SOCIALISMUL

Curs 12
 DOCTRINELE SOCIALISMULUI
ASOCIAŢIONIST
 Primii socialişti ai secolului al XIX-lea credeau în puterea absolută
a voinţei umane în schimbarea societăţii.
 Pătrunşi de justiţie şi de drept, ei imaginau transformarea
progresivă a instituţiilor economice.
 Calificaţi naivi şi utopişti de adversarii lor, primii socialişti erau
într-adevăr pătrunşi de voluntarism, spiritualism şi reformism.
 Educaţi în tradiţia intelectuală a Europei Moderne, „comuniştii
utopici ai secolului al XIX-lea au în comun şi gustul pentru
vis. Ei imaginează societăţi ideale care atrag oamenii printr-
o ofertă ispititoare: «fiecăruia după nevoi»”
 Totuşi, autorii în cauză se deosebesc între ei prin atitudinea
faţă de forma ideală de organizare, în special faţă de rolul
statului în viaţa economică.
 Socialismul asociaţionist

Charles Fourier Robert Owen

1772-1837 1771-1858

Claude Henri de Rouvroy Louis Blanc

Conte de Saint-Simon 1811-1882
1760-1825
 Toţi cei menţionaţi sunt cei mai importanţi la categoria
lor, dar „Robert Owen este cu siguranţă cel mai
romantic din grupul de protestatari din secolul al XIX-
lea împotriva capitalismului sălbatic, dar nu este
nicidecum personajul cel mai bizar. Cel mai zănatic a
fost, în mod neîndoielnic, contele Henry de Rouvroy
Saint-Simon, iar în ce priveşte excentricitatea ideilor,
nimeni nu l-a egalat pe Charles Fourier”.
R. Heilbroner
 Claude Henri de Rouvroy
Conte de Saint-Simon
1760-1865

 Este unul dintre primii autori care au încercat să aplice

metodele ştiinţifice la analiza faptelor sociale.
 Ideile economice, socialiste şi colectiviste ale lui Saint-
Simon îşi au originea în:
 teoriile medievale
 revoluţiile de la sfârşitul secolului al XVIII-lea şi
începutul secolului al XIX-lea
 liberalismul economic.
 Teoria sa despre viitorul societăţii omeneşti este eclectică şi
contradictorie, un amestec greu de ordonat al realismului cu
utopia.
Societatea viitoare
 Saint-Simon se adresa muncitorilor, dar mai ales claselor culte –
filozofi, ingineri, bancheri, artişti, savanţi cărora le propovăduia
colectivismul şi suprimarea moştenirii drept mijloc sigur de a
fonda o societate bazată pe ştiinţă şi industrie.
 Viitorul este industria - singura sursă de bogăţie.
 După opinia sa, liberalismul nu avea autoritatea necesară pentru
a împlini acest ţel, dar nici statul nu putea să aibă această
autoritate, pentru că intervenţia sa era mai mult dăunătoare decât
utilă.
 Autoritatea în societatea viitoare trebuia să fie deţinută de
„capacităţi”, adică de producători – industriaşi şi comercianţi -
şi intelectuali – savanţi, ingineri, tehnicieni. Aceştia ar guverna şi
ar deţine adevărata putere.
 Guvernul economic

Scopul: reorganizarea socială pe principii echitabile

Societatea actuală era măcinată de confruntarea dintre două
clase sociale:
•clasa productivă
•clasa neproductivă

Parabola lui Saint-Simon susţinea guvernul economic în care

clasele productive erau chemate să preia puterea politică
înlăturând astfel clasele neproductive.

Repartiţia venitului urma să se facă conform următorului principiu:

