ANALIZATORUL VIZUAL

Analizatorul vizual - furizează peste 90% din informațiile asupra mediului înconjurător
-importanță fiziologică considerabilă:
- funcția principală – diferențierea luminozității, formei și culorii obiectelor
- alte funcții - în orientarea în spațiu
- în menținerea echilibrului
- menținerea atenției, tonusului cortical
Globul ocular: - formă aproximativ sferică
- situat în orbită
- are - peretele format din 3 tunici concentrice
- medii refringente (transparente)

1. Tunica externă: - fibroasă, formată din 2 porțiuni inegale:

a. corneea – anterior
- transparentă
- avasculară
- bogat inervată
b. sclerotica – opacă
- reprezintă 5/6 din tunica fibroasă
- pe ea se inseră mușchii extrinseci ai globului ocular
- posterior este perforată de:
- fibrele nervului optic, care părăsește globul ocular
- artera care intră în globul ocular
2. Tunica medie: - vasculară
- are 3 segmente: a. coroida – posterior de ora serrata – limita dintre coroidă și
corpul ciliar
- posterior are un orificiu prin care iese nervul optic
b. corpul ciliar – anterior de ora serrata
- conține – procese ciliare – alcătuite din aglomerări capilare
- secretă umoarea apoasă
- mușchiul ciliar – din fibre musculare netede
 - fibrele circulare inervate de SNVPA
- fibrele radiare inervate de SNVS
c. irisul – diafragma situată în fața anterioară a cristalinului
- în mijloc prezintă un orificiu numit pupilă
- împarte spațiul dintre cornee și cristalin în 2 camere:
- camera anterioară – între cornee și iris
- camera posterioară – între iris și cristalin
- permite reglarea cantității de lumină ce sosește la retină
3. Tunica internă = retina – membrană fotosensibilă care realizează recepția și transformarea
stimulilor luminoși în influx nervos
- se întinde posterior de ora serrata
- cu recept. vizuali – celule cu con și bastonaș (n. unipolari modificați)
- prezintă 2 regiuni importante:
a - pata galbenă (macula lutea) – în dreptul axului vizual
- are mai multe conuri decât bastonașe
- în centrul ei, o mică concavitate –

fovea centralis – are numai conuri

- este zona acuității vizulare maxime
b – pata oarbă –situată medial și inferior de pata galbenă
- locul de ieșire a nervului optic din globul ocular
- locul de intrare a arterelor globului ocular
- nu conține celule fotosensibile
Retina – are 10 straturi, de la interior spre exterior (în ordinea în care sunt străbătute de razele
luminoase), conform fig. 49/pg. 45:
1 - membrana limitantă internă
2 - fibrele nervului optic (axonii neuronilor multipolari)
3 - celule multipolare (ganglionare)
4 - celule amacrine – fac sinapse cu mai multe celule ganglionare
5 - celule bipolare
6 - celule orizontale – fac sinapse cu mai multe celule fotoreceptoare
7 – celule fotoreceptoare cu con
8 – celule fotoreceptoare cu bastonaș
9 – membrana limitanăa externă
10 – strat pigmentar – stratul extern al retinei, sub coroidă
Retina – conține 3 tipuri de celule funcționale, aflate în relații sinaptice:
- celule fotoreceptoare – cu prelungiri în formă de con și bastonaș
- celule bipolare
- celule multipolare
- conține și celule de susținere și de asociație
Mediile refringente = aparat optic – medii transparente
1. corneea transparentă
2. umoarea apoasă – lichid incolor format prin activitatea secretorie a proceselor ciliare
3. cristalinul – lentilă biconvexă, transparentă
- situat între iris și corpul vitros
- învelit de o capsulă elastică numită cristaloidă
- este menținut la locul sau prin sistemul de fibre al ligamentului suspensor
- nu este vascularizat și nici inervat
- este hrănit prin difuziune, de la vasele proceselor ciliare
4. corpul vitros (umoare sticloasă) – are formă sferoidală
 - consistență gelatinoasă, transparent
- ocupă camera vitroasă, spațiul dintre cristalin și retină

