Studiul de caz 1.

Domnul Costache era angajat la Societatea Construct SRL în calitate de inginer proiectant. Societatea angajatoare a emis în anul 2019
o decizie prin care s-a dispus detașarea domnului Costache pentru o perioadă de 12 luni la o altă societate Omenia SRL, locul de
muncă fiind în altă localitate. Prin decizia de detașare, s-a stabilit că drepturile salariale ale domnului Costache urmau să fie achitate
de Societatea Construct SRL. De asemenea, s-a stabilit că domnul Costache avea dreptul la plata cheltuielilor de transport (pentru
momentul relocării și pentru finalul perioadei de detașare) și de cazare, ce urma să fie asigurată de Societatea Omenia SRL. Decizia de
detașare a fost emisă în baza unui acord încheiat între cele două societăți, prin care salariatul urma să fie detașat pentru 12 luni în
vederea realizării lucrărilor de amenajare peisagistică, fără ca acestea să fie detaliate în vreun mod pentru a se putea stabili dacă se
schimba felul muncii sau nu. Salariatul a refuzat detașarea și a transmis angajatorului refuzul său, acesta având la bază motive
personale, legate de distanța față de domiciliului familiei sale, distanță care ar fi afectat relațiile normale cu soția și copilul în vârstă
de 8 ani. Având în vedere faptul că salariatul nu s-a prezentat la noul post, Societatea i-a aplicat sancțiunea desfacerii disciplinare a
contractului de muncă.

Cerințe:
a. Care sunt condițiile prevăzute de lege pentru a se putea dispune detașarea salariatului?
b. În ce condiții se poate schimba felul muncii prin decizia de detașare?
c. A procedat corect angajatorul în ceea ce privește detașarea domnului Costache? Motivați răspunsul.
d. Cum apreciați măsura concedierii disciplinare dispusă de către Societatea Construct SRL în calitate de angajator?.
Motivați răspunsul.
 Rezolvare:
a) Care sunt condițiile prevăzute de lege pentru a se putea dispune detașarea salariatului?

Potrivit art. 45, alin (1) din Legea 53/2003 - Codul Muncii, detașarea este actul prin care se dispune schimbarea temporară
a locului de muncă, din dispoziţia angajatorului, la un alt angajator, în scopul executării unor lucrări în interesul acestuia. Prin
urmare, pentru a fi dispusa detașarea este necesar acordul a doi angajatori, in scopul realizării unor interese proprii.
Detașarea poate fi dispusa de unitatea angajatoare daca exista o solicitare in acest sens din partea unei alte unități care
dorește sa beneficieze de serviciile si competentele profesionale ale salariaților săi.
In concluzie, detașarea se realizează numai după îndeplinirea următoarelor formalități:
-inchierea unui contract intre cei doi angajatori;
-emiterea deciziei de detasare de catre angajatorul care detaseaza;
-prezentarea certificatului medical, daca este cazul;
-emiterea deciziei de incepere a activitatii de catre angajatorul la care s-a dispus angajarea;
-semnarea de catre salariat, de luare la cunostinta a regulamentului intern, a fisei de protectia muncii si a altor documente
necesare daca este cazul.
Efectele contractului individual de munca trec in mare parte asupra unității unde se detașează salariatul, având loc, practic,
o cedare temporara a contractului individual de munca, cu drepturile și obligațiile specifice.
Detaşarea poate fi dispusă pe o perioadă de cel mult un an.
Potrivit art 47, Codul Muncii, drepturile cuvenite salariatului detaşat se acordă de angajatorul la care s-a dispus detaşarea.
Pe durata detaşării salariatul beneficiază, insa de drepturile care îi sunt mai favorabile, fie de drepturile de la angajatorul
care a dispus detaşarea, fie de drepturile de la angajatorul la care este detaşat.
Salariatul detaşat are dreptul la plata cheltuielilor de transport şi cazare, precum şi la o indemnizaţie de detaşare, în
condiţiile prevăzute de lege sau de contractul colectiv de muncă aplicabil.
Angajatorul care detaşează are obligaţia de a lua toate măsurile necesare pentru ca angajatorul la care s-a dispus
detaşarea să îşi îndeplinească integral şi la timp toate obligaţiile faţă de salariatul detaşat.
Dacă angajatorul la care s-a dispus detaşarea nu îşi îndeplineşte integral şi la timp toate obligaţiile faţă de salariatul
detaşat, acestea vor fi îndeplinite de angajatorul care a dispus detaşarea.
În cazul în care există divergenţă între cei doi angajatori sau niciunul dintre ei nu îşi îndeplineşte obligaţiile, salariatul
detaşat are dreptul de a reveni la locul său de muncă de la angajatorul care l-a detaşat, de a se îndrepta împotriva oricăruia dintre
cei doi angajatori şi de a cere executarea silită a obligaţiilor neîndeplinite.
 b. În ce condiții se poate schimba felul muncii prin decizia de detașare?
Detașarea este actul prin care se dispune schimbarea temporară a locului de muncă, din dispoziţia angajatorului, la un alt
angajator, în scopul executării unor lucrări în interesul acestuia. În mod excepţional, prin detaşare se poate modifica şi felul muncii,
dar numai cu consimţământul scris al salariatului. Manifestarea de vointa a salariatului trebuie sa fie in scris, ceea ce, practic
presupune incheierea unui act aditional la contractul individual de munca, in care sa se precizeze ca se modifica felul muncii.
Angajatorul poate modifica temporar locul şi felul muncii, fără consimţământul salariatului, în cazul unor situaţii de forţă
majoră, cu titlu de sancţiune disciplinară sau ca măsură de protecţie a salariatului, în cazurile şi în condiţiile prevăzute de Codul
Muncii.
Dupa ce legiuitorul a stabilit in art 42 din Codul Muncii conditiile expres si limitativ in care se poate modifica in mod unilateral
locul muncii (prin delegare sau detasare), prin art 48, legiuitorul reglementeaza posibilitatea modificarii locului muncii in situatia
fortei majore, a sanctiunilor disciplinare sau in cazurile de protectie a sanatatii salariatului. Tot in acest articol din Codul Muncii si tot
pentru aceleasi motive legiuitorul reglemeteaza si posibilitatea modificarii in contractul individual de munca fara acordul salariatului
a felului muncii.
 Forta majora -In caz de forta majora, trecerea temporara in alta munca nu poate avea loc decat pe perioada in care
actioneaza acea imprejurare externa imprevizibila si de neinlaturat; daca sunt neintelegeri, salariatul se poate adresa
instantei de judecata, care va hotara daca angajatorul abuzeaza sau nu de dreptul sau.
 Sanctiunea disciplinara – Legiuitorul are in vedere modificarea contractului individual de munca ca urmare a aplicarii unei
sanctiuni disciplinare prevazute in art 248 din Codul Muncii si anume retrogadarea din functie, cu acordarea salariului
corespunzator functiei in care s-a dispus retrogadarea, pentru o durata ce nu poate depasi 60 de zile. Este in fapt o corelare
intre cele doua articole, art 48 stabilind ca principiu posibilitatea modoficarii unilaterale a locului muncii si felul muncii ca
urmare a sanctiunii disciplinare, iar art 248 face aplicarea acestui principiu.
 Protectia salariatului – Legiuitorul a prevazut si posibilitatea modificarii contractului individual de munca, pentru a proteja
sanatatea si securitatea lucratorului. Astfel, ori de cate ori angajatorul are cunostinta ca exista un pericol pentru sanatatea
fizics si psihica a salariatului, acesta poate sa modifice in mod unilateral contractul individual de munca, astfel incat salariatul
sa fie protejat.
In concluzie, singurul care are dreptul, in cazurile si in conditiile prevazute de lege, sa modifice unilateral contractul individual
de munca este angajatorul. Legea nu reglementeaza si in favoarea salariatului dreptul de a modifica unilateral clauzele
contractuale. In consecinta, daca salariatul doreste modificarea locului de munca ca masura de protectie, aceasta modificare
are loc la solicitarea salariatului, dar numai cu acordul angajatorului.
 c. A procedat corect angajatorul în ceea ce privește detașarea domnului Costache? Motivați
răspunsul.
Angajatorul nu a procedat intru totul corect in ce privește detașarea domnului Costache deoarece Decizia de detașare a
fost emisă în baza unui acord încheiat între cele două societăți, prin care salariatul urma să fie detașat pentru 12 luni în vederea
realizării lucrărilor de amenajare peisagistică, fără ca acestea să fie detaliate în vreun mod pentru a se putea stabili dacă se
schimba felul muncii sau nu. Totuși, putem considera faptul că nu se schimbă felul muncii neexistând un act adițional în acest sens.
d. Cum apreciați măsura concedierii disciplinare dispusă de către Societatea Construct SRL în
calitate de angajator?. Motivați răspunsul.

Potrivit Codului Muncii, salariatul care nu va respecta decizia de detasare si nu se va prezenta la noul loc de munca fapta sa
constituie abatere disciplinara. Angajatorul are dreptul sa sanctioneze disciplinar salariatul, dar trebuie sa tina cont si de motivele
personale pentru care nu a putut sa duca la indeplinire decizia de detasare.
In masura in care salariatul va contesta sanctiunea disciplinara dispusa de angajator, cu neluarea in considerare a motivelor
personale care l-au impiedicat sa se prezinte la noul loc de munca, instanta de judecata va fi cea care va analiza daca motivele
invocate de salariat sunt sau nu temeinice. Asadar, nu exista o definire a motivelor temeinice, definirea lor incubând in ultima
masura instantelor de judecata.
In concluzie, in opinia mea, masura concedierii disciplinare dispusa de catre Societatea Construct SRL este corecta
deoarece detasarea este actul prin care se dispune schimbarea temporară a locului de muncă, din dispoziţia angajatorului, la un alt
angajator iar refuzul de a da curs dispozitiei de detasare nu se poate face decat in mod exceptional. Prin urmare, trebuie foarte bine
justificat si nu poate avea caracter arbitrar. Fapta salariatului de a refuza nejustificat detasarea constituie abatere disciplinara si se
sanctioneaza ca atare. Domnul Costache refuza detasarea din motive personale mai putin temeinice. Acesta putea contesta
detasarea ca urmare a fapului ca nu reiese din continutul Decizie de detasare daca urmeaza sa i se schimbe si felul muncii.
 Studiul de caz 2.

Organul fiscal a declanșat procedura de control antifraudă la societatea Aventura SRL în martie 2020, cu această ocazie
analizând, între altele, și creanțele fiscale generate în anii 2014 și 2016. În contextul economic, cauzat de Covid_19, Agenția
Națională de Administrare Fiscală (ANAF) a suspendat acțiunile de control fiscal.

Cerințe:
a. Arătați, argumentat, la ce dată se prescrie dreptul organului fiscal de a stabili creanțe fiscale.
b. Care este momentul de la care se calculează termenul de prescripție pentru obligațiile principale și accesorii
aferente impozitului pe profit determinat suplimentar?
c. Care sunt excepțiile de suspendare a acțiunilor de control fiscal, dispuse de ANAF, pentru sprijinirea mediului de afaceri?

Rezolvare
a. Arătați, argumentat, la ce dată se prescrie dreptul organului fiscal de a stabili creanțe
fiscale.

