STUDIILE ASUPRA INTEGRĂRII EUROPENE

 Subiect de preocupare pentru comunitatea academică începând cu a doua jumătate a secolului

trecut
 Cele mai susținute demersuri au fost realizate de științele politice și cele economice
 Liga Națiunilor: Pacea și securitatea națiunilor – prima organizație internațională (sec. XX)
 Green Peace – conservarea mediului
 Intensificarea eforturilor de integrare europeană și apariția altor blocuri de integrare regională
(EFTA, NAFTA, ASEAN) au oferit un stimulent puternic

Originile procesului de integrare europeană au fost plasate de:

 Politologi – în lucrările lui I. Kant asupra păcii democratice/liberale
 Economiști – în lucrările lui Adam Smith și David Ricardo
 Punctul de plecare l-au reprezentat paradigmele teoretice existente, cu ajutorul cărora s-a
încadrat inițial să se explice și procesul de integrare
 Științele politice: realismul, federalismul, funcționalismul
 Științele economice: teorii economice neoclasice și cu privire la bunăstarea internațională

Dimensiunile procesului de integrare

1. Integrarea economică – un înalt nivel al schimburilor economice între entitățile componente
2. Integrarea politică – proces de acomodare a deciziilor la nivel internațional, precum și atitudini
similare la nivelul statelor membre
3. Integrarea socială – proces de unificare la nivelul maselor, grupurilor specifice și elitelor.

Stadiile integrării economice:

1. Zona de liber-schimb
o Taxele vamale și cotele sunt eliminate în cazul importurilor între statele membre ale zonei
o Statele membre își păstrează propriul tarif vamal (și sistemul de cote) față de statele terțe
2. Uniunea vamală
o Eliminarea discriminărilor existente între statele membre pe piața bunurilor
o Existența unui tarif vamal comun cu terții
3. Piața comună
o O uniune vamală care elimină toate restricțiile privind libera circulație a factorilor de producție
4. Uniunea economică
o O piață unică cu un oarecare grad de armonizare a politicilor economice naționale menită să
reducă discriminarea pe piața comună
5. Integrarea economică totală
o Unificarea politicilor monetare, fiscale, sociale și economice
o Crearea unei autorități supranaționale ale cărei decizii sunt obligatorii pentru statele membre
 DEFINIREA PROCESULUI DE INTEGRARE

„Un proces de eliminare graduală a frontierelor de orice natură între două sau mai multe state independente,
menit să permită respectivelor state să funcționeze ca o mică entitate” – Jackues Pellmmans

„Crearea și menținerea unor modele intense și diversificate de interacțiune între unități anterior autonome” –
William Wallace

„Proces în cadrul căruia actorii politici din diferite structuri naționale sunt convinși să își transefere loialitatea,
speranțele și activitățile politice, spre un nou centru, ale cărui instituții posedă sau pretind jurisdicția asupra
statelor naționale preexistente.” – Ernst B.

„Procesul prin care națiuni, până atunci doritoare și capabile să-și conducă politica internă și externă, încearcă
să ia împreună anumite decizii sau să delege procesul luării deciziilor unor organe centrale.”–Leon N. Lindberg

„Crearea în cadrul unui teritoriu a unui sentiment de apartenență la o comunitate și a unor instituții și proceduri
suficient de puternice și de extinse pentru a putea îndeplini pe termen lung speranțele de schimbare pașnică în
rândurile populației sale.” – Karl Deutsch

Limitele conceptului de integrare

Michael O'Neill – Politics of European Integration

 Absența unei definiții clare: Integrare = proces aflat în plină desfășurare sau la rezultatul final al
acestui proces
 Imposibilitatea descoperirii unei dinamici clare a procesului de integrare
 Care sunt criteriile/variabilele după care poate fi descris procesul de integrare?
o Finalitatea procesului
o Subiectivitatea și preferințele politice

Teoriile integrării europene

 Sens larg – argument casual testat prin falsificarea unei serii de ipoteze
 Sens îngust – reflecții abstracte, dar conectate la un context specific

De ce sunt necesare?
 Pentru a pune în ordine evenimentele
 A separa demersul academic/științific de cel jurnalistic
 O mai bună înțelegere a funcționării UE
 A explica procesele prin care se realizează și rezultatele integrării
 A problematiza tendințele majore care se manifestă la nivelul UE.

Agendă
 Conținutul procesului de integrare;
 formulele de organizare și instituțiile asociate cu integrarea
 politicile prin care este reglementat procesul de integrare și formulele de guvernare
 analiza avantajelor și dezavantajelor procesului de integrare
 capacitățile și capabilitățile necesare pentru avansul procesului de integritate
Care sunt factorii care permit avansul procesului de integrare?
 Supranaționalism (actorii supranaționali, normele, spill out)
 Interguvernamentalism (guvernele)
Cum se formează preferințele?
 Interguvernamentalism
o Realist – interese geopolitice
o Liberal – interese articulate la nivel național, preponderent economice
 Supranaționalism
o Rațional – actori supranaționali, noi formule de guvernare
o Construcționist

Evoluție

Soluții pentru evitarea unui conflict între state:

 După anii 20 – Cum ar putea fi intensificată cooperarea între state cu scopul evitării unui viitor
conflict european?

Explicarea integrării:
 După anii 60 – cum poate fi explicată integrarea? De ce are loc integrarea?

UE ca sistem politic
 După anii 80 – ce fel de sistem politic este UE? Cum pot fi descrise procesele politice din UE?
Cum se realizează politica de integrare a UE?

Construcția UE
 După anii 90 – cum și cu ce consecințe sociale și politice se dezvoltă procesul de integrare?

Primele școli de gândire: Cum poate fi evitat războiul?

 Federalism
 Funcționalism
 Tranzacționalism
Explicarea procesului de integrare (după anii 60)
 Neofuncționalism
 Interguvernamentalism (realism)
 Constructivism

UE ca un sistem politic de sine-stătător (după anii 80)

 Guvernanță multi-level
 Neo-instituționalism
 Consociaționalism
Acest proces a parcurs mai multe etape.
Conceptualizare

Bloc regional 60 Sistem politic 80

Organizație internațională 20 UE Fenomen sui-generis 90

 RAPORTUL DINTRE FEDERALISM ȘI CONFEDERALISM ÎN UE

Tipuri de sisteme de guvernare

Distribuția puterii
 Unitar
 Federal
 Confederal

STATE UNITARE
Sistem unitar = sistem de organizare administrativă în care guvernul central deține întreaga putere și
autoritate. Acesta își exercită autoritatea pe toate nivelurile de guvernare și stabilește limitele
prerogativelor unităților teritorial-administrative din subordinea sa.

