ADEVĂRULUI

Revistă creştină  ·   Mai 2013  ·  Gratis

În a ce st
număr
Ce înseamnă a fi lumina lumii
Ziua în care toate lucrurile au mers pe dos
Gaița albastră - bârfa mincinoasă
Flori pentru bunicul
Adevărata surpriză
 Sămânţa adevărului
Publicată lunar de:
Christian Aid Ministries
Cuprins
O. P. 1 - Gh. P.1,
C. P. 1 Suceava 720300
Rubrica editorului
samantaadevarului@icamro.org Ce înseamnă a fi lumina lumii . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . 3
România Doar o lumânare de seu . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . 4

Comitetul executiv: Rubrica învăţătorului

David Troyer Cu fața spre lumină. . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . 5
Paul Weaver „Cine este stăpân pe sine”. . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . 7
Roman B. Mullet
Mușuroaiele de termite, orașe în miniatură. . . . . . . . . . . 10
James R. Mullet
David King
Philip Troyer Rubrica părinţilor
Un omagiu adus mamei . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . 13
Comitetul de A începe cum se cuvine povățuirea copiilor. . . . . . . . . . . 14
îndrumare: Ziua în care toate lucrurile au mers pe dos . . . . . . . . . . . 16
Ernest Hochstetler Deșteptarea de la miezul nopții. . . . . . . . . . . . . . . . . . . . 17
Perry Troyer Un omagiu pentru sora mea. . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . 18
Johnny Miller
James Mullet Rubrica istorică
Nate Bange „Acordați-mi libertatea de credință”. . . . . . . . . . . . . . . . . 19
Clay Zimmerman

Rubrica practică
Editor:
Gaița albastră—bârfa mincinoasă. . . . . . . . . . . . . . . . . . 25
Alvin Mast
Angajat al serviciului medical de urgență (EMT) . . . . . . 26
Păstrează-ți casa curată!. . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . 27
Editor adjunct:
James K. Nolt
Rubrica tineretului
Sufletul. . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . 29
Grafica:
Relații sociale . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . 30
Gicu Cotleţ
Flori pentru bunicul. . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . 32
Kristi Yoder

Rubrica pentru copii

Coordonator traduceri
Valentin Hrihorciuc
„Binecuvântați pe cei ce vă blestemă”. . . . . . . . . . . . . 33
Adevărata supriză . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . 36
Foto copertă:
Leona Yoder
Rubrica ”O carte în serial”
Farul de la mila opt,
Martirul din catacombe (Partea a V-a) . . . . . . . . . . . . . . 38
Lacul Ontario, New York, USA
Pagină publicitară . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . 42

© 2013 Toate drepturile rezervate. Este O poezie pentru azi

interzisă orice reproducere de text sau frag-
mente din text fără aprobarea prealabilă a Cu suliți lungi. . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . 43
editurii. Excepţie se poate face numai pen-
tru citate scurte sau concluzi generale ale
unui pasaj. Coperta din spate
Murim ca să trăim din nou. . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . 44
 „Nu vă scriem altceva decât ce citiți și
cunoașteți. Și trag nădejde că până la sfârșit veți
cunoaște, cum ați și cunoscut în parte, că noi
suntem lauda voastră, după cum și voi veți fi lauda
noastră în ziua Domnului Isus.” 2 Cor. 1:13-14

Rubrica
Editorului
—Alvin Mast

D
sunteți
omnul Isus
a spus: „Voi
lumina
lumii. O cetate
așezată pe un
munte, nu poate
să rămână ascunsă.”
(Matei 5:14). Versetul
acesta nu este numai o
afirmație privitoare la cine
suntem noi, ci ne arată felul în care
ar trebui să trăim. Suntem chemați să trăim
o viață separată de cei păcătoși, prin urmare,
este important ca lumina noastră să fie aprinsă
și să strălucească. Viața pe care o trăim înaintea
oamenilor este importantă.
S-ar putea să credem că trebuie să facem
lucrări mărețe ca să fim o lumină „așezată
pe un munte”. Cei mai mulți dintre noi nu
putem face lucrări mari, dar putem realiza
lucruri mici și toți suntem capabili de ceva.
Deseori, lucrurile mici pe care le facem arată
despre noi cine suntem. În calitate de creștini,
ar trebui să fim exemple de curaj, dragoste,
iertare, perseverență, politețe, bucurie,
blândețe, organizare, auto-disciplină și chiar
curăție.
În predica de pe munte, Domnul Isus descrie
felul în care arată o
cetate așezată pe un
munte. Mulți nu
cred că vor putea
arăta în felul
acesta, de aceea
nici nu încearcă.
Haideți să ne amintim
că dacă nu primim
învățăturile Domnului Isus
așa cum sunt scrise, nu putem
spera să fim lumina lumii.
În această ediție veți găsi un articol bun
intitulat Păstrează-ți casa curată. Păstrarea
curățeniei și bunei rânduieli în caselor noastre
reflectă o viață ordonată și disciplinată.
Dumnezeu nu a conceput confuzia. O tobă
de eșapament spartă, un acoperiș gata să
cadă, un geam spart dovedesc neglijența
noastră. Doar ea face ca acoperișul să rămână
spart, clădirile să se șubrezească și sufletele să
meargă în iad. Domnul Isus a spus că în timp
ce oamenii dormeau, vrăjmașul a semănat
neghină. (Matei 13:25). Creștinii ar trebui să
fie cunoscuți ca cei care își văd de treburile
lor și nu sunt neglijenți cu lucrurile pe care le
au. Curățenia este o lumină în lume, în timp
ce murdăria și mirosurile urâte constituie o

“Iubiți pe vrăjmașii voștri, binecuvântați pe cei ce vă blestemă, faceți bine celor ce vă urăsc...” Mat. 5:44b 3
 dovadă a degradării acestei lumi. Noi trebuie
să ne ridicăm deasupra standardului lumii
și să nu ne asemănăm cu modul ei de viață
nepăsător, tolerant cu sine și căutător de
plăceri.
De asemenea, ar trebui să ne păstrăm
curați. Trebuie să fim atenți la ce gândim, ce
spunem și ce facem. Un scriitor afirma odată:
„Gândurile cerești, ca și păsările primăvara,
ne vor umple sufletele cu muzica lor, dar
gândurile rele ne vor mușca precum viperele.”
Motivul pentru care este așa de important să
gândim corect este faptul că acțiunile noastre
izvorăsc din gândurile pe care le păstrăm în
inimă. Trebuie să ne auto-disciplinăm ca să
putem trăi o viață de evlavie. Suntem templul
Dumnezeului celui viu. Este important să ne
Doar o lumânare de seu
Următoarea întâmplare a fost povestită la o întâlnire evanghelistică.
O femeie care era ţintuită la pat de mulţi
ani trăia aproape de calea ferată, departe
de orice casă. În apropiere se afla un defileu
adânc, peste care căile ferate construiseră un
pod nou de fier, cum se obişnuia.
Într-o noapte a suflat un vânt năprasnic.
Femeia săracă era, ca de obicei, singură acasă.
Dintr-odată a auzit un zgomot asurzitor.
Era sigură că fusese podul. S-a uitat la ceas.
Peste zece minute avea să treacă trenul de
călători. Ce ar putea face? Fiul ei era departe
de casă. Rugându-se fierbinte lui Dumnezeu
pentru ajutor, a luat singura sursă de lumină
din casă, o lumânare de seu, şi a început
să se târască (nu putea să meargă) înspre
calea ferată. Cum a ajuns acolo, niciodată
nu a ştiut. Putea acum să audă zgomotul
trenului care se apropia. A spus următoarea
rugăciune: „Doamne, ajută-mă să aprind
4  Sămânța adevărului • Mai 2013
păstrăm mintea curată.
Cu fața spre lumină este un alt articol din
ediția de față a revistei care ne oferă mai multe
detalii despre semnificația umblării în lumină.
Autorul spune: „În Cuvântul lui Dumnezeu,
lumina simbolizează calități precum un
cuget curat, dragoste necondiționată, curăție
personală și noua viață în Hristos. Spre
deosebire de lumină, întunericul simbolizează
necredință, ignoranță și orbire aici și o
pedeapsă groaznică în întunericul din viața
de apoi.” Cred din toată inimă că această
ediție a revistei Sămânța Adevărului vă va
bucura inimile. Domnul să vă binecuvânteze
în timp ce veți citi conținutul articolelor din
ea și veți cugeta la ele.
această lumânare şi s-o ţin aprinsă în aşa fel,
încât s-o poată vedea mecanicul, şi fă-l s-o
vadă!”
Dumnezeu i-a auzit rugăciunea.
Lumânarea a stat aprinsă. Acum era linişte.
Chiar atunci a făcut semn cu lumânarea;
oare, o va vedea mecanicul? Atunci a auzit
un hârjâit; ştia că erau frânele. Şi-a pierdut
cunoştinţa chiar atunci, dar trenul s-a oprit
la vreo câţiva metri de prăpastia căscată în
faţa lor. Sute de vieţi au fost salvate. Această
femeie neputincioasă şi bolnavă a făcut tot
ce a putut. Dumnezeu S-a folosit de tot ce
avea ea. El se va folosi de tot ce ai ca să-i
mântuiască pe oameni, dacă îţi vei face
partea.
– Union Gospel News
Din Touching Incidents and Remarkable Answers to Prayer
©2007 TGS International
O filială a Christian Aid Ministries
 „Învățăturile Tale sunt minunate: de
aceea le păzește sufletul meu. Descoperirea
cuvintelor Tale dă lumină, dă pricepere celor
fără răutate.” Psalmul 119:129-130

Rubrica
Învăţătorului
Cu faya spre
lumină —Paul L. Miller

Î n Cuvântul lui Dumnezeu, lumina simbolizează

calităţi precum cugetul curat, dragostea
jertfitoare, curăţia personală
şi viaţa nouă în Hristos.
Spre deosebire de lumină,
întunericul simbolizează
necredinţă, neştiinţă şi orbire
aici pe pământ şi o pedeapsă
groaznică în întunericul de
afară, în viaţa de apoi.
Isus a spus că este Lumina
lumii, dar Iuda Iscarioteanul
a refuzat să umble în lumina
aceasta. După ce a participat
la Cina cea de taină, i s-a oferit ultima şansă de a
deveni un ucenic adevărat al lui Isus. Iuda văzuse
minunile lui Isus şi luase parte în campania de
evanghelizare când i s-a dat puterea de-a face
minuni. Iuda trăia o viaţă dublă, aşa că a mers
acolo unde inima lui împărţită, iubitoare de bani
l-a dus. După cum spune Ioan, „Iuda, după
ce a luat bucăţica, a ieşit afară în grabă. Era
noapte.” (Ioan 13:30). Hoinăreala aceasta l-a luat
de lângă Isus şi l-a dus departe. În întuneric, Iuda
avea să ducă la îndeplinire împreună cu preoţii
un plan de trădare a lui Isus în care, datorită celor
treizeci de arginţi primiţi, Îl
va identifica pe Isus pentru
ca soldaţii să-L poată prinde.
Cu adevărat, întunericul care
l-a învăluit pe Iuda a fost atât
natural, cât şi spiritual.
Iuda i-a condus pe vrăjmaşii
lui Isus în întunericul gros,
luminat numai de torţele
fumegânde, ţinute de ostaşii
care îşi căutau prada. Au
întâlnit doisprezece bărbaţi
în grădina Ghetsimani unde Isus se ruga cu
lacrimi. Când Iuda a venit la El, Isus i s-a adresat
spunându-i „prietene” şi l-a întrebat de ce a venit.
Iuda, care îşi vânduse sufletul diavolului, se pare
că nu a spus nimic. Pur şi simplu L-a sărutat pe
Isus.
Apoi Isus l-a întrebat: „Iudo, cu o sărutare vinzi
tu pe Fiul omului?”. Iuda hrănise în taină în inima
lui o iubire de bani fatală. Isus care nu avea nimic
de ascuns a declarat din nou cine este. Când a

