Sunteți pe pagina 1din 22

UNIVERSITATEA DE STAT DIN MOLDOVA

FACULTATEA DE DREPT
DEPARTAMENTUL DREPT PUBLIC

CURRICULUM
la disciplina

„DREPT ADMINISTRATIV”

Ciclul I, Licenţă

Program: DREPT

CHIŞINĂU 2022
APROBAT
la şedinţa Departamentului
din „ ___________” _2022 Şef Departament__________________

2
PRELIMINARII

În contextul reformei administraţiei publice, legislaţia în domeniul dreptului administrativ a


înregistrat şi va înregistra în perioada următoare transformări de esenţă, într-o dinamică cu totul aparte,
impusă de consolidarea sistemului administrativ în Republica Moldova.
În evoluţia sa, dreptul administrativ a fost determinat de schimbările produse în realitatea
socială, la rândul său de asemenea are influenţă asupra relaţiilor sociale. Normele dreptului
administrativ constituie nucleul activităţii autorităţilor administraţiei publice şi, subsidiar, al altor
autorităţi publice, recunoscându-se că această ramură de drept asigură funcţionarea eficientă a unei
ramuri importante a puterii de stat, precum şi colaborarea acesteia cu celelalte puteri în cadrul statului.
Această disciplină are ca sarcină familiarizarea studenţilor cu aspecte referitoare la principiile şi
sistemul administraţiei publice, statutul juridic al persoanelor ce deţin funcţii publice, principalele
forme şi metode administrative utilizate de diferite autorităţi publice, mijloacele ce asigură legalitatea
şi disciplina în procesul activităţii administraţiei publice, concepții europene și contemporane de drept
administrativ, etc.
Disciplina “Drept administrativ” are misiunea de a contribui la formarea profesională eficientă
în domeniu, creând premise sigure de integrare socio-profesională de succes a persoanelor specializate
în drept în cadrul sistemului de drept din Republica Moldova, precum şi posibilitatea realizării
profesionale peste hotarele ţării.
Curriculumul disciplinei în cauză se axează pe niveluri comportamentale, cu un grad diferit de
complexitate: cunoaştere, aplicare şi integrare. Nivelul cunoaştere presupune acumularea cunoştinţelor
teoretice, formarea bazei conceptuale în domeniul dreptului administrativ. Aplicarea presupune crearea
abilităţilor specifice disciplinei drept administrativ, dezvoltarea capacităţilor de a transpune în plan
practic cunoştinţele teoretice. Integrarea îşi propune ca scop formarea capacităţilor de transfer al
cunoştinţelor teoretice şi al abilităţilor practice în situaţii atipice, soluţionarea speţelor, rezolvarea unor
sarcini cu un grad sporit de complexitate, formularea poziţiei şi argumentarea soluţiilor.
Această disciplină are ca sarcină familiarizarea şi formarea deprinderilor studenţilor facultăţii
de drept cu mecanismele juridice de organizare şi funcţionare a sistemului administraţiei publice şi a
puterii executive în stat. Obţinând cunoştinţele teoretice, studenţii în acelaşi timp sunt instruiţi
referitor la aplicarea lor practică prin analiza legislaţiei în domeniu şi prin sinteza practicii judiciare
naţionale şi internaţionale. Concomitent, cursul universitar „Drept administrativ” are drept scop
integrarea cunoştinţelor teoretico-practice în rezolvarea situaţiilor de problemă, a studiilor de caz, în
formularea de propuneri privind perfecţionarea normelor de drept administrativ.
Disciplina este predată în limba română, rusă şi engleză.
Cursul universitar de Drept administrativ este studiat în calitate de disciplină juridică în cadrul
Facultăţii de Drept, ciclul I, licenţă, anul I/anul II frecvenţă redusă.
3
II. ADMINISTRAREA DISCIPLINEI

Ore total: N
inclusiv r
E .
v d
a e
l
Forma de Codul Denumirea Responsabili de
Sem. u c
învăţământ disciplinei disciplinei disciplină Total
C S L LI a r
r e
e d
a i
t
e
Drept V. Rusu II 150 30 45 - 75 E 5
S.02.O.13 administrativ V. Mocanu
A. Antoci
cu frecvenţă
D. Cuciurca
la zi
N. Creciun
T. Ignatiuc
C. Zaporojan
Drept V. Rusu II-III 150 20 10 - 120 E 5
cu frecvenţă S.03.O.13 administrativ R. Nichita
redusă* A. Antoci

III. UNITĂȚI DE CONȚINUT ŞI REPARTIZAREA ORIENTATIVĂ A ORELOR


Nr. Ore
d/o
Unităţi de conţinut Lucrul
Curs Seminar
individual
zi f/r* zi f/r* zi f/r*
1. Noţiuni fundamentale pentru dreptul administrativ 2 2 2 2 5 10
2. Dreptul administrativ ca ramură de drept 3 2 4 2 5 10
3. Caracteristica generală a autorităţilor administraţiei publice 2 2 3 2 5 8
4. Autoritățile administrației publice centrale - subiecte ale 4 3 6 3 10 15
dreptului administrativ
5. Autorităţile administraţiei publice locale ca subiecte ale 2 1 2 1 5 10
dreptului administrativ
6. Reglementarea funcţiei publice. Statutul juridic al demnitarului 4 2 4 - 6 10
şi al funcţionarului public
7. Actele administrative și alte formele de realizare ale 2 2 4 - 5 9
administraţiei publice
8. Contractul administrativ 2 1 2 - 6 8
9. Procedura administrativă 2 1 4 - 6 8
10. Metodele de realizare a administraţiei publice 2 1 3 - 5 8
11. Caracteristica generală a răspunderii în dreptul administrativ 1 1 3 - 5 8
12. Asigurarea legalităţii şi disciplinei în domeniul administraţiei 2 1 4 - 6 8
publice
13. Contenciosul administrativ 2 1 4 - 6 8
Total 30 20 45 10 75 120
* pentru specialităţile cu frecvenţă redusă

