MATERIAL SUPORT PENTRU ELEVI ©D.

FILIP 1

TEMA IUBIREA – LITERATURA ȘI ALTE ARTE

ANCADA IUBIRILOR CELEBRE,

LUCIAN
STROCHI

 Câteva teorii despre iubire.

Exerciții
Ciorchinele pornind de la cuvintele temă: iubire - definiţie, culori, muzică, obiecte, sentimente, opere literare.
- Azi vom încerca să înţelegem iubirea raportându-ne la cuvântul sentiment, la cunoştinţele anterioare
din lit.rom şi universală.

Grila iubirii
1.Care 3 flori dintre cele mai jos, vi se pare că se potriveşte iubirii?
a.bujorul b.busuiocul c.crinul d.trandafirul e. narcisa f.lăcrimioara g.liliacul
2. Care dintre animalele de mai jos credeţi că se asociază iubirii?
a. tigrul b. Leul c. pisica e. căprioara f. privighetoarea g.rândunica
3. Care dintre culorile de mai jos....
a. albul b. roşul c. galbenul d. poertocaliul e. verdele f. violetul

Fixare conținut.

A. Patru ipostaze clasice ale termenului. Limba greaca poseda 4 cuvinte refertitoare la iubire: eros,
phillia, sorge, agape
1. EROS: există o dublă ipostaziere a lui Eros, avem 2 Eros:
a)Eros – Eros ceresc, zeul iubirii, fiul lui Zeus şi al Afroditei, apare ca un copil frumos înaripat
- în mitologia greacă, zeul iubirii (Cupidon sau Amor în mitologia romană). Era fiul
lui Hermes (Ares sau Zeus) și al Afroditei (Venus), și frate cu Anteros. Sub înfățișarea unui copil
frumos, uneori înaripat, se ascundea un zeu temut. Cu săgețile lui care nu greșeau niciodată ținta, Eros
semăna chinurile mistuitoare ale dragostei atât printre zei, cât și în rândul muritorilor. Însăși Afrodita se

1
 MATERIAL SUPORT PENTRU ELEVI ©D. FILIP 2

ferea de fiul ei cel capricios și necruțător. Figura zeului Eros apare în numeroase episoade legate
de Heracles, Apollo, Zeus etc. Cel mai cunoscut în constituie însă dragostea dintre Eros și Psyche.
- E cel care a participat la crearea Universului, exista anterior existenţei lumii, stăpâneşte munţii
- E cel care ţine de judecată, de alegere. El e cel care îi îndeamnă pe oameni să-şi caute jumătatea
după ce i-a tăiat zeus.
b) Eros – Eros obştesc, zeul iubirii sexuale, chinuitoare, pasiunii puternice, apare ca cel mai frumos dintre zeii
nemuritori
- A apărut din Haos şi stăpâneşte mintea şi trupul oamenilor
- este erosul oamenilor de rînd, care nu alege și nu iubește sufletul, ci trupul, și căruia nu-i pasă dacă
ceea ce face este bine sau rău
- e cel care ţine de pasiune