Stat unitar = un stat suveran în care puterea este concentrată la nivel central.

Presupun existența:
 Unei constituții
 Unui guvern central
 Unor reprezentanți ai guvernului central în teritoriu
 Unei singure monede

Caracteristici:
 Baza legală: existența unei constituții
 Dpdv juridic reprezintă un stat suveran
 Unitățile administrativ-teritoriale nu dispun de autonomie
 Puterea este concentrată la nivel central
 FEDERAȚIA
Federalismul = sistem de organizare administrativă în care puterea se împarte între guvernul central
și statele membre, ambele nivele de putere derivându-se printr-un Parlament (suprastatal) puterea de
la cetățeni în mod direct.
Federația = un stat suveran în care puterea este parțială între autoritatea federală, centrală și
autorități locale, regionale.

Presupune existența:
 Unei constituții scrise (baza legală) care nu anulează existența constituțiilor statelor membre.
Potrivit acesteia sunt separate puterile în stat între diferitele nivele de guvernare, iar modificarea
prevederilor sale nu necesită aprobarea în unanimitatea de către statele membre, ci doar
îndeplinirea unei majorități
 Unei singure monede
 Unui guvern federal și unor guverne locale.
Caracteristici:
 Baza legală: existența unei constituții scrise
 Dpdv juridic reprezintă un nou stat suveran
 Statele membre nu au dreptul să se retragă din federație
 Puterea este împărțită între autoritățile federative și cele ale statelor membre
 Statele membre pierd atribute ale suveranității

Competențele guvernelor naționale:

 Comerț
 Forțe armate
 Politica externă
 Justiție

Competențele guvernelor statelor membre:

 Educație
 Sănătate publică
 Cultură
 Organizare de alegeri locale și regionale

Competențe partajate:
 Ordine internă
 Transporturi
 Taxe și impozite
 Asistență socială
CONFEDERALISM = sistem de organizare în care mai multe state își mențin identitatea,
suveranitatea națională, dar conferă puteri clar precizate unei autorități centrale din motive legate de
securitate eficientă.

CONFEDERAȚIA = asociere de state suverane constituite într-un nou stat, în care transferul de
putere este limitat și rezervat numai anumitor domenii.

Baza legală – existența unui tratat între statele membre încheiat conform normelor internaționale.

Caracteristici:
 Baza legală: un tratat semnat de toate statele membre
 Dpdv juridic: reprezintă o uniune de state suverane și nu un stat suveran de sine-stătător
 Statele membre au voie să adere și să se retragă din confederație atunci când doresc
 Membri ei sunt suverani atât în plan intern, cât și extern
 Autoritatea centrală este relativ slabă, dependentă de voința membrilor
 Cetățenii statelor membre relaționează direct cu guvernele naționale, nu cu autoritatea
centrală

FEDERALISM vs. CONFEDERALISM

CONFEDERALISM FEDERALISM

Definiție Uniune între state State care formează o federație

Suveranitate State membre Stat federal

Legitimitate Uniune de state Uniune de popoare

Baza legală Tratat Constituție

Competențe State membre Statul federal/statele membre

Continuitatea Secesiunea este posibilă Existență permanentă

Procesul
Interguvernamental _______ constituției
decizional
Modul de luare a
Unanimitate/consens Majoritate/consens
deciziilor
Cetățenia Națională Federală

Simboluri State membre și confederație Federație și state membre

UNIUNEA EUROPEANĂ ÎNTRE FEDERALISM ȘI CONFEDERALISM

 Trăsături confederale Trăsături federale
Art. 1 (TUE): „Prin prezentul tratat,
înaltele PĂRȚI CONTRACTANTE
Există un sistem de tratate și legi cu
instituie între ele o UNIUNE
aplicabilitate directă pe întreg teritoriul
Definiție EUROPEANĂ, denumită în continuare
UE, interpretate uniform și apărate de
„uniune” căreia statele membre îi atribuie
CEJ.
competențe pentru realizarea
obiectivelor lor comune.
Suveranitate Statele membre -
Există un Parlament direct ales de
cetățeni.
Instituțiile cheie ale UE sunt investite cu UE are personalitate juridică:
autoritate nu de către cetățenii statelor  Are buget propriu
Legitimitate
membre, ci de liderii și guvernele statelor  Singură sau împreună cu statele
membre. membre poate încheia acorduri
internaționale
 E abrogată, structura pe piloni
Statele membre au încă identități Există domenii politice în care statele
separate deoarece: membre au transferat autoritatea la
 Au propriile sisteme de legi nivelul UE (politica comercială, politica
 Pot semna tratate bilaterale cu alte monetară, competiție, uniune vamală
state etc)
 Pot acționa unilateral în cele mai
multe domenii care țin de politica Există un buget al UE (deși de
externă și de securitate. dimensiuni reduse) care conferă
Competențe
Nu există un sistem generalizat de taxe: instituțiilor europene independență
deși UE percepe taxe vamale și prelevări financiară.
la import, cea mai mare parte a
impozitelor și taxelor sunt percepute în TUE delimitează, clasifică competențele
continuare la nivel naționale. în exclusive, partajate, de coordonare a
Nu există un sistem militar efectiv, forțele acțiunii statelor membre, specifice și
terestre și navale aparțin statelor care țin de aplicarea clauzei de
membre. flexibilitate.
Art. 50 (TUE): „Orice stat membru poate
Continuitate
hotărî, în conformitate cu normele sale -
a
constituționale, să se retragă din UE.”
Proces Diferite proceduri în funcție de domeniul
Interguvernamental
decizional politic și de competențele atribuite.
Modul de
Majoritate calificată + majoritate simplă +
luare a Unanimitate + consens
consens
deciziilor
Art. 9 (TUE) „Cetățenia UE se adaugă Cetățenii statelor membre nu sunt legați
Cetățenia cetățeniei naționale și nu o înlocuiește direct de instituțiile UE, ci de guvernele
pe aceasta.” naționale.
Deși există simboluri europene (imn etc.) 16 state membre au recunoscut
Simboluri statele membre se identifică cu cele simbolurile UE: UE are propria monedă
naționale. care a înlocuit moneda națională
 TEORII FEDERALISTE ASUPRA INTEGRĂRII EUROPENE

I. TEORII ASUPRA FEDERALISMULUI ÎN RELAȚIILE INTERNAȚIONALE

Teoriile federaliste – își propun să explice, pe baza exemplelor, cum iau naștere structurile federale și
modul de organizare și funcționare al acestora, evitând tentația normativă.
Precursori: Immanuel Kant, Kenneth Wheare, William Livinston, William Riker, Carl Friedrich.

