Sunteți pe pagina 1din 8

Evaluarea stocurilor

Prin procesul de evaluare se determina valoarea băneasca la care urmează sa fie


recunoscute si inscrise in bilant si in contul de profit si pierdere elementele din situatiile
financiare, deasemenea mai reprezinta si desemnarea unei expresii monetare unui element in
vederea prezentari in situatiile financiare.

Evaluarea stocurilor se face dupa normele generale de evaluare, in acord cu principiile


contabile fundamentale si cu Standardele Internationale de Contabilitate.

Potrivit reglementarilor contabile romanesti, evaluarea stocurilor se face la


urmatoarele momente:

1. EVALUAREA STOCURILOR LA INTRAREA IN PATRIMONIUI

Stocurile intrate in patrimoniu sunt evaluate si inregistrate in contabilitate in functie de


modul lorde dobandire, astfel:

a) Stocurile cumparate (materi prime, materiale, marfuri, ambalaje etc.) se evalueaza


la  costul de achizitie, care are urmatoarea structura:

 Pretul de cumparare fara TVA;

 Taxe nerecuperabile (taxe vamale, accize, comisioane, taxe de asigurare etc.)

 Cheltuieli de transport, manipulare si alte cheltuieli care pot fi atribuite direct


achizitiei de stocuri;

 TVA inscrisa in factura furnizorului, in cazul in care cumparatorul nu este platitor de


TVA.

b) Stocurile fabricate (produse finite, semifabricate etc.) se evalueaza la costul de


productie, format din:
 Cheltuieli directe: cu materiile prime, cu materialele, cu salariile muncitorilor direct
productivi;

 Cata de cheltuieli indirecte: cu amortizarea utilajelor, cu reparatiile, cu salariile


personalului de conducere din sectii etc.

c) Stocurile obtinute cu titlu gratuit  se evalueaza la valoarea justa (de utilitate), care


reprezinta pretul presupus ca il accepta un client in cadrul unei tranzactii comerciale.

d) Socurile aduse ca aport in natura se evalueaza la valoarea de aport, stabilita in urma


evaluarii.

2. EVALUAREA STOCURILOR LA IESIREA DIN PATRIMONIU

Valoare de iesire din patrimoniu se foloseste pentru inregistrarea in contabilitate a


diminuarilor care se produc in masa activelor circulante materiale ca urmare a consumului,
vanzari, distrugeri, donatii, lipsei de gestiune s.a. Aceasta valoare este cea de intrare in
patrimoniu, denumita si valoarea contabila, existenta in patrimoniu la data iesiri din
patrimoniu.
Aceasta regula generala de evaluare se transpune in practica prin intermediul unor metode
de evaluare care corespund specificului stocurilor, avandu-se in vedere, in mod deosebit,
particularitatea acestora referitoere la faptul ca in fiecare perioada de gestiune, pentru oricare
din categoriile sau felurile sub care se prezinta activele circulante materiale se efectueaza un
numar mare sau foarte mare, dupa caz, de operati de intrare la costuri individuale diferite.

Potrivit Reglementarilor contabile conforne cu Directiava a IV-a Comunitatilor


Economice Europene, la iesirea din gestiune a stocurilor si a altor active fungibile (bunurile
de orice natura care nu se pot distinge in mod substantial unele de altele), acestea se evalueaza
si se inregistreaza in contabilitate prin aplicarea mai multor metode:

a)     Metoda costului mediu ponderat (CMP);

b)     Metoda primei intrari-primei iesiri (FIFO);

c)      Metoda ultimei intrari-primei iesiri (LIFO);


d)     Metoda costului standard (prestabilit).

e)     Metoda identificarii specifice (IS);

f)      Metoda “costului de inlocuire” sau “urmatorul (proximul) intrat - primul iesit”


(NIFO);

Determinarea valori de intrare in cazul iesirilor este o problema mai complexa, motiv
pentru care, reglementarile romanesti din domeniu financiar predeau urmatoarele metode:

a.     Metoda costului mediu ponderat (CMP);

b.     Metoda primei intrari-primei iesiri (FIFO);

c.      Metoda ultimei intrari-primei iesiri (LIFO);

d.     Metoda costului standard (prestabilit).