“de la fiecare după capacităţi, fiecăruia după necesităţi”.
 Parabola lui Saint-Simon
 Ceea ce se numeşte parabola lui Saint-Simon înfăţişează o ierarhie socială
după ocupaţiile industriale căreia ar trebui să-i corespundă un guvern
compatibil, adică economic:
 „Presupunem că Franţa ar pierde dintr-o dată primii ei cincizeci fizicieni
(şi primii ei cincizeci chimişti, fiziologi, matematicieni, poeţi, pictori,
sculptori, muzicieni, literaţi n.n.). Primii ei cincizeci mecanici (şi primii ei
cincizeci ingineri civili şi militari, arhitecţi, medici, chirurgi, farmacişti,
marinari, ceasornicari n.n.). Primii ei cincizeci bancheri, primii ei două
sute negustori, primii ei şase sute cultivatori, ... , primii ei cincizeci de
fabricanţi de pânză (şi primii ei cincizeci fabricanţi de faianţe şi
porţelanuri, de cristale şi sticlărie, de articole de lăcătuşerie n.n.), primii ei
cincizeci armatori, primele cincizeci de case de transport, primii ei
cincizeci tipografi (şi primii ei cincizeci gravori, aurari şi alţi lucrători în
metale, n.n.). Primii ei cincizeci de zidari (şi primii ei cincizeci dulgheri,
tâmplari, potcovari, lăcătuşi, ..., n.n.) şi alte o sută de persoane din diverse
meserii nedenumite, cei mai capabili în ştiinţe, în artele frumoase, în arte
şi meserii, făcând cu totul la un loc trei mii de primii savanţi, artişti şi
muncitori ai Franţei”
 Saint-Simon estima o pierdere ireparabilă, oricum s-ar fi
încercat soluţiile reparatorii. Criteriul fundamental al
evaluării proporţiilor pierderii care s-ar fi putut produce era
unul strict economic:
 „Cum aceşti oameni sunt francezii cei mai esenţialmente
producători, cei care dau produsele cele mai importante, cei
care conduc lucrările cele mai utile naţiunii şi care o fac
producătoare în ştiinţe, în artele frumoase şi în arte şi
meserii, ei sunt într-adevăr floarea societăţii franceze; ei
sunt, dintre toţi francezii, cei mai utili ţării lor, cei care îi
procură mai multă glorie, care împing mai mult înainte
civilizaţia, precum şi prosperitatea ei: naţiunea ar deveni, în
clipa în care i-ar pierde, un trup fără suflet, ar cădea imediat
în stare de inferioritate faţă de alte naţiuni cu care astăzi
rivalizează şi ar continua să le rămână inferioară câtă vreme
nu i-a crescut la loc un cap”.
 Vrând-nevrând, Saint-Simon ne lasă să descoperim
sensul prabolei unde „guvernul oficial e numai o
faţadă”.
 Necesitatea guvernului economic era susţinută în şirul
ideilor lui Saint-Simon de faptul că, toate acţiunile
politice şi toate rezultatele lor dovedeau „deşi într-un
fel indirect, că organizaţia socială este puţin
perfecţionată; că oamenii se mai lasă exploataţi de
violenţă şi şiretenie; şi că speţa umană mai este,
politiceşte vorbind, scufundată în imoralitate”
Dispariţia claselor sociale
 Noua societate era imaginată de Saint-Simon ca o
comunitate fără clase: nu mai erau necesari nici nobilii,
nici burghezii, nici clerul. După părerea sa, în societate
nu erau decât două clase: clasa lucrătorilor şi clasa
trântorilor.
 Cele două clase erau organizate în două partide: partidul
naţional (şi industrial) şi partidul antinaţional.
 Scopul partidului naţional era să facă să dispară clasa
trântorilor.
 Între persoanele din prima clasă nu trebuiau să fie decât
diferenţe rezultate din „capacităţi”, adică din „miza” lor.
Repartiția
 Corectarea modului în care se distribuia bogăţia
presupunea respectarea egalităţii industriale, generatoare a
principiului egalitar.
 Potrivit concepţiei lui Saint-Simon, repartiţia era asigurată
de egalitatea industrială, fiecare dobândind de la societate
beneficii proporţionale cu miza socială.
 Saint-Simon identifică în egalitatea industrială generală
două criterii de repartiţie:
 primul descrie regula producţiei: „De la fiecare după
capacitate”;
 al doilea descrie regula remunerării: „Fiecărei capacităţi după
propriile rezultate”.
 Sub aceste forme, Saint-Simon a proiectat principiul de
repartiţie din care s-au inspirat toate doctrinele
egalitare, cu deosebire cele socialiste şi comuniste: „de
