Sunteți pe pagina 1din 11

CAIET DE PRACTICĂ STAGIU – ANUL I

DREPT 2022

Proiectul de practică va avea în conținutul său analiza documentată a următorului studiu de caz, pe care trebuie să îl supuneți
atenției, urmărind cerințele aferente, în ordinea indicată.

I. Pornind de la următoarea situație de fapt:

În speță, societatea Cărăușul SRL, cu sediul în București, având ca obiect de activitate transportul de mărfuri.

La data de 1 martie 2019, domnul Reclamagiul se angajează cu contract individual de muncă pe durată nedeterminată, pentru
funcţia de inginer TCM în cadrul Serviciului Tehnic. Ulterior, au survenit mai multe modificări, prin acte adiţionale, clauzele
contractului individual de muncă fiind modificate. Ultima modificare a contractului individual de muncă a intervenit la data de 2
iulie 2021, prin semnarea, de către părţi, a actului adiţional nr. 304 din 2 iulie 2021, conform căruia, începând cu această dată, pe
perioada cât domnul Cumpătatul ocupa funcţia de director tehnic, domnul Reclamagiul urma să ocupe funcţia de şef secţie în
cadrul Secţiei Transport Auto. Astfel, părţile au convenit, în temeiul art. 41 alin. (3) lit. b), c) şi e) C. muncii, modificarea unor
elemente ale contractului individual de muncă ale acestuia din urmă, şi anume: funcţia - şef secţie, locul de muncă - director tehnic
la secţia transport auto şi salariul. La data de 12 decembrie 2021 a intervenit actul adiţional înregistrat sub nr. 974 din 12
decembrie 2021 şi încheiat între societatea Cărăușul SRL şi domnul Cumpătatul, prin care acestuia din urmă i se modifica funcţia,
încetând să mai ocupe funcţia de director tehnic. Faţă de această împrejurare, termenul, prevăzut în actul adiţional al domnului
Reclamagiul, s-a împlinit la data de 12 decembrie 2021, astfel încât acestuia i-a încetat de drept contractul individual de muncă. Pe
cale de consecință, societatea a emis decizia nr. 745 din 12 decembrie 2021, dispunând încetarea contractului individual de muncă
al domnului Reclamagiul, prin ajungerea la termen, indicându-se în drept prevederile art. 56 alin. (1) lit. i) din Legea nr. 53/2003 -
Codul muncii – republicată.

Având în vedere cele prezentate mai sus, analizați următoarele ipoteze de lucru:

Ipoteza 1 de lucru. Modificarea duratei contractului individual de muncă. Condiţiile în care aceasta poate fi convenită
prin actul adiţional la contractul individual de muncă

Explicați argumentat următoarele chestiuni juridice:

a) Modificarea funcţiei salariatului prin act adiţional la contractul individual de muncă încheiat pe durată nedeterminată dă
dreptul angajatorului ca la încetarea funcţiei respective să înceteze contractul individual de muncă pe motivul ajungerii la
termen? Pentru a elabora un răspuns bine motivat, întemeiați-vă raționamentul pe următoarele lămuriri:
- intenția părților, expresă sau implicită, de a modifica durata contractului;
- posibilitatea legală de a modifica durata contractului individual de muncă al salariatului din nedeterminată în
determinată.
b) Domnul Reclamagiul contestă decizia de încetare a contractului său de muncă. Argumentați în ce măsură această contestație ar
avea temei legal, pornind de la interpretarea art. 55 și 56 din Codul muncii. Ce soluție considerați că va pronunța instanța de
judecată competentă?
c) Ca urmare a actului adițional încheiat între angajator și domnul Reclamagiul, postul acestuia din cadrul Serviciului tehnic a
fost desființat.
- Indicați procedura de urmat în cazul desființării postului.
- Analizați situația legală a salariatului, în ipoteza în care instanța ar dispune anularea deciziei de încetare a contractului
său de muncă. Societatea se apără, printre altele, că nu dispune de locuri de muncă vacante corespunzătoare pregătirii
profesionale a salariatului.

