Sunteți pe pagina 1din 10

Economie Europeana

1. Care dintre tarile de mai jos nu este membru fondator al comunitatilor europene:
 Marea Britanie

2. Pe lista obiectivelor uniunii europene a fost adaugata cel mai tarziu:


 Combatarea excluderii sociale si a discriminarilor

3. Care dintre urmatoarele institutii a fost prevazuta de tratatele de la Roma si Paris:


 Comisia europeana

4. In cadrul parlamentului European:


 Deputatii se grupeaza in functie de afinitatile politice

5. CONSILIUL EUROPEAN :
 Este condus de un presedinte ales pe un termen de 2 ani si jumatate

6. Precizati care dintre urmatoarele afirmatii referitoare la CONSILIUL UNIUNII EUROPENE


este falsa:
 Are o presedentie stabila pe o perioada de 2 ani si jumatate

7. Comisia europeana indeplineste, potrivit tratatelor constitutive ale UE si urmatoarea


atributie:
 Vegheaza la indeplinirea deciziilor adoptate de consiliul uniunii
 Asigura respectarea obligatiilor comunitare
 Exprima punctul de vedere al uniunii europene in relatiile cu organismele
international

8. Comitetul regiunilor:
 Emite recomandari cu privire la problemele comunitare atunci cand se
considera ca sunt in joc interese regionale

9. Actul unic European:


 A inclus conceptul de piata interna in tratatul CEE (Comunitatea Economica
Europeana)

10. Eliminarea frontierelor fizice pentru realizarea pietei commune s-a realizat prin
eliminarea completa a formalitatilor vamale si a controalelor la frontierele
intracomunitare:
 Pentru orice marfa cu exceptia drogurilor si a armelor de foc

11. Precizati care dintre urmatoarele afirmatii sunt adevarate:


 Orice cetatean al unui stat membru, indiferent de nationalitate, are dreptul de
a se deplasa si de a se stabili pe teritoriul unui alt stat membru.

12. Liberalizarea serviciilor financiare:


 A presupus eliminarea restrictiilor referitoare la libertatea de stabilire a
societatilor financiare in orice stat membru

13. Libera circulatie a capitalurilor:


 Are la baza principiul nediscriminarii dupa origine si destinatia fondurilor

14. Criteriile de convergenta nominala ce trebuie indeplinite de statele membre care


doresc sa adere la zona euro stabilesc:
 Un deficit bugetar care sa nu depaseasca 3% din PIB

15. Printre domeniile ce sunt de competenta politicii comerciale commune se numara si:
 Schimburile international de produse supuse EURATOM si CECO
 Aspectele comerciale ale drepturilor de proprietate intelectuala
 Schimburile internationale de servicii

16. Tratatul CEE interzice incheierea de acorduri intre intreprinderi care presupun:
 Aplicarea unor conditii inegale tranzactiilor echivalente cu alti parteneri
comerciali

17. In cazul vanzarilor la distanta de produse/servicii consumatorului European trebuie sa I


se asigure urmatoarele drepturi:
 Dreptul la o informare corecta si completa in legatura cu orice aspect care il
intereseaza, inainte de incheierea contractului de vanzare a
porduselor/serviciilor

18. Printre principiile de baza ale politicii regionale comunitare se numara si:
 Managemantul, monitorizarea si evaluarea fondurilor comunitare
19. Politica sociala a UE:
 •Are la baza consultarile dintre statele membre in cadrul institutiilor
comunitare

20. Printre obiectivele prevazute de tratatul C.E. privind mediul inconjurator se numara si:
 •Utilizarea prudenta si rationala a resurselor naturale

