SUPORT CURS PENTRU DISCIPLINA

AMELIORAREA PLANTELOR

SPECIALIZAREA: MONTANOLOGIE
ANUL III

TITULAR CURS,
Sl. dr. ing. Cosac Corina

2013

1
 CAPITOLUL IV.6. METODE NECONVENTIONALE FOLOSITE
IN AMELIORAREA PLANTELOR

METODE NECONVENŢIONALE FOLOSITE ÎN AMELIORARE

Deşi aportul metodelor convenţionale în ameliorarea plantelor nu a fost epuizat complet, se
conturează părerea că agricultura viitorului se va găsi într-un impas generat de cerinţele alimentare
mereu în creştere şi diminuarea surselor de producere a acestora. În acelaşi timp, geneticienii şi
amelioratorii consideră că ieşirea din acest impas este posibilă prin crearea de noi genotipuri de
plante prin metode neconvenţionale care permit cumularea în structura ereditară a unei plante a unui
număr mare de gene valoroase, chiar dacă acestea se găsesc la specii îndepărtate taxonomic.
Menţionăm că metodele convenţionale de ameliorare nu pot rezolva acest transfer, datorită
existenţei unei mari diferenţe între genele speciilor îndepărtate taxonomic.
Dintre asemenea bariere menţionăm: macrostructuri de împerechere, bariere prin nepotriviri
cromozomale, de sinaptizare şi disjuncţie, în incongruenţa moleculelor de la nivelul ADN, ARN şi a
proteinelor, absenţa omologiilor dintre secvenţele nucleotidelor, nepotrivirea subunităţilor proteice
de a forma enzime oligometrice sau multimetrice etc.
Recombinările interspecifice obţinute în ultimile decenii, graţie ansamblului de metode
neconvenţionale cuprinse în genericul “inginerie genetică” oferă şanse reale de rezolvare la timp şi
integral a tuturor cerinţelor de consum ce le solicită viitorul mileniu. Facem precizarea că toate
metodele neconvenţionale operează cu gene, cromozomi, celule, ţesuturi sau organe întregi, fără
participarea proceselor sexuale ci, numai a proceselor asexuate (vegetative). Sunt considerate, până
în prezent, ca metode neconvenţionale ce se folosesc în ameliorarea viitoarelor genotipuri de plante,
următoarele:
– Tehnologia ADN recombinant;
– Culturile “in vitro”;
– Metoda haploidiei;
– Hibridările somatice (hibridările celulare).

TEHNOLOGIA ADN RECOMBINANT

Revoluţia eficienţei biologice reprezintă un concept lărgit în care pot fi incluse toate
intervenţiile omului asupra patrimoniului ereditar al organismelor vii în scopul transformării lor
potrivit intereselor practice. Obiectivul major al modificării organismelor este crearea de ideotipuri
care să reunească caractere şi însuşiri avantajoase ce se află dispersate în cadrul varietăţilor dintr-o
specie sau chiar în cadrul speciilor mai îndepărtate. Asemenea noi recombinări de material genetic
prin metode convenţionale, mai ales între speciile îndepărtate sunt supuse unor numeroase bariere