IV. COMPETENŢE PROFESIONALE ŞI FINALITĂŢI DE STUDIU

4
COMPETENŢE FINALITĂŢI DE STUDIU
1. Cunoaşterea conceptelor, teoriilor, - a defini conceptele de bază ale dreptului
paradigmelor şi metodologiei din administrativ (administraţie publică, raport juridic
domeniul juridic administrativ, forme ale administraţiei publice,
mijloace de asigurare a legalităţii, ş.a.);
- a distinge noţiunile legale şi doctrinare ale dreptului
administrativ;
- a relata despre evoluţia normelor drept
administrativ;
- a demonstra temeinicia teoriilor ştiinţifice alese ca
suport la clarificarea naturii juridice a unei sau altei
norme sau instituţii de drept administrativ;
- a stabili locul şi rolul dreptului administrativ în
contextul altor ramuri şi ştiinţe juridice;
- a argumenta esenţa unor fenomene sau instituţii de
drept administrativ.
2. Utilizarea cunoştinţelor în culegerea - a identifica problemele de drept, specifice dreptului
datelor şi informaţiilor referitoare la administrativ;
probleme concrete de drept - a clasifica problemele juridice în funcţie de
instituţiile dreptului administrativ;
- a alege metoda/ procedeul cel mai eficient pentru
acumularea datelor şi informaţiilor referitoare la
problema concretă de drept administrativ;
- a argumenta eficienţa metodei utilizate pentru
culegerea datelor şi informaţiilor referitoare la
problemele de drept administrativ;
- a evalua datele şi informaţiile culese/ acumulate,
prin prisma utilităţii pentru problematica dreptului
administrativ.
3. Aplicarea legislaţiei Republicii - a distinge actele normative naţionale, europene /
Moldova, a altor instrumente juridice internaţionale aplicabile domeniului administrativ;
europene şi internaţionale - a identifica normele de drept administrativ
aplicabile la soluţionarea unei probleme concrete
de drept administrativ;
- a interpreta corect norma de drept administrativ
aplicabilă;
- a justifica aplicarea unei norme juridice
administrative la situaţia concretă;
- a stabil coraportul dintre norma de drept
administrativ naţională şi cea
europeană/internaţională;
- a analiza cadrul legal naţional în domeniul
dreptului administrativ şi a propune soluţii pentru
ajustarea acestuia cu cadrul legal
european/internaţional.
4. Aplicarea tehnicilor şi instrumentelor - a cunoaşte tehnici şi instrumente specifice
specifice din domeniul juridic în aplicabile în soluţionarea problemelor practice din
soluţionarea problemelor de ordin domeniul dreptului administrativ;
practic - a identifica problemele de ordin practic din
domeniul dreptului administrativ;
5
- a selecta tehnica / instrumentul corect din punct de
vedere legal pentru a soluţiona problema de ordin
practic;
- a determina soluţiile corecte pentru problemele de
ordin practic;
- a decide asupra diverselor situaţii practice în baza
cunoştinţelor acumulate şi ţinând cont de
prevederile legislaţiei administrative;
- a elabora planuri de acţiune ce pot fi raportate la
situaţiile concrete din activitatea autorităţilor
administraţiei publice.
5. Exprimarea viziunilor proprii faţă de - a identifica lacunele şi carenţele din domeniul
reglementări sau coliziuni de drept dreptului administrativ;
- a analiza critic cadrul normativ existent în
domeniul dreptului administrativ;
- a estima eficienţa normelor administrative
materiale şi procesuale;
- a expune opinia proprie referitoare la lacunele şi
carenţele din domeniul dreptului administrativ;
- a argumenta opinia proprie expusă referitoare la
lacunele şi carenţele din domeniul dreptului
administrativ.
6. Utilizarea de tehnici, metode şi - a compara experienţa doctrinară şi practică în
procedee în vederea formulării vederea alegerii soluţiei interpretative corecte a
soluţiilor interpretative ale normelor normei de drept administrativ;
juridice - a interpreta norme administrative materiale şi
procesuale;
- a utiliza metodele specifice dreptului administrativ
în procesul de elucidare a esenţei juridice a unei sau
altei instituţii de drept administrativ.
7. Formularea propunerilor în vederea - a determina cercul normelor de drept administrativ
perfecţionării cadrului legal existent care conţin carenţe;
- a determina interdependenţa dintre normele
principii, generale şi speciale ale dreptului
administrativ;
- a stabili legături dintre normele materiale ale
dreptului administrativ şi normele de referinţă din
actele normative ce conţin prevederi referitoare la
reglementarea unui domeniu concret;
- a formula propuneri pentru îmbunătăţirea
conţinutului normelor de drept administrativ;
- a face propuneri de lege ferenda;
- a determina perspectivele dezvoltării dreptului
administrativ.
8. Îndeplinirea la termen, riguroasă şi - a planifica etapele de efectuare a activităţilor;
responsabilă, în condiţii de eficienţă - a respecta termenele limită stabilite pentru
şi eficacitate, a sarcinilor efectuarea sarcinilor;
profesionale, cu respectarea - a îndeplini sarcinile sârguincios şi cu eficacitate
principiilor eticii juridice maximă.

6
9. Utilizarea eficientă a resurselor de - a folosi eficient paginile electronice ale autorităţilor
comunicare, a surselor de formare publice, aplicaţii software de specialitate, baze de
profesională asistată, atât în limba date, cursuri on-line etc. atât în limba româna cât şi
română, cât şi într-o limbă de într-o limbă de circulaţie internaţională.
circulaţie internaţională

7
V. OBIECTIVE DE REFERINŢĂ ŞI CONŢINUTURI

Nr. Obiectivele de referință Unităţi de conţinut


Tema: Noţiuni fundamentale pentru
1. ● să definească și să determine importanța
fenomenului administrativ în cadrul societății dreptul administrativ
și a statului; Planul:
1. Noțiunea și însemnătatea fenomenului
● să identifice administraţia publică și administrativ în cadrul societății și al statului.
importanța acesteia în dreptul administrativ și 2. Noţiunea şi trăsăturile administraţiei publice
puterea executivă; ca element fundamental al dreptului
● să determine principiile dreptului administrativ.
administrativ / administrației publice; 3. Principiile dreptului administrativ /
administrației publice:
● să aprecieze importanța principiilor dreptului
3.1. Principii fundamentale.
administrativ în statul de drept și buna
3.2. Principii materiale și procedurale
guvernare.
(principii ramurale).
3.3. Principiile bunei guvernări în spațiul
european (principii de perspectivă).

Termeni-cheie: fenomen administrativ,


administrare în domeniul social,
administrare (conducere) statală,
administrație publică, interes public,
principii ale dreptului administrativ

Tema:Dreptul administrativ ca ramură de


2. ● să definească conceptul de drept administrativ
ca ramură de drept şi ca ştiinţă juridică; drept
Planul:
● să determine elementele de bază ale dreptului 1. Noţiunea, obiectul şi metoda de reglementare
administrativ; a dreptului administrativ.
● să aprecieze corelaţia dreptului administrativ 2. Normele de drept administrativ: caracterul
cu alte ramuri de drept. lor, structura şi clasificarea.
3. Raportul juridic administrativ: trăsăturile,
elementele şi clasificarea.
4. Noţiunea şi sistemul subiecţilor dreptului
administrativ.
5. Izvoarele dreptului administrativ.

Termeni-cheie: drept administrativ, norme


de drept administrativ, raport juridic
administrativ, subiect de drept
administrativ

● să definească noţiunea şi categoriile de Tema: Caracteristică generală a


3.
autorităţi (organe) ale administraţiei publice; autorităţilor administraţiei publice
Planul:
● să identifice trăsăturile autorităţilor 1. Noţiunea autorităţii (organului) administraţiei
administraţiei publice; publice.
● să aprecieze specificul statutului juridic al 2. Clasificarea autorităţilor administraţiei
unor sau altor autorităţi administrative. publice.
3. Sistemul autorităţilor administraţiei publice.
4. Locul şi rolul Preşedintelui Republicii
Moldova în sistemul autorităţilor publice.

