CONJUNCȚIA

Este partea de vorbire neflexibilă care leagă două părți de propoziție de

același fel, stabilind raporturi de coordonare în propoziție, iar în frază leagă
două propoziții (de același fel sau diferite), stabilind raporturi de coordonare
sau de subordonare între ele.
Clasificare
1. După structură:
-simple: că, să, dacă, sau, ci, fie etc;
-compuse: ca să, fără să, ci și, fiindcă, încât;
-locuțiuni conjuncționale:
1. terminate în conjuncții: așa că, măcar că, din cauză că, în caz că, cu
toate că, decât să, înainte ca să, chiar să, chiar dacă, cum că, fără să,
chit că, chit să;
2. terminate în adverbe: după cum, ca și când, ca și cum, după cât, cu
cât, de parcă;
3. terminate în pronume relative: după ce, îndată ce, imediat ce, până
ce, în vreme ce, în timp ce, o dată ce, de vreme ce, din moment ce, pe
măsură ce, de ce;
4. terminate în substantive: ori de câte ori, cât timp, câtă vreme, prin
urmare, în concluzie, în consecință.
2. După raporturile sintactice exprimate:
-conjuncții coordonatoare-când leagă două părți de propoziție sau două
propoziții de același fel. Conjuncțiile coordonatoare sunt:
a. copulative: și, nici, iar, precum și, nu numai...ci și, nu numai...dar, și cu+cu
(Mama cu tata au plecat) + cât (Nu-i e foame, cât îi e sete)-are sensul de ,,dar”.
OBS. Conjuncția ,,și” poate lega o parte de propoziție de o propoziție de
același fel: Admir cartea1/, și pe cine a scris-o. 2/ 1-PP, 2-CD
Uneori poate lega părți de propoziție diferite: Vino acum și repede.
b. adversative: dar, iar, însă, ci, ba, or (cu sensul de însă), numai că/să (cu
sensul de ,,dar”).
OBS. Conjuncțiile iar, și pot fi conjuncții copulative (când acțiunea se
continuă) și adversative (când acțiunea din cele două propoziții este în raport
adversativ).
EX. Astăzi citesc, iar mâine scriu. Eu citesc și tu pleci.
Conjuncțiile și, nici devin adverbe de întărire (semiadverbe), fără funcție
sintactică, atunci când leagă două părți de propoziție diferite:
EX. A venit și el. Nu știe nici el.
c. disjunctive: sau, ori, fie, ori...ori, sau...sau, fie...fie;
d. conclusive: deci, așadar, prin urmare, în concluzie, în consecință, vasăzică;
OBS. -înaintea conjuncțiilor adversative se pune virgulă;
-când se află în interiorul propoziției, conjuncția ,,însă” nu se desparte prin
virgulă;
-înaintea conjuncțiilor disjunctive simple (sau, ori, fie) nu se pune virgulă;
când sunt perechi, virgula se pune înaintea celui de-al doilea termen: Sau vii,
sau pleci. Ori vorbești, ori mănânci.
-înaintea conjuncțiilor conclusive se pune virgulă.
CONJUNCȚIILE SUBORDONATOARE- se întâlnesc numai în frază și leagă
propoziția subordonată de regenta ei: că, să, ca....să, dacă, deși, încât, fiindcă,
deoarece, întrucât, căci, de (urmată de verb) etc +locuțiuni conjuncționale: cu
toate că, măcar că, îndată ce, după ce etc.
OBS. Conjuncții și locuțiuni conjuncționale specifice unor propoziții
subordonate:
-care introduc CT: până să, înainte ca să, imediat ce, îndată ce, ori de câte ori,
câtă vreme, cât timp;
-care introduc CM : fără să, după cum, ca și cum, ca și când, de parcă, cu cât,
de ce, pe măsură ce;
-care introduc CS: pentru ca să, ca nu cumva să;
-care introduc CȚ: în caz că, în caz dacă;
-care introduc CV: deși, cu toate că, măcar că, măcar să, chiar de, chiar dacă,
și dacă, nici să, măcar dacă, indiferent dacă, indiferent de;
-care introduc CNS: încât, încât să, astfel încât, așa încât;
-care introduc CZ: căci, deoarece, întrucât, fiindcă, pentru că, din cauză că,
din pricină că, odată ce, din moment ce, de vreme ce.
OBS. Alte părți de vorbire cu valoare de elemente de relație:
-pronumele relativ-interogative: care, cine, ce, ceea ce, cât;
-pronume nehotărâte compuse: oricare, oricine, orice, oricât;
-adverbe relativ-interogative: unde, când, cum, cât;
-adverbe nehotărâte compuse: oriunde, oricând, oricum, oricât.
Adverbele relative și nehotărâte, precum și pronumele relativ-interogative și
pronumele nehotărâte au funcție sintactică în propoziția subordonată și pot fi
precedate de prepoziții (de unde, de când, până când).