CABINET INDIVIDUAL DE PSIHOLOGIE

SUPORT TEORETIC
(n

CURS
u
po
M fi

Tehnici Expresiv-Creative si Proiectiv-Metaforice

at
AT fo
e

ER los
IA it in

Abordarea terapeutică prin mijloace expresiv-creative și

L s
AL co

proiectiv-metaforice este relativ nouă în practica clinică.

AS pur
O i co

Însă, ea este fundamentată pe tradiţiile şi ritualurile antice de

C m
IA e

vindecare şi celebrare. În cultura antică, artele erau folosite în mod

TI rc
EI ia

unitar, integrativ, pentru a sărbători şi comemora trecerile dintr-o

C le s
C a

etapă în alta a vieţii, ciclurile naturale cotidiene, lunare,

D u
U p
-P e

anotimpurile etc.
H ntr
O u

„Muzica, dansul, tobele, pictura, creaţiile mandalice sau de alt tip,

EN p
IX ubl

în nisip, sculptură, realizarea artefactelor simbolice reprezentau

emblemele creative ale credinţelor spirituale comunitare, cu rol
i ca

fundamental în păstrarea, celebrarea şi comemorarea sărbătorilor,

re
)

evenimentelor şi relaţiilor semnificative”(Atkins, 2007).

„Terapiile creativ-expresive reprezintă o abordare terapeutică
interdisciplinară, integrativă, care utilizează arta şi improvizaţia
creativă ca mijloace productive simbolice pentru promovarea
sănătăţii, recuperării, dezvoltării şi evoluţiei umane” (Mitrofan,
Petre, 2013).

1
 Instrumentele creative sunt reprezentate de limbajele
artistice simbolice universale, de la imagerie, meditaţie creativă cu
suport simbolic, arte vizuale (desen, pictură, modelaj, colaj,
fotografie, ţesături, ceramică, design vestimentar şi ambiental etc.),
joc cu nisip, muzică, sunet, improvizaţie melodramatică, dans,
mişcare, improvizaţie constructivă din materiale diverse, metaforă
sub toate aspectele ei (corporală, verbală, obiectuală), scriere a
unui jurnal, improvizaţie dramatică, teatru, poezie, poveşti şi
(n

mitologii, la analiză a viselor pentru a da formă, contur şi sens

u
po
M fi

existenţei umane.
at
AT fo
e

Această experienţă psihică, extrem de complexă, conştientă şi mai

ER los
IA it in

ales inconştientă, este sublimată, păstrată simbolic, exprimată

L s
AL co

emoţional şi reflexiv analogic în produsele creatoare ale fiecărei

AS pur

persoane, “facilitând conştientizarea extinsă şi înţelegerea

O i co
C m
IA e

semnificaţiilor, a lecţiilor de viaţă şi a sensului, atât la nivel

TI rc
EI ia

personal, cât şi familial şi transgeneraţional” (Atkins, Duggins,

C le s
C a

Williams).
D u
U p

In orice tip de terapie, principalul instrument tehnic al

-P e
H ntr

terapeutului este el însuşi, prezenţa sa; de aceea, este necesar ca

O u
EN p

terapeutul să intuiască şi să decidă care tip de tehnică creativ-

IX ubl

expresivă și proiectiv-metaforică este cea mai potrivită pentru

i ca

clientul său, în funcţie de condiţia psihopatologică, de

re
)

receptivitatea sa, de ritmul şi capacitatea de a se adapta

contextului experienţial, uneori fiind necesară secvenţializarea
intervenţiei art-terapeutice.
Practicarea terapiilor prin mijloace expresiv-creative și proiectiv-
metaforice stimulează semnificativ procesul de maturizare
psihologică şi spirituală. Prin aceasta, ele au o utilitate

2
recunoscută În orice proces vindecător sau reechilibrant al fiinţei
umane.

DESENUL
Începutul secolului XX a cunoscut apariţia unei ample
mişcări psiho-pedagogice vizând înţelegerea copilului. Printre
interesele cultivate de această mişcare, se poate enumera o vie
(n

curiozitate pentru producţiile artistice ale copiilor, în cadrul cărora

u
po
M fi

desenul ocupă un loc privilegiat.

at
AT fo
e

Acest interes nu viza producţiile artistice ca atare, ci conexiunile

ER los
IA it in

existente între copil şi realizările sale psihologice, mai -ales sub

L s
AL co

aspectul dezvoltării. Astfel, s-au elaborat vaste proiecte pe scară

AS pur

internaţională şi s-a procedat la urmărirea minuţioasă a desenelor

O i co
C m
IA e

aceluiaşi copil de-a lungul mai multor ani. Asemenea observaţii au

TI rc
EI ia

permis punerea în lumină a fazelor relativ definite ale evoluţiei

C le s
C a

grafismului.
D u
U p

Făcând abstracţie de predispoziţiile artistice individuale şi de

-P e
H ntr

particularităţile culturale, există o evoluţie a desenului copilului în

O u
EN p

funcţie de vârstă. Desenul însoţeşte dezvoltarea capacităţilor

IX ubl

psihologice.
i ca

S-a dorit înţelegerea şi sesizarea stadiilor grafismului şi

re
)

descoperirea legilor care dau seamă de acestea în funcţie de ceea

ce se ştia despre legile dezvoltării generale a copilului, a limbajului
sau a intelectului său.
În orice caz, apărea destul de clar că se putea determina după
desen dacă, de exemplu, un copil de 7 ani atinge acelaşi nivel ca
şi semenii săi, sau este mai întârziat sau mai avansat faţă de
aceştia. Ideea utilizării desenului pentru evaluarea precocităţii sau

3
întârzierii copiilor mici decurgea logic din descoperirea etapelor
definite din grafismul acestora.
O a doua descoperire importantă a rezultat din interesul
manifestat faţă de conţinutul desenului. Foarte repede s-a sesizat
plăcerea copiilor de-a desena obiectele înconjurătoare: animale,
flori, peisaje familiare şi pe cei apropiaţi în ocupaţiile lor obişnuite
şi cunoscute.
Fiinţele umane sunt de departe cele mai preferate. Casa, deşi
(n

familiară, nu apărea decât foarte rar la copiii mai mari de 8 ani.

u
po
M fi

Maşinile sunt alese de către băieţi.

at
AT fo
e

Dar, figura umană este obiectul predominant în desenele

ER los
IA it in

copiilor de toate vârstele şi din aproape toate ţările.

