Răspunsuri capitolul 2,

IN.6 Prezentați gruparea purtătorilor de informaţii din punct de vedere al

existenţei şi mişcării stocurilor?

Purtătorii de informații pot fi grupați:

În funcție de natura operației patrimoniale:

 Documentele primare sau centralizatoare de evidență a intrărilor de

stocuri( nota de recepție și constatarea de diferențe, bonul de predare
transfer-restituire, factura fiscală, etc)
 Documente contabile de evidență a stocurilor( fișa de magazie, fișa de
evidențp a materialelor și materialelor de natura obiectelor de inventar
pe locuri de folosință, registrul stocurilor, etc.)
 Documente primare sau centralizarea de evidență a iețirilor de stocuri(
bonul de consum, fița limită de consum, dispoziția de livrare, avizul
de îsoțire a mărfii, etc)

IN.7 Precizaţi detaliat momentele în care sunt evaluate elementele de stocuri,

cu exemplificarea valorilor aferente fiecărui moment.

Evaluarea elementelor de stocuri se realizează după principii şi tehnici distincte în

funcţie de momentul la care se face evaluarea, şi anume:

 Evaluarea inițială

La data intrării în entitate, bunurile se evaluează și se înregistrează în

contabilitate la valoarea de intrare, care se stabilește astfel:

-la cost de achiziție( pn bunurile procurate cu titlu oneros)

-la cost de producție( pn bunurile produse de entități)

- la valoare de aport( pn bunurișe reprezentând aport la capital)

-la valoarea justă( pn bunurile obținute cu titlu gratuit sau constatae plus la
inventariere)

La data intrării în patrimoniu, elementele de stoc de evaluează și se

înregistrează în contabilitate la costul lor, deoarece în multe cazuri stocurile
provin din achiziții sau sunt realizate din producția proprie, astfel costul
acestora fiind de achiziție sau de producție. Costul stocurilor trebuie să
cuprindă toate cheltuielile afectate achiziției și prelucrării, precum și alte costuri
suporate pentru stocuri:
- Bunurile procurate cu titlu oneros sunt evaluate de achizi’ie denumită
cost de achiziție, având un preț egal cu cumpărare, taxele nerecuperabile,
cheltuielile de transport- aprovizionare şi alte cheltuieli accesorii necesare
pentru punerea în stare de utilitate sau intrarea în gestiune a bunului
respectiv.
- Bunuri produse în entitatea economică sunt evaluate la costul de
producție, acestea cuprind(costul de achiziţie al materiilor prime şi
materialelor consumate, celelalte cheltuieli directe de producţie, precum cota
cheltuielilor indirecte de producţie determinate raţional ca fiind legate de
fabricaţia acestuia.

Cheltuielile generale de administraţie, cheltuielile de desfacere şi cele

financiare, de regulă, nu se includ în costul de producţie, dar pot n
incluse dobânzile la creditele bancare contractate pentru producţia cu
ciclu lung de fabricaţie, aferente perioadei.

 Evaluarea elementelor de stocuri la data ieșirii din patrimoniu se face la

valorarea de intrare, pentru categoriile de bunuri identificabile.( metoda
identificării specifice)
Metoda identificării specifice ar putea fi utilizată în operaţiunile de vânzare
cumpărare a unor articole de valoare mare, cum ar fi automobilele, utilajele
complexe, operele de artă etc.
Deşi acestă metodă ar putea părea logică, ea nu este aplicată de multe
companii deoarece prezintă două dezavantaje:
• în multe cazuri este dificil şi incomod să se ţină evidenţa
cumpărării şi vânzării unor articole individuale;
• atunci când o entitate operează cu articole de aceeaşi natură, identificarea
articolului care a fost vândut devine arbitrată; prin urmare, entitatea îşi poate
spori sau reduce venitul net, optând pentru trecerea la vânzări a articolelor
cu cost maimare sau mai mic.
Potrivit reglementărilor contabile românești, la ieșirea din patrimoniu
bunurile materiale fungibile se evaluează și se înregistrează în contabilitate
prin aplicarea:
Metodei costului mediu ponderat(CMP), acesta se calculează, fie după
fiecare intrare, fie lunar, ca raport între valoarea totală a stocului inițial plus
valoarea intrărilor și cantitatea existentă în stocul inițial plus cantitățile
intrate. Această metodă poate fi aplicată în două variante
 1 metoda costului mediu unitar ponderat calculat la sfârșitul
perioadei(CMUPt)-presupune o singură evaluare a stocului la sf perioadei
de gestiune, avantajul fiind:
de a nivela variaţiile de cost în cazul fluctuaţiilor de curs;
• de a simplifica calculele de evaluare a stocurilor.
Dezavantaj
*nu permite evaluarea fiecărei ieşiri din stoc, ci numai evaluarea lor globală
la sfârşitul perioadei de gestiune, ceea ce este în contradicţie cu principiul de
bază al inventarului permanent: posibilitatea de a determina în orice moment
valoarea stocului final;
*mijloc de netezire a valorilor: valoarea stocurilor finale va fi
minimizată în perioadele de creştere a preţurilor şi
supraevaluată în perioadele de scădere a preţurilor.
2metoda costului mediu unitar ponderat calculat după fiacre intrare în
stoc( CMUPui)-permite evaluarea ieșirilor
Avantaje
*valoarea stocului și a ieșirilor sunt cunoscute în permanență
*sunt mai apropiate realității valoarea ieșirilor calculate.
Dezavantaje
*Datorită complexităţii sale, utilizarea acestei variante de calcul a costului
mediu unitar ponderat este dificilă, mai ales pentru ciclurile de exploatare în
care mişcările de stocuri sunt foarte numeroase.
Ea poate fi, însă, uşor adaptată în cazul unor gestiuni automatizate.
 Evaluarea la inventar și prezenarea elementelor în bilanț

