SUBIECTE EXAMEN PRACTIC

1. Evaluarea indicelui CAOD si CAOS

Indicele CAOD (dinţi definitivi) şi caod (dinţi temporari), reprezintă numărul de dinţi cariaţi,
absenţi şi obturaţi raportat la numărul de persoane.
Se calculează pe dinţi CAOD sau pe suprafeţe CAOS pentru dinţi definitivi pe dinţi definitivi
sau temporari.
CAOD – DMFT - numărul de dinţi definitivi cariaţi, absenţi şi obturaţi
CAOS – DMFS - numărul de suprafeţe cariate, absente şi obturate la nivelul dinţilor definitivi
caod – dmft - numărul de dinţi temporari cariaţi, absenţi şi obturaţi
caos – dmfs - numărul de suprafeţe cariate, absente şi obturate de la nivelul dinţilor temporari
2. Evaluarea indicelui de igienă orală (OHI)
indice combinat, compus din:
Indicele de depozite moi (DI – detritus index)
Indicele de tartru (CI – calculus index).
Fiecare din aceşti doi indici este determinat numeric pe baza cantităţii de depozite moi, respectiv
tartru, evidenţiată pe suprafaţa vestibulară şi orală a dinţilor, arcada maxilară şi arcada
mandibulară fiind împărţite în câte trei segmente.
Pentru fiecare din cele 6 segmente se ia în calcul dintele cu valoarea cea mai mare pentru
segmentul respectiv.
Criteriile de evaluare a depozitelor moi.(DI)

SCOR CRITERIU

0 Depozite moi sau coloraţii absente.

Depozite moi prezente în treimea gingivală (dar nu mai mult) sau coloraţii
1
extrinseci fără depozite moi.

2 Depozite moi prezente între o treime şi două treimi din suprafaţa dintelui.

Depozite moi prezente pe o întindere mai mare de două treimi din

3
suptafaţa dentară analizată.
Criteriile pentru cuantificarea depozitelor de tartru.(CI)

SCOR CRITERIU

0 Depozite de tartru absente.

Depozite de tartru supragingival prezente în treimea gingivală (dar nu mai

1
mult).

Depozite de tartru supragingival prezente între o treime şi două treimi din

2 suprafaţa dintelui sau tartru subgingival sub formă de insule de-a lungul zonei
cervicale, sau ambele forme prezente.

Depozite de tartru supragingival prezente peste două treimi din suprafaţa

3 dintelui sau tartru subgingival sub formă de bandă continuă de-a lungul zonei
cervicale, sau ambele forme prezente.

După evaluarea scorurilor pentru depozite moi şi tartru, se calculează valoarea indicelui
OHI.
DI = suma valorilor individuale/nr. segmentelor analizate
CI = suma valorilor individuale/nr. segmentelor analizate
Formula de calcul finală : OHI = DI + CI
3. Evaluarea stării dentare în sistemul EGOHID (ICDAS)
 4. Revelarea plăcii bacteriene. Obiective. Protocol clinic. Substanţe revelatoare de
placă bacteriană.
Obiective:
• conştientizarea pacienţilor asupra prezenţei depozitelor de placă bacteriană şi explicarea
patogenităţii acesteia faţă de structurile odonto-parodontale;
• motivarea acţiunilor de igienizare profesională a cavităţii orale şi de îndepărtare a
factorilor favorizanţi depunerii de placă bacteriană;
• verificarea eficienţei şi corectitudinii periajului dentar;
• determinarea indicilor de igienă orală şi evaluarea acesteia pe parcursul şedinţelor de
tratament, deoarece nerespectarea regulilor de igienă orală periclitează rezultatele tratamentelor
odonto-parodontale;
• evaluarea corelaţiei dintre maturizarea plăcii bacteriene şi ritmul inflamaţiei gingivale.
Protocolul clinic de revelare a plăcii bacteriene

 clătire orală cu apă sau utilizarea spray-ului de apă/aer pentru îndepărtarea depozitelor
resturilor alimentare şi a depozitelor moi;
 vaselinarea buzelor pentru a evita colorarea lor;
 aplicarea revelatorului de placă în funcţie de tipul acestuia (soluţiile se aplică prin
badijonare cu ajutorul buletelor de vată, comprimatele vor fi deplasate de pacient prin
toată cavitatea orală până la dizolvare); după aplicare se aşteaptă 1 minut pentru fixarea
colorantului;
 clătirea cavităţii orale pentru îndepărtarea surplusului de colorant;
 aprecierea gradului de colorare;
 îndepărtarea colorantului prin periaj profesional.
Substante revelatoare de placa
Vizualizarea plăcii bacteriene este dificilă cu ochiul liber; pentru a o putea pune în evidenţă este
necesară utilizarea unor metode de colorare in vivo cu substanţe colorante denumite revelatori de
placă bacteriană. Aceştia trebuie să îndeplinească o serie de condiţii:
 să realizeze o colorare selectivă;
 să asigure un index bun de colorare;
 să nu fie toxici sau alergizanţi;
 colorarea să fie imediată, să persiste după clătirea orală, dar să poată fi îndepărtată cu
uşurinţă prin periaj;
 să prezinte gust agreabil;
 utilizarea să fie facilă;
 să fie uşor de depozitat şi ieftin.
Categorii de substanţe revelatoare de placă bacteriană:
• soluţii colorante (soluţii de clătire sau spray-uri) cu: fuxină bazică 0,03%, albastru de
toluidină 1%, albastru de metilen 2%, hematoxilină 0,1%, eozină 1%, tinctură de iod 2%,
eritrozină;
• coloranţi pe bază de fluoresceină - se vizualizează cu lampa Wood;
• drajeuri sau comprimate colorante - se dizolvă în salivă şi produc colorarea plăcii
bacteriene, mono- sau bitonic: Placolor, Ceplac, Red-Cote, Revelan, Oral B, Mira-2-Ton;
• coloranţi bitonici - colorează placa bacteriană tânără în roşu/violet şi placa bacteriană
matură în albastru.
5. Indicele Quigley Hein
cuantifică prezenţa plăcii bacteriene pe suprafeţele vestibulare şi orale ale tuturor dinţilor, cu
excepţia molarului de minte.

IP = Scor total / nr. suprafeţe dentare examinate

6. Indicele O'Leary
Indicele de placă O'Leary este un indice calitativ şi procentual de placă bacteriană care pune în
evidenţă prezenţa sau absenţa plăcii de pe suprafeţele vestibulare, orale, meziale şi distale ale
fiecărui dinte, cu excepţia molarului de minte.

7. Indicele API
Num ă rul suprafe ţ elor aproximale cu placa
Formula de calcul a API : API= x 100
Num ă rul suprafe ţ elor aproximale examinate
Aprecierea stării de igienă orală în funcţie de valoarea API se face după următoarea scală de
valori:
API = 100-70% - igienă total nesatisfăcătoare;
API = 70-35% - igienă orală medie;
API = 35-25% - igienă orală relativ corectă;
API < 25% = igienă orală optimă.

8. Indicele SBI
Indicele de sângerare gingivală (Sulcus Bleeding Index - SBI)
• evaluează sângerarea gingivală (unul din principalele semne ale inflamaţiei gingivale) la
nivelul spaţiilor aproximale;
• se determină prin aplicarea, cu ajutorul sondei, a unei presiuni moderate asupra mucoasei
gingivale (fig. II.1);
• este un indice procentual, corelat cu indicele de placă bacteriană API şi se calculează cu
ajutorul tabelului în diagonală.

