Omul religios in viziunea lui Mircea Eliade

In cea mai mare parte a sa , opera lui Eliade nu este nimic altceva decat o apologie a omului religios. Discursul si scrisul lui Eliade descifreaza, rostul si semnificatiile dimensiunii religioase a finite umane correlate cu alte dimensiuni: cultural,civilizationala, sociala.In felul sau , Eliade este unic, pentru ca si analiza sa privind omul este la fel. Universul si structura sa interioara, cunostintele sale enciclopedice l-au ajutat sa ne faca sa intelegem sensul existentei omului, a omului ,,total , cum afirma el, adica a omului in deplinatatea sa existential. Pentru Eliade, omul nu poate fi redus doar la statutul de fiinta pur biologica, trecatoare, dimpotriva, prin creatie, omul este destinat eternitatii creatorului sau,o eternitate pe care o poarta mereu prin ,,dorul sau de a fi religios. Opera lui Eliade aduce servicii enorme constiintei religioase ,in general ;I celei crestine, in special. Puternic marcata de descacralizarea cultural si sociala constiinta crestina a fost la un momentdat, mai ales dupa asa numitul ,,secolul luminilor la un pas de a-si pierde increderea in sacru, in valorile religioase. Cu siguranta, fara sacru, viata religioasa e serios amenintata. In acest context , Eliade scoate in evident nobletea omului religios, descalificant anumite teorii sociologice orientate spre desacralizarea lumii.1 In general, adevarata hermenautica a lucrarilor lui Eliade se constituie intr-o corelatie cu cele trei elemente fundamentale ale gandirii traditionale: Mit,rit si simbol. ,, Cel ce studiaza temeinic istoria religiilor, spunea Mircea Eliade, nu ramane in istorie, ci devine un alt om. Acest lucru inseamna ca o adevarata apropiere de istoria religiilor, desi nu deschide neaparat calea spre sfintenie, ne impune anumite intrebari fundamentale despre fiinta si destinul nostru.2

Impreuna cu Eliade in universal simbolismului religios

Tema mitului, ritului ,cat si cea a simbolului, afirma J.M. Velasco3 constituie domeniul asupra caruia se pot vedea efectele nocive produse asupra mintii omenestii de catre rationalism ;I pozitivism. Lucrari ale lui Eliade, cum ar fi Mituri , visuri si mistere, Mitul eternei reintoarceri, scot in evident legitimitatea ratiunii simbolice, contribuind in acelasi timp si la recuperarea ei.
1

J. M. Velasco, Eliade si teologia crestina cateva repere, in M. Eliade, Intalnirea cu sacrul, Ed. Echinox, Cluj, 2001, p.133. 2 P. Barbaneagra, Optimismul tragic al lui Eliade, Ibidem, p.93. 3 J.M.Velasco, loc .cit. , p.129.