21. Piața comuna , ca etapa a procesului de integrare economică , implica și realizarea :


 •uniunii vamale
22. Care dintre țările de mai jos nu este membru fondator al Comunității Europene a
Energiei Atomice
 •Irlanda
23. Printre statele membre ale Uniunii Europene de astăzi se numără și :
 •Slovenia
24. Precizati care dintre următoarele afirmații este adevarata :
 •Tratatul CECO a expirat in 2002
25. Uniunea Europeană a urmărit încă de la înființarea sa :
• creșterea durabilă și neinflaționistă , un nivel înalt de protectie și al
îmbunătățirii calității mediului
26. Care dintre următoarele instituții nu a fost prevăzută de Tratatele de la Paris și Roma :
• Consiliul European
27. Printre atribuțiile Parlamentului European se numără :
• examinarea diferitelor documente și discutarea , in ședința publica , a
raportului anual pe care îl prezintă Comisia Europeană
• alegerea , pe durata legislaturii sale , a Avocatului poporului ;
• puterea de constrângere Comisia , prin votarea unei moțiuni de cenzura , de
a demisiona , in anumite condiții stabilite ;
28. Stabiliti care dintre următoarele afirmații este adevarata . Consiliul European :
 •dispozițiile adoptate de acesta reprezintă acorduri politice ;

29. Membrii Comisiei Europene :


 •sunt aleși dintre resortisanții statelor membre in conformitate cu un sistem
de rotație strict egal între statele membre
30. Principiul echilibrului instituțional implica faptul ca fiecare instituție comunitară :
• are obligația sa-și exercite competentele proprii cu respectarea totala a
competentelor celorlaltor instituții ;
31. Realizarea uniunii a presupus in relațiile comerciale dintre țările membre ale Comunității
și :
 •înlăturarea , in mod treptat și complet , a taxelor vamale de import și export
, atât pentru produsele industriale , cât și pentru cele agricole ;
32. Spre deosebire de Carta Albă privind definitivarea pieței unice interne , Actul Unic
European :
 •a pus accent pe dezvoltarea politicilor comune și armonizarea celorlaltor
politici economice ale țărilor membre ;
33. Eliminarea frontierelor fizice ce afectau liberă circulație a mărfurilor in cadrul pieței
unice a presupus :
 •eliminarea completa a formalităților vamale și a controalelor la frontierele
intracomunitare pentru orice marfa cu excepția drogurilor și a armelor de
foc ;
34. Eliminarea obstacolelor tehnice ce afectau liberă circulație a mărfurilor in cadrul pieței
unice a vizat și :
 •armonizarea reglementărilor naționale privind aditivii acceptați pentru a fi
folosiți la obținerea produselor alimentare comercializate in spațiul
comunitar ;
35. Eliminarea barierelor fiscale pentru liberalizarea circulației mărfurilor in cadrul pieței
unice a presupus :
 •limitarea numărului de taxe pe valoare adăugată la doua in fiecare țara
membra ;
36. Unul dintre principalele drepturi ce le revin studenților atunci când circula in Uniunea
Europeană îl reprezintă și :
• egalitatea de tratament fata de cetățenii statului de primire ;
37. Care dintre următoarele state fac parte, in prezent , din Spațiul Schengen :
 •Norvegia
38. Precizați care dintre următoarele afirmării este falsa :
 •libertatea de circulație a serviciilor se bazează pe principiul egalității de
tratament a prestatorilor interni și externi
• libertatea de circulație a serviciilor pasive nu a fost prevăzută in mod expres
de Tratatul CEE
• liberalizarea serviciilor financiare s a bazat pe principiul licenței unice și al
supravegherii activității de către statul de origine
• niciuna dintre afirmațiile de mai sus *
39. Liberalizarea serviciilor financiare :
• a presupus eliminarea restricțiilor referitoare la libertatea de stabilire a
societăților financiare in orice stat membru
40. Criteriile de convergenta nominală ce trebuie îndeplinite de statele membre care doresc
sa adere la zona euro stabilesc :
• Un deficit bugetar care sa nu depășească 3% din PIB ;
41. Spre deosebire de politicile comune, cele coordonate:
 Presupun un transfer de suveranitate consimtit de statele membre in
beneficiul institutiilor comunitare

42. Politica comerciala a uniunii europene:


 Este o politica coordonata, avand la baza consultarile dintre statele membre
in cazul institutiilor comunitare

43. Regimul uniunii europene aplicabil importurilor din tari terte cuprinde si reguli cu
privire la:
 Stabilirea originii marfurilor importate

44. Precizati care dintre urmatoarele afirmatii este adevarata:


 Acordul-cadru cu privire la relatiile comerciale dintre UE si MERCOSUR
prevede liberalizarea progresiva a schimburilor comerciale de marfuri intre
cele doua grupari regionale

45. Stabiliti care dintre urmatoarele situatii constituie un abuz de pozitie dominanta interzis
de regulile comunitare privind concurenta:
 Practicarea unor preturi excesive, urmarea unor costuri de productie foarte
mari

46. Din categoria ajutoarelor de stat considerate compatibile cu piata comuna fac parte si
cele care:
 Promoveaza cultura si conservarea patrimoniului, desi modifica in mod
nefavorabil conditiile schinburilor comerciale si concurenta in uniune intr o
masura ce contravine interesului comun.

