Mega Images / Juliane Eirich 10 noiembrie – 12 decembrie 2022

Curator: Cristina Moraru

Juliane Eirich investighează modalități ale locuirii unui spațiu, trasând relaționări conceptuale între
natură − ca semnificant al unei constituiri cosmice ce rezidă în fiecare experiență trăită − și mediul
urban, ca interstițiu dinamic al unei cauzalități inelare ce perpetuează credințe și tipologii
comportamentale standardizate. Fotografiind umbra mănăstirii Sfinții Trei Ierarhi proiectată asupra unei
clădiri cu locuințe, Juliane Eirich surprinde esența constituției identitare locale asupra căreia guvernează
‘umbra’ religiozității. Într-o cheie de lectură derrideană, locuirea în umbra mănăstirii Sfinții Trei Ierarhi
trimite către spectralitatea credinței ortodoxe constituită ca ceea ce nu este niciodată prezent în sine,
dar poate fi resimțit la nivelul absenței sale. Pentru Derrida spectralitatea nu este nici substanță, nici
esență, nici existență, însă este ceea ce instituie politicile memoriei și patrimoniului cultural.
Fotografia umbrei mânăstirii Sfinții Trei Ierarhi trimite către problematizarea absenței resimțită la
nivelul ambiguității alternanțelor dintre prezență și absență. Conturul mânăstirii atât de profund
înrădăcinat în mentalul colectiv, poate fi recunoscut în această fotografie, însă păstrează o anumită
ambiguitate regăsită la nivelul ‘indecidabilității’ umbrei sale. Altfel spus, deși mănăstirea lipsește, ca
reprezentare, din această imagine, absența sa nu se constituie ca lipsă a prezenței − identificabilă la
nivelul semnificației sale −, ci ca teren al ‘indecidabilității’. Pentru Derrida ‘indecidabilitatea’ descrie
flexiuni ale relației dintre prezență și absență, dintre ceea ce este deconspirat și ceea ce rămâne ocultat,
într-o manieră care reconsideră originea oricărui sistem de semnificații. În acest sens, Juliane Eirich ne
provoacă să reflectăm cu privire la semnificația atribuită umbrei mânăstirii Sfinții Trei Ierarhi ca ceea ce
rămâne ocultat la nivelul reprezentării vizuale în ciuda faptului că se constituie ca prezență marcantă a
locuirii în orașul Iași.
De altfel, multe dintre fotografiile realizate de Juliane Eirich pentru expoziția Mega Images se constituie
ca metafore ale absenței prezenței umane, ambiguitățile dintre prezență și absență trasând relaționări
conceptuale între diferite tipuri de instanțieri ce problematizează viitorul umanității, ecologia sau
istoria. Fotografia terenului surpat din grădina botanică a orașului Iași trimite către un posibil scenariu
apocaliptic al dispariției umanității, natura acaparând întreg teritoriul urban și distrugând infrastructura
citadină. Într-o manieră similară, stadionul gol, sala de conferințe fotografiată la sfârșitul zilei de lucru,
panelul din sticlă abandonat pe o stradă din Iași, scările împietrite sub o lumină difuză descriu un altfel
de timp, un timp suspendat, constituit diferit de timpul accelerat al actualității, un timp sustras din
logica capitalismului, un timp al reflexiei, un timp alternativ al locuirii, un timp care reduce activitatea
cotidiană la minimum pentru a facilita fluxurile gândirii. În multe dintre fotografii, prezența umană
rămâne doar insinuată la nivelul relaționărilor trasate între lumină și întuneric, exterior și interior. Ca
simbol al locuirii, lumina aprinsă nu doar semnalează prezența umană, ci descrie tipologii
comportamentele ce pot fi intuite interpretând intensitatea luminii, temperatura sau culoarea sa.
Expoziția Mega Images demarează un proces colaborativ, ce va fi aprofundat în viitor, între Juliane
Eirich și Lavinia Braniște autoarea romanelor „Interior zero” și „Sonia ridică mâna”. Fotografiile realizate
de Juliane Eirich își găsesc complementaritatea în scrierea confesivă a Laviniei, inițiativa colaborativă
constituindu-se ca gest al auto-reflexivității ce urmărește posibile intersecționalități cognitiv-emoționale
cu referire la locuirea în același spațiu. Titlul expoziției Mega Images, constituit nu atât ca atribut ce ar
descrie fotografiile expuse, ci mai curând ca o reflexie confesivă asupra momentului deconspirării unor
false aparențe, instituie o referință ce trimite către lanțul de supermarket-uri Mega Image. Locuind în
Iași pentru trei săptămâni Juliane Eirich descoperă cu surprindere faptul că Mega Image este de fapt un
supermarket și nu un atelier de fotografie, un print shop sau un studio destinat prelucrării imaginilor. În
ciuda discursului său anticapitalist direcționat împotriva globalizării pieței de mărfuri, vizitarea
supermarketul Mega Image devine parte din rutina zilnică a artistei, reiterând cuvintele autoarei
Laviniei Braniște: I thank god that Mega Image exists in my life!