la fiecare după capacităţi, fiecăruia după muncă”.
 Cu alte cuvinte, principiul repartiţiei, în afara idealului
de justiţie socială pe care se sprijină, conţine un
precept utilitarist valabil pentru toţi oamenii: dacă vor
să aibă acele beneficii de la societate, ei trebuie să
muncească.
 Nu este clar însă dacă munca era voluntară sau forţată,
iar dacă era obligatorie, cine-i forţa să muncească?
Proprietatea privată
 Saint-Simon contesta proprietatea privată arătând că: „Nu există
schimbare în ordinea socială fără schimbare în proprietate”
 În stilul său caracteristic Saint-Simon avertiza: „rezistenţa
proprietarilor nu poate fi învinsă dacă neproprietarii nu se
înarmează; şi de aici războiul civil, proscripţiile, masacrele”
 Dacă într-o formă sau alta Saint-Simon contesta proprietatea,
totuşi el nu ataca şi capitalul, căruia îi recunoştea dreptul la
remunerare.
 Ulterior, saint-simoniştii au intervenit salvator în apărarea
mentorului lor, formulând argumente în sensul discursului lui
Saint-Simon:
 proprietatea era un drept de a percepe venituri fără muncă
 veniturile obţinute din proprietatea privată erau nelegitime
 Ideea cea mai rezistentă la schimbările istoriei,
îmbrăţişată peste timp de la socialişti până la
instituţionalişti s-a referit la guvernul economic – sub
forma guvernului de tehnicieni sau de tehnocraţi sau
de manageri.
 Charles Rist fixa locul semnificativ al saint-
simonismului în evoluţia gândirii economice:
 „Într-o istorie a doctrinelor important e să pui în relief
ideile. Ori, Saint-Simon ne apare, netăgăduit, ca cea
dintâi, cea mai elocventă şi mai pătrunzătoare expresiune
a sentimentelor şi ideilor, care constituie socialismul
secolului al XIX-lea”
 ROBERT OWEN (1771-1858)
UTOPIA
 Cauza sărăciei, după Owen, o constituia concurenţa pe care
maşinismul o făcea muncii umane.
 Soluţia propusă de Robert Owen pentru realizarea noii societăţi sau a
Noii Armonii era socializarea, dar fără a ataca proprietatea privată.
 Schimbarea mediului social: creare a unei cooperative de muncă, a
unui comunism de producţie şi a unui nou mediu social (prin
educaţie, prin legislaţie şi prin înţelepciunea omului).
 A construit locuinţe pentru muncitori, cantine, economate, case de
economii, a redus ziua de lucru pentru adulţi la 10 ore, a interzis
munca copiilor sub 10 ani, a înfiinţat şcoli, a suprimat amenzile etc.
 Deviza sa era: „Să schimbăm omul şi vom schimba mediul”.
 Analiştii îl plasează pe Robert Owen ca precursor al etologiei umane,
al cercetării capacităţii, modalităţilor şi consecinţelor adaptative ale
comportamentelor oamenilor.
 Robert Owen a încercat, fără succes, să convingă patronatul şi statul
să iniţieze reforme în sensul celor aplicate de el la New Lanark.
 Cooperativa de muncă a eşuat pentru că a fost aşezată pe baze
amorale şi antieconomice, iar cheltuielile sociale mari au
subminat ciclul de afaceri grăbind falimentul.
 În asociaţie dispărea nu numai orice fel de răspundere
individuală, dar şi orice formă de stimulente individuale.
 Cu alte cuvinte, se ajungea la un egalitarism tipic logicii
comuniste.
 Desfiinţarea profitului: produsele trebuie să se vândă la cât costă.
 Calea suprimării profitului era desfiinţarea instrumentului
realizării lui şi anume, banul, moneda.
 Suprimarea monedei şi înlocuirea ei cu bonuri de muncă – câte
ore de muncă va costa un produs, atâtea bonuri de muncă va
încasa muncitorul – ar fi determinat dispariţia profitului.
 Înverşunarea lui Robert Owen împotriva profitului intra în
contradicţie cu concepţia lui generală despre o nouă societate a
abundenţei, care să permită repartiţia după nevoi.
 Repartiţia: Se pronunţă pentru remunerarea după nevoi,
deci după un criteriu comunist.
 Magazinul de schimb al muncii: A pus în practică
eliminarea monedei în magazinul de schimb al muncii din
Birmingham, o societate cooperativă unde fiecare societar
aducea produsele muncii sale pe care le putea schimba pe
alte produse prin intermediul bonurilor de muncă.

