Tema.

Cultura în mediul profesional

1. Comunicarea în mediul profesional – grupul de muncă

2. Cultura și comunicarea managerială. Cultura în organizații
3. Reguli în comportamentul profesional

1. Comunicarea în mediul profesional – grupul de muncă

”Formula succesului în afaceri
poate fi expusă în felul următor:
prosperare, profesionalism și cumsecădenie”, V.Pasecinic.
Există mai mulți termeni a grupului. Esența căruia de fapt este aceiași, doar cu mici diferențe,
în dependență de particularități și trăsături specifice. Studiile mondiale despre grup sunt bazate pe
cercetări și experimente, demonstrate științific.
În psihologia socială există mai multe grupuri:
 Grupul mic (echipă), de la două până la zece membri;
 Grupul primar (organizația sau unitatea), mai puțin de douăzeci de membri;
 Grupare (adunare), mai mult de zece, douăzeci de membri;
 Comunitate, mai mult de zece membri;
 Mulțime, peste o sută de membri:
I.O.Pânișoară prezintă elementele de studiu a grupului:
 Scopul comun;
 Mărimea grupului;
 Locul de întâlnire;
 Localizarea, sediul;
 Normele și regulile grupului;
 Structura;
 Eforturile, acțiunile comune pentru menținerea și manifestarea grupului (coeziunea).
De fapt în anumite cazuri, mai e nevoie de studiat aparența și dispariția grupului.
Există și alte caracteristici importante de analiză ale grupului, după autorii Hemphill și
Westie, regăsite de I. O. Pânișoară, de exemplu: tonul hedonic – gradul de participare a membrilor
la activitatea grupului și susținuți de sentimentele de agreare și plăcere; omogenitatea - determină
măsuta în care membrii grupului au caracteristici asemănătoare; intimitatea – arată cât de multă
informație despre viața personală a altui membru de grup cunoaște fiecare din ei; participarea –
timpul și efortul depus de către membri pentru activitățile grupului; permiabilitatea – nivelul de
acces și acceptare al străinilor în cadrul grupului; puterea – deținătorul sau gradul în care grupul
prezintă interes pentru membrii săi; stabilitatea – măsura în care un grup rezistă în timp, cu aceleași
caracteristici structurale inițiale; stratificarea – ierarhizarea pe niveluri a membrilor săi de grup.
Sociometrie – metodă de observație prin analiză cantitativă a relațiilor de grup.
Sociograma – reprezentarea grafică a unui test sociometric. Cu ajutorul acestor teste se
poate de analizat, studiat grupul pentru a face schimbări, de a stopa conflictele sau de a rezolva
alte probleme legate de grup, de exemplu în colectivele de muncă.
 Grupurile pot fi generatori de idei, cu randamentul sporit al producerii. În dependență de
relațiile de comunicare, cât și ierarhia stabilită în cadrul grupului, care influențează traiul lor
comun precum și moralul.
Grupul este condus de un lider. Care poate exercita nu doar puterea asupra grupului, dar și
influența, exercitând rolul important asupra procesului de comunicare și relaționare.
În continuare v-om analiza clasificarea de bază a acestora:
Liderul autoritar primește singur deciziile, își exercită puterea personal, poate fi chiar specific
în cazul unor situații și le prezintă membrilor sub forma ordinului, destul de critic sau dur.
Liderul democratic este mai empatic, fortifică grupul în luarea deciziilor unanime, simte pulsul
echipei sale, este pătruns de problemele grupului, a membrilor, organizației, știe să ghideze grupul
în traiectoria cuvenită, depune efort pentru statornicia, păstrarea grupului (echipei).
Liderul pasiv nu participă la luarea deciziilor și exercitarea puterii, permite grupului de a lua
decizii. Poate fi absent, neimplicat, retras după ce a indicat sarcina, nu menține relația de
comunicare.
În activitatea grupurilor cu liderul autoritar domină comportamente apatice, stresante,
agresive. În cele cu liderul democratic, crește performanța și eficiența. Iar cu cel pasiv, apar
tensiuni, conflicte, lupta pentru putere și influență, performanța este cea mai scăzută.
Liderul (conducătorul) poate fi privit ca expresia directă a personalității. Poate fi exprimat
prin acțiunile afective, manifestările cognitive în ansamblu.
Stilul de conducere a unui lider, în consecință depind de anumiți factori esențiali:
- tipul de sarcină și finalul, consecința celor înfăptuite;
- caracteristicile grupului și situații concrete de acționare a liderului.
Există anumite reguli, privind comunicarea în afaceri pentru un bun lider (elaborate de
Letiția Baldrige în carte sa Codul manierelor în afaceri): nu îi supune pe alții la reguli, pe
care singur nu le respectă; își ține promisiunile, indiferent dacă sunt mari sau mici; acordă
timp de ascultare subordonaților; insistă pentru o bună înțelegere, atentă și bilaterală, este
atent, receptiv la problemele membrilor, grupului; respectă membrii și ideile acestora;
participă activ și este binevoitor la ședințe, nu întrerupe, nu înjosește participanții, nu
afectează personalitatea nimănui; efectuează răspuns la solicitări, invitații (imediat cu
accept sau scuze pentru refuz), corespondență, proiecte, pentru cea importantă în patru zile,
pentru alta neimportantă în două săptămâni, etc.; nu se amestecă în treburile altuia
necugetat, cu prejudecăți sau nechibzuit; apără și susține orice angajat acuzat injust; acordă
încredere, celor care o merită; aduce critică constructivă, decât distructivă și o face la
