Universal liric bacovian

George Bacovia, pe numele său adevărat George Vasiliu, s-a născut în septembrie 1881
la Bacău, tatăl său fiind comerciant. Pseudonimul Bacovia este preluat de la numele roman al
orașului Bacău. (asemenea lui T. Arghezi)

Principalele atitudini poetice sau stări sufletești specifice simbolismului bacovian sunt:
tristețea, spleenul, angoasa, oboseala psihică, disperarea, apăsarea sufletească, spaima,
degradarea psihică, dezolarea, toate fiind sugerate prin simboluri.
Plumb (1916), Scântei galbene (1926), Cu voi (1930), Comedii în fond (1936) Stanțe
burgheze (1946)
G. Bacovia se autodefinește ca fiind un poet decadent: ”Fiecărui sentiment îi corespunde o
culoare. Acum în urmă m-a obsedat galbenul, culoarea deznădejdei…În plumb văd culoarea
galbenă. Compușii lui dau un precipitat galben. Temperamentului meu îi corespunde această
culoare. După violet și alb am evoluat spre galben… Plumbul ars e galben. Sufletul ars e
galben. Plumbul apasă cel mai tare pe om… Cât privește despre mine am fost și rămân un
poet al decadenței”( interviu ” Viața literară-1929)

A. Temele fundamentale ale liricii bacoviene:

1. Lumea orașului de provincie, a târgului sufocant ilustrează o lume bolnavă, degradată fizic
și psihic. Mahalaua e populată de o lume ftizică a orașului aflat în ruină, în descompunere.
Abatorul, piețele pustii, parcurile sărăcăcioase reprezintă elemente ale unui univers citadin care
provoacă spaimă existențială.
2. Singuratatea (solitudinea) este o temă predilectă în lirica simbolistă, constituind și principala
componentă a degradarii și izolării spirituale: \"Singur, singur, singur,/ șntr-un han, departe-/
Doarme si hangiul,/ Străzile-s deșarte,/ Singur, singur, singur\". (\"Rar\")

3. Dragostea este un sentiment chinuitor, deprimant și sufocant, iar iubita este o fecioară palidă
care cântă la clavir muzică funebră, ori este descrisă cu accente pamfletare. Cel mult, femeia
reprezintă un refigiu, casa ei constituie un adăpost, un loc unde asprimile bolii și ale mizeriei
umane sunt alinate( ” Decembre”).

4. Natura se află sub puterea unor forțe distructive, fiind o stare de spirit, toate manifestările
exterioare ale acesteia simbolizând rezonanțe ale sufletului; de exemplu: ploaia sugerează
declinul lăuntric interior, copacii negri semnifică moarte spirituală
*Anotimpurile sunt obsedante și creează stări nevrotice: primavara este provocatoare de isterie,
iarna, cu zăpezi apocaliptice, asfixiază întreaga existență.
*Apa nu este izvor de viață, ca in lirica* eminesciană, ci un element distrugător de materie,
dezintegrator, provocând disperare și degradare psihică: \"Și parcă dorm pe scânduri ude,/ în
spate mă izbește-un val -/ Tresar prin somn, și mi se pare/ Că n-am tras podul de la
mal\"(\"Lacustră\")
5. Moartea este o obsesie fascinantă, o stare de disperare, de dezagregare a materiei, a ființei, a
existenței cosmice, senzația de funebru este permanentă în lirica bacoviană, fiind o componentă a
eului poetic, chiar și a sentimentului de iubire: \"Sunt câțiva morți în oraș, iubito,/ Chiar pentru
asta am venit să-ți spun;/ Pe catafalc, de căldura-n oraș,/ încet, cadavrele se descompun\".
(\"Cuptor\")

B. Arta poetică simbolistă se construiește prin procedeul corespondenței:

* Muzicalitatea este una dintre principalele modalități simboliste întâlnite în lirica bacoviană,
deoarece poetul percepe lumea la nivel auditiv (\"Natura scoate arpegii, acorduri, armonii, []
muzica sonoriză orice atom\"). Există o largă varietate artistică de sugerare a muzicalității, prin:
instrumente muzicale (clavirul, vioara, buciumul, talanga, țambalul, goarna, flașneta, piculina,
flautul, fluierul, lira, harfa); compoziții muzicale (simfonia, marșul funebru, valsul), zgomote
diverse, (foșnete, scarțâituri, trosnete, gemete, șoapte, suspine, oftaturi, tuse, pocnete, ecouri),
verbe auditive care exprimă disperarea, spaima, starea de nevroză (strig, gând, izbește, plouând,
se prabușesc, scarțâie) și muzicalitatea interioară a versurilor, realizată prin alternarea vocalelor
și a consoanelor (\"plumb\"), prin repetiția unor cuvinte (\"Copacii albi, copacii negri\"), versuri-
refren: \"Plouă, plouă, plouă/ Vreme de beție/ Și s-ascult pustiul/ Ce melancolie!/ Plouă, plouă,
plouă.\" {\"Rar\")

* Cromatica are profunde sensuri în definirea stărilor sufletești ale eului poetic, după cum însuși
G. Bacovia mărturisea: \"în poezie m-a obsedat totdeauna un subiect de culoare. Pictura
cuvintelor sau audiție colorată. Fiecărui sentiment îi corespunde o culoare\". Astfel, există un cod
al interpretării culorii bacoviene, între care verdele crud, rozul și albastrul sugerează starea de
neoza, violetul halucinația, doliul cosmic, albul inexistența, negrul și rosul simbolizeaza moartea.
Nicolae Manolescu a reliefat preferința obsesivă a lui G. Bacovia pentru anumite culori
sugestive: ,,Violetul, negrul, albul, rozul invadează lucrurile ca niște prezențe fizice, erodează
personajele sau le pătează. Poetul pare a aplica vopselele pe pânză direct din tub sau cu latul
cuțitului. Și aceste vopsele sunt câteodată halucinante prin intensitate. ”
* Olfactivul se regăsește ilustrat prin mirosuri puternice, uneori agresive, exprimate direct sau
sugerate (\"Cuptor\")