Educație umanitară – Crucea Roșie Română - Materiale utile pentru profesori

Suport de curs „Abilităţi de diseminare”

Dinamica grupului de participanţi şi implicaţiile asupra procesului de diseminare

Grupul de participanţi = partener activ în procesul de învăţare

Prin urmare, dinamica grupului de participanţi şi dinamica relaţiei grup-

animator/formator are o influenţă puternică asupra măsurii în care grupul - şi fiecare
individ în parte - se implică şi învaţă.

În esenţă grupul fiind suma indivizilor, este util să aprofundăm întâi noţiuni legate de
nevoile, starea şi comportamentul fiecărui individ.
Nevoile oamenilor sunt o parte importantă a firii umane. Un animator/formator trebuie
să înţeleagă şi să considere aceste nevoi, deoarece ele sunt factori motivatori /
demotivatori extrem de importanţi, inclusiv în activitatea de învăţare. Din această
perspectivă, două teorii sunt relevante:
- Will Shutz, un pionier în studiul comportamental al dezvoltării grupului, a emis
ipoteza că toate comportamentele grupului pot fi înţelese ca rezultând din trei
nevoi de bază: Includere, Control şi Deschidere (numită iniţial Afect):
1. Nevoia de includere în grup – cunoaşterea grupului, a
animatorilor/formatorilor
2. Nevoia de control – Ce mi se cere? Mă voi descurca? Ce coordonate am
pentru lucrul în grup? Ce coordonate am pentru relaţionarea cu membrii
grupului?
3. Nevoia de deschidere – dacă primele două nevoi sunt satisfăcute, fiecare
va simţi nevoia de a (se) comunica, de a-şi exprima opinia, de a împărtăşi
din propria experienţă
- Abraham Maslow (1954) a realizat că nevoile umane de bază sunt aranjate într-o
ordine ierarhică, prezentată în general sub formă de piramidă. Nevoile de bază
sunt alcătuite din treptele inferioare: nevoile fiziologice – mâncare, apă, somn –
şi nevoile psihologice – siguranţă, afecţiune, respect de sine.
- Nevoile superioare se numesc meta-nevoi sau nevoi de creştere. Nevoile de bază
au prioritate în faţa acestor meta-nevoi. Când nevoile de bază nu sunt
satisfăcute, ele devin predominante şi blochează toată informaţia pe care
animatorul/formatorul încearcă să o transmită.
Dinamica grupului se referă la:

- Componenta relaţiilor personale - toate relaţiile dezvoltate şi întreţinute

între membrii, sentimente, păreri, afinităţi şi probleme între membrii
grupului.
- Componenta legată de sarcina grupului - se corelează cu înaintarea grupului
în ceea ce priveşte înţelegerea şi îndeplinirea sarcinii primite.

Astfel, dinamica grupul depinde simultan de relaţiile dintre persoane şi lucrul în comun
pe sarcina primită - progresarea sau regresarea în una dintre aceste dimensiuni
influenţând comportamentul membrilor în cealaltă dimensiune.
Referitor la relaţionarea din cadrul grupului de participanţi şi raportarea grupului la
sarcini, în 1965, Bruce W. Tuckman a emis teoria conform căreia grupurile trec prin mai
multe etape. Fiecare etapă are un specific anume – relevant pentru animator/formator
atât din punct de vedere al dinamicii grupului, cât şi din punct de vedere al abordării
sarcinii/activităţii de grup.

1. Formarea
- Relaţiile personale sunt caracterizate prin dependenţă.
- Membrii tind să rămână în zona lor de confort, se bazează pe comportamente
cunoscute, caută îndrumarea liderului, se evită controversele/dezbaterile.
- Membrii doresc să fie acceptaţi de către grup şi au nevoie de certitudinea că
grupul este sigur.
- Se strâng impresii şi date despre asemănările şi deosebirile dintre ei şi formarea
preferinţelor pentru viitoarele subgrupe.
- Majoritatea funcţiilor legate de sarcini se ocupă de orientare. Membrii încearcă
să se orienteze asupra sarcinii şi în funcţie de ceilalţi membrii.
- Discuţiile planează în jurul definirii domeniului sarcinii, a modului de abordare şi
a altor probleme similare.
! Se acordă timp şi se creează cadrul pentru intercunoaştere şi pentru consolidarea
relaţiilor dintre participanţi, dintre animatori/formatori şi participanţi;
! Se pune accent pe informarea grupului despre obiective, program, paşi următori,
! Se investighează şi se clarifică aşteptările.

2. Furtuna
- Caracterizată de competiţie şi conflict în cadrul relaţiilor personale şi la nivelul
funcţiilor legate de sarcini. Pe măsură ce grupul încearcă să se organizeze în
vederea îndeplinirii sarcinii, dezbaterea şi conflictul sunt inevitabile.
- Indivizii trebuie să cedeze mai mult şi să îşi modeleze sentimentele, ideile,
atitudinile şi chiar credinţele pentru a se potrivi organizării grupului.
 - Planează o oarecare frică de a se expune sau de slăbiciune, eşec etc. Din cauza
disconfortului apărut în această etapă, unii membrii păstrează tăcerea, alţii
domină
- Vor apărea întrebări legate de cine va fi responsabil şi pentru ce, care sunt
regulile, care este sistemul de recompensare, care sunt criteriile de evaluare.
! Pentru a putea trece la etapa următoare, membrii grupului trebuie să treacă la
mentalitatea de a rezolva problema. Cel mai important lucru în a ajuta grupul să
treacă la etapa următoare este capacitatea de moderare, a asculta (activ),
! Este o etapă creativă - se notează/reţin ideile/recomandările tuturor şi se
analizează în egală măsură.

3. Normarea
- Relaţiile interpersonale sunt caracterizate de coeziune.
- Membrii grupului sunt implicaţi în recunoaşterea activă a contribuţiilor tuturor,
construirea şi întreţinerea comunităţii şi rezolvarea problemelor de grup.
- Membrii se bazează unii pe alţii, îşi pun întrebări unii altora, în mod activ.
Conducerea grupului este împarţită şi dispar grupuleţele. Astfel, membrii încep
să se cunoască, nivelul încrederii în grup creşte şi contribuie la dezvoltarea
coeziunii grupului. În aceasta etapă (presupunând că grupul ajunge până aici)
oamenii încep să simtă că fac parte dintr-un grup.
- La nivelul sarcinii, fluxul informaţional creşte, membrii solicită şi dau feedback,
cercetează acţiuni legate de sarcina trasată. Creativitatea atinge cote înalte.
! Cel mai important lucru în a ajuta grupul să treacă la etapa următoare este din
nou capacitatea de a modera.

4. Performanţa
- Se poate lucra uşor individual, în subgrupe sau cu întreg grupul.
- Rolurile şi autoritatea se ajustează în mod dinamic potrivit nevoilor.
- Interdependenţă la nivelul relaţiilor personale.
- Rezolvarea problemelor la nivelul sarcinilor, găsirea soluţiilor optime.
- Se pune accentul pe realizări. Scopul global este productivitatea.

5. Încheierea
- Încetarea comportamentelor legate de sarcini şi renunţarea la implicarea în
relaţii.
- O închidere planificată cuprinde de obicei recunoaşterea participării şi a realizării
şi ocazia ca membrii să îşi ia la revedere personal.
! Cele mai eficiente intervenţii în această etapă sunt cele care facilitează
terminarea sarcinii şi procesul de renunţare la implicare.

5bis. Transformarea
- Membrii rămân disponibili, se includ noi colaboratori, eventual se restructurează
echipa şi responsabilităţile asumate
 - Activităţile merg înainte, eventual se restrâng sau se diversifică prin contribuţia
noilor membrii.

Rolul formatorului la fiecare etapă:

• Formare
– acordă timp şi creează cadrul pentru intercunoaştere
– pune accent pe informare / clarificare grup despre obiective, sarcini etc.
• Furtună
– moderare, mediere conflicte (dacă este cazul)
– se notează/reţin ideile/recomandările tuturor şi se analizează în egală
măsură.
• Normare – moderare (asistă grupul în stabilirea regulilor / a modului de lucru)
• Performanţă
– asistă grupul în găsirea soluţiilor optime, rezolvare sarcini (reprezintă
pentru grup o persoană resursă)
– pune accentul pe realizări
• Încheiere
– Evaluare, extragere lecţii învăţate
– Celebrare / recompensare
• Transformare
– Evaluare, extragere lecţii învăţate
– Stimulează generarea de idei.

