Nivele de abordare a gandirii

In vederea circumscrierii unui fenomen atat de complex cum este gandirea gasim potrivita

abordarea lui din mai multe puncte de vedere:

   a. Functionala

  b. Stuctural operatorie

                 c. Psihogenetica
2.a. Abordarea functionala

Din punct de vedere functional, al rolului sau al functiei jucate in dinamica personalitatii,
gandirea este o modalitate specifica a vietii de relatie, un schimb specific intre organism si
mediu. Specificitatea acestui schimb consta in procesele complementare  de asimilare a mediului
la structurile cognitive ale subiectului si de acomodare a acestor structuri la constrangerile
realitatii si ca urmare la sporirea adaptabilitatii fiintei umane, cunoasterea realitatii, dirijarea
comportamentului, caracterul rational al actelor sale.

   Gandirea ca functie adaptativanu se exercita permanent. Situatiile cunoscute, obisnuite nu

revendica mobilizarea gandirii ci aplicarea unor strategii deja cunoscute. Situatiile neobisnuite,
pentru care nu exista solutii prestabilite, declanseaza doar mobilizarea structurilor cognitive si
ale gandirii.

2.b.

Din punct de vedere structural operatoriu gandirea consta din structuri cognitive -

informatii structurate - si operatii sau secvente de operatii (strategii rezolutive) ce se poarta
asupra acestor structuri.

 2.b.1. Structura cognitiva tipica pentru gandire este notiunea. Ea structureaza informatiile

generale, necesare si esentiale despre un obiect sau o stare de lucruri. Ea depaseste datul
nemijlocit al perceptiei, desi se bazeaza pe informatia perceptiva. In perceptie esentialul coexista
pe acelasi plan cu neesentialul. Dimpotriva, notiunea este un integrator categorial care
subordoneaza o multime de cazuri particulare, individuale tipicului, generalului.
Distinctia clara intre ceea ce este esential, caracteristic si ceea ce poate fi accidental reprezinta o
trasatura fundamentala a notiunii. O notiune este indisolubil legata de un cuvant, o eticheta
verbala. Relatiile notiunii cu reprezentarile corespunzatoare variaza. Din acest punct de vedere,
notiunile pot fi impartite in doua categorii

-    notiuni concrete, care se pot ilustra printr-o imagine si notiuni abstracte,

nereprezentabile (de ex. notiunea de infinit sau cea de fericire). In continutul notiunilor pot
patrunde adesea si date neesentiale ale fenomenelor pe care le generalizeaza.

-    In raport cu prezenta sau absenta notelor neesentiale vorbim despre notiuni

empirice si notiuni stiintifice. Primele se caracterizeaza prin delimitarea imprecisa a
caracteristicilor esentiale de cele neesentiale (de ex. campul este un loc drept unde cresc flori) fie
chiar prin absenta insusirilor esentialepentru categoria de obiecte la care se refera (morcovul este
un fruct pentru ca se mananca). Fata de acestea, notiunile stiintifice reflecta numai insusirile
esentiale si generale, raspunzand astfel definitiei date.

   Notiunile nu sunt separate intre ele ci sunt organizate formand retele semantice, pe

domenii de activitati.
    Formarea notiunilor este un proces complex si indelungat. Notiunile empirice se
insusesc in procesul comunicarii obisnuite, in consecintt copilul dispune la intrarea in scoala de
numeroase notiuni empirice. Pornind de aici sarcina profesorului este aceea de a-l conduce spre
insusirea notiunilor stiintifice, clare si distincte, precum si a unor sisteme de notiuni clar
elaborate. In conditiile unui invatamant bine organizat elevii ajung treptat sa cunoasca tot mai
precis si mai profund continutul notiunilor. Acestea nu pot fi insa luate de-a gata ci insusirea lor
presupune un anumit efort din partea elevilor precum si efectuarea de catre acestia a numeroase
operatii cum ar fi - identificarea a ceea ce este comun intr-o gama larga de variatii, abstractizarea
elementelor esentiale si integrarea acestora in continutul notiunii. Pe de alta parte numeroase
notiuni au nevoie de o perioada indelungata de “gestatie” . In general formarea notiunilor
stiintifice se realizeaza pe doua cai:

-pornindu-se de la intuitie (observatie)

- pornindu-se de la definitie

Caracteristic pentru calea intuitiva este prezentarea unor exemplare sau materiale intuitive
in mai multe pozitii, situatii variate, de ex. in formarea notiunii de mamifer, alaturi de unele
mamifere tipice cum este soarecele poate fi aratat si liliacul, care seamana ca infatisare cu o
pasare.Pornindu-se de la perceptie se procedeaza la desprinderea notelor comuneunui grup de
obiecte, exemple, fiecare insusire gasita constituind oarecum o ipoteza de testat in pasii urmatori.
Se selectioneaza astfel la sfarsit o imagine composita formata din notele comune si esentiale la
care se condenseaza apoi definitia, caracterizarea, descrierea. Pentru prevenirea introducerii in
continutul notiunii a unor insusiri neesentiale e bine sa se foloseasca procedeul comparatiei - ex.
sa se compare categoria mamiferelor cu celelalte categorii de animale.

   Acest procedeu de introducere a notiunilor e o caracteristica a invatarii in clasele mici-

poarta denumirea de invatare observationala sau perceptiva. In clasele mari, notiunile sunt
introduse cu ajutorul definitiilor. Definitia ofera celui ce invata atributele esentiale ale categoriei
de obiecte.Se iveste aici riscul ca elevul sa cunoasca definitia fara a avea suportul
reprezentational caracteristic, notiunea devenind nefunctionala in acest fel. Pentru inlaturarea
acestui pericol se recomanda utilizarea alaturi de definitie a unor suporturi concrete.