CURS NR. 2 – 03.03.

2021

OBIECTIVELE URMĂRITE ÎN
AMELIORAREA PLANTELOR

DISCIPLINA –AMELIORAREA PLANTELOR ŞI

PRODUCERE DE SĂMÂNŢĂ
AN III, SEMESTRUL II
 C A R A C T E R E L E URMĂRITE Î N
AMELIORARE PLANTELOR
CARACTERELE CALITATIVE sunt determinate de un
număr mic de gene (gene majore) şi prezintă un determinism
genetic simplu.
Caracterele monogenice, di- sau trigenice - reprezintă o problemă
de genetică mendelistă.
După introducerea genelor în populaţie, prin hibridare sau
mutaţie, comportarea lor va putea fi urmărită individual, conform
Legilor lui Mendel, putându-se estima, statistic cu precizie apariţia
diferitelor genotipuri.
 Din marele număr de caractere şi însuşiri care pot constitui
obiective de ameliorare, puţine au o determinare genetică simplă.
Exemple:
a. Prezenţa sau absenţa aristelor la cereale: 1-3 perechi de gene;
b. Ariste netede sau rugoase la orz: 1 pereche de gene;
c. Culoarea boabelor la mazăre (determinată de 1 pereche de
gene), culoarea boabelor la porumb etc.;
d. Forma boabelor la mazăre;
Tot un număr redus de gene dirijează unele aspecte ale
compoziţiei chimice a boabelor de porumb. Se cunosc,
astfel genele recesive:
i. opaque 2 şi floury 2: a căror prezenţa concomitentă în
genotip determină creşterea conţinutului de lizină şi
triptofan al proteinelor bobului;
 CARACTERELE CANTITATIVE sunt determinate de un
număr mare de gene (gene minore) şi prezintă o determinare
genetică polimeră – determinism poligenic.
Exemple:
a) capacitatea de producţie;
b) calitatea producţiei;
c) rezistenţa la ger;
d) rezistenţa la secetă;
e) rezistenţa la unele boli, etc.
În cazul tuturor caracterelor şi însuşirilor polimere,
amelioratorul nu mai poate urmări individual în descendenţă
comportarea fiecărei gene.
Metodele geneticii cantitative îi permit, însă să cunoască
eritabilitatea caracterelor, adică măsura în care acestea sunt
determinate genetic şi se transmit la descendenţi.
 În sens larg, heritabilitatea (h1) este exprimată prin raportul
dintre varianţa geneticăşi varianţa totală în F2.
În sens restrâns, heritabilitatea (h2) reprezintă raportul dintre
varianţa genetică pentru aditivitate şi varianţa totală. Răspunsul
genetic este direct proporţional cu eritabilitatea în sens restrâns.
OBIEC TIVE DE AMELIORARE
 Potenţialul (capacitatea) de producţie;
 Calitatea producţiei;
Rezistenţa la factorii biotici (boli şi
dăunători);
Rezistenţa la factorii abiotici (secetă,
iernare);
 Perioada de vegetaţie;
 Aptitudinea pentru recoltarea mecanizată;
Stabilitatea producţiei.
1.A M ELIORAREA PO T E N ŢIALULUI
DE PRODUCŢIE
⚫ Potenţialul de producţie reprezintă obiectivul
primordial în toate programele de ameliorare a plantelor.
⚫ Este un caracter cantitativ, cu un determinism
complex, poligenic (pentru determinarea acestui
caracter intervin multe gene,numite gene minore).
⚫ Producţia, fiind rezultatul activităţii vitale a întregului
organism al plantei, este influenţată într-o măsură mai
mare sau mai mică de aproape toate genele din
genotipul respectiv:
● fie că acestea controlează direct formarea
diferitelor componente ale producţiei;
● fie că influenţează indirect prin acţiunea lor
asupra creşterii, dezvoltării şi reacţiei la anumite condiţii de
mediu pedoclimatice.
 Capacitatea de producţie se examinează în toate
verigile procesului de ameliorare. În primele verigi (de la
câmpul de colecţie până la campul de control), unde
semănatul se face în rânduri, capacitatea de producţie se
examinează numai sub forma elementelor de
producţie.
În verigile avansate ale procesului de ameliorare (CC,
CCO, CCC), capacitatea de producţie se examinează şi sub
forma elementelor de producţie şi sub formă de
producţie realizată pe fiecare parcelă şi raportată la
hectar.
În aprecierea capacităţii de producţie a unui soi sau
hibrid se urmăresc o serie de caractere cantitative, cunoscute
sub denumirea de elemente de producţie, care variază de
la o plantă de cultură la alta.
 PRODUCŢIA
⚫ Este rezultatul interacţiunii dintre genotip şi
mediu (inclusiv tehnologia);
⚫ Este dificil de determinat din cauza
dificultăţii de a controla toate
stresurile posibile.
 2.A M ELIORAREA C A L ITĂŢ II
P R O DU C Ţ I E I
Calitatea este un obiectiv major vizat de amelioratorii
tuturor speciilor vegetale.
 Ameliorarea calităţii plantelor este complexă
şi relativ dificilă, datorită următoarelor aspecte:
 criteriile de calitate sunt foarte numeroase şi
variate, adesea relative ca evoluţie şi de aceea
amelioratorul trebuie să-şi de silinţa să intuiască cererile
viitorului;
 caracterele de calitate sunt determinate
cantitativ (determinism poligenic) şi deci
eritabilităţile lor sunt mici, datorită importanţei
efectelor de mediu.
 C AL I TATEA PRO D U S ELOR A G R I C O LE

⚫ Conţinutul în substanţe utile;

⚫ Valoarea nutritivă;
⚫ Pretabilitatea la prelucrare (industrială +..);
⚫ Calitatea
gustativă,estetică etc.;
⚫ Corespondenţa cu preferinţele consumatorilor
◦ Preocuparea pentru sănătate
◦ Reacţii afective la alimente

FOARTE ADESEA CERINŢELE SUNT COMPLEXE!

 CURS NR. 3 – 10.03.2021

OBIECTIVELE URMĂRITE ÎN
AMELIORAREA PLANTELOR
Partea a 2-a

DISCIPLINA –AMELIORAREA PLANTELOR ŞI

PRODUCERE DE SĂMÂNŢĂ
AN III, SEMESTRUL II
R E Z I S T E N Ţ A L A FACTORII BIOTICI

a) Ameliorarea rezistenţei la boli

b) Ameliorarea rezistenţei la
dăunători
a) Ameliorarea rezistenţei la boli

Bolile produc culturilor agricole pagube, atât din punct de

vedere al cantităţii, cât şi din punct de vedere al calităţii
producţiei, care pot ajunge, în unii ani, până la 50-70% din
recoltă şi chiar mai mult.
Rezistenţa la boli reprezintă un obiectiv major de
ameliorare şi este un caracter cu determinsm monogenic
sau poligenic, în funcţie de boala respectivă.

Crearea soiurilor şi hibrizilor rezistenţi şi introducerea

acestora în cultură constituie metoda cea mai economică
şi eficace de prevenire şi combatere a bolilor
plantelor.
Determinarea genetică a rezistenţei la boli

⚫ Întransmiterea rezistenţei la boli sunt

implicate 2 mari categorii de gene şi anume:
⚫ 1.oligogenele (gene majore)

⚫ 2.poligenele ( gene minore)

1.Oligogenele pot fi libere sau înlănţuite.
Oligogenele controlează rezistenţa verticală, sau
rezistenţă diferenţială.

Aceasta este o rezistenţă specifică şi se manifestă numai

faţă de anumite rase fiziologice ale agentului patogen.
Rezistenţa verticală imprimă un grad superior de
rezistenţă, dar se caracterizează prin instabilitate.

Rezistenţa specifică la anumite rase ale patogenului este

reglată de relaţia “genă pentru genă”
2.Poligenele sunt organizate în sisteme poligenice.
Ele controlează rezistenţa orizontală şi toleranţa.
Rezistenţa orizontală (rezistenţă de câmp) este
nespecifică sau generală şi este durabilă.
Rezistenţa nespecifică este, în general, un sistem de
protecţie complex.
Complexitatea ei oferă siguranţă şi durabilitate, dar
implică dificultăţi de acumulare,evaluare şi transfer.
ETAPELE N ECESARE AMELIORĂRII REZISTENŢEI
LA B OLI sunt:
1.depistarea surselor din germoplasma care posedă gene
pentru rezistenţă;
2.crearea unei variabilităţi genetice sporite în vederea
introgresiei genelor de rezistenţă, prin metode adecvate
culturii respective;
3. selecţia genotipurilor corespunzătoare obiectivului
urmărit şi obţinerea de linii rezistente la boli.
În câmp, pentru aprecierea rezistenţei la boli se
foloseşte sistemul de notare cu note de la 1 la 9;
nota 1 – nu există simptome de boli, deci plantele
sunt f.rezistente (FR);
nota 9 când plantele sunt atacate 100%, sunt
f.sensibile (FS)

În laborator / în seră, pentru

examinarea rezistenţei la boli se foloseşte –
infecţia artificială.
 b) A m eliorarea rezistenţei la
dăunători

⚫ Ameliorarea rezistenţei la dăunători a fost relativ

neglijată atât din cauza variabilităţii genetice mai reduse
la atacul insectelor, cât şi datorită existenţei mijloacelor
chimice de protecţie; aşadar, rezultate spectaculoase prin
metodele clasice nu s-au înregistrat.
⚫ În schimb, au fost obţinute plante modificate genetic
rezistente la atacul insectelor prin intermediul
tehnicilor de inginerie genetică.
Antibioza - acţiunea negativă a plantei gazdă asupra
dezvoltării dăunătorului.
Este afectată dezvoltarea dăunătorului, fie prin reducerea
prolificităţii,fie prin reducerea dimensiunilor corpului.

