BAZELE CONTABILITATII (CIG I+FB I+AI I)

CURS nr.5/04.11.2021

CAP.3 EVALUAREA PATRIMONIULUI SI CALCULATIA

Întrucât patrimoniul se află într-o continuă transformare sub incidența operațiunilor economico-
financiare ce au loc în firmă, este absolut necesară exprimarea valorică a elementelor de activ și pasiv și
a veniturilor și cheltuielilor ce se produc, în scopul de a permite înregistrarea lor în contabilitate.

De altfel, preluarea informațiilor din documentele contabile (justificative) și înregistrarea lor în conturi
nu sunt posibile decât sub formă valorică. De asemenea, centralizarea informațiilor cu ajutorul balanței
de verificare și, mai departe, întocmirea situațiilor financiare de sinteză, sunt posibile numai sub formă
valorică. În acest scop, contabilitatea utilizează două procedee comune disciplinelor economice:
evaluarea și calculația.

1. Principiile evaluării
Evaluarea asigură exprimarea valorică a elementelor patrimoniale, prin cuantificarea și măsurarea sub
formă bănească a mărimii stocurilor, imobilizărilor, creanțelor, datoriilor, plasamentelor financiare,
veniturilor, cheltuielilor și rezultatelor. Ea asigură legătura pe parcursul întregului flux de culegere,
prelucrare și informare contabilă, permițând trecerea de la informații individuale exprimate în unități
naturale, la informații de sinteză, exprimate valoric.
Evaluarea reprezintă o condiție a cunoașterii patrimoniului, stând la baza celorlalte procedee ale
metodei contabilității. Evaluarea este prezentă în măsurarea elementelor patrimoniale, în vederea
grupării și sistematizării lor într-o formă care să permită înregistrarea în conturi. De asemenea, se
utilizează în cadrul metodelor și procedeelor de calculație a costurilor, de verificare și control a
înregistrărilor prin intermediul balanței și de verificare a echilibrului patrimonial prin intermediul
bilanțului contabil.
Evaluarea se utilizează pentru calculul indicatorilor economico-financiari, care servesc conducerii firmei
în analiza situației economico-financiare și adoptarea deciziilor ce se impun pentru perioadele
următoare. Având în vedere importanța evaluării în evidența contabilă a firmei și în analiza economico-
financiară a activității acesteia, trebuie respectate o serie de reguli și principii după cum urmează:
a).Principiul stabilirii obiectului evaluării
Conform acestui principiu, evaluarea se face în mod diferit, în funcție de natura elementului patrimonial
și de categoria din care acesta face parte.
Exemplu: Evaluarea imobilizărilor (terenuri, mijloace fixe etc.) se face analitic, individual pe
fiecare imobilizare în parte.
Evaluarea activelor circulante materiale (stocuri) se face sintetic, global, pentru fiecare tip de
stoc aflat în gestiune (materii prime, materiale, produse, mărfuri, ambalaje etc.).
Evaluarea bunurilor care se vând terților (produse finite, mărfuri) se face la preț de vânzare.
 Evaluarea bunurilor aflate pe fluxul intern al procesului tehnologic se face la cost de producție
(cazul producției neterminate).