Termeni-cheie: autoritate (organ) a


8
administrației publice, autoritate
publică, competență, autoritate
administrativă autonomă

● să definească conceptul de Guvern; Tema: Autoritățile administrației publice


4.
centrale - subiecte ale dreptului
● să definească şi stabilească trăsăturile administrativ
caracteristice organelor centrale de Planul:
specialitate ale administraţiei publice; 1. Locul şi rolul Guvernului Republicii Moldova
● să identifice modul de funcționare a în sistemul administraţiei publice şi puterii
Guvernului; executive.
● să identifice modul de funcționare a organelor
2. Modul de funcţionare, atribuţiile și actele
Guvernului.
centrale de specialitate ale administraţiei
publice; 3. Organizarea şi funcţionarea organelor centrale
de specialitate ale administraţiei publice.
● să aprecieze locul și rolul Guvernului în 4. Atribuţiile și actele organelor centrale de
sistemul autorităţilor publice și puterii specialitate ale administraţiei publice.
executive;
● să identifice locul și rolul organelor centrale Termeni-cheie: Guvern, autorități
de specialitate ale administraţiei publice în subordonate Guvernului, structuri
sistemul administraţiei publice. organizatorice de pe lângă Guvern,
organ central de specialitate al
administrației publice, atribuții, acte.

● să definească conceptul de administraţie Tema: Autorităţile administraţiei publice


5.
publică locală; locale ca subiecte ale dreptului
administrativ
● să determine sistemul autorităţilor Planul:
administraţiei publice locale, precum şi 1. Noţiuni generale privind administraţia
importanţa controlului administrativ asupra
publică locală.
activităţii acestora;
2. Statutuljuridic al autorităţilor
● să aprecieze statutul juridic al principalelor administraţiei publice locale deliberative.
autorităţi ale administraţiei publice locale și 3. Statutul juridic al autorităţilor
influența asupra relațiilor dintre ele. administraţiei publice locale executive.
4. Controlul administrativ al activităţii
autorităţilor administraţiei publice locale.

Termeni-cheie: administrație publică locală,


autonomie locală, descentralizare
administrativă, autorități
deliberative, autorități executive

● să definească etapele reglementării Tema:Reglementarea funcţiei publice.


6.
administrativ – juridice a funcţiei publice; Statutul juridic al demnitarului şi al
funcţionarului public
● să determine specificul statutului Planul:
administrativ-juridic al demnitarului și 1. Noţiunea şi clasificarea funcţiilor publice.
funcţionarului public; 2. Ocuparea funcţiei publice: instituirea,
● să aprecieze exigenţele şi răspunderea juridică condiţiile de acces şi modurile de ocupare a
a demnitarilor, funcţionarilor publici funcţiei publice.
comparativ cu alte categorii de persoane 3. Drepturile şi obligaţiile demnitarilor şi
publice. funcţionarilor publici, precum şi
incompatibilităţile (restricţiile) faţă de aceştia.

9
4. Stimularea demnitarilor şi a funcţionarilor
publici.
5. Modificarea sau suspendarea raporturilor de
serviciu ale demnitarilor şi ale funcţionarilor
publici.
6. Încetarea raporturilor de serviciu ale
demnitarilor şi ale funcţionarilor publici.
7. Răspunderea juridică a demnitarilor şi a
funcţionarilor publici.

Termeni-cheie: funcție publică, demnitar,


funcționar public, incompatibilități,
răspundere juridică.

● să definească conceptul formelor de realizare Tema:Actele administrative și alte formele


7.
a administraţiei publice; de realizare ale administraţiei
publice.
● să identifice aspectele teoretice şi practice ale Planul:
regimului juridic al actelor administrative 1. Noţiunea şi categoriile formelor de realizare a
normative și individuale; administraţiei publice.
● să aprecieze corelaţia actelor administrative 2. Noţiunea, trăsăturile și clasificarea actelor
cu alte acte juridice. administrative.
3. Cerinţele înaintate faţă de actele
administrative normative (cerințe de
elaborare, emitere (adoptare) și punere în
aplicare (valabilitate)).
4. Cerinţele înaintate faţă de actele
administrative individuale (condiții de formă,
condiții de emitere (adoptare) și punere în
aplicare (efectele actelor administrative
individuale)).
5. Criterii de valabilitate și nevalabilitate a
actelor administrative. Teorii și
reglementări.
6. Modalități de încetare temporară sau
permanentă a efectelor actelor administrative.

Termeni-cheie: formă a administrației


publice, act administrativ normativ,
act administrativ individual, act
nevalabil, valabilitate, nevalabilitate,
nulitate.

● să cunoască evoluţia teoriei contractelor Tema:Contractul administrativ


8.
Planul:
administrative;
1. Repere privind originea și domeniul de
● să identifice contractele administrative aplicare a contractelor administrative.
conform trăsăturilor caracteristice; 2. Noţiunea, trăsăturile și clasificarea
● să evalueze diferitele categorii de contracte şi contractelor administrative.
regimul juridic al acestora. 3. Regimul juridic al contractelor administrative.
Caracteristică generală.
4. Unele categorii de contracte administrative
(achiziții publice, concesiune, parteneriat
public privat., etc.).

10
Termeni-cheie: contract administrativ,
trăsături, categorii, regim juridic

9. ● să definească conceptul de procedură Tema:Procedura administrativă


administrativă; Planul:
1. Noțiunea şi principiile procedurii
● să identifice principiile procedurii administrative
administrative; 2. Participanții la procedura administrativă.
● să identifice elementele principale ale 3. Regimul juridic al competenței autorităților
procedurii administrative; publice și termenele în procedura
administrativă.
● să identifice etapele procedurii administrative. 4. Etapele procedurii administrative.

Termeni-cheie: procedura administrativă,


competența autorităților publice
10. ● să definească conceptul metodelor de Tema: Metodele de realizare a
realizare a administraţiei publice; administraţiei publice
Planul:
● să determine corelaţia dintre diferite metode 1. Noţiunea metodelor administraţiei publice.
ale administraţiei publice; 2. Metode directe şi indirecte ale administraţiei
● să aprecieze rolul constrângerii administrative publice.
în cadrul constrângerii statale. 3. Constrângerea administrativă: noţiune şi
categorii.

Termeni-cheie: metodă a administrației


publice, metode indirecte,
constrângere administrativă

11. ● să definească răspunderea juridică în dreptul Tema: Caracteristica generală a


administrativ şi a procedurii administrative; răspunderii în dreptul
administrativ
● să determine formele de răspundere în dreptul Planul:
administrativ; 1. Definiţia şi trăsăturile răspunderii în drept
● să aprecieze specificul răspunderii juridice în administrativ. Aspecte doctrinale și de
dreptul administrativ și corelația cu alte forme reglementare.
de răspundere. 2. Formele răspunderii în drept administrativ:
2.1. Răspunderea disciplinară.
2.2. Răspundere materială și patrimonială
(civilă).
2.3. Răspundere contravențională.

Termeni-cheie: răspundere juridică în


dreptul administrativ, forme (tipuri)
de răspundere.