Toleranţa - capacitatea plantei de a se reface în urma atacului

dăunătorului.
 a) Ameliorarea rezistenţei la secetă

⚫ Rezistenţa la secetă este un obiectiv de bază

în toate programele de ameliorare.

⚫ Esteo însuşire genetică complexă (cantitativă)

şi este controlată de gene multiple.
⚫ La fel ca şi rezistenţa la ger, rezistenţa la secetă este
o însuşire fiziologică.
⚫ Reglajul osmotic este principalul mecanism
(fiziologic) al toleranţei plantelor la stresul abiotic (secetă,
ger, salinitate), iar prolina liberă este unul din
aminoacizii liberi care contribuie la reglajul osmotic al
plantelor în condiţii de stres.
⚫ În condiţii de stres hidric creşte conţinutul în
prolină liberă, iar genotipurile rezistente
acumulează mai rapid şi mai multă prolină
comparativ cu cele sensibile.
⚫ O altă componentă a toleranţei plantelor la secetă, folosită
mult în ultimul timp este stabilitatea membranelor
plasmatice care poate fi determinată cu uşurinţă prin
testul conductometric.
⚫ S-a stabilit că formele cu o mai bună rezistenţă la
secetă se caracterizează prin: ⦁ viteză mai mică de
deshidratare a frunzelor; ⦁ un conținut ridicat de
clorofilă, acid ascorbic, zahăr, substanţă uscată și
apă legată.
⚫ La culturile de t-nă (cereale păioase) – un efect al
secetei este şiştăvirea boabelor (când seceta survine în
timpul maturării boabelor).
⚫ Fazele critice pentru apa la plante (cu precădere la
speciile de primăvară) sunt la înflorit şi la umplerea
boabelor.
 CURS NR. 4 – 31.03.2021

OBIECTIVELE URMĂRITE ÎN
AMELIORAREA PLANTELOR
Partea a 3-a

DISCIPLINA –AMELIORAREA PLANTELOR ŞI

PRODUCERE DE SĂMÂNŢĂ
AN III, SEMESTRUL II
 A M E L I O R A R E A STABILITĂŢII
RECOLTELOR

Alături de capacitatea de producţie, stabilitatea

recoltelor, în condiţii diferite de mediu, constituie
unul dintre obiectivele de bază ale ameliorării
plantelor.
Este un caracter complex,cu determinism poligenic
(gene minore).
 Ce reprezintă stabilitatea recoltelor?

Stabilitatea este determinată în cea mai mare măsură

de complexul rezistenţelor faţă de condiţiile
nefavorabile de mediu care pot fi întâlnite în zona de
cultură (ger,secetă,arşiţă,boli etc.)
Ea este şi rezultatul capacităţii de adaptare a soiului
sau hibridului la micile fluctuaţii ale condiţiilor de
mediu şi capacităţii sale de a compensa pierderile
suferite în perioade mai puţin favorabile prin
valorificarea mai eficientă a perioadelor cu condiţii
favorabile.
Această capacitate a organismelor sau populaţiilor de a-şi
păstra echilibrul fiziologic, având performanţe stabile în
diferite condiţii de mediu este denumită homeostazie.
Un rol decisiv în asigurarea păstrării performanțelor unui
soi sau hibrid îl are diversitatea genetică.
În acest scop, este de dorit ca obiectivul ameliorării să nu
fie crearea unui singur tip de cultivar (grâu, soia, fasole etc.), ci
obţinerea mai multor tipuri fiziologice contrastante,
diferite ca precocitate, mod de formare a recoltei etc.,
care să reacţioneze diferit la variaţia condiţiilor de mediu.
⚫ Creşterea stabilităţii producţiilor de la un an
la altul este posibilă prin crearea şi
introducerea în cultură a unor soiuri care să
combine un potenţial de producţie ridicat şi o
rezistenţă bună la condiţiile de stres biotic şi
abiotic.
 CAUZELE DIFERENŢELOR DE
STABILITATE ALE SOIURILOR

⚫ Diferenţe în reacţia la boli;

⚫ Diferenţe în rezistenţa la cădere;
⚫ Diferenţe în rezistenţa la stresuri abiotice;
⚫ Diferenţe de precocitate;
⚫ Etc.
 AMELIORAREA PRECOCITĂŢII
⚫ Precocitatea este un obiectiv tradiţional în ameliorarea
plantelor. Având o determinare genetică relativ
simplă şi un coeficient de ereditate ridicat, selecţia
formelor cu precocitate dorită se face uşor din generaţiile
timpurii.
⚫ Soiurile şi hibrizii timpurii evită perioadele de secetă
și de răspândire masivă a diferitelor boli şi dăunători,
între rezistenţă (la agenţii patogeni şi insecte) şi
precocitate existând o corelaţie pozitivă.
⚫ Între precocitate şi capacitatea de producţie există o
corelație negativă.
Ameliorarea pentru precocitate nu trebuie să constituie
însă, un scop în sine, ci un mijloc de adaptare a
cultivarelor la anumiţi parametri ecologici şi agrotehnici.

Important este să se obţină producţiile cele mai

ridicate, din punct de vedere cantitativ şi calitativ, pentru
perioada de vegetaţie dată.

La grâu, ca şi la celelalte plante de cultură, lungimea perioadei

de vegetaiie corelată cu particularităţile zonei de cultură şi cu
cerinţele producţiei constituie un element important al
strategiei realizării unor producţii mari şi stabile.
 A P T I T U D I N E A PENTRU
RECOLTAREA M E C A N I Z A T Ă

Rezistenţa la cădere
Rezistenţa la scuturare
Alte însuşiri.

Scuturarea apare doar la supracoacere, dar în condiţii de

temperaturi ridicate şi secetă poate apărea mai devreme.
 Rezistenţa la cădere

Căderea plantelor micşoreaza considerabil

producţia, depreciază calitatea seminţelor,
favorizează atacul bolilor, duce la neuniformizarea
maturităţii plantelor şi împiedică recoltarea
mecanizată.
La floarea-soarelui, acest fenomen poate fi
cauzat de fragilitatea zonei inferioare a tulpinii,
datorită slabei dezvoltări a ţesuturilor mecanice,
care provoacă frângerea sau îndoirea plantelor la
bază, şi de existenţa unui sistem radicular slab
dezvoltat şi superficial, care poate fi uşor dislocat.
La mazăre un accent deosebit, se pune pe
crearea de soiuri de tip “aphila” (Mona,Aurora) ,
ce prezintă rezistenţă genetică la cădere,
permiţând recoltarea mecanizată într-o singură
fază,direct din lan.

La soia, un mijloc de îmbunătăţire a rezistenţei la

cădere şi implicit a producţiei este reducerea
înălţimii plantei, prin reducerea distanţei
între noduri, ceea ce conferă acestor genotipuri
un grad sporit de rezistenţă la cădere.
 A P T I T U D I N E A PENTRU
RECOLTAREA M E C A N I Z AT Ă L A FASOLE

●uniformitatea plantelor în privinţa perioadei de înflorit şi

de maturitate;
● înălţimea de inserţie a primelor păstăi de la baza
plantelor (>20 cm faţă de nivelul solului);

● rezistenţa la cădere:
●rezistenţa la scuturare
●rezistenţa la spargerea boabelor
 CURS NR. 5
07.04.2021

METODE DE AMELIORARE
(I)