b).Principiul evaluării la un preț real

Conform acestui principiu, elementele patrimoniale trebuie exprimate în funcție de valoarea lor de
utilitate (capacitatea bunurilor de a satisface o anumită trebuință), pentru o reflectare reală a
patrimoniului firmei. El se aplică la sfârșitul exercițiului, în cadrul lucrărilor pregătitoare pentru
întocmirea bilanțului contabil.
Exemplu: Pentru imobilizările supuse amortizării (necorporale, terenuri cu amenajări, mijloace
fixe), valoarea de utilitate este dată de valoarea rămasă neamortizată (diferența dintre valoarea de
intrare și amortizarea înregistrată până în acel moment).
Pentru imobilizările neamortizabile avem:
-la terenuri fără amenajări – prețul pieței;
-la titluri imobilizate – cotația bursieră la 31 decembrie.
Pentru stocuri avem – costul de achiziție al ultimului lot cumpărat, respectiv costul de
producție al ultimului lot fabricat.
Pentru creanțe și datorii în devize avem cursul oficial înregistrat la 31.12. etc.
c).Principiul alegerii formei de evaluare în funcție de scopul urmărit
Conform acestui principiu, elementele patrimoniale se pot exprima în costuri efective, dacă scopul
evaluării este de a determina mărimea reală a patrimoniului sau în prețuri standard (prestabilite), dacă
scopul evaluării este de a urmări abaterile (diferențele de preț) dintre prețul standard și costul efectiv.
Exemplu: În cazul produselor finite, când cheltuielile efectuate pentru realizarea producției se
cunosc abia la sfârșitul lunii, evaluarea se face la un preț standard, la care se înregistrează atât intrările
cât și ieșirile din gestiune. La sfârșitul lunii, când se determină costul de producție efectiv, se
înregistrează diferențele de preț (abaterile) dintre prețul standard și costul efectiv, aferente intrărilor și
ieșirilor din gestiune.
În cazul materiilor prime, materialelor, obiectelor de inventar și ambalajelor,
evaluarea se face la cost efectiv de achiziție.
d).Principiul completării evaluării bănești cu cea in unitati naturale
Acest principiu se aplică în cazul stocurilor, când pentru o evidență contabilă și gestionară corectă și
completă, aceasta se realizează cantitativ-valoric.
Exemplu: În cazul gestiunii de materii prime, atât la magazie cât și la compartimentul financiar-
contabil se ține evidența atât cantitativ, în kg, to, ml, m 3 etc., cât și valoric, pe fiecare categorie de
materie primă și pe prețuri de cumpărare.
Gestionarul completează fișele de magazie pe tipuri de materii prime, care cuprind:
- cantitate existentă la începutul lunii;
- cantități intrate în timpul lunii;
- cantități ieșite în timpul lunii;
Stoc la sfârșitul lunii = Stoc inițial + Intrări – Ieșiri
Contabilul completează fișele cantitativ-valorice pe tipuri de materii prime, care cuprind:
- cantitate și valoare existentă la începutul lunii;
- cantități și valori intrate;
- cantități și valori ieșite.
Stoc și valoare (sold) la sfârșitul lunii = Stoc și sold inițial + Cantități și valori intrate – Cantități și
valori ieșite
Observație: Valorile se obțin înmulțind cantitățile cu prețurile de cumpărare. La sfârșitul lunii, se
efectuează confruntarea (punctajul) celor două evidențe, urmărind punerea lor de acord.
e).Principiul masurarii influenței timpului asupra valorii elementelor patrimoniale
Conform acestui principiu, pentru anumite categorii de elemente patrimoniale sensibile la influența
factorului timp (mijloace fixe, stocuri, credite bancare), trebuie actualizată permanent valoarea
acestora.
Exemplu: În cazul imobilizărilor se înregistrează reevaluări periodice (actualizări ale valorii
acestora în sensul creșterii sau descreșterii sale, cupă caz).
În cazul stocurilor de mărfuri se majorează sau se diminuează prețurile de vânzare, prin
modificarea adaosului comercial.
În cazul creditelor bancare se aplică diverși indici de actualizare sau se recalculează dobânzile.

