CAPITOLUL II.

CONTABILITATEA MATERIILOR PRIME ȘI A

MATERIALELOR

2.1. Noțiuni introductive

În faza de aprovizionare cu mijloace economice pe termen scurt, entitatea economică îşi

procură bunurile materiale destinate să fie consumate în procesul de producție sau pentru
prestarea de servicii, respectiv stocuri de materii prime, materiale consumabile şi materiale de
natura obiectelor de inventar.

Materiile prime sunt stocuri care participă direct la fabricarea produselor, regăsindu-se în
componenţa lor integral sau parţial, în starea iniţială sau transformată.

Materiale consumabile sau furniturile cuprind materiale auxiliare (se adaugă materiei
prime ajutând la transformarea ei), combustibili (tehnologici, energetici sau gospodăreşti),
materiale pentru ambalat (materiale folosite pentru protejarea bunurilor în timpul manevrării
acestora), piesele de schimb (bunuri utilizate pentru înlocuirea componentelor unor active
deţinute de entitate în scopul reparării acestora) şi alte materiale consumabile care participă
indirect sau ajută activitatea de exploatare fără a se regăsi, de regulă, în produsul rezultat.

Materiale de natura obiectelor de inventar sunt bunuri care nu îndeplinesc cumulativ

cele două condiţii pentru a putea fi incluse la categoria imobilizărilor corporale, adică fie au
durată de utilizare mai mică de 1 an, fie au valoare de intrare mai mică decât limita prevăzută de
lege. Exemple de astfel de bunuri sunt: obiecte de mobilier și aparatură IT, echipamente de
protecţie, echipamente de lucru şi îmbrăcăminte specială, scule, aparate de măsură şi control etc.

2.2. Documente utilizate pentru evidența stocurilor de materii prime și materiale

În faza de intrare în unitate a materiilor prime și materialelor se pot utiliza următoarele

documente:

 Factura este un document contabil ce atestă o tranzacție comercială efectuată între

un furnizor și un client și conține o listă cu bunurile livrate sau serviciile, lucrările
 prestate de către furnzior clientului. Aceasta mai poate servi și ca document de
însoțire a mărfurilor pe timpul transportului; ca document prin care se poate dovedi
întregistrarea vânzării în contabilitatea furnizorului, respectiv a achiziției în
contabilitatea clientului; de încărcare în gestiunea cumpărătorului;
 Avizul de însoţire a mărfii, care se emite la livrarea stocurilor şi serveşte ca
document pentru eliberarea şi scăderea din depozit a stocurilor, ca document de
însoţire a bunurilor pe timpul transportului, ca document pentru întocmirea facturii şi
ca document de încãrcare a gestiunii primitorului;
 Nota de intrare recepție este un document prin care se justifică intrarea în
patrimoniul societății a bunurilor achiziționate de la furnizor pe baza facturii emise
de acesta. Aceasta servește ca document doveditor pentru recepția bunurilor
cumpărate; pentru întregistrarea în contabilitate; pentru încărcarea în gestiune.

Pentru ieșirea din patrimoniu a stocurilor de materii prime și materiale, fie prin vânzarea
lor ca atare, fie prin consum în procesul de producție, se pot utiliza următoarele documente:

 Avizul de insoţire a mărfii şi Factura fiscală, pentru ieşirile in afara uniăţii

patrimoniale;
 Bonul de consum este un document care justifică eliberarea din magazie a
materialelor care vor intra în procesul de producție. Mai exact, este un document
justificativ de gestiune a stocurilor, de înregistrare în evidența magaziei și în
contabilitate;
 Fişa limită de consum, utilizată la consumul materiilor prime cu frecvenţă mare a
ieşirilor din magazine Document care ține evidența consumului de materii și
materiale, față de consumul normat.

Un alt document utilizat pentru evidenţa operativă a stocurilor de materii şi materiale este
Fișa de magazie, aceasta fiind un document justificativ cu ajutorul căruia se ține evidența
cantitativă a stocurilor și reflectă locul de depozitare a stocurilor, intrările și ieșirile din gestiune,
precum și stocul existent la momentul respectiv.

2.3. Evaluarea stocurilor de materii prime și materiale

Stocurile se poate evalua în 4 momente, și anume:

  La intrarea în patrimoniu;
 La ieșirea din patrimoniu;
 La invetar;
 La bilanț.

