SURSE DE INFORMARE MEDICALA

de Cojocaru Mihai Bogdan

AMG I H

O sursă primară în medicină este aceea în care autorii au participat la cercetare în mod direct sau și-
au documentat experiențele personale. Au examinat pacienții, au administrat injecții animalelor folosite
drept cobai, au umplut eprubetele de test sau cel puțin au supervizat pe cei care au făcut aceste lucruri.
Deși nu toate, o bună parte dintre lucrările publicate în jurnalele medicale sunt surse primare pentru
fapte despre cercetările sau descoperirile făcute.
O sursă secundară în medicină sintetizează una sau mai multe surse primare sau secundare, fiind în
mod obișnuit folosită pentru a conferi o imagine de ansamblu asupra înțelegerii unui subiect medical,
pentru a face recomandări sau pentru a combina rezultatele mai multor studii. Exemplele
includ recenziile literare sau recenziile sistematice, care se găsesc în cărțile academice specializate sau
profesionale, și ghiduri medicale sau declarații oficiale făcute marile organizații ale sănătății.
O sursă terțiară sintetizează de regulă anumite surse secundare. Manualele didactice pentru studenți,
cărțile științifice și enciclopediile reprezintă exemple de surse terțiare.
Toate articolele de pe ar trebui să se sprijine pe surse secundare, publicate și de încredere. În general,
sursele primare nu ar trebui să fie folosite pentru susținerea unui conținut legat de sănătate. Literatura
biomedicală primară este exploratorie și nu prezintă credibilitate, putând fi ușor contrazisă de către o
altă sursă primară. De asemenea, comunitatea se bazează pe îndrumările date de recenziile unor
experți și afirmațiile unor cadre medicale sau științifice a căror activitate este unanim recunoscută.
Editările rare, respectiv cele care au la bază surse primare, ar trebui să aibă o pondere minimală în
articol și să țină cont de  :Punct de vedere neutru. În același timp, ele ar trebui doar să descrie
concluziile sursei, prezentând aceste descoperiri într-un mod clar, astfel încât editarea să poată fi
verificată de utilizatorii fără cunoștințe de specialitate. În rarele cazuri când sunt folosite, sursele
primare nu trebuie să fie citate pentru a susține o concluzie neaparținând în mod clar autorilor

Sfaturi de bază

Respectați sursele secundare

Sursele primare individuale nu ar trebui să fie citate sau juxtapuse în așa fel încât să „dezvăluie”, să
contrazică sau să pună la îndoială concluziile surselor secundare de încredere. Sinteze ale materialelor
publicate care avansează un punct de vedere reprezintă o formă de cercetare originală. Ele trebuie
evitate în articole, care nu sunt un loc pentru concluzii personale. Controversele sau zonele de
incertitudine din medicină trebuie să fie ilustrate prin surse secundare de încredere, care relevă diferite
puncte de vedere. Sursele primare care favorizează un punct de vedere minoritar nu trebuie să fie
agreate sau prezentate în afara contextului, în așa fel fel încât să submineze reprezentarea proporționată
a opiniei unui expert în domeniu, așa cum este prezentată în sursele secundare. Dacă același material
poate fi susținut atât de o sursă primară, cât și de una secundară, trebuie citată sursa secundară. O sursă
primară poate fi prezentată ca o completare a celei secundare.

Descoperirile științifice sunt adesea promovate agresiv în presă, de îndată ce primele rapoarte de
cercetare sunt făcute publice și înainte ca oamenii de știință care au experiență în domeniu să aibă
ocazia de a analiza noile rezultate. Astfel de surse ar trebui să fie complet omise. Determinarea ponderii
pe care un asemenea studiu ar putea să o aibă necesită surse secundare de încredere, nu publicații de
presă sau articole din ziare ce se bazează pe ele. Dacă concluziile unei cercetări merită menționate
(cum ar fi publicarea unui studiu clinic de mare amploare, cu rezultate surprinzătoare), atunci ar trebui
să fie descrise ca aparținând unui singur studiu. Exemplu:

„În urma unui un studiu de amploare, sponsorizat de Institutul Național de Sănătate din SUA și
publicat în 2010,
s-a descoperit că suplimentele de seleniu și vitamina E ar putea crește riscul apariției cancerului de
prostată.
Inițial, s-a crezut că ele vor preveni acest tip de tumoare”.

După ce a trecut suficient de mult timp pentru ca o revizuire a studiului să poată fi publicată, ar trebui
ca revizuirea să fie de preferat a fi citată în locul studiului principal. Folosirea unei surse secundare
oferă o mai mare credibilitate faptelor afirmate:

„Suplimentele de vitamina E și seleniu cresc riscul de cancer de prostată”.