2. Momentele evaluarii
Transpunerea valorică a elementelor patrimoniale se efectuează în patru momente importante și
anume:
- la data intrării în patrimoniu;
- la data inventarierii;
- la închiderea exercițiului financiar (31 decembrie);
- la data ieșirii din patrimoniu.
a).Evaluarea elementelor patrimoniale la data intrării în patrimoniu se realizează la valoarea de
intrare, numită și valoare contabilă, stabilită diferențiat în funcție de natura și proveniența bunurilor
astfel:
- pentru bunurile aduse ca aport la capitalul social, la valoare de aport, stabilită în funcție de
prețul pieței, starea și utilitatea bunurilor;
- pentru bunurile obținute cu titlu gratuit (donații), la valoare de utilitate, stabilită în funcție de
prețul pieței și starea bunurilor;
- pentru bunurile cumpărate (procurate cu titlu oneros), la cost de achiziție, stabilit în funcție de
prețul de cumpărare și cheltuielile de transport-aprovizionare facturate de furnizor;
- pentru bunurile realizate în producție proprie, la cost de producție, stabilit în funcție de
totalitatea cheltuielilor efectuate pentru realizarea bunurilor (produse finite).
Observație: Întrucât costul de producție se determină abia la sfârșitul lunii, intrările în gestiune în cazul
stocurilor fabricate se înregistrează de regulă la un preț standard (prestabilit), urmând ca la sfârșitul lunii
să se determine abaterile față de costul de producție (efectiv).
b).Evaluarea elementelor patrimoniale cu ocazia inventarierii se face la valoare actuală (de inventar),
stabilită în funcție de prețul pieței, starea și utilitatea bunului. Această valoare se stabilește diferit în
funcție de natura elementului inventariat, astfel:
- pentru imobilizări amortizabile – valoarea rămasă neamortizată;
- pentru imobilizări neamortizabile:
terenuri – prețul pieței;
titluri imobilizate – cotația bursieră;
creanțe imobilizate în lei – valoarea probabilă de încasat;
creanțe imobilizate în devize – valoarea la cursul valutar oficial;
- pentru stocuri:
cumpărate – costul de achiziție al ultimului lot intrat;
fabricate – costul de producție al ultimului lot fabricat
- pentru creanțe:
în lei – valoarea probabilă de încasat, înscrisă în factura emisă către client;
în devize – valoarea la curs valutar oficial;
- pentru disponibilități:
 în lei – soldul din cont sau casierie;
în devize – soldul la cursul valutar oficial;
- pentru plasamente financiare – cotația bursieră;
- pentru credite pe termen mediu și lung:
în lei – valoarea probabilă de plată;
în devize – valoarea la curs valutar oficial;
- pentru datorii curente:
în lei – valoarea probabilă de plată înscrisă în factura furnizorului;
în devize – valoarea la curs valutar oficial;
c).Evaluarea elementelor patrimoniale la închiderea exercițiului se face la valoarea de intrare
(contabilă) pusă de acord cu rezultatele inventarierii. În acest scop, valoarea de intrare se compară cu
valoarea de inventar, respectând următoarele reguli:
- pentru elementele nemonetare de activ (bunuri inventariate):