Evaluarea la intrarea în patrimoniu

În cazul materiilor prime, materialelor consumabile, materialelor de natura obiectelor de

inventar, acestea pot fi reflectate în contabilitate la:

 costul de achiziţie
 preţul standard
 preţul de facturare

Costul de achiziţie este format din preţul de facturare al furnizorului, taxele şi ambalajele
nerecuperabile, cheltuielile de transport, aprovizionare şi alte cheltuieli incluse în factura
furnizorului. Costul de achiziţie poate fi considerat cost istoric şi poate fi luat în considerare la
eliberarea stocurilor respective de la locurile de depozitare.

Preţul standard este un preţ prestabilit care constã în ev aluarea şi înregistrarea stocurilor
în preţuri fixe, stabilite anterior pe baza preţurilor medii ale stocurilor din perioada precedentã. El
devine preţ de înregistrare şi presupune evidenţierea distinctã a diferenţelor de preţ faţã de costul
de achiziţie. În cazul utilizãrii preţului standard, se impune actualizarea periodicã a acestuia.

Evaluarea la ieșirea din patrimoniu

Evaluarea consumurilor/ieşirilor de stocuri din patrimoniu are la bază valoarea de intrare

a acestora şi se poate face după mai multe metode:

1. Metoda identificării specifice – fiecare articol ieşit este identificat prin data şi valoarea
de intrare (evaluare la cost istoric)

2. Metoda epuizării loturilor, care îmbracă mai multe forme:

  metoda costului mediu ponderat (CMP) care presupune calcularea mediei
ponderate a costurilor unui anumit element, fie periodic, la sfârşitul lunii, fie după
fiecare intrare (recepţie);
 metoda FIFO (primul intrat primul ieşit) constă în evaluarea stocurile ieşite din
patrimoniu la valoarea de intrare a primelor loturi până la epuizarea fiecăruia;
 metoda LIFO (ultimul intrat primul ieşit): ieşirile de stocuri sunt evaluate la
valoarea de intrare a ultimelor loturi intrat în patrimoniu până la epuizarea lor.

Alegerea uneia sau alteia dintre metode are implicaţii asupra rezultatului. Această alegere
se face în funcţie de specificul activităţii, de nevoile de informare ale utilizatorilor situaţiilor
financiare anuale, astfel încât să se reflecte cât mai fidel realitatea economică.

O societate comercială trebuie să utilizeze aceeaşi metodă de evaluare la ieşirea din

patrimoniu a stocurilor de natură şi utilizări similare. Metoda aleasă se aplică în mod consecvent
de la un exerciţiu financiar la altul. Dacă, în cazuri excepţionale, se impune schimbarea metodei,
în notele explicative la situaţiile financiare anuale se va prezenta motivul schimbării metodei şi
efectele acesteia asupra rezultatelor.

Evaluarea la inventar

Regula generală de evaluare și înregistrare a stocurilor, la inventar, este evaluarea la

valoarea actuală sau de utilitate denumită și valoare de inventar. Aceste valori se stabilesc în
funcție de utilitatea bunului în întreprindere sau prețul pieței și se identifică, în funcție de
destinația lor.

În caul materiilor prime și materialelor consumabile destinate utilizării în exploatare, la

inventar, se evaluează la costul lor de înlocuire.

Evaluarea la bilanț

Se face la valoarea de intrare, respectiv la valoarea contabilă pusă de acord cu rezultatele

evaluarilor la inventariere.

În bilanț, stocurile trebuie să fie înregistrate la valoarea cea mai mică dintre valoarea
contabilă și valoarea de inventar. Astfel, dacă se constată că:
  Valoarea de inventar > Valoarea contabilă, în listele de inventariere se va înscrie
valoarea contabilă;
 Valoarea de inventar < Valoarea contabilă, în listele de inventariere se va înscrie
valoarea de inventar. Pentru diferența dintre valoarea contabilă (mai mare) și
valoarea de inventar (mai mica) se constituie un provizion pentru deprecierea
stocurilor.

2.4. Metode de evidență contabilă a stocurilor de materii prime și materiale

Pentru organizarea și conducerea contabilității sintetice a stocurilor, o entitate poate
alege una dintre cele două metode conforme cu reglementările contabile în vigoare, și anume:

1. Metoda inventarului permanent;

2. Metoda inventarului intermitent.

1. Metoda inventarului permanent presupune cunoașterea în orice moment a valorii sau

a valorii și cantității unui stoc datorită contabilizării în ordine cronologică a fiecărei operații de
intrare și ieșire a bunurilor, în conturile de stocuri aferente (clasa 3).