9. Indicele CPITN
Indicele CPITN (Ainamo, 1982) se bazează pe evaluarea a trei indicatori ai status-ului
parodontal:
• sângerarea gingivală;
• tartrul supra- şi subgingival;
• profunzimea pungilor parodontale.
Cu ajutorul indicelui CPITN se determină necesităţile de tratament parodontal (TN) în
funcţie de situaţia clinică (CPI).
Pentru evaluarea CPITN, se recomandă utilizarea unei sonde parodontale metalice având vârful
de forma unei sfere cu diametrul de 0,5 mm. Pentru a facilita determinarea profunzimii şanţului
gingivo-dentar, partea activă a sondei prezintă o bandă colorată în negru între 3,5 şi 5,5 mm de
vârf, precum şi două marcaje inelare, la 8,5 şi 11,5 mm de vârf (O.M.S., 2013).
Cavitatea orală se împarte în şase sextanţi: 18-14, 13-23, 24-28, 38-34, 33-43, 44-48. Un sextant
se examinează numai dacă sunt prezenţi cel puţin doi dinţi care nu au indicaţie de extracţie; dacă
într-un sextant este prezent un singur dinte, valoarea acestuia se include în sextantul adiacent.
Pentru pacienţii cu vârsta de până la 19 ani, pentru evaluarea CPITN se ia în calcul câte un singur
dinte din fiecare sextant: 16, 11, 26, 36, 31, 46. Pentru pacienţii peste 20 de ani se iau în calcul
toţi dinţii, alegându-se valoarea cea mai mare pentru fiecare sextant.

10. Evaluarea riscului parodontal

11. Principii generale de detartraj

Poziţia pacientului – relaxată,confortabilă, cu capul bine sprijinit în tetieră, în uşoară extensie
când se lucrează la maxilar şi cu capul în continuarea trunchiului pentru detartrajul arcadei
mandibulare.
Poziţia medicului – respectând principiile ergonomice, în funcţie de hemiarcada la care lucrează
şi de tipul de iluminare folosit; practica stomatologică modernă recomandă adoptarea poziţiei de
lucru “sit-down”;
Iluminarea - cavitatăţii orale: direct (lumina de la lampa scialitică) sau indirect (cu ajutorul
oglinzii dentare) în zonele mai greu accesibile.
Îndepărtarea părţilor moi – cu ajutorul oglinzii dentare pentru a proteja părţile moi, datorită
riscului de derapaj al instrumentarului .
Punctul de sprijin al mâinii - pe elemente stabile: dinţii vecini, pe mâna stângă sprijinită pe
arcada dentară, pe menton sau alte zone ale feţei. Se urmăreşte în acest fel ghidarea precisă a
mişcărilor medicului.
Priza instrumentului de detartraj - este esenţială deoarece se exercită presiune sau tracţiune asupra
blocului de tartru. Se acceptă două sisteme de priză şi anume: priza palmară şi priza tip”creion”
Îndepărtarea depozitelor tartrice - vârful instrumentului se plasează sub blocul de tartru, iar
dizlocarea acestuia se realizează printr-o mişcare fermă, în direcţie coronară şi nu prin raclare de
pe suprafaţa smalţului sau a cementului.
Mişcarea activă a instrumentului se realizează atât din articulaţia degetelor cât şi a mâinii şi
antebraţului.
Tehnica de detartraj manual impune utilizarea instrumentelor în concept ergonomic, prin
acţionarea aceluiaşi instrument urmărind feţele paralele ale unui grup dentar.
Faţetarea în tehnica de detartraj reprezintă un avantaj prin urmărirea secvenţială, a unor hemifeţe
dentare, de la un cadran la altul, intervenţia la nivelul celorlalte feţe realizându-se în sens invers,
odată cu schimbarea poziţiei operatorului.
Instrumentele de detartraj exercită mişcări de tracţiune şi de presiune paralele cu axul dintelui în
vederea îndepărtării blocurilor de tartru. Sângerarea care însoţeşte detartrajul în primele şedinţe
se reduce sau dispare ca urmare a reducerii inflamaţiei gingivale deci a fragilităţii capilare
Imobilizarea dinţilor cu grad crescut de mobilitate; se poate face direct, cu degetele, concomitent
cu detartrajul, sau prin aplicarea unui conformator la nivelul marginii incizale (frontalii
mandibulari prezintă adesea mobilitate crescută).
Finisarea şi lustruirea suprafeţelor detartrate - constituie o etapă deosebit de importantă, care
garantează în timp rezultatele detartrajului; şedinţa se va încheia prin clătirea cavităţii orale cu o
soluţie antiseptică, antiinflamatorie, cicatrizantă. În prezent, badijonarea cu sol. 10 % de ZnCl2
tinde să fie înlocuită (datorită riscului alergic şi gustului neplăcut) de clătirile orale cu substanţe
antiplacă de tipul Clorhexidina 0,2 %.
Numărul şedinţelor - se va stabili în funcţie de cantitatea de tartru; se lucrează pe grupe de 4 - 6
dinţi. După instruirea pacientului asupra metodelor de igienizare corecte se va institui un
program de dispensarizare activă în vederea monitorizării rezultatelor.

12. Instrumente de detartraj manual

Instrumente manuale de detartraj
• Instrumentele prezintă următoarele părţi componente: o parte activă, un gât şi un mâner.
• Materialele din care sunt confecţionate instrumentele pot fi: oţel carbon, oţel inoxidabil
sau carbură de tungsten.
• Trusa clasică de instrumente manuale de detartraj cuprinde:
Foaia de mirt (gheara)

○ Este un instrument nepereche, cu partea activă în formă de gheară cu două muchii

laterale active, cu care se ridică depozitele de tartru situate în porţiunea coronară,
în special în zonele aproximale
 ○ Vârful ascuţit al acestui instrument fracturează prin apăsare blocurile de tartru,
ceea ce uşurează dislocarea lor.

○ De asemenea vârful permite insinuarea subgingival pentru a desprinde tartrul de la

acest nivel printr-o tracţiune înspre porţiunea coronară.