-diferențele constatate în plus (valoare de inventar > valoare de înregistrare), nu se
înregistrează, elementele rămânând la valoarea lor de intrare;
-diferențele constatate în minus (valoare de inventar < valoare de înregistrare), se
înregistrează pe seama amortizării (dacă deprecierea este ireversibilă) sau pe seama
ajustărilor de depreciere (dacă deprecierea este reversibilă).
- pentru elementele nemonetare de pasiv (datorii inventariate):
-diferențele constatate în minus (valoare de inventar < valoare de înregistrare) nu se
înregistrează, elementele menținându-se la valoarea lor de intrare;
-diferențele constatate în plus (valoare de inventar > valoare de înregistrare) se
înregistrează pe seama datoriilor respective.
- pentru elementele monetare în devize (disponibilul în cont sau casierie la 31 decembrie) se
înregistrează:
-diferențele favorabile (plus), drept venituri din diferențe de curs valutar;
-diferențele nefavorabile (minus), drept cheltuieli din diferențe de curs valutar;
- pentru elementele nemonetare în devize (creanțe și datorii în devize):
-diferențele favorabile (plus) se înregistrează pe seama veniturilor din diferențe de curs
valutar.
-diferențele nefavorabile (minus) se înregistrează pe seama cheltuielilor din diferențe de
curs valutar.
Exemplu: La 31 decembrie se cunosc următoarele date:
Nr. Elemente Valoare de înregistrare Valoare de inventar Diferențe
crt. patrimoniale val.(+/–)
1. Utilaje 8.000 8.200 + 200
2. Mărfuri 1.000 900 – 100
3. Furnizori 500 400 – 100
4. Credite bancare pe termen lung 2.500 2.700 + 200
5. Creanțe în devize 430 440 + 10
(100 $ × 4,3 lei/$) (100 $ ×4,4 lei/$)
6. Creanțe imobilizate în devize 400 390 – 10
(100 $ × 4 lei/$) (100 $ × 3,9 lei/$)
7. Contul în devize 4.300 4.400 + 100
(1.000 $ ×4,3 lei/$) (1.000 $×4,4 lei/$)
8. Casa în devize 4.000 3.900 – 100
(1.000 $ × 4 lei/$) (1.000 $×3,9 lei/$)
Vom avea:
- pentru utilaje (elemente de activ) – plusul de 200 lei nu se înregistrează;
 - pentru mărfuri (elemente de activ) – pentru minusul de 100 lei se înregistrează constituirea
unei ajustări pentru deprecierea mărfurilor;
- pentru furnizori (element de pasiv) – minusul de 100 lei nu se înregistrează;
- pentru creditul bancar pe termen lung (element de pasiv) – plusul de 200 lei se înregistrează
in contul datoriei pe termen lung;
- pentru creanțele în devize, plusul de 10 lei se înregistrează ca un venit din diferențe de curs
valutar;
- pentru creanțele imobilizate în devize, minusul de 10 lei se înregistrează ca o cheltuială din
diferențe de curs valutar;
- pentru contul în devize, plusul de 100 lei se înregistrează ca venit din diferențe de curs
valutar (favorabilă);
- pentru casa în devize, minusul de 100 lei se înregistrează drept cheltuială din diferențe de
curs valutar (nefavorabilă).
d).Evaluarea elementelor patrimoniale la data ieșirii din patrimoniu se face la valoarea de intrare.
Metoda de calcul aplicata difera in functie de modul in care este evaluat elementul patrimonial: la cost
efectiv sau la pret standard.