Potrivit art 110 din Legea 207/2015 -Codul de procedura fiscala ( Cap. VI “Prescripția dreptului de a stabili creanțe fiscale”),
dreptul organului fiscal de a stabili creante fiscale se prescrie in termen de 5 ani, cu exceptia cazului in care legea dispune altfel, iar
termenul de prescripție a acestui drept începe să curgă de la data de 1 iulie a anului următor celui pentru care se datorează
obligația fiscală, dacă legea nu dispune altfel.
Deasemenea, termenul de prescriptie a dreptului organului fiscal de a stabili obligatii fiscale este legat de momentul in care s-a
nascut creanta fiscala, iar acesta este momentul in care se constituie baza de impunere care o genereaza.
In speta noastra, organul fiscal a declansat procedura de control antifrauda la societatea Aventura SRL in martie 2020, analizand,
in opinia mea in mod eronat si creantele fiscale din anul 2014.
Considerentul pentru care autoritățile fiscale au inclus în obiectul inspecției fiscale demarate în martie 2020 si verificarea bazei
de impozitare aferente anului 2014, este acela că, potrivit Codului de procedură fiscală 2015 în vigoare la data demarării procedurii
de inspecție fiscală, termenul de prescripție a dreptului de a stabili creanțe fiscale ar fi început să curgă la data de 1 iulie 2015 și
termenul de prescriptie s-ar împlini la data de 1 iulie 2020. Insa, potrivit art. 3 alin. (2) Codul de procedură fiscală 2015 „Unde
prezentul cod nu dispune, se aplică prevederile Codului civil şi ale Codului de procedură civilă, republicat, în măsura în care
acestea pot fi aplicabile raporturilor dintre autorităţi publice şi contribuabili/plătitori”, iar in materia cursului prescripției, art. 6 alin. (4)
din Codul civil prevede că: „Prescripțiile, decăderile şi uzucapiunile începute şi neîmplinite la data intrării în vigoare a legii noi sunt
în întregime supuse dispoziţiilor legale care le-au instituit.”
Astfel, din coroborarea dispozițiilor art. 3 alin. (2) Codul de procedură fiscală și art. 6 alin. (4) Codul civil rezultă că prescripția
dreptului de a stabili creanțe fiscale începută și neîmplinită la data de 01.01.2016, data intrării în vigoare a Codului de procedură
fiscală 2015 și, implicit, data abrogării Codului de procedură fiscală 2003, este supusă în întregime dispozițiilor legale care a
instituit-o, adică reglementărilor prevăzute în Codul de procedură fiscală 2003.
In Conformitate cu vechea reglementare, în ceea ce privește prescripția dreptului de a stabili creanțe fiscale, art. 91 din Codul de
procedură fiscală 2003 prevedea că dreptul organului fiscal de a stabili obligaţii fiscale se prescrie în termen de 5 ani, cu excepţia
cazului în care legea dispune altfel, iar termenul de prescripţie a dreptului organului fiscal începe să curgă de la data de 1 ianuarie a
anului următor celui în care s-a născut creanţa fiscală.
În legătură cu nașterea creanței fiscale, art. 23 Codul de procedură fiscală 2003 prevede că: dreptul de creanţă fiscală şi obligaţia
fiscală corelativă se nasc în momentul în care, potrivit legii, se constituie baza de impunere care le generează.
În concluzie, dreptul organului fiscal de a stabili creanțe fiscale aferente anului 2014 se prescrie, în conformitate cu dispozițiile
aplicabile, respectiv Codului de procedură fiscală 2003 la data de 1 ianuarie 2020, iar nu la data de 1 iulie 2020 potrivit dispozițiilor
Codului de procedură fiscală 2015 care nu sunt aplicabile în acest caz.
In ceea ce priveste crentele fiscale generate in anii 2015 si 2016, analizate in speta noastra termenul de prescriptie incepe sa
curga de la data de 01 iulie 2016, respectiv 01 iulie 2017, timp de 5 ani, si se vor prescrie la data de 01.07.2021, respectiv
01.07.2022.

b. Care este momentul de la care se calculează termenul de prescripție pentru

obligațiile principale și accesorii aferente impozitului pe profit determinat
suplimentar?

Potrivit dispozițiilor art. 91 alin. (1) din Legea 207/2015 -Codul de procedură fiscală, dreptul organului fiscal de a stabili obligații
fiscale se prescrie în termen de 5 ani, cu excepția cazului în care legea dispune altfel.
În ceea ce privește momentul de la care curge termenul de prescripție, art. 91 alin. (2) din Codul de procedură fiscală prevede
că termenul de prescripție a dreptului prevăzut la alin. (1) începe să curgă de la data de 1 ianuarie a anului următor celui în care s-a
născut creanța fiscală potrivit art. 23, dacă legea nu dispune altfel.

c. Care sunt excepțiile de suspendare a acțiunilor de control fiscal, dispuse de ANAF, pentru
sprijinirea mediului de afaceri?

Potrivit art. 41 din Anexa 1, Decretul prezidențial nr. 195/16.03.2020 privind instituirea stării de urgență pe teritoriul României,
publicat în Monitorul Oficial nr. 212 din data de 16.03.2020: „Prescripţiile şi termenele de decădere de orice fel nu încep să curgă,
iar, dacă au început să curgă, se suspendă pe toată durata stării de urgenţă instituite potrivit prezentului decret, dispoziţiile art.
2.532 pct. 9 teza a II-a din Legea nr. 287/2009 privind Codul civil sau alte dispoziţii legale contrare nefiind aplicabile.”
Potrivit art 110 din Legea 207/2015 -Codul de procedura fiscala ( Cap. VI “Prescripția dreptului de a stabili creanțe fiscale”),
dreptul organului fiscal de a stabili creante fiscale se prescrie in termen de 5 ani, cu exceptia cazului in care legea dispune altfel, iar
termenul de prescripție a acestui drept începe să curgă de la data de 1 iulie a anului următor celui pentru care se datorează
obligația fiscală, dacă legea nu dispune altfel.
Sunt suspendate acţiunile de control fiscal (a inspecţiilor fiscale, a controalelor antifraudă) cu excepţia verificărilor ce pot fi
efectuate de la distanţă, precum şi a cazurilor de evaziune fiscală, acolo unde sunt indicii în acest sens.
Așadar, ca urmare a intrării în vigoare a Decretul prezidențial nr. 195/16.03.2020 termenul de prescripție a dreptului de a stabili
creanțe fiscale nu va începe să curgă până la expirarea stării de urgență , iar dacă a început să curgă, atunci acesta este
suspendat în baza art. 41 din Anexa 1., statul venind astfel in sprijinul mediului de afaceri.
Prin emiterea Decretului nr. 195/2020 a fost reglementata suspendarea termenului de prescripție a dreptului de a stabili
creanțe fiscale care generand următoarele efecte: (i) termenul de prescripție își reia cursul de la data la care starea de urgență a
încetat. (ii) la calculul termenului de prescripție se are în vedere și perioada scursă anterior decretării stării de urgență, deci
intervalul până la 16.03.2020 și (iii) prescripția nu se va socoti împlinită însă mai înainte de expirarea unui termen de 6 luni de la
data când starea de urgență – cauza de suspendare – a încetat.
 Studiul de caz 3.

Vânzătorul de mașini de spălat vase Globus SRL a lansat în mass-media o propunere de vânzare a unei anumite mărci,
respectiv BOSCH, la un preț fix. Domnul Ilie V. adresează societății Globus SRL o comandă, solicitându-i să îi indice specificațiile
tehnice ale produsului, cu numărul de programe, timpul pentru fiecare program, modul de plată și durata de livrare. La această
solicitare, Globus SRL îi răspunde domnului Ilie V. că, din păcate, stocul de mașini de spălat BOSCH s-a epuizat, prin urmare nu
va putea efectua livrarea.

Cerințe:
a. Ce natură juridică are propunerea societății Globus ?
b. Considerați încheiat contractul dintre Societatea Globus și Ilie V.

Rezolvare

a. Ce natură juridică are propunerea societății Globus ?

Potrivit art 1188, Codul Civil , o propunere constituie ofertă de a contracta dacă aceasta conține suficiente elemente pentru
formarea contractului și exprimă intenția ofertantului de a se obliga în cazul acceptării ei de către destinatar.
Potrivit art 1189, Codul Civil,  propunerea adresată unor persoane nedeterminate, chiar dacă este precisă, nu valorează
ofertă, ci, după împrejurări, solicitare de ofertă sau intenţie de negociere.
Ca urmare a celor de mai sus, consider ca propunerea societatii Globus reprezinta o propunere comerciala, un inceput de
negociere si nu are efecte juridice deoarece nu contine suficiente elemente si este adresata unor persoane nedeterminate.
Condițiile pe care trebuie să le îndeplinească oferta de a contracta sunt reglementate, asadar în art. 1188 noul C. civ..
Aceasta trebuie să conțină suficiente elemente pentru formarea contractului și trebuie să exprime intenția ofertantului de a se
obliga în cazul acceptării de către destinatar. Astfel, în lipsa acestei mențiuni, oferta nu generează nici un efect, reprezentând
o simplă propunere, un început de negociere. Oferta poate emana de la oricare dintre părți, condiția fiind ca aceasta să
propună ultimul element esențial al contractului. Oferta trebuie sa exprime o vointa reala, serioasa, constienta si cu intentia de
a se angaja din punct de vedere juridic, sa contina suficiente elemente in cazul acceptarii ei de catre destinatar; sa fie ferma,
sa exprime o vointa neindoielnica pentru un angajament juridic care sa realizeze incheierea contractului; sa exprime vointa
neindoielnica de a inchiea contractul prin simpla ei acceptare; sa fie completa si precisa, cuprinzand toate elementele
necesare, suficiente pentru realizarea acordului de vointa; sa fie emisa in forma ceruta de lege pentru inchierea valabila a
contractului.
Sintetizand se poate spune ca pentru a produce efectele scontate, oferta de a contracta trebuie să îndeplinească trei
condiții: a) să conțină o propunere de încheiere a unui contract ; b) să reprezinte manifestarea voinței de a încheia contractul
și c) să conțină condițiile în care se dorește încheierea contractului.

b. Considerați încheiat contractul dintre Societatea Globus și Ilie V.

In opinia mea, intre Societatea Globus si Domnul Ilie V. nu s-a incheiat contractul, deoarece acesta se considera incheiat in
momentul in care oferta se intalneste cu acceptarea.
In primul rand, propunerea societatii Globus nu indeplineste conditiile pentru a produce efecte .
Pentru a produce efecte, oferta trebuie sa indeplineasca urmatoarele conditii
Sa cuprinda o propunere de incheiere a unui contract
Sa fie ferma si neechivoca, adica sa exprime intentia ofertantului de a se obliga in cazul acceptarii ei de catre destinatar
prin urmare oferta trebuie sa fie o manefestare de vointa reala, serioasa, constienta si intentia de a angaja din punct de vedere
juridic.
Sa fie precisa si completa- sa contina suficiente elemente pentru formarea contractului, adica oferta trebuie sa fie precisa si
completa in privinta elementelor ce formeaza continutul ofertei.
Sa fie adresata unui destinatar, care, in principiu, potrivit Codului Civil, trebuie sa fie determinat.
Studiul de caz 4.

La data de 16.02.2021, Domnul Ilie V., în calitate de vânzător autorizat de autovehicule, a adresat către societatea Globus SRL,
societate care prestează servicii de transport – taximetri, o ofertă privind furnizarea a 100 de autovehicule. Oferta are termen de
acceptare de 30 de zile, respectiv data de 16.03.2021. În același timp, domnul Ilie V. a emis o ofertă similară și față de societatea
Coral SRL, cu același termen de acceptare de 30 de zile. La data emiterii ofertelor, domnul Ilie V. deține 150 de autovehicule.
Societatea Coral SRL este încântată de oferta domnului Ilie V., fapt pentru care nu dorește să întâzie un răspuns ferm la aceasta,
acceptând-o la data de 21.02.2021. Pe cale de consecință, vânzătorul revocă oferta adresată către societatea Globus SRL,
revocare pe care o transmite la data de 23.02.2021.

Cerințe:
a. Care sunt elementele cu caracter obligatoriu ce trebuie să se regăsească în ofertele lui Ilie V. pentru ca acestea să
fie precise și complete ?
b. Considerați contractul dintre Ilie V. și Coral SRL încheiat ? Dacă răspunsul este afirmativ, care este momentul și locul
încheierii contractului ?