12. ● să definească principalele principii şi forme Tema: Asigurarea legalităţii şi disciplinei


ale controlului (supravegherii) în domeniul în domeniul administraţiei publice
administraţiei publice; Planul:
1. Noțiunea și însemnătatea legalității și
● să determine modalităţile de asigurare a disciplinei în domeniul administrației publice.
legalităţii şi disciplinei în domeniul 2. Noţiunea şi principiile controlului
administraţiei publice; (supravegherii) în domeniul administraţiei
● să aprecieze corelaţia dintre diferite publice.
modalităţi de asigurare a legalităţii şi 3. Controlul extern în domeniul administraţiei
publice.
11
4. Controlul administrativ în domeniul
disciplinei în domeniul administraţiei publice.
administraţiei publice.
5. Controlul judecătoresc în domeniul
administraţiei publice: caracteristică generală.

Termeni-cheie: control extern, control


administrativ, supraveghere.

13. ● să definească conceptul de contencios Tema: Contenciosul administrativ


administrativ ca formă importantă de Planul:
asigurare a legalităţii şi disciplinei în 1. Noţiunea de contencios administrativ.
domeniul administraţiei publice; 2. Subiecții și obiectul acţiunii în contenciosul
administrativ.
● să identifice elementele principale ale 3. Competenţa jurisdicţională în contenciosul
procedurii în contenciosul administrativ; administrativ.
● să aprecieze specificul procedurii în 4. Procedura în contenciosul administrativ:
contenciosul administrativ. 4.1. Procedura în prima instanță.
4.2. Procedura de apel.
4.3. Procedura de recurs.
5. Executarea hotărârilor judecătorești și a
tranzacțiilor judiciare de împăcare.

Termeni-cheie: contencios administrativ,


părți, obiect al acțiunii, competență
jurisdicțională, procedură de
contencios administrativ.

VI. LUCRUL INDIVIDUAL

Strategii de realizare Produsul Criterii de evaluare Termen de


Sarcini final realizare
▪ Studiu bibliografic; ▪ Surse relevante pentru Pe
▪ Analiza, reflecţii disciplină parcursul
critice; ▪ Publicaţii recente semestrului
▪ Organizarea Referat ▪ Conţinutul să corespundă
rigorilor: ştiinţifice;
dezbaterilor ştiinţifice
lingvistice; etice;
pe marginea de tehnoredactare
problemelor actuale în ▪ Caracter analitic
Elaborarea
materia dreptului ▪ Integrarea cunoştinţelor
unui referat
administrativ; anterioare
la tematica
▪ Proiectarea schemelor ▪ Volum (5-10 pagini)
propusă
de analiză comparativă
din care ar rezulta
propunerile de lege
ferenda;
▪ Selectarea unei
instituții sau act care
va constitui obiectul
de studiu;

12
▪ Analiza cercetărilor
din domeniu și a
practicii judiciare;
▪ Determinarea
problemelor de ordin
practic și a cauzelor
respectivelor.
▪ Aprecierea acțiunilor
instituțiilor de drept în
soluționarea crizelor
decizionale la nivel
local și central;

● Actualitatea şi importanţa
Elaborarea studiului
●   Identificarea surselor
Proiectului ● Profunzimea studiului
bibliografice
de cercetare Proiect de ● Diversitatea surselor
● Studierea cadrului
(individual cercetare ● Analiza critică a
legal, a opiniilor şi
sau în grup rezultatelor prezentate
concepţiilor doctrinare
de 4-5 ● Coerenţa concluziilor
● Elaborarea propriu-
persoane)  ● Identificarea posibilităţilor
zisă a lucrării
de aplicare a rezultatelor
● Formularea
● Nivelul academic de
rezultatelor şi
prezentare
concluziilor proprii
● Prezentarea publică a
rezultatelor obţinute
(Power Point etc.)

● Studiu bibliografic și
● Conținutul să corespundă
normativ
Elaborarea rigorilor
● Analiza, reflecții Studiu de
unui studiu − științifice
critice caz
de caz − lingvistice
● Analiza cazului practic
− etice
examinat
− de tehnoredactare
● Organizarea diferitor
● Caracter analitic
sondaje
● Elaborarea
concluziilor și
recomandărilor

VII. TEMATICA ORIENTATIVĂ A LUCRULUI INDIVIDUAL

1. Noțiunea și însemnătatea fenomenului administrativ în cadrul societății și al statului.


2. Noţiunea administraţiei publice și trăsăturile caracteristice.

13
3. Noţiunea principiilor dreptului administrativ/administrației publice şi categoriile lor.
4. Dreptul administrativ ca ramură de drept. Evoluţia, noţiunea, obiectul şi metoda de
reglementare.
5. Corelaţia dreptului administrativ cu alte ramuri de drept.
6. Normele de drept administrativ.
7. Raporturile juridice administrative.
8. Noţiunea şi sistemul subiecţilor dreptului administrativ.
9. Izvoarele dreptului administrativ.
10. Știința dreptului administrativ și importanța pentru dreptul administrativ ca ramură.
11. Conceptul de autoritate (organ) a administraţiei publice.
12. Caracteristica autorităților administrative autonome și locul lor în sistemul
administrației publice.
13. Guvernul Republicii Moldova ca subiect al dreptului administrativ.
14. Locul şi rolul Guvernului Republicii Moldova în sistemul administraţiei publice şi
puterii executive.
15. Organele centrale de specialitate ale administraţiei publice ca subiecte ale dreptului
administrativ.
16. Autorităţile administraţiei publice locale ca subiecte ale dreptului administrativ.
17. Controlul administrativ al activităţii autorităţilor administraţiei publice locale.
18. Funcţia publică şi funcţia de demnitate publică. Noțiune, clasificare și cerințe.
19. Reglementarea funcţiei publice şi a statutului funcţionarului public.
20. Reglementarea funcţiei de demnitate publică şi a statutului demnitarului public.
21. Stimularea şi răspunderea juridică a demnitarilor şi a funcţionarilor publici.
22. Noţiunea şi categoriile formelor de realizare a administraţiei publice.
23. Actul administrativ – principala formă juridică de realizare a administraţiei publice.
24. Regimul juridic și cerințele față de actele administrative normative.
25. Regimul juridic și cerințele față de actele administrative individuale.
26. Criterii de valabilitate și nevalabilitate a actelor administrative.
27. Modalități de încetare temporară sau permanentă a efectelor actelor administrative.
28. Noţiunea şi trăsăturile contractului administrativ. Clasificarea contractelor
administrative.
29. Regimul juridic al contractelor administrative. Caracteristică generală.
30. Unele categorii de contracte administrative.
31. Noțiunea și principiile procedurii administrative.
32. Subiecții (participanții) la procedura administrativă.
14
33. Importanța competenței și termenilor în procedura administrativă.
34. Etapele procedurii administrative
35. Metodele administraţiei publice. Noţiune şi categorii.
36. Constrângerea administrativă – formă a constrângerii statale. Noţiune şi categorii.
37. Răspunderea juridică în dreptul administrativ. Caracteristică generală.
38. Formele răspunderii în drept administrativ.
39. Noţiunea şi sistemul mijloacelor de asigurare a legalităţii şi disciplinei în domeniul
administraţiei publice.
40. Principiile controlului (supravegherii) în domeniul administrației publice.
41. Controlul extern în domeniul administrației publice.
42. Controlul administrativ.
43. Controlul judecătoresc în domeniul administraţiei publice. Caracteristică generală.
44. Noțiunea de contencios administrativ și trăsăturile caracteristice.
45. Subiecții și obiectul acțiunii în contenciosul administrativ.
46. Competenţa jurisdicţională în contenciosul administrativ.
47. Procedura în contenciosul administrativ. Caracteristică generală.
48. Procedura de contencios administrativ în prima instanță.
49. Procedura de contencios administrativ în apel.
50. Procedura de contencios administrativ în recurs.
51. Executarea hotărârilor judecătorești și a tranzacțiilor judiciare de împăcare în
contenciosul administrativ.
52. Administraţia publică în anumite domenii ale vieţii sociale (în domeniul economiei
naționale, social-cultural, administrativ-politic, relații externe și altele de specificat
individual).

