05 - Sisteme de Reglare Automata I

Învăţământul profesional şi tehnic în domeniul TIC
Proiect cofinanţat din Fondul Social European în cadrul POS DRU 2007-2013
Beneficiar – Centrul Naţional de Dezvoltare a Învăţământului Profesional şi Tehnic
str. Spiru Haret nr. 10-12, sector 1, Bucureşti-010176, tel. 021-3111162, fax. 021-3125498, vet@tvet.ro
Sisteme de reglare automată

Material de predare – partea I
Domeniul: Electronică automatizări

Calificarea: Tehnician în automatizări
Nivel 3
2009
AUTOR:
NINA CIOBANU – profesor, gradul I, Grup Şcolar Naval „Viceamiral Ioan
Bălănescu” Giurgiu
COORDONATOR:
GABRIELA DIACONU - profesor, gradul I, Grup Şcolar Chimie „Costin

Neniţescu” Bucureşti
CONSULTANŢĂ:
IOANA CÎRSTEA – expert CNDIPT

ZOICA VLĂDUŢ – expert CNDIPT
ANGELA POPESCU – expert CNDIPT
DANA STROIE – expert CNDIPT
Acest material a fost elaborat în cadrul proiectului Învăţământul profesional şi tehnic în

domeniul TIC, proiect cofinanţat din Fondul Social European în cadrul POS DRU 2007-
2013
2
Cuprins
I. Introducere......................................................................................................................4
Noţiuni generale despre Sisteme de Reglare Automată (SRA)....................................4
II. Documente necesare pentru activitatea de predare.....................................................6
III. Resurse........................................................................................................................7
Tema 1. Noţiuni generale despre Sisteme de Reglare Automată (SRA)......................7
Fişa suport 1.1. SRA. Definiţie, rol, scop. Clasificarea SRA.....................................7
Tema 1. Noţiuni generale despre Sisteme de Reglare Automată (SRA)....................10
Fişa suport 1.2. Schema bloc a unui SRA. Mărimi de intrare/ieşire........................10
Fişa suport 1.3. Rolul elementelor componente......................................................12
Fişa suport 1.4. Descrierea funcţionării după schema bloc.....................................14
Tema 2. Semnale utilizate în SRA...............................................................................16
Fişa suport 2. Semnale utilizate în SRA...................................................................16
Tema 3. Regimuri de funcţionare ale unui SRA..........................................................20
Fişa suport 3. Regim staţionar şi regim tranzitoriu...................................................20
Tema 4. Performanţele unui SRA................................................................................25
Fişa suport 4. Performanţe staţionare şi tranzitorii..................................................25
Tema 5. Traductoare...................................................................................................30
Fişa suport 5. Prezentarea traductoarelor...............................................................30
Tema 6. Tipuri de traductoare......................................................................................38
Fişa suport 6.1. Traductoare de poziţie şi deplasare...............................................38
Fişa suport 6.2. Traductoare de forţă şi cupluri.......................................................45
Traductoare de forţă cu măsurarea deplasării.........................................................46
Fişa suport 6.3. Traductoare de presiune................................................................50
Fişa suport 6.4. Traductoare de nivel.......................................................................56
Fişa suport 6.5. Traductoare de debit......................................................................65
Fişa suport 6.6. Traductoare de temperatură..........................................................71
Fişa suport 6.7. Adaptoare.......................................................................................84
IV. Fişa rezumat...............................................................................................................92
V. Bibliografie...................................................................................................................94
I. Introducere
Materialele de predare reprezintă o resursă – suport pentru activitatea de predare,
instrumente auxiliare care includ un mesaj sau o informaţie didactică.
Prezentul material de predare, se adresează cadrelor didactice care predau în cadrul

liceelor tehnologice, domeniul Electronică şi automatizări, calificarea Tehnician în
automatizări.
Materialul a fost elaborat pentru modulul ’’Sisteme de reglare automată’’, care se

parcurge în 93 ore, din care laborator tehnologic 31 ore.
Competenţe / rezultate
Teme Fişe suport
ale învăţării
C27.1.  Tema 1  Fişa 1.1. SRA – definiţie,

Identifică performanţele rol, scop. Clasificarea SRA
unui SRA Noţiuni generale despre
Sisteme de Reglare  Fişa 1.2. Schema bloc a
Automată (SRA) unui SRA. Mărimi de
intrare/ieşire
 Fişa 1.3. Rolul elementelor

componente
 Fişa 1.4. Descrierea

funcţionării după schema
bloc
C27.1.  Tema 2  Fişa 2. Semnale utilizate în

Identifică performanţele SRA
unui SRA Semnale utilizate în
SRA
C27.1.  Tema 3  Fişa 3. Regim staţionar şi

Identifică performanţele regim tranzitoriu
unui SRA Regimuri de funcţionare
ale unui SRA
C27.1.  Tema 4  Fişa 4. Performanţe

Identifică performanţele staţionare şi tranzitorii
unui SRA Performanţele unui SRA
C27.2.  Tema 5  Fişa 5.Prezentarea

Prezintă funcţionarea traductoarelor
elementelor componente Traductoare
4
Competenţe / rezultate
Teme Fişe suport
ale învăţării
C27.2.  Tema 6  Fişa 6.1.Traductoare de

Prezintă funcţionarea poziţie şi deplasare
elementelor componente Tipuri de traductoare
 Fişa 6.2. Traductoare de
forţă şi cupluri

presiune

nivel

debit

temperatură
 Fişa 6.7. Adaptoare
După ce vor parcurge cele şase teme, ce vizează cele două competenţe,
absolvenţii nivelului 3, calificarea Tehnician în automatizări, vor fi capabili să
recunoască SRA în funcţie de categorie, să descrie semnalele utilizate în SRA, să
caracterizeze regimurile de funcţionare şi performanţele SRA cu legi de reglare
obişnuite şi speciale, să identifice tipuri de traductoare din construcţia SRA, să explice
funcţionarea traductoarelor din SRA pe baza caracteristicilor generale, conform
criteriilor de performanţă din SPP.
5
II. Documente necesare pentru activitatea de predare
Pentru predarea conţinuturilor abordate în cadrul materialului de predare, cadrul
didactic are obligaţia de a studia următoarele documente:
 Standardul de Pregătire Profesională pentru calificarea Tehnician în

automatizări, nivelul 3 – www.tvet.ro, secţiunea SPP sau www.edu.ro , secţiunea
învăţământ preuniversitar
 Curriculum pentru calificarea Tehnician în automatizări, nivelul 3 – www.tvet.ro,

secţiunea Curriculum sau www.edu.ro , secţiunea învăţământ preuniversitar
Alte surse :
6
III. Resurse
Tema 1. Noţiuni generale despre Sisteme de Reglare Automată (SRA)
Fişa suport 1.1. SRA. Definiţie, rol, scop. Clasificarea SRA.
SRA - DEFINIŢIE, ROL, SCOP.
Prin Sistem de Reglare Automată (SRA) se înţelege un sistem realizat astfel

încât între mărimea de ieşire şi mărimea de intrare se realizează automat, fără
intervenţia omului, o relaţie funcţională care reflectă legea de conducere a unui proces.
Rolul SRA : Sistemele de reglare automată au rolul de a asigura menţinerea automată

– fără intervenţia omului – a unor mărimi tehnologice la o valoare prestabilită, de regim .
Scopul SRA: Automatizarea are ca scop înlocuirea omului în realizarea diverselor

operaţii din procesul de producţie.
CLASIFICAREA SRA
Există mai multe posibilităţi de clasificare a SRA în funcţie de criteriul adoptat.
Mai importante sunt următoarele:
1. După caracterul informaţiei apriorice asupra IT se deosebesc:

 SRA cu informaţie apriorică completă - caracteristicile instalaţiei tehnologice
IT sunt practic invariabile în timp;
 SRA cu informaţie apriorică incompletă - caracteristicile instalaţiei tehnologice
IT se modifică (sub influenţa unor perturbări) într-un mod care nu este dinainte
cunoscut; pentru a compensa influenţa unor asemenea modificări asupra
performanţelor sistemului se folosesc elemente suplimentare, de adaptare,
rezultând sisteme adaptive.
2. După dependenţele – în regim staţionar – dintre mărimile de ieşire şi de intrare ale

elementelor componente se deosebesc:
 SRA liniare - când dependenţele sunt liniare; din punct de vedere matematic
sistemele liniare sunt descrise prin ecuaţii liniare;
 SRA neliniare - când cel puţin una din dependenţe este neliniară; din punct de
vedere matematic sistemele neliniare sunt descrise prin ecuaţii neliniare;
3. După caracterul prelucrării semnalelor se deosebesc:

 SRA continue - când toate mărimile care intervin sunt continue în timp;
 SRA discrete - când cel puţin una dintre mărimi are o variaţie discretă în timp;
4. După aspectul variaţiei în timp a mărimii de intrare (şi deci şi al mărimii de ieşire)
se deosebesc trei categorii:
 sisteme de reglare automată - dacă mărimea de intrare (de referinţă) este
constantă;
 sisteme cu program - dacă mărimea de intrare (de referinţă) variază după un
anumit program;
 sisteme de urmărire - dacă mărimea de intrare (de referinţă) variază aleatoriu în
timp (mărimea de ieşire urmăreşte mărimea de referinţă);
5. După numărul de bucle principale (de reglare) se deosebesc:

 SRA cu o buclă de reglare (un singur regulator automat);
 SRA cu mai multe bucle de reglare (mai multe regulatoare automate);
6. După viteza de răspuns a IT la un semnal aplicat la intrare se deosebesc :

 SRA pentru procese rapide - când constantele de timp ale IT nu depăşesc 10
secunde (acţionările electrice);
 SRA pentru procese lente - când IT au constante de timp mai mari şi de multe
ori au şi timp mort;
7. După modul de anihilare a mărimii perturbatoare, pot fi:

o SRA după abatere – care nu folosesc direct informaţiile privind mimea
perturbatoare, ci acţiunea acesteia sub forma abaterii ε a mărimii reglate x e faţă
de valoarea prescrisă a mărimii de referinţă;
o SRA după perturbare – în care mărimea perturbatoare este măsurată
direct şi se acţionează direct asupra mărimilor procesului (realizarea lor este
greoaie – număr mare de mărimi perturbatoare);
o SRA combinate sau în cascadă – conţin atât sisteme după abatere (cu
reacţie) cât şi sisteme după perturbare;
8. După caracteristicile construcţiei dispozitivelor de automatizare se deosebesc:

 SRA unificate - când toate mărimile care circulă sunt unificate, adică au aceeaşi
gamă şi aceeaşi natură; la sistemele unificate, diferite blocuri ale dispozitivelor
de automatizare pot fi conectate în diferite moduri rezultând astfel o varietate
mare de structuri realizate cu un număr relativ mic de elemente componente;
 SRA specializate - când nu se întâmplă acest lucru;
9. După agentul purtător de semnal se deosebesc:

 SRA electronice,
 SRA pneumatice,
 SRA hidraulice,
 SRA mixte.
8
Sugestii metodologice
UNDE PREDĂM?
Conţinutul poate fi predat în cabinet, laboratorul de electronică şi automatizări sau într-o

sală care are calculator şi videoproiector
CUM PREDĂM?
Prezentare prin expunere, conversaţie euristică, problematizare, observaţie dirijată

etc.
Se recomandă utilizarea calculatoarelor, videoproiectorului, retroproiectorului sau a
planşelor tematice şi, a fişelor de lucru pentru elevi pentru activităţile de fixare a noilor
cunoştinţe
ORGANIZAREA CLASEI:
Clasa poate fi organizată frontal
EVALUAREA CUNOŞTINŢELOR:
Evaluarea se poate realiza printr-o fişă de evaluare individuală sau online în care
elevul să definească SRA, să identifice rolul şi scopul unui SRA şi criteriile de clasificare
ale acestora
9
Fişa suport 1.2. Schema bloc a unui SRA. Mărimi de intrare/ieşire
SCHEMA BLOC:
Xp
EC
Xi + ε Xc EE Xm Xe
RA IT
A
-
Xr
Xe
Tr
ELEMENTE COMPONENTE:
EC – element de comparaţie
RA – regulator automat
EE – element de execuţie
Tr – traductor
IT – instalaţie tehnologică
MĂRIMI DE INTRARE/IEŞIRE:
Xi – mărimea de intrare în sistem

Xr – mărimea de reacţie
ε – semnalul de eroare (abaterea)
Xc – mărimea de comandă
Xm – mărimea de execuţie
Xp – mărimi perturbatoare
Xe – mărimea de ieşire
10
UNDE PREDĂM?
Conţinutul poate fi predat în cabinet, laboratorul de electronică şi automatizări sau

într-o sală care are calculator şi videoproiector
CUM PREDĂM?
Prezentare prin expunere, conversaţie euristică, observaţie dirijată etc.
cunoştinţe
Lucrare de laborator: Identificarea elementelor componente ale unui SRA
ORGANIZAREA CLASEI:
Clasa poate fi organizată frontal sau pe grupe de 3-4 elevi, în funcţie de nivelul clasei
Evaluarea se poate realiza prin fişă de evaluare individuală sau online, în care
elevul să identifice elementele constructive ale unui SRA şi mărimile de intrare/ieşire ale
SRA sau, prin fişe de lucru colective, pentru grupuri de 3-4 elevi
11
Fişa suport 1.3. Rolul elementelor componente
 Elementul de comparaţie (EC) are rolul de a compara permanent mărimea de

ieşire a instalaţiei tehnologice cu o mărime de acelaşi fel cu valoare prescrisă
(considerată constantă), rezultatul comparaţiei fiind semnalul de eroare ε
(abaterea); este de regulă un comparator diferenţial;
 Regulatorul automat (RA) are rolul de a efectua anumite operaţii asupra mărimii ε
primită la intrare, respectiv are rolul de a prelucra această mărime după o anumită
lege, numită lege de reglare, rezultatul fiind mărimea de comandă Xc aplicată
elementului de execuţie;
 Elementul de execuţie (EE) are rolul de a interveni în funcţionarea instalaţiei

tehnologice pentru corectarea parametrilor reglaţi conform mărimii de comandă
transmise de RA;
 Instalaţia tehnologică (IT) este în cazul general un sistem supus unor acţiuni
externe numite perturbaţii şi acţiunii comenzii generate de RA, a cărui mărime de
ieşire este astfel reglată conform unui program prescris;
 Traductorul (Tr) este instalat pe bucla de reacţie negativă a SRA, şi are rolul de a
transforma mărimea de ieşire a IT, de regulă într-un semnal electric aplicat EC;
 Convertorul electro/pneumatic sau pneumo/electric (CONV I/P sau P/I) are

rolul de a converti semnalul obţinut la ieşirea RA într-un semnal de altă natură
fizică, necesar pentru comanda EE, atunci când acestea sunt diferite; dacă
semnalul de la ieşirea RA şi cel necesar pentru comanda EE sunt de aceeaşi
natură fizică, atunci convertorul poate să lipsească;
UNDE PREDĂM?
12
CUM PREDĂM?
Prezentare prin expunere, conversaţia euristică, problematizare, observaţie dirijată

etc.
cunoştinţe
ORGANIZAREA CLASEI:
Clasa poate fi organizată frontal sau individual
Evaluarea se poate realiza prin fişă de evaluare individuală în care elevul să

identifice rolul blocurilor componente ale unui SRA sau online
13
Fişa suport 1.4. Descrierea funcţionării după schema bloc
Funcţionarea SRA :
 Mărimile perturbatoare Xp acţionează asupra instalaţiei tehnologice IT,

determinând variaţii ale mărimii reglate;
 Variaţiile mărimii reglate sunt măsurate, semnalizate şi prelucrate, prin

intermediul traductorului Tr, cuplat în sistem pe legătura de reacţie negativă,
obţinându-se la ieşirea acestuia un semnal de reacţie Xr, de aceeaşi natură
fizică cu semnalul de intrare în sistem;
 Prin intermediul elementului de comparaţie EC, semnalul de reacţie Xr de la

ieşirea traductorului este comparat cu mărimea de intrare Xi, proporţională cu
valoarea prescrisă a mărimii de referinţă X0, rezultând la ieşirea comparatorului
(de regulă diferenţial, aflat în construcţia RA, pe intrarea cestuia), un semnal de
eroare ε = Xi - Xr ;
 Semnalul de eroare ε este amplificat prin intermediul unui amplificator din

construcţia regulatorului automat RA şi transformat într-un semnal de comandă
Xc (prin circuitul de reacţie care fixează legea de reglare, circuit aflat în RA), la
ieşirea RA;
 Semnalul de comandă Xc, acţionează asupra servomotorului elementului de

execuţie EE, punând în mişcare organul de reglare, în sensul anihilării erorii de
funcţionare ε ;
 Dacă semnalul de comandă este de natură fizică diferită de semnalul necesar

acţionării servomotorului, atunci, între regulatorul automat RA şi elementul de
execuţie EE se cuplează un convertor CONV I/P sau P/I, care realizează
conversia semnalului de comandă; altfel, convertorul poate să lipsească;
 Dar mărimile perturbatoare Xp continuă să-şi exercite influenţa asupra

parametrului reglat din instalaţia tehnologică IT, ale cărui variaţii sunt percepute
şi prelucrate de traductorul Tr (de regulă, cuplat local pe IT), şi procesul de
reglare se reia (continuă).
14
UNDE PREDĂM?
CUM PREDĂM?
Prezentare prin expunere, conversaţia euristică, observaţie dirijată, problematizare,
prelucrare independentă a informaţiei, joc de rol etc.
Lucrare de laborator: Simularea funcţionării unui SRA
cunoştinţe
ORGANIZAREA CLASEI:
Clasa poate fi organizată frontal sau pe grupe de elevi
Evaluarea se poate realiza online sau prin fişă de evaluare individuală în care
elevul să prezinte funcţionarea unui SRA după schemă
15
Tema 2. Semnale utilizate în SRA
Fişa suport 2. Semnale utilizate în SRA
CLASIFICAREA SEMNALELOR UTILIZATE ÎN SRA :

