Fizio Grile 2023

Preview
Preview
Preview
Preview
Preview
Preview
Disciplina
Numărul de
întrebări
METODOLOGIA DOCUMENTĂRII ŞI CERCETĂRII ŞTIINŢIFICE MEDICALE 156

BIOSTATISTICĂ MEDICALĂ 0
METODOLOGIA DOCUMENTĂRII ŞI CERCETĂRII ŞTIINŢIFICE MEDICALE 156
MICROBIOLOGIE 291
IMUNOLOGIE 312
ANATOMIE ŞI EMBRIOLOGIE 439
FIZIOLOGIE 841
HISTOLOGIE 0
1. Următoarea/ următoarele afirmații cu privire la sistemul circulator sunt adevărate:

A. - circulația sângelui în corpul uman se realizează exclusiv prin sistemul venos
B. - aparatul cardiovascular reprezintă un sistem funcțional specializat pentru a realiza circulația sângelui
C. -aparatul cardiovascular asigură prin funcționalitatea acestuia un aport adecvat de oxigen și nutrimente
pentru toate celulele organismului
D. -organismul uman este caracterizat de existența a 2 circuite vasculare conectate în serie la nivel cardiac:
mica circulație și circulația sistemică
E. -circulația pulmonară are rolul de a prelua oxigenul de la nivelul sângelui din atriul drept
F. -la nivel pulmonar, sângele preia oxigen din aer
G. -circulația pulmonară și circulația sistemică sunt conectate în serie la nivelul ventriculului stâng
H. -scopul aparatului cardiovascular este de a îndepărta oxigenul și nutrimentele necesare organismului uman
I. -în organismul uman există 2 circuite vasculare conectate în paralel la nivelul cordului: mica și marea
circulație
J. -produșii finali de catabolism de la nivel tisular sunt îndepărtați din organism cu ajutorul aparatului
cardiovascular

A. -metabolismul celulelor miocardice nu este necesar unui ciclu cardiac
B. -potențialul de acțiune de la nivelul nodului sinusal este condus rapid în sincițiul atrial stâng, apoi în
ventriculul stâng pe calea fibrelor Purkinje
C. -potențialul de acțiune fiziologic este generat în nodul sinoatrial
D. -ciclul funcțional de contracție și relaxare este denumit revoluția cardiacă
E. -metabolismul celulelor miocardice susțin activitatea ritmică permanentă a inimii
F. -revoluția cardiacă este definită de sistolă, diastolă și pauza compensatorie post-extrasistolică
G. -stimulul fiziologic pentru activitatea inimii este potențialul de acțiune generat în sincițiul miocardic atrial
H. -sistola și diastola definesc revoluția cardiacă
I. -inima pompează ritmic sânge în artere în cadrul ciclului cardiac
J. -inima pompează aritmic sânge în sistemul limfatic
3. Următoarea/ următoarele afirmații cu privire la sistemul circulator sunt false:

A. -activitatea ritmică a inimii are la bază generarea potențialelor de acțiune la nivelul nodului sino-atrial
B. -marea și mica circulație sunt conectate în seria la nivelul cordului
C. -curgerea sângelui în cadrul sistemului circulator are loc conform legilor termodinamicii
D. -metabolismul celulelor miocardice prezintă numeroase aspecte particulare
E. -la nivel pulmonar, sângele preia dioxid de carbon și elimină oxigenul
F. -circulația pulmonară mai este cunoscută ca mica circulație
G. -curgerea sângelui în cadrul sistemului circulator este guvernată de legile hidrodinamicii
H. -scopul funcțional al aparatului cardiovascular este de a asigura un aport adecvat de dioxid de carbon
I. -diastola reprezintă faza de contracție a atriul drept
J. -din ventriculul drept, sângele este pompat în vena pulmonară stângă
4. În ceea ce privește sistemul circulator, următoarea/ următoarele afirmații sunt false:

A. -din atriul stâng sângele curge în ventriculul stâng prin valva mitrală
B. -parametrii principali ai hemodinamicii arteriale sunt in interdependență strictă
C. -sincițiul miocardic este reprezentat doar de cel atrial
D. -hemodinamica sistemului circulator are loc conform legilor hidrodinamicii
E. -debitul cardiac este un parametru principal al aparatului pulmonar
F. -parametrii principali ai hemodinamicii arteriale sunt reprezentați de presiunea arterială, debitul cardiac și
rezistența la curgere
G. -legile chimice referitoare la mișcarea fluidelor (hidrodinamica) guvernează curgerea sângelui
H. -debitul cardiac, presiunea arterială și rezistența la curgere sunt parametri care nu influențează sistemul
circulator
I. -conectarea în paralel a micii și marii circulații se realizează la nivelul cordului
J. -parametrii principali ai hemodinamicii arteriale sunt supuși permanent acțiunii reglatoare exercitate de
multiple mecanisme de control
5. Vă rugăm să precizați afirmația/ afirmațiile false:

A. -valva tricuspidă separă atriul drept de ventriculul drept
B. -arterele mici și arteriolele asigură și reglează distribuția tisulară a fluxului sanguin
C. -sângele ne-oxigenat ajunge la nivelul atriului stâng prin intermediul celor 4 vene pulmonare
D. -rezistența la curgere este singurul parametru al sistemului circulator
E. -circulația limfatică reprezintă o cale de revenire a fluidului interstițial în circuitul sanguin
F. -potențialul de acțiune fiziologic generat ritmic la nivelul nodului atrioventricular este de tip bifazic
G. -în cadrul sistemului circulator, arterele mici și cele de calibru mare reglează distribuția tisulară a fluxului
sanguin
H. -sângele din cele 2 vene cave ajunge la nivelul atriului drept
I. -circulația capilară nu este adaptată pentru schimbul de substanțe între sânge și țesuturi
J. -mica și marea circulație se închide prin retur venos
6. Vă rugăm să identificați afirmația/ afirmațiile adevărate:

A. -din atriul stâng, curgerea sângelui este bidirecțională în ventriculul stâng
B. -circulația în sistemul venos cav superior și inferior este adaptată pentru schimbul de gaze respiratorii
C. -valva bicuspidă se află între atriul drept și ventriculul drept
D. -fiecare din cele 2 circuite vasculare (mica și marea circulație) se închide prin retur venos
E. -inima pompează sânge în artere în cadrul unui ciclu funcțional de contracție și relaxare numit ciclu
cardiac
F. -potențialul de acțiune fiziologic, generat aritmic la nivelul nodului sinoatrial este condus în sincițiul
miocardic
G. -curgerea sângelui în cadrul sistemului circulator are loc conform legilor fizicii referitoare la mișcarea
lichidelor
H. -din atriul stâng, sângele curge unidirecțional în ventriculul stâng
I. -arterele de calibru mare nu reglează distribuția tisulară a fluxului sanguin
J. -circulația limfatică nu este o cale de revenire a fluidului interstițial în circuitul sanguin
7. Vă rugăm să identificați afirmația/ afirmațiile falsă/ false:

A. -aparatul cardiovascular nu realizează circulația sângelui pentru a transporta molecule cu rol în
semnalizare de la locul de producere la celulele țintă
B. -atriul drept reprezintă camera de admisie pentru ventriculul drept
C. -circulația capilară este adaptată pentru schimbul de substanțe între sânge și țesuturi
D. -debitul cardiac nu reprezintă un parametru al hemodinamicii
E. -ventriculul stâng pompează sânge cu o suficientă presiune pentru a învinge rezistența la curgere
F. -sistemul circulator este alcătuit din inimă și vase de sânge
G. -ventriculul stâng nu poate pompa sânge cu o suficientă presiune pentru a învinge rezistența la curgere
H. -aparatul cardiovascular nu realizează circulația sângelui pentru a asigura aportul de oxigen și nutrimente
la nivel tisular
I. -sistemul cardiovascular este un sistem închis în care sângele circulă unidirecțional
J. -circulația sângelui în organism este bidirecțională datorită celor 4 valve ale inimii
8. Vă rugăm să precizați care afirmații sunt adevărate:

A. -arterele mici și arteriolele asigură și reglează distribuția tisulară a fluxului sanguin
B. -potențialul de acțiune la nivelul nodului sinusal este generat la nivelul celulelor pacemaker
C. -circulația limfatică nu reprezintă o cale de revenire a fluidului interstițial în circuitul sanguin
D. -ventriculul drept pompează sânge la o presiune suficientă pentru a învinge rezistența la curgere din
circulația sistemică
E. -capilarele pulmonare asigură schimbul sanguino-alveolar
F. -valva tricuspidă asigură curgerea bidirecțională între atriul drept și ventriculul drept
G. -ventriculul stâng reprezintă pompa circulației sistemice
H. -presiunea arterială reprezintă un parametru al hemodinamicii arteriale
I. -capilarele sistemice fac parte din circulația pulmonară și asigură schimbul sanguino-tisular
J. -circulația capilară este adaptată pentru schimbul de substanțe între sânge și limfă
9. Vă rugăm să precizați varianta/variantele falsă/ false:

A. -vasele de sânge din organismul uman nu pot asigura curgerea sanguină adecvată
B. -sistemul cardiovascular este un sistem închis în care sângele circulă unidirecțional
C. -valva aortică asigură curgerea unidirecțională de la ventriculul stâng către circulația sistemică
D. -datorită celor 4 valve ventriculo-arteriale, sângele are o curgere unidirecțională
E. -circulația pulmonară și sistemică au o pompă ventriculară unică
F. -diametrul aortei este mai mare decât al venelor mici
G. -atriul stâng reprezintă camera de admisie pentru ventriculul stâng
H. -metabolismul celulelor miocardice nu necesită un aport permanent de oxigen
I. -necesitatea unui flux de lichid cu debit adecvat în imediata apropiere a celulelor este justificată pentru a
susține activitatea intensă metabolică a celulelor umane
J. - venulele au un diametru mai mare decât venele cave
10. Următoarea/ următoarele afirmații sunt adevărate:

A. -în circulația pulmonară, presiunile sângelui sunt mai mici comparativ cu presiunile din circulația
sistemică
B. -în vene, presiunea continuă să crească, iar viteza de curgere scade pe măsura creșterii secțiunii vasculare
totale
C. -în vene, viteza de curgere a sângelui crește pe măsura scăderii secțiunii vasculare totale
D. -în aortă și arterele mari sângele curge lent, sub presiune mare și oscilantă
E. -în capilare, viteza de curgere a sângelui este lentă, sub presiune joasă și ne-oscilantă
F. -în capilare, sângele curge lent, sub presiune mare și ne-oscilantă
G. -în aortă și arterele mari sângele curge rapid, sub presiune mare și ne-oscilantă
H. -mușchiul neted vascular permite modificarea de diametru a vasului de sânge dar nu permite distribuția
debitului sanguin
I. -rezistența totală la curgere este mai mică în circulația pulmonară față de circulația sistemică
J. -în aortă și arterele mari sângele curge rapid, sub presiune mare și oscilantă

A. -mușchiul neted arterial permite modificarea diametrului vaselor de sânge, reglând astfel distribuția
debitului sanguin și presiunea arterială
B. -viteza de curgere în capilare este mare, sub presiune joasă și ne-oscilantă
C. -la nivelul valvelor ventriculo-arteriale, circulația sistemică este conectată în paralel cu circulația
pulmonară
D. -în circulația pulmonară, nu este necesară o presiune de intrare crescută pentru o perfuzie adecvată
datorită unei rezistențe totale mici la curgere
E. -atât circulația sistemică cât și cea pulmonară au o pompă proprie reprezentată de camera ventriculară
F. -în vene, viteza de curgere crește pe măsura scăderii secțiunii vasculare totale
G. -în aortă și arterele mari sângele curge rapid, sub presiune mare și oscilantă, iar în capilare curge lent, sub
presiune joasă și ne-oscilantă
H. -circulația pulmonară (ventricul drept-plămân-atriul stâng) este conectată în seria cu circulația sistemică
(ventricul stâng-țesuturi-ventricul drept)
I. -cavitățile atriale reprezintă camere de admisie ce se contractă pentru a adăuga un volum suplimentar de
sânge la umplerea ventriculară activă
J. -la nivelul valvelor ventriculo-arteriale, circulația sistemică este conectată în serie cu circulația pulmonară
12. Următoarea afirmația/ afirmații sunt adevărate cu privire la parametrii și legile de bază din
hemodinamică:
A. -factorul major care determină vâscozitatea sângelui este reprezentat de fibrinogen
B. -rezistența la curgere este invers proporțională cu lungimea tubului
C. -unitatea de rezistență periferică (URP) corespunde unui debit de 1mL/s cu o cădere de presiune de 1
mmHg
D. -rezistența la curgere este invers proporțională cu puterea a patra a razei tubului
E. -viteza de curgere este definită de produsul dintre debitul volumic și aria secțiunii transversale
F. -rezistența la curgere este direct proporțională cu puterea a patra a razei tubului
G. -factorul major care determina vâscozitatea sângelui este reprezentat de hematocrit, însă influența sa este
redusă în vasele mici datorită prezenței unui strat plasmatic extern fără
celule
H. -rezistența la curgere este proporțională cu lungimea tubului
I. -debitul reprezintă volumul de lichid care curge prin secțiunea oblică a vasului în unitatea de timp
J. -pentru un adult normal, rezistența periferică totală este de aproximativ 1 URP
13. Următoarea/ următoarele afirmații sunt false cu privire la parametrii și legile de bază din
hemodinamică:
A. -diferența de presiune la cele 2 capete ale unui vas nu determină curgerea sângelui prin acel vas
B. -profilul de viteză al curgerii sângelui prin tub lung cu pereți netezi este parabolic
C. -rezistența la curgere este direct proporțională cu lungimea tubului și invers proporțională cu puterea a
patra a razei tubului
D. -legea lui Bernoulli afirmă că presiunea totală a fluidului în curgere reprezintă suma presiunilor
hidrostatică, dinamică și kinetică
E. -legea lui Ohm nu definește debitul în hemodinamică
F. -legea lui Ohm nu se aplică în hemodinamică
G. -viteza de curgere a sângelui nu reprezintă un parametru al hemodinamicii
H. -pentru adultul normal, rezistența pulmonară este de aproximativ 0.14 URP (unitate de rezistență
periferică)
I. -curgerea cu debit constant printr-un tub lung cu pereți netezi este laminară
J. -energia potențială datorată diferenței de presiune nu se transformă în energie kinetică ( debit)
14. Următoarea/ următoarele afirmații sunt adevărate cu privire la parametrii și legile de bază din
hemodinamică: :
A. -venele sunt de aproximativ 24 de ori mai puțin distensibile decât arterele
B. -o incintă cu peretele elastic necesită creșteri presionale mari pentru mici modificări de volum
C. -distensibilitatea este definită de complianță raportată la volumul de referință
D. -legea lui Laplace definește tensiunea parietală ca fiind invers proporțională cu presiunea luminală și cu
pătratul razei
E. -complianța unui tub distensibil este definită de raportul dintre creșterea de volum și creșterea de presiune
care a produs-o
F. -complianța întârziată nu permite modificări mai mari de volum cu modificări mici de presiune
G. -arterele sunt de aproximativ 24 de ori mai compliante decât venele
H. -venele sunt de 6-10 ori mai distensibile decât arterele
I. -legea lui Laplace definește tensiunea parietală ca fiind direct proporțională cu presiunea luminală și cu
inversul razei
J. -distensibilitatea este definită presiunea raportată la volumul de referință
15. În ceea ce privește histologia funcțională a inimii, următoarea/ următoarele afirmații sunt
adevărate:
A. -la nivelul cardiomiocitelor, mitocondriile sunt mai puțin numeroase comparativ cu mușchiul scheletic
B. -sincițiile atriale și ventriculare sunt conectate electric la nivelul nodului sino-atrial
C. -reticulul sarcoplasmatic al cardiomiocitelor este mult mia bine reprezentat comparativ cu mușchiul
scheletic
D. -desmozomii reprezintă structuri de non-aderență intercelulară
E. -gap junctions nu permit trecerea de ioni și molecule mici de la o celulă la alta
F. -substratul sincialității funcționale este reprezentat de atașarea reciprocă sub forma discurilor intercalare a
extremităților cardiomiocitelor contractile
G. -epicardul este constituit din celule epiteliale ce constituie foița viscerală a epicardului
H. -gap junctions reprezintă conectarea electrică a cardiomiocitelor
I. -cardiomiocitele contractile au un diametru de 1015 micrometri și o lungime de aproximativ 50 micrometri
J. -cavitățile sunt căptușite de un epiteliu pavimentos unistratificat
16. În ceea ce privește metabolismul miocardului, următoarea/ următoarele afirmații sunt adevărate:
A. -beta-oxidarea acizilor grași liberi din plasmă reprezintă principala sursă de energie
B. -acizii grași ne-esterificați de la nivelul serului reprezintă principala sursă de energie
C. -izoenzima cardiacă a LDH favorizează conversia de piruvat în lactat
D. -enzimele glicolitice au activitate crescută datorită faptului că metabolismul glucidic reprezintă principala
cale de obținere a energiei
E. -rezervele de glicogen sunt mici și pot fi mobilizate sub acțiunea catecolaminelor
F. -consumul și necesarul de oxigen la nivelul cardiomiocitului este ridicat
G. -rezervele de glicogen la nivelul cardiomiocitului sunt mari și nu pot fi mobilizate sub acțiunea
catecolaminelor
H. -enzimele glicolitice au activitate crescută, iar conținutul de mioglobină este mare
I. -producerea de ATP are loc predominant pe calea fosforilării oxidative la nivel mitocondrial
J. -glucoza este preluată activ, într-o manieră dependentă de insulină
A. -potențialul de acțiune de la nivelul cardiomiocitului reprezintă o depolarizare tranzitorie ce se propagă
non-decremențial
B. -rata cea mai mare de descărcare a potențialelor de acțiune o are nodulul sino-atrial localizat în unghiul
dintre vena pulmonară superioară dreaptă și planșeul atriului drept
C. -rata cea mai mare de descărcare a potențialelor de acțiune o are nodulul sino-atrial
D. -sistemul excito-conductor cardiac cuprinde nodulul sino-atrial, nodul atrioventricular, fasciculul His cu
ramurile sale și rețeaua Purkinje
E. - potențialul de acțiune de la nivelul cardiomiocitului reprezintă o depolarizare tranzitorie ce se propagă
decremențial
F. -ecuația Nernst stabilește cu precizie modul în care potențialul transmembranar, într-o arie membranară și
la un moment dat, este strict determinat de valorile în acel moment
pentru concentrațiile ionice locale intra și extracelular și pentru permeabilitatea zonei membranare respective
pentru fiecare din ioni.
G. -potențialul de acțiune se generează aritmic în celulele specializate din nodul sino-atrial
H. - sistemul excito-conductor cardiac cuprinde nodulul sino-atrial, nodul atrioventricular, fasciculul His cu
ramul stâng și rețeaua Purkinje
I. -ecuația Goldman stabilește cu precizie modul în care potențialul transmembranar, într-o arie membranară
și la un moment dat, este strict determinat de valorile în acel moment
J. -potențialul de acțiune se generează ritmic în celulele specializate din nodul sino-atrial
18. Următoarea/ următoarele afirmații sunt adevărate cu privire la automatismul cordului:

A. -automatismul are la bază generarea spontană și ritmică de potențiale de acțiune în celulele pacemaker din
nodul sinoatrial
B. -celulele sino-atriale P nu pot menține un potențial de repaus, depolarizându-se spontan cu frecvența cea
mai mare
C. - durata potențialului de acțiune în celulele P este de aproximativ 20 msec
D. -potențialul de acțiune în celulele P are o fază de depolarizare și una de repolarizare
E. - potențialul de acțiune în celulele P are o fază de depolarizare, o fază de platou și una de repolarizare
F. -celulele sino-atriale P mențin un potențial de repaus, depolarizându-se spontan cu frecvența cea mai mică
G. -pragul pentru potențialul de acțiune în celulele P este la aproximativ - 55 mV
H. - automatismul nu are la bază generarea spontană și ritmică de potențiale de acțiune în celulele pacemaker
din nodul sinoatrial
I. - pragul pentru potențialul de acțiune în celulele P este la aproximativ - 95 mV
J. -durata potențialului de acțiune în celulele P este de aproximativ 200 msec
19. În ceea ce privește contractilitatea miocardului, următoarea/ următoarele afirmații sunt adevărate:
A. -relaxarea cardiomiocitului are loc ca urmare a creșterii concentrației de calciu intracitoplasmatic
B. -contracția are la bază legarea reversibilă a capetelor miozinei de situsuri active succesive pe filamentul de
actină
C. -inhibarea pompei de Na de către agenți cardiotonici din clasa digitalicelor duce la creșterea nivelurilor de
calciu activator, cu efect cronotrop pozitiv
D. -unul din mecanismele de creștere a calciului intracelular este reprezentat de caclium-induced calcium
release
E. -sursa de calciu este mediul extracelular (30%) și rezervele intracelulare (70%)
F. - relaţia dintre calciul citosolic şi forţa de contracţie arată creşterea forţei de la zero la maxim pentru
creşterea calciului de la 10-7 M la 10-5 M, cu o dependență abruptă în zona
10-6 M, unde forţa este ~150%

G. -scurtarea fibrelor miocardice este rezultatul scurtării sarcomerelor cu menținerea constantă a lungimii
benzilor A
H. -în relaxare, calciu intracitoplasmatic este expulzat în afara celulei prin antiportul Na/Ca/K
I. -în fiecare cardiomiocit, contracția debutează imediat după apariția potențialului de acțiune și durează până
la aproximativ 50 msec după repolarizarea completă
J. -unul din mecanismele de creștere a concentrației intracelulare de calciu este reprezentat de influxul din
exterior prin canale de tip T

A. -debitul cardiac nu poate fi evaluat ca raport între consumul de oxigen al organismului și diferența arterio-
venoasă a concentrației de oxigen
B. -frecvența cardiacă este unul din factorii care influențează debitul cardiac
C. -mecanismul central al controlului debitului cardiac în efort este reprezentat de creșterea activității
nervoase parasimpatice
D. -debitul cardiac poate crește cu până la 30% în condiții de efort fizic intens și susținut
E. -volumul sistolic se află sub influența reglării homometrice și heterometrice (prin modificări de
contractilitate sub control nervos și umoral)
F. -debitul cardiac este produsul dintre volumul bătaie și frecvența cardiacă
G. -volumul bătaie în condiții de repaus este 70-90 mL
H. -lucrul mecanic extern al cordului poate fi cuantificat ca produs presiune-debit-ore
I. -index-ul cardiac reprezintă debitul cardiac raportat la suprafața corporală
J. -debitul cardiac are valoarea de aproximativ 5.5l/ min, în condiții de repaus
21. Următoarea/ următoarele afirmații cu privire la reflexul baroreceptor sunt adevărate:

A. -frecvența de descărcare a baroreceptorilor este maximă la aproximativ 180 mmHg
B. -calea aferentă urmează traiectul nervilor Hering și glosofaringian și ajunge în nucleul tractului solitar
C. -stimularea baroreceptorilor are și un efect puternic de inhibare a respirație
D. -mecanismul de control reprezentat de reflexul baroreceptor nu poate fi utilizat în reglarea pe termen scurt
a presiunii arteriale
E. -baroreceptorii sunt un exemplu tipic de receptori cu adaptare lentă și completă
F. -frecvența de descărcare a baroreceptorilor este 0 dacă presiunea arterială < 60 mmHg
G. -efectorii reflexului baroreceptor sunt reprezentați de cord și vase
H. -reflexul baroreceptor funcționează preferențial pentru a contracara creșterile de presiune
I. -stimularea baroreceptorilor inhibă activitatea centrului cardiomoderator
J. -baroreceptorii reprezintă terminații nervoase în buchet prezente la nivelul sinusului carotidian
22. Următoarea/ următoarele afirmații cu privire la electrocardiogramă sunt adevărate:

A. -codul culorilor pentru derivațiile bipolare standard este următorul: dreapta = galben, stânga = roșu, picior
= verde, împământare = negru.
B. - derivaţiile uzuale sunt următoarele: derivaţii bipolare standard (DI, DII, DIII), derivaţii unipolare
amplificate ale membrelor (aVR, aVL, aVF) şi derivaţii unipolare toracice (V1-V6)
C. -rezistența electrică minimă între electrozi și tegument reprezintă o condiție tehnică obligatorie
D. -derivațiile în plan frontal sunt derivațiile bipolare și derivațiile unipolare amplificate ale membrelor
E. -codul culorilor pentru derivațiile bipolare standard este următorul: dreapta = galben, stânga = roșu, picior
= negru, împământare = verde.
F. -contactul ferm al electrozilor cu hainele pacientului reprezintă o condiție tehnică obligatorie
G. -codul culorilor pentru derivațiile bipolare standard este următorul: dreapta = roşu, stânga = galben, picior
H. - derivațiile în plan frontal sunt derivațiile unipolare toracice
I. -derivațiile în plan orizontal sunt derivațiile unipolare toracice
J. -derivațiile în plan orizontal sunt derivațiile bipolare și derivațiile unipolare amplificate ale membrelor

A. -înaintea efectuării ECG, pacientul trebuie să fie în repaus fizic și psihic
B. - o porţiune din traseul ECG care nu prezintă deflexiuni (linie izoelectrică) se numeşte segment
C. -complexul QRS care nu este precedat de o undă P nu trebuie interpretat
D. -ritmul normal al cordului este ritmul atrial
E. -analiza ECG cuprinde următoarele elemente: ritm, frecvență, axă, morfologie și cronologie
F. -unda T reprezintă depolarizarea ventriculară
G. -intervalul este porțiunea din ECG ce cuprinde cel puțin o undă și un segment
H. - unda P corespunde depolarizării ventriculare, iar complexul QRS corespunde repolarizării ventriculare
I. -pe ECG, toate complexele QRS trebuie să fie precedate de o undă P înaltă, ascuțită și negativă în DII
J. -unda P corespunde depolarizării atriale, iar complexul QRS corespunde depolarizării ventriculare

A. -tahicardia reprezintă frecvențe cardiace > 100/ min
B. -alungirea intervalului PR reprezintă o întârziere în conducerea atrio-ventriculară
C. -axa electrică a inimii este axa vectorului electric global în timpul depolarizării ventriculare
D. -un singur complex QRS care nu este precedat de unda P unică reprezintă o extrasistolă
E. - principalele situaţii patologice însoţite de modificări de axă electrică sunt hipertrofiile atriale
F. -descărcarea dintr-un focar ectopic poate fi suprimată prin aplicarea pentru o perioadă scurtă de timp a
unui stimul electric exogen cu frecvență mai mare = overdrive
suppresion
G. -deviații fiziologice ale axei electrice a inimii spre dreapta poate să apară la indivizii obezi
H. - deviații fiziologice ale axei electrice a inimii spre stânga poate să apară la indivizii longilini
I. - axa electrică a inimii este axa vectorului electric global în timpul depolarizării atriale
J. -analiza morfologică a traseului ECG presupune identificarea corectă a componentelor sale (unde şi
segmente), determinarea duratelor şi compararea lor cu valorile patologice
25. Vă rugăm să precizați afirmațiile adevărate cu privire la specializarea funcțională a circuitului

cardiovascular:
A. -atriul stâng reprezintă camera de admisie pentru ventriculul stâng
B. -atriul drept reprezintă cameră de admisie pentru artera pulmonară
C. -venele pulmonare nu reprezintă vase de retur
D. -capilarele sistemice asigură schimbul sanguino-alveolar
E. -ventriculul stâng reprezintă pompa circulației sistemice
F. -capilarele pulmonare sunt implicate în schimbul sanguino-alveolar
G. -capilarele sistemice asigură schimbul sanguino-capilar
H. -ventriculul stâng reprezintă pompa circulației pulmonare
I. -capilarele pulmonare asigură sanguino-tisular
J. -capilare sistemice sunt implicate în schimbul sanguino-tisular
26. În ceea ce privește parametrii și legile de bază în hemodinamică, următoarea/ următoarele

afirmații sunt adevărate:
A. -legea lui Laplace definește că tensiunea parietală (în cazul incintelor sferice și tubulare) este direct
proporțională cu presiunea luminală și cu inversul razei
B. -în general, venele sunt de 24 de ori mai distensibile decât arterele
C. -o incintă cu perete elastic are complianță mică, modificările mici de volum fiind realizate prin creșteri
presionale mari
D. - la viteze mari de curgere, neregularitățile tubului determină curgerea laminară iar rezistența la curgere
este mare
E. -la viteze mari de curgere, neregularitățile tubului determină curgerea turbulentă
F. - curgerea devine turbulentă chiar și în tuburi drepte cu perete neted dacă numărul lui Reynolds >200
G. -curgerea sângelui cu debit constant printr-un tub cu pereți netezi este laminară și are un profil de viteză
parabolic
H. - o incintă cu perete elastic are complianță mare, modificările mari de volum fiind realizate prin creșteri
presionale mari
I. -curgerea devine turbulentă chiar și în tuburi drepte cu perete neted dacă numărul lui Reynolds >2000
J. - legea lui Laplace definește că tensiunea parietală (în cazul incintelor sferice și tubulare) este invers
27. Vă rugăm să identificați afirmația/ afirmațiile false:

A. -pentru determinarea presiunii arteriale se pot folosi atât metode directe (sângerânde debitmetrice), cât și
metode indirecte
B. - în cazul debitmetrelor electromagnetice este generată o tensiune electrică proporțională cu viteza de
curgere a sângelui prin vasul plasat în câmp magnetic puternic
C. -metodele uzuale directe pentru măsurarea presiunii arteriale sunt reprezentate de cea tensiometrică și cea
oscilometrică
D. -pletismografia reprezintă o metoda ieftină de măsurare in vivo a variațiilor locale de debit sanguin
E. -metodele ultrasonice Doppler pot fi utilizate pentru măsurarea debitului sanguin ex vivo
F. -pletismografia indirectă înregistrează variații temporale ale unei caracteristici fizice (rezistență electrică,
transmisie de ultrasunete, radiații electromagnetice) pentru structurile
plasate între generatorul de semnal și detectorul corespunzător

G. -pentru determinarea debitului sanguin la om pot fi utilizate debitmetre electrice cum ar fi senzorul
oscilometric
H. -în cazul debitmetrelor oscilometrice este generată o tensiune electrică proporțională cu viteza de curgere
a sângelui prin vasul plasat în câmp magnetic puternic
I. -principiul metodei Doppler are la bază faptul că ultrasunetele trimise în aval sunt reflectate de hematii cu o
modificare a lungimii de undă în fucnție de viteza lor de deplasare
J. -în cazul debitmetrelor electromagnetice, axa derivației de culegere este perpendiculară pe vas și pe planul
principal al câmpului magnetic
28. Vă rugăm să precizați afirmația/ afirmațiile adevărate:

A. -pletismografia directă este înregistrarea variațiilor în timp ale volumului unui segment corporal
B. - pletismografia poate fi utilizată pentru determinarea in vitro a volumului sanguin la om
C. -prin pletismografie nu se pot înregistra modificările sistolo-diastolice al debitului sanguin
D. -parametrii de tip pletismografic nu prezintă variații corespunzătoare cu fluctuațiile cantității de sânge
prezente în structura explorată
E. -pletismografia poate fi utilizată pentru determinarea in vivo a debitului sanguin la om
F. -metodele uzuale de măsurare a presiunii arteriale sunt cele directe: tensiometrică și oscilometrică
G. - în cazul debitmetrelor electromagnetice este generată o tensiune electrică invers proporţională cu viteza
de curgere a sângelui prin vasul plasat în câmp magnetic puternic
H. -prin pletismografie se pot înregistra modificările sistolo-diastolice al debitului sanguin
I. -parametrii de tip pletismografic prezintă variații corespunzătoare cu fluctuațiile cantității de sânge
J. -prin pletismografie se pot înregistra variațiile de debit determinate de modificările presiunii arteriale sau
ale rezistenței la curgere în teritoriul respectiv
29. Următoarea afirmație/ afirmații sunt adevărate cu privire la histologia funcțională a inimii:
A. -cardiomiocitele contractile au un diametru de aproximativ 50 micrometri și o lungime de aproximativ 10-
15 micrometri
B. -foița viscerală a pericardului este separată de foița parietală printr-o cantitate mică de lichid pericardic
C. -endocardul este separat de epicard printr-o lamă fină de lichid pericardic
D. -cordul prezintă un schelet fibros format din porțiunea conjunctivă a peretelui AV cu extensiile sale la
nivelul valvelor AV
E. -cardiomiocitele sunt conectate electric prin joncțiuni comunicante și mecanic prin structuri de aderență
intercelulare
F. -cardiomiocitele sunt conectate mecanic prin joncțiuni comunicante de tip gap junctions, nexus
G. -cordul prezintă în ansamblul său 2 sinciții funcționale independent: sincițiul atrial și ventricular conectate
mecanic la nivelul nodului atrio-ventricular
H. -cordul prezintă schelet fibro-muscular format din porțiunea conjunctivă a peretelui AV cu extensiile sale
la nivelul valvelor AV
I. -foița viscerală a pericardului este constituită dintr-un strat de celule epiteliale ce acoperă aderent suprafața
externă a cordului
J. -cavitățile cordului sunt căptușite de un epiteliu pavimentos unistratificat ce reprezintă endocardul
30. Care din următoarea/ următoarele afirmații sunt adevărate:

A. -reticulul sarcoplasmatic este mai slab reprezentat în cardiomiocite comparativ cu fibrele musculare
scheletice
B. -cardiomiocitele au aspect striat datorită organizării sarcomerice a miofibrilelor (aprox 50% din volumul
celular)
C. -de obicei, în cardiomiocit, o singură cisternă terminală însoțește un tub in T (diadă)
D. - nucleul cardiomiocitului este rotund, situat periferic, iar mitocondriile reprezintă 30-40% din volumul
celular
E. -mitocondriile din cardiomiocit sunt cu 30-40% mai bine reprezentate față de ribozomi
F. -nucleul cardiomiocitului este ovalar, situat central, iar mitocondriile reprezintă 30-40% din volumul
celular
G. -tubii în T corespund zonei H din structura miofibrilelor
H. -tubii în T corespund membranelor Z din structura miofibrilelor
I. - reticulul sarcoplasmatic este foarte bine reprezentat în cardiomiocite comparativ cu fibrele musculare
scheletice
J. -de obicei, în cardiomiocit, un tub T este însoțit de 2 cisterne terminale
31. Vă rugăm să precizați afirmația/ afirmațiile adevărate cu privire la particularitățile metabolice ale
miocardului:
A. -glucoza este preluată activ, insulino-dependent
B. -enzimele glicolitice au activitate mare, iar conținutul de mioglobină este mare
C. - rezervele de glicogen sunt mici și nu pot fi mobilizate sub acțiunea catecolaminelor
D. -glucoza este preluată activ, insulino-independent
E. -rezervele de glicogen sunt mici și pot fi mobilizate sub acțiunea catecolaminelor
F. -beta-oxidarea acizilor grași din plasmă reprezintă mecanismul principal de obținere de ATP la nivelul
cardiomiocitului.
G. - izoenzima cardiacă a LDH favorizează reducerea piruvatului în lactat
H. -efectele hormonale asupra metabolismului miocardic includ stimularea glicogenolizei și glicolizei de
către tiroxină
I. -izoenzima cardiacă a LDH favorizează conversia lactatului în piruvat
J. -producerea de ATP are loc predominant pe cale aerobă prin procese de fosforilare oxidativă la nivel
mitocondrial
32. Vă rugăm să precizați afirmația/ afirmațiile adevărate cu privire la particularitățile metabolice ale
miocardului:
A. -folosirea consumului de oxigen ca indicator adecvat pentru evaluarea lucrului mecanic cardiac nu este
posibilă deoarece consumul de oxigen nu este proporțional cu produsul
forță-timp
B. -10% din ATP este utilizat pentru buna funcționare a proceselor de transport activ membranar
C. -stimularea sintezei proteice este realizată din punct de vedere hormonal de către adrenalină
D. -în cadrul hipertrofiei are loc o creștere a preluării de aminoacizi (în decurs de zile), iar sinteza de proteine
mitocondriale este deosebit de intensă
E. -metabolismul fiziologic energetic nu necesită o corelație între aportul sanguin și necesarul de oxigen
pentru că extracția tisulară a oxigenului arterial este redusă în condiții
bazale
F. -creșterea ARN ribozomal în decurs de ore reprezintă evenimentul inițial în cadrul hipertrofiei
G. -90% din ATP este utilizat în mecanismul contractil
H. -energia pentru contracție, sub formă de ATP este furnizată în procent de 50-60% pe cale aerobă în
condiții bazale
I. -creșterea ARN ribozomal în decurs de săptămâni reprezintă evenimentul inițial în cadrul hipertrofiei
J. -hipertrofia miocardului are la bază creșterea sintezei proteice, ca rezultat al acțiunii poliaminelor produse
de ornitin-decarboxilază când aceasta este dezinhibată prin scăderea
ATP
33. Următoarea/ următoarele afirmații cu privire la modificările metabolismului cardiac în hipoxie

sunt false:
A. -în hipoxie poate fi produs un maximum de 30% din necesarul de ATP
B. -fosfofructokinaza este reglată alosteric de ATP și ADP
C. -inhibarea retrogradă a lanțului respirator va conduce la reducerea activității ATP-sintazei din membrana
mitocondrială internă
D. -adenozina produsă de ATP în cardiomiocite și eliberată în interstițiu este responsabilă de reducerea
debitului arterial coronarian prin vasodilatația și implicit scăderea presiunii
de perfuzie coronariană
E. -scăderea nivelului de creatin-fosfat reprezintă unul din primele semne de hipoxie
F. -scăderea ATP și creșterea ADP în hipoxie determină activarea fosfofructokinazei
G. -status-ul hipoxic al miocardului se referă la presiunea parțială scăzută a oxigenului la acest nivel raportat
la cerințe
H. -aportul crescut de oxigen poate fi asigurat prin creșterea debitului venos coronarian prin vasodilatație la
acest nivel
I. -în hipoxie are loc o inhibare retrogradă a lanțului respirator ce crește gradientul protonic prezent între
spațiul inter-membranar și matricea mitocondrială
J. -inhibarea lanțului respirator determină și scăderea capacității de folosire a echivalenților respiratori în
formă redusă și inhibarea retrogradă a ciclului Krebs, mai ales a beta-
oxidării
34. Următoarea/ următoarele afirmații sunt adevărate în ceea ce privește automatismul cordului:
A. -celulele pacemaker nu pot menține un potențial membranar de repaus constant
B. -faza de depolarizare a potențialului de acțiune a celulelor P este mai rapidă decât cea caracteristică
potențialului de acțiune din fibrele ventriculare contractile
C. -nodul sinusal este constituit dintr-un grup elipsoidal de celule localizate în peretele atrial, inferior și
extern față de deschiderea venei cave superioare
D. -în faza de depolarizare lentă diastolică, permeabilitatea bazală pentru sodiu este redusă și cvasiconstantă
E. -potențialul de acțiune în celulele P durează aproximativ 200 ms
F. -potențialul de acțiune din celulele nodului sino-atrial nu prezintă overshoot, însă repolarizarea rapidă
parțială este bine evidențiată
G. -potențialul de acțiune specific celulelor P are o durată de aproximativ 600 msec, cu depolarizare lentă
diastolică de aproximativ 200 msec
H. -depolarizarea lentă diastolică în celulele P are o durată de aproximativ 600 msec
I. -depolarizarea lentă diastolică are la bază activarea lentă a canalelor de potasiu
J. -celulele pacemaker de la nivel sino-atrial se depolarizează spontan cel mai rapid, iar potențialele de
acțiune generate la acest nivel au frecvența de descărcare cea mai mare
35. Următoarea/ următoarele afirmații sunt false în ceea ce privește automatismul cordului:
A. -bradicardia poate fi determinată de un prag crescut pentru declanșarea potențialului de acțiune
B. -în faza de depolarizare lentă diastolică, mecanismul principal este inactivarea rapidă a unor canale de
calciu.
C. -celulele pacemaker de la nivelul nodului sino-atrial nu au canale rapide de Na
D. -bradicardia poate fi determinată de o pantă mai mică a depolarizării diastolice
E. -potențialul de acțiune apare la un prag de potențial ce corespunde cu pragul de închidere a canalelor de
calciu de tip L de aproximativ – 55 mV
F. -în faza de depolarizare a potențialului de acțiune din celulele P, canalele de Na rapide nu au niciun rol
G. -bradicardia poate fi determinată de un potențail maxim diastolic mai negativ
H. -potențialul de acțiune în celulele P durează aproximativ 300 msec
I. -celulele sino-atriale P se depolarizează indus cel mai rapid, astfel că sunt responsabile pentru generarea
potențialelor de acțiune cu amplitudinea cea mai mare
J. -potențialul prag este atins prin intermediul unei depolarizări rapide pornind de la un minimum de
polarizare membranară
36. Următoarea/ următoarele afirmații cu privire la potențialele de acțiune în diversele tipuri de

cardiomiocite sunt adevărate: :
A. -durata potențialului de acțiune de la nivelul fibrei miocardului ventricular contractil este de aproximativ
150 msec
B. -amplitudinea potențialului de acțiune de la nivelul fibrei miocardului ventricular contractil este de 90-105
mV
C. -durata potențialului de acțiune de la nivelul fibrei miocardului ventricular contractil este de aproximativ
300 msec
D. -potențialul de repaus de la nivelul fibrei miocardului ventricular contractil este de -60mV
E. -pragul de declanșare al potențialului de acțiune de la nivelul fibrei miocardului ventricular contractil este
între -70 și – 60 mV
F. - amplitudinea potențialului de acțiune de la nivelul fibrei miocardului ventricular contractil este de 105-
125 mV
G. -pragul de declanșare al potențialului de acțiune de la nivelul fibrei miocardului ventricular contractil este
de -90 mV
H. - durata potențialului de acțiune de la nivelul fibrei miocardului ventricular contractil scade cu creșterea
frecvenței de descărcare
I. - durata potențialului de acțiune de la nivelul fibrei miocardului ventricular contractil crește cu creșterea
J. -potențialul de repaus de la nivelul fibrei miocardului ventricular contractil este de -80mV
37. Următoarea/ următoarele afirmații sunt false cu privire la potențialul de acțiune în miocardul
ventricular contractil:
A. -potenţialul de acţiune are un platou mai lung în miocardul ventricular profund faţă de cel sub-epicardic
pentru că astfel este împiedicată conducerea retrogradă a excitaţiei în
regiunile depolarizate anterior

B. -în faza 2, inactivarea canalelor de Na voltaj dependente permite o repolarizare rapidă pe baza deschiderii
tranzitorii a unor canale de potasiu
C. -perioada refractară absolută este cuprinsă între declanșarea potențialului de acțiune și până la începutul
fazei 3
D. -în faza 4 are loc o restabilire a potențialului de repaus, prin acțiunea intensă a pompei Na/K
E. -în timpul fazei 1, deschiderea canalelor de Na voltaj-dependente determină depolarizarea rapidă sub
forma unui potențial-vârf (spike potential) ce depășește valoarea de zero
(overshoot)
F. -în faza 0, deschiderea canalelor de Na voltaj-dependente determină depolarizarea lentă diastolică
G. -în miocitele atriale contractile, potențialul de acțiune seamănă cu cel din ventricul, dar are un platou scurt
și cu aspect descendent
H. -faza 2 corespunde unui platou determinat de accelerarea repolarizării
I. -în faza 3, deschiderea canalelor de potasiu determină repolarizarea rapidă și completă
J. -deschiderea canalelor de Na voltaj-dependente din faza 0 determină faza de platou, ce depășește valoarea
0
38. Următoarea/ următoarele afirmații sunt false cu privire la conductibilitate: :

A. -întârzierea atrio-ventriculară este de 250 msec
B. -la nivelul miocardului atrial sunt descrise căi preferențiale de conducere a potențialului de acțiune: calea
internodală anterioară, mijlocie și posterioară
C. -joncțiunile comunicante permit difuzia anionilor și astfel este declanșat un potențial de acțiune
D. -viteza de conducere este în medie 0.8-1 m/sec la nivelul atriilor, cu o întârziere inter-atrială de
aproximativ 80 msec
E. -conducerea în nodul atrio-ventricular are o întârziere de 0.09 sec în nodul propriu zis la care se adaugă
0.04 sec în porțiunea penetrantă
F. -potențialul de acțiune se propagă în sincițiul miocardic datorită prezenței joncțiunilor comunicante
deoarece acestea nu permit trecerea ionului de potasiu de la o celulă la alta
G. -viteza de conducere în fibrele Purkinje are un maximum de 5m/ sec
H. -în ventricul, potențialul de acțiune se propagă dinspre endocard spre epicard
I. -viteza de conducere este de 0.01 m/sec în fibrele joncționale
J. -viteza de conducere a potențialului de acțiune nu depinde de amplitudinea și panta depolarizării
39. Următoarea/ următoarele afirmații sunt false cu privire la condițiile tehnice obligatorii pentru
înregistrarea electrocardiogramei:
A. -pasta adezivă și conductivă este utilizată de rutină pentru a asigura o rezistență electrică minimă între
tegument și electrozi
B. -împământarea adecvată necesită de rutină plasarea electrocardiografului într-o cușcă Faraday
C. -inerția minimă a sistemului de înregistrare reprezintă o condiție tehnică obligatorie
D. -repausul psihic nu este o condiție obligatorie, doar repausul fizic este obligatoriu pentru a nu înregistra
activitatea bioelectrică a musculaturii scheletice
E. -activitatea bioelectrică a musculaturii scheletice în zonele de amplasare a electrozilor poate influența
traseul electrocardiografic
F. -inerția maxim posibilă a sistemului de înregistrare este de obicei asigurată din construcție
G. -contactul ferm al electrozilor cu pielea se obține prin tifonul impregnat în soluție salină
H. -rezistență electrică maximă între electrozi și tegument
I. -inerția este nulă în cazul electrocardiografelor computerizate
J. -pacientul, cu întregul sistem de explorare, poate fi plasat în cușcă Faraday pentru ecranarea perturbațiilor
din mediu
40. Următoarea/ următoarele afirmații sunt false:

A. -unda P corespunde depolarizării atriale, iar complexul QRS reprezintă repolarizarea ventriculară
B. -unda U este prezentă constant și corespunde repolarizării fibrelor Purkinje
C. -porțiunea de ECG ce cuprinde o undă și un interval se numește segment
D. -o porțiune din traseul ECG care nu prezintă deflexiuni se numește interval
E. -deflexiunile sunt numite tradiționale unde: P, Q, R, S, T, U)
F. -repolarizarea fibrelor Purkinje poate fi înregistrată inconstant pe ECG sub forma undei U
G. -o porțiune din traseul ECG ce cuprinde cel puțin o undă și un segment se numește interval
H. -deflexiunile sunt denumite tradițional intervale
I. -unda P reprezintă depolarizarea atrială, iar complexul QRS reprezintă depolarizarea ventriculară
J. -unda U este prezentă inconstant
41. Următoarea/ următoarele afirmații cu privire la analiza electrocardiografică sunt false:

A. -principalele situații patologice însoțite de modificări de axă electrică sunt hipertrofiile ventriculare și
blocurile de ram
B. -deviații fiziologice ale axei electrice a inimii spre dreapta pot surveni în cazul în cazul persoanelor înalte
și suple
C. -axa electrică a inimii este axa vectorului electric global în timpul repolarizării ventriculare
D. -intervalul de normalitate pentru axa electriză a inimii este de 45-60 grade sau extins 0-90 grade
E. -studiul detaliat al complexului QRS se poate face prin analiză vectorială
F. -frecvența cardiacă se determină ca raport între numărul de evenimente diferite și timpul în care acestea se
produc
G. -axa electrică a inimii poate fi determinată prin reconstituirea vectorului electric global pe baza
proiecțiilor sale în oricare 2 derivații în plan orizontal
H. -axa electrică a inimii se exprimă în grade trigonometrice sau simplificat prin expresia axa electrică
deviantă
I. -frecvența momentană nu este inversul perioadei
J. -în obezitate, modificarea de poziție a cordului se manifestă prin axă electrică deviată la stânga

A. -fracția de ejecție reprezintă raportul dintre volumul sistolic (expulzat) și cel telesistolic (remanent)
B. -ciclul cardiac (800 msec la 75 bătăi/ min) constă din sistolă (contracție, 500 msec) și diastolă (relaxare,
300 msec), cu modificări corelate de presiune și volum pentru fiecare
dintre camere
C. -pe parcursul ejecției, presiunea ventriculară stângă se menține la valori crescute ( în jur de 90-100
mmHg)
D. -volumul sistolic reprezintă volumul de sânge expulzat de un ventricul în cursul unei sistole și este
raportat la perioada de timp de aproximativ 1 sec
E. -când presiunea ventriculară o depășește pe cea atrială, valvele atrioventriculare se închid
F. -pe parcursul ejecției, presiunea ventriculară dreaptă se menține crescută ( în jur de 30-40 mmHg)
G. -în perioada de ejecție rapidă (250 msec), aproximativ 70% din volumul de sânge este expulzat
H. -în perioada de ejecție lentă, aproximativ 70% din volumul de sânge este expulzat
I. -contracția celulelor miocardice duce la creșterea tensiunii parietale, cu creșterea presiunii intracavitare
conform legii Laplace
J. -lucrul sistolic din cursul ejecției este egal cu raportul dintre volumul sistolic și presiunea medie de ejecție

A. -în mezodiastolă, umplerea ventriculară este rapidă până la apariția diastazis-ului
B. -mușchii papilari se contractă simultan cu miocardul ventricular parietal și astfel tensionează suplimentar
cordajele tendinoase.
C. -ventriculul drept se contractă mai târziu decât cel stâng, însă ejecția acestuia începe mai devreme datorită
post-sarcinii mai mici
D. -valva tricuspidă se închide mai târziu decât cea mitrală, iar valva pulmonară se deschide mai devreme
decât cea aortică
E. -asincronismul contracției ventriculare (stânga-dreapta) este decelabil la copil și adolescent și poate fi
perceput clinic prin dedublarea zgomotului II
F. -în debutul protodiastolei are loc o scădere lentă a presiunii ventriculare, ceea ce duce la închiderea
valvelor semilunare
G. -deschiderea valvelor atrioventriculare necesită o scădere a presiunii atriale față de cea ventriculară
H. -refluarea sângelui în vene în timpul sistolei atriale este prevenită de inerție și ca urmare a îngustării
ostiilor arteriale prin compresiune
I. -sistola atrială (250 msec) va adăuga 25% volumului ventricular telediastolic
J. -în mezodiastolă, umplerea ventriculară este lentă datorită egalării treptate a presiunii sângelui din atriu cu
cea din ventricul
A. -pe seama diastazis-ului, diastola se scurtează mai mult la frecvențe cardiace crescute
B. -nodul atrioventriculari poate asigura conducerea adecvată a potențialelor de acțiune cu o frecvență de
până la 230/ min
C. -la frecvențe mari, scurtarea perioadei de umplere poate compromite umplerea atrială
D. -scurtarea excesivă a diastolei la frecvențe foarte mari poate altera umplerea ventriculară adecvată
E. -contracția izovolumetrică a ventriculului drept este mai scurtă decât a celui stâng, iar perioada de ejecție
este mai lungă
F. -faza de ejecție este de 200 msec la frecvență de 200 b/ min
G. -ventriculii pot răspunde cu contracții sinergice la stimuli cu frecvențe de până la 500/ min
H. -umplerea ventriculară este de 250 msec la frecvență de 60 b/ min
I. -faza de ejecție este de 400 msec la frecvență de 60 b/ min
J. -la frecvență de 200 b/ min, sistola reprezintă 65% din revoluția cardiacă
45. Vă rugăm să precizați afirmația/ afirmațiile false cu privire la zgomotele cardiace:

A. -zgomotul I se aude mai bine în spațiul VI intercostal stâng, pe linia medioclaviculară pentru valva mitrală
B. -zgomotul II este mai slab, mai ascuțit (20-50Hz) și mai scurt față de zgomotul I
C. -analiza precisă și standardizată a zgomotelor cardiace în domenii de frecvență presupune analize acestora
în plaje joase (15-150 Hz), medie (25-500 Hz) și înalte (300-600 Hz)
D. -ascultarea zgomotelor cardiace se poate face indirect, fie prin plasarea unui stetoscop pe toracele
pacientului, fie prin plasarea urechii in ariile de ascultație
E. -îngustarea patologică a orificiilor valvulare duce la creșterea vitezei de curgere, cu apariția unor zgomote
patologice suplimentare denumite sufluri
F. -zgomotul I este mai puternic, mai grav (35-50Hz) și prelung
G. -zgomotul III este produs de deschiderea valvelor atrioventriculare și curgerea turbulentă a sângelui în
faza inițială de umplere ventriculară rapidă
H. -după mecanismul de producere, zgomotele cardiace sunt determinate de: contracție, turbulență, mișcare,
impact și frecare
I. -după structura unde apare vibrația, zgomotele cardiace sunt sanguine și parietale
J. -percepția stetacustică a zgomotelor III și IV creează aspectul sonor de galop