Rezolvare

a. Care sunt elementele cu caracter obligatoriu ce trebuie să se regăsească în ofertele

lui Ilie V. pentru ca acestea să fie precise și complete ?
 Pentru ca ofertele Domnului Ilie V. Sa fie precise si complete trebuie sa contina suficiente elemente pentru formarea
contractului, adica oferta trebuie sa fie precisa si completa in privinta elementelor ce formeaza continutul ofertei.
Condițiile pe care trebuie să le îndeplinească oferta de a contracta sunt reglementate în art. 1187-1189 noul C. civ. Aceasta
trebuie să conțină suficiente elemente pentru formarea contractului și trebuie să exprime intenția ofertantului de a se obliga în
cazul acceptării de către destinatar. Astfel, în lipsa acestei mențiuni, oferta nu generează nici un efect, reprezentând o simplă
propunere, un început de negociere. Oferta poate emana de la oricare dintre părți, condiția fiind ca aceasta să propună ultimul
element esențial al contractului. Oferta trebuie sa exprime o vointa reala, serioasa, constienta si cu intentia de a se angaja din
punct de vedere juridic, sa contina suficiente elemente in cazul acceptarii ei de catre destinatar; sa fie ferma, sa exprime o
vointa neindoielnica pentru un angajament juridic care sa realizeze incheierea contractului; sa exprime vointa neindoielnica de
a inchiea contractul prin simpla ei acceptare; sa fie completa si precisa, cuprinzand toate elementele necesare, suficiente
pentru realizarea acordului de vointa; sa fie emisa in forma ceruta de lege pentru inchierea valabila a contractului.
Art.1189 stabilește regula conform căreia o propunere de a contracta adresată unor persoane nedeterminate
nu reprezintă o ofertă. Stabilindu-se că de esență ofertei este ca aceasta să aibă un destinatar. Acest fapt se
poate considera ca fiind logic având în vedere că încheierea contractului presupune un acord de voință între părți, iar
ofertantul trebuie să cunoască partea contractantă pentru a
se putea considera că exprimarea consimtamântului său este valabilă. Există totuși o excepție instituită de alin.2 al acestui
articol care spune ”propunerea valorează oferta dacă aceasta rezultă astfel din lege, din uzanțe, ori, în mod neîndoielnic,
din împrejurări”. Aici avem în vedere situația ofertei formulate de un profesionist – de
exemplu la magazin prin afișarea prețului produselor se face o ofertă adresată unor persoane nedeterminate. 
Sintetizand se poate spune ca pentru a produce efectele scontate, oferta de a contracta trebuie să îndeplinească trei
condiții: a) să conțină o propunere de încheiere a unui contract ; b) să reprezinte manifestarea voinței de a încheia contractul
și c) să conțină condițiile în care se dorește încheierea contractului.

b. Considerați contractul dintre Ilie V. și Coral SRL încheiat ? Dacă răspunsul este
afirmativ, care este momentul și locul încheierii contractului ?

In opinia mea contractul dintre Ilie V. si Coral SRl este incheiat. Contractul se incheie in momentul in care oferta
se intalnste cu acceptarea. Momentul incheierii contractului difera dupa cum este vorba de contracte incheiate intre
prezenti sau absenti (prin corespendenta). Daca viitoarele parti contractante sunt prezente in acelasi loc, contractul se
considera incheiat in momentul /prin realizarea acordului de vointa sau al exprimarii consimtamantului lor. Daca
viitoarele parti contractante nu sunt prezente in acelasi loc , ci in locuri diferite, la distanta una fata de cealalta,
contractul se considera ca se incheie intre absenti, iar acordul de vointa se realizeaza prin formularea unei oferte
urmate de acceptare. Pentru contractul care se incheie intre absenti, Codul Civul consacra teoria receptiunii, potrivit
careia contractul se considera incheiat in momentul si locul in care acceptarea ajunge la ofertant, chiar daca acesta nu
ia cunostinta de ea din motive car nu ii sunt imputabile.
Locul incheierii contractului urmeaza aceleasi reguli care se aplica si momentului incheierii contractului. Daca
acesta se incheie intre persoane prezente, locul incheierii lui este chiar cel unde se afla partile. Atunci cand contractul
se incheie prin corespondenta, , de regula, locul incheierii acestuia este acolo unde aceptarea ofertei se intalneste cu
oferta, adica la ofertant.
In speta noastra, contractul între Ilie V. și Coral SRL a fost încheiat în momentul și locul în care acceptarea ajunge la ofertant, adică
la Ilie V, la data de 21.02.2021.

c.Dacă Globus SRL și îi trimite acceptarea lui Ilie V. fie pe 22, fie pe 24 02 2021,
considerați contractele dintre Ilie V. și Globus SRL încheiate ? În caz afirmativ, dacă Ilie
V. a livrat cele 100 de autovehicule către Coral SRL și se află în imposibilitate de a livra
încă 100 societății Coral, ce mijloc juridic are la dispoziție Globus SRL pentru prejudiciul
produs ?

Indiferent la ce dată, fie pe 22.02.2021, fie pe 24.02.2021, deci în limita termenului de valabilitate al ofertei, va transmite Globus
SRL acceptarea ofertei, contractul între Globus și Ilie V. se consideră încheiat. În vederea recuperarii prejudiciului produs.
societatea Globus poate acționa în instanță pe Ilie V.

Potrivit art 1182, Cod Civil, regula generală este că un contract se încheie fie prin negociere, adică atunci când în
urma unor oferte și contraoferte succesive, părțile ajung la un acord de voințe, fie prin acceptarea fără rezerve a unei
oferte. Există și o excepție de la acest principiu, și anume cea reglementată la alin. (2) și (3) care consideră suficientă
punerea de acord apărților asupra elementelor esențiale ale contractului pentru încheierea valabilă a contractului.
Elementele esențiale ale contractului vor fi determinate de la caz la caz, acestea având un pronunțat caracter
 subiectiv. 
 Contractul se va considera încheiat, în principiu, în momentul în care survine acordul de voințe al părților, existând
consensul asupra stipulațiilor care dau substanță înțelegerii dintre ele. Mecanismul prin care are loc acordul de voințe
implică, în toate cazurile, întâlnirea unei oferte de a contracta cu acceptarea acesteia.
În vederea recuperarii prejudiciului produs. societatea Globus poate acționa în instanță pe Ilie V.

Mijlocul juridic pe care îl are la dispoziție societatea Globus SRL pentru prejudiciul produs este cel de “daune-interese”.

Codul Civil reglementează drepturile creditorului, la art.1516, care prevede faptul că acesta “are dreptul

la îndeplinirea integrală, exactă și la timp a obligației”. În cazul în care, prin neexecutarea la
timp, fără justificare sau culpabilă a obligației, acestuia i se cauzează un prejudiciu, creditorul are dreptul la daune-interese. 

Pentru a putea cere daune-interese, condițiile sunt următoarele:

 să existe o neexecutare a unei obligații asumate de către debitor (neexecutare totală, parțială, esențială, secundară, etc.);

 să existe o culpă sau vinovăție a debitorului, condiție ce reiese din sintagma „neexecutare fără justificare”, art.1530 Cod Civil;
 să existe un prejudiciu cauzat de neexecutarea/executarea defectuasa a obligației debitorului (prejudiciul trebuie să fie cert,
previzibil, material/moral, să nu provină din culpa creditorului);
 să existe un raport de cauzalitate între neexecutare/executare defectuasa și prejudiciul suferit de către creditor.

Daunele-interese sunt de două feluri: compensatorii și moratorii. Daunele-
interese compensatorii sunt despăgubiri în bani care se plătesc creditorului pentru a repara prejudiciul ce i-a fost
cauzat prin neexecutarea totală sau parțială ori executarea necorespunzătoare a obligațiilor de către debitor. Daunele-
interese moratorii sunt despăgubirile în bani care reprezintă echivalentul prejudiciului provocat creditorului prin
întârzierea executării obligației de către debitor. În plus, Codul de Procedura Civilă reglementează o instituție asemănătoare,
anume aceea a penalităților pentru neexecutarea obligației stabilite prin titlul executoriu.
Studiul de caz 5.

La data de 01.04.2010, domnul Costache încheie cu societatea Viitorul SRL un contract individual de muncă pe durată
nedeterminată, ocupând postul de director comercial. La data de 07.09.2019 acesta înregistrează la angajator o notificare din care
rezultă că dorește încetarea relațiilor de muncă prin demisie, în temeiul art. 81 din Codul muncii. Actul redactat de salariat relevă că
acesta a solicitat încetarea contractului său de muncă începând cu data de 08.09.2019, fără preaviz. Actul cuprinde mențiunea
angajatorului în sensul aprobării „începând cu data de 01.01.2020, dată la care se finalizează proiectele începute”. După data de
09.09.2019 salariatul continuă să se prezinte la locul de muncă și își îndeplinește corespunzător atribuțiile pe același post. Salariatul
continuă activitatea și după 01.01.2020. În data de 08.01.2020 depune la angajator un certificat de incapacitate temporară de
muncă pentru perioada 07.01.2020-15.01.2020. La data de 10.01.2020 angajatorul îi trimite prin scrisoare recomandată, cu
confirmare de primire, decizia de încetare a contractului individual de muncă începând cu data de 01.01.2020 în temeiul art. 81 din
Codul muncii, prin demisie.

Cerințe:
a. Ce se înțelege prin demisie ? Precizați care sunt condițiile de legalitate pe care trebuie să le îndeplinească acest act?
b. Care este momentul la care demisia își produce efectele?
c. Menționați dacă decizia de încetare a contractului își produce efectele. Motivați.
 Rezolvare
a.Ce se înțelege prin demisie ? Precizați care sunt condițiile de legalitate pe care trebuie să le
îndeplinească acest act?

Prin demisie se înţelege actul unilateral de voinţă a salariatului care, printr-o notificare scrisă, comunică angajatorului încetarea
contractului individual de muncă, după împlinirea unui termen de preaviz. Dreptul de a nu munci nu trebuie sa lezeze interesele
angajatorului iar demisia trebuie realizata cu buna credinta. De aceea legiuitorul a impus un termen de preaviz. Termenul de
preaviz este cel convenit de părţi în contractul individual de muncă sau, după caz, cel prevăzut în contractele colective de muncă
aplicabile dar nu poate fi mai mare de 20 de zile lucrătoare pentru salariaţii cu funcţii de execuţie, respectiv mai mare de 45 de zile
lucrătoare pentru salariaţii care ocupă funcţii de conducere.
Salariatul are dreptul de a nu motiva demisia. Demisia este expresia libertatii muncii a salariatului si reprezinta incetarea
contractului individual de munca din initiativa acestuia. Ca urmare, salariatul are oricand posibilitatea sa inceteze contractul
individual de munca, fara sa motiveze gestul sau. Dreptul de a munci sa de a nu munci nu impune explicatii din partea titularului
acestui drept, fiin un drept individual intrinsec. Aceasta libertate fundamentala, de a inceta contractul individual de munca din
initiativa unilaterala a salariatului, este limitata doar de buna credinta in exercitarea acesteia.
Demisia trebuie a aiba urmatoarele elemente:
- Sa fie realizata in scris;
- Sa expremie vointa clara si neconditionata a salariatului cu privire la incetarea contractului individual de munca
- Sa fie inregistrata.
Angajatorul este obligat să înregistreze demisia salariatului. Refuzul angajatorului de a înregistra demisia dă dreptul
salariatului de a face dovada acesteia prin orice mijloace de probă. Practic, in situatia in care angajatorul refuza inregistrarea
demisiei, salariatul poate sa trasmita demisia fie prin scrisoare cu confirmare de primire cu continut declart, fie prin fax sau prin
orice alt mijloc de comunicare.
Pe durata preavizului contractul individual de muncă continuă să îşi producă toate efectele. Preavizul fiind doar anuntul
salariatului privind intentia acestuia de a inceta contractul individual de munca, pana la implinirea datei de la care inceteaza
contractul individual de munca, acesta isi produce toate efectele sale, astfel incat salariatul are obligatia sa se prezinte la locul de
munca si si sa isi indeplineasca intocmai obligatiile sale profesionale, angajatorul de a plati salariul si celelate drepturi ce rezulta din
actele normstive in vigoare. Neindeplinirea de catre salariat a obligatiilor lui, pe durata preavizului, atrage sanctiunea disciplinara,
inclusiv cu desfacerea contractului individual de munca.
În situaţia în care în perioada de preaviz contractul individual de muncă este suspendat, termenul de preaviz va fi suspendat
corespunzător.
Contractul individual de muncă încetează la data expirării termenului de preaviz sau la data renunţării totale ori parţiale de
către angajator la termenul respectiv. Termenul de preaviz fiind stipulat in favoarea angajatorului, acesta poate renunta la termenul
respectiv in cazul in care apreciaza ca activitatea pe care a desfasurat-o salariatul ii permite o astfel de optiune.
Salariatul poate demisiona fără preaviz dacă angajatorul nu îşi îndeplineşte obligaţiile asumate prin contractul individual de
muncă.

b.Care este momentul la care demisia își produce efectele?