(după A. Szuder)
Tipuri de
semnale aplicate SRA:
 Semnal treaptă unitară
 Semnal rampă unitară
 Semnal impuls unitar
 Semnal sinusoidal
a) semnal treaptă unitară
U(t)
0
16
1 pentru t > 0 (2.1)
u(t) =
0 pentru t ≤ 0
b) semnal rampă unitară

U(t)
t pentru t > 0 (2.2)

u(t) =
0 pentru t ≤ 0
c) semnal impuls unitar (semnal impuls unitar Dirac)
U(t)
t
0
Xr
pentru t = 0,
pentruA t ≠ 0, u(t) = 0
17
d) semnal sinusoidal
4’ 3’ 2’ 1’
1 2 3 4 T/2 T t
u(t) = Umax sin ωt (2.3)
Analiza comportării elementelor SRA se studiază în funcţie de un semnal

de intrare treaptă unitară.
UNDE PREDĂM?
CUM PREDĂM?
Prezentare prin conversaţie euristică, expunere, observaţie dirijată, prelucrare

independentă a informaţiei etc.
cunoştinţe
Lucrare de laborator: Identificarea semnalelor utilizate în SRA
18
ORGANIZAREA CLASEI:
Clasa poate fi organizată frontal sau pe grupe
Evaluarea se poate realiza prin fişă de evaluare individuală în care elevul să

prezinte formele semnalelor utilizate în SRA sau online
19
Tema 3. Regimuri de funcţionare ale unui SRA
Fişa suport 3. Regim staţionar şi regim tranzitoriu
REGIMUL STAŢIONAR:
Este un regim de echilibru static, când mărimile de intrare şi de ieşire sunt

constante în timp; se mai numeşte şi regim static.
Un element al sistemului este descris prin relaţia de interdependenţă dintre

mărimea de ieşire şi mărimea de intrare a acestuia.
Reprezentarea grafică a dependenţei dintre mărimea de ieşire Xe şi mărimea de

intrare Xi a unui element al SRA, în regim static, se numeşte cacteristică statică a
elementului.
Caracteristicile statice pot fi:

 liniară - descrisă de ecuaţia: Xe = K * Xi (3.1)
- K este factorul de amplificare al elementului SRA :
K = Xe / Xi (3.2)
 neliniară - pot fi liniarizabile pe zona de funcţionare a elementului SRA
Reprezentarea grafică a caracteristicilor statice :

Xe
ee
Xe
Xi
Xi
0 0
caracteristică liniară caracteristică neliniară
Mai multe elemente conectate în serie (cascadă), pot fi înlocuite printr-un element
echivalent, care are factorul de amplificare echivalent K egal cu produsul factorilor de
amplificare ai elementelor conectate în serie:
20
X1 X2 X3
K1 K2
X1 X3
K = K1* K2
Caracteristica statică a unui SRA :
Xp
Xi + ε Xc Xm
KRA KEE KIT Xe
Xr -
KTM
- în regim staţionar Xe = f ( X i ) (3.3)

- dacă toate elementele sistemului sunt liniare, atunci şi caracteristica statică a
sistemului este liniară:
- sistemul SRA este descris de ecuaţia :
(3.4)
unde Ko = factorul global de amplificare al sistemului:
ε = X i - Xr Þ Xe = K * (Xi - Xr) = K * (Xi – KTM * Xe) (3.5)

Xr = KTM * Xe Þ Xe + K * KTM * Xe = K * Xi (3.6)
Xe = K * ε
Þ
Þ
factorul global de
amplificare al sistemului.
REGIMUL TRANZITORIU (DINAMIC):
Caracteristica dinamică a elementelor SRA
 în regim dinamic, elementele SRA sunt descrise de ecuaţii care exprimă

dependenţa dintre mărimile de ieşire şi intrare, variabile în timp: Xe(t), Xi(t)
21
a convenit în practică, să se stabilească variaţia mărimii de ieşire, în regim dinamic
pentru o mărime de intrare variabilă sub formă de treaptă unitară;
 o astfel de caracteristică dinamică este numită răspuns la semnal treaptă sau

răspunsul indicial;
 comportarea dinamică a elementelor SRA are loc după anumite legi ca:
- proporţionale X2 X3
- integratoare
- derivative
- combinaţii ale acestora.
X1 X3
K=- în regim
staţionar
Elementul proporţional: Xi(t) Xe = f ( X i )

- este descris de legea: Xe(t) = K * Xi (t) ; (3.7)
- grafic - răspunsul indicial: (3.3)
* K2 t
Xe(t)
Xi(t)
t
Xe(t)
t
Elementul integrator :
- este caracterizat de legea: (3.8)
- grafic - răspunsul indicial:
Xi(t)
t
Xe(t)
Xi(t)
Xe(t) 22
t
Elementul derivativ :
- mărimea de ieşire a unui element derivativ este proporţională cu viteza de

variaţie a mărimii de intrare, după legea:
(3.9)
Xi(t)
Xe(t)
Caracteristica dinamică a unui SRA :
- comportarea dinamică a unui SRA este apreciată în funcţie de

răspunsul său indicial : Xe(t) = f(Xi(t));
- comportarea dinamică a unui SRA depinde de comportarea dinamică a
elementelor de automatizare din componenţa SRA.;
grafic:
xi
xio i
0 t
xe
xo
t
0
To
- răspunsul indicial al SRA reprezintă variaţia mărimii de ieşire a SRA la

o variaţie sub formă de treaptă unitară a mărimii de referinţă (a mărimii
de intrare):
- mărimea reglată atinge valoarea prescrisă pentru mărimea de referinţă
abia la infinit : t ∞ (t tinde la infinit)
23
- cu cât constanta de timp To este mai mică, cu atât mărimea reglată se
apropie mai repede de valoarea prescrisă Xo.
UNDE PREDĂM?
CUM PREDĂM?
Prezentare prin expunere, observaţie dirijată, problematizare, prelucrare independentă
a informaţiei, joc de rol etc.
cunoştinţe
ORGANIZAREA CLASEI:
Clasa poate fi organizată frontal sau pe grupe de elevi
Evaluarea se poate realiza prin fişe de evaluare individuale în care fiecare elev
să identifice caracteristici ale unui SRA, să precizeze tipul caracteristicii (statică,
dinamică), să recunoască felul elementului de automatizare sau online
24
Tema 4. Performanţele unui SRA
Fişa suport 4. Performanţe staţionare şi tranzitorii
Calitatea reglării automate este exprimată prin precizia cu care SRA asigură
menţinerea mărimii de referinţă, indiferent de acţiunea perturbaţiilor ;
X0(t)
X0
tp
ε(t) X0*e-t/To
tp
Variaţia în timp a erorii ε(t) la variaţia treaptă a mărimii de referinţă
 ideal este ca, la apariţia unei abateri ε, sistemul să o înlăture instantaneu, dar
acest lucru nu este posibil datorită întârzierilor existente în sistem;
 astfel, între mărimea reglată Xe(t) şi mărimea de referinţă Xo(t) există o diferenţă
numită abatere dinamică ε(t).
variaţia în timp a erorilor dinamice ε(t) :
 se observă că la t ∞, eroarea dinamică se anulează şi sistemul intră în regim

staţionar.
 pentru unele SRA, ε(t) nu se anulează total, existând în regim staţionar o abatere
permanentă, numită eroare staţionară a SRA.
PERFORMANŢE STAŢIONARE
Performanţele SRA în regim staţionar :
25
- în regim staţionar, mărimile din sistem sunt constante
- principalul indice de performanţă în regim staţionar este eroarea staţionară
EROAREA STAŢIONARĂ a SRA:
-deoarece în regim staţionar mărimile din sistem sunt constante, derivatele lor
sunt nule şi acest regim se stabileşte teoretic la infinit t ∞, deci eroarea
staţionară este eroarea ε(t) pentru t ∞:
lim ε(t) = lim Xi (t) – lim Xe (t) (4.1)
t ¥ t ¥ t ¥
atunci, eroarea staţionară devine : εst = Xi – Xe.st
Xo
Kr Xi K0 Xe
p p
unde :
Kr = factorul de amplificare al dispozitivului de prescriere a mărimii de referinţă
Xe = Kr*K0*X0 (4.2)
unde: (4.3)
Xp
Xi + KEE KIT
ε Xc
r
Xm
KRA KEE KIT Xe
Xr - KTM
KTM Xe
26
- eroarea staţionară devine:
(4.4)
- eroarea staţionară poate fi modificată prin factorul de amplificare pe cale directă

K, ce duce la micşorarea erorii;
- factorul de amplificare se poate modifica, modificând KRA:
- dacă SRA conţine pe cale directă un element integrator atunci eroarea

staţionară a sistemului este nulă.
- pentru ca sistemul să funcţioneze cu eroarea staţionară nulă, se utilizează de

regulă un SRAde tip PI.
-Performanţa staţionară impusă unui sistem de reglare este de forma :

εst = 0 (4.5)
sau, prin raportare la valoarea Xe.st , poate fi de forma:
εst ≤ εst.imp [exprimată în %] (4.6)
unde εst.imp este valoarea impusă erorii staţionare, maxim admisibilă din
considerente legate de buna desfăşurare a procesului tehnologicautomatizat.
PERFORMANŢE TRANZITORII (REGIMUL DINAMIC)
 performanţele sunt apreciate în funcţie de eroarea dinamică (abaterea

dinamică) ε(t) pe întreaga perioadă, din momentul apariţiei până la stabilizare ;
 sistemele SRA pot fi comparate între ele după precizia reglării în regim
dinamic, deci în funcţie de răspunsurile lor la un semnal treaptă unitară ( răspunsuri
indiciale);
 calitatea reglării poate fi apreciată în funcţie de următorii indicatori de

performanţă:
- suprareglajul σ - indică valoarea maximă cu care mărimea reglată

depăşeşte mărimea de referinţă X o = Xe.st (primul maxim al mărimii
reglate); σ = Xe.max - Xe.st (4.7)
27
Xe(t)
I
II Xe.st
tp
tr I
tr II
 la sistemele stabile, cu evoluţia regimului tranzitoriu de forma I, oscilaţiile sunt

amortizate şi suprareglajul este σ ≠0 (primul maxim, prima depăşire a valorii
staţionare), iar la sistemele cu regim tranzitoriu aperiodic, de forma II ,
suprareglajul este nul : σ = 0. (4.8)
 performanţa impusă suprareglajului are aspectul unei condiţii de limitare, de

forma : σ ≤ σimp [exprimată în %]. (4.9)
 valoarea maximă impusă sau maximă admisibilă a suprareglajului σimp depinde

de tipul instalaţiei tehnologice şi al procesului care se desfăşoară în această
instalaţie ; depăşirile mari ale valorii staţionare duc la suprasolicitarea instalaţiei
şi, în final, la deteriorarea acesteia.
- timpul de răspuns (reglare) tr – este durata regimului tranzitoriu şi

reprezintă intervalul de timp dintre momentul inceputului procesului
tranzitoriu şi momentul în care absolută a diferenţei Xe – Xe.st scade sub
o valoare limită fixată
 durata regimului tranzitoriu exprimă timpul în care eroarea ε(t) scade sub 5% din
valoarea mărimii de referinţă Xo (sau a valorii staţionare Xe.st).
Xe – Xe.st ≤ ± 5% Xe.st (4.10)
 pentru asigurarea rapidităţii necesare desfăşurării procesului de reglare, pentru

timpul de răspuns se impune o performanţă (valoare limită a t r) de forma:
tr ≤ tr.imp (4.11)
 valoarea maximă impusă timpului de răspuns tr.imp este valoarea maximă
admisibilă şi depinde de tipul instalaţiei tehnologice şi al procesului care se
desfăşoară în această instalaţie ;
28
 În unele cazuri, se impun şi alte performanţe tranzitorii, cum sunt:
Gradul de amortizare
Timpul de creştere
Lărgimea de bandă (în cazul regimurilor sinusoidale) etc.
CUM PREDĂM?
a informaţiei, joc de rol etc.
cunoştinţe
Lucrare de laborator: Studiul performanţelor SRA
ORGANIZAREA CLASEI:
Clasa poate fi organizată frontal, în grupe de câte 3-4 elevi sau individual
Evaluarea se poate realiza prin fişe de evaluare pe grupe sau individuale, în care
fiecare elev să identifice şi să evalueze performanţele unui SRA, în regim static şi
în regim tranzitoriu sau online
29
Tema 5. Traductoare
Fişa suport 5. Prezentarea traductoarelor
GENERALITĂŢI, PERFORMANŢE, CLASIFICARE
 În scopul măsurării mărimilor fizice care intervin într-un proces tehnologic, este
necesară, de obicei, convertirea acestora în mărimi de altă natură fizică pentru a
fi introduse cu uşurinţă într-un circuit de automatizare.
 Traductoarele sunt elemente din structura sistemelor automate care au rolul de

a măsura valorile parametrului reglat şi de a converti acest parametru (de obicei
o mărime fizică neelectrică) într-o mărime fizică (de obicei electrică) dependentă
de prima, compatibilă cu mărimea de intrare în elementul următor al sistemului.
 Traductoarele sunt cunoscute şi sub denumirea de elemente de măsură,

destinate măsurării mărimilor conduse şi a unor mărimi semnificative, pe baza
cărora se pune în evidenţă echilibrul proceselor
 Prin intermediul traductoarelor putem obţine informaţiile necesare conducerii

automate a proceselor în circuit închis
 Traductoarele sunt montate de regulă pe bucla de reacţie.
 În structura traductoarelor există, în general, o serie de subelemente

constructive ca, de exemplu: convertoare, elemente sensibile, adaptoare etc.
 Structura generală a traductoarelor este foarte diferită, de la un tip de traductor la

altul, cuprinzând unul, două sau mai multe convertoare conectate în serie. În
majoritatea cazurilor, structura generală a unui traductor este cea din figura
următoare:
Xi Xo Xe
Element Adaptor
sensibil
Traductor
30
 Elementul sensibil numit şi detector, efectuează operaţia de măsurare propriu-
zisă, luând contact cu mediul al cărui parametru se măsoară; este specific
fiecărui parametru măsurat;
 Adaptorul numit şi transmiter asigură transformarea (adaptarea) semnalului

măsurat într-un alt semnal, în general electric sau pneumatic, unificat, semnal ce
se pretează pentru transmiterea la distanţă.
 Mărimea de intrare Xi (de exemplu: presiune, nivel, forţă etc.) este convertită de
către elementul sensibil într-o mărime intermediară X0 (deplasare liniară sau
rotire), care este transformată în mărimea de ieşire Xe (tensiune electrică,
rezistenţă electrică, inductanţă, capacitate etc.), aplicată circuitului de
automatizare cu ajutorul adaptorului.
 De obicei, adaptorul cuprinde şi sursa de energie care face posibilă convertirea

mărimii Xo în mărimea Xe.
 Mărimea de ieşire a traductoarelor :

pentru sistemul electronic unificat E, este un semnal electric în gama 2-10
mA
pentru sistemul electronic nou de automatizare (S.N.A.) (sistemul
electronic unificat F) este un semnal electric în gama 4-20 mA
pentru sistemul unificat pneumatic folosesc ca semnal unificat presiunea
de 0.2-1daN/cm2.
Caracteristicile generale ale traductoarelor
 La un traductor, mărimea de intrare Xi şi cea de ieşire Xe sunt de natură fizică

diferită, însă sunt legate între ele printr-o relaţie generală de dependenţă de
forma:
Xe = f(Xi) (5.1)
 Relaţia de dependenţă poate fi o funcţie liniară sau neliniară, cu variaţii continue
sau discontinue.
 Performanţele traductoarelor pot fi apreciate pe baza următoarelor

caracteristici:
31
 natura fizică a mărimilor şi de ieşire de intrare (presiune, debit, tempe-
ratură, deplasare etc., respectiv rezistenţă electrică, curent, tensiune etc.);
 puterea consumată la intrare şi cea transmisă elementului următor