 În cazul costului efectiv (de regula, cost de achiziție), întrucât în timpul lunii el poate fi
diferit de la o intrare la alta, la data ieșirii se utilizează la alegere una din metodele:
- cost mediu ponderat (CMP);
- primul intrat – primul ieșit (FIFO);
- ultimul intrat – primul ieșit (LIFO).
Metoda CMP – presupune ca evaluarea cantităților ieșite să se facă la un cost mediu, calculat ca
raport între valoarea stocurilor și cantitățile aferente, conform relației:
Valoare stoc iniţial + Valoare stocuri intrate în timpul lunii
CMP=
Stoc iniţial + Stocuri intrate în timpul lunii
Întrucât CMP se poate calcula atât după fiecare intrare cât și o singură dată la sfârșitul lunii,
metoda se poate aplica în două variante:
- varianta CMP al ultimei intrări;
- varianta CMP global (lunar).
Metoda FIFO – presupune ca evaluarea cantităților ieșite să se facă la costul celor mai vechi
loturi intrate în gestiune, în ordinea epuizării loturilor.
Metoda LIFO – presupune ca evaluarea cantităților ieșite să se facă la costul celor mai noi loturi
intrate în gestiune, în ordinea epuizării loturilor.
Exemplu: Firma are pe stoc la 01.04., 500 kg materiale evaluate la cost achiziție (c.a.) de 2 lei/kg
= 1.000 lei. În timpul lunii se produc următoarele mișcări în gestiunea materialelor:
05.04 – cumpărare 3.000 kg la c.a. 4 lei/kg = 12.000 lei
10.04. – consum în producție 2.500 kg
15.04 – cumpărare 1.500 kg la c.a. 5 lei/kg = 7.500 lei
25.04 = consum în producție 2.300 kg
Stoc la 30.04. = Stoc la 01.04 + Intrări – Ieșiri = 200 kg
Să se evalueze ieșirile prin metodele CMP, FIFO și LIFO și să se determine valoarea stocului final.
I. Metoda CMP
1. Varianta CMP al ultimei intrări:
- pentru ieșirea din 10.04. calculăm:
500 kg × 2 lei/kg +3.000 kg×4 lei/kg
CMP1 = = 3,714 lei/kg
500 kg + 3.000 kg
 Valoare ieșire = 2.500 kg × 3,714 lei/kg = 9.285 lei
- pentru ieșirea din 25.04 calculăm:
1.000kg × 3,714 lei/kg + 1 .500kg + 5lei/kg
CMP2= = 4,486 lei/kg
1.000 kg + 1.500 kg
unde:
1.000 kg = Stocul rămas după ieșirea precedentă;
3,714 lei/kg = CMP1
Valoare ieșire = 2.300 kg × 4,486 lei/kg = 10.318 lei
200 kg ×4,486 lei/kg = 897 lei
(CMP )
Valoare stoc final = 2
sau: 1.000 lei + 12.000 lei – 9.285 lei + 7.500 lei – 10.318 lei = 897 lei
2. Varianta CMP global (lunar)
La sfârșitul lunii calculăm:
1.000 lei + 12.000 lei + 7.500 lei
CMPg = = 4,1 lei/kg
500 kg + 3.000 kg + 1.500 kg
Valoarea cumulată a celor două ieșiri = (2.500 kg + 2.300 kg) × 4,1 lei/kg = 19.680 lei
200 kg ×4,1 lei/kg = 820 lei
(CMP )
Valoare stoc final = g
sau: 1.000 lei + 12.000 lei + 7.500 lei – 19.680 lei = 820 lei
II. Metoda FIFO
- pentru ieșirea din 10.04 avem:
2.500 kg 500 kg × 2 lei/kg = 1.000 lei (Si)
2.000 kg × 4 lei/kg = 8.000 lei (I1)
valoare ieșire = 9.000 lei
- pentru ieșirea din 25.04 avem:
2.300 kg 1.000 kg × 4 lei/kg = 4.000 lei (I1)
1.300 kg × 5 lei/kg = 6.500 lei (I2)
valoare ieșire = 10.500 lei
200 kg ×5 lei/kg = 1 .000 lei
(costului I )
Valoare stoc final = 2
sau: 1.000 lei + 12.000 lei – 9.000 lei + 7.500 lei – 10.500 lei = 1.000 lei
III. Metoda LIFO
- pentru ieșirea din 10.04 avem:
2.500 kg × 4 lei/kg = 10.000 lei (I1)
- pentru ieșirea din 25.04 avem:
2.300 kg 1.500 kg × 5 lei/kg = 7.500 lei (I2)
500 kg × 4 lei/kg = 2.000 lei (I1)
300 kg × 2 lei/kg = 600 lei (Si)
valoare ieșire = 10.100 lei
200 kg ×2 lei/kg = 400 lei
(costului S )
Valoare stoc final = i
sau: 1.000 lei + 12.000 lei – 10.000 lei + 7.500 lei – 10.100 lei = 400 lei