 Asemenea cooperativei de muncă, magazinul de schimb a

muncii a eşuat din diferite cauze, între care:
 acumularea în depozite a mărfurilor nevandabile,
 lipsa mărfurilor cerute,
 falsificarea preţurilor,
 stocarea bonurilor de muncă etc.
 CHARLES FOURIER
1772-1837
 Charles Fourier, spre deosebire de socialismul autoritarist al lui Saint-
Simon, „apărea ca un campion al socialismului liberal sau
asociaţionist: al acelui socialism care caută soluţia problemei în
asocierea voluntară şi nu într-un socialism impus”.
 Propunea înfiinţarea unei asociaţii agrar-industrială numită
FALANSTER.
 Considera concurenţa distructivă pentru că în loc să armonizeze
interesele producătorilor, consumatorilor şi muncitorilor îi instiga să
se lupte între ei. Concurenţa determina eliminarea celor slabi de către
cei mai puternici şi instaurarea monopolului. În consecinţă, numai
asocierea voluntară putea să suprime concurenţa, fără a suprima însă
libertatea.
 Falanster = o cetate misterioasă unde totul era în comun, bunuri şi
femei. Din exterior, falansterul se înfăţişa ca un mare hotel, cu cinci
clase şi una gratuită, pentru 1620 de oameni, bărbaţi şi femei,
combinând 810 caractere psihologice, dar din interior, falansterul era
mai mult decât hotel, era o asociaţie a falangei de consum cu o
falangă de producţie.
 Falanga de consum = o societate care cumpăra mărfurile în
comun, dar le consuma individual. Din punct de vedere
economic în falangă trebuia să se asigure maximum de
confort, cu minimum de efort din partea
consumatorilor(activităţile menajere fiind înlocuite cu servicii
colective).