47. Stabiliti care dintre urmatoarele afirmatii este falsa:


 Serviciile publice sunt activitati economice de interes general prestate de
intreprinderi publice

48. In domeniul protectiei consumatorului, principiul informarii implica:


 Obligatia comerciantului de a furniza informatii considerate relevante
pentru consumatori fie inainte, fie in timpul derularii tranzactiilor
comerciale

49. Protejarea consumatorilor europeni implicati in tranzactii financiare vizeaza:


 Obligatia creditorului de a nu solicita niciun fel de compensatie pentru
returnarea anticipata a creditului de catre consumator

50. In cazul vanzarilor la distanta de produse/servicii consumatorului european trebuie sa i


se asigure urmatoarele drepturi:
 Dreptul de anulare a contractului privind vanzarea produselor/serviciilor in
decursul unei perioade de minim 7 zile lucratoare de la incheierea
contractului, fara un motiv anume si fara penalitati

51. Realizarea uniunii vamale presupune in relatiile comerciale cu tarile terte si:
 Elaborarea unei politici comerciale comune

52. Pe lista obiectivelor uniunii europene a fost adaugata cel mai tarziu:

 Promovarea coeziunii economice si sociale

53. Care dintre tarile de mai jos este membru fondator al CECO:

 Belgia, Germania, Italia, Luxemburg, Franta, Tarile de Jos

54. Tratatul privind infiintarea comunitatii europene a energiei atomice a vizat:


 Formarea si dezvoltarea industriilor nucleare europene, astfel incat toate
statele membre sa poata profita de pe urma dezvoltarii energiei atomice si sa
garanteze securitatea aprovizionarii

55. Tratatul privind infiintarea comunitatii economice europene a vizat:


 Instituirea unui tarif vamal comun si a unei politici comerciale comune fata
de terti
 Stabilirea unei politici prin care sa se asigure ca in piata comuna concurenta
sa nu fie distorsionata
 Instituirea unei banci europene de investitii cu rolul de a sprijini dezvoltarea
economica a comunitatii

56. UE a urmărit încă de la înființarea sa:


57. Printre statele membre ale UE de astăzi se numără si:

 Malta
58. Principiul echilibrului institutional presupune:

 Obligatia fiecarei institutii de a si exercita competentele cu respectarea totala


a competentelor celorlaltor institutii

59. Prin „Convenția relativa la unele institutii comune comunitatilor europene” (1957) a
devenit institutie comuna pentru cele 3 comunitati europene si:

 Parlamentul European

60. Stabiliti care dintre urmatoarele afirmatii este adevarata. Consiliul european:

 Dispozitiile adoptate de acesta reprezinta acorduri politice

61. Comitetele consultative ale institutiilor comunitare:

 Emit recomandari din proprie initiativa sau la cererea institutiilor


comunitare

62. Principiul autonomiei institutiilor presupune:

 Capacitatea fiecarei institutii de a-si adopta propriul regulament intern de


organizare

63. Prin tratatul de fuziune de la Bruxelles (1965) a devenit institutie comuna celor 3
comunitati europene si:
 Comitetul Economic si Social

64. Spre deosebire de Consiliul European, Consiliul Uniunii Europene:

 Este compus din sefii de stat si de guvern ai statelor membre

65. Actul unic European:

 A inlocuit unanimitatea cu votul majoritatii calificate pentru marea parte a


problemelor analizate in consiliul de ministrii referitoare la piata unica

66. Printre deficientele pietei unice interne se numara si faptul ca:


 In anumite sectoare nu se poate vorbi inca de existenta unei piete europene
pe deplin integrate
 Lipsesc masurile necesare pentru punerea in aplicare a dispozitiilor legale
 Potentialul pietei unice a uniunii europene nu este exploatat in intregime