DISCIPLINA –AMELIORAREA PLANTELOR ŞI PRODUCERE DE

SĂMÂNŢĂ,
AN III, SEM. II
 METODE DE AMELIORARE

DEFINIŢIE

Metodele de ameliorare reprezintă activităţi

fundamentate ştiinţific, prin care se urmăreşte
îmbunătăţirea genotipului, astfel ca acesta să se
manifeste prin apariţia de caractere fenotipice
valoroase la nivelul unei populaţii stabile, denumite
soi sau cultivar.
 HIBRIDAREA
DEFINIŢIE
Hibridarea (de lat. hybrida – din sânge amestecat), ca metoda
de ameliorare, consta în producerea de genotipuri noi prin
încrucişarea între indivizi aparţinând unor soiuri, rase, specii sau
chiar genuri diferite.
Prin încrucişare se asigură combinarea într-un singur genotip a
diferitelor caractere şi însusiri valoroase, de la doua sau mai multe
forme parentale.
 În vederea obţinerii unui material biologic valoros prin
hibridare, trebuie:
♦ să fie precizate obiectivele urmărite în programul de
ameliorare.
♦ să fie cunoscute însuşirile ereditare ale genitorilor şi
mecanismele de transmitere a acestora în descendenţă; studiul
amănunţit al materialului iniţial se face în câmpul de colecţie de
unde se aleg genitorii pentru încrucişări.
♦ să fie cunoscute morfologia florii, biologia înfloritului şi a
fecundării, coincidenţa perioadei de înflorire la genitorii
respectivi.
Formele parentale trebuie să prezinte cât mai puţine
caractere negative, iar caracteristicile care lipsesc unui genitor
să fie compensate de celălalt.
Hibridarea se poate realiza în câmp sau în spaţii protejate
cu climat dirijat (seră, fitotron, casă de vegetaţie).
DUPĂ GRADUL DE ÎNRUDIRE A FORMELOR
PARENTALE
DUPĂ MODUL DE PARTICIPARE A GENITORILOR
 3. Hibridare ciclică (top-cross): sistem de hibridare în care
mai multe forme parentale se încrucişează cu un polenizator comun
numit şi tester.
Numărul total de combinaţii hibride în cazul hibridării
ciclice este dat de formula: N = n-1, n = numărul genitorilor folosiţi;
N=5-1= 4
Se foloseşte cu precădere la speciile alogame
Este metoda pentru stabilirea capacităţii combinative
generale.
Capacitatea combinativă generală= reacţia pe care o manifestă
liniile consangvinizate la încrucişarea cu un partener comun (tester),
exprimată prin vigoarea hibridă în prima generaţie.
5. HIBRIDAREA REGRESIVĂ SAU BACKCROSS
 CURS NR. 6
14.04.2021

METODE DE AMELIORARE
(II)

DISCIPLINA –AMELIORAREA PLANTELOR ŞI PRODUCERE DE

SĂMÂNŢĂ,
AN III, SEM. II
 MUTAGENEZA

Variabilitatea materialului genetic reprezintă sursa principală a

evoluţieispeciilor.
Se disting doua categorii de modificari ereditare, şi anume
recombinărilegenetice (hibridare) şi mutaţiile.
In cazul mutaţiilor se produce o restructurare calitativă şi
cantitativă profundă a materialuluigenetic.
Alături de hibridare, mutageneza reprezintă o metodă de bază
în sporirea variabilităţiigenetice.
 DEFINIŢIE,TERMINOLOGIE
Mutageneza este metoda de ameliorare în care se
valorifică efectul agenților mutageni asupra materialului
genetic al plantelor și anume mutația. In sens larg, mutația
poate fi definită ca o modificare a materialului genetic, care nu
este provocata de recombinarea genetică sau de segregare.
MUTANT – individul care se deosebeşte de tipul iniţial
(sălbatic) printr-o schimbare datorită unei mutaţii.
AGENŢI MUTAGENI - factorii fizici sau chimici
care provoacă mutaţiile.
MUTAGENEZA - procesul de inducere a mutaţiilor.
Gena odată schimbată prin mutaţie se transmite în acest fel la
descendenţi, fiind însă susceptibilă ea însăşi la alte mutaţii.
 I. Factori mutageni fizici
A. RADIAŢII IONIZANTE:
a) radiaţiile electromagnetice: razele X şi razele gamma;
b) radiaţiile corpusculare: raze beta, alfa, protonii,
neutronii, particule grele).

Dintre acestea, cele mai puternice sunt radiaţiile

electromagnetice care au o lungime de undă mică şi o putere de
penterare foarte mare, producând fenomene de ionizare.
 B. Radiaţii neionizante - UV
● Efectul mutagen maxim îl au radiaţiile UV cu lungimea de
undă de 258 nm, deoarece spectrul de absorbţie a ADN corespunde
cu această lungime de undă.

● Radiaţiile UV nu au proprietăţi ionizante, dar în contact cu

materialul genetic, îi transferă acestuia suficientă energie, astfel încât UV
pot induce, la interacţia cu moleculele de ADN, tautomerizări (erori
de împerechere între bazele azotate).

Cele mai sensibile nucleotide la acţiunea radiaţiilor UV sunt

cele ce
conţin baze pirimidinice.

► Doza de radiaţii folosită şi timpul de acţiune variază în funcţie de

specia testată, iar simplitatea echipamentului necesar şi efectele obţinute
in vitro, fac din iradierea cu UV principala modalitate de inducere a
mutaţiilor la microorganisme.
 II. Factori mutageni chimici
A. Analogii bazelor azotate (derivati purinici şi pirimidinici)

● sunt compuşi asemănători bazelor azotate normale, astfel că, în

cursul proceselor de replicare ei le pot înlocui producând erori de
împerechere şi deci mutaţii punctiforme.

B. Agenţi alchilanţi

● grupul de substanţe chimice cu efectele mutagene cele mai

puternice, asemănătoare din acest punct de vedere cu radiaţiileionizante.
Exemple: iperita, etil metan sulfonatul (EMS), dimetil sulfatul
(DMS), nitrozo-guanidina (NTG) etc.
C. Izotopi radioactivi
D. Alţi agenţi mutageni chimici

●acidul nitros;
●hidroxilamina;
●coloranţi;
● colchicina etc.

Colchicina poate inhiba formarea fibrelor fusului de

diviziune sau poate bloca migrarea cromozomilor ataşaţi la
fibrele fusului în cursul mitozei sau meiozei.
Ca urmare, celulele nu se mai divid dar numărul de
cromozomi creşte (se dublează), rezultând astfel celule
poliploide.
 MUTAŢIILE ŞI UTILIZAREA LOR ÎN
AMELIORAREA PLANTELOR

Apariția de mutații induse poate fi valorificată în două moduri:

a) unele dintre mutațiile induse sunt atât de valoroase, încât
pot fi folosite direct ca puncte de pornire pentru soiuri valoroase;
b)alte mutante induse pot fi valorificate numai ca părinți în
procesul de hibridare.
 Ce este o mutaţie utilă?

Orice schimbare mutaţională într-un

caracter care poate avea utilizare practică:

1. îmbunătăţirea calităţii şi cantităţii producţiei;

2. talie redusă;
3. rezistenţă ridicată la cădere;
4. rezistenţă la boli;
 CURS NR. 7
21.04.2021

METODE DE IZOLARE A
GENOTIPURILOR VALOROASE
-SELECŢIA-

DISCIPLINA – AMELIORAREA PLANTELOR ŞI PRODUCERE DE

SĂMÂNŢĂ
AN III, SEM. II
 SELECȚIA Î N C ON DI Ț I I D E
A U T O F E C U N D A RE

Autofecundarea poate avea loc în mod natural la

speciile autogame, sau poate fi efectuată artificial la
speciile alogame prin consangvinizare.

În condiții de autofecundare, obiectivul selecției este de

a izola genotipuri valoroase homozigote.
 M E T ODE D E SELECŢIE L A PLANTELE
AUTOGAME

⚫ Selecţiaindividuală cu o singură alegere

⚫ Metoda masală (bulk - method)
⚫ Metoda Pedigreului (pedigree-method)
⚫ Metoda descendenţelor unei singure
seminţe (Single-seed Descent)
 1. Selecţia individuală cu o singură alegere
(nerepetată)

Se aplică atunci când materialul iniţial este format din soiuri sau
populaţii locale, alegându-se plante elită o singură dată. Se reţin numai
descendenţelevaloroase.
Condiţia esenţială în cazul aplicării acestei metode, este ca indivizii
ce compun populaţia să fie homozigoţi, altfel spus, fiecare plantă să
asigure o descendenţă stabilă, să nu segrege.
Selecţia individuală cu o singură alegere la populaţiile naturale
ale plantelor autogame este superioară selecţiei în masă, deoarece
permite o mai bună separare a variaţiilor genetice de cele provocate de
mediu.
 2. Metoda masală (bulk - method)
(Selecţia în populaţii hibride avansate)

Metodă de ameliorare la plantele autogame, care

constă în cultivarea populaţiilor hibride în primele 5
generaţii în amestec, fără selecţie artificială, urmând ca
alegerea individuală să se execute în F6-F10, când
homozigoţia indivizilor din populaţie este aproape
completă.
Metoda este simplă şi are avantajul că, în timpul
celor 5- 6 generaţii de cultivare în amestec, selecţia naturală
tinde să sporească procentajul formelor adaptate condiţiilor
locale, ceea ce măreşte probabilitatea extragerii unor elite
corespunzătoare acestor condiţii.
 3. Metoda Pedigreului (pedigree-method)
(Selecţie genealogică)