Demisia este actul unilateral de voinţă a salariatului care, printr-o notificare scrisă, comunică angajatorului încetarea
contractului individual de muncă, după împlinirea unui termen de preaviz. Deci, demisia isi produce efectele dupa efectuarea
termenului de preaviz. Termenul de preaviz este cel convenit de părţi în contractul individual de muncă sau, după caz, cel prevăzut
în contractele colective de muncă aplicabile dar nu poate fi mai mare de 20 de zile lucrătoare pentru salariaţii cu funcţii de execuţie,
respectiv mai mare de 45 de zile lucrătoare pentru salariaţii care ocupă funcţii de conducere. Asadar, momentul la care demisia
domnului Costache isi produce efecte este dupa efectuarea celor 45 de zile lucratoare de preaviz, domnul Costache avand funcia
de director comercial respectiv functie de conducere. Termenul respectiv incepe sa curga de la comunicare, dar nu include si ziua
comunicarii, din doua motive: primul, legiuitorul a stabilit ca este vorba de zile calendaristice, deci se ia in calcul timpul integral de
lucru, iar al doilea motiv -s-ar scurta durata termenului respectiv cu o zi.
La data de 07.09.2019 Domnul Costache înregistrează la angajator a notificarea din care rezultă că dorește încetarea relațiilor
de muncă prin demisie, în temeiul art. 81 din Codul muncii. Incepand cu data de 08.09.2019 incepe sa curga termenul de 45 de zile
calendaristice de preaviz astfel incat la data de 09.10.2019 contractul individual de munca al domnului Costache va inceta cf art 81
din Codul muncii.

c. Menționați dacă decizia de încetare a contractului își produce efectele. Motivați.

 Decizia de încetare a contractului individual de muncă începând cu data de 01.01.2020 în temeiul art. 81 din Codul
muncii, prin demisie nu isi va produce efectele datorita faptului ca demisia isi va produce efectele dupa efectuarea celor 45 de
zile calendariste de preaviz, in conditiile in care angajatorul nu si-a manifestat intentia de a renunt la perioada de preaviz.
Salariatul isi instiinteaza angajatorul depre intentia sa de a inceta contractul individual de munca, iar demisia nu trebuie
aprobata de angajator. Nu este necesara nici emiterea unei decizii ( dispozitii) privind incetarea contractului individual de munca.
Demisia isi va produce efectele dupa efecturea preavizului, indiferent daca salariatul nu comunica angajatorului termenul
de preaviz, cu numai intentia de a pune capat contractului de munca. Deasemenea, in cazul in care angajatorul isi manifesta
dezacordul cu demisia salaritului sau, pozitia astfel exprimata nu lipseste demisia de efectele sale. In speta noastra,chiar daca
domnul Costache a solicitat încetarea contractului său de muncă începând cu data de 08.09.2019, fără preaviz si chiar daca
angajatorul aproba demisia „începând cu data de 01.01.2020, dată la care se finalizează proiectele începute”, demisia isi va
produce efectele dupa efectuarea celor maxim 45 de zile calendsristice.

Studiul de caz 6.

Între Ilie Ion și Vasile Dumitru a intervenit un contract de administrare, cu titlu gratuit, care să cuprindă actele necesare pentru
conservarea bunurilor, precum și actele utile pentru ca acestea să poată fi folosite conform destinației obișnuite. Potrivit
contractului de administrare, Vasile Dumitru are calitatea de administrator.

Cerințe:
a. Precizați în ce condiții administrarea se realizează cu titlu oneros ?
b. Ce tip de administrare este în cazul de față și care sunt obligațiile administratorului ?

Rezolvare
 a. Precizați în ce condiții administrarea se realizează cu titlu oneros ?

Potrivit art 1172, Codul Civil, contractul prin care una dintre părţi urmăreşte să procure celeilalte părţi un beneficiu, fără a obţine
în schimb vreun avantaj, este cu titlu gratuit, iar contractul prin care fiecare parte urmăreşte să îşi procure un avantaj în schimbul
obligaţiilor asumate este cu titlu oneros.
Avantajul avut in vedere principal consta intr-un folos patrimonial urmarit de fiecare parte, astfel incat prestatiei
uneia dintre parti ii corespunde contraprestatia celeilate parti.
Persoana care este împuternicită cu administrarea unuia sau mai multor bunuri, a unei mase patrimoniale sau a
unui patrimoniu care nu îi aparține are calitatea de administrator al bunurilor altuia.
Cu excepția cazului în care, potrivit legii, actului constitutiv sau înțelegerii ulterioare a părților ori împrejurărilor
concrete, administrarea se realizează cu titlu gratuit, administratorul are dreptul la o remunerație stabilită prin actul
constitutiv sau prin înțelegerea ulterioară a părților, prin lege ori, în lipsă, prin hotărâre judecătorească.

b. Ce tip de administrare este în cazul de față și care sunt obligațiile administratorului ?

Când administrarea are ca obiect un bun individual determinat, administratorul va putea să înstrăineze cu titlu oneros bunul
sau să îl greveze cu o garanție reală, atunci când este necesar pentru conservarea valorii bunului, achitarea datoriilor ori
menținerea modului de folosință potrivit destinației obișnuite a bunului, numai cu autorizarea beneficiarului sau, în caz de
împiedicare a acestuia ori în cazul în care acesta nu a fost încă determinat, a instanței judecătorești.
Persoana împuternicită cu administrarea deplină este ținută să conserve și să exploateze în mod profitabil bunurile, să
sporească patrimoniul sau să realizeze afectațiunea masei patrimoniale, în măsura în care aceasta este în interesul
beneficiarului.
Administratorul bunurilor altuia acționează numai în limitele puterilor ce îi sunt conferite și este ținut, în exercitarea atribuțiilor
sale, să respecte obligațiile ce îi incumbă potrivit legii, actului constitutiv sau înțelegerii ulterioare a părților.
Administratorul trebuie să acționeze cu diligența pe care un bun proprietar o depune în administrarea bunurilor sale.
 Administratorul trebuie, totodată, să acționeze cu onestitate și loialitate în vederea realizării optime a intereselor beneficiarului
sau a scopului urmărit.
Studiul de caz 7.

În societatea Armonia SRL au loc neînțelegeri grave între asociați. Domnul Costache, în calitate de asociat și fost administrator,
solicită să se retragă din cauza acestor neînțelegeri cu ceilalți asociați. În același timp, societatea dorește ca acest asociat să fie
exclus pentru neîndeplinirea obligațiilor profesionale .

Cerințe:
a. Ce obligații profesionale îi reveneau domnului Costache ?
b. În situația descrisă, considerați că poate fi cerută și o dizolvare a societății Armonia SRL?

Rezolvare
a. Ce obligații profesionale îi reveneau domnului Costache ?

Obligațiile profesionale ce îi reveneau domnului Costache în calitate de asociat și fost administrator sunt:

Administratorul:
 Acesta trebuie să mențină gestiunea firmei. El este responsabil de patrimoniul firmei (mijloacele fixe, stocurile, creanțele de la client
dar și datoriile)
 Administratorul are responsabilitatea de a garanta întru totul desfășurarea legală a activității economice și realizarea obiectelor de
activitate;
 Administratorul reprezintă societatea. În această calitate verifică și semnează documente oficiale în locul asociatului
unic sau al asociaților. Acest drept nu se poate transmite decât dacă acest lucru este prevăzut în Actul constitutiv;
 Administratorul are datoria de a prelua și de a păstra documentele oficiale privind înființarea societățîi comerciale;
 Acesta este responsabil pentru organizarea și conducerea contabilitățîi firmei. El răspunde pentru bilanțul firmei, contul de
profit și pierderi, garantează plata dividendelor și asigura repartizarea acestora;
 Are obligația de a menține corect registrele cerute de lege: registrul jurnal, registrul inventar, cartea mare, dar și un
registru al asociaților.
 Are rol executiv în firmă, fiind purtătorul voinței sociale a acesteia. Întocmește astfel toate actele și faptele necesare
punerii în practică a acțiunilor.
 Are obligația de a convoca adunarea asociaților la sediul social și de a participa la toate adunările generale ale asociaților, la
consiliile de administrație și la organele de conducere similare ale acestora. La aceste adunări, administratorul are rol executiv,
spre deosebire de asociat, care are rol decizional.
 
Asociatul:
 Acesta numește în funcție administratorii și cenzorii, îi revocă și le da descărcare de activitatea lor.
 Decide contractarea auditului financiar atunci când acesta nu are caracter obligatoriu potrivit legii. Toate modificările din cadrul
firmei se fac prin Hotărârea Adunării Generale a Asociaților.
 Tot în cadrul Adunării Generale a Asociaților, asociatul aprobă bilanțul societății și contul de profit și pierderi, dar și repartizarea
beneficiilor și plata dividendelor.
 Are obligația de a informa reciproc și corect în cadrul adunărilor, dar și în restul situațiilor ce privesc activitatea societății.

b. În situația descrisă, considerați că poate fi cerută și o dizolvare a societății Armonia SRL?

Răspunsul este afirmativ conform dispozițiilor art. 227  din Legea 31/1990, care stipulează că: „ societatea se dizolvă
prin: ...hotărârea tribunalului, la cererea oricărui asociat, pentru motive temeinice, precum neînţelegerile grave dintre
asociaţi, care împiedică funcţionarea societăţii;”.
Exista mai multe modalitati de dizolvare a unei societati, potrivit Legii 31/1990 :
. Dizolvarea de drept a unei firme

Legea reglementează dizolvarea de drept a societății comerciale, în cazul expirării termenului stabilit pentru durata
societății comerciale.

Având în vedere faptul că asociații au stabilit prin actul constitutiv durata societății, iar termenul fixat a expirat, societatea se
dizolvă de plin drept, la data expirării termenului.

Înregistrarea mențiunii privind dizolvarea de drept a unei societăți comerciale cu răspundere limitată, cu mai mulți asociați,
presupune parcurgerea următoarelor etape:

1. etapa I – înregistrarea cererii de dizolvare a societății comerciale; cererea va fi însoțită de Hotărârea Adunării

Generale a Asociaților prin care se ia act de dizolvarea de drept a societății comerciale ca urmare a expirării duratei de
funcționare și se decide numirea lichidatorilor cu mențiunea încetării mandatului membrilor organelor de administrare
și/sau de conducere ale persoanei juridice și radiere societate după efectuarea lichidării, precum si de o serie de alte
documente;
2. etapa a II – a – înregistrarea cererii de radiere societate comerciale împreună cu o serie de documente, printre care
și cele care relevă situația financiară de lichidare și proiectul de repartizare a activului semnat de asociați/ acționari,
raportul lichidatorilor; certificatul emis de organul fiscal competent din care să rezulte că societatea nu are datorii la
bugetul de stat și la contribuțiile sociale.
B. Dizolvarea voluntară a unei firme – prin voința asociaților

Societatea comercială se poate dizolva înainte de expirarea termenului fixat pentru durata sa prin voința asociaților,
manifestată în cadrul Adunării generale.

