OBIECTIVELE AMELIORÃRll PLANTELOR SI IMPLICATllLE ACESTORA IN

DEZVOLTAREA UNEI AGRICULTURI DURABILE

Asigurarea hranei e influentata de cresterea productìei agricole si alimentare si dlstríbutìa

ei.
Pentru ca· valoarea soiurilor si hibrizilor plantelor agricole sã fie cât mai ridicatã,
amelioratorii lucreazã pe baza unor programe prioritare, în care sunt cuprinse o serie de
obiective, cum sunt:
a) sporirea capacitätíi de productie;
b) stabilitatea productìei
e) ameliorarea continutului de substante utile
d) sporirea rezístentei la boli si däunátori
e) sporirea rezistentei la conditiile de stres ale mediului.

2.1. AMELIORAREA CAPACITÃTll DE PRODUCTIE

2.1.1. Contributia factorilor genetici

Capacitatea de productie este determinate de factori interni (genetici) si de factori
externi(conditiile de mediu). Dupa Ceapoiu (1984), 56% din varianta totalã a productiei unui soi
este afectata de conditiile externe. Aceasta presupune ca 40-50% din variant totala ar fi
determinatã genetic.
Greutatea boabelor de grâu depinde de raportul dintre amidon si proteine din
endosperm care determinã consistenta boabelor.
Stratul aleuronic, prin proportia diverselor sale substante chimice, influenteazã greutatea
bobului. Pericarpul influenteaza greutatea boabelor
prin grosimea, structura, anatomia si compozitia chimica a epicarpului,
mezocarpului si endocarpului.
Formarea substantelor mentionate in citoplasma celulelor verzi, este determinatã de
intensitatea fotosintezei, care este conditionatã de fotoperioadã, intensitatea luminii si spectrul
luminii.
Greutatea boabelor este controlatã de numeroase gene, caracterul ”greutatea boabelor"
fiind cantitativ, foarte complex. În acelasi timp, el este controlat sÎ de factori externi.
Se afirmã ca elementele productiei manifestã fenomenul heterozis independent unul de
altul si cä heterozisul afecteaza un element si ma rar douã sau mai multe elemente.
Fiecare element si productia în ansamblu sunt caractere complexe cu determinism genetic
poligenic.
Referitor la controlul genetic al capacitatii de productie, au fost elaborate multe teorii:
teoria genellor polimere, teoria sistemelor poligenice, teoria genelor pseudopolimere,alelismul
fin.
2.1.2. Contributia factorilor externi (negenetici)
In afara controlului genetic, capacitatea de productie este influentata si de conditiile de
mediu extern. Acestea pot fi natural/ artificial, favorabile sau nefavorabile.
Conditiile de crestere si de dezvoltare ale unui organism sunt hotaratoare
in expresivitatea fenotipicä, de aceea genotipul a fost definit ca norma a reactiilor. La unele
organisme norma reactiei la factorii externi nu se schimba sau se schimbã putin in care caz
avem de a face cu asa-zisa homeostazie geneticä; în timp ce la alte organisme norma reactiei
este
profundã, fenomen întâlnit sub denumirea de plasticitate fenotipicã.
Capacitatea de productle este caracterul intens influentat de factorii extemi (negenetici).
Asemenea factori sunt: conditiile meteorologice, pedoclimatice, agrotehnice.