Michael Burgess
 Profesor de studiu asupra federalismului la Universitatea din Kent
 Director al Institutului de Studii asupra federalismului de la Universitatea din Kent
 Coordonator al programului masteral de federalism comparat la Universitatea din Kent
 Vice-președinte al Asociației Internaționale de centre de studii asupra federalismului
 Premize/ipoteze:
o Statele naționale tradiționale cauzează o multitudine de efecte negative asupra
sistemului de relații internaționale ← dilema de securitate → soluții:
 Stabilizarea sistemului face necesară limitarea puterilor exclusive ale statelor
naționale
 Instrumentul de realizare al acestui deziderat este crearea unui stat federal
european printr-o decizie politică.

II. CONCEPȚII FEDERALISTE ASUPRA INTEGRĂRII ÎN PERIOADA INTERBELICĂ

Kalergi (1894-1972)
 Publicist, gânditor politic și militant federalist european
 1919 – își ia cetățenia cehoslovacă, iar din 1939 cea franceză
 1923 – lansează Manifestul PanEuropa, un prim proiect de confederalizare a Europei
 1923 – crează Uniunea PanEuropeană – prima organizație negurvernamentală „europenistă”
de pe continent
 1926 – primul congres de Uniuni Paneuropene la Viena
 Mesajul său găsește ecou la un număr important de personalități ale vieții publice: Adenauer,
Schuman, De Gasperi, Churchill, Briand.
 Kalergi se axează, potrivit considerațiilor sale:
o Considerații geopolitice
o Se insistă asupra suveranității necondiționate și independenței politice absolute a
statelor membre
o Obiectivul principal: fondarea unei uniuni politice, ca premiză a stabilității economice în
Europa.
o Finalitatea: o alianță foarte destinsă între state, dar organizată pe principii federale
Aristide Briand (1862-1932)
 Premier al Franței în mai multe rânduri
 1905 – principal autor al legii privind separarea dintre stat și religie
 1926 – laureat al premiului Nobel împreună cu Gustav Strremann pentru semnarea Tratatului
de la Locarne
 1927 – semnatar împreună cu secretarul de stat american Frank B. Kellogg a pactului Briand-
Kellogg, pact universal de scoatere în afara legii a războiului
 1929 – Memorandum on the Organisation of a Regional of European Federal Union (parte a
strategiei de apropiere franco-germană, menită să permită refacerea economică a Germaniei
fără a afecta fundamental prevederile Tr. De la Versailles)
 Mesajul lui Briand din Memorandum:
o O uniune de guverne europene în interiorul Ligii Națiunilor
o Angajament de tip confederal menit să păstreze intactă suveranitatea statelor membre
o Urmărește preponderent obiective politice (o uniune federală), în subsidiar obiective
economice (o „piață comună”)
o Organizare: o conferință europeană, un comitet politic permanent și un secretariat.

Idei principale despre concepțiile federale din perioada interbelică:

 Concepție împărtășită de mulți dintre actorii politici angajați în procesul de integrare europeană
în fazele sale de început
 Obiectiv normativ: crearea unei federații de state
 Principiul călăușilor: elaborarea unui design de federație pornind de la experiența statelor
federale
 Strategia politică: mai întâi instituțiile
 Importanța elitelor.

III. CONCEPȚII FEDERALISTE ÎN PERIOADA POSTBELICĂ

Abordări:
1) „Federalism din aproape-în-aproape” – Jean Monnet
2) „Radicalism democratic” – Altiero Spinelli
3) „Federalism personalist” – Alexander Marc, Henry Brugmans.

Denis de Rougemont (1906-1985)

 Membru al UE a Federaliștilor
 August 1947 – rostește discursul inaugural al primului Congres al UE a Federaliștilor
 Mai 1948 – participant la Congresul de la Haga
 1963 – înființează în cadrul Universității Geneva, Institutul Universitar de Studii Europene, pe
care îl prezidează până în 1978 și unde predă până la sfârșitul vieții.
 Ideile sale:
o Rădăcini în curentul personalist, apărut pe fundalul crizei economice din anii 30
o Pune accentul pe demnitatea ființei umane
o Critică în termeni vehemenți capitalismul dezumanizant
 o Așează în centrul preocupărilor sale ideea unei societăți europene și nevoia de
răspândire a valorilor federaliste dincolo de granițele statelor naționale.
Jean Monnet (1888-1979)
 Considerat unul din părinții fondatori ai Europei
 1919-1923 – secretar general adjunct al Ligii Națiunilor
 1950 – supune atenției liderilor politici francezi un document elaborat de el în care pledează
pentru asumarea de către Franța a responsablității de a pune în mișcare cooperarea între țări
(3 mai 1950)
 1952-1955 – președinte al Înaltei Autorități a CECO
 1955 – lansează Comitetul de Acțiune pentru Statele Unite ale Europei.

Altiero Spinelli (1907-1986)

 1927 – arestat și condamnat la 10 ani de închisoare din cauza opoziției la politica lui Mussolini
 1943 – fondator al Mișcării Federaliste Europene
 1970-1976 – membru CE, Comisar pentru Industrie
 1979 – ales ca membru al PE
 Critic al integrării graduale și al tendințelor interguvernamentaliste
 1979 – scrie „The Growth of the European Movement since the Second World War”
 Co-autor al Proiectului de Tratat pentru o uniune europeană
 Ideea lui Spinelli și Rossi:
o Crearea unui mic nucleu de nonconformiști interesați să scoată în evidență că statele
naționale și-au pierdut din drepturi, de vreme ce nu mai pot garanta siguranța politică și
economică a propriilor cetățeni
o Obiectiv: crearea unui stat internațional organizat pe principii federale.