Se aplică regula prudenței, potrivit căreia se va ține seama de toate ajustările

datorate deprexierilor sau pierderilor de valoare.

Pentru elementele de natura activelor înregistrate la cost,diferenţele constatate

în minus între valoarea de inventar şi valoarea contabilă se evidenţiază distinct
în contabilitate, în conturi de ajustări, aceste elemente menţinându-se la
valoarea lor de intrare.

Activele de natura stocurilor se evaluează la cost, mai puţin ajustările pentru

depreciere constatate.

Ajustări pentru depreciere se constată inclusiv pentru stocurile fără mişcare.

• Activele de natura stocurilor nu trebuie reflectate în bilanţ la o valoare mai

mare decât valoarea care se poate obţine prin utilizarea sau vânzarea lor.
• În cazul în care valoarea contabilă a stocurilor este mai mare decât valoarea de
inventar, valoarea stocurilor se diminuează până la valoarea realizabilă netă,
prin constituirea unei ajustări pentru depreciere.

IN8Descrieți detaliat costul de achiziție și costul de producție. La costul de

producție prezentați și situația în care intervine costul subactivitții. Aveți
în vedere sugestiv și anumite exemple.

La data intrării în patrimoniu, elementele de stoc se evaluează în contabilitate la

costul lor, în cele mai multe cazuri, stocurile provin din achiziții, costul
acestora fiind de achiziție sau de producție.

Bunurile procurate cu titlu oneros sunt evaluate la valoarea achziției după

constul de achiziție, pe când cele produse în entitate economică sunt evaluate
după costul de producție, acestea cuprind costul de achiziție al materiei prime și
mat consumate, celellalte cheltuieli directe, și cota cheltuielilor indirecte legate
de fabricația acestora.

Costurle de conversie cuprind: costuri directe legate de unitățile produse, de

asemenea includ și alocarea sistematică a regiei fixe și variabile de producție
generată de transformarea materialelor în producție finită.

Regia fixă de producție( amortixarea, costuri de conducere, întreținerea secțiilor

și utilajelor, etc)- sunt mereu constante

Regia variabilă a producției( materialele indirecte și forța de muncă indirectă)-

variază de volumul producției.

Procesul de calcul al costului trebuie să țină cont de pierderile apărute și

producția în curs de execuție.

Pierderi normale- sunt inerente, procesului de producție, sunt inevitabile și nu

pot fi controlate, acestea afectează costul stocurilor.

Pierderi anormale-pot fi controlate, provin din utilizarea necorespunzătoare a

mașinolor, utilajelo, sunt niște cheltuieli ale perioadei.

IN.9Prezentatați procesul de calcul al costului în situațiile în care trebuie

să se ţină cont de pierderile apărute şi de producţia în curs de execuţie.

Pierderile pot avea diferite cauze:

•pot rezulta din procesul de producţie în sine (de exemplu, pierderi rezultate în
urma procesului de tăiere a materialelor, prin evaporare sau topire) sau
 •pot rezulta în urma utilizării greşite a materiilor prime, a problemelor de
calitate sau a erorilor umane.

Identificarea corectă a naturii pierderii este foarte importantă, deoarece în

funcţie de natură vom avea influenţe diferite asupra costului produselor.

Pierderile normale afectează costul stocurilor

Pierderile anormale sunt cheltuieli ale perioadei

Uneori, pierderile obţinute pot fi valorificate prin vânzare sau prin consum intern.