personal, nu în public sau popular; este atent la succesul, laudele, dacă adoptă un
comportament protocolar sau oficial; răspunde la telefon, chiar dacă prin cineva, în cel mult
24 de ore după solicitare; acordă timp și atenție întru integrare și adaptare noilor angajați;
nu este lăudăros despre sine, realizări, doar dacă trebuie să o facă pentru a eficientiza
discuția; nu pretinde de a fi expert în ceva, dacă nu este; împărtășește informație de
cunoaștere, utilă colegilor săi; evidențiază membrii, colegii umbriți, dar care muncesc
pentru realizarea succesului comun; depune efort pentru asigurarea condițiilor de lucru
personale și a echipei/colectivului său; luptă pentru beneficiile salariaților; ajută la nevoie,
necaz sau tragedie; restituie ceea ce a împrumutat, este atent și la obligații; nu bârfește și nu
răspândește știrea despre cineva, nu pătează reputația; respectă expresia ”lauda de sine, nu
aduce bine”; îi îndemnă pe alții de a fi corecți, onești și stimători unii față de alții, intervine
 pentru a face dreptate pentru observație celui nedrept sau care l-a ofensat pe altul, cu
corectare a comportamentului; ține la afacerea sa, la numele său, la chipul său, are o ținută/
vestimentație potrivită; un bun ”oaspete” și ”stăpân”, respectuos; punctual, amabil.
Grupul de muncă poate fi caracterizat din mai multe puncte de vedere. Însă caracteristicile de
bază fiind:
1) Scopul, obiectivele comune, care sunt înfăptuite de toți membri
2) Regulile de comportament și de conduită cunoscute și respectate de către fiecare membru,
relațiile
3) Există o ierarhie structurală, drepturi și obligații prestabilite în statutul funcțiilor, al
organizației
Organizația trebuie privită ca o structură, care deține oameni, ființe vii. Nu doar ca producător
de produse sau servicii.
Dezavantajele stabilite de către cercetători, în activitatea grupului de muncă: presiuni, lupta
pentru putere sau funcții în avansare, dezacorduri și neînțelegeri, persoanele care produc intrigi în
scopuri meschine, apar dominatori și cu dorința de a influența, de a deține controlul.
Există câteva tipuri de grupuri de muncă:
1) Grupuri formale: sunt oficiale și obligatorii (publice), constituite prin acte și norme oficiale,
conduse de un șef numit oficial, se modifică odată cu restructurarea organizatorică;
2) Grupuri informale: sunt constituite prin actele interne, se conduc după propriile regulamente,
urmăresc propriul interes, după reorganizare în structură au puține schimbări;
3) Grupuri operative: sunt grupuri temporare de muncă, pentru consultanță, negocieri, pentru
rezolvarea anumitor probleme, ședințe, se formează din componența diferitor specialiști;
4) Echipa: pot fi create pentru diferite scopuri, de scurtă durată, sau pentru o perioadă mai
îndelungată întru rezolvarea diferitor probleme sau necesități antreprenoriale.
Comunicarea în cadrul grupului de muncă are anumite scopuri:
 De a transmite informație, idei, obiective individuale sau cele comune
 De relaționare cu formarea unui climat-ambianța intelectuală și morală în grupul de muncă,
percepția colectivă și al stărilor, trăirilor emoționale
 Luarea deciziilor comune
 Îmbunătățirea performanțelor și a productivității
 Întru sporirea succesului organizației
Comunicările (interpersonală, verbală, de grup) în cadrul grupului de muncă sun influențate de:
 Tipul de rețea
 Nivelul de cultură profesională
 Respectarea regulilor comunicării verbale, paraverbale
 Mărimea grupului de muncă și al participanților
 Calitatea, sensul mesajului transmis
Important! În cadrul relațiilor de muncă ” relația dinte șef și subalterni nu trebuie să se bazeze pe
comenzi și supunere, ci pe dialog” sau negociere, cu schimbarea acestori roluri, care se numește
relație de solicitare și răspuns. Cu ajutorul comunicării prin dialog/negociere în cadrul grupului
de muncă se poate dezvolta motivarea lucrătorilor. Adica liderul/conducătorul adresează
solicitarea către subalterni de a efectua și v-a controla îndeplinirea acestori sarcini. În cazul unor
sarcini mai grele sau a dificultăților la înfăptuire de către subalterni, îi v-a sprijini pe executori. Iar
prin răspuns liderul/conducătorul efectuiază analiza rapidă, sinceră și obiectivă a celor înaintate,
propuse, cerute de subalterni.
Organizația poate fi privită prin cinci caracteristici de bază:
Structura (componența sa, ierarhia și puterea), funcțiile, produsul (bunuri sau serviciile produse),
spațiul (localizarea), climatul și nivelul de cultură manifestat și promovat.
3. 3. Reguli în comportamentul profesional
Reguli de bază privind comunicarea eficientă și conduita în organizații:
1) Libertate: individuală, de conștiință, de gândire și a cuvântului;
2) Conștiinciozitate, atitudine pentru înfăptuirea activităților cantitative și calitative
3) Respectarea regulilor comunicării verbale și scrise (dozarea informației prezentate și a
timpului, mesajul clar, să corespundă scopului comunicării, vorbitorul să nu mintă, să nu
exagereze)
4) Calitatea de a fi empatic și eficient
5) Constructivism și colaborare
6) Standardizarea regulilor, rezultatelor și al calificărilor
7) Ajutorarea reciprocă, lucru în echipă, în interesul, folosul comun
8) Evitarea stărilor de anxietate, climatului ne favorabil în cadrul organizației