Segmentele analizatorului:
1. Segmentul periferic = celule fotoreceptoare
a. celule cu bastonaș – celule nervoase modificate
- 125 milioane/retină
- adaptate pentru vederea nocturnă, la lumină slabă (vedere scotopică)
- conțin pigmentul rodopsină
- au pragul de excitabilitate redus – sunt foarte sensibile
- pot fi stimulate de o singură cuantă de lumină
- predomină în retina periferică și lipsesc în fovea centralis
b. celule cu con - celule nervoase modificate
- 6-7 milioane/retină
- adaptate pentru vederea diurnă, colorată (vedere fotopică)
- conțin 3 feluri de pigmenți - iodopsine
- au pragul de excitabilitate mai ridicat (sunt mai puțin sensibile decât
bastonașele)
- sunt mai numeroase în pata galbenă
- sunt singurii receptori din fovea centralis
2. Segmentul intermediar = calea optică – are 3 neuroni:
a. N1 – neuronii bipolari din retină
b. N2 – neuronii multipolari din retină
La nivelul retinei are loc un proces de convergență a impulsurilor nervoase, deoarece un
neuron multipolar face sinapsă cu mai mulți neuroni bipolari, iar neuronul bipolar face sinapsă cu
mai multe celule fotoreceptoare: - maxim în retina periferică
- mai redus în pata galbenă
- lipsește în fovea centralis, unde o celulă cu con face sinapsă cu
un neuron bipolar iar acesta face sinapsă cu un singur neuron multipolar
- axonii n. multipolari formează nervii optici, care părăsesc globul ocular prin pata galbenă
- axonii n. multipolari din zona nazală (internă, medială) a retinei se încrucișează și
formează chiasma optică, apoi se alătură fibrelor din zona temporală (externă, laterală) a retinei,
formând tractul optic
- nervul optic conține fibre multipolare de la un singur glob ocular
- tractul optic conține fibre multipolare de la ambii globi oculari:
- fibre de la retina temporală a ochiului respectiv
- fibre de la retina nazală a celuilalt ochi
- atât nervul optic cât și tractul optic conțin axonii neuronilor multipolari din retină
- fibrele tractului optic fac sinapsă cu N3
c. N3 – în corpii geniculați laterali (externi) din metatalamus
- axonii neuronilor metatalamici se proiectează cortical formând radiații optice
De pe calea vizuală principală (tractul optic) se desprind colaterale spre:
- coliculii cvadrigemeni superiori din mezencefal (reflexul de orientare a capului după lumină)
- măduva cervico-dorsala – pentru reflexul pupilodilatator și vederea la distanță
- spre nucleii nervilor cranieni III, IV, VI – pentru reflexul pupiloconstrictor și acomodarea în
vederea de aproape și mișcările globilor oculari

3. Segmentul central – aria vizuală primară – de o parte și alta (pe marginea) a scizurii calcarine,
pe fața medială a lobului occipital
- fiecărui punct de pe retină îi corespunde un punct specific de proiecție corticală
 - cea mai întinsă reprezentare o are macula, în regiunea posterioară a lobului occipital
- realizează senzația și percepția vizuală = transformarea stimulilor electrici de la
nivelul celulelor fotoreceptoare în senzație de lumină, culoare, formă
- extirparea ariei vizuale primare determină orbirea
- în jurul ariei primare există arii vizuale secundare sau asociative. Distrugerea lor
produce afazia vizuală – bolnavul vede literele scrise dar nu înțelege semnificația
cuvintelor citite

Fiziologia analizatorului vizual

1. Formarea imaginii pe retină
Aparatul dioptric - este format din: - cornee – cu putere de refracție de aprox. 40 dioptrii
- cristalin - cu putere de refractie de aprox. 20 dioptrii
- poate fi considerat ca o singură lentilă convergentă cu:
- putere totală de aprox. 60 dioptrii
- centrul optic la 17 mm în fața retinei
Razele paralele care vin de la o distanță mai mare de 6 m sunt focalizate la 17 mm în spatele
centrului optic, pe retină, în urma unei triple refracții: - la suprafața corneei (cea mai mare putere de
Refracție)
- pe fața anterioară
- pe fața posterioară a cristalinului – a cărui
rază de curbură poate fi crescută – procesul de acomodare
În urma celor 3 refracții pe retină se formează o imagine reală, mai mică și răsturnată.

