Sunteți pe pagina 1din 9

ADMINISTRAȚIA NAȚIONALĂ APELE ROMÂNE

ADMINISTRAȚIA BAZINALĂ DE APĂ OLT


SISTEMUL DE GOSPODĂRIRE A APELOR BRAȘOV

ORGANIZAREA ŞI EXERCITAREA CONTROLULUI


FINANCIAR PREVENTIV PROPRIU

ÎNTOCMIT
Nedelcu Andreea

BRASOV,2022
CONTROL FINANCIAR PREVENTIV

Controlul financiar preventiv se exercită asupra documentelor în care sunt consemnate


operaţiunile patrimoniale, înainte ca acestea să devină acte juridice, prin aprobarea lor de
către titularul de drept al competenţei sau de către titularul unei competenţe delegate în
condiţiile legii. Nu intră în sfera controlului financiar preventiv analiza şi certificarea
situaţiilor financiare şi/sau patrimoniale şi nici verificarea operaţiunilor deja efectuate.
Potrivit art. 23 din Legea nr. 500/2002, cu modificările şi completările ulterioare,
controlul financiar preventiv se exercită asupra tuturor operaţiunilor care afectează fondurile
publice şi/sau patrimoniul public si sunt exercitate conform reglemetarilor legale in domeniu.

Conform art 6 alin. (1) din Ordonanta nr. 119/1999 din 31 august 1999 privind
controlul intern/managerial şi controlul financiar preventiv, fac obiectul controlului financiar
preventiv proiectele de operaţiuni care vizează, în principal:
a) angajamente legale şi credite bugetare sau credite de angajament, după caz;
b) deschiderea şi repartizarea de credite bugetare;
c) modificarea repartizării pe trimestre şi pe subdiviziuni ale clasificaţiei bugetare a creditelor
aprobate, inclusiv prin virări de credite;
d) ordonanţarea cheltuielilor;
e) efectuarea de încasări în numerar;
f) constituirea veniturilor publice, în privinţa autorizării şi a stabilirii titlurilor de încasare;
g) reducerea, eşalonarea sau anularea titlurilor de încasare;
h) constituirea resurselor proprii ale bugetului Uniunii Europene, reprezentând contribuţia
viitoare a României la acest organism;
i) recuperarea sumelor avansate şi care ulterior au devenit necuvenite;
j) vânzarea, gajarea, concesionarea sau închirierea de bunuri din domeniul privat al statului
sau al unităţilor administrativ-teritoriale;
k) concesionarea sau închirierea de bunuri din domeniul public al statului sau al unităţilor
administrativ-teritoriale;
l) alte tipuri de operaţiuni, stabilite prin ordin al ministrului finanţelor publice.
În funcţie de specificul entităţii publice, conducătorul acesteia poate decide exercitarea
controlului financiar preventiv şi asupra altor tipuri de proiecte de operaţiuni decât cele
prevăzute la alin. (1) din art 6.

2
CONTROL FINANCIAR PREVENTIV

Controlul financiar preventiv constă în verificarea sistematică a proiectelor de


operaţiuni care fac obiectul acestuia potrivit art. 6 din punctul de vedere al:
a) legalităţii şi regularităţii;
b) încadrării în limitele creditelor bugetare sau creditelor de angajament, după caz, stabilite
potrivit legii.

Controlul financiar preventive se organizează ,de regulă, în cadrul compartimentelor


de specialitate financiar-contabilă.
Persoanele desemnate să exercite activitatea de control financiar preventiv propriu au
obligaţia să respecte regimul juridic al incompatibilităţilor şi al conflictelor de interese
prevăzute pentru funcţionarii publici, astfel cum sunt reglementate acestea prin Legea nr.
161/2003 privind unele măsuri pentru asigurarea transparenţei în exercitarea demnităţilor
publice, a funcţiilor publice şi în mediul de afaceri, prevenirea şi sancţionarea corupţiei, cu
modificările şi completările ulterioare.
Persoanele desemnate să exercite activitatea de control financiar preventiv propriu nu
pot verifica proiectele de angajamente legale şi ordonanţări de plată privind achiziţii publice
sau parteneriate public-private, dacă au făcut parte din comisia de evaluare a ofertelor pentru
atribuirea contractului de achiziţie publică, achiziţie sectorială, concesiune de lucrări ori
servicii sau de parteneriat public-privat.
Persoanele desemnate să exercite activitatea de control financiar preventiv propriu au
obligaţia de a informa de îndată, în scris, pe conducătorul entităţii publice, în cazul în care se
găsesc în una dintre situaţiile menţionate mai sus, urmând să se abţină de la orice activitate
legată de controlul financiar preventiv propriu, până la desemnarea de către conducător a unei
alte persoane care să îndeplinească atribuţiile respective sau remedierea, în alt mod, a situaţiei
apărute. În termen de cel mult 3 zile lucrătoare de la data luării la cunoştinţă, conducătorul
este obligat să ia măsurile care se impun pentru exercitarea cu imparţialitate a controlului
financiar preventiv propriu şi pentru ieşirea din situaţia de incompatibilitate şi/sau de conflict
de interese a persoanelor respective.