2. Cultura și comunicarea managerială. Cultura în organizații

Managerul are diverse obligații, responsabilități, dar cea mai importantă este de a fi un
exemplu în manifestarea culturii profesionale, a culturii comunicării.
Managementul prin cea mai simplă definiție înseamnă activitatea de organizare și conducere a
unei întreprinderi.
Profesionalismul managerului depinde de resursele pe care le are și le prețuiește: timpul,
studiile/calificarea, competențele manageriale, resursele financiare și resursele umane.
Anumite funcții specifice le atribuim managementului:
1) Decizie-hotărâre luată în urma rezolvării unei probleme, de exemplu de apreciere sau de
sancțiune;
2) Implementare–integrarea în practica socială a ideilor, invențiilor, aplicarea și transformarea
ideilor, inovațiilor în ceea ce este nou;
3) Cooperare, colaborare–acțiune de bunăvoință, de comunicare sinceră, deschisă, exprimată
și prin respect reciproc între persoane sau un grup;
4) Perseverență–voința de eforturi continue în realizarea unui scop sau idei;
5) Autogestiune–stabilirea scopurilor, planurilor, priorităților, necesităților, elaborarea unor
atitudini, a comportamentului, organizarea eforturilor comune;
6) Control–stabilirea responsabilităților, priorităților, efectuarea controlului propriu zis,
stabilirea termenilor, solicitarea modului de îndeplinire;
7) Asiduitate-specific al voinței și sârguinței, capacitatea de a fi statornic în realizarea ideii,
acțiunilor dificile și de lungă durată, cu o energie permanentă;
8) Principialitate-atitudinea morală de autoconducere, stabilă, bazată pe idei fundamentale,
norme, reguli și principii esențiale;
9) Previziune-acțiune mentală de a prevedea anumite situații, de a privi în viitor, bazată pe
raționamentul ipotetico-deductiv cu includerea imaginației;
10) Tactică și strategii- totalitatea mijloacelor întrebuințate, calea de urmat pentru a reuși într-
o acțiune, stabilirea și planificarea obiectivelor pe viitor.