Ipoteza 2 de lucru. Decizie de concediere disciplinară. Legalitate și temeinicie


La data de 22 decembrie 2022, societatea Cărăușul SRL emite, pe numele domnului Cumpătatul, o decizie de
concediere disciplinară, împotriva căreia acesta declară contestație în termen de 45 de zile, criticând-o pentru
nelegalitate și netemeinicie.
În motivarea deciziei de concediere disciplinară nr. 3/2022 angajatorul a precizat că „domnul Reclamagiu s-a făcut vinovat de
nerealizarea sarcinilor încredinţate, încălcarea normelor interne în vigoare din fişa postului referitoare la obligaţiile de
serviciu, precum și de absenţe nemotivate”. Angajatorul a dispus aplicarea sancţiunii disciplinare prin decizie emisă în formă
scrisă, în termen de 30 de zile calendaristice de la data luării la cunoştinţă despre săvârşirea abaterii disciplinare.
a) Pornind de la aspectele descrise mai sus, redactați o decizie de concediere disciplinară. În cazul în care nu dispuneți de
toate informațiile de care aveți nevoie pentru a redacta o decizie legală, aveți libertatea de a insera noi aspecte absolut
necesare, în litera legii. Indicați, în acest sens, sediul materiei, făcând trimitere la textele de lege incidente.
b) Analizați situația de fapt și apreciați asupra legalității și temeiniciei deciziei de concediere disciplinară emise. În elaborarea
comentariului dumneavoastră, aveți în vedere sediul materiei, respectiv art. 39 alin. (2), art. 78, art. 80, art. 250, art. 251,
art. 252 alin. (1) şi alin. (2). La dosarul cauzei, societatea a depus o recipisă ce atestă expedierea către reclamant a invitaţiei
la efectuarea cercetării disciplinare prealabile referitoare la „lămurirea aspectelor legate de neîndeplinirea atribuţiilor de
serviciu, respectiv a sarcinilor trasate de conducere”.
c) În cazul în care concedierea a fost efectuată în mod netemeinic şi nelegal, arătați argumentat soluția instanței de judecată
Ipoteza 3 de lucru. Oferta de vânzare. Executarea contractului
Pentru a răspunde nevoilor de digitalizare a activității sale de transport, societatea Cărăușul SRL dorește achiziționarea unui
echipament integrat de protecție a rețelei de calculatoare. În acest sens, societatea Programator SRL transmite o ofertă de vânzare,
prețul indicat în ofertă fiind ”prețul de catalog”. Societatea Cărăușul SRL confirmă încheierea contractului, însă, având în vedere
faptul că nu se precizează în mod expres prețul, aceasta consideră că se află într-o etapă pre-contractuală, de negociere. Pe cale de
consecință, a doua zi, societatea Cărăușul SRL solicită societății Programator SRL furnizarea echipamentului cu un discount de 15%.
Pornind de la situația de fapt:
a) Arătați dacă cele două societăți se află în faza pre-contractuală sau în faza de executare a contractului. Explicați.
b) În situația descrisă mai sus, vă aflați în situația de a consilia reprezentantul societății Cărăușul SRL cu privire la drepturile
acesteia.