 În cazul prețului standard, întrucât intrările s-au evaluat la preț fix, și ieșirile se vor evalua la
același preț, calculând separat diferențele de preț (abaterile) dintre prețul standard și costul efectiv.
 Aceste diferențe pot fi:
1. favorabile – dacă costul efectiv < prețul standard (întrucât semnifică o economie de
cheltuieli, se înregistrează în contabilitate în roșu, având semnificația „minus”).
Observație: Sumele în roșu se scriu, fie cu roșu, fie cu albastru, dar încadrate într-un chenar.
2. nefavorabile dacă costul efectiv > prețul standard (întrucât semnifică o depășire de
cheltuieli, se înregistrează în contabilitate în negru, având semnificația „plus”)
Diferențele de preț se calculează separat pentru intrări și separat pentru ieșirile din gestiune,
având rolul de a corecta în +/– valorile la preț standard deja înregistrate.
 diferențele de preț pentru intrări se calculează comparând valoarea intrărilor la preț
standard cu valoarea acelorași intrări la cost efectiv.
 diferențele de preț pentru ieșiri se calculează la sfârșitul lunii cu ajutorul unui coeficient de
repartizare,
Diferenţe de preţ aferente stocului iniţial + Diferenţe de preţ aferente intrărilor
k=
Valoare stoc iniţial la preţ standard + Valoare intrări la preţ standard = +/–
Observație: Deoarece la numărător putem avea sume în roșu sau negru, valoarea lui k poate fi
pozitivă sau negativă.
Aplicând coeficientul k asupra valorii ieșirilor la preț standard, obținem diferențele de preț
aferente ieșirilor (în roșu, dacă avem k negativ, sau în negru, dacă avem k pozitiv).
Exemplu: Firma are pe stoc la începutul lunii 1.000 buc. produse finite înregistrate la preț
standard 5 lei/buc. = 5.000 lei, cu diferențe de preț favorabile de 1.000 lei (în roșu).
În timpul lunii se realizează în producție proprie 3.000 buc. la prețul standard 5 lei/buc = 15.000
lei. Întrucât se vând clienților 2.000 buc., se descarcă gestiunea la prețul standard 5 lei/buc = 10.000 lei.
La sfârșitul lunii se determină costul de producție efectiv de 5,5 lei/buc și se înregistrează diferențele de
preț pentru intrările și ieșirile din gestiune.
 diferențe de preț pentru intrări:
- valoare intrare la preț standard:
3.000 buc × 5 lei/buc = 15.000 lei
- valoare intrare la cost de producție efectiv:
3.000 buc × 5,5 lei/buc = 16.500 lei
- diferență de preț aferentă intrărilor = 1.500 lei, nefavorabilă (în negru), deoarece costul
efectiv > prețul standard
 diferențele de preț pentru ieșiri:
1. 000+1 .500
k= =+ 0,02
- calculăm 5.000+15. 000
- aplicăm k asupra ieșirilor la preț standard:
0,02 × 10.000 = 200 lei, diferențe de preț nefavorabile (în negru).
Stoc final = Si + intrări – ieșiri = 1.000 buc + 3.000 buc – 2.000 buc. = 2.000 buc
Valoare stoc final la preț standard = 2.000 buc × 5 lei/buc = 10.000 lei, sau: 5.000 + 15.000 –
10.000
=10.000 lei.
Diferențe de preț aferente stocului final = 1.000 + 1.500 – 200 = 300 lei, nefavorabile (în negru).
Observație: Dacă vrem să calculăm valorile la cost efectiv (de producție) vom avea: valoare la preț
standard ± diferența de preț aferentă.
- pentru stocul inițial: 5.000 + 1.000 = 4.000 lei;
- pentru intrări: 15.000 + 1.500 = 16.500 lei
- pentru ieșiri: 10.000 + 200 = 10.200 lei
- pentru stocul final:
 10.000 + 300 = 10.300 lei, sau: 4.000 + 16.500 – 10.200 = 10.300 lei