A. -îngustarea orificiilor valvulare duce la creșterea vitezei de curgere (v= Q x S)
B. -suflurile diastolice apar frecvent în insuficiența mitrală și stenoza aortică
C. -insuficiența aortică permite refluarea sângelui din aortă în ventricul în cursul diastolei
D. -stenoza mitrală reduce umplerea ventriculară
E. -zgomotul IV este produs de contracția atrială și de turbulența ce însoțește modificările bruște de presiune
F. -suflurile sistolice apar frecvent în stenoza mitrală și cea aortică
G. -ruperea cordajelor tendinoase sau paralizia mușchilor papilari determină insuficiență valvulară, însă
hemodinamica este păstrată pe termen scurt, mediu și lung
H. -leziunile valvulare au efecte negative asupra perfuziei coronariene
I. -scăderea vâscozității sângelui favorizează turbulența și diminuarea suflurilor
J. -zgomotul II este produs de închiderea valvelor semilunare și turbulență, iar zgomotul III este produs de
deschiderea valvelor atrioventriculare și curgerea turbulentă a sângelui
în faza de umplere ventriculară rapidă

A. -presiunea telediastolică este dată de volumul telediastolic și complianța ventriculului relaxat
B. -dependența forței de contracție a miocardului de gradul de întindere poartă denumirea de reglarea
homometrică
C. -volumul telesistolic este în condiții fiziologice de aproximativ 120-150 mL
D. -volumul telesistolic este de 50-60 mL și poate să scadă până la 10-20 mL în caz de contracție foarte
puternică
E. -la sfârșitul diastolei, în ventricul se regăsește un volum minim de sânge de 50 mL
F. -intervalul optim de lungime pentru dezvoltarea forței maxime este explicabil prin gradul optim de
suprapunere a filamentelor de actină și miozină
G. -legea fundamentală a inimii stabilește că ventriculul este capabil în condiții patologice să pompeze 50%
din volumul de sânge pe care îl primește
H. -presarcina determină lungimea efectivă a fibrelor musculare și deci forța activă ce poate fi dezvoltată
I. -volumul telediastolic este de 120-130 mL și poate să crească până la 200-250 mL
J. -presiunea telediastolică poate să scadă sub acțiunea unor factori ce determină scăderea complianței
ventriculare
48. Următoarea/ următoarele afirmații sunt false: :

A. -mecanismul central al controlului debitului cardiac în cursul efortului este reprezentat de creșterea
activității simpatice
B. -în condiții de stimulare simpatică, debitul cardiac înregistrează un maximum la frecvențe de 120-170 b/
min
C. -debitul cardiac poate crește până la un maximum de 100% în cursul efortului fizic
D. -debitul cardiac are valori maxime pentru frecvențe cuprinse între 150-170 b/ min
E. -lucrul mecanic extern al cordului poate fi cuantificat ca produs integrat presiune-volum
F. -index-ul cardiac reprezintă produsul dintre debitul cardiac și suprafața corporală
G. -în condiții de pacemaker artificial, debitul cardiac are valori maxime pentru frecvențe cuprinse între 100
– 150 b/ min
H. -în condiții normale, lucrul mecanic efectuat pentru a produce energie cinetică este neglijabil, dar poate
crește chiar până la 50% în stenoza aortică
I. -volumul sistolic reprezintă 45% din volumul telediastolic
J. -debitul cardiac poate fi evaluat ca produsul între consumul de oxigen al organismului și diferența arterio-
49. Următoarea/ următoarele afirmații cu privire la controlul nervos al activității miocardului sunt
false:
A. -nodulul sinoatrial este inervat de vagul stâng, iar nodul atrioventricular de vagul drept
B. -hormonii tiroidieni potențează efectele cardiace ale catecolaminelor
C. -tahicardia inspiratorie se produce prin inhibarea ariei cardioinhibitorii de către aferențe de la nivel
pulmonar și prin iradierea impulsurilor de la nivelul centrilor respiratori
D. -stimularea simpatică are efect cronotrop pozitiv și inotrop negativ
E. -stimularea muscarinică determină și scăderea excitabilității fibrelor joncționale din nodul atrioventricular
F. -stimularea simpatică produce și creșterea excitabilității și vitezei de conducere în miocard
G. -întreruperea influenței vagale asupra cordului conduce la creșterea frecvenței cardiace la 130/ min
H. -creșterea adrenergică a frecvenței de descărcare a impulsurilor la nivelul nodului sinoatrial implică o
creștere a permeabilității pentru K în timpul fazei de depolarizare diastolică
spontană
I. -creșterea excitabilității miocardului (efectul inotrop pozitiv) de către catecolamine este mediată de
adrenoreceptorii post-sinaptici beta-1
J. -acetilcolina eliberată din terminațiile nervoase vagale scade frecvența de descărcare la nivel sinoatrial
50. Stimulul natural, fiziologic, pentru activitatea inimii este: :

A. potenţialul de acţiune generat ritmic de celule specializate din nodulul sinoatrial
B. generat ritmic în nodulul sinoatrial şi condus de aici doar în sinciţiul atrial
C. generat de celule specializate şi condus în întreg sinciţiul miocardic
D. potenţialul de acţiune din nodulul sinoatrial
E. generat iniţial de celule specializate din fasciculul His şi condus doar în sinciţiul ventricular
F. generat iniţial în reţeaua Pukinje şi condus de aici în tot sinciţiul miocardic
G. generat de celule specializate din fasciculul His şi condus apoi în întreg sinciţiul miocardic
H. potenţialul de acţiune generat în nodulul sinoatrial şi condus în sinciţiul miocardic
I. generat ritmic în nodulul sinoatrial şi condus în întreg sinciţiul miocardic
J. potenţialul de acţiune generat ritmic iniţial în nodul atrio-ventricular
51. Sistemul circulator este alcătuit din mai multe componente, care includ:
A. arterele, adică vasele care aduc sângele la atrii
B. capilarele, adică vasele care asigură legătura dintre arteriole şi venule
C. venele, adică vasele care asigură schimburile sanguino-tisulare
D. venele, adică vasele care primesc sângele pompat de ventricule
E. capilarele, adică vasele care primesc sângele pompat de atrii şi îl aduc la ventricule
F. venele, adică vasele care aduc sângele la atrii
G. venele, adică vasele care asigură legătura dintre arteriole şi venule
H. arterele, adică vasele care primesc sângele pompat de ventricule
I. capilarele, adică vasele care asigură schimburile sanguino-tisulare
J. inima şi vasele sanguine
52. Sângele curge:

A. în aortă şi arterele mari mai rapid
B. în aortă şi arterele mari sub presiune mai joasă oscilantă
C. în capilare mai lent
D. în aortă şi arterele mari mai rapid
E. în aortă şi arterele mari lent
F. în capilare mai rapid
G. în aortă şi arterele mari sub presiune mai joasă şi oscilantă
H. în aortă şi arterele mari sub presiune mai mare şi oscilantă
I. în aortă şi arterele mari sub presiune mai mare şi oscilantă
J. în aortă şi arterele mari mai lent
53. Debitul sanguin volumic este:

A. egal cu raportul dintre diferenţa de presiune ce determină curgerea şi rezistenţa la acea curgere
B. volumul de sânge care curge prin secţiunea transversală a vasului în unitatea de timp
C. direct proporţional cu viteza de curgere şi cu aria secţiunii transversale a vasului
D. egal cu raportul dintre rezistenţa la curgere şi diferenţa de presiune ce determină acea curgere
E. direct proporţional cu rezistenţa la curgere
F. invers proporţional cu rezistenţa la curgere
G. direct proporţional cu diferenţa de presiune ce determină curgerea
H. volumul de sânge care curge prin secţiunea longitudinală a vasului în unitatea de timp
I. invers proporţional cu viteza de curgere şi cu aria secţiunii transversale a vasului
J. invers proporţional cu diferenţa de presiune ce determină curgerea
54. Rezistenţa la curgerea sângelui este:

A. direct proporţională cu lungimea tubului
B. direct proporţională cu coeficientul de vâscozitate al sângelui
C. invers proporţională cu puterea a patra a razei tubului
D. raportul dintre diferenţa de presiune şi debit
E. este exprimată prin "unitatea de rezistenţă periferică" (URP; debit de 1 ml/s cu cădere de presiune de 1
mm Hg)
F. invers proporţională cu lungimea tubului
G. raportul dintre diferenţa de debit şi presiune
H. invers proporţională cu coeficientul de vâscozitate
I. direct proporţională cu puterea a patra a razei tubului
J. este exprimată prin "unitatea de rezistenţă periferică" (URP; debit de 1 dl/s cu cădere de presiune de 1 mm
Hg)
55. Complianţa:
A. este raportul dintre creşterea de volum şi creşterea de presiune care a produs-o
B. este mare dacă sunt necesare creşteri presionale mari pentru mici modificări de volum.
C. unitară sau specifică (distensibilitatea) este complianţa raportată la volumul de referinţă
D. este mică dacă distesia e uşoară şi se acumulează volume mari cu modificări mici de tensiune parietală
E. este mică dacă sunt necesare creşteri presionale mari pentru mici modificări de volum.
F. este raportul dintre creşterea de presiune şi creşterea de volum care a produs-o
G. este mare dacă distesia e uşoară şi se acumulează volume mari cu modificări mici de presiune internă
H. este mică dacă distesia e uşoară şi se acumulează volume mari cu modificări mici de presiune internă
I. este complianţa unitară sau specifică (distensibilitatea) raportată la volumul de referinţă
J. este mare dacă distesia e uşoară şi se acumulează volume mari cu modificări mici de tensiune parietală
56. Potenţialul de acţiune în miocard este:

A. o depolarizare tranzitorie ce se propagă decremenţial
B. efectul pentru contracţia ritmică a miocardului
C. condus de la o celulă la alta datorită prezenţei joncţiunilor comunicante
D. cauza pentru contracţia ritmică a miocardului
E. condus prin sitemului excitoconductor dar nu şi prin miocardul contractil
F. o depolarizare tranzitorie ce se propagă non-decremenţial
G. generat ritmic în celulele specializate din nodulul sino-atrial
H. generat ritmic în celulele specializate din septul inter-atrial
I. condus de la o celulă la alta datorită prezenţei joncţiunilor aderente
J. condus prin sitemului excitoconductor şi prin miocardul contractil
57. Potenţialul de acţiune propriu-zis din celulele generatoare de ritm sino-atriale:

A. apare la un prag de potenţial de cca. -75 mV
B. durează ~100 ms
C. apare la un prag de potenţial care este atins printr-o depolarizare spontană treptată
D. are o a doua fază, cea de repolarizare
E. are o primă fază, cea de hiperpolarizare
F. are o primă fază, cea de depolarizare
G. durează ~200 ms
H. apare la un prag de potenţial de cca. -55 mV
I. apare la un prag de potenţial care este atins printr-o hiperpolarizare spontană treptată
J. are o a doua fază, cea de depolarizare
58. Potenţialul de acţiune propriu-zis din celulele pacemaker sino-atriale:

A. apare prin atingerea pragului prin depolarizarea diastolică lentă, ce porneşte de la "potenţialul maxim
diastolic"
B. apare prin atingerea pragului prin depolarizarea diastolică lentă, ce porneşte de la "potenţialul minim
sistolic"
C. apare prin atingerea pragului prin depolarizarea diastolică lentă, ce porneşte de la un maxim de polarizare
de cca. -65 mV
D. depolarizare mai lentă decât în fibrele ventriculare contractile, fără repolarizare rapidă parţială
E. depolarizare mai rapidă decât în fibrele ventriculare contractile, fără platou distinct
F. apare prin atingerea pragului prin depolarizarea diastolică lentă, ce porneşte de la un maxim de polarizare
de cca. +65 mV
G. apare prin atingerea pragului, prin depolarizarea diastolică lentă ce durează ~60 ms
H. depolarizare mai rapidă decât în fibrele ventriculare contractile, fără repolarizare rapidă parţială
I. apare prin atingerea pragului, prin depolarizarea diastolică lentă ce durează ~600 ms
J. depolarizare mai lentă decât în fibrele ventriculare contractile, fără platou distinct
59. Frecvenţa potenţialelor de acţiune declanşate de celulele generatoare de ritm sino-atriale:
A. scăderea frecvenţei poate fi determinată de o depolarizare diastolică mai lentă
B. creşterea frecvenţei poate fi determinată de un potenţial maxim diastolic mai puţin negativ
C. scăderea frecvenţei poate fi determinată de un prag crescut pentru declanşarea potenţialului de acţiune
D. creşterea frecvenţei poate fi determinată de o depolarizare diastolică mai lentă
E. scăderea frecvenţei poate fi determinată de un potenţial maxim diastolic mai puţin negativ
F. creşterea frecvenţei poate fi determinată de un potenţial maxim diastolic mai negativ
G. scăderea frecvenţei poate fi determinată de un prag scăzut pentru declanşarea potenţialului de acţiune
H. scăderea frecvenţei poate fi determinată de un potenţial maxim diastolic mai negativ
I. scăderea frecvenţei poate fi determinată de o depolarizare diastolică mai rapidă
J. creşterea frecvenţei poate fi determinată de o depolarizare diastolică mai rapidă
60. Caracterele potenţialului de acţiune din fibrele miocardului ventricular contractil:

A. prag de declanşare între -70 şi -60 mV
B. durată de ~300 ms la 200 bătăi pe minut
C. durată de ~300 ms la 70 bătăi pe minut
D. amplitudine de 20-35 mV
E. durată de ~150 ms la 70 bătăi pe minut
F. potenţial de repaus între -70 şi -50 mV
G. amplitudine de 90-105 mV
H. potenţial de repaus de aproximativ -80 mV
I. prag de declanşare la aproximativ -90 mV
J. durată de ~150 ms la 200 bătăi pe minut
61. Mecanismele potenţialului de acţiune din fibrele miocardului ventricular contractil:

A. în faza 1 inactivarea canalelor de sodiu voltaj-dependent rapide permite o repolarizare rapidă, pe baza
deschiderii tranzitorii a unor canale de potasiu
B. în faza 1 inactivarea canalelor de sodiu voltaj-dependent rapide permite o repolarizare foarte lentă, pe baza
C. în faza 3 deschiderea mai multor tipuri de canale de potasiu determină repolarizare completă şi relativ
rapidă, pe măsură ce canalele de calciu de tip L se închid
D. în faza 4 se re-instalează potenţialul de repaus, dar nu se restabileşte şi asimetria ionică în regiunea
sarcolemală respectivă, datorită acţiunii reduse a pompei Na/K.
E. în faza 2 depolarizarea se întrerupe şi apare un platou, datorită inactivării complete a canalelor de calciu de
tip L
F. în faza 3 închiderea mai multor tipuri de canale de potasiu determină repolarizare completă şi relativ
rapidă, pe măsură ce canalele de calciu de tip L se deschid
G. în faza 0 deschiderea canalelor de sodiu voltaj-dependent rapide determină depolarizare rapidă, sub forma
unui potenţial-vârf ce depăşeşte valoarea de zero
H. în faza 2 repolarizarea se întrerupe şi apare un platou, datorită activităţii canalelor de calciu de tip L
I. în faza 4 se re-instalează potenţialul de repaus şi se restabileşte şi asimetria ionică în regiunea sarcolemală
respectivă, datorită acţiunii intense a pompei Na/K.
J. în faza 0 deschiderea canalelor de sodiu voltaj-dependent lente determină depolarizare rapidă sub forma
unui potenţial-vârf ce nu depăşeşte valoarea de zero
62. Excitabilitatea fibrelor din miocardul ventricular contractil se modifică pe parcursul potenţialului
de acţiune astfel:
A. inexcitabilitatea este relativă după începutul fazei 3 şi până spre sfârşitul potenţialului de acţiune, deoarece
stimuli puternici pot să inducă potenţiale de acţiune bazate pe
activarea canalelor de calciu de tip L

B. faza de depolarizare se însoţeşte de incapacitatea de a răspunde la stimuli, deoarece toate canalele de sodiu
rapide sunt în starea deschis
C. în fazele 1 şi 2 canalele rapide de sodiu sunt inactivate, iar cele de calciu de tip L sunt deschise, astfel că
se menţine incapacitatea de a răspunde la stimuli
D. în fazele 1 şi 2 canalele rapide de sodiu sunt activate, iar cele de calciu de tip L sunt închise, astfel că se
menţine incapacitatea de a răspunde la stimuli
E. de la declanşarea potenţialului de acţiune şi până la începutul fazei 3 se întinde perioada refractară relativă,
caracterizată prin excitabilitate redusă
F. inexcitabilitatea este relativă după începutul fazei 2 şi până în faza 4 inclusiv, deoarece atunci stimuli
puternici pot să inducă potenţiale de acţiune bazate pe activarea canalelor
rapide de potasiu
G. spre sfârşitul fazei 4 depolarizarea este aproape completă şi canalele rapide trec din starea închis în starea
inactivat, aşa că membrana iese din starea refractară relativă şi se
restabileşte excitabilitatea normală

H. faza de depolarizare se însoţeşte de incapacitatea de a răspunde la stimuli, deoarece toate canalele de sodiu
rapide sunt în starea închis
I. spre sfârşitul fazei 3 repolarizarea este aproape completă şi canalele rapide trec din starea inactivat în starea
închis, aşa că membrana iese din starea refractară relativă şi se

J. de la declanşarea potenţialului de acţiune şi până la începutul fazei 3 se întinde perioada refractară
absolută, caracterizată prin inexcitabilitate
63. Viteza de conducere a potenţialului de acţiune este: :

A. 0,8-1 m/s la nivelul atriilor
B. 0,01 m/s în fibrele joncţionale din nodul atrio-ventricular
C. 1,5-4 m/s în fibrele Purkinje
D. 0,8-1 m/s în nodul atrio-ventricular
E. 0,01-1 m/s în nodul atrio-ventricular
F. 0,1 m/s în fibrele joncţionale din nodul atrio-ventricular
G. 0,5 m/s în miocardul ventricular contractil
H. 0,01-1 m/s la nivelul atriilor
I. 1,5-4 m/s în miocardul ventricular contractil
J. 0,5 m/s în fibrele Purkinje
64. Conducerea potenţialului de acţiune în miocard:

A. are viteza de maxim 5 m/s în fibrele Purkinje
B. se produce cu 100 ms întârziere atrio-ventriculară
C. se produce cu 200 ms întârziere interatrială
D. are viteza de 0,1 m/s în fibrele nodale din nodul atrio-ventricular
E. se produce cu 30 ms întârziere în fibrele Purkinje
F. are viteza de 0,01 m/s în fibrele nodale din nodul atrio-ventricular
G. se produce cu 200 ms întârziere în fibrele Purkinje
H. se produce cu 10 ms întârziere atrio-ventriculară
I. are viteza de minim 5 m/s în fibrele Purkinje
J. se produce cu 10-20 ms întârziere interatrială
65. O derivaţie electrocardiografică este un ansamblu: :

A. ce cuprinde electrozii de culegere
B. ce cuprinde volumul conductor explorat
C. ce cuprinde firele de legătură
D. de culegere şi înregistrare a diferenţei de potenţial electric
E. ce cuprinde dispozitivul de măsurare, fără amplificatoare şi filtre
F. ce cuprinde dispozitivul de măsurare, afişare, înregistrare
G. ce nu cuprinde volumul conductor explorat
H. ce cuprinde electrozii de stimulare
I. de culegere şi înregistrare a diferenţei de potenţial electric dintre mediul intracelular şi cel extracelular
J. ce nu cuprinde firele de legătură
66. Electrocardiografic:
A. unda U este prezentă constant
B. unda U corespunde depolarizării fibrelor Purkinje
C. unda P corespunde depolarizării atriale
D. porţiunea de traseu ce cuprinde cel puţin o undă şi un interval se numeşte segment
E. complexul QRS corespunde depolarizării ventriculare
F. unda U este prezentă inconstant
G. porţiunea de traseu ce cuprinde cel puţin o undă şi un segment se numeşte interval
H. complexul QRS corespunde repolarizării ventriculare
I. unda P corespunde repolarizării atriale
J. unda U corespunde repolarizării fibrelor Purkinje
67. Frecvenţa cardiacă:

A. de 80-100/min se poate numi “frecvenţă (moderat) scăzută”
B. de 80-100/min se poate numi “frecvenţă (moderat) crescută”
C. normală în repaus este ~70/min
D. peste 60/min înseamnă tahicardie
E. dacă ritmul este sinusal, poate fi o tahi- sau bradi-aritmie
F. sub 60/min reprezintă bradicardie
G. peste 100/min înseamnă tahicardie
H. sub 100/min reprezintă bradicardie
I. normală în repaus este ~100/min
J. dacă ritmul nu este sinusal, poate fi o tahi- sau bradi-aritmie
68. Contracţia fibrei musculare cardiace:

A. se produce prin alunecarea reciprocă a filamentelor de actină şi miozină
B. este rezultatul ataşării şi detaşării ciclice a punţilor transversale (dintre actină şi miozină)
C. se produce prin alunecarea reciprocă a filamentelor de miozină şi tropomiozină
D. se produce cu menţinerea constantă a lungimii benzilor A
E. se produce numai prin scurtarea benzilor A
F. se produce prin legarea ireversibilă a capetelor actinei de situsuri inactive de pe filamentul de miozină
G. se produce prin legarea reversibilă a capetelor miozinei de situsuri active de pe filamentul de actină
H. este rezultatul scurtării sarcomerelor
I. este rezultatul ataşării ireversibile a punţilor longitudinale (dintre actină şi tropomiozină)
J. nu poate fi rezultatul scurtării sarcomerelor
69. Potenţialul de acţiune foloseşte calciul pentru a activa contracţia miocardului:

A. b. calciul intrat din mediul extracelular (30%)
B. e. prin eliberare de calciu din reticulul sarcoplasmic, indusă chiar de calciul extravezicular crescut
C. g. calciul intrat din mediul extracelular (70%)
D. j. prin eliberare de calciu din reticulul sarcoplasmic, prin pompa de calciu
E. d. prin influx de calciu din exterior, prin canale de tip L
F. a. prin creşterea calciului citosolic de la valorile sub-micromolare din repaus la ~10-5 M
G. c. calciul eliberat din rezervele intra-celulare (70%)
H. i. prin influx de calciu din exterior, prin pompa de calciu
I. f. prin creşterea calciului citosolic de la valorile din repaus la ~10-3 M
J. h. calciul eliberat din rezervele intra-celulare (30%)
70. Pe parcursul ejecţiei ventriculare:
A. presiunea ventriculară se menţine la valori crescute, de 15-20 mm Hg în ventriculul stâng
B. presiunea ventriculară se menţine la valori crescute, de 15-20 mm Hg în ventriculul drept
C. volumul de sânge expulzat de un ventricul este de 70-90 ml de sânge şi poate fi numit volum-bătaie sau
debit-bătaie
D. presiunea ventriculară se menţine la valori crescute, de 120-140 mm Hg în ventriculul stâng
E. volumul de sânge expulzat de un ventricul este de 70-90 ml de sânge şi poate fi numit volum sistolic sau
debit sistolic
F. volumul de sânge expulzat de un ventricul este de 70-90 ml de sânge şi poate fi numit debit sistolic sau
debit cardiac
G. volumul de sânge expulzat de un ventricul este de 70-90 ml de sânge şi poate fi numit volum ventricular
telediastolic sau debit-bătaie
H. presiunea ventriculară se menţine la valori crescute, de 120-140 mm Hg în ventriculul drept
I. volumul de sânge expulzat de un ventricul este de 65% din volumul ventricular telediastolic şi poate fi
numit volum-bătaie sau debit-bătaie
J. volumul de sânge expulzat de un ventricul este de 35% din volumul ventricular telediastolic şi poate fi
71. Debitul cardiac:

A. poate fi evaluat prin metoda diluţiei indicatorului
B. este volumul sistolic înmulţit cu frecvenţa cardiacă
C. este de ~0,5 l/min (în condiţii bazale)
D. raportat la masa corporală se numeşte index cardiac
E. raportat la suprafaţa corporală se numeşte index cardiac
F. înmulţit cu masa corporală se numeşte index cardiac
G. este de ~5,5 l/min (în condiţii bazale)
H. este debitul sistolic raportat la frecvenţa cardiacă
I. este de ~50 l/min (în condiţii bazale)
J. raportat la suprafaţa corporală se numeşte debit sistolic
72. Debitul cardiac este determinat de:

A. reglarea homometrică a volumului sistolic, de către pre-sarcină şi post-sarcină
B. factorii care influenţează frecvenţa cardiacă
C. reglarea homometrică a volumului sistolic, de către pre-sarcină şi prin modificări de contractilitate
D. reglarea homometrică a volumului sistolic, prin modificări de contractilitate sub control nervos şi umoral
E. raportul dintre influenţa simpatică şi parasimpatică asupra inimii
F. factorii care influenţează volumul sistolic
G. reglarea heterometrică a volumului sistolic, prin modificări de contractilitate sub control nervos şi umoral
H. reglarea heterometrică a volumului sistolic, de către pre-sarcină şi post-sarcină
I. reglarea homometrică a volumului sistolic, de către post-sarcină şi prin modificări de contractilitate
J. reglarea heterometrică a volumului sistolic, de către pre-sarcină şi prin modificări de contractilitate
73. Frecvenţa cardiacă influenţează volumul sistolic:

A. la stimulare simpatică maximul de debit cardiac apare la frecvenţe între 120 şi 170 pe minut
B. debitul cardiac scade la frecvenţe foarte mari, deoarece scurtarea diastolei ajunge să reducă umplerea
ventriculară, cu scăderea consecutivă a debitului sistolic
C. la stimulare simpatică debitul cardiac este maxim la frecvenţe ceva mai mici decât în stimularea artificială
pentru că diastola se scurtează mai puţin prin efect simpatic, în
condiţiile în care şi sistola se scurtează

D. cu pacemaker artificial debitul cardiac are valori maxime la frecvenţe între 100 şi 150 pe minut
E. la stimulare simpatică debitul cardiac este maxim la frecvenţe ceva mai mici decât în stimularea artificială
datorită efectului simpatic inotrop pozitiv
F. la stimulare simpatică debitul cardiac este maxim la frecvenţe ceva mai mari decât în stimularea artificială

G. cu pacemaker artificial debitul cardiac are valori maxime la frecvenţe între 50 şi 70 pe minut
H. la stimulare simpatică debitul cardiac este maxim la frecvenţe ceva mai mari decât în stimularea artificială
I. debitul cardiac scade la frecvenţe foarte mari, deoarece scurtarea diastolei ajunge să crească umplerea
J. la stimulare simpatică maximul de debit cardiac apare la frecvenţe între 70 şi 80 pe minut
74. La persoane cu antrenament fizic, efectul efortului fizic asupra debitului cardiac:
A. se suprapune pe valori bazale crescute pentru volumul sistolic
B. se suprapune pe valori bazale crescute pentru volumul telediastolic
C. se suprapune pe valori bazale crescute pentru frecvenţa cardiacă
D. valorile bazale crescute pentru volumul sistolic asigură o creştere mai eficientă a debitului cardiac la
aceeaşi modificare relativă a frecvenţei
E. se suprapune pe valori bazale scăzute pentru frecvenţa cardiacă
F. valorile bazale crescute pentru frecvenţa cardiacă asigură o creştere mai eficientă a debitului cardiac la
G. valorile bazale scăzute pentru frecvenţa cardiacă asigură o creştere mai eficientă a debitului cardiac la
H. valorile bazale scăzute pentru volumul sistolic asigură o creştere mai eficientă a debitului cardiac la
I. se suprapune pe valori bazale scăzute volumul telediastolic
J. se suprapune pe valori bazale scăzute crescute pentru volumul sistolic
75. Controlul debitului cardiac în efort:

A. la subiecţii obişnuiţi (fără antrenament fizic) se face cu o creştere minnoră a frecvenţei cardiace
B. se bazează pe creşterea activităţii simpatice
C. la pacienţi cu transplant cardiac, creşterea debitului cardiac este mai lentă şi mai puţin amplă
D. la subiecţii obişnuiţi (fără antrenament fizic) se face cu o creştere relativ mică a debitului sistolic
E. contribuie şi legea fundamentală a inimii
F. la pacienţi cu transplant cardiac, creşterea debitului cardiac este mai rapidă şi mai amplă
G. la subiecţii obişnuiţi (fără antrenament fizic) efectul pozitiv cronotrop apare ca dominant
H. nu implică legea fundamentală a inimii
I. se bazează pe creşterea activităţii parasimpatice
J. la subiecţii obişnuiţi (fără antrenament fizic) efectul pozitiv inotrop apare ca dominant
76. Stimularea simpatică a inimii:

A. asigură un debit cardiac crescut
B. are efect pozitiv inotrop
C. asigură un debit cardiac scăzut
D. are efect negativ cronotrop
E. creşte consumul miocardic de oxigen
F. scade consumul miocardic de oxigen
G. are efect pozitiv cronotrop
H. are efect negativ inotrop
I. reduce intensitatea metabolismului miocardic
J. intensifică metabolismul miocardic
77. Efectele cardiace ale stimulării simpatice:

A. β2 adrenoceptorii post-sinaptici scad cAMP
B. sistola se scurtează prin creşterea captării calciului de către reticulul sarcoplasmic
C. creşterea contractilităţii miocardului de către catecolamine este mediată de α1 adrenoceptori post-sinaptici
D. creşterea contractilităţii miocardului de către catecolamine este mediată de β1 adrenoceptori post-sinaptici
E. β1 adrenoceptorii post-sinaptici cresc cAMP
F. sunt mediate de noradrenalină
G. β1 adrenoceptorii post-sinaptici scad influxul de calciu în timpul potenţialului de acţiune
H. β1 adrenoceptorii post-sinaptici cresc influxul de calciu în timpul potenţialului de acţiune
I. sunt mediate de acetilcolină
J. sistola se prelungeşte prin scăderea captării calciului de către reticulul sarcoplasmic
78. Acetilcolina eliberată din terminaţiile nervoase vagale din cord:

A. are efect cronotrop negativ, mediat de activarea receptorilor muscarinici
B. scade excitabilitatea fibrelor joncţionale din nodul AV, crescând şi mai mult întârzierea la acest nivel
C. scade frecvenţa de descărcare a potenţialelor de acţiune în nodulul sinoatrial
D. creşte excitabilitatea fibrelor joncţionale din nodul AV, crescând şi mai mult întârzierea la acest nivel
E. creşte frecvenţa de descărcare a potenţialelor de acţiune în nodulul sinoatrial
F. produce şi scăderea permeabilităţii pentru calciu a sarcolemei
G. are efect cronotrop negativ, prin creşterea permeabilităţii pentru potasiu a sarcolemei
H. are efect cronotrop pozitiv, mediat de activarea receptorilor nicotinici
I. are efect cronotrop negativ, prin scăderea permeabilităţii pentru potasiu a sarcolemei
J. produce şi creşterea permeabilităţii pentru calciu a sarcolemei
79. Stimularea simpatică în cord:

A. are efect cronotrop negativ, mediat de β2 adrenoceptori
B. are efect cronotrop negativ, ce implică o şi mai rapidă scădere a permeabilităţii pentru K+ în depolarizarea
diastolică spontană
C. produce creşterea excitabilităţii şi vitezei de conducere
D. are efect negativ batmotrop şi dromotrop
E. are efect pozitiv batmotrop şi dromotrop
F. scade frecvenţa de descărcare a impulsurilor în nodulul sinoatrial
G. are efect cronotrop pozitiv, mediat de β1 adrenoceptori
H. produce scăderea excitabilităţii şi vitezei de conducere
I. creşte frecvenţa de descărcare a impulsurilor în nodulul sinoatrial
J. are efect cronotrop pozitiv, ce implică o şi mai rapidă scădere a permeabilităţii pentru K+ în depolarizarea
80. In sistola ventriculară:

A. în sistola izovolumică presiunea intraventriculară o depăşeşte rapid pe cea din atriul respectiv, astfel că se
deschid valvele AV
B. se trece imediat în faza de sistolă izovolumică (30-50 ms), în care valvele atrioventriculare şi semilunare
sunt închise
C. prin valvele semilunare deschise se produce ejecţia sângelui din ventricul în atriu
D. presiunea ventriculară o depăşeşte imediat pe cea arterială şi se închid valvele semilunare
E. ejecţia sângelui din ventricul se produce la o presiune intraventriculară menţinută la valorile mari
caracteristice sistolei
F. presiunea ventriculară o depăşeşte imediat pe cea atrială şi se închide valva AV
G. se trece imediat în faza de sistolă izovolumică (300-500 ms), în care valvele atrioventriculare şi
semilunare sunt deschise
H. prin valvele semilunare deschise se produce ejecţia sângelui din ventricul
I. în sistola izovolumică presiunea intraventriculară o depăşeşte rapid pe cea din artera respectivă, astfel că se
deschid valvele semilunare
J. ejecţia sângelui din ventricul se produce la o presiune intraventriculară menţinută la valorile mici
caracteristice diastolei
81. Despre legile fizice care guvernează curgerea sângelui se poate afirma:
A. În vene presiunea continuă să scadă, dar viteza de curgere creşte (faţă de capilare) pe măsura scăderii
secţiunii vasculare totale
B. In vene presiunea continuă să crească, dar viteza de curgere scade (faţă de capilare) pe măsura scăderii
C. Stratul de muşchi neted din peretele arterial nu permite efectuarea modificărilor de diametru ce reglează
distribuţia debitului sanguin şi presiunea arterială
D. In circuitul pulmonar, presiunile sunt mult mai mari; datorită rezistenţei totale crescute faţă de curgere, în
comparaţie cu circulaţia sistemică
E. În aortă şi arterele mari sângele curge rapid, sub presiune mare şi oscilantă.
F. În capilare curge rapid, sub presiune înaltă şi ne-oscilantă.
G. Toate acestea sunt în mare măsură similare în circuitul pulmonar, dar acolo presiunile sunt mult mai mici;
datorită rezistenţei totale mici faţă de curgere, în comparaţie cu
circulaţia sistemică, nu este necesară o presiune de intrare atât de mare pentru a se asigura o perfuzie
adecvată.
H. Stratul de muşchi neted din peretele arterial permite efectuarea modificărilor de diametru ce reglează
distribuţia debitului sanguin şi presiunea arterială.
I. În capilare curge lent, sub presiune joasă şi ne-oscilantă.
J. În aortă şi arterele mari sângele curge lent, sub presiune joasă şi oscilantă
82. Următoarele afirmații sunt adevărate:

A. Atriile sunt camere de admisie ce se contractă pentru a adăuga un volum minim de sânge la umplerea
ventriculară pasivă.
B. Circulaţia sângelui este supusă permanent reglării pentru ajustarea aportului de oxigen şi nutrimente la
necesarul particular şi variabil al fiecărei celule, dar într-un mod integrat,
bazat pe priorităţi.
C. Sângele circulant permite transmiterea unor mesaje chimice către ţesuturi prin diverse categorii de
substanţe (mai ales prin hormoni).
D. În aortă şi arterele mari sângele curge lent, sub presiune joasă şi oscilantă
E. In vene presiunea continuă să crească, dar viteza de curgere scade (faţă de capilare) pe măsura scăderii
F. In circuitul pulmonar, presiunile sunt mult mai mari; datorită rezistenţei totale crescute faţă de curgere, în
G. Circulaţia sângelui este esenţială pentru schimbul de substanţe cu mediul extern, la nivelul structurilor
specializate funcţional în acest sens (intestin, rinichi, plămân) şi pentru
menţinerea unor parametri biologici în cadrul unui domeniu restrâns de variaţie, aspect denumit generic
homeostazie.
H. Stratul de muşchi neted din peretele arterial nu permite efectuarea modificărilor de diametru ce reglează
I. Atriile sunt camere de admisie ce se contractă pentru a adăuga un volum suplimentar de sânge la umplerea
J. În aortă şi arterele mari sângele curge rapid, sub presiune mare şi oscilantă

A. Factorul major care determină vâscozitatea sângelui este hematocritul
B. Curgerea se însoţeşte de scăderea presiunii: ΔP = QR și energia potenţială (diferenţă de presiune) se
transformă în energie kinetică (debit).
C. Rezistenţa la curgere este invers proporţională cu lungimea tubului (l) şi direct proporţională cu puterea a
patra a razei tubului (r); R = 8ηl/πr 4
D. Factorul major care determină vâscozitatea sângelui este VSH-ul
E. Diferenţa de presiune determină curgerea; Q = ΔP/R (legea lui Ohm), unde R este rezistenţa la curgere, iar
ΔP este diferenţa (căderea de presiune).
F. Factorul major care determină vâscozitatea sângelui este hematocritul, dar influenţa sa este redusă în
vasele mici datorită prezenţei unui strat plasmatic extern fără celule, fapt ce
duce şi la o aparentă creștere a hematocritului la periferie

G. Rezistenţa la curgere este proporţională cu lungimea tubului (l) şi invers proporţională cu puterea a patra a
razei tubului (r); R = 8ηl/πr 4
H. Presiunile fluidului în curgere sunt: totală = hidrostatică + dinamică + kinetică (legea lui Bernoulli).
I. Debitul este volumul de lichid care curge prin secţiunea longitudinală a vasului în unitatea de timp; Q =
ΔV/Δt.
J. Viteza de curgere este debitul volumic (Q) raportat la aria secţiunii longitudinale (S), v = d/Δt = ΔV/SΔt =
Q/S (d este o lungimea de tub ce conţine volumul ΔV; d = ΔV/S).
84. Urmatoarele afirmații sunt adevărate:

A. Factorul major care determină vâscozitatea sângelui este hematocritul, dar influenţa sa este redusă în

B. Venele sunt în ansamblu de 2 ori mai distensibile decât arterele şi de ~2 ori mai compliante.
C. Curgerea cu debit constant printr-un tub lung cu pereţi netezi este laminară şi are un profil de viteză
parabolic, datorită diferenţelor dintre forţele de adeziune (ale lichidului la
peretele vasului) şi cele de coeziune (din exteriorul lichidului).

D. Curgerea cu debit constant printr-un tub lung cu pereţi netezi este laminară şi are un profil de viteză
parabolic, datorită diferenţelor dintre forţele de adeziune şi cele de
coeziune.
E. Factorul major care determină vâscozitatea sângelui este hematocritul, dar influenţa sa este redusă în
duce şi la o aparentă scădere a hematocritului la periferie.

F. Viteza de curgere este debitul volumic (Q) raportat la aria secţiunii longitudinale (S), v = d/Δt = ΔV/SΔt =
G. Rezistenţa la curgere este proporţională cu lungimea tubului (l) şi invers proporţională cu puterea a patra a
razei tubului, R = 8ηl/πr 4 , unde η este coeficientul de vâscozitate
(legea lui Poisseuille).

H. Presiunea sanguină se exprimă uzual în mm Hg (1 mm Hg = 1,36 cm apă; 1 atm = 760 mm Hg)
I. Debitul este volumul de lichid care curge prin secţiunea longitudinală a vasului în unitatea de timp; Q =
ΔV/Δt.
J. Venele sunt în ansamblu de 6- 10 ori mai distensibile decât arterele şi de ~24 ori mai compliante

A. Metoda Doppler se bazează pe faptul că ultrasunetele cu frecvenţe în domeniul MHz trimise în aval sunt
reflectate de hemoglobină cu o modificare a lungimii de undă în funcţie
de viteza lor de deplasare.

B. Pletismografia directă este înregistrarea variaţiilor în timp ale volumului unui segment corporal.
C. Complianţa întârziată (stres-relaxarea muşchiului neted vascular) permite modificări şi mai mici de volum
cu modificări mici de presiune.
D. Toţi parametrii de tip pletismografic prezintă variaţii corespunzătoare cu fluctuaţiile cantităţii de sânge
prezente în structura explorată, deci urmăresc variaţiile debitului sanguin
sistemic.
E. Metodele uzuale pentru determinarea presiunii sanguine sunt indirecte: tensiometrică (palpatorie şi
ascultatorie) şi oscilometrică.
F. Pentru evaluarea presiunii sanguine pot fi folosite metode directe: sângerânde manometrice sau ne-
sângerânde mecano-electrice (traductori capacitivi, inductivi, rezistivi).
G. Metodele pletismografice sunt metode complexe şi costisitoare care permit urmărirea in vivo a variaţiilor
locale de debit sanguin.
H. Presiunea sanguină se exprimă uzual în mmHg
I. Pentru determinarea in vivo a debitului sanguin la om sunt utilizabile debitmetre electromagnetice şi
ultrasonice Doppler, precum şi metode pletismografice.
J. Prin pletismografia directă se înregistrează variaţii temporale ale unei caracteristici fizice (rezistenţă
electrică, transmisie de ultrasunete sau de radiaţii electromagnetice) pentru
structurile plasate între generatorul de semnal şi detectorul corespunzator (reo-, ultrasono-,

fotopletismografie).

A. Metodele pletismografice sunt metode simple şi ieftine care permit urmărirea in vivo a variaţiilor locale de
debit sanguin
B. Pletismografia directă este înregistrarea variaţiilor în timp ale volumului unui segment corporal
C. Metoda Doppler se bazează pe faptul că ultrasunetele cu frecvenţe în domeniul MHz trimise în aval sunt
de viteza lor de deplasare

D. Prin pletismografie NU se pot înregistra modificările sistolo-diastolice ale debitului sanguin.
E. Prin pletismografia indirectă se înregistrează variaţii temporale ale unei caracteristici fizice (rezistenţă
structurile plasate între generatorul de semnal şi detectorul corespunzator

F. Prin pletismografie se pot înregistra modificările sistolo-diastolice ale debitului sanguin
G. Pentru evaluarea presiunii sanguine pot fi folosite metode indirecte: sângerânde manometrice sau ne-
H. Metoda Doppler se bazează pe faptul că ultrasunetele cu frecvenţe în domeniul MHz trimise în aval sunt
reflectate de hematii cu o modificare a lungimii de undă în funcţie de
viteza lor de deplasare

I. Metodele pletismografice sunt metode complexe şi costisitoare care permit urmărirea in vivo a variaţiilor
locale de debit sanguin
J. Pletismografia indirectă este înregistrarea variaţiilor în timp ale volumului unui segment corporal.
87. Despre funcția de pompă a inimii se poate afirma:

A. Cordul uman are aproape exclusiv rolul de a pompa ritmic sânge în cadrul aparatului circulator.
B. Cardiomiocitele contractile au un diametru de 20 μm, o lungime de ~20 μm şi multe din ele sunt
ramificate
C. Fiecare din cele două circuite, sistemic şi pulmonar, este deservit de propria pompă, adică ventriculul
stâng, respectiv ventriculul drept.
D. Sistola atrială o precede pe cea ventriculară, fiind astfel realizată o mai bună umplere cu sânge a
ventriculelor.
E. Comparativ cu fibrele musculare scheletice reticulul sarcoplasmic este mai mult reprezentat
F. Factorii care cresc frecvenţa cardiacă au efect cronotrop negativ, iar cei care scad forţa contracţiei sunt
inotrop pozitivi.
G. Factorii care scad frecvenţa cardiacă au efect cronotrop negativ, iar cei care cresc forţa contracţiei sunt
inotrop pozitivi.
H. Nucleul cardiomiocitului este rotund, situat central, iar mitocondriele sunt puține
I. Fiecare din atrii funcţionează ca o cameră de admisie pentru ventriculul corespunzător, iar
unidirecţionalitatea curgerii este asigurată de sistemul valvular.
J. Cardiomiocitele au aspect neted
88. Despre histologia funcţională a inimii se poate afirma:

A. Cardiomiocitele contractile au un diametru de 20 μm, o lungime de ~20 μm şi multe din ele sunt
ramificate.
B. Miocardul este organizat în structuri specializate pentru contracţie, miocardul contractil atrial şi
ventricular, respectiv pentru generarea şi conducerea excitaţiei electrice, sistemul
excito-conductor.
C. Cordul prezintă un schelet fibros, format din porţiunea conjunctivă a peretelui AV, cu extensiile sale de la
nivelul valvelor.
D. Comparativ cu fibrele musculare scheletice reticulul sarcoplasmic este mai bine reprezentat (10% din
volumul celular)
E. Nucleul cardiomiocitului este rotund, situat central, iar mitocondriele sunt numeroase.
F. Cordul uman este tetracavitar, format din două atrii şi două ventricule, cu comunicare numai la nivelul
orificiilor atrio-ventriculare (AV), prevăzute cu valve.
G. Cardiomiocitele au aspect neted, datorită organizării sarcomerice a miofibrilelor
H. Epicardul este stratul de celule epiteliale ce acoperă aderent suprafaţa externă a cordului, reprezentând de
fapt foiţa viscerală a pericardului, separată de foiţa parietală printr-o
cantitate mică de lichid pericardic.

I. Cardiomiocitele sunt conectate mecanic prin joncţiuni comunicante (gap junctions, nexus), ce permit
trecerea de ioni şi molecule mici de la o celulă la alta şi electric prin structuri
de aderenţă intercelulare
J. Cavităţile sunt căptuşite de endocard (epiteliu pavimentos unistratificat)
89. Despre particularităţile metabolice ale miocardului se poate afirma :

A. In cardiomiocite producerea ATP are loc predominant pe cale aerobă, de aici şi numărul mare de
mitocondrii precum şi consumul şi necesarul mare de oxigen.
B. In hipoxie poate fi produs maximum 50% din necesarul de ATP
C. Energia pentru contracţie, sub formă de ATP, este furnizată 99% pe cale anaerobă
D. Acizii graşi liberi din plasma sanguină reprezintă principala sursă de energie, prin β-oxidare.
E. Efectele hormonale asupra metabolismului miocardic includ stimularea captării de glucoză de către
insulină, stimularea glicogenolizei şi glicolizei de către adrenalină, stimularea
sintezei proteice de către tiroxină.

F. Glucoza este preluată activ, insulino-dependent.
G. Hipertrofia miocardului se bazează pe scăderea sintezei proteice.
H. Enzimele glicolitice au activitate redusă, iar conţinutul de mioglobină este mare.
I. Evenimentul iniţial în cadrul hipertrofiei este scăderea ARN ribozoma apoi creşte preluarea de aminoacizi
J. ~10% din consumul de ATP susţine activitatea contractilă, iar restul de ~90% este necesar pentru diversele
procese de transport activ membranar.
90. Despre particularităţile metabolice ale miocardului putem afirma :

A. Enzimele glicolitice au activitate crescută, iar conţinutul de mioglobină este mare
B. Acizii graşi liberi din plasma sanguină NU reprezintă principala sursă de energie
C. Acizii graşi liberi din plasma sanguină reprezintă principala sursă de energie, prin β-oxidare.
D. Energia pentru contracţie, sub formă de ATP, este furnizată 20% pe cale aerobă
E. Statusul hipoxic al miocardului nu se referă la presiunea parţială scăzută a oxigenului, ci la un aport de O2
insuficient faţă de necesar.
F. Hipertrofia miocardului se bazează pe scăderea sintezei proteice, probabil ca rezultat al acţiunii
poliaminelor produse de ornitin-decarboxilază când aceasta este dezinhibată prin
scăderea ATP.
G. Evenimentul iniţial în cadrul hipertrofiei este scăderea ARN ribozomal (ore), apoi creşte preluarea de
aminoacizi.
H. In cardiomiocite producerea ATP are loc predominant pe cale aerobă de aici şi numărul mare de
mitocondrii.
I. Un aport crescut de oxigen, cerut de activitatea intensificată a miocardului, poate fi asigurat doar prin
creşterea debitului arterial coronarian, prin vasodilataţie la acest nivel.
J. In hipoxie poate fi produs maximum 10% din necesarul de ATP

A. Acidifierea intracelulară şi acţiunea detergentă a acizilor graşi liberi sunt două din procesele ce duc la
leziuni plasmalemale.
B. Tensiunea parietală, contractilitatea şi frecvenţa cardiacă determină consumul de oxigen al miocardului.
C. Energia metabolică fiind acumulată sub formă de creatin-fosfat, creșterea nivelului acestuia reprezintă
unul din primele semne de hipoxie.
D. Creșterea nivelului de ATP în urma inhibării fosforilării oxidative mai determină acumularea de ADP şi
adenozină precum şi acidifiere intracelulară prin NADH+, acizi graşi liberi şi
lactat, care duce şi la creșterea pH-ului extracelular.

E. Alterarea contractilităţii în hipoxie este iniţial de insuficienţa ATP pentru mecanismul contractil, nu de
modificări la nivel membranar.
F. Energia pentru contracţie, sub formă de ATP, este furnizată 99% pe cale aerobă.
G. Alterarea contractilităţii în hipoxie este iniţial de insuficienţa ATP pentru mecanismul contractil, nu de
H. Pe lângă consumul relativ mic de ATP pentru sinteza proteică, ~10% din consumul de ATP susţine
activitatea contractilă, iar restul de ~90% este necesar pentru diversele procese
de transport activ membranar.

I. In hipoxie poate fi produs maximum 10% din necesarul de ATP.
J. Statusul hipoxic al miocardului nu se referă la presiunea parţială scăzută a oxigenului, ci la un aport de O2
92. Urmatoarele afirmații despre generarea ritmului sinusal şi conducerea impulsurilor sunt
adevărate:
A. Potenţialul de acţiune este prin definiţie o depolarizare tranzitorie ce se propagă non-decremenţial.
B. Comunicarea electrică dintre atrii şi ventricule are loc numai prin nodul atrio-ventricular, unde propagarea
rapidă asigură o întârziere a sistolei ventriculare, care este necesară
pentru ca sistola atrială să ajute la umplerea ventriculară.

C. Sistemul excitoconductor cardiac cuprinde nodulul sino-atrial, nodul atrioventricular, fasciculul His cu
ramurile sale şi reţeaua Purkinje
D. Existenţa diverselor canale ionice voltaj-dependente în sarcolemă permite producerea de potenţiale de
acţiune, cu caracteristici variate în diferitele tipuri de cardiomiocite.
E. Cardiomiocitele prezintă un potenţial electric de acțiune, cu polaritate electrică pozitivă în compartimentul
intracelular faţă de cel extracelular şi cu o încărcare electrică
corespunzătoare a feţelor membranei celulare.