Ipoteza 4 de lucru. Sedii secundare cu și fără personalitate juridică


Ca urmare a extinderii activității societății Cărăușul SRL, în cadrul acesteia intervine încheierea unui act adițional la contract,
prin care asociații prevăd înființarea a patru sedii secundare, după cum urmează: o sucursală în București, o filială în Ploiești, o
sucursală în Buzău, și un punct de lucru în Bacău.
a) Cu privire la sediile secundare arătați care dintre acestea au personalitate juridică. Explicați modalitatea în care se
înregistrează acestea în Registrul comerțului.
b) De asemenea arătați care sunt elementele constitutive ale sediului secundar cu personalitate juridică al societății Cărăușul
SRL.
Ipoteza 5 de lucru. Stare de fapt
Pornind de la următoarea situație de fapt, intervenită între domnul Raclamagiul și domnul Cumpătatul în anul 2007, în
care domnul Reclamagiul l-a împrumutat pe domnul Cumpătatul cu suma de 8000 euro, cunoaștem următoarele aspecte:
- potrivit înțelegerii intervenite între cei doi, s-a convenit ca în schimbul acestui împrumut domnul Cumpătatul să îi vândă
domnului Reclamagiul un teren de 1000 m pătrați;
- de la data acordării împrumutului au trecut 5 ani, iar domnul Cumpătatul nu a respectat înțelegerea; astfel, nici suma
împrumutată nu a fost restituită și nici terenul respectiv nu a fost vândut domnului Reclamagiul;
De asemenea,
Știind că domnul Reclamagiul a fost de acord ca domnul Cumpătatul să dea o declarație notarială, prin care să
recunoască împrumutul acordat, precum și obligația ca în termen de 2 ani de la data acestei declarații, dată sub nr. 1900/03.11.2012,
ca  până la 03.11.2014, să-i restituie împrumutul sau să-i vândă parcela de 1000 m pătrați, întrucât domnul Cumpătatul nu și-a
îndeplinit obligația:
În data de 05.04.2022, domnul Reclamagiu s-a adresat instanței de judecată competente.
Având în vedere toate aceste considerente mai sus-arătate,
a) Explicați în ce condiții și de către cine se poate invoca prescripția extinctivă;
b) Arătați care este norma generală aplicabilă în speță, în materia prescripției extinctive și ce caracter are acțiunea de obligare a
domnului Cumpătatul la restituirea banilor împrumutați;
c) Având în vedere declarația notarială, ar fi putut fi aceasta considerată o clauza de întrerupere sau de suspendare a cursului
prescripției?
d) Menționați data la care se consideră încheiat contractul de împrumut între cele două părți.
e) Arătați ce soluție va pronunța instanța de judecată cu privire la acțiunea introdusă de domnul Reclamagiul. Motivați.

II. Pornind de la următoarea situație de fapt:

În speță, Compania HR International, o companie internațională specializată în prestarea de servicii în domeniul


resurselor umane (administrarea de personal, procesare și plată a drepturilor salariale, întocmire documente privind relația
de muncă).
Dispuneți de următoarele date:
Compania HR International intenționează să constituie o filială în România, sub forma unei societăți cu răspundere limitată, HR
România SRL, prin care să furnizeze clienților săi care au, la rândul lor, societăți comerciale constituite în România, servicii în
domeniul resurselor umane în condițiile legislației din România.
În acest scop, HR International are în vedere:
- Să se înregistreze în conformitate cu legislația din România;
- Să angajeze personal pentru desfășurarea activităților specifice HR România SRL pentru clienții care au sediul în România;
- Să angajeze personal în domeniul financiar și contabilitate care să se ocupe de îndeplinirea obligațiilor fiscale ce vor reveni.

Având în vedere această stare de fapt, analizați următoarele ipoteze de lucru:


Ipoteza 1 de lucru. Desfășurarea de activități specializate
Arătați ce condiții trebuie să îndeplinească HR România SRL pentru a putea desfășura activități în domeniul resurse umane și
salarizare și cum va desfășura activitățile specializate pentru clienții din România.
Ipoteza 2 de lucru. Contract individual de muncă - încheiere, executare, încetare. Perioada de probă. Regim juridic
Pentru desfășurarea activităților, HR România SRL încadrează salariatul A pentru perioadă determinată, respectiv
între 25.10.2021-23.04.2022, pe o funcție de execuție.
Dispuneți de următoarele date:
- încadrarea pe durată determinată este justificată de faptul că societatea este la începutul activității și nu are un număr mare de
clienți;
- prin contractul individual de muncă, părțile au convenit și asupra unei perioade de probă de 60 de zile calendaristice,
începând cu 23.10.2021;
- la expirarea celor 60 de zile calendaristice, în data de 23.12.2021, angajatorul a transmis o notificare scrisă salariatului A prin
care i se menționează că durata perioadei de probă se prelungește până la durata maximă admisă de 90 de zile calendaristice;
- angajatorul a motivat că, în perioada de debut, societatea a avut doar 2 clienți, iar A nu a avut activitate complexă pentru ca
acesta să se poată clarifica cu privire la competențele profesionale ale salariatului în materia resurselor umane.
Prin notificarea scrisă din 01.02.2022, angajatorul şi-a manifestat opţiunea de încetare a raporturilor de muncă în baza
prevederilor art. 31 alin. (1) şi alin. (3) din Codul muncii, începând cu 21.01.2022. Salariata nu este de acord cu încetarea
raportului de muncă și, prin urmare, în data de 23.01.2022 se prezintă la locul de muncă, însă accesul nu îi este permis în
unitate.
Pe considerentele mai sus-arătate:
a) Arătați care este natura juridică a perioadei de probă și precizați în ce condiții poate fi stabilită;
b) Analizați situația și identificați elementele legale și cele nelegale cu privire încheierea și executarea contractului individual
de muncă al salariatului A, cu motivarea fiecăreia.
Ipoteza 3 de lucru. Contract individual de muncă cu timp parțial - încheiere
Pentru desfășurarea activităților, HR România SRL încadrează salariatul B în baza contractului individual de muncă
pe durată nedeterminată cu timp parțial. Salariatul B nu poate să fie prezent la societate decât zilele de miercuri 4 ore și joi 6
ore. Menționați și motivați dacă este posibilă încheierea unui contract individual de muncă cu timp parțial în aceste condiții.
Formulați soluția.