VIII. SUGESTII METODOLOGICE DE PREDARE-ÎNVĂŢARE-EVALUARE

● Formele de organizare a instruirii.


- Contact direct (prelegeri şi seminare).
Prelegerile permit expunerea şi explicarea conceptelor fundamentale şi operaţionale ale
dreptului administrativ, incluse în curricula disciplinei.
Seminarele valorifică metodele activ-participative, în vederea sporirii potenţialului
intelectual al studenţilor prin angajarea unui efort personal pe parcursul instruirii şi pregătirii lor pentru
o activitate profesională activă şi responsabilă.
- Lucrul individual.

● Strategii/tehnologii didactice aplicate (specifice disciplinei).


În cadrul disciplinei Drept administrativ strategiile didactice sunt orientate spre învăţarea
activă a studentului. Aceasta sunt:
15
1) strategii inductive, ale căror demers didactic este de la particular la general;
2) strategii deductive (invers faţă de cele inductive): general – particular, legi sau principii
– concretizarea lor în exemple;
3) strategii analogice: predarea şi învăţarea se desfăşoară cu ajutorul modelelor;
4) strategii mixte: inductiv-deductive şi deductiv-inductive;
5) strategii algoritmice: explicativ-demonstrative, intuitive, expozitive, imitative,
programate şi algoritmice propriu-zise;
6) strategii euristice: de elaborare a cunoştinţelor prin efort propriu de gândire, folosind
problematizarea, descoperirea, modelarea, formularea de ipoteze, dialogul euristic, experimentul de
investigare, asaltul de idei, având ca efect stimularea creativităţii.
Strategiile didactice sunt realizate cu ajutorul metodelor de predare şi învăţare.
Principalele metode folosite în cadrul disciplinei Drept administrativ sunt: învăţământul bazat pe
probleme, analiza, dezbaterea, studiul de caz.
● Învăţământul bazat pe probleme presupune:
- studenţii soluţionează probleme complexe, provocatoare, care sunt bazate pe cazuri
reale;
- studenţii lucrează, de regulă, în grupe mici pentru elaborarea proiectelor de cercetare;
- proiectele sunt efectuate în formă scrisă, însă susţinerea rezultatelor proiectelor se face
de toţi membrii echipei sub formă de prezentare;
- studenţii colectează şi analizează informaţia în mod independent, dar cu ghidare din
partea profesorului şi al evaluatorului extern (potenţialului angajator);
- echipele/grupurile de studenţi beneficiază de îndrumarea continuă a profesorului;
- fiecare echipă are un lider.
Avantajele învăţării bazate pe probleme:
- Explorarea şi aplicarea cunoştinţelor obţinute;
- Dezvoltarea abilităţilor de lucru în echipe;
- Îmbunătăţirea competenţelor de comunicare;
- Cultivarea abilităţilor de perfectare a documentelor juridice;
- Formarea abilităţilor de formulare a poziţiilor sale cu dovezi şi argumente raţionale;
- Sporirea flexibilităţii în procesarea informaţiei şi îndeplinirea obligaţiilor;
- Exersarea abilităţilor necesare pentru activitatea profesională.

● Strategii de evaluare a rezultatelor academice, inclusiv modalitates de calcul a


notei finale.
Nota finală la disciplină însumează rezultatul evaluării semestriale (activitatea în cadrul
lecţiilor teoretice, lecţiilor practice, rezultatul lucrului individual) şi a notei obţinute la examen.
Rezultatul evaluării semestriale constituie 60 % din nota finală, iar nota de la examen - 40%, iar la
frecvenţa redusă proporţia este 50%X50%.
Evaluarea semestrială include 4 note:
Nota 1. Testarea 1.
Nota 2. Testarea 2.
Nota 3. Evaluarea curentă (forma scrisă şi verbală).
Nota 4. Lucrul individual.
Fiecare notă va constitui 25% din nota semestrială. Pentru a fi admis la examen, este necesar
ca fiecare din cele 4 note menţionate să fie pozitivă.
Evaluarea lucrului individual (proiect) va fi efectuată de evaluatorul intern (profesorul-
titular de curs) şi, după caz, evaluatorul extern (potenţialul angajator).

16
În cazul în care proiectul va fi realizat în grup, fiecare membru a echipei de studenţi va fi
evaluat individual, în funcţie de efortul depus la elaborarea proiectului.

BIBLIOGRAFIE RECOMANDATĂ

a) Literatură normativă1:

1. Constituţia Republicii Moldova,(adoptată la 29 iulie 1994 şi în vigoare de la 27 august 1994).

2. Codul administrativ al Republicii Moldova, nr. 116 din 19 iulie 2018 (Monitorul Oficial al Republicii
Moldova din 17 august 2018, nr. 309-320, art. 466).

3. Codul contravenţional al Republicii Moldova nr. 218-XVI din 24 octombrie 2008 (republicat în Monitorul
Oficial al Republicii Moldova (in continuare Mon. Of. al RM) din 17 martie 2017, nr. 78-84, art. 100).

4. Codul penal al Republicii Moldova nr. 985-XVdin 18 aprilie 2002 (republicat în Mon. Of. al RM din 14
aprilie 2009, nr. 72-74, art. 195).

5. Codul de procedură penală al Republicii Moldova nr.122-XV din 14 martie 2003 (republicat în Mon. Of. al
RM din 5 noiembrie 2013, nr. 248-251, art. 699).

6. Codul civil al Republicii Moldova nr.1107-XV din 6 iunie 2002 (Mon. Of. al RM din 22 iunie 2002, nr. 82-
86, art. 661).

7. Codul de procedură civilă al Republicii Moldova nr.225-XVdin 30 mai 2003 (republicat în Mon. Of. al RM
din 3 august 2018, nr. 285-294, art. 436).

8. Codul muncii al Republicii Moldova nr.154-XVdin 28 martie 2003 (Mon. Of. al RM din 29 iulie 2003, nr.
159-162, art. 648).

9. Codul de executare al Republicii Moldova nr. 443 – XV din 24 decembrie 2004 (republicat în Mon. Of. al
RM din 5 noiembrie 2010, nr. 214-220, art. 704).

10. Codul electoral adoptat prin Legea nr.1381 - XIII din 21 noiembrie 1997 (Mon. Of. al RM din 8 decembrie
1997, nr. 81, art. 667; republicat în Mon. Of. al RM din 20 iulie 2017, nr.253-264, art. 422) 2).