○ Indicaţii: detartrajul supra- şi subgingival al grupului frontal maxilar şi

mandibular; detartrajul feţelor vestibulare şi orale ale dinţilor laterali maxilari;
detartrajul spaţiilor proximale; excizia unor papile hiperplazice, a unor polipi
gingivali, etc.
Instrumentele trapezoidale
Instrumente pereche: unul dintre instrumente acţionează pe o jumătate din faţa coronară
(vestibulară sau orală) şi anume către spaţiul interdentar spre care se plasează vârful ascuţit, iar
al doilea instrument acţionează pe cealaltă jumătate fiind orientat spre spaţiul interdentar opus.
• Partea activă de forma unui trapez ascuţit la nivelul bazei mari.
• Forma trapezului este uşor asimetrică prin marginile laterale care sunt inegale ca lungime
astfel încât baza mare este oblică faţă de baza mică, de aceea, baza mare formează cu una
din laturi un unghi ascuţit care se orientează spre papilă şi spaţiul interdentar.
• Forma uşor-concavă a bazei mari permite adaptarea instrumentului trapezoidal vestibulo-
aproximal sau oro-aproximal cuprinzând deci un arc de cerc din circumferinţa dintelui.
• Indicaţii : Instrumentele trapezoidale se utilizează în detartrajul supragingival.
Secera simplă (instrumentul universal).
 Are partea activă în formă de seceră, ascuţită şi activă atât pe marginea concavă care este
orientată spre mâner cât şi pe marginea convexă, opusă
 Vârful ascuţit al instrumentului poate fi folosit pentru fracturarea blocurilor mari de tartru;
de asemenea el se insinuează subgingival şi dislocă tartrul prin tracţiune spre coroana
dentară.
 Indicaţii: instrumentul este denumit universal deoarece acţionează pe toate feţele dinţilor
atât supra- cât şi subgingival.
Secera cu dublă cudură
• este un instrument pereche care, prin conformaţia sa, permite îndepărtarea tartrului de pe
feţele aproximale ale ultimilor molari, acolo unde accesul este mai dificil.  
Dălţile se folosesc din ce în ce mai rar, fiind indicate totuşi pentru dislocarea unor depozite
voluminoase de tartru, de la nivelul feţelor linguale şi proximale ale frontalilor mandibulari.
Răzuşele au o singură margine tăietoare bizotată în unghi de 450.utilizate în special pentru
detartrajul supragingival, constituie în acelaşi timp şi un excelent instrument pentru finisarea
suprafeţelor radiculare în timpul intervenţiilor de chirurgie parodontală.
Pilele au porţiunea activă de forme şi dimensiune diferite. sunt utilizate în spaţii dificil de abordat
prin alte mijloace (zona furcaţiei, în profunzimea unor pungi parodontale proximale, etc.).
Chiuretele reprezintă grupa de instrumente indicate atât pentru detartrajul supragingival cât şi
pentru cel subgingival.
Datorită părţii active în formă de lingură cu două margini ascuţite, sunt indicate şi pentru
finisarea suprafeţelor dentare.
Cele mai cunoscute din această grupă sunt chiuretele “Gracey”.
 Acestea sunt cuprinse în categoria instrumentelor de chirurgie parodontală. Cuprind un
număr de 7 perechi de instrumente cu forme şi angulaţii ce permit abordarea dinţilor de la
nivelul întregii arcade.
 Numărul este înscris direct pe mâner sau pe o banderolă colorată la nivelul mânerului, în
forma 1/2, până la 13/14 (17/18 la minichiuretele Gracey) care reprezintă ultima pereche.

13. Indicele IOTN

14. Periajul professional

Igienizarea profesională presupune îndepărtarea a plăcii bacteriene şi a tartrului de la nivelul
tuturor suprafeţelor dentare atât naturale cât şi artificiale (lucrări protetice) urmată de lustruirea
acestora.
Pastele de periaj profilactice
- se caracterizează prin grad de abrazie care este stabilit de doi parametric
-scorul RDA (relative dentin abrasion)
- scorul REA (relative enamel abrasion).
Rata de abrazie a dentinei este de 5-6 ori mai mare decât cea a smalţului
RDA=8 -abrazivitate ușoară;
RDA=15–abrazivitate normală;
RDA=34–abrazivitate medie;
RDA=50 abrazivitate foarte mare
Tehnica periajului professional

 Clătire orală cu apă simplă sau utilizarea spray-ului de apă şi aer

 Vaselinarea buzelor
  Aplicarea revelatorului de placă.
 Clătirea cavităţii orale
 Aprecierea gradului de colorare
 Îndepărtarea colorantului
 Aplicarea pastei
 Periajul propriu-zis
 Incepe cu arcada maxilară in sensul acelor de ceasornic cu fata vestibulara din cadranul
I ,II urmat de fata orala si apoi ocluzala.
 Apoi arcada mandibulara in aceeasi manieră
15. Mijloace de prevenţie primară a cariei dentare. Periajul individual. Alegerea
periuţei dentare
Metode OMS de prevenire a principalelor boli oro-dentare
• Fluorizarea generală şi locală;
• Igiena alimentaţiei
• Igiena oro-dentară;
• Sigilarea şanţurilor şi gropiţelor;
• Examinarea, depistarea, tratamentul corect şi precoce;
• Educaţia pentru sănătatea oro-dentară şi pentru menţinerea sănătăţii întregului organism;
• Dispensarizare şi control periodic
Periajul dentar reprezintă principala modalitate de îndepărtare a plăcii bacteriene, eficienţa
terapiei odonto-parodontale depinzând în mare măsură de corectitudinea realizării acestuia.
Alegerea periuţei dentare depinde de:
 16. Mijloace de prevenţie primară a cariei dentare. Igiena individuală. Periajul
electric
Periuţele electrice îşi fac apariţia în anul 1961 produse de Squibb Company din New York.
Avantajele periajului electric

17. Mijloace adjuvante periajului dentar

Igienizarea spaţiilor aproximale se realizează cu ajutorul următoarelor mijloace adjuvate:

 fir interdentar,
 benzi interdentare,
 scobitori,
 periuţe interdentare,
 periuţe unismoc
 mijloace mecanice sau electrice.
Firul de mătase - se indică în acele cazuri în care papila a ocupat tot spaţiul de sub punctul de
contact.
Astfel periajul nu mai este eficient şi trebuie suplimentat cu utilizarea firului sau a altor sisteme.
Scobitorile
Recomandate unde există recesiunea papilelor, acţionând ca înlocuitoare ale firului de mătase.
Utilizarea brutală poate produce leziuni la nivelul parodonţiului marginal.
Stimulatoarele sau conurile interdentare
  sunt dispozitive din lemn, cauciuc sau material plastic, care se montează pe mânere
speciale sau la capătul liber al periuţei de dinţi într-un spaţiu creat special;
 se prezintă sub forme şi dimensiuni variate care permit adaptarea în spaţiile
interproximale;
 indicaţia de utilizare este în cazul recesiunii papilelor interdentare sau pentru igienizarea
zonelor de furcaţie dezgolite;
 aplicarea conului se face în unghi de 45° faţă de axul dintelui, latura inferioară
sprijinindu-se pe gingie, iar cele laterale pe feţele proximale ale dinţilor;
 realizează igienizarea spaţiului interdentar şi stimularea circulaţiei la nivel gingival;
 se fac aproximativ 10 mişcări de rotaţie strânse, atât vestibular, cât şi oral;
Periuțele interdentare

 sunt din ce în ce mai des recomandate pentru îndepărtarea plăcii bacteriene de la nivelul
spaţiilor proximale;
 au forma periilor pentru spălarea sticlelor (bottle neck brush) şi sunt disponibile în diverse
mărimi, adaptabile dimensiunilor variate ale spaţiilor- interdentare;
 sunt indicate şi pentru igienizarea furcaţiilor.
Periuțele „uni-smoc"

 sunt indicate în zonele dificil de igienizat cu alte mijloace;

 în cazul feţelor orale ale arcadelor cu incongruenţe dentare cu înghesuire; la nivelul
feţelor distale ale ultimilor molari, în zonele de furcaţie etc.
Dusurile bucale
Acţionează prin:

 stimularea troficităţii tisulare;

 reducerea gradului de inflamaţie gingivală;
 creşterea gradului de cheratinizare a mucoasei orale;
 reducerea sau anularea halenei şi crearea unei stări de confort.
Soluţiile recomandate pentru duşurile bucale sunt:

 soluţia izotonică de NaCl;

 soluţia hipertonică de NaCl (soluţie apoasă de 2%) - cu efect decongestionant;
 soluţie de bicarbonat de sodiu (2g la 100 cm3 de apă);
 soluţie de digluconat de clorhexidină 0,2%;
 soluţie listerină, etc.