De exemplu, pilitura de fier, deşeurile lemnoase sau pierderile din industria

alimentară pot fi valorificate.

În cazul în care pierderile (deşeurile) pot fi valorificate, atunci când se calculează

costul produselor bune se ţine cont de valoarea obţinută din valorificarea acestora.

IN 10Dați exemple de costuri care nu trebuie incluse în costul stocurilor, ci

sunt recunoscute drept cheltuieli ale perioadei în care au survenit.
Argumentați fiecare exemplu.

 pierderile de materiale, manopera sau altE costuri de producţie înregistrate

peste limitele normal admise, inclusiv pierderile datorate risipei, deoarece nu
se regăsesc în prudusul final.
 cheltuielile de depozitare, cu excepţia cazurilor în care aceste costuri sunt
necesare în procesul de producţie, anterior trecerii într-o nouă fază de
fabricaţie. Cheltuielile de depozitare se includ în costul de producţie atunci
când sunt necesare pentru a aduce stocurile în locul şi în starea în care se
găsesc;
 regiile (cheltuielile) generale de administraţie care nu participă la aducerea
stocurilor în forma şi locul final;
 regia fixă nealocată costului, care se recunoaşte drept cheltuială în perioada
în care a apărut.

IN.11Prezentaţi metodele de evaluare a elementelor de stocuri la ieşirea din

patrimoniu (atât pentru bunurile identificabile cât și pentru bunurile
fungibile).

Pentru bunurile identificabile se aplică Metoda identificării spercifice, este

utilizată în operaţiunile de vânzare-cumpărare a unor articole de valoare mare, cum
ar fi automobilele, utilajele complexe,operele de artă etc. Deşi acestă metodă ar
putea părea logică, ea nu este aplicată de multe companii deoarece prezintă două
dezavantaje:

• în multe cazuri este dificil şi incomod să se ţină evidenţa cumpărării şi vânzării

unor articole individuale;

• atunci când o entitate operează cu articole de aceeaşi natură, identificarea

articolului care a fost vândut devine arbitrată; prin urmare, entitatea îşi poate spori
sau reduce venitul net, optând pentru trecerea la vânzări a articolelor cu cost mai
mare sau mai mic.

Potrivit reglementărilor românești pentru materiale fungibile se aplică metodele:

 Metoda costului mediu ponderat(CMP)

Metoda costului ponderat poate fi aplicat în mai multe variante

-metoda costului mediu unitar ponderat calculat la sf perioadei( CMUPt),

presupune o singură evaluare la sf perioadei de gestiune. Intrerile se
înregistrează cantitativ și valoric, iar ieșirile doar cantitativ.

Avantajul:

• de a nivela variaţiile de cost în cazul fluctuaţiilor de curs;

• de a simplifica calculele de evaluare a stocurilor.

Dezavantajele acestei variante sunt următoarele:

• nu permite evaluarea fiecărei ieşiri din stoc, ci numai evaluarea lor globală la
sfârşitul perioadei de gestiune, ceea ce este în contradicţie cu principiul de bază
al inventarului permanent: posibilitatea de a determina în orice moment
valoarea stocului final;

• mijloc de netezire a valorilor: valoarea stocurilor finale va fi minimizată în

perioadele de creştere a preţurilor şi supraevaluată în perioadele de scădere a
preţurilor.

-metoda costului mediu unitar ponderat calcilat la fiecare intrare în stoc

(CMUPui)

Metoda costului mediu unitar ponderat calculat după fiecare intrare permite
evaluarea ieşirilor, în funcţie de recepţionarea unui nou lot.

Avantajele acestei variante sunt următoarele:

• valoarea stocului şi a ieşirilor din stoc sunt cunoscute în permanenţă;

• valoarea ieşirilor calculate astfel sunt mai apropiate realităţii economice din
acel moment.

Dezavantajele acestei variante sunt următoarele:

Datorită complexităţii sale, utilizarea acestei variante de calcul a costului mediu

unitar ponderat este dificilă, mai ales pentru ciclurile de exploatare în care
mişcările de stocuri sunt foarte numeroase. Ea poate fi, însă, uşor adaptată în
cazul unor gestiuni automatizate.

