigură
protecţia intereselor financiare ale Uniunii Europene în România. Departamentul are atribuţia de control
al fondurilor comunitare, fiind coordonatorul naţional al luptei antifraudă.
Referinte bibliografice
1. D. Sarpe, D. Popescu, A. Neagu, Violeta Ciucur. IMU. Standarde de integritate in invatamantul
superior. Integritatea. Accesat 23 mai 2020 [http://old.uefiscdi.ro/Upload/27963931-6eb6-4a07-
9e75-078a20de12b9.pdf]
2. Conferinţa internaţională privind Dimensiunile Morale şi Etice ale Învăţământului Superior şi
Ştiinţei din Europa - desfăşurată la Bucureşti în septembrie 2004, de către Centrul European
UNESCO pentru Invăţământul Superior (UNESCO-CEPES) în colaborare cu Academia Europeana
de Arte, Ştiinţe Exacte şi Ştiinţe Umanistice (Academia Europensis), cu Universitatea Naţiunilor
Unite (UNU) şi Departamentul Ştiinţelor fundamentale şi inginereşti al UNESCO accesat 23 mai
2020 [www.cepes.ro/September/declaration.htm]
3. Recomandarea UNESCO (11 noiembrie 1997) cu privire la Statutul Cadrelor Didactice din
Instituţiile de Învăţământ Superior accesat 23 mai 2020 [https://eur-lex.europa.eu/legal-
content/RO/TXT/HTML/?uri=CELEX:32006D0515&from=DE]
4. Documente relevante pentru Învăţământul Superior din Europa Accesat 23 mai 2020
[http://www.upt.ro/pdf/calitate/Alte_documente_relevante_pentru_Invatamantul_Superior.pdf]