(de sarcină); de obicei, puterea de intrare este relativ mică (câţiva waţi,
miliwaţi sau chiar mai puţin), astfel încât elementul următor în schema de
automatizare este aproape totdeauna un amplificator;
 caracteristica statică a traductorului - este reprezentarea grafică a

relaţiei generale de dependenţă dintre mărimea obţinută la ieşirea
traductorului şi mărimea aplicată la intrarea sa; este prezentată în figura de
mai jos:
X
e
X
e max
X
e min
α
Xi min Xi max Xi
 liniaritatea - se referă la aspectul caracteristicii statice a elementelor şi,

această caracteristică nu trebuie să prezinte curburi şi histerezis pe tot
domeniul de variaţie al mărimilor de intrare şi ieşire.
 sensibilitatea absolută sau panta Ka - este raportul dintre variaţia

mărimii de ieşire şi a mărimii de intrare:
(5.2)
sensibilitatea - reprezintă limita raportului dintre variaţia infinit mică a

mărimii de ieşire şi cea de intrare, când ultima tinde spre zero, adică:
(5.3)
32
Observaţie:
- este necesar ca această sensibilitate să fie constantă pe tot domeniul

de măsură, adică elementul să fie liniar, în caz contrar sensibilitatea
putându-se defini în jurul oricărui punct de funcţionare;
- în mod normal, elementele de măsurat prezintă un anumit prag de

sensibilitate, adică o valoare limită Xi sub care nu mai apare o
mărime măsurabilă la ieşire.
 panta medie (Km) - se obţine echivalând caracteristica statică cu o dreaptă

având coeficientul unghiular:
Km = tg α ≈ Ka (5.4)
 domeniul de măsurare - definit de pragurile superioare de sensibilitate Xi max
şi Xe max şi de cele inferioare Xi min şi Xe min; reprezintă intervalul în care variază
mărimea de intrare şi în care traductorul are precizia cerută.
 precizia – definită în funcţie de eroarea relativă a traductorului, exprimată în

procente:
(5.5)
 rapiditatea sau timpul de răspuns - reprezintă intervalul de timp în care un

semnal aplicat la intrare se va resimţi la ieşirea elementului; acest timp poate
fi oricât de mic, dar niciodată nul, putând fi asimilat cu inerţia.
 fineţea sau gradul de fineţe - se caracterizează prin cantitatea de energie

absorbită de traductor din mediul de măsură, recomandându-se să fie cât mai
mică pentru a nu influenţa desfăşurarea procesului; alegerea traductorului se
va face în funcţie de parametrul reglat, în funcţie de mediul de măsură, în
funcţie de tipul semnalului: continuu, electric sau neelectric, discontinuu, ş.a.
 comportarea dinamică - caracteristică ce se referă la capacitatea

elementului traductor de a reproduce cât mai exact şi fără întârziere variaţiile
mărimii măsurate.
33
 reproductibilitatea - reprezintă proprietatea elementelor de a-şi menţine
neschimbate caracteristicile statice şi dinamice pe o perioadă cât mai lungă
de timp, în anumite condiţii de mediu admisibile.
CLASIFICAREA TRADUCTOARELOR
temperatură
debit
presiune
mărimi neelectrice
nivel
traductoare de umiditate
mărime viteză etc.
după natura mărimii
de intrare tensiune
curent
mărimi electrice
rezistenţă
frecvenţă etc.
gazoanalizoare
traductoare de calitate (caracteristici ale
traductoare de pH
compoziţiei corpurilor)
spectrografe etc.
rezistive
traductoare parametrice (transformă o
mărime neelectrică într-un parametru de inductive
circuit electric) capacitive
fotoelectrice etc.
după natura mărimii
de ieşire de inducţie
traductoare generatoare (transformă o sincrone
mărime neelectrică într-o forţă piezoelectrice
electromotoare)
termoelectrice etc.
34
 TRADUCTOARE PARAMETRICE
Mărimi fizice
Mărimi fizice derivate Elemente sensibile tipice
de bază
- deplasare liniară;
- deplasare unghiulară
- lungime (dimensiuni geometrice); - rezistive;
- grosime; - inductive;
Deplasare - straturi de acoperire; - fotoelectrice;
- nivel - electrodinamice (de inducţie,
- deformaţie (indirect forţă, selsine, inductosine).
presiune sau cuplu);
- altitudine.
- viteză liniară;
- electrodinamice (de inducţie);
Viteză - viteză unghiulară;
- fotoelectrice.
- debit.
- efort unitar; - termorezistive;

- greutate - termistoare;
- acceleraţie (vibraţie); - rezistive;
Forţă - cuplu; - inductive;
- presiune (absolută, relativă, - capacitive;
vacuum, nivel, debit); - piezorezistive;
- vâscozitate. - magnetorezistive.
- temperatură ( pentru solide,

- termorezistenţe;
fluide, de suprafaţă);
Temperatură - termistoare;
- căldură (flux, energie);
- termocupluri.
- conductibilitate termică.
- complexe
Masă - debit de masă
(dilatare+deplasare)
- densitate; - idem ca la forţă;

- componente în amestecuri de - termorezistive;
Concentraţie
gaze; - electrochimice;
- ioni de hidrogen în soluţii. - conductometrice.
35
- umiditate; - fotoelectrice;
- luminoasă; - detectoare în infraroşu;
Radiaţie
- termică; - elemente sensibile bazate pe
- nucleară. ionizare.
 TRADUCTOARE GENERATOARE
Mărimea fizică de
Efectul utilizat Mărimea de ieşire
măsurat
Termoelectricitate Tensiune
Temperatura
Piroelectricitate Sarcina
Foto-emisie Curent
Flux de
Efect fotovoltaic Tensiune
radiaţie optică
Efect foto-electric Tensiune
Forţa Piezo-electricitate Sarcina electrică
Presiune Piezo-electricitate Sarcina electrică
Acceleraţie Piezo-electricitate Sarcina electrică
Viteza Inducţie electromagnetică Tensiune
Poziţie (Magnet) Efect Hall Tensiune
UNDE PREDĂM?
Conţinutul poate fi predat în cabinet, laboratorul de electronică şi automatizări sau într-
o sală care are calculator şi videoproiector
CUM PREDĂM?
a informaţiei, joc de rol etc. Se recomandă utilizarea combinată a explicaţiei cu dialogul
dirijat, exemplificarea, exerciţiul şi exemplul practic.
Lucrare de laborator: Identificarea tipurilor de traductoare. Studiul caracteristicii.

cunoştinţe
36
ORGANIZAREA CLASEI:
Clasa poate fi organizată frontal sau individual
Evaluarea se poate realiza prin fişe de evaluare pe grupe sau individuale, în

care fiecare elev să identifice tipuri de traductoare, să cunoască criteriile de
clasificare a acestora şi grupa din care face parte fiecare traductor cunoscut sau,
evaluare online
37
Tema 6. Tipuri de traductoare
Fişa suport 6.1. Traductoare de poziţie şi deplasare
 sunt utilizate frecvent
 transformă o deplasare liniară sau unghiulară într-o variaţie a unui parametru al

unui element pasiv de circuit electric (rezistenţă electrică, capacitate electrică,
inductanţă magnetică)
 cele mai simple traductoare de deplasare sunt :
 rezistive - transformă o deplasare liniară sau unghiulară într-o variaţie a

rezistenţei unui reostat sau a unui potenţiometru
 capacitive - transformă o deplasare liniară sau unghiulară într-o variaţie a

capacităţii electrice a unui condensator
 inductive - transformă o deplasare liniară sau unghiulară într-o variaţie a

inductanţei unui circuit magnetic
 variaţiile parametrilor de circuit sunt măsurate prin determinarea curentului

absorbit sau a tensiunii electrice corespunzătoare
 pentru măsurarea deplasărilor se utilizează o serie de traductoare cum ar fi:

traductoarele rezistive (potenţiometrice), inductive, capacitive, selsinele,
traductoare piezoelectrice, cu radiaţii, numerice, de proximitate, ş.a.
I) Traductoare rezistive de deplasare

I.1.deplasare liniară: pistă de contact: plasată de-a lungul traiectoriei
 Principiul de funcţionare a traductorului pe care se
rezistiv de determină
deplasaredeplasarea
liniară este ilustrat
în figura de mai jos: cursor:solidar cu subansamblul mobil
a cărui deplasare se măsoară
înfăşurare din conductor de crom (sau nichel-

cupru ori nichel-crom-fier, cu rezistivitate mare)
bobinat spiră lângă spiră
38
suport izolator
 După cum se cunoaşte, variaţia rezistenţei e dată de relaţia :
(6.1.1)
unde:  – rezistivitatea electrică; l – lungimea conductorului; S – secţiunea
conductorului. Modificând lungimea conductorului, practic se va modifica
rezistenţa electrică R.
 Traductorul rezistiv de deplasare are următoarele caracteristici:

 diametrul minim al conductorului: 0,05 mm
 viteza maximă a cursorului: 1 m/s
 deplasări măsurate: de ordinul centimetrilor
 numărul maxim de utilizări: aproximativ 10 6.
 Schema electrică prin care este ilustrat principiul de funcţionare a traductorului

de deplasare, cunoscând că variaţia rezistenţei este măsurată prin căderea de
tensiune între capătul A şi cursor:
 Rezistenţa Rx a spirelor dintre capătul A şi cursor este proporţională cu

deplasarea liniară x :
(6.1.2)
I.2.deplasare unghiulară:
 Pentru deplasări unghiulare se utilizează un potenţiometru de formă circulară,
obţinut prin bobinarea pe un suport izolant circular a unui fir rezistiv peste care
alunecă un cursor, conform figura următoare:
39
 Rezistenţa la ieşirea potenţiometrului şi tensiunea de ieşire când acesta este
alimentat la o tensiune continuă stabilizată, depind numai de unghiul α după
relaţia:
R
Rx    x şi (6.1.3)
 max
II) Traductoare inductive de deplasare
 Pentru cazul deplasărilor liniare mici (sub 2 mm), uzual se folosesc traductoare
inductive cu întrefier variabil (cu armătură mobilă). Circuitul magnetic se realizează
dintr-o ,,oală,, de permaloy şi o armătură mobilă de care este fixată o tijă. Prin
modificarea distanţei x dintre armătura mobilă şi armătura fixă, se modifică practic
inductanţa bobunei
 Pentru cazul deplasărilor mai mari de 2 mm în mod obişnuit se utilizează
traductoare inductive diferenţiale cunoscute şi sub denumirea de transformatoare
diferenţiale.
 În cazul unor deplasări între 2 mm şi 4 mm se utilizează traductorul inductiv
diferenţial cu întrefier variabil
 Pentru deplasări de ordinul centimetrilor se utilizează traductoare inductive
diferenţiale, cu miez magnetic mobil. Acestea se realizează constructiv prin
bobinarea a două înfăşurări primare şi două secundare identice pe cele două
carcase izolante ce se montează pe un tub din material nemagnetic (plastic, textolit,
alamă ş.a.) în interiorul căruia se poate deplasa liber un miez magnetic ce se
execută obişnuit din fier moale. Practic reprezintă două transformatoare identice
montate pe aceeaşi carcasă.
Principiul de funcţionare a traductorului inductiv de deplasare este ilustrat în figurile de
mai jos:
Traductor inductiv cu armătură mobilă Traductor inductiv cu
(pentru deplasări mici, de ordinul miez mobil
40
zecimilor de milimetru) (pentru deplasări mari)
bobină cilindrică
armătură
mobilă
armătură
fixă
solenoid
(alimentat în
c.a.)
miez magnetic mobil
 Componentele mobile ale traductoarelor inductive (armătura şi respectiv miezul)
sunt solidare cu subansamblul a cărui deplasare trebuie determinată.
 Modificarea poziţiei acestora înseamnă – într-un circuit magnetic – modificarea
inductivităţii, deci a curentului absorbit de solenoid, respectiv de bobina cilindrică.
Deci, curentul indicat de ampermetru este direct proporţional cu deplasarea.
 Pentru reducerea perturbaţiilor de natură electromagnetică, întreg ansamblul se
ecranează.
III) Traductoare capacitive de deplasare
 Principiul de funcţionare a unui traductor capacitiv de deplasare poate fi înţeles

pornind de la relaţia de calcul a unui condensator,
S
C
d (6.1.4)
relaţie din care rezultă că se deosebesc trei categorii de astfel de traductoare:
S + S +
d ε0 d ε0
– x ε x –
traductoare cu suprafaţă
traductoare cu dielectric
variabilă
sau variabil
S +  .S S +
C
x d x ε0
d
ε0 ε –
41
traductoare cu distanţă
–
variabilă
 Un traductor cu dielectric variabil are distanţa dintre armături fixă, iar
dielectricul este mobil, putându-se deplasa după una dintre axele Ox sau Oy.
 Dacă dielectricul se deplasează după axa Ox, capacitatea traductorului este
echivalentă conectării în paralel a două condensatoare cu dielectrici diferiţi: unul
cu permitivitatea electrică absolută ε0 şi celălalt cu permitivitatea electrică
absolută ε.
 Dacă dielectricul se deplasează după axa Oy, capacitatea traductorului este
echivalentă conectării în serie a două condensatoare cu dielectrici diferiţi: unul cu
permitivitatea electrică absolută ε0 şi celălalt cu permitivitatea electrică absolută
ε.
 Un traductor cu suprafaţă variabilă are distanţa dintre armături fixă şi
suprafaţa armăturilor, de asmenea, fixă. Ceea ce variază este însă, suprafaţa pe
care, cele două armături se suprapun (sunt “drept în drept”).
 La traductoarele cu distanţă variabilă, distanţa dintre armături variază cu
deplasarea, iar suprafaţa armăturilor şi dielectricul sunt aceleaşi.
 Pentru deplasări mici, se utilizează traductoare capacitive la care se modifică
distanţa dintre armături, armătura 1 fiind suspendată elastic şi se poate deplasa
paralel cu ea însăşi sub acţiunea forţei F (a deplasării). Armătura 2 este fixă şi
izolată electric faţă de suport.
 Sensibilitatea traductoarelor e dată de: (6.1.5)
 Pentru măsurarea unor unghiuri se utilizează traductorul capacitiv reprezentat

schematic în figura următoare, la care se modifică practic suprafaţa de
suprapunere a armăturilor, una fiind fixă - 1, cealaltă - 2 putându-se roti prin
fixarea acesteia pe axul 3.
Fig. 2.15.
42
 În funcţie de unghiul de rotire α a armăturii mobile se va modifica suprafaţa de
suprapunere dintre cele două armături, valoarea capacităţii fiind dată de:
(6.1.6)
rezultă sensibilitatea:
 Pentru cazul unor deplasări liniare se utilizează: traductoare cu armături
dreptunghiulare şi cilindrice.
 Pentru traductorul cu armături dreptunghiulare (1–fixă, 2– mobilă) - figura de mai

jos - capacitatea este dată de relaţia:
1
2
l b
d
l1
Fig. 2.16.
l1  b
C  0.089   r  [pF] , iar (6.1.7)
d
 Pentru traductorul cu armături cilindrice din figura următoare (1–fixă, 2–mobilă),

capacitatea depinde de deplasarea axială a cilindrului interior, fiind:
, iar (6.1.8)
r 2r rr 1
unde r1, r2 sunt razele cilindrului interior, 2 1

x
respectiv exterior. Fig. x2.17
 Există şi variante de traductoare capacitive la care se modifică dielectricul (nu în

sensul modificării poziţiei dielectricului faţă de cele două armături).
 Toate traductoarele capacitive funcţionează în curent alternativ la frecvenţa de
cel puţin 1 kHz.
 Traductoarele capacitive prezintă o foarte bună sensibilitate fiind utilizate
frecvent pentru măsurări de deplasări rapide (metoda compensării).
43
 Datorită faptului că în mare măsură capacitatea traductorului depinde de
dimensiunile geometrice ale armăturilor, care pot varia cu temperatura mediului,
ducând la erori importante, pentru înlăturarea acestui inconvenient, armăturile se
confecţionează dintr-un material special numit invar.
 De asemenea se utilizează şi prin montarea în punte a două traductoare

identice, numai unul dintre traductoare fiind acţionat de mărimea neelectrică
măsurată sau controlată.
UNDE PREDĂM?
CUM PREDĂM?
dirijat, exemplificarea, exerciţiul şi exemplul practic
Lucrări de laborator: Studiul funcţionării traductoarelor de deplasare rezistive,

capacitive şi inductive

cunoştinţe
ORGANIZAREA CLASEI:
Clasa poate fi organizată frontal, pentru predare şi pe grupe de 3-4 elevi sau
individual, la lucrările de laborator, în funcţie de nivelul clasei
Evaluarea se poate realiza prin fişe de evaluare individuale în care elevul să

identifice tipul de traductor şi să descrie funcţionarea fiecăruia, iar prin fişe de lucru
colective, pentru grupuri de 3-4 elevi, să realizeze scheme electrice ale traductoarelor
44
de deplasare sau, evaluare online
Fişa suport 6.2. Traductoare de forţă şi cupluri
 Pentru măsurarea forţei se pot folosi fie traductoare specifice, fie

traductoare de deplasare care captează forţa şi o transformă într-o deplasare.
Traductoarele de forţă şi cupluri sunt traductoare elastice care se bazează pe

modificarea reversibilă a formei unei structuri de bază (bară, inel) sub acţiunea forţei
aplicate: măsurând lungirea sau contracţia structurii respective, se obţin informaţii
despre mărimea forţei care a determinat-o.
 Lordul Kelvin a descoperit că (în 1856), odată cu modificările de natură

mecanică (lungime l, secţiune S sau rezistivitate electrică ) ale unui corp metalic
sau semiconductor supus unei forţe, are loc şi o modificare a rezistivităţii
acestuia – efectul tensorezistiv.
 Aplicaţiile industriale ale efectului tensometric îşi fac apariţia mult mai târziu, abia
prin anul 1920.
Se utilizează timbrele tensorezistive, realizate dintr-un fir conductor în zig-zag sau o

folie conductoare foarte subţire ce se depune pe un suport izolator şi se lipeşte pe piesa
solicitată. Suportul izolator şi adezivul pentru lipire sunt materiale elastice şi foarte
durabile.
Schema de principiu:
45
suport izolator
fir (folie)
terminal
ΔR
Timbrele tensometrice se utilizează

cunoscându-se caracteristica de transfer.
Pentru un timbru metalic, această caracteristică
Δl (F)
se reprezintă ca în figură :
un timbru tensometric are rezistenţa nominală între 100 şi 500 Ω şi poate măsura
deformaţii de la câţiva milimetri până la câţiva centimetri
 materialele conductoare utilizate la realizarea timbrelor tensometrice sunt aliaje
de nichel-crom (nichrom), nichel-crom-cupru-fier (karma), platină-wolfram, nichel-
cupru (constantan)
 timbrele tensometrice semiconductoare au sensibilitatea mult mai mare decât
cele metalice, însă sunt neliniare (dependenţa rezistivitate–forţă nu este o
ecuaţie de gradul I)
 referitor la influenţa temperaturii, se produc concomitent trei fenomene: dilatarea
piesei, dilatarea firului traductorului şi modificarea rezistenţei acestuia. Alegând
convenabil materialele, devine posibilă compensarea acestor efecte (realizare
dificilă în practică) prin compensarea erorilor cu temperatura, utilizând montaje
diferenţiale sau montaje compensate termic.
Traductoare de forţă cu măsurarea deplasării