Cufundandu-se in labirintul simbolurilor, Eliade ajunge la concluzia ca simbolismul reprezinta ,, un dat imediat al constiintei totale, adica al omului ce constientizeaza pozitia sa in univers. Simbolismul adduce in prim plan dubla dimensiune a omului, constand in deschiderea sa catre Transcendent , iar apoi conditia sa pur umana. In viziunea lui Eliade, sacrul are insusirea de a se manifesta in realitatea profanului, transformand-o pe aceasta in purtatoarea unei semnifivatii transcendente, in vreme ce simbolul apare in ipostaza de ,, limbaj al vietii prin excelenta. Simbolurile sunt o prelungire a descoperirii lui Dumnezeu si prezinta dimensiunii ale realitatii inaccesibile experientei obosnuite.4 In ansamblul sau simbolul integreaza intr-un sistem elemente commune si relatii eterogene sau izolate. Devenind simboluri, adica semen ale unei realitati transcendente, obiectele anuleaza limitele lor concrete pentru a se integra intr-un sistem. Toate miturile si ritualuri de cult devin astfel logice, prin faptul ca formeaza ,, un sistem simbolic care , intr-un anumit sens, este anterior fiecaruia luat separat. 5 In viziunea lui Eliade, simbolul isi descopera importanta in mod spontan. Omul nu isi ,,creeaza simbolurile, ci acestea ii sunt ,,date, cu alte cuvinte il preced. Pe de alta parte, functionalitatea simbolului este una autonoma. Orice symbol este independent de faptul daca a fost inteles sau nu, el isi conserva continutul chiar daca acesta a fost uitat, dovada fiind simbolurile preistorice a caror semnificatie a fost uitata, pentru a fi apoi redescoperita.6 Istoricul religiilor are posibilitatea de a interpreta un simbol,fara a mai fi nevoit sa interbe cati dinaintea sa au inteles toate implicatiile simbolului respective.7 La toate nivelurile cultural, omul religios isi manifesta dorinta de a trai conform simbolului , motiv pentru care ar putea fi numit si homo symbolicus. Omul, spune M. Eliade 8 simte nevoia de a trai in conformitate cu simbolul, cu arhetipul. In masura in care omul modern se regaseste pe sine in simbolismul arhaic antropocosmic, redobandeste o noua dimensiune existential; regaseste un mod de a fi authentic care il protejeaza impotriva nihilismului istoricist, fara a-l scoate totusi din ,,istorie. Eliade sustinea ca prin simboluri lumea comunica cu noi si astfel ni se reveleaza. Nu este vorba de un limbaj obiectiv, deoarece simbolul nu copiaza realitatea obiectiva, ci ,, reveleaza ceva mai profund, mai fundamental.9 DEscifrata in lumina simbolurilor religioase, insasi viata umana lasa sa se observe ca ea vine ,, din alta parte, de la Dumnezeu. ,,Hermeneutica creatoare a lui Eliade, defineste procesul de cunoastere ,,iubitoare a unui hermeneut care se transpune voluntary intr-o stare de asteptare umila , pentru ca in final sa
4 5

M. Eliade, Imagini si simboluri, Ed. Humanitas, Bucuresti,1994, p.15. Idem, Tratat de istoria religiilor, Ed. Humanitas, Bucuresti, 1992, p. 410. 6 Idem, Imagini si simboluri, p.29. 7 Idem, Nostalgia originilor, Ed Humanitas, Bucuresti, 1994, p.43. 8 Idem, Jurnalul, vol I., Ed. Humanitas, Bucuresti, 1993, p.166. 9 Idem, Mefistotel si Antroginul, Ed. Humanitas, Bucuresti, 1995, p.193.

dobandeasca revelatia sensului authentic. Natale Spineto, unul dintre interpretii gandirii lui Eliade, formuleaza aceeasi problematica in termini filosofici: ,, Cred ca aceasta credinta hermeneutica pe care o regasim la Eliade, este foarte apropiata de idea unei preconprehensiuniPentru a intelege faptele religioase trebuie sa avem un fel de credinta in puterea lor revelatoare. Aceasta credinta ne pune intr-o stare de spirit speciala, apta sa primeasca semnificatiile faptelor respective.10 Eliade a inteles imensa bogatia a simbolismullui mai ales dupa experianta acumulata in India. Dupa cum acesta marturisea, acolo a inteles cu adevarat gestul unui taran roman care ingenucheaza si isi face cruce in fata unei icoane: ,, Inaintea sederii mele in India, eram putin jenat de latura fetisita a cutarui gest si ma gandeam ca adevarata religie era mai inainte de toate reflective si meditatie, ca orice crestin care se crede evoluat. Descoperint insa importanta extraordinara a simbolismului pentru poporul Indian, am inteles cat de mult subestimasem odinioara sensul existential al simbolului.11