a) Metoda costului mediu ponderat (CMP), presupune calcularea mediei ponderate


a costurilor unui anumit element, fie periodic (de ezemplu, la sfarsitului lunii), fie dupa
fiecare receptie.
Cand se calculeaza la sfarsitul luni, costul mediu ponderat (CMP) se stabileste ca un
raport intre valoarea stocului intial (Vsi) plus valoarea intrarilor (Vi) si cantitatea existenta in
stocul initial (Qsi) plus cantitatile intrate (Qi), adica:

CMP=(Vsi+Vi)/(Qsi+Qi)

Cand se calculeaza dupa fiecare receptie, costul mediu ponderat (CMP) se stabileste ca
un raport intre valoarea stocului precedent plus valoarea intrarilor (Vi) si cantitatea existenta
in stocul precedent (Qsp) plus cantitatile intrate (Qi), adica:

CMP=(Vsp+Vi):(Qsp+Qi)

Daca se pondereaza cantitatile isite (Qe) cu costul unitar mediu ponderat se obtine
valoarea bunurior iesite (Ve) adica:

Ve=CMP-Qe
b) Metoda “prima intrare – prima iesire (FIFO), se bazeaza pe ipoteza ca primele
articole iesite din patrimoniu sunt evaluate la costul sau valoarea de intrare (de achizitie sau
de productie) aferent primelor articole intrate.

Pe masura epuizarii primului lot, bunurile care ies din gestiune se evalueaza la costul
de intrare eferent lotului urmator s.a.m.d.,in ordine cronologica.

Aplicarea metodei FIFO are ca efect evaluarea stocului final la cel mai recente preturi,
fiind atribuite stocurilor iesite preturile cele mai vechi.

Metoda LIFO poate fi utilizata indiferent de fluxul real al stocurilor, deoarece


presupunerea se face in legatura cu fluxul costurilor si nu al bunurilor.

c) Metoda ultima intrata – prima iesita (LIFO), se bazeaza pe ipoteza ca primele


articole iesite din patrimoniu sunt evaluate la costul ultimelor articole intrate. In acest fel,
stocul final este evaluat la cele mai vechi preturi.

Pe masura epuizari acestui ultim lot, bunurile ce ies din gestiune se evalueaza la costul
de achizitie sau de productie afferent penultimului lot aprovizionat s.a.m.d., in ordinea inversa
a intrarilor in gestiune.

Presupunerea folosita de aceasta metoda nu corespunde cu miscarea reala a stocurilor


din majoritatea intreprinderilor.

Utilizarea metodei FIFO, in conditiile cresteri costurilor efective de achizitie, conduce


la inregistrarea unor costuri minime si la obtinerea unui profit maxim, insa valoarea stocului
ce ramane disponibil pentru exercitiul urmator este stabilita la costul cel mai mare, ceea ce va
exercita o influenta nefavorabila asupra ratei rentabilitatii aferente acestui an financiar.

Folosirea metodei LIFO, de asemenea, in conditiile cresterii costurilor effective de


achizitie are ca efecte inverse, comparative cu metoda anteriara, in sensul ca determina costuri
de productie maxim si profit minim, iar stocul care ramane disponibil pentru exercitiul
urmator este evaluat la costul cel mai mic, ceea ce asigura crearea unor rezerve interne.

Utilizarea metodei costului mediu ponderat (CMP) asigura realizarea unui echilibru
intre valorile de intrare si cele de iesire ti, totodata, pentru cele aferente stocului existent la
sfarsitul exercitiului. Sub aspectul marimii sale, costul mediu ponderat se situeaza antre
valorile ce se stabilesc prin celelalte doua metode (LIFO si FIFO).

d) Metoda costului standard

In activitatea de productie,in functie de specificul activitati de productie desfasurate, se


poate folosi, de asemenea, metoda costului standard. Acest cost se stabileste cu anticipatie, pe
baza costurilor medii ale bunurilor respective dintr-o perioada anterioara, si este denumit pret
de inregistrare. Altfel spus, se iau in cosiderare nivelurile normale ale materialelor si
cosumabilelor, manoperei, eficietei, si capacitatii de productie , niveluri care, atunci cand este
cazul se revizuiesc,in functie de conditiile existente la acel moment.