 Falanga de producţie = compusă din ferme şi întreprinderi

industriale, organizate ca societăţi pe acţiuni cu scopul
transformării salariaţilor în coproprietari cointeresaţi, deci nu
desfiinţarea proprietăţii, ci a salariului. Efectul ar fi fost o
întoarcere la natură, la pământ şi o împrăştiere a oraşelor în
falanstere, iar munca în agricultură devenea un sport
pasionant. Munca, pentru a fi eficientă, trebuia organizată în
serii, după afinităţi, de o asemenea manieră încât să fie
atrăgătoare şi să reducă neplăcerile şi alternând ocupaţiile.
 Repartiţia după nevoi: propunea desfiinţarea salariului
şi înlocuirea lui cu achiziţia proprietăţii asociate, cu
dividende.
 Cele trei clase de dividende asigurau o grilă a
repartiţiei produsului muncii după factorii concurenţi –
talent, muncă şi capital – pentru fiecare dividend
economic fixat.
 Ca o măsură prudenţială la faptul că munca nu mai era
coercitivă, ci facultativă, Charles Fourier propunea un
minim garantat de subzistenţă.
 Produsul muncii se împărţea între muncă (5/12),
capital (4/12) şi talent (3/12), realizând, cum spunea
Fourier, „legătura strânsă dintre clasa bogată şi cea
săracă”
 Fourier n-a avut ambiţia de a introduce deodată toţi
oamenii în lumea armoniei, de aceea el preconiza şi o
perioadă de tranziţie, numită garantisim, care să asigure
fiecăruia un minimum de trai, de siguranţă şi de confort,
teme care ulterior au făcut obiectul legislaţiei muncitoreşti
şi care au dat durabilitate fourierismului.
 Charles Fourier, celibatar convins, căruia nu-i plăceau copiii
şi care ura familia şi viaţa domestică, a criticat ipocrizia
oamenilor şi limbajul lor duplicitar, dar el le-a folosit din
plin atunci când şi-a expus teoriile despre educaţia copiilor,
despre emanciparea femeilor şi despre armată.
 Experimentul lui Charles Fourier a eşuat, în sensul că nu s-
a găsit nimeni dispus să finanţeze proiectul, autorul
aşteptând în zadar miraculoasa apariţie, dar multe dintre
ideile lui Fourier s-au regăsit la discipolii săi şi în politicile
economice de la mijlocul secolului al XIX-lea.
 Louis Blanc (1811-1882)
Asociația
 Louis Blanc s-a afirmat într-o perioadă când gândirea originală
era mai puţin semnificativă decât gândirea pragmatică.
 De altfel, Louis Blanc nu şi-a dedicat timpul studiilor, cercetărilor
din teren, ci „s-a mulţumit să utilizeze cu dibăcie idei socialiste
cu care opiniunea avusese timpul de la Restauraţie încoace să se
familiarizeze”.
 Louis Blanc, ca orice socialist, şi-a îndreptat critica împotriva
economiei liberale, care ar fi transformat forţa de muncă într-o
marfă, pe care capitaliştii căutau s-o plătească cât mai puţin
posibil.
 Louis Blanc oferea şi soluţia – libera asociere a muncitorilor, care
cu ajutorul statului, ar fi putut forma ateliere de producţie
autogestionate.
 Blanc fixa statului rolul de proprietar general asupra
creditului, asigurărilor, marii industrii şi asupra căilor ferate.
Iniţiator şi susţinător al atelierelor sociale, Louis Blanc
propunea o variantă de comunizare, care avea aparenţă mai
realistă, decât cea a socialismului naiv şi utopic.
 Astfel, în atelierele sociale, potrivit sistemului său de
gândire şi de convingere, capitalurile, salariile şi repartiţia
beneficiilor se fixau în comun, iar personalul era angajat
prin alegere.
 Beneficiile urmau să fie repartizate după un criteriu
aritmetic, în mod egal: 1/3 pentru muncitori, 1/3 pentru
investiţii şi 1/3 pentru asigurări sociale.
 Noul regim, cel socialist, pe care l-ar fi adus reforma, era
oarecum contradictoriu şi lăsa în urmă o mare nedumerire:
dacă activităţile esenţiale ale economiei erau naţionalizate,
mai exista libertate?
Despre libertate