Un alt element-cheie de care trebuie ţinut cont, pentru că influenţează enorm dinamica
grupului, este bineînţeles relaţionarea dintre grup şi animator/formator.
Pe parcursul unei sesiuni / a programului de diseminare, grupul îşi poate schimba
atitudinea de dependenţă faţă de animator/formator într-o interdependenţă cu
animatorul/formatorul şi în unele momente, chiar într-o independenţă faţă de
animator/formator. În această situaţie, se profilează trei stadii1:

Nu în cele din urmă, dinamica grupului este puternic influenţată de către

comportamentul „participanţilor dificili”. Aceştia fac parte din grup – nu intraţi în
panică, respiraţi şi fiţi cât mai asertivi!  În tabelul următor2 sunt detaliate posibile
abordări ale participanţilor dificili, într-un limbaj asertiv – nu constituie o reţetă, ci un
set de linii directoare pentru a proteja procesul de învăţare al grupului:
 Tip de participant „dificil” Sugestii pentru animator/formator
Monopolizatorul Într-un mod politicos, dar ferm, puteţi interveni:
Participantul vorbăreţ este în „Mulţumim pentru intervenţie! Haide să ascultăm
stare să monopolizeze tot timpul şi opinia altcuiva pe această temă! Sunt câţiva care
pentru discuţii. nu au avut şansa de a interveni până acum.”

Cel care vrea să iasă în faţă Dacă contribuie cu frecvenţa cu care o face
Acest tip vrea să-şi arate monopolizatorul, atunci poate fi tratat la fel.
cunoştinţele în faţa tuturor. Dacă intervenţiile sunt sporadice, nu este o
problemă. Puteţi lăsa grupul să se descurce -
probabil că unii dintre membrii grupului vor începe
să glumească pe seama sa, după un timp.

Vocea experienţei / Specialistul /

Expertul Cea mai bună soluţie este de a-l trata politicos cu
abordări de tipul „Este foarte interesant,
La fel ca „cel care
mulţumim pentru contribuţie, dar trebuie să
monopolizează”, „vocea
trecem mai departe” sau „Trebuie să ajungem la
experienţei” simte nevoia să se
subiectul nostru principal...”
audă.
Cel care deturnează discuţia S-ar putea interveni în felul următor: „Este o
Este cel care are de obicei experienţă interesantă, dar poţi să încerci să o
contribuţii care nu sunt tocmai la aduci mai aproape de subiectul nostru ...?” sau
subiect. „Vrea cineva să comenteze experienţa colegului,
legând-o de subiectul nostru?” sau (tot către grup)
„Consideraţi important să discutăm acest aspect
sau revenim la subiectul nostru?”.
Uneori însă s-ar putea ca devierea să fie
interesantă. Observă grupul: dacă numai 1-2
participanţi sunt interesaţi nu este o discuţie
oportună – se poate amâna.
Acultătorul feroce Câteva sugestii: folosiţi lucru/discuţii pe perechi
Acest tip de persoană – tăcută sau în grupe de 3 - participarea este sigură într-un
mai tot timpul – este prezentă grup mic.
fără excepţie în toate grupurile. O altă tehnică pe care o puteţi utiliza este de a
adresa aceeaşi întrebare în secvenţă la mai mulţi
participanţi şi de a include ascultătorul feroce în
acest grup, având grijă să nu fie primul.
De asemenea, politicos, vă puteţi adresa
„ascultătorului feroce” din când în când: „Nu cred
ca am auzit încă părerea ta pe această temă.” sau
„Ai experienţă în domeniu. Poţi să ne împărtăşeşti
din experienţa ta?”.
Tip de participant „dificil” Sugestii pentru animator/formator
Puneţi întrebări care se raportează la experienţa
de zi cu zi din mediul său.
Totodată, puteţi socializa în pauză pentru a-l
destinde/apropia.
 Tip de participant „dificil”
Cel care nu ascultă / Nerăbdătorul /
Repezitul
Tinde să-i întrerupă pe ceilalţi, să
vorbească înainte ca ceilalţi să fi
terminat ce aveau de spus.
Nerăbdarea de a interveni poate fi
cauzată de dorinţa de a fi auzit, de
a „ieşi în faţă” sau poate fi cauzată
de interesul deosebit pentru
subiect. Indiferent de motivaţie,
acest tip de comportament este
neproductiv pentru grup.
Distrugătorul de idei/”Gică-contra”
/Negativistul
Maestru în a demonta părerile
altora. „Nu o să meargă”, „Am
mai încercat şi nu a mers”, „Şefii
nu o să fie niciodată de acord”
„Prea devreme”, „Prea târziu”.
„Bună teoria, dar nu este
aplicabilă”. Aceştia încep de
obicei cu „Da, dar...”.
Acest tip de participant este
foarte periculos pentru evoluţia
grupului pentru că poate inhiba
creativitatea celorlalţi.
Rigidul / Deţinătorul adevărului Un mod de a trata cu un astfel de participant este
absolut
Este cel care când ia o poziţie,
într-o anumită problemă, se
întâmplă rar să şi-o schimbe. El
deţine adevărul absolut şi
împiedică grupul să facă progrese
până nu recunosc toţi acest lucru.
Dezinteresatul Anunţă de la început că dacă tot se află acolo au
Acest tip nu este nici interesat de ales: fie să refuze să se implice, fie să încerce
nici doritor să participe. să ia ce este mai bun din sesiune. Alegerea le
Sugestii pentru animator/formator
Insistă în a împărţi timpul între participanţi: „Ştiu
ca ai o observaţie importantă, dar nu l-am auzit pe
X încă, nu-i aşa?”
Cereţi o comparaţie „Cum se potriveşte punctul
tău de vedere cu punctul de vedere al colegului
tău?”
Fă apel la regulile iniţiale – de obicei se regăseşte
cea cu „vorbim pe rând” sau cu „ne ascultăm”.
Asemenea tactici îi arată celui care nu ascultă că
trebuie să încerce să includă punctele de vedere
ale altora, care cer ascultare înainte de a-şi
expune propriile opinii.
Salvaţi prompt ideea combătută „de la lada de
gunoi” unde a trimis-o distrugătorul de idei
întrebând grupul: „Ceilalţi, cum vedeţi acest
aspect? Există şi un alt fel de a trata?”
Întrebaţi distrugătorul de idei, dacă poate veni cu
o altă idee care mai bună decât cea pe care a
demolat-o. Dacă nu „Atunci dacă nu ai o altă idee
mai bună decât cea a colegului tău, poate trebuie
să mai acordăm atenţie acesteia.”
Dacă se întâmplă să vă placă ideea care a fost
demontată, nu ezitaţi să arătaţi acest lucru şi să
spuneţi grupului. „Cred că sunt câteva posibilităţi
aici. Poate cineva să argumenteze?”
Se poate sugera că el poate avea un punct de
vedere, dar toţi cei prezenţi caută răspunsuri
constructive la dificultăţi.
de a-l forţa să admită că mai este şi o altă latură a
problemei. „Maria, ne este clară poziţia ta pe care
ai expus-o atât de clar. Dar mai sunt şi alte păreri.
Ca o persoană obiectivă poţi să ne spui un aspect
care arată că problema are şi alte faţete?” Nu
există nici o garanţie că această tehnică va reduce
rigiditatea Mariei, dar cel puţin va fi forţată să
recunoască că pot exista şi alte perspective.
 Tip de participant „dificil”
Clownul
Caracteristica lor este un umor
iritant şi lipsă de participare.
Treaba trainerului este de a avea
grijă ca lucrurile să progreseze
într-o manieră productivă, iar
dacă clownul începe să enerveze
grupul atunci lucrurile trebuie
tranşante.
Certăreţul
Certăreţul caută în permanenţă
nod în papură, ocazii în care să
demonstreze că trainerul sau alt
participant au greşit sau greşesc.
Ostilul
Ostilul este poate chiar mai
enervant decât certăreţul. El are
nevoie să reducă la zero totul din
jur, iar trainerul este o victimă la
fel de bună ca oricare alta.
Sugestii pentru animator/formator
aparţine.
Dacă situaţia este serioasă şi sunt mai mulţi
dezinteresaţi în cadrul grupului încearcă, în extra-
agendă, o tehnică „terapeutică” - petrece un timp
vorbind despre resentimentele lor, despre
supărarea lor. S-ar putea să fie mai eficient. Sau
dă-le o pauză.
În unele cazuri, o soluţie poate fi să aduci pe
cineva cu autoritate formală/informală să
vorbească grupului.
Adresaţi-i întrebări serioase, arătaţi-i că poate fi
auzit dar la un nivel mai sofisticat, serios.
Remarcaţi când are o contribuţie serioasă şi nu-l
premiaţi când face glume. În unele cazuri, puteţi
să-l rugaţi să mai spună gluma încă o dată: „Cred
că nu am înţeles ideea. Poţi s-o enunţi încă o dată
mai direct?”
Evitaţi să vă angajaţi în discuţii cu el - lăsă/invită
grupul să acţioneze. „Vrea cineva să răspundă?”
Dacă după un schimb de opinii, certăreţul încă
persistă puteţi închide „Îţi înţeleg poziţia. Crezi că
putem fi de acord ca nu suntem de acord asupra
acestui punct?” sau „Am acordat suficientă atenţie
acestui subiect. Acum chiar trebuie să ne
concentrăm asupra altor chestiuni. Putem să mai
continuăm în pauză, la o cafea.”
O altă tehnică este de a dezamorsa ostilitatea
certăreţului răspunzând prompt ori de câte ori este
posibil „Sunt de acord cu tine şi cred că grupul de
asemenea. Vrea cineva să adauge ceva?”
Cel mai bun răspuns dat ostilului este de a rămâne
calm şi de a refraza în termeni mult mai blânzi,
mai obiectivi. O altă variantă este de a răspunde în
maniera următoare: „Văd că ai nişte sentimente
puternice legate de această problemă. Vrei să auzi
şi părerea mea sau a grupului?” Poate ajuta de
asemenea dacă răspunsul este dat grupului mare şi
 Tip de participant „dificil”
Cel care se plânge
Acest tip este un specialist în a da
vina pe alţii şi a găsi greşelile
altora. El nu numai că găseşte
viaţa nedreaptă, dar insistă în a
împărtăşi viziunea sa tuturor. El
nu rezolvă problemele, le
amplifică.
Sugestii pentru animator/formator
nu ostilului direct.
Întrebaţi-l „Ai vreo idee de cooperare cu
departamentul X” sau „Vrei ca grupul să-ţi
sugereze câteva moduri de a te descurca cu...?”
Tehnica este de al forţa să intre într-un model de
rezolvare a problemei, de care fuge.
Încurajaţi o cercetare de partea cealaltă a
lucrurilor „Bine. Ne-ai spus cât de îngrozitori sunt
cei de la departamentul X. Tu eşti o persoană
dreaptă. Poţi să te gândeşti la ceva bun legat de
ei? Un singur lucru?” Dacă admite că există un
lucru, puteţi continua „Mai este şi altceva?” Dacă
poţi scoate câteva lucruri bune de la el despre un
alt punct de vedere şi alte câteva de la restul
grupului nemulţumitul se poate transforma în
relativ mulţumit pentru o vreme.
Tranşaţi problema de la început „Da, s-ar putea să
fie o problemă cu .... Motivul pentru care suntem
aici este de a găsi răspunsuri. Aşa că dacă şi tu şi
eu şi toţi ceilalţi ne gândim cum putem să ne
descurcăm în această situaţie vom avea într-adevăr
o experienţă profitabilă în această săptămână.
Cum putem realiza acest lucru?”
3.2. Abilităţi de comunicare necesare în programul de diseminare