DINAMICA PROCESULUI DE INTEGRARE

 Este asigurată de voința politică a actorilor implicați în proces
 Soluțiile la problemele economice și sociale sunt identificate în cadrul instituțional creat pentru
noua entitate
CONCLUZIE: funcțiunile urmează forma
ACTORII:
 Elitele politice, economice și sociale
 Instituțiile:
o Supranaționale: CE + CEJ
o Interguvernamentale: Consiliul
 Guvernele statelor membre
CRITICI:
 Subestimează rezistența statelor față de cedarea unor prerogative ale suveranității lor
 Sunt considerate ca fiind prea normative și prea puțin analitice
 Se concentrează mai mult asupra întrebării de ce statele ar trebui să formeze o federație și
mai puțin asupra întrebării de ce statele ar agrea să cedeze voluntar anumite prerogative ale
suveranității lor
 Păstrează o anumită notă de ambiguitate în privința formei finale, motiv pentru care
federalismul a ajuns să însemne lucruri extrem de diferite pentru diferiți actori.
 FUNCȚIONALISMUL

David Mitrany (1888-1975)

 Politolog și istoric britanic de origine română
 Considerat părinte al funcționalismului
 A părăsit RO în 1908
 1914-1918 – consultant pe problemele Europei Centrale și de Est în cadrul Foreign Office și
Ministerul de Război britanic.
 1939-1947 – membru al unui grup de sinteză și analiză sub conducerea Institutului Regal de
Afaceri Internaționale care colabora direct cu Foreign Office.
 1943 – A Working Peace System. An Argument for the Functional Development of
Internațional Government, lucrare de referință enunțând principalele teze ale gândirii
funcționaliste, influențată de fabianism.
 Opțiunea sa:
o Alternativă la concepția realistă conform căreia interesele proprii reprezintă singurul
factor determinat al acțiunii statelor în sistemul relațiilor internaționale
o Federalismul nu face decât să preia, chiar dacă la o altă scară „o concepție individuală
asupra statului”.

RĂDĂCINI INTELECTUALE ALE FUNCȚIONALISMULUI

 Liberalism – construcția teoretică
o Cooperarea reprezintă principalul mijloc de atenuare a tensiunilor din interiorul
sistemului de relații internaționale
o Procese de învățare colectivă
 Federalism – obiective
 Fabianism
o Credința că o societate orientată spre bunăstarea membrilor ei poate fi clădită treptat
(nu ca urmare a unei revoluții)

PREMISE:
 „Pacea este mai mult decât absența războiului.” – Baruch Spinosa
 Uzura morală a statului ca formă de organizare socială
 Statele cu interese și nevoi comune ←→ realism: statele se ghidează în acțiunile lor strict
după satisfacerea propriilor interese

CONCLUZIA: statele pot crea o societate internațională pașnică printr-o cooperare graduală și
pragmatică în sectoare tehnice și economice pentru a elimina demonii naționalismului.

ESENȚA:
1) Ideea de autoritate nu poate avea o limitare teritorială
 Autoritatea trebuie să fie construită pornind de la premisa necesității realizării anumitor fucșiuni
și satisfacerii anumitor nevoi, iar dacă acestea sunt comune mai multor state (ex.: cunoaștere
 științifică, tehnologie), autoritatea poate deveni supra-teritorială ←→ realism: putere de stat,
influență politică.

2) Dinamica internă a procesului

 Guvernarea colectivă și interdependența materială dintre state va face ca procesul să
dobândească în timp propria dinamică.
 Succesul integrării funcționale, tehnice sau în anumite domenii economice conduce la nivelul
populației la un transfer de loialitate către agențiile responsabile pentru aceasta

CONCLUZII:
 Crearea de noi premise pentru procesul de integrare
 Funcțiunile vor ajunge să determine forma finală

ACTORII:
 Elitele politice
 Instituții supranaționale
 Guvernele

CRITICI:
 Păstrarea ambiguității cvasi-totală cu privire la procesul de integrare
 Ignoră elementul politic
 Nu explică cum anume se formează percepția asupra nevoilor comune.
 NEOFUNCȚIONALISMUL
I. OBSERVAȚII PRELIMINARE
 Prima dintre marile teorii/teoriile clasice asupra integrării
 Dezvoltată în a doua parte a anilor 50 în SUA
 Contururile sale au fost definite de cercetătorii:
o Ernst B. Haas
o Leon N. Lindberg
o Stuart A. Schmitter
o Joseph S. Nye

II. RĂDĂCINI INTELECTUALE

 Funcționalism: construcția teoretică
o Mecanisme tehnocratice de decizie
o Schimbări incrementale
o Procese de învățare colectivă
 Federalism: obiective
 Teoriile comunicării

III. CONTEXT ISTORIC

 Crearea CECO (1951)
o Logica funcționalistă așezată de Jean Monnet și Robert Schumann la temelia acestui
proiect de cooperare
 Crearea CEE și Euratom (1957)

IV. ETAPE ÎN DEZVOLTAREA ACESTEI TEORII

 1958-1965 – formularea primei versiuni
 1965-1975 – criza și revizuirea
 După 1975 – noi critici.

Ernst B. Haas (1924-2003)

 Politolog american de origine germană
 Profesor la University of California, Berkeley
 Co-fondator al Consiliului pentru studii europene din SUA
 Contribuții la studiul integrării internaționale:
o The Uniting of Europe. Political, Social and Economic Forces, 1950-1957
o Beyond the Nation-State:Functionalism and Internațional Organisation
 Fondatorul teoriei neofuncționaliste
 Adaugă automatismului tehnocrat sugerat de funcționalismul lui Mitrany, ideea că procesul
este susținut de propriile convingeri și interese ale actorilor politici
  Considera că un asemenea proces era mai ușor de realizat într-un context regional (Europa de
V)
 Dacă avantajele cooperării vor fi distribuite inegal, este foarte dificil de separat problemele
tehnice de cele politice și greu de evitat conflictele dintre state → esențială crearea unor
instituții formale.

Leon N. Lindberg
 Politolog, profesor la University of Wisconsin
 Co-fondator și președinte al Consiliului pentru Studii Europene SUA
 Contribuții:
o Lindberg Leon N. 1963 – The Political Dynamics of European Economic Integration

Europes Would-be Policy: Patterns of Change in the european community

Stuart A. Scheinegold
 Profesor de științe politice la University of Washington
 Contribuții:
o Scheinegold Stuart A. 2013 – The Rule of Law in European Integration. The Path of the
Schuman Plan
 Explicarea dinamicii procesului de integrare europeană → cum și de ce se dezvoltă o
comunitate poltică în V Europei
 Explicarea evoluției în viitor a procesului de integrare

IPOTEZE:
 Rolul statului este preponderent tehnic/funcțional
o Statul trebuie să se concentreze cu prioritate asupra nevoii de asigurare a bunăstării și
nu asupra celor de „high politics”
o Politica – legată de activitatea grupurilor de interese
 Actorii politici acționeaza național
o Acțiunea diferitelor actori poate fi explicată cu ajutorul teoriei acțiunii raționale
 Înțelegere pluralistă a societății europene
o Grupurile de interese și cele birocratice nu pot fi limitate la arena politică internă
 Actorii nestatali sunt chemați să joace un rol important în relațiile internaționale.

ESENȚA
 Odată ce guvernele naționale fac primul pas în direcția integrării, procesul se va putea auto-
întreține și va conduce guvernele chiar mai departe decât au anticipat inițial. În final, un
asemenea proces poate conduce, în cele din urmă, spre formarea unui stat federal european.