 Trei drepturi asigurau libertatea deplină a individului: dreptul la
viaţă, dreptul la muncă şi dreptul de a se bucura de progresul
general. Aceste drepturi erau sistematic violate, deoarece
Revoluţia franceză se oprise la jumătatea drumului. Libertatea
dată de revoluţie nu era decât o iluzie într-o lume a forţelor
economice inegale.
 După opinia lui Blanc, puterea eficientă în acea vreme n-o aveau
decât bogaţii, dar de la care săracii trebuiau să-şi cumpere
dreptul de a trăi.
 De aceea, discursul său despre libertate este uneori
contradictoriu: pe de-o parte, elogiază revoluţia că a împlinit un
scop – libertatea, pe de altă parte, îndeamnă la continuarea
revoluţiilor până când scopul era deplin atins – emanciparea
economică.
Proprietatea şi concurenţa
 După logica lui Louis Blanc, proprietatea era un drept natural,
prin urmare acest drept trebuia să aparţină tuturor.
 Deşi recunoaşte însemnătatea proprietăţii în economie şi statutul
acesteia de condiţie fundamentală a libertăţii, totuşi, Louis Blanc
contestă distribuirea proprietăţii, care n-ar fi respectat, cerinţele
dreptului natural.
 «Viciul» proprietăţii era favorizarea concurenţei, principiu
considerat de Blanc un rău general, un rău chiar şi pentru
capitalişti, după cum îi avertiza: „Concurenţa ucide concurenţa”.
 Blanc ideologizează discursul: „pentru popor, concurenţa nu este
nimic altceva decât un sistem de exterminare, iar pentru
burghezie, concurenţa este o cauză continuă de sărăcire şi
ruină”.
 În locul concurenţei trebuia să stea asociaţia.
Asociaţia
 Asociaţia lui Louis Blanc se fonda pe un criteriu profesional, îmbrăcând
două forme: una, de atelier social şi a doua, de colonie agricolă.
 Muncitorul era liber să-şi vândă forţa sa de muncă, într-o ofertă patetică:
„am braţe, am inteligenţă, am forţă, am tinereţe; luaţi toate astea, şi, în
schimb, daţi-mi pâine”.
 Numai statul trebuia să finanţeze dezvoltarea atelierelor sociale, să le dea
impuls, după care asociaţiile se autogestionau.
 Invenţia numită atelier social demonstra forţa principiului după care –
«puterea este forţa organizată». Asociaţia apărea astfel ca o mare cucerire
a ştiinţei, care nu era perfectă, dar care avea resurse suficiente să
experimenteze şi să perfecţioneze reguli, principii, legi.
 Atelierele sociale ar fi fost create în toate domeniile de activitate, prin
intervenţia statului ca iniţiator şi coordonator, tot statul avea sarcina să
aprovizioneze atelierele cu instrumente de producţie, însă lăsându-le
libere în recrutarea asociaţilor.
 Organizate şi echipate, atelierele intrau în concurenţă cu întreprinderile
private, pentru a-şi arăta superioritatea, deci pentru a ucide concurenţa.
 Muncitorii ar fi fost cointeresaţi să producă printr-o dublă repartiţie:
salariul şi ¼ din beneficiu (din beneficiu ¼ mergea la opere de caritate,
¼ pentru procurarea de instrumente noilor asociaţi şi ultima parte
servea la prevenirea crizelor).
 Forţa atelierelor naţionale consta în economiile realizate la consum ca
urmare a vieţii în comun.
 Coloniile agricole erau concepute după modelul cooperativelor de
producţie; nu reprezentau din punct de vedere teoretic decât o repunere
în circulaţie a ideilor saint-simoniştilor.
 Statul. În faza iniţială statul era creditorul şi garantul asociaţiei, în
următoarea statul trebuia să vegheze asupra celor aflaţi în dificultate;
statul trebuia doar să impulsioneze acţiunile oamenilor, iar operaţiunea
odată declanşată ar fi mers de la sine.
 Socialismul autoritarist pe care l-a promovat Louis Blanc nu numai în
scris, ci şi ca activist devotat, îl plasează „printre precursorii
socialismului de stat, adică printre socialiştii autoritarişti”.
 ANARHISMUL
1. SUBMINAREA CAPITALISMULUI