Avand in vedere cele de mai sus, momentele evaluarii se prezinta schematic astfel:

3. Calculația prețurilor și tarifelor

Evaluarea permite determinarea valorii elementelor patrimoniale folosind sistemul de prețuri și
tarife. Acest sistem constituie baza evaluării patrimoniului și cuprinde următoarele categorii: prețul
producătorului, prețul de vânzare cu ridicata, prețul de vânzare cu amănuntul și tarifele serviciilor.

 Prețul reprezintă categoria economică ce conferă expresie bănească valorii bunurilor. El se

referă la unitatea de măsură a bunului respectiv (buc. kg., m 3 etc.) fiind direct influențat de raportul
cerere-ofertă. Prețul crește când oferta de bunuri pe piață scade în raport cu cererea și scade când
oferta crește în raport cu cererea.
În continuare vom prezenta și vom exemplifica principalele categorii de prețuri utilizate de către
agenții economici:
1.Prețul producătorului – este prețul la care firma producătoare își vinde produsele finite către clienți. El
se compune din următoarele elemente:
a.Costul complet (comercial) – totalitatea cheltuielilor efectuate pentru realizarea
produselor finite, având caracter de:
-cheltuieli directe: cheltuieli cu materii prime și materiale directe, cheltuieli cu
salariile muncitorilor direct productivi și cotele aferente salariilor directe etc.;
-cheltuieli indirecte: cheltuieli cu energie și apă, cheltuieli cu amortizarea utilajelor,
cheltuieli cu salariile muncitorilor indirect productivi și cotele aferente salariilor
indirecte, cheltuieli cu întreținere și reparații utilaje etc.
-cheltuieli generale de administrație: cheltuieli cu chirii, cheltuieli cu telefonul,
cheltuieli cu amortizarea mijloacelor fixe cu caracter neproductiv (clădiri, mobilier,
calculatoare etc.), cheltuieli de protocol, reclamă și publicitate, cheltuieli cu
deplasări, cheltuieli cu salariile personalului TESA și cote aferente salariilor TESA etc.
-cheltuieli de desfacere: cheltuieli cu ambalarea, cheltuieli cu etichetarea, cheltuieli
cu manipularea, depozitarea și transportul produselor finite.
Deci, prin însumarea tuturor acestor cheltuieli rezultă costul complet (comercial) al produsului finit.
b.Marja producătorului – cota de profit pe care producătorul o adaugă la preț, prin
aplicarea unui procent asupra costului complet (reprezintă de fapt câștigul producătorului).
Prin însumarea celor două elemente rezultă prețul producătorului.
Exemplu: Pentru realizarea unui produs finit, firma efectuează următoarele cheltuieli:
 - cheltuieli directe = 50.000 lei
- cheltuieli indirecte = 10.000 lei
- cheltuieli generale de administrație = 5.000 lei
- cheltuieli de desfacere = 5.000 lei
Total cheltuieli efectuate = 70.000 lei
Producția realizată în timpul lunii = 1.000 buc
70 .000 lei
=70 lei/buc
- Costul unitar complet (pe bucată) = 1.000 buc
- Marja producătorului = 10%
Prin urmare vom avea marja unitară = 70 × 10% = 7 lei/buc
Prețul unitar al producătorului = 70 + 7 = 77 lei/buc
Observație: În momentul facturării produsului finit către client, asupra prețului producătorului,
considerat preț de vânzare, se aplică TVA colectată 19%, respectiv: 77 ×19% = 14,63 lei/buc. Rezultă
total factură = 77 + 14,63 = 91,63 lei/buc
2.Prețul de vânzare cu ridicata – este prețul la care depozitul de mărfuri își vinde marfa către clienți
(către magazin). El se compune din următoarele elemente:
a.costul de achiziție al mărfurilor – prețul de cumpărare facturat de furnizor
(producător) + eventuale cheltuieli de transport-aprovizionare.
b.adaosul comercial practicat de depozit (câștigul acestuia), calculat prin aplicarea unui
procent asupra costului de achiziție
Prin însumarea celor două elemente rezultă prețul de vânzare cu ridicata.
Exemplu: Un depozit de mărfuri cumpără de la producătorul din exemplul anterior marfa, la cost
de achiziție de 77 lei/buc (prețul la care producătorul și-a vândut produsul finit). Depozitul practică un
adaos comercial de 40%.
Vom avea:
- costul unitar de achiziție = 77 lei/buc
- adaos comercial unitar = 77 × 40% = 30,8 lei/buc
preț unitar de vânzare cu ridicata = 77 + 30,8 = 107,8 lei/buc
Observație: În momentul facturării mărfii către client, asupra prețului de vânzare cu ridicata se
aplică TVA colectată19%, respectiv: 107,8 × 19% = 20,48 lei/buc.
Rezultă total factură = 107,8 + 20,48 = 128,28 lei/buc (prețul pe care clientul îl va plăti)
3.Prețul de vânzare cu amănuntul – este prețul la care magazinul își vinde marfa către clienți
(populație). El se compune din următoarele elemente:
a. Costul de achiziție al mărfurilor – prețul de cumpărare facturat de furnizor (depozitul) +
eventuale cheltuieli de transport aprovizionare;
b. Adaosul comercial practicat de magazin (câștigul acestuia), calculat prin aplicarea unui
procent asupra costului de achiziție;
c. TVA neexigibilă – TVA aferentă mărfii existente pe stoc, care devine exigibilă în momentul
vânzării mărfii. Se calculează: 19% × (costul de achiziție + adaosul comercial)
Prin însumarea celor 3 elemente rezultă prețul de vânzare cu amănuntul.
Exemplu: Un magazin cumpără marfa de la depozitul din exemplul anterior, la cost de achiziție
107,8 lei/buc (prețul la care depozitul și-a vândut marfa). Magazinul practică un adaos comercial de 30%.
Vom avea:
- costul unitar de achiziție = 107,8 lei/buc
- adaos comercial unitar = 107,8 × 30% = 32,34 lei/buc
- TVA neexigibilă unitară = 19% (107,8 + 32,34) = 26,63 lei/buc
Preț unitar de vânzare cu amănuntul = 107,8 + 32,34 + 26,63 = 166,77 lei/buc
 Observație: În momentul vânzării mărfii cu numerar către client, magazinul va încasa de la
acesta, prin casierie suma de 166,77 lei
Pentru toate exemplele prezentate, am efectuat calculul pentru o bucată. În practică se rulează cantități
mari. Pentru a determina valoarea facturată, respectiv încasată de către fiecare firmă ce participă la
circulația mărfii, se înmulțește prețul unitar cu cantitatea respectivă.