F. Contracţia ritmică a miocardului este rezultatul generării ritmice de potenţiale de acţiune în celulele
specializate din nodulul sino-atrial.
G. Nodulul sino-atrial are cea mai mare rată de descărcare
H. Potenţialul de acţiune este prin definiţie o repolarizare tranzitorie ce se propagă decremenţial
I. Existenţa diverselor canale ionice voltaj-dependente în sarcolemă NU permite producerea de potenţiale de
acţiune.
J. Nodul atrioventricular are cea mai mare rată de descărcare
93. Urmatoarele afirmații despre automatismul cardiac sunt adevărate:

A. Potenţialul de acţiune în celulele P durează ~200 ms, prezintă o fază de depolarizare şi una de repolarizare
B. In cadrul potenţialului de acţiune propriu-zis depolarizarea este mai rapidă decât în fibrele ventriculare
contractile, cu sau fără depăşirea valorii zero (overshoot),
C. Faza de repolarizare apare la un prag de potenţial cca. -75 mV
D. Celulele sistemului excito-conductor pot menţine un potenţial membranar de repaus constant
E. Contracţia ritmică a miocardului este determinată de activitatea electrică a nodulului sino-atrial.
F. Automatismul este capacitatea inimii de a se autoexcita.
G. In faza de depolarizare lentă diastolică mecanismul principal este activarea lentă a unor canale de sodiu.
H. In cadrul potenţialului de acţiune propriu-zis depolarizarea (d) este mai lentă decât în fibrele ventriculare
contractile, cu sau fără depăşirea valorii zero (overshoot), dar fără
repolarizare rapidă parţială

I. Celulele sino-atriale P (pacemaker = generator de ritm) se depolarizează spontan cel mai rapid, astfel că
generează potenţiale de acţiune cu cea mai mare frecvenţă
J. Potenţialul de acţiune în celulele P durează ~300 ms, prezintă o fază de depolarizare şi una de repolarizare
94. Despre automatismul cardiac se poate afirma:

A. In faza de depolarizare lentă diastolică mecanismul principal este activarea lentă a unor canale de sodiu.
B. Potenţialul de acţiune în celulele P durează ~300 ms, prezintă o fază de depolarizare şi una de
repolarizare.
C. Bradicardia poate fi determinată de un potenţial maxim diastolic mai negativ, o pantă mai mică a
depolarizării diastolice, un prag crescut pentru declanşarea potenţialului de
acţiune
D. In faza de depolarizare lentă diastolică mecanismul principal este inactivarea lentă a unor canale de
potasiu
E. In cadrul potenţialului de acţiune propriu-zis depolarizarea (d) este mai lentă decât în fibrele ventriculare
repolarizare rapidă parţială (spike = vârf) şi fără platou distinct

F. Celulele sistemului excito-conductor nu pot menţine un potenţial membranar de repaus constant
G. Contracţia ritmică a miocardului este determinată de activitatea electrică a nodulului atrio-ventricular.
H. Potenţialul de acţiune în celulele P durează ~200 ms, prezintă o fază de depolarizare şi una de repolarizare
I. În depolarizarea din cadrul potenţialului de acţiune declanşat de aceste celule pacemaker canalele de sodiu
au un rol deosebit de important.
J. Celulele sistemului excito-conductor pot menţine un potenţial membranar de repaus constant.
95. Potenţialul de acţiune de la nivelul fibrelor miocardului ventricular contractil are următoarele
caractere:
A. Potenţial de repaus aproximativ -80 mV
B. Prag de declanşare între -70 şi -60 mV
C. Durată de ~100ms
D. Amplitudine 100-115 mV
E. Durata scade cu creşterea frecvenţei de descărcare; ~150 ms la 200 bătăi pe minut.
F. Prag de declanşare între -55 şi -80 mV
G. Durată de ~300ms
H. Amplitudine 90-105 mV
I. Prag de declanşare între -70 şi -80 mV
J. Potenţial de repaus aproximativ -65 mV
96. Urmatoarele afirmații despre potenţialul de acţiune în miocardul ventricular contractil sunt
adevărate:
A. In faza 1 inactivarea acestor canale permite o repolarizare rapidă pe baza deschiderii tranzitorii a unor
canale de potasiu
B. In faza 2 deschiderea altor tipuri de canale de potasiu2 (IK1, IKr, IKo) determină repolarizare completă şi
relativ rapidă.
C. In faza 0 inactivarea acestor canale permite o repolarizare rapidă pe baza deschiderii tranzitorii a unor
canale de potasiu
D. In faza 1 deschiderea canalelor de sodiu voltaj-dependent rapide determină depolarizare rapidă sub forma
unui potenţial-vârf (spike potential) ce depăşeşte valoarea de zero
(overshoot).
E. In faza 0 deschiderea canalelor de sodiu voltaj-dependent rapide determină depolarizare rapidă sub forma
(overshoot).
F. In faza 3 deschiderea altor tipuri de canale de potasiu2 (IK1, IKr, IKo) determină repolarizare completă şi
relativ rapidă.
G. În faza 4 se reinstalează potenţialul de repaus şi se restabileşte şi asimetria ionică în regiunea sarcolemală
respectivă, prin acţiunea intensă a pompei Na/K.
H. In faza 4 repolarizarea se întrerupe şi apare un platou, datorită activităţii canalelor de tip L (prag de
deschidere între -30 şi -40 mV).
I. In faza 2 repolarizarea se întrerupe şi apare un platou, datorită activităţii canalelor de tip L (prag de
J. În faza 3 se reinstalează potenţialul de repaus şi se restabileşte şi asimetria ionică în regiunea sarcolemală
adevărate:
A. Perioada refractară absolută, împreună cu cea relativă, formează perioada refractară totală.
B. În fazele 1 şi 2, când canalele rapide de sodiu sunt inactivate, iar cele de calciu de tip L sunt deschise.
C. Spre sfârşitul fazei 3 repolarizarea este aproape completă, astfel că se produce trecerea canalelor rapide
din starea inactivat în starea închis, din care pot fi deschise de către
stimuli depolarizanţi.
D. La nivel de sinciţiu miocardic se defineşte perioada refractară funcţională, care este de 1 s pentru atrii şi
de 0,5 - 0,80 s pentru ventricule.
E. Forţa extrasistolei este de obicei mai mare, dar poate fi identică sau chiar mai mare decât cea din cursul
sistolei regulate.
F. Existenţa unei perioade refractare scurte, de ordinul zecimii de secundă, duce la imposibilitatea tetanizării
miocardului.
G. Repercusiunile extrasistolei sunt variabile și nu sunt influențate de momentul apariţiei în cadrul ciclului
cardiac normal.
H. Similar cu fibra musculară scheletică, depolarizarea se însoţeşte de incapacitatea de a răspunde la stimuli,
deoarece toate canalele de sodiu rapide sunt deschise
I. La nivel de sinciţiu miocardic se defineşte perioada refractară funcţională, care este de 0,5 s pentru atrii şi
de 1 - 1,30 s pentru ventricule.
J. De la declanşarea PA şi până la începutul fazei 3 se întinde perioada refractară absolută, caracterizată prin
inexcitabilitate
adevărate:
B. Existenţa unei perioade refractare scurte, de ordinul zecimii de secundă, duce la imposibilitatea tetanizării
miocardului.
C. Forţa extrasistolei este de obicei mai mică, dar poate fi identică sau chiar mai mare decât cea din cursul
sistolei regulate.
D. Existenţa unei perioade refractare lungi, de ordinul zecimii de secundă, duce la imposibilitatea tetanizării
miocardului.
E. Forţa extrasistolei este de obicei mai mare, dar poate fi identică sau chiar mai mică decât cea din cursul
sistolei regulate.
F. La nivel de sinciţiu miocardic se defineşte perioada refractară funcţională, care este de 0,5 s pentru atrii şi
de 1 - 1,30 s pentru ventricule
G. Perioada refractară totală este egală cu perioada refractară relativă.
H. Repercusiunile extrasistolei sunt variabile și nu sunt influențate de momentul apariţiei în cadrul ciclului
cardiac normal.
I. Repercusiunile extrasistolei sunt variabile în funcţie de momentul de apariţie în cadrul ciclului cardiac
normal.
J. Modificările de excitabilitate sunt importante pentru posibilitatea de apariţie a extrasistolelor; numai
înafara perioadei refractare absolute.
99. Următoarele afirmații despre propagarea potențialelor de acțiune în sincițiul miocardic sunt
adevărate:
A. Conducerea între nodul sino-atrial şi cel atrio-ventricular se realizează prin masa miocardului atrial, dar
sunt descrise şi căi preferenţiale.
B. Viteza de conducere depinde de caracteristicile potenţialului de acţiune şi de densitatea căilor
transmembranare cu rezistenţă electrică crescută.
C. Viteza de conducere depinde de caracteristicile potenţialului de acţiune şi de densitatea căilor
transmembranare cu rezistenţă electrică scăzută.
D. Potenţialul de acţiune se propagă în sinciţiul miocardic datorită joncţiunilor comunicante, deoarece
acestea permit trecerea ionilor de la o celulă la alta.
E. Excitaţia se propagă în ventricule dinspre endocard spre epicard, în ordinea generală sept, vârf, bază.
F. Conducerea între nodul sino-atrial şi cel atrio-ventricular se realizează doar prin căi preferenţiale.
G. Excitaţia se propagă în ventricule dinspre epicard spre endocard în ordinea generală sept, vârf, bază.
H. Viteza de propagare mai crescută în diversele porţiuni ale nodului atrioventricular se explică prin
rezistenţă scazută (mai puţine joncţiuni comunicante) şi potenţial generator
redus.
I. Viteza de propagare mai scăzută în diversele porţiuni ale nodului atrioventricular se explică prin rezistenţă
crescută (mai puţine joncţiuni comunicante) şi potenţial generator
redus.
J. Viteza de propagare mai crescută în diversele porţiuni ale nodului atrioventricular se explică prin rezistenţă
redus.
100. Următoarele afirmații despre electrocardiogramă sunt adevărate:

A. În sistemele biologice fluxul de curent are loc prin conductori care sunt constituiți din soluții electrolitice
cu conductibilitate diferită în funcție de tesut.
B. Derivaţii unipolare toracice sunt V1-V6.
C. Derivaţii unipolare ale membrelor sunt aVR, aVL, aVF
D. Derivaţii bipolare standard sunt aVR, aVL, aVF
E. Deoarece corpul NU este un bun conducător de electricitate, câmpurile electrice se propagă până la
suprafața pielii.
F. Depolarizarea si repolarizarea se propaga sub forma unor intervale prin muschiul cardiac.
G. Derivaţii unipolare ale membrelor sunt DI, DII, DIII
H. Potentialele electrice sunt produse în inima ca suma a potențialelor generate de cardiomiocite în timpul
depolarizarii și repolarizării.
I. Electrocardiograma (ECG) reprezintă înregistrarea grafică pe proiecțiile axelor de derivație a proiecției
vectorilor activității electrice a inimii.
J. Derivaţii bipolare standard sunt DI, DII, DIII
101. Celulele P se caracterizează prin:

A. Numărul redus de canale de Na+ rapide determină atenuarea semnificativă a pantei ascendente și absența
fazei de overshoot
B. Scade lent curentul rectificator “intarziat” IK.
C. Numărul redus de canale de Na+ rapide face ca depolarizarea să se producă mai ales prin activarea
canalelor lente de Ca++ ceea ce determină atenuarea semnificativă a pantei
ascendente și absența fazei de overshoot.

D. Permeabilitate crescută de Cl.
E. Numărul crescut de canale de Na+ rapide face ca depolarizarea să se producă mai ales prin activarea
canalelor lente de Ca++ ceea ce determină atenuarea semnificativă a
pantei ascendente și absența fazei de overshoot.

F. Permeabilitate scăzută de Na+
G. Crește lent curentul rectificator “intarziat” IK.
H. Permeabilitate crescută de K+.
I. Potenţialul de acţiune în celulele P durează ~200 ms.
J. Permeabilitate crescută de Na+
102. Extrasistola poate aparea în următoarele condiții:

A. Relaxare
B. Consum moderat de cafea
C. Anxietate
D. Consum moderat de glucide
E. Exces de alcool
F. Diferite droguri
G. Emoții
H. În timpul somnului
I. Oboseala excesiva
J. Consum moderat de alcool
103. Condiţiile tehnice obligatorii pentru înregistrarea electrocardiogramei sunt:

A. Împământare adecvată
B. Repaus fizic şi psihic
C. Temperatura optimă 15 Grade C.
D. Inerţie minimă a sistemului de înregistrare
E. În absența personalului autorizat
F. Temperatura optimă 40 Grade C.
G. Rezistenţă electrică minimă între tegument şi electrozi
H. Rezistenţă electrică maximă între tegument şi electrozi
I. In timpul efortului fizic
J. Contact ferm al electrozilor cu pielea
104. Următoarele afirmații despre traseul ECG sunt adevărate:
A. P "pulmonar", ascuțit apare în condiții fiziologice .
B. Unda T reprezintă repolarizarea ventriculară.
C. Unda P este prezentă inconstant şi corespunde repolarizării fibrelor Purkinje
D. Deflexiunile sunt numite tradiţional unde
E. O porţiune din traseul ECG care nu prezintă deflexiuni se numeşte segment
F. Porţiunea de traseu ECG ce cuprinde cel puţin o undă şi un segment se numeşte interval
G. Complexul QRS corespunde depolarizării atriale
H. Complexul QRS corespunde depolarizării ventriculare
I. Prelungirea segmentului ST indică o întârziere în conducerea atrio-ventriculară.
J. Unda P corespunde depolarizării atriale
105. Următoarele afirmații despre traseul EKG sunt adevărate:

A. Analiza ECG cuprinde următoarele elemente: ritm, frecvenţă, axă electrică, aspect (morfologie).
B. Deviaţii fiziologice ale axei electrice a inimii spre dreapta (cord verticalizat) pot să apară la persoanele
scunde şi la gravide.
C. Un singur complex QRS care nu este precedat de unda P unică obişnuită reprezintă o extrasistolă.
D. Dacă ritmul nu este sinusal, în contextul tahi- sau bradi-aritmiilor respective nu se analizează EKG-ul
E. Analiză competentă a traseului ECG NU necesită cunoştinţe de teorie vectorială, respectiv a operaţiei de
proiecţie şi reconstituire a vectorilor.
F. Deviaţii fiziologice ale axei electrice a inimii spre dreapta (cord verticalizat) pot să apară la persoanele
înalte şi suple.
G. Axa electrică a inimii este axa vectorului electric global în timpul depolarizării ventriculare.
H. Frecvenţa cardiacă normală în repaus este ~70/min;
I. Frecvenţa cardiacă normală în repaus este ~50/min;
J. Ritmul normal al cordului este ritmul sinusal, adică generat de descărcarea spontană şi ritmică de
potenţiale de acţiune în nodulul sino-atrial.

A. Pentru segmente este identificată orice deflexiune suplimentară (suprapusă), pozitivă sau negativă.
B. Frecvenţa cardiacă normală în repaus este ~50/min;
C. Unda T reprezintă repolarizarea ventriculară
D. Obezitatea presupune o modificare de poziţie a cordului care se manifestă prin axă electrică deviată spre
stânga.
E. Principalele situaţii patologice însoţite de modificări de axă electrică sunt hipertrofiile ventriculare şi
blocurile de ram.
F. Analiza morfologică a traseului ECG presupune identificarea corectă a componentelor sale determinarea
duratelor şi compararea lor cu valorile normale.
G. Deviaţii fiziologice ale axei electrice a inimii spre dreapta (cord verticalizat) pot să apară la persoanele
H. Prelungirea segmentului ST indică o întârziere în conducerea atrio-ventriculară.
I. Studiul detaliat al complexului QRS se poate face prin analiză vectorială.
J. Complexul QRS corespunde depolarizării atriale
107. Urmatoarele afirmații DESPRE TEORIA VECTORIALĂ sunt adevărate:

A. Axa electrică a inimii poate fi determinată prin reconstituirea acestui vector, pe baza proiecţiilor sale în
oricare două derivaţii din planul sagital
B. Vectorii pot fi instantanei (dipol instantaneu) și rezultanți.
C. Are la bază principiul de reprezentare grafică a dipolilor sub forma unor vectori.
D. Mărimea proiecției depinde de unghiul pe care-l face vectorul cu axa de referință
E. Deviaţii fiziologice ale axei electrice a inimii spre dreapta (cord verticalizat) pot să apară la persoanele
înalte şi suple.
F. Inţelegerea metodei pentru o analiză competentă a traseului ECG necesită cunoştinţe de teorie vectorială,
respectiv a operaţiei de proiecţie şi reconstituire a vectorilor
H. În mod fiziologic nu sunt prezente deviaţii fiziologice ale axei electrice a inimii.
I. Vectorul este caracterizat prin: punct de origine, sens, direcție, mărime
J. Axa electrică a inimii este axa vectorului electric global în timpul depolarizării atriale.
108. Următoarele afirmații despre utilitatea EKG în practica zilnică sunt adevărate:
A. Determinarea axei electrice a inimii;
B. Determinarea leziunilor peretelui cardiac;
C. Nu oferă informații despre prezența tulburărilor de conducere
D. Determinarea RS și a FC
E. Evaluarea functiei de conducere cardiaca;
F. Aduce informaţii asupra funcției de pomă a inimii.
G. Nu aduce informații despre evaluarea funcției de conducere cardiacă
H. Nu este recomandată în cazul pacienților cu stimulator cardiac
I. Este o metodă invazivă, costisitoare, greu de efectuat
J. Determinarea aritmiilor cardiace;
109. Următoarele afirmații despre derivațiile bipolare și unipolare ale membrelor sunt adevărate:
A. aVL-electrodul explorator este plasat pe brațul drept.
B. DI -brațul drept (R +) și bratul stâng (L +).
C. DI -brațul drept (R -) și brațul stâng (L +).
D. DII- brațul drept (R -) si piciorul stâng (F +).
E. aVL-electrodul explorator este plasat pe brațul stâng.
F. aVR-electrodul explorator este plasat pe bratul stâng
G. DIII- brațul stâng (L -) și piciorul stâng (F+).
H. DI -brațul drept (R -) și bratul drept (L +).
I. aVR-electrodul explorator este plasat pe brațul drept.
J. DIII- brațul stâng (L -) și piciorul stâng (F+).
110. Traseul ECG este influențat de:

A. Frecvența cardiacă
B. Vârsta și sexul pacientului
C. Amplitudinea și durata undelor
D. Viteza de derulare a hartiei
E. Distanța de la electrod la dipol
F. Axa electrică
G. Statusul nutrițional al pacientului
H. Prezența aritmiilor cardiace
I. Polaritatea dipolului
J. Intensitatea câmpului electric
111. Următoarele afirmații despre cuplarea excitaţie-contracţie şi interacţiunea actină-miozină în

cardiomiocite sunt adevărate:
A. Contracţia se produce prin alunecarea reciprocă a filamentelor de actină şi miozină (ca în muşchiul
scheletic), ca rezultat al ataşării şi detaşării ciclice a punţilor longitudinale
B. Scurtarea fibrelor miocardice este rezultatul scurtării sarcomerelor (~100 μm), cu menţinerea constantă a
lungimii benzilor A.
C. Potenţialul de acţiune induce scăderea calciului citosolic de la valorile sub-micromolare din repaus la ~10-
10 M
D. Potenţialul de acţiune induce creşterea calciului citosolic de la valorile sub-micromolare din repaus la
~10-5 M
E. Relaţia dintre calciul citosolic şi forţa de contracţie arată scăderea forţei de la zero la maxim pentru
creşterea calciului de la 10-7 M la 10-5 M,
F. Potenţialul de acţiune este condus de-a lungul membranei sinciţiului miocardic până la fiecare
cardiomiocit contractil, inclusiv la nivelul membranei tubilor în T.
G. Sursele de calciu activator pentru contracţia miocardului sunt mediul extracelular (70%) şi rezervele
intracelulare (30%)
H. Scurtarea fibrelor miocardice este rezultatul scurtării sarcomerelor (~1 μm), cu menţinerea constantă a
I. Contracţia se produce prin alunecarea reciprocă a filamentelor de actină şi miozină (ca în muşchiul
scheletic), ca rezultat al ataşării şi detaşării ciclice a punţilor transversale
J. Sursele de calciu activator pentru contracţia miocardului sunt mediul extracelular (30%) şi rezervele
intracelulare (70%)
112. Următoarele afirmații despre pompa ventriculară sunt adevărate:

A. Pe parcursul ejecţiei presiunea ventriculară se menţine la valori scăzute (120-140 mm Hg în ventriculul
stâng şi 15-20 mm Hg în cel drept).
B. Aproximativ 70% din volumul respectiv de sânge este expulzat din ventricul în prima treime a fazei de
ejecţie (perioada de ejecţie rapidă, 250 ms), iar restul de 30 % în timpul
dublu rămas (perioada de ejecţie lentă).

C. Ciclul cardiac (0,8 s la 75 bătăi/min) constă din sistolă (contracţie, 0,5 s) şi diastole.
D. Debutul relaxării duce la o creștere rapidă a presiunii ventriculare (protodiastolă), sub nivelul celei
arteriale, deci la închiderea valvelor semilunare.
E. Pe parcursul ejecţiei presiunea ventriculară se menţine la valori crescute (120-140 mm Hg în ventriculul
F. Fracţia de ejecţie este ~1/3 şi reprezintă raportul dintre volumul sistolic (expulzat) şi cel telesistolic
(remanent).
G. Diastola continuă cu faza izovolumică, până când presiunea intraventriculară devine crescută încât este
depăşită de cea atrială şi se deschid valvele atrioventriculare.
H. Aproximativ 30% din volumul respectiv de sânge este expulzat din ventricul în prima treime a fazei de

I. Fracţia de ejecţie este ~2/3 şi reprezintă raportul dintre volumul sistolic (expulzat) şi cel telesistolic
(remanent).
J. Presiunea ventriculară o depăşeşte imediat pe cea atrială şi se închide valva AV, trecându-se în faza de
sistolă izovolumică (30-50 ms), în care valvele atrioventriculare şi
semilunare sunt închise.

A. Sistola reprezintă 40% din revoluţia cardiacă în condiţiile unei frecvenţe cardiace de 70/min
B. Ventriculele pot răspunde prin contracţii sinergice la stimuli cu frecvenţe de până la 400 /min dar nodul
atrioventricular poate conduce numai stimuli cu frecvenţă sub 230 /min.
C. Sistola reprezintă 60% din revoluţia cardiacă în condiţiile unei frecvenţe cardiace de 80/min
D. La frecvenţă crescută (200/min) sistola reprezintă 85% din revoluţia cardiacă.
E. La frecvenţă crescută (200/min) sistola reprezintă 65% din revoluţia cardiacă.
F. Durata componentelor ciclului cardiac nu se modifică în funcție de frecvenţa cardiacă
G. Frecvenţa crescută determină scurtarea tuturor fazelor revoluţiei cardiace, dar se scurtează mai mult
diastola, pe seama diastazisului.
H. Ventriculele pot răspunde prin contracţii sinergice la stimuli cu frecvenţe de până la 300 /min dar nodul
I. Durata componentelor ciclului cardiac se modifică diferit cu frecvenţa cardiacă
J. In telediastola ventriculară are loc sistola atrială (0,1s), care adaugă 55% din ceea ce va deveni astfel
volumul ventricular telediastolic
114. Următoarele afirmații despre zgomotele cardiace sunt adevărate:

A. Ascultatoriu se disting două zgomote de origine cardiacă.
B. Zgomotul II este produs de contracţia ventriculară, închiderea valvelor atrioventriculare, impactul sângelui
asupra peretelui ventricular, turbulenţă
C. Zgomotul III este produs de închiderea valvelor semilunare şi turbulenţă.
D. Zomotul I se aude mai bine în spaţiul III intercostal stâng pe linia medioclaviculară pentru valva mitrală şi
respectiv la baza apendicelui xifoid pentru tricuspidă
E. Zgomotul I are timbru înfundat, faţă de zgomotul II, care este clar, lovit.
F. Zgomotul II se aude mai bine parasternal în spaţiul V intercostal, la stânga pentru artera pulmonară şi la
dreapta pentru aortă.
G. Zgomotul I, sitolic- este mai puternic, mai grav şi prelung
H. Zgomotul II, diastolic- este mai slab, mai acuţit şi mai scurt
I. Ascultarea zgomotelor cardiace se poate face direct, plasând urechea pe toracele pacientului în ariile de
ascultaţie, sau indirect, folosind un stetoscop.
J. Intervalul dintre zgomotele I şi II se numeşte marea tăcere

A. Zgomotul II este produs de închiderea valvelor semilunare şi turbulenţă.
B. Zgomotul I este produs de contracţia ventriculară, închiderea valvelor atrioventriculare, impactul sângelui
asupra peretelui ventricular, turbulenţă.
C. Zgomotul III (protodiastolic) este produs de deschiderea valvelor atrioventriculare şi curgerea turbulentă a
sângelui în faza iniţială de umplere ventriculară rapidă.
D. Zgomotul II (protodiastolic) este produs de deschiderea valvelor atrioventriculare şi curgerea turbulentă a
sângelui în faza iniţială de umplere ventriculară rapidă
E. Zgomotul I este produs de contracţia ventriculară, închiderea valvelor atrioventriculare, impactul sângelui
F. Intervalul dintre zgomotele I şi II se numeşte marea tăcere
G. Zgomotul IV este dat de contracţia atrială şi de turbulenţa ce însoţeşte modificările bruşte de presiune
H. Intervalul dintre zgomotele I şi II se numeşte mica tăcere
I. Zgomotul III este dat de contracţia atrială şi de turbulenţa ce însoţeşte modificările bruşte de presiune
J. Zgomotul I se aude mai bine parasternal în spaţiul II intercostal, la stânga pentru artera pulmonară şi la
dreapta pentru aortă

A. Ruperea cordajelor tendinoase sau paralizia muşchilor papilari determină stenoză valvulară şi modificări
de hemodinamică.
B. Stenoza mitrală reduce umplerea ventriculară, insuficienţa mitrală şi stenoza aortică afectează direct
ejecţia.
C. Leziunile valvulare nu au efecte asupra perfuziei coronariene.
D. Însuficienţa aortică permite refluarea sângelui în ventricul în diastolă.
E. Fonocardiografic se disting încă patru zgomote
F. Ingustarea patologică a orificiilor valvulare duce la scăderea vitezei de curgere, cu acentuarea turbulenţei
şi apariţia unor zgomote patologice suplimentare numite sufluri
G. În anemie scăderea vâscozităţii favorizează turbulenţa şi apariţia suflurilor
H. În anemie creșterea vâscozităţii favorizează turbulenţa şi apariţia suflurilor
I. Ruperea cordajelor tendinoase sau paralizia muşchilor papilari determină insuficienţă valvulară şi
modificări de hemodinamică.
J. Îngustarea patologică a orificiilor valvulare duce la creşterea vitezei de curgere, cu acentuarea turbulenţei
şi apariţia unor zgomote patologice suplimentare numite sufluri.
A. Fracţia de ejecţie este ~2/3 şi reprezintă raportul dintre volumul sistolic (expulzat) şi cel telesistolic.
B. Ciclul cardiac constă din sistolă şi diastole cu modificări corelate de presiune şi volum pentru fiecare din
camera.
C. Aproximativ 50% din volumul respectiv de sânge este expulzat din ventricul în prima treime a fazei de
dublu rămas (perioada de ejecţie lentă)

D. In cadrul sinciţiului miocardic celulele "se inseră" una pe alta.
E. În faza de sistolă izovolumică (30-50 ms), valvele atrioventriculare şi semilunare sunt închise.
F. În faza de sistolă izovolumică (30-50 ms), valvele atrioventriculare şi semilunare sunt deschise.
G. Fracţia de ejecţie este ~1/3 şi reprezintă raportul dintre volumul sistolic (expulzat) şi cel telesistolic.
H. Volumul de sânge expulzat de un ventricul în cursul unei sistole nu poate fi numit volum sistolic sau debit
sistolic (volum-bătaie sau debit-bătaie).
I. Aproximativ 70% din volumul respectiv de sânge este expulzat din ventricul în prima treime a fazei de

J. Pe parcursul ejecţiei presiunea ventriculară se menţine la valori scăzute (100-110 mm Hg în ventriculul
stâng şi 15-20 mm Hg în cel drept)

A. Debutul relaxării duce la o scădere rapidă a presiunii ventriculare (protodiastolă), sub nivelul celei
arteriale, deci la închiderea valvelor semilunare
B. In telediastola ventriculară are loc sistola atrială, care adaugă 50% din ceea ce va deveni astfel volumul
ventricular telediastolic.
C. În faza izovolumică din timpul diastolei, presiunea intraventriculară devine atât de joasă încât este
D. Aproximativ 30% din volumul respectiv de sânge este expulzat din ventricul în prima treime a fazei de

E. Axa electrică a inimii este axa vectorului electric global în timpul depolarizării ventriculare.
F. Aproximativ 70% din volumul respectiv de sânge este expulzat din ventricul în prima treime a fazei de

G. Fracţia de ejecţie este ~1/3 şi reprezintă raportul dintre volumul sistolic (expulzat) şi cel telesistolic
(remanent).
H. In mezodiastolă umplerea este rapidă
I. Volumul de sânge expulzat de un ventricul în cursul unei sistole poate fi numit volum sistolic sau debit
sistolic (volum-bătaie sau debit-bătaie)
J. În faza izovolumică din timpul diastolei, presiunea intraventriculară devine crescută încât este depăşită de
cea atrială şi se deschid valvele atrioventriculare.

A. Valvele atrioventriculare nu se răsfrâng spre atrii (nici la presiune ventriculară maximă), deoarece sunt
ancorate de muşchii papilari, prin cordaje tendinoase
B. In telediastola ventriculară are loc sistola atrială, care adaugă 25% din ceea ce va deveni astfel volumul
ventricular telediastolic
C. In mezodiastolă umplerea este lentă
D. Derularea sistolei şi diastolei atriale NU poate fi observată pe graficul presiunii atriale sau al presiunii
venoase
E. Refluarea sângelui în vene în timpul sistolei atriale este prevenită de inerţie şi de îngustarea ostiilor
venoase din peretele atrial prin simpla compresiune a acestora în cursul
contracţiei atriale
F. Valvele atrioventriculare se răsfrâng spre atrii (nici la presiune ventriculară maximă), deoarece sunt
G. Toate cele patru valve ale cordului sunt constituite din valvule (cuspi) inserate pe inele fibroase ce sunt
parte componentă a scheletului fibros al cordului
H. In mezodiastolă umplerea este rapidă
I. In telediastola ventriculară are loc sistola atrială, care adaugă 50% din ceea ce va deveni astfel volumul
J. Toate cele patru valve ale cordului sunt constituite din valvule (cuspi) inserate pe inele fibroase ce nu sunt

A. Durata componentelor ciclului cardiac NU se modifică diferit cu frecvenţa cardiacă.
B. Asincronismul contracţiei ventriculare (stânga-dreapta) este decelabil la copil şi adolescent (dedublarea
zgomotului II).
C. Atriul drept se contractă primul, iar ventriculul drept se contractă mai târziu decât cel stâng, dar ejecţia
începe mai devreme datorită post-sarcinii mai mici şi durează mai mult în
inspir.
D. Nodul atrioventricular poate conduce numai stimuli cu frecvenţă sub 100 /min.
E. Valvele atrioventriculare NU se răsfrâng spre atrii (nici la presiune ventriculară maximă), deoarece sunt
ancorate de muşchii papilari, prin cordaje tendinoase.
F. Valvele atrioventriculare se răsfrâng spre atrii (nici la presiune ventriculară maximă), deoarece sunt
G. Derularea sistolei şi diastolei atriale poate fi observată pe graficul presiunii atriale sau al presiunii venoase
H. Ventriculele pot răspunde prin contracţii sinergice la stimuli cu frecvenţe de până la 200 /min
I. Muşchii papilari se contractă simultan cu miocardul ventricular parietal şi astfel tensionează suplimentar
J. Muşchii papilari NU se contractă simultan cu miocardul ventricular parietal şi astfel tensionează
suplimentar cordajele tendinoase.

A. Atriul drept se contractă primul, iar ventriculul drept se contractă mai târziu decât cel stâng, dar ejecţia
inspir.
B. Valva tricuspidă se deschide mai târziu decât mitrala, valva pulmonară se închide mai devreme decât a
aortei.
C. Sistola reprezintă 40% din revoluţia cardiacă în condiţii de frecvenţă de 70/min.
D. Se constată că la frecvenţe mici scurtarea perioadei de umplere poate compromite umplerea ventriculară
(şi perfuzia coronară) şi astfel este limitată creşterea suplimentară a
debitului cardiac datorată creşterii frecvenţei.

E. Asincronismul contracţiei ventriculare (stânga-dreapta) este decelabil la copil şi adolescent (dedublarea
zgomotului II).
F. Nodul atrioventricular poate conduce numai stimuli cu frecvenţă sub 230 /min.
G. Nodul atrioventricular poate conduce numai stimuli cu frecvenţă sub 130 /min.
I. Ventriculele pot răspunde prin contracţii sinergice la stimuli cu frecvenţe de până la 400 /min
J. Frecvenţa scăzută determină scurtarea tuturor fazelor revoluţiei cardiace, dar se scurtează mai mult

A. Fibrele cu răspuns lent au caractere diferite în ceea ce priveşte potenţialul de repaus (Pr) şi potenţialul de
acţiune (PA)
B. Fibre cu răspuns rapid sunt fibre contractile (atriale şi ventriculare) și reţeaua Purkinje.
C. Fibrele cu răspuns rapid au caractere diferite în ceea ce priveşte potenţialul de repaus (Pr) şi potenţialul de
acţiune (PA)
D. Sistemul excito-conductor cardiac cuprinde DOAR nodulul sino-atrial și nodul atrioventricular.
E. Sistemul excito-conductor cardiac cuprinde nodulul sino-atrial, nodul atrioventricular, fasciculul His cu
ramurile sale şi reţeaua Purkinje.
F. Fibre cu răspuns rapid sunt celule pacemaker (NSA şi NAV)
G. Sistemul excito-conductor cardiac cuprinde DOAR fasciculul His cu ramurile sale şi reţeaua Purkinje.
H. Miocardul are capacitatea de a-si genera potentiale de acțiune când este stimulat adecvat.
I. Fibre cu răspuns lent sunt fibre contractile (atriale şi ventriculare) și reţeaua Purkinje
J. Fibre cu răspuns lent sunt celule pacemaker (NSA şi NAV)

A. Acestea sunt conduse prin restul sistemului excitoconductor şi prin miocardul contractil, trecând de la o
celulă la alta datorită prezenţei joncţiunilor comunicante.
B. Fibre cu răspuns lent sunt fibre contractile (atriale şi ventriculare) și reţeaua Purkinje
C. Fibre cu răspuns lent sunt celule pacemaker (NSA şi NAV) .
D. Miocardul are capacitatea de a-si genera potențiale de acțiune când este stimulat adecvat.
E. Existenţa canalelor ionice voltaj-dependente în sarcolema cardiomiocitelor NU permite producerea de
potenţiale de acţiune, cu caracteristici variate în diferitele tipuri de celule
miocardice.
F. Potenţialul de acţiune este o depolarizare tranzitorie ce se propagă non-decremenţial.
G. Fibrele cu răspuns lent NU au caractere diferite în ceea ce priveşte potenţialul de repaus (Pr) şi potenţialul
de acţiune (PA)
H. Sistemul excito-conductor cardiac cuprinde nodulul sino-atrial, nodul atrioventricular, fasciculul His cu
I. Fibre cu răspuns rapid sunt celule pacemaker (NSA şi NAV) .
J. Contracţia ritmică a miocardului este rezultatul generării ritmice de potenţiale de acţiune în celulele
specializate din nodulul sinoatrial.
124. Următoarele afirmații despre perioada răspunsului local gradat sunt adevărate:
A. Membrana iese din starea refractară relativă și se pot declanşa potenţiale de aspect similar cu cel obişnuit,
apărut prin propagarea potenţialului de la nivelul nodului sino-atrial.
B. Urmează perioadei refractare relative.
C. Perioada supranormală: începe imediat după ce depolarizarea a depașit valoarea pragului de repaus.
D. Spre sfârşitul fazei 3 repolarizarea este aproape completă.
E. Împreună cu perioada refractară absolută formează perioada refractară efectivă.
F. Excitantii aplicați în aceasta perioada pot determina răspunsuri locale gradate, dar nu declanșeaza
potențiale de acțiune propagate, indiferent de intensitatea lor.
G. Perioada refractară absolută + relativă = perioada refractară totală.
H. Existenţa unei perioade refractare lungi, de ordinul zecimii de secundă, duce la posibilitatea tetanizării
miocardului.
I. Perioada supranormală: în această perioadă, fibra răspunde la stimuli cu intensitate mare prin potențiale de
acțiune cu ascensiune și amplitudine submaximale.
J. Datorită inexcitabilității periodice a mușchiului cardiac acesta răspunde la numeroși stimuli de origine
extranodală.
125. Următoarele afirmații despre deviația EKG sunt adevărate:
A. Componentele derivației reprezintă 4 puncte de plasare a electrozilor (plasate pe corpul uman;
înregistrează diferența de potențial).
B. Sensul derivației nu face parte din componentele derivației.
C. Componentele derivației nu înregistrează diferența de potențial.
D. Axul derivației reprezintă linia imaginară care unește cei patru electrozi.
E. Axul derivației (linia imaginară care unește cei doi electrozi) face parte din componentele derivației.
F. Sensul derivației face parte din componentele derivației.
G. Distanța de la electrod la dipol reprezintă o componentă a derivației.
H. Axul derivației reprezintă linia imaginară care unește cei doi electrozi.
I. Derivația ECG reprezintă raportul spațial între doua puncte în care se plasează electrozii, în câmpul electric
al inimii.
J. Componentele derivației reprezintă 2 puncte de plasare a electrozilor (plasate pe corpul uman; înregistrează
diferența de potențial).

A. Prin pozitiile electrozilor fiecare derivatie EkG “vede” semnalul ECG din unghiuri diferite
B. Cu cât intensitatea curentului este mai mică și deflexiunea EKG va fi mai mare.
C. Derivațiile membrelor culeg activitatea electrică în planul frontal.
D. Cu cât intensitatea curentului este mai mare și deflexiunea EkG va fi mai mare.
E. Derivațiile precordiale culeg activitatea electrica în planul transversal/orizontal.
F. Derivațiile precordiale explorează inima in plan frontal.
G. Derivațiile membrelor culeg activitatea electrică în planul orizontal.
H. Derivațiile unipolare ale membrelor exploreaza inima în plan frontal.
I. Derivațiile membrelor culeg activitatea electrică în planul transversal.
J. Cu cât intensitatea curentului este mai mică și deflexiunea EkG va fi mai mică.
127. Urmatoarele afirmații sunt adevărate despre interpretarea ECG:

A. Se pot identifica tulbulari de ritm și de conducere
B. Se calculează axa electrică a inimii
C. Daca sunt identificate extrasistole, nu se poate analiza traseul electrocardiografic.
D. Se poate determina FC
E. NU se pot identifica tulburări de conducere pe traseul examinat.
F. Se poate determina ritmul cardiac
G. Se poate calcula fracția de ejecție.
H. Se poate realiza analiza morfologică și cronologică a traseului ECG
I. Aduce informaţii asupra funcției de pompa a inimii.
J. NU se pot identifica leziuni ale peretelui cardiac pe traseul examinat.
128. Următoarele afirmații despre vectogramă sunt adevarate:

A. Reprezintă un diagnostic de certitudine a infarctului miocardic.
B. Este o metoda simplă, costisitoare
C. Linia care unește vârful acestor vectori delimitează o buclă care se numește bucla vectocardiografică QRS
D. Construcția buclei vectocardiografice poate fi realizată și în plan orizontal, prin reperarea unui număr de
puncte sincrone în derivațiile V1 și V6.
E. Reprezintă desfășurarea unui număr finit de dipoli – vectori momentani generați în cursul depolarizării
ventriculare.
F. Variațiile câmpului electric cardiac transmise la aparat imprimă deplasări corespunzătoare ale fasciculului
de electroni, încat punctul luminos înscrie pe ecranul fluorescent o
succesiune de puncte care reprezintă proiecțiile vectorilor momentani succesivi.

G. Reprezintă desfășurarea unui număr infinit de dipoli – vectori momentani generați în cursul depolarizării
ventriculare.
H. Se înregistreaza indirect cu ajutorul unui osciloscop cu raze catodice.
I. Este o metoda invazivă
J. Se înregistreaza direct cu ajutorul unui osciloscop cu raze catodice.
129. Despre ECG se poate afirma:

A. Pentru derivaţiile cu axa în plan frontal există un cod al culorilor (pentru suportul electrodului): dreapta =
galben, stânga = roșu, picior = verde, împământare = negru.
B. Aspectul înregistrării este diferit în diferite derivaţii, tocmai datorită faptului că valoarea diferenţei de
potenţial înregistrate în fiecare moment reflectă poziţionarea aceluiaşi
vector electric global faţă de diferite axe de proiecţie.

C. Principiul metodei ECG constă în evaluarea caracterelor spaţio-temporale ale vectorului global cardiac
(câmp electric), folosind diverse derivaţii de culegere.
D. Inregistrările ECG uzuale prezintă înregistrarea simultană a trei derivaţii cu axele în plan vertical şi alte
trei cu axele în plan orizontal.
E. Inregistrările ECG uzuale prezintă înregistrarea simultană a şase derivaţii cu axele în plan vertical şi alte
şase cu axele în plan orizontal.
F. Derivaţiile uzuale sunt următoarele: derivaţii unipolare standard (DI, DII, DIII), derivaţii bipolare
amplificate ale membrelor (aVR, aVL, aVF) şi derivaţii unipolare toracice (V1-V6).
G. Pentru derivaţiile cu axa în plan frontal există un cod al culorilor (pentru suportul electrodului): dreapta =
roşu, stânga = galben, picior = verde, împământare = negru.
H. Aspectul înregistrării NU este diferit în diferite derivaţii, tocmai datorită faptului că valoarea diferenţei de

I. Pentru derivaţiile cu axa în plan frontal există un cod al culorilor (pentru suportul electrodului): dreapta =
galben, stânga = roșu, picior = negru, împământare = verde..
J. Derivaţiile uzuale sunt următoarele: derivaţii bipolare standard (DI, DII, DIII), derivaţii unipolare
130. Condiţiile tehnice obligatorii pentru înregistrarea electrocardiogramei sunt următoarele:

A. Repaus fizic şi psihic.
B. Impământare adecvată.
C. ECG-ul se poate realiza și în absența unui contact ferm al electrozilor cu pielea.
D. Inerţie minimă a sistemului de înregistrare.
E. Rezistenţă electrică maximă între tegument şi electrozi.
F. Contact ferm al electrozilor cu pielea.
G. Impământare nu reprezintă un criteriu obligatoriu pentru efectuarea ECG-ului.
H. În condiții de agitație psiho-motorie.
I. Inerţie maximă a sistemului de înregistrare
J. Rezistenţă electrică minimă între tegument şi electrozi.
131. Despre EKG se poate afirma:

A. Frecvenţa cardiacă normală în repaus este ~90/min
B. Porţiunea de traseu ECG ce cuprinde cel puţin o undă şi un segment se numeşte interval.
C. Complexul QRS corespunde depolarizării atriale.
D. Deflexiunile sunt numite tradiţional unde (în ordine P, Q, R, S, T, U)
E. Unda P reprezintă depolarizarea ventriculară.
F. Unda P corespunde depolarizării atriale.
G. Unda P unică şi de aspect normal poate fi ascuțită- P "pulmonar" sau plat-prelungit – P "mitral"
H. O porţiune din traseul ECG care nu prezintă deflexiuni (linie izoelectrică) se numeşte segment.
I. Unda T reprezintă depolarizarea ventriculară.
J. Unda U este prezentă constant şi corespunde repolarizării fibrelor Purkinje.
A. Frecvenţa cardiacă normală în repaus este ~70/min
B. Frecvența cardiacă peste 100/min înseamnă tahicardie.
C. Dacă ritmul nu este sinusal, vorbim de tahi- sau bradi-aritmiile respective.
D. Frecvenţa cardiacă se determină ca raport între numărul de evenimente identice (de exemplu unde R) şi
timpul în care acestea se produc.
E. Inţelegerea metodei pentru o analiză competentă a traseului ECG nu necesită cunoştinţe de teorie
vectorială.
F. Obezitatea nu presupune o modificare de poziţie a cordului sau o semnificație asupra axei electrice.
G. Frecvența cardiac pentru intervalul 80-100/min se poate folosi expresia “frecvenţă (moderat) crescută”)
H. Prelungirea segmentului PQ nu reprezintă o semnificație pe ECG.
I. Frecvența cardiacă peste 50/min înseamnă tahicardie
J. Viteza de derulare a hârtiei (respectiv viteza spotului pe ecranul osciloscopului), de obicei este 55 sau 60
mm/s

A. Inima ca organ este specializată exclusiv pentru punerea în mişcare a sângelui (funcţie de pompă).
B. Sursele de calciu activator pentru contracţia miocardului sunt mediul extracelular (75%) şi rezervele
intracelulare (25%)
C. Scurtarea fibrelor miocardice (deci a muşchiului striat cardiac) este rezultatul scurtării sarcomerelor (~10
μm), cu menţinerea constantă a lungimii benzilor A.
D. In fiecare celulă contracţia debutează imediat după apariţia potenţialului de acţiune şi durează până la cca.
50 ms după repolarizarea completă.
E. Din punct de vedere strict fiziologic generarea potenţialului de acţiune la nivel sinoatrial reprezintă
debutul fiecărui ciclu cardiac (revoluţie cardiacă).
F. Ciclul cardiac poate fi descris sub aspect global, sau separat pentru cele două sinciţii conexe, atrial şi
ventricular.
G. Atriile funcţionează ca şi camere de admisie pentru fiecare pompă ventriculară şi contribuie activ la
umplerea ventriculară prin sistola atrială.
H. Potenţialul de acţiune induce creşterea calciului citosolic de la valorile sub-micromolare din repaus la
~10-7 M
I. Sursele de calciu activator pentru contracţia miocardului sunt mediul extracelular (70%) şi rezervele
intracelulare (30%)
J. Contracţia se produce prin alunecarea reciprocă a filamentelor de actină şi miozină (invers ca în muşchiul
scheletic), ca rezultat al ataşării şi detaşării ciclice a punţilor transversale,
prin legarea ireversibilă a capetelor miozinei de situsuri active successive pe filamentul de actină.
134. Referitor la contractilitate se poate afirma:

A. La nivelul diadei are loc un fenomen esenţial de activare a CICR, cu participarea subunităţii α1 a canalului
de tip L din membrana tubului în T şi a canalelor de calciu din
membrana cisternei terminale.

B. Inhibarea pompei de sodiu de către agnţi cardiotonici din clasa digitalice duce la creşterea nivelelelor de
calciu activator, cu efect inotrop pozitiv.
C. Relaţia dintre calciul citosolic şi forţa de contracţie arată creşterea forţei de la zero la maxim pentru
creşterea calciului de la 10-7 M la 10-5 M.
D. Repolarizarea sarcolemei crește influxul de calciu şi astfel CICR se crește treptat, pe măsură ce calciul
suplimentar este expulzat din citosol, prin activitatea pompelor de calciu.
E. Relaxarea are loc datorită revenirii calciului citosolic la valorile de repaus.
F. Relaţia dintre calciul citosolic şi forţa de contracţie arată scăderea forţei de la zero la maxim pentru
G. Inhibarea pompei de sodiu de către agnţi cardiotonici din clasa digitalice duce la creşterea nivelelelor de
calciu activator, cu efect inotrop negativ.
H. Repolarizarea sarcolemei întrerupe influxul de calciu şi astfel CICR se stinge treptat, pe măsură ce calciul
suplimentar este expulzat din citosol, prin inactivitatea pompelor de
calciu.
I. Inhibarea pompei de sodiu de către agnţi cardiotonici din clasa digitalice duce la scăderea nivelelelor de
J. Calciul citosolic crescut îndepărtează efectul inhibitor exercitat de complexul troponină-tropomiozină
asupra interacţiunii actină-miozină.

A. Ciclul cardiac (0,8 s la 75 bătăi/min) constă din sistolă (contracţie, 0,5 s) şi diastolă (relaxare, 0,3 s), cu
modificări corelate de presiune şi volum pentru fiecare din camere
B. In cadrul sinciţiului miocardic celulele "se inseră" una pe alta, astfel, contracţia lor duce la cresterea
tensiunii parietale, cu scăderea presiunii intracavitare (conform legii Laplace).
C. În faza de sistolă izovolumică (30-50 ms), valvele atrioventriculare şi semilunare sunt deschise.
D. In cadrul sinciţiului miocardic celulele "se inseră" una pe alta, astfel, contracţia lor duce la cresterea
tensiunii parietale, cu creşterea presiunii intracavitare (conform legii Laplace).
E. Presiunea ventriculară o depăşeşte imediat pe cea atrială şi se închide valva AV, trecându-se în faza de

(remanent)
G. Ciclul cardiac (0,3 s la 75 bătăi/min) constă din sistolă (contracţie, 0,1 s) şi diastolă (relaxare, 0,8 s), cu
H. Presiunea ventriculară o depăşeşte imediat pe cea atrială şi se deschide valva AV, trecându-se în faza de
semilunare sunt deschise.

I. Fracţia de ejecţie este ~1/3 şi reprezintă raportul dintre volumul sistolic (expulzat) şi cel telesistolic
(remanent)
J. În faza de sistolă izovolumică (30-50 ms), valvele atrioventriculare şi semilunare sunt închise.

A. Aproximativ 70% din volumul de sânge este expulzat din ventricul în prima treime a fazei de ejecţie
(perioada de ejecţie rapidă, 250 ms), iar restul de 30 % în timpul dublu rămas
(perioada de ejecţie lentă)

B. În faza izovolumică, presiunea intraventriculară devine atât de joasă încât este depăşită de cea atrială şi se
închid valvele atrioventriculare.
C. Aproximativ 50% din volumul de sânge este expulzat din ventricul în prima treime a fazei de ejecţie
(perioada de ejecţie lentă).

D. Pe parcursul ejecţiei presiunea ventriculară se menţine la valori scăzute (15-20 mm Hg în ventriculul stâng
şi 120-140 mm Hg în cel drept)
E. Pe parcursul ejecţiei presiunea ventriculară se menţine la valori scăzute (120-140 mm Hg în ventriculul
F. Debutul relaxării duce la o scădere rapidă a presiunii ventriculare (protodiastolă), sub nivelul celei
arteriale, deci la deschidere valvelor semilunare.
G. Volumul de sânge expulzat de un ventricul în cursul unei sistole poate fi numit volum sistolic sau debit
H. In cursul ejecţiei se efectuează un lucru mecanic, lucrul sistolic, egal cu produsul dintre volumul sistolic şi
presiunea medie de ejecţie.
I. Pe parcursul ejecţiei presiunea ventriculară se menţine la valori crescute (120-140 mm Hg în ventriculul
J. Debutul relaxării duce la o scădere rapidă a presiunii ventriculare (protodiastolă), sub nivelul celei

A. In mezodiastolă umplerea este rapidă (datorită egalării treptate a presiunii sângelui din atriu cu cea din
ventricul, până când curgerea este practic oprită; perioadă de diastazis).
B. Volumul de sânge expulzat de un ventricul în cursul unei sistole NU poate fi numit volum sistolic sau
debit sistolic (volum-bătaie sau debit-bătaie).
C. In telediastola ventriculară are loc sistola atrială (0,1s), care adaugă 25% din ceea ce va deveni astfel
volumul ventricular telediastolic.
D. Aproximativ 70% din volumul de sânge este expulzat din ventricul în prima treime a fazei de ejecţie

E. In mezodiastolă umplerea este lentă (datorită egalării treptate a presiunii sângelui din atriu cu cea din
F. Refluarea sângelui în vene în timpul sistolei atriale este prevenită de inerţie şi de îngustarea ostiilor
contracţiei atriale.
G. In telediastola ventriculară are loc sistola atrială (0,1s), care adaugă 25% din ceea ce va deveni astfel
H. Debutul relaxării duce la o scădere rapidă a presiunii ventriculare (protodiastolă), sub nivelul celei
arteriale, deci la deschiderea valvelor semilunare, după o perioadă de ejecţie
pur inerţială, în care presiunea din ventricul este cvasi-egală cu cea din arteră sau chiar ceva mai mare.
I. In cursul ejecţiei se efectuează un lucru mecanic, lucrul sistolic, egal cu produsul dintre volumul sistolic şi
J. În faza izovolumică, presiunea intraventriculară devine atât de joasă încât este depăşită de cea atrială şi se
138. Următoarele afirmații sunt adevărate :

A. Toate cele patru valve ale cordului sunt constituite din valvule (cuspi) inserate pe inele fibroase ce sunt
parte componentă a scheletului fibros al cordului.
B. Valvele atrioventriculare se răsfrâng spre atrii.
C. Ventriculele pot răspunde prin contracţii sinergice la stimuli cu frecvenţe de până la 200 /min
D. Asincronismul contracţiei ventriculare (stânga-dreapta) este decelabil la copil şi adolescent (dedublarea
zgomotului II).
E. Există unele întârzieri între evenimente similare pentru inima dreapta şi cea stângă, în acord cu secvenţa
depolarizării: atriul drept se contractă primul, iar ventriculul drept se
contractă mai târziu decât cel stâng, dar ejecţia începe mai devreme datorită post-sarcinii mai mici şi durează
mai mult în inspir.
F. Valvele atrioventriculare nu se răsfrâng spre atrii (nici la presiune ventriculară maximă), deoarece sunt
G. Muşchii papilari se contractă simultan cu miocardul ventricular parietal şi astfel tensionează suplimentar
H. Valva tricuspidă se deschide mai târziu decât mitrala, valva pulmonară se închide mai devreme decât a
aortei, contracţia izovolumetrică a ventriculului drept este mai lungă decât
a celui stâng, iar perioada de ejecţie este mai scurtă.
I. Asincronismul contracţiei ventriculare (stânga-dreapta) este decelabil la vârstnici(dedublarea zgomotului
II).
J. Durata componentelor ciclului cardiac NU se modifică diferit cu frecvenţa cardiacă.

A. Sistola reprezintă 50% din revoluţia cardiacă în condiţii de frecvenţă de 60/min.
B. La frecvenţe mici scurtarea perioadei de umplere poate compromite umplerea ventriculară (şi perfuzia
coronară) şi astfel este limitată creşterea suplimentară a debitului cardiac
datorată scăderii frecvenţei.

