În numele Tatălui şi al Fiului şi al Sfântului Duh. Amin.

Iubiţi credincioşi, am ascultat astăzi citundu-se la Sfânta Evanghelie în duminica

aceasta, înainte de Înălţarea Sfintei Cruci pericopa evanghelică din Evanghelia după
Ioan capitolul 3, versetele 13 şi 17, care conţin o parte din convorbirea Mântuitorului cu
Nicodim. Să vedem în câteva cuvinte care este învăţătura pe care o extragem din aceste
cuvinte pe care le-am ascultat din Sfânta Evanghelie. Şi pentru ca să ne putem reaminti
mai bine le voi citi din nou. Sunt doar cinci versete.
„Şi nimeni nu s-a suit în cer, decât Cel care s-a coborât din cer, Fiul Omului, Care este
în cer. Şi după cum Moise a înălţat şarpele în pustie, aşa trebuie să Se înalţe şi Fiul
omului, ca tot cel ce se încrede în El să nu piară, ci să aibă viaţă veşnică. Căci Dumnezeu
aşa a iubit lumea, încât pe Fiul Său Cel Unul-Născut L-a dat, ca oricine crede în El să nu
piară, ci să aibă viaţă veşnică. Căci n-a trimis Dumnezeu pe Fiul Său în lume ca să
judece lumea, ci ca să se mântuiască prin El lumea.”
Care este învăţătura pe care o extragem din aceste cuvinte ale Sfintei Evangheliei? Ce
înţelegem noi prin aceste cuvinte? „Că nimeni nu s-a suit la cer decât Cel Care s-a
coborât din cer, Fiul Omului, Care este în cer.”
Înainte de învierea Mântuitorului nici un om nu s-a suit la cer. Toţi de la Adam şi până
la tâlharul de pe cruce, care a intrat primul în rai, toţi se duceau în adânc, în Şeol. Şi
acolo aşteptau izbăvirea Mântuitorului. Pentru că omul nu putea primi prin forţele lui,
prin faptele lui să se poată din nou curăţi şi izbăvi de păcat. De aceea spune Mântuitorul
„că nimeni nu s-a suit la cer decât Cel care s-a coborât”, adică Fiul Omului – Fiul lui
Dumnezeu, şi zice: „Care este în cer”. Ca să arate în felul acesta şi dumnezeirea Sa. Ca
om era pe pământ cu trupul, dar ca Dumnezeu era şi în cer şi peste tot. Iată cât de
important sunt aceste cuvinte ca să le înţelegem.
Ne aducem aminte, aşadar, că omul prin puterile lui proprii nu se poate mântui. Nu
există mântuire în afară de Iisus Hristos. Nu este mântuire în afară de Biserică.
Mântuitorul de multe ori a precizat acest lucru ca să-l putem înţelege. Şi a zis aşa: „dacă
nu veţi mânca trupul Fiului Omului şi nu veţi bea sângele Lui, nu veţi avea viaţă în
voi”[1]. Cine nu se împărtăşeşte cu Trupul şi Sângele Domnului nostru Iisus Hristos – şi
Sfânta Euharistie nu se găseşte decât în Biserică – nu poate să aibă viaţă în sine. Şi o să
vedeţi de ce.
„Şi după cum Moise a înălţat şarpele în pustie, aşa trebuie să se înalţe şi Fiul omului”.
După ieşirea din Egipt evreii au păcătuit înaintea lui Dumnezeu, iar Dumnezeu a trimişi
şerpi peste popor, şi cine era muşcat murea. Atunci Moise s-a rugat la Dumnezeu ca să
ierte poporul cel cârtitor. Şi Dumnezeu i-a spus lui Moise: „Fă-ţi un şarpe de aramă şi-l
pune pe un stâlp; şi de va muşca şarpele pe vreun om, tot cel muşcat care se va uita la el
va trăi”[2]. Înălţarea şarpelui în pustie pe stâlp nu-i decât o prefigurare a înălţării
Domnului nostru pe cruce, o prefigurare a răstignirii Domnului nostru Iisus Hristos pe
cruce. Aşa cum omul cum privea la şarpele înălţat şi se izbăvea de moartea aceasta
trupească, şarpele simbolizând pe diavol şi păcatul, tot aşa toţi care privesc la jertfa
Mântuitorului de pe cruce şi la sfânta cruce se izbăvesc de moartea păcatului.
Dumnezeu în multe feluri a prefigurat întreaga viaţă a Mântuitorului încă din Vechiul
Testament şi prin profeţi. Şi zice mai departe: „Ca tot cel ce crede în El să nu piară, ci să
aibă viaţă veşnică”.
Iată, aşadar, legătura dintre credinţă şi viaţa veşnică. Tot cel ce crede în Fiul Omului,
tot cel ce crede în Fiul lui Dumnezeu, Domnul nostru Iisus Hristos, acela are viaţă
veşnică. Dar vom vedea că nu este suficient numai să credem. Mai avem nevoie de harul
lui Dumnezeu care vine aici în Biserică prin Sfintele Taine, şi prin rugăciuni şi mai avem
nevoie şi de fapte bune. Sfântul Apostol Iacov spune aşa: „Credinţa fără faptă este
moartă”[3]. E bine să credem. Şi diavolii cred. Şi diavolii ştiu mai bine decât noi şi sunt
mai convinşi decât noi că Dumnezeu există, şi ştiu care este puterea lui Dumnezeu. Dar
nu-i ajută cu nimic această credinţă ca să se izbăvească şi să se mântuiască pentru că nu
au fapte bune. Nu vor să facă fapte bune.