Ipoteza 4 de lucru. Contract cu clauză de telemuncă


Pentru desfășurarea activităților, HR România SRL încadrează salariatul C care este o persoană foarte specializată în
domeniul resurselor umane, cetățean român cu domiciliul stabil la Viena.
Salariatul C urmează să ofere consultanță și soluții pentru încheierea diferitelor clauze specifice în contractele individuale de
muncă (cum ar fi: clauze de confidențialitate, clauze de mobilitate, clauze de neconcurență) atunci când HR România SRL solicită
expres acest lucru. Având în vedere faptul că activitatea lui C nu impune prezența acestuia la sediul din România, părțile încheie un
contract de telemuncă:
a) Arătați ce înțelegeți prin contract de muncă cu clauză de telemuncă? În ce condiții poate fi încheiat un astfel de contract?
b) Menționați dacă este posibilă încheierea unui contract de telemuncă în condițiile menționate. Motivați. Formulați soluția.

Ipoteza 5 de lucru. Demisia- condiții, termen de preaviz


Salariatul D încadrat la HR România SRL în funcția de specialist resurse umane, în temeiul unui contract individual de muncă
pe durată nedeterminată, începând cu data de 25.10.2021, la data de 02.04.2022 își înregistrează notificarea scrisă privind încetarea
contractului individual de muncă ca urmare a demisiei, după respectarea termenului de preaviz. La data de 15.04.2022, salariatul D a
revenit asupra deciziei de a demisiona, depunând la angajator un act scris în acest sens. Prin urmare, D a continuat să se prezinte la
locul de muncă și să își îndeplinească atribuțiile conform fișei postului. La data de 20.04.2022, angajatorul îi comunică decizia de
încetare a contractului de muncă, menționând că renunță la termenul de preaviz.
Măsura dispusă de către angajator a fost considerată de către salariatul D ca nelegală, neîncadrându-se în prevederile
art. 81 din Codul muncii care reglementează condițiile demisiei, deoarece la momentul luării acestei decizii nu mai exista o
manifestare de voință din partea sa privind încetarea raporturilor de muncă.
a) Precizați ce condiții trebuie să îndeplinească salariatul care intenționează să demisioneze?
b) Având în vedere situația de fapt, contractul de muncă al salariatului D a încetat? Motivați.
CONDIȚII OBLIGATORII PENTRU PROMOVABILITATE:

❑ Stagiarul va respecta în mod obligatoriu cerințele specificate pentru fiecare ipoteză de lucru
❑ Rezolvările cerințelor aferente studiului de caz trebuie să fie argumentate în litera legii, cu indicarea textului de lege incident;
❑ Stagiarul trebuie să facă dovada elaborării propriului caietul de practică. În acest sens, trebuie sa cunoască, în detaliu,
conținutul caietului și să facă o prezentare coerentă a modului în care a răspuns cerințelor;
❑ Caietul de practică va fi prezentat în dosar de plastic și se va urmări, pe cât posibil, imprimarea față-verso a conținutului;
❑ Nu sunt acceptate părțile, incluse în caiet, care nu pot fi prezentate corespunzător de către stagiar (de exemplu, cazurile de
preluare a informațiilor din alte surse de tip “copy-paste”).

S-ar putea să vă placă și