2.1.3. Sporirea in continuare a capacitatii de productie

Contributia geneticã intrinsecã la sporirea capacitatii de productie a fost asociatã cu
ameliorarea rezistentei la boli, la cãdere sau la conditiite nefavorabile de mediu.
Dupä Sãulescu (1975),lmportanta contributiei ameliorãrii la sporirea recoltelor apare si
mai evidentä dpdv bilantului energetic al procesului productìel agricole.
Majoritatea mäsurilor agrotehnice care determinã cresterea productiei sunt legate de
investitii suplimentare de energie ,,neagricolã", în timp ce sporirea productiei prin cultìvarea de
genotipuri superioare ca potential productiv, pe lângã cä nu necesitä nici un consum suplimentar
de energie, dar duce la o crestere semnificativã a eficientei investìtiilor de energie.
Dificultatea principal in crearea unor asemenea forme superproductive, consta in
antagonismul dintre capacitatea de productie si insusirile de adaptare. Combinarea insusirilor de
producivitate cu precocitatea , rezistenta la ger, seceta, prezinta serioase greutati.
Corelatii negative se constata si intre capacitatea de productie si continutul de protein sau
de zahar.
Crearea unor forme superproductive de plante impune modificarea substantialã a
caracterelor morfoloqice, fiziologice, biochimice si ecologice ale plantelor, transformarea lor la
nivel íntraspecific, iar in unele cazuri chiar la nivel specific a actualelor plante de cultura.
Aceasta inseamna transformareA STRUCTURALA A COSTITUTIEI GENETICE , A
INTERACTIUNILOR dintre gene si mai ales a relatiilor acestora cu mediul extern .
Viìtoarele soiuri si híbrizi superproductivi vor trebui sa posede urmãtoarele însusiri:
precocitate, scurtarea taliei, unìformitatea plantelor, sporirea rezistentei la cadere si frangere,
micsorarea §i uniformizarea înãltimii de insertie a stiuletelui la porumb, sporirea rezistentei la
boli si dãunãtori, realizarea uner dlversitati genetice si ecologice mai mari si a unei structuri mai
echilibrate a soiurilor din culturã.
Pentru realizarea formelor superproductive de plante cu insusiri superioare de adaptare,
Ceapoiu (1980), este de pãrere cä va trebui realizatã o transformare geneticä fundamentalã la
nivel transpecìfic a actualelor specii de culturã. Aceastä transformare este posibilã plecând de la
culturile de celule si de la culturile de tesuturi.
Un rol important il vor juca protoplastii, care prin tratare cu anumite enzime se pot
înmulti, isi pot forma membrana celularã, se pot divide formand plante haploide si diploide.
Protoplastii pot fuziona dând hibrizi somatici. Pe aceastã cale vor putea fi transferate de la
formele îndepãrtate, gene de mare importanta economica cum sunt cele pentru capacitate de
productie, continut de proteine, rezístentä la boli si la condiliile nefavorabile de mediu.

2.2. STABILITATEA PRODUCTIEI

ln stabìlìrea valorii unui soi sau hibrid, pe lânga potentialul de productìe o pondere
irnportantã trebuie sã o aibã stabilitatea productiei.
In aprecierea valorii unui soi trebuie sã se aibä în vedere stabilitatea fenotipicã.
Multã vreme, prin termenul de stabil, se înteleqea acel genotip care asigurã productiì
aproape constante, indiferent de conditiile de mediu.
 Determinarea stabititatii biologice pe cale statisticã s-a fãcut prin calcularea interactiunii
,,genotip x mediu", cu ajutorul analizei variantei bifactoriale.
lntr-o etapã ulterioarã, studiul interactiunilor dintre soi si mediu a fost fãcut prin
calcularea regresiei soiului fata de gradatiile factorului de mediu investigat.
` Dacá în interpretarea interactiunilor soiului cu factorii de mediu controlati nu au existat
dificultàti, ele au apãrut atunci când factorul
“mediu" a fost reprezentat prin diferite localitati sau ani de experimentare.
O iesire din acest impas a fost un mediu de regresie conjugata, luand ca variabila
independenta productiile medii ale tuturor soiurilor experimentale.
Principalii indicatori ai stabilitatii unui soi au fost productia soiului in diferite conditii si
coeficientul de regresie al acestei productii fata de productia medie a tuturor soiurilor
experimentale. Productia medie a tuturor soiurilor are coeficientul de regresie = 1.

Avem si concenptul agronomic al stabilitatii care inseamna crearea acelor soiuri, care in
toate conditiile de cultura, inclusive cele intensive, sa se mentina deasupra mediei celorlalte
soiuri. Pentru determ. Acestui tip de stabilitate s-a propus calcularea “ecovalentei”, adica a
contributiei unui genotip la totalul sumei patratelor interactiunii “genotip x mediu”.