11. Legea nr. 1111-XIII din 11 martie 1997 privind asigurarea activităţii Preşedintelui Republicii Moldova
(Mon. Of. al RM din 13 martie 1997, nr. 16-17, art. 180).

12. Lege nr.136 din 7 iulie 2017 cu privire la Guvern (Mon. Of. al RM din 19 iulie 2017, nr. 252, art. 412).

13. Legea nr. 98 din 4 mai 2012 privind administraţia publică centrală de specialitate (Mon. Of. al RM din 3
august 2012, nr. 160-164, art. 537).

14. Lege nr.764-XV din 27 decembrie 2001 privind organizarea administrativ-teritorială a Republicii Moldova
(Mon. Of. al RM din 29 ianuarie 2002, nr. 16, art. 53).

15. Lege nr. 68 din 5 aprilie 2012 pentru aprobarea Strategiei naţionale de descentralizare şi a Planului de
acţiuni privind implementarea Strategiei naţionale de descentralizare pentru anii 2012–2018 (Mon. Of. al
RM din 13 iulie 2012, nr. 143-148, art. 465) // caducă, pentru analiză comparativă.

1Actele normative pot fi găsite pe: http://lex.justice.md/; http://www.legis.md/


2 Pe parcurs unele acte normative sunt republicate repetat.
17
16. Lege nr. 435-XVI din 28 decembrie 2006 privind descentralizarea administrativă (Mon. Of. al RM din 2
martie 2007, nr. 29-31, art. 91).

17. Lege nr.436-XVI din 28 decembrie 2006 privind administraţia publică locală (Mon. Of. al RM din 9 martie
2007, nr. 32-35, art.116).

18. Lege nr.344-XIII din 23 decembrie 1994 privind statutul juridic special al Găgăuziei (Gagauz-Yeri) (Mon.
Of. al RM din 14 ianuarie 1995, nr. 3-4, art. 51).

19. Lege nr.136 din 17 iunie 2016 privind statutul municipiului Chişinău (Mon. Of. al RM din 16 septembrie
2016, nr. 306-313, art. 645).

20. Lege nr.768-XIV din 2 februarie 2000 privind statutul alesului local (Mon. Of. al RM din 24 martie 2000,
nr. 34, art. 231).

21. Lege nr. 438-XVI din 28 decembrie 2006 privind dezvoltarea regională în Republica Moldova (Mon. Of. al
RM din 16 februarie 2007, nr. 21-24, art. 68).

22. Lege nr.741-XIII din 20 februarie 1996 despre Regulamentul cu privire la modul de soluţionare a
chestiunilor organizării administrativ-teritoriale a Republicii Moldova (Mon. Of. al RM din 4 aprilie 1996,
nr. 20-21, art. 216).

23. Legea nr.158-XVI din 4 iulie 2008 cu privire la funcţia publică şi statutul funcţionarului public (Mon. Of.
al RM din 23 decembrie 2008, nr. 230-232, art. 840).

24. Legea nr. 155 din 21 iulie 2011 pentru aprobarea Clasificatorului unic al funcţiilor publice (Mon. Of. al
RM din 4 octombrie 2011, nr. 164-165, art. 480).

25. Legea cu privire la statutul persoanelor cu funcţii de demnitate publică, nr. 199 din 16 iulie 2010 (Mon. Of.
al RM din 5 octombrie 2010, nr. 194-196, art. 637).

26. Legea cu privire la statutul personalului din cabinetul persoanelor cu funcţii de demnitate publică, nr. 80
din 7 mai 2010 (Mon. Of. al RM din 09 iulie 2010, nr. 117-118, art. 357).

27. Codul de conduită a funcţionarului public nr. 25-XVI din 22 februarie 2008 (Mon. Of. al RM din 11 aprilie
2008, nr. 74-75, art. 243).

28. Legea integrităţii, nr. 82 din 25 mai 2017 (Mon. Of. al RM din 7 iulie 2017, nr. 229-243, art. 360).

29. Legea nr. 271-XVI din 18 decembrie 2008 privind verificarea titularilor şi a candidaţilor la funcţii publice
(Mon. Of. al RM din 24 februarie 2009, nr. 41-44, art. 118).

30. Legea nr. 269 din 12 decembrie 2008 privind aplicarea testării la detectorul componentului simulat
(poligraf) (Mon. Of. al RM din 20 martie 2009, nr. 57-58, art. 161).

31. Lege nr.133 din 17 iunie 2016 privind declararea averii şi intereselor personale (Mon. Of. al RM din 30
iulie 2016, nr. 245-246, art. 513).

32. Legea nr. 325 din 23 decembrie 2013 privind evaluarea integrităţii instituţionale (Mon. Of. al RM din 26
august 2016, nr. 277-287, art. 586).

33. Legea nr. 132 din 17 iunie 2016 cu privire la Autoritatea Naţională de Integritate (Mon. Of. al RM din 30
iulie 2016, nr. 245-246, art. 511).

34. Legea cetăţeniei Republicii Moldova, nr.1024-XIV din 2 iunie 2000 (Mon. Of. al RM din 10 august 2000,
nr. 98-101, art. 709).

18
35. Lege nr. 270-XVI din 18 decembrie 2008 privind azilul în Republica Moldova (Mon. Of. al RM din 13
martie 2003, nr. 53-54, art. 145).

36. Lege nr. 200 din 16 iulie 2010 privind regimul străinilor în Republica Moldova (Mon. Of. al RM din 24
septembrie 2010, nr. 179-181, art. 610).

37. Legea nr. 86 din 11 iunie 2020 cu privire la organizațiile necomerciale (Mon. Of. al RM din 27 iulie 2020,
nr. 193, art. 370).

38. Lege privind întrunirile nr. 26-XVI din 22 februarie 2008 (Mon. Of. al RM din 22 aprilie 2008, nr. 80, art.
261).

39. Lege cu privire la libertatea de exprimare nr. 64 din 23 aprilie 2010 (Mon. Of. al RM din 9 iulie 2010,
nr. 117-118, art. 355).

40. Legea nr. 133 din 8 iulie 2011 privind protecţia datelor cu caracter personal (Mon. Of. al RM din 14
octombrie 2011, nr. 170-175, art. 492).

41. Legea cu privire la actele normative, nr. 100 din 22 decembrie 2017 (Mon. Of. al RM din 12 ianuarie
2018, nr. 7-17, art. 34).

42. Legea nr.239-XVI din 13 noiembrie 2008 privind transparenţa în procesul decizional (Mon. Of. al RM din
5 decembrie 2008, nr. 215-217, art. 798).

43. Legea nr.173-XIII din 6 iulie 1994 privind modul de publicare şi intrare în vigoare a actelor oficiale (Mon.
Of. al RM din 12 august 1994, nr. 1).

44. Legea nr. 92-XV din 1 aprilie 2004 privind procedura publicării şi republicării actelor normative şi a
rectificărilor operate în ele (Mon. Of. al RM din 23 aprilie 2004, nr. 64-66, art. 352).

