Observații pe marginea conflictului din

Coaliție. Nevoia unei abordări mai largi

Răzvan Săndulescu
19 aprilie 2021
Contributors.ro

Deși aparent diferite după structura și componența lor, guvernările din România au evoluat în
ultimii 31 de ani după niște tipare asemănătoare. Această ciclicitate a avut un caracter obiectiv,
fiind determinată de structura socială și de opțiunile politice existente în societatea noastră,
care, la rândul lor, au impus formule de guvernări asemănătoare după componența lor.
Privită din această perspectivă, actuala criză politică apare într-o altfel de lumină. Astfel, pusă
într-un tablou mai larg, actuala criză politică capătă, oricât de paradoxal ar părea în acest
moment, un efect pozitiv pentru viața politică și democrația din țara noastră.

Pentru a mă face înțeles, voi puncta pentru început câteva repere ale vieții politice din ultimii
31 de ani:

1. Guvernările de dreapta au fost de fiecare dată asigurate de 2-3 partide care și-au disputat
întâietatea și care au avut scoruri electorale relativ apropiate. Astfel, prima guvernare de
dreapta, cea dintre 1996-2000, a fost compusă din trei partide cu aspirații de a reprezenta
electoratul anti FDSN (PNTCD, PNL, FSN). A doua, cea din 2005-2012, asigurată de PNL și PD (fie
împreună, fie separat), la fel, a determinat o competiție între cele două formațiuni. Cea de-a
treia, respectiv guvernarea 2019-2021, a fost asigurată de PNL și susținută de USR (fie din afara
Guvernului, fie făcând parte din acesta) și a accentuat rivalitatea dintre cele două partide.
O singură dată Dreapta s-a putut baza pe partide satelit, între 2009-2012 (când a fost susținută
de UNPR). Niciodată însă nu a existat o guvernare de dreapta care să fie condusă de un singur
partid dominant, fără oponenți la guvernare.

2. Guvernările de dreapta s-au realizat în contexte dificile. De notat, în acest sens, că pe lângă
competiția dintre ele, atunci când au guvernat, partidele de dreapta au prins contexte
economice absolut defavorabile, respectiv nevoia de reformare economică din 1996-2000, criza
economică mondială din 2009-2012 și criza sanitară din 2020. Acest lucru a grevat calitatea
guvernării în sine, de fiecare dată Dreapta pierzând următoarele alegeri. Mai trebuie spus aici
faptul că, pe acest fundal, Dreapta a fost acuzată, oarecum nemeritat, de faptul că nu se
pricepe să guverneze bine. Teza a fost folosită de fiecare dată când PSD a ajuns în Opoziție și a
devenit un soi de mitologie a discursului politic de după anii 2000.

3. Votul de dreapta a fost fragmentat de partidele extremist-populiste. Înfrângerea Dreptei în

alegeri s-a realizat cu largul concurs al acestor formațiuni: PRM în 2000, PPDD în 2012, AUR în
2020. De notat că toate partidele extremist-populiste au performat când au existat crize, ceea
ce arată că electoratul acestor formațiuni este unul de dreapta sau cel puțin unul anti PSD (care
are tendința să fie mai moderat în contexte de stabilitate economică și mai radical în cele de
criză).

4. Guvernările de stânga au fost asigurate de un singur partid dominant, alături de partide-

satelit mult mai mici. Astfel, Stânga a guvernat singură sau cu sateliți între 1990-1996, 2000-
2004, 2012-2019 (exceptând anii 1991-1992 și 2016, când am avut fie un guvern de uniune
națională, fie unul tehnocrat). Mai mult, dacă ar fi fost alegeri într-un singur tur, ca la primării,
România ar fi avut Președinți de stânga mereu. Constantinescu, Băsescu și Iohannis au pierdut
primul tur al alegerilor în 1996, 2004 și 2014. Doar de două ori președinții de dreapta au
câștigat alegerile în primul tur: în 2009, cu mari controverse legate de votul din diasporă și în
2019, când actualul președinte a pornit cu un ecart uriaș față de candidatul stângii. Toate
acestea arată că, din punct de vedere politic, stabilitatea guvernărilor de stânga a generat
scoruri foarte bune și pentru candidații la funcția de Președinte.

