PARTICULARITĂȚI ÎN EVALUAREA ACTIVELOR

CIRCULANTE

Conform pct. 188 alin. (1) din Ordinul ministrului finanțelor publice nr. 3.103/2017 privind
aprobarea Reglementărilor contabile pentru persoanele juridice fără scop patrimonial, cu
completările ulterioare, un activ se clasifică drept activ circulant atunci când:

1. se așteaptă să fie realizat sau este deținut cu intenția de a fi vândut ori consumat
în cursul normal al ciclului de exploatare al entității;
2. este deținut, în principal, în scopul tranzacționării;
3. se așteaptă a fi realizat în termen de 12 luni de la data bilanțului; sau
4. este reprezentat de numerar sau echivalente de numerar a căror utilizare nu este
restricționată.

În categoria activelor circulante, potrivit pct. 189 din reglementarea sus-menționată, se

cuprind:

1. stocuri, inclusiv valoarea serviciilor prestate pentru care nu a fost întocmită

factură;
2. creanțe;
3. investiții pe termen scurt;
4. casa și conturi la bănci.

Conform art.218 din Norma nr. 14/2015 privind reglementările contabile conforme cu
directivele europene aplicabile sistemului de pensii private, activele circulante trebuie
evaluate la costul de achiziţie sau costul de producţie, după caz, cu respectarea
prevederilor alin. (2).
Ajustările de valoare se fac pentru activele circulante în vederea prezentării acestora la cea
mai mică valoare de piaţă sau, în circumstanţe speciale, la o altă valoare minimă atribuibilă
acestora la data bilanţului.
Evaluarea efectuată conform prevederilor de la art. 218 alin. (2) nu poate fi continuată dacă
motivele pentru care au fost făcute ajustările de valoare nu mai sunt aplicabile.
În situaţia în care ajustarea devine total sau parţial fără obiect, întrucât motivele care au dus
la reflectarea acesteia au încetat să mai existe într-o anumită măsură, atunci acea ajustare
trebuie reluată corespunzător la venituri.
Evaluarea stocurilor în contabilitatea curentă şi în situaţiile financiare anuale se face în
funcţie de normele generale de evaluare şi în raport cu momentul în care se efectuează această
operaţie: intrare, ieşire, inventar şi bilanţ.
Evaluarea stocurilor la intrare
În cazul stocurilor, evaluarea iniţială, adică la intrarea în entitate, se face la cost. Articolul
157, aliniatul (1) din OMFP nr. 3055/2009 face următoarea precizare: „Costul stocurilor
trebuie să cuprindă toate costurile aferente achiziţiei şi prelucrării, precum şi alte costuri
suportate pentru a aduce stocurile în forma şi locul în care se găsesc.”
Stocurile achiziţionate de la terţi cu titlu oneros se evaluează la costul de achiziţie obţinut
prin însumarea următoarelor elemente: preţul de cumpărare (exclusiv TVA şi alte taxe
recuperabile) la care se adaugă taxele nerecuperabile cum sunt taxele vamale la
importuri şi cheltuielile de transport şi manipulare şi alte costuri care pot fi atribuite
direct achiziţiei de stocuri. Se face precizarea că reducerile comerciale, rabaturile şi altele
asemenea sunt eliminate din calcul.
Stocurile obţinute din producţie proprie (produse finite, semifabricate, producţie în curs
de execuţie) se evaluează la costul de producţie sau de prelucrare care cuprinde:
- cheltuielile directe aferente producţiei: costul de achiziţie al materialelor directe
consumate şi al energiei tehnologice, precum şi cheltuielile cu manopera directă şi alte
cheltuieli directe de producţie, la care se adaugă şi
- cota cheltuielilor indirecte de producţie alocată în mod raţional ca fiind legată de
fabricarea acestora.