2.3. AMELIORAREA CALITÃTll PRODUCTIEI

 2.3.1. Ameliorarea continutului in proteine
Proteinele constituie componentul de bãzã al protoplasmei, contribuind la formarea,
cresterea,dezvoltarea, reinnoirea si regenerarea organismelor. Ele intrã in constitutia tuturor
enzimelor conditionand desfasurarea proceselor metabolice. Rolul plastic si fiziologic al
proteinelor în viata organismelor este atât de mare încât lipsa sau insuflcienta acestora afecteazã
în mare masura sanatatea organismului.
Necesitatea ameliorarii calitatii proteionelor vegetale se impune si din cauza ca unele din
ele sunt sarace in unii acizi aminici esentiali si contin substante cu actiune distrofianta, care
trebuie inlaturate.
Sursa cea mai bogata de proteine vegetale o constituie cerealele ( graul, secara, orzul,
ovazul, orezul, porumbul, sorgul, meiul, care furnizeaza 50-50 % din totalul de protein).
Urmeaza leguminoasele pentru boabe ( mazarea,fasolea,soia,lintea,nautul,bobul,arahidele care
furnizeaza 10-12%; apoi plantele uleioase floarea soarelui, rapita, bumbacul, macul, inul,
susanul, cu 3-5% si legumele si fructele cu 5%).
Factorii care influenteaza continutul de protein al plantelor sunt constelatia de gene a
populatiei, conditiile ecologice si conditiile de cultura.
Primul factor-constitutia genetica- este considerat cu cea mai mare influenta asupra
continutului total de protein, contributia lui fiind de 40-60%.
Al doilea factor-conditiile de mediu- din cercetarile efecuate se constata ca ele au
influenta certa asupra continutului in proteina.
Al treilea factor- conditiile culturale- influenta cea mai mare o au ingrasamintele
chimice cu azot si fosfor.

2.3.2.Ameliorarea continutului in ulei

Continutul in ulei, la fel ca si cel in protein este determ. de factori genetici, de .conditiile
de mediu si de cultura. Diferenta constä in intensitatea cu care actioneazä fiecare factor.
Continutul si calitatea uleiului sunt in mai mare masura influentate de factorii agrotehnici, decât
contínutul in proteinã.
Rezultatele deosebite in.ameliorarea continutului de ulei se constata
la floarea soarelúi, unde uleiul a crescut de la '56-58 %· la vechile soiuri la ~: · 63% la soiurile
moderne de tip VNllMAK si la 68% la cei mai buni hibrizi
între linii consangvinizate.
Exceptând floarea soareluì, importante pentru productia de ulei mai
sunt soia, inul de ulei, rapita, ricinul si chiar porumbul.

2.3.3. Ameliorarea continutului in hidrati de ·carbon .

Hidratìi de carbon se extrag din cartof, porumb, grâu, orz, orzoaicä .

Forma dominantã în care se gãsesc hidratii de carbon o reprezintã · amidonul. ln
tuberculii de cartof si în boabele de porumb continutul in amidon este in medie de 80% din
substanta uscatä, în boabele orzului de toamnã 56%, iar în cele de orzoaicã de primavera de 60%.
Prin productie mare la hectar si prin continutul ridicat de amidon, cartoful constituie planta de
baza în asigurarea amidonului. Din substanta uscata el participã cu 80%, în timp ce proteina
numai cu 8%, iar grãsimile cu 1 %.
 Pentru industrie se cer soiuri amidonoase, iar pentru consumul uman, soiuri cu mai putin
amidon.
Soiurile de cartof sunt heterozigote in privinta genelor care determina continutul de
amidon. Aceasta se observã la descendentele consangvinizate sau hibride.
Pentru porumb exista tehnologii specific pentru separarea amidonului din celelalte
component din endosperm. Alaturi de amidon, in endosperm se mai gasesc in cantitati reduse de
zaharuri si dextrine,pentozani si celuloza.
Dintre cele doua forme structural diferite ale amidonului, amilaza se gaseste in
amidonul de porumb in proportie de aprox. 28%, iar amilopectina in proportie de aprox. 42%. In
ce priveste ceilalti hidrati de C, zaharul se gaseste in cea mai mare parte in embrion.

