EVALUAREA CONTABILĂ

Pentru evaluarea elementelor din bilanț, potrivit reglementărilor actuale, se respectă următoarele
reguli:

1) La data intrării în entitate, bunurile se evaluează și se înregistrează în contabilitate la valoarea

de intrare denumită valoare contabilă, care se stabilește astfel:
➢ Bunurile reprezentând aport la capitalul social, la valoarea de aport, stabilită în urma
evaluării;
➢ Bunurile obținute cu titlu gratuit, la valoarea justă;
➢ Bunurile procurate cu titlu oneros, la cost de achiziție;
➢ Bunurile produse în entitate, la cost de producție.

Costul de achiziție al unui bun este egal cu prețul de cumpărare, taxele de import și taxele
nerecuperabile, cheltuielile de transport-aprovizionare și alte cheltuieli accesorii necesare
pentru punerea în stare de utilizare sau intrarea în gestiune a bunului respectiv.

Reducerile comerciale și alte elemente similare acordate de furnizor nu fac parte din costul
de achiziție.

Costul de producție al unui bun cuprinde: costul de achiziție al materiilor prime și

consumabilelor, celelalte cheltuieli directe de producție, precum și cota cheltuielilor
indirecte de producție alocate în mod rațional ca fiind legate de fabricația acestuia.

Exemple de cheltuieli care nu trebuie incluse în costul stocurilor, ci sunt recunoscute drept
cheltuieli ale perioadei în care au survenit: pierderile de materiale, manopera sau alte
costuri de producție înregistrate peste limitele normal admise, cheltuielile de depozitare,
cu excepția cazurilor în care aceste costuri sunt necesare în procesul de producție, anterior
trecerii într-o nouă fază de fabricație, regiile (cheltuielile) generale de administrație care nu
participă la aducerea stocurilor în forma și locul final, precum și costurile de desfacere.

2) Cu ocazia inventarierii, evaluarea elementelor de activ și de pasiv se face la valoarea actuală a

fiecărui element, denumită valoare de inventar, stabilită în funcție de utilitatea bunului, starea
acestuia și prețul pieței.
În cazul creanțelor și datoriilor, această valoare se stabilește în funcție de valoarea lor probabilă de
încasat, respectiv de plată.

3) La închiderea exercițiului financiar, elementele de activ și de pasiv de natura datoriilor se

evaluează și se reflectă în situațiile financiare anuale la valoarea de intrare, respectiv valoarea
contabilă pusă de acord cu rezultatele inventarierii.
În acest scop, valoarea de intrare (sau contabilă) se compară cu valoarea stabilită pe baza
inventarierii și rezultă următoarele situații:
• Pentru elementele de activ:
 o Diferențele constatate în plus între valoarea de inventar și valoarea de intrare nu se
înregistrează în contabilitate, aceste elemente se mențin la valoarea lor de intrare.
o Diferențele constatate în minus între valoarea de inventar stabilită la inventariere și
valoarea contabilă netă a elementelor de activ se înregistrează în contabilitate pe
seama unei amortizări suplimentare, (în cazul activelor amortizabile pentru care
deprecierea este ireversibilă) sau se efectuează o ajustare pentru depreciere sau
pierdere de valoare (atunci când deprecierea este reversibilă) aceste elemente se
mențin, de asemenea, la valoarea lor de intrare.
Prin valoare contabilă netă se înțelege valoarea de intrare, mai puțin amortizarea și ajustările
pentru depreciere sau pierdere de valoare, cumulate.
• Pentru elementele de pasiv de natura datoriilor:
o Diferențele constatate în minus între valoarea de inventar și valoarea de intrare nu
se înregistrează în contabilitate, aceste elemente se mențin la valoarea lor de intrare.
o Diferențele constatate în plus între valoarea stabilită la inventariere și valoarea de
intrare a elementele de pasiv de natura datoriilor se înregistrează în contabilitate prin
constituirea unui provizion, prin înregistrarea elementului de pasiv supus conversiei.

4) La data ieșirii din entitate, bunurile se evaluează și se scad din entitate la valoarea lor de intrare,
denumită și valoare contabilă sau cost istoric.
În cazul bunurilor de natura stocurilor și a titlurilor de valoare similare sau identice care au valori
de intrare diferite, evaluarea acestora la ieșire se poate face, utilizând, după caz, una din următoarele
metode: metoda costului mediu ponderat, metoda primei intrări primei ieșiri, metoda ultimei intrări
primei ieșiri, metoda costului standard etc.