 PIERRE-JOSEPH PROUDHON (1809-1865) – autor

al: „Sistemul contradicţiilor economice”, lucrare
subintitulată „Filosofia mizeriei”, precum şi al faimoasei „Ce
este proprietatea?”.
 Autodidact, el recunoaşte trei mari surse care i-au influenţat
concepţia economică:
 Biblia,
 Adam Smith şi
 Hegel.
 PIERRE JOSEPH PROUDHON

 Respinge formulele socialiste anterioare considerându-le

contrare libertăţii muncitorului
 Respinge democraţia socotind-o „imorală” şi „himerică”,
 Respinge şi statul centralizat, pe care îl denunţă drept
„instrument de exploatare şi de asuprire a poporului”,
neputincios în faţa problemelor sociale.
 Respinge capitalismul, marxismul, social-democraţia, dar şi pe
Dumnezeu.
 Se pronunţă pentru revoluţie socială non-violentă.
 Concepţia sa economică cuprinde fundamentele anarhiste
îndeosebi în abordarea unor subiecte economice, sociale şi
politice – proprietatea, forţa productivă a muncii, mutualismul,
reforma socială, creditul, federalismul – îndreptate spre un scop:
anarhia, adică „ordinea fără putere”
 Societatea viitoare: caracterizată prin reciprocitate sau schimb în
natură, care să realizeze sinteza celor două idei: a proprietăţii şi a
comunităţii şi unde nu există proprietate privată. Societatea viitoare
se autoorganiza prin reciprocitate şi se autogestiona, excluzând
intermediarii, consideraţi inutili de Pièrre-Joseph Proudhon
 Reciprocitatea sau mutualismul: modalitate de echilibrare a forţelor
libere şi de creştere a forţei colective a muncii.
 Mijlocul de realizare: tipic colectivist - asocierea mai multor oameni,
care să pună în comun multiplele lor mijloace într-o asemenea
combinare încât dividendele lor să crească sensibil.
 Proudhon credea în puterea instituţiilor cooperatiste, care deşi se
dezvoltau în capitalism, aveau rolul de a-l îmbunătăţi si de a-l
îmblânzi înainte de a-l înlocui.
 Mutualismul asigura dreptatea şi egalitatea, iar în plan economic
realiza echivalenţa serviciilor.
 În consecinţă, calea reformării proprietăţii, în direcţia eliminării
venitului fără muncă, era reforma schimbului.
 Proprietatea privată:„Este un furt”.
 Proprietatea privată : sursă a tuturor inegalităţilor şi nedreptăţilor,
dar şi sursă a disfuncţionalităţilor izbitoare ale relaţiilor sociale.
 Denunţă aproprierea capitalistă a forţei productive a muncii şi
arată că proprietatea privată permite să se dispună de munca
altuia şi să se perceapă un venit fără muncă.
 Astfel, salariatul este plătit la salariul său de subzistenţă, prin
urmare el nu poate cumpăra ca proprietarul, care avea privilegiul
de a-şi însuşi valoarea colectivă, furând suplimentul de valoare
care reprezintă forţa individuală în raport cu cea colectivă.
 Proprietatea privată realizează în acest mod adevărata exploatare
a omului de către om.
 Proprietatea privată - cea mai bună apărare a individului contra
statului.
 Credit gratuit