2.3.4 AMELIORAREA VALORII NUTRITIVE A SUBSTANTELOR UTILE- ACIZII

AMINICI DIN PLANTELE DE CULTURA
Imbunatatirea valorii nutritive a proteinelor prin imbogatirea acestora in acizi aminici
esentiali si printr-o armonioasa echilibrare a acestora, constituie un obiectiv prioritar in lucrarile
de ameliorare a calitatii productiei. Din cei 24 de ac. Aminici, nu trebuie sa lipseasca 10 din ei (
arginina,fenilalanina,histidina,izoleucina,lizina,metionina,treonina,triptofanul si valina).
Cercetari cu privire la continutul de aa esentiali, au fost executate la majoritatea plantelor
de cultura: grau, orz, orez,porumb,sorg, FS,arahide,rapita,inul de ulei,bumbac etc. In general,
continutul in aa esentiali, la toate plantele enumerate este destul de scazut. Cu toate acestea, la
fiecare specie, exista in colectie forme care se abat de la normal, avand un continut mai ridicat.
La grau, ac. Aminici limitative din protein sunt: lizina, metionina,treonina si izoleucina.
Din ei,cel mai necesar e lizina. Continutul de lizina( g la 100 g proteine) al soiurilor de gray din
colectia mondiala variaza de la 2,2 la 4,2. Obiectivul lucrarilor de ameliorare in acest sens e de a
cea genotipuri cu un continut de lizina de peste 4 g/100 g protein si un continut de proteine de
peste 18%. Cantitatea de lizina exprimata in procente dein cantitatea de proteine si continutul de
lizina exprimat in procente din greutatea bobului. Din incrucisarile effectuate intre soiuri bogate
in lizina si soiuri bogate in protein s-a putut constata ca, pe aceasta cale se poate spori
concomintent, atat continutul de lizina cat si cel de proteina.
La orz, cunostintele actuale in acest sens sunt mai avansate. Se stie ca o gena recesiva
care poarta simbolul lys controleaza continutul in lizina. Gena produce o crestere a cantitatii de
lizina din proteinele de orz cu 20-35%, comparative cu orzul normal. Continutul de lizina, la
soiurile de orz din colectia mondiala variaza de la 2,8 la 4,1 g/100 g proteine. Continuturi
superioare de lizina s-au identificat in mutant 92 (4,2g lizina/100 g proteine), in mutant 86 (4,2 g
lizina/100 g proteine) si in mutant 1508 (5,9 g lizina/ 100 g proteine).
Cu un continut mai bogat in lizina, se detaseaza orezul ( aprox. 4g/100 g proteine).
Fractiunea proteica cea mai bogata in lizina e albumina ( 4,9-5,0%), urm. Glutelina (3,5-3,6%),
apoi globulina (2,5-2,6%) si prolamina (0,5%). Saracia in prolamina explica explica bogatia in
lizina.
Lucrarile de ameliorare a calitatii la orez sunt concentrate in jurul proteinei, intrucatorezul are
cel mai scazut continut de proteine dintre toate cerealele (7-8%).
Nici proumbul, care ocupa lucul 3 in lume ca suprafata dupa grau si orez, nu are o situatie
mai buna cu privire la continutul de lizina si triptofan. Boabele de porumb normal contin 2-3 g
lizina si 0,4-0,6 g triptofan la 100 g proteine, in timp ce boabele cu opaque 2 contin 0,8-1,2 g
triptofan la 100 g proteine. Prin incorporarea genei opaque 2 in porumbul normal, cantitatea de
zeina- o fractiune proteica saraca in lizina si triptofan este diminuata, iar continutul de lizica si
triptofan din endosperm este dublat,moparativ cu porumbul normal.
Aspectele negative constatate la porumbul opaque, au determ. Intensificarea cecetarilor.
In vederea identificarii unor gene modificatoare ale fenotipului opaque 2.
Sorgul, care are un continut scazut de lizina, datorat bogatiei sale in prolamina si slabei
dezvoltari a embrionului.
Boabele de sorg contin 12,61% proteine si 2,1 g lizina la 100 g proteine. In schimb sunt
foarte bogate in leucina (14,17 g/100g protein). Sorgul contine putina metionina (1,8g/100 g
protein) sii mai mult triptofan (1,31g/100g proteine). Sorgul contine tannin, care fixeaza o parte
din proteine, facandu-le inaccesibile in alimentative.
Valorea nutritive a sorgului depinde in mare masura de marimea embrionului intrucat de
aceasta depinde continutul in lizina.
Leguminoasele pt boabe (mazarea,fasolea,lintea,soia) sunt bogate in lizina (6-7,5 g/1—g
proteine), dar sarace in metionina (1-1,5g/100 g proteine) si triptofan (1-1,5g/100g proteine) si in
acizi aminici cu sulf. Pe langa acestea, ca factor negative este si continutul mare in celuloza.
La plantele uleioase (FS, arahide,rapita,inul de ulei, bumbacul ) se constata o saracie in