18. Tehnici de periaj individual : tehnica Bass

Vezi tehnica in filmulet
Greseli in tehnica Bass
  aplicarea periuţei oblic faţă de planul de ocluzie → aceasta conduce la apariţia leziunilor
parodontale şi neîndepărtarea plăcii bacteriene în totalitate
 aplicarea periuţei doar pe parodonţiu de înveliş → nu se îndepărtează placa bacteriană
 aplicarea periuţei numai pe dinte fără a cuprinde şi treimea cervicală → nu se
îndepărtează placa bacteriană din sulcus şi din treimea cervicală a dintelui aplicarea
periuţei direct pe canin → se produce recesiune gingivală
19. Tehnici de periaj individual : Tehnica Charters.
peria se va plasa pe faţă vestibulară sau orală a dinţilor, paralel cu planul de ocluzie, în unghi de
45° faţă de acesta, cu perii îndreptaţi spre marginea liberă a dintelui (invers faţă tehnica Bass);
mişcările periuţei sunt în faţă şi în spate printr-o mişcare de vibraţie;
Caracteristicile metodei

 tehnică de igienizare a spaţiilor proximale;

 se acţionează tot pe grupe de dinţi;
 tehnică mixtă gingivo-dentară;
 este considerată o tehnică rotativ-vibratorie.
20. Tehnici de periaj individual Tehnica Stillman. Tehnica Fones
Tehnica Stillman

 periuţa se va aşeza orizontal, cu capetele perilor pe gingie şi pe zona cervicală a dinţilor;

 perii sunt plasaţi oblic spre apical la nivelul gingiei şi se exercită o anumită presiune până
la o înălbire vizibilă a mucoasei gingivale;
 se va asocia şi o mişcare vibratorie, fără mişcarea perilor de pe loc;
 se va decomprima zona pentru a permite reumplerea cu sânge a vaselor;
 se va repeta de câteva ori acest procedeu, acţionând pe grupe de dinţi la maxilar şi la
mandibulă, vestibularşi oral;
 feţele ocluzale vor fi igienizate prin mişcări orizontale antero-posterioare.
Dezavantajele metodei

 efectul de curăţare al suprafeţelor dentare este redus;

 poate determina apariţia leziunilor gingivale în cazul aplicării unei presiuni mari sau al
utilizării unor periuţe cu peri rigizi.
Tehnica Stillman modificata

 periuţa soft-medium se plasează pe gingia ataşată, în unghi de 450 faţă de axul

longitudinal al dinţilor, exercitând o presiune uşoară până la ischemie, dar trebuie avut
grijă să nu se lezeze ţesuturile moi;
 se începe o mişcare verticală în zig-zag pe toată suprafaţa dintelui ;
 se repetă de 5-10 ori mişcările decrise anterior pe fiecare grup de dinţi, după care se trece
la grupul următor;
  suprafeţele ocluzale se periază ca în tehnica Bass: periuţa se aşează perpendicular pe
suprafaţa ocuzală, se realizează uşoară presiune, astfel încât perii să pătrundă în şanţuri şi
gropiţe, apoi se efectuează mişcări antero-poaterioare.
 tehnica Stillman modificată este mult mai eficientă în îndepărtarea plăcii bacteriene decât
tehnica Stillman propriu-zisă, care realiza mai mult o stimulare a circulaţiei parodonţiului
marginal decât îndepărtarea plăcii bacteriene
Tehnica Fones

 este singura metodă ce se realizează cu arcadele dentare în ocluzie;

 perii se vor plasa perpendicular pe feţele vestibulare, iar mânerul periuţei va fi paralel cu
planul de ocluzie;
 mişcările imprimate vor fi largi, circulare şi vor cuprinde elementele gingivo-dentare de la
fundul de sac maxilar la cel mandibular;
 igienizează corespunzător spaţiile proximale şi gingivo-dentare.
Dezavantaje: este traumatizantă pentru zona coletului, antrenând leziuni la nivel gingival şi
dentar (recesiuni gingivale şi abraziunea ţesuturilor dentare).
Indicaţii: numai pentru colectivităţile de copii.
21. Caracteristicile periuțelor dentare și criterii de alegere a acestora
22. Detartrajul cu ultrasunete. Principii. Tehnica
Ultrasunetele sunt vibraţii mecanice cu o frecvenţă mai mare decât cea care poate fi percepută de
urechea umană sub formă de sunet (16 000 Hz). În stomatologie se întrebuinţează frecvenţe între
25 000 — 46 000 Hz.
Ultrasunetele au capacitatea de a îmbunătăţi circulaţia locală şi de a accelera metabolismul,
exercitând în acelaşi timp şi un masaj al zonelor asupra cărora sunt aplicate. Unii autori atribuie
ultrasunetelor un efect analgezic.

Tehnica

 se realizează anestezia parodonţiului marginal de înveliş cu ajutorul unui spray anestezic

de contact (ex.:Gingicain, Stomacain.);
  se montează în piesa de mână a aparatului ansa corespunzătoare zonei pe care dorim să
lucrăm;
 se reglează frecvenţa şi sistemul de răcire la aparat, în aşa fel, încât jetul de apă să fie
dirijat la nivelul vârfului instrumentului;
 se aplică aspiratorul de salivă;
 se acţionează pedala aparatului şi se aplică vârful instrumentului pe faţa dintelui,
efectuându-se 5-6 mişcări verticale, fără presiune (pensulare) în sens cervico-ocluzal. În
acest timp zona pe care acţionează instrumentul trebuie să fie în permanenţă răcită de jetul
de apă pulverizată. Apoi se execută 5—6 mişcări orizontale, pentru îndepărtarea resturilor
de tartru, de pe această faţă, după care se trece la o altă suprafaţă dentară ce trebuie
detartrată;
 se explorează suprafeţele coronare şi radiculare cu instrumentar de mână şi se constată
starea suprafeţelor detartrate (netede sau rugoase, resturi de tartru).
23. Detartrajul sonic. Principii. Tehnica
Vezi paro
24. Detartrajul manual. Principii, tehnică, instrumentar
Vezi paro
25. Metode de finisare a suprafeţelor detartrate.
După detartraj trebuie controlate cu minuţiozitate toate suprafeţele dentare şi dacă mai există
suprafeţe cu mici asperităţi acestea trebuie finisate, iar tartrul rezidual îndepărtat. Finisarea
suprafeţelor detartrate se realizează cu:

 instrumentar manual în timpul manoperei de detartraj (chiurete Gracey);

 instrumentar rotativ: perii, cupe de cauciuc, paste abrazive cu sau fără fluor;
 pile, benzi, discuri abrazive cu granulaţie fină pentru spaţiile aproximale;
 dispozitive de tipul: Prophy-Jet, Cavi-Jet, etc. (spray cu apă şi bicarbonat de sodiu).
După detartraj se realizează întotdeauna un periaj profesional, care are rolul de a netezi
suprafeţele dentare rugoase, pentru a desfiinţa spaţiile retentive care favorizează depunerea rapidă
a plăcii bacteriene.
26. Fluorizarea locala prin paste de dinti
Fluorizarea cu ajutorul pastelor de dinţi cu fluor este recomandată indiferent dacă există sau nu o
altă metodă de fluorizare în comunitate.
Scopul utilizării pastelor de dinţi cu fluor este acela de a menţine permanent o cantitate mică de
fluor în cavitatea orală pentru a ajuta la remineralizarea leziunilor carioase incipiente.
Avantajele utilizării pastelor de dinţi cu fluor :

 Favorizează remineralizarea smalţului demineralizat , fluorul fiind preluat direct de

acesta;
  Contribuie la creşterea concentraţiei de fluor din placa bacteriană;

 Simplu de aplicat;
 Metodă ieftină.

