Etică și integritate academică

Când discutăm despre profesia de avocat, ne referim la una dintre cele mai căutate

profesii din ultimii ani. Societatea contemporană consideră profesia de avocat ca fiind una

plină de diversitate, prestigiu, ce are un loc foarte important în rândul celorlalte profesii. Din

punct de vedere social și practic, este extrem de dificil sau chiar imposibil înfăptuirea justiției

în lipsa unei persoane din acest domeniu, mai exact în lipsa unui avocat (Bălășoiu, 2015).

În Atena antică, primii oameni care erau numiți „avocați”, erau oratorii. De-a lungul

existenței lor, oratorii s-au confruntat cu multe probleme, deoarece, în primă instanță, părțile

dintr-un litigiu trebuiau să-și pledeze singure cauza (Bălășoiu, 2015), însă această regulă a

fost eludată în momentul în care numărul oamenilor care cereau asistența unui cunoscut, a

început să crească (Bălășoiu, 2015). Pe de altă parte, primii avocați români aveau pregătire în

retorică, nu în științe juridice.

Fiecare profesie care implică schimbul de informații dintre persoane sau operarea cu

date cu caracter persoanal, este limitată de un anumit protocol prin care datele furnizate de la

persoanele din jur, trebuie sa fie confidențiale și neîmpărtășite altora. Toate aceste profesii

dispun de un cod deontologic, mai pe scurt, de un set de norme ce trebuiesc respectate de

persoanele care practică acea profesie și pe care, în multe situații, le integrăm într-un singur

cuvânt, anume „etică”.

Dacă definim termenul de „etică”, aflăm faptul că acesta provine din grecescul

„ethos”, având semnificația de „caracter” sau „știință” (Mac Iver, 1922). Prin urmare, etică

este o ramură a filosofiei, ce se concentrează pe examinarea comportamentelor pe baza unor

criterii ce tine ceea ce este bine sau rău, greșit sau corect (Horner, 2003). Această examinare

se realizează în urma unor analize formale și sistematice (Horner, 2003). Terminologia a

suferit de-a lungul timpului anumite modificări pentru a putea ajunge astăzi la această

denumire, pe care o numim generic viziune morală. Viziunea morală include atât etica

practică, analiza problemelor morale specifice la nivelul indivizilor, cât și teoria morală ce

cuprinde setul de întrebări adresate la nivel de etică practică (Bălășoiu, 2015). În ceea ce

privește etica profesională, există anumite particularități ce vizează profesia și, implicit, și

limitele acesteia (Bălășoiu, 2015).

Etica profesională, așa cum am menționat anterior, înglobeaza o serie de norme ce

trebuiesc respectate. O caracteristică importană și necesară este confidențialitatea. Aceasta

din urmă se referă la totalitatea informațiilor obținute în cadrul conversațiilor privilegiate cu

persoanele și se referă la comunicarea care apare în cadrul sesiunilor de consiliere a practicii

profesionale (Lasky & Riva, 2006). În urma discuțiilor cu persoana în cauză și, tototată a

acordului acesteia derivă nevoia de protecție a datelor și de păstrare a confidențialității

persoanei. Respectarea confidențialității are în centru două principii: respectul pentru

autonomia beneficiarului și fidelitatea datorată de profesionistul din domeniul aferent (Lasky

& Riva, 2006). De altfel, principiile beneficienței și nonmaleficienței sunt foarte corelate cu

respectarea confidențialității (Lasky & Riva, 2006). Orice divulgare a unor informaţii

obţinute de la client se poate realiza fie în baza unei obligaţii legale, fie cu consimţământul

beneficiarului. Informaţiile dezvăluite nu pot depăşi limita necesară pentru ca obiectivul

intervenţiei să fie atins. Clientul trebuie informat în orice situaţie cu privire la intenţia

profesionistului de a comunica unor terţi informaţii despre acesta, precum şi motivul pentru

care este încălcată confidenţialitatea. Implicarea unor terţe părţi, ce fac parte din reţeaua

socială a beneficiarului, în intervenţia psiho-socială, necesită o divulgare parţială a unor

informaţii şi nu poate fi făcută fără consimţământul acestuia. Inclusiv divulgarea unor

informaţii despre beneficiar către o terţă parte finanţatoare sau ofertantă de resurse nu poate fi

făcută fără acordul beneficiarului (Lasky & Riva, 2006). Confidenţialitatea asupra datelor
private obţinute de la client trebuie menţinută şi faţă de colegii profesionişti în domeniul

psiho-social, iar comunicarea unor date despre beneficiar se face doar cu acordul acestuia, în

limitele necesare intervenţiei sociale pe care aceştia urmează să o efectueze (Carr, 1999).