La SGA Braşov, controlul financiar peventiv este exercitat de două persoane,


contabilul şef şi un salariat din cadrul biroului Financiar – Contabilitate.
Termenul de acordare a vizei de control financiar preventiv este de 3 zile lucrătoare de
la prezentarea operaţiunii, insoţite de toate documentele justificative şi informaţiile

3
CONTROL FINANCIAR PREVENTIV

solicitate.În cazuri excepţionale, se prelungeşte perioada de verificare cu maxim 5 zile


lucrătoare.
Persoana desemnată să exercite controlul financiar preventiv primeşte documentele, le
înregistrează în “Registrul privind operatiunile prezentate la viza de control financiar
preventive”, după care procedează la verificarea formală prin parcurgerea listei de verificare
specifice operaţiunii primite la viză, cu privire la: completarea documentelor în concordanţă
cu conţinutul acestora, existenţa semnăturilor persoanelor autorizate din cadrul
compartimentelor de specialitate, precum şi existenţa actelor justificative specifice
operaţiunii. În cazul documentelor electronice se verifică şi dacă semnăturile electronice ale
persoanelor autorizate sunt valide. În efectuarea controlului de către persoana desemnată,
parcurgerea listei de verificare specifică operaţiunii primite la viză este obligatorie, dar nu şi
limitativă. Aceasta poate extinde verificările ori de câte ori este necesar.
Dacă prin parcurgerea listei de verificare cel puţin unul dintre elementele verificării
formale nu este îndeplinit, documentele se restituie compartimentului de specialitate emitent,
indicându-se în scris motivele restituirii, potrivit anexei nr. 1.4 din Ordinul nr. 923/2014, şi se
menţionează în coloana 8 din registru: "valoarea operaţiunii restituite ...".
După efectuarea verificării formale, persoana desemnată să exercite controlul financiar
preventiv continuă parcurgerea listei de verificare şi efectuează controlul operaţiunii din
punctul de vedere al legalităţii, regularităţii şi, după caz, al încadrării în limitele şi destinaţia
creditelor bugetare şi/sau de angajament.
Dacă necesităţile o impun, în vederea exercitării unui control financiar preventiv cât
mai complet, se pot solicita şi alte acte justificative, precum şi avizul compartimentului de
specialitate juridică. Actele justificative solicitate se prezintă în regim de urgenţă, pentru a nu
întârzia sau împiedica realizarea operaţiunii. Întârzierea sau refuzul furnizării actelor
justificative ori avizelor solicitate se aduce la cunoştinţă conducătorului entităţii publice,
pentru a dispune măsurile legale.
Dacă în urma verificării de fond operaţiunea îndeplineşte condiţiile de legalitate,
regularitate şi, după caz, de încadrare în limitele şi destinaţia creditelor bugetare şi/sau de
angajament, se acordă viza prin aplicarea sigiliului şi semnăturii pe exemplarul documentului
care se arhivează la entitatea publică.
Prin acordarea vizei se certifică implicit îndeplinirea condiţiilor menţionate în listele
de verificare

4
CONTROL FINANCIAR PREVENTIV

Viza de control financiar preventiv se exercită prin semnarea persoanei desemnate şi