Pastele de dinţi
substanţe active: NaF, SnF2, aminofluoruri, MFP
concentraţii: 1000 - 1500 ppm F (adulţi)
250 – 550 ppm F (copii)
Rata de înghiţire a pastei de dinţi de către copii:

 la 2 ani: 80%
 între 2-4 ani: 60%
 la 6 ani: < 20%
27. Fluorizarea locala profesionala cu solutii
Metodă simplă, ieftină, şi eficientă.
Programele de clătire cu soluţii de NaF 0,2% se pot aplica odată pe săptămână, sau odată la două
săptămâni.
În Iaşi s-a desfășurat din anul 1999 până în 2009 Programul Naţional de Prevenţie a Cariei
Dentare la copiii din clasele primare, prin clătiri săptămânale cu soluţie Fluorostom (NaF 2%).
Programul a cuprins un număr de 12500 elevi . Eficienţa programului s-a materializat la copiii de
12 ani prin reducerea indicelui CAO de la 2,7 în 2000, la 2,27 în 2008.(Dănilă)  
Apele de gură cu F
Eficiente in reducerea riscului la caria dentara;
se pot face clatiri cu frecventa variabila in functie de substanta activa si de concentratie ( zilnice
pana la o clatire la 2 luni);
Poate urma dupa periajul dentar cu paste care contin fluor ( nu exista risc de supradozare);
usor de aplicat si costuri reduse;

28. Fluorizarea locala profesionala cu geluri

Substante utilizate in gelurilor fluorurate:
NaF 2%
APF 1,23%(12 300ppm)
SnF 8%
Se aplica in gutiere preformate, gutiere individualizate sau direct pe dinti;
Se recomanda aplicarea de 2 ori/an;
Limitari:
Aplicatii cu concentratii crescute
Toxicitate crescuta
Datorita posibilitatii ingerarii unei cantitati excesive de gel fluorurat, in special la copii mici, se
recomanda utilizarea gelului de la varsta limita, sub care nu se recomanda aplicarea acestuia.
Varsta variaza intre 6 ani(Weyant et al., 2013; European Academy of Pediatric Dentistry, 2009)
si 10 ani(Australian Research Centre for Population Oral Health, 2006).
29. Fluorizarea locala profesionala cu lacuri
DURAPHAT – material de culoare galbena, continand 22.600ppm F sau 2,26% F sub formă de
NaF,
ELMEX PROTECTOR – conţine aminofluoruri încorporate într-un lac de poliuretan
autopolimerizabil;
EPOZYLATE – lac protector de lungă durată care are încorporat monofluor disodic într-un lac de
poliuretan autopolimerizabil.
FLUORPROTECTOR: este un produs transparent avand ca baza un poliuretan ce contine 7000
ppmF din difluorsilane; Ambalat in fiole de 1ml ce contine 6.21 mg F
CAREX – concentratie mai mica dar la fel de eficace precum Duraphat
Un studiu comparativ de oprire in evolutie a leziunilor carioase la copii in varsta de 10-12 ani
prin aplicatii topice de lacuri fluorizate care contin 1.8% fluor (F) – Carex si 2.26%F Duraphat, a
evidențiat faptul că se produce o reducere a incidentei leziunilor carioase în functie de
concentratia de fluor aplicata, respectiv DMFS=5.21 (SD = 5.79) şi de 4.04 (SD = 4.92) pentru
Carex .[38]
Indicate la copii cu risc mediu sau mare de producere a cariei dentare, în special la copii
necooperanţi, sau la marginile restaurărilor protetice, pe rădăcini dezgolite, pe carii incipiente
Lacul rezistă în cavitatea orală pînă la o săptămână
Lacul eliberează fluorul lent devenind un rezervor de fluorura de calciu,care elibereaza F in
momentul in care pH salivar scade;
Trebuie aplicate la intervale de 3-4 luni pentru a mentine efectul cariopreventiv;
Duraphat nu are efect semnificativ asupra Streptococcus mutans din saliva, efectul cariostatic
fiind determinat de remineralizarea leziunilor initiale carioase.(Zikert si Emilson)
Pot exista usoare reactii adverse;
Nu se utilizeaza la pacientii cu gingivite si stomatite;
Nu exista riscul intoxicatiilor deoarece se aplica o cantitate redusa de lac (0,3-0,6 ml).
 30. Sisteme de eliberare lentă cu fluor
Tablete bioadezive ce se fixează pe dinţii care prezintă cariosusceptiblitatea cea mai mare.
Membranele copolimerice au apărut recent în S.U.A. şi sunt de tipul unui rezervor cu eliberare
controlată formate dintr-un miez de copolimer hidroximetil metacrilat / metil metacrilat încărcate
cu o cantitate precisă de fluorură de sodiu. Miezul este înconjurat de o membrană copolimerică
care controlează rata de eliberare a fluorului – între 0.02 şi 1.0 mgF/zi pe o perioadă cuprinsă
între 30 şi 180 de zile.
Plăcuţele de sticlă au apărut pentru prima dată în Marea Britanie. Aceste plăcuţe au diametrul de
4mm şi se fixează la nivelul molarilor maxilari prin tehnica laminării, se dizolvă lent în contact
cu saliva, eliberând astfel fluorul conţinut.
Concentratia de F variaza intre 13.3% pana la 21.9%.
Cea mai bona rata de eliberare a fost inregistrata in cazul dispozitivelor cu concentratie de 13.3%.
Obturaţii coronare cu materiale ce elibereaza F :

 glassionomeri,
 răşini modificate glassionomeri, giomeri,
 compomeri,
 compozite cu fluor.

31. Scheme de administrare topică a fluorurilor în funcție de riscul carios și vârsta

pacientului
 32. Scheme de administrare topică a fluorurilor în cazuri speciale

33. Sigilarea dinților. Indicații. Contraindicații

Sigilarea reprezintă o metodă de imunizare a suprafeţelor dure dentare cu reliefuri

accentuate la pacienţi cu risc carios crescut.
Sigilărea se face pentru închiderea reliefurilor retentive ocluzale şi orale la maxilar şi
vestibulare la mandibulă la dinţii recent erupţi pentru a se împiedica transformarea
zonelor de stagnare a plăcii bacteriene în nişe ecologice de carie, favorizarea curăţirii şi
autocurăţirii suprafeţelor retentive.