Atitudinea în comunicare

Atitudinea câştigătoare în procesul de comunicare dintr-un eveniment de instruire este

atitudinea asertivă, care este de dorit s-o încurajaţi şi în rândul participanţilor.

Asertivitatea este o atitudine de genul „eu sunt ok, tu eşti ok”. Atitudinea asertivă în
comunicare înseamnă că avem grijă să respectăm şi să nu lezăm părerile
interlocutorilor sau interlocutorii la nivel personal - chiar pe un subiect puternic
controversat.

Agresiv - Nevoile şi dorinţele noastre sunt mai importante decât ale

(eu sunt ok, celorlalţi
tu nu eşti ok) - Ne apărăm drepturile încălcându-le pe ale celorlalţi
- Dăm vina pe factori externi
- Atitudine de superioritate, ostilă, de dominare

Limbaj uzual:
„Ţi-am spus de atâtea ori...”
„Tu mă înveţi pe mine?”
„Asta e o prostie”
„ Tu ai spus asta!”

Defensiv - Nevoile şi dorinţele celorlalţi sunt mai importante decât ale

(eu nu sunt noastre
ok, tu eşti ok) - Oferim nesfârşite explicaţii şi justificări
- Ne exprimăm opiniile, sentimentele într-un mod precaut
- Îi lăsăm pe alţii să „ne calce în picioare”

Limbaj uzual:
„Îmi pare rău...”
„V-ar deranja dacă...
„Nu am vrut să vă supăr/deranjez...”
„ Vroiam doar să...”

Asertiv - Ne apărăm drepturile fără a le încălca pe ale celorlalţi

(eu sunt ok, - Ne exprimăm opiniile în mod onest, direct şi deschis
tu eşti ok) - Arătăm că înţelegem opiniile celorlalţi
- Atitudine îndreptată spre progres, centrare pe soluţii
 Limbaj uzual:
„Părerea mea este că...”
„Din experienţa mea,...
„Îmi doresc să...”
„ Aşa cum văd eu lucrurile...”

Exemple de comportament asertiv (indicator al atitudinii asertive):

- Verifici faptul că ai înţeles înainte de a răspunde
- Ceri mai multe detalii dacă nu îţi este clar
- Apreciezi opiniile/experienţele celorlalţi şi exprimi acest lucru
- Exprimi ceea ce simţi, ceea ce crezi
- Îţi cunoşti drepturile, nu îţi ceri scuze în mod nejustificat

Avantajul principal al comportamentului asertiv în comunicare este o

interacţiune/comunicare eficientă – formulările asertive stimulează răspunsuri asertive,
tendinţele agresive/defensive sunt controlate mai bine.

Bariere în comunicare

Bariere fizice
- Zgomotul de fond
- Lumina prea slabă / puternică
- Distanţa dintre emiţător şi receptor
- Dizabilităţile emiţătorului / receptorului

Bariere semantice (lingvistice)

- Ţin de limba vorbită (dialecte, regionalisme)
- Vocabular (limbaj specializat, cuvinte cu folosire rară)
- Topica frazei (ordonarea cuvintelor în propoziţie/frază, lungimea frazei etc.)

Bariere culturale
- Depind de mediile culturale de provenienţă ale interlocutorilor şi regulile de
comunicare specifice acestor medii: permiterea comunicării, conotaţii diferite
ale unor cuvinte sau gesturi, vocabular specific, argou, reprezentări sociale
diferite

Bariere determinate de factori interni

- Implicarea pozitivă/negativă a receptorului.
- Teama de grup.
- Ameninţarea statutului.
- Presupuneri.
- Agenda ascunsă.
- Interpretarea personală.
Dezvoltarea abilităţilor de oferire şi primire de feedback

În contextul procesului de comunicare, feedback-ul este definit ca fiind reacţia de

răspuns.
În contextul procesului de învăţare, feedback-ul este definit ca fiind o cale de a învăţa,
de a te perfecţiona - receptorul vă transmite informaţii despre comunicarea
dumneavoastră. Astfel, dacă feedback-ul are loc şi este perceput drept o situaţie de
învăţare, poate deveni unul din mijloacele principale ale învăţării despre sine şi ale
autoperfecţionării.
Pentru procesul de învăţare, cel mai util tip de feedback este cel descriptiv
comportamental. Feedback-ul descriptiv are 4 componente al căror scop este să
maximizeze învăţarea şi să minimizeze reacţia defensivă din partea primitorului. Aceste
componente sunt:
- observarea comportamentului,
- descrierea comportamentului,
- prezentarea a ceea ce a înţeles observatorul din comportamentul respectiv,
- descrierea impactului produs asupra sa (gânduri şi sentimente).

Mulţi oameni nu sunt obişnuiţi să primească feedback. De aceea, înainte de a oferi

feedback întrebaţi dacă este dorit. De asemenea, persoana care oferă feedback trebuie
să aibă grijă să nu dea mai mult feedback decât este pregătit receptorul să primească.
Respectarea următoarelor reguli s-a dovedit utilă:

Pentru persoana care oferă feedback:

- Percepem individual – Eu văd, aud, simt
Regula: Mă refer la punctul meu de vedere şi deci folosesc “Eu” în loc
de “noi”, “ei” etc.
- Doar comportamentul poate fi perceput, NU caracteristicile persoanei
Regula: Descriu concret comportamentul şi situaţia, folosesc un limbaj
descriptiv şi detaliat.
De exemplu: “el măsoară cealaltă persoana din cap până în picioare şi
apoi se încruntă” în loc de “el este arogant”.
- Numai comportamentul poate fi schimbat rapid
Regula: Încerc să fac sugestii constructive care să ofere alternative.
Explic cum mă afectează aceste alternative.
- Fiecare acţiune are şi o intenţie pozitivă
Regula: Exprim şi ce anume a avut un impact pozitiv asupra mea şi îmi
exprim aprecierea.
 - Comunic pentru că vreau ca interlocutorul meu să acţioneze spre
perfecţionare
Regula: Descriu interlocutorului cum îmi doresc să se comporte astfel
încât să fie uşor pentru el să urmeze cele spuse de mine. DAR înţeleg
că decizia de schimbare este a lui.