“Iubiți pe vrăjmașii voștri, binecuvântați pe cei ce vă blestemă, faceți bine celor ce vă urăsc...” Mat. 5:44b 5
 spus aceasta, soldaţii au căzut toţi la picioarele Lui
(Ioan 18:6). Chiar dacă Petru a vrut să-L apere pe
El, Isus a vindecat rănile omului care fusese lovit
de Petru cu sabia. După ce l-a vindecat, Isus i-a
spus lui Petru: „Pune-ţi sabia la locul ei; căci toţi
cei ce scot sabia, de sabie vor pieri.” (Matei 26:52).
Isus afirmase mai devreme în Predica de pe
munte că, dacă ochiul cuiva este rău, tot trupul
său va fi în întuneric. (Matei 6:23). Ca şi cea de
a noua urgie asupra Egiptului, (Exodul 10:21)
întunericul din suflet este aşa de dens, încât poate
fi simţit. O astfel de întunecime a sufletului este
aşa de apăsătoare încât unii oameni caută eliberare
în alcool sau alte surogate de substanţe chimice şi
chiar în suicid.
Când Lumina lumii vine în inima omului,
întunericul păcatului este alungat. Pavel le-a
amintit credincioşilor din Efes că în starea pe care
au avut-o înainte de a se întoarce la Dumnezeu
umblau în întuneric (Efeseni 5:8), şi că nu trebuie
să aibă nicio legătură cu lucrările neroditoare
ale întunericului. (Efeseni 5:11). „Acum sunteţi
lumină în Domnul” le-a spus el şi i-a îndemnat:
„Umblaţi deci ca nişte copii ai luminii.” (Efes.
5:8b)
În 1 Ioan (capitolele 1 şi 2), Ioan foloseşte
lumina şi întunericul într-o serie de teste care
reflectă voia lui Dumnezeu pentru tine şi pentru
mine. După o introducere, Ioan face o serie
de declaraţii privind faptele folositoare pentru
cercetarea de sine:
• Observaţi 1:5, unde spune că Dumnezeu este
lumină şi că în El nu este întuneric. Dumnezeu
Și-a exprimat dragostea faţă de copiii Lui aşa de
vizibil, încât oricine poate vedea lucrul acesta.
• În versetul 6 ne aminteşte că trăim în minciună
când spunem un lucru şi facem altul, fiindcă nu
umblăm în lumina lui Dumnezeu.
• În versetul 7, Ioan ne invită să umblăm
în lumina lui Dumnezeu ca să avem parte de
binecuvântarea curăţirii prin sângele lui Isus,
precum şi de părtăşia deplină cu alţi creştini.
• În versetul 8, autorul ne avertizează că, dacă
refuzăm să recunoaştem că suntem păcătoşi, ne
înşelăm singuri. În starea aceasta de negare a
6  Sămânța adevărului • Mai 2013
păcatului din noi, probabil că atribuim lucrurilor
un nume mult mai bun decât cel pe care îl dă
Dumnezeu. De exemplu, ceea ce omul crede
că este necaz, pentru Dumnezeu este urâciune;
ceea ce omul numeşte slăbiciune, Dumnezeu o
numeşte încăpăţânare.
• În versetele 9 şi 10, Ioan ne asigură că dacă
ne recunoaştem păcatele, ne calificăm pentru a fi
curăţiţi şi a trăi o viaţă de ascultare.
• În capitolul 2, versetele 1 şi 2, autorul ne spune
că în Isus Hristos avem un „avocat” (mijlocitor,
apărător) şi totodată El este şi „jertfa noastră de
ispăşire” (mijlocul de restaurare a păcii dintre
Dumnezeu şi om).
• În versetele 3, 4 şi 5, Ioan ne explică faptul că
acei credincioşi întorşi cu adevărat la Dumnezeu
au puterea de a asculta de poruncile lui Dumnezeu
cu bucurie.
Declaraţiile de mai sus se deschid cu termenul
cheie „dacă”. Acesta indică puterea de a alege.
Haideți să observăm cu atenţie aceste propoziţii
de tip „dacă”/„atunci”. A umbla în lumină
înseamnă mai mult decât a nu-L trăda pe Isus.
Este mai mult decât a nu umbla după chilipiruri
păcătoase şi haine, cum a făcut Iuda. Haideţi să
recunoaştem că: „Noi rătăceam cu toţii ca nişte
oi, fiecare îşi vedea de drumul lui”. Umblarea
cu încăpăţânare în întuneric şi necredinţă ne va
depărta de Dumnezeu.
Mulţi din oamenii din jurul nostru continuă
să trăiască în întunericul îndoielilor. Haidem
să mergem spre lumină. Când necredinţa ne
întunecă feţele înseamnă că ne-am depărtat de
Dumnezeu. Isus ne scoate din scepticismul fatal.
Când ne îndreptăm inimile spre Isus, El Îşi revarsă
dragostea în inimile noastre prin Duhul Sfânt.
Mulţumiri fie aduse lui Dumnezeu că, dacă
umblăm în lumina lui Dumnezeu, vom avea un
cântec în inima noastră, un zâmbet pe buze, un
izvor de speranţă în mersul nostru, bunăvoinţa de
a ajuta pe fratele nostru, şi o mărturie pe buzele
noastre care aduce cinste lui Isus. Iar Dumnezeu
primeşte slava pentru toate acestea.
Din Calvary Messenger
Tradus şi folosit cu permisiune.
 „Cine este
stăpân pe sine”
D ouă versete din Proverbele vorbesc despre
stăpânirea de sine. Unul spune: „Cel încet
la mânie preţuieşte mai mult decât un viteaz,
şi cine este stăpân pe sine preţuieşte mai mult
decât cine cucereşte cetăţi.” (Proverbele 16:32)
Celălalt este foarte asemănător: „Omul care nu
este stăpân pe sine, este ca o cetate surpată şi
fără ziduri.” (Prov. 25:28) Un verset asemănător
din Noul Testament vorbeşte despre a face orice
gând „rob ascultării de Hristos.” (2 Cor. 10:5).
Multe încercări uşoare care vin asupra noastră
ne pot face nerăbdători. Poate că vrem ca toţi
copiii să meargă la culcare, dar cei mai mici
dintre ei plâng pe rând din cauza vreunui lucru
anume. Duhul în noi ne este tulburat, şi ne
dăm seama că trăim în firea pământească. Avem
nevoie de ceva mai mult decât o lustruială care
să acopere o inimă firească, egoistă. Avem nevoie
de un duh transformat în străfundul inimii
noastre, care să fie adus la ascultare faţă de Tatăl
ceresc şi condus de dragostea lui Hristos.
Adevăruri cu privire la stăpânirea de
sine
Avem responsabilitatea să ne stăpânim sinele.
Un frate spunea odată: „Este uimitor cât de
arţăgoasă este toată lumea când sunt obosit.”
Această constatare este corectă. Chiar şi când
ceilalţi ne fac rău, nu trebuie învinuiţi pentru
lipsa noastră de stăpânire de sine. Trebuie să
răspundem întotdeauna cum este cuviincios,
şi avem nevoie de puterea lui Dumnezeu ca să
reuşim.
Să ne imaginăm o ilustraţie cu trei cercuri,
cu duhul la mijloc, apoi sufletul şi trupul la
periferie. În ce direcţie merg poruncile? Dacă
încep cu trupul şi continuă în interior, vom da
“Iubiți pe vrăjmașii voștri, binecuvântați pe cei ce vă blestemă, faceți bine celor ce vă urăsc...” Mat. 5:44b 7
—Sidney Sensenig
de necaz. Poruncile ar trebui să izvorască din
duhul şi să se reverse în afară – dintr-un duh
controlat de Isus Hristos, care conduce sufletul
şi trupul.
A avea stăpânire de sine presupune efort.
Versetele din Proverbele indică în mod
indirect că nu este uşor să ai stăpânire de sine.
Da, Domnul ne schimbă, dar trebuie să mai
depunem efort pentru a avea stăpânire de sine.
Facem aceasta ori de câte ori refuzăm ca firea
pământească să fie provocată şi alegem în mod
deliberat să trăim conform călăuzirii care vine
de la Hristos prin Duhul. Astfel, prin puterea
lui Dumnezeu, răstignim firea pământească cu
patimile şi poftele ei.
Alexandru cel Mare este celebru pentru
cucerirea întregii lumi de pe vremea lui. Şi
totuşi, chiar acasă fiind, s-a mâniat aşa de tare,
încât l-a omorât pe cel mai bun prieten al său.
Exemplul acesta este foarte grăitor şi ne arată
că stăpânirea unei cetăţi este mai uşoară decât
stăpânirea de sine. Un alt cuceritor a afirmat
pe patul morţii că dintre victoriile sale numai
una i-a adus mângâiere. Când a fost întrebat
care este această victorie, a răspuns: „Am
cucerit pe cel mai mare duşman al meu: inima
mea rea”. Este puţin probabil că el ar fi reuşit
lucrul acesta, dar afirmaţia lui corespunde cu ce
mărturiseşte Scriptura care spune: „Inima este
nespus de înşelătoare şi de deznădăjduit de rea;
cine poate s-o cunoască?” (Ieremia 17:9)
Nestăpânirea de sine poate cauza pagube
iremediabile. În cântecul despre vorbe rostite cu
mânie, poetul a scris: „Dragostea este mult prea
curată şi sfântă, / Prietenia este şi ea sfântă, / Dar
nebunia unei clipe de neveghere / Pricinuieşte
 atâta necaz şi durere.” Prevenirea pagubelor
iremediabile este unul din motivele pentru
care trebuie să avem stăpânire de sine. Un om
care nu este stăpân pe sine este ca o cetate fără
ziduri, fără nicio protecţie împotriva atacurilor
lui Satan şi fără puterea de a se opri să nu
arunce în dreapta şi în stânga injurii altora.
Problemele ne vor testa continuu stăpânirea de
sine. Nu putem hotărî o dată pentru totdeauna
să avem stăpânire de sine şi să ne aşteptăm ca
aceasta să fie suficient. Chiar dacă am practicat
cu credincioşie stăpânirea de sine de multe ori
în trecut, ispitele vor continua să ne asalteze.
Pe parcursul vieţii testele acestea vor deveni tot
mai grele. Dar ia-ţi inima în dinţi! Dumnezeu
este credincios şi nu va îngădui să fim ispitiţi
peste puterile noastre.
Păcatul nestăpânirii de sine este la fel de grav
ca şi păcatele trupeşti. Uşor ne putem gândi că
păcatele trupeşti vizibile sunt de o gravitate
mai mare – şi aşa este. Dar Isus a spus: „Oricine
se mânie pe fratele său va cădea sub pedeapsa
judecăţii”, şi „oricine se uită la o femeie ca
s-o poftească, a şi preacurvit cu ea în inima
lui.” Noul Testament este clar când afirmă
că păcatele spirituale sunt la fel de grave ca şi
păcatele trupeşti, fiindcă unele sunt rezultatele
celorlalte.
Dovezi ale nestăpânirii de sine
O mulţime de cuvinte. Proverbele 10:19
spune: „Cine vorbeşte mult nu se poate să nu
păcătuiască, dar cel ce-şi ţine buzele este un om
chibzuit.” Este uşor să admiri o persoană cu
prezenţă de spirit care are întotdeauna câte ceva
de spus, dar potrivit versetului acestuia, a fi un
bun vorbitor nu este un lucru mare. De fapt,
Eclesiastul 5:3 spune că „prostia nebunului se
cunoaşte din mulţimea cuvintelor.”
Am participat la o întâlnire în casa unei
doamne în vârstă de nouăzeci de ani. Soţul ei
murise în urmă cu vreo câţiva ani, dar doamna
aceasta părea nespus de fericită. Era plăcut să
stăm în prezenţa ei şi era foarte mulţumită de
8  Sămânța adevărului • Mai 2013
vizita noastră, dar ce m-a impresionat a fost ce
puţine cuvinte a rostit. Ea învăţase să-şi ţină
limba în stăpânire, şi acesta poate fi un motiv
al succesului şi al fericirii ei în viaţă.
Lucruri care provoacă robie. Satan are
multe căi de a-i lega pe oameni ca să nu mai
fie liberi să facă ceea ce ar trebui. Este vreo
dorinţă, sentiment sau obicei care te-a legat
sau încătuşat în vreun fel? Aceasta poate fi o
dovadă a faptului că nu ai stăpânire de sine, iar
lucrul acesta nu este după voia lui Dumnezeu.
El nu ne-a dat un duh de frică, „ci de putere,
de dragoste şi de chibzuinţă.” Nu trebuie
să fim legaţi de niciun lucru, căci în Hristos
suntem liberi pe deplin ca să facem voia Lui.
Dezechilibru emoţional. Cineva se poate
simţi biruit de sentimente asociate cu depresia,
tristeţe acută sau deznădejdea. O astfel de stare
poate ajunge la polul opus, în care individul
se simte copleşit de sentimente asociate cu
euforia şi încrederea în sine, mai ales când a
realizat cu succes anumite lucruri. El poate
plânge de bucurie sau necaz din cauza unui
eveniment nesemnificativ. Sau poate suferi din
cauza confuziei dureroase datorită emoţiilor
puternice şi contradictorii.
Altcineva poate rămâne indiferent, fără să
arate bucurie sau durere. Starea lui emoţională
este monotonă şi el simte prea puţin bucuriile
şi necazurile altora. Cu toate că observăm
anumite diferenţe în oameni, toţi trebuie să-
şi pună încrederea în Hristos. Cel puţin în
extremele arătate mai sus, manifestările acestea
sunt semne ale incapacităţii de a avea stăpânire
de sine – de a ajunge în asemănare cu chipul
lui Hristos. Trebuie să învăţăm de la psalmist,
care a venit la Dumnezeu în mod repetat. El
a strigat la Dumnezeu după ajutor în vremuri
grele şi şi-a vărsat sufletul în laudă în vremuri
de pace şi bunăstare.
Indignare firească. Toţi oamenii au în inima
lor ideea de dreptate – un lucru bun. Dacă
vedem doi băieţi mari care îl lovesc pe altul
 mai mic, suntem cuprinşi de indignare – un
lucru bun. Ne simţim ca David care a fost
cuprins de indignare când a auzit întâmplarea
despre bogatul care a tăiat mieluşeaua
săracului. Isus a simţit la fel când i-a văzut pe
negustorii care cumpărau şi vindeau în casa lui
Dumnezeu. Sentimentul de indignare este pus
de Dumnezeu în noi de la creaţie.
Dar trebuie să fim foarte atenţi când suntem
cuprinşi de indignare. Ce credem că este
indignare corectă, poate fi doar o indignare
firească. Datorită ideii de dreptate pe care o
avem în noi, indignarea pare îndreptăţită, dar
aici putem face două greşeli. Una din acestea
este că, dacă avem de-a face cu o nedreptate,
este bine s-o corectăm indiferent ce am face.
Cea de a doua greşeală este să gândim că
mânia noastră este îndreptăţită. Şi Dumnezeu
se mânie, dar noi trebuie
să ne lăsăm de mânie, Este uşor să ne
fiindcă „mânia omului mâniem; oricine
nu lucrează neprihănirea
lui Dumnezeu.” (Iacov poate face asta.
1:20). Dar a fi indignat pe
Efeseni 4:26 spune:
„Mâniaţi-vă, şi nu
bună dreptate,
păcătuiţi.” Este uşor la vremea potrivită,
să ne mâniem; oricine la intensitatea
poate face asta. Dar
a fi indignat pe bună potrivită, şi în modul
dreptate, la vremea potrivit nu este uşor.
potrivită, la intensitatea
potrivită, şi în modul potrivit nu este uşor.
Aşadar, haideţi să fim atenţi la indignarea
îndreptăţită. Vrem să fim plini de râvnă cu
duhul, slujind Domnului, şi nu dorim să fim
dedaţi la mânia firească.
Sfaturi pentru a avea stăpânire de
sine
Luptă împotriva sentimentelor fireşti. Chiar şi
în starea de pace de care ne bucurăm în ţară,
ne aflăm într-un conflict periculos cu poftele
care se războiesc în mădularele noastre şi luptă
“Iubiți pe vrăjmașii voștri, binecuvântați pe cei ce vă blestemă, faceți bine celor ce vă urăsc...” Mat. 5:44b 9
împotriva sufletului. Ne aflăm într-un conflict
mult mai mare decât toate bătăliile purtate de
Alexandru cel Mare. Satan este hotărât să ne
biruiască pe fiecare din noi şi să ne facă robi
voii sale. Aici trebuie să ne îndreptăm toată
înflăcărarea sufletului nostru şi să luptăm cu
zel până la capăt.
Gândeşte-te: Ce câştigăm cu adevărat dacă
ne lăsăm copleşiţi de sentimente? Poate că este
vorba şi de puţină plăcere trupească, dar cât
de scurtă poate fi! Putem face o comparaţie
cu şoarecele care intră în capcană. Poate că
şoarecele apucă să ia câteva îmbucături din
brânza cea delicioasă, dar în cele din urmă
capcana se declanşează şi îi frânge gâtul. Ce
preţ mare de plătit pentru câteva firimituri de
brânză!
Treci cu vederea jignirile primite.
„Înţelepciunea face pe om
răbdător, şi este o cinste
pentru el să uite greşelile.”
(Proverbele 19:11) Cu cât
omul este mai înţelept,
cu atât este mai dispus să
uite jignirile primite. Isus
a trecut peste bătăile şi
batjocurile primite până
acolo, încât L-a rugat pe
Tatăl să îi ierte pe cei ce-L
chinuiau.
Apostolul Petru a scris:
„Mai presus de toate, să aveţi o dragoste
fierbinte unii pentru alţii, căci dragostea
acoperă o sumedenie de păcate.” (1 Petru 4:8).
Aceasta înseamnă să avem stăpânire de sine –
o dragoste fierbinte unii pentru alţii care este
tocmai opusul alegerii de a ne mânia imediat
ce suntem jigniţi.
Fereşte-te să învinovăţeşti pe alţi oameni. Este
uşor să facem o listă lungă cu motivele pentru
care nu putem avea stăpânire de sine. Am
putea crede că greşeala se datorează părinţilor
sau bunicilor, fraţilor sau surorilor noastre,
 genelor, mediului sau bisericii noastre. Este
o înşelăciune periculoasă pentru că suntem
responsabili pentru atitudinile şi faptele
noastre. Nimeni nu ne poate forţa să facem
răul.
Dumnezeu doreşte să avem stăpânire de
sine, şi virtutea aceasta să fie pe zi ce trece
tot mai evidentă. El lucrează încet şi sigur la
maturizarea noastră, folosindu-se de „dalta” Lui
ca să îndepărteze din noi ce nu este după placul
Său. „Dalta” poate fi sub forma unui frate sau
prieten şi folosirea ei ne poate provoca dureri
Mușuroaiele de termite,
orașe în miniatură
T ermitele pot fi o adevărată pacoste. Ele rod
lemnul din casele noastre şi pot distruge
o locuinţă din interior spre exterior, făcând-o
nelocuibilă.
Poate părea ironic, dar termitele pot construi
nu doar case, ci veritabile oraşe. Aceste „oraşe”
le oferă adăpost, hrană şi protecţie eficientă cu
minim de investiţie.
Muşuroaiele de termite pot atinge până la
nouă metri înălţime. Dacă ar fi să măsurăm
acest lucru în termeni umani, ar fi ca şi cum
am construi o structură de doi kilometri
înălţime! Şi nu ar fi orice fel de structură, ci una
care să includă o creşă, gospodării şi un sistem
de aerisire sofisticat, care să permită o bună
ventilaţie întregii clădiri.
Controlul temperaturii
Muşuroaiele de termite se găsesc în climate cu
temperaturi extreme unde pot apărea variaţii de
termperatură de până la 30o.1 Şi totuşi, termitele
găsesc diferite modalităţi de-a face faţă acestor
10  Sămânța adevărului • Mai 2013
mari. Haideţi să nu răspundem cu mânie, ci
cu un duh blând şi liniştit. Atenţia noastră să
nu fie asupra dălţii, ci asupra feţei zâmbitoare a
lui Dumnezeu şi a mâinii Sale care ne susţine.
„Deci, dacă cineva se curăţește de acestea, va
fi un vas de cinste, sfinţit, folositor stăpânului
său, destoinic pentru orice lucrare bună.” (2
Timotei 2:21)
Din The Christian Contender, oct. 2011
Rod and Staff Publishers, Inc.
Tradus și folosit cu permisiune.
—Shaun Doyle
diferenţe extreme de termperatură.
În regiunile uscate, termitele urmează un
principiu similar cu cel al comunităţii din
Coober Pedy din Australia, unde marea
majoritate a populaţiei locuieşte sub pământ.
Termitele îşi sapă adăpostul dedesubtul
muşuroiului, mult sub nivelul solului. În ciuda
fluctuaţilor de căldură de la suprafaţă, solul
acţionează ca o enormă trapă prin care se scurge
căldura.
Datorită acestei uriaşe mase termale formate
din pământul înconjurător, abia dacă există
schimbări sesizabile de termperatură în timpul
zilei. Mai mult decât atât, vârfurile muşuroaielor
sunt orientate spre poziţia soarelui la amiază.
Această poziţionare diminuează orice expunere
la razele solare în cea mai fierbinte parte a zilei,
lucru ce ajută la păstrarea unei temperaturi
constante în muşuroi pe tot parcursul zilei.
Traiul sub pământ nu reprezintă o opţiune
pentru unele specii de termite, cum ar fi
termitele magnetice din Australia de Nord.
 Acestea trăiesc în climate umede, iar un adăpost
subteran ar fi inundat în anotimpul ploios.2
Pentru a evita să fie inundate, termitele îşi duc
existenţa în muşuroaie construite la suprafaţă.
Acest fapt aduce colonia mult mai aproape
de temperaturile extreme din timpul zilei, cu
precădere în anotimpul secetos.
Această specie de termite îşi orientează
pereţii cei mai laţi ai muşuroiului în poziţie
est-vestică cu scopul de a controla temperatura
adăpostului.3 Totodată, colonia se poziţionează
spre partea estică a muşuroiului în timpul zilei
pentru a beneficia de o temperatură constantă.
Multe dintre speciile de termite au ferme de
fungi care asigură hrana coloniei. Muncitorii
caută scoarţă de copac şi o aduc în adăpost,
iar fungii trăiesc hrănindu-se din aceasta. Şi o
fac mai digerabilă şi mai plină de nutrimente
pentru termite.4 Pentru termitele iubitoare de
climat uscat, acest aspect ridică o altă problemă.
Cum este oare posibil ca ele să respire sub
pământ şi mai ales dacă ţinem cont de creşterea
continuă a coloniei?
Plămâni pentru colonie
Cercetările au arătat că muşuroaiele se
comportă ca nişte plămâni, pemiţând coloniei
să respire.5 Muşuroiul este proiectat cu scopul
de a capta mici curenţi de aer şi rafale de vânt
care vibrează cu frecvenţă joasă, în vreme ce
aerului ce vibrează cu o frecvenţă mai înaltă nu
îi este permis să pătrundă în colonie.6
Această frecvenţă joasă de aer este împinsă în
interiorul muşuroiului datorită forţei vântului
care loveşte muşuroiul. De asemenea, aerul
stătut este pompat afară din muşuroi datorită
diferenţei de presiune cauzate de fluxul
direcţionat de vânt împotriva muşuroiului.
Acest fenomen se combină cu un curent de aer
ascendent dinăuntrul adăpostului, cauzat de
activitatea insectelor şi fungilor cu scopul de a
crea un nou tip de suflu, similar plămânului
uman, permiţând astfel schimbul de aer cu
exteriorul.
“Iubiți pe vrăjmașii voștri, binecuvântați pe cei ce vă blestemă, faceți bine celor ce vă urăsc...” Mat. 5:44b 11
Controlul umidităţii
„Oraşele” de termite situate în climate aride
rămân umede în adăpostul subteran tot timpul
anului. 7 Insectele au nevoie de o atmosferă
umedă, nu doar pentru existenţa lor, ci şi
pentru existenţa „fermelor” de fungi. Termitele
construiesc tunele lungi până la zece metri
lungime, de-a lungul şanţurilor, pentru a avea
acces la apă. În timpul sezonului umed termitele
reglează temperatura muşuroiului, cât şi a
adăpostului subteran prim mutarea movilelor
de pământ îmbibate cu apă din apropiere. În
sezonul uscat ar fi mult mai greu să se păstreze
atât adăpostul, cât şi muşuroiul la o umiditate
potrivită, drept urmare, termitele se ocupă
doar de adăpost. Muşuroaiele construite în
umbră, acolo unde evaporarea este diminuată,
sunt mai mici decât cele construite în câmp
deschis, pentru că este mai puţină nevoie ca
termitele să transfere granulele de pământ
umed din subteran şi să le adauge pentru a
păstra muşuroiul şi adăpostul umede. Aşadar,
mărimea muşuroiului arată gradul de reglare a
umidităţii care a avut loc.
Inteligenţa de grup
Întrebarea este cum reuşesc termitele să
construiască astfel de capodopere arhitecturale.
Până în prezent, oamenii nu au reuşit să
construiască ceva care să depăşească eficienţa
muşuroaielor de termite şi cu toate acestea,
termitele nu posedă inteligenţă. Ele doar oferă
exemple de auto-organizare.8 Avem de-a face
cu apariţia unei structuri complexe, care apare
în interiorul unui sistem ce nu este guvernat
de o autoritate centrală sau de vreun plan.
Apariţia unui model coerent în totalitatea sa
se datorează acţiunilor şi interacţiunilor locale
combinate dintre grupurile de indivizi (de
exemplu insectele), totuşi fără ca un grup să fie
mai presus de celălalt.
Un prim exemplu este reparaţia sau
reconstruirea muşuroiului după ce a fost
 avariat sau înlăturat. 9 Nu este nevoie de mult
timp pentru colonie să constate că ceva este în
neregulă cu echilibrul temperaturii, cu umezeala
sau cu sistemul de ventilaţie. După câteva
minute de la producerea vreunui accident în
muşuroi, termitele se prezintă la locul faptei şi
investighează situaţia.
În mai puţin de o oră, acestea înlocuiesc
pământul din zona avariată. În mod instinctiv,
termitele plasează granule de pământ ce conţin
chimicale numite feromoni (hormoni ai
mirosului), menite să atragă şi alte termite care să
facă acelaşi lucru, asemeni efectului bulgărului
de zăpadă. Ţelul principal (şi rezultatul, în cele
mai multe cazuri) este acela de a opri curentul de
aer cauzat de deschizătura existentă. De obicei,
pentru a repara zona afectată sunt suficiente
o zi sau două de construcţie prin formarea de
baricade.
Dar baricadele rezultate dintr-o activitate
lipsită de coordonare întrerup curentul de aer.
Din raţiuni încă necunoscute, termitele trec
apoi într-o fază de remodelare, în care pământul
este mutat în mod progresiv din tunelurile
blocate, în afara muşuroiului. Rezultatul final al
acestei activităţi neplanificate constă în refacerea
formei muşuroiului, care redevine un plămân
funcţional pentru colonie. Termitele pot chiar
să reconstruiască întregul muşuroi din nimic în
trei luni de zile.
Toate acestea se realizează fără anticipare sau
comenzi vocale – nici o insectă nu lucrează din
proprie iniţiativă pentru binele comunităţii. Cu
toate acestea, ea are nevoie de algoritmul potrivit
pentru ca rezultatul final să fie vizibil. Este
nevoie, astfel, de o programare caracteristică a
ADN-ului, iar acest tip de programe necesită în
primul rând inteligenţă ca să fie implementate.10
Constructorii înţelepţi ai lui
Dumnezeu
Termitele, ca şi furnicile, nu depind de
conducători. 11 Şi totuşi ele pot construi nişte
structuri absolut uimitoare, structuri care le ajută
12  Sămânța adevărului • Mai 2013
să respire, le oferă căldură şi umiditate; cu alte
cuvinte, condiţii optime pentru ca „fermele” lor
să se dezvolte într-o manieră productivă. Din
timpuri străvechi, Biblia a subliniat sârguinţa
furnicilor. Cuvântul biblic este valabil şi pentru
termite sau alte insecte sociabile.
„Du-te la furnică, leneşule; uită-te cu băgare
de seamă la căile ei, şi înţelepţeşte-te! Ea n-are
nici căpetenie, nici privighetor, nici stăpân;
totuşi îşi pregăteşte hrana vara, şi strânge de-
ale mâncării în timpul secerişului” (Prov. 6:6-
8). Termitele şi capodoperele construite de ele
sunt în esenţă mărturia unui Creator înţelept.
Acesta le-a oferit programarea necesară, pentru
ca astfel, fără inteligenţă proprie, ele au reuşit
să producă „în mod spontan” minunăţii atât de
complexe.
Referinţe şi note
1. Această variaţie de temperatură nu trebuie confundată cu temper-
atura actuală de 30 o, care ar însemna 86oF. (0 pe scara gradelor Cel-
sius, înseamnă 32 pe scara gradelor Fahrenheit, astfel 32+54=86).
2. Schmidt, A.M. and Korb, J., The biological significance of Mag-
netic Termite mounds, The IUSSI 2006 Congress, Washington, DC,
iussi.confex.com/iussi/2006/ techprogram/P1435.HTM, accessed
30 September 2010.
3. Turner, J.S., Termite mounds as organs of extended physiology,
www.esf.edu/efb/ turner/termite/termhome.htm, accessed 23 Au-
gust 2010.
4. Aanen, D.K., As you reap, so shall you sow: coupling of harvest-
ing and inoculating stabilizes the mutualism between termites and
fungi, Biology Letters 2(2): 209-212, 22 June 2006.
5. Turner, J.S., On the mound of Macrotermes michaelseni as an
organ of respiratory gas exchange, Physiological and Biochemical
Zoology 74(6):798-822, 2001.
6. Ball, P., For sustainable architecture, think bug, New Scientist
2748:35-37, 20 February 2010.
7. Turner, J.S., Marais, E., Vinte, M., Mudengi, A. and Park, W.L.,
Termites, water and soils, Agricola 16:40-45, 2006.
8. Theraulaz, G., Bonabeau, E. and Deneubourg, J.-L., The origin
of nest complexity in social insects, Complexity 3(6):15-25, 1998.
9. A se vedea Turner, J.S., Mound repair and mound structural ho-
meostasis, www.esf.edu/efb/turner/ termite/structural%20homeo-
stasis.html, accessed 27 September 2010.
10. Mulți evoluționiști, inclusive Richard Dawkins, invocă exemple
de auto-guvernare pentru a justifica evoluția. Pentru contraargu-
mente, a se consulta Sarfati, J., The Greatest Hoax on Earth? Ch. 5:
Embryos and self-assembly, CBP, 2010.
11. Rolul mătcii este unul aproape exclusiv legat de reproducere, ea
nu supraveghează în niciun fel activitatea coloniei.
SHAUN DOYLE
Licenţiat în Ştiinţe ale Mediului (Hons) şi în Studiul Resurselor
Naturale
(Universitatea Queensland, Brisbane, Australia).
Acesta lucrează pentru Creation Ministries International în
Noua Zeelandă
Din Creation 33(2) 2011
Creation Ministries International
www.creation.com
Tradus și folosit cu permisiune.
 „Și poruncile acestea, pe care ți le dau astăzi, să
le ai în inima ta. Să le întipărești în mintea copiilor
tăi, și să vorbești de ele când vei fi acasă, când vei
pleca în călătorie, când te vei culca și când te vei
scula.” Deuteronom 6:6-7