Indicaţii

Pacienţi cu risc crescut de îmbolnăvire prin carie

Şanţurile şi fosetele ocluzale ale molarilor (temporari şi definitivi) şi premolarilor (de
elecţie suprafaţa ocluzală a primului molar definitiv imediat după erupţie);
Şanţurile şi fosetele vestibulare şi orale ale molarilor;
Fosetele supracingulare;
Şanţuri şi fosete ce prezintă coloraţii intrinseci ale smalţului de la care nu s-au pus în
evidenţă carii dentinare subiacente prin examen clinic şi radiologic;
Şanţurile şi fosetele cu smalţ colorat şi decalcifiat dar fără carii dentinare la acelaşi dinte,
evidenţiate clinic şi radiologic;
Pacienţi cu igienă orală riguroasă;Pacienţi cooperanţi.
Contraindicaţii

Dinţi care prezintă concomitent leziuni carioase proximale:

Şanţuri puţin exprimate, care sunt apreciate ca zone cu risc scăzut;
 Pacienţi cu tulburări ocluzale;
Pacienţi cu igienă orală şi alimentară defectuoasă;
Pacienţi necooperanţi.

34. Sigilarea dinților. Protocolul clinic. Materiale

Etapele de lucru

 Aplicarea digăi pentru a beneficia de un câmp operator bine izolat;

 Curăţarea suprafeţei dintelui – se face cu paste abrazive fără ulei, glicerină sau substanţe
fluorurate, vehiculate cu periuţe rotative;
 Spălarea suprafeţelor cu spray de apă şi uscarea cu spray de aer;
 Mordansarea smalţului timp de 15-30 sec - se utilizează acid fosforic în concentraţie de
37% sub formă de soluţie sau gel de consitenţă cât mai fluidă, aplicat prin pensulare sau
injectare;
 Spălarea cu spray de apă timp de 15-30 sec. şi uscarea cu spray de aer. Suprafaţa de smalţ
va avea aspect alb, cretos, mat.
 Aplicarea sigilantului: se realizează cu ajutorul unor aplicatoare de unică folosinţă;
sigilantul trebuie să acopere toate şanţurile, fosetele, precum şi versanţii cuspizilor
adiacenţi; sigilantul se menţine 10sec pentru a permite saturarea şi penetrarea optimă a
smalţului mordansat.
 În cazul unui sigilant cu priză fotoindusă, se fotopolimerizează timp de 40s (se respectă
indicaţiile fabricantului);
 Îndepărtarea digăi;
 Adaptarea funcţională – refacerea morfologiei funcţionale a suprafeţelor sigilate se face
prin verificarea ocluziei cu hârtie de articulaţie şi îndepărtarea contactelor premature cu
pietre diamantate;
 Reevaluarea pacientului - este o etapă necesară şi obligatorie, integritatea sigilantului
verificându-se la fiecare 6 luni.

Gravajul acid reprezintă o metodă opţională în cazul realizării sigilărilor cu materiale pe bază de

glassionomeri puterea de aderare a acestor materiale fiind crescută condiţionarea ţesuturilor cu acizi

organici slabi de tipul acid itaconic, maleic, poliacrilic fiind suficientă

Materiale de sigilare

Alegerea materialului de sigilare este condiţionată de parametrii clinici: proprietăţile

ideale ale materialelor de sigilare de care trebuie să ţinem cont fiind:
Să fie inerte în cavitatea orală (excepţie eliberarea lentă de fluor);
Să prezinte o bună umectabilitate a smalţului;
 Să prezinte o vâscozitate redusă pentru a favoriza penetrabilitatea în microretenţivităţile
smalţului gravat acid;
Proprietăţi mecanice adecvate (adeziune, rezistenţă la abrazie);
Proprietăţi fizice similare smalţului.

Materialele utilizate ca agenţi de sigilare sunt:

 glass ionomerii convenţionali tip III;

 glass ionomeri-răşină modificată (RMGI) - Photac fil (ESPE), Fuji II LC,
Vitremer (3M), lonosit (VOCO);
 răşini compozite cu umplutură - P50, Herculite, Heliomolar (se utilizează în
sigilările lărgite);
 răşini de sigilare fără umplutură (fluide) - Delton, Deguseal, Helioseal, Teethmate-
F;
 Compomeri - Dyract seal.

35. Indicele necesarului de tratament al leziunilor carioase – CCITN

Acest indice urmăreşte corelarea tipului de leziune carioasă cu necesarul de tratament preventiv şi
curativ care trebuie instituit. Se completează în tabel numărul de dinţi încadraţi în scorul
corespunzător

36. Restaurările preventive cu rășini - tip RPR I Principii, indicaţii, protocol clinic.
Protocol operator RPR I
Îndepărtarea strictă a smalţului alterat cu instrumentar diamantat sub răcire cu spray-ul de apă.
Comparativ cu sigilarea clasică, în RPR I se realizează prepararea unei cavităţi minime
utilizând freze diamantate cu diametrul mai mic de 1mm;
Izolarea câmpului operator (aspirator, rulouri, comprese, ideal cu diga)
Gravajul acid al smalţului timp de 60 de secunde;
Spălarea cu apă, timp de 30 secunde;
Uscarea cu aer timp de 30 secunde;
Refacerea izolării câmpului operator;
Aplicarea adezivului amelo-dentinar în interiorul cavităţii dar şi pe zona tratată acid;
Fotoactivarea luminoasă timp de 20 de secunde sau după indicaţiile fabricantului;
Inregistrarea culorii dintelui restaurat
Restaurarea cavităţii cu răşini compozite posterioare, aplicate strat cu strat, şi fotoactivarea
fiecărui strat în parte timp de 40 de secunde sau după indicaţiile fabricantului;
Verificarea rapoartelor ocluzale cu hârtie de articulaţie şi îndepărtarea punctelor de contact
prematur;
Aplicarea sigilantului la nivelul feţei ocluzale a restaurării
conform protocolului descris la “sigilare”;
Fotoactivarea luminoasă timp de 20 de secunde sau după indicaţiile fabricantului;
Verificarea rapoartelor ocluzale cu hârtie de articulaţie şi îndepărtarea punctelor de contact
premature;
Finisarea şi lustruirea obturaţiei cu discuri de hârtie cu grade de abrazivitate în ordine
descrescătoare, şi cu polipanturi.
Principii
SIMONSEN şi STALLARD introduc în 1977 conceptul “restaurării preventive cu ajutorul
răşinilor”, această metodă fiind aplicabilă leziunilor carioase incipiente de la nivelul şanţurilor şi
gropiţelor..