L s
AL co

În funcţie de procesul psihic pe care dorim să-l evaluăm,

AS pur

desenele pot fi considerate proiective sau simple reprezentări ale

O i co
C m
IA e

imaginaţiei clienţilor/subiecţilor.
TI rc
EI ia

tehnica desenului poate fi foarte bine utilizată atât la copii dar şi la

C le s
C a

adolescenţi şi adulţi.
D u
U p

În timpul sau după realizarea desenului, clienţii/subiecţii pot fi

-P e
H ntr

antrenaţi în discuţii legate de acesta, invitându-i să povestească

O u
EN p

pe marginea lui.
IX ubl

Pe tot acest parcurs, specialistul trebuie să-şi noteze informaţiile

i ca

necesare pentru a stabili un raport al evaluării.

re
)

O variantă mai eficientă ar fi utilizarea reportofonului.

Odată ce clientul este antrenat în discuţie, devine din ce în ce mai
interesat în a detalia povestea construită pe baza desenului.

Desenele pot fi folosite în moduri nelimitate, pentru o varietate de

scopuri și la niveluri diferite. Însăși acțiunea de a desena fără nici
un fel de intervenție din partea terapeutului reprezintă o exprimare

4
puternică a sinelui, care ajută la stabilirea identității de sine și oferă
un mijloc de a exprima sentimentele.

De la acest punct de pornire, procesul terapeutic poate evolua

după cum urmează:
1. Putem să îi permitem clientului/subiectului să împărtășească
experiența de a desena - sentimentele sale privitoare la abordarea
și realizarea sarcinii: cum a abordat sarcina și cum a continuat-o,
(n

procesul său. Aceasta este o împărtășire a sinelui.

u
po
M fi

2. ÎI putem pune să împărtășească desenul ca atare, să-l descrie

at
AT fo
e

în felul său. Astfel, el continuă să se dezvăluie pe sine.

ER los
IA it in

3. Putem să îl încurajăm să continue să se descopere pe sine la

L s
AL co

un nivel mai profund, rugându-l să elaboreze părțile desenului: să

AS pur

le facă mai clare, mai evidente; să descrie formele, culorile,

O i co
C m
IA e

reprezentările, obiectele și oamenii.

TI rc
EI ia

4. Putem să cerem să se descrie desenul ca și cum el ar fi

C le s
C a

desenul, folosind cuvântul „eu: „Eu sunt acest desen; am linii roșii
D u
U p

pe mine peste tot și un pătrat albastru în mijloc.”

-P e
H ntr

5. Putem să alegem lucruri specifice din desen, cu care să se

O u
EN p

identifice: „Fii pătratul albastru și spune-mi mai multe lucruri

IX ubl

despre tine - cum arăți, ce funcție îndeplinești etc.”

i ca

6. Dacă este necesar, putem să îi punem câteva întrebări pentru a

re
)

ajuta procesul:
„Ce faci? , „Cine te folosește?”, „De cine ești cel mai apropiat?”
Aceste întrebări vor apărea din abilitățile voastre de a pătrunde în
desen odată cu copilul/adolescentul/adultul și de a vă deschide în
fața unei multitudini de moduri posibile de a exista, a funcționa şi a
relaţiona.

5
7. Putem să continuăm să focalizăm atenția clientului/subiectului
și să-i ascuțim capacitatea de conștientizare globală prin
accentuarea și exagerarea uneia sau mai multor părți din desen:
- îl încurajăm să meargă cât de departe poate cu o anumită parte a
desenului, mai ales dacă la noi sau la el există o anumită energie
și emoție față de această parte a desenului sau, dimpotrivă, dacă
este prezentă o lipsă de energie și emoție.
- întrebările ajută adesea: „Unde merge ea?”, „La ce se gândește
(n

cercul acesta?”, „Ce va face ea?”, „Ce se va întâmpla cu asta?”ş.a

u
po
M fi

m.d.
at
AT fo
e

Dacă răspunsul este: „Nu știu”, nu renunțați, treceți mai departe la

ER los
IA it in

o altă parte din desen, puneți o altă întrebare, oferiți-i răspunsul

L s
AL co

vostru și întrebați-l dacă ceea ce spuneți este corect sau nu.

AS pur

8. Putem să îi cerem să creeze un dialog între două puncte care

O i co
C m
IA e

se află în contact sau în opoziție (cum ar fi: drumul și mașina, linia

TI rc
EI ia

din jurul pătratului sau latura veselă și cea tristă).

C le s
C a

9. Putem să îl încurajăm să acorde atenție culorilor.

D u
U p

Câteodată, atunci când oferim sugestii pentru un desen în timp ce

-P e
H ntr

clientul/subiectul stă cu ochii închiși, putem spune:

O u
EN p

„Gândește-te la culorile pe care le vei folosi. Ce înseamnă pentru

IX ubl

tine culorile deschise? Ce înseamnă pentru tine culorile închise?

ica

Vei folosi culori vii sau monotone, deschise sau închise?”

re
)

De exemplu: Dacă un copil și-a desenat grijile cu culori închise si

lucrurile care îl înveselesc cu culori deschise, culori luminoase,
existând chiar și o diferență în cât de tare apăsa cu creionul atunci
când folosea aceste culori, ca să se încurajeze exprimarea, se
poate spune: „Asta pare mai închisă decât astea” sau „Arată ca și
când aici ai fi apăsat mai tare.”