45. Lege nr.320 din 27 decembrie 2012 cu privire la activitatea Poliţiei şi statutul poliţistului (Mon. Of. al RM
din 1 martie 2013, nr. 42-47, art. 145).

46. Lege nr. 283 din 28 decembrie 2011 cu privire la Poliţia de Frontieră (Mon. Of. al RM din 20 aprilie 2012,
nr. 76-80, art. 245 - Data intrării in vigoare : 01.07.2012).

47. Lege nr.218 din 19 octombrie 2012 privind modul de aplicare a forţei fizice, a mijloacelor speciale şi a
armelor de foc (Mon. Of. al RM din 14 decembrie 2012, nr. 254-262, art. 836).

48. Lege nr.1384-XV din 11 octombrie 2002 cu privire la rechiziţiile de bunuri şi prestările de servicii în
interes public (Mon. Of. al RM din 27 decembrie 2002, nr. 178-181, art. 1352).

49. Legea nr.235-XVI din 20 iulie 2006 cu privire la principiile de bază de reglementare a activităţii de
întreprinzător (Mon. Of. al RM din 11 august 2006, nr. 126-130, art. 627).

50. Legea nr. 131 din 8 iunie 2012 privind controlul de stat asupra activităţii de întreprinzător (Mon. Of. al RM
din 31 august 2012, nr. 181-184, art. 595).

51. Lege nr.190-XIII din 19 iulie 1994 cu privire la petiţionare (Mon. Of. al RM din 8 septembrie 1994, nr. 4,
art. 47; republicată în Mon. Of. al RM din 24 ianuarie 2003, nr. 6-8, art. 23).

52. Legea privind organizarea şi funcţionarea Curţii de Conturi a Republicii Moldova, nr. 260 din 7 decembrie
2017 (Mon. Of. al RM din 5 ianuarie 2018, nr. 1-6, art. 18).

19
53. Lege nr.52 din 3 aprilie 2014 cu privire la Avocatul Poporului (Ombudsmanul) (Mon. Of. al RM din 9
mai2014, nr. 110-114, art. 278).

54. Legea nr. 229 din 23 septembrie 2010 privind controlul financiar public intern (Mon. Of. al RM din 26
noiembrie 2010, nr. 231-234, art. 730).

55. Legea privind organizarea judecătorească, nr. 514-XIII din 6 iulie 1995 (Mon. Of. al RM din 19 octombrie
1995, nr. 58, art. 641, republicată în Mon. Of. al RM din 22 ianuarie 2013, nr. 15-17, art. 62).

56. Lege nr.3 din 25 februarie 2016 cu privire la Procuratură (Mon. Of. al RM din 25 martie 2016, nr. 69-77,
art. 113).

57. Legea contenciosului administrativ nr.793-XIV din 10 februarie 2000 (Mon. Of. al RM din 18 mai 2000,
nr. 57-58, art. 375) – abrogată, pentru analiză comparativă.

58. Legea privind modul de reparare a prejudiciului cauzat prin acţiunile ilicite ale organelor de urmărire
penală, ale procuraturii şi ale instanţelor judecătoreşti, nr. 1545 - XIII din 25 februarie 1998 (Mon. Of. al
RM din 4 iunie 1998, nr. 50-51, art. 359).

Decrete ale Preşedintelui Republicii Moldova:

59. Decretul Preşedintelui Republicii Moldova nr. 30 din 11 februarie 2021 „Privind structura Aparatului
Preşedintelui Republicii Moldova” (Mon. Of. al RM din 19 februarie 2021, nr. 51-56, art. 27).

60. Decretul Preşedintelui Republicii Moldova nr. 1090 din 4 februarie 2019 „Privind aprobarea
Regulamentului Aparatului Preşedintelui Republicii Moldova” (Mon. Of. al RM din 29 martie 2019, nr.
111-118, art. 181).

Hotărâri ale Guvernului:

61. Hotărârea Guvernului Republicii Moldova nr. 911 din 25 iulie 2016 „ Pentru aprobarea Strategiei
privind reforma administraţiei publice pentru anii 2016-2020” (Mon. Of. al RM din 12 august 2016,
nr. 256-264, art. 1033) // caducă, pentru analiză comparativă.

62. Hotărârea Guvernului Republicii Moldova nr. 610 din 3 iulie 2018 „Pentru aprobarea Regulamentului
Guvernului” (Mon. Of. al RM din 4 iulie 2018, nr. 245, art. 664).

63. Hotărârea Guvernului Republicii Moldova nr. 657 din 6 noiembrie 2009 “Pentru aprobarea Regulamentului
privind organizarea şi funcţionarea, structurii şi efectivului – limită ale Cancelariei de Stat” (Mon. Of. al
RM din 10 noiembrie 2009, nr. 162, art. 794).

64. Hotărârea Guvernului Republicii Moldova nr. 790 din 10 octombrie 2017 „Cu privire la Corpul de Control
al Prim-ministrului” (Mon. Of. al RM din 13 octombrie 2017, nr. 360-363, art. 896).

65. Hotărârea Guvernului Republicii Moldova nr. 845 din 18 decembrie 2009 “Cu privire la oficiile teritoriale
ale Cancelariei de Stat” (Mon. Of. al RM din 22 decembrie 2009, nr. 189-190, art. 923).

66. Hotărârea Guvernului Republicii Moldova nr. 266 din 9 martie 2016 „Cu privire la lista serviciilor publice
desconcentrate administrate în mod direct/din subordinea ministerelor şi altor autorităţi administrative
centrale” (Mon. Of. al RM din 18 martie 2016, nr. 59-67, art. 302).

67. Hotărârea Guvernului Republicii Moldova nr. 1001 din 26 decembrie 2011 “Privind punerea în aplicare a
unor acte legislative” (Mon. Of. al RM din 30 decembrie 2011, nr. 238-242, art. 1100).

68. Hotărârea Guvernului Republicii Moldova nr. 201 din 11 martie 2009 “Privind punerea în aplicare a
prevederilor Legii nr. 158-XVI din 4 iulie 2008 cu privire la funcţia publică şi statutul funcţionarului public

20
(Regulamentul cu privire la ocuparea funcţiei publice vacante prin concurs. Regulament cu privire la
perioada de probă pentru funcţionarul public debutant, etc.)” (Mon. Of. al RM din 17 martie 2009, nr. 55-
56, art. 249).

69. Hotărârea Guvernului Republicii Moldova nr. 116 din 26 februarie 2020 „Privind regimul juridic al
cadourilor” (Mon. Of. al RM din 06 martie 2020, nr. 70-74, art. 194).

70. Hotărârea Guvernului Republicii Moldova nr. 967 din 9 august 2016 “Cu privire la mecanismul de
consultare publică cu societatea civilă în procesul decizional” (Mon. Of. al RM din 19 august 2016, nr.
265-276, art. 1050).

71. Hotărârea Guvernului Republicii Moldova nr. 386 din 17 iunie 2020 “Cu privire la planificarea, elaborarea,
aprobarea, implementarea, monitorizarea și evaluarea documentelor de politici publice” (Mon. Of. al RM
din 26 iunie 2020, nr. 153-158, art. 509).