Aceste borne ale politicii din România au avut următoarele efecte asupra vieții politice:

1. Lipsa unei competiții pe zona de stânga a permis PSD să-și adjudece fără emoții guvernările
de după 1989. Această stare de fapt a blocat orice reformă reală la nivelul PSD. Nici măcar
înfrângerile în alegeri nu au determinat schimbări majore la nivelul PSD, acest partid știind
foarte bine că structura scenei politice, respectiv lipsa unei alternative pe zona de stânga, îi
asigură în orice condiții prezența la guvernare.

2. Dezechilibrul de pe scena politică asigură victorii nete pentru partidul dominant de stânga
și unele la limită pentru cele de dreapta. Asta face ca guvernările PSD să capete accente
autoritariste, cu derapaje grave de la democrație (a se vedea guvernele patronate de Ion
Illiescu, Adrian Năstase și Liviu Dragnea). Fără un sistem de ”checks and balances” pe zona de
stânga, guvernările acesteia vor fi mereu abuzive.

3. Victoriile stângii în alegeri s-au datorat competiției de pe zona de dreapta. PSD a câștigat
alegeri nu neapărat pentru că a fost o opțiune mai bună, ci pentru că partidele dreapta sunt în
competiție unele cu altele și își fragmentează votul. În plus, guvernările de dreapta pur și simplu
”nu au avut noroc în viață”, fiind confruntate de fiecare dată cu crize majore fie economice fie
sanitară precum acum.

Toate acestea la un loc ne conduc spre următoarele concluzii, cu relevanță și pentru disputa
actuală din Coaliția de guvernare:

1. Viața politică sănătoasă este asigurată atunci când guvernarea este formată din cel puțin
două partide. În caz contrar, guvernările alunecă într-o zonă bântuită de influențe autoritariste
și corupte. Și nu este vorba doar de stânga, să ne aducem aminte de binomul Băsescu-Udrea, în
perioada când controlau tot, între 2009-2012.
2. Singurele guvernări formate din mai multe partide au fost cele de dreapta. Este adevărat că
o guvernare cu mai multe partide semnificative implică, în mod obligatoriu, instabilitate
politică. Această instabilitate este de preferat, însă, accentelor autocratice.
3. Viața politică normală înseamnă, așadar, crize. Aceste crize nu trebuie privite ca ceva
neapărat rău, ele sunt anticorpii democrației dacă se asigură stabilitatea guvernării. În această
perspectivă, criza înseamnă, de fapt, sănătate. E ca atunci când îți faci vaccin anti-Covid și faci
febră, dar rămâi sănătos.

Iată de ce, actuala criză prin care trece actuala Coaliție este un proces nu doar firesc, dar și
necesar, dacă nu duce la scăderea calității actului de guvernare propriu-zis. Spre deosebire de
alte crize din guvernările precedente, acum există un echilibru discursiv la nivelul partidelor de
Coaliție.

Acest echilibru este dat de schimbările tehnologice și de felul în care a evoluat comunicarea
politică. Online-ul a ajuns să aibă o pondere mai mare decât televiziunile, ceea ce înseamnă că
oamenii obișnuiți și influencerii dictează mai mult decât media tradițională. Iar partidele, la
rândul lor, sunt mai atente la ceea ce fac. În plus, din garda veche de politicieni, care aveau o
abordare mai cazonă a politicii au rămas doar câțiva, incluzând și PSD.

În plus, așa cum arătam mai sus, turbulențele care au loc la nivelul partidelor de dreapta sunt
un semn de normalitate. Ne place sau nu, dar democrația înseamnă puncte de vedere diferite și
coliziuni politice care în final se traduc într-o reprezentare mai mare a intereselor alegătorilor.