lizina (3,45g/100g de proteine), ac aminici cu sulf si triptofan (1-1,6 g/100 g de proteine). Din aa,
lizina si triptofanul au cel mai imp. Rol in dezv. Normal a organismelor. Pentru crearea de
cultivari bogate in subst. utile, trebuie sa punem mai mare baza pe diversitatea genetic existent in
colectiile mondiale.
3.2 SELECTIA
Selectia este prima sic ea mai veche metoda de ameliorare. In present, metoda selectiei se
aplica in lucrarile de ameliorare, atat pentru crearea unor soiuri noi, dar indeosebi pt crearea unui
material initial valoros in lucrarile de ameliorare.
Caracteristica de baza a selectiei o constituie faptul ca ea nu creeaza forme complet noi,
care sa nu fi existat in natura inainte de aplicarea ei ca metoda de lucru.
Selectia se bazeaza pe legea variabilitati continue. Insusirile descendentilor continua sa se
modifice in aceeasi directiein care au inceput sa devieze la ascendenti, cu conditia ca asupra
urmasilor sa actioneze aceleasi conditii care au actionat si asupra stramosilor. Caracterele supuse
procesului selectiei se intensifica din generatie in generatie.
La FS, unul din obiectivele de baza este reducerea la minimum a procentului de coji si
sporirea celui de miez al semintelor. In directia reducerii procentului de coji s-a ajuns la
diminuarea acestuia de la 41 la 22%, iar la unele forme chiar sub 20%. S-a marit procentul de
miez si implicit, cel de ulei. De la 56-58% ulei din miez la soiurile vechi, prin selectie, la peste
63% la soiurile modern, iar la cei mia valorosi hibrizi, intre linii consangvinizate chiar pana la
68% ulei din miez. Soiurile initiale de sfecla de zahar contineau 1,6-2,5% zahar, in present exista
soiuri care realizeaza 23% zahar.
Parti negative:
- Selectiei in masa I se imputa ca nu permite analiza fiecarei descendente, cu insusirile
ereditare specific. Degradarea materialului produs cu ajutorul selectiei in masa.
Imbunatatirea calitatii productiei se realizeaza intr-un ritm destul de lent
- Selectiei individuale repetate i se reproseaza faptul ca, odata cu eliminarea unor indivizi
din primele generatii, se indeparteaza si unele gene recesive valoroase.
Selectia in generatiile timpurii este insotita de dificultati: nr de forme e ft mare;cantitatile
de samanta sunt foarte mici, nepermitand testarea in repetitii, varianta intre forme e mica,
variatia genetic nu poate fi deosebita de variatia intamplatoare.
 Avantaje: suficienta cantitatilor de samanta pt a permite testarea materialului in conditii
mai exacte; variatia genetic intre forme e mai mare, ceea ce usureaza efectuarea selectiei.
Eficienta selectiei depinde de raportul dintre varianta genotipica si fenotipica sau
heribilitatea in sens larg. Micsorarea variatiei erorii face sa creasca heribilitatea in sens larg. Al
doilea component e raportul dintre variatia genetic fixabila si variatia genetic totala sau
heribilitatea in sens restrans.
METODE DE SELECTIE
Ameliorarea plt. A inceput cu selectia progenitatilor salbatici si a continuat cu selectia
cultivarelor primitive.
Succesul selectiei depinde de variabilitateaexistenta in interiorul speciilor. Din cauza ca
fenotipurile si nu genele constituie obiectul selectiei si ca plante intregi si nu genele reprez.
Unitatile de selectie aceasta metoda a devenit eficienta abia dupa dezv. Geneticii si descoperirea
bazelor stiintifice ale selectiei.
SELECTIA IN MASA
Utilizeaza ca elite plante inregi si in cadrul careia nu se practica separarea descendetelor
ci, dimpotriva, semintele rezultate de la toate elitele se amesteca si se seamana impreuna.
- Selectia in masa negative: eliminarea din materialul initial a plt. Cu insusiri
negative
- Selectia in masa pozitiva: are in vedere extragerea din materialul initial de
ameliorare a celor mai valoroase plt. Si inmultirea lor mai departe in amestec
- Selectia in masa pe grupe: extragerea elitelor se face ca in varianta anterioara
insa, in continuare, elitele sunt impartite pe grupe care se urmaresc separat.
- Selectia in masa repetata annual: caracterizata prin faptul ca extragerea,
aprecierea, examinarea si trierea elitelor nu se limiteaza doar la primul an, ci se
continua si in urm. 2-3 ani.
Asigura rezultate bune si rapide in toate cazurile in care caracterele a caror obtinere se