Sau, cu alte cuvinte...criterii pentru folosirea feedback-ului:

1. Este mai curând descriptiv decât evaluativ. Este mai util să vă concentraţi
asupra a ceea ce a făcut individul decât să daţi verdicte: “M-ai întrerupt de
trei ori deja în ultima jumătate de oră” poate că nu este tocmai ceea ce şi-ar
fi dorit să audă, dar este mai util decât ’’Eşti un bădăran.’’
2. Se axează pe ceea ce simte persoana care a recepţionat comportamentul şi
care oferă feed-back-ul: “Mă simt frustrat dacă mă tot întrerupi.” Oferă
individului informaţii clare, specifice despre efectul comportamentului său.
3. Este îndreptat spre un comportament cu care receptorul poate să facă
ceva. Frustrarea creşte când unei persoane i se reproşează un defect pe care
nu-l controlează.
4. Este optim să fie solicitat, nu impus. Feed-back-ul este mai util când
receptorul simte că are nevoie de el, când el însuşi îl solicită - adresează
întrebări la care pot răspunde cei care îl observă.
5. Este bine situat în timp. În general feed-back-ul atinge maximum de eficienţă
când se produce după observarea unui comportament dat, depinzând,
bineînţeles, de cât de dispus este receptorul să-l primească, de sprijinul pe
care sunt gata ceilalţi să-l ofere etc.
6. Este verificată înţelegerea feedbackului pentru a asigura o comunicare
clară. Când feedback-ul are loc într-un grup, atât emiţătorul cât şi receptorul
au ocazia să-i verifice acurateţea cu ajutorul celorlalţi. Astfel, receptorul va
putea şti dacă aceasta este o reacţie personală sau o impresie a tuturor din
grup.
7. Feedback-ul nu trebuie folosit pentru „a te descărca pe cineva”, pentru a-l
„mustra în faţa colectivului”, este de preferat să se ofere între 4 ochi.

Pentru persoana care primeşte feedback:

Mulţi oameni nu sunt obişnuiţi să ofere feedback după regulile enunţate anterior, de cel
mai multe ori pot fi agresivi în atitudine şi limbaj, astfel persana care primeşte
feedback-ul – dacă este orientată spre învăţare şi dezvoltare persnală/profesională va:
- Ascultă activ pentru a înţelege părerea celuilalt chiar dacă este defectuos
exprimată.
Regula: Ascult fără a comenta/riposta.
 Regula: Ascult fără să intru în defensivă - este vorba despre percepţie
individuală şi nu despre greşit vs. corect, bun vs. rău. Eu voi decide
dacă va modifica comportamentul semnalat sau nu.
- Verifică înţelegerea celor descrise.
Regula: Întreb, cer o descriere specifică a comportamentului, detalii
privind momentul respectiv, situaţia exactă (mai ales dacă a trecut
mai mult timp de atunci).
Regula: Reformulez ce am înţeles pentru a verifica dacă coincide cu ce
a intenţionat persoana să-mi transmită
- Mulţumeşte persoanei (pentru că feedback-ul este un dar  persoanei îi pasă
de tine, de relaţia dintre tine şi ea).

Ascultarea activă

Deşi am fost mereu învăţaţi să nu întrerupem vorbitorul, de multe ori devansăm replica,
abia auzind încheierea mesajului ce ne este transmis. Suntem atât de grăbiţi să ne
exprimăm punctul de vedere!
Una din componentele de bază ale comunicării eficiente este ascultarea activă.
Ascultarea activă este un mod special de a asculta: acest proces nu include doar
componenta fiziologică a receptării şi prelucrării undelor sonore, ci presupune şi
participarea activă a receptorului.
Un ascultător activ este interesat în vorbitor ca şi persoană, în ceea ce spune şi în
sensul pe care îl da subiectelor.
Ascultarea activă urmăreşte să motiveze vorbitorul să se deschidă către ascultător.
Modul în care ascultă semnalează deschiderea lui, comunică vorbitorului că este o
persoană gata să asculte la orice are acesta de spus. Pentru că ascultătorul este sincer
interesat, vorbitorul este mai deschis emoţional către ascultător.

Comportament indicator al ascultării active:

- Stabiliţi un climat confortabil
- Subliniaţi atitudinea de ascultare - limbaj non-verbal atent, semnalarea non-verbală
a recepţiei mesajului - folosiţi corespunzător contactul vizual, postura, mişcări
aprobatoare din cap
- Nu întrerupe!
- Întreabă pentru a:
o Arată interesul.
o Verifică înţelegerea
o Partenerul este provocat la dialog.
 o Nu se pierde timp cu presupuneri.
o Aflarea mai multor detalii.
- Invită interlocutorul să continue, să spună tot
- Oferiţi reflecţii ale mesajelor de bază – parafrazând! Astfel semnalizezi vorbitorului
că asculţi şi îi permiţi să “audă” ceea ce spune.
Parafrazarea implică sumarizarea frecventă a cuvintelor vorbitorului, cu ajutorul
cuvintelor ascultătorului. Folosiţi fraze ca: “Deci ceea ce spuneţi ar fi că ...” sau
“Doriţi să spuneţi ...?” sau “ Cu alte cuvinte ...”. Un astfel de feedback creează
posibilitatea de a verifica dacă ambii participanţi înţeleg acelaşi lucru din cele
spune.
- Oferiţi reflecţii ale sentimentelor de bază
Interveniţi obiectiv, nu evaluativ – evită să emiţi opinii/judecăţi înainte de a te asigura
că ai înţeles mesajul şi că acesta coincide cu ce se dorea a fi transmis.
3.3. Abilităţi de prezentare şi vorbit în public necesare în programul de diseminare

Planificarea şi pregătirea unei prezentări:

- Începeţi prin a vă gândi la:
- Obiectivele prezentării şi rezultate concrete aşteptate la finalul
prezentării;
- Public – caracteristici, interese etc.;
- Punctele principale care trebuie incluse pentru atingerea obiectivelor, dar
şi considerând preocupările şi datelor necesare audienţei.
- Faceţi o listă cu aceste puncte/teme principale, ca şi punct de plecare
- Aranjaţi lista în ordine logică şi utilă atingerii obiectivelor.
- Grupaţi temele listate în:
- INTRODUCERE: Început promiţător = care să capteze atenţia şi să provoace
interes ţinând cont de conţinut
- CONŢINUT: Subteme relevante pentru atingerea obiectivelor
- CONCLUZIE: Sfârşit memorabil şi mesaj „de luat acasă”
- Pregătirea materialelor suport – doar cele identificate ca fiind cele mai potrivite
pentru o cât mai bună atingere a obiectivelor discursului:
- Prezentare PowerPoint
- Alte elemente audio-vizuale (filmuleţe, fond sonor etc.)
- Foi de flipchart (eventual pregătite dinainte)
- Documente suport pentru participanţi
- Materiale pentru locul desfăşurării prezentării: imagini, planşe, materiale
pentru ilustrare etc.
- Exersaţi. Mult. Foarte puţine persoane s-au născut oratori, majoritatea s-au format
în timp!
- La faţa locului: asigură-te că ai totul pregătit şi la îndemână (laptop, videoproiector,
ecran, boxe, indicator laser, materialele suport, cărţi de vizită, un pahar de apă
etc.)

Activităţi post-discurs
- Solicită feedback dacă vrei să înveţi din experienţa avută
- Ţine-te de promisiuni – răspunsuri promise, materiale suport sau altă bibliografie
etc.
- Ai grijă de relaţia cu organizatorii şi eventualii colaboratori care te-au ajutat.

Susţinerea prezentării/discursului public

- Introducere:
- Primele 20 de secunde contează (primele 20 de secunde de când intră în
contact cu tine, NU de când începi să susţii discursul!!!)
 - Atitudinea ta setează atmosfera – zâmbeşte, salută audienţa, prezintă-te
etc.
- Spune-le ce o să le spui! Dacă serveşte scopului, prezentaţi şi obiectivele.
- Cuprins
- Spune-le ce ai de spus! - maxim 3 idei – faceţi treceri clare şi logice
- Urmaţi planul prezentării, nu fiţi tentat să divagaţi de la subiect
- Aduceţi argumente care vă susţin ideile
- Repetaţi mesajul principal ori de câte ori aveţi ocazia
- Întrebaţi dacă există întrebări, lăsaţi timp pentru discuţii DAR încadraţi-vă
în timpul alocat şi anunţat.
- Încheiere
- Recapitularea punctelor principale – sumarizaţi subtemele principale:
spune-le (doar) ce le-ai spus!
- Lansaţi „cererea” (mesajul „de luat acasă”)
- Mulţumeşte, zâmbeşte, exprimaţi-vă disponibilitatea pentru a discuta
subiectul şi cu alte ocazii sau în prima pauză sau via e-mail etc. Dacă este
cazul, lasă referinţe pentru cei care doresc să studieze mai în detaliu!