6
Ideea folosirii acesteo tehnici este de a face ca acel copil să fie cât
se poate de conștient de ceea ce a realizat, chiar dacă nu dorește
să vorbească despre asta.
10. Putem căuta indicii în: tonul vocii copilului, postura sa, expresia
facială și corporală, respirația, tăcerea sa. Tăcerea poate însemna
cenzurare, gândire, reamintire, reprimare, anxietate, frică sau
conștientizarea a ceva anume.
Astfel, se indică folosirea acestor indicii pentru a imprima fluiditate
(n

lucrului psihologic.
u
po
M fi
at
AT fo
e

ER los
IA it in

PICTURA
L s
AL co

Pictura îşi are valenţele în cadrul legăturii funcţionale ce se

AS pur

stabileşte între mişcare, culoare şi starea psiho-afectivă a

O i co
C m
IA e

persoanei. Picturile pot fi utilizate în multiple moduri şi cu multiple

TI rc
EI ia

obiective.
C le s
C a

Prin pictură copilul îşi exprimă sentimentele, trăirile, nevoile, se

D u
U p

exprimă pe sine şi îşi descoperă astfel identitatea.

-P e
H ntr

Pictura, ca şi desenul, este un joc, un dialog între copil şi adult,

O u
EN p

este un mijloc de comunicare.

IX ubl

Pictura rămâne întotdeauna un mod de a descrie povestea care nu

i ca

poate fi spusă în cuvinte.

re
)

Culorile, hârtia, pensulele, halatul, ritualul pregătirii în

vederea pictării, sunt un travaliu lent, sigur, plăcut de intrarea în
transa “problemei” cu care se confruntă şi pe care va urma să ne-o
expună pe pânză.
Astfel, toate acestea pot stimula pe copil să povestească cele
întâmplate, să scoată la iveală scene din viaţa sa, pe care nu le
poate exprima în cuvinte.

7
Povestea pictată de copil relevă foarte clar trăirile, sentimentele
copilului.

COLAJUL

Provenit din cuvântul francez collage (hârtii lipite și expuse

sub forma unui tablou), colajul reprezintă metoda de a realiza o
creație, cu ajutorul unor materiale de diverse tipuri (hârtie, material
(n

textil, sfoară, fotografii, diverse obiecte care se pot lipi), materiale

u
po
M fi

care se lipesc pe o foaie de hârtie, carton, sau alt tip de suport,

at
AT fo
e

reprezentând o temă anume sau o creație liberă.

ER los
IA it in

Metoda colajului facilitează o serie de elaborări ce au ca scop

L s
AL co

autoconștientizarea, autoexplorarea, conștientizarea granițelor,

AS pur

restructurarea personală, rezolvarea creativă de probleme.

O i co
C m
IA e

Fiind o tehnică facil de utilizat atât individual cât și în lucrul

TI rc
EI ia

cu grupuri, colajul se poate dovedi util și productiv în abordarea

C le s
C a

familiei.
D u
U p

Obiective ale utilizării colajului în procesul de evaluare şi

-P e
H ntr

intervenţie psihologică :
O u
EN p

- permite evaluarea calității interacțiunilor dintre membri,;

IX ubl

- facilitează expunerea problemei – viziunea asupra problemei;

ica

- evidențiază modul în care membrii familiei se identifică cu

re
)

anumite reprezentări;
- facilitează exprimarea în moduri constructive a unor conflicte de
ordin psihic sau relațional;
- permite observarea modului în care membrii familiei se
influențează reciproc;
- oferă acces către universul interior individual.;

8
- permite externalizarea problemei și activarea rolului de
observator;
- facilitează identificarea creativă a unor soluții pentru rezolvarea
problemei;
- permite punerea în act a unor traume nerezolvate;
- contribuie la reorganizarea relațiilor familiale, readaptarea
rolurilor, după separare;
- creează deschidere către a construi împreună;
(n

- permite conștientizarea unor conținuturi conflictogene și

u
po
M fi

prelucrarea lor.
at
AT fo
e

ER los
IA it in

MODELAJUL
L s
AL co

Modelajul în lut, plastilină, cocă de făină şi apă, este o

AS pur

modalitate în care clientul/subiectul îşi spune povestea atât prin

O i co
C m
IA e

figurinele modelate cât şi prin cuvintele, expresiile verbale care

TI rc
EI ia

acompaniază activitatea de modelaj.

C le s
C a

Exerciţiile cu aceste materiale pot oferi atât o experienţă tactilă, cât

D u
U p

şi una kinestezică.
-P e
H ntr

Adesea, mai ales copiii, cei care nu-şi cunosc sentimentele

O u
EN p

nu-şi exersează nici simţurile. Aceste materiale le oferă astfel o

IX ubl

punte între simţuri şi sentimente. Figurinele tridimensionale create

i ca

pot debloca şi facilita comunicarea verbală despre cele petrecute

re
)

şi despre trăirile avute.

De exemplu, în prima fază a modelajului, lutul/plastilina/ş.a.
poate deveni un pretext şi un suport al comunicării. La început,
copilul mai ale, ar putea refuza să pună mâna pe lut/plastilina/ş.a.,
deoarece acesta seamănă cu noroiul sau cu nămolul.