Rubrica
Părinţilor
Un omagiu adus mamei
Am dori să aducem un omagiu deosebit mamelor. Rândurile care
urmează sunt un omagiu adus unei mame evlavioase care şi-a împlinit
bine chemarea. Suntem noi mame despre care se poate spune: „Fiii ei
se scoală şi o numesc fericită”?

C ând mama a murit pe neaşteptate, părea

că moartea ei a fost prematură. Prietenii
au spus că suntem bogaţi că am avut o mamă
evlavioasă, şi aveau dreptate. Mama a reflectat
prin viaţa ei virtutea răbdării, înţelegerii,
generozităţii şi a unui duh blând şi liniştit.
Mama a avut parte de o copilărie fericită şi a
învăţat de la mama ei, care a fost un exemplu
pentru ea. Când era în vârstă de treizeci şi şapte
de ani, mama a devenit soţia unui diacon. Ea
şi-a susţinut soţul în felul în care el şi-a călăuzit
casa şi biserica.
Mama l-a iubit pe Domnul. În fiecare
dimineaţă petrecea timp în meditaţie şi
rugăciune. Rugăciunile ei cu glas tare
includeau mulţumire pentru viaţa spirituală
şi pentru privilegiul de a o avea din belşug.
Dorind mult ca şi copiii ei să experimenteze
acelaşi lucru, ea i-a încurajat să-şi predea vieţile
Domnului.
Mama a avut o inimă mare, plină de
dragoste. Fiecare copil era considerat o
binecuvântare de la Dumnezeu, şi noi nu am
reuşit niciodată să aflăm cine era favoritul ei.
Ea îngrijea cu multă milă rănile şi răspundea
întrebărilor celor mai mici, asigurând confort
şi pace. Când copiii ei au crescut şi au plecat de
acasă, dragostea şi inima ei mare s-a revărsat şi
asupra nurorilor, ginerilor şi nepoţilor, inclusiv
asupra celor adoptaţi. Ea trimitea felicitări cu
ocazia zilelor de naştere ale nepoţilor ei şi le
oferea cărţi creştine.
Mama a fost o femeie de o cinste exemplară.
Ea asculta varianta copiilor ei când povesteau
ceva, dar îi mustra când credea că greșesc. De
asemenea, ea şi-a învăţat copiii să nu râdă
niciodată de cei ce au infirmităţi. Ea a pus
accentul pe a fi o binecuvântare, ajungând la
oameni prin bunătate şi respect, cu cuvântul
şi fapta, mai ales la cei ce nu aveau parte de
acestea. De aceea mama i-a permis unei fete
cu probleme psihice să stea lângă ea în biserică,

“Iubiți pe vrăjmașii voștri, binecuvântați pe cei ce vă blestemă, faceți bine celor ce vă urăsc...” Mat. 5:44b 13
 chiar şi atunci când trebuia să poarte de grijă
copilaşilor ei.
Mama s-a priceput bine să comunice.
Scrisorile ei ajungeau la copiii săi chiar şi dacă
erau departe la o şcoală biblică sau slujeau
în vreo slujbă creştină, şi păstra legătura prin
telefon cu copiii ei care erau departe de casă.
Când se afla departe de casă împreună cu tata în
lucrarea Domnului, mama scria scrisori copiilor
ei rămaşi acasă.
Mâinile mamei au fost pline de hărnicie.
Când copiii erau mici, mergea în jurul mesei de
la micul dejun, curăţând ouăle fierte şi moi, care
păreau prea fierbinţi pentru ceilalţi din casă. Ea
îşi ajuta băieţii la secerat şi i-a învăţat cum să
lege strâns sacii de cereale. Dragostea ei a făcut-o
chiar să-şi ajute băieţii la adunarea spicelor după
seceriş – o treabă pe care ei nu o îndrăgeau – şi îi
încuraja. Ea ajuta şi la activităţile de familie care
includeau pregătirea curcanilor pentru vânzările
de la sărbători.
Mama s-a jertfit pe sine de bunăvoie.
A începe cum se cuvine
povățuirea copiilor
P ărinţii care îşi iubesc copiii vor ca aceştia să
fie crescuţi şi povăţuiţi potrivit cu învăţăturile
Bibliei. Cel mai bun manual pentru acest subiect
este Biblia, care întrece cu mult numeroase
manuale scrise din punct de vedere umanist.
În cele mai multe cazuri Dumnezeu dăruieşte
copii cuplurilor formate din părinţi tineri, dar
pentru că aceştia sunt neexperimentaţi, creşterea
şi povăţuirea copiilor poate deveni o slujbă plină
de frustrare.
Întrucât primii şase ani sunt cei care au cea
mai mare influenţă în viaţa unui copil, părinţii
nu au la dispoziţie decât acest timp limitat şi
preţios pentru a forma caracterul copilului lor.
Aşadar, părinţii trebuie să înceapă devreme să-şi
14  Sămânța adevărului • Mai 2013
Câteodată o fiică era sigură că noua ei rochie
va fi terminată, deşi era deja sâmbătă seara. De
obicei, fiica îşi găsea rochia gata, călcată şi gata
de îmbrăcat duminica dimineaţa! Mama îşi
făcea timp să sune pe cei ce se confruntau cu
probleme şi îi întreba de starea lor spirituală.
Ea renunţa cu bucurie la planurile ei, când
sosea ziua în care trebuia să-l însoţească pe
soţul ei în vizită la cei în vârstă şi bolnavi.
Mama a pregătit de nenumărate ori masa
pentru predicatorii vizitatori şi pentru alţii,
uneori chiar instantaneu.
Dragostea mamei a trecut dincolo de cercul
familiei. Când dormitoarele păreau pline ea
împreună cu tata, găsea încă un pat pentru
cel ce lucra la ei cu ziua. De-a lungul anilor,
părinţii noştri şi-au împărţit casa cu unsprezece
persoane diferite, pe intervale diferite de timp.
Cu recunoştinţă umilă, noi „ne sculăm şi o
numim fericită.”
Din Home Horizons, mai 2011
Eastern Mennonite Publications
Tradus și folosit cu permisiune.
—Wayne L. Shank
crească fiii şi fiicele, în „mustrarea şi învăţătura
Domnului”. Dumnezeu a avut încredere în
Avraam chiar mai înainte ca acesta să aibă copii
când i-a spus: „Eu îl cunosc şi ştiu că are să
poruncească fiilor lui şi casei lui după el să ţină
Calea Domnului...” (Genesa 18:19)
Părinţii încep cum se cuvine povăţuirea
copiilor atunci când se roagă pentru lucrarea
aceasta. Ar trebui să facem ca Ana, care s-a
rugat pentru Samuel înainte de naşterea lui.
(1 Samuel 1:27). Părinţii care îşi iau în serios
slujba de părinte se roagă Domnului şi Îi cer
înţelepciune. „Copiii sunt o moştenire de la
Domnul” şi a promis înţelepciune celor ce o cer
de la Dumnezeu. „Dacă vreunuia dintre voi îi
 lipseşte înţelepciunea, s-o ceară de la Dumnezeu,
care dă tuturor cu mână largă şi fără mustrare,
şi ea îi va fi dată.” (Iacov 1:5) Dumnezeu nu ne
ceartă niciodată când Îi cerem ajutorul.
Părinţii încep cum se cuvine lucrarea
de povăţuire a copiilor atunci când o fac
devreme. În timpul primului an de viaţă copiii
sunt dependenţi de părinţi şi drăgălaşi. Părinţii
aşteaptă să le vadă primul zâmbet, privesc când
ochii copiilor încep să se focalizeze, ascultă
cu multă nerăbdare să audă primul gângurit,
care în urechile lor seamănă cu muzica cea mai
frumoasă. Unii părinţi chiar consemnează toate
acestea într-un jurnal, însă anul acesta este cel
în care trebuie cultivată încrederea, precum şi
imprimarea autorităţii de părinte. În cel de-al
doilea an, copilul devine mult mai independent
– umblă, explorează şi experimentează – şi poate
vorbi într-o măsură mai mare sau mai mică. La
vârsta aceasta trebuie învăţaţi porunci formate
din câte un cuvânt sau două.
Copiii trebuie să răspundă la porunci precum
„Nu!”, „Vino!”, „Ia loc!”, „Culcă-te” şi „Sst!”
Dacă un copil spune „Nu!” la porunca ta,
evident că este în rebeliune şi trebuie făcut ceva
în privinţa aceasta. Dacă nu cerem ascultare
din partea lor, dezvoltăm ceea ce se numeşte
„povăţuire negativă”. Iată câteva exemple:
„Trebuie să asculţi de mine doar dacă îţi poruncesc
de mai multe ori, ridic tonul cu câţiva decibeli,
alerg să iau nuiaua, sau folosesc toate numele pe
care le ai. Nu trebuie să asculţi de mine dacă îmi
poţi distrage atenţia, dacă mă faci să râd, sau dacă
plângi suficient de mult sau te dai în spectacol în
faţa altor oameni.” Felul acesta de comportament
are nevoie de îndreptare.
Trebuie să începem devreme să învăţăm copiii
să stea liniştiţi la timpul de închinare în familie
şi să-şi ţină mâinile nemişcate când ne rugăm la
masă, ca să înveţe să fie liniştiţi când ne închinăm
la adunare. De asemenea pot învăţa să cânte şi să
se roage în timpul acestor ani fragezi ai copilăriei
lor.
Părinţii încep cum se cuvine lucrarea de
povăţuire a copiilor atunci când înţeleg natura
“Iubiți pe vrăjmașii voștri, binecuvântați pe cei ce vă blestemă, faceți bine celor ce vă urăsc...” Mat. 5:44b 15
căzută în păcat a copilului lor. „Iată că sunt
născut în nelegiuire, şi în păcat m-a zămislit
mama mea.” (Psalmul 51:5) Copiii sunt
capabili de minciună, înşelăciune şi furt, fără să
înveţe toate acestea de la altcineva. Asemenea
tendinţe trebuie confruntate mai înainte de a
ajunge obiceiuri greu de abandonat.
Părinţii încep cum se cuvine lucrarea de
povăţuire a copiilor atunci când lucrează
împreună, în armonie. Copiii vor descoperi
curând dacă tatăl şi mama împărtăşesc aceleaşi
idealuri. Când tatăl, în calitate de cap al familiei,
conduce cu dragoste şi mama este fericită să
se supună sfaturilor bune ale soţului ei, copiii
învaţă să respecte, să se supună şi se simt în
siguranţă. Dar dacă părinţii arată favoritism,
cum s-a întâmplat în Genesa 25:28 („Isaac îl
iubea pe Esau …dar Rebeca îl iubea pe Iacov”),
vor apărea probleme.
Părinţii încep cum se cuvine lucrarea de
povăţuire a copiilor atunci când iau decizii
pentru copiii lor înainte ca aceştia să fie în
stare să decidă singuri. Copiii lipsiţi de griji
nu ar trebui împovăraţi cu hotărâri legate de
sănătatea şi siguranţa lor. Nu ţine de un copil
în vârstă de doi ani să hotărască dacă vrea să
mănânce legume sau nu. Şi nici nu ţine de el
să hotărască unde este locul sigur de joacă sau
dacă se va juca cu briceagul sau cu focul. De
asemenea, părinţii hotărăsc cu ce îi îmbracă pe
copii în fiecare zi. Copiii ar trebui îmbrăcaţi în
mod consecvent cu un fel de îmbrăcăminte pe
care îl vor purta şi în viaţa adultă.
Biblia ne oferă cel puţin trei domenii
fundamentale de povăţuire practică a copilului.
Mai întâi este aspectul de aplicare a povăţuirii.
Doar învăţarea în sine nu constituie o dovadă
a povăţuirii, dar când procesul de învăţare
este consecvent, copilul va fi bine povăţuit. Îl
învăţăm cum să-şi şteargă picioarele când intră
în casă. A învăţat s-o facă, când o face fără să i
se spună de către altcineva. Moise a poruncit
copiilor lui Israel să-i înveţe pe copiii lor legile
lui Dumnezeu când se vor afla în pace în casele
lor, când vor fi în călătorie, când se vor culca
 şi când se vor scula. (Deuteronom 11:19). Ne
împlinim noi slujba aceasta în familiile noastre?
În al doilea rând, nu putem tăgădui sau
sublinia în mod exagerat puterea exemplului în
procesul de povăţuire. Îi învăţăm pe unii prin
ceea ce spunem, mai mult, prin ceea ce facem,
dar pe cei mai mulţi, prin ceea ce suntem.
Procesul riguros de învăţare este ineficient
dacă este însoţit de un stil de viaţă dezordonat.
Nu putem trimite copiii pe calea cea dreaptă,
trebuie să-i conducem. Copilaşii îşi admiră
părinţii şi pe alţi adulţi din viaţa lor. Ei au nevoie
mai mult de modele decât de critici. Haideţi să
nu-i dezamăgim! Ar trebui să fim un exemplu
în ce priveşte etica muncii. Trebuie să ne sculăm
la timp, să muncim chiar şi când nu prea ne
place, să lucrăm bine şi să ne bucurăm de ce
am realizat. Dar, taţilor, amintiţi-vă că trebuie
să petreceţi timp cu familia şi n-o lăsaţi pe soţie
cu toate responsabilităţile ce ţin de povăţuirea
copiilor.
Copiii învaţă să accepte şi să-i ierte pe alţii
când părinţii lor vorbesc de bine despre aceştia.
De asemenea, copiii pot învăţa expresiile
obişnuite de curtoazie precum „te rog”,
„mulţumesc” şi „îmi cer scuze”. Trebuie învăţaţi
să răspundă când cineva li se adresează.
De asemenea, copiii învaţă corect vocabularul
şi gramatica de la părinţii lor. Nu ar trebui să-i
învăţăm să vorbească în felul copilăresc, cum ar
Ziua în care toate lucrurile au mers pe dos
„T oate lucrurile merg pe dos. Mi-aş fi
dorit să vii acasă”. Tocmai terminasem
de vorbit cu soţul meu, Allen, şi abia îmi mai
puteam ţine lacrimile. Fetiţa noastră, Anna,
avea o programare la doctor dimineaţa aceea.
La micul dejun, Allen mi-a spus că s-ar putea
să fie prea ocupat ca să vină să mă ia. Am
sperat că toate lucrurile vor merge bine – până
acum.
16  Sămânța adevărului • Mai 2013
fi de exemplu „talul” în loc de „calul”. Copiii au
capacitatea de a pronunţa corect cuvintele chiar
dacă vocabularul lor este limitat.
Cel de-al treilea domeniu de povăţuire este
îndreptarea sau disciplinarea. Copiii pot fi
învăţaţi ce este bine, şi pot vedea lucrul acesta prin
exemplu. Dar dacă nu cerem de la ei ascultare,
am eşuat în procesul de povăţuire. „Copilul lăsat
de capul lui face ruşine mamei sale.” (Proverbele
29:15b) Copiii au nevoie să fie însoţiţi de cineva
şi sfătuiţi ce să facă. Folosirea corectă a nuielei
ajută la îndepărtarea nebuniei de inima copilului,
şi când este aplicată cu dragoste nu este un abuz al
copilului. Corectarea trebuie practicată devreme
în viaţă „când încă mai este nădejde” (Proverbele
19:18b). Dacă aşteptăm prea mult, disciplinarea
va fi ineficientă, iar inima copilului s-ar putea
umple cu resentimente şi ar fi provocat la mânie.
Domnul să ne dea înţelepciune, dragoste şi
compasiune faţă de toţi cei care sunt responsabili
cu creşterea şi îngrijirea copiilor. Ca părinţi
putem fi plini de încredere că atunci când
lucrăm împreună şi nu renunţăm, Dumnezeu
va binecuvânta eforturile noastre în ciuda
slăbiciunilor pe care le avem.
Retipărit din Home Horizons
Eastern Mennonite Publications
Tradus și folosit cu permisiune.
Într-adevăr, toate păreau că merg pe dos.
Anna nu dormise bine, aşa că era obosită, iar
eu eram la fel. Anna nu voia să mănânce, ceea
ce o făcea să fie agitată, iar eu frustrată. Rufele
murdare se adunaseră morman, iar eu nu prea
mai aveam scutece curate pentru prunc. Pe
lângă acestea, îmi apăruse o spuzeală extremă
care mi se răspândea pe picior.
Apoi, ca şi cum nu aş fi avut destule motive
 pentru care să mă plâng, am văzut un şoarece
la fundul coșului de rufe. Ţinând-o pe Anna
pe un braţ, am început să scot rufele murdare
cu cealaltă mână. Am crezut că după ce voi
scoate toate rufele din sac, îl voi putea prinde
cu uşurinţă. Dar el a sărit prin găurile coşului.
L-am urmărit până în baie, dar prinderea
unui şoarece ţinând un prunc în braţe a fost
fără rezultat. În cele din urmă am închis uşa
la baie şi am îndesat cârpe în crăpătura de sub
uşă. Eram convinsă că şoarecele era încă acolo
şi îl aşteptam pe Allen să se ocupe de el după
ce va veni acasă.
Allen a venit acasă şi s-a ocupat cu prinderea
şoarecelui. Apoi mi-a spus că şoarecele făcuse
o gaură într-unul din prosoapele mele.
Ce îndrăzneț! Ce altceva putea să se mai
întâmple? Oboseala nu dispăruse. Spuzeala nu
se vindecase. Rufele murdare nu se spălaseră
singure. Un teanc de farfurii murdare încă
aştepta pe tejghea la bucătărie.
Allen a trebuit să se întoarcă la muncă. Am
sunat-o pe mama mea. Am întrebat-o dacă
putea să mă ajute după-amiaza aceea. Am
încercat să nu par disperată, dar a trebuit să
specific: „Toate lucrurile îmi merg astăzi pe
dos”.
. . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . .
Deșteptarea de la miezul nopții
S
tau în pat, încercând să-mi
opresc mintea obosită să
mai hoinărească şi astfel să pot avea
parte de somnul de care duc aşa de mult lipsă.
Zilele mele au fost pline până peste cap, purtând
de grijă celor patru copilaşi ai noştri, cu vârste de
la trei luni la patru ani. De asemenea, mă aflam
în mijlocul unei curăţenii generale în casă.
Soţul meu lucra zile lungi şi, de asemenea,
“Iubiți pe vrăjmașii voștri, binecuvântați pe cei ce vă blestemă, faceți bine celor ce vă urăsc...” Mat. 5:44b 17
Este ora unsprezece și jumătate noaptea. Allen
doarme. Eu stau aici şi îmi hrănesc pruncul.
Umerii îmi coboară în timp ce mă gândesc.
„Astăzi a fost o zi îngrozitoare. Sper că mâine
va fi mai bine”. Mi-amintesc că cel puţin pot să
vorbesc cu Allen când lucrurile merg prost.
Deodată îmi dau seama că am un soţ căruia
îi pasă de noi. Lucrul acesta este unul din cele
care nu au mers astăzi pe dos. Încep să mă
gândesc la alte lucruri. Soţul meu este sănătos;
o cunoştinţă, apropiată de vârsta lui, suferă de
leucemie. Ţin în braţe acest prunc; prietena
mea nu şi-a ţinut pruncul decât două zile.
Mama a venit să m-ajute; verişoara mea nici nu
împlinise un an de la căsătorie când mama ei a
fost ucisă.
Îmi plec capul ruşinată. Aşa de puţine lucruri
au mers pe dos astăzi. Iartă-mă, Doamne, că am
căzut în depresie. Fii cu cei ce trec prin încercări
grele, şi ajută-mă să-mi amintesc de ei când voi
ajunge să cred că viaţa mea e grea. Vorbeşte
inimii mele ca să pot trăi cu mulţumire.
Pruncul Anna doarme. O pun în pătuţul ei.
Mă așez în patul meu. Mâine va fi o nouă zi – o
altă ocazie de a fi mulţumitoare, chiar şi când
toate lucrurile par că merg pe dos.
Din Family Life, feb. 2011
Pathway Publishers
Tradus şi folosit cu permisiune
—Elizabeth Miller
unele seri, aşa că deseori am simţit mai puternic
stresul îngrijirii celor patru copii, lăsaţi în seama
mea uneori zile întregi la rând. Părea că odată
cu oboseala extremă se instalase și descurajarea,
iar somnul nu mai venea aşa de uşor. Gândurile
îmi erau tulburi, iar bucuriile privilegiului de a
fi mamă erau tot mai puţine în timp ce zăceam
acolo în întuneric.
Cu toate acestea, am adormit. Câteva ore
 mai târziu m-am trezit din cauza scâncetelor care
veneau din dormitorul copiilor, unde dormeau
cei trei mai mari. M-am sculat ameţită din pat şi
am pornit spre dormitorul lor. Dintr-un motiv
anume, m-am oprit la pătuţul pruncului şi l-am
luat în braţe. Mă îndreptam spre dormitor când
un gând îngrozitor mi-a trecut prin minte ca un
fulger, trezindu-mă de-a binelea. Pruncul meu
părea neînsufleţit şi rece în braţele mele şi un
gând mi-a trecut prin minte că nu mai era în
viaţă! Cu respiraţia întretăiată am mişcat pruncul,
strigându-l pe nume, iar apoi mi-am strigat soţul.
În acele câteva clipe care i-au trebuit soţului
până a sărit din pat şi a ajuns lângă mine, am
simţit cum pruncul începe să se agite şi mi-am
dat seama că de fapt era încă în viaţă. Am plâns în
timp ce i-am povestit soţului motivul strigătelor
mele disperate. Apoi, tremurând, m-am aşezat pe
un scaun şi am alintat faţa dulce a pruncului, care
dormea la pieptul meu.
Am încercat să înţeleg ce se întâmplase.
Probabil că, în timp ce dormea somnul lui adânc
de prunc, se dezvelise şi aerul rece al nopţii îi
răcorise braţele şi obrajii. De obicei, ori de câte
ori îl luam în braţe din pătuţ, era treaz, dădea din
mânuţe şi gângurea. Dar de data aceasta îl luasem
când dormea un somn adânc.
Întâmplarea aceasta m-a făcut să tremur şi m-a
Un omagiu pentru sora mea
Ştiu că în Biblie, femeilor în vârstă li se
porunceşte să le înveţe pe cele mai tinere, dar
din când în când se întâmplă tocmai invers.
Sora mea mai mică a fost întotdeauna o sursă
de inspiraţie pentru mine. Prin felul ei de
purtare plin de dragoste şi lipsit de egoism,
și-a câştigat mulţi prieteni. Cu toate că nu
are proprii ei copii, este iubită de foarte mulţi
dintre ei. Deseori îşi lasă deoparte planurile ei
ca să îngrijească de copiii mamelor tinere foarte
ocupate. Ea îi face pe nepoţii şi nepoatele ei
să se simtă foarte speciali. Ei vin la ea cu cărţi
18  Sămânța adevărului • Mai 2013
determinat să mă gândesc profund. În primul
rând, gândurile mele s-au dus la o altă tânără
mamă din comunitatea noastră, care anul
trecut trecuse prin aceeaşi experienţă, excepţia
fiind faptul că pruncul ei chiar murise. O, câtă
durere!
Apoi mi-am dat seama de ceva la care nu mă
mai gândisem până acum, că pruncii mei îmi
sunt încredinţaţi doar pentru o vreme. Toată
munca şi purtarea mea de grijă de zi cu zi pălea
în comparaţie cu dragostea pe care o simţeam
pentru scumpa mea familie în ceasul acela tăcut
din noapte.
Anii aceştia sunt aşa de scurţi şi timpul pe
care îl petrecem cu copilaşii noştri se duce aşa
de repede! Sunt sigură că mă voi mai lupta din
când în când cu chemarea de a fi mamă, dar
sper că nu voi uita niciodată de deşteptarea pe
care am avut-o în noaptea aceea. Cred că mâna
lui Dumnezeu a fost la lucru în faptul că am
luat atunci pruncul în braţe, chiar dacă nu el era
cel care mă trezise.
Pentru moment, cel puţin, viziunea pe care
o aveam asupra lucrurilor din viaţa mea era
limpede ca cristalul.
Din Family Life, feb. 2011
Pathway Publishers
Tradus şi folosit cu permisiune.
din care să le citească şi cu „bube” pe care să le
„vindece” cu un singur sărut.
Niciodată nu am auzit vreun cuvânt aspru
sau nepoliticos de pe buzele ei. Ea îşi salută
întotdeauna scumpul ei soţ cu un zâmbet
fericit şi îi spune cuvinte plăcute. Cred că
ea se scoală dimineaţa şi se întreabă: „Ce pot
face astăzi pentru alţii?” Mulţi oameni au
fost binecuvântaţi de talentul ei excepţional
de-a face prăjituri şi de a găti mâncăruri. De
continuare la pagina 31
 „Adu-ți aminte de zilele din vechime,
Socotește anii, vârstă de oameni după vârstă de
oameni, Întreabă pe tatăl tău, și te va învăța, Pe
bătrânii tăi, și îți vor spune.” Deuteronom 32:7