Chei non-verbale pentru susţinerea unei prezentări:

- Ochii
- Ochii = prima armă în atragerea/menţinerea atenţiei şi convingerea
audienţei
- Priviţi audienţa cât mai mult timp posibil. Nu insistaţi asupra unei singure
persoane!
- Nu rămâneţi cu ochii la ecran şi, mai ales, nu vorbiţi cu ecranul!
- Vocea
- Adaptaţi tonul la subiect
- Vorbiţi clar, nu vă grăbiţi, nici nu vorbiţi prea rar  O prezentare
monotonă e şi plicticoasă, şi soporifică! Faceţi pauză în punctele cheie,
folosiţi modulaţii ale vocii
- Grijă la volum! Ai nevoie de microfon? Asigură-te că este la îndemână!
- Postura şi poziţia
- Evitaţi să staţi în spatele unei mese sau alt obstacol atunci când prezentaţi
- Poziţionaţi-vă central faţă de audienţă, DAR menţineţi contactul cu
materialele suport pe care aţi planificat să le utilizaţi
- Drept, dar relaxat, picioarele bine ancorate, poziţie deschisă a mâinilor
- Evitaţi să vă mişcaţi prea mult, poate distrage atenţia. Grijă la fire şi
dezechilibrări, Murphy nu doarme! 
- Folosiţi mâinile, degetele de la mâini, pentru a accentua punctele
importante.
A fi un bun orator/prezentator însemnă a lua în calcul 3 elemente de bază:
- Logos - se referă la abordarea logică şi argumentată a discuţiei. Raţionamente,
dovezi, demonstraţii ştiinţifice, explicaţii, toate sunt intenţionate să ajute procesul
de învăţare. Claritatea firului gândirii şi varietatea tipurilor de dovezi sunt esenţiale
pentru a transfera cunoştinţe.
- Pathos – se referă la emoţiile publicului (tot ce ţine de sfera creativă şi
sentimentală) şi se axează pe determinarea unor reacţii la nivel afectiv. Apelul la
emoţiile publicului poate fi de mare impact în anumite momente, dar este şi riscant!
- Ethos - se referă la credibilitatea vorbitorului şi la capacitatea de a convinge pe baza
reputaţiei. Credibilitatea = percepţia pe care o are publicul privitor la nivelul de
încredere care se poate acorda spuselor unui vorbitor. Un vorbitor care dobândeşte
uşor credibilitate din partea publicului are şanse mai mari de a fi ascultat cu atenţie.

Credibilitatea este elementul cheie. Abilitatea de a proba credibilitatea în toate

interacţiunile este absolut necesară – atitudinea „se filmează” permanent!

Credibilitatea reprezintă produsul a ceea ce audienţa cunoaşte deja despre vorbitor cu

privire la profesie, experienţă, statut social etc., dar ţine în egală măsură de experienţa
directă a comunicării dintre vorbitor şi public şi este cea care contează cel mai mult.
Astfel, credibilitatea nu este un dat de la natura, ci o calitatea care poate fi
influenţată, exersată şi într-o oarecare măsură controlată.

James McCoskey, profesor al Departamentului de Comunicare de la Universitatea din

Alabama, identifică trei componente ale credibilităţii, şi propune câteva recomandări
pentru dezvoltarea fiecăreia dintre ele:

- Competenţa - ori de cate ori aveţi ocazia prezentaţi-vă „scrisorile de recomandare”: …

- Caracterul …………
- Carisma ………….

Materiale suport pentru susţinerea unei prezentări

Materialele suport trebuie să susţină/întărească discursul, nu să FIE discursul! Nu folosi
materialele suport pentru a te ascunde sau a-ţi ascunde lacunele. Audienţa a venit să te
vadă pe tine, va fi oricum cu ochii pe tine!

1. Prezentare Powerpoint
- Folosiţi un template unitar (un font şi o schemă de culori anume, acelaşi tip de
tranziţie între slide-uri) – arată mai îngrijit, mai profi, plus stilurile diferite
 distrag atenţia audienţei... Vreţi ca audienţa să se concentreze asupra temei pe
care o prezentaţi, nu asupra felului de prezentare!

- Fontul:
- Alegeţi un font simplu, uşor lizibil (arial, verdana, times new roman, book
antiqua)
- Folosiţi 1 maxim 2 tipuri de font
- Mărimea fontului din text (din cadrul slide-ului) trebuie să fie de minim 22
- Titlul trebuie să fie de minim 28
- CAPS - nu folosiţi numai litere MARI - face textul greu de citit. Se foloseşte
mai mult pentru acronime şi în accentuarea unor elemente
- Italics - Folosit pentru “citate”, folosit pentru a accentua

- Ideile (bullets):
- Fiecare idee să fie dezvoltată pe 1 maxim 2 rânduri
- Limitaţi numărul liniilor la 7, chiar 4 dacă ai un titlu lung, un logo care
ocupă mult loc, o poză sau o schemă etc. Majoritatea susţin regula 7X7,
adică maximum 7 rânduri a câte 7 cuvinte.

- Culori - Grad mare de contrast între text şi fond – fond alb/deschis, text
negru/inchis, plus încă 1 culoare, maxim 2, pentru a accentua cuvinte-cheie

- Imagini, poze, grafice, efecte...

- Folosiţi imagini şi grafice simple care susţin ideile pe care le şi ajută la
accentuarea unor elemente din mesaj
- Folosiţi doar când e nevoie! altfel în loc să comunice, distrag atenţia

- Sigle - Nu este necesară afişarea logo-urilor pe fiecare slide, pot fi puse pe primul
slide, respectiv în acele slide-uri care conţin informaţii despre organizaţie,
proiect.
2. Flipchartul
Un termen greu traductibil în limba română, flipchartul reprezintă o tablă mobilă în
general, de care este ataşat un bloc de hârtie format A2. Folosirea flipchartului este
recomandabilă pentru grupuri de maxim 25-30 de persoane.
În funcţie de gradul de pregătire a colilor de flipchart, putem folosi:
 - flipchart spontan – foile sunt umplute cu informaţie / cuvinte-cheie / scheme pe
măsură ce este redată de vorbitor sau produsă de participanţi.
- flipchart semi-elaborat – structura foilor este proiectată şi realizată înaintea
începerii prezentării, dar informaţia este scrisă pe măsură ce este produsă.
- flipchart elaborat – toată informaţia este trecută pe o coală de flipchart înaintea
discursului şi expusă participanţilor la momentul dorit.

În toate cele trei cazuri, există câteva trucuri utile:

- Nu staţi cu spatele la participanţi cât completaţi foaia de flipchart. Găsiţi poziţia
semilaterală şi familiarizaţi-vă cu ea.
- Nu încărcaţi foaia cu prea multă informaţie sau cu scheme prea complicate
- Limitaţi-vă la 10 linii cu litere de cca. 5 cm, şi grosime de 0,5 cm (grosimea unui
marker) dacă este nevoie ca să fie citite într-o sală de 100 persoane; dacă grupul
este de 50 literele trebuie să aibă min. 3 cm.
- Încercaţi să scrieţi cu litere mari (măcar cu litere citeţe).
- Dacă informaţia este mai utilă la vedere, fiţi pregătiţi să rupeţi coala şi să o
expuneţi în locuri cu maximă vizibilitate.
- Notaţi cu creionul cu mină pe marginea foii de flipchart informaţia pe care nu
sunteţi siguri că o veţi ţine minte sau cea pe care chiar nu trebuie să o memoraţi.
Efectul realizat este ceva între credibilitate, siguranţă şi supermemorie
- Lipiţi de marginea foilor de flipchart bucăţele de hârtie colorată, pe care vă
puteţi nota ce conţine foaia. Nu veţi răscoli tot flipchartul după foaia dorită.
3.4. Abilităţi de moderare necesare în programul de diseminare

Moderarea (facilitarea) este o metodă de a asista şi ghida un grup spre atingerea unui
obiectiv comun, realizarea unei sarcini sau rezolvarea unei probleme, într-o
manieră:
- eficientă şi concentrată pe atingerea rezultatului,
- care are grijă atât de dinamica grupului cât şi de fiecare membru în parte.
Astfel, moderatorul este o persoană care serveşte unui grup pentru ca acesta să
performeze menţinând în acelaşi timp o dinamică sănătoasă, armonioasă – din acest
punct de vedere, moderarea este mai mult o atitudine decât o aptitudine.
Un moderator are 2 misiuni importante:
1. De a sprijini procesul muncii grupului prin diferite metode fără a interveni direct
în soluţionarea problemei/sarcinii. Moderatorul „doar” ajută grupul să fie mai
eficient în:
- procesul comunicării,
- procesul luării deciziilor,
- procesul rezolvării problemelor,
- procesul rezolvării conflictelor şi a diferenţelor de opinii.
2. Să conştientizeze dinamica grupului şi procesele sociale ale grupului, pentru a
motiva oamenii, pentru a ajuta fiecare persoană să se implice cât mai mult.

