6.

Modulaţia impulsurilor în cod

6.1. Clasificarea metodelor de codare a informaţiei

În general, prin noţiunea de codare se înţelege

procedura de transformare a mesajului sursei în semnal
compatibil cu canalul de comunicaţii.
Se deosebesc trei tipuri de codări:
1. Codarea surselor – are rolul de a transforma semnalul
sursei în semnal de o formă cât mai eficientă pentru sistemul
de transmisiune.
2. Codarea de canal (codarea cu protecţie la perturbaţii)
– are rolul de a forma semnalul astfel, încât la recepţie să fie
posibilă detecţia şi corecţia erorilor cauzate de perturbaţiile
din canalul de transmisiune.
3. Cifrarea – are rolul de a forma un aşa cod care la
recepţie să poată fi recepţionat doar de utilizatorul autorizat.
În cazul codării surselor se deosebesc:
• codarea surselor continue – are rolul de a transforma
mesajul continuu în semnal digital. Codarea surselor continue
se efectuează prin una din metodele:
o modulaţia impulsurilor în cod;
o modulaţia diferenţială a impulsurilor în cod;
o modulaţia delta etc.;
- codarea surselor discrete – are rolul de a transforma
mesajul discret în semnal digital sub forma unui cod cât mai
compact. Codarea surselor discrete se efectuează prin
diverse metode, cele mai răspândite fiind:
o ASCII;
o Codarea Shannon-Fano;
o Codarea Huffman;
o Codarea aritmetică.
Codarea de canal se efectuează prin intermediul
codurilor bloc liniare şi codurilor convoluţionare.
Dintre codurile bloc liniare cele mai des utilizate sunt:
- codurile cu verificare a parităţii;
-3-
 - codurile iterative;
- codurile Hammin;
- codurile ciclice.

6.2. Esența modulaţiei impulsurilor în cod

Modulaţia impulsurilor în cod (Pulse Code Modulation

– PCM) este destinată transmiterii mesajelor analogice în
formă digitală.
La baza modulaţiei impulsurilor în cod stau trei
proceduri:
• - eşantionarea – din semnalul continuu se obţin
eşantioane discrete în timp (figura 6.1, a);
• cuantizarea – discretizarea valorilor eşantioanelor
(figura 6.1, b);
• codarea – transformarea valorilor discrete ale
eşantioanelor în coduri de linie (figura 6.1, c).
Procedura de formare a semnalului digital este
reprezentată în figura 6.1.

-4-
 A
7

0
0 1 2 3 4 5 6 7 8 9 10 11 12 13 14 15 16 17 18 t
a)
A 7 7 7
7
6
6
5 5 5
5
4 3 3 3 4
4
3
3
2
2
1 1 1
1 0 0
0
0 1 2 3 4 5 6 7 8 9 10 11 12 13 14 15 16 17 18 t
b)
1 5 7 7 7 5 4 3 1 0 0 1 3 3 3 5 6 4 2
001 101 111 111 111 101 100 011 001 000 000 001 011 011 011 101 110 100 010

t
0 1 2 3 4 5 6 7 8 9 10 11 12 13 14 15 16 17 18
c)
Figura 6.1. Etapele modulaţiei impulsurilor în cadrul codului

Un sistem de transmisiune a mesajelor analogice pe

baza modulaţiei impulsurilor în cadrul codului este
reprezentat în figura 6.2.

-5-
 Convertor analogo-digital
Mesaj
Eşantionator Cuantizator Codor Emiţător

Linie
Convertor digitalo-analogic
Mesaj
Filtru Decodor Receptor

Figura 6.2. Structura sistemului de transmisiune a mesajelor analogice

pe baza modulaţiei impulsurilor în cadrul codului

La ieşirea convertorului analogo-digital se obţine codul de

linie care cu ajutorul emiţătorului este transmis în linie. La
recepţie codul de linie este restabilit în receptor, apoi este
transmis la convertorul digitalo-analogic unde are loc
restabilirea mesajului continuu. Pentru aceasta, în structura
convertorului digitalo-analogic se include un decoder, care
transformă codul de linie în serie de eşantioane, şi un filtru de
netezire după valoarea de cuantizare care restabileşte
mesajul continuu.

6.3. Eşantionarea semnalelor

Eşantionarea reprezintă procedura de transformare a

semnalului analogic S(t ) (figura 6.3.a) în semnal discret
Sn (figura 6.3, b) definit prin:
Sn  = S(nT ) , (6.1)
unde T  0 este perioada de eşantionare, iar n număr
întreg.