CONCEPTE CHEIE
 Spillover
o Extindere, revărsare a competențelor dinspre un domeniu spre altele, ca urmare a
efectului de antrenare
 o Logică duală: expansiune, adâncire.
a. Functional Spillover
o Integrarea funcțională a unui sector economic, va crea presiuni în direcția extinderii
procesului de integrare prin revărsarea de sectoare conexe ale economiilor țărilor
participante la proces.
b. Political Spillover
o Odată ce un sector a devenit parte a procesului de integrare, grupurile care acționează
în cadrul acestuia vor descoperi rapid beneficiile care derivă și vor face presiuni (lobby)
la nivelul propriului guvern pentru a susține în continuare proceul integrării.
c. Cultivated Spillover
o Așteptările anumitor grupuri interesate și/sau funcționari publici care în relația cu
instituțiile europene vor încuraja dezvoltarea contractelor.

 Transfer de loialitate
= proces prin care actorii politici din statele participante la procesul de integrare ajung să
dobândească sentimente de loialitate față de noile instituții politice centrale care, la rândul lor,
sunt capabile să exercite autoritate asupra statelor membre.

ACTORII PROCESULUI DE INTEGRARE EUROPEANĂ

 Instituțiile supranaționale
 Guvernele statelor membre
 Elitele politice, economice și sociale.

DINAMICA PROCESULUI DE INTEGRARE

Procesul de Spillover → Procese de asimilare → Procesul de transfer și loialitate.
 INTERGUVERNAMENTALISMUL

CONTEXT ISTORIC
Criza Scaunului Gol – 1965 – Franța decide să nu participe la ședințele Consiliului datorită faptului că
nu dorea înlocuirea luării deciziilor prin unanimitate cu majoritatea calificată
- Euroscleroza din anii 70/80

RĂDĂCINI INTELECTUALE
 Realismul clasic
o Sistemul internațional este anarhic
o Supraviețuirea – principala preocupare a statelor – asigurarea securității naționale
o Statele sunt actori regionali și unitari (metafora „mingi de biliard”)
 Critica neofuncționalismului
o Nu ține seamă de rolul statelor și de persistența sentimentelor naționaliste
o Supra-licitează rolul instituțiilor supranaționale
o Nu ține seamă de influența sistemuli internațional asupra procesului de integrare

IPOTEZE
 Statele rămân principalii actori ai integrării – statele nu pot renunța la:
o Conștiința națională
o Suveranitate
o Naționalism
 Acțiunea rațională a statelor
 Funcționalismul poate susține integrarea economică, dar este prea instabil pentru a putea
susține integrarea politică
 Europa nu poate fi ceea ce au fost națiunile sale: un popor care a creat un stat

Stanley Hoffmann (1928-2015)

 Politolog american, născut la Viena, cetățean francez din 1947
 Co-fondator al Consiliului pentru Studii Europene din SUA (1969)
 Contribuții la studiul integrării internaționale: „Abstinate or Absolute?...” (1966)
 Considerații:
o Integrarea europeană trebuie luată în considerare într-un context global în continuă schimbare
o Guvernele naționale controlează natura și ritmul procesului de integrare pentru a putea proteja
propriile interese naționale
o Integrarea poate viza cel mult domeniile de „low politics” (politici economice, sociale etc)
o Convergența intereselor naționale reprezintă o precondiție a integrării
 Noțiuni din text:
o Neofuncționalism ←→ interguvernamentalism
 o Limitele integrării
o Procese
o Cotori (guvernele naționale – actorii cheie)

ACTORII PROCESULUI DE INTEGRARE

 Guvernele statelor membre

DINAMICA PROCESULUI DE INTEGRARE

 Procese de colaborare (între statele membre)
 Procese de negociere (între state și instituții)
 Aranjamente istorice (între statele membre)

ESENȚA
 Integrarea europeană naște un proces cu propria sa logică internă (neofuncționalism), este o
opțiune deliberată a statelor membre pentru rezolvarea unor probleme specifice
 Logica diversității ←→ logica integrării
 Triumful federalismlui ar reprezenta un tribut adus statului național

CRITICI
 Neglijarea politicii interne
 Nu poate explica transferul de suveranitate
 Ignoră presiunile care se exercită asupra procesului de integrare din partea sistemului de relații
internaționale.
 INTERGUVERNAMENTALISMUL LIBERAL
Prima revizuire a Tratatului de la Roma prin Actul Unic European, pe două direcții:
1. Procesele de decizie
2. Extinderea ariilor domeniilor în care poate să intervină
Principalul obiectiv al Tratatului de la Roma: piața comună

CONTEXT ISTORIC
 Relansarea procesului de integrare în anii 80 sub impulsul Germaniei și Franței
 Negocierile asupra Actului Unic European
 Negocierile asupra Tratatului de la Maastricht

RĂDĂCINI INTELECTUALE
 Critica neofuncționalismului
o Nu ține seama de rolul statelor
o Supralicitează rolul instituțiilor supranaționale
o Nu ține seama de influența sistemului internațional
 Neorealism
o Comportamentul statelor este determinat de constrângeri de ordin structural
o Statele sunt egale între ele, dar dispun de capabilități diferite
 Teoria Jocului pe Două Niveluri
o Negocierile dintre state care trebuie urmărite simultan pe două niveluri:
 Național
 Internațional
 Teoria Regimurilor
o Interdependența actorilor scenei internaționale
o Nevoia de a rezolva probleme concrete generează nevoia de formare de rețele informale
o Rețelele informale formalizează anumite tipuri de reglementare

Andrew Moravcsik – părintele interguvernamentalismului liberal

 1992-2004 - profesor la Universitatea Harvard
 Din 2004 – profesor la Universitatea Princeton și director al programului Uniunea Europeană
 Studiul procesului de integrare pe baza analizei procesului de negociere în 5 momente cheie
 Guvernele naționale controlează natura și ritmul procesului de integrare
 Integrarea poate viza cel mult domeniile de „low politics”
 Convergența