aplicarea sigiliului personal, care va cuprinde următoarele informaţii:
-denumirea entitaţii publice;
-menţiunea "vizat pentru control financiar preventiv";
-numărul sigiliului (numarul de identificare a titularului acestuia);
-data acordării vizei (an, luna, zi).
Dacă în urma controlului se constată că cel puţin un element de fond cuprins în lista
de verificare nu este îndeplinit, în esenţă, operaţiunea nu întruneşte condiţiile de legalitate,
regularitate şi, după caz, de încadrare în limitele şi destinaţia creditelor bugetare şi/sau de
angajament, persoana desemnată cu exercitarea controlului financiar preventiv refuză motivat,
în scris, acordarea vizei de control financiar preventiv, potrivit anexei nr. 1.5 din Ordinul nr.
923/2014, consemnând acest fapt în registru.
La refuzul de viză se anexează şi un exemplar al listei de verificare, cu indicarea
elementului/elementelor din această listă a cărui/ale căror cerinţă/cerinţe nu este/nu sunt
îndeplinită/îndeplinite.
Prin decizia nr. 98 / 14.05.2019 emisă de Administraţia Bazinală de Apă Olt a fost
stabilit cadrul operaţiunilor supuse vizei CPF la nivel de ABA OLT si SGA -uri din
subordine.
La nivel de SGA Braşov avem competenţe pentru următoarele operaţiuni:
 Contract de achiziţie publică / subsecvent;
 Contract / comandă de achiziţie publică / sectorială atribuit / atribuită prin achiziţie
direct;
 Act adiţional la contractul de achiziţie publică;
 Actul intern de decizie privind organizarea acţiunilor de protocol, a unor manifestări
cu caracter cultural-ştiinţific, sau a altor acţiuni cu caracter specific, inclusiv devizul
estimativ pe categorii de cheltuieli;
 Actul intern de decizie privind delegarea sau detaşarea în ţara a personalului, inclusiv
devizul estimative de cheltuieli;
 Ordinul / Actul intern de decizie privind:
o Angajarea sau promovarea / avansarea personalului;
o Numirea cu caracter temporar a personalului de execuţie pe funcţii de
conducere;
o Acordarea altor drepturi salariale.

5
CONTROL FINANCIAR PREVENTIV

 Ordonanţare de plată privind achiziţiile publice de produse, servicii sau lucrări;


 Ordonantare de plată pentru avansuri acordate în cadrul contractelor încheiate;
 Ordonantare de plată privind redevenţe, chirii sau alte cheltuieli legate de
concesionare sau închiriere;
 Ordonantare de plată privind avansuri sau alte sume cuvenite titularului de decont,
care se acordă prin caserie;
 Ordonantari de plată a salariilor, a altor drepturi salariale acordate personalului,
precum si ale obligaţiilor fiscal aferente acestora;
 Contract de vânzare/cumpărare a bunurilor disponibilizate ( entitatea publică are
calitatea de vânzator );
 Procesul verbal de scoatere din funcţiune a mijlocului fix / de declasare a unor bunuri
materiale;
 Decontul privind cheltuielile ocazionate de organizarea acţiunilor de protocol, a
manifestărilor cu caracter cultural-stiinţific sau a altor acţiuni cu caracter specific;
 Decontul de cheltuieli privind justificarea avansului acordat pentru deplasări în ţară
şi/sau pentru achiziţii prin cumparare direct;
 Dispoziţia de încasare / plată către casierie.

Persoanele care exercită activitatea de control financiar preventiv propriu răspund


disciplinar, administrativ, civil ori penal, potrivit legii, în raport de culpa lor, pentru
nerespectarea prevederilor legale.

Exemple practice
Aplicarea vizei de control financiar preventiv asupra ordonanţei de plată a unei facturi de
prestări servicii – mentenanţă lift, pe baza de contract.

În momentul în care vine la viză o factura de prestări servicii – mentenanţă lift facem
următoarele verificari:
- Se verifică dacă factura are datele de identificare ale emitentului (denumire, CUI, Nr.
Ord.Reg. Comertului, sediu, cont bancar, alte menţiuni), număr, serie, dată, cotă TVA,
scadenţă;
- Se verifică dacă factura are datele de identificare ale ABA OLT – SGA BRAŞOV;
- Se verifică ca pe factură să se regăseasca numarul contractului de mentenantă lift;
- Stabilirea corectă a sumei propuse pentru plată, cotei de TVA si obiectul facturii;

6
CONTROL FINANCIAR PREVENTIV

- Se verifică dacă factura este înegistrată în secretariatul unitaţii;


- Se verifică ca factura sa aiba viza responsabilului de contract, viza de “certificat in
privinta realitatii, regularitatii si legalitatii” precum si viza “Bun de plata”;
- Se verifica documentele justificative:
o contractul de mentenanta lift, perioada de valabilitate, suma inscrisa in contract
etc.
o Fisa de service,vizata de responsabilul de contract.
- Se verifica daca factura a fost inregistrata pe indicatorul 700400200130 – alte bunuri
si servicii pentru intretinere si functionare;
- Se verifica in ALOP existenta creditelor bugetare pe indicatorul 700400200130,
necesare pentru efectuarea platii;
- Se verifica existenta propunerii legale si angajamentului legal
- Ordonanta de plata a fost emisa corect
Daca in urma acestor verificari se constata ca au fost indeplinte toate elementele de
fond si forma, persoana imputernicita aplica sigiliul personal cu semnatura si data la
care se acorda viza CFP.