2
ca: dificultăţi de împerechere, nepotriviri cromozomiale, incongruenţe moleculare la nivelul ADN,
ARN şi chiar a proteinelor. Toate asemenea obstacole în realizarea de recombinări interspecifice pot
fi depăşite prin folosirea unor noi tehnici şi tehnologii cuprinse într-un termen generic de “inginerie
genetică”, cu scopul de a obţine noi structuri genetice cu proprietăţi premeditate.
Până în prezent, cea mai cunoscută şi utilizată metodă a ingineriei genetice o reprezintă
TEHNOLOGIA ADN RECOMBINANT – metodă ce permite amplificarea unor fragmente de
ADN ori ansamblarea diferită a unor fragmente de ADN în cadrul unui genom, astfel încât se obţine
o nouă structură genetică. De asemenea, prin aceeaşi tehnologie, se poate introduce într-un organism
receptor gene diferite ce pot contribui la realizarea unei protecţii biologic active, la creşterea
capacităţii de replicare şi exprimare fenotipică etc. Tehnologia ADN recombinant reprezintă şi un
instrument valoros în cunoaşterea bazelor genetice fundamentale, în manipularea/clonarea genelor
pentru obţinerea de noi organisme programate. În acelaşi timp, fiind un instrument de introspecţie a
materialului genetic, tehnologia ADN recombinant facilitează analiza expresiei genice, a reglării
expresiei genice, contribuie la elucidarea mecanismelor de transfer, la studiul rearanjărilor genetice
pe timpul diferenţierii şi embriogenezei.
Astfel prin manipularea genelor există posibilitatea obţinerii unor progrese remarcabile în
următoarele direcţii generale:
1 – Modificarea genetică a microorganismelor sub raport cantitativ/calitativ, dar şi prin
obţinerea de noi produse microbiene (enzime, antibiotice etc.).
2 – Modificarea genetică a plantelor superioare prin creşterea productivităţii, îmbunătăţirea
indicilor calitativi, introducerea capacităţii de fixare a azotului atmosferic.
3 – Transferul de gene la microorganisme pentru a sintetiza noi proteine, hormoni.
4 – Transformarea genetică a celulelor ce prezintă defecte ereditare. Obiectivele majore ale
tehnologiilor ADN recombinant sunt, deci, obţinerea de noi substanţe deosebit de valoroase, cu
costuri reduse, valorificarea materiilor prime şi a materialelor neexploatate, echilibrarea balanţei
proteice, energice etc.

CULTURILE “IN VITRO”

Culturile de explante “in vitro”, fragmente sau celule detaşate din plante superioare,
reprezintă biotehnologii de mare perspectivă în dezvoltarea unor industrii (în prezent şi în viitorul
apropiat), biotehnologii care deja au revoluţionat practica agricolă tradiţională în special în domeniul
producerii de sămânţă şi de material săditor.
Succesele din ultimii ani – obţinute în realizarea de embrioni somatici – fac posibile, din
punct de vedere tehnic şi tehnologic, automatizarea operaţiunilor de recoltare a acestora din mediul
de cultură şi încapsularea lor pentru producerea de seminţe artificiale. De asemenea, există

3
posibilitatea robotizării întregului lanţ tehnologic de operaţii “in vitro” ceea ce va asigura o mărire a
eficienţei muncii de multiplicare clonală, pe medii aseptice la o serie de plante cu interes economic
şi cu scăderea treptată a costurilor materialului semincer şi săditor.

HAPLOIDIA reprezintă starea (condiţia) ca un organism, ţesut ori celulă să fie constituită
din numărul de cromozomi pe care îi posedă gameţii normali ai speciei respective (forma diploidă =
2n, haploidă = n). La plantele superioare (forme diploide sau poliploide) starea de haploidie se
confruntă cu greutăţi datorate dominanţei, segregării etc.
Haploidia (tehnica de cultură a anterelor) capătă o extindere continuă, astfel că în prezent s-
au obţinut haploizi la 150 specii, care aparţin la 52 genuri şi 23 familii mono şi dicotiledonate.

HIBRIDĂRILE SOMATICE
Realizarea de soiuri/hibrizi superintensivi care să asigure o producţie medie de 12 – 15 t/ha
la grâu şi orz, de 20 – 25 t/ha la porumb etc., impune modificarea fundamentală a substratului
genetic, a morfologiei, fiziologiei, biochimiei şi ecologiei plantelor, adică transformarea lor
genetică. Sunt necesare: - ruperea şi recombinarea genetică a unor grupe linkage naturale pentru a
depăşi antagonismele genetice dintre capacitatea de producţie şi însuşirile de rezistenţă sau dintre
producţie şi calitate; - folosirea de noi surse de germoplasmă; - încorporarea genelor de rezistenţă la
noile genotipuri. Această transformare genetică se poate realiza cu metodele convenţionale de
ameliorare numai în anumite limite, după care este necesară folosirea de metode neconvenţionale ce
aparţin “ingineriei genetice”, cum ar fi: tehnologia ADN recombinat, culturile “in vitro” şi
hibridările somatice.