urmareste sunt conditionate de factori recesivi. Nu poate da rezultate si deci utilizarea ei este
ineficienta, atunci cand trebuie reunite in acelasi soi caractere recesive si dominante. Este ft puti
utilizata la plantele autogame, este de lunga durata.
SELECTIA “LINIEI PURE”
Populatiile locale autogame sunt heterogene fiind contituite din diferite tipuri
homozigote. Aceste genotipuri homozigote sunt “linii pure”, ele putand fi separate prin selectie
individuala. Rezulta concluzia ca selecia in populatiile autogame este eficienta. Linia pura nu
mai este heterogena, ci omogena, iar indivizii sunt homozigoti . Poate contribui la separarea unor
linii noi, caracterizate printr-o capacitate mai mare de productie, prin precocitate, rezistenta la
conditiile nefavorabile de mediu, la unele rase de boli, deoarece toti indivizii au aceeasi baza si
aceeasi structura ereditara. Cauzele aparitiei variatiilor ereditare sunt: mutatia si hibridarea.
SOIURI MULTILINIALE
“Soiurile multiniale” sunt amestecul de linii aproape izogene. Au capacitate de productie
relative redusa, nu sunt sufficient de omogene,iar procesul de creare si de producer de samanta
implina unele dificultati. Soiurile multiliniale sunt importante indeosebi pentru rezistenta la boli.
SELECTIA INDIVIDUALA(GENEALOGICA) SAU PEDIGREE
Alegerea plt. Elite si urmarirea in descendenta a fiecareia in parte. Selectia individuala
are mai multe variante: selectia individ. Cu o singura alegere, selectia individ repetata annual,
selectia individ pe grupe, selectia individ clonala.
 Selectia individ cu o singura alegere este potrivita plt. Autogame. Ca material initial se folosesc
formele locale si cele ameliorate, precum si populatiile hibride din generatia a doua si a 3 a.
Selectia individ. Repetata annual se caracterizeaza prin extragerea, aprecierea,
examinarea si trierea plt. Mama nu se limiteaza numai la primul an, ci se continua si in anii
urmatori. Metoda are eficienta pt caracterele determinate de gene cu actiunea dominant sau
aditiva, cu heribilitate ridicata,pentru care se poate aplica selectia directa sau indirect eficace atat
la plantele alogame, dar si la cele autogame. Aproape toate metodele actuale de selectie a plt.
Autogame se bazeaza pe selectia pedigree cu diversele ei modificari. Se recomanda ca selectia pt
productia de seminte sa fie initiata intr-o etapa timpurie. Selectiei prin pedigree I se aduc critici,
fiind laborioasa si costisitoare si mai putin eficace pt caracterele influentate in conditiile de
mediu, care nu pot si appreciate in generatii timpurii. Deficientele selectiei din pedigree pot fi
corectate.
Selectia individ. Pe grupe sau familii. Se foloseste ca material initial soiurile ameliorate
si populatiile hibride. Consta in urmarirea individ. A familiilor, mai multe generatii, dupa care
familiile asemanatoare se clasifica in grupe, urmarindu-se in continuare grupele de familii.
Selectia individ. Clonala e caracteristica plt. Cu inmultire vegetative si areurm.
Avantaje: obt. De linii uniforme si constant, fixarea heterozisului in descendenta, inmultirea
liniilor, partial sau total sterile. Se bazeaza pe existent variabilitatii discontinue in sanul
materialului initial, variatii care poarta denumirea de mutatii somatic sau vegetative. Se aplica
indeosebi in ameliorarea cartofului.
3.3 HIBRIDAREA
Este intrunirea intr-un singur organism nou a insusirilor si caracterelor valoroase de la 2
sau mai multe forme parentale, constituie cea mai dinamica si mai extinsa metoda de ameliorare.
Formele hibride valoroase se depisetaza prin selectie si studiul descendentelor.
Categorii de hibridare
a. In functie de felul polenizarii:
– hibridarea naturala care se realizeaza in mod natural, prin vant( polenizare anemofila)
sau insect ( polenizare entomofila)
– Hibridarea artificial dirijata de om, prin controlul ambelor forme parentale. Constituie o
metoda de baza in ameliorarea plt.
- Hibridarea limitat se realizeaza indeosebi la plt autogame, prin polenizarea libera a
florilor si inflorescentelor materne, castrate in prealabil. Plt alogame indeparteaza
inflorescenta mascula a formelor materne.
- - Hibirdarea limitat libera consta in castrarea formei maternesi inchiderea sub acelasi
isolator a inflorescentei female castrate cu 2 sau mai multe inflorescente paterne.