2. PHILLIA: a fost asociată în general cu prietenia, cu afecțiunea.

- Philia este iubirea spontană, naturală, un sentiment bazat pe intimitatea lăuntrică a celor ce se iubesc.
Este o legătură puternică, o iubire liniștită, netulburată de pasiunea lui eros și plină de virtuți. Ea
înseamnă loialitate față de prieteni, virtute, egalitate și bucuria de a face ceva împreună. Φίλος este
prietenul, de care suntem legați prin dragoste reciprocă, în preajma lui suntem mereu bine-dispuși,
pentru că în lipsa acestei bune dispoziții, Φίλος încetează să fie pentru noi ceea ce este. Φιλεῖν, verbul
corespunzător, înseamnă „a iubi”, dar și „a săruta”, ca expresie a intimității celor ce se iubesc.
- Aristotel dedică o carte întreagă prieteniei (φιλία) în Etica Nicomahică. El o definește ca acea relație
între oamenii care se știu că au bune intenții și își doresc binele unul celuilalt. Prietenia înseamnă să
faci bine, să faci acest lucru fără să ți se ceară, și să nu ceri laude pentru ceea ce ai făcut, mai
spune Aristotel în Retorica.
- Există trei tipuri de prietenie, după cum vom vedea în continuare.
 Cei care se iubesc (se împrietenesc) pentru că sunt de folos unul altuia nu pot sta mult timp împreună,
pentru că ei (se) iubesc pentru binele lor înșiși, nu pentru cei pe care îi iubesc. Prietenia lor se va destrăma
repede, pentru că nevoile se schimbă, și fiecare va căuta pe altcineva care să-i fie de folos.
 La fel se întîmplă cu cei care se împrietenesc din plăcere, deoarece plăcerile sunt și ele schimbătoare.
Oamenii se îndrăgostesc repede, dar la fel de repede își pierd interesul. Însă această relație poate deveni o
prietenie adevărată, deoarece oamenii care se iubesc astfel vor să-și petreacă viața împreună.
 Prietenia perfectă este aceea între oamenii buni și virtuoși, care doresc binele celuilalt prin natura lor, ca
oameni buni. Astfel ei sunt folositori unul altuia și plăcuți, pentru că sunt asemenea. Dar asemenea prietenii
sunt rare, pentru că este nevoie de timp pentru ca oamenii să se cunoască și să își ofere încredere unul
altuia. Aceasta este singura care poate fi numită prietenie, deși cei care sunt legați prin utilitate sau prin
plăcere se numesc și ei între ei prieteni. Aceștia din urmă pot fi orice fel de oameni, chiar și oameni răi, însă
nu și prietenii adevărați, care nu pot fi altfel decît buni.
3. SORGE: (στοργή) înseamnă atașament, afecțiune, în limba greacă modernă.
- Este un sentiment natural, ca acela dintre părinți și copii. Folosit foarte rar în scrierile antice, cuvîntul va
fi folosit în mod exclusiv cu referire la relațiile dintre membrii familiei. Este cel mai natural, mai
emoțional și mai larg răspîndit fel de a iubi dintre toate: este natural pentru că este prezent fără vreo
constrîngere; este emoțional pentru că este rezultatul căldurii, atașamentului dat de familiaritate; și este
cel mai larg răspîndit pentru ca dintre toate, el ține cont cel mai puțin de acele caracteristici care fac pe
cineva demn de iubire, și este, așadar, capabil să treacă peste orice element discriminator.
- Această iubire ține de legătura organică, de stirpe, pe care nici răul nu o poate desface. Este dragostea
tandră, calmă și sigură dintre copii și părinți, dintre soț și soție, este iubirea cetățeanului pentru patria
sa. Prin urmare, στοργή este singurul tip de iubire care nu este neapărat personal.
4. AGAPE: Spre deosebire de pasiunea lui ἔρως, de tandrețea lui φιλία, sau de atașamentul din
στοργή, agape (ἀγάπη) este acea dragoste rațională, care ține în primul rînd de caracteristicile celui iubit. Ea
nu este nici pasională, nici tandră, și nu provine din înclinații directe către cineva, ci din convingeri.

2
 MATERIAL SUPORT PENTRU ELEVI ©D. FILIP 3

- Ἀγαπάω (ἀγαπᾶν) se apropie foarte mult de „a stima”, „a aprecia” și ține de o dirijare selectivă a
voinței. Etimologic, se pare că se înrudește cu ἄγαμαι, „a admira”, cu ἄγη, „mirare”, ἀγάλλω, „a slăvi”,
γαίω, „a se mîndri”, „a se bucura”, γάνιμαι, „ a se bucura”, și cu gau, gaudium, gaudere din limba latină.
Această înrudire ar însemna că ἀγαπάω ar avea sensul de „a avea propria bucurie în ceva”.
- Spre deosebire de celelalte feluri de iubire, agape înseamnă a iubi pe cineva pentru un anumit motiv,
este alegere, este preferința pentru un lucru sau altul în virtutea unor caracteristici ale acelui lucru, la fel
cum termenul înrudit, ἄγαμαι, înseamnă a admira pe cineva pentru ceva anume.
- Termenul este folosit de asemenea pentru a desemna iubirea în sens general; grecii își mărturisesc
iubirea folosind σ'αγαπώ, care are același sens și aceeași utilizare cu românescul „te iubesc”.