Evaluarea stocurilor la ieşire

La data ieşirii din entitate sau la darea în consum, stocurile se evaluează şi se scad din
gestiune la valoarea lor de intrare, utilizându-se următoarele metode:

1.metoda identificării specifice – utilizând costul stocului pentru bunurile care se pot
identifica bucată cu bucată, prin serie şi data de intrare (este vorba de regulă de produse de
folosinţă îndelungată);
2.metoda costului mediu ponderat (CMP) care presupune calcularea costului fiecărui
element pe baza mediei ponderate a costurilor elementelor similare aflate în stoc la
începutul perioadei şi a costului elementelor similare produse sau cumpărate în timpul
perioadei. Media se poate calcula periodic (lunar) sau după fiecare recepţie. Dacă se
ponderează cantităţile ieşite cu costul mediu ponderat se obţine valoarea stocurilor ieşite.
3.metoda primul intrat-primul ieşit (FIFO), stocurile ieşite se evaluează la costul de achiziţie
sau de producţie al primei intrări (lot). Pe măsura epuizării lotului, bunurile ieşite se
evaluează la costul lotului următor, în ordine cronologică;

4.metoda ultimului intrat-primul ieşit (LIFO), stocurile ieşite se evaluează la costul de

achiziţie sau de producţie al ultimei intrări (lot). Pe măsura epuizării lotuilui, bunurile ieşite se
evaluează la costul lotului precedent, în ordine cronologică.

Metoda aleasă trebuie aplicată cu consecvenţă de la un exerciţiu la altul. Dacă în situaţii

excepţionale administratorii decid schimbarea metodei pentru un anumit element de stocuri
sau alte active fungibile în notele explicative trebuie să se prezinte informaţii cu privire la
motivul schimbării metodei şi efectele sale asupra rezultatului. Întreprinderile trebuie să
utilizeze aceleaşi metode de determinare a costului pentru toate stocurile care au natură şi
utilizare similare. Pentru stocurile cu natură sau utilizare diferită, folosirea unor metode
diferite de calcul a costului poate fi justificată. Evaluarea producţiei în curs de execuţie se
face la sfârşitul perioadei prin metode tehnice de constatare a gradului de finisare sau a
stadiului de efectuare a operaţiilor tehnologice, la costul de producţie.
 Cu ocazia inventarierii, evaluarea stocurilor se face la valoarea actuală numită de IAS 2
„Stocuri”, valoare realizabilă netă. Această valoare cuprinde preţul de vânzare estimat
ce ar putea fi obţinut (în condiţiile în care activitatea entităţii se desfăşoară în mod
normal şi în continuare), din care se scad costurile estimate necesare vânzării (cheltuieli cu
comisioanele de vânzare, cheltuieli de transport etc).

Evaluarea stocurilor în bilanţ

Pentru a fi înscrise în bilanţ, stocurile se evaluează la valoarea cea mai mică dintre cost și
valoarea realizabilă netă.
Atunci când costul stocurilor (valoarea înregistrată în contabilitate) este mai mare decât
valoarea realizabilă netă, rezultă o depreciere a stocului, iar costul stocurilor se va diminua
până la nivelul valorii realizabile nete prin înregistrarea pe cheltuiali a unei ajustări pentru
depreciere.

 metoda identificării
specifice – utilizând costul
stocului pentru bunurile car
 metoda costului mediu ponderat (CMP) care presupune calcularea
costului

metoda primul intrat-primul

ieşit (FIFO), stocurile ieşite se
evaluează la costul de
Metoda aleasă trebuie aplicată cu
consecvenţă de la un exerciţiu la
altul. Dacă în situaţii
curs de execuţie se face la sfârşitul perioadei prin metode tehnice de constatare a gradului de
finisare sau a

Evaluarea stocurilor la inventar

şi valoarea realizabilă netă.

BIBLIOGRAFIE:

https://ceccarbusinessmagazine.ro/tratamente-contabile-aferente-activelor-circulante-specifice-
persoanelor-juridice-fara-scop-patrimonial-a4051/

https://lege5.ro/Gratuit/g43tkojtgq/evaluarea-activelor-circulante-norma-14-2015-capitolul-iv-bilantul-
si-contul-de-profit-si-pierdere-sectiunea-a-5-a-active-circulante-subsectiunea-51-prevederi-generale-
referitoare-la-activele-circulan?dp=hazdonbqgu2da

https://www.studocu.com/ro/document/universitatea-de-vest-din-timisoara/contabilitatea-activelor-
imobilizate/cursul-5-6-7-contabilitatea-activelor-circulante/2896536