Rubrica
Istorică
„Acordați-mi libertatea
de credință”
Partea I —Michael S. Martin

Î n 1529, autorităţile civile din Zürich

l-au arestat pe anabaptistul Hans Müller
pentru credinţa lui. Pe când zăcea într-o
închisoare mizerabilă, iată ce a scris într-o
scrisoare adresată consiliului orăşenesc:
Onorată asistenţă, stimaţi domni, vă
rog cu toată prietenia să aveţi compasiune
părintească faţă de mine, cum un tată
are milă de copiii lui. Vă rog, nu-mi
împovăraţi conştiinţa, întrucât credinţa
este un dar de la Dumnezeu. […]
Aşadar, vă rog, pe voi slujitori ai lui
Dumnezeu, acordaţi-mi libertatea de
credinţă. […] Fie-vă milă de cei patru
copilaşi ai mei şi lăsaţi-mă să mă întorc
acasă pentru o vreme. Cum doriţi să vă
facă vouă oamenii, faceţi-le şi voi la fel.1
Mulţi anabaptişti s-au regăsit în strigătul
lui Hans Müller. Anabaptiştii credincioşi nu
1 Letter of Hans Müller [Scrisoarea lui Hans Müller], 1530.
Citat în Walter Klaassen, ed., Anabaptism in Outline
[Anabaptismul în schiţe, n.t.], 293.
doreau să întemeieze un „stat anabaptist”,
cum făcuseră cei din Münster, şi nici nu
doreau să trăiască priviţi ca nişte apostaţi
şi criminali. Ei doreau pur şi simplu să dea
cinste conducătorilor civili în orice domeniu
care nu contravenea credinţei lor, şi să fie
liberi să-şi crească familiile şi să vestească
Evanghelia. În materialul următor vom
explora câţiva factori fundamentali ai relaţiei
dintre anabaptiştii credincioşi şi puterile
civile.
Creştini lipsiţi de apărare
Statele civile au nevoie de apărare.
Cetăţenii loiali constituie unul dintre cele
mai mari beneficii ale lor pentru că ei ajută
la apărarea ţării în vremuri în care naţiunea
se află în pericol. Apărarea nu constituie
singurul beneficiu pe care cetăţenii îl acordă
statului lor; multe naţiuni preţuiesc pacea,
ascultarea faţă de legi şi sârguința la locul
de muncă. Totuşi, într-o perioadă de criză,