B. Zeii semnifică diferite tipuri de iubire:

- în mitologia greacă: Eros
- în mitologia romană: Cupidon
- în mitologia română: Dragobetele
- în mitologia vedică: Kama
- în mitologia nordică: Freyr:

C. Iubirea în mitologie:
a) Mitul androginului la Platon:
Androgin este un termen care provine din cuvintele grecești άνδρας (andras, adică om)
și γυνή (gyné, adică femeie) și se referă la un amestec de caracteristici feminine și masculine, adică un
hermafrodit.ANDROGÍN ~ă (~i, ~e) și substantival (despre ființe sau plante) Care are caractere specifice
ambelor sexe; hermafrodit; bisexual. /<fr. Androgyne.(Dictionarul Explicativ al Limbii Române). Androginul a fost
văzut de-a lungul timpului în mai multe feluri. Uneori era o ființă cu două părți, sau poate o zeitate. Alteori
androginul era o idee ce reprezenta armonia sufletului înaintea încarnării sau a nașterii și organismul asexual
după moartea fizică.
În Banchetul, Platon prezintă o explicație iubirii și formării acesteia. Aici cititorul află ”mitul
androginului”, povestit de un personaj al lui Platon. După această legendă, la început trăiau pe pământ
ființe androgine. Arătau ca doi oameni lipiți spate în spate: două femei, doi bărbați sau un bărbat și o femeie.
Aceștia dețineau o putere foarte mare, puteau face aproape tot ce gândeau.
Zeii se tem de puterea aproape infinită a androginilor și, pentru a nu mai reprezenta o posibilă amenințare, îi
despart. Separați însă, părțile nu mai fac nimic. Pe pământ domnește o letargie completă. Tot mai mulți mor de
tristețe și dor.
Zeii, văzând că rămân fără supuși, caută o modalitate de a le da noilor oameni un motiv pentru a trăi. Astfel
este creat Eros, cu scopul de a semăna iubire în lume. În acest fel oamenii iși petreceau viața căutându-și
jumătatea. Cei norocoși care se găseau se contopeau formând ființa de odinioară.

Androginul

3
 MATERIAL SUPORT PENTRU ELEVI ©D. FILIP 4

b) Mitul Zburătorului: unul din cele 4 mituri fundamentale ale culturii române
Zburătorul era în mitologia populară românească o ființă fantastică închipuită ca un spirit rău, care
chinuiește noaptea, în somn, fetele nemăritate și femeile măritate de curând. În literatura romantică
(vezi romantism), termenul „zburător” este o personificare adorului de bărbatul iubit, a dragostei intense față de
ființa iubită. Se consideră că „zburătorul” este un bărbat care, în timpul vieții, a fost respins de o femeie și care,
după moarte, bântuie femeile de pe Pământ, dar mai ales pe cea care l-a refuzat (dacă aceasta mai este în
viață). Este considerat simbolul iubirii neîmpărtășite.
Zburatorul…este un demon frumos,un Eros adolescent,care da fetelor pubere turburarile si
tanjirile intaiei iubiri…este o naluca,un om tanar si frumos,care vine noaptea la fetele mari,mai ales la femeile
de curand maritate si toata noaptea savarseste cu dansele necuviincioase,cu toate ca nu poate fi vazut de
ceilalti oameni, nici chiar de cei ce il pandesc. Zburatorul ratacea noaptea, intre miezul noptii si cantatori,,dand
tarcoale ulitelor,gradinilor,livezilor si caselor pentru a tulbura fetele de maritat, nevestele parasite si vaduvele
patimase […].
Simion Florea Marian descrie Zburatorul ca fiind « un spirit rau, ca un zmeu, ce intra noaptea pe cos sau horn
in casele oamenilor, sub forma de sarpe sau cu aparente de flacara.

Zburatorul sau Dragobetele, Adrian Bucurescu

c) Mitul ielelor
Ielele sunt făpturi feminine supranaturale din mitologia românească, foarte răspândite în superstiții, cărora nu li
se poate stabili însă un profil precis, din cauza inconsecvenței folclorului; totuși, forma mitologică preferată este
a unor fecioare zănatice, cu mare forță de seducție și cu puteri magice, cumulând
atributele Nimfelor, Naiadelor, Driadelor, întrucâtva și a Sirenelor. Se sugerează ca ar fi posibil ca in trecut sa fi
fost preotesele unei zeități dacice.
Ielele se crede că apar mai ales noaptea la lumina lunii, în hore, în locuri retrase (poieni, silvestre,
iazuri, maluri de râuri, răscruci, vetre părăsite sau chiar în văzduh), dansând goale, mai rar cu veștmânt de
zale, sau înfășurate în văluri transparente și cu clopoței la picioare; fostul lor ring de dans rămâne ars ca de foc.
Uneori doar cu trup aparent, alteori sunt doar năluci imateriale, cu aspect iluzoriu de femei vesele.
Numărul în care Ielele își fac apariția e sau nelimitat, sau redus la 7, uneori chiar 3, în ultimul caz (Oltenia)
legenda considerându-le pe fiicele lui Alexandru Macedon și numindu-le: Catarina, Zalina și Marina.Locuiesc în
cete, în aer, pe stânci singuratice sau în munți, prin păduri sau anumiți copaci ca paltinul și nucul (preferați și
pentru horele lor), rareori la răspântii.