 Aceste tipuri de traductoare prezintă o complexitate ridicată, funcţionând
pe principiul transformări succesive a mărimilor, prin transformarea forţei F într-o
deplasare l cu ajutorul unui traductor elastic, deplasare care, la rândul său este
măsurată cu un traductor electric.
 Notând u - tensiunea la ieşirea

circuitului de măsurare putem scrie: 1
2
3
4
46 3
52
(6.2.1)
unde u/l reprezintă funcţia de transfer a traductorului electric cu circuitul său de
măsurare.
 După cum s-a arătat, traductoarele electrice de deplasare pot fi rezistive,
capacitive sau inductive, ultimele având o utilizare mai frecventă .
 Principial, în figură se prezintă un traductor inductiv diferenţial de tip

transformator cu următoarele elemente : 1 - tijă; 2 - arcuri spirale; 3 - înfăşurări; 4 -
distanţier; 5 - miez magnetic.
 Traductoarele de elastice utilizate (arcuri spirale, inele dinamometrice,

console) prezintă deformaţii mari pentru sarcini mici şi sunt prevăzute cu opritoare
(limitatoare) de deplasare mecanică pentru a nu se deteriora la suprasarcini
accidentale.
 Miezul magnetic plasat pe axa tijei mobile asupra căreia acţionează forţa
F, se poziţionează în raport cu înfăşurările traductorului cu ajutorul celor două arcuri
cu sensul de înfăşurare opus, în scopul compensării erorilor de temperatură.
 Tensiunea de ieşire nominală poate fi de ordinul 1V la tensiuni de

alimentare de câţiva volţi, frecvenţa de lucru atinge ordinul kilohertzilor, iar domeniul
de măsurare al acestor traductoare este de circa ±1 daN pentru deplasări de ±0,5
mm.
 În cazul traductorului de cuplu asociat cu traductorul inductiv diferenţial,

prezentat în figura alăturată, pe arborele - 1 cu diametrele diferite D şi d, sunt
plasate la o distanţă l faţă de suprafaţa de separare a secţiunilor, bobinele - 2 şi
circuitul magnetic - 3.
4
2
3
1
 Solidar cu secţiunea de diametru mai mare a arborelui se fixează o

armătură mobilă - 4, a cărui poziţie este perfect simetrică în raport cu bobinele, dacă
nu apare un cuplu.
47
 Când arborele este supus unui cuplu va avea loc o deplasare a armăturii
mobile datorită deformării acestuia, modificându-se cele două inductivităţi ale
bobinelor.
 Trebuie precizat faptul că dacă apare şi un cuplu de încovoiere, acesta nu

influenţează măsurătorile.
Traductoare optoelectronice de cuplu
 funcţionează pe principiul schemei prezentate în figura de mai jos ;

 pe arbore sunt plasate, la o anumită distanţă d, două discuri perforate cu fante
transparente şi opace. În practică există două posibilităţi de măsurare:
1 - Cu modulaţie de amplitudine, caz în care sursa de lumină S şi fotodetectorul FD

sunt plasate în afara sistemului
Discuri cu fante
 deoarece zonele transparente aferente celor două discuri sunt plasate

decalat cu 1/4 din perioada geometrică, va rezulta, în absenţa cuplului dacă
arborele se roteşte, o succesiune de impulsuri cu durata de 1/4 din perioadă.
 La apariţia unui cuplu, datorită răsucirii arborelui, se produce o modificare a

poziţiei relative a planelor celor două discuri şi implicit a lăţimii impulsurilor,
mărimea măsurată fiind dată ca o valoare medie a semnalului de la ieşirea
fotodetectorului FD.
 Datorită faptului că fluxul luminos al sursei nu este constant (la becuri cu

incandescenţă fiind proporţional cu puterea a cincea a tensiunii de alimentare)
este necesară calibrarea în amplitudine a impulsurilor la fotodetector.
2 - Cu modulaţie de fază, caz în care sursa S se plasează între cele două

fotodetectoare FD1 şi FD2 aşezate de o parte şi de alta a discurilor.
48
 În cazul rotirii arborelui şi transmiterii cuplului prin acesta, datorită modificării
poziţiei relative a celor două discuri, va apărea un defazaj suplimentar între
semnalele produse de cele două fotodetectoare, defazaj care este proporţional
cu cuplul transmis.
 Este necesară precizarea că traductoarele bazate pe metode optice se pot utiliza

numai în regim dinamic (arborele este în rotaţie) şi, spre deosebire de metodele
prezentate anterior nu necesită contact între arbore şi partea de măsurare.
 În cazul traductoarelor de cuplu cu timbre tensometrice sau traductoare
inductive, la rotirea arborelui, este necesară realizarea unor legături electrice
între circuitele de măsurare şi traductoare, care în principiu pot fi cu contact sau
fără contact.
 Pentru realizarea legăturilor electrice cu contact este necesară utilizarea unor

inele şi perii colectoare sau contacte în baie de mercur. Rezistenţa de contact a
acestora este variabilă şi depinde de oscilaţiile vitezei, asperitatea suprafeţei de
contact şi a vibraţiilor, variaţie cu valori de 5 ÷ 50 m pentru inele, perii şi de
0,25 m pentru contacte în baie de mercur.
 În cazul unor materiale de natură diferită ce intră în contact pot să apară şi

tensiuni termoelectromotoare, din cauza creşterii temperaturii locale şi a frecării,
fenomene ce duc în acelaşi timp la reducerea timpului de viaţă şi la limitarea
vitezei maxime de rotaţie. Se consideră că viteza liniară maximă la nivel de
contact este de circa 25 m/s, la viteze mai mari fiind necesare dispozitive
suplimentare pentru răcire.
UNDE PREDĂM?
CUM PREDĂM?
Lucrări de laborator: Studiul funcţionării traductoarelor de forţă şi cupluri

Se recomandă efectuarea unei lucrări de laborator pentru determinarea forţei utilizând
49
timbre tensometrice

cunoştinţe
ORGANIZAREA CLASEI:
Clasa poate fi organizată frontal, pentru predare şi pe grupe de 3-4 elevi sau individual,
la lucrările de laborator, în funcţie de nivelul clasei
Evaluarea se poate realiza online sau prin fişe de evaluare individuale în care
elevul să definească traductoarele de forţă şi cuplu, să identifice elementele
componente ale traductorului tensometric şi să descrie funcţionarea acestuia
Fişa suport 6.3. Traductoare de presiune
 Presiunea reprezintă un parametru de bază pentru majoritatea proceselor

tehnologice în care se folosesc fluide şi se defineşte prin relaţia:
[raport dintre forţă F şi suprafaţă S] (6.3.1)
 Presiunea poate fi :

absolută, atunci când se măsoară în raport cu vidul
absolut,
relativă sau efectivă, dacă măsurarea se face ca o
diferenţă faţă de presiunea atmosferică,
diferenţială, atunci când măsurarea se face în raport cu o
presiune considerată ca referinţă.
 Unitatea de măsură a presiunii :

pascalul (1 Pa = 1 N/m2),
în tehnică se preferă barul (1 bar = 103 Pa),
unităţi derivate:
 atmosfera fizică (1 atm reprezintă
presiunea hidrostatică echivalentă a unei coloane de mercur
50
cu densitatea de 13,595 g/cm3, cu înălţimea de 760 mm, la
acceleraţia gravitaţională g = 980,666 cm/s2);
 mm coloană de mercur (1 mm Hg = 1
torr – presiunea hidro-statică a unei coloane de mercur cu
înălţimea de 1 mm, în condiţiile anterioare;
 mm coloană apă (1 mm H2O
reprezintă presiunea hidro-statică echivalentă unei coloane
de apă cu înălţimea de 1 mm).
 Presiunea normală, luată ca
referinţă în tehnică – presiunea exercitată de o coloană de mercur cu înălţimea
de 735,56 mm (echivalentul unei atmosfere tehnice) – diferă de presiunea
atmosferică normală, care corespunde presiunii hidrostatice echivalente unei
coloane de mercur cu înălţimea de 760 mm la 00 C şi g = 980,666 cm/s2.
 Domeniul presiunilor din

tehnică este deosebit de vast, metodele de măsurare fiind specifice doar pentru
anumite intervale
 Deoarece presiunea p se defineşte pe baza forţei, rezultă că metodele de

măsurare sunt asemănătoare cu cele pentru măsurarea forţelor.
 Principiul de funcţionare al traductoarelor de presiune (elementele
sensibile ale acestora) constă în general, în convertirea unei presiuni într-o
deplasare liniară care, la rândul său este convertită într-o variaţie de tensiune cu
ajutorul unui montaj potenţiometric.
 În funcţie de domeniul presiunilor de măsurat, elementele sensibile ale
acestor traductoare diferă.
 Elementele sensibile pot fi:
51
Membrane Tuburi Pistoane
cu resort
a)
a)
b)
b)
c)
1)
d) 2)
3)
a – plană
b – gofrată triunghiular a – silfon
c – gofrată sinusoidal b – tub Bourdon (1 – oval;
d – gofrată trapezoidal 2 – eliptic; 3 – în D)
Caracteristici :
 membranele gofrate sunt mai dificil de realizat, dar sunt mai sensibile
 se poate considera că o membrană gofrată amplifică efectul obţinut cu o
membrană plană, de atâtea ori, câte onduleuri are
 la pistonul cu resort, forţa elastică a acestuia, echilibrează presiunea de măsurat
 silfoanele şi tuburile fac parte din aceeaşi categorie de elemente sensibile
 burdufurile metalice ondulate (silfoane), realizate dintr-un material elastic
cunoscut tehnic sub denumirea de tombac sau din oţel obişnuit, au proprietatea
p c
c
p a.
b
a. p .c.
b
c p .
Silfoane Membrană Tub Bourdon
de a-şi modifica dimensiunile sub acţiunea unei presiuni, fiind reprezentate în

două variante posibile
 În cazul în care e necesară măsurarea unei presiuni absolute sau diferenţiale, se
utilizează baterii de burdufuri montate în opoziţie
 Camerele cu membrană, cunoscute şi sub denumirea de membrane gofrate, se
execută în general dintr-un aliaj de bronz şi beriliu sau din oţeluri inoxidabile.
52
 Funcţionarea membranei este similară cu cea a burdufului ondulat, adică sub
acţiunea unei presiuni se va produce deformarea acesteia, ceea ce duce la
convertirea unei presiuni într-o variaţie de deplasare liniară.
 Tuburile Bourdon se execută în general din alamă arcuită, cunoscută sub numele
de “tombac”, sub forma unui tub cu secţiune ovală, eliptică sau semisferă (a, b,
c), cu un capăt rigid la care se aplică presiunea de măsurat. Celălalt capăt (liber)
se va deforma sub acţiunea presiunii, realizând fie o deplasare liniară, fie una
unghiulară (cazul manometrelor), putând fi prevăzute cu contacte electrice de
minim şi maxim (cazul presostatelor).
 Sensibilitatea maximă a tuburilor Bourdon se obţine pentru cele cu secţiunea
semisferică.
 Traductoarele de presiune prezentate au o sensibilitate relativ redusă, precizia
lor fiind influenţată de vibraţii şi şocuri, temperatură, umiditate existenţa derivei
de zero etc.
 Durata de viaţă a acestor traductoare este influenţată de ciclurile de funcţionare
şi suprasarcinile la care sunt supuse, fiind totuşi traductoarele de presiune cele
mai utilizate.
Fir
rezistiv
Oţel
inoxidabil
Presiune
Traductor de presiune special
 Pentru cazul presiunilor foarte mari (sute sau mii de daN/cm 2) se folosesc
traductoare de presiune speciale, una din variante fiind reprezentată principial
în figura de mai sus.
 Elementul sensibil este executat de obicei din oţel inoxidabil care, sub acţiunea
unei presiuni este supus unei dilatări. Acest lucru va duce la variaţia lungimii unui
fir rezistiv bobinat, adică la variaţia rezistenţei electrice a acestuia.
53
 Cu ajutorul unui montaj potenţiometric sau cu o punte de măsură, variaţiile de
presiune sunt preluate sub forma unor semnale de tensiune electrică.
 Pentru măsurarea subpresiunilor se utilizează :

vacuumetre Pirani,
traductoare de vacuum cu ionizare cu catod cald sau rece (Penning),
traductoare cu ionizare prin radiaţii (alfatron) şi traductoarele de tip
magnetron.
Alte exemple de traductoare de presiune:

 Timpanul - este un traductor de presiune acustică
undele sonore sunt caracterizate prin presiune şi viteză: pentru
procesele tehnologice în care intervin aceste unde, foarte importantă
este presiunea, deoarece viteza particulelor, fiind foarte mică, este dificil
de determinat
în cazul urechii, vibraţiile sonore sunt “culese” de pavilionul urechii;
undele intră în conductul auditiv şi ajung la timpan; acesta începe să
vibreze şi informaţia este transformată (prin componentele anatomice
ale urechii) în impulsuri electrice care sunt transmise la creier; se poate
spune că timpanul este un traductor de presiune
 Microfonul - în figura următoare sunt reprezentate schema de
principiu şi componentele unui microfon cu rolul lor funcţional :
membrană: preia presiunea

acustică şi o transformă într-
o deplasare care se
transmite unui traductor
spre traductorul
cavitate închisă electric
(capsula microfonului)
capilar: prin acesta, cavitatea şi
exteriorul comunică pentru a elimina
carcasă influenţa variaţiilor de presiune ale
mediului ambiant
 Traductoare piezoelectrice – sunt traductoare de presiune

bazate pe fenomenul piezoelectric
fraţii Curie au descoperit fenomenul piezoelectric; astfel, cristalele de
cuarţ (SiO2) presate pe două feţe opuse produc între alte două feţe
opuse, o tensiune proporţională cu presiunea exercitată
54
proprietăţi piezoelectrice mai au şi turmalina, oxidul de zinc, titanatul de
bariu şi altele
cristalele de cuarţ sunt folosite la ceasurile electronice de mână şi de
precizie, a căror eroare în măsurarea timpului este foarte mică, de
câteva zecimi de secundă într-o mie de ani
 Traductoare de presiune relativă, absolută sau diferenţială :
Cu următoarele caracteristici :
clase de precizie: ± 1%; ± 0,5%; ± 0,25% ; ± 0,1%
semnale de ieşire: 2 fire (4…20 mA) sau 3 fire (0...20 mA; 0…5 V ; 0…10 V)
UNDE PREDĂM?
CUM PREDĂM?
Lucrări de laborator: Studiul funcţionării traductoarelor de presiune

Se recomandă efectuarea unei lucrări de laborator pentru determinarea presiunii
utilizând traductoare de presiune

cunoştinţe
ORGANIZAREA CLASEI:
55
elevul să definească traductoarele de presiune, să identifice elementele componente
ale traductorului tensometric şi să descrie funcţionarea acestuia
Fişa suport 6.4. Traductoare de nivel
56
Măsurarea nivelului în recipienţi este foarte importantă pentru multe procese
tehnologice şi pentru evaluarea stocurilor existente.
 În procesul de măsurare a nivelului pot apărea o serie de probleme specifice ca,

de exemplu: vase speciale sub presiune sau la temperaturi înalte, prezenţa
spumei la suprafaţa exterioară sau a turbulenţelor, corozivitatea substanţelor
folosite etc. Aceste probleme se rezolvă prin soluţii constructive adecvate.
 Metodele de măsurare a nivelului au la bază măsurarea altor mărimi şi pot fi:
continue când se urmăreşte în permanenţă măsurarea nivelului prin
intermediul lungimii coloanei de substanţă
discontinue când se urmăreşte măsurarea nivelului între anumite limite, de
obicei minime şi maxime.
directe, caz în care se măsoară lungimea (înălţimea) efectivă a coloanei
de substanţă
indirecte dacă nivelul se determină cu ajutorul unor mărimi intermediaare
(presiune, masă, parametri ai circuitelor electrice, atenuarea unei radiaţii
etc.).
 Cele mai simple nivelmetre utilizate sunt:
nivelmetre cu sticle cilindrice sau prismatice ce se montează
pe conductă în paralel cu rezervorul (recipientul) al cărui nivel se măsoară
nivelmetre cu plutitor magnetic.
Nivelmetre bazate pe proprietăţile electrice de material

 Luând în considerare faptul că materialele al căror nivel se măsoară pot să fie
dielectrice sau conductoare, rezultă că metodele de măsurare a nivelului diferă.
 Pentru materialele dielectrice se folosesc în mod uzual traductoare de nivel
capacitive, prezentate în schema principială din figura de mai jos.
C
h y CC 1234 1
3
h
x 2
4
 In vasul metalic – 1, în care se găseşte lichidul – 2, se plasează un electrod
metalic - 3 care, în unele cazuri este izolat cu teflon - 4.
57
 Dacă vom nota cu h înălţimea vasului şi cu y înălţimea lichidului, între electrodul
central şi vas vom avea capacitatea totală dată de:
(6.4.1)
unde C0 reprezintă capacitatea totală a ansamblului, fără lichid.