Aplicarea vizei de control financiar preventiv asupra ordonantei de plata a unei facturi de
prestari servicii – reparatie autoturism.

In momentul in care vine la viza o factura de prestari servicii – reparative auto facem
urmatoarele verificari:
- Se verifica daca factura are datele de identificare ale emitentului(denumire, CUI, Nr.
Ord.Reg. Comertului, sediu, cont bancar, alte mentiuni), numar, serie, data, cota TVA,
scadenta;
- Se verifica daca factura are datele de identificare ale ABA OLT – SGA BRASOV;
- Stabilirea corecta a sumei propuse pentru plata, cotei de TVA si obiectul facturii;
- Se verifica daca factura este inegistrata in secretariatul unitatii;
- Se verifica ca factura sa aiba viza responsabilului de contract, viza de “certificat in
privinta realitatii, regularitatii si legalitatii” precum si viza “Bun de plata”;
- Se verifica documentele justificative:
o Referatul de necesitate aprobat de ABA OLT cu suma din factura;
o Comanda emisa de responsabilul de achizitii;

7
CONTROL FINANCIAR PREVENTIV

o Devizul de reparatie, vizat de responsabilul de contract.


- Se verifica daca factura a fost inregistrata pe indicatorul 7004002002 – reparatii
curente;
- Se verifica in ALOP existenta creditelor bugetare pe indicatorul 7004002002, necesare
pentru efectuarea platii;
- Se verifica existenta propunerii legale si angajamentului legal
- Ordonanta de plata a fost emisa corect
Daca in urma acestor verificari se constata ca au fost indeplinte toate elementele de
fond si forma, persoana imputernicita aplica sigiliul personal cu semnatura si data la
care se acorda viza CFP.

Aplicarea vizei de control financiar preventiv asupra ordonanţei de plată a unei facturi de
achizitii materiale

In momentul in care vine la viza o factura de achizitie materiale facem urmatoarele verificari:
- Se verifica daca factura are datele de identificare ale emitentului(denumire, CUI, Nr.
Ord.Reg. Comertului, sediu, cont bancar, alte mentiuni), numar, serie, data, cota TVA,
scadenta;
- Se verifica daca factura are datele de identificare ale ABA OLT – SGA BRASOV;
- Stabilirea corecta a sumei propuse pentru plata, cotei de TVA si obiectul facturii;
- Se verifica daca factura este inegistrata in secretariatul unitatii;
- Se verifica ca factura sa aiba viza responsabilului de contract, viza de “certificat in
privinta realitatii, regularitatii si legalitatii” precum si viza “Bun de plata”;
- Se verifica documentele justificative:
o Referatul de necesitate aprobat de ABA OLT cu suma din factură;
o Comanda emisa de responsabilul de achizitii;
o Receptia materialelor
- Se verifica daca factura a fost inregistrata pe indicatorul 700400200109 – materiale si
servicii cu caracter functional;
- Se verifica in ALOP existenta creditelor bugetare pe indicatorul 700400200109,
necesare pentru efectuarea platii;
- Se verifica existenta propunerii legale si angajamentului legal

8
CONTROL FINANCIAR PREVENTIV

- Ordonanta de plata a fost emisa corect


Daca in urma acestor verificari se constata ca au fost indeplinte toate elementele de
fond si forma, persoana imputernicita aplica sigiliul personal cu semnatura si data la
care se acorda viza CFP.

Bibliografie:

 ORDIN Nr. 923/2014 din 11 iulie 2014 Republicat, pentru aprobarea Normelor
metodologice generale referitoare la exercitarea controlului financiar preventiv şi a
Codului specific de norme profesionale pentru persoanele care desfăşoară activitatea
de control financiar preventiv propriu.
 ORDIN Nr. 17/2022 din 6 ianuarie 2022, privind modificarea anexei nr. 2 la Ordinul
ministrului finanţelor publice nr. 923/2014 pentru aprobarea Normelor metodologice
generale referitoare la exercitarea controlului financiar preventiv şi a Codului specific
de norme profesionale pentru persoanele care desfăşoară activitatea de control
financiar preventiv propriu.
 ORDONANŢĂ Nr. 119/1999 din 31 august 1999 Republicată, privind controlul
intern/managerial şi controlul financiar preventiv.

S-ar putea să vă placă și