 Metoda primei intrari-primei ieșiri(FIFO)- Potrivit acestei metode

bunurile ieşite din gestiune se evaluează la costul de achiziţie (sau de
producţie) al primei intrări (lot). Pe măsura epuizării lotului, bunurile ieşite
din gestiune se evaluează la costul de achiziţie sau de producţie al lotului
următor, în ordine cronologică.
 Avantajele metodei FIFO:
este simplă şi uşor de aplicat;
stocurile finale sunt evaluate la valorile cele mai recente şi sunt deci mai
apropiate de realitatea economică

Dezavantajele metodei FIFO:

ieşirile din stoc sunt subevaluate în perioada de inflaţie ceea ce conduce la
o minimizare a cheltuielilor şi la o supraevaluare a rezultatului financiar;

invers, ieşirile din stoc sunt supraevaluate într-o perioadă de scădere a

preţurilor, deci, costurile se corelează cu întârziere cu variaţiile de preţ.

 Metoda ultimei intrări-ultimei ieșiri (LIFO)- Potrivit acestei metode,

bunurile ieşite din gestiune se evaluează la costul de achiziţie (sau de
producţie) al ultimei intrări (lot). Pe măsura epuizării lotului, bunurile ieşite
din gestiune se evaluează la costul de achiziţie (sau de producţie) al lotului
anterior, în ordine cronologică
 Avantajele metodei LIFO:
ieşirile din stoc sunt evaluate la costurile cele mai recente;

în perioadele de inflaţie, consumurile sunt supraevaluate, în comparaţie cu

metoda FIFO, ceea ce conduce la o majorare a cheltuielilor şi la o
diminuare a rezultatului financiar, deci o micşorare a impozitului pe profit;
 fenomenul invers se produce într-o perioadă de scădere a preţurilor.
 Dezavantajele metodei LIFO:

costurile se corelează cu variaţiile de preţ, dar stocul este subevaluat

Metoda prețului standart- Evaluarea şi înregistrarea în contabilitate a
materiilor prime, produselor şi altor bunuri de natura stocurilor se poate
face şi la costuri (preţuri) standard pe baza preţurilor medii ale bunurilor
respective, denumite preţuri de înregistrare, cu condiţia evidenţierii
distincte a diferenţelor de preţ faţă de costul de achiziţie sau costul de
producţie, după caz.
Diferenţele de preţ astfel stabilite, la intrarea bunurilor respective în
patrimoniu, se înregistrează proporţional, atât asupra valorii bunurilor ieşite,
cât şi asupra stocurilor intrate.

IN 12Prezentaţi metodele de organizare a contabilităţii analitice a

stocurilor.

Potrivit reglementărilor contabile româneşti, în cazul folosirii inventarului

permanent, contabilitatea analitică a stocurilor se poate organiza după una din
următoarele metode, în funcţie de specificul activităţii şi necesităţile proprii ale
entităţii economice:

 metoda operativ-contabilă (pe solduri)- ) se poate aplica pentru

contabilitatea analitică a materiilor prime, materialelor consumabile,
materialelor de natura obiectelor de inventar, semifabricatelor, produselor

finite şi reziduale, mărfurilor şi ambalajelor. Ea constă în ţinerea, la locul

de depozitare, a evidenţei cantitative a bunurilor materiale pe categorii,
iar la contabilitate a evidenţei valorice desfăşurate pe gestiuni, iar în
cadrul gestiunilor, pe grupe sau subgrupe de bunuri, după caz.

 metoda cantitativ-valorică (pe fişe de cont-analitic)- constă în ţinerea

evidenţei cantitative pe categorii de bunuri materiale la locul de
depozitare, iar în contabilitatea a evidenţei cantitativ-valorice.
Contabilitatea stocurilor se desfăşoară pe gestiuni, iar în cadrul acestora
pe categorii de bunuri.
 Evidenţa cantitativă a materialelor se ţine la gestiune cu ajutorul fişelor
de magazie, care se ţin în ordinea fişelor de cont analitic din
contabilitate.
Metoda cantitativ-valorică se poate folosi pentru contabilitatea analitică
a materiilor prime, materialelor consumabile, materialelor de natura
obiectelor de inventar, semifabricatelor, produselor finite, produselor
reziduale, mărfurilor
 metoda global-valorică- constă în ţinerea evidenţei bunurilor
materiale numai valoric, atât la nivelul gestiunii, cât şi în contabilitate.
Controlul concordanţei înregistrărilor din evidenţa gestiunii cu cea din
contabilitatea stocurilor se face periodic.
Această metodă se aplică, în principiu, pentru evidenţa mărfurilor şi
ambalajelor aflate în unităţile de desfacere cu amănuntul şi pentru alte
bunuri, în cazul unităţilor care nu au dotarea tehnică corespunzătoare,
folosindu-se formularul „Fişa de cont pentru operaţiuni diverse” şi
Raportul de gestiune, după caz..
Pe măsura dotării cu tehnică de calcul, unităţile vor trece la utilizarea
metodei cantitativ valorice