Metodă de ameliorare la plantele autogame care

constă în alegerea individuală repetată a elitelor, începând
din primele generaţii de segregare (F2), însoţite de
urmărirea riguroasă a descendenţelor şi a genealogiei
acestora.
AVANTAJUL acestei metode constă în faptul că
permite identificarea mai timpurie a genotipurilor
valoroase, care chiar dacă nu sunt complet homozigote,
oferă şanse sporite de a produce în descendenţă genotipuri
homozigote superioare.
Se repetă alegerea elitelor până la realizarea
homozigoţiei.
 4. Metoda descendenţelor unei singure
seminţe (Single-seed Descent)

Este o metodă de fixare rapidă a genelor la

liniile autogame, cu ajutorul ei se obţine un
grad înalt de homozigoţie, menţinându-se în
acelaşi timp la maxim variabilitatea genetică.
 SELECŢIA ÎN CONDIŢII DE AUTOFECUNDARE
LA PLANTELE ALOGAME

Autopolenizarea forţată a plantelor alogame se numeşte

consangvinizare.
La plantele alogame, autopolenizarea, producând creşterea
homozigoţiei, are uneori efecte negative.
Efectul caracteristic al consangvinizării la organismele cu
fecundare încrucişată este reducerea mai mult sau mai puţin pronunţată
a vigorii, adică apariţia fenomenului de depresiune de
consangvinizare.
Cu toate acestea, consangvinizarea este una dintre metodele de
bază în ameliorarea plantelor alogame, datorită faptului că permite
izolarea de genotipuri homozigote, deci stabile, care pot fi utilizate în
producereade hibrizi.
SELECŢIA ÎN CONDIŢII DE
FECUNDARE STRĂINĂ
(LA PLANTELE ALOGAME)
 Descendenţa unei plante elită la autogame se numeşte linie.
Descendenţa unei plante elită la alogame se numeşte familie.
Selecţia la plantele alogame, are, din punct de vedere genetic,
două caracteristiciesenţiale:
● în cazul polenizării străine prin extragerea elitelorse
controlează numai genotipul matern, în timp ce forma paternă rămâne
necunoscută, deci posibilităţile de control asupra genotipului
descendenţei sunt mai reduse.
● datorită fecundării străine genele diferiţilor indivizi din
populaţie se recombină din nou în fiecare generaţie, astfel că fixarea
genelor favorabile are loc încet.
Acest fapt permite, însă o acumulare treptată a genelor, care poate
duce la un progres mai îndelungat şi mai substanţial decât fixarea
rapidă a genelor.
 1. SELECŢIA ÎN MASĂ
Este o metodă de ameliorare ce constă în alegerea unor
plante elită, din cadrul unui material iniţial, pe baza caracteristicilor
fenotipice valoroase.
După analiză, seminţele elitelor reţinute se amestecă.
În scopul obţinerii unor descendenţe superioare, în
câmpul de alegere înainte de înflorit, se efectuează eliminarea
tuturor plantelor necorespunzătoare fenotipic.
Se asigură izolarea în spaţiu a câmpului de alegere faţă
de alte culturi din cadrul aceleiaşi specii

Selecţia în masă ia în consideraţie numai genitorul femel

(polenizarea nu este controlată), ceea ce face ca procesul de
ameliorare să fie lent şi limitat.
Selecţia în masă a avut o eficacitate ridicată în
acumularea genelor pentru caractere cantitative uşor identificabile,
ca precocitatea , compoziţia chimică etc.
 2. SELECŢIA PE FAMILII

Constă în alegerea plantelor elită din interiorul familiei

respective şi aceste plante elită se polenizează tot cu liniile aceleiaşi
familii.
Familiile care provin din elite diferite nu se amestecă, ci se
urmăresc individual.

3. SELECŢIA PE GRUPE DE FAMILII

Constă în aceea că descendenţii mai multor plante elită

care au trăsături comune (diferite caractere morfologice,
fiziologice)se amestecă,formândgrupedefamilii.
 SELECŢIA PE FAMILII poate fi aplicată fie după
varianta “un calatidiu pe rând” (“un ştiulete pe un
rând”), fie “o jumătate de calatidiu pe rând” (“o jumătate
de ştiulete pe rând”).
În cazul aplicării primei variante se asigură
izolarea în spaţiu a diferitelor familii încă din primul
an şi se efectuează selecţia negativă.
În cazul variantei “o jumătate de calatidiu pe
rând”, izolarea în spaţiu a grupelor de familii şi
eliminarea plantelor necorespunzătoare, se realizează
în anul al doilea când se însămânţează restul
seminţelor de la elitele care s-au dovedit valoroase în
primul an.
 4. Selecţia recurentă
DEFINIŢIE: Selecţia recurentă este metoda de
ameliorare ce constă în alternarea selecţiei în condiţii
de autofecundare cu încrucişarea între cele mai bune
linii alese.

Selecţia recurentă include cicluri alternative

de selecţie şi încrucişare, urmărindu-se creşterea
frecvenţei genelor sau a combinaţiilor de gene
favorabile şi menţinând, în acelaşi timp, o mare parte
din variaţia genetică în populaţiile care se ameliorează.

Fiecare ciclu de selecţie recurentă necesită

autofecundarea şi evaluarea plantelor alese şi
încrucişarea descendenţelor plantelor
autofecundate superioare, în vederea producerii
seminţei pentru următorul ciclu de selecţie.
 Prin această metodă se obţine, în primul rând o izolare
rapidă a genotipurilor prin autopolenizare (ceea ce
asigură eficienţa selecţiei) , iar în al doilea rând,
recombinarea genelor despărţite prin segregare pentru a
forma genotpuri superioare, ceea ce asigură un progres
continuu.
Selecţia recurentă este o metodă foarte eficientă de
ameliorare a porumbului hibrid, a florii-soarelui hibride, în
special pentru crearea de surse de gene pentru diferite
obiective: creşterea productivităţii, a conţinutului de ulei, a
rezistenţei la boli, insecte, secetă şi alţi factori de stres.
Selecţia recurentă poate fi utilizată cu succes şi
pentru ameliorarea capacităţii combinative a liniilor
consangvinizate de floarea-soarelui, porumb etc.
 CURS NR. 8. – 28.04.2021

ALTE METODE DE AMELIORARE

DISCIPLINA – AMELIORAREA PLANTELOR ŞI PRODUCERE DE

SĂMÂNŢĂ
An III, Sem. II
 HETEROZISUL
În populațiile naturale ale multor specii de plante,
heterozigoții sunt superiori homozigoților din punct de
vedere al vigorii și capacității de adaptare și de
reproducere.
Folosirea în ameliorare a fenomenului de superioritate
a heterozigoților, numit heterozis, constituie una dintre
cele mai importante aplicații ale geneticii în agricultură.
DEFINIȚIE: Heterozisul este fenomenul de superioritate
a organismelor hibride față de formele parentale, din
punct de vedere al vigorii generale, adaptabilității și
capacității de producție.
Sin. – vigoare sporită
Se manifestă în prima generație hibridă (F1).
 Tipuri de heterozis

1. Heterozis somatic, care afectează caracterele vegetative

ale plantei.
2. Heterozis reproductiv, care afectează capacitatea de
reproducereşideciproducţiadeboabe.
3. Heterozis adaptativ, care se referă la capacitatea de
adaptareaorganismelorladiferitecondiţiidemediu.
O importanţădeosebită o are heterozisul reproductiv,
care poateduce,laplanteleagricole,laobtinereadeproducţiicu
30- 40%maimaridecâtproducţiileformelorparentale.
 Heterozisul se întâlneşte atât la speciile alogame, cât şi la
speciile autogame, însă este mai pronunţat la alogame.
O manifestare deosebit de puternică a heterozisului apare la
încrucişarea între LC, obţinute la plantele alogame.