Această dublă-misiune se traduce în:

- Sprijină participanţii să treacă prin paşii detaliaţi în pagina următoare, pentru a
atinge obiectivele de grup,
- Ajută participanţii să stabilească şi să respecte regulile de lucru,
- Creează o atmosferă în care toţi să îşi poată exprima liber punctul de vedere,
- Încurajează schimbul de informaţii şi resurse – adresează întrebări grupului,
- Asigură participarea egală a tuturor,
- Leagă diferite intervenţii, comentarii, contribuţii la discuţie,
- Evită deraierile de la subiect,
- Derulează sesiuni de brainstorming pentru a stimula creativitatea participanţilor,
- Încurajează ajungerea la un consens prin discutarea tuturor punctelor de vedere,
nu grăbeşte decizia,
- Se asigură că toţi sunt conştienţi de ce se stabileşte, verifică înţelegerea
rezultatului final,
- Încurajează asumarea sarcinilor şi clarificarea responsabilităţilor (dacă este
cazul),
- Încurajează valorificarea într-un mod constructiv a diferenţelor (percepţii,
abordări, vârstă, nivel şi tip de expertiză, etc.).
Moderarea intervine atât în momentele de discuţii cu grupul de participanţi cât şi în
cadrul desfăşurării aplicaţiilor practice pe grupe mai mici de lucru – caz pe care au fost
detaliaţi paşii ce urmează.

Procesul de moderare trebuie structurat şi atent pregătit considerând etapele prin care
trece un grup în procesul de realizare a sarcinii aferente aplicaţiei practice lansate:
a. Grupul se adună şi se cunoaşte,
b. (Re)introducerea sarcinii,
c. Definirea regulilor şi a scopului, a modului de lucru
d. Strângerea ideilor şi a informaţiilor,
e. Luarea deciziei, producerea rezultatului final,
f. Reflecţie/procesare.
a. Grupul se adună şi se cunoaşte:
- e foarte important să se creeze o atmosferă deschisă, pozitivă şi să se aloce timp
cunoaşterii membrilor grupului (dacă este primul lor moment de interacţiune),
- e importantă şi deschiderea pe care o demonstrează moderatorul.
b. (Re)introducerea sarcinii, a scopului grupului de lucru: ........
c. Definirea regulilor şi a modului de lucru: .............
d. Strângerea ideilor şi a informaţiilor: ...........
e. Luarea deciziei, producerea rezultatului final:.........
f. Reflecţie/procesare: ...........
Formularea întrebărilor
Referitor la moderarea discuţiilor de grup, un aspect important este adresarea
întrebărilor, mai ales a celor “deschise”. Asemenea întrebări încurajează obţinerea unor
răspunsuri mai complete şi au un rol important în deblocarea comunicării sau în
ghidarea procesului.
Moderatorul poate ajuta grupul adresând acele întrebări care „sunt în aer”, dar pe care
membrii grupului se feresc să le adreseze.

În general, rolurile întrebărilor sunt legate de:

- Sondarea experienţei participanţilor,
- Motivarea şi provocarea audienţei,
- Implicarea participanţilor tăcuţi, stimularea exprimării propriilor opinii,
- Stimularea gândirii,
- Ajutarea animatorului/formatorului să urmărească cât de bine s-au înţeles
noţiunile.

Tipuri de întrebări în funcţie de obiectivele animatorului/formatorului:

 Obiective
Deschiderea unei discuţii
Pentru a atrage atenţia asupra unei idei,
fapt, problemă sau situaţie
Obţinerea de informaţii
Descoperirea unor legături sau cauze
Dezvoltarea de noi idei
Menţinerea discuţiei la subiect
Concluzionare sau încheierea discuţiei
Împărtăşirea unor opinii şi atitudini
Să obţii o decizie
Sugerarea unor idei, acţiuni
Verificarea percepţiei
Exemplu
Ce este ascultarea activă?
De ce credeţi că X a procedat aşa?
Care este diferenţa între cunoştinţe şi
aptitudine?
Cum afectează calitatea X a trainerului
interacţiunea cu grupul?
Cum altfel putem creşte motivaţia
voluntarilor?
Ne putem întoarce să vedem de ce s-a
întârziat?
Care a fost cel mai important lucru care s-a
întâmplat?
Cum te-ai comporta dacă ai fi pus în situaţia
aceasta?
Putem spune ca ne reprezintă acest lucru?
Care crezi că ar fi rezultatul dacă tu ai
spune ce gândeşti?
Deci ceea ce spui este că provocarea
principală este ...?

Formularea întrebărilor
- Puneţi câte o întrebare
- Întrebările să fie clare şi concise
- Puneţi întrebări deschise
- Păstraţi tăcerea pentru ca vorbitorul să se poată gândi şi să ofere mai multe
informaţii
- Acordaţi timp suficient pentru răspunsuri

Abordarea întrebărilor
- Aşteptaţi ca cel care întreabă să termine ce are de spus
- Repetaţi întrebarea - asiguraţi-vă că aţi înţeles corect
- Amânaţi pentru final/extra-agendă întrebările direcţionate spre rezolvarea unor
probleme specifice care nu interesează grupul (lucru pe care îl verificaţi şi
agreaţi cu grupul), sau care nu ţin de obiectivele sesiunii
- Evitaţi discuţiile prelungite cu o singură persoană
- Menţineţi contactul vizual cu tot grupul şi invitaţi mai multe persoane să
intervină, dacă este cazul şi timpul permite; evitaţi să vă concentraţi doar asupra
persoanei care a adresat întrebarea
- Dacă este cazul, luaţi o pauză pentru a reflecta asupra întrebării
- Dacă nu puteţi răspunde la o întrebare, spuneţi acest lucru precizând totodată
când veţi putea reveni cu un răspuns complet şi cum îl veţi transmite grupului.
3.5. Pregătirea, derularea şi procesarea aplicaţiilor practice cuprinse în programul
de diseminare

Indiferent de metoda aleasă, crearea şi desfăşurarea unei aplicaţii practice implică 3

etape:
a. Pregătire
b. Derulare
c. Procesare

a. Pregătirea aplicaţiilor practice:

- Planificăm timpii alocaţi fiecărei etape din proces - cât durează:
1. Introducerea aplicaţiei, răspunsuri la întrebările de clarificare,
2. Împărţirea pe grupe, împărţirea materialelor necesare,
3. Deplasarea la locaţiile de lucru ale grupelor,
4. Derularea propriu-zisă,
5. Procesarea.
.........................................
.........................................
.........................................
b. Derularea aplicaţiilor practice:

Introducerea aplicaţiei practice: ..............

Derularea propriu-zisă a aplicaţiei practice: ....................

c. Procesarea aplicaţiilor practice: ........................

Rolul animatorului/formatorului în etapa de procesare = moderator/facilitator al

discuţiei de grup:
- asistă participanţii în analiza critică a experienţei lor,
- ajută participanţii să-şi exprime sentimentele, gândurile şi să-şi conceptualizeze
experienţa astfel încât aceştia să extragă concluziile şi învăţămintele.

Etapele procesării aplicaţiilor practice:

- Identificare - participanţii sunt rugaţi să se oprească asupra inor aspecte care li
se par relevant în raport cu teoria (teoria este firul logic al procesării!): Acesta
a fost un exerciţiu despre ... Apropo de teorie, ce aţi observat?
 - Analiză - participanţii vor fi întrebaţi ce au gândit, simţit, făcut ei atunci când au
trăit / observat evenimentul.
- Generalizare – participanţii sunt invitaţi să prezinte ce concluzie au tras de pe
urma experienţei & analizei. Cu ce concluzii plecăm? Care sunt lecţiile învăţate?
- !!! Etapa de generalizare este etapa lecţiilor învăţate. Discutaţi învăţarea pe mai
multe nivele: plan personal, grupul prezent etc.
- Acţiune - participanţii sunt invitaţi să spună / să s egândească ce ar face diferit /
mai bine în viitor într-o situaţie asemănătoare. Ce veţi schimba pe viitor? Ce aţi
învăţat şi veţi folosi în viitor?
Atenţie la:
- Observaţie vs. Percepţie (percepţie = presupunere, concluzie la care s-a ajuns
prin prisma sistemului propriu de valori) - Trainerul trebuie să intervină spunând:
“Acestea sunt presupuneri, nu observaţii. Ce ai observat, ce te-a condus la
aceste concluzii?”;
- Emoţiile puternice şi posibilele conflicte - se pot controla cu principiul „aici şi
acum” – nu se permite decât analiza incidentelor din aplicaţia practică încheiată;
- Accent permanent pe feedback constructiv (eventual descriptiv-comportamental)
şi se reamintesc regulile de formulare a acestuia;
- Rămâneţi non-evaluativi asupra generalizării şi subliniaţi toate perspectivele.
Repere teoretice pentru tipurile de aplicaţii cuprinse în programul de diseminare:

Discuţii de grup (cu tot grupul):

Descriere + -
Implică punerea unor - Dezvăluie cunoştinţele şi - Discuţia poate devia de la
întrebări deschise, experienţele subiect.
relevante pentru grup, participanţilor - Discuţia poate fi
pentru a genera: - Permite participarea acaparată, dominată de
- Orientarea grupului activă a tuturor unul sau câţiva membrii
asupra subiectului persoanelor care doresc din grup.
- Schimbul de experienţă să se implice
- Împărtăşirea
cunoştinţelor
participanţilor
- Analiza, completarea
unor concepte despre
care participanţii deţin
deja unele informaţii,
discutarea aplicabilităţii
lor pentru participanţi.
Repere în pregătire – desfăşurare:
- Formulaţi întrebări cheie pentru conducerea discuţiei, centrate pe obiectivele
sesiunii; notaţi punctele principale ale discuţiei
- Faceţi planul pentru sumarizarea discuţiei: concluzii, sondaţi aplicabilitatea discuţiei
în viitor
- Introduceţi subiectul şi schiţaţi o legătură între acesta şi sesiunea anterioară şi/sau
relevanţa acestuia pentru experienţa participanţilor
- Puneţi întrebări deschise & clare & relevante
- Scopul trebuie să fie clar şi animatorul trebuie să se asigure că discuţia rămâne la
subiect
- Asiguraţi fiecărui participant posibilitatea de a se exprima şi nu permiteţi nimănui să
domine discuţia. Adresaţi întrebări participanţilor mai timizi şi cereţi-le celorlalţi să
permită participarea tuturor. Încurajaţi ascultarea activă.
- Invitaţi participanţii să împărtăşească cu grupul concluziile lor, principiile şi/sau
aplicabilitatea practică a subiectului discutat
- Faceţi o sinteză sau sumarizare la sfârşit

Discuţii / Lucru în grupuri mici:

Descriere
Lucrul/discuţia în grupuri
mici este o metodă care
permite participanţilor să-şi
împărtăşească experienţele,
ideile sau să rezolve
probleme/sarcini în mod
mai eficient şi mai puţin
dependenţi de
animator/formator.
+ -
- Participanţii dezvoltă un - Dacă nu este pregătită şi
control mai mare asupra gestionată eficient,
celor ce au de învăţat activitatea asociată cu
- Produce o consolidare şi împărţirea pe grupuri
clarificare a temei mici, găsirea membrilor
respective echipei, găsirea unei
locaţiei de lucru pentru
- Permite participanţilor
grup şi dotarea acestora
să-şi prezinte ideile în
cu materiale de curs
grupul mic
necesare desfăşurării
- Ajută participanţii să aplicaţiei practice
înveţe unul de la celălalt creează o atmosferă
- Promovează munca în confuză.
echipă - Necesită timp pentru
- Observarea grupurilor lucru şi pentru
mici oferă animatorului prezentarea concluziilor
feedback important fiecărui grup
despre nivelul de - Este necesară moderarea
înţelegere al grupului şi grupelor mici
poate remedia
- Discuţiile de grup pot fii
neclarităţile mai târziu,
dominate de o anumită
în timpul sesiunii.
 persoană
- Controlul animatorului
este mai mic
- Pot apărea divergenţe de
opinie care să escaladeze.

Repere în desfăşurare:

- Definiţi clar “produsul” final al lucrului în grupuri mici

- Sarcinile date grupului trebuie să fie foarte clare - Verificaţi dacă participanţii au
înţeles ce au de îndeplinit & instrucţiunile, invitaţi-i să vă adreseze întrebări de
clarificare
- Grupul trebuie să fie conştient de limitele de timp ale discuţiei - Verificaţi dacă
grupul a reţinut timpul disponibil
- Regulile privind măsura în care animatorii/formatorii participă şi intervin în grupurile
mici trebuie stabilite înainte de a se sparge grupul mare în grupuri mici. Participanţii
trebuie anunţaţi unde se vor afla animatorii/formatorii pe parcursul exerciţiului,
pentru a putea fi contactaţi la nevoie.
- Animatorul trebuie să aibă pregătite:
□ Modalitatea de împărţire în grupuri
□ Locaţiile unde se vor plasa grupurile formate
□ Seturile de materiale necesare
□ O copie scrisă cu instrucţiunile aplicaţiei practice & aceleaşi detalii pe un
flipchart în sala de curs.
- Dacă grupele de lucru nu sunt asistate de către un moderator, vizitarea grupurilor
mici de către animator/formator se face din două motive: pentru a verifica progresul
făcut în îndeplinirea sarcinii şi pentru a verifica că toată lumea participă la discuţie.
Mai există varianta în care grupul este rugat să desemneze un moderator
- Totodată, grupul este rugat să desemneze o persoană care va nota concluziile şi 1-2
persoane care vor prezenta concluziile grupului mare;
- La revenirea în grupul mare, invitaţi şi permiteţi exprimarea concluziilor de către
reprezentanţii grupelor mici. Pentru anumite activităţi sau discuţii, este posibil să nu
fie necesar ca toate grupurile să prezinte toate rezultatele. Cereţi prezentarea unor
exemple sau unor concluzii specifice sau cereţi unui număr redus de grupuri să-şi
prezinte rezultatele, iar celelalte să adauge doar elemente adiţionale pe care le
consideră importante şi care lipsesc din prezentările iniţiale.

Exerciţiul:
 Descriere + -
Exerciţiile folosite în cadrul - Produc o schimbare în - Dacă sunt prea departe de
instruirii sunt activităţi ritmul şi structura subiect/domeniu de
structurate, concepute cursului, precum şi în activitate, există riscul să
pentru a-i învăţa pe atmosfera atelierului - în scoată grupul din
participanţi anumite general cresc nivelul de atmosfera de învăţare, să
concepte, principii sau energie a grupului fie percepute doar ca
abilităţi (cu condiţia să - Contribuie la atingerea joc/animare
respecte Ciclul învăţării obiectivelor de învăţare - Dacă nu se face
experienţiale). corect/complet
procesarea, există riscul
Are la bază o teorie. să nu fie utile/percepute
Trebuie să reproducă o ca fiind utile pentru
situaţie tipică descrisă de învăţare
acea teorie. - Pot frustra participanţii
dacă nu sunt introduse
detaliat.
Pentru acest tip de aplicaţie practică - a se parcurge reperele generale detaliate la
paginile 45-46 şi descrierea aplicaţiilor introduse în programul de diseminare (începând cu
pagina 50).

Lectura asistată:
Descriere + -
Se cere participanţilor să - Economiseşte timpul - Poate deveni plictisitoare
citească şi apoi să discute - Oferă informaţii dacă se repetă des sau
conţinutul unor texte suplimentare într-un mod dacă depăşeşte 20 de
relevante pentru „altfel”, ce permite minute
obiectivele de învăţare ale fiecărui participant să le - Eficienţă lecturii însoţită
sesiunii absoarbă, să conectează de discuţie de grup este
cu ele de 20-40%
Repere în pregătire – desfăşurare:
- Selectaţi textele relevante pentru obiectivele de învăţare şi pentru nivelul grupului –
evitaţi să daţi mai multe informaţii decât se pot asimila în 20 minute de lectură
- Pregătiţi întrebări pe marginea textului pentru a ghida / a stimula interesul
- Explicaţi obiectivele lecturii asistate
- Definiţi conceptele noi care apar în textele selectate
- Oferiţi indicaţii bibliografice.
3.5. Abilităţi de animare

Animarea = activarea / însufleţirea atmosferei în cadrul sesiunilor.

Animarea se poate realiza prin:
................
................
................

Indiferent de metode/tehnici, cert este că în 100% din cazuri, energia vine de la

animator/formator – fiţi energici, zâmbăreţi, „pe fază”, pentru că voi daţi tonul şi
influenţaţi atmosfera generală!

Repere pentru momentele de animare din programul de diseminare:

În prima sesiune:
- Creează o atmosferă relaxată de învăţare – „sparge gheaţa”,
„încălzeşte/energizează atmosfera”;
- Creează interes şi motivaţie pentru programul de diseminare;
- Clarifică obiectivele şi programul de diseminare;
- Creează o atmosferă de egalitate şi respect;
- Dă participanţilor ocazia să te cunoască şi totodată să-ţi spună ceva despre ei.

În primele momente ale fiecărei sesiuni:

- Energizează atmosfera, reconectează;
- Recapitulează concluziile sesiunii anterioare;
- Clarifică ce va urma în sesiunea respectivă.

În ultimele momente ale fiecărei sesiuni:

- Concluzionează şi fixează principalele noţiuni introduse;
- Ia feedback rapid despre cum li s-a părut sesiunea;
- Lasă grupul cu nivel ridicat de energie şi senzaţia de „mai vreau!”.