“Iubiți pe vrăjmașii voștri, binecuvântați pe cei ce vă blestemă, faceți bine celor ce vă urăsc...” Mat. 5:44b 19
 lucrul cel mai important al unei naţiuni este
dacă cetăţenii se vor apăra pe ei înşişi şi ţara
lor.
Fiindcă anabaptiştii credincioşi nu s-au
folosit de arme ca să se apere pe ei sau pe
alţii, nu şi-au găsit locul în stereotipul de
„cetăţean model”. Peter Riedman a scris
în lucrarea sa Account of Our Religion, and
Faith [Un referat asupra religiei, doctrinei şi
credinţei noastre]:
Acum fiindcă Hristos, Prințul păcii,
S-a pregătit şi a câştigat pentru Sine o
împărăţie, adică o biserică, prin sângele
Său; în împărăţia aceasta toate războaiele
lumeşti au un sfârşit, după cum s-a promis
în vechime: „Căci din Sion va ieşi Legea,
şi din Ierusalim, cuvântul Domnului. El
va fi Judecătorul neamurilor, El va hotărî
între un mare număr de popoare; aşa încât
din săbiile lor îşi vor făuri fiare de plug, şi
din suliţele lor cosoare; niciun popor nu
va mai scoate sabia împotriva altuia şi nu
vor mai învăţa războiul.”2
Menno Simons a spus:
Noi învăţăm şi nu recunoaştem altă
sabie, nici tumult în împărăţia sau
biserica lui Hristos decât sabia Duhului,
Cuvântul lui Dumnezeu.… Dar sabia
autorităţii civile o lăsăm celor cărora a fost
încredinţată.3
Nici Riedmann, şi nici Simons nu au
negat că lumea va trebui să se folosească de
sabie. Argumentul lor era acesta: întrucât
creştinii se călăuzesc după Noul Testament,
nu participă la vărsările de sânge ale lumii.
Când anabaptiştii au luat atitudine
împotriva sabiei, ei se gândeau la persecuţia
prin care trecuseră. Nu judecau prin prisma
războaielor politice despre care noi ştim
azi, ci mai degrabă prin prisma „războiului
2 Citat în Walter Klaassen, ed., Anabaptism in Outline, 277.
3 The Complete Writings of Menno Simons [Operele complete ale
lui Menno Simons, n.t.], 200.
20  Sămânța adevărului • Mai 2013
sfânt” de apărare a credinţei „creştine”.4
Datorită acestui lucru, ei au afirmat
deseori că statul şi „biserica” lui ar trebui
să se folosească de raţiune şi nu de sabie în
privinţa convingerii populaţiei cu privire
la justețea religiei lor. „Numai dragostea
de Dumnezeu prin Isus Hristos va dăinui
până la sfârşit”, a spus Felix Mantz, „nu
aroganţa, denunţarea sau ameninţarea. Doar
dragostea este plăcută lui Dumnezeu, cel ce
nu poate arăta dragoste nu poate sta înaintea
lui Dumnezeu. Dragostea adevărată a lui
Hristos nu va nimici duşmanul; cel ce vrea
să fie moştenitor împreună cu Hristos este
învăţat să fie plin de îndurare, după cum şi
Tatăl din ceruri este îndurător.”5
Pentru anabaptişti, nonrezistenţa însemna
ceva mai mult decât neparticiparea la
război; era un precept biblic care trebuia să
guverneze toate relaţiile omeneşti. Indiferent
dacă vreun duşman ar exercita presiuni fizice
sau mentale, creştinii ar trebui să răspundă
cu răbdare, blândeţe şi iertare. Jacob Huttler
a explicat bine lucrul acesta, după cum
urmează:
Noi nu dorim să molestăm pe nimeni;
să nu aducem prejudicii duşmanilor
noştri, nici chiar regelui Ferdinand. Felul
nostru de viaţă şi obiceiurile noastre sunt
cunoscute pretutindeni de toţi. În loc de a
înşela pe cineva cu un bănuţ, mai degrabă
am suferi pierderea a o sută de guldeni; şi
în loc de a-l lovi pe vrăjmaş cu pumnul, şi
cu atât mai puţin cu suliţa sau sabia, sau
4 O excepţie la regula aceasta ar putea fi găsită în acuzaţia adusă
împotriva lui Michael Sattler. Când magistraţii l-au acuzat că
propaga învăţătura că europenii creştini nu ar trebui să lupte
împotriva turcilor (musulmanilor), în cazul în care ar cuceri
Europa, Sattler a recunoscut că acuzaţia era adevărată. Un
astfel de război ar fi fost atât politic, cât şi „sfânt”, în timp ce
lupta împotriva anabaptiştilor era doar un „război sfânt”, un
război împotriva libertăţii de alegere a religiei. Reformatorii şi
catolicii spuneau că este un război politic, dar în momentele lor
de onestitate, îşi dădeau seama că anabaptiştii credincioşi nu
constituiau o ameninţare politică pentru nimeni.
5 Thieleman J. van Braght, Martyrs Mirror [Oglinda martirilor,
n.t.], 415.
 halebarda, cum face lumea, mai degrabă
am fi gata să murim şi să ne predăm viaţa.6
Menno Simons a afirmat:
Toţi cei care aţi fi gata să luptaţi cu sabia
lui David şi vă consideraţi, în acelaşi timp
slujitori ai Domnului, luaţi în considerare
cuvintele acestea.… Dacă cel credincios nu
trebuie să se frământe, să se certe, cum ar
putea lupta? Dacă trebuie să fie blând cu
toţi oamenii, cum ar putea urî şi face rău
cuiva? Dacă trebuie să fie gata să înveţe, cum
ar putea lăsa deoparte armele apostolice? Va
avea nevoie de ele. Dacă trebuie să-i înveţe
cu toată blândeţea pe cei ce se opun, cum
i-ar putea nimici?7
Vor aceste scrieri să spună că anabaptiştii
au încercat să convingă lumea că ar trebui să
folosească mijloace paşnice în loc de război
ca să-şi împlinească scopurile? Cu siguranţă,
anabaptiştii au îndemnat biserica de stat să
folosească mijloace paşnice atunci când au
de-a face cu presupuşii infractori spirituali.
O astfel de pledoarie nu pare să contrazică
Scripturile. Dar anabaptiştii nu au încercat
să ia sabia din mâna guvernelor. Ei au înţeles
că Romani 13 învaţă că Dumnezeu a lăsat
formele de guvernământ ca să menţină
ordinea civilă şi că forţa este unealta lor
principală. Toţi anabaptiştii credincioşi,
cu excepţia hutteriţilor, şi-au plătit taxele
indiferent de modurile în care guvernul a
procedat în direcţia aceasta. Câteva citate pot
să lămurească mai mult poziţia lor.
În 1531, Fraţii Elveţieni spuneau:
Potrivit cu Romani 13, sabia, puterea,
şi autoritatea care este acordată şi folosită
în lume a fost dată cu scopul de a pedepsi
răul şi de a proteja binele. […] Astfel,
apostolii învaţă bisericile de pretutindeni
să nu opună rezistenţă […] faţă de lege
6 Jacob Huller, Letter to the Vice-Regent. Citat în Walter Klaassen,
ed., Anabaptism in Outline, 275.
7 The Complete Writings of Menno Simons, 46.
“Iubiți pe vrăjmașii voștri, binecuvântați pe cei ce vă blestemă, faceți bine celor ce vă urăsc...” Mat. 5:44b 21
în limitele în care aceasta corespunde cu
ce învaţă Evanghelia. […] Prin urmare,
mărturisim că ne supunem guvernului şi
autorităţii lumii pentru că este pretutindeni
aşezată de Dumnezeu. De aceea, taxele şi
îndatoririle trebuie achitate.8
În 1532, Pilgram Marpeck scria:
Îi accept pe conducătorii pământeşti,
naturali, ca slujitori ai lui Dumnezeu în
privința problemelor pământeşti, dar nu
în privinţa Împărăţiei lui Hristos; potrivit
cuvintelor lui Pavel, lor le revine pe drept
cinstea naturală, teama, ascultarea, taxele,
vămile şi tributul.9
O diferenţă majoră între anabaptiştii
credincioşi şi cei extremişti, precum cei din
Münster, a fost aceea că cei mai mulţi extremişti
credeau că nonrezistenţa a fost poruncită doar
până în zilele din urmă. Atunci, credeau ei,
Dumnezeu va porunci din nou poporului
Său să-i nimicească pe necredincioşi cu tăişul
sabiei, ca în Vechiul Testament. Părerea
noastră despre cei din Münster este cam
respingătoare datorită poligamiei şi violenţei
lor, dar doctrina lor s-a bazat pe un amestec
de principii din Vechiul şi Noul Testament.
Sosise vremea, gândeau ei, să ia sabia şi să
lupte împotriva celor necredincioşi şi astfel să
se întoarcă la caracterul militant al poporului
lui Dumnezeu din Vechiul Testament.10
Această confuzie între legăminte a constituit
motivul principal al tragediei de la Münster.
Anabaptiştii credincioşi s-au păzit de o astfel de
eroare, dându-şi seama că Vechiul Testament
fusese încheiat pe totdeauna.11
Poate un creştin să ocupe funcţia
de magistrat?
8 “Zofingen Colloquy,” 1531. Citat în Walter Klaassen, ed.,
Anabaptism in Outline, 250, 251.
9 The Writings of Pilgram Marpeck [Scrierile lui Pilgram Marpeck,
n.t.], 150.
10 Cornelius Krahn, Dutch Anabaptism [Anabaptismul olandez,
n.t.], 138-145.
11 Vezi Romani 10:4.
 Anabaptiştii credincioşi nu puteau ocupa
funcţia aceasta, întrucât ei refuzau să opună
rezistenţă, dar refuzul de-a face parte din
formele de guvernământ avea cauze mult
mai profunde decât aceasta. În secţiunea
de față vom explora motivele pentru care
anabaptiştii credincioşi refuzau funcţia de
magistrat.
Anabaptiştii credincioşi refuzau implicarea
în formele de guvernământ pentru că
înţeleseseră conceptul biblic al celor
două împărăţii, explicat într-un capitol
anterior. Biserica funcţionează în cadrul
împărăţiei adevărului şi a luminii, dar
lumea şi autoritatea ei slujeşte în împărăţia
întunericului. Lucrul acesta nu neagă faptul
că Dumnezeu aşază formele pământeşti de
guvernământ. Mai degrabă, înseamnă că
guvernul pământesc aparţine lumii şi va trece
odată cu ea la sfârşitul vremurilor. Funcţiile
guvernamentale în interiorul harului comun,
adică binecuvântările şi purtarea de grijă a
lui Dumnezeu faţă de toţi oamenii, mântuiţi
sau nemântuiţi, sunt date de El ca oamenii
să poată trăi şi să se bucure de ele. Dar
guvernul nu aparţine de harul răscumpărător,
de privilegiile şi binecuvântările care însoţesc
mântuirea veşnică şi părtăşia sfinţilor.
Nu există nicio contradicţie între faptul că
Dumnezeu aşază formele de guvernământ şi
faptul că acestea aparţin de lume şi vor trece.
Dumnezeu l-a pus pe Faraon să îndeplinească
anumite sarcini, dar acest lucru nu l-a
mântuit.12 Dumnezeu se slujeşte uneori de
oamenii cei mai de jos, dar faptul acesta nu
îi mântuieşte, nici nu-i justifică pentru orice
lucru rău pe care l-ar putea face în funcţia pe
care o ocupă.13 Pilgram Marpeck a afirmat:
Împărăţia lui Hristos nu este din lumea
aceasta. Din cauza aceasta niciun creştin
adevărat nu poate administra oraşe
12 Vezi Romani 9:17.
13 Vezi Daniel 4:17.
22  Sămânța adevărului • Mai 2013
şi apăra ţări. […] aceasta este funcţia
conducătorilor pământeşti temporari,
dar niciodată a creştinilor adevăraţi. Este
tocmai ceea ce mulţi [creştini] falşi şi-au
asumat pe vremea noastră, printre care
papiştii şi bisericile reformate (evanghelice
– cum se autodenumesc ele). […]
Este greu pentru un creştin să fie un
conducător al lumii. […] Şi dacă ar fi şi
ar face cum se cuvine tot în ce priveşte
împărăţia acestei lumi, potrivit cu
adevărata natură omenească şi porunca
divină, şi dacă ar conduce şi porunci toate
lucrurile fără greşeală […] cât timp îi va
permite conştiinţa lui să fie magistrat,
presupunând faptul că el nu a vrut să-L
părăsească pe Domnul Isus şi răbdarea
creştină, […] sau cel puţin nu a vrut
să facă vreun prejudiciu sufletului său
sau creştinismului, întrucât nimeni nu
poate sluji la doi stăpâni, adică regele sau
împăratul în aparatul lumesc de stat, şi lui
Hristos, în împărăţia cerească, spirituală.14
Aici, Marpeck a pus interesanta întrebare:
ce s-ar întâmpla cu un magistrat dacă ar
deveni creştin? Curând conştiinţa lui îl
va condamna şi va trebui să-şi părăsească
slujba sau pe Hristos. Marpeck a răspuns
argumentului protestant că cel mai bun
guvern este acela condus de creştini:
Dar Sfântul Pavel a făcut diferenţa între
înţelepciunea magistraţilor pământeşti şi
înţelepciunea lui Hristos când spune că
„nu este înţelepciunea fruntaşilor veacului
acestuia”, în 1 Corinteni 2:6. Prin urmare,
este clar că fruntaşii veacului acestuia au
o înţelepciune specială pentru slujba lor.
Căci înţelepciunea creştină nu se potriveşte
poziţiei lor şi nici nu le va sluji, întrucât ea
aduce doar har, îndurare, dragoste faţă de
duşman, lucruri spirituale supranaturale,
14 Pilgram Marpeck, “Defense.”[Apărare] Citat în Walter
Klaassen, ed., Anabaptism in Outline, 263.
 crucea, necazurile, răbdarea şi credinţa în
Hristos fără constrângere […] doar prin
Cuvântul lui Dumnezeu. Înţelepciunea
poziţiei de funcţionari ai conducătorilor
lumii are scopul de a lucra cu ajutorul
sabiei externe, cu răzbunare, fără milă […]
şi alte lucruri asemănătoare. Prin urmare,
este nejustificat să spui că nimeni nu poate
sluji mai bine într-un guvern pământesc
decât creştinii. Aceasta ar vrea să însemne
că cel ce slujeşte acolo va avea nevoie de
înţelepciunea lui Hristos pentru a sluji,
sau că înţelepciunea lui Hristos este cea
care conduce acolo. Dar înţelepciunea lui
Hristos este plină de îndurare şi nu îl va
ajuta în slujba lui, întrucât magistratul nu
este un om al îndurării, ci mai degrabă un
răzbunător.15
Logica aceasta este biblică. Întrucât
creştinul nu poate proceda creştineşte în
slujba sa civilă, ideea că un creştin ar constitui
cel mai bun lider civil nu este corectă. Peter
Riedmann, un lider hutterit, a fost de acord
cu aceasta.
Astfel, niciun creştin nu poate fi
conducător pământesc, şi niciun
conducător pământesc nu poate fi creştin,
fiindcă un copil al binecuvântării nu poate
fi şi o unealtă a mâniei. …
[…] puterea sabiei a trecut la păgâni,
pentru ca ei să pedepsească pe răufăcători.
Dar aceasta nu este grija noastră, după
cum spune apostolul Pavel: „În adevăr,
ce am eu să judec pe cei de afară?” Astfel,
niciun creştin nu poate fi judecător peste
lume.
Cineva ar putea răspunde astfel,
„Atunci, potrivit acestei păreri, accesul la
viaţă este blocat celor ce sunt în poziţii
de autoritate!” Noi spunem: „Nu”, căci
Hristos afirmă: Veniţi la Mine, toţi cei
15 The Writings of Pilgram Marpeck, 558.
“Iubiți pe vrăjmașii voștri, binecuvântați pe cei ce vă blestemă, faceți bine celor ce vă urăsc...” Mat. 5:44b 23
trudiţi şi împovăraţi, şi Eu vă voi da odihnă.
Vă voi înviora şi vă voi da odihnă sufletelor
voastre. Prin urmare, este vorba de voinţa
liberă a fiecăruia – atât a conducătorilor
pământeşti, cât şi a supuşilor lor. […]
Aşadar, dacă cei aflaţi în funcţii de
conducere se dezbracă de slava lor, cum a
făcut şi Hristos, şi se umilesc împreună cu
El şi Îi permit lui Hristos să se folosească
de ei, atunci accesul la viaţă va fi deschis
şi pentru ei ca şi pentru alţii. Dar când
Hristos începe să lucreze în oameni, El
nu face nimic altceva decât ceea ce a făcut
deja – a fugit când oamenii au căutat să-l
pună împărat.16
Riedmann a ajuns la aceeaşi concluzie ca
şi Marpeck. Dacă un conducător pământesc
ar începe să-L slujească pe Hristos, ar trebui
să-şi părăsească slujba civică de conducere pe
care o ocupă.
A lucra pentru autorităţile statului
În aprilie 1525, Pilgram Marpeck a
devenit magistrat minier pe teritoriul
Austriei. În această calitate avea misiunea
să vegheze la respectarea legilor miniere din
regiune, de a închiria mine noi şi de a rezolva
controverselor legale din domeniul afacerilor
miniere şi siderurgice. De asemenea, avea
slujba de a colecta taxele de redevenţă pentru
guvern şi de a ţine socoteală de actele oficiale
ale activităţii miniere şi financiare.
Se pare că mulţi mineri din zona pe care
Marpeck o administra au devenit interesaţi
de anabaptism, şi prin ei, însuşi Marpeck
a fost atras în mişcare. La doi ani după ce
Marpeck şi-a început slujba, autorităţile
din zona lui au emis un mandat de arestare
a anabaptiştilor. Pe la sfârşitul anului 1527,
autorităţile l-au însărcinat pe Marpeck să-i
16 Peter Riedemann, An Account of Our Religion, Doctrine, and
Faith. Citat în Wal­ter Klaassen, ed., Anabaptism in Outline,
261, 262.
 aresteze şi să raporteze despre anabaptiştii
din zona lui, dar el, care probabil era deja
anabaptist, a refuzat să facă aceasta. În 1528
guvernul i-a confiscat proprietatea şi el a fost
silit să fugă. Mai târziu, în acelaşi an, a reuşit
să ajungă în Strasburg.
În Strasburg şi-a văzut mai departe de
activităţile sale anabaptiste cu o mai mare
libertate. Ca să-şi câştige pâinea, a lucrat
pentru oraş ca inginer. În munca lui erau
incluse exploatarea pădurilor, a minelor şi
captarea apei din munţii din împrejurimi şi
aducerea ei în oraş prin canale de transport a
cherestelei. În 1532, autorităţile din Strasburg
l-au alungat din oraş. Marpeck a mers apoi în
St. Gall, Elveţia, unde ca inginer a construit
o moară de alimentare şi, probabil, un sistem
de apă captată din munţi, care să servească
în industria textilă a oraşului. În 1544,
autorităţile oraşului Augsburg, din Bavaria,
l-au angajat pe Marpeck să proiecteze din
nou şi să repare canalele de apă. Autorităţile
oraşului erau îngrijorate de convingerile lui
anabaptiste şi l-au avertizat în legătură cu
activităţile lui religioase. Dar au continuat
să-l păstreze pe Marpeck ca angajat până la
moartea lui, în 1556.
Convingerile lui Marpeck cu privire la
slujbele publice par să fie cele mai consecvente
din toată istoria anabaptismului. Munca
lui de calitate şi aptitudinile inginereşti
l-au cruţat de unele persecuţii. Probabil
că şi-a pierdut slujba pentru că a refuzat să
îndeplinească sarcini care nu erau compatibile
cu convingerile pe care şi le forma la acea
vreme. Cu toate acestea, a lucrat de bunăvoie
pentru stat, ocupând slujbe din domeniul
serviciilor publice care nu încălcau principiile
lui. Nu mai cunoaştem niciun alt anabaptist
elveţian sau din sudul Germaniei, care să
fi lucrat pentru stat. Datorită persecuţiei,
foarte puțini din ei au avut ocazia de a sluji
24  Sămânța adevărului • Mai 2013
publicului într-un mod biblic, cum a făcut
Marpeck.
Hutteriţii au avut aceleaşi convingeri, deşi
situaţia lor politică era puţin diferită. În
general, ei trăiau la ţară, cu permisiunea unor
baroni îngăduitori. Ei lucrau de bunăvoie
pentru aceştia ca şi pentru alţii, dar refuzau
să lupte pentru ei sau să fabrice arme.
Anabaptiştii olandezi au avut de-a face în
mod sporadic cu slujbele civice în anii lor de
la începutul mişcării. Unii conducători civili
au devenit anabaptişti fără să-şi părăsească
slujbele.17 Totuşi, se pare că încredinţările
lor cu privire la păstrarea slujbelor civile
au devenit tot mai clare. Nu cunoaştem pe
nimeni din biserica menonită olandeză de la
1550 până spre sfârşitul anilor 1600 care să
fi ocupat o astfel de funcţie. Mişcarea mai
puţin tradiţională din Waterland, care s-a
desprins din biserica menonită principală
în 1556, a permis membrilor ei să ocupe
anumite funcţii civile pe la anul 1581.
Între anii 1650 – 1700, convingerile
anabaptiştilor olandezi împotriva ocupării
unor astfel de funcţii guvernamentale au
slăbit treptat. Cu toate acestea, doar un
număr mic de menoniţi înainte de anul
1800 au deţinut funcţii în aparatul de stat.
După aceasta, numărul lor a crescut.
La început, menoniţii au deţinut numai
funcţii de inspectori sau administratori ai
unei regiuni. Mai târziu, au devenit prefecţi,
miniştri de finanţe, primari, guvernatori,
judecători şi chiar generali de armată.
17 Franklin Hamlin Littell, The Anabaptist View of the
Church [Concepţia anabaptistă despre biserică, n.t.], 105. The
Mennonite Encyclopedia [Enciclopedia menonită, n.t.], articolul
“Anabaptist—Mennonite Attitude Toward State [Atitudinea
anabaptist-menonită faţă de stat, n.t.].”
— Va urma...
Din Cup & Cross
Rod and Staff Publishers, Inc.
Box 3, Crockett, Kentucky 41413
Tradus şi folosit cu permisiune.
 „Să căutați să trăiți liniștiți, să vă vedeți
de treburi, și să lucrați cu mâinile voastre,
cum v-am sfătuit.” 1 Tesaloniceni 4:11

Rubrica
Practică
gaița albastră
- bârfa micinoasă
—J. K. S.

G aiţa albastră este o

mare vorbăreaţă.
„Jay, Jay,” ţipă ea, sau dacă îţi
închipui, „Hoţul, hoţul!” Când se află
într-o bună dispoziţie, spune mai cu blândeţe:
„Fă-o! Fă-o!” Poate de asemenea să reproducă
un fluierat slab, un „Daaa!” batjocoritor, sau să
imite nu prea bine ţipătul şoimului cu coadă
roşie. Este cunoscută pentru glasul ei puternic
şi comentariile gratuite pe care le face.
Gaiţa albastră este o pasăre băgăreaţă. Alungă
alte păsări de la locul cu hrană. Le chinuieşte
pe bufniţe, vulpi şi pisici, năpustindu-se asupra
lor şi ţipând: „Hoţul! Hoţul!” Lucrul acesta
îi atrage pe prietenii ei care i se alătură în
intimidarea prădătorului. Tărăboiul care se iscă
îi avertizează pe toţi locuitorii pădurii să evite
contactul cu ei.
Dar gaiţa albastră este o prefăcută. Cu toate
că îi denunţă pe hoţi cu glasul ei puternic,
este o jefuitoare de cuiburi, mâncând ouăle şi
puişorii, precum şi şoareci, broaşte de copaci,
nuci şi fructe. Lucrul acesta o face să fie un
crainic necinstit al oraşului.
Ce e drept, aceasta este doar o faţetă a gaiţei
albastre. Am putea să menţionăm şi părţile ei
bune. Dar noi ne aplecăm îndeosebi asupra
gaiţei ca bârfitoare. Care sunt lecţiile învăţate?
Prea multă vorbărie mă face un bârfitor.
Nu toată bârfa este minciună. Poate exprima
adevăratele mele sentimente şi să dea glas celor
mai sincere opinii ale mele, dar dacă acestea ar
putea fi considerate flecăreală fără rost, atunci
mă fac vinovat de bârfă. Nu trebuie să umplem
neapărat orice moment penibil de tăcere cu
vorbe, nici nu trebuie să ne exprimăm părerile
în orice conversaţie asupra oricărui subiect de
sub soare. „Nebunul îşi arată toată patima, dar
înţeleptul o stăpâneşte.” (Proverbele 29:11)
Sunt un bârfitor atunci când mă amestec
în treburile altora. Atenienii „nu-şi petreceau
vremea cu nimic altceva decât să spună sau să
asculte ceva nou.” (Faptele Apostolilor 17:21).
Acesta nu este un compliment. Un interes plin de
compasiune pentru soarta altora este de lăudat.
Dar o curiozitate firească despre viaţa fiecăruia
este reprobabilă. Dacă „sap” ca să descopăr şi să
culeg informaţii strict intime mă face un băgăreţ