Câmp vizual = spațiul cuprins cu privirea

Fiecărui ochi îi corespunde un câmp vizual monocular, care se suprapune parțial cu câmpul vizual
al celuilalt ochi.
Câmpul vizual binocular = partea comună a celor 2 câmpuri vizuale monoculare
Vederea binoculară conferă abilitatea vederii în profunzime = vedere stereoscopică.
Orice obiect aflat în câmpul vizual binocular formează câte o imagine pe retina fiecărui ochi. Aceste
imagini fuzionează pe scoarță într-o imagine unică. Procesul de fuziune corticală este posibil
numai dacă imaginile retiniene se formează în puncte corespondente.
Procesul de fuziune a imaginilor începe la nivelul corpilor geniculați laterali.
Obiectul aflat în punctul de fixare al câmpului macular se proiectează în retina temporală a celor 2
ochi. (fig. 51/pg. 47)
Obiectul aflat în câmpul macular se proiectează în macula ambilor ochi.
Jumătatea externă a câmpului monocular se proiectează în retina nazală, iar jumătatea lui internă se
proiectează în retina temporală a ochiului respectiv. (fig. 52/pg. 48)

2. Acomodarea la distanță – reprezintă variația puterii de refracție a cristalinului în raport cu

distanța la care privim obiectul.
- se datorează – elasticității cristalinului,
- aparatului suspensor al cristalinului
- mușchiului ciliar – organul activ al acomodării
a. Când ochiul privește la distanță mai mare de 6 m (depărtare):
– mușchiul ciliar este relaxat
- ligamentul suspensor este tensionat
- cristaloida este în tensiune
- cristalinul este comprimat (aplatizat) – raza de curbură este mai mare
- puterea de refracție scade la valoarea minimă (20 dioptrii)
b. Când ochiul privește la distanțe mai mici de 6 m (aproape):
 - mușchiul ciliar se contractă
- ligamentul se relaxează
- tensiunea din cristaloidă scade
- cristalinul se bombează datorită elasticității sale – raza de curbură scade
- puterea de refracție crește atingând valoarea
maximă la o distanță de aprox. 25 cm (punct proxim)
Acomodarea se produce între punctul proxim (25 cm la tineri) și punctul remotum (6 m).
În paralel au loc și alte modificări: - pupiloconstricție (mioză)
- rotirea internă a globilor oculari
Punctul proxim = cel mai apropiat punct de ochi la care vedem clar un obiect cu efort maxim de
acomodare
Punctul remotum = cel mai apropiat punct de ochi la care vedem clar fără efort de acomodare
Acomodarea = act reflex reglat de centrii corticali, de coliculii cvadrigemeni superiori, care, prin
intermediul nucleului vegetativ accesor al oculomotorului din mezencefal, comandă contracția
mușchiului ciliar.
La reflexul de acomodare vizuală participă și centrii corticali din ariile vizuale primare și secundare.

3. Reflexul pupilar fotomotor: - mai simplu, are centrul în mezencefal și măduva cervico-dorsală
a. mioza – reflex pupiloconstrictor
- la lumină puternică
- contracția mușchilor circulari ai irisului (constrictor pupilar)
- reflex PS
b. midriaza – reflex pupilodilatator
- la lumină slabă (la întuneric)
- contracția mușchilor radiari ai irisului (dilatator pupilar)
- reflex S