IPOTEZE
 Un comportament rațional al statelor
 Statele sunt interesate doar de beneficiile economice ale integrării
 Cooperarea dintre state are la bază cel mai mic numitor comun
 „integrarea” va putea avansa atâta timp cât nu va submina supraviețuirea politică pe termen lung
a statelor
 Analiza interguvernamentală a relațiilor dintre state este de natură să explice procesul de
integrare și să permită articularea unei teorii asupra acesteia
ESENȚA
 Analiză a interacțiunilor dintre state în momentul negocierii celor mai importante decizii în privința
procesului de integrare (ex: tratatele fundamentale)
 UE ca organizație interguvernamentală este limitată la promovarea colectivă a aclor obiective care
protejează și întăresc suveranitatea statelor membre
 Puterea de negociere a statelor membre reprezintă un element important în promovarea
obiectivului integrării – aranjamentele la pachet și recompensele colaterale însoțesc întotdeauna
efortul de ajungere la o înțelegere
 Instituțiile apar ca o garanție a credibilității angajamentelor asumate de guverne, o asigurare că
partenerii își vor asuma partea lor din înțelegerea la care s-a ajuns – rolul instituțiilor
supranaționale în procesele de integrare este limitat
 Procesul de integrare europeană este o variantă de joc pe două niveluri:
o Nivelul național – formarea preferințelor
o Nivelul interguvernamental – negocieri

CRITICI
 Concentrarea excesivă asupra negocierilor dintre state îl face să piardă din vedere importanța
pașilor mărunți care se fac prin activitatea de fiecare zi a instituțiilor europene și în procesul de
ratificare
 Selectiv în privința surselor pe baza cărora își documentează demersul științific
 Nu poate explica rolul crucial pentru succesul programului pieței unice pe care l-au jucat
Comisia Europeană și Jacques Delors, președintele acesteia de la acea dată
 Nu poate explica independența unor instituții precum CJUE
 Subestimează influența interdependențelor care există la nivelul relațiilor internaționale
 Supralicitează conceptul de suveranitate națională
 Nu ia în considerare faptul că preferințele actorilor interni nu sunt fixe pe parcursul procesului
de negociere, ci pot varia în timp
 Nu acordă nici un rol actorilor transnaționali
 Pierde din vedere faptul că guvernele sunt puse adesea în situația de a trebui să apere
intersele multiple și divergente și nu doar interesele economice.
 INTEGRAREA DIN PERSPECTIVA GUVERNANȚEI SUPRANAȚIONALE
IMPORTANȚA NEOFUNCȚIONALISMULUI PENTRU EXPLICAREA PROCESULUI DE INTEGRARE
 Oferă instrumente utile pentru analiza unor probleme importante legate de integrare:
o Procese decizionale
o Rezultatele integrării
 A inspirat alte teorii sau abordări asupra procesului de integrare:
o Guevrnanța supranațională
o Constructivism
o Instituționalism
 S-a dovedit capabil de adaptare și reformă
 Păstrează o poziție centrală între teoriile relațiilor internaționale și cele de științe politice comparate

PROBLEMELE NEOFUNCȚIONALISMULUI
 Prin spill-over se pune în mișcare un proces de integrare care va evolua continuu până la atingerea scopului final pe baza unei raționalități
economice prestabilite
 Integrarea europeană ajunge să fie explicata pornind de la baza internă a procesului în vreme ce structurile mai ample pe care le generează
cost-proces sunt neglijate
 Nu poate anticipa evoluția procesului de integrare
 Capacitate limitată de adaptare pentru a putea răspunde la problemele cu care s-a confruntat procesul de integrare

REVIZUIREA IPOTEZELOR
 Eliminarea automatismului procesului de spillover
 Renunțarea la desemnarea unui punct final al procesului de integrare/comunitatea

RAFINAREA PRINCIPALELOR ELEMENTE

 Asumarea desfășurării procesului de integrare în cicluri
 Introducerea unor noi variabile

ERNST HAAS:
 Renunțarea la orice fel de referiri la comunitatea politică
 Revizuirea ideii automatismului procesului de spill-over
L. LINDBERG
 Admite că neofuncționalismul face referire la procese care au loc pe plan intern, dar nu explică cum iau naștere presiunile în direcția integr
A. SCHEINGOLD
 Regândirea mecanismului prin care iau naștere procesele de socializare
PHILIPPE SCHMITTER
 Profesor la Departamentul de Științe Economice și Sociale al European University Institute din Florența
 A mai predat la Chicago University și Stanford
 Contribuții la studiul integrării: „A Revised Theory of Regional Integration”
 Se consideră neofuncționalist
 Încearcă să conecteze conceptul de spill-over de cel de cicluri decizionale
 Propune aducerea în discuție a strategiilor actorilor – opțiuni alternative la spill-over: „spill-around”, „build-up” (acumulare), „retrench”
(restrângeri), „muddle about” (complicare), „spill-back” (revenire la status-quo-ul anterior), „encapsulate” (obturare).
JEPPE TRANHOLM-MIKKELSEN
 Contribuții internaționale: Neofunctionalism: Obstinate or Obsolete? A reappraisal in the Light of the New Dinamism of the EC”
 Coodronator al președinției daneze a Consiliului în 2002
 Îndelungată experiență în serviciile diplomate al Danemarca
 Din 2015 secretar general al CJUE
 Propunere de revizuire a fundamentelor teoriei neofuncționaliste
 Încardrarea diferitelor tipuri de spill-over în 3 categorii: funcțional, politic, cultivat

WAYNE SANDHOLTZ
 Profesor de științe politice la Universitate din California
 Principalele contribuții la studiul integrării: „Membership Matters: Limits of the Functional Approach to European Institutions”
ALEC STONE SWEET
  Profesor de științe politice la University of Yale
 Principalele contribuții la studiul integrării: „The Juridical Construction of Europe”

Lucrări comune: „European Integration and Supranational Governance”, „The Institualization of Europe”
Contribuțiile celor doi:
 Pornind de la rolul și importanța schimbărilor transnaționale, importanța legislației europene și a instituțiilor supranaționale deschid
calea spre abordarea procesului de integrare din perspectiva guvernării supranaționale
 Aleg să facă abstracție de transefrul de loialitate
 Aduc în discuție relevanța negocierilor interguvernamentale
Întrebări rămase deschise:
 Explicarea diferitelor etape ale procesului de integrare
 Maniera în care se interconectează procesele de decizie la nivel național și european
 Cum se explică procesele de asimilare a regulilor și procedurilor
GUVERNANȚA MULTI-NIVEL

CONTEXT ISTORIC:
 Revizuirea procesului decizional al UE odată cu intrarea în vigoare a Actului Unic European
 Extinderea domeniilor de competență ale UE
 Dublarea numărului inițial de membri pe parcursul anilor 80
 Perspectiva continuării procesului de extindere după căderea Cortinei de Fier

SCHIMBARE DE PARADIGMĂ
 Explicarea procesului de integrare în ansamblul său -> explicarea modului de realizare a politicilor UE și implicațiile acestora asupra statelor
membre

