Turc

Page 1
 Istoria Turciei

Republica Turcia a fost întemeiată la 29

octombrie,1923 din rămășițele Imperiul Otoman. Originile
Turciei moderne încep odată cu sosirea triburilor turce
în Anatolia în secolul al 11-lea. În urma înfrângerii turcilor
selgiucizi de către mongoli, un vid de putere a permis noii
dinastii otomane să devină o forță importantă în regiune. În
secolul al 16-lea, ajuns la întinderea maximă, Imperiul
Otoman acoperea Anatolia, Africa de Nord, Orientul Apropiat,
Europa de sud-est și Caucazul. După înfrângerea suferită în
primul razboi mondial, puterile învingătoare au căutat
împărțirea imperiului prin Tratatul de la Sevres. Cu sprijinul
aliaților, Grecia a invadat și ocupat orașul Izmir, în
conformitate cu Tratatul. La 19 mai,1919 a fost inițiată o
mișcare naționalistă sub conducerea lui Mustafa Kemal Pașa,
un comandant militar care s-a distins în cursul bataliile de la
Galipolli. Kemal Pașa a încercat revocarea termenilor
tratatului semnat de sultan la Istanbul, mobilizând fiecare parte
a societății turcești, în ceea ce a devenit războiul turc de
independență (în turcă: Kurtuluș Savașı).
La 18 septembrie, 1922, armatele de ocupație
ale Antantei au fost învinse și țara eliberată. A urmat abdicarea
sultanului la1 noiembrie, 1922, astfel încheindu-se 631 de ani
de stăpânire otomană. În 1923 Tratatul de la Lausanne a
recunoscut suveranitatea noii Republici Turce, iar Kemal a
primit supranumele de Atatürk (însemnând Părintele turcilor)
și a devenit primul președinte al țării. El a instituit mai multe
reforme care au modernizat Turcia, desprinzând-o de trecutul
ei otoman.
În prezent există conflicte interne cu populația kurda care
luptă pentru un declararea unui stat independent.

Page 2
 Traditii
În Turcia, imediat după naștere se trimite o persoană vestitoare
la tatăl copilului. Persoanei respective i se oferă daruri în bani sau o
batistă. Dacă copilul era băiat, bucuria era foarte mare. Dacă era fată,
se rostesc următoarele cuvinte: Allah mi-a dăruit-o. Să fie
sănătoasă! Dacă se năștea o fată, părinții sunt mulțumiți, însă dacă
este băiat bucuria este mult mai mare. În Dobrogea, exista chiar și un
proverb care exprimă foarte bine concepția turcească potrivit căreia
băiatul este cel care duce neamul și casa părintească mai departe: Fata
aparține altora însă băiatul aparține vetrei părintești. Vestea că s-a
născut o fată nu e bine primită. Se așteaptă ca la a doua naștere să vină
pe lume un băiat. Dacă persoana vestitoare îl trage pe tată de ureche,
însemna că s-a născut băiat. Atunci când se năștea un băiat se credea
că el va aduce familiei bogăție.
După naștere, copilului i se sărează pielea apoi este spălat. Se
aruncau bani în apa cu care se spală copilul pentru ca acesta să fie
bogat. Copilul era spălat zilnic timp de 40 zile și în apă se pun monede
de aur și diferite plante medicinale. Dacă lăuza și copilul sunt nevoiți
să iasă din casă în primele 40 zile de la naștere, înainte de ieșire are
loc o ceremonie specifică: pe copil se așează o foarfecă, o bucată de
pâine și un cărbune. Înainte de a trece pragul spre a ieși din casă, lăuză
invocă cu glas tare numele lui Allah, apoi scoate copilul din casă.
În a patruzecea zi de la naștere, copilul și mama se spală
potrivit unei ceremonii speciale iar în apa în care va fi spălat copilul se
aruncă aur și bani, fiind o urare de noroc și bogăție. Spălarea copilului
este însoțită de citirea Coranului pentru binecuvântarea copilului și a
mamei. După ceremonia de 40 zile se plătesc persoanele care au
contribuit la spălarea copilului cu bani sau daruri – basmale, batiste.
Atât rudele cât și vecinii sunt invitați la masă. După nașterea copilului
se ofereau și jertfe, ce constau de obicei în berbeci sau oi. Animalul
jertfit, era tranșat în bucăți care erau împărțite unor vecini, rude sau
unor oameni săraci. În unele zone din Turcia, când se năștea un băiat,
se tăiau animale și se împărțeau jertfe, se plantau copaci și se făcea
halva.