Diferentele care se stabilesc intre costurile standard si cele de achizitie sau productie,
dupa caz, pentru toate aprovizionarile care se efectueaza, se contabilizeza distinct, iar ulterior,
la sfarsitul fiecarei perioade de gestiune, se repartizeza in mod proportional atat asupra
bunurilor iesite, cat si asupra celor aflate in stoc, pe baza de coeficient de repartizare, care se
determina cu date cumulate de la inceputul anului.

Coeficientul de repartizare amintim se calculeaza prin raportarea soldului initial al


diferentelor de pret, cumulat cu diferente aferente intrarilor inregistrate de la inceputul anului
si pina la sfarsitul perioadei de referinta, la valoarea stocului initial, stabilita in costuri
standard, cumulata cu valoarea intrarilor de bunuri din cursul acelorasi perioade, de asemenea,
la costuri standard sau de inregistrare,dupa formula:

Coefficient de repartzare=(soldul initial al diferentelor de pret + Diferenta de pret


aferente intrarilor din cursul perioadei de gestiune, cumulate de la inceputul anului soldul
intial al stocurilor la pret de inregistrare + Valoarea intrarilor din cursul perioadei de
gestiune, la pret de inregistrare cumulata de la inceputul anului

Coeficientul de repartizare astfel obtinut se inmulteste cu valoarea bunurilor iesite din


gestiune cumulata de la inceputul anului si stabilita la pretul de inregistrare, iar rezultatul
obtinut se diminueaza cu diferentele de pret repartizate pana la inceputul lunii pentru  care se
face calculul, obtinandu-se suma absoluta a diferentelor ce se repartizeaza si care se
inregistreaza in contul sau conturile de cheltuieli in care au fost reflectate bunurile iesite din
patrimoniu.

Coeficientul de repartizare analizat se poate calcula la nivelul fiecarui cont sintetic de


gradul I sau II sau pe fiecare grupa sau categorie de stocuri, iar soldurile finale ale conturilor
de diferente se cumuleaza cu soldurile conturilor de stocuri, stabilite la preturile de
inregistrare, obtinandu-se astfel valoarea de intrare a stocurilor, la costurile de achizitie sau de
productie, dupa caz.

In cazul utilizarii metodei costuilor standard, datorita modificarilor care pot sa survina
in ceea ce priveste costurile de achizitie sau de productie, este necesara analiza lor periodica,
operatiune care, de regula, se efectueaza cel putin o data pe an, iar atunci cand este cazul se
realizeaza actualizarea ce se impune, la sfarsitul exercitiului financiar.

Folosirea acestei metode in conditiile fluctuatiei mari a preturilor, nu este avantajoasa


deoarece estimarea preturilor de inregistrare pe durata unui exercitiu financiar are un grad
mare de probabilitate, iar marja diferentelor de pret fata de costul efectiv de intrare este, de
asemenea, mare.

De asemeni la evaluarea bunurilor iesite din patrimoniu este necesara respectarea


principiului permanentei metodelor, trecerea de la o metoda la alta nu se poate realiza in
interiorul exercitiului financiar deoarece s-ar denature indicatori de analiza de la sfarsitul
exercitiului, fiind justificat sa se mentina aceeasi metoda pentru mai multe exercitii
consecutive.

Se utilizeaza aceeasi metoda de determinare a costului pentru toate stocurile care au


natura si utlizare similara si numai in situatii diferite de aceasta este justificata utlizarea alte
metode.

