Planul Kalergi

PANEUROPA
În 1922, la Viena, pune bazele mişcării „Paneuropa” care are ca scop instaurarea unei Noi Ordini
Mondiale bazată pe o Federaţie a Naţiunilor condusă de Statele Unite. Unificarea europeană ar fi
constituit primul pas spre un unic Guvern Mondial.
Cu instaurarea fascismelor în Europa, Planul se deteriorează, iar uniunea Paneuropeană e constrânsă
să se dezbine, dar după al Doilea Război Mondial, Kalergi, mulţumită unei activităţi frenetice şi
neobosite, dar şi cu susţinerea lui Winston Churchill, dinloja masonică B’nai B’rith şi a unor ziare ca şi
New York Times, reuşeşte să obţină aprobarea proiectului său din partea Guvernului Statelor Unite.

ESENŢA PLANULUI KALERGI

În cartea sa „Praktischer Idealismus”, Kalergi declară că locuitorii viitoarelor State Unite ale Europei
nu vor fi popare originale ale Bătrânului Continent, ci o subumanitate bestializată de amestecul
rasial. El afirmă fără jumătăţi de măsură că e necesar ca popoarele europene să se amestece cu rase
asiatice şi de culoare pentru a crea o turmă multietnică fără calitate şi uşor de dominat de către elita
la putere.

„Omul viitorului e de sânge mixt. Rasa viitorului eurasiatică-negroidă, extrem de asemănătoare cu

anticii egipteni, va înlocui multiplicitatea popoarelor cu o multiplicitate de personalităţi.”  

Kalergi proclamă desfiinţarea dreptului de autodeterminare al popoarelor şi, succesiv,

eliminarea naţiunilor prin intermediul mişcărilor etnice separatiste sau imigrării în masă. Pentru ca
Europa să fie dominabilă de către elită, pretinde transformarea popoarelor omogene într-o rasă
amestecată de albi, negri şi asiatici. Acestor metişi el le atribuie cruzimea, infidelitatea şi alte
caracteristici care, după părerea sa, trebuiesc create conştient deoarece sunt indispensabile pentru a
genera superioritatea elitei.

Eliminând mai întâi democraţia, adică guvernul poporului, apoi însuşi poporul prin
amestecarea raselor, rasa albă trebuie înlocuită cu o rasă metisă uşor de dominat. Eliminând
principiul egalităţii tuturor în faţa legii şi evitând orice critică la adresaminorităţilor prin intermediul
legilor extraordinare care să le protejeze, se va reuşi reprimarea maselor.
Politicienii acelor vremuri au dat dreptate lui Kalergi, puterile occidentale se încredinţau planului său,
iar băncile, mass-media şi serviciile secrete americane au finanţat aceste proiecte. Şefii politicii
europene ştiu bine că el e autorul acestei Europe care se dictează prin Bruxelless şi Maastricht.
Kalergi, necunoscut opiniei publice, în clasele istorice şi printre deputaţi, este considerat tatăl
Maastrichtului şi multiculturalismului.
Noutatea planului său nu e cea de a accepta genocidul ca mijloc pentru atingerea puterii, dar cea de
a pretinde crearea subumanilor, iar mulţumită caracteristicilor negative ale acestora ca şi
incapacitatea sau instabilitatea, să se garanteze toleranţa şiacceptarea „rasei nobile”. [3]

DE LA KALERGI ÎNAINTE
Deşi nicio carte de istorie nu vorbeşte despre Kalergi, ideile sale au rămas principalele surse de
inspiraţie ale actuale Uniuni Europene. Convingerea că popoarele Europei trebuiesc amestecate cu
negrii şi asiatici pentru a distruge identitatea şi pentru acrea o singură rasă metisă, se află la baza
tuturor politicilor comunitare adresate integrării şi apărării minorităţilor.
Planul lui Aristide Briand

O transpunere în realitate a unei alte concepţii de Europă unită prin consimţământul

reciproc s-a încercat însă mai întâi în perioada interbelică, prin Proiectul Briand de Uniune
Europeană.

Proiectul Briand de Uniune Europeană reprezintă momentul în care, pentru prima

dată în istorie, ideea de Europă  unită prin consimţământul reciproc a fost promovată, din
sfera utopiilor intelectuale, în sfera politicii guvernamentale şi a relaţiilor internaţionale.

Prin aceasta, Proiectul Briand a declanşat cea mai amplă dezbatere de până atunci a
ideii de Europă unită în toate ţările Europei, la nivelul guvernelor şi parlamentelor, al
partidelor politice şi presei, al elitelor politice şi intelectuale, al societăţii în ansamblul ei. 

Planul Briand a fost lansat mai întâi la Adunarea Societăţii Naţiunilor din septembrie
1929. Conceptele de „Uniune Europeană“, „Comunitate Europeană“, „Piaţa Comună“, libera
circulaţie a persoanelor, mărfurilor, serviciilor şi capitalurilor, „uniune politică“, „uniune
economică“, problema priorităţii politicului sau economicului - toate au fost lansate de
Proiectul Briand în 1930 şi au fost preluate în limbajul comunitar postbelic, acoperind astăzi
realităţi instituţionale.

Briand concepea „Uniunea Federală Europeană“ ca o organizaţie de cooperare

politică şi economică paneuropeană. Cele trei instituţii ale Uniunii Federale Europene erau:
„Conferinţa europeană“ (analoagă Adunării Generale a Ligii Naţiunilor), „Comitetul
european“ (analog Consiliului Ligii Naţiunilor) şi Secretariatul (analog Secretariatului Ligii
Naţiunilor). Capitala Uniunii Federale Europene şi sediul tuturor instituţiilor sale trebuia să
fie la Geneva, ca şi sediul Ligii Naţiunilor. Subliniem că Briand proiecta o Uniune Europeană
de tip confederativ, cu caracter interguvernamental, nu supranaţional.

„Ceea ce oriunde in lume trebuie să se aplice e să se practice limitarea naşterilor şi căsătoriile mixte,
şi asta cu scopul de a crea o singură rasă într-o lume unică ce depinde de o autoritate centrală.