La plantele autogame, heterozisul, deşi în medie mai redus ca

intensitate, poate produce sporuri de producţie atingând, de
exemplu,pentruunelecombinaţiilagrâu30-40%.
 Cea mai completă folosire a fenomenului heterozis se realizează prin
cultivareaîn producţie a hibrizilorsimpli F1.
LC x LC ---HS ---pl alogame
HS x HS---HD
HS realizează un procent de heterozigoţie de 100%, ceea ce le asigură
folosirea la maxim a superiorităţiiheterozigoţiei.
Hibrizii dubli au un heterozis mai scăzut decât HS parentali din cauza
segregării care are loc la producerea gameţilor celor 2 hibriziparentali.
Atât HS, cat si HD nu se cultivă decât în prima generaţie,
deoarece în generaţiile următoare scade producţia din cauza segregării şi
homozigotării.
TIPURI DE POLIPLOIZI
ANEUPLOIDIA
ANDROSTERILITATEA
 CURS NR.9 – 26.05.2021
METODE MODERNE DE AMELIORARE

SELECŢIA ASISTATĂ DE MARKERI

MOLECULARI

DISCIPLINA – AMELIORAREA PLANTELOR ŞI PRODUCERE DE SĂMÂNŢĂ

AN III, SEM. II
 DEFINIŢIE

MAS - este un proces de selecţie indirectă unde caracterul

de interes este selectat nu pe baza aspectului exterior al
caracterului în sine (pe baza fenotpipului), ci cu ajutorul unui
marker genetic din apropierea caracterului (genei) de pe
ADN . (Marker assisted selection – MAS)

Încrucişări în seră Backross-uri în câmp

 AvantajeleMAS
1. Pot fi identificate genotipuri cu performanţe superioare în
generaţii timpurii;
2.Prezintă capacitatea de selecţie pentru alele recesive sau
trăsături mascate;

3. Pot fi înlocuite metodele costisitoare de screening;

4.Este rapidă.
 Metoda indirectă de selecţie cu ajutorul markerilor
moleculari este preferabilă selecţiei directe în unele situaţii,
cumarfi:
√ identificarea indivizilor în stadii timpurii de creştere şi
dezvoltare, pentru backcross sau pentru programele de
ameliorareaunorpopulaţii;
√în cazul unor caractere ereditare care implică mai mulţi
loci(QTL);
√selecţia pentrumaimultecaractere
 CE ESTE MARKERUL GENETIC?

Un marker genetic poate fi orice regiune din genom în

care există o variaţie detectată care poate face diferenţa între
indiviziiuneipopulaţii.
Diferenţa care apare rar este numită mutaţie, iar o
diferenţăcareaparefrecventestenumităpolimorfism.
Sistemeledemarkerisuntanalizatepebazaadouăcriterii:
a)conţinutuldeinformaţii;
b)proporţiademultiplex.
 Informativitatea unei clase de markeri este reprezentată de
uşurinţamarkerilordeadetectapolimorfismulîntredoiindivizi.
Heterozigoţiaesteunbunindicatoralîncărcăturiideinformaţii.Ea
estedefinităcaprobabilitateacaceledouăaleleluatela întâmplare dintr-
opopulaţiesăpoatafidistinse,utilizândunmarkermolecular.
Proporţiademultiplexestedefinităcafiindnumăruldeloci(benzi)
analizaţisimultanperexperiment(pegel).
Proporţiademultiplexşi heterozigoţiareprezintăindicelede marker
(MI)
 Utilizarea markerilor se bazează pe polimorfismul existent
în populaţiilenaturale,carepoateficlasificatîntrei
categorii:
- desecvenţă
- deinserţie/deleţie
- denumăr al unităţilor care serepetăîn regiunile cuADN
repetitiv.
 Din punctdevederegenetic, sepoateconsideracăexistămarkeri
cu specificitate delocusşi codominanţişi markerifără specificitate de
locusşidominanţi.
Unlocus reprezintă poziţia ocupatădeogenăsau unsegmentde
ADN la nivelul unui cromozom, iar o alelă reprezintă una dintre
variantele unei gene care se găsesc la acelaşi locus, afectează acelaşi
caracter fenotipic şi care se deosebesc între ele prin polimorfismul
secvenţeidenucleotide.
 Markeriidominanţipotfiutilizaţipentrustudiuldiversităţiispeciilor,
pentruclonareapoziţionalăşipentrualcătuirearapidăahărţilorgenetice,
maialeslaspeciilemaipuţinstudiate.
Markerii codominanţi se folosesc pentru realizarea hărţilor
genetice, pentru cartografierea comparată, pentru cartografierea
genelorcuefectecantitative(QTL).
Înfuncţiedetehnicautilizată, markeriiADNpotfi clasificaţi în
douăcategorii:
- markeripebazădehibridizare
- markeripebazădePCR.
 Un marker molecular (ADN) ideal ar trebui să
îndeplinească următoarele proprietăţi:
- polimorfismnativ ridicat;
- codominant pentru a putea determina statutul de
homozigot sau heterozigot al organismelor
diploide;
- apariţia frecventă în genom;
- comportarea selectivă neutră la condiţiile de mediu
şi la cele impuse de analizele genetice;
- disponibil;
- testarea uşoară şi rapidă;
- posibilitatea mare de reproducere a determinărilor.
Un marker ADN care să îndeplinescă toate aceste condiţii
este dificil de găsit, dar în funcţie de tipul de studiu care
urmează să se facă, se alege un marker adecvat.
 Markerii trebuie să fie
la o distanţă foarte mică de locii ţintă!

• Markerii ideali ar trebui să fie la o distanţă de sub 5 cM

faţă de gena sau genele (QTL) ţintă
Marker A

QTL
5 cM
95%

Marker A Marker B

~99.5%
QTL
5 cM 5 cM

• Utilizând o pereche de markeri ce flanchează gena de

interes poate creşte eficienţa selecţiei, dar cresc şi
costurile şi timpul
 CE ESTE REACŢIA PCR?

Este un procedeu rapid de amplificare enzimatică in vitro a

unui segment specific de ADN.

CARE SUNT COMPONENTELE REACŢIEI PCR?

1. Matriţa de ADN – un segment dublu catenar de ADN ce

urmează a fi amplificat
2. Primeri – secvenţe scurte monocatenare de ARN
3. Enzima ADN polimeraza (component proteic)
4. 4 dezoxinucleotide trifosforice dTTP, dGTP, dATP, dCTP
5. Un tampon de reacţie cu săruri (MgCl2,KCl, Tris HCL pH8,4
6. Ulei mineral steril
 CARE SUNT ETAPELE REACŢIEI PCR?

Într-o reacţie P C R există o alternanţă de 3 temperaturi controlate,

care sunt repetate în 25 – 50 cicluri:
1. DENATURAREA

60 secunde - 94 grade C
 2. Renaturarea (prinderea primerilor)

Primer„sens”(forwardprimer)ceseprindedesecvenţacomplementară,în
sensulregiuniicevafiamplificată.
Primer„antisens”(reverseprimer),ceseleagăînjosulregiunii.

60 secunde - 60 grade C
 3. Extensia

2 minute - 72 grade C
Această temperatură este optimă pentru activitatea ADN polimerazei
(copiaza catena- matrita de ADN, adauga dNTP)
 I. MARKERI PE BAZĂ DE PCR

RAPD (RandomamplifiedpolymorphicDNA= polimorfismulADN

amplificatcuprimeri randomici)

Această tehnică presupune utilizarea unor primeri arbitrari (cu

lungimea de 10 nucleotide) pentru amplificarea unor fragmente de
ADNfaţădecaremanifestăcomplementaritate.
Produşii de amplificare sunt analizaţi prin separarea
electroforeticaîn sistemorizontalîngeldeagarozăşi secoloreazăcu
bromurădeetidium.
Markerii RAPD pot fi utilizati şi în determinarea distanţei
geneticedintreindiviziiînrudiţi.
Metoda RAPD constituie un instrument valoros în analizele
biologieimoleculare,maialespentrucartareaşiamprentareagenetică.
AVANTAJE
-detecţianeradioactivă;
- nunecesităinformaţiiîn prealabildespresecvenţadeADN
dingenom;
- suntutilizaţi camarkeriuniversali pentru oricegenom;
- utilizează ocantitate micădeADNgenomic;
- detectareamultiplăapolimorfismului;
- simplitateexperimentală;
- nunecesităechipamentescumpe.
 DAF(DNAamplificationfingerprinting= amprentegeneticeale
produşiloramplificării)

Utilizează primeri arbitrari foarte scurţi cu lungimea de 5-

8 nucleotidepentruamplificareaAND.
Produşiideamplificaresuntseparaţipegeldepoliacrilamidăşi
vizualizaţiprincolorarecuargint.
TehnicaDAFnecesităooptimizarecugrijăaparametrilor,darcu
toate acestea este foarte potrivită pentru automatizare şi
pentru marcareacufluorescenţăaprimerilor.
Aceastătehnicăestefoartefolosităîncartareagenetică.
 II. MARKERI PE BAZĂ DE HIBRIDIZARE
Markeri RFLP
(Restriction Fragments Length Polymorphism
Polimorfismul lungimii fragmentelor de restricție)

im p l ica :
** taierea A N D u l u i ge n o m ic c u e n z i m e de restrictie;
** s e p a ra re a electroforetica a f ra gm e n te l o r rezultate;
** tra n s fer u l p e o m em b ra n a sp e c ia la lib er a de A D N
(p ro ce deu l S o u t h e r n blotting);
** detectarea p olim orfismelor modelelor de b enz i p r in
hib r ida re c u o secventa c o m p l e m e n t a ra de A D N
m a r c a t a , d e n u m i t a so n da m o l e cu l a ra .
* * * Ace a sta te hn ica necesita o p re a l a b il a cun o a ste re a
secventei de A D N (sonde cl o n a le ca ra cte r iz a te ) .
 Markerii RFLP se transmit codominant cu raportul de
segregare înF2 de1:2:1.Launindividheterozigotsuntvizibileambele
benzi alele, ceea ce face posibilă diferenţierea lui de ambii părinţi
homozigoţi.
TehnicaRFLPfurnizeazămarkericodominanţişicuspecificitate
delocus,evidenţiindpolimorfismullanivelulanumitorsecvenţe.
 C U R S NR. 10 – 26.05.2021
A M E L I O R A R E A SPECIALĂ
AMELIORAREA GRÂULUI