b. In functie de numarul genitorilor sau a formelor parentale care iau parte la polenizare
- Hibidarea simpla consta in incrucisarea intre doua forme parentale A x B. Scopul
obtinerii de forme noi, in care sa fie combinate doua sau mai multe insusiri valoroase pe
care le poseda plt-parinti.
- Hibridarea dubla : 4 forme parentale iau parte la incrucisare. Obt semintei dublu hibrida.
- Hib. Tripla sau triliniara: incrucisarea unui hybrid simplu din prima genenratie cu un soi
sau cu o linie consangvinizata
- Hib. Recurenta sau backcross se ut. Atunci cand o serie de insusiri cantitative,
determinate de mai multi factori ereditari ai unui soi, trebuie unite cu una sau cateva
insusiri principale de la alt soi sau alta linie. Hib. Recurenta permite pastrarea
 genotipului initia al soiuui valoros, dar modificat in ce priveste insusirea primita de la
celalalt parinte. Metoda backcross presuspune o selectie atenta in vederea identificarii si
imbunatatirii formei noi, in care va trebui sa cumuleze atat insusirile valoroase ale soiului
A, cat si insusirea dorita de la soiul B. Hib. Recurenta se foloseste atunci cand hibridul
simpu e steril, asa cum este cazul in hibridarile indepartate. In cazul incrucisarilor dintr-o
forma cultivate si una salbatica
- Hib. Dialela consta in incrucisarea unui set de linii consangvinizate sau de soiuri, cu
fiecare din liniile sau soiurile ce formeaza setul respective. Nr de hibridari necesar a fi
executat depinde de nr respective de liniii sau soiuri. Se aplica in determ. Capacitatii
combinative generale, precum si pt determ. Capacitatii combinative specific a soiurilor
sau a liniilor consangvinizate.
- Hib. In masa se foloseste pt imbunatatirea unui soi sau a unei populatii, in privinta uneia
sau mai multor insusiri pe care le poseda un alt soi. Polenizarea se realizeaza liber, prin
intermediul vantului sau al insectelor. Forma mama A nu se castreaza, ceea ce ofera
posibilitatea selectivitatii stigmatelor in receptionarea polenului de la cele 2 forme A si B.
- Hib. Ciclica consta in hib. Unei forme parentale pe rand, cu toate celelalte. Se foloseste
la determ. Capacitatii combinative generale pt selectia celor mai valoroase linii
consangvinizate. Linia cu care se incruciseaza toate celelalte linii poarta den. De tester,
folosindu-se ca forma paterna.
- Hib. De proba asigura rezultate bune, indeosebi la incrucisarea a 2 soirui de porumb, la a
caror hibridare obisnuita se manifesta un effect heterozis.