Pentru ca toate criteriile de confidențialitate să fie îndeplinite, s-a formulat o listă cu obligatii

pe care, în cazul nostru avocatul, trebuie să le respecte după ce beneficiarul i-a dezvăluit

datele cu caracter personal: - obţinerea consimţământului informat din partea clientului

referitor la utilizarea informaţiei primite de la acesta, precum şi circulaţia acestei informaţii

către terţe persoane, inclusiv posibilitatea divulgării acesteia şi limitele acceptate ale

divulgării; - informarea clientului cu privire la limitele confidenţialităţii şi a circumstanţelor

în care informaţia poate fi divulgată fără consimţământ; - consimţământul beneficiarului

pentru înregistrarea întrevederilor între acesta şi profesionistul în domeniul psiho-social; -

menţinerea anonimităţii atunci când informaţiile obţinute de la beneficiar sunt utilizate în

scopuri educaţionale sau de cercetare; - acordul beneficiarului pentru încălcarea parţială a

confidenţialităţii, atunci când intervenţia presupune consilierea realizată cu două persoane sau

grupuri de persoane; - asigurarea păstrării înregistrărilor şi documentelor într-o manieră care

să asigure confidenţialitatea (Socaciu et al., 2018).

O serioasă problemă etică este reprezentată de protecţia datelor personale şi

confidenţialitatea datelor profesionist - beneficiar în era digitală. Protejarea datelor stocate în

sistem electronic a devenit o problemă stringentă în prezent, datorită intrării în vigoare la data

de 01 mai 2018 a Regulamentului (UE) 2016/679 al Parlamentului European şi al Consiliului

din 27 aprilie 2016 privind protecţia persoanelor fizice în ceea ce priveşte prelucrarea datelor

cu caracter personal şi libera circulaţie a acestor date, şi de abrogare a Directivei 95/46 / CE

(Regulamentul general privind protecţia datelor). Congress (2000) consideră că era digitală

reprezintă, în fapt, sfârşitul confidenţialităţii şi a dreptului la viaţă privată, aşa cum acestea au

fost tradiţional definite (Lasky & Riva, 2006).

 În ceea ce privește profesia de avocat, aceasta este ocrotită din punct de vedere legal,

în plan intern, cu precădere prin două acte normative, Legea nr. 51/1995 pentru organizarea şi

exercitarea profesiei de avocat şi Statutul profesiei de avocat. Conform acestui din urmă act

normativ, principiile fundamentale ale profesiei de avocat sunt principiul legalităţii;

principiul libertăţii; principiul independenţei; principiul autonomiei şi descentralizării şi

principiul păstrării secretului profesional. De asemenea, din legea specială se desprind

principiile funcţionării profesiei de avocat – libertate, independenţă şi funcţionare autonomă

(Bălășoiu, 2015). De menţionat în ceea ce priveşte cadrul legal al profesiei de avocat este şi

Codul deontologic al avocaţilor din Uniunea Europeană. Acest act a fost adoptat la data de 28

octombrie 1998 şi ulterior modificat în Sesiunile plenare ale Consiliului Barourilor Uniunii

Europene (CCBE) din 28 noiembrie 1998, 6 decembrie 2002 şi 19 mai 2006, aplicându-se în

România ca fiind Codul deontologic al avocatului român, începând de la data de 1 ianuarie

2007 (Bălășoiu, 2015).

Profesia de avocat trebuie privită şi sub aspectul exercitării sale în raport cu clientela

pe care un reprezentant al acestei profesii o are, precum şi sub aspectul comunicării şi

colaborării cu colegii ori cu reprezentanţii altor profesii juridice aflate în legătură cu

avocatura. Aceasta întrucât în practică, nu de puţine ori, avocaţii manifestă atitudini

nepotrivite sau chiar contrare prevederilor legale în vigoare. Considerăm că aceste atitudini

survin şi ca urmare a unor lacune cu privire la studierea eticii profesionale. Legislaţia privind

exercitarea profesiei de avocat a suferit în ultima perioadă o multitudine de modificări ce duc

la necesitatea nu doar a unei mai bune cunoaşteri a acestora, dar şi la o reinterpretare a unor

noţiuni importante pentru profesia de avocat precum interesul clientului, publicitatea ori

independența (Bălășoiu, 2015).

Respectarea cu rigurozitate a legilor în vigoare creează încredere între oameni și

servește binelui general, dar trebuie să avem mintea deschisă pentru excepții și opțiuni
 neconvenționale. Uneori acțiunea morală merge împotriva autorității regulilor existente

(Horner, 2003).

Referințe:

Bălășoiu, A. (2015). Bălăşoiu, A. E. PROFESIA DE AVOCAT–ASPECTE PRACTICE ŞI DE

ETICĂ PROFESIONALĂ. CONTEMPORARY LEGAL INSTITUTIONS, 131.

Carr, D. (1999). Professional Education and Professional Ethics Right to Die or Duty to Live?

Journal of Applied Philosophy, 16(1), 33–46. https://doi.org/10.1111/1468-5930.00106

Horner, J. (2003). Morality, Ethics, and Law: Introductory Concepts. Seminars in Speech and

Language, 24(4), 263–274. https://doi.org/10.1055/s-2004-815580

Lasky, G. B., & Riva, M. T. (2006). Confidentiality and Privileged Communication in Group

Psychotherapy. International Journal of Group Psychotherapy, 56(4), 455–476.

https://doi.org/10.1521/ijgp.2006.56.4.455

Mac Iver, R. M. (1922). The Social Significance of Professional Ethics. The ANNALS of the

American Academy of Political and Social Science, 101(1), 5–15.

https://doi.org/10.1177/000271622210100103

Socaciu, E., Vică, C., Mihailov, E., & Mureșan, V. (2018). Etică și integritate academică.