-6-
 S(t) S[n]

0 t 01 2 3 . . . n
T
a) b)
Figura 6.3. Eşantionarea semnalelor

Pentru ca la recepţie semnalul analogic S(t ) să poată

fi restabilit din semnalul discret Sn , este necesară
selectarea perioadei de eşantionare T conform teoremei lui
Nyquist-Cotelnicov: orice semnal analogic limitat în banda de
frecvenţă FE poate fi complet restabilit din eşantioanele sale
dacă:
1
T , (6.2)
2FE
Eşantionarea are loc în partea de transmisiune a STI cu
scopul transmiterii prin canalul de comunicaţii a semnalului
S(t ) cu spectrul limitat. Pentru aceasta se creează
eşantioane cu valoarea S(nT ) peste perioada de timp
T = n 2FE , unde n este număr întreg, adică se determină
S(1 2FE ) , S(2 2FE ) ,… (figura 6.4).

S  3 
S 
 2   2FE  S 4 
S   2F 
 2FE   E
 1 
S   5 
 2FE  S 
 2FE 

0 1 2 3 4 5 t
2 FE 2 FE 2 F E 2 FE 2 FE
Figura 6.4. Formarea eşantioanelor
-7-
 În continuare aceste valori ale eşantioanelor se transmit
în canalul de comunicaţii.
După recepţionarea valorilor eşantioanelor, în partea de
recepţie are loc restabilirea semnalul S(t ) din semnalul Sn
conform relaţiei:

S(t ) =  S(nT )   n (t ) , (6.3)
n = −
unde S(nT ) – amplitudinea eşantionului n ,  n (t ) – funcţia
eşantioanelor care se determină prin relaţia:
sin 2FE (t − nT )
 n (t ) = 6.4)
2FE (t − nT )
şi are forma reprezentată în figura 6.5.

ψ1 ψ2
ψ1(t) ψ2(t)

T t 2T t
ψ3 ψ4
ψ3(t) ψ4(t)

3T t 4T t
Figura 6.5. Forma funcţiilor eşantioanelor

În practică, pentru obţinerea funcţiilor eşantioanelor

 n (t ) se utilizează un filtru cu banda de trecere 0÷FE numit
filtru trece jos. La intrarea filtrului se aplică impulsuri cu durată
 i  T şi amplitudinea S(nT ) formate din eşantioanele
recepţionate. Astfel, structura unui convertor discret-analogic
va avea structura prezentată în figura 6.6.

-8-
 S[n] Formator de Si(t) Filtru S(t)
impulsuri trece-jos

t t t
Figura 6.6. Structura convertor discret-analogic

6.4. Cuantizarea semnalelor

Procedura de cuantizare constă în aproximarea valorii

continut a eşantionului la o valoare discretă apropiată (figura
6.7,a). În urma aproximării se introduc unele erori numite erori
de cuantizare (figura 6.7, b). Mărirea numărului de niveluri
discrete duce la micşorarea valorii erori de cuantizare dar
totodată creşte numărul de simboluri ale codului. Acest lucru
duce la creşterea lăţimii spectrului semnalului.
Distanţa dintre nivelurile vecine se numeşte pas de
cuantizare  C . Dacă  C = const , atunci cuantizarea se
numeşte uniformă, în caz contrar – neuniformă.
Pentru a creşte calitatea transmisiunii în STI, se
utilizează cuantizarea neuniformă. În acest caz, niveluriînalte
ale semnalelor de intrare se cuantizează cu un pas mai mare,
iar cele joase cu un pas mai mic. Acest lucru permite o mai
bună recepţie a semnalelor de nivel jos (figura 6.8).

-9-
 A

0 1 2 3 4 5 6 7 8 9 10 11 12 13 14 15 16 17 18 n
ΔA

n
Figura 6.7. Erori de cuantizare

Semnal puternic Semnal puternic

5 5
4
3 4
Semnal
2 slab Semnal
slab 3
1 2
1
0 0
Cunatizare uniformă Cunatizare neuniformă
Figura 6.8.Tipuri de cuantizare

Pentru obţinerea cuantizării neuniforme la emisie se

utilizează o transformare neliniară a semnalului numită
compresie. În urma compresiei, diapazonul dinamic al
semnalului se comprimă. După comprimare semnalul se
supune procedurii de cuantizare uniformă. Procedura de
comprimare şi cea de cuantizare uniformă se numeşte
cuantizare neuniformă.
La recepţie se efectuează conversia inversă numită
extensie, adică diapazonul dinamic se decomprimă.

- 10 -