Operațiile de înregistrare a intrărilor și ieșirilor de bunuri se realizează la valoarea lor de

intrare.

În contabilitatea sintetică a stocurilor se găsesc următoare informații: 1

 Soldul inițial care nu poate fi decât debitor, iar soldul de la începutul fiecărei
perioade va coincide cu cel de la finalul perioadei anterioare;
 Intrările din cursul unei luni care vor fi înregistrate în contabilitate în debitul
conturilor de stocuri aferente (astfel se formează rulajul debitor al contului), pe
baza documentelor justificative de intrare a stocurilor în patrimoniu;
 Ieșirile din cursul unei perioade care vor fi înregistrate în contabilitate în creditul
conturilor de stocuri aferente (astfel se formează rulajul creditor al contului), pe
baza documentelor justificative de ieșire a stocurilor;
 Stocul scriptic se poate determina pe baza relației:
Existent scriptic = Sold inițial + Intrări - Ieșiri2
1
Pântea, I.P.,Managementul contabilității românești, vol I, Ed. Intelcredo, Deva, 1998, p. 221
2
V. Munteanu, Contabilitatea financiară a întreprinderii, Ed. Univeristară, București, 2017, p. 241
 2. Metoda inventarului intermitent- în cadrul acestei meotde pentru întregistrarea
intrărilor și ieșirilor de stocuri se utilizează conturile de cheltuieli după natura lor, respectiv de
venituri în cazul produselor finite. Conturile de stocuri aferente intervin doar la începutul și
finalul lunii.

Ieșirile și intrările de stocuri din cursul lunii nu afectează conturile de stocuri, ci

afectează în mod direct contrurile de cheltuieli sau venituri.

Această metodă se utilizează pentru bunurile care nu pot fi stocate. 3

În cadrul acestei metode, ieșirile se determină conform relației:4

Ieșiri = Stoc inițial + Intrări - Stoc final determinat pe baza invetarierii - din această
realație rezultă că ieșirile se întregistrează o singură dată la sfârșitul lunii, trimestrial sau anual pe
baza invetarierii.

În ceea ce priveşte evidenţa analitică a stocurilor de materii şi materiale, aceasta poate fi

organizată folosind una dintre următoarele metode, în funcţie de specificul activităţii şi de
necesităţilor proprii de informare ale societăţii comerciale:

1. Metoda operativ-contabilă (pe solduri) care presupune desfăşurarea următoarelor

activităţi:

 evidenţa cantitativă a bunurilor la locurile de depozitare, iar în cadrul acestora pe

categorii de stocuri, cu ajutorul fişelor de magazie;
 preluarea documentelor de intrare-ieşire în contabilitate, la cel mult o săptămână
după înregistrarea lor în fişele de magazie, ocazie cu care se efectuează controlul
înregistrărilor din fişele de magazie;
 întocmirea registrului stocurilor la sfârşitul perioadei, în care se înscriu cantităţile
de stocuri preluate din fişele de magazie, valorile stocurilor calculate prin
înmulţirea cantităţilor cu preţurile de facturare şi totalurile valorilor pe pagini, pe
grupe, subgrupe, magazii, conturi sintetice;

3
V. State, C. Voinea, L.Tănase, Contabilitatea financiară a societăților comerciale, Ed. Pro Universitaria, București,
2017, p. 47
4
Dumitrean, E., Scorțescu, Gh., Toma C., Berheci I., Mardiros, D.-N, Contabilitate financiară, Vol I, p.187
  pentru uşurarea depistării unor erori, la contabilitate se foloseşte Fişa
centralizatoare a mişcărilor valorice pe grupe de bunuri.

2. Metoda cantitativ – valorică (pe fişe de cont analitice) care constă în parcurgerea
următoarelor etape:

 înregistrarea cantitativă a intrărilor şi ieşirilor de stocuri în fişele de magazie;

 preluarea documentelor de intrare şi ieşire de către contabilitate;
 înregistrarea documentelor în fişele de cont analitice pentru valori materiale;
 verificarea concordanţei înregistrărilor din fişele de cont analitice cu cele din fişele
de magazie;
 verificarea concordanţei înregistrărilor din fişele de cont analitice cusituaţie fişelor
de cont sintetice cu ajutorul balanţelor de verificare analitice.