72. Hotărârea Guvernului Republicii Moldova nr. 1104 din 28 noiembrie 1997 “Cu privire la modul de
efectuare a expertizei juridice şi înregistrării de stat a actelor normative departamentale” (Mon. Of. al RM
din 29 ianuarie 1998, nr. 6-7, art. 10).

73. Hotărârea Guvernului Republicii Moldova nr. 595 din 26 iulie 2017 „Pentru aprobarea Structurii-tip a
Regulamentului privind organizarea şi funcţionarea ministerului” (Mon. Of. al RM din 28 iulie 2017, nr.
265-273, art. 684) // Regulamentele ministerelor şi altor autorităţi administrative centrale.

Hotărâri ale Curţii Constituţionale şi Curţii Supreme de Justiţie:

74. Hotărârea Curţii Constituţionale a Republicii Moldova nr. 21 din 23 iunie 1997 cu privire la interpretarea
articolului 114 din Constituţia Republicii Moldova.

75. Hotărârea Curţii Constituţionale nr. 13 din 14 martie 2002 cu privire la controlul constituţionalităţii unor
prevederi din Legea nr. 781-XV din 28 decembrie 2001 "Pentru modificarea şi completarea Legii nr. 186-
XIV din 6 noiembrie 1998 "Privind administraţia publică locală".

76. Hotărârea Curţii Constituţionale nr. 4 din 22 aprilie 2013 “P entru controlul constituţionalităţii
Decretelor Preşedintelui Republicii Moldova nr. 534-VII din 8 martie 2013 privind demisia Guvernului,
în partea ce ţine de menţinerea în funcţie a Prim-ministrului-demis prin moţiune de cenzură (pentru
suspiciuni de corupţie) din data de 8 martie 2013 până la formarea noului Guvern, şi nr. 584-VII din 10
aprilie 2013 privind desemnarea candidatului pentru funcţia de Prim-ministru (Sesizarea nr. 10a/2013)”.

77. Hotărârea Curţii Constituţionale nr. 7 din 18 mai 2013 “Pentru controlul constituţionalităţii unor prevederi
din Legea nr.64-XII din 31 mai 1990 cu privire la Guvern în redacţia Legilor nr.107 şi nr.110 din 3 mai
2013, şi a Decretelor Preşedintelui Republicii Moldova nr.634-VII şi nr.635-VII din 16 mai 2013 şi a
Hotărârii Guvernului nr. 364 din 16 mai 2013 (Sesizarea nr. 16a/2013)”.

78. Hotărârea Curţii Constituţionale nr. 16 din 17 iunie 2015 “Pentru interpretarea articolului 101 alin. (2) şi
(3) din Constituţie (efectele demisiei Prim-ministrului) (Sesizarea nr. 26b/2015)”.

79. Hotărârea Curţii Constituţionale nr. 32 din 29 decembrie 2015 “Pentru controlul constituționalității
Decretului Președintelui Republicii Moldova nr. 1877-VII din 21 decembrie 2015 privind desemnarea
candidatului pentru funcţia de Prim-ministru (Sesizarea nr. 59a/2015)”.

80. Hotărârea Curţii Constituţionale nr. 7 din 4 martie 2016 privind controlul constituţionalităţii unor prevederi
ale Legii nr.1115-XIV din 5 iulie 2000 cu privire la modificarea şi completarea Constituţiei Republicii
Moldova (modul de alegere a Preşedintelui) (Sesizarea nr.48b/2015).

81. Hotărârea Curţii Constituţionale nr.2 din 24.01.2017 pentru interpretarea prevederilor articolului 98 alin.
(6) din Constituţia Republicii Moldova (codecizia la remanierea guvernamentală)(Sesizarea nr. 5b/2017).
21
82. Hotărârea Curţii Constituţionale nr.28 din 17.10.2017 pentru interpretarea prevederilor articolului 98 alin.
(6) în coroborare cu articolele 1, 56, 91, 135 și 140 din Constituție (neîndeplinirea obligațiilor
constituționale de către Președinte) (Sesizarea nr. 124b/2017) .

83. Avizul Curţii Constituţionale nr. 1 din 02 ianuarie 2018 “Privind constatarea circumstanţelor care justifică
interimatul funcției de Preşedinte al Republicii Moldova pentru exercitarea obligației constituționale de
numire în funcție a unor membri ai Guvernului (Sesizarea nr. 176f/2017)” .

84. Hotărârea Curţii Constituţionale nr. 23 din 06.08.2020 pentru interpretarea articolelor 89, 91 și 98 alin. (1)
din Constituție (Sesizarea 96b/2020-06-16).

85. Hotărârea Curţii Constituţionale nr. 27 din 13 noiembrie 2020 „Privind controlul constituţionalității unor
dispoziții din articolele 55 alin. (3), 56 alin. (2), 60 alin. (4) și 63 alin. (4) din Legea nr. 200 din 16 iulie
2010 privind regimul străinilor în Republica Moldova (garanțiile străinului în cazul expulzării) (sesizarea
nr. 54a/2020)”.

86. Hotărârea Plenului Curţii Supreme de Justiţie „Cu privire la practica aplicării de către instanţele de
contencios administrativ a unor prevederi ale Legii contenciosului administrativ” nr.10 din 30 octombrie
2009 (http://jurisprudenta.csj.md/search_hot_expl.php?id=179 ).

87. Opinie consultativă a Curții Supreme de Justiție, nr. 104 din 2 aprilie 2019, „Cu privire la unele chestiuni
ce ţin de intrarea în vigoare a Codului administrativ” ( www.csj.md).

Acte internaţionale:

88. Declaraţia Drepturilor Omului, adoptată la Adunarea Generală a O.N.U. la 10 decembrie 1948.

89. Convenţia Europeană a Drepturilor Omului, adoptată la 4 noiembrie 1950, şi Protocoalele adiţionale.

90. Carta Europeană pentru Autoadministrarea Locală, adoptată la Strasbourg la 15 octombrie 1985.

b) Literatură teoretică:

1. Cobăneanu S., Bobeica E., Rusu V. Drept administrativ. Note de curs. – Chişinău: CEP USM,
2012.
2. Mocanu V., Ţurcan L., Rusu V., Bobeica E. Drept administrativ. În scheme - Chişinău: CEP USM,
2013.
3. Creangă I. Curs de drept administrativ - Chişinău: Editura EPIGRAF. 2003.
4. Guţuleac V., Drept administrativ, Chişinău, F.E.-P. „Tipografia centrala”, 2013.
5. Manda C. Drept administrativ. Tratat elementar. – Bucureşti: Lumina LEX, 2007.
6. Orlov M., Belecciu Ş. Drept administrativ. –Chişinău: Elena-V.I., 2005.
7. Preda M. Drept administrativ. Partea generală. Ediţia a IV-a. – Bucureşti: Lumina LEX, 2006.
8. Preda M. Drept administrativ. Partea specială. Ediţia a IV-a. – Bucureşti: Lumina LEX, 2007.
9. Prisăcaru V. Tratat de drept administrativ român. Partea generală. Ediţia a III-a revăzută şi
adăugită. – Bucureşti: Lumina LEX, 2002.

22

S-ar putea să vă placă și