RĂDĂCINI INTELECTUALE
 Neofuncționalism
o Rolul statului este preponderent tehnic
o Actorii politici acționează rațional
o Actorii nestatali sunt chemați să joace un rol important în relațiile internaționale
 Critica interguvernamentalismului
o Neglijarea politicii interne
o Nu poate explica transferul de suveranitate
o Ignoră presiunile care se exercită asupra procesului de integrare din parte sistemului de relații internaționale
 Critica federalismului
o Se concentrează excesiv asupra rațiunilor pentru care statele sunt dispuse să formeze o uniune, neglijând rațiunile pentru care
statele ar fi dispuse să cedeze din puterile lor
o Reproducerea organizării de stat la nivelul UE
 Teoriile politice comparate
o Prin interacțiuni, negocieri, aranjamente, contestări reciproce

GARRY MARKS
 Din 1986 asistent, conferențiar, prof. Universitar la Universitatea Carolina de N
 Din 2004 profesor cercetător pe probleme de guvernanță multinivel de la Universitatea din Amsterdam
 1993-1997 președinte al asociației pentru Studiul UE
 Lucrări:
o „Structural Policy and multi-level governance in the EC”
o Governance in European Union
 Fundamentele constituționale ale suveranității naționale râmân neschimbate – statele rămân actori importanți
 Totuși, autonomia funcțională și operațională a statelor se limitează ca urmare a partajării proceselor decizionale și a demersurilor comune în
anumite domenii politice
 Difuzia centralului politic

LIESEBET HOOGHE
 Din 2004 – prof. Univ. La Carolina de N
 2007-2009 – președinte al asociației pentru Studiul UE
 Lucrări:
o „Cohesion Policy and European Integration”
o „multi-level Governance and European Integration”
 Dispersia autorității pe mai multe niveluri de guvernare politică
 Erodarea autorității statelor naționale ca urmare a deplasării de competențe nu doar spre palierul european, ci, deopotrivă către nivelurile
subnaționale (regionale, locale)

 Complexitatea politicilor publice ale UE pune în evidență existența unui număr semnificativ de actori implicați pe toate nivelurile de guvernare,
de o manieră în care celelalte teorii ale integrării europene nu reușesc să surprindă aceste lucruri – ascensiunea în domeniul protejării mediului +
educația + politica în domeniul cercetării
 Opoziția față de interguvernamentalism
 Absența unui unic nucleu de autoritate -> existența unei pluralități de centre de decizie
 Existența unei combinații externe de variate procese de cooperare între entități situate pe niveluri supranaționale, naționale și subnaționale de
guvernare

PREMISE
 În UE deciziile sunt luate pe diferite niveluri, dintre acestea distingându-se ca importanță:
o Supranațional – instituțiile UE
o Național
o Subnațional – actori substatali: adm locală/regională, grupuri de interese
 Integrarea a condus la o pierdere de suveranitate pentru structurile menționate –a crescut capacitatea de acțiune a organismelor supranaționale și
a actorilor subnaționali
 Interconectarea nivelurilor de decizie supranațional, național și subnațional – evoluțiile politice de pe un nivel le afectează pe celelalte

ESENȚA
 Integrarea – interdependențe extinse la nivel regional și european – nevoia de a gestiona procese complexe și de a armoniza interesele întrun
sistem caracterizat prin existența unei multitudini de actori

Guvernanță de Tip 1 Guvernanță de Tip 2 MULTI-NIVEL

Apropiat de modelul federalist (nu 7 niveluri supranaționale, doar
naționale, regionale, locale)
Existența unui număr limitat de autorități, organizate să poată îndeplini mai
multe funcții
Fiecare dintre aceste autorități are putere de decizie în interiorul unității
teritoriale respective
Dispersarea autorității pe niveluri diferite de competență, fiecare
responsabilă pentru îndeplinirea unor directive complexe
Existența unui singur sistem jurisdicțional cu autoritate pentru soluționarea
disputelor
Structură piramidală -> model de guvernanță potrivit pentru analiza
sistemului politic al statelor federale
Autorități specializate, multiple și independente, care se suprapun teritorial
-> Furnizarea de servicii specializate
Un număr mare de autorități
Numeroase niveluri administrative -> deosebire față de guvernanța 1
Flexibilitatea considerabilă a sistemului
Competențele nu sunt limitate pe fiecare nivel în parte, ci operează
transversal pe mai multe niveluri.
Competențele nu au un caracter general, ci sunt concepute de o asemenea
manieră încât să poată servi atingerea anumitor obiective -> flexibilitate

DISTRIBUȚIA COMPETENȚELOR ÎNTRE AUTORITĂȚI

VERTICAL
 Abordarea integrării europene din această perspectivă urmărește să scoată în evidență cum în elaborarea și punerea în aplicare a politicilor,
actorii situați pe diferite niveluri de decizie interacționează pe baza unor relații caracterizate prin parteneriat și competiție

ORIZONTAL
 Urmărește cum grupuri de interese cu o agendă extrem de diversă (companii multinaționale, sindicate etc.) ajung să influențeze procesul
decizional.

DISTRIBUȚIA COMPETENȚELOR PE VERTICALĂ

 Actori supranaționali – instituțiile UE, agenții specializate
 Actori naționali – guvernele naționale -> reconfigurarea implicării lor în procesele decizionale și analiza negocierilor care au loc la nivelul UE
 Actori regionali – diferențe dintre statele organizate pe model federal și cele organizate pe model unitar
 Actori locali – administrații locale

DISTRIBUȚIA COMPETENȚELOR PE ORIZONTALĂ

 Actori publici – autoritățile publice de pe toate cele 4 niveluri de dispersie a autorității pe verticală
 Actori privați (grupuri de interese, org ale societății civile etc) – se manifestă pe toate cele 4 niveluri

OBIECTIVE DE CERCETARE
 Politics – Cum se realizează mobilizarea politică?
 Policy – Care sunt principalele procese de luare a deciziilor?
 Polity – care sunt particlaritățile relațiilor dintre actori în domeniul supus analizei?