c. In functie de gradul de inrudire genetic a formelor parentale

- Hib. Apropiate care au loc intre doua sau mai multe forme parentale apartinand aceleiasi
specii
- Hib. Indepartate care au loc intre 2 sau mai multe forme parentale care apartin la specii si
genuri diferite.
- Hib. Intre soiuri se pot obtine prin incrucisarea unor soiuri din cadrul specie sau intre
soiuri apartinand la specii diferite. Incrucisarea poate fi fortata sau libera.

3.4 CONSANGVINIZAREA

Este procesul biologic prin care plt alogame sunt obligate sa se polenizeze cu polen, fie
din cadrul aceleiasi flori, fie din cadrul aceleiasi inflorescente, realizandu-se o autopolenizare. Plt
alogame se desfac in numeroase biotipuri care nu sunt altceva decat linii consangvinizate.
Consangvinizarea se foloseste atat pt obtinerea de forme homozigote ( linii consangvinizate) dar
si pt desfacerea populatiilor in genotipurile componente.
3.4.2 EFECTELE CONSANGVINIZARII
Caracteristica principal a consangvinizarii plt alogame e depresiunea biologica a
liniiilor consangvinizate care se manifesta prin scaderea vitalitatii, prin reducerea taliei plt,
dimensiunii inflorescentelor si a frunzelor, prin aparitia de numeroase monstruozitati.
Depresiunea de consangvinizare variaza mult de la o specie la alta. Este ft accentuata la lucerna
si morcov, accentuate la porumb, mai mult sau mai putin la FS, secara,canepa si inexistenta la
slab existenta la ceapa. Cunoastem ca populatiile alogame sunt in esenta heterozygote, ceea ce le
confera vigoare,vitalitate,fertilitate,rezistenta la conditiile de stres ale mediului. Liniile
consangivinizate, ca rezultat al autofecundarii, sunt forme homozigote recesive, lipsite de
insusirile heterozigotilor, fiind in cea mai mare parte degenerate. Ca urmare a consangvinizarii
alelele recesive se intalnesc ocazional, impreuna producand forme homozigote cu defecte, care
sunt eliminate treptat de selectia naturala.

3.4.3MATERIALUL “DE PLECARE” PENTRU EXTRAGEREA DE LINII

CONSANGIVINIZATE
Consangvinizarea nu constituie o metoda de ameliorare in sine, doar o etaoa in obt unui
material genetic valoros, prelucrat cu ajutorul hibridarilor, in vederea realizarii fenomenului
heterozis si deci a semintei hibride. Trebuie ca materialul initial de la care se pleaca sa fie el
insusi valoros, atat populate respective in ansamblu, dar si indivizii care se aleg pentru
autofecundare. Extragerea de linii din populatii si soiuri locale (ciclul 1 de ameliorare), ofera mai
multe posibilitati de a identifica genotipuri noi, valoroase, dar, in acelasi tip, si ft multe
genotipuri nevaloroase care au fost mascate in populatie, in timp ce extragerea de linii de hibrizi
( ciclul II de ameliorare) este mai usoara, mai rapida intrucat materialul ereditar al hibridului a
mai fost o data purificat de o serie de genotipuri negative, iar la formarea lor au fost folosite linii
cu insusiri superioare. Durata consangvinizarii este de 4-6 autopolenizari repetate. Exista pareri
ca aproape e imposibil de a crea linii consangvinizate ideal homozigote.

3.5 HETEROZISUL
Notiunea de heterozis implica superioritatea din F1 fata de ambele forme parentale.
Notiunea de heterozis se deosebeste de cea de dominant totala care se refera la egalitatea
hibrizilor cu unul din parinti sau cu cea de dominanta partial care inseamna apropierea de unul
din parinti. Heterozisul consta in sporirea vigorii, marimii, fecunditatii, rapiditatii, dezvoltarii,
rezistentei la boli si daunatori sau la rigorile de orice fel ale climei, manifestate de organismele
provenite din incrucisari in comparatie cu indivizii obtinuti prin consangivinizare, acestea fiind
rezultate specific ale neasemanarii constitutiei gametilor parintilor respectivi.

3.5.1 EFECTELE HETEROZISULUI

Heterozisul sau vigoarea hibrida, intre linii consangvinizate, afecteaza, dar nu deopotriva,
toate organele plt, frunzele, stiuletele,paniculul si de asemenea insusirile fiziologice si chimice.
In urma studiilor facute la porumb, pe 18 hibrizi, s-a constatat ca heterozisul mareste lungimea
stiuletelui, sporeste nr de boabe pe rand, nu are insa nici o influenta asupra nr de randuri pe
stiulete, reduce prolificitatea, dar sporeste greutatea semintelor. In conditii de mediu ft
favorabile, exteriorizarea heterozisului este slaba, in timp cein conditii nefavorabile de mediu ea
e evidenta. In conditii de mediu favorabile, reactiile fenotipice fiind puternice estompeaza
heterozisul. Datorita heterozisului activitatea fotosintetica se intensifica, iar procesele metabolice
sunt activate.

3.5.3 HETEROZISUL LA PLANTELE AUTOGAME

Cauzele heterozisului la autogame ar fi:
- Combinarea in hbrid a factorilor genetici favorabili existenti in mod separate la formele
parentale
- Efectul dominantei cunoscute de la alogame.
 Rolul dominantei in producerea heterozisului este mult mai restrains la autogame pt ca
alelele defecte sunt eliminate ft rapid. Aceasta explica frecventa mare a ereditatii de tip
intermediar a transgresiunilor la plt autogame.