2. ,,Homo religious

In viziunea lui Eliade, un adevarat istoric are in primul rand, obligatia de a cerceta ceea ce rezulta din intalnirea omului cu sacrul homo religious , cu alte cuvinte afirmarea omului desavarsit din punct de vedere spiritual. Omul religios apare in toate locurile si timpurile incepand cu popoarele cele mai arhaice. Din acest unghi, istoria religiilor valorizeaza o dimensiune spirituale care se continua de-a lungul intregii istorii. Un spirit care creeaza atat in lumea aborigenilor din Australia ,cat sic ea in a ultimilor mistici si teologi ai Occidentului crestin,dat fiind ,, perenitatea sacruluielemental essential al conditiei umane.12 Eliade este convins ca principal menire a omului este aceea de a fi religios , adica de a trai experienta sacrului, a Transcendentei. Religiile, evidentiaza Eliade , ,, nu mai pot fi considerate etape depasite in evolutia spiritului uman intrucat comportamentul omului religios reprezinta dintotdeauna ,, o permanenta a constiintei umane.13 Eliade e interest in descifrarea sacrului camuflat in obiecte commune sau evenimente cotidiene. In parcursul sau spre homo religious , Eliade nu a negat dar nici nu a acceptat disciplinele umaniste, naturaliste ,teologice,ci a crezut mai degraba in interdisciplinaritatea acestora. Datorita aceste metode, Eliade a contribuit la extinderea acestui domeniu: pe orizontala in sensul ca a inclus tot ceea ce vizeaza istoria si culturile umanitatii,
10

Apud Cristian Badilita, Pentru o ,,hermeneutica creatoare sau Reintalnirea cu Mircea Eliade, in: Intalnirea cu sacrul, pp.8-9. 11 M. Eliade, Intalnirea cu sacrul, p. 21. 12 Mircea Eliade si redescoperirea sacrului, Ed. Polirom, Iasi, 200. P.193. 13 Ibidem., p.198.

iar pe vertical - in sensul ca a reusit sa investigheze structurile profunde ale omului si relatia acestuia cu divinitatea. ,, Omul total la care face mereu aluzie Eliade e pe cale sa se impuna ca o realitate indiscutabila.atat pentru ateii care devin preocupati de sacru, cat si pentru unii teologi care reduc religia la un fel de discutie scolastica. 14 Deschizandu-se spre universal sacrului, omul religios ajunge sa se cunoasca mai bine pe sine, dar si lumea din care face parte, folosindu-se de imaginile si simbolurile religioase. Aceasta dubla ipostaza de cunoastere este esentiala, pentru ca face din el, asa cum sugereaza eliade, nu doar un om obisnuit, ci unul desavarsit. Omul religios este omul care nu se poate detasa nicioadata de universal sacrului , ci dimpotiva se regaseste in el sau in preajma lui. 15 Intr-o marturisire neegalabila, P. Barbaneagra afirma ca prin Eliade a reusit sa cunoasca cu adevarat semnificatia omului religios si importanta suprema a sacrului, ,, A prezentei lui Dumnezeu in noi toti, in societate si in intraga lume creata. Aceasta imagine pentru mine tulburatoare a racordarii cu o traditie multimilenara care avea drept idee principala faptul ca sacrul nu reprezinta o descoperire a constiintei umane intr-o epoca a evolutiei ei, ci ca faptura umane este rezultatul unei valori care precede, adica a sacrului m-a obligat sa regandesc totul sa regandesc zona culturii modern.16 Eliade s-a aratat mereu increzetor in faptul ca, daca omul religios va fi redescoperit, este imposibil ca in raport cu vidul spiritual, din societatea contemporana aceasta ,,inviere sa nu produca un nou inceput. A fost mereu de parere ca omul religios va renaste printer ruinele societatii contemporane, in mare masura, desacralizata.

Desacralizarea omului modern

Omul de azi, spune Eliade 17,,traieste in natura fara model , fara creator, fara tel cazand prada unui nihilism anuntat cu mult mai devreme de Nietzsche , prin ceea ce el numea ,,moarte lui Dumnezeu , un echivalent in fapt al crizei omului modern. Omul modern, spune Eliade, este omul care a inceput sa refuse experienta religioasa ca ,,posibilitate de cunoastere omul care refuza categorig structurile mentale si spiritual ale religiei. In acest context, el refuza nu doar crestinismul, ci ,, orice posibilitate a unei gandiri mitologice si experiente religioase. Sugerand ,,moartea lui Dumnezeu in constiinta lumii, fapt care va marca istoria urmatoarelor doua secole, Nietzsche nu face altceva decat sa dezvaluie premisele pentru cele mai vii polemici pe fondul desacralizarii lumii moderne.
14 15