Energizantele - metode pentru momentele de animare din programul de diseminare:

Momentele de animare/energizare la care vom face referire sunt scurte, de obicei nu au

rolul de a transmite vreo informaţie esenţială legată de obiectivele sesiunii, sunt pur şi
simplu altceva – implică mişcare fizică / dezmorţire şi sunt distractive.
Metodele descrise în cele ce urmează sunt din categoria energizante, dar nu numai şi
sunt structurate pe cronologia unei sesiuni:
a. Metode de start sesiune / reconectare
Pentru a relua firesc activitatea şi a recrea cadrul de învăţare/dezbatere despre valorile
umanitare, câteva idei ar fi (merg şi combinate):
- Folosiţi „ancore” din sesiunile anterioare – poze, planşe, foi de flipchart create
de ei, cuvinte cheie, glume/poante/expresii ale grupului etc.
- Puteţi aduce în discuţie informaţii pe care le-au solicitat sau care a rămas că le
dezbateţi data viitoare, o ştire legată de subiectele şi obiectivele programului
de diseminare etc.
- Puteţi întreba ce au mai citit/aflat ei despre subiectele discutate anterior (dacă
va fi linişte totală – împărtăşiţi voi ceva ce aţi citit, un documentar văzut, un
caz interesant despre care aţi aflat, ce mai faceţi la Crucea Roşie etc.)
- Puteţi începe cu o poveste / o metaforă / un citat – care să le dea de gândit la
subiectul ce urmează, să-i pună într-o anumită paradigmă de gândire pe
subiectul respectiv, la care să mediteze pe parcursul sesiunii respective (se
poate relua la final la momentul de fixare – la ce concluzii au ajuns legate de
poveste/metaforă).

b. Metode de cunoaştere / prezentare la început

Întrucât, în general, grupul se cunoaşte deja – acest moment este important mai mult
pentru ca animatorii/formatorii să cunoască grupul.
Fiind vorba de un număr de peste 20 de persoane, prezentările individuale de început se
exclud întrucât consumă mult din intervalul celor 45 de minute. Va fi necesar să vă
bazaţi pe ecusoane şi pe scurte prezentări ale celor care preiau un rol anume în cadrul
aplicaţiilor sau a tuturor celor care au intervenţii în discuţie – să se prezinte atunci când
iau cuvântul:
- de exemplu cu nume şi o caracteristică ce începe cu litera numelui - Cristina
curioasă, Andrei ameţit, Viorel vesel;
- sau cu nume şi o mişcare, pe care o va repeta tot grupul;
Alte metode scurte (5-10 minute) de cunoaştere / prezentare:
- Mă numesc ... - îi rugaţi să-şi zică numele – toţi o dată – nu veţi înţelege/reţine
nimic, dar este distractiv 
- Bingo – aveţi nevoie de un chestionar („biletul de bingo”) de tipul celui de mai
jos (un exemplar pentru fiecare participant). Scopul e să umple cât mai rapid
„biletul de bingo” cu nume de persoane care îndeplinesc enunţurile respective
(fără a repeta!). Astfel, ei trebuie să vorbească cu cât mai multe persoane din
grup, pentru a afla dacă îndeplinesc enunţurile din „biletul de bingo” – dacă da,
acea persoană se semnează în căsuţa respectivă. Primul care are biletul complet
strigă „Bingo!” şi primeşte un mic premiu (un măr, o portocală, un
pix/string/insignă cu Crucea Roşie).
 - Domino – aveţi nevoie de un spaţiu care permite formarea unui cerc din toţi
participanţii şi de o listă cu caracteristici posibile (în cazul în care jucatorii nu au
idei):
Instrucţiuni pentru animator/formator:
Acest joc trebuie să se desfăşoare repede, pentru ca oamenii să nu se
plictisească aşteptând să se includă în locul potrivit. Totodată recomandarea
este să vă alăturaţi participanţilor în joc.
1. Animatorul / o persoana din grup începe sa se gândeasca la două trăsături
personale pe care le dezvăluie apoi celolalţi, cum ar fi: ”Sunt fată şi am doi
fraţi”. .....
Dacă trăsăturile încep să se repete, cereţi-le participanţilor să vină cu idei noi.

- Saluturi - aveţi nevoie de bileţele cu tipuri de salut (câteva modele sunt mai jos,
se pot repeta în grup) – participanţii extrag câte un bileţel şi trebuie să se plimbe
prin sală, să se oprească în faţa unui coleg să îşi spună numele şi să folosească
modul de salut indicat pe bileţel apoi trec la alt coleg şi tot aşa (se continuă cât
timp este distractiv)....
- Scaune – aveţi nevoie de un spaţiu care permite formarea unui cerc din scaune şi
o listă cu caracteristici (câteva exemple sunt în cele ce urmează).
Se formează cercul de scaune, fiecare participant stă pe scaun...

c. Metode de dezmorţire / schimbare dinamică grup

Exemplele următoare au fost alese astfel încât să nu conteze numărul de participanţi,
să nu aibă restricţii prea mari de spaţiu/materiale necesare şi mai ales să nu consume
mult timp – să poată fi continuate cât timp doresc animatorii.

- ANA – NA – GRRR – HUT – BOOM –...

- Electricitatea - grupul stă în cerc ţinându-se de mâini....

- Suntem coloraţi şi trăim într-o lume colorată – animatorul anunţă o culoare şi o

parte a corpului...

- Zip-zap (mingea imaginară) – animatorul anunţă că are o minge imaginară şi va

fixa cu privirea pe cineva din grup şi îi va arunca mingea...

- 1 minut – animatorul îi roagă pe toţi participanţii să se ridice şi să închidă ochii.

Regula principală este că se păstrează linişte deplină...

- 4 jos - animatorul explică regulile jocului:

 o doar 4 oameni pot să stea jos în acelaşi timp - nici mai mult, nici mai
puţin. Până la finalul jocului, toţi trebuie să fi stat jos cel puţin o dată.
o niciun jucător nu trebuie să stea jos mai mult de 10 secunde (pot sta mai
puţin dacă vor).
o jucătorii nu au voie să comunice verbal între ei, astfel toţi din grup trebuie
să vadă ce se întâmpla şi să se sincronizeze astfel încât să se asigure că 4
oameni stau jos la orice moment.

- Cursa hipică - ...

- Pizza - ...

- Biluţa - …

d. Metode de recapitulare / fixare

Aceste metode se pot utiliza atât la început de sesiune, pentru reconectarea cu
subiectul, recrearea cadrului de învăţare, precum şi la final de sesiune pentru:
- fixarea noţiunilor parcurse şi/sau
- exprimarea lecţiilor învăţate şi/sau
- exprimarea a ceea ce au aflat nou / interesant / util / i-a pus pe gânduri şi vor
să mai cerceteze etc..
Aceste momente sunt flexibile din punct de vedere al timpului - pot continua cât timp
doreşte animatorul/formatorul.

Lecţii învăţate – invitaţie deschisă către grup să împărtăşească cele mai importante
aspecte aflate/învăţate. Dacă nu apar intervenţii, se poate arunca o mingiuţă moale
prin sală. Cei la care ajunge mingiuţa, răspund la întrebarea lansată.

Tehnica „reporterului”: ...

Cartofii fierbinţi: ...

Tragem concluzia: ...

e. Metode de evaluarea sesiune / luat feedback rapid de la grup

Pentru a obţine un feedback specific:

- Dacă aţi povesti cuiva în pauză despre această sesiune, ce cuvinte aţi folosi?
- Nume + stare de spirit
- Scriu pe bileţele – pe faţă ce le-a plăcut (1 aspect), pe verso ce nu le-a plăcut /
vor să se schimbe.
Pentru a obţine un feedback evaluativ / de reacţie: ….

f. Metode de încheiere

Finalul sesiunii este la fel de important ca şi startul sesiunii, pentru că este “gustul” =
impresia cu care rămân participanţii după ce ieşiţi din sală.
Fiţi cât mai joiali, zâmbăreţi, mulţumiţi-le pentru participare şi implicarea activă.
Menţionaţi că sunteţi la dispoziţia lor şi în perioada dintre sesiuni.
Puteţi încheia cu: ...........

g. Metode de impărţire pe grupe: ........

De reţinut:
- Ceea ce este important este ca echipa de animatori să se implice şi ea în
exerciţiile de energizare alături de elevi/liceeni şi mai ales, să nu pară ceva
forţat/artificial pentru ei.
- Unele persoane sunt foarte doritoare de astfel de „joculeţe”, le găsesc
indispensabile şi se aşteaptă la ele, alte persoane nu apreciază astfel de exerciţii
- le consideră copilăreşti şi enervante.
- Să comunicaţi cu animatorii care au fost la sesiunile anterioare la aceeaşi clasă
pe tema metodelor de animare, pentru a nu le repeta.

............................................................................................................
Pentru materialul integral va rugam sa ne contactati/accesati formularul de contact.