4
 MATERIAL SUPORT PENTRU ELEVI ©D. FILIP 5

Ielele, fiicele lunii.

d) Magia Sânzienelor
Sânzienele sunt, în mitologia românească, zâne rele din din clasa ielelor, uneori sinonime cu Drăgaicele,
manifestându-se, potrivit superstiției, în ziua sf. Ioan Botezătorul
Sanzienele, divinitati magice asemanatoare zanelor sau Rusaliilor, au puterea de a face campurile
sa rodeasca, vindeca bolile si suferintele oamenilor, iar plantele "atinse" de ele capata puteri miraculoase.
Atunci cand li se nesocoteste ziua, ele abat asupra satelor furtuni cu grindina si fulgere. In cinstea Sanzienelor,
dar si a puterii Soarelui, fetele danseaza hora Dragaicelor

Sanzienele sau Drăgaicele

D. Iubirea: în literatură şi în alte arte

Pictură:tablouri celebre
 Sărutul, Gustav Klimt
 Nunta Cosmică, Sabin Balaşa
 Primăvara, Sandro Botticelli

5
 MATERIAL SUPORT PENTRU ELEVI ©D. FILIP 6

E. Cupluri celebre de îndrăgostiţi

 Samson şi Dalila (Biblie)
 Orfeu şi Euridice
 Antonio şi Cleopatra
 Romeo şi Julieta
 Tristan şi Isolda
 Manon Lescaut şi Abatele Des Grieux
 Nataşa Rostova şi Andrei Bolkovski, Lev Tolstoi
 Hyperion şi Cătălina

F. Teorii despre iubire:

a Toma d’Aquino (1225-1274, călugăr dominican, filosof, teolog), Italia
- iubirea şi ura sunt două forme ale dorinţei
b. Baruch Spinoza (1631-1677, renumit filosof evreu olandez)
-iubirea e un sentiment a cărui intensitate este dată de intensitatea celui îndrăgostit trăieşte durerea şi suferinţa
Iubirea casnică (împlinită, lipsită de pasiune) şi iubirea romanescă (dramatică, neîmplinită, plină de pasiune)
c. Aurel Codoban – filosof clujean
Ipoteza
 Deşi pentru simţul comun iubirea este un valoare universală, nealterată de timp, de-a lungul vremii,
numeroasele sale forme au demonstat că înainte de a fi sentiment, senzaţie, pasiune sau chiar
exerciţiu de admiraţie, aceasta rămâne o manifestare profund determinată cultural a fiinţei umane.
Astfel, după cum observă filosoful clujean Aurel Codoban în recenta sa carte, Amurgul iubirii. De la
iubirea pasiune la comunicarea corporală (2003), conceptul de iubire a cunoscut în istoria
Occidentului trei paradigme importante cărora, în ciuda faptului că le prezintă cronologic, le recunoaşte
posibila coexistenţă într-o perioadă de timp dată.
 De exemplu, Evul Mediu târziu propune iubirea-pasiune, adică acel sentiment iraţional prin
care individul nu se îndrăgosteşte neapărat de o persoană anume, ci de ideea de a fi
îndrăgostit. Combinând plăcerea suferinţei din dragoste cu speranţa că a iubi reprezintă o cale
de atingere a Absolutului, iubirea-pasiune destabilizează concepţia creştină asupra acestui
sentiment, vestind, după cum rezumă Codoban, imanenţa care coboară sacrul din ceruri pe
pământ şi face din celălalt singura divinitate la îndemână.
 Mai târziu, odată cu apariţia mitului cuceritorului Don Juan, tipul de iubire ce obsedează
umanitatea se schimbă. Individul începe să aibă conştiinţa trecerii timpului, a morţii deci, şi
consideră că Absolutul poate fi asimilat doar în măsura în care chiar propria fiinţă devine
obiectul dorinţei sau veneraţiei cât mai multor persoane. În acest fel, omul poate depăşi
condiţia limitată şi câştigă aproape un statut divin.
 În schimb, cea de-a treia etapă în evoluţia perspectivei occidentale asupra iubirii se
fundamentează tocmai pe respingerea iluziei că sentimentul dragostei permite accesul la
cunoaşterea Absolutului. Aşa încât iubirea caracteristică epocii contemporane, numită de
Codoban corporeism, se bazează mai mult pe senzaţii decât pe sentimente, fiinţa umană nu
mai caută sufletul pereche, ci doreşte, prin relaţia cu celălalt, să scape de singurătate, să se
simtă cât mai bine, să se bucure de viaţă, acceptând fără prea multe mustrări de conştiinţă că
sentimentele sale nu sunt pe deplin sincere.
 Astfel, perspectiva lui Codoban evidenţiază multiplicitatea feţelor iubirii, precum şi imposibilitatea de
a gândi sentimentul dragostei dincolo de condiţionările sale culturale, înscriindu-se în seria autorilor ce
relativizează conceptul de iubire şi îl interpretează nu ca o esenţă imposibil de pus în cuvinte, ci ca o
sumă de reprezentări în istorie. În acest sens, el dezvoltă prin exemplificări concrete aforismul lui Emil