Această metodă constă în prepararea cât mai puţin distructivă a defectului localizat şi obturarea
acestuia cu răşini compozite pentru restaurare şi răşini de sigilare
SIMONSEN consideră că procesul carios este minim atunci când lărgimea lui nu depăşeste 1/3
din distanţa de la vârful cuspidului vestibular la cel lingual şi nu se întinde de-a lungul şanturilor
adiacente.
În cazul în care nu sunt respectate aceste condiţii, se va apela tot la metodele clasice de
restaurare, deoarece marginile preparaţiei sunt plasate în zone de stress masticator
Scopurile RPR sunt:

 realizarea unor preparaţii minime cu sacrificiu dentar redus, strict a defectului localizat
 restaurarea cu materiale bioadezive care nu necesită preparare clasică, acestea înlocuind
prin calităţile lor principiul retenţiei, rezistenţei şi extensiei preventive clasice cu forma
de adeziune care presupune utilizarea agenţilor de condiţionare pentru smalţ şi pentru
dentină precum şi utilizarea adezivilor amelo- dentinari care vor permite o intricare
optimă a materialului în microstructura dentară
 sigilarea restaurărilor cu ajutorul răşinilor de sigilare care vor realiza o extensie chimică
non-distructivă prin imunizarea suprafeţelor ocluzale
RPR I - atunci când avem diagnostic incert de carie sau când există marmoraţii;
RPR II - în caz de leziune punctiformă, ce cuprinde smalţul şi dentina pe o zonă limitată;
RPR III – leziuni punctiforme separate prin punţi late de smalţ

37. Restaurările preventive cu rășini - tip RPR II Materiale

Leziuni carioase în smalţ
În zone nesupuse stressului ocluzal
RMGI – risc carios mare
Compomer flow
Răşină compozită flow
În zone supuse stressului ocluzal
Răşină compozită
Compomer – risc carios mediu şi mare
Leziuni carioase în dentină
Leziuni carioase profunde Ca(OH)2

38. Restaurări preventive cu rășină - tip RPR I. Protocol clinic

Vezi sub 36
39. Restaurări preventive cu rășină - tip RPR II. Protocol clinic
Se indică atunci când procesul carios este situat la joncţiunea smalţ - dentină sau a cuprins şi o
porţiune limitată a dentinei.
Administrarea anesteziei (dacă este necesar);
Periajul profesional cu paste abrazive fără fluor şi fără vehicul gras;
Izolarea câmpului operator, ideal cu diga;
Îndepărtarea strictă a ţesuturilor dentare infectate;
Toaleta cavităţii cel mai bine cu produse pe bază de clorhexidină, fluoruri;
Protecţia organului pulpo-dentinar cu produse pe bază de hidroxid de calciu;
Condiţionarea dentinei cu acizi organici slabi (itaconic, maleic, poliacrilic), 10-15 secunde;
Spălare şi uscare uşoară;
Aplicarea obturaţiei de bază cu glass ionomer;
Fotoactivarea luminoasă 40 secunde dacă s-a utilizat o răşină modificată glassionomer (RMGI);
Îndepărtarea resturilor de obturaţie de bază de la nivelul pereţilor de smalţ cu freze acţionate la
turaţie joasă;
Condiţionarea acidă a smalţului ocluzal, timp de 60 secunde, cu acid ortofosforic de 37%;
Spălarea acidului şi refacerea izolării câmpului operator;
Uscarea suprafeţei ocluzale;
Aplicarea adezivului amelo-dentinar în interiorul cavităţii dar şi pe zona tratată acid;
Fotoactivarea luminoasă timp de 20 de secunde sau după indicaţiile fabricantului;
Restaurarea cavităţii cu răşini compozite posterioare, aplicate strat cu strat, şi fotoactivarea
fiecărui strat în parte timp de 40 de secunde sau după indicaţiile fabricantului;
Verificarea rapoartelor ocluzale cu hârtie de articulaţie şi îndepărtarea punctelor de contact
prematur
Aplicarea sigilantului la nivelul feţei ocluzale a restaurării conform protocolului descris la
“sigilare”;
Fotoactivarea luminoasă timp de 20 de secunde sau după indicaţiile fabricantului;
Verificarea rapoartelor ocluzale cu hârtie de articulaţie şi îndepărtarea punctelor de contact
prematur;
Finisarea şi lustruirea obturaţiei cu discuri de hârtie cu grade de abrazivitate în ordine
descrescătoare, şi cu polipanturi.
40. Evaluarea riscului carios individual în funcție de dosarul clinic individual
Evaluarea riscului carios reprezintă estimarea probabilităţii de a apariţie a unor noi leziuni
carioase într-o anumită perioadă de timp precum şi estimarea probabilităţii de schimbare a
dimensiunilor sau activităţii leziunilor existente.

▶ Modelele actuale de evaluare a riscului carios implică o combinaţie de factori care includ
expunerea la fluor, dieta, gazda susceptibilă, şi microflora în corelaţie cu factori sociali, culturali
şi comportamentali.

▶ Evaluarea riscului carios stabileşte intervalul necesar repetării examenului clinic. Astfel
pacienţii cu risc carios mic vor fi evaluaţi o dată pe an, pacienţii cu risc carios moderat de două
ori pe an, iar pacienţii cu risc carios crescut o dată la 3 luni.
Principalii factori de risc incriminaţi în apariţia bolii carioase sunt reprezentaţi de:

 factori locali (dinţi cu morfologie accentuată, incongruenţă dento - alveolară cu

înghesuire, dinţi cu malpoziţii (versii, rotaţii), dinţi cu dentinogeneză imperfectă, cu
distrofii dentare secundare, dinţi cu restaurări debordante, pacienţi cu sindrom
disfuncţional al sistemului stomatognat),
 factori alimentari (frecvenţa, tipul de alimente şi forma sub care sunt consumate),
 factori de risc de la nivelul fluidului oral (flux salivar, capacitate tampon, microbiologia
salivei).
Evaluarea riscului carios se poate realiza acordând diferite scoruri factorilor predictivi de carie

▶ Pe baza analizei datelor de mai sus, se face evaluarea finală a riscului carios al pacientului în:
risc carios mic, risc carios moderat (cu carii active sau inactive), risc carios mare (cu carii
active sau inactive).
 41. Explicarea scorurilor cariogramei
Sectorul roşu este reprezentat de bacterii( cantitatea de placa bacteriana si teste pentru SM si LB)
Sectorul albastru este reprezentat de consumul de hidrocarbonatele cariogene (cantitatea de
hidrocarbonate cât și frecvența consumului de hidrocarbonate)
Sectorul bleu reprezintă factorul teren (susceptibilitatea gazdei): utilizarea fluorurilor, rata
fluxului salivar, capacitatea tampon a salivei.
Sectorul galben- reprezintă circumstanţele care trebuie analizate cum sunt: experienţa referitoare
la caria dentară, starea de sănătate generală.
Sectorul verde reprezintă probabilitatea evitării apariţiei de noi leziuni carioase (cuprinsă între 0–
100%) care depinde, deci, de 4 factori:

 alimentaţia – frecvenţa meselor şi conţinutul alimentaţiei;

 cantitatea si calitatea placii bacteriene
 susceptabilitatea gazdei – saliva, tesuturile dentare
 circumstanţe – experienţa trecută referitoare la caria dentară, starea de sănătate generală
42. Tratamentul medical al cariilor dentare în funcție de riscul carios
 43. Caracteristicile riscului carios mic vezi sub 40
: fara leziuni carioase, fara acumulari de placa bacteriana vizibila, , program de fluorizare optim,
controale regulate
44. Caracteristicile riscului carios mediu vezi sub 40
: leziuni carioase aparute in ultimul an, depozite de placa vizibile, program de fluorizare
moderat, controale neregulate.
45. Caracteristicile riscului carios ridicat vezi sub 40
Risc crescut: mai multe leziuni carioase, depozite de placa bacteriana vizibile, program de
fluorizare inefficient, fara controale dentare, concentratie mare a microorganismelor cariogene,
flux salivar scazut, medicatie generala, gustari frecvente.
Risc extrem : pacientii cu nevoi special sau hiposialie severa.
46. Parametrii de evaluare a riscului carios vezi sub 40
47. Individualizarea planului de tratament profilactic în viziunea modelului medical.
Datele rezultate în urma analizei clinice şi de laborator se consemnează într-un formular
individual de apreciere a riscului carios, (Tabel 1) pe baza căruia se instituie un plan de tratament
şi reevaluarea ulterioară a pacientului.