MERITE
 Flexibilitate conceptuală – nu e ancorată în __________ dintre teoriile clasice, ci se folosește de acestea pentru a explica procesul de integrare
 Pragmatism – oferirea de cadre conceptuale pentru analiza diferitelor aspecte ale procesului de integrare

CRITICI
 Conceptualizare nu teoretizare (mix teoretic, care nu evoluează spre o construcție de sine-stătătoare)
 Nu poate explica procesul de integrare, ci doar anumite aspecte ale acestuia
 Oferă cel mult un cadru de analiză
 Neglijează influența sistemului internațional.
 POLICY NETWORKS
Conceptul de „rețea”
 Folosit pentru a scoate în evidență grupări de actori interconectați în viața politică, socială sau economică
 Chiar și în cazul în care rețelele sunt mai puțin clar structurale, ele sunt capabile să disemineze informații și să se angajeze în întreprinderea de
acțiuni comune
 Pune în evidență relațiile de interdependență și reciprocitate care caracterizează formele moderne de guvernanță

CONTEXT ISTORIC
 Regândirea procesului de integrare din perspectiva guvernanței (anii 80)
 Reformularea tezelor fundamentale ale interguvernamentalismului de către A. Moravcsik (anii 90)

RĂDĂCINI INTELECTUALE
 GRAHAM ALLISON, „Esența deciziei” (1971) -> încercarea de a explica procesul decizional de la nivelul executivului american în contextul
crizei rachetelor cubaneze => 3 modele de luare a deciziei:
o Rațional – pe baza analizei cost-beneficiu
o al proceselor decizionale – confruntată cu o criză, organizația va răspunde conform unor norme și proceduri prestabilite; obiectiv:
eliminarea incertitudinilor pe termen scurt
o al acțiunii politice guvernamentale – orientat spre maniera în care liderii reușesc să contruiască un consens în privința deciziilor
pe care le iau și cum comunică aceste decizii.
 GLENDA ROSENTHAL, „The New Man Behind the Decisions: cases in European Policy-making” (1979) – 3 tipuri de decizii la nivelul
Comunității Economice Europene:
o Interguvernamentale – statele membre
o Sub presiune – presiuni din partea grupurilor de interese, presiuni parlamentare
o „rețele de elite” – subtile, făcând lobby din culise, implicate în activitatea comitetelor.

JOHN PETERSON
 Lucrări:
o Policy Networks (2003)
o Decision Making in the European Union (1999)
 Interes pentru compoziția și natura rețelelor politice care modelează procesul politic la nivelul UE
 Analiza mecanismelor de decizie de la nivelul UE prin prisma rețelelor de actori care se formează în diferite domenii de acțiune politică
 Accent pe studiul empiric al diferitelor tipologii de rețele din diferite domenii de politică publică a UE

ESENȚA
 Încercarea de a analiza până la cel mai mic detaliu -> se concentrează asupra deciziilor care sunt luate la nivelul UE
 Pornește de la premisa că UE este sistem unic de guvernanță multi-level
 Guvernanța = impunerea unei direcții generale sau a unui control cu privire la alocarea resurselor celor mai importante
 Guvernanța este un concept sintetic care rezultă din interferența mai multor factori: leadership politic, relații stat-societate,competiție
instituțională, politică electorală
 Inserarea unui nivel supranațional deasupra celui al statelor membre a condus la o construcție electică

PREMISE
 Caracterul ne-ierarhic al guvernanței UE – puține soluții pot fi impuse de o singură autoritate
 Caracterul dezagregat al guvernanței UE – rolul diferiților actori implicați în diferite politici publicee variază considerabil
 Guvernele păstrează un rol important în guvernanța UE, dar poziția lor în angrenajul procesului decizional este fluctuant
 Structurile politice de luare a deciziilor sunt foarte fragmentate, variind considerabil între diferite domenii de politică publică

REȚELELE POLITICE:
- Tind să fie foarte tehnocratice, consensuale și având un caracter particular pentru fiecare politică în parte
- Joacă un rol extrem de important în agregarea intereselor unei mari varietăți de actori într-un „spațiu politic extrem de
diferențiat” marcat de „fragmentarea politicilor și politicii”.
REȚELELE POLITICE:
 Instrument conceptual cu ajutorul căruia sunt prezentate și explicate deciziile care „modelează” politicile UE
 Metaforă utilizată pentru a descrie un grup de actori, fiecare având propriul său interes sau „miză” într-un anumit domeniu de politică a UE și
capacitatea de a determina succesul sau eșecul acelei politici.

Actori:
 O gamă variată de actori instituționali și alte „părți interesate” – publice sau private, naționale ți supranaționale, politice și administrative
 Sunt dependenți unii de alții întrucât dispun de resurse limitate cum ar fi informație, expertiză, legitimitate – sunt interesați să:
o Își folosească în comun resursele
o Negocieze
o Încheie acorduri în privința modului în care să fie „modelate” politicile în interesul propriului sector.

Analiza integrării din perspectiva rețelelor politice

 Urmărește cum sunt negociate deciziile în cadrul acestor rețele
 Interes pentru determinarea capacității unor indivizi sau mici grupuri de a influența deciziile într-un sistem cu resurse
 Consideră că, la nivelul UE, se poate distinge în funcție de nivelul de analiză, între 3 categorii de decizii:
o Decizii care fac istorie
o Decizii de stabilire a politicilor
o Decizii prin care se urmărește modelarea politicilor – determină detaliile politicilor, opțiunile care pot fi luate în considerare.
OBS: Liniile de demarcație dintre acestea nu sunt definitive.

„Cea mai bună”

Nivel Tipul de decizie Mod de negociere Raționalitate
abordare teoretică
Interguvernamentalismul
Supra-sistemic Decizii care fac istorie Interguvernamental Politică
liberal, neofuncționalism
Decizii de stabilire a
Sistemic Interguvernamental Politică, tehnocratică Instituționalism
politicilor
Decizii de modelare a
Sub-sistemic Schimb de resurse Tehnocratică, consensuală Analiza rețelelor politice
politicilor

ADECVAREA ÎN CONTEXTUL STUDIULUI INTEGRĂRII EUROPENE

 UE – un spațiu politic marcat de „diferențieri” semnificative
o Regulile de luare a deciziilor variază de la un domeniu politic la altul
o Constelația actorilor politici dominanți se modifică semnificativ de la un domeniu politic la altul
 Natura extrem de tehnică a problemelor aflate pe agenda UE
o Situație asemănătoare cu cea existentă la nivelul organizațiilor internaționale
 Existența unui extrem de complex labirint de comitete care modelează politicile UE:
o Organismele pregătitoare ale Consiliului
o Grupurile de experți implicați în proceduri de comitologie
o Aparatul birocratic al Comisiei

CONCLUZII:
 Integrarea conceptualizată sub forma unui mănunchi de decizii, care împreună formează un continuum
 Rețelele politice păstrează statutul de metaforă utilizată pentru descrierea procesului de integrare din perspectiva deciziilor luate în UE
 Procesele decizionale din UE sunt extrem de nuanțate, în continuă schimbare și, în anumite privințe, caleidoscopice
 Metodă euristică de analiză a procesului de integrare.