Înregistrarea la Registrul Comerțului a mențiunii privind dizolvarea voluntară a unei societăți comerciale presupune
parcurgerea următoarelor etape:

1. etapa I – înregistrarea cererii de dizolvare și lichidare, însoțită de Hotărârea asociaților de efectuare concomitentă a

dizolvării și lichidării societății luată cu cvorumul și majoritatea prevazută de lege pentru modificarea actului constitutiv,
 atunci când aceștia sunt de acord cu privire la repartizarea și lichidarea patrimoniului societății și când asigură
stingerea pasivului sau regularizarea lui în acord cu creditorii, precum și o serie de alte documente;
2. etapa a II – a –înregistrarea cererii de radiere societate; cererea va fi însoțită de situația financiară de lichidare și de
repartizare a activului aprobată de asociați/membri.

În cazul dizolvării voluntare a societății comerciale în cadrul căreia toți asociații convin asupra împărțirii activului nu este
necesară intervenția unui lichidator. 
În schimb, lipsa acordului asociaților cu privire la împărțirea bunurilor presupune o etapă suplimentară și anume procedura
de lichidare a societății comerciale, și implicit intervenția unui lichidator în cadrul procedurilor de încetare a funcționării
societății comerciale.

C. Dizolvarea unei firme pe cale judecătorească

Potrivit legii, oricare asociat poate cere tribunalului, pentru motive temeinice, dizolvarea societății comerciale. Legea prezumă
drept motive temeinice neînțelegerile grave dintre asociați, care împiedică funcționarea societății.

Hotărârea judecătoreasca privind dizolvarea societății în România trebuie înscrisă la Registrul Comerțului și publicată în
Monitorul Oficial.

Lichidarea societății comerciale, ca urmare a dizolvării ei, se face, în principal, în interesul asociaților. După terminarea
operațiunilor de repartizare a activului net între asociați, procedura lichidării societății comerciale este încheiată.

Potrivit Legii societățile comerciale, după terminarea lichidării, lichidatorii trebuie să solicite Oficiului Registrului
Comerțului radierea înmatriculării din Registrul Comerțului în termen de 15 zile de la data ultimului act de lichidare, care
este repartizarea activului net între asociați.

Studiul de caz 8.
 Între domnul Anton și domnul Bebe a intervenit un contract de vânzare – cumpărare a unui imobil, construcție – casă de locuit. La data
de 1 februarie 2021, cele două părți, respectiv domnul Anton, în calitate de vânzător, și domnul Bebe, în calitate de cumpărător,
semnează contractul de vânzare-cumpărare în fața notarului public, cu condiția ca la data de 1 martie 2021 vânzătorul să îi predea
cumpărătorului cheile casei.

Cerințe:
a. La ce dată s-a încheiat contractul de vânzare cumpărare, la data de la 1 februarie 2021 sau la data de 1 martie
2021? Motivați.
b. Potrivit clasificării juridice a bunurilor, specificați 4 clasificări în care se încadrează un bun imobil – casă de locuit.
c. Ce fel de obligație a executat vânzătorul prin semnarea contractului la data de 1 februarie 2021? Definiți obligația.
d. Ce fel de obligație a executat vânzătorul prin predarea cheilor cumpărătorului la data de 1 martie 2021? Definiți obligația.

Rezolvare
a. La ce dată s-a încheiat contractul de vânzare cumpărare, la data de la 1
februarie 2021 sau la data de 1 martie 2021? Motivați.

Contractul de vanzare cumparare s-a incheiat la data de 1 februarie 2021. Contractul se considera incheiat in
momentul in care oferta se intalneste cu acceptarea.
Marea majoritate a contractelor sunt consensuale. Urmare a acestui fapt, momentul încheierii contractului coincide,
de regulă, cu momentul realizării acordului de voinţe.
Potrivit art 1674 din Codul Civil, cu excepția cazurilor prevăzute de lege ori dacă din voința părților, nu rezultă
contrariul, proprietatea se strămută de drept cumpărătorului din momentul încheierii contractului, chiar dacă bunul
 nu a fost predat ori prețul nu a fost plătit încă.

b. Potrivit clasificării juridice a bunurilor, specificați 4 clasificări în care se încadrează un bun

imobil – casă de locuit.

Casa de locuit este un bun corporal, determinat individual, nefungibil și neconsumptibil, indivizibile, iar după relația dintre ele poate
fi încadrată la categoria de bunuri principare.
Clasificarea bunurilor
 1. Bunuri imobile şi bunuri mobile
Această clasificare se face în funcţie de un criteriu mixt, anume natura bunurilor şi calificarea dată de lege.
în dreptul nostru civil, bunurile imobile sunt de trei feluri:
- imobile prin natura lor;
- imobile prin destinaţie;
- imobile prin determinarea legii.
Bunurile imobile prin natura lor sunt terenurile, izvoarele şi cursurile de apă, plantaţiile prinse în rădăcini, construcţiile şi orice alte
lucrări fixate în pământ cu caracter permanent, platformele şi alte instalaţii de exploatare a resurselor submarine situate pe platoul
continental, precum şi tot ceea ce, în mod natural sau artificial, este încorporat în acestea cu caracter permanent (art. 537 C.civ.).
Bunurile imobile prin destinaţie sunt, prin natura lor, lucruri mobile, însă, dată fiind destinaţia lor, stabilită de proprietar, legea le
consideră imobile.
Astfel, potrivit art. 538 alin. (1) C.civ., rămân bunuri imobile materialele separate în mod provizoriu de un imobil, pentru a fi din nou
întrebuinţate, atât timp cât sunt păstrate în aceeaşi formă, precum şi părţile integrante ale unui imobil care sunt temporar detaşate
de acesta, dacă sunt destinate spre a fi reintegrate, iar alineatul 2 al aceluiaşi articol prevede că materialele aduse pentru a fi
întrebuinţate în locul celor vechi devin bunuri imobile din momentul în care au dobândit această destinaţie.
Bunurile imobile prin determinarea legi (Vechiul cod civil denumea această categorie „bunuri imobile prin obiectul la care se aplică”,
dar în literatura de specialitate s-a precizat, în mod justificat, că denumirea mai exactă ar fi aceea de imobile prin determinarea legii
- D. Alexandresco, Principiile dreptului civil român, voi. I, Bucureşti, 1926, p. 424.) sunt drepturile reale imobiliare -art. 542 alin. (1)
C.civ., precum şi acţiunile în justiţie care au ca scop valorificarea unui drept real asupra unui lucru imobil.
Trebuie menţionat faptul că dreptul de proprietate asupra unui lucru imobil nu este un bun imobil prin determinarea legii, ci un bun
imobil prin natura lui, deoarece dreptul de proprietate este încorporat şi materializat în obiectul său, deci se confundă cu lucrul ce îi
formează obiectul.
Bunurile mobile sunt şi ele de trei feluri:
- mobile prin natura lor;
- mobile prin anticipaţie;
- mobile prin determinarea legii.
Bunurile mobile prin natura lor sunt, potrivit art. 539 C.civ., acele lucruri pe care legea nu le consideră imobile, această calitate fiind
stabilită şi pentru undele electromagnetice sau asimilate acestora, precum şi pentru energia de orice fel produse, captate şi
transmise, în condiţiile legii, de orice persoană şi puse în serviciul său, indiferent de natura mobiliară sau imobiliară a sursei
acestora.
în ceea ce priveşte bunurile mobile prin anticipaţie, art. 540 alin. (1) C.civ. prevede că bogăţiile de orice natură ale solului şi
subsolului, fructele neculese încă, plantaţiile şi construcţiile încorporate în sol devin mobile prin anticipaţie, atunci când, prin voinţa
părţilor, sunt privite în natura lor individuală în vederea detaşării lor.
Prin urmare, bunurile mobile prin anticipaţie sunt acele bunuri care, prin natura lor, sunt imobile, dar pe care părţile unui act juridic
le privesc ca mobile în considerarea a ceea ce vor deveni în viitor. Sunt bunuri mobile prin anticipaţie, spre exemplu, fructele şi
recoltele neculese încă, arborii, materialele ce vor rezulta din demolarea unei construcţii, piatra din carieră, desigur pentru toate
aceste bunuri numai dacă sunt înstrăinate cu anticipaţie prin act juridic. Se poate observa că mobilele prin anticipaţie au un caracter
mobiliar relativ, în sensul că aceste bunuri sunt mobile numai în raporturile dintre părţile actului juridic respectiv. Faţă de terţi însă,
ele devin mobile numai după desprinderea efectivă de fond.
Bunurile mobile prin determinarea legii sunt: drepturile reale asupra unui lucru mobil; toate drepturile de creanţă; drepturile
intelectuale (numite şi drepturi de proprietate intelectuală sau drepturi de creaţie intelectuală, categorie ce cuprinde drepturile de
proprietate industrială, drepturile de autor şi drepturile conexe acestora); acţiunile în justiţie referitoare la un drept mobiliar (mobilis
est actio quae tendit ad quid mobile, immobilis quae tendit ad quid immobile).
Clasificarea bunurilor în imobile şi mobile prezintă importanţă datorită regimului juridic diferit al celor două categorii. Astfel:
- în ceea ce priveşte efectele posesiei, pentru bunurile imobile posesia poate conduce la uzucapiune, în condiţiile art. 930 şi urm.
C.civ., iar pentru bunurile mobile posesia valorează, în condiţiile care rezultă din art. 935 C.civ., o prezumţie absolută şi irefragabilă
de proprietate sau poate conduce la dobândirea proprietăţii prin uzucapiune în condiţiile art. 939 C.civ.;
- publicitatea înstrăinărilor se aplică, în principal, în materia bunurilor imobile;
- înstrăinarea anumitor bunuri imobile este supusă, uneori, unor cerinţe mai riguroase;
- în cazul bunurilor comune ale soţilor, înstrăinarea sau grevarea unui imobil nu poate fi făcută de către unul dintre soţi decât cu
consimţământul expres al celuilalt soţ, în schimb, pentru înstrăinarea bunurilor mobile, se prezumă existenţa consimţământului
celuilalt soţ (prezumţia de mandat tacit reciproc);
- executarea silită este supusă unor reguli diferite, după cum se urmăreşte un bun mobil sau un bun imobil;
- competenţa teritorială în pricinile privitoare la imobile aparţine, de regulă, instanţei în a cărei circumscripţie teritorială se află situat
imobilul, însă, în pricinile referitoare la bunuri mobile, este competentă, în principiu, instanţa de la domiciliul pârâtului;
- în dreptul internaţional privat, imobilele sunt cârmuite de legea locului imobilului , iar mobilele sunt cârmuite de legea personală ,
care poate fi legea naţională sau legea domiciliului .

2. Bunuri fungibile şi bunuri nefungibiie

După cum pot fi înlocuite sau nu, unele cu altele, în executarea unei obligaţii civile, bunurile sunt fungibile şi nefungibiie.
Bunurile fungibile sunt acele bunuri determinabile după număr, măsură sau greutate, astfel încât pot fi înlocuite unele prin altele în
executarea unei obligaţii -art. 543 alin. (2) C.civ. (Precizăm că, în dreptul civil, prin plată se înţelege executarea oricărei obligaţii,
indiferent de obiectul ei, iar nu numai remiterea unei sume de bani.)
Bunurile nefungibile sunt acelea care nu pot fi înlocuite cu altele în executarea unei obligaţii, aşa încât debitorul nu este liberat
decât prin predarea bunului datorat.
însă caracterul fungibil sau nefungibil al unui bun este dat nu numai de natura bunului, ci poate fi dat şi de voinţa părţilor unui act
juridic, ceea ce înseamnă că părţile pot conveni ca două bunuri fungibile să fie considerate nefungibiie -art. 543 alin. (3) C.civ.
Codul civil nu a reţinut şi clasificarea bunurilor în bunuri individual determinate, adică acele bunuri care, potrivit naturii lor sau voinţei
exprimate de părţile actului juridic, se individualizează prin însuşiri proprii, specifice (spre exemplu, unicatele, o casă indicată prin
locul ei de situare), un autoturism individualizat prin seria motorului, a saşiului, prin numărul de înmatriculare etc.) şi bunuri
determinate generic , adică acele bunuri care se individualizează prin însuşirile speciei sau categoriei din care fac parte
(individualizarea lor realizându-se prin indicarea numărului, greutăţii, măsurii etc.). Cu toate acestea, există dispoziţii legale care se
referă fie la bunuri individual determinate, de exemplu, art. 1273 alin. (1) C.civ., art. 1482 C.civ., art. 1494 alin. (1) lit. b) C.civ. etc.,
fie la bunuri de gen, spre exemplu, art. 1273 alin. (1) C.civ., art. 1486 C.civ., art. 1678 C.civ. etc.
Subliniem că bunurile determinate generic sunt bunuri fungibile, iar bunurile determinate individual sunt bunuri nefungibiie.
Importanţa împărţirii bunurilor în fungibile şi nefungibiie se manifestă, după cum rezultă din chiar definiţia lor, în ceea ce priveşte
aprecierea valabilităţii plăţii.
De asemenea, această clasificare a bunurilor prezintă importanţă şi în ceea ce priveşte momentul transmiterii (constituirii) dreptului
real în actele juridice între vii translative (constitutive) de drepturi reale.