Tabel 1 Formular individual de apreciere a riscului carios

Test c Observaţii Scor Diagnostic
Număr de
şedinţe
1 2 3 4 5
DMF 0–2 □□□□□ 0-inferior
1-normal
2-superior
Carii iniţial 0- 2 □□□□□ 0–fără semne clinice
active 1-semne clinice de suspiciune
2–semne clinice de certitudine
Igienă orală Măsurată prin indicele 0-2 □□□□□ 0-bună
de placă 1-medie
2-satisfăcătoare
Capacitate În conformitate cu 0-2 □□□□□ 0-albastru>6
tampon prospectul testului 1- verde 4,5-5.5
salivară Dentobuff 2 – galben < 4

Nr. S. Mutans În conformitate cu 0-3 □□□□□ 0–0

prospectul testului 1-1
Dentocult SM 2–2
3-3
Numărătoare În conformitate cu 0-3 □□□□□ 0 -1-1000UFC
lactobacili prospectul testului 1-peste 10.000 UFC
Dentocult LB 2–peste 100.000 UFC
3–peste 1.000.000 UFC
Caracteristici Aspectele sociale şi 0-3 □□□□□ 0– fără risc
individuale răspunsul pacientului la 1– risc scăzut
pacient indicaţiile date 2– risc mediu
3–risc crescut
Suma □□□□□
Risc cariogen Mic □□□□□
Mediu □□□□□
Mare
□□□□□
Ca o sinteză, tratamentul prin prisma modelului medical de tratament în funcţie de grupa
de risc se poate aplica conform schemei din tabelul 2

Tabel 2 Tratamentul prin prisma modelului medical de tratament în fucţie de grupa de

risc. ( după Operative Dentistry)
Grupa de risc
 Mic Mediu Mare
SM
0 Repetarea testelor la şedinţa de reevaluare
1

2 Atenţie la factorii de risc Control consum HC Control consum HC

3 Controlul leziunilor carioase cu Periaj profesional, 2X F Periaj profesional, 2X F,
6 luni în urmă Controlul sediilor de Controlul sediilor de retenţie,
retenţie, Tratament antibacterian,

LB
0 Repetarea testelor la şedinţa de reevaluare
1
2 Atenţie la factorii de risc Control consum HC
3 Controlul leziunilor carioase cu Periaj profesional, 2X F
6 luni în urmă Controlul sediilor de retenţie, sigilanţi

Flux salivar – peste 1ml/minut – rată flux salivar normal, favorabil

Sub 0.7ml/minut Atenţie la factorii Clătiri fluorurate după mese
– factor de risc de risc Recomandări privind produsele de stimulare salivară

Capacitate tampon - CT - Albastru – CT normală

Galben – CT Atenţie la factorii Clătiri fluorurate după mese
slabă, de risc Recomandări privind produsele de stimulare salivară
nefavorabilă

Cantitatea de PB - Redusă - favorabilă

Mare – sedii cu Îmbunătăţirea Îmbunătăţirea igienei Îmbunătăţirea igienei orale
PB persistentă - igienei orale; orale Informaţii , periaj profesional X 4
factor de risc Educaţie sanitară, Educaţie santară, periaj
periaj profesional profesional X 2

Program Paste de dinţi pe Paste de dinţi pe bază Paste de dinţi pe bază de fluor,
fluorizare bază de fluor de fluor, eventual aport eventual aport suplimentar de fluor
suplimentar de fluor Fluorizare locală cu lacuri şi geluri X
Fluorizare locală cu 4/ an
lacuri şi geluri X 2/ an

Restaurare - Indicatii:
 Leziuni cavitare
 Şanţuri şi fosete la pacienţii cu risc carios mare
Restaurări deficitare
Eliminarea nişelor ecologice ce conţin SM şi L
Restaurarea leziunilor cavitare
Sigilarea şanţurilor şi fisurilor la pacienţii cu risc carios mare.

48. Modele de transmitere a mesajului educaţional în educaţia pentru sănătate orală.

Modelele de educaţie pentru sănătate:

 modelul tradiţional;
  modelul de tranziţie;
 modelul modern.
Modelul tradiţional poate fi perceput, în liniile sale esenţiale, în figura 12.1.
Rezultă clar faptul că accentul cade pe aspectele fizice ale bolii, exprimate prin
informaţiile de bază utilizate, ceea ce oferă o perspectivă medicală şi o bază educaţională
limitate.
Accentul cade pe aspectele de prevenţie a bolii, şi nu pe sporirea stării de sănătate, iar
factorii determinanţi ai sănătăţii, sociali şi politici, sunt neglijaţi.
Nu este luată în calcul nici dimensiunea colectivă a sănătăţii, atâta vreme cât efortul
educaţional este orientat către individ, considerat a fi, prin excelenţă, raţional şi, ca atare,
aşteptându-se de la acesta, întotdeauna, însuşirea ordonată de cunoştinţe, atitudini şi
comportamente medicale corecte.
Modelul de tranziţie încearcă să depăşească limitele modelului anterior în ceea ce priveşte
succesiunea presupusă (cunoştinţe - atitudini - comportament), succesiune bazată pe
exclusivitatea raţionalului în structura personalităţii.
Acest model cade, astfel, într-o altă extremă, relevând o dependenţă de tacticile
manipulative, iraţionale, prin intenţia de a şoca sau înspăimânta persoanele, cu scopul de a le
orienta spre comportamente "de bun simţ" (de exemplu, imaginile larg vehiculate de cranii
fumând ţigări).
Modelul modern ia în considerare complexitatea problemelor sănătăţii, ca şi a factorilor
ce o influenţează, valorificând rezultatele teoriei şi practicii educaţionale modeme.
Superioritatea acestui model rezidă în faptul că se urmăreşte atât prevenţia, cât şi
promovarea sănătăţii, luându-se în considerare atât dimensiunile pozitive, cât şi cele negative ale
acesteia, sub aspect fizic, psihic şi social (fig. 12.2). Nu se aşteaptă, pur şi simplu, ca oamenii să
răspundă corect la informaţie, ei sunt ajutaţi să-şi clasifice informaţiile de care dispun, valorile pe
care le acceptă, şi să capete noi abilităţi de viaţă, cu accent pe creşterea stimei faţă de sine.
Este asigurat, totodată, caracterul participativ al procesului educaţional, comunicarea
realizându-se în dublu sens (educator - educat şi invers), obţinându-se o înţelegere mai corectă de
către oameni a mesajului informaţional vehiculat, bazat pe experienţa lor de viaţă, ceea ce este
mai preferabil decât asaltarea persoanelor cu idei corecte, dar reci şi strict dependente de limbajul
medical de specialitate.