 Această metodă poate fi aplicată în cazul lichidelor sau pulberilor dielectrice dacă
εr > 2, variaţia de capacitate fiind de 10 – 100 pF.
 Sursa principală de erori în acest caz, o constituie modificarea permitivităţii
dielectrice cu temperatura, deficienţă ce poate fi înlăturată prin utilizarea de
metode de compensare adecvate.
 Pentru cazul materialelor conductoare, cu o conductibilitate σ > 10-2 S/m, se pot
folosi nivelmetre rezistive, principiul funcţional al acestora fiind prezentat în
figura de mai jos. Astfel, în vasul – 1 ce conţine lichidul – 2, se plasează
rezistorul R .
R
1
 Lichidul conductor va şunta o porţiune a rezistorului R astfel că rezistenţa totală

din circuit va fi:
(6.4.2)
unde r(y) reprezintă rezistenţa ehivalentă a lichidului.

 Principalul dezavantaj al acestor dispozitive derivă din faptul că temperatura şi
natura lichidului influenţează conductibiliatea σ, fenomen ce poate fi ameliorat
utilizând un nivelmetru cu rezistor cu bandă elastică, cu schema de principiu
din figura următoare, în care rezistenţa bobinată - 1 se introduce într-o bandă
elastică bună conductoare – 2 ce se va deforma sub acţiunea presiunii lichidului
– 3.
1 22
3
58
 Metodele descrise pot măsura nivele până la 1-2m, cu precizii relativ bune.
 Industrial se utilizează teleindicatorul de nivel cu traductor rezistiv tip TNTR –
2, care este un dispozitiv ce permite transmiterea la distanţă a nivelului lichidelor
corosive şi necorosive, neinflamabile, bune conducătoare de electricitate,
depozitate în rezervoare.
Detaliu
“A” 2
1
Spre rezervor Spre aparatul
măsură
A
2
3 8
6 7
 Ansamblul dispozitivului este prezentat în figura de mai sus, unde: 1– scripete;

2 – detaliu de fixare; 3 – cablu de susţinere; 4 – rezistenţe; 5 – lanţ de rezistenţe
(traductor rezistiv); 6 – greutate; 7 – tijă împământare; 8 – teleindicator.
 Domeniul de măsurare al dispozitivului este de 1,5 – 10 m, în trepte normalizate
de 0,5 m, iar numărul de nivele intermediare total, indiferent de lungimea
traductorului este de 40, scala fiind gradată în 40 de diviziuni de la 0% la 100%.
 Când nivelul de lichid este sub minim, rezistenţa dintre lanţul traductor şi
elementul de referinţă este infinită.
 Astfel, în circuitul traductorului intervine doar rezistenţa ce realizează pasul de
zero, circuitul de măsurare având un curent de 2 mA ce se reglează cu un
potenţiometru de pe aparat.
59
 Scala aparatului este etalonată astfel ca la indicaţia 0% să corespundă 2 mA, iar
la 100% să corespundă 10 mA.
 Distanţa dintre traductor şi aparatul indicator nu poate depăşi 10 m, deoarece în
circuitul traductorului, curentul alternativ foarte mic (16 mA) este influenţat de
perturbaţiile externe.
 Pentru a nu influenţa măsurătorile, conductorul de legătură traductor – aparat
trebuie să aibă o rezistenţă electrică sub 30 ohmi.
 In serie cu teleindicatorul se poate monta un aparat auxiliar (mA) dacă e
necesară o teleindicare mai mare de 10 m.
 Deoarece în circuitul de indicare se lucrează cu curent continuu, influenţa
perturbaţiilor fiind mai mică, distanţa de teleindicare este impusă de rezistenţa
maximă a liniei de transmisie ce nu trebuie să depăşească 500 ohmi.
Nivelmetre bazate pe foţa arhimedică

 Funcţionarea acestor traductoare fiind bazată pe forţa arhimedică, pot fi
utilizate numai pentru lichide;
 Se construiesc în variantele :
 Traductoare cu plutitor
 Traductoare cu imersor
Traductorul de nivel cu plutitor
Schemă de principiu, construcţie şi funcţionare:

tambur:
poziţia sa relativă dă
indicaţii despre nivelul
lichidului contragreutate:
echilibrează mişcarea plutitorului
G
x plutitor:
se află permanent pe suprafaţa
lichidului
 La utilizarea traductorului cu plutitor nu este necesară cunoaşterea densităţii

lichidului.
60
 Acest tip de traductor poate fi utilizat şi la măsurarea nivelului unor pulberi sau
granule, urmărindu-se tensiunea din firul de suspendare şi prin dispozitive
speciale, mentinând constantă această tensiune.
 În cazul substanţelor sub formă de pulbere sau granule, determinarea nivelului

are drept scop determinarea masei de substanţă: pentru aceasta se recurge la
cântărirea recipientului cu tot conţinutul său. Masa de substanţă este egală cu
diferenţa dintre masa măsurată şi masa recipientului.
Traductorul de nivel cu imersor
Schemă de principiu, construcţie şi funcţionare:
 Funcţionează strict pe baza forţei arhimedice
resort:
forţa sa elastică şi forţa arhimedică
Fe sunt echilibrate de greutatea
imersorului
Fa
G
imersor:
x parţial introdus în lichid şi suspendat de
resort, îşi modifică poziţia în funcţie de
nivelul lichidului
 Pentru traductorul cu imersor, este necesar să se ştie valoarea densităţii

lichidului.
 La echilibru se poate scrie:
 Se poate adapta foarte uşor la un traductor de tipul balanţă de forţe,

metoda fiind aplicabilă dacă se cunoaşte densitatea lichidului, principalele erori
fiind date de dependenţa de temperatură a densităţii, aceste erori putând fi
compensate.
61
Nivelmetre cu radiaţii
 Metodele de măsurare a nivelului cu ajutorul radiaţiilor sunt foarte avantajoase
pe motivul că nu există un contact între material şi dispozitivul de măsurare.
 Aceste metode se pot folosi la măsurarea nivelului în buncărele de alimentare
din metalurgie, în condiţii speciale ca: recipiente sub presiune la temperaturi
ridicate, medii deosebit de corozive sau toxice, medii inflamabile etc.
 În funcţie de natura radiaţiilor, nivelmetrele pot fi :
cu ultrasunete,
cu microunde
cu radiaţii nucleare.
Traductoare de nivel cu ultrasunete

 Sunt realizate în variantele :
cu undă continuă (dacă traductorul cu ultrasunete funţionează
continuu)
în impuls.
 Ambele variante pot folosi :
metoda prin transmisie, când în mod obligatoriu se folosesc două
traductoare,
metoda prin reflexie, caz în care acelaşi traductor îndeplineşte atât
rolul de emiţător cât şi de receptor.
 In practică, deoarece determinarea nivelului se face cu ajutorul vitezei de
propagare a ultrasunetelor ce depinde de temperatură, e necesar să se prevadă
circuite de corecţie a acesteia în funcţie de temperatură cu ajutorul unor
convertoare tensiune – frecvenţă.
 Domeniul de măsurare al acestor traductoare este între 10 – 30 m, la frecvenţe
de lucru între 20 – 40 mHz, cu erori de măsurare sub 1%.
Traductoare de nivel cu microunde
 Funcţionează pe principiul reflexiei microundelor de către materialele

conductoare şi atenuării acestora de către materialele dielectrice.
 În cazul unor condiţii speciale (temperaturi ridicate, medii corozive, periculoase
etc.) măsurarea nivelului se efectuează fără a interveni asupra recipientului –
adică fără contact – apelând la ultrasunete sau microunde.
62
 Principiul de funcţionare a traductorului de nivel cu microunde este reprezentat în
schema următoare:
emiţător de microunde receptor de microunde
E R
AE - antenă de emisie AR - antenă de recepţie
lichid conductor (reflectă

x microundele) sau dielectric
(atenuează microundele)
 În cazul materialelor conductoare, emiţătorul de microunde E va transmite cu

ajutorul antenei de emisie AE un fascicul de microunde spre lichidul conductor
din recipient.
 Prin reflexie, acesta este captat de antena de recepţie AR şi transmis
receptorului R, timpul de tranzit al impulsului fiind o măsură a distanţei până la
suprafaţa de separare, deci timpul între emisia şi recepţia microundelor,
respectiv atenuarea acestora, reprezintă o măsură a distanţei până la suprafaţa
de separare între lichid şi aer.
 Ţinând cont că viteza de propagare este foarte mare (viteza luminii), intervalul de
timp măsurat este mic, ceea ce face ca erorile de măsură să nu poată fi reduse
sub 1 – 2%.
Nivelmetre cu radiaţii nucleare

 Funcţional, se bazează pe principiul de atenuare a radiaţiilor nucleare de către
pulberi sau lichide, utilizând de obicei ca substanţe radioactive pe cele
generatoare de radiaţii γ ca: 60Co, cu perioada de înjumătăţire de 5,3 ani şi 137Ca,
cu perioada de înjumătăţire de 33 ani.
 Ca şi traductoarele cu ultrasunete, traductoarele cu radiaţii nucleare pot fi
realizate şi în variante de urmărire automată a nivelului, una din schemele
principiale putându-se realiza după figura de mai jos :
AP SM
P
DP A Aer O
R E
Lichid
63
 Pe recipientul cu lichid se plasează traductorul emiţător E şi traductorul receptor
R, primul fiind comandat de oscilatorul O şi transmiţând un fascicul de
ultrasunete prin lichid (cu atenuare mică) sau prin aer (cu atenuare mare).
 Semnalul recepţionat de R este amplificat prin A şi se aplică detectorului de prag
DP. Cu ajutorul unui amplificator de putere AP şi servomotorului SM se dă
comandă de deplasare simultană a celor două traductoare în aşa fel încât
acestea să rămână în zona de separare aer – lichid.
 Cu precizarea că metoda este avantajoasă în cazul unor recipiente cu acces
numai din exterior, dificultăţile constructive fiind legate de realizarea părţii
mecanice, trebuie reţinut că ultrasunetele se pot folosi numai în cazul lichidelor,
iar radiaţiile nucleare se pot utiliza pentru orice fel de substanţe, în acest caz
receptorul fiind un contor de radiaţii, emiţătorul fiind sursa radioactivă.
Traductorul de nivel submersibil tip MPU

 Este executat de firma RITTMEYER pentru apa din rezervoare, lacuri, râuri,
reprezintă o serie de traductoare alimentate din bucla de semnal unificat 4 – 20
mA.
 Nivelul este determinat pe baza presiunii măsurate cu un senzor realizat dintr-un
cristal de siliciu care asigură o liniaritate şi stabilitate în timp foarte bune.
 Această serie de traductoare este proiectată special pentru măsurarea nivelului
în lacuri, bazine, puţuri, fiind destinată hidroenergeticii, instalaţiilor de tratare a
apei reziduale etc., cu domeniul de măsură de până la 20 m coloană apă,
existând modele asemănătoare pâna la 200 m cu o precizie de măsură de până
la 0,015%.
Traductorul de nivel tip RADAR

 Varianta ECLIPSE, este realizată cu ghid de undă (GWR), alimentat din buclă
 Spre deosebire de traductoarele de nivel cu radar convenţionale, care transmit
semnalul electromagnetic în aer liber, traductorul ECLIPSE utilizează pentru
semnal un ghid de undă introdus în fluidul de măsurat, reducându-se în acest fel
fenomenul de absorbţie, respectiv distorsiunile determinate de natura fluidului şi
condiţiile tehnologice (spumă, turbulenţă, vapori, densitate etc.)
 Cracteristicile tehnice principale sunt: gama de măsură 610 … 6100 mm (cu
sondă rigidă) sau 1 … 15 m (cu sondă flexibilă), precizia 0,1%, respectiv 0,5%
din lungimea sondei, rezoluţia ±2,5 mm, presiunea de lucru, maxim 345 bari,
temperatura de operare, maxim 2000C.
 Se utilizează pentru măsurarea nivelului lichidelor omogene sau neomogene
64
UNDE PREDĂM?
CUM PREDĂM?
Lucrări de laborator: Studiul funcţionării traductoarelor de nivel

Se recomandă efectuarea unei lucrări de laborator pentru determinarea nivelului dintr-
un recipient, utilizând un traductor de nivel din dotare

cunoştinţe
ORGANIZAREA CLASEI:
elevul să definească traductoarele de nivel, să identifice elementele componente şi să
cunoască principiul de funcţionare al fiecărui tip de traductor de nivel
65
Fişa suport 6.5. Traductoare de debit
 Măsurarea debitului este o problemă legată de curgerea unui fluid

 Ca fenomen, curgerea este caracterizată prin viteză însă, de cele mai multe ori,
interesează debitul
 Prezenţa unui traductor într-un fluid poate influenţa curgerea acestuia
Debitul poate fi:
 volumic Qv = volumul de fluid care trece printr-o secţiune a conductei de

curgere, în unitatea de timp
 masic Qm = masa de fluid care trece printr-o secţiune a conductei de
curgere, în unitatea de timp
Qm = ρ . Q v (6.5.1)
densitatea fluidului
 Măsurarea debitului fluidelor se poate realiza ca urmare a modificării

regimului de curgere prin intermediul unui corp fizic sau prin intermediul unor
fenomene care sunt influenţate de curgere.
Traductorul de debit cel mai simplu se bazează pe faptul că un fluid care curge, poate
pune în mişcare de rotaţie un sistem mecanic. Astfel, există înlănţuirea:
traductoare cu cupe
curgerea traductor electric de măsurarea
fluidului turaţie debitului volumic
traductoare cu elice
66
Traductorul de debit cu paletă
 Este un traductor de debit foarte simplu, care se obţine prin montarea unei
palete pe direcţia de curgere a fluidului .

v
Funcţionare:
 Datorită curgerii fluidului, asupra paletei acţionează o forţă care o
roteşte în jurul articulaţiei, rotire care este pusă în evidenţă printr-un traductor
de deplasare unghiulară; cu cât forţa este mai mare, cu atât unghiul α este
mai mare.
 Apar următoarele dezavantaje :

măsurarea modifică debitul de curgere a fluidului,
informaţia care se obţine este însoţită de erori.
Aceste dezavantaje pot fi evitate astfel:
 De exemplu, sunt numeroase situaţiile în care, în diferite procese tehnologice