In afara afara acestor metode de evaluare a iesirilor din gestiune prevazute de normele
reglementate in vigoare (OMFP 2374/2007) in practica internationala mai sunt utilizate o
serie de metode:

a. Metoda identificarilor specifice;


b. Metoda „costului de inlocuire” sau „urmatorul intrat-primul iesit” (NIFO).

a) Metoda identificari specifice (IS), consta in evaluarea bunurilor la costul istoric (de


intrare). Se poate folosi in cazul produselor de folosinta indelungata, care se pot identifica
prin serie, data de intrare, cost de achizitie

b)Metoda “costului de inlocuire” “urmatorul (proximul) intrat - primul iesit”


(NIFO), iesirile din stoc sunt evaluate la valoarea de inlocuire bazata pe pretul ultimei facturi
(eventual la pretul estimativ al urmatoarei facturi). De regula acest pret este egal cu pretul
pietei sau costul de inlocuire, dupa caz.
Metoda ultimului pret de cumparare, stocurile iesite sunt evaluate la pretul de cumparare
inscris in factura ultimelor loturi intrate in gestiunea intreprinderii.

Metoda pretului prestabilit, antecalculat pe baza preturilor medii ale bunurilor


respective din exercitiile precedente, corectate cu indicele de variatie a preturilor. Diferentele
intre pretul prestabilit si costul efectiv de achizitie se inregistreaza in faza de intrare distinct in
contabilitate. De asemenea, sunt reflectate si diferentele intre pretul prestabilit al stocurilor
initiale din exercitiul precedent si pretul prestabilit al acelorasi stocuri antecalculat pentru
exercitiul curent.

3. EVALUAREA STOCURILOR LA INVENTARIERE

La inventarierea patrimoniului de la sfarsitul exercitiului,stocurile se elalueaza la


valoarea actuala, denumita si valoarea de inventar. Valoarea actuala se stbileste in functie de
utilitatea bunului, starea acestuia si pretul pietei.

Cu acest prilej se stabilesc:

Diferentele cantitative in plus sau in minus dintre situatia faptica stabilita la


inventariere si situatia scriptica din contabilitate;

Diferentele valorice in plus sau in minus dintre valoarea contabila (de intrare) si
valoarea actuala (de inventar)
In bilant, stocurile trebuie sa fie inregistrat la valoarea cea mai mica dintre valoarea
contabila si valoarea de inventar.

Astfel, daca se considera ca:

1. Valoarea de inventar >Valoarea contabila, in listele de inventariere se va inscrie


valoarea contabila;

2. Valoarea de inventar<Valoarea contabila, in listele de inventariere se va inscrie


valoarea de inventar. Pentru diferenta dintre valoarea contabila (mai mare) si valoarea
de inventar (mai mica) se constituie un provizion pentru deprecierea stocurilor.

4. EVALUAREA STOCURILOR LA INCHEIEREA EXERCITIULUI


FINANCIAR

La incheierea exercitiului se determina valoarea bilantiera aferenta stocurilor si


productiei in curs de executie, prin compararea valorii de intrare cu valoarea actuala sau de
inventar, operatie in urma careia se pot constata diferentele in plus sau in minus, dupa cum
valoarea contabila (de intrare) este mai mica si respective mai mare.

Diferentele constate in plus (valoarea de inventar mai mare) nu se inregistreaza in


contabilitate, iar bunurile respective se inscriu in bilant la valoarea de intrare.

Diferentele constate in minus (valoarea de inventar mai mica) se solutioneaza prin


includerea in cheltuieli si constituirea de provizioane pentru deprecierea probabila a activelor
circulante materiale. Elementele patrimoniale in cauza raman inregistrate in contabilitate la
valoarea de intrare, iar in bilant se evalueaza la valoarea de inventar, denumita si valoarea
neta. Altfel spus, prin deducerea din valoarea de intrare (contabila) a valorii deprecierilor
pentru care   s-au calculat si inregistrat provizioane se obtine valoarea de inventar (neta) care
se inscrie in bilant.

Valoarea bilantiera sau de inchidere a exercitiului asigura aplicarea principiului realitatii,


prin utilizarea valorii de intrare (costul efectiv sau real de achizitie sau productie), precum si a
principiului prudentei, in sensul inregistrarii in contabilitate numai a diferentelor in minus prin
constituirea provizioanelor pentru deprecieri probabile.

S-ar putea să vă placă și