C. Frecvenţa crescută determină scurtarea tuturor fazelor revoluţiei cardiace, dar se scurtează mai mult
E. Sistola reprezintă 40% din revoluţia cardiacă în condiţii de frecvenţă de 70/min.
F. Durata componentelor ciclului cardiac se modifică diferit cu frecvenţa cardiacă.
G. Ventriculele pot răspunde prin contracţii sinergice la stimuli cu frecvenţe de până la 400 /min.
H. Nodul atrioventricular poate conduce numai stimuli cu frecvenţă sub 230 /min.
I. Frecvenţa cardiacă scăzută determină scurtarea tuturor fazelor revoluţiei cardiace.
J. La frecvenţă crescută (100/min) sistola reprezintă 50% din revoluţia cardiacă.
140. Despre ciclul cardiac se poate afirma:

A. Ventriculele pot răspunde prin contracţii sinergice la stimuli cu frecvenţe de până la 400 /min.
B. Frecvenţa cardiacă crescută determină scurtarea tuturor fazelor revoluţiei cardiace.
C. Duratele standard cu utilitate clinică includ: sistola electromecanică totală de la debutul complexului QRS
până la închiderea valvei aortice, timpul de ejecţie al ventriculului stâng
(LVET) de la debutul creşterii presiunii arteriale până la unda dicrotă şi perioada de preejecţie (PEP).
D. Sistola reprezintă 50% din revoluţia cardiacă în condiţii de frecvenţă de 60/min.
E. Durata componentelor ciclului cardiac NU se modifică diferit cu frecvenţa cardiacă.
F. Frecvenţa cardiacă scăzută determină scurtarea tuturor fazelor revoluţiei cardiace.
G. Faza de ejecţie este de 0,35 s la frecvenţă de 60/min şi de 0,1 s la frecvenţă de 200/min, iar umplerea
ventriculară durează 0,6 s la frecvenţă de 60/min şi 0,1 s la frecvenţă de
200/min.
I. Scurtarea excesivă a diastolei la frecvenţe foarte mici poate influența umplerea ventriculară adecvată.
J. Durata componentelor ciclului cardiac se modifică diferit cu frecvenţa cardiacă.
141. Despre zgomotele cardiace se poate afirma:

A. Zgomotul II- diastolic este mai puternic, mai grav (35-100 Hz) şi prelung (0,08-0,15 s).
B. Ariile de ascultaţie sunt porţiuni din suprafaţa toracică unde aceste sunete sunt cel mai bine percepute
(amplitudine maximă).
C. Zgomotul II- diastolic este comparativ mai slab, mai acuţit, (100-150 Hz) şi mai scurt (0,07-0,10 s).
D. Zomotul I se aude mai bine parasternal în spaţiul II intercostal, la stânga pentru artera pulmonară şi la
E. Ascultatoriu se disting patru zgomote de origine cardiacă.
F. Ascultatoriu se disting două zgomote de origine cardiacă.
G. Zgomotul I-sitolic este mai slab, mai acuţit, (100-150 Hz) şi mai scurt (0,07-0,10 s).
H. Intervalul dintre zgomotele I şi II se numeşte marea tăcere (0,25 s), iar până la următorul zgomot I se
întinde mica tăcere (0,5 s).
I. Ascultarea lor se poate face direct, plasând urechea pe toracele pacientului în ariile de ascultaţie.
J. Zgomotul I-sitolic este mai puternic, mai grav (35-100 Hz) şi prelung (0,08-0,15 s).
A. Zgomotul II se aude mai bine parasternal în spaţiul II intercostal, la stânga pentru artera pulmonară şi la
B. În anemie scăderea vâscozităţii NU favorizează turbulenţa şi apariţia suflurilor.
C. Fonocardiografic se disting încă două zgomote (III şi IV).
D. Leziunile valvulare NU au efecte negative asupra perfuziei coronariene.
E. Zgomotul I este produs de închiderea valvelor semilunare şi turbulenţă.
F. Zgomotul II este produs de contracţia ventriculară, închiderea valvelor atrioventriculare, impactul sângelui
G. Percepţia stetacustică a zgomotelor I şi/sau II (torace subţire sau insuficienţă cardiacă) crează aspectul
sonor de galop.
H. Intervalul dintre zgomotele I şi II se numeşte mica tăcere (0,25 s), iar până la următorul zgomot I se
întinde marea tăcere (0,5 s).
I. Zgomotele cardiace sunt unde mecanice produse de-a lungul ciclului cardiac, ce provin din multiple surse
de vibraţie.
J. Zomotul I se aude mai bine în spaţiul V5 intercostal stâng pe linia medioclaviculară pentru valva mitrală şi
respectiv la baza apendicelui xifoid pentru tricuspidă.

A. Ariile de ascultaţie sunt porţiuni din suprafaţa toracică unde aceste sunete sunt cu amplitudine minimă.
B. Marea tăcere are durată de 0,25 s.
C. Zgomotul protodiastolic este produs de închiderea valvelor atrioventriculare şi curgerea turbulentă a
D. Zgomotul II este produs de închiderea valvelor semilunare şi turbulenţă.
E. Acestea sunt, după structura cardiacă unde apare vibraţia, sanguine şi parietale (miocardice, valvulare,
vasculare), iar după mecanism sunt determinate de: contracţie (cele
miocardice), turbulenţă (cele sanguine), mişcare (cele valvulare), impact şi frecare.

F. Intervalul dintre zgomotele I şi II se numeşte mica tăcere (0,25 s), iar până la următorul zgomot I se
G. Mica tăcere are durată de 0,5 s.
H. Ascultaţia zgomotelor cardiace este deosebit de importantă pentru identificarea şi diagnosticul clinic al
posibilelor leziuni valvulare.
I. Zgomotele cardiace sunt unde mecanice produse de-a lungul ciclului cardiac, ce provin din multiple surse
de vibraţie.
J. Zgomotul I este dat de contracţia atrială şi de turbulenţa ce însoţeşte modificările bruşte de presiune

A. Zgomotul IV este produs de contracţia ventriculară, închiderea valvelor atrioventriculare.
B. Zgomotul III este produs de închiderea valvelor semilunare şi turbulenţă.
C. Insuficienţa aortică permite refluarea sângelui în ventricul în diastolă.
D. Suflurile sistolice apar în stenoza mitrală şi insuficienţa aortică.
E. Stenoza mitrală reduce umplerea ventriculară, insuficienţa mitrală şi stenoza aortică afectează direct
ejecţia.
F. Suflurile sistolice în insuficienţa mitrală şi stenoza aortică, cu focarele şi caracteristicile ascultatorii
corespunzătoare.
G. Stenoza mitrală reduce umplerea ventriculară, insuficienţa mitrală şi stenoza aortică afectează direct
ejecţia.
H. Leziunile valvulare au efecte negative asupra perfuziei coronariene.
I. În anemie creșterea vâscozităţii favorizează turbulenţa şi apariţia suflurilor.
J. Pentru inima stângă suflurile diastolice apar în insuficienţa mitrală şi stenoza aortică.
145. Despre legea inimii se poate afirma:

A. Legea fundamentală a inimii (Frank-Starling) stabileşte că ventriculul este capabil, în limite fiziologice, să
pompeze jumătate din tot sângele pe care îl primeşte.
B. Gradul de umplere ventriculară (volum telediastolic, presarcină) determină lungimea efectivă a fibrelor
musculare şi deci forţa activă ce poate fi dezvoltată, în conformitate cu
relaţia lungime-forţă.
C. Presiunea telediastolică este dată de volumul telediastolic şi de complianţa ventriculului relaxat.
D. La sfâşitul sistolei se află un volum minim (volumul telesistolic, de 100 ml, care poate să scadă la 10-20
ml în caz de contracţie foarte puternică).
E. La sfâşitul sistolei se află un volum minim (volumul telesistolic, de 50-60 ml, care poate să scadă la 10-20
F. La sfârşitul diastolei în ventricul se află un volum maxim de sânge (volum telediastolic, de 120-130 ml,
care poate să crească până la 200-250 ml).
G. Presiunea telediastolică poate scădea sub acţiunea unor factori ce determină creșterea complianţei
ventriculare, ca în distensia ventriculară excesivă, hipertrofie sau pericardită.
H. Presiunea telediastolică poate creşte sub acţiunea unor factori ce determină scăderea complianţei
I. La sfârşitul diastolei în ventricul se află un volum maxim de sânge (volum telediastolic, de 200 ml, care
poate să crească până la 300 ml).
J. Gradul de umplere ventriculară (volum telediastolic, presarcină) determină lungimea efectivă a fibrelor
musculare şi deci forţa pasivă ce poate fi dezvoltată, în conformitate cu
146. Următoarele afirmații despre legea inimii sunt adevărate:

A. Curba sistolică este expresia relaţiei maximale forţă-lungime, fiind obţinută prin măsurarea vârfului de
presiune sistolică obţinut la încărcările de volum şi fără ejecţie.
B. Legea fundamentală a inimii (Frank-Starling) stabileşte că ventriculul este capabil, în limite fiziologice, să
pompeze tot sângele pe care îl primeşte.
C. Curba diastolică este obţinută măsurând presiunea telediastolică la diverse încărcări de volum.
D. Ciclul funcţional ventricular se descrie între două verticale (sistolă şi diastolă izovolumică), legate printr-o
fază de umplere (diastolică) şi o fază de ejecţie, care uneşte punctul de
deschidere a sigmoidelor.
E. Presiunea telediastolică poate scădea sub acţiunea unor factori ce determină creșterea complianţei
F. La sfâşitul sistolei se află un volum minim (volumul telesistolic, de 100 ml, care poate să scadă la 10-20
G. Determinarea presiunii telediastolice la om poate fi utilă în cadrul explorării infarctului miocardic.
H. Curba diastolică este expresia relaţiei maximale forţă-lungime.
I. Reglare heterometrică (intrinsecă) reprezinta o dependenţă a forţei de contracţie a miocardului de gradul de
întindere, în opoziţie cu reglarea homometrică (extrinsecă) de către
numeroşi factori neuro-umorali.

J. Curba sistolică este obţinută măsurând presiunea telediastolică la diverse încărcări de volum.
147. Despre pompa ventriculară stângă se poate afirma:

A. Ventriculul stâng expulzează în aortă 100 ml de sânge cu fiecare sistolă
B. Pornind de la principiul lui Fick debitul cardiac poate fi evaluat ca raportul între consumul de oxigen al
organismului şi diferenţa arterio-venoasă a concentraţiei de oxigen.
C. Ventriculul stâng expulzează în aortă 70-90 ml de sânge cu fiecare sistolă.
D. Debitul cardiac este determinat de factorii care influenţează frecvenţa cardiacă (mai ales raportul dintre
influenţa simpatică şi parasimpatică) şi volumul diastolic.
E. Debitul cardiac NU este determinat de factorii care influenţează frecvenţa cardiacă şi volumul sistolic.
F. Debitul cardiac este determinat de factorii care influenţează frecvenţa cardiacă (mai ales raportul dintre
influenţa simpatică şi parasimpatică) şi volumul sistolic.
G. Indexul cardiac reprezintă raportul dintre debitul cardiac şi suprafaţa corporală.
H. Condiţiile fiziologice pot determina scăderi ale debitului cardiac: postprandial (50%), emoţii (50%), efort
(până la 10%), temperatură crescută a mediului, sarcină.
I. Condiţiile fiziologice pot determina mari creşteri ale debitului cardiac: postprandial (30%), emoţii (50-
100%), efort (până la 700%), temperatură crescută a mediului, sarcină.
J. În condiţii de stimulare simpatică maximul de debit se înregistrează la frecvenţe de 150- 200/min.

A. Mecanismul central implicat în controlul debitului cardiac în efort este scădereaactivităţii simpatice, iar la
subiecţii obişnuiţi efectul negativ cronotrop apare ca dominant.
B. În condiţii de stimulare simpatică maximul de debit se înregistrează la frecvenţe de 120- 170/min.
C. Lucrul mecanic extern al cordului poate fi cuantificat ca produs integrat presiune-volum, care reprezintă
de fapt aria ciclului cardiac pe diagrama presiune-volum
D. La persoane cu antrenament fizic efectul se suprapune pe valori bazale crescute pentru volumul sistolic şi
telediastolic şi scăzute pentru frecvenţa cardiacă, fapt ce asigură o
creştere mai eficientă a debitului cardiac la aceeaşi modificare relativă a frecvenţei.

E. Mecanismul central implicat în controlul debitului cardiac în efort este creşterea activităţii simpatice, iar la
subiecţii obişnuiţi efectul pozitiv cronotrop apare ca dominant.
F. În condiţii de stimulare simpatică maximul de debit se înregistrează la frecvenţe de 200/min.
G. In condiţii de pacemaker artificial debitul cardiac are valori maxime pentru frecvenţe între 60 şi 120 bătăi
pe minut.
H. La persoane cu antrenament fizic efectul se suprapune pe valori bazale scăzute pentru volumul sistolic şi
telediastolic şi crescute pentru frecvenţa cardiacă, fapt ce asigură o
scădere mai eficientă a debitului cardiac la aceeaşi modificare relativă a frecvenţei.

I. Lucrul mecanic intern al cordului poate fi cuantificat ca produs integrat presiune-volum, care reprezintă de
fapt aria ciclului cardiac pe diagrama presiune-volum.
J. In condiţii de pacemaker artificial debitul cardiac are valori maxime pentru frecvenţe între 100 şi 150 bătăi
pe minut.
149. Următoarele afirmații despre controlul nervos al activităţii miocardului sunt adevărate:
A. Inervaţia simpatică provine din ganglionii cervicali, prin nervii cardiac.
B. Nodul atrioventricular este inervat de vagul drept.
C. Întreruperea influenţei vagale duce la scăderea frecvenţei cardiace la 100 bătăi pe minut.
D. Nodulul sinoatrial este inervat de vagul drept, iar nodul atrioventricular de vagul stâng.
E. Efectele simpatice sunt mediate de noradrenalină.
F. Acetilcolina eliberată din terminaţiile nervoase vagale crește frecvenţa de descărcare la nivel sinoatrial
prin creşterea permeabilităţii pentru potasiu a sarcolemei, mediată de
activarea receptorilor muscarinici, care determină şi o creștere a permeabilităţii pentru calciu

G. Întreruperea influenţei vagale duce la creşterea frecvenţei cardiace la 150 bătăi pe minut.
H. Stimularea simpatică are efect negativ cronotrop şi inotrop, cu intensificarea metabolismului miocardic şi
a consumului de oxygen.
I. Nodulul sinoatrial este inervat de vagul stâng.
J. Stimularea simpatică are efect pozitiv cronotrop şi inotrop, cu intensificarea metabolismului miocardic şi a
consumului de oxygen.
A. Stimularea simpatică produce şi scăderea excitabilităţii şi vitezei de conducere în miocard
(batmotrop/dromotrop pozitiv).
B. Hormonii tiroidieni potenţează efectele cardiace ale catecolaminelor.
C. Creşterea contractilităţii miocardului (efect inotrop pozitiv) de către catecolamine este mediată de β1
adrenoceptori post-sinaptici, care cresc cAMP, cu creşterea influxului de
calciu în timpul potenţialului de acţiune.

D. Hormonii tiroidieni NU influențează efectele cardiace ale catecolaminelor.
E. Centrii nervoşi şi reflexele implicate în reglarea activităţii cardiace sunt parte integrată din mecanismele
nervoase de control a presiunii arteriale.
F. Stimularea muscarinică determină şi creșterea excitabilităţii fibrelor joncţionale din nodul AV, crescând şi
mai mult întârzierea la acest nivel.
G. Bradicardia se bazează pe inhibiţia vagală a nodului sinoatrial.
H. Efectele simpatice sunt mediate de noradrenalină.
I. Creşterea adrenergică a frecvenţei de descărcare a impulsurilor la nivelul nodului sinoatrial (efect
cronotrop pozitiv) este mediată de către β1 adrenoceptori şi implică o mai
rapidă scădere a permeabilităţii pentru K în cursul fazei de depolarizare diastolică spontană.

J. Acetilcolina eliberată din terminaţiile nervoase vagale crește frecvenţa de descărcare la nivel sinoatrial prin
creşterea permeabilităţii pentru potasiu a sarcolemei, mediată de
activarea receptorilor muscarinici, care determină şi o creștere a permeabilităţii pentru calciu.
A. Creşterea adrenergică a frecvenţei de descărcare a impulsurilor la nivelul nodului sinoatrial este mediată
de către β1 adrenoceptori şi implică o mai rapidă scădere a
permeabilităţii pentru K în cursul fazei de depolarizare diastolică spontană.

B. Tahicardia inspiratorie se produce prin inhibarea ariei cardioinhibitorii de către aferenţe de la nivel
cardiovascular şi prin iradierea impulsurilor de la nivelul centrilor respiratori, cu
inactivarea descărcărilor simpatice.

C. Creşterea contractilităţii miocardului (efect inotrop pozitiv) de către catecolamine este mediată de β1

D. Glicozidele digitalice cardiotonice scad contractilitatea miocardului prin inhibarea pompei de sodiu.
E. Stimularea muscarinică determină şi scăderea excitabilităţii fibrelor joncţionale din nodul AV.
F. Creşterea efluxului de potasiu duce la hiperpolarizare, cu amplificarea polarizării maxime diastolice şi
scăderea pantei depolarizării spontane diastolice, ambele conducând la o
întârziere în atingerea pragului de declanşare a potenţialului de acţiune.

G. Hormonii tiroidieni NU potenţează efectele cardiace ale catecolaminelor.
H. Stimularea muscarinică determină şi creșterea excitabilităţii fibrelor joncţionale din nodul AV, crescând şi
mai mult întârzierea la acest nivel
I. Scăderea efluxului de potasiu duce la hiperpolarizare, cu amplificarea polarizării maxime diastolice şi

J. Stimularea simpatică produce şi creşterea excitabilităţii şi vitezei de conducere în miocard
152. Următoarele afirmații despre factorii determinanţi ai presiunii arteriale sunt adevărate:
A. Presiunea arterială medie este mai apropiată de valorile diastolice ~(2Pd + Ps)/3~100 mm Hg, deoarece pe
parcursul ciclului cardiac valoarea presiunii este mai mult timp la
nivelul diastolic sau apropiată de acesta.

B. In cazul metodei ascultatorii presiunea arterială maximă (sistolică) corespunde scăderii bruşte a
amplitudinii acestora.
C. Pomparea ritmică determină variaţii ale presiunii arteriale conform cu fazele ciclului cardiac, astfel că
apare un puls presional determinat de expulzia sângelui în aortă în timpul
sistolei.
D. Arterele mari (aorta şi ramurile sale) şi arterele cu diametru mai mic de câţiva mm sunt numit artere de
conducere, ca semnificaţie hemodinamică opusă faţă de arterele mici (de
rezistenţă) şi arteriole, ce contribuie mai puțin la rezistenţa periferică totală.

E. Conform legii lui Ohm pomparea ritmică de sânge de către ventriculul stâng în aortă determină anumite
valori pentru debitul sanguin şi presiunea arterială.
F. Atenuarea pulsului de la aortă spre periferie se datorează creșterii de presiune precum şi complianţei
vasculare.
G. Pomparea ritmică de sânge de către ventriculul stâng în aortă determină anumite valoari pentru debitul
sanguin şi presiunea arterială.
H. Complianţa arterelor de conducere este optimă pentru funcţia acestora de a acumula tensiune mecanică în
timpul diastolei şi de a o elibera asupra conţinutului sanguin în
sistolă(windkessel).
I. Presiunea arterială poate fi măsurată indirect (metode sângerânde) prin conectarea unui manometru cu
lumenul vascular.
J. Diferenţa dintre valoarea maximă (sistolică, Ps) de ~120 mm Hg şi valoarea minimă (diastolică, Pd) de ~80
mm Hg este presiunea pulsului (diferenţială), de ~40 mm Hg.
A. Pulsul arterial este de fapt pulsul presiunii arteriale, poate fi detectat prin palpare şi permite determinarea
non-instrumentală a frecvenţei cardiace.
B. Simpatectomia determină o presiune arterială crescută, mai ales datorită vasodilataţiei periferice.
C. Prin mecanisme nervoase reflexe NU este asigurată ajustarea factorilor ce influenţează presiunea arterială,
adică debitul cardiac, determinat de frecvenţa şi forţa contracţiilor şi
respectiv rezistenţa periferică.

D. Prin metoda palpatorie se determină în mod similar presiunea maximă, corespunzătoare reapariţiei
pulsului arterial (distal faţă de compresie) în cursul decompresiei lente.
E. Presiunea arterială prezintă variaţii în timp corespunzătoare ciclului cardiac (cca 70/min), dar şi alte
variaţii periodice.
F. Fibrele postganglionare fac sinapsă în lanţul ganglionar paravertebral.
G. Fibrele preganglionare simpatice (T1-L2) formează nervi simpatici pentru viscere (inclusiv cordul) sau se
alătură nervilor somatici pentru a inerva vasele sanguine din piele,
musculatura scheletică.
H. Metoda oscilometrică (Pachon) foloseşte un dispozitiv manometric special, care permite măsurarea directă
a oscilaţiilor presionale.
I. Debitul cardiac NU este condiţionat de frecvenţa cardiacă şi debitul sistolic, implicit de de contractilitatea
miocardică, presarcină (volum telediastolic) şi postsarcină (rezistenţa
periferică).
J. Pulsul arterial prezintă diverse aspecte în funcţie de artera explorată şi este modificat caracteristic în
anumite situaţii patologice.
154. Alegeți varianta adevarată:
A. Stimulul fiziologic pentru activitatea inimii este potențialul de acțiune generat continuu din nodulul
sinoatrial.
B. Funcția inotropa a cordului se refera la contractilitate.
C. În vene presiunea este mai scazută decât în capilare.
D. Debitul cardiac și rezistența la curgere sunt independente.
E. Atriile sunt camere de admisie.
F. Pompa circulației sistemice este ventriculul stâng.
G. Venele pulmonare sunt vase de retur.
H. Sistemul cardio-vascular este un sistem deschis datorită celor patru valve ale inimii.
I. Rezistența la curgere a sângelui este direct proporțională cu lungimea tubului.
J. Marea circulație este conectată în paralel cu mica circulație.

A. Atriile sunt pompe ale circulației sistemice
B. Substratul sincialității funcționale a miocardului este reprezentat de discurile intercalare.
C. Desmozomii permit trecerea de ioni de la o celula la alta.
D. Funcția inotropă a cordului se referă la contractilitate.
E. Cardiomiocitele au un reticul sarcoplasmatic slab reprezentat.
F. Funcția inotropă a cordului se referă la excitabilitate.
G. Consumul de oxigen al miocardului este determinat de tensiunea parietală.
H. Rezistența la curgere a sângelui este direct proporțională cu puterea a treia a razei tubului.
I. Izoenzima cardiacă LDH favorizează conversia lactatului în piruvat.
J. Nucleul ovalar al cardiomiocitului este situat periferic.

A. Leziunea miocardică crește probabilitatea de descărcare spontană de potențiale de acțiune.
B. Membrana cardiomiocitului se comportă ca un conductor electric
C. Potentialul de actiune al celulelor P dureaza 200ms.
D. Imposibilitatea tetanizarii miocardului apare atunci când perioada refractară este de ordinul miimii de
secundă.
E. Celula P nu exprimă canale rapide de sodiu.
F. Potențialul de acțiune este o depolarizare tranzitorie ce se propagă decremențial.
G. În faza de depolarizare lentă diastolică se inactivează lent canale de potasiu.
H. Potențialul de acțiune al celulelor P nu prezintă repolarizare rapidă parțială
I. Potențialul prag al celulelor P are o valoare de – 65 mV.
J. În celula P permeabilitatea bazală pentru sodiu este mică

A. În celula P permeabilitatea bazală pentru sodiu este mică.
B. Funcția inotropă a cordului se referă la tonicitate.
C. Viteza de conducere a potențialului de acțiune depinde de panta depolarizării.
D. Perioada refractară funcțională pentru atrii este de 0.15s.
E. Imposibilitatea tetanizarii miocardului apare atunci când perioada refractară este de ordinul miimii de
secundă.
F. Potențialul prag al celulelor P are o valoare de – 40 mV.
G. Perioada refractară de 0.28s pentru ventricule este considerată normală.
H. Viteza de conducere a potențialului de acțiune la nivelul atriilor este în medie de 0.8-1m\s.
I. Rezistența la curgere a sângelui este direct proporțională cu puterea a treia a razei tubului.
J. Potențialul prag al celulelor P are o valoare de – 55 mV.

A. In miocardul ventricular profund platoul este mai scurt față de cel sub-epicardic.
B. Overdrive suppression reprezintă aplicarea pentru scurt timp a unui stimul electric exogen cu frecvență
mare.
C. In faza de depolarizare toate canalele lente de sodiu sunt deschise.
D. Canalele de tip L au un prag de deschidere între -30 si -40 mV.
E. Unda U corespunde depolarizării fibrelor Purkinje.
F. Contracția miocardică menține constantă lungimea benzilor A.
G. Repolarizarea rapidă se realizează pe baza deschiderii permanente a unor canale de potasiu.
H. Extrasistola nodală prezintă un singur complex QRS care nu este precedat de unda P unică.
I. Unda U corespunde repolarizării fibrelor Purkinje.
J. Contracția miocardică se produce prin legarea reversibilă a capetelor actinei de situsuri active succesive de
pe filamentul de miozină.

A. Fracția de ejectie reprezintă raportul dintre volumul sistolic și cel remanent.
B. Perioada de ejecție rapidă are o durată de 250 ms.
C. In protodiastolă apare o scădere lentă a presiunii ventriculare.
D. In sistola izovolumica ventriculară valvele atrioventriculare sunt închise și semilunarele sunt închise.
E. Lucrul sistolic este egal cu produsul dintre volumul sistolic și presiunea medie de ejecție.
F. Când frecvența cardiacă este 75 bătăi/minut, relaxarea durează 0.8 secunde.
G. In mezodiastolă umplerea este rapidă.
H. Creșterea nivelelor de calciu activator are efect inotrop pozitiv.
I. Pe parcursul ejecției presiunea în pompa circulației pulmonare este de 15-20 mmHg.
J. Sistola izovolumică durează 60 ms.

A. Debitul cardiac poate crește în efort până la 700%.
B. Acetilcolina are efect cronotrop negativ.
C. Nodulul atrio-ventricular poate conduce stimuli cu o frecvență sub 230/min.
D. Acetilcolina are efect cronotrop pozitiv.
E. Glicozidele digitalice cardiotonice cresc contractilitatea miocardului.
F. Nodulul atrioventricular este inervat de vagul stâng.
G. Stimularea muscarinica determină creșterea excitabilității fibrelor joncționale din nodul AV.
H. Glicozidele digitalice cardiotonice scad contractilitatea miocardului.
I. Volumul telediastolic poate să scadă la 200-250 ml.
J. Reglarea intrinseca a inimii se mai numește reglare homometrică.

A. Nodulul atrio-ventricular poate conduce stimuli cu o frecvență sub 230/min.
B. In sistola izovolumica ventriculară valvele atrioventriculare sunt închise și semilunarele sunt parțial
închise.
C. Creșterea nivelelor de calciu activator are efect inotrop pozitiv.
D. In protodiastola apare o scădere rapidă a presiunii ventriculare.
E. Lucrul sistolic este egal cu raportul dintre volumul telesistolic și presiunea maximă de ejecție.
F. Fracția de ejecție reprezintă raportul dintre volumul remanent și cel expulzat.
G. Volumul telesistolic să scadă la 10-20 ml când contracța este foarte puternică.
H. Pe parcursul ejecției presiunea în pompa circulației pulmonare este 120-140 mmHg.
I. Contracția miocardică necesita eflux de calciu prin canale de tip L.
J. Sistola izovolumică durează 30-50 ms.
162. Urmatoarele afirmații despre CANALE sunt adevărate:

A. NU conțin apă.
B. Ionii NU se mișcă în funcție de gradientul electrochimic.
C. Repolarizarea deschide portile A și redeschide porțile I.
D. Pot fi închise / deschise în funcție de conformația moleculară.
E. Ionii se mișca în funcție de gradientul electrochimic.
F. Depolarizarea închide porțile A și deschide porțile I.
G. Formațiuni care permit / facilitează mișcarile ionice prin bariera hidrofoba.
H. Realizează adevărate “porti”.
I. Exista 2 tipuri de canale principale pentru curenții spre exterior cu acțiune depolarizantă: Canale rapide de
Na și Canale lente de Ca .
J. Sunt constituite din spațiile realizate de configurația moleculară a unor proteine.

A. Datoritaă inexcitabilității periodice a muschiului cardiac acesta răspunde la numeroși stimuli de origine
extranodală.
B. Potenţialul de acţiune este o depolarizare tranzitorie ce se propagă non-decremenţial.
C. Sistemul excito-conductor cardiac cuprinde nodulul sino-atrial, nodul atrioventricular, fasciculul His cu
D. Potenţialul de acţiune în fibrele miocardului ventricular are o durată de 200ms.
E. Ionii se mișca în funcție de gradientul electrochimic.
G. Existenţa canalelor ionice voltaj-dependente în sarcolema cardiomiocitelor NU permite producerea de
miocardice.
H. Celulele P se caracterizează prin permeabilitate crescută de K+
I. Creșterea nivelelor de calciu activator are efect inotrop pozitiv.
J. Perioada supranormală: începe imediat după ce depolarizarea a depașit valoarea pragului de repaus.

A. Celule miocardice sunt longitudinale.
B. Axa electrică se notează ÂQRS; vectorul este orientat la dreapta, în sus și puțin anterior.
C. Deoarece corpul este un bun conducator de electricitate, câmpurile electrice se propagă pâna la suprafața
pielii.
D. Depolarizarea și repolarizarea se propagă sub forma unor intervale prin mușchiul cardiac.
E. Vectorul este caracterizat prin: punct de origine, sens, direcție, mărime.
F. Traseul ECG este influențat de polaritatea dipolului.
G. Derivațiile bipolare ale membrelor explorează inima în plan frontal.
H. Electrocardiograma (ECG) reprezintă înregistrarea grafică pe proiecțiile axelor de derivație a proiecției
I. In sistemele biologice fluxul de curent are loc prin conductori care sunt constituiți din soluții electrolitice
cu conductibilitate diferită în funcție de țesut.
J. Traseul ECG aduce informații despre funcția de pompă a inimii.

A. Circulaţia sângelui este esenţială pentru schimbul de substanţe cu mediul extern, la nivelul structurilor
homeostazie.
B. Prin pletismografia directă se înregistrează variaţii temporale ale unei caracteristici fizice (rezistenţă

C. Venele sunt în ansamblu de 2 ori mai distensibile decât arterele şi de ~2 ori mai compliante.
D. Prin pletismografie se pot înregistra modificările sistolo-diastolice ale debitului sanguin, precum şi variaţii
de debit determinate de modificările presiunii arteriale sau ale
rezistenţei la curgere în teritoriul respectiv.

E. Metodele pletismografice sunt metode complexe şi costisitoare care permit urmărirea în vivo a variaţiilor
F. Factorul major care determină vâscozitatea sângelui este hematocritul, dar influenţa sa este redusă în

G. Atriile sunt camere de admisie ce se contractă pentru a adăuga un volum suplimentar de sânge la umplerea
H. Metoda Doppler se bazează pe faptul că ultrasunetele cu frecvenţe în domeniul MHz trimise în aval sunt

I. Complianţa întârziată (stres-relaxarea muşchiului neted vascular) permite modificări şi mai mici de volum
J. Pletismografia directă este înregistrarea variaţiilor în timp ale volumului unui segment corporal.

A. Sângele circulant permite transmiterea unor mesaje chimice către ţesuturi prin diverse categorii de
B. Curgerea cu debit constant printr-un tub lung cu pereţi netezi este laminară şi are un profil de viteză
coeziune.
C. Metodele uzuale pentru determinarea presiunii sanguine sunt indirecte: tensiometrică (palpatorie şi
D. Glicozidele digitalice cardiotonice scad contractilitatea miocardului.
E. Pentru determinarea in vivo a debitului sanguin la om sunt utilizabile debitmetre electromagnetice şi
F. Pentru evaluarea presiunii sanguine pot fi folosite metode directe: sângerânde manometrice sau ne-
I. Circulaţia sângelui este supusă permanent reglării pentru ajustarea aportului de oxigen şi nutrimente la
J. Presiunile fluidului în curgere sunt: totală = hidrostatică + dinamică + kinetică (legea lui Bernoulli).

A. Frecvenţa de descărcare a impulsurilor din baroreceptori este zero dacă presiunea este < 60 mm Hg şi
maximă la ~180 mm Hg.
B. Stimularea baroceptorilor NU are effect asupra respiraţiei.
C. Pentru o modificare presională similară descărcarea baroreceptorilor se poate tripla în cazul creşterii
presiunii, dar se reduce de 2 ori dacă presiunea scade.
D. Corpusculii Pacini mezenterici NU pot funcţiona ca baroreceptori pentru controlul reflex local al debitului
sanguine.
E. Creşterea presiunii arteriale stimulează baroreceptorii, alcătuiţi din terminaţii nervoase în buchet prezente
în peretele arterelor mari, în special la nivelul sinusului carotidian.
F. Manevra Valsalva se realizează astfel: scurt expir forţat cu glota deschisă.
G. Stimularea baroceptorilor reduce descărcarea tonică de la nivelul ariei C1 şi deci al nervilor
vasoconstrictori şi inhibă activitatea centrului cardiomoderator.
H. Hipotalamusul posterolateral are efect excitator asupra ariei C1, iar cel anterior inhibă C1 şi stimulează
neuroni vasodilatatori.
I. Centrii nervoşi esenţiali pentru controlul presiunii arteriale sunt bulbopontini.
J. Frecvenţa de descărcare a impulsurilor din terminaţiile nervoase baroreceptoare sinocarotidiene se
modifică în raport cu dinamica sistolo-diastolică a presiunii arteriale.

A. Reflexul chemoreceptor are rol în controlul funcţiei cardiovasculare, activarea acestui reflex determină
vasoconstricţie şi bradicardie.
B. Receptorii atriali sunt de tip A, ce descarcă mai ales în sistola atrială, şi de tip B, ce descarcă mai ales în
telediastolă, la umplerea atrială maximă.
C. Undele vasomotorii (max. 90 mm Hg; 0,05-0,1 Hz) derivă din oscilaţii ale reflexelor baro-receptor şi
chemo-receptor.
D. Controlul atrial al frecventei cardiace (Bainbridge) include o componentă directă locală, reprezentată de
întinderea nodulului sinusal şi o componentă reflexă (ce poate creşte
frecvenţa cu încă 70%), mai slabă la frecvenţă cardiacă mică.

E. Efectele activării voloreceptorilor determină inhibarea secreţiei de ACTH şi ADH.
F. Efectele activării voloreceptorilor sunt vasodilataţia şi tahicardia uşoară, cu scăderea presiunii arteriale.
G. In cursul răspunsului ischemic central, reflexul baroreceptor activat determină tahicardie.
H. Un reflex vagal ce produce bradicardie, hipotensiune şi apnee poate fi activat în condiţii fiziologice prin
stimularea chimică a ventriculului stâng sau a receptorilor coronarieni.
I. Reflexul voloreceptor se bazează pe receptori de presiune joasă (de întindere), care sunt localizaţi în atrii şi
arterele pulmonare şi detectează nivelul tensiunii parietale pentru a
regla presiunea venoasă şi returul venos.

J. Un mecanism uzual de control nervos al arteriolelor este reflexul de axon de la nivel cutanat.
169. Alegeți varianta corectă:

A. Emisia zilnică de urină (diureza) depinde de rata de filtrare glomerulară şi de cea de reabsorbţie tubulară a
apei, ambele fiind influenţate de presiunea arterială.
B. Angiotensina II stimulează centrul setei, ingestia scăzută de apă fiind încă un mecanism ce favorizează
creşterea presiunii arteriale.
C. Controlul rapid al presiunii arteriale se realizează în special prin reflex baroreceptor, care este mai sensibil
faţă de modificări decât faţă de valoarea propriu zisă a presiunii
arteriale şi se resetează rapid.

D. Pe termen mediu şi mai ales lung presiunea arterială este reglată prin controlul lichidelor corpului,
mecanismele efectoare principale fiind ingestia de apă şi sare şi excreţia lor
renală.
E. Funcția renală nu influențează reglarea presiunii arteriale.
F. Angiotensina II crește eliminarea urinară de apă şi sodiu.
G. Ingestia salină crescută și retenţia hidrică poate duce în timp la hipotensiune arterial.
H. Pentru controlul pe termen lung al presiunii arteriale mecanismul principal este reglarea excreţiei renale
de apă, prin fenomenul de diureză presională.
I. Aldosteronul acţionează la nivelul tubilor uriniferi, unde inhibă reabsorbţia sodiului la schimb cu potasiul.
J. Supraîncarcarea hidrică a organismului creşte volumul extracelular, inclusiv volemia, fapt ce duce la retur
venos crescut, cu creşterea debitului cardiac şi deci a presiunii arteriale.
A. Efectele activării voloreceptorilor sunt vasodilataţia şi tahicardia uşoară, cu scăderea presiunii arteriale.
B. Modificările rezistenţei periferice nu afectează presiunea arterială pe termen lung, decât dacă sunt afectate
funcţia renală sau ingestia de apă.
C. Factorul atrial natriuretic, eliberat la nivelului endocardului atrial ca răspuns la creşterea cronică a
presiunii atriale, este un vasoconstrictor şi un diuretic endogen important, care
poate media natriureza aldosteron-independentă de compensare a hipervolemiei.

D. Valvele atrioventriculare se răsfrâng spre atrii (nici la presiune ventriculară maximă), deoarece sunt
E. In mezodiastolă umplerea este rapidă
F. Scăderea masei renale funcţionale cu 70% duce la o creştere mică de presiune arterială, de 6 mm Hg.
G. In telediastola ventriculară are loc sistola atrială, care adaugă 50% din ceea ce va deveni astfel volumul
H. Factorul atrial natriuretic, eliberat la nivelului endocardului atrial ca răspuns la creşterea cronică a
presiunii atriale, este un vasodilatator şi un diuretic endogen important, care
poate media natriureza aldosteronindependentă de compensare a hipervolemiei.

I. Arteriolele şi arterele mici (diametru sub 0,1 mm) reprezintă componenta majoră a rezistenţei periferice.
J. Toate cele patru valve ale cordului sunt constituite din valvule (cuspi) inserate pe inele fibroase ce nu sunt

A. Repolarizarea rapidă se realizează pe baza deschiderii permanente a unor canale de potasiu.
B. Atriul drept se contractă primul, iar ventriculul drept se contractă mai târziu decât cel stâng, dar ejecţia
inspir.
C. Statusul hipoxic al miocardului se referă la presiunea parţială scăzută a oxigenului.
D. In hipoxie poate fi produs maximum 50% din necesarul de ATP.
E. Contracţia ritmică a atriilor şi ventriculelor este iniţiată de prezenţa potenţialelor de acţiune în plasmalema
fibrelor miocardice contractile.
F. In miocardul ventricular profund platoul este mai scurt față de cel sub-epicardic.
G. Tensiunea parietală, contractilitatea şi frecvenţa cardiacă determină consumul de oxigen al miocardului.
H. Valvele atrioventriculare NU se răsfrâng spre atrii (nici la presiune ventriculară maximă), deoarece sunt
I. Unda U corespunde depolarizării fibrelor Purkinje.
J. Energia pentru contracţie, sub formă de ATP, este furnizată 99% pe cale aerobă

A. Durata componentelor ciclului cardiac NU se modifică diferit cu frecvenţa cardiacă.
B. Zgomotul II, diastolic- este mai slab, mai acuţit şi mai scurt
C. Tensiunea parietală, contractilitatea şi frecvenţa cardiacă determină consumul de oxigen al miocardului.
D. Statusul hipoxic al miocardului se referă la presiunea parţială scăzută a oxigenului.
E. Fracţia de ejecţie este ~2/3 şi reprezintă raportul dintre volumul sistolic (expulzat) şi cel telesistolic
(remanent).
F. Frecvenţa scăzută determină scurtarea tuturor fazelor revoluţiei cardiace, dar se scurtează mai mult
G. In hipoxie poate fi produs maximum 50% din necesarul de ATP.
H. Zgomotul I are timbru înfundat, faţă de zgomotul II, care este clar, lovit.
I. Nodul atrioventricular poate conduce numai stimuli cu frecvenţă sub 130 /min.
J. Zgomotul I, sitolic- este mai puternic, mai grav şi prelung.
A. Zgomotul I, sitolic- este mai puternic, mai grav şi prelung.Fracţia de ejecţie este ~2/3 şi reprezintă raportul
dintre volumul sistolic (expulzat) şi cel telesistolic (remanent).
B. Presiunea telediastolică poate scădea sub acţiunea unor factori ce determină creșterea complianţei
C. Durata componentelor ciclului cardiac NU se modifică diferit cu frecvenţa cardiacă.
D. În faza izovolumică, presiunea intraventriculară devine atât de joasă încât este depăşită de cea atrială şi se
E. La sfâşitul sistolei se află un volum minim (volumul telesistolic, de 100 ml, care poate să scadă la 10-20
G. Zgomotul I are timbru înfundat, faţă de zgomotul II, care este clar, lovit.
H. Potenţialul de acţiune este o depolarizare tranzitorie ce se propagă non-decremenţial.
I. Frecvenţa cardiacă scăzută determină scurtarea tuturor fazelor revoluţiei cardiace, dar se scurtează mai
mult diastola, pe seama diastazisului.
J. Tensiunea parietală, contractilitatea şi frecvenţa cardiacă determină consumul de oxigen al miocardului.

A. In telediastola ventriculară are loc sistola atrială (0,1s), care adaugă 25% din ceea ce va deveni astfel
B. Presiunea telediastolică poate scădea sub acţiunea unor factori ce determină creșterea complianţei
C. In cursul ejecţiei se efectuează un lucru mecanic, lucrul sistolic, egal cu produsul dintre volumul sistolic şi
D. In mezodiastolă umplerea este lentă (datorită egalării treptate a presiunii sângelui din atriu cu cea din
E. În faza izovolumică, presiunea intraventriculară devine atât de joasă încât este depăşită de cea atrială şi se
G. Aproximativ 70% din volumul de sânge este expulzat din ventricul în prima treime a fazei de ejecţie

H. In mezodiastolă umplerea este rapidă (datorită egalării treptate a presiunii sângelui din atriu cu cea din
I. La sfâşitul sistolei se află un volum minim (volumul telesistolic, de 100 ml, care poate să scadă la 10-20 ml
în caz de contracţie foarte puternică).
J. Frecvenţa cardiacă scăzută determină scurtarea tuturor fazelor revoluţiei cardiace, dar se scurtează mai

A. În faza izovolumică, presiunea intraventriculară devine atât de joasă încât este depăşită de cea atrială şi se
C. Presiunea telediastolică poate scădea sub acţiunea unor factori ce determină creșterea complianţei
D. Durata componentelor ciclului cardiac NU se modifică diferit cu frecvenţa cardiacă.
E. Zgomotul I are timbru înfundat, faţă de zgomotul II, care este clar, lovit.
F. Frecvenţa cardiacă scăzută determină scurtarea tuturor fazelor revoluţiei cardiace, dar se scurtează mai
G. La sfâşitul sistolei se află un volum minim (volumul telesistolic, de 100 ml, care poate să scadă la 10-20
H. Potenţialul de acţiune este o depolarizare tranzitorie ce se propagă non-decremenţial.
I. Zgomotul I, sitolic- este mai puternic, mai grav şi prelung.Fracţia de ejecţie este ~2/3 şi reprezintă raportul

A. In mezodiastolă umplerea este rapidă (datorită egalării treptate a presiunii sângelui din atriu cu cea din
B. La sfâşitul sistolei se află un volum minim (volumul telesistolic, de 100 ml, care poate să scadă la 10-20
C. Sistola reprezintă 40% din revoluţia cardiacă în condiţiile unei frecvenţe cardiace de 70/min
D. In telediastola ventriculară are loc sistola atrială (0,1s), care adaugă 25% din ceea ce va deveni astfel
E. La frecvenţă crescută (200/min) sistola reprezintă 65% din revoluţia cardiacă.
F. Stimularea simpatică are efect negativ cronotrop şi inotrop, cu intensificarea metabolismului miocardic şi
G. Nodul atrioventricular este inervat de vagul drept.
H. Aproximativ 70% din volumul de sânge este expulzat din ventricul în prima treime a fazei de ejecţie

I. Nodulul sinoatrial este inervat de vagul stâng.
J. În faza de sistolă izovolumică (30-50 ms), valvele atrioventriculare şi semilunare sunt deschise.

A. Potenţialul de acţiune se propagă în sinciţiul miocardic datorită joncţiunilor comunicante, deoarece
acestea permit trecerea ionilor de la o celulă la alta.
B. Intervalul dintre zgomotele I şi II se numeşte mica tăcere.
C. Conducerea între nodul sino-atrial şi cel atrio-ventricular se realizează doar prin căi preferenţiale.
D. Conducerea între nodul sino-atrial şi cel atrio-ventricular se realizează prin masa miocardului atrial, dar
E. Atriile funcţionează ca şi camere de admisie pentru fiecare pompă ventriculară şi contribuie activ la
F. Excitaţia se propagă în ventricule dinspre epicard spre endocard în ordinea generală sept, vârf, bază.
G. Suflurile sistolice apar în stenoza mitrală şi insuficienţa aortică.
H. Excitaţia se propagă în ventricule dinspre endocard spre epicard, în ordinea generală sept, vârf, bază.
I. Intervalul dintre zgomotele I şi II se numeşte marea tăcere.
J. Pentru inima stângă suflurile diastolice apar în insuficienţa mitrală şi stenoza aortică.

A. Îngustarea patologică a orificiilor valvulare duce la creşterea vitezei de curgere, cu acentuarea turbulenţei
B. Excitaţia se propagă în ventricule dinspre endocard spre epicard, în ordinea generală sept, vârf, bază.
C. Nucleul cardiomiocitului este rotund, situat central, iar mitocondriele sunt numeroase
D. Cardiomiocitele au aspect neted, datorită organizării sarcomerice a miofibrilelor
E. Analiză competentă a traseului ECG NU necesită cunoştinţe de teorie vectorială, respectiv a operaţiei de
F. Excitaţia se propagă în ventricule dinspre epicard spre endocard în ordinea generală sept, vârf, bază.
G. Intervalul dintre zgomotele I şi II se numeşte mica tăcere.
H. Comparativ cu fibrele musculare scheletice reticulul sarcoplasmic este mai bine reprezentat (10% din
volumul celular)
I. Conducerea între nodul sino-atrial şi cel atrio-ventricular se realizează prin masa miocardului atrial, dar
J. Ruperea cordajelor tendinoase sau paralizia muşchilor papilari determină insuficienţă valvulară şi

A. Unda T reprezintă repolarizarea ventriculară.
B. Complexul QRS corespunde depolarizării atriale.
C. Ascultarea zgomotelor cardiace se poate face direct, plasând urechea pe toracele pacientului în ariile de
D. Intervalul dintre zgomotele I şi II se numeşte mica tăcere.
E. Prelungirea segmentului ST indică o întârziere în conducerea atrio-ventriculară.
F. Volumul de sânge expulzat de un ventricul în cursul unei sistole poate fi numit volum sistolic sau debit
G. Ruperea cordajelor tendinoase sau paralizia muşchilor papilari determină insuficienţă valvulară şi
H. Unda P este prezentă inconstant şi corespunde repolarizării fibrelor Purkinje
I. Conducerea între nodul sino-atrial şi cel atrio-ventricular se realizează prin masa miocardului atrial, dar
J. P "pulmonar", ascuțit apare în condiții fiziologice .

A. Alterarea contractilităţii în hipoxie este iniţial de insuficienţa ATP pentru mecanismul contractil, nu de
D. Fibre cu răspuns lent sunt celule pacemaker (NSA şi NAV).
E. Efectele hormonale asupra metabolismului miocardic includ stimularea captării de glucoză de către

F. Existenţa unei perioade refractare scurte, de ordinul zecimii de secundă, duce la imposibilitatea tetanizării
miocardului.
G. Vectorul este caracterizat prin: punct de origine, sens, direcție, mărime
H. Sistola atrială NU o precede întotdeauna pe cea ventriculară, fiind astfel realizată o mai bună umplere cu
sânge a ventriculelor.
I. Creșterea nivelului de ATP în urma inhibării fosforilării oxidative mai determină acumularea de ADP şi

J. Sistemul excito-conductor cardiac cuprinde nodulul sino-atrial, nodul atrioventricular, fasciculul His cu

A. Stratul de muşchi neted din peretele arterial permite efectuarea modificărilor de diametru ce reglează
B. Fibre cu răspuns lent sunt celule pacemaker (NSA şi NAV).
C. Valva tricuspidă se deschide mai târziu decât mitrala, valva pulmonară se închide mai devreme decât a
aortei.
D. Potenţialul de acţiune în celulele P durează ~200 ms, prezintă o fază de depolarizare şi una de
repolarizare.
E. Ventriculele pot răspunde prin contracţii sinergice la stimuli cu frecvenţe de până la 100 /min
F. Sistemul excito-conductor cardiac cuprinde nodulul sino-atrial, nodul atrioventricular, fasciculul His cu
G. Frecvenţa scăzută determină scurtarea tuturor fazelor revoluţiei cardiace, dar se scurtează mai mult
H. Efectele hormonale asupra metabolismului miocardic includ stimularea captării de glucoză de către

J. Fracţia de ejecţie este ~1/3 şi reprezintă raportul dintre volumul sistolic (expulzat) şi cel telesistolic
(remanent).

A. Un aport crescut de oxigen, cerut de activitatea intensificată a miocardului, poate fi asigurat doar prin
B. Sistola reprezintă 40% din revoluţia cardiacă în condiţiile unei frecvenţe cardiace de 70/min
C. La frecvenţă crescută (200/min) sistola reprezintă 35% din revoluţia cardiacă.
D. In vene presiunea continuă să crească, dar viteza de curgere scade (faţă de capilare) pe măsura scăderii
E. Frecvenţa cardiacă normală în repaus este ~50/min;
F. In circuitul pulmonar, presiunile sunt mult mai mari; datorită rezistenţei totale crescute faţă de curgere, în
G. Principiul metodei ECG constă în evaluarea caracterelor spaţio-temporale ale vectorului global cardiac
H. Potenţialul de acţiune în celulele P durează ~200 ms, prezintă o fază de depolarizare şi una de
repolarizare.
I. In hipoxie poate fi produs maximum 10% din necesarul de ATP
J. Fracţia de ejecţie este ~1/3 şi reprezintă raportul dintre volumul sistolic (expulzat) şi cel telesistolic
(remanent).

A. Factorii care cresc frecvenţa cardiacă au efect cronotrop negativ, iar cei care scad forţa contracţiei sunt
inotrop pozitivi.
B. Obezitatea nu presupune o modificare de poziţie a cordului sau o semnificație asupra axei electrice.
C. Prelungirea segmentului PQ nu reprezintă o semnificație pe ECG.
D. În faza izovolumică, presiunea intraventriculară devine atât de joasă încât este depăşită de cea atrială şi se
F. Frecvenţa crescută determină scurtarea tuturor fazelor revoluţiei cardiace, dar se scurtează mai mult
G. Potenţialul de acţiune este condus de-a lungul membranei sinciţiului miocardic până la fiecare
H. Potenţialul de acţiune în celulele P durează ~200 ms, prezintă o fază de depolarizare şi una de
repolarizare.
I. Un aport crescut de oxigen, cerut de activitatea intensificată a miocardului, poate fi asigurat doar prin
J. Inţelegerea metodei pentru o analiză competentă a traseului ECG nu necesită cunoştinţe de teorie
vectorială.

A. In cadrul sinciţiului miocardic celulele "se inseră" una pe alta.
B. În aortă şi arterele mari sângele curge rapid, sub presiune mare şi oscilantă.
C. La sfârşitul diastolei în ventricul se află un volum maxim de sânge (volum telediastolic, de 200 ml, care
D. Valvele atrioventriculare NU se răsfrâng spre atrii (nici la presiune ventriculară maximă), deoarece sunt
E. Inţelegerea metodei pentru o analiză competentă a traseului ECG nu necesită cunoştinţe de teorie
vectorială.
F. Gradul de umplere ventriculară (volum telediastolic, presarcină) determină lungimea efectivă a fibrelor
G. Atriul drept se contractă primul, iar ventriculul drept se contractă mai târziu decât cel stâng, dar ejecţia
inspir.
H. În faza de sistolă izovolumică (30-50 ms), valvele atrioventriculare şi semilunare sunt închise.
I. Forţa extrasistolei este de obicei mai mare, dar poate fi identică sau chiar mai mică decât cea din cursul
sistolei regulate.
J. La sfâşitul sistolei se află un volum minim (volumul telesistolic, de 100 ml, care poate să scadă la 10-20 ml

A. Evenimentul iniţial în cadrul hipertrofiei este scăderea ARN ribozomal (ore), apoi creşte preluarea de
aminoacizi.
B. Nucleul cardiomiocitului este rotund, situat central, iar mitocondriele sunt numeroase.
C. In cadrul sinciţiului miocardic celulele "se inseră" una pe alta.
D. Frecvența cardiacă peste 100/min înseamnă tahicardie.
E. Atriul drept se contractă primul, iar ventriculul drept se contractă mai târziu decât cel stâng, dar ejecţia
inspir.
F. Potenţialul de acţiune în celulele P durează ~200 ms, prezintă o fază de depolarizare şi una de repolarizare.
G. Hipertrofia miocardului se bazează pe scăderea sintezei proteice, probabil ca rezultat al acţiunii
scăderea ATP.
H. Comparativ cu fibrele musculare scheletice reticulul sarcoplasmic este mai bine reprezentat (10% din
volumul celular)
J. Frecvenţa cardiacă normală în repaus este ~70/min

A. Analiza ECG cuprinde următoarele elemente: ritm, frecvenţă, axă electrică, aspect (morfologie).
B. Hipertrofia miocardului se bazează pe scăderea sintezei proteice, probabil ca rezultat al acţiunii
scăderea ATP.
C. Un singur complex QRS care nu este precedat de unda P unică obişnuită reprezintă o extrasistolă
D. In faza de depolarizare lentă diastolică mecanismul principal este activarea lentă a unor canale de sodiu.
E. Stimularea muscarinică determină şi scăderea excitabilităţii fibrelor joncţionale din nodul AV.
G. Ritmul normal al cordului este ritmul sinusal, adică generat de descărcarea spontană şi ritmică de
H. Frecvența cardiacă peste 100/min înseamnă tahicardie.
I. Evenimentul iniţial în cadrul hipertrofiei este scăderea ARN ribozomal (ore), apoi creşte preluarea de
aminoacizi.
J. Contracţia ritmică a miocardului este determinată de activitatea electrică a nodulului atrio-ventricular.