(industriale) se impune măsurarea debitului de apă. Pentru aceasta, trebuie să
cunoaştem că apele industriale sunt bune conducătoare de electricitate; practic,
ele sunt un conductor lichid care curge (se deplasează) cu o anumită viteză.
 Există astfel, două dintre condiţiile necesare pentru a genera o tensiune

electromotoare prin fenomenul de inducţie:
conductor
+
deplasare legea tensiune electromotoare
inducţiei proporţională cu viteza de deplasare
+
câmp
magnetic
67
Traductorul electromagnetic de debit
Schema de principiu a unui astfel de traductor este următoarea:
electrod (metalic)
N B v S V
pol magnetic (al unui tub izolator (conductă de

electromagnet) curgere)
sau
v
e
H
E1 E2
U
~
Funcţionare:
 Aceste debitmetre sunt utilizate pentru măsurarea vitezei de deplasare a fluidelor
bune conducătoare de electricitate, principiul lor de funcţionare bazându-se pe
legea inducţiei electromagnetice.
 În varianta simplificată prezentată, pe un tub nemagnetic (izolator) prin care

curge fluidul cu viteza v se execută o bobină în aer (există variante constructive
la care bobina se execută pe un miez magnetic) şi se prevăd doi electrozi E1 şi
E2.
 Electromagnetul produce un câmp magnetic de inducţie B, ale cărui linii de câmp

sunt “tăiate” de conductorul lichid format de fluidul care curge cu viteza v
(orientată perpendicular pe secţiunea de curgere, dinspre planul desenului).
68
 Între cei doi electrozi metalici, conectaţi la un voltmetru V, se culege o tensiune
electromotoare indusă:
e=kHvD (6.5.2)
unde H - intensitatea câmpului magnetic creat de bobină, D - diametrul tubului şi k
- o constantă.
 Indicaţia voltmetrului V este proporţională cu viteza de curgere, deci cu
debitul fluidului.
 Măsurătorile nu sunt influenţate de vâscozitatea fluidului, densitatea sau
conductibilitatea acestuia şi nici de modul de curgere laminar sau turbulent.
 Precizia de măsurare este de ± 1% la lichide cu o conductibilitate minimă de 100
μS/cm şi viteze între 0 – 1 m/s până la 10 m/s.
Debitmetre cu secţiune variabilă (rotametre)
 Schema de principiu a unui rotametru este prezentată în figura de mai jos

 Funcţionarea sa se bazează pe echilibrul plutitorului – 1 acţionat de forţa
gravitaţională în raport cu debitul de fluid şi secţiunea varabilă a tubului conic – 2.
 Deplasarea liniară a plutitorului este convertită într-un semnal electric prin

intermediul unui traductor inductiv diferenţial de deplasare - 3.
D
d Fas
Fa
1
G
h
69
 Rotametrele pot fi utilizate atât pentru gaze cât şi pentru lichide, cu o precizie de
1 – 2%, pe un domeniu de variaţie al debitului relativ restrâns.
 Asupra plutitorului, pe lângă greutatea G şi forţa arhimedică F a, acţionează o
forţă dinamică ascensională Fas care este proporţională cu pătratul vitezei.
 Luând în considerare o curgere staţionară şi notând cu ρ, V, densitatea,
respectiv volumul plutitorului şi cu ρ0 densitatea lichidului, la echilibru se poate
scrie:
(6.5.3)
unde S e suprafaţa plutitorului de diametru d, iar k e coeficient de

curgere.
 Plutitorul se va deplasa într-o zonă de diametru D, care în funcţie de h şi un
factor de proporţionalitate k’ e dat de:
D = d + k’ * h (6.5.4)
 In aceste condiţii, debitul masic Q se poate exprima cu relaţia:
(6.5.5)
 Rezultă că debitul masic Q este direct proporţional cu cu înălţimea la care se

găseşte plutitorul.
 Rotametrele măsoară debite de ordinul 10 -4 – 200 m3/oră, în limitele Qmax/Qmin=10
, cu precizii de ordinul procentelor şi, trebuie precizat faptul că introduc rezistenţe
în curgerea fluidului, rezistenţe ce pot fi importante în unele aplicaţii industriale.
 În exploatare, se mai pot utiliza şi debitmetre cu ştrangulare la care forţa
dinamică roteşte paletele unei turbine, viteza de rotaţie a acesteia fiind o măsură
a debitului.
 Au dezavantajul unei comportări neliniare şi introduc rezistenţe importante în
curgerea fluidului.
UNDE PREDĂM?
70
CUM PREDĂM?
Lucrări de laborator: Studiul funcţionării traductoarelor de debit

Se recomandă efectuarea unei lucrări de laborator pentru determinarea debitului unui
fluid dintr-o instalaţie

cunoştinţe
ORGANIZAREA CLASEI:
elevul să definească traductoarele de debit, să identifice elementele componente şi să
cunoască principiul de funcţionare al fiecărui tip de traductor de debit cunoscut
71
Fişa suport 6.6. Traductoare de temperatură
 Măsurarea electrică a temperaturii prezintă importanţă nu numai în ceea ce

priveşte mărimile termice; ea poate furniza, indirect, informaţii şi despre debite,
presiuni joase, tensiuni, curenţi.
 Traductoarele de temperatură sunt dispozitive care funcţionează fie pe

principiul generării unei tensiuni electromotoare, fie pe principiul convertirii
temperaturii într-o variaţie a unui parametru al circuitelor electrice (de obicei
rezistenţă) sau, cele mai simple convertesc temperatura într-o deplasare sau
dilatare (gaz sau metal).
 Un traductor de temperatură foarte simplu se realizează pornind de la

proprietatea cunoscută a materialelor conductoare de a-şi modifica rezistivitatea, şi
deci şi rezistenţa electrică, atunci când temperatura lor se modifică.
R = R0 (1 + α*Δθ)
variaţia de temperatură
rezistenţa electrică la
coeficient de variaţie a (faţă de temperatura de
o temperatură
rezistenţei cu referinţă)
oarecare rezistenţa electrică la temperatura
temperatura de referinţă
(de obicei, 20 ˚C)
 Măsurând (prin metode cunoscute) rezistenţa electrică a unui conductor cu o

anumită temperatură, se pot obţine informaţii despre valoarea temperaturii
respective.
 Un astfel de traductor, numit termorezistor, poate fi realizat şi cu materiale
semiconductoare şi în acest caz se numeşte termistor.
 Constructiv, traductoarele termorezistive se pot realiza:
 fie ca o înfăşurare, pe un suport izolant;
 fie ca o peliculă (film) depusă pe o placă din aluminiu, oxidată (timbre
termorezistive).
 Cele mai simple traductoare de temperatură sunt temometrele cu sau fără
contact (reglabil sau nereglabil), ambele tipuri fiind cu mercur,
72
 Cele cu contact reglabil (Beckmann) au posibilitatea de modificare a temperaturii
reglate cu o precizie mai mare decât cele cu contact nereglabil.
 Contactul se realizează între coloana de mercur ce se dilată într-un tub capilar şi
un electrod prevăzut cu un şurub de reglare la partea superioară. Curentul
maxim din circuit nu poate depăşi 1 A
 Pentru curenţi mai mari sunt prevăzute cu dispozitive de amplificare (relee), iar
domeniul temperaturilor este de 0 – 3000 C cu o precizie de ±2%.
Traductoare termoelectrice (termocuple)

 Termocuplele tehnice, constructiv se realizează din două conductoare metalice
sau aliaje diferite (termoelectrozi) sudate împreună la unul din capete; prin
încălzirea locală a sudurii (joncţiunea de măsurare – capăt cald), prin efectul
termoelectric direct (efectul Seebeck) se va genera o tensiune
termoelectromotoare la capetele libere ale conductoarelor (joncţiunea de
referinţă – capăt rece).
Materialele utilizate la realizarea termocuplelor pot fi conductoare sau semicon-
ductoare, trebuind să asigure o sensibilitate ridicată şi stabilitate în timp la acţiunea
agenţilor atmosferici.
M1 M2 M3
mV
e M1
Termocuplu Fire de extensie Circuit de măsură
a. b.
 În figură este prezentat schematic un termocuplu (a) şi schema de legare a

acestuia (b), prezentându-se şi un al treilea electrod M 3, care se poate utiliza la
prinderea, lipirea, răsucirea sau sudarea capătului cald.
 În denumirea unui termocuplu, primul material indică electrodul pozitiv pentru o
diferenţă de temperatură pozitivă.
 Prin menţinerea constantă a temperaturii joncţiunii de referinţă (capăt rece), de
preferat la o valoare standardizată (0, 20, 50 0C) numită temperatură de referinţă,
tensiunea termoelectromotoare ce se va produce depinde, la acelaşi termocuplu,
numai de temperatura sudurii (capătul cald).
 Menţinerea temperaturii la valoarea constantă este greu realizabilă, deoarece
instalaţiile şi agregatele tehnologice la care se măsoară aceasta degajă cantităţi
importante de căldură prin radiaţie.
 Însăşi conductibilitatea termică a termocuplelor duce la încălzirea capetelor reci,
uneori temperatura acestora atingând valori apreciabile de până la 100 – 200 0 C.
73
5 4 3 2 1
 Reducerea erorilor de măsurare datorate faptului că temperatura capetelor reci

(cutia de borne sau sudura rece) este diferită de cea de referinţă, se face pe cale
electrică, prin introducerea unor cabluri de compensare sau a cutiilor (dozelor) de
compensaţie, ce au o comportare dinamică în concordanţă cu traductorul.
 Principalele părţi constructive ale termocuplelor sunt redate în figură, cu

următoarele elemente :
1 – unul sau două termoelemente realizate din electrozi diferiţiizolaţi cu

tuburi sau mărgele ceramice;
2 – teacă de protecţie cu sau fără dispozitiv de montare, confecţionată din:
oţel carbon (OLT 45), oţel inoxidabil (ST 3), oţel refractar (P-4S), ceramică
(PENTRU-1, KER 610, KER 710);
3 – dispozitiv de montare: flanşă mobilă F, flanşă sudată Fw, niplu filetat
(G ¾’’ sau 1’’);
4 – cutie de borne cu capac;
5 – placă de borne.
 Seria standardizată a lungimii nominale L N este: 250, 500, 750, 1000, 1250, 1500
şi 1750 mm, iar lungimea de imersie LI trebuie să fie cu cel puţin 100 mm mai
mică decât cea nominală.
 Deoarece, în ţară, tensiunile electromotoare sunt standardizate, termocuplele de
orice tip pot fi conectate cu milivoltmetre etalonate în conformitate cu aceste
standarde.
 Caracteristicile principale ale termocuplelor utilizate în practică, sunt redate
sintetic în tabelul 6.6.1, cu precizarea că momentan în ţară se execută doar cele
cu codurile J, K, R şi S, iar dependenţa tensiunii electromotoare cu temperatura
este prezentată în Anexa 8.
74
Tabelul 6.6.1
DOMENIU DE
Cod
TERMOCUPLU SENSIBILITATEA μV/0C
TEMPERATURĂ [0C]
Chromel / Constantan E - 270… 870 70 valoare medie

Fier / Constantan J - 210… 800 52,9 la 00C; 63,8 la 7000C
Cupru / Constantan T - 270…370 15 la –2000C; 60 la 3500C
Chromel / Alumel K - 270…1250 40 valoare medie
Platină- rodiu(13%) / Platină R - 50….1500 10 valoare medie
Platină- rodiu(10%) / Platină S - 50….1500 6,4 la 00C; 11,5 la 10000C
Platină- rodiu(30%) / Platină-
B 0………1700 6 valore medie
rodiu(6%)
Wolfram-reniu(5%) /
0…2760 100 aplicaţii speciale
Wolfram-reniu(26%)
Horning[(Bi 95%;Sn 5%) /
- < 100 13 valore medie
(Bi 97%; Sb 3%)]
Schwartz[(Te 33%, Ag 32%,
Cu 27%, Se 7%, S 1%) /
Ag2S 50%, Ag2Se 50%)] - < 100 > 1000 aplicaţii speciale
Siliciu “p” / Aluminiu - - 50….-150 44

Cupru / Paladiu - < 100 - aplicaţii speciale
 Termocuplele din materiale semiconductoare nu se folosesc în mod

direct la măsurarea temperaturii deoarece siliciul prezintă o rezistenţă termică
redusă dar, pot măsura alte mărimi ce au la bază măsurarea temperaturii
diferenţiale, prezentând avantajul că pot fi realizate în tehnica circuitelor integrate.
2
3
Siliciu 1
“n”
Siliciu
“p”
 În figură este prezentată forma tehnologică a unui termocuplu cu siliciu de tip
“p”/aluminiu, realizat din zone de silicIu “p” – 1 şi benzi de aluminiu – 2 şi SiO 2 –3,
structură ce permite şi interconectarea la folosirea unor baterii de traductoare.
75
 Sensibilitatea acestor traductoare depinde de proprietăţile electrice ale
semiconductoarelor şi de temperatură, fiind cuprinsă între 0,4 – 1mV/K pentru cazul
folosirii unor baterii de traductoare.
 Principalele dezavantaje ale acestor traductoare constau în existenţa conexiunii
termice realizată prin siliciu între joncţiunea caldă şi cea rece şi rezistenţa interioară
mult mai mare decât la termocuplele metalice (de ordinul zecilor de kΩ).
 În cazul în care variaţiile de temperatură ale mediului ambiant sunt reduse, se poate
utiliza un circuit de corecţie ca cel prezentat în figura următoare, care foloseşte un
termistor RT ce se conectează într-o punte alimentată de la sursa de tensiune E.
RT R3
mV
E
Termocuplu Fire de R1 R2
Circuit compensare
extensie
 La temperatura de referinţă impusă T0 puntea este în echilibru şi tensiunea U în

braţele opuse lui E este nulă
 Dacă temperatura mediului ambiant Ta se modifică faţă de cea de referinţă
puntea nu mai e în echilibru şi tensiunea va fi dată de:
(6.6.1)
 Dacă vom alege convenabil elementele punţii şi traductorul, variaţia tensiunii

termoelectromotoare poate fi compensată datorită modificării temperaturii T a, adică:
ΔU = S.(T0 – Ta) (6.6.2)
unde S este sensibilitatea traductorului care, în cazul unui traductor platină-rodiu
(10%)/platină la 15000C, cu temperatura de referinţă de 250C şi variaţii ale lui Ta
de ±15%, ne dă o tensiune de compensare de ±140 μV, eroarea de compensare
fiind mai mică de 1%.
 Cu toate că sensibilitatea termocuplelor este mai redusă decât a
termorezistenţelor, ele sunt caracterizate de o serie de avantaje din care amintim:
nu produc semnal de ieşire dacă nu există o diferenţă de temperatură;
nu interferează cu alte mărimi de influenţă, cu excepţia luminii şi a unor
radiaţii nucleare ce pot produce transmutaţii (fierul şi nichelul sunt stabile
la aceste fenomene;
nu necesită polarizări iniţiale.
 Principalele dezavantaje ale temocuplelor constau în:
scăderea accentuată a sensibilităţii la temperaturi scăzute;
76
apariţia fenomenelor de evaporare, contaminare chimică sau
chiar topirea la temperaturi ridicate;
limitarea pragului de sensibilitate datorită zgomotului termic
propriu.
Traductoare termorezistive
 Din această categorie fac parte :
Traductoare termorezistive metalice -
termorezistenţele
Traductoare termorezistive semiconductoare -
termistoarele
 Termorezistenţele – sunt traductoare la care, odată
cu modificarea temperaturii (datorită variaţiei energiei interne proprii), materialele din
care se confecţionează suferă o serie de schimbări ce se referă la structura
cristalină, agitaţia termică ş.a., schimbări ce duc la modificarea rezistenţei electrice
în raport cu temperatura.
 Această dependenţă poate fi exprimată cel mai
simplu prin relaţia:
R = R0 (1 + α ΔT) (6.6.3)
unde R0 e rezistenţa electrică la 00C, α e coeficientul de temperatură iar ΔT este
variaţia de temperatură.
 Elementul sensibil al termorezistenţei este realizat dintr-o înfăşurare plată sau
cilindrică peste un suport izolant din mică, izoplac, ceramică, textolit ş.a., cu un fir
bobinat neinductiv pe suport şi fixat de acesta prin impregnare sau presare
mecanică.
 Aspectul exterior al termorezistenţelor tehnice este similar cu cel al termocuplelor
realizându-se în varianta cu unul sau cu două elemente sensibile.
 Dependenţa cu temperatura a rezistenţei electrice se exprimă prin coeficientul de
temperatură α al conductorului din care se execută înfăşurarea elementului sensibil
şi definit ca mărime a variaţiei rezistenţei de 1 Ω la o variaţie de 10C a temperaturii.
 Deoarece acest coeficient nu este dependent numai de natura materialului
folosit, ci şi de valoarea temperaturii, se obişnuieşte a se lua în calcule o valoare
medie stabilită pentru intervalul 0…1000C pe baza relaţiei:
(6.6.4)
R100 fiind rezistenţa electrică în ohmi la 1000C.