Şi mai departe spune aşa: „Căci Dumnezeu aşa a iubit lumea, încât pe Fiul Său Cel
Unul-Născut L-a dat, ca oricine crede în El să nu piară ci să aibă viaţă veşnică”. Iată,
vedem că se repetă aceste cuvinte. „Ca oricine crede în El să nu piară, ci să aibă viaţă
veşnică”. Mai înainte a spus: „Cel ce crede în Fiul Omului”, iar acum spune: „Căci
Dumnezeu atât de mult a iubit lumea încât pe Fiul Său Cel Unul-Născut L-a dat, ca
oricine crede în El să aibă viaţă veşnică”. Şi vedem aici că se vorbeşte despre aceeaşi
Persoană. Fiul Omului, Domnul nostru Iisus Hristos – căci aşa se numea El înaintea
ucenicilor şi înaintea oamenilor – este Fiul lui Dumnezeu, Cel Unul Născut.
Nici o religie, nici o idee religioasă, nici o credinţă religioasă nu-l poate mântui pe om
în afara credinţei în Iisus Hristos. Există astăzi tot felul de idei, tot felul de concepţii. Că
toate religiile sunt la fel. Că toate religiile sunt bune. Că de fapt ne închinăm toţi la
acelaşi Dumnezeu. Este doar o părere omenească. Mântuitorul în alt loc spune aşa:
„Cine care nu cinsteşte pe Fiul, nu cinsteşte nici pe Tatăl care L-a trimis”[4]. Cine nu
cinsteşte pe Iisus Hristos, nu cinsteşte nici pe Dumnezeu Tatăl. Cine nu vrea să vină la
Hristos, acela stă departe de Dumnezeu.
Nu ne putem ridica la cer prin forțele proprii, Nu ne putem mântuii. În Vechiul
Testament, drepţii nu se puteau ridica la cer singuri prin forţele proprii, pentru că firea
lor nu era restaurată, nu era transformată, nu era refăcută. Şi acest lucru s-a întâmplat
prin jertfa Mântuitorului nostru Iisus Hristos. Iar firea noastră se reface aici în Biserică
prin împărtăşirea cu Sfânta Euharistie, cu Trupul şi Sângele Domnului şi bineînţeles
prin împărtăşirea de toate celelalte Sfinte Taine începând cu Sfântul Botez. Firea
noastră se transformă. Toate sunt importante. Dar gândiţi-vă cât de mare este Taina
Spovedaniei care ne curăţeşte de păcatele făcute după ce am fost botezaţi. Şi ne reface
Taina Sfântului Botez, reface starea sufletească, o curăţeşte. Dacă nu ar exista Taina
Sfintei Spovedaniei noi nu ne-am putea curăţi de toate aceste legături care ne ţin
permanent strânşi de pământ. N-am putea urca la cer. Dar când ne spovedim, prin
harul lui Dumnezeu, acest har dat special preoţilor, aici în Biserică, noi ne dezlegăm de
toate legăturile care ne ţin atraşi de pământ.
Iată, iubiţi credincioşi, cât de important este să înţelegem aceste lucruri, să le reţinem şi
să le transmitem mai departe. Şi să nu primim tot felul de idei sincretiste şi tot felul de
idei filosofice, cum că toate religiile sunt bune. Pentru că ne înşelăm.
 Şi ultimul verset este acesta: „Căci n-a trimis Dumnezeu pe Fiul Său în lume ca să
judece lumea, ci ca să se mântuiască prin El lumea”. Fiul lui Dumnezeu a venit în lume,
aşa cum am văzut ca să refacă starea noastră sufletească, ca să restaureze firea umană.
Prin Fiul lui Dumnezeu s-a restaurat firea umană. Dar noi ne împărtăşim de această
restaurare, care s-a întâmplat în persoana Domnului nostru Iisus Hristos, Fiul lui
Dumnezeu, prin împărtăşirea, cum spuneam cu Trupul şi Sângele Domnului nostru
Iisus Hristos. În felul acesta noi ne refacem. Acesta este cel mai mare medicament
sufletesc pe care Dumnezeu ni l-a lăsat. Vedeţi? Mântuirea nu este ceva juridic.
Dumnezeu nu a dat un decret aşa şi să zică: pentru că Fiul Meu a suferit, de acum toată
lumea să fie mântuită şi izbăvită. Aşa cum te duci la medic, medicul nu scrie pe reţetă
acolo că de mâine eşti sănătos şi gata nu mai eşti bolnav. Îţi dă un medicament. Îţi
prescrie o dietă şi aşa te faci sănătos. Tot aşa Hristos a murit şi ne-a dat medicamentele
duhovniceşti.
În încheierea acestei predici, vă rog să cinstiți Sfânta Cruce cu mare evlavie și să nu vă
luați după oamenii cei rătăciți de la adevărata și dreapta credință, care nu se închină
Sfintei și de viață făcătoarei Cruci a Domnului. Aceștia sunt oameni bolnavi la gândire și
la înțelegere și fii ai pierzării, prin care diavolul depărtează de la Biserica lui Hristos pe
cei slabi în credință și necunoscători ai Sfintei Scripturi și pe toți cei nelămuriți în
dreapta credință. Fugiți de acești oameni și de învățăturile lor, țineți minte că Biserica
cea dreptămăritoare este mama noastră duhovnicească, care v-a născut la viață nouă
prin apă și prin Duh și să nu vă rupeți de ea, căci Biserica este Trupul lui Hristos
(Efeseni 4, 5), ale cărui mădulare sunteți. Amin.