A. Ventriculele pot răspunde prin contracţii sinergice la stimuli cu frecvenţe de până la 400 /min.
B. În faza de sistolă izovolumică (30-50 ms), valvele atrioventriculare şi semilunare sunt deschise.
C. Hormonii tiroidieni NU potenţează efectele cardiace ale catecolaminelor.
D. Evenimentul iniţial în cadrul hipertrofiei este scăderea ARN ribozomal (ore), apoi creşte preluarea de
aminoacizi.
E. Durata componentelor ciclului cardiac se modifică diferit cu frecvenţa cardiacă.
F. Un singur complex QRS care nu este precedat de unda P unică obişnuită reprezintă o extrasistolă
G. Stimularea muscarinică determină şi scăderea excitabilităţii fibrelor joncţionale din nodul AV.
H. La sfâşitul sistolei se află un volum minim (volumul telesistolic, de 100 ml, care poate să scadă la 10-20
I. Potenţialul de acţiune în celulele P durează ~300 ms, prezintă o fază de depolarizare şi una de repolarizare.

A. Hormonii tiroidieni NU potenţează efectele cardiace ale catecolaminelor.
C. Alterarea contractilităţii în hipoxie este iniţial determinată de insuficienţa ATP pentru mecanismul
contractil, nu de modificări la nivel membranar.
D. Pentru evaluarea presiunii sanguine pot fi folosite metode directe: sângerânde manometrice sau ne-
E. Durata componentelor ciclului cardiac se modifică diferit cu frecvenţa cardiacă.
F. Metodele uzuale pentru determinarea presiunii sanguine sunt indirecte: tensiometrică (palpatorie şi
H. Pe lângă consumul relativ mic de ATP pentru sinteza proteică, ~10% din consumul de ATP susţine

I. Stenoza mitrală reduce umplerea ventriculară, insuficienţa mitrală şi stenoza aortică afectează direct
ejecţia.
J. Creșterea nivelului de ATP în urma inhibării fosforilării oxidative determină acumularea de ADP şi

A. Durata componentelor ciclului cardiac se modifică diferit cu frecvenţa cardiacă.
B. Indexul cardiac reprezintă raportul dintre debitul cardiac şi suprafaţa corporală.
C. Debitul cardiac este determinat de factorii care influenţează frecvenţa cardiacă (mai ales raportul dintre
D. In faza de depolarizare toate canalele lente de sodiu sunt deschise.
E. In miocardul ventricular profund platoul este mai scurt față de cel sub-epicardic.
F. In mezodiastolă umplerea este rapidă (datorită egalării treptate a presiunii sângelui din atriu cu cea din
G. Repolarizarea rapidă se realizează pe baza deschiderii permanente a unor canale de potasiu.
H. In telediastola ventriculară are loc sistola atrială (0,1s), care adaugă 25% din ceea ce va deveni astfel
I. In faza de depolarizare lentă diastolică mecanismul principal este activarea lentă a unor canale de sodiu.
J. Unda U corespunde depolarizării fibrelor Purkinje.

A. Componentele derivației reprezintă 4 puncte de plasare a electrozilor (plasate pe corpul uman;
B. Conducerea între nodul sino-atrial şi cel atrio-ventricular se realizează doar prin căi preferenţiale.
C. Unda P corespunde depolarizării atriale.
D. Deflexiunile sunt numite tradiţional unde (în ordine P, Q, R, S, T, U)
E. Unda T reprezintă depolarizarea ventriculară.
F. Sensul derivației nu face parte din componentele derivației.
G. Celulele sino-atriale P (pacemaker = generator de ritm) se depolarizează spontan cel mai rapid, astfel că
generează potenţiale de acţiune cu cea mai mare frecvenţă.
H. Componentele derivației nu înregistrează diferența de potențial.
I. Porţiunea de traseu ECG ce cuprinde cel puţin o undă şi un segment se numeşte interval.
J. Axul derivației reprezintă linia imaginară care unește cei patru electrozi.

A. Derivațiile precordiale explorează inima in plan frontal.
B. Pentru derivaţiile cu axa în plan frontal există un cod al culorilor (pentru suportul electrodului): dreapta =
C. Inregistrările ECG uzuale prezintă înregistrarea simultană a şase derivaţii cu axele în plan vertical şi alte
D. Comunicarea electrică dintre atrii şi ventricule are loc numai prin nodul atrio-ventricular, unde propagarea

E. Ciclul cardiac poate fi descris sub aspect global, sau separat pentru cele două sinciţii conexe, atrial şi
ventricular.
F. Derivațiile membrelor culeg activitatea electrică în planul orizontal.
G. Fonocardiografic se disting încă două zgomote (III şi IV).
H. Cardiomiocitele prezintă un potenţial electric de acțiune, cu polaritate electrică pozitivă în compartimentul

I. Derivațiile membrelor culeg activitatea electrică în planul transversal.
J. Zgomotul II se aude mai bine parasternal în spaţiul II intercostal, la stânga pentru artera pulmonară şi la
192. Alegeți varianta adevărată:

A. Celulele sistemului excito-conductor nu pot menţine un potenţial membranar de repaus constant
B. In faza de depolarizare lentă diastolică mecanismul principal este activarea lentă a unor canale de sodiu
C. In cadrul potenţialului de acţiune propriu-zis depolarizarea este mai rapidă decât în fibrele ventriculare
D. Faza de repolarizare apare la un prag de potenţial cca. -75 mV
E. Bradicardia poate fi determinată de un potenţial maxim diastolic mai negativ, o pantă mai mică a
acţiune
F. Contracţia ritmică a miocardului este determinată de activitatea electrică a nodulului atrio-ventricular.
G. Canalelor de sodiu rapide în depolarizarea din cadrul potenţialului de acţiune declanşat de aceste celule
pacemaker au un rol deosebit de important
H. Automatismul este capacitatea inimii de a se autoexcita.
I. Contracţia ritmică a miocardului este determinată de activitatea electrică a nodulului sino-atrial.

A. Potenţialul de acţiune este prin definiţie o repolarizare tranzitorie ce se propagă decremenţial.
B. Nodul atrioventricular are cea mai mare rată de descărcare
C. Canalelor de sodiu rapide în depolarizarea din cadrul potenţialului de acţiune declanşat de aceste celule
D. Celulele sistemului excito-conductor nu pot menţine un potenţial membranar de repaus constant
F. Contracţia ritmică a miocardului este determinată de activitatea electrică a nodulului sino-atrial.
G. Unda P corespunde depolarizării atriale.
H. Contracţia ritmică a miocardului este determinată de activitatea electrică a nodulului atrio-ventricular.
I. Cardiomiocitele prezintă un potenţial electric de acțiune, cu polaritate electrică pozitivă în compartimentul

J. Unda T reprezintă depolarizarea ventriculară.

A. Cardiomiocitele prezintă un potenţial electric de acțiune, cu polaritate electrică pozitivă în compartimentul

B. Contracţia ritmică a miocardului este determinată de activitatea electrică a nodulului atrio-ventricular.
C. Contracţia ritmică a miocardului este determinată de activitatea electrică a nodulului sino-atrial.
D. Potenţialul de acţiune este prin definiţie o repolarizare tranzitorie ce se propagă decremenţial
E. Miocardul are capacitatea de a-si genera potențiale de acțiune când este stimulat adecvat.
F. Canalelor de sodiu rapide în depolarizarea din cadrul potenţialului de acţiune declanşat de aceste celule
G. In cardiomiocite producerea ATP are loc predominant pe cale aerobă de aici şi numărul mare de
mitocondrii.
H. Nodul atrioventricular are cea mai mare rată de descărcare
I. Contracţia ritmică a miocardului este determinată de activitatea electrică a nodulului sino-atrial.
J. Fibre cu răspuns rapid sunt fibre contractile (atriale şi ventriculare) și reţeaua Purkinje.

A. Potenţialul de acţiune în celulele P durează ~300 ms, prezintă o fază de depolarizare şi una de
repolarizare.
B. Acizii graşi liberi din plasma sanguină reprezintă principala sursă de energie, prin β-oxidare.
C. Zgomotul I este produs de contracţia ventriculară, închiderea valvelor atrioventriculare, impactul sângelui
D. Enzimele glicolitice au activitate redusă, iar conţinutul de mioglobină este mare.
G. Pe parcursul ejecţiei presiunea ventriculară se menţine la valori scăzute (100-110 mm Hg în ventriculul
H. Fracţia de ejecţie este ~1/3 şi reprezintă raportul dintre volumul sistolic (expulzat) şi cel telesistolic.
I. Frecvenţa cardiacă normală în repaus este ~70/min;
J. Aproximativ 70% din volumul respectiv de sânge este expulzat din ventricul în prima treime a fazei de

A. Derivaţii unipolare ale membrelor sunt aVR, aVL, aVF.
B. Durata componentelor ciclului cardiac NU se modifică frecvenţa cardiacă.
C. Derivaţii bipolare standard sunt DI, DII, DIII
D. Principalele situaţii patologice însoţite de modificări de axă electrică sunt hipertrofiile ventriculare şi
blocurile de ram.
E. Debitul este volumul de lichid care curge prin secţiunea longitudinală a vasului în unitatea de timp; Q =
ΔV/Δt.
F. Sistola reprezintă 50% din revoluţia cardiacă în condiţii de frecvenţă de 60/min.
miocardului.
I. Vectograma este o metoda invazivă
J. Derivaţii unipolare toracice sunt V1-V6.

A. Sistola atrială o precede pe cea ventriculară, fiind astfel realizată o mai bună umplere cu sânge a
ventriculelor.
B. Forţa extrasistolei este de obicei mai mare, dar poate fi identică sau chiar mai mare decât cea din cursul
sistolei regulate.
C. Perioada refractară absolută, împreună cu cea relativă, formează perioada refractară totală.
D. Forţa extrasistolei este de obicei mai mică, dar poate fi identică sau chiar mai mare decât cea din cursul
sistolei regulate.
E. Energia metabolică fiind acumulată sub formă de creatin-fosfat, creșterea nivelului acestuia reprezintă
F. Fiecare din atrii funcţionează ca o cameră de admisie pentru ventriculul corespunzător, iar
G. Fibrele cu răspuns rapid au caractere diferite în ceea ce priveşte potenţialul de repaus (Pr) şi potenţialul de
acţiune (PA).
H. Alterarea contractilităţii în hipoxie este iniţial de insuficienţa ATP pentru mecanismul contractil, nu de
I. Zgomotul III (protodiastolic) este produs de deschiderea valvelor atrioventriculare şi curgerea turbulentă a
J. La nivel de sinciţiu miocardic se defineşte perioada refractară funcţională, care este de 0,5 s pentru atrii şi

A. Debutul relaxării duce la o creștere rapidă a presiunii ventriculare (protodiastolă), sub nivelul celei
B. Zgomotul III (protodiastolic) este produs de deschiderea valvelor atrioventriculare şi curgerea turbulentă a
C. Repercusiunile extrasistolei sunt variabile în funcţie de momentul de apariţie în cadrul ciclului cardiac
normal.
D. Factorii care cresc frecvenţa cardiacă au efect cronotrop negativ, iar cei care scad forţa contracţiei sunt
inotrop pozitivi.
E. Zgomotul IV este dat de contracţia atrială şi de turbulenţa ce însoţeşte modificările bruşte de presiune
F. Pe parcursul ejecţiei presiunea ventriculară se menţine la valori scăzute (120-140 mm Hg în ventriculul
G. În faza izovolumică, presiunea intraventriculară devine atât de joasă încât este depăşită de cea atrială şi se
H. Traseul ECG aduce informaţii asupra funcției de pompa a inimii.
I. Factorii care scad frecvenţa cardiacă au efect cronotrop negativ, iar cei care cresc forţa contracţiei sunt
inotrop pozitivi.
J. Intervalul dintre zgomotele I şi II se numeşte mica tăcere
199. Referitor la funcția de pompă a inimii putem afirma:

A. Fiecare din cele două circuite, sistemic și pulmonar, este deservit de propria pompă
B. Sistemul valvular are ca singur scop realizarea presiunii necesare pompării sângelui în arborele arterial
C. Ventriculul drept pompează sânge în circuitul pulmonar
D. Ventriculul stâng pompează sânge în circuitul sistemic
E. Ventriculul stâng pompează sânge în circuitul pulmonar
F. Ventriculele funcționează ca o cameră de admisie pentru atrii
G. Ventriculul drept pompează sânge în circuitul sistemic
H. Inima are aproape exclusiv rolul de a pompa ritmic sânge în cadrul aparatului circulator
I. Unidirecționalitatea curgerii este asigurată de sistemul valvular
J. Circuitele sistemic și cel pulmonar sunt deservite de aceeași pompă
200. Funcțiile miocardului sunt:

A. Funcția batmotropă sau ritmicitatea
B. Funcția batmotropă sau excitabilitatea
C. Funcția inotropă sau contractilitatea
D. Funcția tonotropă sau conductibilitatea
E. Funcția dromotropă sau contractilitatea
F. Funcția tonotropă sau tonicitatea
G. Funcția dromotropă sau conductibilitatea
H. Funcția inotropă sau tonicitatea
I. Funcția cronotropă sau ritmicitatea
J. Funcția cronotropă sau excitabilitatea
201. Privitor la histologia funcțională a inimii sunt adevărate următoarele:

A. Epicardul este un strat de celule epiteliale ce acoperă suprafața externă a cordului
B. Cavitățile sunt căptușite cu endocard (epiteliu pavimentos unistratificat)
C. Cavitățile sunt căptușite cu epicard (epiteliu pavimentos pluristratificat)
D. Ventriculele comunică între ele la nivelul peretelui inter-ventricular
E. Cordul uman este format din două atrii și un ventricul
F. Foița viscerală a pericardului este separată de foița parietală printr-o cantitate mică de lichid
G. Atriile comunică între ele la nivelul peretelui inter-atrial
H. Cordul uman este format din două atrii și două ventricule
I. Endocardul este un strat de celule epiteliale ce acoperă suprafața externă a cordului
J. Atriile și ventriculele comunică numai la nivelul orificiilor atrio-ventriculare prevăzute cu valve
202. Sistemul excito- conductor este format din:

A. Miocardul contractil atrial stâng
B. Nodul sino-atrial
C. Ramul stâng al fasciculului His
D. Nodul atrio-ventricular
E. Miocardul contractil atrial drept
F. Valvele atrioventriculare
G. Miocardul contractil ventricular stâng
H. Ramul drept al fasciculului His
I. Rețeaua Purkinje
J. Miocardul contractil ventricular drept
203. Cardiomiocitele:
A. Realizează două sinciții funcționale, atrio-ventricular stâng și atrio-ventricular drept
B. Au aspect striat
C. Există întotdeauna două cisterne ale reticulului sarcoplasmic ce însoțesc un tub în T
D. Sunt conectate electric prin plăci neuro-musculare
E. Au aspectul mușchiului neted unitar
F. Sunt conectate electric prin joncțiuni comunicante
G. Realizează două sinciții funcționale, atrial și ventricular
H. Reticulul sarcoplasmic este mai slab reprezentat comparativ cu fibrele musculare scheletice
I. De obicei o singură cisternă terminală a reticulului sarcoplasmic însoțește un tub în T (diadă)
J. Reticulul sarcoplasmic este mai bine reprezentat comparativ cu fibrele musculare scheletice
204. Referitor la automatismul cardiac următoarele sunt corecte:

A. Este capacitatea inimii de a se contracta
B. Celulele din nodul sino-atrial generează potențiale de acțiune cu cea mai mică frecvență
C. Reprezintă generarea spontană și ritmică de potențiale de acțiune în celulele pacemaker din nodulul sino-
atrial
D. Celulele din nodulul sino-atrial se depolarizează spontan cel mai rapid
E. Celulele din nodul sino-atrial generează potențiale de acțiune cu cea mai mare frecvență
F. Reprezintă generarea spontană și ritmică de potențiale de acțiune în celulele musculare din ventriculul
stâng
G. Celulele sistemului excito-conductor nu pot menține un potențial membranar de repaus constant
H. Este capacitatea inimii de a se autoexcita
I. Celulele sistemului excito-conductor își mențin potențialul membranar de repaus constant
J. Celulele din nodulul sino-atrial se depolarizează spontan cel mai lent
205. Despre potențialul de acțiune în celulele P (din nodulul sino-atrial) se pot spune următoarele:
A. Orice alt sediu pentru generarea impulsului se numește pacemaker ectopic
B. Nu sunt implicate în depolarizarea din cadrul potențialul de acțiune canale de Na rapide
C. Faza de depolarizare depășește întotdeauna valoarea 0 prezentând un overshoot ce ajunge la +30 mV
D. Prezintă o fază de depolarizare ce este mai lentă decât în fibrele ventriculare contractile
E. Prezintă o fază de depolarizare ce este mai rapidă decât în fibrele ventriculare contractile
F. În faza de depolarizare din cadrul potențialul de acțiune sunt implicate canale de Na rapide, voltaj-
dependente
G. Faza de depolarizare poate sau nu să depășească valoarea 0
H. Prezintă o fază de depolarizare lentă diastolică
I. Celulele P prezintă potențial de repaus membranar menținut prin activitatea canalelor de Na voltaj
dependente
J. Orice alt sediu pentru generarea impulsului se numește pacemaker fiziologic
206. Alegeți afirmațiile corecte referitoare la potențialul de acțiune din miocardul contractil:
A. De la începutul repolarizării până spre sfârșitul potențialului de acțiune inexcitabilitatea este relativă
B. Nu prezintă perioadă refractară absolută ci doar perioadă refractară relativă
C. Prezintă o perioadă refractară absolută și o perioadă refractară relativă
D. Stimulul fiziologic este potențialul de acțiune generat ritmic de celulele P
E. Canalele de sodiu voltaj dependente nu sunt exprimate la nivelul acestor celule musculare
F. Stimulul fiziologic este potențialul de acțiune generat ritmic de celulele nodulului atrio-ventricular
G. Perioada refractară absolută este caracterizată prin inexcitabilitate
H. Perioada refractară absolută începe de la declanșarea potențialului de acțiune și durează până la începutul
fazei de repolarizare
I. Faza de depolarizare nu depășește potențialul 0
J. Prezintă fază de depolarizare lentă diastolică
207. Referitor la electrocardiogramă sunt adevărate:

A. Electrozii pentru derivațiile standard se amplasează pe membre
B. Pentru derivațiile V1-V6 electrozii se amplasează pe membre
C. Derivațiile toracice (V1-V6) sunt derivații bipolare
D. Derivațiile toracice (V1-V6) sunt derivații unipolare
E. Derivațiile bipolare ale membrelor sunt aVR, aVL și aVF
F. Derivațiile standard sunt derivații bipolare
G. Derivațiile standard sunt derivații unipolare
H. Electrozii pentru derivațiile standard se amplasează pe torace
I. Pentru derivațiile V1-V6 electrozii se amplasează pe torace
J. Derivațiile unipolare amplificate ale membrelor sunt aVR, aVL și aVF
208. Referitor la un traseu ECG următoarele sunt adevărate:

A. Segmentele sunt porțiuni izoelectrice cuprinse între două unde succesive
B. Putem identifica ritmul cordului ce trebuie să fie în mod normal nodal
C. Intervalele sunt porțiuni de traseu izoelectrice cuprinse între două unde succesive
D. Intervalele sunt porțiuni de traseu ce cuprind cel puțin o undă și un segment
E. Undele identificate pe ECG sunt întotdeauna pozitive
F. Putem evalua frecvența cardiacă după formula: FC = 60/(RRx0,04) pentru o viteză de derulare a hârtiei de
25 mm/s
G. Segmentele sunt porțiuni ce conțin cel puțin o undă și un interval
H. Putem evalua frecvența cardiacă după formula: FC = 60/(RRx0,04) pentru o viteză de derulare a hârtiei de
50 mm/s
I. Putem identifica ritmul cordului ce trebuie să fie în mod normal sinusal
J. Undele sunt deflexiuni pozitive sau negative

A. Complexul QRS corespunde depolarizării atriale
B. Complexul QRS corespunde depolarizării ventriculare
C. Unda P corespunde depolarizării ventriculare
D. Etalonarea clasică pentru determinarea amplitudinii undelor este de 25 mm/mV
E. Etalonarea clasică pentru determinarea duratei undelor este de 25 mm/s (mai rar se utilizează și 50 mm/s)
F. Unda T corespunde repolarizării atriale
G. Unda T corespunde repolarizării ventriculare
H. Unda P corespunde depolarizării atriale
I. Etalonarea clasică pentru determinarea amplitudinii undelor este de 10 mm/mV
J. Etalonarea clasică pentru determinarea duratei undelor este de 10 mm/s
210. Amplasarea electrozilor în cazul derivațiilor precordiale este:

A. V2 – spațiul intercostal IV, parasternal drept
B. V1 – spațiul intercostal IV, drept, parasternal
C. V6 - spațiul intercostal V, stâng, la intersecția cu linia medio-claviculară
D. V4 – spațiul intercostal V, stâng, la intersecția cu linia axilară anterioară
E. V4 – spațiul intercostal V, stâng, la intersecția cu linia medio-claviculară
F. V2 – spațiul intercostal IV, stâng, parasternal
G. V6 - spațiul intercostal V, stâng, la intersecția cu linia axilară mijlocie
H. V5 – spațiul intercostal V, stâng, la intersecția cu linia axilară anterioară
I. V5 – spațiul intercostal V, stâng, la intersecția cu linia axilară mijlocie
J. V1 – spațiul intercostal IV, parasternal, stâng
211. Referitor la zgomotele cardiace sunt adevărate:

A. Zgomotul I este mai puternic, mai grav și prelung
B. Zgomotul I este clar, lovit
C. Zgomotul II este mai puternic, mai grav și prelung
D. Ascultatoriu se disting două zgomote cardiace: zgomotul I (diastolic) și zgomotul II (sistolic)
E. Zgomotul II are timbru înfundat
F. Zgomotul I are timbru înfundat
G. Zgomotul II este mai slab, mai ascuțit și mai scurt
H. Ascultatoriu se disting două zgomote cardiace: zgomotul I (sistolic) și zgomotul II (diastolic)
I. Zgomotul I este mai slab, mai ascuțit și mai scurt
J. Zgomotul II este clar, lovit

A. Pentru aortă, zgomotul II se aude mai bine parasternal în spațiul II intercostal stâng
B. Ariile de ascultație sunt porțiuni din suprafața toracică unde aceste sunete sunt cel mai bine percepute
C. Pentru aortă, zgomotul II se aude mai bine parasternal în spațiul II intercostal drept
D. Pentru valva mitrală, zgomotul I se aude mai bine la baza apendicelui xifoid
E. Pentru artera pulmonară, zgomotul II se aude mai bine parasternal în spațiul II intercostal drept
F. Pentru valva tricuspidă, zgomotul I se aude mai bine în spațiul V intercostal stâng pe linia medio-
claviculară
G. Pentru valva mitrală, zgomotul I se aude mai bine în spațiul V intercostal stâng pe linia medio-claviculară
H. Pentru artera pulmonară, zgomotul II se aude mai bine parasternal în spațiul II intercostal stâng
I. Ariile de ascultație sunt porțiuni din suprafața abdominală unde aceste sunete sunt cel mai bine percepute
J. Pentru valva tricuspidă, zgomotul I se aude mai bine la baza apendicelui xifoid
213. Referitor la zgomotul I cardiac sunt adevărate:

A. Este un zgomot sistolic
B. Este produs de contracția ventriculară
C. Este determinat de închiderea valvelor sigmoide aortice/pulmonare
D. Este produs de contracția atrială
E. Este clar, lovit
F. Este determinat de închiderea valvelor atrioventriculare
G. Este un zgomot diastolic
H. Este produs de impactul sângelui asupra peretelui ventricular
I. Este produs de impactul sângelui asupra peretelui atrial
J. Are timbru înfundat
214. Sunt valori normale pentru frecvența cardiacă următoarele:

A. 65/minut
B. 30/minut
C. 60/minut
D. 100/minut
E. 70/minut
F. 45/minut
G. 80/minut
H. 40/minut
I. 95/minut
J. 75/minut
215. Referitor la controlul nervos al activității miocardului sunt adevărate următoarele:

A. Stimularea simpatică are efect inotrop pozitiv
B. Stimularea simpatică are efect cronotrop negativ
C. Stimularea simpatică produce scăderea vitezei de conducere în miocard
D. Stimularea simpatică produce creșterea vitezei de conducere în miocard
E. Stimularea simpatică produce scăderea metabolismului miocardic și a consumului de oxigen
F. Stimularea simpatică are efect inotrop negativ
G. Stimularea simpatică produce intensificarea metabolismului miocardic și creșterea consumului de oxigen
H. Stimularea simpatică produce scăderea excitabilității miocardului
I. Stimularea simpatică produce creșterea excitabilității miocardului
J. Stimularea simpatică are efect cronotrop pozitiv
216. Referitor la valva bicuspidă sunt adevărate următoarele:

A. Zgomotul produs de închiderea ei se ascultă în spațiul intercostal 5, stâng la intersecția cu linia medio-
claviculară
B. Zgomotul produs de închiderea ei se ascultă la baza apendicelui xifoid
C. Se mai numește mitrală
D. Închiderea ei produce zgomotul I cardiac
E. Se află la baza aortei
F. Separă atriul stâng de ventriculul stâng
G. Separă atriul drept de ventriculul drept
H. Închiderea ei produce zgomotul II cardiac
I. Previne întoarcerea sângelui din ventriculul drept în atriul drept
J. Previne întoarcerea sângelui din ventriculul stâng în atriul stâng
217. Se consideră valori normale pentru presiunea arterială sistolică următoarele:

A. 105 mmHg
B. 115 mmHg
C. 70 mmHg
D. 110 mmHg
E. 75 mmHg
F. 80 mmHg
G. 100 mmHg
H. 60 mmHg
I. 120 mmHg
J. 65 mmHg
218. Se consideră valori normale pentru presiunea arterială diastolică următoarele:

A. 60 mmHg
B. 120 mmHg
C. 65 mmHg
D. 80 mmHg
E. 110 mmHg
F. 115 mmHg
G. 100 mmHg
H. 75 mmHg
I. 70 mmHg
J. 105 mmHg
219. Factori determinanți ai presiunii arteriale sunt:

B. Zgomotele Korotkov
C. Rezistența periferică
D. Elasticitatea sistemului arterial
E. Elasticitatea sistemului venos
F. Contracția mușchilor scheletici de la nivelul membrelor inferioare
G. Temperatura mediului ambiant
H. Debitul sistolic
I. Volumul sanguin
J. Întoarcerea venoasă
220. Următoarele etape în determinarea presiunii arteriale prin metoda palpatorie sunt corecte:
A. Se determină pulsul la artera radială
B. Prima pulsație simțită indică presiunea diastolică
C. Se determină pulsul la artera carotidă
D. Se comprimă aer în manșon până la dispariția pulsului
E. Se comprimă aer în manșon până la apariția pulsului
F. Prima pulsație simțită indică presiunea sistolică
G. Se aplică manșonul tensiometrului pe braț, deasupra plicii cotului
H. Se decomprimă manșonul până la apariția pulsului
I. Se aplică manșonul tensiometrului pe antebraț, sub plica cotului
J. Se decomprimă manșonul până la dispariția pulsului
221. Următoarele etape în determinarea presiunii arteriale prin metoda ascultatorie sunt corecte:
A. Se aplică manșonul tensiometrului pe braț, deasupra plicii cotului
B. Ultimul zgomot Korotkov ne indică tensiunea arterială sistolică
C. Se plasează capsula aneroidă a stetoscopului mai jos de manșonul tensiometrului
D. Ultimul zgomot Korotkov ne indică tensiunea arterială diastolică
E. Se comprimă aer în manșon până la o presiune inferioară cu 10-20 mmHg celei sistolice
F. Se plasează capsula aneroidă a stetoscopului deasupra manșonului tensiometrului
G. Se comprimă aer în manșon până la o presiune superioară celei sistolice
H. Se decomprimă manșonul până la apariția primului zgomot de curgere turbulentă (Korotkov) – tensiunea
arterială diastolică
J. Se decomprimă manșonul până la apariția primului zgomot de curgere turbulentă (Korotkov) – tensiunea
arterială sistolică
222. Alegeți afirmațiile corecte referitoare la pulsul arterial:

A. Poate fi detectat palpator prin compresia venei pe planul dur subiacent
B. Scăderea frecvenței se numește bradicardie
C. Poate fi detectat palpator prin compresia arterei pe planul dur subiacent
D. Reprezintă distensia ritmică a pereților arteriali produsă de expulzia sângelui din atriul stâng în aortă în
timpul sistolei atriale
E. Creșterea frecvenței se numește bradicardie
F. Reprezintă distensia ritmică a pereților arteriali produsă de expulzia sângelui din ventriculul stâng în aortă
în timpul sistolei ventriculare
G. Scăderea frecvenței se numește tahicardie
H. Are o frecvență de 100-140 b/min
I. Are o frecvență de 70-80 b/min
J. Creșterea frecvenței se numește tahicardie
223. Fiziologic, volumul de sânge expulzat de ventriculul stâng în aortă la fiecare sistolă este:
A. 85 ml
B. 120 ml
C. 30 ml
D. 50 ml
E. 70 ml
F. 75 ml
G. 40 ml
H. 80 ml
I. 20 ml
J. 90 ml
224. Fiziologic, volumul telediastolic al ventriculului stâng poate fi :

A. 122 ml
B. 124 ml
C. 52 ml
D. 56 ml
E. 126 ml
F. 60 ml
G. 130 ml
H. 54 ml
I. 120 ml
J. 50 ml
225. Fiziologic, volumul telesistolic al ventriculului stâng poate fi:

A. 50 ml
B. 124 ml
C. 122 ml
D. 60 ml
E. 56 ml
F. 120 ml
G. 54 ml
H. 130 ml
I. 126 ml
J. 52 ml
226. Extrasistola:
A. Poate fi atrială
B. Apare în perioada refractară absolută a potențialului de acțiune al fibrei miocardice
C. Nu determină depolarizări ale mușchiului cardiac
D. Este generată întotdeauna de stimuli proveniți din nodulul atrio-ventricular
E. Poate fi ventriculară
F. Este generată de un stimul provenit dintr-un focar ectopic
G. Este generată întotdeauna de stimuli proveniți din nodulul sino-atrial
H. Nu generează tulburări de ritm cardiac
I. Este urmată de repaus postextrasistolic
J. Poate apărea doar în perioada refractară relativă a potențialului de acțiune al fibrei miocardice
227. Derivațiile cu axele în plan vertical sunt:

A. V4
B. DII
C. DIII
D. V2
E. V1
F. aVL
G. DI
H. V5
I. aVR
J. V3
228. Derivațiile cu axele în plan orizontal sunt:

A. V2
B. DIII
C. DI
D. V3
E. DII
F. V4
G. V1
H. aVL
I. aVR
J. V5
229. Codul culorilor pentru derivațiile unipolare toracice este:

A. Electrodul pentru piciorul stâng – verde
B. Electrodul pentru V2 – galben
C. Electrodul pentru V2 – verde
D. Electrodul pentru V5 – negru
E. Electrodul pentru V4 – maro
F. Electrodul pentru V1 – roșu
G. Electrodul pentru antebrațul stâng – galben
H. Electrodul pentru piciorul drept – negru
I. Electrodul pentru antebrațul drept – roșu
J. Electrodul pentru V3 – verde
230. Pentru derivația toracică V1 electrodul:

A. Culege informații în plan orizontal
B. Se amplasează în spațiul IV intercostal drept
C. Culege informații în plan vertical
D. Se amplasează parasternal stâng
E. Este pozitiv
F. Are culoarea verde
G. Se amplasează în spațiul IV intercostal stâng
H. Este indiferent
I. Are culoarea roșie
J. Se amplasează parasternal drept

A. Are culoarea galbenă
B. Este pozitiv
C. Se amplasează parasternal drept
D. Se amplasează parasternal stâng
E. Este indiferent
F. Se amplasează în spațiul IV intercostal drept
G. Culege informații în plan orizontal
H. Culege informații în plan vertical
I. Se amplasează în spațiul IV intercostal stâng
J. Are culoarea roșie

A. Culege informații în plan vertical
B. Se amplasează în spațiul V intercostal drept
C. Se amplasează pe linia medio-claviculară stângă
D. Are culoarea roșie
E. Se amplasează în spațiul V intercostal stâng
F. Este pozitiv
H. Este indiferent
I. Are culoarea maro
J. Se amplasează pe linia medio-claviculară dreaptă

A. Se amplasează în spațiul V intercostal drept
B. Culege informații în plan vertical
C. Culege informații în plan orizontal
D. Se amplasează pe linia axilară anterioară dreaptă
E. Se amplasează în spațiul V intercostal stâng
F. Este indiferent
G. Are culoarea neagră
H. Este pozitiv
I. Se amplasează pe linia axilară anterioară stângă
J. Are culoarea violet

A. Se amplasează în spațiul V intercostal drept
B. Se amplasează pe linia axilară mijlocie dreaptă
C. Este indiferent
D. Este pozitiv
E. Are culoarea violet
F. Are culoarea neagră
G. Se amplasează pe linia axilară mijlocie stângă
H. Culege informații în plan orizontal
I. Culege informații în plan vertical
J. Se amplasează în spațiul V intercostal stâng
235. Derivația DI:

A. Are electrodul pozitiv pe antebrațul stâng
B. Electrodul roșu se plasează pe antebrațul drept
C. Este bipolară
D. Culege informații în plan vertical
E. Are electrodul negativ pe antebrațul drept
F. Are electrodul negativ pe antebrațul stâng
H. Are electrodul roșu plasat pe antebrațul stâng
I. Are electrodul pozitiv pe antebrațul drept
J. Este unipolară
236. Derivația DII:

A. Are electrodul pozitiv pe gamba stângă
B. Culege informații în plan orizontal
C. Are electrodul verde plasat pe gamba stângă
D. Are electrodul negativ pe antebrațul drept
E. Culege informații în plan vertical
F. Este unipolară
G. Este bipolară
H. Are electrodul pozitiv pe antebrațul drept
I. Are electrodul negativ pe gamba stângă
J. Are electrodul roșu plasat pe gamba stângă
237. Derivația DIII:

A. Are electrodul galben plasat pe gamba stângă
B. Are electrodul pozitiv pe antebrațul stâng
C. Este unipolară
D. Culege informații în plan orizontal
E. Este bipolară
F. Culege informații în plan vertical
G. Are electrodul galben plasat pe antebrațul stâng
H. Are electrodul negativ pe gamba stângă
I. Are electrodul negativ pe antebrațul stâng
J. Are electrodul pozitiv pe gamba stângă
238. Condițiile tehnice obligatorii pentru înregistrarea ECG sunt:

A. Rezistență electrică minimă între tegument și electrozi
B. Folosirea obligatorie a electrozilor de unică folosință
C. Rezistență electrică maximă între tegument și electrozi
D. Contact ferm al electrozilor cu pielea
E. Stare de alertă fizică și psihică
F. Împământare adecvată
G. Inerție maximă a sistemului de înregistrare
H. Repaus fizic și psihic
I. Nu este necesară ecranarea perturbațiilor din mediu
J. Inerție minimă a sistemului de înregistrare
239. Despre endoteliul vascular sunt adevărate următoarele:

A. Oferă vaselor sanguine o suprafață internă netedă
B. Oferă vaselor sanguine o suprafață externă netedă
C. Celulele endoteliale nu sunt implicate în metabolismul lipoproteinelor circulante
D. Influențează tonusul vascular direct prin preluarea și metabolismul substanțelor vasoactive
E. Influențează tonusul vascular direct prin factorii vasoactivi secretați
F. Este un strat de celule plate dispuse pe suprafața internă a vaselor sanguine
G. Influențează tonusul vascular indirect prin factorii vasoactivi secretați
H. Este un strat de celule plate dispuse pe suprafața externă a vaselor sanguine
I. Celulele endoteliale secretă factori de creștere
J. Este esențial în schimburile de substanțe dintre sânge și țesuturi
240. Următoarea/ următoarele afirmații cu privire la excreție sunt adevărate: :

A. -excreția la nivel cutanat are loc pentru apă, săruri, substanțe toxice, la nivel respirator pentru dioxidul de
carbon și apa obținute din reacțiile metabolice, iar la nivel renal pentru
apă, acizi, xenobiotice hidrosolubile și produși ai metabolismului bazal

B. -detoxifierea amoniacului produce uree, principalul metabolit al azotului
C. - toxicitatea amoniacului derivă din efectele generale asupra metabolismului glucidic, inducând
hipoglicemii severe
D. -ureea este hidrosolubilă
E. -amoniacul este un compus toxic, omul decedând într-o atmosferă de 500 amoniac în 60 de minute
F. -toxicitatea amoniacului derivă din efectele generale asupra pH-ului
G. - amoniacul este un compus toxic, omul decedând într-o atmosferă de 500 amoniac în 30 de minute
H. -excreția la nivel cutanat are loc pentru apă, săruri, substanțe toxice, la nivel respirator pentru dioxidul de
carbon, apa, xenobiotice obținute din reacțiile metabolice, iar la nivel
renal pentru apă, acizi, xenobiotice hidrosolubile și produși ai metabolismului bazal

I. -detoxifierea amoniacului produce creatinină, principalul metabolit al acidului uric
J. - ureea este liposolubilă fiind astfel neurotoxică
241. Următoarea/ următoarele afirmații cu privire la funcțiile rinichiului sunt adevărate:

A. - excreţia produşilor metabolismului azotat precum ureea (principalulcatabolit azotat al metabolismului
proteinelor la om), acidul uric (catabolitul principal al metabolismului
bazelor purinice) şi creatinina (produsul final al metabolismului muscular)
B. -contribuie la menținerea presiunii arteriale
C. -contribuie la reglarea pe termen scurt a presiunii arteriale
D. - excreţia produşilor metabolismului azotat precum ureea (principalulcatabolit azotat al metabolismului
lipidelor la om), acidul uric (catabolitul principal al metabolismului

E. - reglează într-o mică măsură echilibrul hidro-electrolitic și acido-bazic
F. -reglează echilibrul hidro-electrolitic și acido-bazic
G. - sinteza de amoniac din glucide
H. -sinteza de amoniac
I. -excreția de xenobiotice
J. -secreția de xenobiotice
242. Următoarea/ următoarele afirmații cu privire la rinichi sunt adevărate:

A. - zona medulară are aspect granulat și conține glomerulii renali, tubii contorți și ducturile colectoare
corticale
B. -zona internă are aspect striat datorat anselor Henle paralele, ducturilor colectoare și vaselor medulare
C. - zona internă are aspect striat datorat anselor Henle perpendiculare, ducturilor colectoare și vaselor
medulare
D. -în secțiune transversală se poate observa zona externă și zona medulară
E. -zona medulară poate fi împărțită la rândul ei în 2 porțiuni
F. -în secțiune transversală se poate observa zona externă și zona corticală
G. -zona corticală are aspect granulat și conține glomerulii renali, tubii contorți și ducturile colectoare
corticale
H. -rinichiul uman este organizat în lobi ( 12-14 lobi)
I. -sunt organe situate intraperitoneal, în greutate de aproximativ 150 grame
J. -sunt organe situate retroperitoneal, în greutate de aproximativ 150 grame

A. -lobul renal este alcătuit dintr-o piramidă de țesut medular și din corticala de la bază
B. -artera renală se divide în arterele interlobulare ce traversează zona medulară către cortex
C. -artera renală se divide în arterele interlobare ce traversează zona medulară către cortex
D. -vârful unei piramide formează o papilă renală ce drenează urina într-un calice mic
E. - arterele arcuate au o traiectorie perpendiculară pe limita dintre zona medulară și zona corticală
F. -arterele arcuate au o traiectorie curbă la limita dintre zona medulară și zona corticală
G. -coloanele renale se descriu între piramidele renale
H. - vârful unei piramide formează o papilă renală ce drenează urina într-un calice mare
I. -perpendicular pe arterele arcuate ies arterele interlobulare ce intră în zona medularei până la nivelul
corticalei
J. - lobul renal este alcătuit dintr-o piramidă de țesut cortical și din medulara de la bază
244. Vă rugăm să precizați varianta/ variantele false: :

A. -rinichii intervin în excreţia produşilor metabolismului azotat precum ureea (principalul catabolit azotat al
metabolismului lipidelor la om), acidul uric (catabolitul principal al
metabolismului bazelor purinice) şi creatinina (produsul final al metabolismului muscular)

B. -rinichii reglează echilibrul hidro-electrolitic și acido-bazic
C. - zona internă a rinichilor are aspect striat datorat anselor Henle paralele, ducturilor colectoare și vaselor
medulare
D. -lobul renal este alcătuit dintr-o piramidă de țesut medular și din corticala de la bază
E. - toxicitatea amoniacului derivă din efectele generale asupra metabolismului glucidic, inducând
hipoglicemii severe
F. - toxicitatea amoniacului derivă din efectele generale asupra pH-ului
G. -excreția la nivel cutanat are loc pentru apă, săruri, substanțe toxice, la nivel respirator pentru dioxidul de

H. - amoniacul este un compus toxic, omul decedând într-o atmosferă de 500 amoniac în 60 de minute
I. - zona medulară are aspect granulat și conține glomerulii renali, tubii contorți și ducturile colectoare
corticale
J. -arterele arcuate au o traiectorie perpendiculară pe limita dintre zona medulară și zona corticală
245. Vă rugăm să precizați varianta/ variantele adevărate:

A. - capilarele peritubulare iau naștere din arteriola aferentă
B. -aparatul juxtaglomerular este format din celulele musculare netede specializate din peretele arteriolei
aferente și macula densa tubului contort distal
C. -capilarele peritubulare iau naștere din arteriola eferentă
D. -capilarele peritubulare înconjoară toți tubii contorți corticali și recuperează toate substanțele reabsorbite
la nivel tubular pe care le întorc în circulația generală prin intermediul
venelor interlobulare
E. - capilarele peritubulare înconjoară toți tubii contorți corticali și recuperează toate substanțele reabsorbite
venelor interlobare
F. - glomerulul primește sânge de la arteriola aferentă ce își are originea în arterele interlobare
G. -glomerulul primește sânge de la arteriola aferentă ce își are originea în arterele interlobulare
H. -vasa recta iau naștere din vasele arterele interlobare, iar prin agregarea în paralel a fluxului arterial și
venos se creează sistemul de schimb în contracurent astfel încât fluxul
sanguin să nu afecteze gradientul osmotic al zonei corticale

I. -vasa recta iau naștere din vasele arcuate, iar prin agregarea în paralel a fluxului arterial și venos se creează
sistemul de schimb în contracurent astfel încât fluxul sanguin să nu
afecteze gradientul osmotic al zonei medulare

J. -aparatul juxtaglomerular este format din celulele musculare netede specializate din peretele arteriolei
aferente și macula densa tubului contort proximal

A. - fiecare tub renal și glomerulul său reprezintă o unitate funcțională denumită nefronă
B. -corpusculul renal are un diametru de aproximativ 200 µm și se formează prin colonizarea unei invaginări
a capătului în deget de mănușă a tubului renal de către un ghem de
capilare ce provin din arteriola aferentă

C. -fiecare tub renal și glomerulul său reprezintă o unitate funcțională denumită nefron
D. -corpusculul renal are un diametru de aproximativ 200 µm și se formează prin colonizarea unei invaginări
capilare ce provin din arteriola eferentă

E. -capsula Bowman prezintă 2 pereți între care se formeză o cavitate plină cu lichid de filtrare
F. -peretele extern al capsulei Bowman este format din epiteliu pavimentos pluristratificat
G. -capsula Bowman se continuă cu tubul renal
H. -peretele extern al capsulei Bowman este format din epiteliu simplu pavimentos
I. -peretele extern al capsulei Bowman este alcătuit din celule înalt specializate denumite podocite care intră
în constituția capsulei Bowman
J. - corpusculul renal are un diametru de aproximativ 400 µm și se formează prin colonizarea unei invaginări

A. - în microscopia electronică, membrana bazală are un aspect bilaminar, cu o zonă centrală numită lamina
densa și zone adiacente membranelor celulare ce sunt formează lamina
rara
B. - capilarele glomerulare derivate din arteriola aferentă sunt alcătuite din celule endoteliale cu perforații
denumite fenestrații, care au capacitatea de a reține celulele sanguine și
nu permit filtrarea plasmei

C. -lamina rara din membrana bazală conține colagen, iar lamina densa conține proteoglicani
D. -capilarele glomerulare derivate din arteriola aferentă sunt alcătuite din celule endoteliale cu perforații
permit filtrarea plasmei

E. -membrana bazală acoperă la exterior endoteliul capilar
F. -membrana bazală este formată dintr-o rețea de colagen și fibrile proteoglicanice
G. - capilarele glomerulare sunt foarte permeabile și nu permit ca un procent mare din plasmă să fie filtrată
dinspre spațiul capsular
H. -în microscopia electronică, membrana bazală are un aspect trilaminar, cu o zonă centrală numită lamina
rara
I. -capilarele glomerulare sunt foarte permeabile și permit astfel ca un procent mare din plasmă să fie filtrată
către spațiul capsular
J. -membrana bazală are o slabă încărcare electronegativă având astfel un rol în respingerea proteinelor
plasmatice
248. Vă rugăm să precizați varianta/ variantele false:

A. - aparatul juxtaglomerular este format din celulele musculare netede specializate din peretele arteriolei
B. - vasa recta iau naștere din vasele arcuate, iar prin agregarea în paralel a fluxului arterial și venos se
creează sistemul de schimb în contracurent astfel încât fluxul sanguin să nu

C. - arterele arcuate au o traiectorie perpendiculară pe limita dintre zona medulară și zona corticală
D. - zona internă are aspect striat datorat anselor Henle perpendiculare, ducturilor colectoare și vaselor
medulare
E. - zona corticală are aspect granulat și conține glomerulii renali, tubii contorți și ducturile colectoare
corticale
F. - vasa recta iau naștere din vasele arterele interlobare, iar prin agregarea în paralel a fluxului arterial și

G. -rinichii intervin în excreţia produşilor metabolismului azotat precum ureea (principalul catabolit azotat al

H. - excreţia produşilor metabolismului azotat precum ureea (principalul catabolit azotat al metabolismului

I. - aparatul juxtaglomerular este format din celulele musculare netede specializate din peretele arteriolei
J. -excreția la nivel cutanat are loc pentru apă, săruri, substanțe toxice, la nivel respirator pentru dioxidul de

A. - lamina rara din membrana bazală conține colagen, iar lamina densa conține proteoglicani
B. - arterele arcuate au o traiectorie curbă la limita dintre zona medulară și zona corticală
C. -corpusculul renal are un diametru de aproximativ 200 µm și se formează prin colonizarea unei invaginări

D. - aparatul juxtaglomerular este format din celulele musculare netede specializate din peretele arteriolei
E. - peretele extern al capsulei Bowman este format din epiteliu simplu pavimentos
F. -capilarele glomerulare derivate din arteriola aferentă sunt alcătuite din celule endoteliale cu perforații

G. - zona medulară are aspect granulat și conține glomerulii renali, tubii contorți și ducturile colectoare
corticale
H. -capilarele peritubulare iau naștere din arteriola eferentă
I. - în microscopia electronică, membrana bazală are un aspect bilaminar, cu o zonă centrală numită lamina
rara
J. - capsula Bowman prezintă 2 pereți între care se formeză o cavitate plină cu lichid de filtrare

A. - deși diametrul molecular al albuminei este mai mic decât diametrul porilor membranei bazale
glomerulare, aceasta nu se filtrează datorită încărcării sale negative și a atracției
electrostatice exercitate de proteoglicanii membranei bazale

B. - podocitele sau celulele cu piciorușe alcătuiesc componenta endotelială a membranei filtrante
C. -porii membranei glomerulare < 8 nm
D. -podocitul este alcătuit dintr-un corp celular și prelungiri denumite pedicele ce se sprijină pe membrana
bazală
E. -podocitele sau celulele cu piciorușe alcătuiesc componenta capsulară a membranei filtrante
F. -deși diametrul molecular al albuminei este mai mic decât diametrul porilor membranei bazale
glomerulare, aceasta nu se filtrează datorită încărcării sale negative și a respingerii

G. - stratul compact format de pedicele prezintă o serie de fisuri longitudinale denumite fante de filtrare ce au
aproximativ 30 nm și sunt acoperite de o diafragmă alcătuită din
nefronă
H. -podocitul este alcătuit dintr-un corp celular și prelungiri denumite nefrone ce se sprijină pe membrana
bazală
I. -stratul compact format de pedicele prezintă o serie de fisuri longitudinale denumite fante de filtrare ce au
nefronă
J. -porii membranei glomerulare depășesc 80 angstromi

A. - mezangiul reprezintă țesutul de sprijin și nutriție și este alcătuite din celulele imune, preponderent
leucocite
B. -fantele de filtrare permit trecerea unor molecule cu greutate moleculară < 40kDa
C. - fantele de filtrare permit trecerea unor molecule cu greutate moleculară < 60kDa
D. -aria totală a membranei filtrante glomerulare este de aprox 0.8 m2
E. -celulele mezangiale secretă prostaglandine, fagocitează complexele imune și sunt o țintă frecventă a
proceselor patologice la nivel glomerular
F. - în cursul dezvoltării embrionare, podocitele evoluează din stratul intern al capsulei Bowman
G. -aria totală a membranei filtrante glomerulare este de aprox 8 m2
H. -mezangiul reprezintă țesutul de sprijin și nutriție și este alcătuite din celulele stelate
I. -în cursul dezvoltării embrionare, podocitele evoluează din stratul extern al capsulei Bowman
J. -celulele mezangiale secretă prostaglandine, fagocitează complexele imune și nu dețin rol nutritiv

A. -capilarele glomerulare derivate din arteriola aferentă sunt alcătuite din celule endoteliale cu perforații

B. -corpusculul renal are un diametru de aproximativ 200 µm și se formează prin colonizarea unei invaginări

C. -podocitele sau celulele cu piciorușe alcătuiesc componenta capsulară a membranei filtrante
D. - zona medulară are aspect striat datorat anselor Henle perpendiculare, ducturilor colectoare și vaselor
medulare
E. -celulele mezangiale secretă prostaglandine, fagocitează complexele imune și sunt o țintă frecventă a
F. -deși diametrul molecular al albuminei este mai mic decât diametrul porilor membranei bazale

G. -stratul compact format de pedicele prezintă o serie de fisuri longitudinale denumite fante de filtrare ce au
nefronă
H. -podocitul este alcătuit dintr-un corp celular și prelungiri denumite pedicele ce se sprijină pe membrana
bazală
J. - fantele de filtrare permit trecerea unor molecule cu greutate moleculară < 60kDa

A. -macula densa este alcătuită din celule epiteliale tubulare aglomerate pe partea dinspre glomerul,
adiacentă arteriolei eferente
B. -celulele Goormaghtigh sunt parte componentă a membranei bazale, conferindu-i acesteia încărcarea
electonegativă
C. -mezangiul extraglomerular ocupă spațiul dintre glomerul și macula densa tubului distal
D. -celulele Goormaghtigh sunt parte componentă a lacisului
E. -celulele Goormaghtigh funcționează ca senzor de osmolaritate și de concentrație ionică
F. -celulele granulare sunt celule epiteliale localizate mai ales în arteriolele aferente
G. -macula densa funcționează ca senzor de osmolaritate și de concentrație ionică
H. -mezangiul intraglomerular ocupă spațiul dintre glomerul și macula densa tubului distal
I. -celulele granulare sunt celule musculare netede vasculare cu aspect epitelioid, localizate mai ales în
arteriolele aferente
J. -macula densa este alcătuită din celule epiteliale tubulare aglomerate pe partea dinspre glomerul, adiacentă
arteriolei aferente