 La alegerea materialelor din care se execută termorezistoarele se va ţine cont de
următoarele criterii:
77
rezistivitate mare pentru reducerea gabaritelor;
coeficient de variaţie a rezistivităţii cu temperatura ridicat, ceea ce permite
şi sensibilităţi ridicate;
caracteristica de transfer să prezinte o bună liniaritate pentru a nu utiliza
circuite suplimentare de liniarizare;
o bună stabilitate în timp şi la acţiunea agenţilor chimici;
puritate ridicată pentru o bună reproductibilitate;
preţ de cost redus.
 Toate aceste cerinţe nu pot fi îndeplinite simultan, în realizarea
termorezistenţelor folosindu-ce materiale ca: platina (-180 ÷+600 0C şi mai rar –200 ÷
+10000C), nichelul (-100÷+2500C), cupru, wolfram, fier.
 Cele mai utilizate sunt termorezistenţele din platină, care se
folosesc şi ca etaloane de temperatură în intervalul 0÷600 0C.
 Cu toate că nichelul are o sensibilitate mai mare decât platina,
acesta are o aplicabilitate mai redusă deoarece se oxidează la temperaturi ridicate şi
prezintă fenomenul de tranziţie la temperatura de 350 0C ceea ce modifică accentuat
rezistivitatea. În acelaşi timp, nichelul prezintă neliniarităţi importante.
 O foarte bună liniaritate şi sensibilitate o prezintă cuprul, dar
domeniul de măsură este redus prezentând şi dezavantajul unei acţiuni chimice
pronunţate, structura sa cristalină modificându-se în timp.
 Rezistenţa nominală a dispozitivelor este de 25, 50, 100, 500 sau
1000Ω la 0 C, ultimele variante fiind recomandate pentru temperaturi scăzute.
0
 Termorezistenţele executate în ţară se confecţionează din platină,

cu rezistenţe nominale de 50 şi 100 Ω, de tipul PT 50 şi PT 100, fiind confecţionate
din fire cu diametre între 0,05 ÷0,2 mm, cu lungimi de ordinul 5 ÷ 20 cm, firele de
legătură la blocul de borne fiind de nichel, cu diametru mult mai mare, în scopul
neglijării variaţiei rezistenţei acestora cu temperatura.
 Constructiv, termorezistenţele trebuie :
să asigure protecţia la acţiunea agenţilor externi,
să preia rapid temperatura mediului de măsură,
să permită măsurarea atât în curent continuu cât şi
alternativ,
să nu fie influenţate de fenomenul dilatării.
 Timpul de răspuns al acestor traductoare este de
ordinul secundelor în apă şi de ordinul zecilor de secunde în aer, iar pentru
reducerea influenţei conductoarelor de legătură se construiesc în variante cu 2, 3
sau uneori 4 borne de conectare.
Termistoarele - sunt traductoare de temperatură realizate din material semiconductor,
fenomenele de conducţie în acest caz fiind mult mai complexe.
78
 În faza iniţială au fost utilizate pentru temperaturi scăzute, între 1 ÷35 K
(germaniu) şi < 20 K (carbon), dar datorită perfecţionării tehnologiei siliciului, în
ultima perioadă (în special In tehnica circuitelor integrate) acesta se foloseşte dopat
cu impurităţi de tip “n.
 Termistoarele de siliciu au o bună stabilitate pentru temperaturi între –50 ÷
+1200C. Până la 1200C, în mecanismul de cnducţie intervine dopajul ce reduce
mobilitatea purtătorilor de sarcină, pentru temperaturi mai mari, datorită ionizărilor
termice, rezistenţa scade cu temperatura.
 În tehnică se utilizează temistoare a căror sensibilitate este superioară cu cel
puţin un ordin de mărime faţă de termorezistenţe.
 Se execută din oxizi cu proprietăţi semiconductoare ca oxizii de mangan, nichel,
cobalt, cupru, magneziu, zinc, aluminiu, fier, care sunt măcinaţi şi apoi presaţi prin
sinterizare la o temperatură ridicată, la extremităţi aplicându-se prin metalizare
electrozi de legătură.
 Se realizează în forme miniaturizate de discuri, plachete, perle, cilindri şi permit
măsurarea cvasipunctuală a temperaturii cu o viteză de răspuns ridicate.
 Domeniul de măsură poate acoperi plaja –200 ÷ +400 0C, uzual fiind până la
2000C şi se poate demonstra că rezistenţa lor variază cu temperatura după relaţia:
(6.6.5)
unde: T – temperatura absolută; A – constantă dependentă de dimensiuni şi forma

constructivă (T→∞ => R = A, rezistenţa convenţională a termistorului); B – constantă
caracteristică a materialului din care e confecţionate termitsorul, cu valori între 2500 ÷
5000 pentru temperaturi până la 2000C.
 Pentru cazul puterii disipate nule, caracteristica termistorului este o exponenţială
ce se poate obţine în practică doar prin extrapolare.
 Aceste traductoare prezintă o serie de avantaje ca sensibilitate foarte ridicată,
putând atinge rezoluţii până la 0,01 0C, fiind indicate în măsurările de presiuni
diferenţiale dar, prezintă marele dezavantaj de interşanjabilitate (nu pot fi
“împerecheate”).
 Este foarte dificil ca dintr-un lot destul de mare să alegem două termistoare cu
rezistenţă identică la temperatura de referinţă, înlăturarea acestui neajuns făcându-
se prin înserierea unei rezistenţe fixe în circuitul de măsurare.
Alte traductoare de temperatură:

Traductoare bimetalice
 Sunt realizate din materiale metalice, fabricate din table sau benzi din
componente diferite, unite intim între ele şi caracterizate de coeficienţi de
dilatare termică liniară diferiţi.
79
 Bimetalul funcţionează pe principiul deformării la modificări de
temperatură sau la orice alte modificări de stări şi de procese ce au la
bază variaţii de temperatură.
 În aplicaţiile industriale traductoarele bimetalice sunt elemente
esenţiale în cazul protecţiei la suprasarcini a masinilor electrice,
transformatoare-lor, conductelor electrice, iar în scopuri mai puţin
“industriale” sunt utilizate la aparatele şi dispozitivele electrocasice
(calorifere, perne, plite, uscătoare, fiare de călcat etc.).
 Prin deformarea lamelei bimetalice se pot închide sau deschide
contacte electrice fixe sau reglabile cu temperatura.
 Bimetalele sunt traductoare robuste, cu erori de măsurare ce nu
depăşesc ±1%, fiind utilizate cu rezultate bune în plaja de temperaturi
-50 ÷ +1000C.
Traductoarele dilatometrice
 Funcţionează principiul dependenţei dintre variaţiile
de temperatură şi dilatarea termică a unei ţevi metalice.
 Principial, un astfel de traductor, prezentat în figură,
se compune din :
3 2 1
ţeava metalică – 1 (confecţionată obişnuit din cupru cu coeficient de

dilatare termică liniară mare şi o tijă – 2 confecţionată din invar (coeficient de dilatare
redus).
 Prin intermediul unui dop, tija se sudează cu un capăt
la fundul ţevii, iar celălalt capăt acţionează direct sau prin intermediul
unui sistem de pârghii , una sau mai multe perechi de contacte – 3 ce se
conectează în sistemul de reglare a temperaturii.
Traductoarele manometrice
 Funcţionează pe principiul variaţiei
presiunii lichidelor şi gazelor la volum constant în funcţie de
temperatură.
 Constructiv, sunt realizate din rezervorul
– 1 umplut cu un lichid cu punct de fierbere ridicat, vapori sau gaze ce
se introduce în mediul de măsură, tubul capilar – 2 şi resortul
manometric – 3.
80
3
2 1
 Aceste părţi componente formează un

sistem ermetic protejat faţă de corpul dispozitivului.
 Variaţiile de temperatură ale fluidului din
rezervor vor produce variaţii de presiune ale vaporilor de fluid şi
deformarea proporţională a resortului manometric, care printr-un sistem
de transmitere adecvat va acţiona pentru indicare, înregistrare,
semnalizare sau reglare.
 Domeniul temperaturilor de lucru este
cuprins între –50 ÷ +400 C, cu o eroare de măsurare ce nu depăşeşte
0
±1,5%, fiind utilizate la scară redusă datorită construcţiei dificile şi

preţului de cost ridicat.
Traductoare pirometrice.
 Noţiunea de pirometrie
derivă de la cuvântul grecesc “piro” (foc), referindu-se la măsurarea
temperaturii pe baza unor metode fără contact, în concordanţă cu legile
radiaţiei termice.
 Este cunoscut faptul că
toate substanţele emit energie radiantă ce depinde de temperatura
absolută a corpurilor respective, fenomenele de radiaţie termică fiind
descrise de o serie de legi deduse din termodinamică.
 Aceste legi au fost
verificate pentru un corp negru absolut, care este un emiţător sau
receptor total al energiei radiante.
 Dar, nu toate corpurile
îndeplinesc această condiţie, fiind necesară introducerea unui coeficient
de corecţie (emisivitatea) mai mic decât unitatea, coeficient ce depinde
de natura şi starea suprafeţei corpului, precum şi de lungimea de undă a
radiaţiei (cu excepţia corpurilor gri).
 Pe baza legilor lui Planck,
Wien şi Stefan-Boltzmann s-au realizat pirometrele ce permit
măsurarea temperaturii prin intermediul energiei radiante în mai multe
variante ca:
- pirometre cu radiaţie totală;
81
- pirometre monocromatice (cu bandă îngustă);
- pirometre cu dispariţie de filament;
- pirometre bicromatice.
Pirometrele de radiaţie totală
Principial, pirometrul cu radiaţie totală se realizează după schema prezentată mai
jos unde corpul – 1 cu suprafaţa emisivă – 2 transmite radiaţia termică spre detectorul –
3, cu ajutorul unei diafragme – 4 şi o oglindă concavă – 5.
1 3
4 5
2
Pentru absorbţia totală a radiaţiilor de către detector, care poate fi un termocuplu,

acesta va trebui să se înnegrească.
La aceste traductoare, măsurarea temperaturii nu depinde de distanţa dintre
suprafaţa emisivă şi pirometru (oglindă), cu excepţia ca suprafaţa vizată de pirometru
să fie activă.
Existenţa unor reflexii suplimentare, de exemplu corpul este executat din
aluminiu, duce la apariţia unor erori de măsurare deoarece corpul poate reflecta şi
sursa care îl încălzeşte.
Pirometrele cu bandă îngustă (monocromatice)
Fac uz de o serie de filtre optice şi detectoare şi prezintă o sensibilitate maximă
pe axa filtrului optic doar pentru o anumită fracţiune a spectrului de radiaţie termică.
Pirometrele cu dispariţie de filament
Funcţionează pe acelaşi principiu cu cele monocromatice, având în componenţa
lor şi o lampă etalon cu filament de wolfram.
Măsurarea se face prin comparaţie, adică pe imaginea suprafeţei radiante ce
emite o radiaţie în spectrul vizibil, se suprapun lampa etalon.
Reglând curentul de filament se va modifica temperatura acestuia şi implicit
culoarea.
Tm > Tf Tm = Tf Tm < Tf
82
În funcţie de temperatura filamentului T f, valoarea curentului prin acesta
constituie o măsură a temperaturii urmărite Tm , astfel:
dacă filamentul lămpii este mai închis decât suprafaţa radiantă,

temperatura filamentului este mai mică decât temperatura de
măsurat
Tm > Tf
creşterea curentului prin filament produce încălzirea acestuia şi

treptat, se ajunge la situaţia când filamentul nu se mai vede pentru
că are aceeaşi culoare ca şi suprafaţa radiantă
Tm = Tf
o nouă creştere a curentului prin filament produce o încălzire şi

mai mare, iar filamentul începe să se vadă din nou, dar cu o
nuanţă mai deschisă – chiar alb – faţă de suprafaţa caldă
0
Pirometrele
Tm < Tf obişnuite au domeniile: 700 C (filament roşu închis) şi temperatura
maximă a filamentului 15000C, dar pot fi extinse până la 3000 0C prin utilizarea unor
atenuatoare optice.
În cazul în care dispariţia filamentului e sesizată cu fotodetectoare, limita
inferioară poate ajunge până la 500 0C, cu erori de măsurare ce se pot situa sub ± 0,5%.
Pirometrele bicromatice
Se realizează din două pirometre monocromatice care lucrează în două regiuni
apropiate ale radiaţiei termice, în aşa fel încât emisivitatea să se poată considera
constantă.
Aceste pirometre pot măsura temperaturi în intervalul 700 ÷ 2000 0C şi indicaţia
lor nu depinde de natura corpului şi starea suprafeţei pentru cazul emisivităţilor cuprinse
între 0,3 şi 1.
Pirometrele sunt foarte mult utilizate în siderurgie (metalurgie) pentru măsurarea
temperaturii şarjei în cuptoare, furnale etc.
UNDE PREDĂM?
83
CUM PREDĂM?
Lucrări de laborator: Studiul funcţionării traductoarelor de temperatură

Se recomandă efectuarea unor lucrări de laborator pentru determinarea temperaturii
diferitelor medii, utilizând traductoare de temperatură din dotare

cunoştinţe
ORGANIZAREA CLASEI:
elevul să definească traductoarele de temperatură, să identifice elemente sensibile ale
traductoarelor de temperatură şi să cunoască principiul de funcţionare al fiecărui tip de
traductor de temperatură cunoscut
84
Fişa suport 6.7. Adaptoare
Pe lângă elementul sensibil, în construcţia unui traductor intră şi adaptorul . Mai

cunoscute sunt :
Adaptorul tensiune (rezistenţă)-curent ELT 160
 Se foloseşte pentru obţinerea semnalului electric

unificat, curent 2 - 10 mA, prin cuplarea cu un element sensibil de tip
termorezistenţă sau termocuplu.
 Schema bloc a adaptorului ELT160 este

reprezentată în figura următoare:
85
 Adaptorul se compune din:
bloc de gamă K71…H77 care servesc la obţinerea, la ieşirea lui, a

unui semnal standard de curent continuu ±10 μA, în funcţie de semnalul de la
ieşirea elementului sensibil;
un amplificator de curent continuu cu modulare, amplificatoare în
curent alternativ şi modulare;
un bloc de liniarizare sau corecţie.
 Semnalul de la ieşirea blocului de gamă se aplică înfăşurării de comandă

a modularului magnetic, fiind transformat într-un semnal alternativ cu frecvenţa de
1000Hz.
 Acest semnal este amplificat şi la ieşire un semnal unificat 2-10mA,

proporţional cu mărimea de intrare a elementului sensibil (temperatura).
 Caracteristica statică a ansamblului element sensibil şi bloc de gamă

poate fi neliniară, motiv pentru care este prevăzut blocul de liniarizare sau corecţie.
 Caracteristica statică a blocului de liniarizare este şi ea neliniară dar în

aşa fel încât să compenseze neliniarităţile introduse de blocul de gamă sau
elementul sensibil.
Adaptorul ELT162
86
 Face parte din sistemul nou de automatizare (S.N.A.) – sistemul F
(4–20 mA) şi este destinat să înlocuiască adaptoarele ELT162 (161), din sistemul
E.
 Adaptorul conţine un amplificator de curent continuu, realizat cu

amplificator operaţional integrat care asigură o precizie foarte bună, sensibilitate,
stabilitate cu temperatura şi amplificarea semnalelor obţinute de la ieşirea blocului
de gamă.
 Adaptorul ELT162 se foloseşte combinat cu următoarele tipuri de

detectoare de temperatură:
termorezistenţe Pt 50 şi Pt 100;
termocupluri PR10%, PR 13%, Cromel-alunel, Fier-constant.
 Blocurile de gamă situate între elementul sensibil şi amplificator se produc în

cinci variante : F751…F755 având o structură asemănătoare cu cea a blocurilor
H71…H77.
Adaptoare electronice deplasare-curent
 Aceste tipuri de adaptoare sunt frecvent utilizate în cadrul sistemului electronic E,

