Emigrația din Republica Moldova

Emigrația din Republica Moldova este un proces, care are un impact semnificativ (negativ)
asupra situației demografice și economice a țării.

Republica Moldova este o țară care a fost afectată de rate sporite de emigrare chiar și în
perioada sovietică. Datele oficiale despre evoluția numărului de migranți începând cu anul
1999 sunt prezentate în Sondajul Forței de Muncă (SFM) și de recensământul populației
efectuat de Biroul Național de Statistică al Republicii Moldova în 2004. Aceste sondaje
definesc termenul „migrant” ca un membru al unei gospodării care la momentul intervievării
este absent temporar, cu alte cuvinte, „a plecat peste hotare să muncească sau este în căutarea
unui loc de muncă”. Potrivit datelor SFM, numărul de migranți a fost în creștere constantă în
ultimii doisprezece ani, excepție fiind anul 2005, de la circa 100,000 în anul 1999 la
aproximativ 350,000 către sfârșitul anului 2010.

Începând cu anul 2003 fluxul de migranți din zonele rurale a început să crească cu ritmuri
mai sporite decât cel din zonele urbane, iar diferența a atins circa 4-6 puncte procentuale.
Rata mai mare a migrației din localitățile rurale s-a manifestat și prin cota mai mare a
persoanelor care au migrat pentru prima dată. Aceasta înseamnă că numărul de „migranți noi”
este mai mare în sate decât în orașe. Rata înaltă a migrației influențează de asemenea și
nivelul de activitate economică din Republica Moldova și, în particular, din zonele rurale.
Plecarea în masă peste hotare a moldovenilor a început în 1998 şi a continuat cu o intensitate
sporită până în 2007 (cel puţin), fiind condiţionată de o combinaţie dintre factorii economici
şi o serie da alte şocuri interne şi externe. Ca şi în cazul altor state din fosta URSS şi din
Europa de Est, tranziţia care a avut drept obiectiv stabilizarea macro-economică,
liberalizarea, privatizarea şi restructurarea economiei s-a transformat într-o criză economică
severă şi de durată, manifestându-se prin reduceri drastice ale PIB, rate înalte ale şomajului,
inflaţie şi dezindustrializare. 106 persoane migrează peste hotare zilnic, potrivit unui studiu
realizat la solicitarea BBC.

Primul şoc ca urmare a desfiinţării pieţii sovietice a fost conflictul Transnistrean din 1992,
drept rezultat fiind compromise aproape toate cele mai importante structuri politice şi
economice. Cel de-al doilea şoc îşi are originea în criza economică şi financiară din Federaţia
Rusă din anul 1998. Ca rezultat al acesteia, în 1998-1999 Moldova a fost afectată prin
scăderea producţiei industriale cu 25%, a celei agricole cu 20% şi o reducere a exporturilor cu
50%.

În linii generale, migranţii pe termen lung provin din diverse categorii sociale şi sunt de
origine atât din mediul rural (75%), cât şi din cel urban (25%). Migraţia din Moldova este
direcţionată în special către două regiuni: Uniunea Europeană (UE, cele mai importante
destinaţii fiind Italia, Spania şi Portugalia) şi Comunitatea Statelor Independente (CSI, cu
Moscova şi St. Petersburg ca destinaţii prioritare în Federația Rusă, şi Ucraina în proporţii
mai mici). Migranţii moldoveni aleg Rusia datorită pieţii muncii extinse, liberei circulaţii,
costurilor reduse pentru migraţie şi a proximităţii socio-culturale.

Bărbaţii din regiunile mai sărace ale mediului rural aleg ca destinaţie ţările CSI; în mod
proporţional mai multe femei din zonele urbane tind să migreze spre ţările UE. Această
“distribuţie de gen” oarecum unică poate fi explicată în special prin cererea forţei de muncă
în sectoarele în care migranţii pe termen lung sunt angajaţi. De exemplu sectorul de
construcţii din Rusia, Ucraina şi Portugalia atrage bărbaţii, în timp ce femeile sunt atrase de
sectorul de servicii din Italia. În Moldova, incidenţa “migraţiei potenţiale”, definită ca
“ambiţie generală de a migra în viitor” este destul de înaltă. Un studiu din 2007 arată că
44,2% din populaţia ţării, cu precădere populaţia tânără (18-40 ani) şi cu nivel înalt de studii
au declarat că ar dori să migreze mai ales în UE.

În cazul Moldovei, migraţia a fost cauzată de factori economici şi a apărut ca un mecanism de

reducere a sărăciei. Un studiu recent arată că factorii economici, precum sărăcia, şomajul şi
salariile mici reprezintă peste 72% dintre factorii de împingere a migraţiei. La sfârşitul anilor
1990, nivelul PIB al Moldovei constituia 34% din valoarea acestuia în decada anterioară.
Conform datelor Biroului Naţional de Statistică, rata şomajului era de 8.5% în 2000, 7.3% in
2001 şi 2002, iar un număr considerabil de angajaţi erau trimişi în concedii forţate, pe cont
propriu. Salariile nominale erau foarte mici, iar cele reale au scăzut din cauza ratelor ridicate
ale inflaţiei. Drept rezultat s-a extins sărăcia; un studiu al Băncii Mondiale a evaluat că în
1999 aproximativ 80% din populaţia Moldovei se afla sub limita oficială a sărăciei, 20% din
populaţiei trăind în sărăcie extremă.
Bibliografie: http://epochtimes-romania.com/news/fenomenul-migratiei-din-republica-
moldova-pierdem-populatia-tanara-apta-de-munca-si-bine-pregatita---248892
http://www.criticatac.ro/caracteristicile-cheie-ale-migraiei-din-moldova/
https://ro.wikipedia.org/wiki/Emigra%C8%9Bia_din_Republica_Moldova