3. Bunuri consumptibile şi bunuri neconsumptibile

Această clasificare se face după cum folosirea bunurilor implică sau nu consumarea substanţei ori înstrăinarea lor.
Bunul consumptibil este acel bun care nu poate fi folosit fără ca prima lui întrebuinţare să nu implice consumarea substanţei sau
înstrăinarea lui -art. 544 alin. (2) C.civ.. Spre exemplu, banii, alimentele, combustibilii etc. sunt bunuri consumptibile.
Bunul neconsumptibil este acel bun care poate fi folosit în mod repetat, fără să fie necesară, pentru aceasta, consumarea
substanţei sau înstrăinarea lui. Ca exemple de bunuri neconsumptibile pot fi menţionate: clădirile, terenurile, maşinile etc.
Calitatea de bun consumptibil sau neconsumptibil este dată şi de voinţa părţilor, printr-un act juridic de schimbare a întrebuinţării
unui bun consumptibil prin natura sa -art. 544 alin. (3) C.civ..
Importanţa clasificării în discuţie se manifestă în cazul uzufructului şi al împrumutului.
Precizăm că, deşi în majoritatea cazurilor bunurile consumptibile sunt şi fungibile, iar cele neconsumptibile sunt nefungibiie, cele
două clasificări nu se suprapun, deci consumptibilitatea nu trebuie confundată cu fungibilitatea. Exemplul clasic de bun consumptibil
şi nefungibil este acela al ultimei sticle cu vin dintr-o recoltă de vin celebră. De asemenea, pot exista şi bunuri neconsumptibile, dar
fungibile, spre exemplu, două cărţi din aceeaşi ediţie.
4. Bunuri corporale şi bunuri incorporate
Această clasificare are drept criteriu modul lor de percepere.
Bunurile corporale sunt acele bunuri care au o existenţă materială, fiind uşor perceptibile simţurilor omului.
Bunurile incorporate sunt valorile economice care au o existenţă ideală, abstractă. Sunt astfel de bunuri drepturile subiective
patrimoniale.
în literatura juridică mai veche se sublinia că împărţirea bunurilor în corporale şi incorporale echivalează cu opunerea dreptului de
proprietate, pe de o parte, celorlalte drepturi reale şi drepturilor de creanţă, pe de altă parte. Aceasta, deoarece, aşa cum am
precizat deja, dreptul de proprietate este încorporat în obiectul asupra căruia poartă.
în ceea ce ne priveşte, vom distinge următoarele categorii de bunuri incorporale:
- drepturile reale, altele decât dreptul de proprietate;
- proprietăţile incorporale. în această categorie sunt incluse bunuri a căror existenţă depinde de activitatea şi de puterea creatoare a
omului, fie dintr-o activitate în curs, fie dintr-o activitate trecută şi materializată în creaţii spirituale (drepturile de proprietate
industrială, drepturile de autor şi drepturile conexe acestora);
- titlurile de valoare. în această categorie sunt incluse valorile mobiliare (acţiunile, obligaţiunile, instrumentele financiare derivate
sau orice alte titluri de credit încadrate de Comisia Naţională a Valorilor Mobiliare în această categorie), precum şi efectele de
comerţ (cambia, biletul la ordin şi cecul);
- drepturile de creanţă.
Clasificarea bunurilor în corporale şi incorporale prezintă importanţă sub următoarele aspecte:
- dobândirea proprietăţii asupra bunurilor mobile ca efect al posesiei de bună-credinţă -art. 935 C. civ. vizează numai bunurile
mobile corporale, iar numai în mod excepţional şi unele bunuri mobile incorporale, anume titlurile la purtător (art. 940 C.civ.);
- dobândirea proprietăţii prin simpla tradiţiune (remitere) se aplică numai în privinţa bunurilor mobile corporale şi, prin excepţie, a
titlurilor la purtător;
5. Bunuri divizibile şi bunuri indivizibile
După cum pot fi sau nu împărţite fără să îşi schimbe destinaţia, bunurile se clasifică în divizibile şi indivizibile.
Bunul divizibil este acela care poate fi împărţit fără să îşi schimbe, prin aceasta, destinaţia sa economică.
Bunul indivizibil este acela care, prin împărţire, îşi schimbă destinaţia economică -art. 545 alin. (2) C.civ..
Spre exemplu, o bucată de stofă este un bun divizibil, însă un autoturism este un bun indivizibil, deoarece prin împărţire i se
schimbă destinaţia.
Prin act juridic, un bun divizibil prin natura lui poate fi considerat indivizibil -art. 535 alin. (3) C.civ..
Clasificarea în discuţie prezintă importanţă în materia partajului şi a obligaţiilor cu pluralitate de subiecte.
Astfel, în cazul partajului, întrucât bunul indivizibil nu poate fi fracţionat, el va fi atribuit unuia dintre copărtaşi sau va fi scos în
vânzare prin licitaţie, iar preţul obţinut va fi împărţit între copărtaşi.
De asemenea, bunul indivizibil care formează obiectul unei obligaţii cu mai multe subiecte determină o indivizibilitate naturală, aşa
încât, după caz, fiecare creditor poate cere întreaga prestaţie sau fiecare debitor este ţinut să execute întreaga prestaţie.

6. Bunuri principale şi bunuri accesorii

Această clasificare a bunurilor se face în funcţie de corelaţia dintre ele.
Bunul principal este acela care poate fi folosit în mod independent, fără să fie destinat a servi la întrebuinţarea altui bun.
Bunul accesoriu este acela care a fost destinat, în mod stabil şi exclusiv, întrebuinţării economice a altui bun; este accesoriu atât
timp cât satisface această utilizare -art. 546 alin. (1) C.civ.
Ca exemple de bunuri accesorii, cităm: cheia pentru lacăt, cureaua pentru ceas, coperta pentru caiet etc.
Caracterul de bun principal sau accesoriu derivă nu atât din însuşirile fizice ale bunului, cât mai ales din voinţa omului, numai
proprietarul ambelor bunuri putând stabili destinaţia comună a acestora -art. 546 alin. (2) C.civ..
Cu toate acestea, prin transformarea unui bun principal într-un bun accesoriu nu se aduce atingere drepturilor unui terţ cu privire la
acesta. De asemenea, separarea temporară a unui bun accesoriu de bunul principal nu îi înlătură această calitate.
Importanţa împărţirii bunurilor în principale şi accesorii constă în aceea că, atunci când face obiectul unui act juridic, bunul
accesoriu urmează soarta bunului principal , desigur, în lipsă de stipulaţie expresă în sens contrar, inclusiv în caz de înstrăinare sau
de grevare a bunului principal.
Subliniem că nu există suprapunere între clasificarea drepturilor reale în principale şi accesorii şi clasificarea bunurilor în principale
şi accesorii, deoarece aceasta din urmă priveşte bunurile în materialitatea lor; asupra unui bun principal poate să existe un drept
real accesoriu (spre exemplu, un autoturism este dat în gaj), după cum asupra unui bun accesoriu există şi un drept real principal
(cheia unui lacăt este proprietatea unei persoane).
 c. Ce fel de obligație a executat vânzătorul prin semnarea contractului la data de 1 februarie
2021? Definiți obligația.

Vânzătorul, prin semnarea contractului de vânzare-cumpărare a imobilului la data de 01 februarie 2021, a executat
obligația de a transmite dreptul de proprietate asupra casei de locuit și să predea bunul. Obligația de a da.
Predarea se face prin punerea bunului vândut la dispoziția cumpărătorului, împreună cu tot ceea ce este necesar, după
împrejurări, pentru exercitarea liberă și neîngrădită a posesiei.(art. 1685 Noul Cod Civil)

d. Ce fel de obligație a executat vânzătorul prin predarea cheilor cumpărătorului la data de 1

martie 2021? Definiți obligația.

Prin predarea cheilor cumpărătorului la data de 01 martie 2021, vânzătorul a executat obligația de a elibera proprietatea
si de a preda bunul în starea în care se afla în momentul încheierii contractului. Obligația de a face.

Lucrul vândut trebuie nu numai predat, ci predat în „starea în care se afla în momentul încheierii contractului” .

Cumpărătorul are obligaţia ca „imediat după preluare să verifice starea bunului” . Dacă, în urma verificării, se constată existenţa
unor vicii aparente, cumpărătorul trebuie să îl informeze pe vânzător despre acestea fără întârziere. în lipsa informării, se prezumă
că predarea lucrului a fost conformă (art. 1690).

Din dispoziţiile de mai sus, rezultă că recepţia lucrului vândut („verificarea stării bunului”) poate fi făcută şi ulterior predării şi
respectiv luării în primire, adică „imediat după preluare”.

Dacă cu ocazia verificării, „cumpărătorul contestă calitatea sau starea bunului pe care vânzătorul i l-a pus la dispoziţie, preşedintele
judecătoriei de la locul prevăzut pentru executarea obligaţiei de predare, la cererea oricăreia dintre părţi, va desemna de îndată un
expert în vederea constatării” (art. 1691 alin. 1 Noul Cod Civil). Instanţa poate „dispune sechestrarea sau depozitarea bunului” (iar
dacă păstrarea bunului ar putea aduce mari pagube sau ar ocaziona cheltuieli însemnate, se va putea dispune chiar vânzarea pe
cheltuiala proprietarului (art. 1691 alin. 2 şi 3 Noul Cod Civil).
Din cele de mai sus, rezultă că, prin dispoziţiile art. 1690 şi art. 1691, legiuitorul a instituit o procedură specială a recepţiei lucrului în
etapa predării-primirii acestuia.

Cheltuielile de predare a bunului vândut sunt în sarcina vânzătorului, iar cele de ridicare a lucrului de la locul predării sunt în sarcina
cumpărătorului, dacă nu s-a convenit altfel.

Studiul de caz 9.

Profesionistul comerciant Dumitru Ion, având calitatea de întreprinzător individual, împrumută de la o bancă o sumă de bani,
respectiv suma de 20 000 de euro, pe care o garantează cu un teren proprietate personală.

Cerințe:
a. Denumiți contractul încheiat între Dumitru Ion și bancă, contract ce a avut ca obiect garantarea sumei de bani
împrumutate?
b. După identificarea tipului de contract, definiți contractul în cauză.
c. Arătați formalitățile cerute de lege pentru încheierea unui astfel de contract.

REZOLVARE

a. Denumiți contractul încheiat între Dumitru Ion și bancă, contract ce a avut ca

obiect garantarea sumei de bani împrumutate?
 Contractul încheiat între Dumitru Ion și bancă este un contract de credit garantat prin ipotecă imobiliară.

b. După identificarea tipului de contract, definiți contractul în cauză.