În cazul în care nicio recenzie nu a fost publicată, într-o perioadă de timp rezonabilă, atunci conținutul
și sursa primară ar trebui să fie înlăturate.

Un motiv pentru a evita sursele primare în domeniul biomedical, în special ziare care raportează
rezultatele unor experimente in vitro, este acela că adesea, asemenea cercetări nu se pot reproduce. În
cazul studiilor in vitro, ele nu pot substitui condițiile in vivo. Astfel, pentru conținut credibil și
enciclopedic despre sănătate, sursele primare sunt de evitat. Cercetătorii științifici de la compania
Bayer, care încearcă să descopere noi medicamente, au raportat în anul 2011 faptul că au reușit să
reproducă rezultatele studiilor efectuate doar în aproximativ 20-25% dintre cele pe care le-au examinat
și care inițial păreau promițătoare. Ulterior, cercetătorii de la compania Amgen au publicat în anul 2012
un articol prin care arătau că au reușit să reproducă doar 6 (11%) din 53 de descoperiri care au avut un
mare impact și au cerut creșterea standardelor privind publicările științifice.

Centralizarea consensului științific

Jurnalele științifice reprezintă cel mai bun loc pentru a găsi articole despre experimente, inclusiv studii
medicale, ce se bazează pe surse primare. Orice jurnal științific riguros beneficiază de un proces de
recenzare (peer-review), respectiv evaluări ale studiilor publicate, efectuate de experți cu competență
similară celor au realizat cercetările originale. Acest lucru conferă studiului în cauză o credibilitate
stabilă în timp și elimină îndoielile care ar putea plana asupra acestuia. Totuși, deși menit să reprezinte
o asigurare academică a veridicității concluziilor unei analize de specialitate, procesul de peer-review
nu relevă o acuratețe de 100%. Nicio lucrare recenzată nu poate fi considerată adevărul absolut. Tocmai
de aceea, este foarte importantă căutarea unor surse secundare de încredere cât mai recente și care
conțin informații actualizate.

În plus, este esențial ca informațiile introduse în articol să respecte un punct de vedere neutru, cu
atenționarea asupra oricăror controverse clar reliefate în sursele de încredere. De asemenea, prezentarea
unor fapte posibile ca fiind sigure trebuie să fie puternic descurajată și corectată întrucât reprezintă o
denaturare a adevărului științific.

Evaluarea calității informațiilor

Cunoașterea valorii afirmațiilor prezentate poate ajuta editorii să distingă între un punct de vedere
minoritar și unul majoritar. Această triere a informațiilor ajută la rândul ei pentru determinarea ponderii
alocate descrierii unor fapte în articol. Astfel, accentul trebuie pus pe elemente general valabile și
recunoscute de către comunitatea științifică. Opiniile singulare ale unui expert în domeniu trebuie să fie
tratate ca atare, fără a se insista în mod deosebit asupra lor.

În ceea ce privește studiile clinice, cele mai bune surse disponibile sunt reprezentate de meta-
analize ale studiilor randomizate controlate. La polul opus, articolele ce conțin rapoarte despre cazuri
medicale, îndeosebi cele din presa generală, sunt mai mult o formă de anecdotă. Deși ar putea fi reale,
fără o descriere amănunțită a contextului în care au apărut și în lipsa unui istoric (medical) detaliat al
persoanelor în cauză, ele nu se pot încadra în cerințele minime privind sursele medicale de încredere.

Propunerile speculative și cercetările aflate în stadiu incipient nu ar trebui să fie citate într-un mod care
ar putea sugera acceptarea lor generală. Acest fapt este valabil și pentru estimările de orice fel,
manifestate de către experți în domeniu, dar care nu au la bază vreun studiu efectuat în acest sens și/sau
nu reprezintă punctul de vedere oficial al uneia dintre principalele organizații de sănătate recunoscute la
nivel național sau internațional. Unele studii clinice pot dovedi de la bun început un potențial aparent
mare, bucurându-se de o largă apreciere critică privind rezultatele obținute. Cu toate acestea, atâta timp
cât ele nu sunt complet finalizate și trecute prin procesul de evaluare colegială (peer-review),
concluziile lor nu trebuie considerate ca fiind certitudini. În ceea ce privește tratamentele, o persoană
nu poate fi socotită complet vindecată fără analize complete și repetate, efectuate la distanță de
evaluarea inițială pozitivă, care să specifice remisiunea completă a afecțiunii în cauză, dar și remiterea
în totalitate a oricărei simptomatologii asociate.