9
Pentru un adolescent şi/sau adultul, lucrul terapeutic cu astfel de
materiale devine şi mai anevoios şi se poate realiza poate mai
târziu în procesul de terapie.
Clientul/subiectul ne poate privi la început cum ne place să
ne murdărim, iar la invitaţia de a participa şi el, e posibil să primim
un refuz deoarece, mai ales copiii cunosc să nu au voie sau nu vor
să se murdărească.
Este important ca famializarea cu materialul de modelat să se
(n

facă treptat şi să asigurăm mai ales copiii că se pot spăla pe mâini

u
po
M fi

oricând doresc. Dacă este posibil copiii pot fi îmbrăcați cu

at
AT fo
e

echipament de protecție. Deseori copiii asociază lutul cu murdăria

ER los
IA it in

şi sunt reticenți să-l atingă. De asemenea, utilizarea lutului

L s
AL co

provoacă o senzație ciudată pe măsură ce acesta se usucă pe

AS pur

mâini, experiență pe care copiii nu au mai trăit-o anterior. Copiii s-

O i co
C m
IA e

ar putea să se teamă că nu vor mai putea da lutul jos de pe mâini,

TI rc
EI ia

şi că nu-şi vor mai simți mâinile ca înainte.

C le s
C a

Psihologii consideră că în aceste situaţii există o legătură

D u
U p

între compulsia copilului de a se murdări şi problemele lui

-P e
H ntr

emoţionale. Este bine să nu-i obligăm şi să utilizăm alte materiale

O u
EN p

înaintea acestor exerciţii de lucru, lutul/plastilina/nisipul/ş.a. fiind

IX ubl

introduse treptat.
i ca

În timp, curiozitatea îi va împinge să încerce. Abia atunci, vom

re
)

putea începe să lucrăm împreună la transformarea materialului

amorf.

TEHNICILE CORPORALE, DANSUL

Dansul, mişcarea, tehniile corprorale sunt modalităţi de
exprimare a trăirilor şi, deci, de abordare terapeutică a
clienţilor/subiecţilor

10
Ca şi desenul sau modelajul, sunt o modalitate de comunicare
care-l face pe copil, în mod deosebit, să se simtă în siguranţă,
diminuându-i anxietatea.
Este un procedeu prin care putem ajuta ca aceştia să-şi recâştige
propriul corp, să-şi cunoască mai bine corpul şi să se simtă
confortabil în el. Absorbit de dans, mişcare, exprimare corprorală,
clientul/subiectul îşi poate expune toate sentimentele şi îşi poate
lăsa libere resentimentele.
(n

Terapia prin dans pleacă de la ideea în care corpul este

u
po
M fi

reprezentarea sinelui, iar sentimentele pe care le are persoana

at
AT fo
e

respectivă faţă de propriul corp, şi modul în care îşi utilizează

ER los
IA it in

corpul în repaus şi în mişcare, sunt expresia lumii sale interioare.

L s
AL co
AS pur

SUNETUL, MUZICA
O i co
C m
IA e

A permite sunetelor să pătrundă în conștiența noastră este

TI rc
EI ia

primul pas pe care îl putem face spre a intra în contact cu lumea,

C le s
C a

începutul comunicării. Cu toții știm că mulți dintre noi auzim doar

D u
U p

ceea ce vrem să auzim, blocând ceea ce nu vrem să auzim.

-P e
H ntr

Copiii fac acest lucru în mod fățiș și direct, ținându-și mâinile

O u
EN p

peste urechi atunci când nu doresc să asculte; adulții schimbă

IX ubl

adesea sensul a ceea ce aud. Pentru mulți copii țipătul este „Tata/
i ca

mama pur și simplu nu aud ce spun eu!”

re
)

Totuși, mulți oameni cred că nu au ureche muzicală pentru

că cineva le-a spus asta și, doar pe baza acestui lucru, se izolează
de unele din plăcerile oferite de sunet, cum ar fi să permită vocilor
lor să experimenteze cântece.
În procesul de terapie este indicat să nu credem că există așa
ceva, precum: „lipsa urechii muzicale.

11
Astfel, a-i ajuta pe copii să aprecieze sunetul crește sentimentul lor
de a exista pe lume.
Muzicoterapia devine în secolul XIX, mai ales în ţări ca Anglia,
USA şi Argentina, o terapie ce tinde să realizeze mai multe
obiective: scăderea anxietăţii, revenirea intereselor şi gustului
pentru viaţă, ameliorarea relaţiilor afective, în special, cu cei din jur.
Cele mai cunoscute forme de muzicoterapie sunt:
- audierea pasivă: ascultarea anumitor bucăţi muzicale constituite
(n

ca o terapie;
u
po
M fi

- audierea activă: ascultarea de bucăţi muzicale şi analizarea

at
AT fo
e

sentimentelor provocate de acestea asupra clientului;

ER los
IA it in

- interpretarea: clientul interpretează melodii pentru a-şi ameliora

L s
AL co

anumite stări, probleme de sănătate (în acest caz este nevoie ca

AS pur

beneficiarul să aibă cunoştinţe muzicale de bază sau poate

O i co
C m
IA e

practica cântarea de tip gutural sau fără valoare interpretativă, cu

TI rc
EI ia

scopul doar a “auzirii” vocii, a “lansării” notelor muzicale după

C le s
C a

propria stare);
D u
U p

- creaţia muzicală: compoziţia muzicală este o tehnică terapeutică

-P e
H ntr

foarte importantă şi presupune, de asemenea cunoştinţe muzicale.

O u
EN p
IX ubl

Ca şi obiective urmărite putem enumera: realizarea unei stări

i ca

de relaxare, destindere, provocarea unor reacţii emoţionale care

re
)

pot fi exploatate terapeutic, stimularea tuturor elementelor pozitive

ale individului, ameliorarea relaţiilor de comunicare cu cei din jur,
stimularea imaginaţiei şi a creativităţii, stimularea funcţiilor motorii
şi senzoriale diminuate din diferite motive, realizarea unei
capacităţi de exprimare verbală, construirea unor punţi de legătură
între indivizi, rezistenţa la stres.

12
Muzica poate fi utilizată în mai multe moduri. Poate fi ascultată de
client/subiect, în timp ce desfăşoară alte activităţi.
Apoi putem să le cerem să deseneze linii, umbre, simboluri, culori
fiind inspiraţi de muzica pe care o ascultă. Pot fi antrenaţi şi în
mişcare în ritmul muzicii.