întrucât multe dintre traductoarele acestui sistem conţin elemente sensibile care au
ca mărime de ieşire o deplasare liniară sau unghiulară.
 Aşa este cazul traductoarelor de presiune, nivel, debit.
 Adaptorul deplasare unghiulară-curent ELT370 - foloseşte principiul convertirii

unei deplasări mecanice (rotire) într-un semnal de curent alternativ, a cărui
amplitudine este proporţională cu deplasarea.
87
 Adaptorul ELT370 se compune din următoarele părţi:
modulator magnetic cu element mobil de polarizare;

un oscilator care generează un semnal de tensiune alternativă cu
frecvenţa f=500Hz;
un amplificator de curent alternativ selectiv, acordat pe frecvenţa de
1000Hz;
un demodulator (transformă semnalul alternativ de 1000Hz în semnal
continuu 2-10mA).
 Modulatorul magnetic se compune dintr-un miez magnetic sub formă de tor

realizat din permalloy pe care sunt bobinate uniform două înfăşurări identice W 1 şi
W2 alimentate, prin transformator Tr1 de la o sursă de tensiune alternativă cu
frecvenţa f=500Hz (oscilatorul H 31).
 În centrul torului se află un rotor realizat din magnet permanent cu doi poli N şi
S sub forma unei bare a cărei rotire în jurul axului A este provocată de variaţia
mărimii de intrare în elementul sensibil al traductorului.
 Acesta constituie deplasarea unghiulară care trebuie convertită în semnal

electric.
 Prin rezistenţele R8 şi R4 precum şi prin trecerea potenţiometrului R 1 se asigură

trecerea unor curenţi i’ şi i” prin spirele înfăşurărilor W 1 şi W2.
 Aceştia sunt curenţi de polarizare determinaţi de sursa stabilizată de curent

continuu de tensiune Up.
 Cele două înfăşurări ale bobinelor fiind alimentate şi cu tensiunile alternative,

identice ca formă şi opuse ca fază prin Tr1 rezultă că prin cele două bobine vor
circula şi curenţi variabili.
 Datorită acestor curenţi cele două bobine se produc câmpuri magnetice, al căror
flux total se stabileşte în miezul toroidal.
88
 În lipsa magnetului permanent mobil, bobinele fiind identice şi parcurse de
acelaşi flux, curentul la ieşire ar fi i = 0 nu i = 2mA cât este limita minimă a sensului
unificat.
 Din această cauză prin modificarea lui R 1 se face i’ > i’’ astfel încât în poziţia
iniţială a rotorului modulatorului, la ieşirea adaptorului curentul să fie de 2 mA (zero
relativ).
 În cazul existenţei magnetului permanent rotit cu unghiul α (alfa) faţă de poziţia

verticală, mai apare în miezul toroidal un alt flux determinat de magnetul permanent
determinând în cele două înfăşurări tensiuni autoinduse diferite şi deci, şi curentul
de ieşire va varia, funcţie de poziţia magnetului permanent.
 Rezultă că perioada curentului de la ieşirea modulatorului este de două ori mai

mică decât a fluxului de excitaţie şi deci o frecvenţă diblă (1000Hz) faţă de cea de
excitaţie de 500Hz.
 Curentul la modulatorului magnetic alimentează printr-un filtru format din

condensatoarele C1 şi C2 şi printr-un transformator de adaptare T r3 un amplificator
H21 de curent alternativ selectiv, acordat pe 1000Hz adică amplifică doar
semnalele de frecvenţă 1000Hz.
 După amplificare, semnalul este aplicat unui demodulator sincron la ieşirea

căruia se obţine semnalul unificat de curent continuu 2-10mA.
 Pentru a asigura o funcţionare stabilă a adaptorului se asigură o reacţie de la

ieşirea adaptorului înapoi la ieşirea modulatorului.
 Adaptorul ELT370 este plasat în aceeaşi carcasă cu elementele sensibile ale

traductoarelor în care este cuplat.
Adaptoare forţă-curent
 În cadrul traductoarelor din sistemul F se foloseşte un adaptor forţă-curent bazat

pe principiul balanţei de forţe (echilibru de forţe).
 Adaptorul conţine un traductor diferenţial deplasare-tensiune de tip inductiv.
 Bobinele cu inductanţele L1,L2,L3 şi L4 sunt conectate într-o punte alimentată de la

un oscilator cu tensiunea alternativă U :
89
 Miezul mobil 1 al adaptorului este fixat la tija 2. Asupra tijei 1 se aplică forţa F
primită de la elementul sensibil şi care trebuie convertită în semnal unificat, curent
4-20 mA, proporţional cu forţa F aplicată tijei 2. Tija 2 este articulată în punctul A cu
pârghia 3 care are un punct de sprijin în punctul D. Forţa F care acţionează,
produce momentul M1:
M1 = a F (6.7.1)
unde a este braţul pârghiei pentru forţa F.
 Aplicarea momentului M1 are ca efect deplasarea miezului 1 şi dezechilibrarea

puternică a punţii care determină o tensiune de dezechilibru mare, ΔU.
 Tensiunea de dezechilibru este amplificată în amplificatorul 4 rezultând tensiunea

alternativă U1.
 Folosind blocul de redresare 5, tensiunea U 1 este redresată şi se obţine o

tensiune U2 de curent continuu care alimentează spirele bobinei 6 fixată pe pârghia
de balanţă 3.
 Bobina 6 este alimentată în serie cu aparatul receptor de rezistenţă R, căruia îi

este transmis semnalul unificat 4 egal cu 20 mA.
90
 Sub acţiunea acestui curent i, bobina 6 produce un câmp magnetic şi este atrasă
de magnetul permanent 7 cu forţa electromagnetică F e, care este proporţională cu
intensitatea curentului i:
F e = K2 * I (6.7.2)
 Momentul forţei Fe va fi:
M2 = (a + b) Fe = (a + b) K2 * I =K * i (6.7.3)
 Cele două momente sunt opuse şi ca urmare pârghia 3 se stabileşte într-o
poziţie în care cele două momente se echilibrează:
M1 = M 2 (6.7.4)
 Egalând expresiile celor două momente rezultă:
a F = (a + b) K2 * i (6.7.5)
sau:
(6.7.6)
 Coeficientul de proporţionalitate K3 depinde de braţul a.
 Pentru modificarea gamei de măsurare, adică pentru a obţine variaţii ale

curentului între 4 şi 20 mA la diverse game de variaţii ale forţei F trebuie schimbat
punctul A de aplicaţie al tijei 1.
Adaptoare pneumatice de deplasare unghiulară-presiune
 Adaptoarele pneumatice împreună cu elementele sensibile corespunzătoare fac

parte din ansamblul definit – traductorul pneumatic.
 Indiferent de mărimea fizică pe care o măsoară, aceste traductoare pneumatice

se utilizează în sistemul pneumatic de automatizare, pentru măsurarea şi reglarea
automată a unor procese din instalaţiile industriale care folosesc diferite fluide.
 Elementele sensibile ale traductoarelor convertesc mărimea fizică măsurată în

deplasarea unghiulară, cu unghiul α = 8 0.
 Adaptorul pneumatic transformă deplasarea unghiulară în semnal unificat

pneumatic 0,2…1 daN/cm2 sau 1…0,2 daN/cm2.
Adaptorul pneumatic deplasare unghiulară-presiune PLT370

91
 Adaptorul pneumatic PLT370 este format dintr-o placă de bază pe care se
montează mecanismul respectiv şi care se compune din:
un sistem duză-clapetă;
un sistem de reacţie compus dintr-o capsulă mecanică şi un mecanism
cu articulaţie elastică;
un amplificator pneumatic.
 Funcţionarea adaptorului este următoarea: mişcarea de rotaţie primita de la

axul elementului sensibil este transmisă sistemului duză-clapetă.
 Dacă se apropie de clapetă şi presiunea p în spatele duzei va creşte, aceasta

este transmisă amplificatorului pneumatic inversor AP la ieşirea căruia presiunea
pe va scădea proporţional cu deplasarea duzei.
 Totodată presiunea pe este transmisă şi unei capsule mecanice care, prin

articulaţia elastică 1, asigură legătura inversă (reacţia negativă) şi măreşte astfel
stabilitatea ansamblului.
92
UNDE PREDĂM?
CUM PREDĂM?
Se recomandă efectuarea unei lucrări de laborator pentru determinarea caracteristicilor

diferitelor tipuri de adaptoare din dotare

cunoştinţe
ORGANIZAREA CLASEI:
Clasa poate fi organizată frontal sau pe grupe de 3-4 elevi, în funcţie de nivelul
clasei
elevul să definească adaptoarele utilizate în construcţia traductoarelor, să identifice
elemente lor componente şi să cunoască principiul de funcţionare al fiecărui tip de
adaptor cunoscut
IV. Fişa rezumat
Unitatea de învăţământ __________________
93
Fişa rezumat
Clasa ________________
Profesor______________________
Competenţa 1 Competenţa 2
C27.1. Identifică performanţele C27.2. Prezintă funcţionarea
unui SRA elementelor componente
traductoare din construcţia SRA
traductoarelor din SRA pe baza

Descrierea semnalelor utilizate
funcţionare şi a performanţelor
Caracterizarea regimurilor de
Recunoaşterea unui SRA în
regulatoarelor automate din

caracteristicilor generale
Identificarea tipurilor de
Explicarea funcţionării
Explicarea funcţionării
funcţie de categorie
Observaţii
Nume şi
Nr. Crt.
construcţia SRA
prenume
în SRA
elev
SRA
A1
A2
A3
A1
A2
A3
1 zz.ll.aaaa1
2
3
4
.
.
.
Competenţe care trebuie dobândite

Această fişă de înregistrare este făcută pentru a evalua, în mod separat,
evoluţia legată de diferite competenţe. Acest lucru înseamnă specificarea
competenţelor tehnice generale şi competenţelor pentru abilităţi cheie, care
trebuie dezvoltate şi evaluate. Profesorul poate utiliza fişele de lucru prezentate
în auxiliar şi/sau poate elabora alte lucrări în conformitate cu criteriile de
performanţă ale competenţei vizate şi de specializarea clasei.
1
zz.ll.aaaa – reprezintă data la care elevul a demonstrat că a dobândit cunoştinţele, abilităţile şi atitudinile
vizate prin activitatea respectivă
94
 Activităţi efectuate şi comentarii
Aici ar trebui să se poată înregistra tipurile de activităţi efectuate de elev,
materialele utilizate şi orice alte comentarii suplimentare care ar putea fi
relevante pentru planificare sau feed-back.
 Priorităţi pentru dezvoltare

Partea inferioară a fişei este concepută pentru a menţiona activităţile pe
care elevul trebuie să le efectueze în perioada următoare ca parte a viitoarelor
module. Aceste informaţii ar trebui să permită profesorilor implicaţi să
pregătească elevul pentru ceea ce va urma.
 Competenţele care urmează să fie dobândite

În această căsuţă, profesorii trebuie să înscrie competenţele care
urmează a fi dobândite. Acest lucru poate implica continuarea lucrului pentru
aceleaşi competenţe sau identificarea altora care trebuie avute in vedere.
 Resurse necesare
Aici se pot înscrie orice fel de resurse speciale solicitate: manuale tehnice,
reţete, seturi de instrucţiuni şi orice fel de fişe de lucru care ar putea reprezenta o
sursă de informare suplimentară pentru un elev care nu a dobândit competenţele
cerute.
Notă: acest format de fişă este un instrument detaliat de înregistrare a

progresului elevilor. Pentru fiecare elev se pot realiza mai multe astfel de
fişe pe durata derulării modulului, aceasta permiţând evaluarea precisă a
evoluţiei elevului, în acelaşi timp furnizând informaţii relevante pentru
analiză.
V. Bibliografie
1. Dr. ing. Dan Mihoc, dr. ing. Stelian Popescu [1978] - Automatizări – EDP,
Bucureşti
95
2. Ing. Florin Mareş şi colectivul [2002] - Elemente de comandă şi control pentru
acţionări şi sisteme de reglare automată, Ed. Economică - Bucureşti
3. Prof. ing. Mihaela Pintea – Sisteme de automatizare - Auxiliar curricular pentru

ciclul superior al liceului, profil tehnic - Programul PHARE TVET RO 2003/005 –
551.05.01 – 02
4. Ing. Mihai Tertişco, Aurel Stamata, Magdalena Antonescu, Corina Soare, Ana
Neagu, Alexandru Glatz [1986] - Aparate de măsurat şi automatizări în industria
chimică, E.D.P. – Bucureşti
5. Prof. dr. ing. Mihail Tertişco, ing. Aurelian Stamata, ing. Magdalena Antonescu,
ing. Corina Soare [1994] – Aparate de măsurat şi control. Automatizarea
producţiei - EDP, RA Bucureşti
6. Ing. Nicoleta Mira, Năstase Bichir, Corneliu Boţan, Sabina Hilohi [1997 ] -
Maşini, aparate, acţionări şi automatizări, EDP- RA - Bucureşti
7. Ing. Sabina Hilohi, Doiniţa Ghinea, Năstase Bichir [2002] - Elemente de

comandă şi control pentru acţionări şi sisteme de reglare automată, E.D.P. -
Bucureşti
8. Ing. Sergiu Călin, I. Dumitrache, Paul Dimo [1972] - Automatizări electronice -

E.D.P. - Bucureşti
9.
96

05 - Sisteme de Reglare Automata I

Încărcat de

Informații document

Titlu original

Drepturi de autor

Formate disponibile

Partajați acest document

Partajați sau inserați document

Opțiuni de partajare

Vi se pare util acest document?

Este necorespunzător acest conținut?

Drepturi de autor:

Formate disponibile

05 - Sisteme de Reglare Automata I

Încărcat de

Drepturi de autor:

Formate disponibile

Învăţământul profesional şi tehnic în domeniul TIC

Sisteme de reglare automată

Domeniul: Electronică automatizări

GABRIELA DIACONU - profesor, gradul I, Grup Şcolar Chimie „Costin

IOANA CÎRSTEA – expert CNDIPT

Acest material a fost elaborat în cadrul proiectului Învăţământul profesional şi tehnic în

Prezentul material de predare, se adresează cadrelor didactice care predau în cadrul

Materialul a fost elaborat pentru modulul ’’Sisteme de reglare automată’’, care se

C27.1.  Tema 1  Fişa 1.1. SRA – definiţie,

 Fişa 1.3. Rolul elementelor

 Fişa 1.4. Descrierea

C27.1.  Tema 2  Fişa 2. Semnale utilizate în

C27.1.  Tema 3  Fişa 3. Regim staţionar şi

C27.1.  Tema 4  Fişa 4. Performanţe

C27.2.  Tema 5  Fişa 5.Prezentarea

C27.2.  Tema 6  Fişa 6.1.Traductoare de

 Fişa 6.3. Traductoare de

 Fişa 6.4. Traductoare de

 Fişa 6.5. Traductoare de

 Fişa 6.6. Traductoare de

 Fişa 6.7. Adaptoare

 Standardul de Pregătire Profesională pentru calificarea Tehnician în

 Curriculum pentru calificarea Tehnician în automatizări, nivelul 3 – www.tvet.ro,

Tema 1. Noţiuni generale despre Sisteme de Reglare Automată (SRA)

Fişa suport 1.1. SRA. Definiţie, rol, scop. Clasificarea SRA.

SRA - DEFINIŢIE, ROL, SCOP.

Prin Sistem de Reglare Automată (SRA) se înţelege un sistem realizat astfel

Rolul SRA : Sistemele de reglare automată au rolul de a asigura menţinerea automată

Scopul SRA: Automatizarea are ca scop înlocuirea omului în realizarea diverselor

Există mai multe posibilităţi de clasificare a SRA în funcţie de criteriul adoptat.

Mai importante sunt următoarele:

1. După caracterul informaţiei apriorice asupra IT se deosebesc:

2. După dependenţele – în regim staţionar – dintre mărimile de ieşire şi de intrare ale

3. După caracterul prelucrării semnalelor se deosebesc:

5. După numărul de bucle principale (de reglare) se deosebesc:

6. După viteza de răspuns a IT la un semnal aplicat la intrare se deosebesc :

7. După modul de anihilare a mărimii perturbatoare, pot fi:

8. După caracteristicile construcţiei dispozitivelor de automatizare se deosebesc:

9. După agentul purtător de semnal se deosebesc:

Conţinutul poate fi predat în cabinet, laboratorul de electronică şi automatizări sau într-o

Prezentare prin expunere, conversaţie euristică, problematizare, observaţie dirijată

Fişa suport 1.2. Schema bloc a unui SRA. Mărimi de intrare/ieşire

Xi – mărimea de intrare în sistem

Conţinutul poate fi predat în cabinet, laboratorul de electronică şi automatizări sau

Fişa suport 1.3. Rolul elementelor componente

 Elementul de comparaţie (EC) are rolul de a compara permanent mărimea de

 Elementul de execuţie (EE) are rolul de a interveni în funcţionarea instalaţiei

 Convertorul electro/pneumatic sau pneumo/electric (CONV I/P sau P/I) are

Prezentare prin expunere, conversaţia euristică, problematizare, observaţie dirijată

Evaluarea se poate realiza prin fişă de evaluare individuală în care elevul să

Fişa suport 1.4. Descrierea funcţionării după schema bloc

 Mărimile perturbatoare Xp acţionează asupra instalaţiei tehnologice IT,

 Variaţiile mărimii reglate sunt măsurate, semnalizate şi prelucrate, prin

 Prin intermediul elementului de comparaţie EC, semnalul de reacţie Xr de la

 Semnalul de eroare ε este amplificat prin intermediul unui amplificator din

 Semnalul de comandă Xc, acţionează asupra servomotorului elementului de

 Dacă semnalul de comandă este de natură fizică diferită de semnalul necesar

 Dar mărimile perturbatoare Xp continuă să-şi exercite influenţa asupra

Fişa suport 2. Semnale utilizate în SRA

CLASIFICAREA SEMNALELOR UTILIZATE ÎN SRA :

a) semnal treaptă unitară

b) semnal rampă unitară

t pentru t > 0 (2.2)