În direcţia eliminării veniturilor fără muncă şi facilitării accesului

muncitorilor la capital, Pièrre-Joseph Proudhon propunea
suprimarea dobânzii şi introducerea creditului gratuit.
 O bancă de schimb eliberează titluri reprezentative pe mărfurile
producătorilor grupaţi în companii muncitoreşti.
 Băncile vor acorda capitaluri fără dobândă tuturor celor care trebuie
să cumpere instrumente de producţie, valoarea acestor titluri fiind
aşezată pe garanţia reciprocă a tuturor.
 Titularul dreptului de proprietate utilizează el însuşi bunurile sale,
fără să le concesioneze, eroare care ar determina reapariţia
exploatării.
 Trebuia favorizată proliferarea micii proprietăţi, mai ales sub forma
micii proprietăţi ţărăneşti.
 Reforma socială fără violenţă:
 Proudhon se opune concepţiei lui Marx asupra căii de trecere
la noua societate.

 El nu credea în revoluţia violentă, el dorea dezvoltarea în

interiorul capitalismului a unei anti-societăţi, care să aplice
principiile asocierii şi reciprocităţii.

 Sloganul său era: „Nici Dumnezeu, nici stăpân”.

Federalism
 Federalismul desăvârşea noua societate şi apropia ziua când
capitalurile ar fi fost puse gratuit la dispoziţia oricui, când
fuziunea claselor ar fi devenit realitate, căci vor fi doar muncitori
care vor schimba produsele la costul lor de producţie.
 Guvernul necesar pentru a menţine ordinea prin opresiune
generală atunci când existau exploatatori şi exploataţi, devenea
inutil.
 Noua societate se putea organiza pe baza acordului liber
consimţit între grupurile naturale (grupuri familiale, profesionale
şi geografice) în care erau incluşi oamenii.
 Construcţia rezultată urma să garanteze dreptul la muncă,
suveranitatea efectivă a poporului, dreptatea şi pacea socială.
 Pièrre-Joseph Proudhon a mers şi mai departe, el gândea o
federaţie a ţărilor vecine, iar în final chiar federaţia statelor
europene, asigurând pacea între popoare şi ordinea în libertate.
 Proiectele lui Pièrre-Joseph Proudhon pentru «noua societate», «creditul
gratuit», «asociaţia muncitorească» nu au ajuns să fie puse în practică.
Totuşi, Proudhon a încercat să aplice «creditul gratuit» înfiinţând în
acest scop o bancă.
 Banca nu a fost funcţională, iar câteva luni mai târziu şi-a încetat
existenţa publică.
 Eşecul suferit în promovarea uneia dintre ideile cele mai vechi şi
îndrăzneţe ale gândirii economice l-a determinat pe Pièrre-Joseph
Proudhon să-şi schimbe priorităţile în favoarea abordărilor sociale şi
politice.
 Deşi astăzi toate acestea par desprinse dintr-o imaginaţie distructivă,
totuşi nu putem să trecem cu vederea ceea ce se întâmplă în lume cu
sistemul bancar. Clamarea împrumutului fără dobândă, dar şi atracţia
pentru noi aranjamente bancare, precum islamic bank, a atins şi
sistemul bancar tradiţional.
 Pièrre-Joseph Proudhon adversar al revoluţiei violente a cultivat, ca şi alţi
anarho-socialişti, propaganda activă şi protestele de stradă, care, în
paranteză fie-zis, numai paşnice nu se pot numi.
2.FEDERALISMUL
 MIHAIL BAKUNIN (1814-1876)
 Teoretician anarhist, Mihail Bakunin a conceput un proiect al societăţii
viitoare inspirat în mare măsură de ideile şi teoriile lui Pièrre-Joseph
Proudhon.
 Spre deosebire de predecesorul său, Mihail Bakunin a cultivat excesele
anarhiste şi fanatismul conspirativ, făcând loc, poate neintenţionat,
atentatelor.
 În nota generală anarhistă, Mihail Bakunin respinge orice fel de
autoritate politică şi morală, dar şi capitalismul şi socialismul, ca sisteme
de organizare economică şi socială.
 Statul, ca autoritate politică supremă, cu tot ce implică organizarea
politică, este pus în cauză, mai ales pentru presupusa lipsă de alternativă.
Statul este stat numai pentru privilegiaţi, ei sunt cei care sprijină şi pe
care se sprijină statul.
 La fel ca şi statul, biserica, a cărei forţă morală de necontestat a echilibrat
societăţile, este violent contestată şi repudiată.
 Critica lui Bakunin se îndreaptă nu numai spre capitalism, dar şi
împotriva individualismului.
 Critică, de asemenea, monopolurile beneficiare ale protecţiei de la stat,
privilegiile, dar şi birocraţia.
 MIHAIL BAKUNIN (1814-1876)
 Principalele probleme abordate de Mihail Bakunin şi care
au provocat disputele cu Karl Marx, dar şi cu alţi adepţi ai
socialismului colectivist au vizat organizarea economică
bazată pe comună, egalitarismul şi anarhismul, pericolul
birocraţiei comuniste, dictatura comunistă.
 Bakunin propunea, ca unitate a organizării politice, dar şi a
economiei, comuna, absolut autonomă şi reprezentată de
majoritatea voturilor locuitorilor majori (femei şi bărbaţi).
 Comuna urma să aibă constituţie şi legi proprii, deci nici o
putere nu se putea amesteca în viaţa internă şi în
administrarea sa, ea numea şi destituia prin alegeri
funcţionarii, însă intrarea într-o federaţie provincială trebuia
să-şi însuşească normele provinciei a cărei parte era.
 În consecinţă, provincia nu era decât o federaţie a
comunelor libere şi autonome.
 Egalitarism şi anarhism: condiţii egale pentru ca toţi oamenii să
poată munci şi să se poată bucura numai de roadele muncii lor. Într-
un astfel de sistem, proprietatea ar fi dispărut, singura autoritate
fiind cea a libertăţii.
 Dictatura comunistă. Pericolul birocraţiei comuniste. Bakunin
respinge deopotrivă marxismul şi socialismul de stat folosind
un singur argument: pericolul birocraţiei de partid.
 Critică în termenii anarhismului apariţia noii aristocraţii, nu pentru
încălcarea principiului societăţii fără clase şi fără exploatare, ci pentru
modalitatea lipsită de scrupule a apariţiei nomenclaturii, şi anume, pe
cheltuială publică.
 Bakunin: Puterea absolută corupe absolut, prin urmare
comunismul etatist tinde spre dictatură.
 Dacă meritele ştiinţifice sunt destul de şterse, adevăratul program al
anarhiei aşa cum a gândit-o şi a propagat-o Mihail Bakunin, se regăseşte
într-un text cu adevărat memorabil:

 „Noi vrem revoluţia universală socială, filosofică, economică şi politică,

pentru ca din ordinea actuală a lucrurilor, bazată pe proprietate, pe
exploatare, pe dominaţie şi pe principiul autorităţii, fie religioasă, fie
metafizică şi burghez-doctrinară, fie chiar iacobinic-revoluţionară, să nu
rămână în toată Europa, iar mai târziu nici în restul lumii, nici piatră de
piatră.
 În strigătul de pace al lucrătorilor, libertate tuturor obidiţilor şi moarte
stăpânitorilor, exploatatorilor şi tutoririlor de tot felul, noi vrem să
distrugem toate statele şi toate bisericile, cu toate instituţiile şi legile lor
religioase, politice, juridice, financiare, poliţieneşti, universitare,
economice şi sociale, pentru ca toate aceste milioane de biete fiinţe
umane, înşelate, aservite, chinuite, exploatate, scăpând de toţi directorii
şi binefăcătorii oficiali şi ofticoşi, asociaţii şi indivizii să respire în sfârşit
cu o completă libertate”.