Conturi contabile utilizate

Evidenţa contabilă a acestor bunuri se ţine cu ajutorul conturilor din clasa 3 Conturi de
stocuri, grupa 30 „Stocuri de materii şi materiale”, conturi ccu funcţie contabilă de activ şi
conţinut economic de mijloace sau bunuri economice, care se structurează astfel:

 301 „Materii prime”

 302 „Materiale consumabile”:
 3021 „Materiale auxiliare”
 3022 ”Combustibili”
 3023 „Materiale pentru ambalat”
 3024 „Piese de schimb”
 3025 „Seminţe şi materiale de plantat”
 3026 „Furaje”
 3028 „Alte materiale consumabile”
 303 „Materiale de natura obiectelor de inventar”
 308 „Diferenţe de preţ la materii prime şi materiale”
 În cazul utilizării inventarului permanent, conturile de materii prime și materiale
(conturile 301, 302, 303 se vor trata împreună deoarece funcţionarea acestor conturi este
asemănătoare) au următoarea funcțiune:

a. În debitul conturilor se înregistrează valoarea materiilor prime, a materialelor

consumabile şi a materialelor de natura obiectelor de inventar intrate în unitate pe diverse căi, și
anume:

 achiziţionate pe credit comercial de la furnizori (401,408);

 achiziţionate de la furnizori cu plata dintr-un avans de trezorerie, din disponibilul
de la bancă sau în numerar (542, 5121, 5311);
 valoarea la preţ de înregistrarea materiilor prime şi materialelor de la entităţi
afiliate sau legate prin interese de participare (451, 453);
 aduse ca şi aport în natură la capitalul social (456);
 aduse de la terţi (351);
 primite de la societăţile din cadrul entităţii (481, 482);
 primite cu titlu gratuit (7582);
 constatate plus la inventar (601, 602, 603).

b. În creditul conturilor se înregistrează valoarea materiilor prime, a materialelor

consumabile şi a materialelor de natura obiectelor de inventar ieşite din unitate pe diverse căi:

 consumate în procesul de producţie sau constatate lipsă la inventar (601, 602,

603);
 scoase din evidenţă (601, 711);
 donate (6582);
 pierderi din calamităţi (671);
 vânzări fără prelucrare (371);
 aduse ca şi aport la capital şi retrase (456);
 trimise spre prelucrare sau în păstrare la terţi (351);
 livrate societăţilor din cadrul entităţii (481, 482);

Soldul debitor al conturilor reprezintă valoarea materiilor prime şi materialelor aflate în

stoc la un moment dat.
 În cazul inventarului intermitent (conturile 301, 302, 303 se vor trata împreună deoarece
funcţionarea acestor conturi este asemănătoare) se procedează astfel:

a. În debitul conturilor se înregistrează la sfârşitul perioadei, valoarea stocurilor finale de

materii prime, de materiale consumabile, de materiale de natura obiectelor de inventar stabilitate
la inventariere

b. În creditul conturilor se înregistrează la începutul perioadei următoare, valoarea

stocurilor iniţiale de materii prime, demateriale consumabile sau materiale de natura obiectelor de
inventar inventariate la sfârşitul perioadei precedente.

Soldul debitor al conturilor reprezintă valoarea materiilor prime şi materialelor aflate în

stoc la un moment dat.

Contul 308 „Diferenţe de preţ la materii prime şi materiale”, după conţinutul economic
este cont rectificativ al valorii de înregistrare a materiilor prime şi materialelor, iar după funcţia
contabilă este cont de activ, care ţine evidenţa diferenţelor de preţ nefavorabile (în plus) sau
favorabile (în minus) dintre costul de achiziţie şi preţul prestabilit (standard) aferent materiilor
prime, materialelor consumabile şi materialelor de natura obiectelor de inventar.

În debitul contului se înregistrează diferenţele de preţ nefavorabile (în negru) sau

favorabile (în roşu) aferente materiilor prime, materialelor consumabile şi materialelor de natura
obiectelor de inventar intrate în unitate (401, 542, 531, 452, 453 etc.).

În creditul contului se înregistrează diferențe de preţ nefavorabile (în negru) sau

favorabile (în roşu) aferente materiilor prime, materialelor consumabile şi materialelor de natura
obiectelor de inventar ieşite din unitate (601, 603, 6582, 671).

Soldul debitor al contului reprezintă diferenţele de preţ nefavorabile (în negru) sau
favorabile (în roşu) aferente materiilor prime, materialelor consumabile şi materialelor de natura
obiectelor de inventar aflate în gestiunea unităţii la un moment dat.