Reviste „prădătoare”
Pentru a găsi surse calitative de informație se vor evita articole din reviste dubioase, fără o reputație de
publicare de date verificate și de corectitudine. Un articol este dubios pentru susțineri biomedicale dacă
a fost publicat de către o editură care are reputația de comportamente „prădătoare”, care include
practici, afaceri suspecte și/sau probleme de peer-review care lezează încrederea în revistele respective.
(Vezi de asemenea en:WP:RS#Predatory journals pentru exemple de astfel de edituri. Alți indicatori că
un articol dintr-o revistă biomedicală poate să nu fie de încredere este publicarea sa într-o revistă care
nu este indexată pentru baza de date bibliografice MEDLINE, sau dacă al ei conținut este în afara
specializării revistei (de exemplu un articol despre efectivitatea unui nou tratament pentru cancer într-o
revistă de psihiatrie sau de tehnici chirurgicale de înlocuire a șoldului într-o revistă de urologie).
Determinarea încrederii într-un articol individual va ține cont dacă articolul fost suficient de mult citat
în mod apreciativ în surse a căror încredere nu poate fi contestată, lucru care indică acceptarea pe larg
în literatura medicală în ciuda semnelor de întrebare sugerate aici.

Alegerea surselor

Toate articolele medicale ar trebui să citeze cele mai bune surse de încredere disponibile. În acest sens,
jurnalele medicale care beneficiază de peer-review reprezintă o alegere naturală. Ele conțin atât surse
primare, cât și secundare, multe dintre acestea fiind sistematic verificate și actualizate. Sursele terțiare
sunt, de asemenea, recomandate, prezența lor (justificată) sporind de regulă gradul de siguranță în ceea
ce privește veridicitatea informațiilor dintr-un articol. Cu toate acestea, ele ar trebui să fie utilizate mai
mult pentru a susține celelalte tipuri de referințe. Un text bazat în totalitate sau preponderent pe surse
terțiare, deși corect argumentat, se poate dovedi incomplet și/sau poate conține informații care nu mai
reflectă situația curentă legată de anumite aspecte precum studii, tratamente etc.
Surse medicale[
Cărțile medicale publicate de edituri academice sunt adesea surse secundare deosebit de bune. Totuși,
manualele didactice destinate studenților pot să nu trateze în profunzime un subiect sau un capitol, așa
cum se întâmplă în cazul unei monografii sau a unui manual destinat profesioniștilor sau rezidenților.
Este bine să vă asigurați că aceste materiale sunt actualizate, dacă nu este necesară o perspectivă din
punct de vedere istoric asupra temei abordate.

Marile edituri academice, pe plan intern sau internațional, publică mereu serii de cărți de specialitate,
având o bună supraveghere editorială. Volumele din aceste serii sintetizează cele mai recente cercetări,
inclusiv din unele domenii înguste, alocându-le un spațiu mai extins și conferindu-le astfel o expunere
mai bună decât revistele sau jurnalele medicale. Enciclopediile biomedicale de specialitate, publicate
de către aceste edituri, sunt de multe ori de bună calitate, dar ca sursă terțiară, informațiile pot fi prea
concise pentru articole care tratează în amănunt un subiect sau diverse aspecte legate de acesta.

Un caz particular este reprezentat de cărțile medicale auto-publicate de autor și/sau publicate pe contul
autorului. Ele comportă un potențial risc privind corectitudinea informațiilor pe care le conțin, din
cauză că majoritatea acestora nu sunt supuse vreunui proces de recenzare sau evaluări independente.
Astfel, ele nu pot fi considerate surse de încredere.

Surse non-medicale
Comunicatele de presă, blogurile, buletinele de știri și alte surse care nu sunt de specialitate conțin
informații biomedicale care variază între fapte reale și fraude, marea majoritate fiind de o calitate
inferioară. Totodată, abstractele conferințelor pot prezenta date incomplete și nepublicate. Deseori, ele
nu sunt altceva decât surse auto-publicate neverificate. Mai mult decât atât, concluziile lor inițiale pot
suferi modificări semnificative până să ajungă să fie gata de a fi publicate. În consecință, asemenea
materiale au o calitate îndoielnică și ar trebui să fie utilizate cu foarte mare atenție. Niciodată astfel de
surse nu trebuie folosite pentru a susține descoperiri surprinzătoare sau pentru a garanta o anume
informație.