A. -tubul contort proximal reabsoarbe o mică parte a elementelor minerale și a altor nutrienți
B. -tubul contort proximal este căptușit cu un epiteliu cilindric unistratificat, cu polul apical prezentând o
margine în perie cu microvili
C. -tubul contort proximal este căptușit cu un epiteliu cilindric unistratificat, cu polul apical prezentând o
margine în perie cu microvili ce scade suprafața de contact
D. -tubul contort proximal reabsoarbe cea mai mare parte a elementelor minerale și a altor nutrienți
E. -rolul tubului renal este de a primi ultrafiltratul glomerular și de procesare până la stadiul de urina finală
F. -tubii renali sunt în contact direct cu capilarele peritubulare derivate din arteriola aferentă
G. -celulele tubului contort proximal conțin un număr redus de mitocondrii datorită activității biologice
reduse
H. -tubii renali sunt în contact direct cu capilarele peritubulare derivate din arteriola eferentă
I. -rolul tubului renal este de a primi ultrafiltratul glomerular și de eliminare în calicele mici
J. -celulele tubului contort proximal conțin un număr mare de mitocondrii datorită activității biologice intense

A. -aria totală a membranei filtrante glomerulare este de aprox 8 m2
B. -celulele Goormaghtigh sunt parte componentă a membranei bazale, conferindu-i acesteia încărcarea
electonegativă
C. -macula densa funcționează ca senzor de osmolaritate și de concentrație ionică
D. -deși diametrul molecular al albuminei este mai mic decât diametrul porilor membranei bazale

E. -tubul contort proximal este căptușit cu un epiteliu cilindric unistratificat, cu polul apical prezentând o
F. -tubul contort proximal reabsoarbe o mică parte a elementelor minerale și a altor nutrienți
G. -podocitul este alcătuit dintr-un corp celular și prelungiri denumite pedicele ce se sprijină pe membrana
bazală
H. -macula densa este alcătuită din celule epiteliale tubulare aglomerate pe partea dinspre glomerul,
I. -celulele mezangiale secretă prostaglandine, fagocitează complexele imune și sunt o țintă frecventă a
J. -rolul tubului renal este de a primi ultrafiltratul glomerular și de procesare până la stadiul de urina finală

A. -segmentul descendent gros al ansei Henle este alcătuit dintr-un epiteliu cilindric pluristratificat similar
structural cu cel de la nivelul tubului contort proximal
B. -ansa Henle este alcătuită dintr-un braț descendent ce prezintă un segment inițial scurt și gros, urmat de un
segment lung și subțire, și un braț ascendent alcătuit dintr-un
segment subțire și unul gros

C. -segmentul subțire descendent și ascendent al ansei Henle este alcătuit dintr-un epiteliu cilindric
unistratificat, iar partea groasă a brațului ascendent este alcătuită dintr-un
epiteliu pavimentos unistratificat

D. -pereții tubului contort distal sunt alcătuiți dintr-un epiteliu pavimentos pluristratificat, iar membrana
polului apical nu prezintă margine în perie
E. -la nivelul maculei densa sunt agregați nucleii celulelor epiteliale în peretele tubului distal
F. -segmentul subțire descendent și ascendent al ansei Henle este alcătuit dintr-un epiteliu pavimentos
epiteliu cilindric unistratificat

G. -segmentul descendent gros al ansei Henle este alcătuit dintr-un epiteliu cilindric unistratificat similar
H. -pereții tubului contort distal sunt alcătuiți dintr-un epiteliu cilindric unistratificat, iar membrana polului
apical nu prezintă margine în perie
I. -la nivelul maculei densa sunt răsfirați nucleii celulelor musculare din peretele tubului distal
J. -ansa Henle este alcătuită dintr-un braț descendent ce prezintă un segment inițial subțire și lung, urmat de
un segment scurt și gros, și un braț ascendent alcătuit dintr-un

A. -urina se formează prin 3 procese fundamentale: ultrafiltrarea glomerulară, reabsorbția și excreția tubulară
B. -tubii colectori sunt alcătuiți dintr-un epiteliu cilindric unistratificat
C. -urina se formează prin 3 procese fundamentale: ultrafiltrarea glomerulară, reabsorbția și secreția tubulară
D. -membranele celulelor din tubul contort distal nu prezintă un grad de interdigitare extinsă
E. -canalele lui Bellini sunt formate prin unirea tubilor colectori
F. - tubii colectori sunt alcătuiți dintr-un epiteliu cilindric pluristratificat
G. -ansa Henle are un rol minor în conservarea apei
H. -epiteliul tubilor colectori au o permeabilitate variabilă pentru apă sub controlul hormonului din hipofiza
anterioară - ADH
I. -membranele celulelor din tubul contort distal prezintă un grad de interdigitare extinsă
J. -epiteliul tubilor colectori au o permeabilitate variabilă pentru apă sub controlul hormonului retrohipofizar
ADH

A. -pereții tubului contort distal sunt alcătuiți dintr-un epiteliu cilindric unistratificat, iar membrana polului
B. -macula densa este alcătuită din celule epiteliale tubulare aglomerate pe partea dinspre glomerul, adiacentă
arteriolei eferente
C. -ansa Henle este alcătuită dintr-un braț descendent ce prezintă un segment inițial subțire și lung, urmat de

D. -rolul tubului renal este de a primi ultrafiltratul glomerular și de procesare până la stadiul de urina finală
E. -celulele tubului contort proximal conțin un număr mare de mitocondrii datorită activității biologice
intense
F. -segmentul subțire descendent și ascendent al ansei Henle este alcătuit dintr-un epiteliu pavimentos

G. -tubul contort proximal este căptușit cu un epiteliu cilindric unistratificat, cu polul apical prezentând o
H. -membranele celulelor din tubul contort distal prezintă un grad de interdigitare extinsă
I. -epiteliul tubilor colectori au o permeabilitate variabilă pentru apă sub controlul hormonului din hipofiza
anterioară - ADH
J. -segmentul descendent gros al ansei Henle este alcătuit dintr-un epiteliu cilindric pluristratificat similar
259. Următoarea/ următoarele afirmații cu privire la filtrarea glomerulară sunt adevărate: :

A. -stratul cel mai important pentru permeabilitatea membranei filtrante este reprezentat de epiteliul cilindric
pluristratificat
B. -membrana filtrantă prezintă 3 componente: peretele endoteliului capilar, membrana bazală glomerulară și
fantele de filtrare dintre pedicelele podocitelor
C. -eficiența membranei filtrante este aceea a unui filtru cu pori cilindrici de 4.5-7 nm în diametru
D. -stratul cel mai important pentru selectivitatea membranei este membrana bazală urmată de diafragma
fantelor de filtrare
E. -caracteristicile membranei filtrante fac ca moleculele cu o greutate moleculară mai mică de 10.000
daltoni să fie filtrate liber
F. - membrana filtrantă prezintă 4 componente: peretele endoteliului capilar, membrana bazală glomerulară,
fantele de filtrare dintre pedicelele podocitelor și membrana externă
G. -termenul de ultrafiltrare reflectă faptul că membrana filtrantă nu este un filtru molecular extrem de fin ce
permite trecerea apei și a moleculelor mici, dar reduce trecerea
macromoleculelor
H. -eficiența membranei filtrante este aceea a unui filtru cu pori cilindrici de 7-9 nm în diametru
I. -termenul de ultrafiltrare reflectă faptul că membrana filtrantă este un filtru molecular extrem de fin ce
macromoleculelor
J. caracteristicile membranei filtrante fac ca moleculele cu o greutate moleculară > 10.000 daltoni să fie
filtrate liber
260. Următoarea/ următoarele afirmații cu privire la filtrarea glomerulară sunt adevărate:

A. -presiunea hidrostatică scade puțin de-a lungul capilarului pentru că există mai multe anse capilare în
paralel ceea ce face ca rezistența la curgere să fie extrem de redusă.
B. -presiunea intracapilară este în strânsă legătură cu presiunea arterială sistemică
C. -presiunea hidrostatică medie dintr-un capilar glomerular este de aprox 55 mmHg
D. -filtrarea glomerulară depinde de presiunile ce acționează pe membrana filtrantă, presiuni denumite
generic forțele Starling
E. -presiunea din capilarele glomerulare este mai mare decât cea din alte paturi capilare pentru că arteriolele
aferente sunt scurte și drepte, iar cele eferente prezintă o rezistență
relativ mare
F. -presiunea hidrostatică medie dintr-un capilar glomerular este de aprox 15 mmHg
G. -presiunea hidrostatică scade semnificativ de-a lungul capilarului pentru că există mai multe anse capilare
în paralel ceea ce face ca rezistența la curgere să fie mare.
H. -filtrarea glomerulară depinde de presiunile ce acționează pe membrana filtrantă, presiuni denumite
generic forțele Starling și reprezentate de presiunile osmotice
I. -presiunea intracapilară este în strânsă legătură cu presiunea sistemică venoasă
J. -presiunea din capilarele glomerulare este mai mică decât cea din alte paturi capilare pentru că arteriolele
aferente sunt lungi și tortuoase, iar cele eferente prezintă o rezistență
relativ mare
261. Următoarea/ următoarele afirmații cu privire la filtrarea glomerulară sunt false:

A. -termenul de ultrafiltrare reflectă faptul că membrana filtrantă este un filtru molecular extrem de fin ce
macromoleculelor
B. -filtrarea glomerulară depinde de presiunile ce acționează pe membrana filtrantă, presiuni denumite
C. -stratul cel mai important pentru selectivitatea membranei este membrana bazală urmată de diafragma
D. -caracteristicile membranei filtrante fac ca moleculele cu o greutate moleculară mai mică de 10.000
E. -stratul cel mai important pentru permeabilitatea membranei filtrante este reprezentat de epiteliul cilindric
pluristratificat
F. - membrana filtrantă prezintă 4 componente: peretele endoteliului capilar, membrana bazală glomerulară,
G. -filtrarea glomerulară depinde de presiunile ce acționează pe membrana filtrantă, presiuni denumite
H. -presiunea hidrostatică medie dintr-un capilar glomerular este de aprox 55 mmHg
I. -termenul de ultrafiltrare reflectă faptul că membrana filtrantă nu este un filtru molecular extrem de fin ce
macromoleculelor
J. -presiunea din capilarele glomerulare este mai mică decât cea din alte paturi capilare pentru că arteriolele
relativ mare

A. -obstrucția tractului urinar va determina creșterea filtrării datorită creșterii presiunii hidrostatice în capsula
Bowman
B. -presiunea hidrostatică din capsula Bowman depinde de intrarea filtratului glomerular și de rata de
îndepărtare a acestui fluid de către arteriola eferentă
C. -presiunea hidrostatică din capsula Bowman depinde de intrarea filtratului glomerular și de rata de
îndepărtare a acestui fluid de către tub
D. -presiunea hidrostatică în capilarul glomerular este principala forță a filtrării dar nu depinde de presiunea
arterială.
E. -presiunea hidrostatică în capilarul glomerular este principala forță a filtrării și depinde de presiunea
arterială.
F. -presiunea hidrostatică din capsula Bowman se opune presiunii hidrostatice de la nivelul capilarelor
G. -dacă presiunea arterială scade sub 50 mmHg, filtrarea continuă însă la o rată ușor scăzută ceea ce va
determina reducerea diurezei
H. -dacă presiunea arterială scade sub 50 mmHg, filtrarea se oprește
I. -obstrucția tractului urinar va determina oprirea filtrării datorită transmiterii retrograde a presiunii crescute
J. -presiunea hidrostatică din capsula Bowman nu se opune presiunii hidrostatice de la nivelul capilarelor

A. -vasodilatația arteriolei aferente crește fluxul sanguin la nivelul glomerulului, ceea ce va determina
creșterea ratei de filtrare glomerulară
B. -vasodilatația arteriolei aferente va reduce presiunea intraglomerulară ceea ce va determina reducerea ratei
de filtrare glomerulară
C. -vasoconstricția arteriolei aferente va crește presiunea intraglomerulară și va crește rata de filtrare
glomerulară
D. -vasoconstricția arteriolei eferente va reduce fluxul glomerular, ceea ce va scădea rata de filtrare
glomerulară
E. -modificările de diametru a arteriolei aferente pot surveni atât datorită mecanismelor extrinseci de reglare
cât și datorită mecanismelor intrinseci
F. -vasoconstricția arteriolei eferente va crește presiunea intraglomerulară și va crește rata de filtrare
glomerulară
G. -vasodilatația arteriolei eferente crește fluxul sanguin la nivelul glomerulului, ceea ce va determina
H. -modificările de diametru a arteriolei aferente pot surveni exclusiv datorită mecanismelor extrinseci de
reglare
I. -vasoconstricția arteriolei aferente va reduce fluxul glomerular, ceea ce va scădea rata de filtrare
glomerulară
J. -vasodilatația arteriolei eferente va reduce presiunea intraglomerulară ceea ce va determina reducerea ratei

A. -obstrucția tractului urinar va determina oprirea filtrării datorită transmiterii retrograde a presiunii crescute
B. -presiunea din capilarele glomerulare este mai mică decât cea din alte paturi capilare pentru că arteriolele
relativ mare
C. -vasodilatația arteriolei eferente crește fluxul sanguin la nivelul glomerulului, ceea ce va determina
D. -vasoconstricția arteriolei aferente va crește presiunea intraglomerulară și va crește rata de filtrare
glomerulară
E. -presiunea hidrostatică din capsula Bowman nu se opune presiunii hidrostatice de la nivelul capilarelor
glomerulară
G. -vasodilatația arteriolei eferente va reduce presiunea intraglomerulară ceea ce va determina reducerea ratei
H. -presiunea hidrostatică din capsula Bowman depinde de intrarea filtratului glomerular și de rata de
I. -filtrarea glomerulară depinde de presiunile ce acționează pe membrana filtrantă, presiuni denumite generic
forțele Starling
J. -dacă presiunea arterială scade sub 50 mmHg, filtrarea continuă însă la o rată ușor scăzută ceea ce va

A. -noradrenalina acționează prin stimularea receptorilor alpha adrenergici vasculari și prin stimularea
receptorilor beta2 adrenergici de la nivelul celulelor sistemului
juxtaglomerular
B. -endotelinul eliberat de endoteliul vascular are efect vasoconstrictor, crescând rata de filtrare glomerulară
în condiții traumatice și patologice
C. -noradrenalina are efecte vasoconstrictoare puternice, atât pe arterele interlobulare cât și pe cele eferente
D. -noradrenalina acționează prin stimularea receptorilor alpha adrenergici vasculari și prin stimularea
juxtaglomerular
E. -endotelinul eliberat de endoteliul vascular are efect vasoconstrictor, reducând rata de filtrare glomerulară
F. -noradrenalina scade reabsorbția de Na prin efect direct asupra celulelor tubulare
G. -tubii proximali, distali și ramul ascendent gros al ansei Henle prezintă o bogată inervație parasimpatică
H. -noradrenalina are efecte vasoconstrictoare puternice, atât pe arterele interlobulare cât și pe cele aferente
I. -tubii proximali, distali și ramul ascendent gros al ansei Henle prezintă o bogată inervație simpatică
J. -noradrenalina crește reabsorbția de Na prin efect direct asupra celulelor tubulare

A. -autoreglarea renală se realizează și prin fenomenul de feedback tubuloglomerular
B. -dacă presiunea arterială medie scade către 70 mmHg, arteriola aferentă se contractă
C. -autoreglarea renală se realizează exclusiv prin fenomenul de feedback tubuloglomerular
D. -autoreglarea renală reprezintă capacitatea rinichilor de a păstra o rată de filtrare glomerulară relativ
constantă în fața presiunii sanguine fluctuante
E. -dacă fluxul de filtrat este prea redus, macula densa inițiază un semnal care va induce 2 efecte:
vasodilatația arteriolei eferente și eliberarea de renină de la nivelul celulelor
granulare
F. -autoreglarea renală se produce prin reacții neurogene ale musculaturii netede arteriale de la nivelul
arteriolelor aferente
G. -autoreglarea renală reprezintă capacitatea rinichilor de a păstra o rată de filtrare glomerulară crescută în
fața presiunii sanguine constante
H. -dacă fluxul de filtrat este prea redus, macula densa inițiază un semnal care va induce 2 efecte:
vasodilatația arteriolei aferente și eliberarea de renină de la nivelul celulelor
granulare
I. -autoreglarea renală se produce prin reacții miogene ale musculaturii netede arteriale de la nivelul
J. -dacă presiunea arterială medie scade către 70 mmHg, arteriola aferentă se dilată

A. -tubii proximali, distali și ramul ascendent gros al ansei Henle prezintă o bogată inervație parasimpatică
B. -vasodilatația arteriolei eferente crește fluxul sanguin la nivelul glomerulului, ceea ce va determina
C. -noradrenalina are efecte vasoconstrictoare puternice, atât pe arterele interlobulare cât și pe cele aferente
D. -autoreglarea renală reprezintă capacitatea rinichilor de a păstra o rată de filtrare glomerulară crescută în
E. -endotelinul eliberat de endoteliul vascular are efect vasoconstrictor, reducând rata de filtrare glomerulară
F. -dacă presiunea arterială medie scade către 70 mmHg, arteriola aferentă se dilată
G. -vasoconstricția arteriolei aferente va crește presiunea intraglomerulară și va crește rata de filtrare
glomerulară
H. -presiunea hidrostatică în capilarul glomerular este principala forță a filtrării și depinde de presiunea
arterială.
I. -autoreglarea renală se produce prin reacții neurogene ale musculaturii netede arteriale de la nivelul
J. -obstrucția tractului urinar va determina oprirea filtrării datorită transmiterii retrograde a presiunii crescute
268. Următoarea/ următoarele afirmații sunt adevărate: :

A. -ultrafiltrarea este un fenomen foarte selectiv, spre deosebire de reabsorbție
B. -tubul contort proximal este responsabil pentru reabsorbţia unei cantităţi limitate de glucoză şi aminoacizi,
a celei mai mari părţi din Na+, K+, Ca2+, Cl-, HCO3- şi apei şi pentru
secreţia de diverşi anioni şi cationi organici.

C. -procesul de ultrafiltrare are o selectivitate redusă deoarece prin acesta se rețin doar elementele figurate și
proteinele
D. -în cursul reabsorbției, toate substanțele sunt transportate printr-un mecanism comun întregului tub renal
E. -în condiții de deshidratare severă, fluxul urinar scade până la 1.5 ml/min
F. -tubul contort proximal este responsabil pentru reabsorbţia întregii cantităţi de glucoză şi aminoacizi, a
celei mai mari părţi din Na+, K+, Ca2+, Cl-, HCO3- şi apei şi pentru

G. -în cursul reabsorbției, fiecare substanță este transportată printr-un mecanism propriu
H. -deși cantitatea de ultrafiltrat glomerular este de 10 litri/ zi, cantitatea de urină eliminată nu depășește 1-2 l
în condiții normale
I. -procesul de ultrafiltrare are o selectivitate înaltă deoarece prin acesta se rețin doar elementele figurate și
proteinele
J. -reabsorbția este un fenomen foarte selectiv, spre deosebire de ultrafiltrare

A. - tubii colectori sunt alcătuiți dintr-un epiteliu cilindric pluristratificat
C. -celulele mezangiale secretă prostaglandine, fagocitează complexele imune și nu dețin rol nutritiv
D. -modificările de diametru a arteriolei aferente pot surveni atât datorită mecanismelor extrinseci de reglare
E. -vasodilatația arteriolei aferente crește fluxul sanguin la nivelul glomerulului, ceea ce va determina
F. -dacă presiunea arterială scade sub 50 mmHg, filtrarea continuă însă la o rată ușor scăzută ceea ce va
G. -dacă fluxul de filtrat este prea redus, macula densa inițiază un semnal care va induce 2 efecte:
granulare
H. -presiunea din capilarele glomerulare este mai mare decât cea din alte paturi capilare pentru că arteriolele
relativ mare
I. -ansa Henle este alcătuită dintr-un braț descendent ce prezintă un segment inițial subțire și lung, urmat de

J. -urina se formează prin 3 procese fundamentale: ultrafiltrarea glomerulară, reabsorbția și secreția tubulară
270. La nivel renal, fiziologic se excretă:

A. dioxid de carbon
B. uree
C. hemoglobină
D. creatinină
E. acid uric
F. apă
G. xenobiotice hidrosolubile
H. deșeuri solide
I. xenobiotice liposolubile
J. compuși nedigerabili
271. Funcțiile reglatoare ale rinichiului sunt:

A. participă la echilibrul acido-bazic
B. păstrează volumul lichidului extracelular
C. contribuie la menținerea presiunii arteriale
D. excretă creatinină
E. degradează hemoglobina
F. reglează echilibrul electrolitic
G. contribuie la menținerea presiunii parțiale a oxigenului
H. excretă xenobiotice
I. reglează osmolaritatea
J. sintetizează amoniac
272. Rinichiul secretă următoarele substanțe cu rol hormonal:

A. bradikinină
B. eritropoietină
C. renină
D. colesterol
E. 1,25-dihidroxi vitamina D3
F. parathormon
G. glucagon
H. insulină
I. ACTH
J. prostaglandine
273. Referitor la rinichi se poate afirma:

A. calicele mici se unesc pentru a forma calice mari
B. calicele mici se unesc pentru a forma bazinetul
C. fiecare rinichi are o greutate de aproximativ 1500g
D. zona medulară are culoare roșcată și aspect granulat
E. între piramidele renale se descriu calicele mari
F. zona corticală are aspect striat
G. vârful unei piramide renale formează o papilă renală
H. fiecare papilă drenează urina într-un calice mic
I. sunt situați retroperitoneal
J. fiecare rinichi are 8-10 lobi
274. Referitor la membrana filtrantă glomerulară se poate afirma:

A. membrana bazală are rol activ în respingerea glucidelor
B. podocitul este format dintr-un corp celular și pedicele
C. capilarele glomerulare sunt foarte permeabile
D. podocitele alcătuiesc componenta capsulară
E. permite filtrarea proteinelor plasmatice
F. capilarele glomerulare nu permit filtrarea plasmei către spațiul capsular
G. fenestrațiile nu pot reține elementele figurate ale sângelui
H. pedicelele prezintă fenestrații
I. capilarele sunt formate din celule endoteliale cu fenestrații
J. membrana bazală respinge proteinele plasmatice
275. Referitor la filtrarea glomerulară se poate afirma:

A. presiunea coloid-osmotică din capilar favorizează filtrarea
B. presiunea coloid-osmotică depinde de presiunea arterială
C. nu permite filtrarea moleculelor mici
D. presiunea efectivă de filtrare este 10-15 mmHg
E. presiunea hidrostatică în capilarul glomerular este principala forță a filtrării
F. presiunea coloid-osmotică nu depinde de concentrația proteinelor plasmatice
G. nu permite filtrarea apei
H. moleculele foarte mari nu se filtrează
I. depinde de echilibrul dintre presiunile hidrostatice și osmotice ce acționează pe membrana filtrantă
J. presiunea coloid-osmotică din capilar se opune filtrării
276. Referitor la reabsorbția tubulară se poate afirma:
A. 99% din filtrat trebuie readus în circulație
B. este un fenomen foarte selectiv
C. reprezintă trecerea plasmei prin membrana filtrantă
D. reprezintă trecerea substanțelor din sânge în lichidul tubular
E. se produce doar în ansa Henle
F. se produce doar în tubul colector
G. recuperează glucoza din plasma filtrată
H. recuperează apa din plasma filtrată
I. fiecare substanță este transportată printr-un mecanism propriu
J. realizează reabsorbția proteinelor
277. În tubul contort proximal se reabsoarbe prin transport activ secundar:

A. globuline
B. lactat
C. aminoacizi
D. oxalat de calciu
E. albumină
F. eritropoietină
G. piruvat
H. glucoză
I. apă
J. acid ascorbic
278. În tubul contort proximal se reabsoarbe:

A. Cl-
B. K+
C. Ca+2
D. Na+
E. urobilinogen
F. HCO3-
G. Pb
H. iod
I. HCl
J. Hg
279. În tubul contort proximal se secretă:

A. globuline
B. cationi organici
C. compuși endogeni
D. glucoză
E. medicamente
F. anioni organici
G. apă
H. aminoacizi
I. toxine
J. albumină
280. Densitatea normală a urinei finale poate fi:

A. 1000
B. 1020
C. 1045
D. 1060
E. 1030
F. 900
G. 1050
H. 1025
I. 1028
J. 1015
281. Diureza crește în următoarele situații:

A. expunere la frig
B. tratament cu diuretice
C. diabet zaharat netratat
D. consum mare de lichide
E. în deshidratare
F. după hemoragii
G. expunere la temperaturi crescute
H. după febră
I. emoții
J. după vărsături
282. Diureza scade în următoarele situații:

A. expunere la frig
B. emoții
C. consum redus de lichide
D. consum exagerat de lichide
E. deshidratare
F. în boli care rețin apa în organism
G. tratament cu diuretice
H. în sezonul cald
I. după transpirații intense
J. hiperhidratare
283. Valoarea normală a diurezei poate fi:

A. 3,5 l
B. 1000 ml
C. 1 l
D. 1,4 l
E. 0,15 l
F. 4 l
G. 0,5 l
H. 3000 ml
I. 1,5 l
J. 1500 ml
284. Următoarele medicamente și alimente pot modifica culoarea urinei:

A. albastru de metilen
B. tetraciclina
C. brânza degresată
D. varza roșie
E. probioticele
F. laptele
G. antinevralgice
H. calciu lactic
I. varza albă
J. sfecla roșie
285. Referitor la diureză se poate afirma:

A. nu este influențată de temperatura mediului
B. reprezintă aciditatea urinei
C. are o valoare normală de 1000-1500 l
D. o valoare sub 500 ml se numește oligurie
E. o valoare peste 2 l se numește poliurie
F. nu este influențată de gradul de hidratare
G. reprezintă cantitatea de urină primară care se formează în 24h
H. reprezintă cantitatea de urină eliminată în 24h
I. are o valoare normală de 1-1,5 l
J. o valoare sub 150 ml se numește anurie
286. Mirosul urinei se modifică în următoarele situații:

A. după hemoragii
B. diabet
C. infecții urinare
D. consum de usturoi
E. consum de varză roșie
F. în tratamentul cu diuretice
G. insuficiența cardiacă
H. consum de alcool
I. consum de coloranți alimentari
J. consum de hrean
287. Referitor la reabsorbția în tubul contort distal se poare afirma:

A. are loc disocierea reabsorbției se sodiu și cea de apă
B. se realizează reabsorbția glucozei
C. reabsorbția de apă se face prin transport activ secundar
D. adaptează eliminările de apă și sodiu în funcție de necesitățile organismului
E. se reabsorb cantități mici de Na+
F. reabsorbția apei este reglată de ADH
G. este un mecanism prin care se formează urina primară
H. la acest nivel se reabsoarbe o cantitate mică de apă
I. se realizează reabsorbția proteinelor
J. reabsorbția de apă nu este reglată hormonal
288. Referitor la reabsorbția glucozei se poate afirma:

A. are loc și în tubul distal
B. se realizează cu ajutorul unor transportori de glucoză
C. este un mecanism cu transport maximal
D. are loc numai la nivelul tubului contort proximal
E. are loc în ansa Henle
F. este un mecanism pasiv
G. transportul maximal al glucozei este de aproximativ 375 mg/min
H. nu se produce atunci când glicemia scade sub valorile normale
I. se realizează prin difuziune
J. se realizează printr-un mecanism de transport activ secundar

A. valoarea sa se corelează cu vârsta
B. se poate măsura folosind substanțe care se metabolizează
C. depinde de presiunea coloid-osmotică din capilare
D. are o valoare mai mică la femei decât la barbați
E. este de aproximativ 125 ml/min
F. are o valoare de aproximativ 1-1,5 l/24h
G. variază în funcție de valoarea glicemiei
H. valoarea sa se corelează cu suprafața corporală
I. se poate măsura folosind o substanță marker endogenă precum creatinina
J. determinarea sa nu are importanță în practica medicală
290. Referitor la proprietățile fizice ale urinei se poate afirma:

A. după câteva ore de la micțiune aspectul urinei nu se modifică
B. culoarea este mai închisă când este foarte concentrată
C. urina bolnavilor cu diabet nu are miros
D. densitatea urinei este mai mare decât a apei
E. culoarea nu este influențată de alimente
F. diureza are o valoare de 1000-1500 l/24h
G. volumul de urină eliminat în 24h se numește diureză
H. pH-ul normal este 9-12
I. urina proaspăt emisă este transparentă
J. urina devine alcalină după un regim vegetarian
291. pH-ul normal al urinei finale poate fi:

A. 5,5
B. 1
C. 6
D. 20
E. 2
F. 2,5
G. 7
H. 6,5
I. 5
J. 15
292. Referitor la densitatea urinei finale se poate afirma:

A. este mai mică decât cea a apei
B. izostenuria reprezintă creșterea densității peste 1030
C. are o valoare normală de 1015-1030
D. în hiperhidratare poate ajunge la valoarea de 1001
E. în deshidratare scade sub valoarea densității plasmatice
F. hiperstenuria reprezintă scăderea densității sub 1001
G. se determină cu urodensimetrul
H. în deshidratare poate crește peste valoarea de 1030
I. scade după o alimentație bogată în proteine
J. scăderea densității se numește hipostenurie
293. Referitor la căile urinare se poate afirma:

A. ureterele sunt conducte musculo-membranoase
B. colul vezical prezintă trei sfinctere
C. mușchiul ureterelor se numește detrusor
D. presiunea intravezicală se numește plasticitate
E. căile intrarenale conduc urina finală către bazinet
F. ductele papilare sunt căi intrarenale
G. continența reprezintă declanșarea reflexului de micțiune
H. sfincterul extern al colului vezical este alcătuit din mușchi striat
I. micțiunea se produce prin contracția sfincterului vezical extern
J. fiecare calice mare este alcătuit din 2-3 calice mici
294. Căile urinare intrarenale sunt:

A. vezica urinară
B. calicele mici
C. detrusorul
D. pelvisul renal
E. calicele mari
F. uretra
G. glomerulii renali
H. bazinetul
I. ductele papilare
J. ureterele
295. Lichidele transcelulare includ:

A. plasma
B. serul
C. limfa
D. sucul pancreatic
E. lichidul cefalorahidian
F. sucul gastric
G. lichidul interstițial
H. lichidul sinovial
I. lichidul intracelular
J. umoarea apoasă a ochiului
296. Referitor la compartimentele hidrice ale organismului se poate afirma:

A. cantitatea de apă este în medie 60% din greutatea corporală la bărbații adulți
B. compartimentul intracelular are același volum cu cel extracelular
C. lichidele transcelulare conțin proteine
D. cantitatea de lichid intracelular este de aproximativ 10 litri
E. lichidul extracelular reprezintă 1/3 din greutatea corporală
F. plasma reprezintă 1/4 din lichidele extracelulare
G. prin intermediul lichidului interstițial se realizează schimburile între celule și sânge
H. lichidul transcelular reprezintă 1-3% din greutatea corporală
I. plasma este un lichid intracelular
J. lichidul interstițial și plasma au compoziție identică
297. Valoarea normală a lichidului transcelular ca procent din greutatea corporală poate fi:
A. 2,5%
B. 0.25
C. 0.5
D. 0.02
E. 1,5%
F. 0.2
G. 0.6
H. 0.1
I. 0.01
J. 0.03
298. Referitor la tubul colector medular se poate afirma:

A. celulele sale sunt capabile să secrete ioni de hidrogen
B. celulele sale prezintă receptori pentru renină
C. la acest nivel se reabsoarbe 80% din cantitatea de apă filtrată
D. este permeabil pentru uree
E. realizează reabsorbția glucozei
F. prezintă celule care secretă hormonul antidiuretic
G. este implicat în reglarea metabolismului acido-bazic
H. prezintă celule epiteliale sensibile la ADH
I. are rol important în determinarea cantității finale de urină
J. conține un lichid tubular izoosmotic cu plasma
299. Referitor la membrana glomerulară se poate afirma:

A. între pedicele se formează fante de filtrare
B. realizează reabsorbția glucozei din urina primară
C. peretele endoteliului capilar reține elementele figurate
D. are rol în reabsorbția apei
E. la microscop are aspect bilaminar cu două zone dense
F. pedicelele prezintă prelungiri ramificate numite podocite
G. fantele de filtrare sunt acoperite de o diafragmă alcătuită din nefronă
H. membrana bazală reține particule mai mari de 6-8 nm
I. peretele endoteliului capilar permite trecerea plasmei
J. filtrează în mod normal albumina
300. Locul reabsorbţiei și secreţiei de potasiu la nivel renal este:

A. C → 8%
B. A → 12%
C. D → 4%
D. B → 8%
E. E → 12%
F. C → 27%
G. E → 4%
H. D → 27%
I. A → 65%
J. B → 65%

A. -țesutul muscular neted este mai bine reprezentat în peretele arterelor mici
B. -țesutul conjunctiv este bine reprezentat la nivelul arterelor de rezistență
C. -arterele mici și arteriolele sunt numite artere de conducere din punct de vedere al semnificației
hemodinamice
D. -pentru un debit sanguin mediu, lucrul de pompă necesar este dublu în cazul unui circuit format din vase
rigide față de cazul vaselor elastice
E. -arterele de conducere nu contribuie la amortizarea fluctuațiilor sistolo-diastolice de presiune și volum
F. -arterele de conducere au un perete de tip elastic cu perete muscular bine reprezentat față de arterele de
rezistență
G. -în cazul vaselor elastice, lucrul mecanic se aproprie de valoarea minimă necesară ce corespunde unui
regim de pompare în flux continuu și cu debit constant
H. -fenomenul de acumulare a tensiunii mecanice în timpul sistolei și eliberarea acesteia asupra conținutului
în timpul diastolei poartă denumirea de fenomen windkessel
I. -arterele de conducere au un perete de tip elastic cu țesut conjunctiv bine reprezentat
J. -complianța arterelor de conducere se opune fenomenului windkessel
302. Următoarea/ următoarele afirmații sunt false cu privire la inervația vaselor sanguine: :
A. -fibrele simpatice postganglionare eliberează acetilcolina
B. -fibrele simpatice postganglionare eliberează noradrenalina ce determină contracția mușchiului neted
vascular prin stimularea alfa adrenoreceptorilor
C. - fibrele simpatice postganglionare eliberează ATP și neuropeptidul Y
D. -în condiții bazale există un tonus parasimpatic vasoconstrictor
E. -simpatectomia determină scăderea presiunii arteriale pe seama vasodilatației periferice
F. -fibrele preganglionare simpatice (T1-L2) fac sinapsă în lanțul ganglionar paravertebral
G. -fibrele preganglionare formează nervii simpatici ce se alătură nervilor somatici pentru a inerva vasele
sanguine din piele, musculatura scheletică și creier
H. -în condiții bazale există un tonus simpatic vasoconstrictor
I. -fibrele postganglionare simpatice (L2-L4) fac sinapsă în lanțul ganglionar paravertebral
J. -fibrele postganglionare simpatice (T1-L2) fac sinapsă în lanțul ganglionar paravertebral
303. Următoarea/ următoarele afirmații sunt false cu privire la inervația vaselor sanguine:
A. -creșterea complianței venelor duce la mobilizarea sângelui din rezervorul venos
B. -constricția arteriolară prin stimularea simpatică este însoțită de constricție venoasă
C. -fibrele simpatice vasodilatatoare sunt implicate în vasodilatația de la sfârșitul efortului
D. - fibrele simpatice vasodilatatoare sunt implicate mecanismele ce contribuie la apariția sincopei
E. -în efort, debitul sanguin crescut la nivelul mușchilor scheletici este asigurat de vasodilatația locală și de
creșterea presiunii arteriale
F. -stimularea corticosuprarenalei simultan cu stimularea simpatică a vaselor conduce la eliberarea de
adrenalină și noradrenalină
G. -impulsurile simpatice către vase sunt însoțite în mod obișnuit și de stimularea medulosuprarenalei
H. -impulsurile simpatice către vase sunt însoțite de stimularea corticosuprarenalei
I. - fibrele simpatice vasodilatatoare constituie sectorul periferic al unui sistem integrat de origine corticală,
cu releu hipotalamic și mezencefalic
J. -constricția arteriolară prin stimularea simpatică este însoțită de constricție venoasă ce crește capacitanța
venelor
A. -vasodilatația neurogenă este mediată de acetilcolină
B. -peptidul intestinal vasoactiv este implicat în vasoconstricția dependentă de flux
C. -nervii perivasculari conțin și neuroni nitrergici și peptidergici
D. -cu excepția vaselor din creier, tub digestiv, glande salivare și organe genitale, vasele sanguine umane
sunt lipsite de inervație parasimpatică
E. -constricția arteriolară prin stimulare simpatică este însoțită de constricție venoasă ce scade complianța
venelor și duce la mobilizarea sângelui din rezervorul venos
F. -în efort, o creștere presională de numai 30-40% asigură o dublare a debitului în sectorul muscular
G. -terminațiile parasimpatice folosesc ca mediator principal acetilcolina cu efect vasodilatator independent
de endoteliu
H. -terminațiile simpatice folosesc la mediator principal acetilcolina, cu efect vasodilatator dependent de
endoteliu
I. -vasele sanguine umane sunt lipsite de inervația parasimpatică
J. -vasodilatația neurogenă este mediată și de oxidul nitric
305. Următoarea/ următoarele afirmații sunt adevărate cu privire la distribuția tisulară a fluxului
sangvin: :
A. - distribuția debitului sanguin la nivelul creierului este de 50 mL/ min/100 g
B. -distribuția debitului sanguin la nivelul musculaturii este de 750 mL/ min/100 g
C. -în condiții fiziologice există o distribuție cantitativă de fond, în repaus, a debitului cardiac spre organe și
segmentele acestora
D. -distribuția debitului sanguin la nivelul tiroidei este de 60 mL/ min/100 g
E. - distribuția debitului sanguin la nivelul suprarenalei este de 300 mL/ min/100 g
F. - distribuția debitului sanguin la nivelul cordului este de 170 mL/ min/100 g
G. -distribuția debitului sanguin la nivelul suprarenalei este de 100 mL/ min/100 g
H. -distribuția debitului sanguin la nivelul cordului este de 70 mL/ min/100 g
I. - distribuția debitului sanguin la nivelul tiroidei este de 160 mL/ min/100 g
J. - distribuția debitului sanguin la nivelul creierului este de 350 mL/ min/100 g
306. Următoarea/ următoarele afirmații cu privire la distribuția tisulară a fluxului sanguin sunt false:
A. -distanța de difuzie între o celulă oarecare și cel mai apropiat capilar este de min 25 µm
B. -diametrul capilar este cuprins între 4-9 µm
C. -capilarele prezintă fante parietale largi de 7 nm
D. -suprafața totală a pereților capilari este de aproximativ 500 m2
E. -grosimea peretelui capilar este de 0.5 µm
F. -distribuția debitului cardiac spre organe și segmentele acestora poate fi modificată puternic în funcție de
necesitățile funcționale variabile, prin modificări de secțiune
longitudinală a arterelor
G. -componenta majoră a rezistenței periferice este reprezentată de arteriole cu diametru < 0.01 mm
H. -datorită vasomoției, circulația prin fiecare capilar este intermitentă
I. -în organism este o rețea capilară sistemică de 10010 capilare
J. -rețeaua vasculară este foarte ramificată pentru a asigura creșterea distanței de difuzie între o celulă
oarecare și cel mai apropiat capilar
307. Următoarea/ următoarele afirmații cu privire la distribuția tisulară a fluxului sanguin sunt
adevărate:
A. -distribuția debitului sanguin la nivelul tiroidei este de 60 mL/ min/100 g
B. -distribuția debitului sanguin la nivelul musculaturii este de 750 mL/ min/100 g
C. -distanța de difuzie între o celulă oarecare și cel mai apropiat capilar este de max 25 µm
D. --componenta majoră a rezistenței periferice este reprezentată de arteriole și arterele mici cu diametru <
0.01 mm
E. - suprafața totală a pereților capilari este de aproximativ 500 m2
F. -grosimea peretelui capilar este de 0.5 µm
G. -capilarele prezintă fante parietale largi de 17 nm
H. - distribuția debitului sanguin la nivelul suprarenalei este de 300 mL/ min/100 g
I. -suprafața totală a pereților capilari este de aproximativ 400 m2
J. - distribuția debitului sanguin la nivelul cordului este de 70 mL/ min/100 g
308. Următoarea/ următoarele afirmații cu privire la modularea funcțională a mușchiului neted de

către endoteliu sunt adevărate:
A. -celulele endoteliale secretă factori de creștere și macromolecule ale matricei extracelulare
B. -endoteliul vascular este reprezentat de un strat de celule plate dispuse pe suprafața internă a vaselor și
este esențial în schimburile de substanțe dintre sânge și țesuturi
C. -endoteliul influențează direct tonusul vascular prin factori vasoactivi secretați la acest nivel
D. -endoteliul influențează direct tonusul vascular prin preluarea și metabolismul substanțelor vasoactive
E. -endoteliul vascular este reprezentat de un strat de celule cilindrice dispuse pe suprafața internă a vaselor
și este esențial în schimburile de substanțe dintre sânge și țesuturi
F. -endoteliul influențează indirect tonusul vascular prin factori vasoactivi secretați la acest nivel
G. -endoteliul influențează indirect tonusul vascular prin preluarea și metabolismul substanțelor vasoactive
H. -celulele endoteliale secretă factori de creștere și macromolecule ale matricei extracelulare și sunt
implicate în metabolismul glucidelor circulante
I. -endoteliul vascular nu prezintă o suprafață internă netedă necesară pentru prevenirea trombozelor
J. -endoteliul vascular prezintă o suprafață internă netedă necesară pentru prevenirea trombozelor

A. -endoteliul influențează indirect tonusul vascular prin factori vasoactivi secretați la acest nivel
B. -factorul hiperpolarizant derivat din endoteliu este reprezentantul factorilor vasoconstrictori de origine
endotelială
C. -celulele endoteliale sunt capabile să secrete factori relaxanți și contractanți ca răspuns la diverși stimuli,
fiind un exemplu de secreție autocrină specializată
D. -unitatea morfo-funcțională pe care endoteliul o realizează cu mușchiul neted vascular împreună cu
elementele de inervație prezente la nivel parietal reprezintă mecanismele
prin care endoteliul este implicat în controlul calibrului vascular

E. -printre factorii relaxanți derivați din endoteliu se numără oxidul nitric, prostaciclina și factorul
hiperpolarizant derivat din endoteliu.
F. -în inflamație, endoteliul reprezintă și o sursă de factor de activare plachetară
G. - peptidul endotelin este reprezentantul factorilor vasorelaxanți de origine endotelială
H. -peptidul endotelin este reprezentantul factorilor vasoconstrictori de origine endotelială
I. -celulele endoteliale sunt capabile să secrete factori relaxanți și contractanți ca răspuns la diverși stimuli,
fiind un exemplu de secreție paracrină specializată
J. -printre factorii vasoconstrictori derivați din endoteliu se numără și factorul hiperpolarizant derivat din
endoteliu.

A. -în sectorul de rezistență proximal, semnalele pentru dilatație metabolică nu acționează direct, iar corelația
funcțională cu vasele din aval este asigurată prin relaxare dependentă
de debit și prin conducere în amonte a perturbărilor de potențial membranar prin joncțiuni comunicante
B. - -transmiterea mesajelor prin joncțiuni comunicante se poate realiza prin 4 moduri: difuziunea activă de
mesageri secunzi, unda de calciu regenerativă, conducerea electro-
tonică a unor modificări de potențial membranar și potențialul de acțiune regenerativ

C. -transmiterea mesajelor prin joncțiuni comunicante se poate realiza prin 4 moduri: difuziunea pasivă de
mesageri secunzi, unda de calciu regenerativă, conducerea electro-tonică
a unor modificări de potențial membranar și potențialul de acțiune regenerativ

D. -cu excepția arteriolelor mici, potențialul membranar al celulelor endoteliale este puternic influențat de
potențialul miocitelor netede
E. -potențialul celulelor netede este direct corelat cu modificările de potențial de la nivel endotelial
F. -cu excepția arterelor de calibru mare, potențialul membranar al celulelor endoteliale este puternic
influențat de potențialul miocitelor netede
G. -în sectorul de rezistență proximal, semnalele pentru dilatație metabolică acționează direct, iar corelația
funcțională cu vasele din amonte este asigurată prin relaxare dependentă
H. -celulele endoteliale nu sunt cuplate prin joncțiuni comunicante precum sau cu miocitele netede
I. -celulele endoteliale sunt cuplate prin joncțiuni comunicante precum și hetero-celular cu miocitele netede
J. -potențialul celulelor netede este relativ insensibil față de modificările de potențial de la nivel endotelial

A. -detecția nivelului de oxigen de la nivelul celulelor endoteliale implică depolarizarea și hiperpolarizarea
celulelor endoteliale
B. -reglarea metabolică intrinsecă are la bază competiția dintre vasodilatația în țesuturile cu o rată metabolică
relativ mare și tonusul simpatic vasoconstrictor
C. - reglarea metabolică extrinsecă are la bază competiția dintre vasodilatația în țesuturile cu o rată
metabolică relativ mare și tonusul simpatic vasoconstrictor
D. -conceptul reglării metabolice extrinseci stă la baza ajustării balanței între cererea și aportul de oxigen la
nivel celular
E. -celulele endoteliale în contact indirect cu sângele au anumite proprietăți care le conferă posibilitatea de a
acționa ca un veritabil senzor de oxigen
F. -celulele endoteliale în contact direct cu sângele au anumite proprietăți care le conferă posibilitatea de a
G. -detecția nivelului de oxigen de la nivelul celulelor endoteliale nu implică depolarizarea și
hiperpolarizarea celulelor endoteliale
H. -în timpul hipoxiei, capacitatea țesuturilor de a extrage oxigen și de a minimiza aria de șunt nu poate fi
considerată un test integrativ al funcției endoteliale și a coordonării
microcirculației
I. -joncțiunile comunicante intercelulare stau la baza comunicării dintre endoteliu și mușchiul neted
J. -conceptul reglării metabolice intrinseci stă la baza ajustării balanței între cererea și aportul de oxigen la
nivel celular
312. Următoarea/ următoarele afirmații cu privire la oxidul nitric sunt adevărate: :

A. -oxid nitric sintaza este prezentă în interstițiu și poate fi constitutivă și inductibilă
B. -nivelul de producție a oxidului nitric prin oxid nitric sintaza inductibilă poate fi de câteva mii de ori mai
scăzut decât la stimularea oxid nitric sintazei constitutive
C. -oxidul nitric este produs continuu prin activarea oxid nitric sintazei inductibile
D. -forma inductibilă a oxid nitric sintazei nu este calciu dependentă
E. -oxidul nitric este produs continuu prin activarea oxid nitric sintazei constitutive
F. -oxidul nitric este o moleculă semnal fiind produs, alături de citrulină, din L-arginină sub acțiunea
catalitică exercitată de nitric-oxid sintază
G. -oxid nitric sintaza este prezentă în endoteliul vascular și poate fi constitutivă și inductibilă
H. - forma inductibilă a oxid nitric sintazei este activată de citokine și de endotoxine bacteriene
lipopolizaharidice
I. -forma inductibilă a oxid nitric sintazei este activată de contracția celulelor musculare netede
J. -forma inductibilă a oxid nitric sintazei este calciu dependentă

A. -stimularea oxid nitric sintazei constitutive conduce la creșterea calciului citosolic prin influx și eliberare
reticulară
B. -cuplarea calciului de calmodulină va conduce la activarea oxid nitric sintazei
C. -activitatea oxid nitric sintazei constitutive este stimulată de diverse substanțe cum ar fi acetilcolina,
adrenalina și noradrenalina
D. -pentru o acțiunea optimă, oxid nitric sintaza necesită cel puțin 5 co-factori: NADPH, tetrahidrobiopterina,
FAD, FMN și protoprofirina X
E. - în condiții fiziologice, oxid nitric sintaza inductibilă din celulele endoteliale este reprezentată
predominant de forma caracteristică, endotelială de tip III
F. -în condiții fiziologice, oxid nitric sintaza constitutivă din celulele endoteliale este reprezentată
predominant de forma caracteristică, endotelială de tip I
G. -stimularea oxid nitric sintazei constitutive conduce la creșterea calciului citosolic prin influx și captare
reticulară
H. -pentru o acțiunea optimă, oxid nitric sintaza necesită cel puțin 5 co-factori: NADPH, tetrahidrobiopterina,
FAD, FMN și protoprofirina IX
I. -activitatea oxid nitric sintazei inductibile este stimulată de diverse substanțe cum ar fi acetilcolina,
J. -în condiții fiziologice, oxid nitric sintaza constitutivă din celulele endoteliale este reprezentată
314. Următoarea/ următoarele afirmații cu privire la oxidul nitric sunt false: :
A. -forma inductibilă a oxid nitric sintazei este calciu dependentă
B. - activitatea oxid nitric sintazei inductibile este stimulată de diverse substanțe cum ar fi acetilcolina,
C. - oxidul nitric este o moleculă semnal fiind produs, alături de citrulină, din L-arginină sub acțiunea
D. - forma inductibilă a oxid nitric sintazei este activată de citokine și de endotoxine bacteriene
lipopolizaharidice
E. -cuplarea calciului de calmodulină va conduce la activarea oxid nitric sintazei
F. - stimularea oxid nitric sintazei constitutive conduce la creșterea calciului citosolic prin influx și eliberare
reticulară
G. -în condiții fiziologice, oxid nitric sintaza inductibilă din celulele endoteliale este reprezentată
H. -oxid nitric sintaza este prezentă în interstițiu și poate fi constitutivă și inductibilă
I. - pentru o acțiunea optimă, oxid nitric sintaza necesită cel puțin 5 co-factori: NADPH, tetrahidrobiopterina,
J. - stimularea oxid nitric sintazei constitutive conduce la creșterea calciului citosolic prin influx și captare
reticulară

A. -interacțiunea oxidului nitric cu endoteliul vascular determină creșterea permeabilității capilare
B. -vasodilatația dependentă de debit are la bază creșterea stresului tangențial producând astfel vasodilatație
oxid nitric dependentă
C. - în condiții fiziologice, oxid nitric sintaza constitutivă din celulele endoteliale este reprezentată
predominant de forma caracteristică, endotelială de tip II
D. -funcțiile oxidului nitric la nivel cardiovascular includ: vasodilatația dependentă de debit, vasodilatația
indusă de diverse molecule semnal, rolul protrombotic prin inhibarea
aderării plachetare și anti-inflamator prin inhibarea aderării leucocitare și efect antiproliferativ

E. - stimularea oxid nitric sintazei constitutive conduce la creșterea calciului citosolic prin eflux și eliberare
reticulară
F. - vasodilatația independentă de debit are la bază creșterea stresului tangențial producând astfel
vasodilatație oxid nitric dependentă
G. -unul din mecanismele patogene din spasmul coronarian, hipertensiunea arterială, tromboze și inflamații
este reprezentat de reducerea producției de oxid nitric din cadrul
disfuncției endoteliale
H. -diminuarea eliberării endoteliale de oxid nitric este corelată cu vârsta înaintată, dislipidemiile,
ateroscleroza, diabetul zaharat și obezitatea
I. - interacțiunea oxidului nitric cu endoteliul vascular determină scăderea permeabilității capilare
J. -funcțiile oxidului nitric la nivel cardiovascular includ: vasodilatația dependentă de debit, vasodilatația
indusă de diverse molecule semnal, rolul antitrombotic prin inhibarea

A. -funcțiile oxidului nitric la nivel cardiovascular includ: vasodilatația dependentă de debit, vasodilatația

B. - forma inductibilă a oxid nitric sintazei este calciu dependentă
C. - pentru o acțiunea optimă, oxid nitric sintaza necesită cel puțin 5 co-factori: NADPH,
tetrahidrobiopterina, FAD, FMN și protoprofirina X
D. -oxid nitric sintaza este prezentă în endoteliul vascular și poate fi constitutivă și inductibilă
E. - pentru o acțiunea optimă, oxid nitric sintaza necesită cel puțin 5 co-factori: NADPH,
tetrahidrobiopterina, FAD, FMN și protoprofirina IX
F. - forma inductibilă a oxid nitric sintazei este activată de contracția celulelor musculare netede
G. -în condiții fiziologice, oxid nitric sintaza constitutivă din celulele endoteliale este reprezentată
H. - activitatea oxid nitric sintazei inductibile este stimulată de diverse substanțe cum ar fi acetilcolina,
I. - forma inductibilă a oxid nitric sintazei nu este calciu dependentă
J. - stimularea oxid nitric sintazei constitutive conduce la creșterea calciului citosolic prin eflux și eliberare
reticulară