6
 MATERIAL SUPORT PENTRU ELEVI ©D. FILIP 7

Cioran din Pe culmile disperării conform căruia este greu să găseşti un sâmbure central sau o
formă tipică a iubirii.
 În plan literar, aceste două abordări filosofice despre iubire îşi găsesc cel mai potrivit răspuns în
romanul camilpetrescian Ultima noapte de dragoste, întâia noapte de război.

G. Teme de casă
1. Daţi o definiţe personală iubirii.
2. Spuneţi în câteva rânduri ce semnifică firgurile legendare: Tristan, Don Juan, Casanova,
3. Descrieţi în o jumătate de pagină un loc în care v-ar plăcea să vă întâlniţi pentru prima oară cu fiinţa
iubită.
4. Eşti ultimul care din grupa ta de prieteni te-ai îndrăgostit, după ce înainte i-ai ironizat pe toţi cei care o
“păţiseră” deja.Acum, ştii că vei fi tratat la fel, dar nu reyi;ti dorin’ei de a le da vestea. Cum procedezi? Îi
anunţi sau apari pur şi simplu cu fata de mână?
5. Eşti regizor de film. Ţi se cere să faci un film de dragoste. Care dintre decorurile următoare ţi se pare
cel mai potrivit:
a.un peron şi o gară b. un peisaj exotic c.o şcoală d. O pârtie de ski la munte e. O stradă
foarte aglomerată

6. Imaginează-ţi că eşti la piaţă, este aglomeraţie mare şi zăreşti o fată superbă de care te îndrăgosteşti
brusc! Cum procedezi să intri în legătură cu ea mai ales că rişti să dispară rapid!
7. Te-ai plictisit de prietenul tău şi ai dori să te desparţi de el, dar n-ai vrea totuşi să-l răneşti. Cum
procedezi?

H. Lecturi de plăcere

Charles Baudelaire
Unei trecătoare

Asurzitoare, strada în jurul meu mugea.

Înaltă şi subţire, durere maiestuoasă
În voalurile-i negre de doliu, fastuoasă
Şi mândră, o femeie trecu prin faţa mea

Cu sprinten mers şi zvelte picioare statuare.

Eu mă-mbătam privind-o şi beam ca pe-un venin,
Din ochiul ei, cer vânăt de uragane plin,
Plăcerea ce ucide şi vraja care doare.

Un fulger... apoi noaptea! - Făptură fără drum,

Tu care cu-o privire m-ai renăscut deodată,
Abia în veşnicie te voi vedea de-acum?

În alte părţi, departe! târziu! sau niciodată!

Căci nu-mi cunoşti cărarea, nu ştiu spre ce mergeai,
O, tu zadarnic dragă, o, tu care ştiai!

7
 MATERIAL SUPORT PENTRU ELEVI ©D. FILIP 8

Texte suport posibile:

 Liiceanu, De ce te iubesc (vezi introducerea)
 Ioana Pârvulescu, Paradoxurile iubirii în poezia lumii, Humanitas, 2006
 Dragostea Si bunurile ei. Epistola lui Pavel către Corinteni. Ce e
iubirea?https://www.youtube.com/watch?v=750yCW2dTJw (2min)