3. Reguli în comportamentul profesional

Reguli de bază privind comunicarea eficientă și conduita în organizații:

1) Libertate: individuală, de conștiință, de gândire și a cuvântului;
2) Conștiinciozitate, atitudine pentru înfăptuirea activităților cantitative și calitative
3) Respectarea regulilor comunicării verbale și scrise (dozarea informației prezentate
și a timpului, mesajul clar, să corespundă scopului comunicării, vorbitorul să nu mintă, să
nu exagereze)
4) Calitatea de a fi empatic și eficient
5) Constructivism și colaborare
6) Standardizarea regulilor, rezultatelor și al calificărilor
7) Ajutorarea reciprocă, lucru în echipă, în interesul, folosul comun
8) Evitarea stărilor de anxietate, climatului ne favorabil în cadrul organizației

Reguli generale pentru manager:

 Să audă și să vadă problema
 Să fie responsabil
 Să se concentreze pe problemă și nu pe persoană
 Să fie pătruns de problemele, nevoile persoanelor
 Să fie atent și respectuos cu persoanele
 Să fie empatic
 Să rezolve problema prin mediere sau negociere
 Să-și asume responsabilitate și dedicație
 Să fie un exemplu bun și demn
 Să aibă autogestiune și autocontrol în acțiuni, fapte, comportament
 Să aplice din cele propuse
 Să-și onoreze cuvântul, să se țină de promisiuni
 Să respecte morala
 Să asigure pregătirea din domeniu, creșterea performanței subordonaților.
Principalele probleme în comunicare între manageri și subalterni sunt:
 Lipsa interesului față de problemele organizației
 Lipsa de implicare
 Dorința de apărare și securitate cu orice preț, chiar și atunci când au greșit sau au comis
ceva
 Retragere și izolare
 Lipsa abilității sau competenței de comunicare
 Frica de exprimare sau pentru că nu va fi înțeles, auzit sau pedepsit
 Convingerea că problemele nu-i interesează pe șefi

Stiluri de comunicare managerială: de intervenție, de control, de investigare, de

influențare/transformare.
 Reguli de desfășurare a ședințelor:
 Scopul formulat al ședinței
 Respectarea timpului de fixare și petrecere a ședinței
 Oferă timp participanților pentru pregătire și să-și prezintă opiniile
 Nu permite monopolizarea discuției, expunerii opiniilor, cuvântării
 Asigură un climat potrivit de comunicare
 Stopează toate tensiunile, dezacorduri sau conflicte
 Evitarea agresiunilor
 Respectarea programului ședinței
 Urmărirea continuității și documentării ședinței
 Susținerea participanților pentru a înainta întrebări, propuneri, sugestii
 La final comunicarea unui plan de acțiuni sau măsuri, termeni, etc.
 Evidențierea persoanelor sau realizărilor comune produse, obiectivelor atinse, etc.

Surse bibliografice la temă:

1. Ghidul autorităților publice locale. Managementul resurselor umane. Grupul de autori.

Chișinău, 2015. ISBN 978-9975-87-024-5, p. 28, 79.
2. Ecaterina Țarină. Bazele comunicării. Chișinău: Prut Internațional, 2011. ISBN 978 – 9975-
54-030-8, p. 254 – 264, 270-315.