Contractul de credit garantat prin ipotecă imobiliară este un contract de împrumut în cadrul căruia se constituie o garanţie reală
imobiliară în favoarea creditorului asupra unui bun imobil al debitorului.

c. Arătați formalitățile cerute de lege pentru încheierea unui astfel de contract.

Pentru a fi valabil, contractul de împrumut cu ipotecă imobiliară trebuie încheiat la notariat, în formă autentică, potrivit art. 2378 alin.
1 Noul Cod Civil. În caz de neplată a creditului la scadenţă, creditorul ipotecar va avea dreptul de a executa silit imobilul ipotecat și
de a-l scoate la vânzare prin licitație pentru a-și recupera suma împrumutată din preţul astfel realizat.

Studiul de caz 10.

La data de 14.03.2021, doamna Geta încheie cu societatea Viitorul SRL un contract individual de muncă pe durată nedeterminată.
În cuprinsul contractului a fost inserată o clauză cu privire la o perioadă de probă de 90 de zile calendaristice. La data de
15.04.2021, angajatorul este sesizat de superiorul ierarhic despre faptul că salariata nou angajată, respectiv doamna Geta, nu
corespunde din punct de vedere profesional, întrucât nu se descurcă în procesul de producție. În acest context, angajatorului îi
este adresată propunerea de încetare a contractului de muncă al doamnei Geta. La data de 16.04.2021, salariata depune la
Departamentul de Resurse Umane o adeverință de la medicul specialist, din care rezultă că este însărcinată. Cu toate acestea,
angajatorul dispune încetarea contractului de muncă al doamnei Geta.
 Cerințe:
a. Definiți perioada de probă și precizați care este rolul inserării acesteia în cuprinsul contractului individual de muncă?
b. Care este procedura de urmat în cazul încetării raporturilor de muncă pe parcursul perioadei de probă?
c. Ce relevanță are adeverința de la medicul de familie cu privire la starea de graviditate a doamnei Geta?
Apreciați că angajatorul a dispus în mod corect încetarea contractului de muncă?

Rezolvare
a. Definiți perioada de probă și precizați care este rolul inserării acesteia în cuprinsul contractului
individual de muncă?

Perioada de proba este perioada pe parcursul careia salariatul se afla sub observatia angajatorului din punct de vedere al
aptitudinilor profesionale. Potrivit art 31, alin (1), Codul Muncii, pentru verificarea aptitudinilor salariatului, la încheierea
contractului individual de muncă se poate stabili o perioadă de probă de cel mult 90 de zile calendaristice pentru funcţiile de
execuţie şi de cel mult 120 de zile calendaristice pentru funcţiile de conducere.
Potrivit art. 85, Codul Muncii, Salariatul încadrat cu contract individual de muncă pe durată determinată poate fi supus unei
perioade de probă, care nu va depăşi:
a) 5 zile lucrătoare pentru o durată a contractului individual de muncă mai mică de 3 luni;
b) 15 zile lucrătoare pentru o durată a contractului individual de muncă cuprinsă între 3 şi 6 luni;
c) 30 de zile lucrătoare pentru o durată a contractului individual de muncă mai mare de 6 luni;
d) 45 de zile lucrătoare în cazul salariaţilor încadraţi în funcţii de conducere, pentru o durată a contractului individual de muncă
mai mare de 6 luni.
De asemenea, verificarea aptitudinilor profesionale la încadrarea persoanelor cu handicap se realizează exclusiv prin
modalitatea perioadei de probă de maximum 30 de zile calendaristice.
Pe durata perioadei de probă salariatul beneficiază de toate drepturile şi are toate obligaţiile prevăzute în legislaţia muncii, în
contractul colectiv de muncă aplicabil, în regulamentul intern, precum şi în contractul individual de muncă.
Pe durata executării unui contract individual de muncă nu poate fi stabilită decât o singură perioadă de probă.
Prin excepţie, salariatul poate fi supus la o nouă perioadă de probă în situaţia în care acesta debutează la acelaşi angajator într-o
 nouă funcţie sau profesie ori urmează să presteze activitatea într-un loc de muncă cu condiţii grele, vătămătoare sau periculoase.
Perioada de probă constituie vechime în muncă.
O categorie speciala a perioadei de proba o constituie stagiul abosiventilor de invatamant superior. Astefel, potrivit art 31, alin
(5) din Codul Muncii, pentru absolvenţii instituţiilor de învăţământ superior, primele 6 luni după debutul în profesie se consideră
perioadă de stagiu. Fac excepţie acele profesii în care stagiatura este reglementată prin legi speciale. La sfârşitul perioadei de
stagiu, angajatorul eliberează obligatoriu o adeverinţă, care este vizată de inspectoratul teritorial de muncă în a cărui rază teritorială
de competenţă acesta îşi are sediul.
Modalitatea de efectuare a stagiului se reglementează prin lege specială. O astfel de lege speciala este Legea nr 335/2013
privind efectuarea stagiului pentru absolventii de invatamant superior.

b. Care este procedura de urmat în cazul încetării raporturilor de muncă pe parcursul perioadei de
probă?

Pe durata sau la sfârşitul perioadei de probă, contractul individual de muncă poate înceta exclusiv printr-o notificare
scrisă, fără preaviz, la iniţiativa oricăreia dintre părţi, fără a fi necesară motivarea acesteia.

c. Ce relevanță are adeverința de la medicul de familie cu privire la starea de

graviditate a doamnei Geta? Apreciați că angajatorul a dispus în mod corect încetarea
contractului de muncă?

Potrivit art 60 , lit (c) din Codul muncii, concedierea salariaţilor nu poate fi dispusă pe durata în care femeia salariată este
gravidă, în măsura în care angajatorul a luat cunoştinţă de acest fapt anterior emiterii deciziei de concediere.
La data de 15.04.2021, angajatorul este sesizat de superiorul ierarhic despre faptul că salariata nou angajată, respectiv doamna
Geta, nu corespunde din punct de vedere profesional, întrucât nu se descurcă în procesul de producție. Angajatorului îi este
adresată propunerea de încetare a contractului de muncă al doamnei Geta, dar acesta nu emite nicio notificare scrisa de incetare a
contractului individual de munca pana la data de 16.04.2021, cand doamna Geta prezinta adeverința de la medicul de familie cu
privire la starea de graviditate.
Asadar, in opinia mea angajatorul nu a procedat corect dispunand incetarea contractului individual de munca al doamnei Geta.
Studiul de caz 11.

Domnul Aurel este încadrat pe postul de muncitor la Societatea Construct SRL, pe bază de contract individual de muncă,
începând cu 10 ianuarie 2017. La data de 1 februarie 2021, domnul Aurel este arestat preventiv pentru 29 de zile, în condițiile
Codului de procedură penală, fiind cercetat pentru săvârșirea infracțiunii de furt calificat, prevăzută la art. 229 Cod penal. Fiind
notificat de situația în care se află salariatul, angajatorul a constatat încetarea de drept a contractului de muncă a domnului
Aurel, angajând pe postul rămas vacant pe domnul Gicu, începând cu data de 15 februarie 2021. La expirarea perioadei de
arest preventiv, domnul Aurel se întoarce la locul de muncă, constatând faptul că pe postul său a fost angajată o altă persoană.
Pe cale de consecință, domnul Aurel se adresează cu contestație la instanța competentă, solicitând anularea deciziei de
încetare de drept a contractului său de muncă și reintegrarea în funcția ocupată anterior.

Cerințe:
a. Care sunt situațiile în care încetează de drept contractul de muncă?
b. Ce efecte juridice produce arestarea preventivă a salariatului asupra contractului său de muncă?
c. Ce soluții putea adopta angajatorul, raportat la situația domnului Aurel?

Rezolvare

a. Care sunt situațiile în care încetează de drept contractul de muncă?

Potrivit art.56 din Codul Muncii, contractul individual de muncă încetează de drept:
 a) la data decesului salariatului sau al angajatorului persoană fizică, precum şi în cazul dizolvării angajatorului persoană juridică,
de la data la care angajatorul şi-a încetat existenţa conform legii;
b) la data rămânerii irevocabile a hotărârii judecătoreşti de declarare a morţii sau a punerii sub interdicţie a salariatului sau a
angajatorului persoană fizică;
c) la data îndeplinirii cumulative a condiţiilor de vârstă standard şi a stagiului minim de cotizare pentru pensionare sau, cu
caracter excepţional, pentru salariata care optează în scris pentru continuarea executării contractului individual de muncă, în
termen de 30 de zile calendaristice anterior împlinirii condiţiilor de vârstă standard şi a stagiului minim de cotizare pentru
pensionare, la vârsta de 65 de ani; la data comunicării deciziei de pensie în cazul pensiei de invaliditate de gradul III, pensiei
anticipate parţiale, pensiei anticipate, pensiei pentru limită de vârstă cu reducerea vârstei standard de pensionare; la data
comunicării deciziei medicale asupra capacităţii de muncă în cazul invalidităţii de gradul I sau II;
d) ca urmare a constatării nulităţii absolute a contractului individual de muncă, de la data la care nulitatea a fost constatată prin
acordul părţilor sau prin hotărâre judecătorească definitivă;
e) ca urmare a admiterii cererii de reintegrare în funcţia ocupată de salariat a unei persoane concediate nelegal sau pentru
motive neîntemeiate, de la data rămânerii definitive a hotărârii judecătoreşti de reintegrare;
f) ca urmare a condamnării la executarea unei pedepse privative de libertate, de la data rămânerii definitive a hotărârii
judecătoreşti;
g) de la data retragerii de către autorităţile sau organismele competente a avizelor, autorizaţiilor ori atestărilor necesare pentru
exercitarea profesiei;
h) ca urmare a interzicerii exercitării unei profesii sau a unei funcţii, ca măsură de siguranţă ori pedeapsă complementară, de la
data rămânerii definitive a hotărârii judecătoreşti prin care s-a dispus interdicţia;
i) la data expirării termenului contractului individual de muncă încheiat pe durată determinată;
j) retragerea acordului părinţilor sau al reprezentanţilor legali, în cazul salariaţilor cu vârsta cuprinsă între 15 şi 16 ani.

Pentru situaţiile prevăzute la lit. c)-j), constatarea cazului de încetare de drept a contractului individual de muncă se face în
termen de 5 zile lucrătoare de la intervenirea acestuia, în scris, prin decizie a angajatorului, şi se comunică persoanelor aflate în
situaţiile respective în termen de 5 zile lucrătoare.
Pe baza unei cereri formulate cu 30 de zile înainte de data îndeplinirii cumulative a condiţiilor de vârstă standard şi a stagiului
minim de cotizare pentru pensionare şi cu aprobarea angajatorului, salariatul poate fi menţinut în aceeaşi funcţie maximum 3 ani
peste vârsta standard de pensionare, cu posibilitatea prelungirii anuale a contractului individual de muncă.

b. Ce efecte juridice produce arestarea preventivă a salariatului asupra contractului său de

muncă?
 Potrivit art 50, lit (g) din Codul Muncii, în cazul în care salariatul este arestat preventiv, în condiţiile Codului de procedură
penală, contractul individual de muncă se suspendă de drept.
Codul de procedura penala reglemeteaza atat arestarea preventiva a invinuitului cat si cea a inculpatului. Durata arestarii
inculpatului nu va putea depasi 30 de zile si poate fi prelungita. Suspendarea dureaza pa la incetarea arestarii, clasarea, scoaterea
de sub urmarire, incetarea acesteia, data la care salariatul trebuie sa revina la locul sau de munca.
Daca, insa arestarea preventiva depaseste 30 de zile, angajatorul este indreptatit, in temeiul art. 61 lit b din Codul Muncii, sa
dispuna concedierea celui in cauza.

c. Ce soluții putea adopta angajatorul, raportat la situația domnului Aurel?

Angajatorul trebuia sa suspende de drept contractul individual de munca al domnului Aurel pe o perioada de 30 zile, cf art
50, lit (g) din Codul Muncii si abia dupa trecerea celor 30 de zile sa dispuna concedierea sa. Dupa incetarea contractului domnului
Aurel, postul ramanand vacant, ar fi putut sa il angajeze pe domnul Gicu pe acelasi post.