JOCUL, DRAMATIZAREA
(n

Cu ajutorul jocului, specialiștii, prin intermediul observaţiei

u
po
M fi

pot obţine informaţii despre gândurile, emoţiile, comportamentele

at
AT fo
e

clientului şi expresia acestora, despre abilităţile verbale, atenţie,

ER los
IA it in

percepţie, limbajul corporal şi nivelul de dezvoltare.

L s
AL co
AS pur

Acest tip de instrument s-a dovedit a fi util în: stabilirea

O i co
C m
IA e

relaţiei terapeut - client, stimularea sentimentelor (aceasta ducând

TI rc
EI ia

la conectarea cu propriile lor emoţii) şi determinarea evoluţiei lui.

C le s
C a

În alegerea jocurilor/exerciţiilor potrivite, specialiştii trebuie să ţină

D u
U p

seama de următoarele caracteristici :

-P e
H ntr

- jocul trebuie să fie uşor de înţeles;

O u
EN p

- jocul trebuie să se încadreze în particularităţile individuale sau de

IX ubl

grup ale clienţilor (vârsta, nivel de dezvoltare etc);

i ca

- proprietăţile jocului trebuie să fie clare, esenţiale şi relaţionate cu

re
)

obiectivul terapeutic urmărit (în cazul nostru, cunoaşterea în

vederea consilierii).
Dramatizarea, teatrul, psihodrama sunt metode de punere n
scenă a unui rol care va atrage atenţia atât asupra limbajului
verbal cât şi asupra tuturor gesturilor şi comportamentelor, asupra
a ceea ce nu se poate verbaliza dar se poate transmite prin gesturi,
mimică.

13
Aceste tehnici presupun rejucarea unor scene din viaţa
participanţilor la joc sau alte scenarii inventate, piese de teatru sau
povestiri.
Unele evenimente din viaşa clientului/subiectului pot fi
traumatizante, şi retrăirea lor să implice mobilizarea unor afecte pe
cale de atenuare.
Este bine ca în aceste situaţii tehnicile să fie aplicate de un
terapeut deoarece ele vor conduce la eliberare de tensiuni, dar şi
(n

de clarificare a propriei stări de confuzie şi durere a

u
po
M fi

clientului/subiectului care joacă, dă viaţă unui anumit personaj,

at
AT fo
e

într-o anumită situaţie.

ER los
IA it in

Clientului/subiectul îşi joacă de fapt propria experienţă cu

L s
AL co

înţelesurile şi trăirile ei.

AS pur

Tehnicile psihodramatice pot ajuta clientul/subiectul să-și

O i co
C m
IA e

mărească conștientizarea de sine de care dispune şi poate

TI rc
EI ia

dezvolta o conștientizare totală a sinelui - corpul, imaginația,

C le s
C a

simțurile.
D u
U p

Psihodrama devine un instrument natural pentru a-i ajuta pe

-P e
H ntr

clienţi/subiecţi să găsească și să exprime părți pierdute sau

O u
EN p

ascunse din ei înșiși și să-și construiască forța și sentimentul de

IX ubl

sine.
i ca

Aceştia sunt solicitați să experimenteze lumea din jurul lor precum

re
)

și pe ei înșiși, şi este vorba despre punerea în scenă a propriilor

noastre vieți, a propriului nostru sine. Se va vorbim pur și simplu
despre durerea din piepturile noastre, dar i se va da o voce,
clientul/subiectul devenind durerea însăși. O va juca pe mama, pe
sine în calitate de copil, va juca latura sa critică și așa mai departe.
Va descoperi că, în timp ce joacă aceste părți, devine mai
conștient de sine, mai implicat, mai real.

14
 Pe tărâmul teatrului improvizat putem încerca noi moduri de
a exista. Putem permite unor părți din noi care sunt reprimate, să
iasă la suprafață. Ne putem da voie să trăim entuziasmul,
absorbirea și spontaneitatea care poate că lipsesc din viețile
noastre de zi cu zi.

POVESTEA, BASMUL, MITUL, FILMUL

(n

Poveştile ca și instrumente educaţionale au fost principala

u
po
M fi

metodă de educare şi socializare în istoria umană.

at
AT fo
e

Poveştile ne ajută să definim şi să înţelegem multe lucruri

ER los
IA it in

care altfel ar fi de neînţeles, şi astfel ne permit să ne creăm lumea.

L s
AL co

Poveştile ne pot împlini visele şi visele noastre sunt de fapt

AS pur

poveşti. Poveştile sunt o parte importantă de implicare a

O i co
C m
IA e

clienţilor în înţelegerea informaţiei.

TI rc
EI ia

Poveştile inspiră şi motivează, invocă emoţii, promovează

C le s
C a

schimbarea, crează legături minte-corp, au puterea de a vindeca.

D u
U p

O astfel de comunicare aduce oamenii laolaltă, ne ajută să ne

-P e
H ntr

conectăm unii la alţii, să facem noi înşine conexiuni şi să formăm

O u
EN p

noi relaţii.
IX ubl

Povestea nu are legătură doar cu conţinutul său verbal, ci în primul

i ca

rând cu conectarea.
re
)

Poveştile relatează informaţia mai eficace decât un simplu

fapt şi se apropie mai mult de experienţa personală.
Poveştile au o serie de caracteristici ale comunicării
eficace: sunt interactive, ne învaţă prin atractivitate, înving
rezistenţa, dezvoltă abilităţile de rezolvare a problemelor, crează
posibilităţi, invită la luarea independentă a deciziilor.