D I S C I P LI N A – AM E LI O R AREA P LAN T E LO R ŞI P R O D U C E R E D E
S ĂM ÂN Ţ Ă, A N III, SEMESTRU L II
 O BIECTIVE D E A M ELIORARE

1. POTENŢIALUL DE PRODUCŢIE
2. CALITATEA
3. REZISTENŢA LA SECETĂ (STRESUL HIDRIC
+STRESUL TERMIC)
4. PRECOCITATEA
5. REZISTENŢA LA IERNARE
6. REZISTENŢA LA RĂSĂRIREA ÎNTÂRZIATĂ
7. APTITUDINEA PENTRU RECOLTAREA
MECANIZATĂ
8. REZISTENŢA LA BOLI
9. REZISTENŢA LA DĂUNĂTORI
1. POTENŢIALUL DE PRODUCŢIE
⚫ P OTE NŢI ALU L DE P R O D U CŢ I E reprezintă
obiectivul primordial în toate programele de
ameliorare a plantelor.
⚫ Este un caracter cantitativ, cu un determinism
complex, poligenic (pentru determinarea acestui
caracter intervin multe gene,numite gene minore).
⚫ Producţia, fiind rezultatul activităţii vitale a
întregului organism al plantei, este influenţată într-o
măsură mai mare sau mai mică de aproape toate
genele din genotipul respectiv:
● fie că acestea controlează direct formarea
diferitelor componente ale producţiei;
● fie că le influenţează indirect prin acţiunea
lor asupra creşterii, dezvoltării şi reacţiei la anumite
condiţii de mediu pedoclimatice.
 1. POTENŢIALUL DE PRODUCŢIE

nr.de plante fertile/ unitatea de suprafaţă

Elemente nr.de fraţi fertili şi uniform dezv./plantă
de număr de spiculeţe fertile în spic
lungimea spicului;
producţie la
grâu număr de boabe în spiculeţ şi în spic;
greutatea boabelor /spic şi pe plantă;

masa a 1000 de boabe (MMB)

plante cu 2-4 fraţi fertili și uniformi
Producţii spicul lung şi dens
mari 20-24 de spiculeţe fertile în spic
3-4 boabe în spiculeţ
MMB peste 40 g
 POTENŢIALUL DE PRODUCŢIE

⚫ Este rezultatul interacţiunii dintre genotip

şi mediu (inclusiv tehnologia);
⚫ Implică potrivirea dintre fazele de dezvoltare şi
resursele climatice;
⚫ Unul dintre elementele care au contribuit la realizarea unui
progres genetic important în privinţa productivităţii a fost
introducerea genelor pentru reducerea taliei.
⚫ Astfel, în România au fost create soiuri semipitice de grâu
de toamnă adaptate condiţiilor pedoclimatice ale ţării, prin
introducerea în materialul de ameliorare a genelor pentru
reducerea taliei, provenite de la soiul japonez Norin 10.
⚫ Aceste soiuri semipitice (Flamura 85, Dropia, Glosa, Boema,
Gruia, Faur, Dor, Delabrad) purtătoare a genei RhtB1b,
prezintă rezistenţă la cădere, iernare şi secetă.
⚫ Introducerea genelor de reducerea taliei a permis de
asemenea, alocarea mai multor asimilate pentru
dezvoltarea florilor şi creşterea boabelor = creşterea
indicelui de recoltă
 2. C A LITATEA
conţinutul în substanţe proteice (7-22%);

CALITATEA conţinutul înA A esenţiali (lizină şi triptofan)

BOABELOR lizină variază 2,0 şi 4,2 mg la 100 g proteină
DE GRÂU
conţinutul şi calitatea glutenului;

însuşirile de panificaţie

G L U T E N U L este o substanță proteică vâscoasă, moale și

elastică, obținută din făina cerealelor după îndepărtarea
amidonului,fiind formată din gliadină şi glutenină.

Conţinutul în proteină este corelat negativ cu potenţialul

de producţie.
Direcţii pentru ameliorarea conţinutului de
proteină

⚫ 1. creşterea biomasei vegetative până la

limitele maxime care nu produc scăderea
recoltei de boabe;
⚫ 2. creşterea procentului de azot acumult în
biomasa vegetativă până la înflorire;
⚫ 3. îmbunătăţirea eficienţei translocaţiei N
în boabe în perioada umplerii bobului
M E TO D E D E AM ELI ORARE P EN T RU PRO D U C Ţ IE
ŞI CALITATE

● hibridarea apropiată şi îndepărtată

● backcross-ul (hibridare regresivă)
● mutageneza
● selecţia cu variantele pentru plantele autogame
● aneuploidia
 3. REZIS T E N Ţ A LA S E C E T Ă (STRESU L
H ID RI C +STRESUL TERMIC)

M E C A N I S M E D E REDUCERE A EFECTULUI SECETEI

1. Evitarea stresului “Fuga” (“escape”) -

precocitate
2. Evitarea deshidratării (“dehydration
avoidance”)
3. Toleranţa la deshidratare (“dehydration
tolerance”)

Utilitatea fiecărui mecanism depinde de

tipul de secetă (intensitate,durată,
momentul apariţiei)
 4. PRECO C ITAT E A
Depinde de:
⚫ cerinţele de vernalizare (iarovizare) - (Prin
vernalizare, practic, grâul trece de la etapa de dezvoltare
vegetativă la etapa de dezvoltare generativă);
⚫ fotoperiodism şi ritmul de creştere;
⚫ rezistenţa la iernare.

Dificultatea obţinerii de grâne precoce:

●corelaţiile negative între precocitate şi
producţie;
●corelaţiile negative între precocitate şi
rezistenţa la ger.
Obţinerea de soiuri foarte precoce, competitive din
punct de vedere al potenţialului de producţie, necesită un
efort deosebit pentru cumularea de gene de productivitate
la formele cu perioadă de vegetaţie foarte scurtă, printr-un
program îndelungat de selecţie recurentă.

Relaţia dintre precocitate şi producţie la grâu apare

puternic dependentă de condiţiile de mediu, durata
perioadei de vegetaţie care permite obţinerea celor mai
bune producţii, putând varia atât de o zonă la alta, cât şi de
la un an la altul.
 5.REZIS T E N Ţ A LA I ERN A RE

A MELIORAR E A REZISTENŢEI L A TEMPERATURI

SCĂZUTE

⚫ Stabilirea pragului critic – soiuri martor

verificate
⚫ Resurse genetice:
🞄Soiuri verificate
🞄OMG
⚫ Selecţia posibilă:
🞄Directă în câmp
🞄În condiţii de climat controlat
🞄Indirectă
🞄Markeri moleculari
 6.TOLERANŢA LA RĂSĂRIREA Î N TÂRZI ATĂ
lipsa apei în sol în timpul semănatului şi după
C auzele semănat
nerespectarea epocii optime de semănat
răsăritului
întârziat temperaturi scăzute după semănat – germinaţia
seminţelor este prelungită
Efectele creşterea vegetativă limitată în toamnă
negative ale înrădăcinare redusă – toleranţă scăzută la secetă
răsăritului înfrăţire redusă --- efecte neg. asupra densităţii
întârziat spicelor
scăderea rezistenţei la iernat
reducerea indicelui suprafafeţei foliare
activitate fotosintetică redusă; talie redusă
decalarea perioadei de umplere a bobului
(mai scurtă şi mai târziu amplasată în timp)
În condiţii de mediu nefavorabile la semănat, răsărirea este
influenţată de lungimea coleoptilului,care este în general
asociată cu un pai mai înalt.
La INCDA Fundulea s-a creat o linie de grâu (Sincron) ce
prezintă coleoptil lung şi talie scurtă.

