Istoria psihologiei

ESEU

”Dacă vrei să devii bun, dă-ți seama întâi că ești rău.”- Epictet

Am ales acest citat pentru al doilea eseu la Istoria Psihologiei pentru

că mi s-a părut cel mai ofertant și cel mai în linie cu propriile păreri și filosofie de
viață și ce am înțeles eu în ani de arte mațiale, dar nu este despre mine acest
eseu, este despre ce a spus Epictet.

Ca orice idee fundamentală a civilizației umane, care exprimă un

aspect al spiritului uman se regăsește formulată într-o formă sau alta în cugetările
multor oameni, demni să fie citați sau nu.

Am înțeles că pentru a deveni bun trebuie să îți dai seama că ești rău
și nu atât rău ca acțiune, cât rău ca și capacitate de crea rău, de a crea tragedie,
violență, haos, am înțeles asta într-o formă articulată urmărind clipurile lui Jordan
B. Peterson pe Youtube în care explică integrarea Umbrei, arhetipul definit de Carl
G. Jung. Jordan Peterson vorbește de cum au fost posibile mișcările politice care
au dus la genocid și dădea exemplu nazismul. Pentru că nimeni nu își imaginează
că ar putea să fie nazist, nimeni nu se vede paznic de lagăr de concentrare. Este o
zonă a ființei noastre pe care nu vrem să o vizităm, dar adevărul e că și naziștii
erau oameni la fel ca noi care au ajuns să ducă o campanie de exterminare a unei
întregi rase. Doar înțelegând că noi am fi putut foarte bine să fim ăia care
trimiteam evreii la dușuri nu vom ajunge în situația în care să nu știm ce să
alegem, dacă se va întâmpla și asta. Confruntarea cu Umbra de care vorbește Jung
înseamnă exact asta, conștientizarea aspectelor negative și negative este puțin
spus, aspectelor mizerabile care sunt în fiecare dintre noi și odată integrate
acestea pot fi stăpânite și chiar folositoare în anumite situații.

~1~
 Ca la orice idee care transcende timpul există mereu un
corespondent în Biblie. În cazul ăsta predica lui Iisus de pe munte, Evanghelia
după Matei 5:5 “Ferice de cei blânzi, căci ei vor moşteni pământul!”. Iisus se
referă la cei blânzi, sau milostivi, depinde de traducere, nu la cei buni, nu la cei
inofensivi. Cei blânzi, cei milostivi sunt cei care sunt capabili de rău, dar aleg să nu
manifeste asta. Nu este nici o virtute în a fi inofensiv și Nietzsche spunea ceva de
genul că bunătatea unora nu este decât ipocrizie, ei nefiind capabili de rău
conștient și transformând impotența lor în virtute. Iisus spune înaintea lui Epictet
(născut în 50 d.H) că omul care va moșteni pământul este acela capabil de
violență, dar milostiv, cel care își stăpânește agresivitatea și nu se lasă stăpânit de
ea. Cel care își dă seama că e rău devenind astfel bun.

Erich Neumann explică în Noua etică, din volumul Psihologie abisală,

cum pentru a ajunge în punctual ăsta ca civilizație a fost nevoie de Superego, care
a refulat Umbra pentru a putea a avea o conștiință acum ca și evoluție a spiritului
uman. Dar în inconștient Umbra a crescut și când a ieșit necontrolat s-au produs
genocidele secolului trecut. Neumann propune ca următor pas al evoluției psihice
umane acceptarea și integrarea tuturor aspectelor negative pe care le reprimăm
ca singur mod în care acestea pot fi controlate și evitate în viitor alte mișcări
colective care duc la moartea unui segment din populație din diverse motive sau
criterii.

Deși este un lucru evident, din observațiile proprii văd o negare a

răului în ultimul timp, o virtute falsă în care mulți afișează o persona cât mai
inofensivă și în concepția lor civilizată. Oameni aparent inofensivi care în multe
situații se dovedesc a fi meschini, pentru că mai mult nu pot fi, o Umbră
întunecată, care ascunde multă frustrare și lașitate. Sunt oameni pe care caut să îi
evit, pentru că nu pot fi de încredere, pentru că în spatele zâmbetului fals cu ochii
mari se ascunde cineva, care te poate ataca și dacă fac asta nu o fac frontal,
pentru că sunt lași, și o fac dintr-un motiv meschin, o frustrare, invidie, ceva ce îi
roade în interior de la atâta “cu drag” redus aproape la semn de punctuație.

~2~
~3~