15
Copilul, în mod deosebit, are nevoie de o modalitate prin care să
se înţeleagă pe sine în lumea complexă în care trăieşte. De obicei
copilul găseşte înţelesuri în poveşti. Povestile comunică cu copilul
la mai multe niveluri. Conform modelului psihanalitic al
personalităţii umane povestile poartă mesaje importante la nivel
conştient, subconştient şi inconştient.
Copiii, indiferent de nivelul lor intelectual şi de vârsta pe care o au
par să prefere povestile populare în locul oricăror alte poveşti.
(n

Aceste povești fac referire la presiunile interne pe care copilul le

u
po
M fi

înţelege automat în mod inconştient şi oferă soluţii temporare şi

at
AT fo
e

permanente la problemele sale.

ER los
IA it in
L s
AL co

Copilul nu poate înţelege mediul său în mod raţional, ci prin

AS pur

intermediul viselor cu ochii deschişi, fanteziei şi jocului.

O i co
C m
IA e

Astfel, conţinutul inconştient este încorporat în fanteziile conştiente.

TI rc
EI ia

Poveștile oferă noi dimensiuni imaginaţiei copilului, pe care

C le s
C a

probabil i-ar fi dificil să le descopere de unul singur. Mai important

D u
U p

chiar, forma şi structura poveștilor sugerează copilului imagini prin

-P e
H ntr

intermediul cărora îşi poate structura fanteziile şi îşi poate găsi un

O u
EN p

drum în viaţă.
IX ubl

Poveștile prezintă la modul imaginar procesul dezvoltării

i ca

umane şi fac acest proces mai atractiv pentru copil. Pe lângă

re
)

înţelesul lor profund psihologic, poveștile sunt o operă de artă.

Poveștile nu ar putea avea impact dacă nu ar fi o formă de artă. Şi
în acest sens poveștile sunt unice, fiind o formă de artă pe care
copilul o poate înţelege.
Poveștile sunt terapeutice pentru că pacientul îşi găseşte
propriile soluţii prin contemplarea a ceea ce povestea pare că

16
implică despre sine însuşi şi conflictele sale interne în acel
moment al vieţii.
Bazându-se pe "universalitatea" simbolurilor ce reveneau în visele
pacienţilor săi, precum şi în miturile şi rituriIe întregii omeniri s-a
structurat teoria "arhetipurilor" si a "inconstientului colectiv" de
către CarI Gustav Jung.
Marie-Louise von Franz îşi începe cartea de Basme interpretate
scriind: "Basmele sunt expresia cea mai pură şi mai simplă a
(n

proceselor psihice ale inconştientului colectiv", iar ceva mai încolo

u
po
M fi

spune: "Limbajul basmului pare a fi limbajul internaţional al întregii

at
AT fo
e

omeniri, al tuturor epocilor, raselor şi civilizaţiilor".

ER los
IA it in

Însă, basmul terapeutic trebuie înţeles aici ca definind nişte criterii

L s
AL co

fundamentale simple, care să le facă utilizabile ca instrument

AS pur

operativ.
O i co
C m
IA e

Când spunem basme terapeutice, ne referim la poveştile cu

TI rc
EI ia

elemente magice, pentru a le deosebi de fabule sau istorioare,

C le s
C a

care au ca scop transmiterea unei învăţături, dar şi de povestile cu

D u
U p

animale.
-P e
H ntr
O u
EN p

Pentru utilizarea "băsmuirii" ca instrument de problem-solving este

IX ubl

nevoie de basme care se termină cu bine şi care conţin cele trei

i ca

momente fundamentale:
re
)

• prezentarea unei probleme;

• elaborarea;
• soluţia.

Pentru a putea recurge la tehnica fabulaţiei ca instmment operativ

în

17
domeniul clinic, este nevoie să concentrăm atenţia asupra a trei
faze fundamentale ale unui basm:
• Începutul basmului.
• Criza
• Încheierea.
Basmele pot fi înţelese, în sensul acesta, ca niste parcursuri de
trecere de la un anumit tip de echilibru, devenit instabil, la un nou
echilibru, temporar mai stabil.
(n

Personajele basmului, din aceleasi motive de aplicabilitate practică

u
po
M fi

a metodei fabulaţiei, miturilor ca instrument terapeutic, sunt

at
AT fo
e

împarţite în trei categorii:

ER los
IA it in
L s
AL co

• Protagonistul - cel/cea care trebuie sa savârseasca o isprava.

AS pur

• Aliaţii - persoane, animale sau obiecte mai mult sau mai puţin
O i co
C m
IA e

vrajite,
TI rc
EI ia

care îl ajută pe protagonist la realizarea faptelor sale.

C le s
C a

• Inamicii - persoane, obiecte, dificultăţi şi circumstante care

D u
U p

constituie
-P e
H ntr

obstacole în calea realizării performanţei protagonistului.

O u
EN p

* Procesul de evaluare bazat pe utilizarea poveştilor terapeutice

IX ubl

poate să vizeze cunoaşterea clienţilor în procese precum cele

i ca

socio-afective (relaţionarea cu colegii, cu părinţii, membri familiei,

re
)

cu cadrele didactice), dar şi depistarea unor posibile tulburări.

Al doilea caz, cel în care clientul este creatorul poveştii, metoda

este tot de natură proiectivă, deoarece prin posibilitatea de a utiliza
metafore clientul este ajutat în a-şi exprima trăirile, stările
emoţionale, nevoile.