Page 3
 Hainele traditionale
Bărbați de toate clasele purtau pantaloni, o cămașă, o jachetă, o
jachetă sau un caftan, un caftan de sus, o cercevea.
Pantalonii ("Dzagshin") au fost cusute din mătase sau lenjerie subțire.
Bărbații i-au pus pe cadavrele goale și s-au strâns în jurul taliei cu o
dantelă cu capete brodate. La început, pantalonii erau largi și lungi, se
îndoiau în picioare. Apoi era un alt stil: au fost scurtați până la genunchi.
Pantaloni atât de largi și scurți au fost purtați de războinici janissari.
Aceste ciorapi erau purtate sub ciorapi.
Peste pantalonii turcilor se purta o cămașă lungă ("kais") cu mâneci
lungi largi, ajungând până la mijlocul vițeilor sau până la glezne.
Cămășile erau cusute din țesături din mătase subțire dungată, din
mușchi, din mătase și din in.
paltoane lungi cu mâneci largi și foarte lungi, au fost realizate dintr-o
singură culoare sau cu dungi tesatura - polubumazhnoy sau grosgrain, le
fixat pe butoane sau arat. Podelele de caftan ar putea fi înfășurate și
atașate la centură. Ianiserii le-au strâns din spate în falduri largi. Armata
avea caftani cu mâneci scurte sau cu mâneci scurte la cot.
La sfârșitul secolului al XVI-lea. Caftanul a fost înlocuit cu un camisol
("subun") și o jachetă ("curte"). Stratul de măturărie era cusut din
țesătură albastră sau roșie, decorat cu broderie și pe laturile butoanelor,
ajungând la lungimea șoldurilor. O jachetă mai lungă era purtată peste
sacou.Kaftan si manta (dar nu și o jachetă) Turks cercevea cu centură,
care este rulat din șaluri sau dintr-o bucată mare de mătase model și
capetele tăiate perii și franjuri. Militar în loc de cercevea purta o centură
sau curea din piele legată de metal.Îmbrăcămintea superioară a turcilor
era "Feredge". El a fost pus pe partea de sus a restului rochiei. Era o
îmbrăcăminte lungă și lată, cu mâneci lungi, largi, uneori divizați. Pentru
fiecare zi a fost cusută din țesături groase de lână, de culoare albastră sau
verde. Și pe cale de ieșire - de la mătase, cârpă scumpă, podbivali și
turnat blănuri costisitoare. De asemenea, el ar putea avea un guler de
turndown, iar în față - corzi și butoane. Culoarea și finisajul feredei
depind de rangul și poziția uzurii.

Page 4
 Bucataria Turceasca
Bucătăria turcească are o istorie lungă, astăzi, este în mare parte
moștenirea bucătăriei otomane, care poate fi descrisă ca fiind o
fuziune rafinată a bucătăriilor din Asia Centrală, Orientul Mijlociu și
cele din Balcani. Turcii preferă un mic dejun simplu. Un mic dejun
tipic turcesc este consistent în brânză (beyaz peynir, kasar etc.), unt,
măsline, ouă, roșii, castraveți, gem, miere și smântână. Sucuk (cârnat
iute turcesc), pastirma, borek, simit, pogacea și supele sunt mâncate la
o masă de dimineață în Turcia. Invariabil, ceaiul turcesc este servit la
micul dejun. Denumirea turcească pentru micul dejun, kahvalti,
înseamnă ”înaintea cafelei”. Mâncarea gătită continuă să fie preferată
de populația turcă. Chiar dacă agitația din prezent impinge oamenii să
mănânce în oraș, turcii preferă să mănânce în casă. O masă tipică
începe cu o supă (iarna), urmată de un platou cu legume cu garnitură
de carne, uneori împreună cu pilaf. Ingredientele frecvent utilizate în
specialitățile turcești sunt: miel, pește, pui, vită, vinete, ardei, ceapă,
usturoi, linte, fasole și roșii. Nucile, fisticul, alunele, împreună cu
condimentele, au un loc special în preparatele din bucătăria turcească
și sunt utilizate pe scară largă în deserturi. Mirodeniile și plantele
aromatice preferate sunt: pătrunjelul, chimenul, piperul negru, ardeiul
de boia, menta, oregano, ienibahar și cimbrul. În unele regiuni, carnea,
care este mâncată în mod obișnuit la ceremoniile de nuntă sau pe
durata Kurban Bayram, a devenit parte din dieta zilnică odată cu
introducerea producției industriale. Vițelul, evitat în trecut, este acum
foarte mult consumat. Principala utilizare a cărnii în gătit rămâne
combinația cărnii tocate cu legume, cum ar fi kiymali fasulye (fasole
cu carne) sau kiymali ispanak (spanac cu carne tocată care este servită
cu iaurt).Alternativ,în orașele de coastă, peștele ieftin, precum
sardinele sau hamsiile, este disponibil pe scară largă, precum și multe
altele cu disponibilitatea sezonului. Consumul de carne de pasăre,
aproape exclusiv de pui și de ouă este comun

Page 5