Pentru ameliorarea toleranţei la răsărirea întârziată

soiul de grâu trebuie să prezinte următoarele însuşiri:
- capacitate mare de înfrăţire, spice mari, seminţe mari;
- pentru zonele din S şi S-E ţării – înspicare timpurie şi durată
scurtă de umplere a bobului; viteza mare de acumulare a
substanţelor nutritive în bob;
- talie mijlocie (scurtă);
- coleoptil lung.
 rezistenţa la cadere:
talie mică (sub 100 cm), paiul gros şi
7.A PT I T U D I N E A elastic,primele internodii de la bază
PENTRU
scurte,sistem radicular profund şi
RE C O LTA R E A
bine dezvoltat
M E C A N I Z AT Ă
rezistenţa la scuturare

Căderea este un fenomen persistent la cerealele păioase

(grâu), care reduce producţia cu până la 80%,precum şi
calitatea boabelor.
 Boli: rugina brună (Puccinia sp.),
rugina galbenă, rugina neagră;
făinarea (Erysiphe), fuzarioza
8.REZIST E N Ţ Ă (Fusarium sp.), septorioza ,mălura
LA BOLI ŞI
(Tilletia sp.)
D Ă U N Ă TORI
Dăunători :musca de Hessa,
ploşniţele,viespea grâului,afidele

a) Rezistenţa la boli
 A N T I X E N O Z A – mecanism de rezistenţă a plantei care constă în
descurajarea sau prevenirea colonizării dăunătorilor (termen propus de
Kogan şi Ortman – 1978 – pentru a înlocui nonpreferinţa – planta nu este
atractivă pentru prevenirea unor insecte).

M E C A N I S M E D E R E Z I S T EN ŢĂ L A I N S E C T E – BARIERE FIZICE

CARACTERISTICA EFECTUL ASUPRA INSECTELOR

PLANTELOR
Îngroşarea pereţilor celulari Reducerea hrănirii şi depunerii ouălelor

Pai plin Împiedecarea hrănirii şi a ciclului biologic

Perozitate - Pubescenţă Efecte asupra hrănirii, depunerii ouălelor,

deplasării
Cerozitate Efecte asupra colonizării, depunerii ouălelor

Depunerea siliciului Inhibarea hrănirii

 2. A N T I B I O Z A

Acţiunea negativă a plantei gazdă asupra dezvoltării

dăunătorului.
Este afectată dezvoltarea dăunătorului, fie prin reducerea
prolificităţii, fie prin reducerea dimensiunilor corpului,
eventual prelungirea duratei de dezvoltare a dăunătorului.

3.TOLERANŢA

Capacitatea plantei de a se reface în urma atacului

dăunătorului.
 C O M B ATEREA I N T EGRAT Ă A B O L ILOR ŞI
D Ă U N Ă TO R I L O R

⚫ Metode agrofitotehnice
⚫ Combatere chimică
⚫ Rezistenţa genetică
- eficienţă;
- cost relativ redus;
- nepoluantă.
Ameliorarea rezistenţei la boli şi dăunători
trebuie privită ca unul dintre elementele
combaterii integrate.
M E TO D E D E AM ELI ORARE A REZISTENȚEI LA B OLI
ŞI D Ă U N Ă TO R I

⚫ Backcross
- Pentru caractere cu determinism genetic
simplu
⚫ Selecţie recurentă
- Pentru caractere cu determinism genetic complex
⚫ Inginerie genetică
 ME T ODE D E AMELIORARE
(prezentare generală)

1.Hibridarea apropiată şi hribridare îndepărtată;

2.Backcross-ul;
3.Aneuploidia;
4.Haploidia;
5.Poliploidia pentru speciile diploide;
6.Heterozisul;
7.Selecţia cu variantele pentru plantele autogame
8.Selecţia recurentă.
 CURS NR. 11 – 09.06.2021
AMELIORAREA PORUMBULUI

An III, Semestrul II, Disciplina - Ameliorarea plantelor şi producere de sămânţă

CARE SUNT OBIECTIVELE DE AMELIORARE
LA PORUMB?
 OBIECTIVE DE AMELIORARE
1. POTENŢIALUL DE PRODUCŢIE
2. CALITTAEA
3. PRECOCITATEA
4. REZISTENŢA LA SECETĂ ŞI ARŞIŢĂ
5. APTITUDINEA PENTRU RECOLTAREA
MECANIZATĂ

6. REZISTENŢA LA BOLI ŞI DĂUNĂTORI

 1. POTENŢIALUL DE PRODUCŢIE

CARACTER COMPLEX CU DETERMINISM POLIGENIC

(GENE MINORE)

- este determinat de elementele de producţie

- este influenţat de toţi factorii limitativi (biotici şi
abiotici)
▶ PRODUCŢIA ≠ POTENȚIAL DE PRODUCȚIE
 RESURSE DE PRODUCŢIA
MEDIU OPTIME
(CLIMATICE etc.)

RESURSE
DE MEDIU Stress
POTENŢIALUL REALE biotic
DE PRODUCŢIE Stress
abiotic
Producţia unui cultivar
atunci când se dezvoltă în Pierderi
condiţii de mediu în care PRODUCŢIA
este adaptat, cu substanţe
ÎN ABSENŢA
nutritive şi apă nelimitate BOLILOR ŞI PRODUCŢIA
şi cu dăunători, boli, DĂUNĂTORILOR REALĂ PRODUCŢIA
buruieni, cădere şi alte RECOLTATĂ
stresuri controlate în mod
eficient (Evans, 1993).
 POTENŢIALUL DE PRODUCŢIE

nr. de plante fertile/ unitatea de suprafaţă;

număr de ştiuleţi / plantă;
Elemente de număr de rânduri de boabe / ştiulete;
producţie la număr de boabe /știulete / plantă;
porumb
greutatea boabelor /ştiulete / plantă;

randamentul de boabe (%)

masa a 1000 de boabe (MMB).

plante cu 2-3 ştiuleţi bine dezvoltaţi;

nr.mare de rânduri de boabe (16-24);
Producţii mari
peste 1000 boabe / plantă;

% de boabe să fie > 80.

(proporţia boabe:rahis);
 2. CALITATEA

CARACTER COMPLEX
CU DETERMINISM POLIGENIC (GENE MINORE)

Care sunt elementele (indicii de calitate)

ce determină calitatea la porumb?
 ♦ conţinutul în substanţe proteice (8,4-12,7%);
♦ conţinutul în AA esenţiali (lizină şi triptofan)
lizină = 2 - 3g la 100 g proteină;
CALITATEA triptofan= 0,4 -0,6 g la 100 g proteină.
BOABELOR DE
PORUMB Genele mutante recesive opaque 2 şi floury 2
influenţează pozitiv conţinutul în lizină şi respectiv
în triptofan şi metionină.
♦ conţinutul în amidon;
Ex. de hibrizi bogaţi în lizină: Din totalul de glucide (70,7%) peste 65% = amidon,
Lizin 250, HS 335, care este format din amilopectină şi amiloză.
Fundulea 345 L. Formele cu boabe mari, cu endosperm bine dezv.
–au conţinut ridicat de amidon
şi conţ. mic de proteine.
Varietatea amylacea – conţ. mai mare de amidon;
Varietatea saccharata – conţ. mai ridicat în proteine
şi grăsimi.
♦ conţinutul în ulei = 5-8%; 9% - porumb zaharat.

♦ conţinutul în vitamine (B1, B2, A, E, PP).

 3. PRECOCITATEA
Hibrizii de porumb se încadrează în clase de maturitate
convențională FAO (100-200-300-400-500-600-700-800); ex.
FAO 100 - timpuriu; FAO-800 – foarte tardiv
Nevoia de hibrizi timpurii la porumb este foarte mare în
regiunile submuntoase, muntoase şi nordice ale ţării, unde
brumele timpurii de toamnă sunt foarte frecvente şi în
regiunile secetoase ale ţării (S, S-E).

O cale importantă în selecţia materialului pentru

precocitate o constituie reducerea perioadei de umplere a
bobului şi o viteză ridicată de pierdere a apei din bob.

 O metodă foarte răspândită pentru crearea de hibrizi de

porumb cu perioadă scurtă de vegetaţie şi productivi o
constituie încrucişarea între liniile de tip “dentiformis”
americane (♂) şi liniile “indurata” europene (♀).
Grupele de maturitate sunt ierarhizate după Suma
Unităților Termice Utile (SUTU), adică suma gradelor de
temperatură rezultate prin scăderea a 10 grade Celsius din
temperatura medie a zilelor cuprinse de la semănat la
maturizarea plantelor.
 Avantajele utilizării în cultură a
porumbului precoce

Plantele precoce au un metabolism mai accentuat putând

asigura creşterea şi dezvoltarea porumbului în condiţii mai
bune;
 Scurtarea perioadei de vegetaţie permite rezolvarea
indirectă arezistenţei la secetă şi la îngheţ;

 Se reduc sau se elimină cheltuielile necesare uscării

artificiale aboabelor sau aştiuleţilor.
 4.REZISTENŢA LA SECETĂ ŞIARŞIŢĂ

♦ Pentru obţinerea de genotipuri rezistente la secetă şi arşiţă

se poate folosi backcross-ul cu surse rezistente la secetă şi
cu potenţial de producţie ridicat.

♦O altă metodă este selecţia recurentă, aplicată în acelaşi

timp şi pentru ameliorarea potenţialului de producţie.