18
 * În urma analizei metaforelor rezultate, specialiştii pot să
evalueze nivelul de dezvoltare şi/sau deteriorare afectivă al
clientului, pot depista unele tulburări emoţionale, pot evalua
modalitatea în care se raportează la cei din jur, relaţiile sociale ale
acestuia.
Povestea poate fi construită pe baza unor imagini sau în
urma efectuării unui desen, ascultării unei piese muzicale sau a
vizionării unui scurt desen animat / film.
(n
u
po
M fi
at
AT fo
e

IMAGERIA, MEDITAŢIA CREATIVĂ

ER los
IA it in

Imaginația ca element cognitiv poate constitui baza privind

L s
AL co

creativității, remarcându-i trăsăturile:

AS pur

a) imaginația prelucrează un material cognitiv și anume: imagini,

O i co
C m
IA e

idei și mai multe imagini conceptualizate și nemodificate; aceasta

TI rc
EI ia

presupune o unitate a intuitivului cu generalul, fiind astfel mai

C le s
C a

bogate informațional și având un mai mare potențial de asociere;

D u
U p

b) procesul imaginației valorifică toate combinările care apar în

-P e
H ntr

sfera subconştientului, aplificându-și potențialitățile creatoare;

O u
EN p

c) fiind susținută de procesele afectiv – motivaționale care pun în

IX ubl

centrul transformărilor imaginative Eul, se dă o perspectivă umană

i ca

acestora și o implicare deosebită a personalității, care amplifică

re
)

originalitatea rezultatului.
În acest context, imaginația, ca proces cognitiv, este una din
“cărămizile de bază ale creativității, privită prin multitudinea de
aspecte amintite anterior, regândind astfel matricea realului și
irealului în modalități de reprezentare a lumii la care ne raportăm și
nu numai.

19
Imaginația, creativitate și fantezia sunt procese acoperite de
simțul intuitiv, acel câmp corporal și câmp de energie, acea parte
de miez a noastră care merge dincolo de minte și de corp.
Exercițiile care implică fantezia și imageria sporesc simțul
intuitiv al unei persoane.
A intra în contact cu înțelepciunea noastră interioară este poate o
altă formă de a folosi simțul intuitiv.
Câteodată, acest sine care știe, care cunoaște răspunsurile la
(n

întrebări privitoare la dinamicile vieții, poate fi contactat prin

u
po
M fi

fantezie: clientul/subiectul poate primi de ex. instrucțiuni de a se

at
AT fo
e

întâlni cu un înțelept pe un munte, cu care să vorbească și de la

ER los
IA it in

care să afle răspunsuri la întrebările sale.

L s
AL co

A da voie imaginilor să se formeze în minte, în timp ce

AS pur

ascultăm de exemplu muzică, ne relaxăm, este un exemplu bun de

O i co
C m
IA e

exercițiu de deschidere față de locuri noi din sinele nostru.

TI rc
EI ia

Simbolurile care apar în imagerie, meditaţie creativă sau fantezii

C le s
C a

pot deveni, de asemenea, surse de îndrumare continuă și

D u
U p

creativitate.
-P e
H ntr

O figură deosebit de vie, indiferent dacă este sub forma unei

O u
EN p

persoane, a unui animal sau a unei plante, poate fi „personificată”,

IX ubl

adică tratată ca și cum ar fi o persoană reală cu sentimente și

i ca

scopuri proprii.
re
)

Descoperirea a ceea ce are de spus acest personaj se

realizează prin implicarea într-un dialog imaginat.
Această interacțiune poate fi explorată folosind ceea ce Jung a
numit „imaginația activă”.
Odată ce persoana a devenit sensibilă la mesajele în curs de
la acea sursă internă, inconștientul devine un ghid care va avertiza,

20
aminti, încuraja sau reflecta, în funcție de ceea ce este necesar în
momentul respectiv.
Acest potențial de a experimenta sursa interioară de
îndrumare ca și cum ar fi din „altă parte” a fost întotdeauna parte a
psihicului uman; în alte culturi, aceste „imagini arhetipale” au
apărut în forme de animale totem, zei greci, strămoși sau figuri
îngerești.
Ideea este că, prin producții creative ca: imageria, meditaţia
(n

creativă, metaforele, oamenii pot fi ajutați să descopere anumite

u
po
M fi

simboluri care pot servi ca amintiri continue ale „sinelui

at
AT fo
e

superior”personal.
ER los
IA it in

În aceste producții creative există forme variate de pregătire, astfel

L s
AL co

încât ”produsul finit” să fie cel dorit/scontat și care să corespundă

AS pur

scopului propus/cerințelor cerute.

O i co
C m
IA e
TI rc
EI ia

Se va avea practic în vedere printre altele de:

C le s
C a

1) eliberarea de restricții = are loc eliberarea tensiunilor care pot

D u
U p

bloca sau submina procesul respectiv precum și timpul petrecut

-P e
H ntr

împreună, referire făcându-se la:

O u
EN p

- spațiu = locul în care ne simțim bine;

IX ubl

- hainele = să nu împiedece mișcarea (dacă e necesară) fiind prea

i
ca

strâmte inconfortabile / incomode;

re
)

- zgomotul = tot ce ne poate deranjza la un momen dat (telefonul,

sonerie);
- starea mentală = oboseală și ”n-am chef”;
- starea fizică = îndepărtarea temerilor fizice;
2) mișcarea creativă = ajută canalizarea energiei asupra conștiinței
de sine, realizând mișcarea corp – imagine într-o îmbinare de

21
expresie care poate ajuta producţiile creative. Mișcările se
adresează:
- capului;
- trunchiului;
- brațelor;
- picioarelor;
- întregului corp,
exercițiile alternând între ele și determinând anumite stări ale
(n

corpului subiectului.
u
po
M fi

3) respirația = exercițiile de respirație sunt recomandate pentru

at
AT fo
e

creșterea fluxului energetic și concentrarea atenției, creându-se o

ER los
IA it in

stare de liniște, relaxare, ce duce spre calm și echilibru, ținând

L s
AL co

cont de:
AS pur

- posibile distrageri;
O i co
C m
IA e

- aer;
TI rc
EI ia

- iluminat;
C le s
C a

- muzică;
D u
U p

- poziția capului;
-P e
H ntr

degajând și în continuare o stare de bine atât a corpului cât și a

O u
EN p

spiritului.
IX ubl

4) concentrarea și meditația= se echilibrează conștiința și

cai

focalizează energia acesteia în funcție de necesitățile și puterea

re
)

de atenție a copilului sau/și adultului.