P.Barbaneagra, Optimismul tragic al lui Eliade, Ibidem., p.77. S. L. Lupu , Teoria faptului religios la Mircea Eliade, in : Mircea Eliade. Lecturi Fidele, Ed. Dominus, Galati, p.57. 16 P. Barbaneagra, Optimismul tragic al lui Eliade, Ibidem., p. 91. 17 Mircea Eliade si redescoperirea sacrului, p.196.

Eliade priveste afirmatie lui Nietzsche dintr-o perspective diferita , considerand ca ,, dupa moartea Dumnezeului iudeo-crestin omul e obligat sa traiasca singur intr-o lume radical desacralizata. Aceasta lume desacralizata este lumea unei istorii finite, fara o raportare precisa la eternitatea lui Dumnezeu ,, Ca fiinta istorica, omul l-a uncis pe Dumnezeu , si dupaacest deicid el este obligat sa traiasca exclusive in istorie. 18 Opera lui Eliade are si un character ,,profetic in sensul ca reveleaza omului modern secularizat modelul religios de a fi in lume. Eliade are mereu in vedere profilul unui astfel de om afirmand ca ,, omul areligios respinge transcendenta, accepta relativitatea realitatii si chiar se indoieste uneori de sensul existentei. Omul modern , areligios isi asuma o noua stare existentiala ,recunoscandu-se doar ca subiect si agent al istoriei si refuzand orice chemare la transcendenta.
19

Unui asemenea statut al omului modern secularizat, Eliade ii propune exact contrariul: intoarcerea spre sacru, spre Dumnezeu. Eliade ii propune omului modern o filozofie a istorie care sa il ajute sa depaseasca neputinta de a da sens istoriei , prin intelegerea sacralitatii universului. In viziune lui Eliade sensul istoriei consta in dezvaluirea semnificatiilor , chiar daca nu toate , pentru ca ,, istoria nu isi dezvaluie sensul ultimo decat la sfarsitul sau. Cu alte cuvinte sensul adevarat al istoriei ramane doar cel eshatologic.20 In lumea de azi, evidentia Eliade, sacrul nu a disparut din constiinta omului, ci este present intr-o forma camuflata. El este present si in istitutiile sociale, idei morale, arte absolute secularizate, care ,, nu pot fi correct intelese daca nu li se cunoaste matricea religioasa originara , pe care ele au criticat-o , modificat-o sau chiar respins-o , devenind ceea ce sunt acum: valori cultural profane.21 Eliade ajunge la concluzia ca orice mit nu dispare complet din constiinta omului ci doar isi camufleaza functiile .Miturile supravietuiesc in lumea moderna dar intr-o forma laicizata ,asa incat ,, noutatea lumii modern se traduce prin revalorizarea la nivel profane a vechilor valori sacre.22 Acest aspect devine si mai evident atunci cand analizam atitudinea omului modern fata de timp.Este vorba despre teama fata de timpul istoric , prin dorinta de a anihila omogeneitatea acestui timp. Literatrura, in viziunea lui Eliade , are o functie religioasa, pentru ca asemenea cinematografului si teatrului , ne ofera posibilitatea de a regasi , in plan psihologic, distinctia facuta de omul arhaic intre timpul sacru primordial si timpul profane, uzat si desacralizat.23

18 19

Mircea Eliade, Nostalgia originilor, p.82. Idem, Sacrul si profanul, Ed. Humanitas, Bucuresti, 1995, p..176. 20 A. Marino, Hermenutica lui Mircea Eliade, Ed. Dacia, Cluj-Napoca,1980, p.226. 21 M.Eliade, Nostalgia originilor, p.26. 22 Idem, Mituri, visuri si mistere, in: Eseuri, p.131. 23 Cf. Idem., Sacrul si profanul, p.67.