“Iubiți pe vrăjmașii voștri, binecuvântați pe cei ce vă blestemă, faceți bine celor ce vă urăsc...” Mat. 5:44b 25
 în treburile altuia. Transmiţând mai departe
informaţiile acelea personale mă transformă într-
un hoţ al încrederii acelei persoane. Doar pentru
că le spunem acestor veşti proaspete „motive de
rugăciune” nu sfinţeşte bârfa respectivă. Şi nici
cuvintele urâte nu îşi pierd păcătoşenia datorită
faptului că le spunem cu blândeţe. Un scriitor a
numit această bârfă „canibalism,” iar Biblia este
de acord cu acest verdict. Binecuvântaţi sunt toţi
cei care sunt mormântul bârfei. Dacă arătăm că
nu ne place să auzim ultimele bârfe, îi va face pe
cei care ni le transmit să se oprească din a ni le
spune. Cuvântul lui Dumnezeu are un răspuns
pentru cei aflaţi în acest păcat: „Îndemnăm pe
oamenii aceştia şi-i sfătuim, în Domnul nostru
Isus Hristos, să-şi mănânce pâinea lucrând în
linişte.” (2 Tesaloniceni 3:12)
Ca şi în cazul gaiţelor, minciuna face parte
din bârfă. Un frate „a descoperit” că nu-i place
o anumită mâncare, altul „a aflat” că a primit
o citaţie pentru încălcarea unor reguli de
Angajat al serviciului medical
de urgență (EMT1) —Twila Hege
Pagerul sună ascuțit, risipind liniștea
nopții. Într-o secundă suntem treji, iar soțul
meu sare în hainele deja pregătite. Își trage în
picioare încălțările, își pune pe el o haină și
iese în viteză pe ușă, la chemarea unui alt apel
de ajutor. Câteva minute mai târziu, sirena
unei ambulanțe ce se îndreaptă în viteză spre
spital alungă liniștea satului adormit.
Acum douăzeci de ani, Dumnezeu l-a
chemat pe soțul meu, Sam, în serviciul
medical de urgențe. A fost o modalitate
de a ne pune în contact cu viețile celor din
comunitatea noastră, într-o vreme în care
1 EMT (emergency medical technician în limba engleză) =
angajat al serviciului medical de urgență.
26  Sămânța adevărului • Mai 2013
circulaţie... Probabil că în aceste cazuri nu a fost
implicată o necinste intenţionată, dar lucrul acesta
nu este o scuză pentru o greşeală. Dacă „umplu”
de la mine cu detalii piperate sau dacă nu sunt
atent să verific întâmplările „surprinzătoare”,
minciuna deja şi-a făcut loc. Repovestirea cu lux
de amănunte a lucrurilor minore sau manierismul
cuiva exagerează detaliile până la a da semnificaţii
necinstite. Când sunt în necunoştinţă în privinţa
motivelor, dar spun totuşi: „Sunt curios ...”, pot
să pronunţ o vinovăţie asupra unei persoane
nevinovate. Pe lângă toate acestea, adăugaţi şi
ipocrizia gaiţei albastre – a ne purta ca şi cum noi
n-am putea face niciodată astfel de lucruri, deşi în
inima noastră ştim contrariul – vedeţi dacă bârfa
nu este cel mai des o minciună.
Rugăciunea noastră să fie: „Pune, Doamne, o
strajă înaintea gurii mele şi păzeşte uşa buzelor
mele!” (Psalmul 141:3)
Din Home Horizons, nov. 2009
Eastern Mennonite Publications
Tradus și folosit cu pemisiune.
aceștia trec prin suferință.
Apelurile nu vin aproape niciodată într-
un moment oportun. De exemplu, se poate
întâmpla ca Sam să primească un apel exact
după ce și-a umplut farfuria cu mâncare
(având casa plină de musafiri) sau poate
primi un apel în timp ce se află pe tractor,
gata să strângă fânul. S-a întâmplat chiar
s-o zbughească pe ușă doar cu o jumătate de
tunsoare.
Și totuși, dacă așteptăm un timp oportun
ca să-I slujim lui Dumnezeu, nu vom reuși
niciodată să slujim cu adevărat. Sam este
întotdeauna gata să plece, la orice oră. De
multe ori ne spunem: „E ca și cu răpirea.
 Acum aici, peste un minut dincolo.” Ești
gata să pleci în orice clipă?
De multe ori Sam este chemat în situații
foarte periculoase. Odată a trebuit să stea pe
un drum inundat de benzină (ce continua să
se scurgă din pompa de alimentare) și unde o
scânteie cât de mică ar fi aruncat totul în aer.
Alte momente dramatice includ liniștirea unei
femei prinse în capcana propriului ei vehicul,
cu promisiunea că va fi salvată, scoaterea
unui tractor dintr-un râu, traversarea unei
mlaștini în căutarea unei persoane care a fost
aruncată din mașină și, bineînțeles, condusul
ambulanței pe drumuri acoperite de gheață.
În multe din asemenea situații, viața lui
e în pericol. Există însă și un sentiment de
satisfacție. Primăvara trecută am participat
la ceremonia de graduare din
Littlefork. O tânără s-a dus să-
și ia diploma și s-a întrebat ce
s-ar fi putut întâmpla dacă, în
urmă cu optsprezece ani, Sam
nu ar fi ajuns la timp pentru a
Păstrează-ţi casa curată!
„Dar toate să se facă în chip cuviincios şi cu rânduială.”
Ce imagine ne apare în minte când ne
gândim la o casă îngrijită? Probabil că-ţi
imaginezi o casă în orânduială, aşa cum îţi
aminteşti că era casa bunicii! Îţi imaginezi
o casă unde fiecare lucru are locul lui.
Este oare irealist să ne imaginăm că există
un loc pentru Biblii, pentru cărţile de
şcoală duminicală, pentru cărțile de cântări,
pentru teme, papuci, haine, jucării şi chiar
pentru ruletă? Aşa cum ştie fiecare părinte,
“Iubiți pe vrăjmașii voștri, binecuvântați pe cei ce vă blestemă, faceți bine celor ce vă urăsc...” Mat. 5:44b 27
ajuta la nașterea ei. Un doctor din Duluth
ne-a sunat să ne spună că un tânăr este în
viață doar datorită ajutorului primit de la
EMT, în momentul în care avea cea mai mare
nevoie de el. Și, da, se pare că suntem pe lista
felicitărilor de Crăciun a celor de la Littlefork.
Primim multe felicitări de mulțumire de la
foști pacienți. De exemplu, o mamă ne-a
scris că fiul ei învață din nou să vorbească
și să meargă după un teribil accident de
ATV. Toate aceste bilețele de mulțumire
exprimă recunoștința care vine din inimă.
Imaginează-ți că, atunci când vei ajunge în
cer, Dumnezeu îți va strânge mâna și îți va
spune: „Bine, rob bun și credincios. Intră în
bucuria Stăpânului Tău.” N-ai fi nespus de
fericit că ai răspuns chemării
lui Dumnezeu pentru viața ta?
—Northwood Chapel
Midwest Mennonite Focus
Editor: Howard Bean
Tradus și folosit cu permisiune.
—David and Benita Burkholder
aceasta nu e o sarcină uşoară şi cere mai mult
decât planuri şi intenţii bune! Îţi doreşti o
casă îngrijită, dar ce trebuie să faci ca să
o ai? Este nevoie de rugăciune, planificare,
organizare, silinţă, disciplină, flexibilitate,
programări, aşteptări rezonabile şi muncă
asiduă. Măsura în care putem avea o casă
îngrijită este determinată, în parte, de
vârsta copiilor şi numărul de persoane din
casă.
 Mamelor, vă gândiţi că sunteţi destul de şi alte locuri ca să specifice cum poate fi
ocupate cu cusutul hainelor pentru copii, îmbunătăţită munca, acolo unde este nevoie.
cu pregătirea meselor bune, cu îngrijirea Uneori, se pot folosi alte metode creative
grădinii, cu conservele şi multe altele. Cum care să implice copiii. Mama cronometrează
mai puteţi păstra casa curată? Nu vorbim zece minute în care fiecare copil trebuie să
despre perfecţiune. Ea poate fi obţinută doar numere câte lucruri ia de pe jos şi le pune la
cu preţul unor lucruri mai importante. Se locul lor. Oare poate copilul de data aceasta
poate ca, în unele zile, copiii să aibă nevoie să strângă mai multe lucruri decât a strâns
de mai multă atenţie; poate o familie din data trecută? O altă mamă pune bileţele cu
biserică sau comunitate are vreo nevoie sarcini într-un bol şi lasă pe fiecare copil
deosebită. Este important şi să petrecem timp să aleagă un bileţel. Ideea e ca aceştia să fie
cu alţii. Dacă ziua a fost deosebit de ocupată implicaţi în a menţine casa curată.
şi nu s-a făcut curăţenie în casă, când tata Când te gândeşti la o casă cu multe
se întoarce de la lucru, atunci spală repede mărunţişuri, ai sentimentul de ordine
feţele şi mânuţele copiilor şi aceasta şi curăţenie? Dacă decorăm prea
va însemna un primitor „bine mult casa, chiar şi cu plante
ai venit” pentru un tată de interior, se pierde
obosit. Mulţi taţi ar călca Curăţenia implică sentimentul de spaţios şi
cu bucurie peste câteva organizare. Aceasta de ordine din casă.
jucării ca să ajungă înseamnă să-ţi faci un Copiii mai mari
la micuţii lui curaţi
plan şi să-l respecţi. trebuie să fie
şi frumos îmbrăcaţi. responsabili să
Ca şi în cazul multor O planificare pentru păstreze curăţenia
alte lucruri, curăţenia o casă plină de în dormitoarele lor
trebuie făcută cu activități trebuie să fie în aşa fel încât în ziua
moderaţie. concretă, dar flexibilă. de curăţenie generală
Curăţenia implică să nu fie greu să ştergi
organizare. Aceasta praful şi să mături pe jos.
înseamnă să-ţi faci un plan Arată-le cum să-şi facă patul.
şi să-l respecţi. O planificare Mai întâi asigură-te că ştiu unde e
pentru o casă plină de activități trebuie să locul fiecărui lucru şi apoi învaţă-i pe copii
fie concretă, dar flexibilă. Fă planificări responsabilitatea de a avea hainele mereu
cu responsabilităţile copiilor şcolari, strânse. Dacă îi pui să-şi adune singuri cele
specificând sarcina fiecăruia înainte şi după zece haine pe care le-au lăsat pe jos, aceasta
şcoală. Şi preşcolarilor le place ca numele lor le va fi învăţătură de minte.
să fie trecute pe planificare. Întotdeauna e Dacă suntem consecvenţi în practică şi în
binevenit să mai spălăm odată scaunele din cerinţe, acest lucru va conta foarte mult în
bucătărie şi holurile atât de folosite. educarea copiilor de a fi curaţi şi îngrijiţi.
Sarcinile care pot fi trecute pe planificări Curăţenia va deveni un mod de viaţă care
sunt: spălarea băilor, golirea coşurilor de va contribui la zidirea unei familii fericite,
gunoi şi curăţarea permanentă a holului mulţumite şi utile.
de la intrare. Ai grijă ca scările să fie curate
Din Home Horizons,
şi şterse. Lista trebuie adaptată nevoilor Eastern Mennonite Publications
voastre. Mamele pot verifica ocazional baia Tradus și folosit cu permisiune.

28  Sămânța adevărului • Mai 2013

 „Luați seama ca nimeni să nu vă fure cu
filozofia și cu o amăgire deșartă, după datina
oamenilor, după învățăturile începătoare ale
lumii, și nu după Hristos” Coloseni 2:8

Rubrica
Tineretului
Sufletul
D umnezeu ne-a creat ca suflete vii. Ai
putut vedea bunătatea Lui în faptul
că ți-a creat trupul într-un mod așa de
minunat, iar miracolele continuă atunci
când te gândești la sufletul care îți locuiește
în trup.
Corpul cu oasele, mușchii, nervii și
membrele, cu vasele de sânge și stratul
de piele protector, cu cele cinci simțuri
cu care ne-a înzestrat Dumnezeu: văz,
auz, gust, miros, pipăit – toate acestea
compun un organism extraordinar, dar
care, până la urmă, nu e decât o formă
delicată ce adăpostește o piatră prețioasă
nespus de valoroasă, o casă pieritoare
pentru un ocupant extraordinar. Sufletul
este piatra prețioasă și ocupantul casei.
Este extraordinar pentru că a fost făcut de
Dumnezeu să nu moară niciodată.
Sufletul face ca trupul să aibă valoare.
Fără suflet, trupul ar fi complet nefolositor.
Atunci când sufletul părăsește trupul,
inima încetează să mai bată, plămânii nu
mai funcționează, iar membrele nu se mai
mișcă. Ochii nu mai pot vedea, urechea nu
mai aude și nicio parte a corpului nu mai
este funcțională.
Sufletul este esența omului, ființa reală.
Tâlharul care a fost răstignit pe cruce
alături de Hristos s-a rugat: „Doamne,
adu-ți aminte și de mine când vei fi în
Împărăția Ta!” Isus i-a răspuns: „Astăzi vei
fi cu mine în rai.” Nu a vrut să spună că
trupul va ajunge în rai, pentru că trupul
era supus morții și urma să se întoarcă în
țărână. Isus a vrut să spună: „Sufletul tău va
fi cu Mine în rai.”
Sufletul cunoaște, iubește, se bucură,
își aduce aminte. Sufletul nu va muri
niciodată, ci poate fi sfințit și binecuvântat.
El continuă să simtă, să acționeze, să se
bucure, în timp ce trupul putrezește în
mormânt. Sufletul poate crește și înflori
precum un copac plantat lângă un izvor de
apă, poate crește în sfințenie și poate rămâne
în fericire toată veșnicia. Nu ar trebui deci
ca sufletul să-și iubească Făcătorul? Nu e
drept și frumos să-L iubim pe Isus Hristos,
care ne-a creat nu doar trupurile, ci ne-a
făcut ființe vii pentru eternitate?
Atunci Îți cânt, Măreț Stăpânitor
Ce mare ești, ce mare ești!
Preluat din Love for Savior

“Iubiți pe vrăjmașii voștri, binecuvântați pe cei ce vă blestemă, faceți bine celor ce vă urăsc...” Mat. 5:44b 29
 Relații sociale
D umnezeu ne-a creat fiinţe sociale.
Aceasta înseamnă pur şi simplu că nouă
ne place compania celorlalţi. Niciun om nu
este solitar. Suntem înconjuraţi de mulţi
alţi oameni la care trebuie să ne raportăm
zilnic în diferite circumstanţe, precum
serviciul, viaţa de familie, viaţa bisericească
şi vecinătatea. Avem nevoie de contribuţia
şi prietenia celorlalţi ca să ne bucurăm
din plin de viaţă. Dar, desigur, în această
chestiune aşa de importantă, cum este viaţa
socială, apar şi pericole. Puritatea în relaţiile
noastre sociale este cel mai însemnat aspect.
Cum putem veghea asupra relaţiilor noastre
sociale aşa încât ele să fie o binecuvântare şi
nu un blestem pentru noi?
Unul dintre principiile importante care
ne ajută să ne protejăm în contactul social
este principiul de a fi rezervat cu genul opus.
Când ne pierdem ţinta, relaţia socială poate
degenera rapid în ceva dăunător pentru viaţa
noastră spirituală.
Unii tineri au privilegiul de a lucra
împreună cu taţii lor pe lângă casă. Acest
lucru îi protejează de diferitele ispite care
pot apărea în contextul serviciilor din lume.
Unele tinere au posibilitatea de a lucra
într-un cadru evlavios sau de a ajuta alte
mame din adunare, ceea ce din nou le oferă
siguranţă în multe moduri. Oricum, unii
tineri îşi găsesc locuri de muncă în contexte
publice sau alături de cei care nu împărtăşesc
aceleaşi valori şi idealuri.
Un anumit grad de relaţii sociale între
bărbaţi şi femei este necesar şi potrivit la
locul de muncă, dar, în cea mai mare parte,
trebuie să se concentreze pe strictul necesar.
Este foarte important să fim politicoşi, iar
30  Sămânța adevărului • Mai 2013
—Loren Zook
vorbirea neatentă şi glumele nu ar trebui să
ne caracterizeze conversaţiile. Vorba neatentă
dintre bărbaţi şi femei poate să compromită
cu uşurinţă convingerile. Un casier dintr-un
magazin trebuie să fie politicos cu clienţii
de genul opus, dar nu extrem de prietenos.
Contactul vizual trebuie să fie de scurtă
durată. Dacă suntem rezervaţi cu genul opus,
atunci ne protejăm singuri.
Acasă, părinţii pot supraveghea relaţiile
sociale. Ei stabilesc reguli care îi ajută să ţină
sub control şi să protejeze puritatea în cămin.
Părinţii înţelepţi îi învaţă pe fraţii şi surorile
adolescente să nu intre în camera celuilalt
fără permisiunea părinţilor. Când copiii stau
de vorbă în locurile comune ale casei şi nu
în dormitoare, acest lucru îi va ajuta să-şi
limiteze conversaţiile la subiecte potrivite.
O parte importantă a relaţiei sociale dintre
tineri se face în activităţile bisericeşti. Scopul
principal pentru care participăm la serviciile
de închinare din congregaţia locală sau din
altă parte ar trebui să fie hrănirea spirituală
şi să nu reprezinte pur şi simplu o altă ocazie
de a ne simţi bine cu prietenii noştri. Totuşi,
părtăşia de după slujbele bisericeşti are un
rol important pentru că stimulează creşterea
spirituală, în măsura în care este bine stabilită.
Dacă tinerii rămân în biserică, după serviciile
de închinare, va fi mai uşor să evite vorbăria
goală şi glumele. Dacă ei discută în locuri
dosnice, în spatele maşinii sau bisericii, atunci
acest lucru îi oferă lui Satan posibilitatea de a
le distruge viaţa spirituală.
Noi acordăm o mare atenţie relaţiilor sociale
între persoanele de gen opus. Trebuie să
manifestăm întotdeauna politeţe. Niciodată
grosolănia nu ar trebui să înlocuiască respectul
 şi consideraţia pentru genul opus. Dar prea
multă familiaritate între bărbaţii şi femeile
tinere distruge cu repeziciune reţinerea care
ar trebui să existe între ei.
Şcoala biblică este o altă activitate a
bisericii care facilitează relaţiile sociale.
Tinere, dacă scopul principal pentru care
tu mergi la studiu biblic este să „te distrezi”,
atunci priorităţile tale sunt greşite. Învăţătura
biblică bogată cuplată cu un mediu controlat
al relaţiilor sociale poate duce la creşterea
spirituală. Fă-ţi un scop din a deveni „o pildă
pentru cei credincioşi”. Cuvintele şi faptele
tale pot provoca fie mult bine, fie mult
rău. Să nu permiţi ca relaţiile să înlocuiască
timpul personal cu Dumnezeu.
Faptul că în biserică fraţii şi surorile
stau separat protejează puritatea socială.
Renunţarea la această practică din unele
cercuri a distrus reţinerea dintre bărbaţi
şi femei. Este adevărat că la nunţi şi
înmormântări facem excepţii, dar chiar
şi atunci ar trebui să fim atenţi. Dacă este
posibil, bărbaţii şi femeile nu ar trebui să stea
unul lângă celălalt dacă nu sunt căsătoriţi
sau într-o relaţie de prietenie specială. Chiar
Un omagiu pentru sora mea
—continuare de la pagina 18
asemenea, este o croitoreasă excelentă şi a cusut
multe haine pentru mame mai puţin talentate
sau pentru cele ce nu au timp.
O veţi auzi deseori pe sora mea cântând
bucuroasă în timp ce îşi îndeplineşte diversele
sarcini. Mâinile ei sunt întotdeauna ocupate,
lucrând ceva!
Ori de câte ori îmi amintesc de sora mea,
îmi vin în minte cuvintele din Proverbele 31,
„Multe fete au o purtare cinstită, dar tu le întreci
pe toate.” De asemenea, „femeia care se teme de
“Iubiți pe vrăjmașii voștri, binecuvântați pe cei ce vă blestemă, faceți bine celor ce vă urăsc...” Mat. 5:44b 31
şi în aceste situaţii, trebuie să fim atenţi la
reţinerea cuvenită.
Relaţiile sociale din vecinătatea în care
trăim trebuie păzite cu grijă. Deşi unele
familii pot avea o comunicare mult mai
profundă cu vecinii lor decât au alte familii,
tinerii creştini nu ar trebui să aibă prietenii
strânse cu tinerii neevlavioşi. Pe măsură ce
ne împrietenim cu vecinii noştri, valorile
noastre diferite ar trebui să continue să
limiteze aceste legături. Ei ar trebui să se
simtă inconfortabil să folosească un limbaj
necuviincios în prezenţa noastră. Tinerii
creştini dedicaţi vor fi gata să prezinte o bună
mărturie pentru Domnul în astfel de situaţii.
Relaţiile sociale au un rol vital în viaţa
tinerilor şi în viaţa noastră. Dar nu ar trebui
să compromitem niciodată siguranţa socială
în relaţiile noastre. Fie ca Dumnezeu să ne
dea înţelepciunea şi puterea de a rămâne
credincioşi.
Din Home Horizons,
Eastern Mennonite Publications
Tradus și folosit cu permisiune.
Domnul va fi lăudată.”
Desigur, îmi dau seama că nimeni nu este
desăvârşit, dar cred că sora mea se apropie destul
de mult de idealul acesta!
Mulţumesc, soră, pentru binecuvântarea pe
care o aduci în multele vieţi şi pentru faptul că
eşti o sursă de inspiraţie pentru mine!
—Cu dragoste, de la sora ta mai mare
Din Family Life, Feb. 2011
Pathway Publishers
Tradus şi folosit cu permisiune
 Flori pentru bunicul
Întotdeauna când vizitez locul unde
m-am născut, îmi propun să
trec şi pe la cimitir. Acolo
sunt îngropaţi o soră şi
trei bunici, precum şi
câteva mătuşi şi unchi.
Prima dată merg la
bucata de lemn de
pe mormântul din
al patrulea rând
din partea sudică, şi
zăbovesc acolo cel mai
mult timp. Acesta este
locul unde a fost depus,
acum trei decade, trupul
bunicului din partea mamei,
ca să odihnească.
Relaţia mea cu bunicul a început cu mult
timp înainte de amintirile mele. Se poate că
relaţia a fost reciprocă pentru că, într-un fel,
eu am umplut golul pe care l-a lăsat în urmă
sora mea când a plecat la Domnul Isus, cu
treisprezece luni înainte ca eu să mă nasc.
Îmi plăcea să stau în preajma lui. Stăteam
în poala lui, îmi plăcea când mă tachina, şi
cel mai mult mă delectam cu umorul său.
Bunicul a fost eroul copilăriei mele.
Bunicul era un om darnic. Îmi amintesc
destul de vag cum odată vizitam un sat unde
el turna lapte din containerele din spatele
maşinii sale în vasele localnicilor săraci.
Dar, într-o zi fatală de ianuarie, bunicu s-a
îmbolnăvit, s-a dus la spital şi apoi a murit.
Aveam pe atunci şapte ani şi nu am primit
niciun cuvânt de rămas bun.
La scurt timp după serviciul de
înmormântare, fiii şi fiicele bunicului au
început să se mute în alte țări. După câţiva
32  Sămânța adevărului • Mai 2013
— F. Sue Nelson
ani, a venit şi rândul nostru. Acum nu mai
există niciun membru al familiei ca
să meargă la mormântul său
sau să cureţe mucegaiul şi
vopseaua scorojită de pe
lemnul funerar. Deseori
îmi imaginez că merg la
mormântul bunicului
şi plantez o tufă de
mirt sau hibiscus în
amintirea lui. Dar acum
florile de pe mormântul
lui nu-i ajută la nimic.
Cred că, dacă bunicul ar
putea vorbi, mi-ar spune că
cele mai frumoase flori pe care i
le pot oferi ar fi să-L caut pe Domnul
din tinereţe, lucru pe care el nu l-a făcut. Deşi
bunicul era credincios când l-am cunoscut, el
şi-a trăit viaţa regretând trecutul său.
Bunicul spunea că faţa mea era aşa de tristă
precum a unei persoane care trăieşte sub un
acoperiş de paie şi aşteaptă să plouă mocnit
timp de o săptămână. S-ar bucura mult să
ştie că eu învăţ să mă încred în Tatăl ceresc
pentru toate grijile şi problemele mele.
Bunicul n-ar trăi o bucurie mai mare decât
să audă că nepoţii lui umblă în adevăr. (vezi 3
Ioan 4) Acesta este scopul vieţii mele: de a-L
urma cu credincioşie pe Domnul, nu doar ca
să-l cinstesc pe bunicul, ci ca să ofer tot ce am
Celui care m-a iubit şi mi-a oferit cu mult
mai mult decât ar fi putut vreodată să-mi dea
bunicul.
Din Companions, nov. 2010
Christian Light Publications, Inc.
Tradus și folosit cu permisiune.
 „Fiule, păzește sfaturile tatălui tău, și
nu lepăda învățătura mamei tale: leagă-
le necurmat la inimă, atârnă-le de gât.”
Proverbele 6:20-21

Rubrica
pentru copii

„Binecuvântaţi pe cei ce vă blestemă”

—J. D.