♦ Testarea capacităţii combinative generale, prin folosirea

unui tester sensibil la secetă, permite depistarea LC cu o bună
valoare combinativă şi în condiţii de secetă şi arşiţă.
Efectul secetei asupra culturii de porumb este în
funcţie de momentul instalării acesteia (fenofaza
porumbului), perioada de acţiune şi intensitate.
Efectul indirect al lipsei apei este
indisponibilitatea nutrienţilor pentru plante şi
creşterea vulnerabilităţii acestora în faţa bolilor şi a
dăunătorilor.
Cu cât seceta se instalează mai târziu, către
fenofaza de maturitate fiziologică, cu atât producţia
va fi mai puţin afectată. (sursa: www.dekalb.ro)
 ● Rezistenţă la cădere şi frângere;
5.Aptitudinea - plantele sa aibă primele 3 internoduri
pentru recoltarea scurte
mecanizată - sistem radicular bine dezvoltat
- talie medie
●Înălţime de inserţie a ştiuleţilor mijlocie (70-
100 cm) şi uniformă;
●Rezistenţă redusă a pănuşelor la desfăcut;

Boli: tăciunele comun (Ustilago maydis);

fuzarioza (Fusarium sp.);
helmintosporioza (Helminthosporium
6.Rezistenţă la
turcicum); rugina (Puccinia sp.)
boli şi dăunători
Dăunători: sfredelitorul porumbului
(Ostrinia nubilalis), răţişoara pb.
(Tanymecus dilaticollis), viermele vestic
al rădăcinilor de pb. (Diabrotica virgifera)
 METODE DE AMELIORARE
1.Hibridarea între populaţii sau varietăţi de porumb cu
polenizare liberă, urmată de selecţie;
2. Consangvinizarea şi utilizarea heterozisului;
3. Backcross-ul;
4. Androsterilitatea şi restaurarea fertilităţii;
5. Mutageneza;
6. Poliploidia;
7. Haploidia;
8. Selecţia cu variantele pentru plantele alogame
(selecția recurentă)
9. Tehnici de inginerie genetică - PMG
 CURS NR. 12 - 16.06.2021
AMELIORAREA FLORII-SOARELUI

Ameliorarea plantelor şi producerea de sămânţă, An III, Sem. II

CARE SUNT OBIECTIVELE DE AMELIORARE
LA FLOAREA - SOARELUI?
 O BIECTIVE D E A M ELIORARE

1. POTENŢIALUL DE PRODUCŢIE
2. CALITTAEA
3. DURATA PERIOADEI DE VEGETAȚIE
4. REZISTENŢA LA SECETĂ
5. APTITUDINEA PENTRU RECOLTAREA
MECANIZATĂ

6. REZISTENŢA LA BOLI ŞI DĂUNĂTORI

1. POTENŢIALUL DE PRODUCŢIE – CARACTER COMPLEX
CU DETERMINISM POLIGENIC (GENE MINORE)

- Este determinat de elementele de producţie

- Producţia este influenţată de toţi factorii

limitativi (biotici şi abiotici)
 POTENŢIALUL DE PRODUCŢIE

nr. de plante fertile/ unitatea de suprafaţă;

număr de rânduri de flori / calatidiu;
Elementele proporţia florilor fertile ;
componente ale număr de rânduri de seminţe / calatidiu;
producţiei
nr. de seminţe pline/calatidiu;

greutatea seminţelor / calatidiu;

masa a 1000 de boabe (MMB).

diametrul calatidiului – 25 cm;

nr.mare de seminţe/calatidiu – 2000;
Producţii mari
seminţe mari / calatidiu; MMB > 80g
zona centrală a calatidiului fertilă;
conţinutul de seminţe seci ≤ 5%.
calatidiu compact, convex şi uşor aplecat
 2. CALITATEA

- CARACTER COMPLEX CU DETERMINISM

POLIGENIC (GENE MINORE)

Care sunt elementele (indicii de calitate) ce

determină calitatea la floarea soarelui?
 ♦ conţinutul procentual de coji:
variază între 18 – 41%;
♦conţinutul procentual de ulei din miez are valori
cuprinse între 40-70%;
♦ calitatea uleiului de floarea-soarelui este
determinată de proporţia acizilor graşi, saturaţi şi
nesaturaţi: stearic, palmitic; oleic 14-53% şi linoleic 38-75%
●la fl.-soarelui, în ultima vreme lucrările de ameliorare
sunt dirijate în direcţia obţinerii de LC cu un conţ. > de
CALITATEA acid oleic (80-90%), acestea fiind folosite ulterior
SEMINŢELOR ca forme parentale la hibrizii nou creaţi;
DE FLOAREA- ● uleiul de fl.soarelui cu un conţinut > de acid oleic,
SOARELUI este mai puţin susceptibil la schimbările oxidative din
timpul rafinării, depozitării şi prăjitului;
● calitatea uleiului se corelează pozitiv cu indicele
de iod mic , conţinutul de acizi liberi, conţinutul scăzut
de acizi saturaţi (stearic, palmitic 8 – 14%).

♦conţinutul procentual de proteină (20-22% din

greutatea miezului uscat ) şi calitatea ei.
♦ conţinutul în AA esenţiali (lizină: 2,5 – 3,5 g/ 100 g
de proteine).
 3. DURATA PERIOADEI DE VEGETAŢIE
La floarea soarelui durata perioadei de vegetație joacă
un rol important în determinarea producțiilor de semințe și
de ulei, datorită corelației generale care există între
lungimea perioadei de vegetație și capacitatea de
producție.
Selecția efectuată în direcția scurtării perioadei de
vegetație duce la modificări morfologice și biologice în
cadrul populației și anume se micșorează talia plantelor, se
reduce numărul de frunze, se schimbă reacția
fotoperiodică.
Marea variabilitate care există în cadrul genului
Helianthus permite obținerea de hibrizi cu o perioadă de
vegetație diferită, de la 70 la 160 de zile.
De asemenea, scurtarea perioadei de vegetație permite
rezolvarea indirectă a rezistenței la scecetă.
 4. REZISTENŢA LA SECETĂ

♦ Pentru rezistenţa la secetă se urmăreşte selecţia

formelor cu o structură xeromorfică, capabile să
suporte pierderea turgescenţei foliare şi să se refacă
repede după perioadele de ofilire din timpul secetei
pedologice şi atmosferice.
♦ Plantele rezistente la secetă trebuie să prezinte
aparat foliar adaptat la reducerea transpiraţiei; un
sistem radicular bogat, profund; un consum mic de
apă la realizarea unui gram de substanţă uscată.
♦ Formele rezistente la secetă au un conţinut mai
ridicat în ulei.
 ● uniformitatea plantelor în privinţa înălţimii tulpinii,
a mărimii calatidiului şi a perioadei înfloririi şi coacerii
● rezistenţa la cădere
Căderea plantelor micşorează considerabil
producţia, depreciază calitatea seminţelor,
favorizează atacul bolilor, duce la neuniformizarea
maturităţii pl. şi împiedică recoltarea mecanizată.

5. Aptitudinea Cauzele căderii:

●fragilitatea zonei inferioare a tulpinii, datorită
pentru
slabei dezv. a ţesuturilor mecanice, care provoacă
recoltarea frângerea sau îndoirea pl. la bază;
mecanizată ●sistem radicular slab dezv. şi superficial, care
poate fi uşor dislocat.
Prin consangvinizare au fost obţinute LC rezistente
la cădere şi ulterior hibrizi F1 rezistenţi.

●rezistenţa la scuturare este determinată

de compactitatea seminţelor pe calatidiu şi
de modul cum sunt fixate în structura
alveolară.
 Boli: 1. Mana - Plasmopara halstedi
2. Rugina – Puccinia helianthi
3. Putregaiul alb – Sclerotinia sclerotiorum
4. Putregaiul cenuşiu – Botriytis cinerea
6. Rezistenţă la 5. Necrozarea tulpinilor – Phomopsis
boli şi
dăunători 6. Orobanche cumana (lupoaie)- plantă
parazită care atacă rădăcinile de fl.s.
Hibrizii Turbo, Favorit, Arena, posedă gena
Or6 în linia mamă – prezintă rezistenţă la
toate rasele de lupoaie.

Dăunători: 1. molia florii soarelui (Homoeosoma

nebulella)
Prezenţa stratului carbonogen în
coaja seminţei asigură rezist. la molie.

2. viermele sârmă;
3. gărgăriţa frunzelor;
4. sfredelitorul tulpinilor.
 METODE DE AMELIORARE
(prezentare generală)

1. Hibridarea interspecifică, urmată de inducerea de

translocaţii, de backcross şi de selecţie;

2. Consangvinizarea şi utilizarea heterozisului;

3. Androsterilitatea citoplasmatică şi restaurarea fertilităţii;
4. Mutageneza;
5. Selecţia cu variantele pentru plantele alogame;
6. Selecţia asistată de markeri moleculari