 Tariful reprezintă o categorie specială de preț ce se referă la contravaloarea serviciilor

prestate de către firme specializate, către alte firme sau populație.
Exemplu: Servicii de transport de bunuri și persoane, servicii de reparații utilaje, servicii de
închirieri de mijloace fixe, servicii de telecomunicații, distribuție de energie termică și electrică etc.
După natura lor, serviciile se clasifică în:
- servicii productive: gospodărire comunală, furnizare de apă curentă, gaze naturale, energie
termică, electricitate etc.;
- servicii neproductive: serviciile administrației publice.
Tarifele se stabilesc diferențiat în funcție de serviciile prestate, astfel:
- tarife pentru servicii cu caracter de masă: transporturi, telecomunicații, distribuție de
energie și apă etc.;
- tarife pentru turism și alimentație publică – practicate în hoteluri, restaurante, cofetării etc.;
- tarife pentru servicii personale: frizerie, coafură, reparații și comenzi încălțăminte, comenzi
confecții și tricotaje, reparații de uz gospodăresc etc.
Observație: Calculul tarifelor pentru prestări servicii este asemănător cu cel al prețului producătorului,
cu mențiunea că marja (câștigul) firmei de prestări servicii este de regulă mai mare.
 SEMINAR nr.5

1. La 31 decembrie se cunosc următoarele date:

Nr. Elemente Valoare de înregistrare Valoare de inventar Diferențe
crt. patrimoniale val.(+/–)
1. Mijloace de transport 5.000 4.500 - 500
2. Materii prime 1.800 2.400 +600
3. Creanțe în devize 4.400 4.200 - 200
(1.000 $ × 4,4 lei/$) (1.000 $ ×4,2 lei/$)
4. Casa în devize 4.100 4.200 +100
(1.000 $ × 4,1 lei/$) (1.000 $×4,2 lei/$)
Sa se precizeze daca diferentele dintre valoarea de inregistrare si valoarea de inventar se inregistreaza si
modul de inregistrare a acestora.
2. Firma are pe stoc la 01.10.2020, 1.000 buc. piese de schimb, evaluate la cost achiziție (c.a.) = 5 lei/buc.
În timpul lunii se produc următoarele mișcări în gestiunea pieselor de schimb:
03.10 – cumpărare 4.000 buc. la c.a. 7 lei/buc.
08.10 – consum în producție 3.200 buc.
20.10 – cumpărare 2.600 buc. la c.a. 9 lei/buc.
28.10 - consum în producție 2.900 buc.
Sa se determine stocul de piese de schimb existent in gestiune la 31.10.2020.
Să se evalueze ieșirile prin metodele CMP (ambele variante), FIFO și LIFO și să se determine valoarea
stocului final.
3. Firma are pe stoc la începutul lunii 500 buc. semifabricate, înregistrate la preț standard 3 lei/buc., cu
diferențe de preț nefavorabile in valoare de 300 lei.
În timpul lunii se realizează în producție proprie 2.000 buc. la prețul standard 3 lei/buc.si se descarcă
gestiunea de cele 2.400 de buc. vandute, la prețul standard 3 lei/buc. La sfârșitul lunii se determină
costul de producție efectiv de 2,5 lei/buc și se înregistrează diferențele de preț pentru intrările și ieșirile
din gestiune.
Sa se calculeze: valoarea intrarilor la pret standard; valoarea iesirilor la pret standard; diferentele de
pret aferente intrarilor si iesirilor din gestiune; stocul final si valoarea acestuia la pret standard, precum
si diferentele de pret aferente stocului final.
4.a).Producatorul efectueaza cheltuieli in valoare de 50.000 lei, pentru obtinerea a 1.000 buc. produs
finit. Acesta vinde cu factura 500 buc.din produsele finite unui depozit de marfa, practicand o marja a
producatorului de 20% si TVA colectata 19%.
Sa se calculeze: costul de productie unitar; marja unitara; pretul de vanzare al producatorului; valoarea
facturii fara TVA; TVA colectata si valoarea totala a facturii emise catre client (depozitul de marfa).
b).Depozitul cumpara marfa de la producator 500 buc. la costul de achizitie de la producator si vinde
marfa cu factura unui magazin, la pret de vanzare cu ridicata, practicand un adaos comercial de 40% si
TVA colectata 19%.
Sa se calculeze: adaosul comercial unitar; pretul de vanzare cu ridicata; valoarea facturii fara TVA; TVA
colectata si valoarea totala a facturii emise catre client (magazinul).
c).Magazinul cumpara marfa de la depozit 500 buc.la costul de achizitie de la depozit si vinde marfa cu
numerar catre populatie, la pret de vanzare cu amanuntul (inclusiv TVA), practicand un adaos comercial
de 50%.
Sa se calculeze: adaosul comercial unitar; TVA neexigibila unitara; pretul de vanzare cu amanuntul;
valoarea incasarilor cu numerar de la clienti.