D upă ce s-a încheiat programul de la

biserică, Ella se urcă serioasă în microbuzul
familiei sale. Se întoarse pe banchetă ca să ajute
la fixarea centurii frăţiorului Abraham, în vârstă
de trei ani, sperând că nimeni nu va observa
lacrimile de pe obrajii ei. Tatăl, mama şi ceilalţi
copii discutau cu toţii bucuroşi, iar cei mai mici
păreau mulţumiţi să se odihnească în timpul
călătoriei de o jumătate de oră de la biserică
până acasă. Ella îşi şterse cu grijă lacrimile,
ţinându-şi faţa îndreptată spre geam. Poate că
va putea sta de vorbă mai târziu cu mama, doar
ele două, şi îi va cere sfatul.
Ocazia sosi când Ella şi mama se aflau
împreună la bucătărie, pregătind salata pentru
prânz.
— Pari foarte tăcută, Ella, zise mama cu
blândeţe. Ce anume o necăjeşte pe fata mea cea
veselă?
Ella încercă să nu-şi lase buzele să tremure în
timp ce răspunse:
— Este Andrea, fata cea nouă, mamă. Ea
încearcă mereu să mă facă să mă simt prost. Îţi
aminteşti cum mi-a zis săptămâna trecută că
am mâinile prea mari? Ei bine, azi a zis că…,
Ella îşi şterse lacrimile. Nu mi-a spus doar că
sunt prea dezvoltată pentru vârsta mea, dar şi că
sunt dizgraţioasă.
Mama aşteptă până când Ella îşi regăsi
cumpătul. Apoi spuse cu blândeţe:
— Dumnezeu te-a făcut întocmai cum a
dorit El să arăţi, Ella. Şi tot ce face Dumnezeu
este bun. Aminteşte-ţi aceasta. De asemenea,
şi se opri pentru o clipă, ştii că Andrea a avut
o viaţă grea. A fost mutată dintr-un centru de
plasament într-altul de când s-a născut. Şederea
la familia Kauffman este prima experienţă pe
care o are într-o familie creştină. Faptul acesta
nu este o scuză pentru felul ei răutăcios de a fi,
dar probabil că îşi închipuie că trebuie să fie
dură şi nepoliticoasă ca să se apere, să nu fie ea
însăşi rănită de alţii.
Ella trase aer în piept cu respiraţia întretăiată.
— Dar, mamă, de ce vrea ea să fie răutăcioasă
cu mine? Eu încerc întotdeauna s-o fac să se
simtă bine în mijlocul nostru. Nici nu ştiu ce
cuvinte să-i spun! Ea găseşte întotdeauna câte
ceva la mine de care să îşi bată joc. Şi atunci
parcă îmi vine să-i spun şi eu cuvinte neplăcute.
Mama păstră tăcerea câteva minute, mâinile ei

“Iubiți pe vrăjmașii voștri, binecuvântați pe cei ce vă blestemă, faceți bine celor ce vă urăsc...” Mat. 5:44b 33
 fiind ocupate cu spălatul salatei, în timp ce Ella
aştepta să audă ce avea de spus. Se pare că mama
ştia cum s-o ajute să facă faţă problemelor cu
care se confrunta.
— Mă gândesc la un lucru pe care Isus l-a
spus în Evanghelia după Luca, explică mama.
Cred că este vorba de capitolul 6, versetul 28:
„Binecuvântaţi pe cei ce vă blestemă”.
Ella, confuză, făcu ochii mari.
— Şi cum se aplică asta la situaţia mea, mamă?
întrebă ea.
— Ei bine, când Andrea îţi adresează cuvinte
nepoliticoase sau răutăcioase, este bine să-i
răspunzi cu cuvinte de binecuvântare, nu
cuvinte neplăcute. Dacă ea zice: „Prezenţa
ta aduce atâta plictiseală în jur”, cum a spus
în urmă cu vreo câteva săptămâni, i-ai putea
răspunde cu o remarcă adevărată precum: „Am
observat că ai talent la îngrijirea bebeluşilor. Tu
eşti întotdeauna în stare să îi faci să zâmbească”.
A întoarce bine pentru rău este un alt fel de a
privi situaţia şi a face altora ceea ce ne-am dori
să ne facă ei nouă este calea lui Dumnezeu şi
felul în care El vrea să ne purtăm. Mama se
opri gânditoare. Şi ştii ceva, Ella? Chiar dacă
atitudinea Andreei faţă de tine nu se schimbă,
ce vei spune tu va fi ca o sămânţă semănată în
inima ei. Mai târziu s-ar putea să-şi amintească
de bunătatea ta şi să dorească să-L urmeze şi să-L
slujească şi ea pe Dumnezeu.
Ella amestecă în tăcere salata în timp ce mama
verifică oala din cuptor. Sfatul mamei avea rost.
„Binecuvântaţi pe cei ce vă blestemă” – Isus a
rostit cuvintele acestea. Ella se gândi la cât de
nepoliticoşi şi răutăcioşi au fost aşa de mulţi
oameni cu Isus când era pe pământ. Chiar şi
acum, după ce El S-a întors în ceruri, a auzit
oameni care spun lucruri rele şi neadevărate
despre El precum: „Nici nu cred că există
Dumnezeu”. Şi totuşi, Dumnezeu care ar
putea face ce doreşte a fost bun cu păcătoşii şi
vrea ca toţi oamenii să vină la pocăinţă. Dacă
Dumnezeu este bun cu cei ce nu-L iubesc, nu ar
34  Sămânța adevărului • Mai 2013
trebui să fie şi ea bună faţă de cei ce se poartă cu
răutate faţă de ea?
— Mai este un folos de pe urma binecuvântării
celor ce ne blestemă, adăugă mama, aprinzând
focul la ochiul de sub oala cu fasole verde. Ne
ajută să alungăm mânia din inimile noastre.
Nu mai păstra în inima ta resentimente faţă
de Andrea, încercând să inventezi răspunsuri
nepoliticoase pe care i le-ai putea adresa. Mai
degrabă, roagă-L pe Dumnezeu să-ţi dea o
inimă miloasă şi iertătoare faţă de ea, iar El
îţi va da cuvinte pline de har ca răspuns la
cuvintele ei răutăcioase. În felul acesta, nu vei
lăsa loc atitudinii de neiertare. Vei descoperi că
vorbele ei nepoliticoase nu te vor mai răni aşa
de tare când te gândeşti la ce răspuns blând să
îi dai.
Duminica următoare, după serviciul de
închinare, Ella se alătură grupului de fete de
vârsta ei. Trăia o uşurare în inima ei – poate că
familia Kauffman trebuise să plece devreme în
dimineaţa aceea. Dar apoi o văzu pe Andrea
care se îndrepta spre ea cu un zâmbet plin de
satisfacţie pe buzele ei.
— Ei bine, salut, fetelor! Toate semănaţi cu
nişte găini care cotcodăcesc.
Andrea, încrezută, surâse la Ella.
— Mai ales tu! N-aţi observat, fetelor, cum
sună vocea ei?
Şi, exagerând, Andrea imită cuvintele pe care
Ella tocmai le spusese, şi o atmosferă neplăcută
se abătu asupra micului grup de fete.
Pentru o clipă, Ella simţi cum se înroşeşte la
faţă şi îi curg lacrimile pe obraz. Ştia că nu era
nimic amuzant în legătură cu vocea ei. Andrea
încerca pur şi simplu să o jignească. Apoi,
Ella îşi aminti de sfatul mamei. Îşi stăpâni cu
greu emoţiile şi încercă să găsească un răspuns
potrivit şi adevărat. Și-o închipuia pe Andrea în
timpul orelor de muzică la şcoală, cântând cu
încrederea ei specifică. Dar în timpul ultimului
cântec pe care îl cântase vineri avea lacrimi în
ochi, iar faţa îi era foarte serioasă.
 Ella trase aer în piept.
— În privinţa vocilor, zise ea cu blândeţe, am
observat că îţi place să cânţi, Andrea.
Atmosfera se încinsese. Toate fetele se uitau
cu îngrijorare la Ella, iar Andrea îşi ridică
fruntea şi îşi încrucişă braţele defensiv, evident
aşteptându-se să audă ceva neplăcut de pe
buzele Ellei. Îmi place întotdeauna să te aud
cântând în timpul orelor de muzică la şcoală,
continuă Ella cu blândeţe. Nu v-au plăcut în
mod deosebit cuvintele ultimului imn pe care
l-am cântat săptămâna trecută? „Eu Îi spun
lui Isus” a fost întotdeauna un imn preferat de
mine. E bine să ştim că Dumnezeu se îngrijeşte
de noi, nu-i aşa?
Andrea făcuse ochii mari fiind surprinsă.
Pentru o clipă rămase fără cuvinte. Celelalte
fete începură să discute nerăbdătoare despre
imnurile lor preferate, iar conversaţiile
mulţumitoare alinară inima Ellei. După aceasta,
în timp ce se îndrepta spre microbuz, o observă
“Iubiți pe vrăjmașii voștri, binecuvântați pe cei ce vă blestemă, faceți bine celor ce vă urăsc...” Mat. 5:44b 35
pe Andrea care se uita încruntată la ea. De data
aceasta, Ella nu se mai simţi jignită. Salută cu
mâna, lăsând ca pacea din inima ei să se reverse
pe chip printr-un zâmbet. În călătoria spre
casă nu au mai fost lacrimi, iar Ella a participat
bucuroasă la conversaţiile familiei sale. Ce
diferenţă faţă de duminicile anterioare!
„Binecuvântaţi pe cei ce vă blestemă”. Ella
rosti cuvintele acestea în taina inimii sale în
timp ce se îşi schimbă hainele de duminică
şi se pregăti s-o ajute pe mama la pregătirea
mesei. Poate că dacă va continua să fie bună,
Andrea se va purta şi ea mai bine cu ea. Dar
indiferent de felul în care ar răspunde Andrea,
Ella descoperise că a trăi după cum dorea
Dumnezeu era cea mai bună alegere. De-abia
aştepta să-i povestească mamei întâmplarea
care avusese loc în acea dimineaţă.
Din The Christian Pathway, oct. 2011
Rod and Staff Publishers, Inc.
Tradus și folosit cu permisiune.
 Adevărata surpriză
— Tăticule, putem? Te rog, putem avea un
picnic surpriză pentru mama cu ocazia Zilei
mamei? zise Emma Jean ţinându-şi respiraţia.
— Sigur, de ce nu? răspunse tatăl, lăsând
jos piesele maşinii agricole de cultivat, pe
care o repara. Ce intenţionaţi să pregătiţi de
mâncare?
Emma Jean trase adânc aer în piept,
ridicând victorioasă degetul mare de la mână
şi zise:
— Sendvişuri şi altele. Carolyn şi Mary se
ocupă de toate acestea.
Tatăl ridică o sprânceană şi se uită la fetele
mai mari.
— Aveţi carne pentru sendvişuri? Ce
altceva mai aveţi în meniu?
Carolyn se sprijini de cadrul uşii deschise a
atelierului şi zise:
— Da, avem şuncă şi brânză şi vrem să
facem şi o salată de cartofi.
— Şi nişte negrese, adăugă Mary în timp
ce atinse cu degetele tăbliţa de identificare a
unei maşini vechi de cultivat pe care tatăl o
reparase.
— Şi sos de mere, afirmă David.
El era doar cu doi ani mai mare decât
Emma Jean.
— Se pare că va fi minunat. Voi, copiii,
pregătiţi prânzul, iar eu voi avea grijă să pun
duminică în microbuz scaunele portabile şi
sprayul de ţânţari. Dacă vreţi să vă mai ajut şi
cu altceva, informaţi-mă.
Tatăl zâmbi şi se întoarse la maşina de
cultivat.
— David, schimbă-ţi hainele şi serveşte o
gustare; apoi mă vei putea ajuta să montăm
împreună cultivatorul acesta.
36  Sămânța adevărului • Mai 2013
—Leslie May
— Mă voi întoarce imediat! exclamă
David, alergând spre casă.
Carolyn şi Mary îşi zâmbiră una alteia în
timp ce luară cărţile lui David şi cutia lui de
sendvişuri, apoi plecară din atelier. Emma
Jean mai zăbovi câteva clipe uitându-se la tatăl
ei care apucă de ramificaţiile cultivatorului.
— Mulţumesc mult de tot, tăticule, zise
ea. Cred că mamei îi va plăcea picnicul acesta
surpriză, nu-i aşa?
— Sunt sigur că aşa va fi, răspunse tatăl.
Deja aştept cu nerăbdare picnicul acesta.
— La fel şi eu, zise Emma Jean.
Apoi se întoarse şi merse bucuroasă spre
casă.
Până sâmbătă seară mâncarea fusese deja
pregătită şi împachetată. Emma Jean aştepta
cu nerăbdare. Era aşa de frumos să vadă faţa
mamei cum se luminează şi trase adânc aer
în piept, gândindu-se la aceasta.
Duminica dimineaţa, când Emma Jean
se trezi, auzi şuşoteli şi zgomote înfundate.
Surorile ei se sculaseră deja şi erau îmbrăcate.
Sări iute din pat, îşi apucă rochiţa şi se grăbi
să ajungă la bucătărie.
Ceva nu era în ordine. Micul dejun încă nu
era pregătit. Nu simţi măcar nici aroma de
cafea; ibricul de cafea era gol şi rece. Aragazul
strălucea de curat ce era, în loc să fie folosit
pentru a găti micul dejun.
Mama nu era la bucătărie.
Emma Jean merse tiptil până la dormitorul
deschis şi aruncă o privire înăuntru. Mama
stătea culcată pe pat şi îşi sprijinea capul între
perne. Lângă ea, pe pat, se afla un lighean. Pe
noptieră se aflau un tub de medicamente şi
un pahar. Tatăl veni de la baie şi cu blândeţe
 puse o compresă udă pe fruntea mamei. O
văzu pe Emma Jean şi îşi duse degetul la buze.
Tatăl ieşi în tăcere din dormitor şi închise
uşa.
— Mama suferă de o durere de cap severă
– o migrenă. Nu va fi în stare să meargă la
biserică.
— Dar cum rămâne cu picnicul? se plânse
Emma Jean.
— Haidem să-i strângem şi pe ceilalţi ca să
discutăm despre asta, zise tatăl în timp ce se
îndreptă spre uşa scărilor.
— Carolyn! Mary! David! îi strigă el încet.
Veniţi încoace în linişte!
De îndată ce copiii se adunară împrejurul
lui. Tatăl îşi drese glasul şi vorbi în şoaptă.
— Copii, mama suferă de o durere de cap
– una din migrenele acelea. Îmi pare rău, dar
ea nu poate merge la biserică, şi cu atât mai
puţin la picnic.
Carolyn şi Mary se uitară una la alta.
“Iubiți pe vrăjmașii voștri, binecuvântați pe cei ce vă blestemă, faceți bine celor ce vă urăsc...” Mat. 5:44b 37
— Dar noi am pregătit deja de mâncare!
exclamă Carolyn în şoaptă.
— Ce vom face acum? întrebă Mary.
Rămaseră tăcuți, uitându-se unii la alții.
Apoi îşi puseră gânditori privirea în pământ
David se uită la tatăl său şi zise solemn:
— În Biblie, când cei care au fost invitaţi
nu au putut veni, robii împăratului au
mers pe la uliţe şi i-au chemat pe ciungi şi
pe şchiopi. N-am putea invita pe altcineva
acum, în ultima clipă, să vină cu noi?
— Ştiu, zise Emma Jean. Haidem să le
invităm pe mătuşile Ruth şi Teresa. Ele nu
sunt căsătorite şi nu au copii.
— Şi pe văduva Lisa – nici ea nu are copii,
adăugă David.
— Şi pe Amy Shetler – copiii ei locuiesc
la sute de kilometri depărtare, sugeră Mary.
Soţul ei a murit anul trecut.
— Copii, ce idee minunată! a fost de acord
tatăl. O voi suna pe mătuşa Ruth şi voi vedea
dacă poate veni să vă ia. Poate le va suna și pe
celelalte surori să vină cu noi. Mie îmi place
să păstrez cât de mult pot linişte în casă, când
mama are migrene. Voi rămâne cu ea pentru
că migrena aceasta pare foarte severă.
Înainte ca Emma Jean să
plece la biserică, se uită în
dormitor, dar mama părea
să nu se fi mişcat.
Peste câteva ore, Emma
Jean ajunse la verandă,
unde tatăl ei şedea şi citea.
— Nici nu şti ce s-a
întâmplat! exclamă ea.
De fapt, surpriza a fost
a noastră! Am vrut să le
înveselim pe doamnele
acestea, şi în schimb, ne-
au înveselit ele pe noi!
Din Story Mates, May 2011
Christian Light Publications, Inc.
Tradus și folosit cu permisiune.