A. - stimularea oxid nitric sintazei constitutive conduce la creșterea calciului citosolic prin influx și captare
reticulară
B. - activitatea oxid nitric sintazei constitutive este stimulată de diverse substanțe cum ar fi acetilcolina,
C. -forma inductibilă a oxid nitric sintazei nu este calciu dependentă

E. -în condiții fiziologice, oxid nitric sintaza inductibilă din celulele endoteliale este reprezentată
F. -vasodilatația independentă de debit are la bază creșterea stresului tangențial producând astfel vasodilatație
G. - pentru o acțiunea optimă, oxid nitric sintaza necesită cel puțin 5 co-factori: NADPH,
H. -nivelul de producție a oxidului nitric prin oxid nitric sintaza inductibilă poate fi de câteva mii de ori mai
I. -funcțiile oxidului nitric la nivel cardiovascular includ: vasodilatația dependentă de debit, vasodilatația

J. -activitatea oxid nitric sintazei inductibile este stimulată de diverse substanțe cum ar fi acetilcolina,

A. - acumularea cGMP indusă de oxidul nitric în miocitele netede determină defosforilarea lanțului greu la
miozinei, ceea ce va avea ca efect relaxarea vasculară
B. - mecanismele dependente de cGMP cuprind și depolarizarea prin activarea canalelor de potasiu
C. -mecanismele dependente de cGMP cuprind și hiperpolarizarea prin activarea canalelor de potasiu
D. -un mecanism ce mediază acțiunile oxidului nitric este reprezentat de creșterea nivelului de cGMP în
celulele țintă, prin activarea directă a guanilat ciclazei solubile
E. - un mecanism ce mediază acțiunile oxidului nitric este reprezentat de creșterea nivelului de cGMP în
celulele țintă, prin activarea indirectă a guanilat ciclazei solubile
F. -acumularea cGMP indusă de oxidul nitric în miocitele netede determină defosforilarea lanțului ușor la
G. -oxidul nitric are și efect direct de activarea a canalelor de potasiu dependente de calciu
H. - oxidul nitric determină scăderea de cGMP atât în miocitele netede cât și în celulele endoteliale
I. -acumularea cGMP indusă de oxidul nitric în miocitele netede determină fosforilarea lanțului ușor la
J. -oxidul nitric induce acumularea de cGMP atât în miocitele netede cât și în celulele endoteliale
319. Următoarea/ următoarele afirmații cu privire la relaxarea mușchiului neted sunt adevărate: :
A. - creșterea calciului citosolic indusă de activarea PKG are loc prin diminuarea influxului și stimularea
extruziei
B. - activarea PKG indusă de cGMP conduce la creșterea sensibilității la calciu a aparatului contractil
C. -activarea PKG indusă de cGMP conduce la scăderea sensibilității la calciu a aparatului contractil
D. -scăderea calciului citosolic indusă de activarea PKG are loc prin diminuarea influxului și stimularea
extruziei
E. - compușii vasodilatatori din clasa nitraților acționează printr-un mecanism de inhibare a guanilat ciclazei
cu formare de cGMP
F. -relaxarea mediată de cGMP se reflectă în final în scăderea fosforilării lanțului ușor al miozinei datorită
scăderii activității kinazei specifice dar și prin activarea fosfatazei
corespunzătoare ( MLCP)
G. -cGMP determină activarea PKG ce induce fosforilări ce rezultă în scăderea calciului citosolic
H. -compușii vasodilatatori din clasa nitraților acționează printr-un mecanism de activare a guanilat ciclazei
cu formare de cGMP
I. - relaxarea mediată de cGMP se reflectă în final în scăderea fosforilării lanțului ușor al miozinei datorită
creșterii activității kinazei specifice dar și prin activarea fosfatazei
J. - cGMP determină activarea PKG ce induce defosforilări ce rezultă în scăderea calciului citosolic
320. Următoarea/ următoarele afirmații cu privire la prostaciclină sunt adevărate: :

A. -prostaciclina este cel mai puternic stimulator al agregării plachetare
B. -prostaciclina este capabilă să inactiveze canalele de K cu rectificare întârziată din miocitele netede
vasculare
C. -prostaciclina este generată de către microzomii vaselor sanguine
D. -prostaciclina este cel mai puternic inhibitor al agregării plachetare
E. -în numeroase teritorii vasculare, o parte din relaxarea și hiperpolarizarea dependentă de endoteliu a
mușchiului neted vascular este mediată de prostaciclina de origine
endotelială
F. -capacitatea peretelui vaselor mari de a sintetiza prostaciclină este mai mare la nivelul intimei și scade
progresiv către adventice
G. - capacitatea peretelui vaselor mari de a sintetiza prostaciclină este mai mică la nivelul intimei și crește
H. - în numeroase teritorii vasculare, o parte din relaxarea și depolarizarea dependentă de endoteliu a
endotelială
I. -prostaciclina determină și activarea canalelor de potasiu dependente de ATP
J. -prostaciclina determină și inactivarea canalelor de potasiu dependente de ATP
321. Următoarea/ următoarele afirmații cu privire la factorii hiperpolarizanți derivați din endoteliu
sunt adevărate: :
A. - creșterea concentrației K extracelular are efect depolarizant prin activarea pompei Na/K, rezultând în
vasorelaxare
B. -creșterea concentrației K extracelular are efect hiperpolarizant prin activarea pompei Na/K
C. -printre reprezentanții factorilor hiperpolarizanți derivați din endoteliu regăsim acizi epoxi-eicosa-
trienoici, anadamida, apa oxigenată peptidul atrial natriuretic de tip C
D. -nu există diferenţe între diferite teritorii privind contribuţia relativă a factorilor relaxanţi de origine
endotelială la fenomenul de vasodilatație dependentă de endoteliu
E. -factorul difuzibil hiperpolarizant (EDHF) acționează predominant prin inactivarea canalelor de potasiu
dependente de calciu, iar hiperpolarizarea rezultată determină relaxarea
miocitelor netede vasculare datorită efectului de scădere a influxului de calciu voltaj-dependent

F. -factorii hiperpolarizanți derivați din endoteliu nu pot determina scăderea influxului de calciu voltaj
dependent
G. - există diferenţe considerabile între diferite teritorii privind contribuţia relativă a factorilor relaxanţi de
origine endotelială la fenomenul de vasodilatație dependentă de
endoteliu
H. -apa oxigenată poate fi produsă la nivel endotelial sub acțiunea oxid nitric sintazei
I. -factorul difuzibil hiperpolarizant (EDHF) acționează predominant prin activarea canalelor de potasiu

J. - apa oxigenată poate fi produsă la nivel interstițial sub acțiunea oxidului nitric

către endoteliu sunt adevărate: :
A. -factorul difuzibil hiperpolarizant (EDHF) acționează predominant prin inactivarea canalelor de potasiu

B. -activarea PKG indusă de cGMP conduce la creșterea sensibilității la calciu a aparatului contractil
C. - în numeroase teritorii vasculare, o parte din relaxarea și depolarizarea dependentă de endoteliu a
endotelială

F. - relaxarea mediată de cGMP se reflectă în final în scăderea fosforilării lanțului ușor al miozinei datorită
G. - celulele endoteliale în contact direct cu sângele au anumite proprietăți care le conferă posibilitatea de a
H. - forma inductibilă a oxid nitric sintazei este activată de citokine și de endotoxine bacteriene
lipopolizaharidice
I. -activitatea oxid nitric sintazei inductibile este stimulată de diverse substanțe cum ar fi acetilcolina,
J. - stimularea oxid nitric sintazei constitutive conduce la creșterea calciului citosolic prin influx și eliberare
reticulară

către endoteliu sunt false:
A. - creșterea concentrației K extracelular are efect depolarizant prin activarea pompei Na/K, rezultând în
vasorelaxare
B. - un mecanism ce mediază acțiunile oxidului nitric este reprezentat de creșterea nivelului de cGMP în
C. -funcțiile oxidului nitric la nivel cardiovascular includ: vasodilatația dependentă de debit, vasodilatația

D. - apa oxigenată poate fi produsă la nivel endotelial sub acțiunea oxid nitric sintazei
E. - prostaciclina determină și activarea canalelor de potasiu dependente de ATP
F. - prostaciclina este capabilă să inactiveze canalele de K cu rectificare întârziată din miocitele netede
vasculare
G. -factorul difuzibil hiperpolarizant (EDHF) acționează predominant prin inactivarea canalelor de potasiu

H. -compușii vasodilatatori din clasa nitraților acționează printr-un mecanism de inhibare a guanilat ciclazei
cu formare de cGMP
I. - creșterea calciului citosolic indusă de activarea PKG are loc prin diminuarea influxului și stimularea
extruziei
J. - relaxarea mediată de cGMP se reflectă în final în scăderea fosforilării lanțului ușor al miozinei datorită
324. Următoarea/ următoarele afirmații cu privire la endotelin sunt adevărate: :

A. -endotelinul poate induce și efect inotrop negativ
B. -producția de endoteline este stimulată de diverși mediatori: adrenalină, angiotensină II, vasopresină,
trombină, interleukina 1
C. - producția de endotelin-1 este reglată de numeroși factori printre care forțele tangențiale datorate fluxului
sanguin și întinderea peretelui vascular prin volumul sanguin.
D. -endotelinul are efect inotrop și cronotrop pozitiv
E. - producția de endoteline este stimulată de diverși mediatori: adrenalină, angiotensină II, vasopresină,
F. -producția de endotelin-1 este reglată de numeroși factori printre care forțele tangențiale datorate fluxului
sanguin și întinderea peretelui vascular prin presiunea sanguină.
G. - endotelinul produce vasoconstricție prin acțiune directă asupra mușchiului neted dar și vasodilatație
independentă de endoteliu
H. - endotelinul are efect bronhodilatator
I. -endotelinele sunt peptide vasoconstrictoare de origine endotelială, iar celulele endoteliale produc numai
endotelin 1
J. -endotelinul produce vasoconstricție prin acțiune directă asupra mușchiului neted dar și vasodilatație
dependentă de endoteliu
325. Următoarea/ următoarele afirmații cu privire la endotelin sunt adevărate:

A. -endotelinul participă la reglarea presiunii arteriale doar pe cale vasculară
B. -endotelinul 1 final se formează din precursorul polipeptidic (203 aa) pe o cale proteolitică specifică
pentru ET1 și izopeptidaze
C. -efectele vasoconstrictoare ale endotelinului sunt dublate de natriureză ca rezultat al inhibiției
transportului activ de sodiu la nivelul tubilor uriniferi
D. - endotelinul este un puternic constrictor al mușchiului neted, dar nu poate induce proliferarea acestui tip
de celule
E. -endotelinul 1 este compus din 21 de aminoacizi și este sintetizat inițial ca un precursor glucidic lung: pre-
pro-endotelin
F. -endotelinul participă la reglarea presiunii arteriale pe cale dublă: vasculară și volemică
G. - efectele vasoconstrictoare ale endotelinului sunt dublate de natriureză ca rezultat al inhibiției
transportului pasiv de sodiu la nivelul tubilor uriniferi
H. - endotelinul 1 final se formează din precursorul polipeptidic (20 aa) pe o cale proteolitică specifică pentru
ET1 și izopeptidaze
I. -endotelinul este un puternic constrictor al mușchiului neted, inducând și proliferarea acestui tip de celule
J. -endotelinul 1 este compus din 21 de aminoacizi și este sintetizat inițial ca un precursor peptidic lung: pre-
pro-endotelin

A. -subtipul ETB1 mediază eliberarea de factori relaxanți, iar subtipul ETB2 mediază contracția
B. -receptorul ETA are o afinitatea mai mare pentru ET1 și ET2
C. -receptorii pentru endotelin fac parte din familia receptorilor cuplați cu proteinele G
D. -receptorul ETC are afinitate redusă pentru ET3
E. -în patul vascular, ETA de la nivelul celulelor musculare netede mediază contracția, pe când ETB mediază
eliberarea de factori relaxanți cum ar fi oxid nitric și prostaciclina
F. - receptorul ETB are afinitate variată pentru diferitele ET
G. - în patul vascular, ETA de la nivelul celulelor musculare netede mediază relaxarea, pe când ETB mediază
eliberarea de factori constrictori
H. - subtipul ETB1 mediază eliberarea de factori constrictori, iar subtipul ETB2 mediază relaxarea
I. -receptorul ETB are aceeași afinitate pentru diferitele ET
J. - receptorii pentru endotelin fac parte din familia receptorilor cuplați cu proteinele C
327. Următoarea/ următoarele afirmații cu privire la endotelin sunt false:

A. - producția de endoteline este stimulată de diverși mediatori: adrenalină, angiotensină II, vasopresină,
B. - endotelinul 1 este compus din 21 de aminoacizi și este sintetizat inițial ca un precursor peptidic lung:
pre-pro-endotelin
C. - endotelinul este un puternic constrictor al mușchiului neted, dar nu poate induce proliferarea acestui tip
de celule
D. - endotelinul produce vasoconstricție prin acțiune directă asupra mușchiului neted dar și vasodilatație
E. - receptorul ETA are o afinitatea mai mare pentru ET1 și ET2
F. -producția de endotelin-1 este reglată de numeroși factori printre care forțele tangențiale datorate fluxului
G. - în patul vascular, ETA de la nivelul celulelor musculare netede mediază relaxarea, pe când ETB mediază
H. - endotelinul 1 final se formează din precursorul polipeptidic (203 aa) pe o cale proteolitică specifică
I. - efectele vasoconstrictoare ale endotelinului sunt dublate de natriureză ca rezultat al inhibiției transportului
pasiv de sodiu la nivelul tubilor uriniferi
J. - endotelinul produce vasoconstricție prin acțiune directă asupra mușchiului neted dar și vasodilatație
328. Următoarea/ următoarele afirmații cu privire la controlul microcirculației de către sistemul

nervos vegetativ sunt adevărate: :
A. - arterele prezintă la nivelul adeventicei un plex intravascular format din fibre subțiri ne-mielinizate, cu
numeroase varicozități de la nivelul cărora se eliberează neuro-
transmițători
B. - fibrele din plexul perivascular sunt formate din axonii neuronilor simpatici ce au corpul celular plasat la
nivel perivascular, în proximitatea vasului
C. -vasele sanguine sunt lipsite de inervație senzitivă
D. -printre alte fibre motorii, le regăsim pe cele vasodilatatoare simpatice și pe cele non-adrenergice non-
colinergice
E. -în unele teritorii vasculare, fibrele motorii parasimpatice determină vasodilatație
F. - fibrele din plexul perivascular sunt formate din axonii neuronilor simpatici ce au corpul celular plasat la
nivelul ganglionilor paravertebrali
G. -printre alte fibre motorii, le regăsim pe cele vasodilatatoare simpatice și pe cele adrenergice non-
colinergice
H. -arterele prezintă la nivelul adeventicei un plex perivascular format din fibre subțiri ne-mielinizate, cu
numeroase varicozități de la nivelul cărora se eliberează neuro-transmițători
I. - în unele teritorii vasculare, fibrele motorii simpatice determină vasodilatație
J. -vasele sanguine au și inervație senzitivă

nervos vegetativ sunt adevărate:
A. -vasodilatația neurogenă poate fi indusă prin inhibiție pre-sinaptică
B. - vasoconstricția simpatică este mediată de adrenoreceptori pre-sinaptici alpha 1( uneori și alpha 2) și de
purinoreceptori P2x în oarecare măsură
C. -noradrenalina și cotransmițătorii (ATP și neuropeptidul Y) acționează sinergic la nivelul joncțiunii neuro-
efectoare simpatice utilizând receptorii corespunzători
D. -vasoconstricția simpatică este mediată de adrenoreceptori post-sinaptici alpha 1( uneori și alpha 2) și de
E. - noradrenalina și cotransmițătorii (ATP și neuropeptidul Y) acționează competitiv la nivelul joncțiunii
neuro-efectoare parasimpatice utilizând receptorii corespunzători
F. - componenta simpatică și cea parasimpatică au contribuție egală în ceea ce privește modularea
vasoconstricției
G. -contracția neurogenă a mușchiului neted vascular este determinată de influxul de calciu prin ROC
controlate direct de receptorii P2x și de activarea eliberării de calciu IP3-
dependentă de către alpha1-adrenorectori, cu o contribuție majoră a canalelor de tip L, ca rezultat al

depolarizării
H. - contracția neurogenă a mușchiului neted vascular este determinată de influxul de calciu prin ROC
indedependentă de către alpha1-adrenorectori, cu o contribuție majoră a canalelor de tip L, ca rezultat al

depolarizării
I. -componenta simpatică este mult mai bine reprezentată și mai activă față de componenta parasimpatică la
nivel vascular
J. - vasodilatația neurogenă poate fi indusă prin inhibiție post-sinaptică

A. -printre factorii care determină inhibarea eliberării mediatorilor din terminațiile simpatice se regăsesc:
noradrenalina (prin acțiune pe adrenoreceptorii alpha 2 presinaptici),
oxidul nitric de origine endotelială și neuronală și acetilcolina

B. - acetilcolina acționează direct asupra receptorilor post-sinaptici muscarinici sau prin inhibarea eliberării
endoteliale de oxid nitric, inhibând astfel eliberarea mediatorilor din
terminațiile simpatice
C. -eliberarea mediatorilor din terminațiile simpatice poate fi crescută de noradrenalină (prin acțiune pe
adrenoreceptorii beta presinaptici) și angiotensina II
D. - eliberarea mediatorilor din terminațiile simpatice poate fi inhibată de noradrenalină (prin acțiune pe
E. -printre factorii care determină inhibarea eliberării mediatorilor din terminațiile simpatice se regăsesc:
noradrenalina (prin acțiune pe adrenoreceptorii beta presinaptici), oxidul
nitric de origine endotelială și neuronală și acetilcolina

F. -controlul nervos al microcirculației este important pentru reglarea presiunii arteriale, distribuția debitului
sanguin, cât și pentru ajustarea presiunii extracapilare de către balanța
dintre contracția sfincterelor pre- si post-capilare

G. -noradrenalina inhibă eliberarea mediatorilor din terminațiile simpatice prin acțiune pe adrenoreceptorii
alpha2 presinaptici
H. - noradrenalina crește eliberarea mediatorilor din terminațiile simpatice prin acțiune pe adrenoreceptorii
alpha2 presinaptici
I. -acetilcolina acționează direct asupra receptorilor presinaptici muscarinici sau prin stimularea eliberării
J. -controlul nervos al microcirculației este important pentru reglarea presiunii arteriale, distribuția debitului
sanguin, cât și pentru ajustarea presiunii capilare de către balanța

A. - componenta simpatică și cea parasimpatică au contribuție egală în ceea ce privește modularea
vasoconstricției
B. - printre alte fibre motorii, le regăsim pe cele vasodilatatoare simpatice și pe cele adrenergice non-
colinergice
C. - în unele teritorii vasculare, fibrele motorii parasimpatice determină vasodilatație
D. - contracția neurogenă a mușchiului neted vascular este determinată de influxul de calciu prin ROC

depolarizării
E. -arterele prezintă la nivelul adeventicei un plex perivascular format din fibre subțiri ne-mielinizate, cu
F. - în unele teritorii vasculare, fibrele motorii simpatice determină vasodilatație
G. - noradrenalina și cotransmițătorii (ATP și neuropeptidul Y) acționează competitiv la nivelul joncțiunii
H. - noradrenalina și cotransmițătorii (ATP și neuropeptidul Y) acționează sinergic la nivelul joncțiunii
neuro-efectoare simpatice utilizând receptorii corespunzători
I. -printre factorii care determină inhibarea eliberării mediatorilor din terminațiile simpatice se regăsesc:

J. -printre factorii care determină inhibarea eliberării mediatorilor din terminațiile simpatice se regăsesc:

nervos vegetativ sunt false:
A. -printre factorii care determină inhibarea eliberării mediatorilor din terminațiile simpatice se regăsesc:

B. -controlul nervos al microcirculației este important pentru reglarea presiunii arteriale, distribuția debitului
C. - arterele prezintă la nivelul adeventicei un plex intravascular format din fibre subțiri ne-mielinizate, cu
transmițători
D. - eliberarea mediatorilor din terminațiile simpatice poate fi crescută de noradrenalină (prin acțiune pe
E. - printre alte fibre motorii, le regăsim pe cele vasodilatatoare simpatice și pe cele adrenergice non-
colinergice
F. - noradrenalina și cotransmițătorii (ATP și neuropeptidul Y) acționează competitiv la nivelul joncțiunii
G. -acetilcolina acționează direct asupra receptorilor post-sinaptici muscarinici sau prin inhibarea eliberării
H. - vasoconstricția simpatică este mediată de adrenoreceptori post-sinaptici alpha 1( uneori și alpha 2) și de
I. - contracția neurogenă a mușchiului neted vascular este determinată de influxul de calciu prin ROC

depolarizării
J. - noradrenalina și cotransmițătorii (ATP și neuropeptidul Y) acționează competitiv la nivelul joncțiunii
333. Următoarea/ următoarele afirmații cu privire la controlul umoral al microcirculației sunt

adevărate:
A. -hiperemia reactivă reprezintă vasodilatația post-ischemică tranzitorie compensatorie
B. -hiperemia activă (funcțională) reprezintă vasodilatația ce se produce concomitent cu o creștere a
activității tisulare
C. - hiperemia activă reprezintă vasodilatația post-ischemică tranzitorie compensatorie
D. - substanțele vasodilatatoare de origine locală implicate în controlul metabolic al debitului sanguin includ:
adenozina, ATP, CO2, acidul lactic, ionii de calciu
E. - hiperemia funcțională reprezintă vasodilatația post-ischemică tranzitorie compensatorie
F. - intervalul de autoreglare este cuprins între 75-175 mmHg și nu variază de la un țesut la altul
G. -substanțele vasodilatatoare de origine locală implicate în controlul metabolic al debitului sanguin includ:
adenozina, ATP, CO2, acidul lactic, ionii de potasiu
H. -autoreglarea constă în menținerea debitului sanguin bazal în condițiile unor modificări de presiune prin
intermediul unor mecanisme metabolice și miogene
I. -autoreglarea constă în menținerea debitului sanguin bazal în condițiile unei presiuni constante prin
J. -deși variază considerabil de la un țesut la altul, intervalul de autoreglare este cuprins între 75-175 mmHg

adevărate:
A. -hormonii steroidieni se opun acțiunii factorilor de creștere
B. -printre factorii de creștere se numără: GF= growth factor, ECGF = endothelial cell growth factor, FGF =
fibroblast growth factor, EGF=epidermal growth factor,
TGF=transforming growth factor

C. -controlul pe termen lung nu implică modificări de morfologie vasculară
D. -angiogeneza este stimulată de heparină și inhibată de protamină
E. -angiogeneza reprezintă un răspuns la ischemie, activitate crescută, creștere, evenimente ce se însoțesc de
un deficit relativ al aportului de oxigen
F. - hormonii steroidieni au acțiune sinergică factorilor de creștere
G. - angiogeneza reprezintă un răspuns la ischemie, activitate crescută, creștere, evenimente ce se însoțesc de
un aport crescut de oxigen
H. -deschiderea vaselor colaterale are loc în interval de câteva săptămâni
I. -controlul pe termen lung implică modificări de morfologie vasculară
J. - angiogeneza este stimulată de protamină și inhibată de heparină
335. Următoarea/ următoarele afirmații cu privire la controlul umoral al microcirculației sunt false:
A. - substanțele vasodilatatoare de origine locală implicate în controlul metabolic al debitului sanguin includ:
B. - angiogeneza este stimulată de protamină și inhibată de heparină
C. - autoreglarea constă în menținerea debitului sanguin bazal în condițiile unor modificări de presiune prin
D. - deși variază considerabil de la un țesut la altul, intervalul de autoreglare este cuprins între 75-175 mmHg
E. - hormonii steroidieni se opun acțiunii factorilor de creștere
F. - hiperemia activă reprezintă vasodilatația post-ischemică tranzitorie compensatorie
H. - hiperemia funcțională reprezintă vasodilatația post-ischemică tranzitorie compensatorie
I. - angiogeneza reprezintă un răspuns la ischemie, activitate crescută, creștere, evenimente ce se însoțesc de
J. - angiogeneza este stimulată de heparină și inhibată de protamină
336. Următoarea/ următoarele afirmații cu privire la factorii umorali vasoactivi sunt adevărate: :
A. -în afara efectului arteriolodilatator puternic, bradikinina determină creșterea permeabilității capilare,
atracția leucocitelor și contracția mușchiului neted visceral
B. - angiotensina determină o arterio-constricție puternică, mai ales prin inhibarea eliberării de noradrenalină,
cu creșterea rezistenței vasculare periferice
C. -noradrenalina este și transmițător principal în joncțiunea neuro-efectoare simpatică din mușchiul neted
vascular
D. -în domeniul normal de concentrație plasmatică, vasopresina secretată de neuronii hipotalamici în sângele
de la nivelul hipofizei posterioare nu are efecte vasculare
E. - adrenalina este și transmițător principal în joncțiunea neuro-efectoare simpatică din mușchiul neted
vascular
F. - în afara efectului arteriolodilatator puternic, bradikinina determină creșterea permeabilității capilare,
atracția leucocitelor și relaxarea mușchiului neted visceral
G. -angiotensina determină o arterio-constricție puternică, mai ales prin creșterea eliberării de noradrenalină,
H. -adrenalina și noradrenalina sunt eliberate din medulosuprarenale și au efecte de tip hormonal mediate de
alpha și beta adrenoreceptori
I. - adrenalina și noradrenalina sunt eliberate din corticosuprarenale și au efecte de tip hormonal mediate de
J. - în domeniul normal de concentrație plasmatică, vasopresina secretată de neuronii hipotalamici în sângele
de la nivelul hipofizei anterioare nu are efecte vasculare
337. Următoarea/ următoarele afirmații cu privire la factorii umorali vasoactivi sunt adevărate:
A. - prekalikreina este activată de factorul XI al coagulării inactivat și de kalikreină
B. -kininele plasmatice sunt formate sub acțiunea kalikreinei plasmatice și tisulare din kininogen cu masă
moleculară mare sau mică
C. - kininele plasmatice sunt formate doar sub acțiunea kalikreinei plasmatice și din kininogen cu masă
moleculară foarte mare
D. -prekalikreina este activată de factorul XII al coagulării activat și de kalikreină
E. -kininele plasmatice sunt reprezentate de bradikinina și lizin-bradikinina
F. - producerea kininelor este stimulată de glucocorticoizi
G. -kininele sunt implicate în inflamație, în hiperemia activă de la nivelul glandelor exocrine și în controlul
debitului sanguin cutanat
H. -kininele sunt activate de kinazele I și II
I. - kininele sunt implicate în inflamație, în hiperemia reactivă de la nivelul glandelor endocrine și în
controlul debitului sanguin cutanat
J. -producerea kininelor este inhibată de glucocorticoizi
338. Următoarea/ următoarele afirmații cu privire la factorii umorali vasoactivi sunt false:
A. - în afara efectului arteriolodilatator puternic, bradikinina determină creșterea permeabilității capilare,
B. - kininele sunt implicate în inflamație, în hiperemia reactivă de la nivelul glandelor endocrine și în
C. - kininele sunt inactivate de carboxipeptidază și enzima de conversie a angiotensinei
D. - adrenalina și noradrenalina sunt eliberate din medulosuprarenale și au efecte de tip hormonal mediate de
E. - kininele sunt inactivate de kinazele I și II
F. - kininele plasmatice sunt formate sub acțiunea kalikreinei plasmatice și tisulare din kininogen cu masă
G. -serotonina eliberată de celulele enterocromafine și de leucocite induce vasodilatație sau vasoconstricție,
în funcție de receptorii ce predomină în membrana miocitelor netede
vasculare din teritoriul respectiv

H. -histamina este eliberată de bazofile, mastocite și trombocite și produce dilatație arteriolară și
permeabilizarea peretelui capilar
I. - în domeniul normal de concentrație plasmatică, vasopresina secretată de neuronii hipotalamici în sângele
J. - angiotensina determină o arterio-constricție puternică, mai ales prin inhibarea eliberării de noradrenalină,
339. Următoarea/ următoarele afirmații cu privire la organizarea funcțională a capilarelor sunt

adevărate: :
A. -densitatea capilarelor este variabilă în funcție de țesut, iar distanța maximă dintre o celulă oarecare și cel
mai apropiat capilar este de 60-80 µm
B. - mai multe capilare rezultă dintr-o metaarteriolă și sunt colectate de către mai multe venule
C. - densitatea capilarelor este variabilă în funcție de țesut, iar distanța maximă dintre o celulă oarecare și cel
D. -densitatea capilarelor în plămân este de 6000/ mm3 , în miocard de 5000 mm3, iar în mușchi scheletic și
piele de 400-3000/ mm3
E. -mai multe capilare rezultă dintr-o metaarteriolă și sunt colectate într-o venulă
F. - densitatea capilarelor în plămân este de 6000/ mm3 , în miocard de 5000 mm3, iar în mușchi scheletic și
piele de 4000-30000/ mm3
G. - lungimea individuală este de aproximativ 0.6 cm, diametru de 5-20 µm, suprafața totală de secțiune la
nivel capilar este de aproximativ 4000 cm2 , iar suprafața totală a
peretelui capilar este de aproximativ 6300 m2

H. -lungimea individuală este de aproximativ 0.6 mm, diametru de 5-20 µm, suprafața totală de secțiune la

I. -particularitățile morfo-funcționale ale circulației capilare sunt subordonate funcției de transfer de substanțe
J. -peretele muscular al metaarteriolei este continuu, iar la emergența unui capilar poate exista un inel
muscular ce se comportă ca un sfincter precapilar

adevărate:
A. - anastomozele arterio-venoase mai poartă denumirea de șunturi și au atât perete muscular cât și sfinctere
B. -circulația prin anastomozele arterio-venoase este subordonată necesităților metabolice tisulare, fiind
denumită și circulație nutritivă
C. -peretele muscular al metaarteriolei este discontinuu, iar la emergența unui capilar poate exista un inel
muscular ce se comportă ca un sfincter pre-capilar
D. - anastomozele arterio-venoase sunt prezente în pielea extremităților, tubul digestiv, plămân și rinichi și au
efect de scurtcircuitare a patului capilar
E. -în cadrul rețelei capilare, există capilare adevărate, care prezintă sfincter precapilar și canale preferențiale
ce sunt lipsite de acest sfincter
F. -anastomozele arterio-venoase sunt prezente în pielea extremităților, tubul digestiv și plămân și au efect de
scurtcircuitare a patului capilar
G. - peretele muscular al metaarteriolei este continuu, iar la emergența unui capilar poate exista un inel
H. -venulele sunt vase mai largi decât arteriolele, cu perete muscular continuu
I. - în cadrul rețelei capilare, există capilare adevărate, care prezintă sfincter precapilar și canale preferențiale
ce prezintă atât sfincter cât și perete muscular discontinuu
J. -anastomozele arterio-venoase mai poartă denumirea de șunturi și au perete muscular
341. Următoarea/ următoarele afirmații cu privire la organizarea funcțională a capilarelor sunt false:
A. - anastomozele arterio-venoase sunt prezente în pielea extremităților, tubul digestiv și plămân și au efect
de scurtcircuitare a patului capilar
B. - peretele muscular al metaarteriolei este continuu, iar la emergența unui capilar poate exista un inel
D. -lungimea individuală este de aproximativ 0.6 cm, diametru de 5-20 µm, suprafața totală de secțiune la

E. - în cadrul rețelei capilare, există capilare adevărate, care prezintă sfincter precapilar și canale preferențiale
ce prezintă atât sfincter cât și perete muscular discontinuu
F. -peretele muscular al metaarteriolei este discontinuu, iar la emergența unui capilar poate exista un inel
G. - densitatea capilarelor în plămân este de 6000/ mm3 , în miocard de 5000 mm3, iar în mușchi scheletic și
piele de 4000-30000/ mm3
H. - particularitățile morfo-funcționale ale circulației capilare sunt subordonate funcției de transfer de
substanțe
I. - în cadrul rețelei capilare, există capilare adevărate, care prezintă sfincter precapilar și canale preferențiale
J. - densitatea capilarelor este variabilă în funcție de țesut, iar distanța maximă dintre o celulă oarecare și cel
342. Următoarea/ următoarele afirmații cu privire la curgerea sângelui în capilare sunt adevărate: :
A. -vasomoția metaarteriolară nu este niciodată suficient de intensă încât să oprească complet curgerea
sângelui în porțiunea respectivă de țesut în comparație cu sfincterul
precapilar
B. - curgerea în capilare este lentă, prezintă fluctuații sistolo-diastolice de presiune și debit și este separată
într-un șir central de hematii și un strat circular periferic de plasmă
C. -datorită proceselor de vasomoție, numărul de capilare deschise depinde de activitatea țesutului perfuzat,
cu o repartiție diferențiată în același organ
D. -curgerea în capilare este lentă, nu prezintă fluctuații sistolo-diastolice de presiune și debit și este separată
E. - curgerea sângelui în capilar este determinată de presiunea arterială diastolică, debitul cardiac și de
sfincterul precapilar
F. -în mușchiul scheletic în repaus, densitatea capilarelor deschise este de 200-300/ mm3 , iar în activitate
poate deveni de 10 ori mai mare
G. - în mușchiul scheletic în repaus, densitatea capilarelor deschise este de 2000-5000/ mm3 , iar în activitate
H. -curgerea sângelui în capilar este determinată de presiunea arterială, debitul local și de sfincterul
precapilar
I. - vasomoția metaarteriolară este suficient de intensă încât să oprească complet curgerea sângelui în
porțiunea respectivă de țesut
J. - datorită proceselor de vasomoție, numărul de capilare deschise nu depinde de activitatea țesutului
perfuzat, cu o repartiție diferențiată în același organ
343. Următoarea/ următoarele afirmații cu privire la curgerea sângelui în capilare sunt adevărate:
A. -rezistența mare la curgere în sectorul capilar determină o cădere de presiune la acest nivel
B. - rezistența mică la curgere în sectorul capilar, alături de o viteză de curgere redusă determină o cădere de
presiune la acest nivel
C. -în sectorul capilar, viteza de circulație este redusă (0.5-0.8 mm/s), datorită suprafeței de secțiune foarte
mari
D. - în capilarul propriu-zis și în segmentul venos, curgerea sângelui este pulsatilă, în acord cu variațiile de
presiune de la acest nivel
E. -în capilarul propriu-zis și în segmentul venos, curgerea sângelui este continuă
F. - în sectorul capilar, viteza de circulație este redusă (5-8 mm/s), datorită suprafeței de secțiune foarte mari
G. - presiunea intracapilară în segmentul arterial este de 15-16 mmHg, în segmentul intermediar 15 mmHg,
iar în cel venos este de 10-12 mmHg
H. -viteza de circulație redusă facilitează schimburile transcapilare
I. -viteza de circulație mare în sectorul capilar facilitează schimburile transcapilare
J. -presiunea intracapilară în segmentul arterial este de 35-36 mmHg, în segmentul intermediar 25 mmHg, iar
în cel venos este de 10-12 mmHg
344. Următoarea/ următoarele afirmații cu privire la curgerea sângelui în capilare sunt false:
A. - în mușchiul scheletic în repaus, densitatea capilarelor deschise este de 2000-5000/ mm3 , iar în activitate
B. - în sectorul capilar, viteza de circulație este redusă (5-8 mm/s), datorită suprafeței de secțiune foarte mari
C. -în condiții bazale, capilarele se închid și se deschid ritmic, cu o frecvență de 6-12/ min
D. - presiunea intracapilară în segmentul arterial este de 15-16 mmHg, în segmentul intermediar 15 mmHg,
E. -tonusul capilar reprezintă starea de semidistensie permanentă a capilarului
F. - viteza de circulație redusă facilitează schimburile transcapilare
G. - vasomoția metaarteriolară este suficient de intensă încât să oprească complet curgerea sângelui în
H. - curgerea sângelui în capilar este determinată de presiunea arterială, debitul local și de sfincterul
precapilar
I. - curgerea în capilare este lentă, prezintă fluctuații sistolo-diastolice de presiune și debit și este separată
J. - în sectorul capilar, viteza de circulație este redusă (0.5-0.8 mm/s), datorită suprafeței de secțiune foarte
mari
345. Următoarea/ următoarele afirmații cu privire la transferul de substanță prin peretele capilarelor
sunt adevărate: :
A. -în cazul substanțelor lipofile, difuziunea se realizează transmembranar
B. -în cazul apei și a substanțelor hidrofile, difuziunea se realizează prin pori
C. - în mod normal, mișcarea apei și a substanțelor dizolvate se realizează în cea mai mare parte prin
difuziune (aprox 30 mL/ 100g/ min)
D. - principalele modalități prin care se pot efectua schimburile transcapilare de substanțe sunt: difuziunea,
filtrarea și transcitoza
E. - în cazul apei și a substanțelor hidrofile, difuziunea se realizează transmembranar
F. - diapedeză nu poate explica trecerea elementelor figurate din lumenul capilar în interstițiu
G. -în mod normal, mișcarea apei și a substanțelor dizolvate se realizează în cea mai mare parte prin
H. -principalele modalități prin care se pot efectua schimburile transcapilare de substanțe sunt: difuziunea,
filtrarea și reabsorbția, transcitoza
I. -prin diapedeză, elementele figurate pot trece din lumenul capilar în interstițiu
J. - în cazul substanțelor hidrofile, difuziunea se realizează transmembranar
sunt adevărate:
A. -în capilarele fenestrate, porii transcelulari sunt largi (20-100 nm) și sunt acoperiți de o membrană
mucoproteică
B. -durata mare de contact a sângelui cu celulele endoteliale (aprox 3 sec) facilitează schimburile
transcapilare
C. - durata mare de contact a sângelui cu celulele endoteliale (aprox 0.3 sec) facilitează schimburile
transcapilare
D. -contracția fibrele contractile intracelulare determină modificarea formei și volumului celulelor
endoteliale modificând astfel permeabilitatea peretelui capilar
E. -calciul, bradikinina, histamina au efecte asupra dinamicii porilor transcapilari
F. - în ficat, măduva hematogenă și splină capilarele prezintă pori de dimensiuni mici
G. -în ficat, măduva hematogenă și splină capilarele au aspect sinusoid
H. - în capilarele fenestrate, porii transcelulari sunt largi (2-10 nm) și sunt acoperiți de o membrană
mucoproteică
I. - contracția fibrele contractile intracelulare determină modificarea formei și volumului celulelor endoteliale
modificând astfel permeabilitatea arterelor medii
J. - calciul, bradikinina, histamina nu au efecte asupra dinamicii porilor transcapilari
sunt adevărate:
A. -rata transferului prin difuziune este de 80 de ori mai mare decât debitul plasmatic
B. -ecuația lui Fick nu se poate aplica difuziunii prin peretele capilar
C. - rata transferului prin transcitoză este de 80 de ori mai mare decât debitul plasmatic
D. - veziculele de pinocitoză sunt formate pe versantul bazal și deversează conținutul pe versantul luminal
E. -factorii determinanți ai ratei de difuziune sunt: suprafața de schimb, grosimea peretelui, diferența de
concentrație, coeficientul de permeabilitate al substanței precum și
dinamica unor procese metabolice

F. -veziculele de pinocitoză sunt formate pe versantul luminal și deversează conținutul pe versantul bazal
G. - veziculele de pinocitoză sunt implicate în schimbul de substanțe lipofobe cu moleculă mare (<30 nm)
H. -factorii majori de care depinde difuzibilitatea sunt reprezentați de conformația chimică a moleculei și
hidrosolubilitatea sa
I. -rata de schimb depinde de coeficientul de permeabilitate
J. -veziculele de pinocitoză sunt implicate în schimbul de substanțe lipofobe cu moleculă mare (> 30 nm)
sunt adevărate:
A. -valoarea medie a filtrării reprezintă 0.5% din volumul plasmei
B. - cu excepția presiunii hidrostatice intraluminale, toate presiunile participante se modifică de-a lungul
capilarului
C. -cu excepția presiunii hidrostatice intraluminale, toate presiunile participante rămân relativ constante de-a
lungul capilarului
D. - la nivelul peretelui capilar, rata totală de transport net a apei prin filtrare este de 6 mL/min, cu un
coeficient mediu de filtrare de 16.67 mL/min/mmHg
E. - în cazul în care sfincterul precapilar se închide, presiunea intracapilară este dictată de cea limfatică
F. -la nivelul peretelui capilar, rata totală de transport net a apei prin filtrare este de 16 mL/min, cu un
G. - valoarea medie a filtrării reprezintă 5.5% din volumul plasmei
H. -echilibrul Starling descrie presiunile hidrostatice și coloidosmotice care se sumează algebric și determină
presiunea efectivă de filtrare
I. -presiunea hidrostatică la nivelul capilarului nu este influențată de rezistențele pre și post capilare
J. -în cazul în care sfincterul precapilar se închide, presiunea intracapilară este dictată de cea venoasă
sunt false:
A. -principalele modalități prin care se pot efectua schimburile transcapilare de substanțe sunt: difuziunea,
B. -presiunea intracapilară în segmentul arterial este de 15-16 mmHg, în segmentul intermediar 15 mmHg,
C. -în mod normal, mișcarea apei și a substanțelor dizolvate se realizează în cea mai mare parte prin
D. -factorii determinanți ai ratei de difuziune sunt: suprafața de schimb, grosimea peretelui, diferența de

E. - veziculele de pinocitoză sunt implicate în schimbul de substanțe lipofobe cu moleculă mare (> 30 nm)
F. - durata mare de contact a sângelui cu celulele endoteliale (aprox 0.3 sec) facilitează schimburile
transcapilare
G. - în capilarele fenestrate, porii transcelulari sunt largi (2-10 nm) și sunt acoperiți de o membrană
mucoproteică
mucoproteică
I. - prin diapedeză, elementele figurate pot trece din lumenul capilar în interstițiu
J. - echilibrul Starling descrie presiunile hidrostatice și coloidosmotice care se sumează algebric și determină
350. Următoarea/ următoarele afirmații cu privire la sistemul venos sunt adevărate: :

A. - splina, ficatul, plexurile subpapilare conțin un volum mare de sânge însă o posibilitate redusă de
mobilizare a acestuia prin venoconstricție
B. - curgerea sângelui în sistemul venos nu este guvernată de legea lui Ohm, așa cum se aplică în sectorul
arterial
C. -returul venos este egal cu debitul cardiac dacă se neglijează fluctuațiile de volum ale rezervorului venos
D. -circulația venoasă reprezintă un rezervor sanguin, ce conține 60-70% din masa sanguină
E. - circulația venoasă reprezintă un rezervor sanguin, ce conține 40-45% din masa sanguină
F. -curgerea sângelui în sistemul venos este guvernată de legea lui Ohm
G. -splina, ficatul, plexurile subpapilare conțin un volum mare de sânge și posibilitate de mobilizare a
acestuia prin venoconstricție
H. - marile sectoare ale circulației venoase includ: sectorul supradiafragmatic, abdominal și cel al membrelor
superioare
I. -venele intracraniene prezintă fluctuații de presiune dar acestea nu sunt corelate cu presiunea lichidului
cefalorahidian
J. -marile sectoare ale circulației venoase includ: sectorul supradiafragmatic, abdominal și cel al membrelor
inferioare
351. Următoarea/ următoarele afirmații cu privire la sistemul venos sunt adevărate:

A. - presiunea transmurală determină volumul venos, astfel încât variații mari ale presiunii determină variații
mari de volum
B. - inervația venelor este reprezentată de fibre simpatice vasoconstrictoare, iar mediatorul este reprezentat
de acetilcolina
C. - distensibilitatea sectorului venos este de 24 de ori mai mare decât cea a sectorului arterial
D. -volumul total al venelor este de 5 ori mai mare decât al arterelor, iar complianța este de 24 de ori mai
mare
E. -complianța sectorului venos este de 24 de ori mai mare decât cea a sectorului arterial
F. -datorită complianței, venele permit variații mari de calibru în funcție de presiune
G. - datorită complianței, venele nu permit variații mari de calibru în funcție de presiune
H. -presiunea transmurală determină volumul venos, astfel încât variații mici ale presiunii determină variații
mari de volum
I. -inervația venelor este reprezentată de fibre simpatice vasoconstrictoare, iar mediatorul este reprezentat de
noradrenalina
J. -venele membrelor prezintă valvule cu rol în direcționarea coloanei de sânge

A. -fenomenul de recuperare apare în cazul unei creșteri rapide de volum cu o creștere inițială a presiunii ce
este urmată de o scădere, însă fără modificarea volumului
B. - constricția venelor destinse are un efect evident mai important privind variația de volum, adică
mobilizarea sângelui (în limitele de funcționare a mușchiului striat)
C. -constricția venelor destinse are un efect evident mai important privind variația de volum, adică
mobilizarea sângelui (în limitele de funcționare a mușchiului neted)
D. -relația dintre volumul venos și presiunea venoasă evidențiază deplasarea curbei presiune volum spre
stânga pentru domeniul de presiune redusă
E. - relația dintre volumul venos și presiunea venoasă evidențiază deplasarea curbei presiune volum spre
dreapta pentru domeniul de presiune redusă
F. - relaxarea venelor este asigurată prin prezența de mușchi neted și inervație simpatică
G. - fenomenul de fluaj apare în cazul unei creșteri rapide de volum cu o creștere inițială a presiunii ce este
urmată de o scădere, însă fără modificarea volumului
H. -fenomenul de fluaj apare în cazul distensiei venoase la presiune constantă conducând la creșterea
volumului
I. - fenomenul de recuperare apare în cazul distensiei venoase la presiune constantă conducând la creșterea
volumului
J. -contractilitatea venelor este asigurată prin prezența de mușchi neted și inervație simpatică
353. Următoarea/ următoarele afirmații cu privire la sistemul venos sunt false:

A. - constricția venelor destinse are un efect evident mai important privind variația de volum, adică
B. - presiunea transmurală determină volumul venos, astfel încât variații mici ale presiunii determină variații
mari de volum
C. - complianța sectorului venos este de 24 de ori mai mare decât cea a sectorului arterial
D. - datorită complianței, venele nu permit variații mari de calibru în funcție de presiune
E. - fenomenul de fluaj apare în cazul distensiei venoase la presiune constantă conducând la creșterea
volumului
F. - fenomenul de recuperare apare în cazul distensiei venoase la presiune constantă conducând la creșterea
volumului
G. -inervația venelor este reprezentată de fibre simpatice vasoconstrictoare, iar mediatorul este reprezentat de
acetilcolina
H. -splina, ficatul, plexurile subpapilare conțin un volum mare de sânge însă o posibilitate redusă de
I. -circulația venoasă reprezintă un rezervor sanguin, ce conține 40-45% din masa sanguină
J. - marile sectoare ale circulației venoase includ: sectorul supradiafragmatic, abdominal și cel al membrelor
inferioare

A. -în ortostatism, presiunea venoasă la nivelul membrelor inferioare este de 90 mmHg, în timp ce la jugulară
este de 0 mmHg
B. -în cursul ciclului cardiac, pe jugulogramă apar 3 deflexiuni negative și 2 deflexiuni pozitive, deflexiuni ce
corespund modificărilor de presiune la nivelul atriului drept
C. -jugulograma se poate înregistra prin plasarea unui traductor piezoelectric pe tegumentul supraiacent unei
vene suficient superficiale
D. - în venele mici, presiunea venoasă poate coborî în cursul inspirului forțat până la -4 mmHg
E. - în clinostatism, presiunea venoasă la nivelul membrelor inferioare este de 90 mmHg, în timp ce la
jugulară este de 0 mmHg
F. -presiunea venoasă la nivelul venelor profunde este de 0-2 cm H2O
G. - în marea circulație, presiunea scade de la 6-8 mmHg în capilarele pulmonare până la 4-5 mmHg în atriul
stâng
H. -în mica circulație, presiunea scade de la 6-8 mmHg în capilarele pulmonare până la 4-5 mmHg în atriul
stâng
I. -în venele mari, presiunea venoasă poate coborî în cursul inspirului forțat până la -4 mmHg
J. -presiunea venoasă la nivelul venelor superficiale este de 4-12 cm H2O

A. - deflexiunea c de pe jugulogramă este pozitivă și corespunde bombării planșeului atrioventricular spre
atriul stâng în sistola ventriculară izovolumică
B. - în fibrilația atrială, unda a de pe jugulogramă devine mai proeminentă
C. -în fibrilația atrială, unda a de pe jugulogramă dispare
D. - deflexiunea a de pe jugulogramă corespunde sistolei ventriculare
E. -deflexiunea a de pe jugulogramă corespunde sistolei atriale
F. - deflexiunea v de pe jugulogramă corespunde restabilirii poziției inițiale a planșeului în sistola
ventriculară izovolumică
G. -deflexiunea c de pe jugulogramă este pozitivă și corespunde bombării planșeului atrioventricular spre
atriul drept în sistola ventriculară izovolumică
H. -deflexiunea v de pe jugulogramă corespunde restabilirii poziției inițiale a planșeului în diastola
I. -în stenoza tricuspidiană, unda a de pe jugulogramă este mai amplă, iar depresiunea y diminuă până la
dispariție
J. - în stenoza tricuspidiană, unda a de pe jugulogramă dispare, iar depresiunea y devine mai evidentă

A. - deflexiunea a de pe jugulogramă corespunde sistolei atriale
B. -inervația venelor este reprezentată de fibre simpatice vasoconstrictoare, iar mediatorul este reprezentat de
noradrenalina
C. - relația dintre volumul venos și presiunea venoasă evidențiază deplasarea curbei presiune volum spre
D. -distensibilitatea sectorului venos este de 24 de ori mai mare decât cea a sectorului arterial
E. - fenomenul de recuperare apare în cazul unei creșteri rapide de volum cu o creștere inițială a presiunii ce
F. - deflexiunea c de pe jugulogramă este pozitivă și corespunde bombării planșeului atrioventricular spre
G. - circulația venoasă reprezintă un rezervor sanguin, ce conține 40-45% din masa sanguină
H. -în venele mici, presiunea venoasă poate coborî în cursul inspirului forțat până la -4 mmHg
I. - jugulograma se poate înregistra prin plasarea unui traductor piezoelectric pe tegumentul supraiacent unei
J. - fenomenul de fluaj apare în cazul unei creșteri rapide de volum cu o creștere inițială a presiunii ce este
357. Următoarea/ următoarele afirmații cu privire la circulația limfatică sunt adevărate:

A. -canalul toracic transportă limfa din membrul superior drept și jumătatea dreaptă a capului, gâtului și
toracelui (parțial)
B. -capilarele limfatice au aspect incipient în fund de sac și un diametru de 60-80 µm
C. -canalul limfatic drept transportă limfa din membrul superior drept și jumătatea dreaptă a capului, gâtului
și toracelui (parțial)
D. - sistemul limfatic nu reprezintă o cale derivativă de drenaj a lichidului interstițial
E. -elementele componente ale circulației limfatice sunt vasele limfatice (capilare, vene, colectoare limfatice)
și ganglionii limfatici
F. -limfa este drenată în venele subclaviculare prin canalul limfatic drept și prin canalul toracic
G. -elementele componente ale circulației limfatice sunt vasele limfatice (capilare și colectoare limfatice) și
ganglionii limfatici
H. -sistemul limfatic reprezintă o cale derivativă de drenaj a lichidului interstițial
I. - limfa este drenată în venele subclaviculare prin canalul limfatic drept
J. -sunt lipsite de circulație limfatică țesutul epitelial, osos, cartilaginos și sistemul nervos central

A. -dispozitivul valvular al capilarelor limfatice permite deschiderea acestuia când țesutul este destins prin
acumularea de lichid
B. -celulele endoteliale care formează peretele capilarului limfatic sunt conectate prin rare joncțiuni
intercelulare
C. - dispozitivul valvular al capilarelor limfatice permite deschiderea acestuia când țesutul este comprimat
prin acumularea de lichid
D. - celulele endoteliale care formează peretele capilarului limfatic sunt conectate prin joncțiuni intercelulare
strânse
E. -mușchiul neted din peretele vaselor limfatice asigură prin contractilitate modificări de calibru și de
presiune luminală
F. - celulele endoteliale care formează peretele capilarului limfatic nu prezintă filamente citoplasmatice
contractile
G. -celulele endoteliale care formează peretele capilarului limfatic nu prezintă joncțiuni strânse și sunt
dispuse parțial suprapuse realizând structuri de tip valvular
H. - celulele endoteliale care formează peretele capilarului limfatic prezintă joncțiuni strânse și sunt dispuse
parțial suprapuse realizând structuri de tip valvular
I. -celulele endoteliale care formează peretele capilarului limfatic prezintă filamente citoplasmatice
contractile
J. -mușchiul neted din peretele vaselor limfatice nu poate asigura prin contractilitate modificări de calibru și
de presiune luminală

