Prevenţie în Stomatologie

Indicii de placa. Metodele aprecierii indicelui de placă

Indicele de placă a lui Silness Loe

Autorii au recurs la măsurarea grosimii plăcii la marginea gingivală,
pornind de la considerentul că placa microbiană care este în contact cu această
margine, reprezintă acumularea cea mai relevantă din punct de vedere clinic.
Pentru examinare, dinţii se usucă cu aer, după care medicul observă dacă
placa este vizibilă, situaţie în care o notează cu 2 sau 3. Dacă placa nu este
vizibilă, medicul introduce o sondă periodontală urmărind suprafaţa dintelui la
marginea gingivală, după care îi examinează vârful. Dacă nu observă nimic, se
punctează cu 0. Dacă există placă pe sondă, se notează cu 1.
Notarea de la 0 la 3 se face după următoarele criterii:
- 0 = absenţa plăcii;
- 1 = peliculă aderentă la marginea gingivală liberă şi la suprafeţele dentare
vecine, evidenţiabilă prin plimbarea sondei pe suprafaţa dintelui;
- 2 = acumulare moderată de depuneri albe în punga gingivală sau pe dinte
le marginea gingivală, vizibilă la inspecţie;
- 3 = abundenţă de materie albă în punga gingivală şi/sau pe dinte şi
marginea gingivală.
Unii autori iau în considerare doar feţele vestibulare ale dinţilor, în timp
ce alţii apreciază şi feţele orale.

Indicele lui Quigley – Hein, modificat de Turesky.

Acest indice recurge la aprecierea suprafeţei plăcii care acoperă coroana
dentară, fără a lua în considerare grosimea acesteia.

1
 Pentru explorarea plăcii se recurge la substanţe revelatoare, uscându-se
dinţii cu aer. Medicul observă suprafaţa acoperită de placă şi o notează de la 0 la
5 după cum urmează:
- 0 = fără placă;
- 1 = franjuri separate sau bandă discontinuă de placă la marginea
gingivală;
- 2 = bandă continuă subţire (până la 1 mm) de placă la marginea gingivală;
- 3 = bandă de placă de peste 1 mm care acoperă mai puţin de 1/3 gingivală
a suprafeţei dentare;
- 4 = placă ce acoperă peste 1/3 dar mai puţin de 2/3 din suprafaţa dentară;
- 5 = placă ce acoperă 1/3 sau mai mult din suprafaţa dentară.
Substanţele revelatoare:
Cea mai obişnuită substanţă revelatoare este eritrozina, care însă pretează la
confuzie cu gingia din cauza culorii.
Un alt colorant utilizat este verdele FDC Nr.30 (food, drug and cosmetic),
care permite diferenţierea plăcii de gingie.
Combinaţia între roşu FDC Nr. 30 şi albastru FDC Nr. 1 diferenţiază placa
recent formată de cea veche, datorită puterii de penetrare diferită a celor doi
coloranţi.
Sistemul Plak – Lite foloseşte fluoresceina sodică, care nu este vizibilă la
lumina obişnuită, ci doar la o sursă filtrată de albastru. Metoda este mai
specifică decât precedentele.

Alţi indici:
Indicele lui Podshadley şi Haley, adaptat de Martens şi Meskin, recurge la
împărţirea dintelui în 5 segmente notate de la A la E, aprecierea plăcii notându-
se de la 0 la 4 în felul următor:
- 0 = absenţa depozitelor;
- 1 = o singură zonă a dintelui prezintă depozit;

2
 - 2 – 4 = după numărul zonelor dentare cu placă.
Pentru consemnarea zonelor de acumulare a plăcii se poate folosii metoda de
înregistrare a lui O’LEARY. Fiecare dinte permanent este reprezentat printr-un
oval împărţit în patru segmente care reprezintă feţele mezială, distală,
vestibulară şi orală. Depistarea se face aplicând o soluţie revelatoare, pe fişă
notându-se doar acumularea plăcii în zona de trecere dento-gingivală.
Indicele de placă proximală a lui LANGE ( API), evaluează eficienţa
periajului dentar. Placa bacteriană restantă, după periaj este apreciată astfel:
- 0 = absenţa plăcii;
- 1 = prezenţa plăcii.
Se recomandă evaluarea plăcii restante în spaţiile interdentare dinspre oral
la hemiarcada dreaptă superioară şi la cea stângă inferioară şi dinspre vestibular
la hemiarcada stângă superioară şi la cea dreaptă inferioară. Calculare se face
după formula:

Nr. de puncte acordate x 100

Nr. de spaţii interdentare evaluate

LANGE precizează următoarele:

- API < 30 – igienă corespunzătoare;
- API > 30 – igienă deficitară;
- API = 0 – igienă perfectă;
- API = 100 – igienă absentă.
in partea dreapta a fisei.