67. Carta Alba privind definitivarea pietei unice interne:


 A pus accent pe recunoasterea mutuala si mai putin pe armonizarea
celorlaltor politici economice ale tarilor membre

68. Libera circulatie a capitalurilor in cadrul pietei unice presupune:

 Eliminarea oricarei restrictii din calea circulatiei capitalurilor apartinand


rezidentilor din tarile membre

69. Spre deosebire de politica monetara, politica economica comuna presupune:


 Mentinerea responsabilitatii statelor membre asupra politicii economice
nationale

70. Raportul WERNER a propus:


 Eliminarea marjelor de fluctuatie ale cursurilor monedelor europene si
instituirea unei paritati fixe

71. Moneda unica Euro a fost adoptata si de:


 Slovenia

72. Actiunea comunitara pentru a contracara consecintele negative determinate de


liberalizarea importurilor se realizeaza prin:
 Proceduri de informare si consultare
 Masuri de supraveghere
 Masuri de salvgardare

73. Politica concurentiala a UE:


 Se aplica si companiilor din tari terte care opereaza in UE

74. Precizati care dintre urmatoarele afirmatii este adevarata:

 Acordurile restrictive care nu ofera intreprinderilor participante


posibilitatea de a elimina concurenta pe o parte semnificativa a pietei la care
se refera sunt exceptate de regulile comnitare privind concurenta
75. In domeniul protecției consumatorului , principiul precauției implica :
 adoptarea unor măsuri urgente în faţa unui pericol potenţial asupra
sănătăţii umane, atunci când rezultatele ştiinţifice disponibile nu permit o
determinare a riscurilor implicate cu o certitudine suficientă;

76. Coeziunea economică și socială :

• a fost introdusă pentru prima data , intr o forma explicita , in tratatul CEE prin
Actul Unic European

77. Printre obiectivele politicii regionale a Uniunii Europene se numără și :


• încurajarea cooperării la toate nivelurile
•sporirea atractivității și competitivității regionale
•stimularea creșterii și ocupării forței de munca in regiunile mai puțin dezvoltate
din Uniunea Europeană

78. Din categoria instrumentelor financiare structurale ale politicii regionale comunitare fac
parte și :
•FEDR și FSE

79. Politica regională comunitară :


•principalul instrument financiar cu care opereaza este Fondul de Coeziune

80. Precizați care dintre următoarele afirmații referitoare la politica socială a Uniunii
Europene este adevarata :
• a fost vag prevăzută in Tratatul CEE

81. Obiectivul Fondului Social European vizează :


•dezvoltarea economică și socială echilibrata in cadrul Uniunii Europene , prin
susținerea politicilor naționale de promovare a deplinei ocupări a forței de munca ,
reducerea excluderii sociale și a dispăritatilor regionale privind angajarea ;

82. Tratatul de la Amsterdam constituie un moment decisiv in domeniul politicii europene


privind angajarea forței de munca deoarece :

•introduce la un nivel comunitar mecanisme speciale de coordonare in domeniu


•modifica principiul de baza potrivit căruia statelor membre le revine
responsabilitatea in ceea ce privește aceasta politica
•introduce votul cu majoritate simpla in adoptarea de către Consiliul Uniunii a
unor măsuri stimulatoare in domeniu

83. Principalele mijloace folosite pentru realizarea politicii sociale comunitare au fost :
 functionarea pietei comune
 coordonarea politicilor economice si a altor competente in domeniu ale
statelor membre de catre Consiliul de Ministrii
 armonizarea legislatiei in domeniul politicii sociale

84. Tratatul de la Amsterdam marchează un important pas înainte in domeniul politicii


comunitare privind mediul deoarece :

• înlocuiește procedura de coperare cu procedura codeciziei in adoptarea deciziilor la


nivel comunitar privind politica de mediu ;
• introduce principiul dezvoltării durabile
•extinde mecanismului referitor la armonizarea prevederilor legale in domeniul mediului

85. Printre principiile politicii comunitare in domeniul mediului se numără și :


•remedierea , cu prioritate la sursa , a daunelor provocate mediului

86. Sprijinul financiar acordat din Fondul de Coeziune vizează :


•promovarea proiectelor din domeniile protecției mediului și dezvoltării rețelelor
de transport transeuropene

87. Politica comunitară in domeniul mediului :


S-ar putea să vă placă și