Defecte de vedere datorate sistemului optic

În funcție de distanța la care se află retina față de centrul optic:
- ochi emetrop – normal, la care retina se află la 17 mm în spatele centrului optic
- imaginea obiectelor plasate la infinit este clară fără acomodare
- ochi ametrop: - ochi hipermetrop – retina la mai puțin de 17 mm de centrul optic
- glob ocular turtit
- putere de refracție scăzută
- depărtează obiectul de ochi
- se corectează cu lentile convergente (biconvexe)
- ochi miop = hipometrop - retina la mai mult de 17 mm de centrul optic
- glob ocular alungit
- putere de refracție crescută
- apropie obiectul de ochi
- se corectează cu lentile divergente (biconcave)
- prezbiopie (prezbitie) – cristalinul devine mai gros și mai puțin elasic
- la înaintarea în vârstă
- puterea de convergență scade
- se corectează cu lentile convergente (biconvexe)
- astigmatism – viciu de refracție datorat existenței mai multor raze de
curbură ale suprafeței corneei
- corneea va determina formarea unor imagini retiniene
neclare pentru punctele aflate în meridianul spațial corespunzător
- se corectează cu lentile cilindrice
4. Procesele fotochimice din retină
- Retina este sensibilă la radiații luminoase /electromagnetice cu λ = 390 – 770 nm.
- recepția vizuală = transformarea energiei electromagnetice a luminii în influx nervos, la nivelul
celulelor fotoreceptoare
- pigmentul vizual fotosensibil absoarbe energia radiației luminoase și se descompune în 2
comonente: - retinen– derivat al vit. A, comun tuturor pigmenților
- opsina – diferită în funcție de pigmentul vizual
- pigmenții vizuali fac parte din structura membranei conurilor și bastonașelor și de aceea,
descompunerea lor modifică conductanța ionică (permeabilitatea membranei), pătrund ionii de Na și
apare potențialul de receptor.
- bastonașele sunt mai sensibile decât conurile, pot fi stimulate de o singură cuantă de lumină.

5. Adaptarea receptorilor vizuali

- sensibilitatea celulelor fotoreceptoare este proporțională cu cantitatea de pigment
- pigmenul vizual se descompune la lumină și se reface la întuneric
- la lumină – pigmentul din conuri și bastonașe se descompune în retinen și opsine
- cea mai mare parte a retinenului din conuri și bastonașe este transformat în vit. A
- scade concentrația pigmenților vizuali și sensibilitatea la lumină (adaptare la lumină)
- vederea fotopică se realizează cu ajutorul conurilor – timpul de adaptare este de 5 min.
- la întuneric – retinenul și opsinele sunt convertite în pigmenți vizuali
- vit. A este transformată în retinen, crescând cantitatea de pigment vizual (adaptare
la întuneric)
- sensibilitatea unui bastonaș la întuneric este de 10 ori mai mare decât la lumină –
de aceea vederea scotopică este asigurată de bastonașe.
- în avitaminoza A se compromite adaptarea la întuneric
- reducerea vederii diurne = hemeralopie
- reducerea vederii nocturne = nictalopie
- adaptarea la trecerea de la lumină la întuneric necesită un timp mai îndelungat, de circa 30-40
min, timp necesar refacerii pigmenților
- la trecerea de la întuneric la lumină, timpul de adaptare este mai scurt, de 5 min, deoarece la
întuneric s-au refăcut pigmenții vizuali

6. Vederea alb-negru și cromatică

- stimularea bastonașelor produce senzația de lumină albă, iar lipsa stimulării, senzația de negru.
Teoria vederii cromatice – teoria Young – Helholtz - vederea cromatică – datorată existenței
celor 3 tipuri de conuri, cu pigmenți fotosensibili la roșu, verde și albastru (culori primare
/fundamentale, prin amestecul cărora se obțin celelalte culori, inclusiv alb; fiecărei culori din
spectru îi corespunde o culoare complementară care, în amestec cu prima, dă culoarea albă).
- stimularea în proporții egale a celor 3 tipuri de conuri determină senzația de alb
- stimularea unei singure categorii de conuri provoacă senzația culorii absorbite
- stimularea celor 3 tipuri de conuri în proporții diferite determină perceperea diferitelor culori
- lipsa stimulării conurilor determină senzația de negru.
- corpurile care reflectă toate radiațiile apar albe
- corpurile care absorb toate radiațiile apar negre
- defecte ale vederii cromatice – daltonismul:
– persoanele care nu au celule cu con corespunzătoare uneia din culorile
fundamentale, percep un ton cenușiu în locul culorii respective
- cel mai frecvent lipsesc conurile sensibile la verde și roșu
- determinat de o genă recesivă din X-linkată (maladie genică heterozomală)
- se manifestă aproape în exclusivitate la bărbați (8% din populația masculină)