5) relaxarea= se poate baza pe ajutorul de nădejde: imageria.
Uneori copiii, la fel de mult ca și adulții, au nevoie de ajutor în a
învăța cum să se relaxeze. Copiii își încordează mușchii, devin
tensionați, suferă de dureri de cap și de stomac, se simt obosiți și
iritați.

22
 Tensiunea fizică și emoțională este uneori exprimată printr-
un comportament care, la suprafață, pare irațional. Faptul de a-i
ajuta pe copii să se relaxeze le poate ușura tensiunea și adesea îi
ajută să exprime sursa tensiunii. Profesorii descoperă că este în
beneficiul tuturor să ofere copiilor, în clasă, multe oportunități de a
se relaxa.
Relaxarea nu înseamnă că ei trebuie să se întindă pe jos. Adesea
faptul că își îndoaie sau întinde corpul ajută mult mai mult o
(n

persoană să se relaxeze.
u
po
M fi

6) activitatea creativă= s-ar putea concentra în ”dacă te poți

at
AT fo
e

închipui făcând ceva, atunci poți face”, ajungând la producții

ER los
IA it in

creative în funcție de ceea ce dorim să simțim, activități care ne

L s
AL co

dau girul originalității celor create de noi în dimensiunea respectivă.

AS pur

7) împărtășirea= este un proces voluntar, nu se judecă nimic din

O i co
C m
IA e

ceea ce se face întâmplă, se poate realiza în mai multe feluri ca

TI rc
EI ia

fiecare să beneficieze în mod egal de experiența altora, avînd grijă

C le s
C a

ca în momentul respectiv să nu întrerupem, să nu judecăm, să

D u
U p

ascultăm cu dragoste și compasiune.

-P e
H ntr

7) revărsarea= sporește senzația de apartenență la un tot mai

O u
EN p

mare fiind o modalitate semnificativă și valoroasă a finaliza o

IX ubl

producţie creativă.
i ca

Importantă este modalitatea de expunere, exercițiile, jocul rezultat

re
)

prin activitatea depusă, ajutând la: rezolvarea de probleme;

sporirea respectului de sine; creșterea sentimentului de siguranță
interioară; îmbunătățirea relațiilor interpersonale; dezvoltarea
capacității de control al stresului ş.a.

23
 CARDURILE PICTATE ŞI DE PICTAT

Acestea sunt seturi ca de cărţi de joc, care ilustrează imagini

desenate, pictate sau foto, sau cuvinte/simboluri.
Există o gamă largă de seturi de carduri, fiecare având un anumit
subiect, care se oglindeşte în imaginile din cardurile setului. În
functie de tematica setului de carduri, vom găsi imagini cu scene şi
obiecte din viaţa reală, peisaje, animale, chipuri de oameni din
(n

diferite culturi, portrete de copii, imagini abstracte, imagini din

u
po
M fi

poveşti, imagini din relaţia de cuplu şi altele s.a.

at
AT fo
e

Există seturi de carduri create pentru lucrul: cu traumele, cu

ER los
IA it in

relaţiile de cuplu, cu stresul sau seturi de carduri universale, care

L s
AL co

pot fi folosite în orice situatie. Fiecare colecţie este unică din punct
AS pur

de vedere artistic şi tematic şi poate fi folosită atât de sine stătător,

O i co
C m
IA e

cât şi în combinaţie cu alte seturi de carduri.

TI rc
EI ia
C le s
C a

Cardurile pictate şi de pictat, poartă şi denumirea de carduri

D u
U p

psihologice proiectiv-metaforice şi sunt precum nişte fraze

-P e
H ntr

necompletate, adică sunt niste imagini neterminate care ne invită

O u
EN p

să le finalizăm, folosindu-ne abilităţile de asociere, proiecţie şi

IX ubl

fantezie. Cardurile cuvinte vin să întregească proiecţia şi

i ca

descoperirea proprie. Cardurile întrebări sunt de asemenea create

re
)

pentru a suplimenta ajutorul dat clientului.

Persoanele pot să extragă un card sau mai multe carduri
dintr-un set. Cardurile pot fi extrase la întâmplare, „cu faţa în
jos”/”în orb”/”închis”, fără să fie privite imaginile sau pot fi extrase
„cu faţa în sus”/”la vedere”/”deschis”, privind imaginile din carduri.

24
 Oricare ar fi modul de extragere, o persoană va alege intuitiv
acele carduri, care vor reflecta în acel moment percepţiile sale
interioare, vis-a-vis de un anumit aspect din viaţa sa.
După ce se extrag cardurile, persoanele încep să vorbească
despre imaginile din carduri şi despre asocierile care le vin în
minte în acel moment. Vorbind despre despre ele, persoanele
vorbesc de fapt, despre propriile preocupări, emoţii sau percepţii,
fără să conştientizeze acest lucru.
(n

Cu ajutorul metaforelor şi asocierilor, se accesează partea

u
po
M fi

subconştientă a creierului şi începe a funcţiona mecanismul

at
AT fo
e

proiecţiei: fiecare persoană îşi va reflecta personalitatea în

ER los
IA it in

imaginile din carduri.

L s
AL co

Psihicul vorbește în imagini, nu în cuvinte.

AS pur

De aceea tehnica cardurilor psihologice este foarte des îmbinată

O i co
C m
IA e

cu desenul (completare de desene), cu povestirea ca tehnică a

TI rc
EI ia

metaforelor (completarea de poveste plecând de la imaginea

C le s
C a

ajutătoare din CP), cu jocul dramatic/psihodramatic s.a.

D u
U p
-P e
H ntr

Psihicul clientului deţine o funcţie transcendentală

O u
EN p

(Jung citat în Green, 2014)

IX ubl

şi un arhetip auto-vindecator
i ca

(Allan 1988, Fordham 1994)

re
)

ce ies la suprafaţă prin producerea de simboluri care conduc

spre vindecare.

25