Studiul de caz 12.

Între angajatorul Societatea Construct SRL și domnul Costache au fost încheiate 3 contracte individuale de muncă succesive. La
expirarea celui de-al treilea contract, angajatorul a încheiat un nou contract de muncă cu Domnul Gheorghiu, contract pe durată
determinată de 5 luni. La expirarea perioadei de 5 luni, angajatorul i-a comunicat domnului Gheorghiu că a încetat contractul
individual de muncă. Salariatul în cauză s-a adresat cu contestație la instanța de judecată.

Cerințe:
a. Pe ce perioadă de timp se poate încheia un contract individual de muncă cu durată determinată? Precizați dacă
există anumite limitări din partea legiuitorului privind încheierea unor astfel de contracte.
b. Ce se înțelege prin contracte succesive? Ce situație juridică identificați în speță?
c. Considerați că este întemeiată contestația domnului Gheorghiu? Care credeți că ar fi argumentele acestuia ?
 Rezolvare
a. Pe ce perioadă de timp se poate încheia un contract individual de muncă cu
durată determinată? Precizați dacă există anumite limitări din partea
legiuitorului privind încheierea unor astfel de contracte.

Angajatorii au posibilitatea de a angaja, în cazurile şi în condiţiile Codului Muncii, personal salariat cu contract individual de
muncă pe durată determinată care se poate încheia numai în formă scrisă, cu precizarea expresă a duratei pentru care se încheie.
Potrivit art 84 din Codul Muncii, contractul individual de muncă pe durată determinată nu poate fi încheiat pe o perioadă mai
mare de 36 de luni. Totusi, reglementarile in ceea ce priveste durata maxima pentru care se pot incheia contracte pe durata
determinata nu sunt suficient de clare. Astefel, limita maxima a fost stabilita la 36 de luni, dar contractul initial poate fi prelungit de
inca doua ori, de fiecare data cu maxim 12 luni. Totodata in cazul in care sunt incheiate in vederea realizarii unui proiect, a unui
program sau a unei lucrari, contractele pe durata determinata pot fi prelungite de cate ori este nesesar, fara a mai fi astefel supuse
nici limitarii privind durata maxima a contrsctului, nici celei privind numarul maxim de contracte succesive intre aceleasi parti.
În cazul în care contractul individual de muncă pe durată determinată este încheiat pentru a înlocui un salariat al cărui contract
individual de muncă este suspendat, durata contractului va expira la momentul încetării motivelor ce au determinat suspendarea
contractului individual de muncă al salariatului titular. Deci, legal, cel putin in acest caz este posibila si o durata a contractului care
sa depaseasca 36 de luni.
Există anumite limitări din partea legiuitorului privind încheierea unor astfel de contracte. Art 83 din Codul Muncii
precizeaza faptul ca un contract individual de muncă poate fi încheiat pentru o durată determinată numai în următoarele cazuri:
a) înlocuirea unui salariat în cazul suspendării contractului său de muncă, cu excepţia situaţiei în care acel salariat participă la
grevă;
b) creşterea şi/sau modificarea temporară a structurii activităţii angajatorului;
c) desfăşurarea unor activităţi cu caracter sezonier;
d) în situaţia în care este încheiat în temeiul unor dispoziţii legale emise cu scopul de a favoriza temporar anumite categorii de
persoane fără loc de muncă;
e) angajarea unei persoane care, în termen de 5 ani de la data angajării, îndeplineşte condiţiile de pensionare pentru limită de
vârstă;
f) ocuparea unei funcţii eligibile în cadrul organizaţiilor sindicale, patronale sau al organizaţiilor neguvernamentale, pe perioada
mandatului;
 g) angajarea pensionarilor care, în condiţiile legii, pot cumula pensia cu salariul;
h) în alte cazuri prevăzute expres de legi speciale ori pentru desfăşurarea unor lucrări, proiecte sau programe.

b. Ce se înțelege prin contracte succesive? Ce situație juridică identificați în speță?

Între aceleaşi părţi se pot încheia succesiv cel mult 3 contracte individuale de muncă pe durată determinată.
Contractele individuale de muncă pe durată determinată încheiate în termen de 3 luni de la încetarea unui contract de
muncă pe durată determinată sunt considerate contracte succesive şi nu pot avea o durată mai mare de 12 luni fiecare.
In speta noastra, agajatorul Societatea Construct SRL nu a respectat prevederile Codului Muncii prin încheierea unui nou
contract individual de muncă pe durată determinată de 5 luni cu Domnul Gheorghiu, deoarece intre angajator și domnul
Costache au fost încheiate deja 3 contracte individuale de muncă succesive. Ca atare, intre angajatorul Societatea Construct
SRL si Domnul Gheorghiu trebuia incheiat un contract individual de munca pe perioada nedeterminata.

c. Considerați că este întemeiată contestația domnului Gheorghiu? Care credeți că ar fi argumentele acestuia
?
In opinia mea, contestatia domnului Gheorghiu este intemeiata. Acesta a considerat ca incheind un nou contract individual de munca
dupa cele 3 contracte succesive ca acest ultim contract va fi pe perioada nedeterminata.

Studiul de caz 13.

La data de 25.10.2020, Ilie V. împreună cu frații săi, Ion. V. și George V. a cumpărat un apartament de la Ionescu C. cu prețul de 300
000 lei, din care 150 000 lei au fost plătiți la data încheierii contractului, diferența urmând să se plătească în termen de 6 luni de la
data încheierii contractului, adică cel târziu până la data de 25.04.2021. Părțile au stabilită solidaritatea cumpărătorilor în ceea ce
privește plata prețului. La data de 25.04.2021, Ilie V. plătește lui Ionescu C. suma de 150 000 lei, adică întreaga
diferență datorată. La data de 25.06.2021, Ilie V. solicită instanței, cu acțiune separată, să-i oblige pe Ion V. și pe George V. la plata
sumei de 50 000 lei fiecare.

Cerințe:
a. Despre ce instituție juridică este vorba în speță? Definiți această instituție.
 b. Va admite instanța de judecată cererea lui Ilie V.? Motivați.

REZOLVARE
a.Despre ce instituție juridică este vorba în speță? Definiți această instituție.

Institutia juridica cuprinde totalitatea normelor juridice care reglementeaza o anumita categorie ( o grupa unitara) de relatii
sociale, generand astfel o categorie aparte de raporturi juridice.
In speta noastra este vorba despre institutia juridca a vanzarii.
Vanzarea -cumpararea
Potrivit art 1650 alin 1 Noul Cod Civil, „Vanzarea este contractul prin care vanzatorul trasmite sau, dupa caz, se obliga sa
transmita cumparatorului proprietatea unui bun in schimbul unui pret pe care cumparatorul se obliga sa il plateasca”.
Codul Civil defineste vanzarea ca pe un contract, ceea ce inseamna ca ea se incadreaza in categoria actelor juridice
bilaterale, rezultate in urma manifestarii acordului de vointa dintre doua parti, acord realizat in scopul de a naste, modifica
sau a stinge un raport juridic civil.
Vanzarea este un act juridic bilateral, un contract, incadrandu-se in definitia generala data de art 1166 Noul Cod Civil
“Contractul este acordul de vointa dintre doua sau mai multe persoane cu intentia de a constitui, modifica, stinge un raport
juridic”.

b.Va admite instanța de judecată cererea lui Ilie V.? Motivați.

In speta identificam un contract de vanzare-cumparare avand obligatii complexe cu pluralitate de parti, obligatii solidare –
solidaritate pasiva.
Solidaritatea pasiva presupune ca mai multi debitori sunt obligati la aceeasi prestatie, astfel incat fiecare poate fi tinut
separat pentru intreaga obligatie, iar executarea acesteia de catre unul dintre codebitori ii elibereaza pe ceilalti fata de
creditor.
Instanta va admite cererea, conform dreptului de regres al codebitorului solidar care a executat obligatia nu poate cere
codebitorilor sai decat partea din datorie ce revine fiecaruia dintre ei, chiar daca se subroga in drepturile creditorului.
Domnul Ilie V. are dreptul de a cere de la ceilalti codebitori ceea ce a platit creditorului in numele acestora, adic 50000 lei
de la fiecare.
Studiul de caz 14.
La data de 25 februarie 2021, între societatea Globus SRL, vânzător de imobile, și domnul Ionescu C. intervine o promisiune bilaterală
de vânzare-cumpărare cu privire la un imobil ce are ca obiect o garsonieră confort sporit la etajul I. Contractul de vânzare cumpărare
a respectivului imobil urmează să fie încheiat la data de 15 aprilie 2021. Din motive întemeiate, dar
neimputabile vânzătorului, la data stabilită pentru încheierea contractului, societatea Globus SRL oferă, în schimb, la acelaşi preţ,
însă la etajul 8 într-un bloc alăturat, un apartament cu două camere.

Cerințe:
a. Este legală oferta de vânzare a societății Globus SRL?
b. Dacă răspunsul este afirmativ, precizați care este temeiul juridic.

REZOLVARE
a. Este legală oferta de vânzare a societății Globus SRL?
Da, oferta de vanzare a societatii Globus SRL este legala.

b. Dacă răspunsul este afirmativ, precizați care este temeiul juridic.

Potrivit art 1669 alin (1) din Codul Civil, „când una dintre părţile care au încheiat o promisiune bilaterală de vânzare
refuză, nejustificat, să încheie contractul promis, cealaltă parte poate cere pronunţarea unei hotărâri care să ţină loc de
contract, dacă toate celelalte condiţii de validitate sunt îndeplinite.” Datorita faptului ca, din motive intemeiate si
neimputabile vanzatorului, oferta propusa domnului Ionescu C. este legala.
Studiul de caz 15.

A.A. și A.B. înființează societatea comercială cu răspundere limitată S.C. Y S.R.L. Administrator al societății este numit C.D., care nu are
calitatea de asociat al S.C. Y S.R.L. Conform actului constitutiv al societății, administratorul este obligat ca tot la 6 luni să organizeze o
adunare generală a asociaților în cadrul căreia să prezinte raportul de activitate și situația financiară semestrială a societății.
Administratorul C.D., respectând dispozițiile actului constitutiv, a organizat adunările generale în care a prezentat raportul de activitate și
situația financiară.
După 2 ani de la înființarea societății, în condițiile în care raportul administratorului prezenta creștere economică semestrială a societății,
dar nu erau stabilite și distribuie dividende, asociații A.A. și A.B. solicită efectuarea unui audit având ca scop verificarea activității
administratorului și starea financiară actuală a societății.
Prin raportul de audit se stabilește că, situațiile prezentate de către administrator sunt inexacte, fiind ascunsă situația reală a societății.

Cerințe:
a. C.D. putea fi numit administrator al societății având în vedere faptul că el nu are calitatea de asociat?
b. Răspunde administratorul pentru situația constatată prin raportul de audit?

REZOLVARE
a. C.D. putea fi numit administrator al societății având în vedere faptul că el nu are calitatea de
asociat?
Legea nr. 31/1990, potrivit art. 197 alin. (1) că, în principiu, în cazul societăților cu răspundere limitată, administratorul
poate fi asociat sau neasociat, deci cele două calități se pot cumula sau nu, în funcție de situație. Ca urmare, C.D. putea fi numit
administrator al societatii chiar daca el nu avea si calitatea de asociat.
 b. Răspunde administratorul pentru situația constatată prin raportul de audit?

Da, administratorul raspunde pentru situatia constatata prin raportul de audit, conform articolului 148 din Legea Societatilor
Comerciale nr. 31/1990 care prevede faptul că administratorii răspund pentru toate obligațiile legale ce le revin, cât și pentru
cele prevazute în actul constitutiv. Existenta unui prejudiciu − este demonstrată existența și conform dispozițiilor art.1350 Cod
Civil, administratorul va raspunde față de societate.