artirul
din
atacombe
Partea a V-a
Capitolul 7
Mărturisirea credinței
Toţi cei ce voiesc să trăiască cu evlavie în Hristos Isus, vor fi prigoniţi.
Patru zile trecuseră de când tânărul soldat
îşi părăsise camera. Fuseseră zile pline de
evenimente pentru el, zile de o importanţă
crucială. Fericirea sau suferinţa veşnică atârnau
de această decizie. Dar căutarea acestui suflet
sincer nu fusese în zadar, ajungând să fie „născut
din nou prin Duhul Sfânt.”
Hotărârea lui rămase definitivă. De o parte
38  Sămânța adevărului • Mai 2013
„De altă parte, știm că toate
lucrurile lucrează împreună spre binele
celor ce iubesc pe Dumnezeu, și anume,
spre binele celor ce sunt chemați după
planul Său” Romani 8:28
Rubrica
“O carte în serial”
— Richard L. Roberts
era faima, cinstea şi bogăţia; de cealaltă parte era
sărăcia, lipsa şi suferinţa. Totuşi el alese pe cele
din urmă fără ezitare. El alese „mai bine să sufere
împreună cu poporul lui Dumnezeu decât să se
bucure de plăcerile de o clipă ale păcatului.”
La întoarcerea lui, îl vizită pe comandant
şi îi dădu raportul. Îl informă că a fost printre
creştini şi că nu putea să execute ordinul primit,
 fiind gata să suporte consecinţele. Generalul îi
porunci cu asprime să rămână în cazarmă.
Aici, într-o profundă meditaţie, în timp ce
făcea presupuneri cu privire la ordinul primit, a
fost întrerupt de apariţia lui Lucullus. Prietenul
îl salută cu căldură, dar era evident plin de
îngrijorare.
— Tocmai l-am văzut pe comandant, spuse
el, care m-a chemat să-ţi aduc un mesaj. Dar
mai întâi spune-mi ce ai făcut?
Marcellus îi povesti totul, de la plecarea până
la sosirea lui, neascunzând nimic. Sinceritatea lui
profundă arăta cât de puternică şi de adevărată
era lucrarea Duhului în viaţa lui. Apoi îi povesti
de întâlnirea avută cu comandantul.
— Am intrat în biroul comandantului
simţind importanţa pasului pe care-l făceam.
Eram pe cale să comit un act de trădare, o
crimă care poate fi pedepsită numai cu moartea.
Totuşi, nu puteam face altceva.
El m-a primit cu amabilitate deoarece
credea că am avut succes deosebit în căutările
mele. I-am spus că, din cauză că am fost printre
creştini şi datorită celor văzute printre ei, am
fost nevoit să-mi schimb sentimentele faţă
de ei. Crezusem că sunt duşmani ai statului şi
vrednici de moarte, dar am aflat că sunt supuşi
împăratului şi oameni de caracter. Nu aş putea
vreodată să-mi folosesc sabia împotriva unora ca
ei, ci mai degrabă eram gata să renunţ.
— Sentimentele unui soldat, spuse
comandantul, nu au niciun drept să se amestece
cu datoria lui.
— Dar datoria mea faţă de Dumnezeul care
m-a creat este mai puternică decât datoria mea
faţă de oameni.
— Simpatia ta faţă de creştini te-a făcut să
înnebuneşti? Ştii că asta înseamnă trădare?
— Am îngenunchiat înaintea lui şi i-am spus
că voi suporta consecinţele.
— Tânăr nesăbuit! strigă comandantul cu
asprime. Mergi la cazarmă şi îţi voi comunica
decizia mea!
Aşa că am venit aici imediat, unde am rămas
“Iubiți pe vrăjmașii voștri, binecuvântați pe cei ce vă blestemă, faceți bine celor ce vă urăsc...” Mat. 5:44b 39
de atunci, aşteptând cu nerăbdare sentinţa.
Lucullus ascultă întreaga relatare al lui
Marcellus fără a scoate vreun sunet sau a face
vreun gest. O expresie de surprindere tristă de
pe faţa lui îi trăda sentimentele. Când Marcellus
încheie, începu să vorbească pe un ton trist.
— Şi care va fi acea sentinţă, ştii foarte bine
la fel ca şi mine. Disciplina romană, chiar şi pe
timp de pace, nu este ceva cu care să glumeşti,
iar acum guvernul este mai pornit ca niciodată
împotriva acestor creştini. Dacă persişti pe calea
ta de acum, vei cădea.
— Ţi-am prezentat toate motivele mele.
— Ştiu, Marcellus, caracterul tău curat şi
sincer. Întotdeauna ai avut un suflet cucernic.
Ai îndrăgit învăţăturile nobile ale filozofiei. Nu
poţi fi satisfăcut cu acestea ca înainte? De ce
să te laşi atras de învăţătura nenorocită a unui
iudeu răstignit?
— Niciodată nu am fost satisfăcut cu filozofia
despre care vorbeşti. Tu însuţi ştii că nu este
nimic în ea în care sufletul să găsească odihnă.
Dar creştinismul este adevărul lui Dumnezeu,
care ne-a fost adus de El Însuşi şi sfinţit prin
moartea Lui.
— Mi-ai explicat în întregime crezul creştin.
Iar entuziasmul tău îl face interesant şi pentru
mine, trebuie să mărturisesc. Iar dacă toţi
adepţii lui ar fi într-adevăr ca tine, dragul meu
Marcellus, creştinismul ar putea fi îmbrăţişat de
către întreaga lume. Dar n-am venit să discutăm
despre religie. Am venit să discutăm despre
tine. Eşti în pericol, prietene drag; poziţia ta,
cinstea ta, funcţia ta, chiar şi viaţa îţi este în joc.
Gândeşte-te la ce ai făcut. Ţi s-a dat o misiune
importantă şi ţi s-a cerut să o execuţi. Se aştepta
ca să te întorci cu informaţii importante. Dar
în schimb, tu te întorci şi spui comandantului
că ai fost la duşman, că în inima ta eşti unul
dintre ei şi, prin urmare, refuzi să îţi foloseşti
arma împotriva lor. Dacă soldatul este liber să
aleagă cu cine vrea să se lupte, ce se întâmplă
cu disciplina? El trebuie să asculte ordinele. Am
dreptate?
— Ai, Lucullus.
 — Pentru tine, problema nu este dacă vei alege
filozofia sau creştinismul, ci dacă vei fi creştin
sau soldat. În situaţia de faţă îţi dai seama că este
imposibil să fi şi soldat şi creştin în acelaşi timp.
Trebuie să renunţi la una dintre ele. Nu doar
atât, dar dacă decizi să rămâi creştin, va trebui ca
imediat să împărtăşeşti soarta lor, căci nu se va
face nicio excepţie pentru tine. Pe cealaltă parte,
dacă rămâi soldat, trebuie să lupţi împotriva lor.
— Fără îndoială, asta este problema.
— Ai prieteni apropiaţi care sunt gata să uite
ofensa făcută, Marcellus. Îţi cunosc felul tău
entuziast şi am pledat înaintea comandantului
pentru tine. Şi el te respectă pentru calităţile
tale militare. El este gata să te ierte cu anumite
condiţii.
— Care sunt acestea?
— Cea mai indulgentă dintre toate condiţiile.
Uită ultimele patru zile; izgoneşte-le din mintea
ta. Reia-ţi misiunea, i-aţi soldaţii şi fă-ţi datoria,
arestându-i neîntârziat pe aceşti creştini.
— Lucullus, spuse Marcellus, ridicându-se de
pe scaun cu braţele încrucişate. Te iubesc ca pe un
prieten şi îţi sunt recunoscător pentru dragostea
ta loială faţă de mine. Nu pot să uit acest lucru
niciodată. Dar în mine este ceva ce ţie îţi este
străin şi care este mai puternic decât autoritatea
statului. Este dragostea lui Dumnezeu. Pentru
aceasta sunt gata să renunţ la tot, chiar şi la viaţă.
Decizia mea este definitivă. Sunt creştin.
Pentru moment Lucullus rămase uimit şi
mâhnit privind la prietenul său. Era foarte
familiar cu spiritul lui hotărât şi vedea cu durere
cât de mult eşuase în încercarea de a-l convinge.
În cele din urmă vorbi din nou. Folosi fiecare
argument la care se putea gândi. Îi prezentă
fiecare motiv care l-ar putea influenţa. Îi spuse
despre soarta teribilă ce-l aşteaptă şi răzbunarea
specială care va fi îndreptată împotriva lui; dar
toate aceste cuvinte au fost fără folos. În cele din
urmă se ridică cu o adâncă tristeţe.
— Marcellus, spuse el, tu ispiteşti soarta. Te
arunci nebuneşte înspre un destin teribil. Tot
ce îţi poate aduce norocul este în faţa ta, dar
tu întorci spatele la toate şi îţi joci ultima carte
40  Sămânța adevărului • Mai 2013
alegând aceşti proscrişi nenorociţi. Mi-am făcut
datoria de prieten încercând să te opresc din
nebunia ta, dar văd că tot ce îţi spun nu are nicio
şansă de izbândă.
Ţi-am adus sentinţa comandantului. Eşti
decăzut din funcţia ta. Eşti pus sub arest ca şi
creştin. Mâine vei fi luat şi dus pentru a-ţi ispăşi
pedeapsa. Dar mai sunt destule ore în faţă şi pot
avea jalnica satisfacţie de a te ajuta să scapi. Fugi
fără întârziere. Grăbeşte-te, căci nu ai timp de
pierdut! Este un singur loc pe lume unde poţi fi
în siguranţă faţă de răzbunarea Cezarului.
Marcellus ascultă în linişte. Încet îşi desfăcu
armele şi le aşeză jos, apoi cu tristeţe îşi dezbrăcă
armura minunată pe care o purtase cu atâta
mândrie. Stătu în picioare înaintea prietenului
său îmbrăcat doar cu tunica simplă.
— Lucullus, îţi spun din nou că nu voi uita
niciodată prietenia şi credincioşia ta faţă de mine.
Am putea fugi împreună pentru ca rugăciunile
tale să se ridice cu ale mele către Cel pe care-l
slujesc. Dar destul! Voi pleca acum. La revedere!
— La revedere, Marcellus! Poate nu ne vom
mai vedea niciodată în viaţă. Dacă eşti vreodată
în nevoie sau în pericol, ştii pe cine să te bazezi.
Cei doi se îmbrăţişară, iar Marcellus plecă în
grabă.
Ieşi din tabără şi merse până ajunse la Forum.
De jur împrejurul lui erau temple, coloane şi
monumente grandioase de marmură. Acolo
Arcul lui Titus se întindea peste via Sacra; iar
palatul imperial îşi înălţa formele gigantice în
înălţimi, bogat în arhitectură impunătoare, cu
podoabe măreţe de marmură scumpă, strălucind
în decoraţii aurite. De o parte se înălţau zidurile
înalte ale Colosseumului, dincolo de care se afla
imensul Dom al Păcii, iar în cealaltă parte dealul
Capitoliului îşi înălţa vârful istoric, înconjurat de
un pâlc de temple grandioase ce se îndreptau spre
cer.
Îşi îndreptă paşii spre acestea, urcând abrupt
până în vârful dealului. De sus privi în jur. Locul
însuşi era o piaţă spaţioasă pavată cu marmură
străjuită de temple semeţe. De o parte era
Campus Martius, mărginit de Tibru, ale cărui ape
 gălbui şerpuiau până departe spre Mediterană.
De fiecare parte oraşul se întindea spre marginile
inegale, îngrămădindu-se spre zidurile înguste şi
întinzându-şi dincolo de ele străzile ca nişte raze
care se pierdeau în depărtare, ramificându-se în
toate direcţiile. Temple şi monumente îşi ridicau
vărfurile semeţe. Statui fără număr umpleau
străzile, fântâni ţâşneau în aer, care de toate
felurile străbăteau străzile, soldaţi mărşăluiau
încolo şi încoace în formaţie militară, întregul
oraş imperial forfotind neîntrerupt de o viaţă fără
astâmpăr.
În depărtare se întindea câmpia, presărată
cu sate nenumărate, cu case şi palate bogate în
verdeaţă luxuriantă şi locuri de pace şi belşug. De
o parte se înălţa conturul albastru al Apeninilor,
încoronaţi cu zăpadă; în cealaltă parte erau
valurile întunecate ale Mediteranei ce spăla
ţărmul îndepărtat.
Dintr-o dată Marcellus tresări la auzul unui
strigăt. Se întoarse spre un bătrân îmbrăcat sumar,
sfrijit la faţă şi gesticulând frenetic, care striga un
refren acuzator, terifiant. Privirea lui sălbatică şi
gesturile energice arătau că era parţial nebun.
Babilonul cel mare a căzut, a căzut,
A devenit locuința demonilor
Şi adăpostul tuturor duhurilor murdare,
O cușcă de duhuri necurate şi de păsări
urâcioase;
Căci Dumnezeu şi-a adus aminte de
nelegiuirile ei.
Răsplătiţi-o aşa cum v-a răsplătit şi ea,
Daţi-i o îndoită măsură după faptele ei...
Cât de mult s-a slăvit pe sine şi a trăit în
măreţie...
De aceea urgiile ei vor veni într-o zi,
Moartea, jalea şi foametea;
Şi va fi arsă cu foc în întregime;
Căci mare este Domnul Dumnezeu care o
judecă.
Împărații pământului...
O vor jeli şi vor plânge după ea...
Văzând fumul arderii ei,
Stând la distanţă de frica chinului ei,
“Iubiți pe vrăjmașii voștri, binecuvântați pe cei ce vă blestemă, faceți bine celor ce vă urăsc...” Mat. 5:44b 41
Zicând: Vai! Vai!, marele Babilon,
Cetatea cea mare!
Căci într-un ceas va veni judecata ta.
Negustorii pământului,
Staţi departe de frica chinului ei,
Plângând şi văitându-vă
Spunând: Vai!, Vai!, cetatea cea mare
Ce se îmbrăca în in subţire, în purpură şi
stacojiu,
Împodobită cu aur, pietre preţioase şi
nestemate!
Într-un ceas bogăţiile atât de mari s-au
prăpădit.
Corăbierii şi negustorii de corăbii,
Marinarii şi toţi cei ce fac negoţ pe mare
Vor striga văzând fumul arderii ei,
Stăteau departe şi se tânguiau...
Ce cetate este ca și cetatea cea mare!
Îşi aruncau ţărână în cap şi strigau,
Plângând şi văitându-se ziceau:
Vai!, Vai!, cetatea cea mare,
În care se îmbogăţeau toţi cei ce aveau
corăbii pe mare...
Căci într-un ceas i-a venit pustiirea.
Bucuraţi-vă de ea, ceruri,
Şi voi sfinţi apostoli şi prooroci,
Că Dumnezeu v-a răzbunat.
O mare mulțime uimită se adună în jurul lui,
dar tocmai când se oprise din strigat apărură
câțiva soldați şi îl luară.
Fără îndoială este unul din acei creştini sărmani
care şi-au pierdut minţile din cauza suferinței,
se gândi Marcellus. În timp ce omul era dus
pe sus, el continua să-şi strige vaiurile teribile,
iar mulțimea îi urma strigând şi bătându-și joc.
Curând zgomotul se stinse în depărtare.
Nu este timp de pierdut! Trebuie să plec, îşi
spuse Marcellus şi se îndepărtă.
Va urma...
Din Martirul din Catacombe
© 1993 Christian Light Publications, INC.,
Harrisonburg, Virginia, U.S.A.
Toate drepturile rezervate
Tradus și folosit cu permisiune.
 NOU!
Dumnezeu a creat țărmul mării
– de Sharon M. See – Dumnezeu a creat pescărușii, scoicile, meduzele, algele de mare și altele. O carte cu
ilustraţii care cu siguranţă îi va încânta pe copii. 28 de pagini. RO3045...5 Lei
Păstorașul Miguel
– de Edith Witmer – Miguel, băiețelul de opt ani, locuiește în Guatemala. În viața lui au loc multe
surprize și schimbări. Familia lui ajunge să-L cunoască pe Domnul, iar Miguel începe să meargă la
școală. Experiențele, pe care le are cu un animal de companie special și cum cineva îi fură ceva ce
prețuia, îl ajută pe Miguel să înțeleagă calea fericirii și binecuvântării. 180 de pagini. RO4041...12 Lei
Carmi din Iudeea
– de Naomi Rosenberry – Această carte prezintă obiceiurile, stilul de viaţă şi modul de închinare
într-o familie de evrei înainte de evenimentele relatate în Noul Testament. Carmi împreună cu
verişorul lui, Benoni au fost foarte încântaţi de călătoria la Ierusalim, care a durat două zile şi de
caravana unor negustori ismaeliţi care au venit să-şi vândă mărfurile. 188 pagini. RO3009...9 Lei
,,Şi voi părinţilor”
– de David G. Burkholder – Această carte oferă o învățătură biblică, sănătoasă care ajută la construirea
unor relații trainice între soț, soție și copii. Dă sfaturi părinților cum ar trebui să transmită mai
departe credința în Domnul Isus, cum să-i crească și să-i disciplineze pe copii, cum să-i învețe să-și
administreze singuri banii, precum și multe altele. 300 pagini. RO2009...15 Lei
Dar, tati, de ce m-a durut?
– de Susan Schlabach. Un băieţel din Paraguay abia aştepta să meargă la dispensar pentru vaccin.
Avea impresia că vaccinul era ceva foarte interesant. Dar spre surprinderea lui, vaccinul nu a fost o
experienţă prea plăcută! Atunci tatăl i-a explicat că unele lucruri care ne cauzează durere pot fi spre
binele nostru. Cartea este bilingvă: română şi engleză, şi surprinde stilul de viaţă din Paraguay.
34 pagini. RO3017...5 Lei
Aventura lui Iustin din junglă
– de Mary Currier – Iustin locuia cu părinții lui în Africa, unde mișunau animale sălbatice prin
junglă. Într-o zi când se juca sub un copac, îl auzi pe tata strigându-l:
— Iustin, vino repede încoace.
Iustin privi la coliba pe care o construia. Era aproape gata.
— Fugi cât de tare poți! strigă tata.
Oare va asculta Iustin imediat? Fiecare pagină are ilustrații foarte frumoase. 24 pagini. RO3032...5 Lei
Nordul îndepărtat
– de Lola Kamalova – Cartea este ilustrată şi cuprinde povestea a doi copii care fac parte dintr-un trib
din nordul Rusiei. Misionarii au mers să-i viziteze pentru a le spune despre cel mai bun Prieten. Această
carte descrie situaţia reală din Nordul îndepărtat în zilele noastre. 24 de pagini. RO3018...5 Lei

Cumpără cele 7 cărți la numai 55 de lei

Produs # Cant. Descriere Preţ Total
Va rugăm să ne contactați în
cazul în care doriți un catalog
cu literatura pe care o avem
disponibilă. Oferim reduceri
pentru librării.
Comandă astăzi prin poştă,
Suma totală produse fax, telefon sau e-mail!
Taxe poştale
TAXE POŞTALE
TOTAL
0-20 Lei 4 Lei
Numele şi prenumele ____________________________________ 20,01 Lei-50 Lei 6 Lei
C.N.P. Nu livrăm comenzi fără CNP_________________________ 50,01 Lei-125 Lei 8 Lei
Str. ________________________________________Nr. ________ mai mari de 125 Lei 10%
Bloc _____________ Scara _________ Etaj ________ Ap. _______ Nu expediem comenzi în Moldova şi Ucraina.
Trimitem în EU comenzi plătite în avans.
Cod _____________________ Localitatea ___________________
Plata se face RAMBURS.
Jud./ Sector ____________________ Tel. ____________________ ICAM (CARTI)
Program de lucru • 8:00 – 16:00 Luni – Vineri O.P. 1, Gh.P.1, C.P. 1
Telefon: 0230/ 533 032 • Fax: 0230/ 533 037 • E-mail: comanda@icamro.org Suceava 720300 Romania
Aceste preţuri sunt valabile până la apariţia unei noi oferte. 5-13

42  Sămânța adevărului • Mai 2013

Cu suliți lungi
”Cu suliți lungi, cu săbii grele,
ostașii unui sfânt sobor
Te-au dus în fața judecății
pe Tine, Salvatorul lor!

În jurul Tău s-au strâns bătrânii,

învățătorii vechii Legi.
Iar Tu ai stat cu mâini legate,
Tu, Creatorul lumii-ntregi.

Pilat, în togă purpurie,

privi de sus cu chip de leu.
Și nu știa c-avea în față
pe Împăratul Dumnezeu.

Pe drumul trist Te-au plâns trudiții

și-au râs cei mândri și bigoți.
Iar Tu urcai scăldat în sânge
s-aduci iertare pentru toți.

Te-ai așezat cu brațe-ntinse

să aperi un pământ pierdut,
căci numai Tu știai că-n lume
n-aveam alt preț, n-aveam alt scut.

De-atunci mereu lovim în Tine

și Te gonim cu ură grea.
O, cât ai îndurat, Isuse,
ca să câștigi iubirea mea!”

de Costache Ioanid

Notă: Pentru toate textele biblice din revistă s-a folosit traducerea
Cornilescu cu textul corectat gramatical (BISI).
 Murim ca sq trqim din nou

Căci iată că a trecut iarna; a încetat ploaia şi s-a dus. Se arată florile
pe câmp, a venit vremea cântării. – Cântarea Cântărilor 2:11, 12.
Prieteni, mulţumiţi lui Dumnezeu pentru gândurile de înviere
pe care primăvara ni le aduce! Murim ca să trăim din nou. Murim
ca să putem trăi din nou. Nimic nu poate învia dacă nu a murit
mai întâi. Moartea este condiţia nemuririi… Venirea primăverii o
arată desluşit pe orice deal, în nervurile luminoase ale frunzelor şi
florilor.
—William C Gannett