A. -concentrația de lipide este de 10-20% la nivel de canal toracic
B. -debitul limfatic de repaus este de 100ml/h la nivelul canalului toracic
C. - rata de formare a limfei într-un țesut nu poate suferi modificări
D. -presiunea hidrostatică interstițială, creșterea presiunii sângelui capilar, scăderea presiunii oncotice a
plasmei, creșterea presiunii oncotice interstițiale și creșterea permeabilității
capilare sunt factori care determină variabilitatea debitului limfatic
E. -compoziția limfei prezintă variații regionale în ceea ce privește concentrația proteică, aceasta fiind în
medie de 20 g/ l
F. -debitul limfatic de repaus este de 200 ml/h la nivelul canalului toracic
G. -celulele endoteliale limfatice nu sunt atașate de țesutul înconjurător și sunt solidare între ele
H. - compoziția limfei prezintă variații regionale în ceea ce privește concentrația proteică, aceasta fiind în
medie de 40 g/ l
I. -concentrația de lipide este de 1-2% la nivel de canal toracic
J. -rata de formare a limfei într-un țesut poate crește de 10-15 ori
360. Următoarea/ următoarele afirmații cu privire la circulația limfatică sunt false:

A. - compoziția limfei prezintă variații regionale în ceea ce privește concentrația proteică, aceasta fiind în
medie de 40 g/ l
B. - capilarele limfatice au aspect incipient în fund de sac și un diametru de 60-80 µm
C. -sistemul limfatic nu reprezintă o cale derivativă de drenaj a lichidului interstițial
D. - celulele endoteliale care formează peretele capilarului limfatic sunt conectate prin joncțiuni intercelulare
strânse
E. - canalul toracic transportă limfa din membrul superior drept și jumătatea dreaptă a capului, gâtului și
F. -celulele endoteliale care formează peretele capilarului limfatic nu prezintă filamente citoplasmatice
contractile
G. - celulele endoteliale care formează peretele capilarului limfatic sunt conectate prin rare joncțiuni
intercelulare
H. -concentrația de lipide este de 1-2% la nivel de canal toracic
I. -dispozitivul valvular al capilarelor limfatice permite deschiderea acestuia când țesutul este destins prin
J. -presiunea hidrostatică interstițială, creșterea presiunii sângelui capilar, scăderea presiunii oncotice a

A. - circulația limfatică asigură recuperarea de lipide, cu menținerea unei concentrații proteice scăzute în
interstițiu
B. --insuficiența funcțională a circulației limfatice se traduce prin edem (alb, moale, dureros, generalizat)
C. -în intestin, capilarele limfatice participă la absorbția nutrimentelor, mai ales a lipidelor
D. -în intestin, capilarele limfatice participă la absorbția nutrimentelor, mai ales a glucidelor
E. -insuficiența funcțională a circulației limfatice se traduce prin edem (alb, moale, nedureros, generalizat)
F. -funcția principală a circulației limfatice este de a readuce în circulație excesul de lichid capilar și de
transport a particulelor voluminoase
G. -rolul de drenaj al lichidului interstițial și cel de recuperare a proteinelor din interstițiu sunt
interdependente
H. -funcția principală a circulației limfatice este de a readuce în circulație excesul de lichid interstițial și de
I. -circulația limfatică asigură recuperarea de proteine, cu menținerea unei concentrații proteice scăzute în
interstițiu
J. -rolul de drenaj al lichidului interstițial și cel de recuperare a proteinelor din interstițiu sunt dependente

A. 100 mmHg
B. 75 mmHg
C. 65 mmHg
D. 115 mmHg
E. 120 mmHg
F. 60 mmHg
G. 105 mmHg
H. 70 mmHg
I. 80 mmHg
J. 110 mmHg

A. 100 mmHg
B. 70 mmHg
C. 115 mmHg
D. 65 mmHg
E. 60 mmHg
F. 120 mmHg
G. 75 mmHg
H. 110 mmHg
I. 105 mmHg
J. 80 mmHg

A. Contracția mușchilor scheletici de la nivelul membrelor inferioare
B. Debitul sistolic
C. Volumul sanguin
D. Temperatura mediului ambiant
E. Întoarcerea venoasă
F. Zgomotele Korotkov
G. Frecvența cardiacă
H. Elasticitatea sistemului venos
I. Rezistența periferică
J. Elasticitatea sistemului arterial
A. Se aplică manșonul tensiometrului pe antebraț, sub plica cotului
C. Se decomprimă manșonul până la dispariția pulsului
D. Prima pulsație simțită indică presiunea sistolică
E. Se decomprimă manșonul până la apariția pulsului
F. Se determină pulsul la artera carotidă
G. Se comprimă aer în manșon până la dispariția pulsului
H. Se comprimă aer în manșon până la apariția pulsului
I. Se aplică manșonul tensiometrului pe braț, deasupra plicii cotului
J. Se determină pulsul la artera radială
A. Ultimul zgomot Korotkov ne indică tensiunea arterială diastolică
B. Se plasează capsula aneroidă a stetoscopului mai jos de manșonul tensiometrului
C. Se comprimă aer în manșon până la o presiune superioară celei sistolice
D. Se comprimă aer în manșon până la o presiune inferioară cu 10-20 mmHg celei sistolice
E. Se plasează capsula aneroidă a stetoscopului deasupra manșonului tensiometrului
F. Ultimul zgomot Korotkov ne indică tensiunea arterială sistolică
G. Se decomprimă manșonul până la apariția primului zgomot de curgere turbulentă (Korotkov) – tensiunea
H. Se decomprimă manșonul până la apariția primului zgomot de curgere turbulentă (Korotkov) – tensiunea
J. Se aplică manșonul tensiometrului pe antebraț, sub plica cotului

A. Poate fi detectat palpator prin compresia venei pe planul dur subiacent
B. Poate fi detectat palpator prin compresia arterei pe planul dur subiacent
C. Scăderea frecvenței se numește bradicardie
D. Reprezintă distensia ritmică a pereților arteriali produsă de expulzia sângelui din atriul stâng în aortă în
E. Are o frecvență de 70-80 b/min
F. Scăderea frecvenței se numește tahicardie
G. Reprezintă distensia ritmică a pereților arteriali produsă de expulzia sângelui din ventriculul stâng în aortă
H. Creșterea frecvenței se numește tahicardie
J. Creșterea frecvenței se numește bradicardie
368. Creșterea debitului cardiac apare în următoarele situații:

A. Temperatură crescută
B. În insuficiența cardiacă
C. În somn
D. Efort
E. În hipertensiunea arterială
F. Înaintea ingestiei de alimente
G. Sarcină
H. Emoții
I. Înaintarea în vârstă
J. Postprandial
369. Referitor la caracterele circulației venoase sunt adevărate:

A. Returul venos nu influențează debitul cardiac
B. Returul venos influențează debitul cardiac
C. Face parte din sistemul de înaltă presiune
D. Venele au o complianță mică
E. Face parte din sistemul de joasă presiune
F. Presarcina (volumul telediastolic) nu depinde de întoarcerea venoasă
G. Venele realizează o stocare și furnizare de sânge constantă
H. Venele au o complianță mare
I. Presarcina (volumul telediastolic) depinde de întoarcerea venoasă
J. Venele realizează o stocare și furnizare de sânge variabilă

A. Suprafața totală de secțiune scade progresiv dinspre periferie spre cord
B. Calibrul vascular scade progresiv dinspre periferie spre cord
C. Viteza de circulație în vene scade progresiv spre cord
D. Rezistența la curgere este mică
E. Viteza de curgere a sângelui prin vene este mai mică decât prin artere
F. Viteza de curgere a sângelui prin vene este mai mare decât prin artere
G. Calibrul vascular crește progresiv dinspre periferie spre cord
H. Viteza de circulație în vene crește progresiv spre cord
I. Rezistența la curgere este mare
J. Suprafața totală de secțiune crește progresiv dinspre periferie spre cord
371. Factorii ce determină și influențează circulația venoasă sunt:
A. Refluxul sângelui spre venele cave este prevenit de prezența valvelor
B. Contracțiile mușchilor membrelor inferioare influențează circulația sângelui în vena jugulară
C. Sistola ventriculului stâng nu influențează circulația venoasă
D. Aspirația toracică determinată de presiunea pozitivă crescută intratoracică în inspir
E. Efectul de aspirație al ventriculului drept
F. Mișcările respiratorii
G. Contracția mușchilor membrelor
H. Complianța și statusul contractil venos
I. Pulsațiile venelor învecinate
J. Pulsațiile arterelor învecinate
372. Referitor la capilare sunt adevărate:

A. Fac parte din sistemul vascular de joasă presiune
B. Reprezintă un sistem de legătură între artere și arteriole
C. Asigură schimburile nutritive
D. Reprezintă un sistem de legătură între circulația arterială și cea venoasă
E. Nu sunt implicate în homeostazia hidro-electrolitică
F. Nu sunt implicate în termoreglare
G. Fac parte din sistemul vascular de înaltă presiune
H. Sunt implicate în termoreglare
I. Permit schimbul permanent de apă și ioni între spațiul intravascular și cel interstițial
J. Reprezintă un sistem de legătură între venule și vene

A. Celulele endoteliale nu sunt implicate în metabolismul lipoproteinelor circulante
B. Este esențial în schimburile de substanțe dintre sânge și țesuturi
C. Celulele endoteliale secretă factori de creștere
D. Este un strat de celule plate dispuse pe suprafața externă a vaselor sanguine
E. Oferă vaselor sanguine o suprafață externă netedă
F. Influențează tonusul vascular direct prin factorii vasoactivi secretați
G. Oferă vaselor sanguine o suprafață internă netedă
H. Influențează tonusul vascular direct prin preluarea și metabolismul substanțelor vasoactive
I. Este un strat de celule plate dispuse pe suprafața internă a vaselor sanguine
J. Influențează tonusul vascular indirect prin factorii vasoactivi secretați
374. Referitor la organizarea funcțională a capilarelor sunt adevărate:

A. În cadrul rețelei capilare există capilare adevărate ce nu prezintă sfincter precapilar și canale preferențiale
ce posedă sfincter precapilar
B. La emergența unui capilar poate exista un inel muscular ce se comportă ca un sfincter precapilar
C. Capilarele sunt colectate de o arteriolă
D. Venulele au perete muscular discontinuu
E. Peretele muscular al metarteriolei este discontinuu
F. Sângele poate curge permanent din arteriolă spre venulă în perioadele de activitate metabolică intensă
G. Peretele muscular al metarteriolei este continuu
H. Mai multe capilare rezultă dintr-o metarteriolă
I. Capilarele sunt colectate de o venulă
J. Venulele au perete muscular continuu
375. În sectorul capilar:

A. Presiunea intracapilară în segmentul arterial este 35-36 mm Hg
B. Viteza de circulație este de aproximativ 5-8 mm/s
C. Rezistența la curgere este mare
D. Rezistența la curgere este mică
E. Presiunea intracapilară în segmentul arterial este 25-26 mm Hg
F. Presiunea intracapilară în segmentul venos este 10-12 mm Hg
G. Presiunea intracapilară în segmentul venos este 18-20 mm Hg
H. În capilarul propriu-zis curgerea sângelui este slab pulsatilă
I. În segmentul arterial curgerea sângelui este slab pulsatilă
J. Viteza de circulație este redusă (0,5-0,8 mm/s)
376. Despre circulația arterială sunt adevărate:

A. Aorta și ramurile sale sunt artere tipice de conducere
B. Arterele mici și arteriolele sunt vase de conducere
C. Arterele transportă sânge oxigenat în circulația pulmonară
D. Arterele transportă sânge oxigenat în circulația sistemică
E. Arterele mici și arteriolele sunt vase de rezistență
F. Arterele transportă sânge cu o concentrație mai mare în dioxid de carbon în circulația sistemică
G. Aorta și ramurile sale nu opun o rezistență mare față de curgerea sângelui
H. Aorta și ramurile sale sunt artere tipice de rezistență
I. Arterele transportă sânge cu o concentrație mai mare în dioxid de carbon în circulația pulmonară
J. Aorta și ramurile sale opun o rezistență mare față de curgerea sângelui
377. Despre circulația venoasă sunt adevărate:

A. Venele transportă sânge oxigenat în circulația pulmonară
B. În mod normal debitul cardiac diferă de întoarcerea venoasă
C. Venele transportă sânge cu o concentrație mai mare în dioxid de carbon în circulația pulmonară
D. Venele transportă sânge oxigenat în circulația sistemică
E. Curgerea sângelui prin vene este influențată de rezistența la curgere
F. Venele transportă sânge cu o concentrație mai mare în dioxid de carbon în circulația sistemică
G. Curgerea sângelui prin vene nu este influențată de gradientul presional dintre capilarul venos și atriul
drept
H. Curgerea sângelui prin vene este influențată de presiunea la nivel capilar
I. Circulația venoasă conține 10 % din volemie
J. Circulația venoasă conține 60-70 % din volemie
378. Despre vene sunt adevărate:

A. Valvulele în cuib de rândunică se găsesc la nivelul venelor craniene
B. Valvulele în cuib de rândunică se găsesc la nivelul venelor membrelor inferioare
C. Defectele valvulelor în cuib de rândunică duc la stază venoasă și varice
D. Inervația venelor este realizată de fibre simpatice vasoconstrictoare
E. Valvulele în cuib de rândunică împiedică refluarea sângelui spre periferie
F. Valvulele în cuib de rândunică împiedică întoarcerea venoasă
G. Din punct de vedere histologic venele sunt alcătuite din 3 straturi: intimă, medie și adventice
H. Inervația venelor este realizată de fibre parasimpatice vasoconstrictoare
I. Valvulele în cuib de rândunică favorizează refluarea sângelui spre periferie
J. Venele nu permit variații mari de calibru datorită multitudinii de fibre elastice prezente în pereții lor
379. Despre sistemul limfatic se pot spune următoarele:

A. Limfa ajunge la nivelul cordului prin venele subclaviculare
B. Sunt lipsite de circulație limfatică țesuturile epitelial, osos și cartilaginos
C. Limfa se formează la nivelul capilarelor limfatice din lichidul interstițial
D. Țesutul cartilaginos drenează în canalul limfatic stâng
E. Este alcătuit din vase limfatice și ganglioni limfatici
F. Sistemul nervos central drenează în canalul limfatic drept
G. Reprezintă o cale derivată de drenaj a lichidului interstițial
H. 10 % din debitul de formare a limfei revine în circulația sanguină la nivelul ganglionilor
I. Țesutul osos drenează în canalul limfatic drept
J. Vasele limfatice sunt reprezentate de artere, capilare, vene și colectoare limfatice
380. În comparație cu circulația arterială sistemică circulația venoasă sistemică are următoarele
caracteristici:
A. Este pulsatilă
B. Este non-turbulentă
C. Viteză de curgere mai mică
D. Este turbulentă
E. Presiunea venoasă crescută
F. Este non-pulsatilă
G. Presiunea venoasă scăzută
H. Viteză de curgere mai mare
I. Rezistență la curgere mare
J. Rezistență la curgere mică
381. Circulația limfatică este favorizată de următorii factori:

A. Compresii locale
B. Ciclul respirator
C. Contracția venelor vecine
D. Contracțiile tubului digestiv
E. Sistola ventriculară dreaptă
F. Mișcările corpului
G. Contracția musculaturii scheletice
H. Pulsațiile arterelor vecine
I. Diastola atrială stângă
J. Diastazis cardiac
382. Sunt factori sanguini determinanți ai presiunii arteriale următorii:

B. Numărul elementelor figurate
C. Concentrația proteinelor totale
D. Debitul cardiac
E. Concentrația lipidelor
F. Vâscozitatea sângelui
G. Concentrația colesterolului
H. Forța de contracție a ventriculului stâng
I. Elasticitatea pereților arteriali
J. Calibrul vascular
383. Sunt factori cardiaci determinanți ai presiunii arteriale următorii:

A. Vâscozitatea sângelui
B. Numărul elementelor figurate
C. Forța de contracție ventriculară
D. Concentrația colesterolului
E. Postsarcina
F. Frecvența cardiacă
G. Presarcina
H. Concentrația proteinelor totale
I. Debitul cardiac
J. Concentrația lipidelor
384. Următorii factori nu influențează întoarcerea venoasă:
A. Gravitația
B. Sistola ventriculară
C. Contracțiile mușchilor membrelor inferioare ce influențează circulația sângelui în vena jugulară
D. Prezența valvulelor în cuib de rândunică ce previn refluxul sângelui spre venele cave
E. Aspirația toracică determinată de presiunea pozitivă crescută intratoracică în inspir
F. Contracția mușchilor membrelor
G. Pulsațiile venelor învecinate
H. Pulsațiile arterelor învecinate
I. Gravitația ce favorizează întoarcerea venoasă în vasele de sub cord
J. Aspirația toracică
385. Următoarele referitoare la presiunea venoasă sunt adevărate:

A. Este mai crescută în inspir și scade în efort
B. Scăderi patologice apar în colaps, șoc, varice
C. În ortostatism la nivelul membrelor inferioare este de 90 mm Hg
D. Variații fiziologice apar în efort fizic, stări emoționale, modificări posturale
E. Creșteri patologice apar în șoc, varice
F. În ortostatism la nivelul membrelor inferioare este de 20 mm Hg
G. Creșteri patologice apar în insuficiența cardiacă dreaptă
H. Este mai scăzută în inspir și crește în efort
I. Scăderi patologice apar în insuficiența cardiacă dreaptă
J. Nu suferă variații cu modificarea posturii
386. Sunt adevărate despre presiunea arterială următoarele:

A. Scade în condițiile temperaturilor scăzute
B. Crește la trecerea de la clino la ortostatism
C. Crește în condițiile temperaturilor scăzute
D. Scade în condiții de stres
E. Scade in hiperaldosteronism
F. Crește în condiții de stres
G. Crește în hiperaldosteronism
H. Crește în hipersecreția de hormon antidiuretic
I. Scade în hipersecreția de hormon antidiuretic
J. Scade la trecerea de la clino la ortostatism
387. Sunt factori determinanți ai presiunii arteriale următorii:

A. cardiaci (forța de contracție)
B. vasculari (forța de contracție)
C. cardiaci (volemie, vâscozitate)
D. sanguini (volemie, vâscozitate)
E. sanguini (frecvența cardiacă)
F. cardiaci (frecvența cardiacă)
G. cardiaci (debit cardiac)
H. vasculari (elasticitate, rezistența periferică)
I. cardiaci (elasticitate)
J. cardiaci (rezistența periferică)
388. Zgomotul II cardiac:

A. Este produs de închiderea sigmoidei pulmonare în diastola ventriculară
B. Este produs de închiderea sigmoidei aortice în diastola ventriculară
C. Are timbru înfundat
D. Este clar, lovit
E. Se ascultă parasternal stâng în spațiul intercostal II pentru valva sigmoidă aortică
F. Se ascultă parasternal drept în spațiul intercostal II pentru valva sigmoidă aortică
G. Este produs de închiderea sigmoidei pulmonare în sistola ventriculară
H. Este grav, prelung
I. Este mai slab, mai ascuțit și mai scurt
J. Este produs de închiderea sigmoidei aortice în sistola ventriculară
389. Zgomotul I cardiac:

A. Se ascultă la baza apendicelui xifoid pentru valva tricuspidă
B. Este produs de închiderea tricuspidei în diastola ventriculară
C. Este produs de închiderea tricuspidei în sistola ventriculară
D. Este mai puternic, mai grav și prelung
E. Este produs de închiderea mitralei în sistola ventriculară
F. Se ascultă în spațiul V intercostal stâng la intersecția cu linia medio-claviculară pentru valva mitrală
G. Este mai slab, mai ascuțit și mai scurt
H. Se ascultă în spațiul V intercostal stâng la intersecția cu linia medio-claviculară pentru valva tricuspidă
I. Este produs de închiderea mitralei în diastola ventriculară
J. Se ascultă la baza apendicelui xifoid pentru valva mitrală
390. Următoarele referitoare la presiunea venoasă nu sunt adevărate:

A. Este mai crescută în inspir și scade în efort
B. Creșteri patologice apar în șoc, varice
D. Creșteri patologice apar în insuficiența cardiacă dreaptă
E. Este mai scăzută în inspir și crește în efort
F. În ortostatism la nivelul membrelor inferioare este de 90 mm Hg
G. Scăderi patologice apar în insuficiența cardiacă dreaptă
H. Nu suferă variații cu modificarea posturii
I. Scăderi patologice apar în colaps, șoc, varice
J. Variații fiziologice apar în efort fizic, stări emoționale, modificări posturale
391. Sunt false referitoare la presiunea arterială următoarele:

A. Crește în condițiile temperaturilor scăzute
B. Crește în hiperaldosteronism
C. Scade în condiții de stres
D. Scade în hiperaldosteronism
E. Crește în condiții de stres
F. Scade în hipersecreția de hormon antidiuretic
G. Crește la trecerea de la clino la ortostatism
H. Scade la trecerea de la clino la ortostatism
I. Scade în condițiile temperaturilor scăzute
J. Crește în hipersecreția de hormon antidiuretic
392. Despre circulația arterială sunt false:

A. Aorta și ramurile sale sunt artere tipice de rezistență
B. Aorta și ramurile sale nu opun o rezistență mare față de curgerea sângelui
C. Aorta și ramurile sale opun o rezistență mare față de curgerea sângelui
D. Aorta și ramurile sale sunt artere tipice de conducere
E. Arterele transportă sânge oxigenat în circulația sistemică
F. Arterele mici și arteriolele sunt vase de conducere
G. Arterele transportă sânge cu o concentrație mai mare în dioxid de carbon în circulația sistemică
H. Arterele transportă sânge cu o concentrație mai mare în dioxid de carbon în circulația pulmonară
I. Arterele transportă sânge oxigenat în circulația pulmonară
J. Arterele mici și arteriolele sunt vase de rezistență
393. Care din următoarele substanţe au efect vasodilatator:

A. H+
B. Aldosteronul
C. Bioxidul de carbon
D. Angiotensina
E. Endotelinul
F. Vasopresina
G. Histamina
H. Norepinefrina
I. K+
J. Adenozina

A. -produșii finali de catabolism de la nivel tisular sunt îndepărtați din organism cu ajutorul aparatului
cardiovascular
B. -circulația pulmonară și circulația sistemică sunt conectate în serie la nivelul ventriculului stâng
C. -scopul aparatului cardiovascular este de a îndepărta oxigenul și nutrimentele necesare organismului uman
D. - aparatul cardiovascular reprezintă un sistem funcțional specializat pentru a realiza circulația sângelui
E. -organismul uman este caracterizat de existența a 2 circuite vasculare conectate în serie la nivel cardiac:
mica circulație și circulația sistemică
F. -în organismul uman există 2 circuite vasculare conectate în paralel la nivelul cordului: mica și marea
circulație
G. - circulația sângelui în corpul uman se realizează exclusiv prin sistemul venos
H. -circulația pulmonară are rolul de a prelua oxigenul de la nivelul sângelui din atriul drept
I. -la nivel pulmonar, sângele preia oxigen din aer
J. -aparatul cardiovascular asigură prin funcționalitatea acestuia un aport adecvat de oxigen și nutrimente

A. -revoluția cardiacă este definită de sistolă, diastolă și pauza compensatorie post-extrasistolică
B. -potențialul de acțiune de la nivelul nodului sinusal este condus rapid în sincițiul atrial stâng, apoi în
ventriculul stâng pe calea fibrelor Purkinje
C. -ciclul funcțional de contracție și relaxare este denumit revoluția cardiacă
D. -metabolismul celulelor miocardice nu este necesar unui ciclu cardiac
E. -stimulul fiziologic pentru activitatea inimii este potențialul de acțiune generat în sincițiul miocardic atrial
F. -sistola și diastola definesc revoluția cardiacă
G. -potențialul de acțiune fiziologic este generat în nodul sinoatrial
H. -inima pompează ritmic sânge în artere în cadrul ciclului cardiac
I. -metabolismul celulelor miocardice susțin activitatea ritmică permanentă a inimii
J. -inima pompează aritmic sânge în sistemul limfatic
396. Următoarea/ următoarele afirmații cu privire la sistemul circulator sunt false:

A. -curgerea sângelui în cadrul sistemului circulator are loc conform legilor termodinamicii
B. -metabolismul celulelor miocardice prezintă numeroase aspecte particulare
C. -circulația pulmonară mai este cunoscută ca mica circulație
D. -curgerea sângelui în cadrul sistemului circulator este guvernată de legile hidrodinamicii
E. -marea și mica circulație sunt conectate în seria la nivelul cordului
F. -la nivel pulmonar, sângele preia dioxid de carbon și elimină oxigenul
G. -scopul funcțional al aparatului cardiovascular este de a asigura un aport adecvat de dioxid de carbon
H. -din ventriculul drept, sângele este pompat în vena pulmonară stângă
I. -activitatea ritmică a inimii are la bază generarea potențialelor de acțiune la nivelul nodului sino-atrial
J. -diastola reprezintă faza de contracție a atriul drept
397. În ceea ce privește sistemul circulator, următoarea/ următoarele afirmații sunt false:
A. -sincițiul miocardic este reprezentat doar de cel atrial
B. -debitul cardiac este un parametru principal al aparatului pulmonar
C. -conectarea în paralel a micii și marii circulații se realizează la nivelul cordului
D. -legile chimice referitoare la mișcarea fluidelor (hidrodinamica) guvernează curgerea sângelui
E. -debitul cardiac, presiunea arterială și rezistența la curgere sunt parametri care nu influențează sistemul
circulator
F. -parametrii principali ai hemodinamicii arteriale sunt supuși permanent acțiunii reglatoare exercitate de
multiple mecanisme de control
G. -hemodinamica sistemului circulator are loc conform legilor hidrodinamicii
H. -din atriul stâng sângele curge în ventriculul stâng prin valva mitrală
I. -parametrii principali ai hemodinamicii arteriale sunt reprezentați de presiunea arterială, debitul cardiac și
rezistența la curgere
J. -parametrii principali ai hemodinamicii arteriale sunt in interdependență strictă

A. -circulația capilară nu este adaptată pentru schimbul de substanțe între sânge și țesuturi
B. -valva tricuspidă separă atriul drept de ventriculul drept
C. -arterele mici și arteriolele asigură și reglează distribuția tisulară a fluxului sanguin
D. -circulația limfatică reprezintă o cale de revenire a fluidului interstițial în circuitul sanguin
E. -sângele din cele 2 vene cave ajunge la nivelul atriului drept
F. -sângele ne-oxigenat ajunge la nivelul atriului stâng prin intermediul celor 4 vene pulmonare
G. -rezistența la curgere este singurul parametru al sistemului circulator
H. -mica și marea circulație se închide prin retur venos
I. -potențialul de acțiune fiziologic generat ritmic la nivelul nodului atrioventricular este de tip bifazic
J. -în cadrul sistemului circulator, arterele mici și cele de calibru mare reglează distribuția tisulară a fluxului
sanguin

A. -arterele de calibru mare nu reglează distribuția tisulară a fluxului sanguin
B. -circulația în sistemul venos cav superior și inferior este adaptată pentru schimbul de gaze respiratorii
C. -din atriul stâng, sângele curge unidirecțional în ventriculul stâng
D. -inima pompează sânge în artere în cadrul unui ciclu funcțional de contracție și relaxare numit ciclu
cardiac
E. -valva bicuspidă se află între atriul drept și ventriculul drept
F. -curgerea sângelui în cadrul sistemului circulator are loc conform legilor fizicii referitoare la mișcarea
lichidelor
G. -din atriul stâng, curgerea sângelui este bidirecțională în ventriculul stâng
H. -potențialul de acțiune fiziologic, generat aritmic la nivelul nodului sinoatrial este condus în sincițiul
miocardic
I. -fiecare din cele 2 circuite vasculare (mica și marea circulație) se închide prin retur venos
J. -circulația limfatică nu este o cale de revenire a fluidului interstițial în circuitul sanguin
400. Vă rugăm să identificați afirmația/ afirmațiile falsă/ false:

A. -ventriculul stâng nu poate pompa sânge cu o suficientă presiune pentru a învinge rezistența la curgere
B. -ventriculul stâng pompează sânge cu o suficientă presiune pentru a învinge rezistența la curgere
C. -circulația sângelui în organism este bidirecțională datorită celor 4 valve ale inimii
D. -aparatul cardiovascular nu realizează circulația sângelui pentru a asigura aportul de oxigen și nutrimente
la nivel tisular
E. -debitul cardiac nu reprezintă un parametru al hemodinamicii
F. -aparatul cardiovascular nu realizează circulația sângelui pentru a transporta molecule cu rol în
semnalizare de la locul de producere la celulele țintă
G. -sistemul circulator este alcătuit din inimă și vase de sânge
H. -atriul drept reprezintă camera de admisie pentru ventriculul drept
I. -sistemul cardiovascular este un sistem închis în care sângele circulă unidirecțional
J. -circulația capilară este adaptată pentru schimbul de substanțe între sânge și țesuturi
401. Vă rugăm să precizați care afirmații sunt adevărate:

A. -capilarele pulmonare asigură schimbul sanguino-alveolar
B. -ventriculul stâng reprezintă pompa circulației sistemice
C. -circulația limfatică nu reprezintă o cale de revenire a fluidului interstițial în circuitul sanguin
D. -ventriculul drept pompează sânge la o presiune suficientă pentru a învinge rezistența la curgere din
circulația sistemică
E. -capilarele sistemice fac parte din circulația pulmonară și asigură schimbul sanguino-tisular
F. -valva tricuspidă asigură curgerea bidirecțională între atriul drept și ventriculul drept
G. -arterele mici și arteriolele asigură și reglează distribuția tisulară a fluxului sanguin
H. -presiunea arterială reprezintă un parametru al hemodinamicii arteriale
I. -potențialul de acțiune la nivelul nodului sinusal este generat la nivelul celulelor pacemaker
J. -circulația capilară este adaptată pentru schimbul de substanțe între sânge și limfă
402. Vă rugăm să precizați varianta/variantele falsă/ false:

A. -atriul stâng reprezintă camera de admisie pentru ventriculul stâng
B. -vasele de sânge din organismul uman nu pot asigura curgerea sanguină adecvată
C. -metabolismul celulelor miocardice nu necesită un aport permanent de oxigen
D. -valva aortică asigură curgerea unidirecțională de la ventriculul stâng către circulația sistemică
E. -circulația pulmonară și sistemică au o pompă ventriculară unică
F. - venulele au un diametru mai mare decât venele cave
G. -datorită celor 4 valve ventriculo-arteriale, sângele are o curgere unidirecțională
H. -sistemul cardiovascular este un sistem închis în care sângele circulă unidirecțional
I. -diametrul aortei este mai mare decât al venelor mici
J. -necesitatea unui flux de lichid cu debit adecvat în imediata apropiere a celulelor este justificată pentru a
susține activitatea intensă metabolică a celulelor umane

A. -mușchiul neted vascular permite modificarea de diametru a vasului de sânge dar nu permite distribuția
debitului sanguin
B. -în circulația pulmonară, presiunile sângelui sunt mai mici comparativ cu presiunile din circulația
sistemică
C. -în vene, presiunea continuă să crească, iar viteza de curgere scade pe măsura creșterii secțiunii vasculare
totale
D. -rezistența totală la curgere este mai mică în circulația pulmonară față de circulația sistemică
E. -în aortă și arterele mari sângele curge rapid, sub presiune mare și ne-oscilantă
F. -în aortă și arterele mari sângele curge lent, sub presiune mare și oscilantă
G. -în capilare, viteza de curgere a sângelui este lentă, sub presiune joasă și ne-oscilantă
H. -în aortă și arterele mari sângele curge rapid, sub presiune mare și oscilantă
I. -în capilare, sângele curge lent, sub presiune mare și ne-oscilantă
J. -în vene, viteza de curgere a sângelui crește pe măsura scăderii secțiunii vasculare totale

A. -mușchiul neted arterial permite modificarea diametrului vaselor de sânge, reglând astfel distribuția
debitului sanguin și presiunea arterială
B. -la nivelul valvelor ventriculo-arteriale, circulația sistemică este conectată în paralel cu circulația
pulmonară
C. -în vene, viteza de curgere crește pe măsura scăderii secțiunii vasculare totale
D. -la nivelul valvelor ventriculo-arteriale, circulația sistemică este conectată în serie cu circulația pulmonară
E. -viteza de curgere în capilare este mare, sub presiune joasă și ne-oscilantă
F. -în circulația pulmonară, nu este necesară o presiune de intrare crescută pentru o perfuzie adecvată datorită
unei rezistențe totale mici la curgere
G. -circulația pulmonară (ventricul drept-plămân-atriul stâng) este conectată în seria cu circulația sistemică
(ventricul stâng-țesuturi-ventricul drept)
H. -în aortă și arterele mari sângele curge rapid, sub presiune mare și oscilantă, iar în capilare curge lent, sub
presiune joasă și ne-oscilantă
I. -atât circulația sistemică cât și cea pulmonară au o pompă proprie reprezentată de camera ventriculară
J. -cavitățile atriale reprezintă camere de admisie ce se contractă pentru a adăuga un volum suplimentar de
sânge la umplerea ventriculară activă
405. Următoarea afirmația/ afirmații sunt adevărate cu privire la parametrii și legile de bază din
hemodinamică:
A. -unitatea de rezistență periferică (URP) corespunde unui debit de 1mL/s cu o cădere de presiune de 1
mmHg
B. -factorul major care determină vâscozitatea sângelui este reprezentat de fibrinogen
C. -rezistența la curgere este proporțională cu lungimea tubului
D. -rezistența la curgere este invers proporțională cu puterea a patra a razei tubului
E. -pentru un adult normal, rezistența periferică totală este de aproximativ 1 URP
F. -rezistența la curgere este invers proporțională cu lungimea tubului
G. -factorul major care determina vâscozitatea sângelui este reprezentat de hematocrit, însă influența sa este
redusă în vasele mici datorită prezenței unui strat plasmatic extern fără
celule
H. -debitul reprezintă volumul de lichid care curge prin secțiunea oblică a vasului în unitatea de timp
I. -rezistența la curgere este direct proporțională cu puterea a patra a razei tubului
J. -viteza de curgere este definită de produsul dintre debitul volumic și aria secțiunii transversale
406. Următoarea/ următoarele afirmații sunt false cu privire la parametrii și legile de bază din
hemodinamică:
A. -legea lui Ohm nu se aplică în hemodinamică
B. -rezistența la curgere este direct proporțională cu lungimea tubului și invers proporțională cu puterea a
patra a razei tubului
C. -legea lui Bernoulli afirmă că presiunea totală a fluidului în curgere reprezintă suma presiunilor
hidrostatică, dinamică și kinetică
D. -legea lui Ohm nu definește debitul în hemodinamică
E. -curgerea cu debit constant printr-un tub lung cu pereți netezi este laminară
F. -energia potențială datorată diferenței de presiune nu se transformă în energie kinetică ( debit)
G. -diferența de presiune la cele 2 capete ale unui vas nu determină curgerea sângelui prin acel vas
H. -pentru adultul normal, rezistența pulmonară este de aproximativ 0.14 URP (unitate de rezistență
periferică)
I. -viteza de curgere a sângelui nu reprezintă un parametru al hemodinamicii
J. -profilul de viteză al curgerii sângelui prin tub lung cu pereți netezi este parabolic
407. Următoarea/ următoarele afirmații sunt adevărate cu privire la parametrii și legile de bază din
hemodinamică: :
A. -complianța întârziată nu permite modificări mai mari de volum cu modificări mici de presiune
B. -arterele sunt de aproximativ 24 de ori mai compliante decât venele
C. -distensibilitatea este definită de complianță raportată la volumul de referință
D. -legea lui Laplace definește tensiunea parietală ca fiind direct proporțională cu presiunea luminală și cu
inversul razei
E. -venele sunt de 6-10 ori mai distensibile decât arterele
F. -o incintă cu peretele elastic necesită creșteri presionale mari pentru mici modificări de volum
G. -legea lui Laplace definește tensiunea parietală ca fiind invers proporțională cu presiunea luminală și cu
pătratul razei
H. -complianța unui tub distensibil este definită de raportul dintre creșterea de volum și creșterea de presiune
care a produs-o
I. -distensibilitatea este definită presiunea raportată la volumul de referință
J. -venele sunt de aproximativ 24 de ori mai puțin distensibile decât arterele
408. În ceea ce privește histologia funcțională a inimii, următoarea/ următoarele afirmații sunt
adevărate:
A. -substratul sincialității funcționale este reprezentat de atașarea reciprocă sub forma discurilor intercalare a
extremităților cardiomiocitelor contractile
B. -la nivelul cardiomiocitelor, mitocondriile sunt mai puțin numeroase comparativ cu mușchiul scheletic
C. -gap junctions reprezintă conectarea electrică a cardiomiocitelor
D. -sincițiile atriale și ventriculare sunt conectate electric la nivelul nodului sino-atrial
E. -gap junctions nu permit trecerea de ioni și molecule mici de la o celulă la alta
F. -desmozomii reprezintă structuri de non-aderență intercelulară
G. -cardiomiocitele contractile au un diametru de 1015 micrometri și o lungime de aproximativ 50
micrometri
H. -cavitățile sunt căptușite de un epiteliu pavimentos unistratificat
I. -epicardul este constituit din celule epiteliale ce constituie foița viscerală a epicardului
J. -reticulul sarcoplasmatic al cardiomiocitelor este mult mia bine reprezentat comparativ cu mușchiul
scheletic
409. În ceea ce privește metabolismul miocardului, următoarea/ următoarele afirmații sunt adevărate:
A. -beta-oxidarea acizilor grași liberi din plasmă reprezintă principala sursă de energie
B. -rezervele de glicogen sunt mici și pot fi mobilizate sub acțiunea catecolaminelor
C. -enzimele glicolitice au activitate crescută datorită faptului că metabolismul glucidic reprezintă principala
cale de obținere a energiei
D. -consumul și necesarul de oxigen la nivelul cardiomiocitului este ridicat
E. -izoenzima cardiacă a LDH favorizează conversia de piruvat în lactat
F. -enzimele glicolitice au activitate crescută, iar conținutul de mioglobină este mare
G. -rezervele de glicogen la nivelul cardiomiocitului sunt mari și nu pot fi mobilizate sub acțiunea
catecolaminelor
H. -acizii grași ne-esterificați de la nivelul serului reprezintă principala sursă de energie
I. -producerea de ATP are loc predominant pe calea fosforilării oxidative la nivel mitocondrial
J. -glucoza este preluată activ, într-o manieră dependentă de insulină

A. -rata cea mai mare de descărcare a potențialelor de acțiune o are nodulul sino-atrial localizat în unghiul
dintre vena pulmonară superioară dreaptă și planșeul atriului drept
B. -rata cea mai mare de descărcare a potențialelor de acțiune o are nodulul sino-atrial
C. -potențialul de acțiune se generează ritmic în celulele specializate din nodul sino-atrial
D. -potențialul de acțiune de la nivelul cardiomiocitului reprezintă o depolarizare tranzitorie ce se propagă
non-decremențial
E. -ecuația Nernst stabilește cu precizie modul în care potențialul transmembranar, într-o arie membranară și
la un moment dat, este strict determinat de valorile în acel moment
F. - sistemul excito-conductor cardiac cuprinde nodulul sino-atrial, nodul atrioventricular, fasciculul His cu
ramul stâng și rețeaua Purkinje
G. -ecuația Goldman stabilește cu precizie modul în care potențialul transmembranar, într-o arie membranară
și la un moment dat, este strict determinat de valorile în acel moment
H. -sistemul excito-conductor cardiac cuprinde nodulul sino-atrial, nodul atrioventricular, fasciculul His cu
ramurile sale și rețeaua Purkinje
I. - potențialul de acțiune de la nivelul cardiomiocitului reprezintă o depolarizare tranzitorie ce se propagă
decremențial
J. -potențialul de acțiune se generează aritmic în celulele specializate din nodul sino-atrial
411. Următoarea/ următoarele afirmații sunt adevărate cu privire la automatismul cordului:

A. - automatismul nu are la bază generarea spontană și ritmică de potențiale de acțiune în celulele pacemaker
din nodul sinoatrial
B. - durata potențialului de acțiune în celulele P este de aproximativ 20 msec
C. -automatismul are la bază generarea spontană și ritmică de potențiale de acțiune în celulele pacemaker din
nodul sinoatrial
D. -potențialul de acțiune în celulele P are o fază de depolarizare și una de repolarizare
E. -durata potențialului de acțiune în celulele P este de aproximativ 200 msec
F. -pragul pentru potențialul de acțiune în celulele P este la aproximativ - 55 mV
G. - potențialul de acțiune în celulele P are o fază de depolarizare, o fază de platou și una de repolarizare
H. -celulele sino-atriale P nu pot menține un potențial de repaus, depolarizându-se spontan cu frecvența cea
mai mare
I. -celulele sino-atriale P mențin un potențial de repaus, depolarizându-se spontan cu frecvența cea mai mică
J. - pragul pentru potențialul de acțiune în celulele P este la aproximativ - 95 mV
412. În ceea ce privește contractilitatea miocardului, următoarea/ următoarele afirmații sunt

adevărate:
A. -sursa de calciu este mediul extracelular (30%) și rezervele intracelulare (70%)
B. -în relaxare, calciu intracitoplasmatic este expulzat în afara celulei prin antiportul Na/Ca/K
C. -contracția are la bază legarea reversibilă a capetelor miozinei de situsuri active succesive pe filamentul de
actină
D. -în fiecare cardiomiocit, contracția debutează imediat după apariția potențialului de acțiune și durează
până la aproximativ 50 msec după repolarizarea completă
E. -scurtarea fibrelor miocardice este rezultatul scurtării sarcomerelor cu menținerea constantă a lungimii
benzilor A
F. -unul din mecanismele de creștere a calciului intracelular este reprezentat de caclium-induced calcium
release
G. -unul din mecanismele de creștere a concentrației intracelulare de calciu este reprezentat de influxul din
exterior prin canale de tip T
H. -relaxarea cardiomiocitului are loc ca urmare a creșterii concentrației de calciu intracitoplasmatic
I. -inhibarea pompei de Na de către agenți cardiotonici din clasa digitalicelor duce la creșterea nivelurilor de
calciu activator, cu efect cronotrop pozitiv
J. - relaţia dintre calciul citosolic şi forţa de contracţie arată creşterea forţei de la zero la maxim pentru
creşterea calciului de la 10-7 M la 10-5 M, cu o dependență abruptă în zona
10-6 M, unde forţa este ~150%

A. -debitul cardiac poate crește cu până la 30% în condiții de efort fizic intens și susținut
B. -mecanismul central al controlului debitului cardiac în efort este reprezentat de creșterea activității
nervoase parasimpatice
C. -lucrul mecanic extern al cordului poate fi cuantificat ca produs presiune-debit-ore
D. -debitul cardiac nu poate fi evaluat ca raport între consumul de oxigen al organismului și diferența arterio-
E. -debitul cardiac este produsul dintre volumul bătaie și frecvența cardiacă
F. -debitul cardiac are valoarea de aproximativ 5.5l/ min, în condiții de repaus
G. -volumul sistolic se află sub influența reglării homometrice și heterometrice (prin modificări de
contractilitate sub control nervos și umoral)
H. -frecvența cardiacă este unul din factorii care influențează debitul cardiac
I. -volumul bătaie în condiții de repaus este 70-90 mL
J. -index-ul cardiac reprezintă debitul cardiac raportat la suprafața corporală
414. Următoarea/ următoarele afirmații cu privire la reflexul baroreceptor sunt adevărate:

A. -efectorii reflexului baroreceptor sunt reprezentați de cord și vase
B. -frecvența de descărcare a baroreceptorilor este 0 dacă presiunea arterială < 60 mmHg
C. -mecanismul de control reprezentat de reflexul baroreceptor nu poate fi utilizat în reglarea pe termen scurt
a presiunii arteriale
D. -reflexul baroreceptor funcționează preferențial pentru a contracara creșterile de presiune
E. -stimularea baroreceptorilor inhibă activitatea centrului cardiomoderator
F. -frecvența de descărcare a baroreceptorilor este maximă la aproximativ 180 mmHg
G. -calea aferentă urmează traiectul nervilor Hering și glosofaringian și ajunge în nucleul tractului solitar
H. -stimularea baroreceptorilor are și un efect puternic de inhibare a respirație
I. -baroreceptorii sunt un exemplu tipic de receptori cu adaptare lentă și completă
J. -baroreceptorii reprezintă terminații nervoase în buchet prezente la nivelul sinusului carotidian

A. -derivațiile în plan orizontal sunt derivațiile unipolare toracice
B. -derivațiile în plan frontal sunt derivațiile bipolare și derivațiile unipolare amplificate ale membrelor
C. - derivaţiile uzuale sunt următoarele: derivaţii bipolare standard (DI, DII, DIII), derivaţii unipolare
amplificate ale membrelor (aVR, aVL, aVF) şi derivaţii unipolare toracice (V1-V6)
D. -codul culorilor pentru derivațiile bipolare standard este următorul: dreapta = galben, stânga = roșu, picior
E. -contactul ferm al electrozilor cu hainele pacientului reprezintă o condiție tehnică obligatorie
F. -codul culorilor pentru derivațiile bipolare standard este următorul: dreapta = galben, stânga = roșu, picior
= negru, împământare = verde.
G. -rezistența electrică minimă între electrozi și tegument reprezintă o condiție tehnică obligatorie
H. -derivațiile în plan orizontal sunt derivațiile bipolare și derivațiile unipolare amplificate ale membrelor
I. -codul culorilor pentru derivațiile bipolare standard este următorul: dreapta = roşu, stânga = galben, picior
J. - derivațiile în plan frontal sunt derivațiile unipolare toracice

A. - o porţiune din traseul ECG care nu prezintă deflexiuni (linie izoelectrică) se numeşte segment
B. -unda T reprezintă depolarizarea ventriculară
C. -înaintea efectuării ECG, pacientul trebuie să fie în repaus fizic și psihic
D. -ritmul normal al cordului este ritmul atrial
E. -unda P corespunde depolarizării atriale, iar complexul QRS corespunde depolarizării ventriculare
F. -intervalul este porțiunea din ECG ce cuprinde cel puțin o undă și un segment
G. -analiza ECG cuprinde următoarele elemente: ritm, frecvență, axă, morfologie și cronologie
H. -pe ECG, toate complexele QRS trebuie să fie precedate de o undă P înaltă, ascuțită și negativă în DII
I. - unda P corespunde depolarizării ventriculare, iar complexul QRS corespunde repolarizării ventriculare
J. -complexul QRS care nu este precedat de o undă P nu trebuie interpretat

A. -alungirea intervalului PR reprezintă o întârziere în conducerea atrio-ventriculară
B. - deviații fiziologice ale axei electrice a inimii spre stânga poate să apară la indivizii longilini
C. - principalele situaţii patologice însoţite de modificări de axă electrică sunt hipertrofiile atriale
D. -axa electrică a inimii este axa vectorului electric global în timpul depolarizării ventriculare
E. -tahicardia reprezintă frecvențe cardiace > 100/ min
F. -un singur complex QRS care nu este precedat de unda P unică reprezintă o extrasistolă
G. -descărcarea dintr-un focar ectopic poate fi suprimată prin aplicarea pentru o perioadă scurtă de timp a
unui stimul electric exogen cu frecvență mai mare = overdrive
suppresion
H. - axa electrică a inimii este axa vectorului electric global în timpul depolarizării atriale
I. -deviații fiziologice ale axei electrice a inimii spre dreapta poate să apară la indivizii obezi
J. -analiza morfologică a traseului ECG presupune identificarea corectă a componentelor sale (unde şi
segmente), determinarea duratelor şi compararea lor cu valorile patologice
418. Vă rugăm să precizați afirmațiile adevărate cu privire la specializarea funcțională a circuitului

cardiovascular:
A. -capilarele sistemice asigură schimbul sanguino-alveolar
B. -ventriculul stâng reprezintă pompa circulației pulmonare
C. -capilarele pulmonare asigură sanguino-tisular
D. -capilarele pulmonare sunt implicate în schimbul sanguino-alveolar
E. -atriul drept reprezintă cameră de admisie pentru artera pulmonară
F. -venele pulmonare nu reprezintă vase de retur
G. -capilare sistemice sunt implicate în schimbul sanguino-tisular
H. -atriul stâng reprezintă camera de admisie pentru ventriculul stâng
I. -ventriculul stâng reprezintă pompa circulației sistemice
J. -capilarele sistemice asigură schimbul sanguino-capilar
419. În ceea ce privește parametrii și legile de bază în hemodinamică, următoarea/ următoarele

afirmații sunt adevărate:
A. -o incintă cu perete elastic are complianță mică, modificările mici de volum fiind realizate prin creșteri
presionale mari
B. - curgerea devine turbulentă chiar și în tuburi drepte cu perete neted dacă numărul lui Reynolds >200
C. - legea lui Laplace definește că tensiunea parietală (în cazul incintelor sferice și tubulare) este invers
D. -în general, venele sunt de 24 de ori mai distensibile decât arterele
E. -legea lui Laplace definește că tensiunea parietală (în cazul incintelor sferice și tubulare) este direct
F. -curgerea devine turbulentă chiar și în tuburi drepte cu perete neted dacă numărul lui Reynolds >2000
G. - la viteze mari de curgere, neregularitățile tubului determină curgerea laminară iar rezistența la curgere
este mare
H. - o incintă cu perete elastic are complianță mare, modificările mari de volum fiind realizate prin creșteri
presionale mari
I. -la viteze mari de curgere, neregularitățile tubului determină curgerea turbulentă
J. -curgerea sângelui cu debit constant printr-un tub cu pereți netezi este laminară și are un profil de viteză
parabolic
420. Vă rugăm să identificați afirmația/ afirmațiile false:

A. -pletismografia indirectă înregistrează variații temporale ale unei caracteristici fizice (rezistență electrică,
transmisie de ultrasunete, radiații electromagnetice) pentru structurile
plasate între generatorul de semnal și detectorul corespunzător

B. -pentru determinarea debitului sanguin la om pot fi utilizate debitmetre electrice cum ar fi senzorul
oscilometric
C. -metodele uzuale directe pentru măsurarea presiunii arteriale sunt reprezentate de cea tensiometrică și cea
oscilometrică
D. - în cazul debitmetrelor electromagnetice este generată o tensiune electrică proporțională cu viteza de
curgere a sângelui prin vasul plasat în câmp magnetic puternic
E. -pletismografia reprezintă o metoda ieftină de măsurare in vivo a variațiilor locale de debit sanguin
F. -metodele ultrasonice Doppler pot fi utilizate pentru măsurarea debitului sanguin ex vivo
G. -în cazul debitmetrelor electromagnetice, axa derivației de culegere este perpendiculară pe vas și pe planul
principal al câmpului magnetic
H. -pentru determinarea presiunii arteriale se pot folosi atât metode directe (sângerânde debitmetrice), cât și
metode indirecte
I. -în cazul debitmetrelor oscilometrice este generată o tensiune electrică proporțională cu viteza de curgere a
sângelui prin vasul plasat în câmp magnetic puternic
J. -principiul metodei Doppler are la bază faptul că ultrasunetele trimise în aval sunt reflectate de hematii cu
o modificare a lungimii de undă în fucnție de viteza lor de deplasare

A. -prin pletismografie se pot înregistra variațiile de debit determinate de modificările presiunii arteriale sau
ale rezistenței la curgere în teritoriul respectiv
B. -parametrii de tip pletismografic nu prezintă variații corespunzătoare cu fluctuațiile cantității de sânge
C. -prin pletismografie se pot înregistra modificările sistolo-diastolice al debitului sanguin
D. - în cazul debitmetrelor electromagnetice este generată o tensiune electrică invers proporţională cu viteza
de curgere a sângelui prin vasul plasat în câmp magnetic puternic
E. -metodele uzuale de măsurare a presiunii arteriale sunt cele directe: tensiometrică și oscilometrică
F. -prin pletismografie nu se pot înregistra modificările sistolo-diastolice al debitului sanguin
G. -parametrii de tip pletismografic prezintă variații corespunzătoare cu fluctuațiile cantității de sânge
H. -pletismografia poate fi utilizată pentru determinarea in vivo a debitului sanguin la om
I. -pletismografia directă este înregistrarea variațiilor în timp ale volumului unui segment corporal
J. - pletismografia poate fi utilizată pentru determinarea in vitro a volumului sanguin la om
422. Următoarea afirmație/ afirmații sunt adevărate cu privire la histologia funcțională a inimii:
A. -endocardul este separat de epicard printr-o lamă fină de lichid pericardic
B. -cardiomiocitele sunt conectate mecanic prin joncțiuni comunicante de tip gap junctions, nexus
C. -cordul prezintă în ansamblul său 2 sinciții funcționale independent: sincițiul atrial și ventricular conectate
mecanic la nivelul nodului atrio-ventricular
D. -cordul prezintă schelet fibro-muscular format din porțiunea conjunctivă a peretelui AV cu extensiile sale
la nivelul valvelor AV
E. -cordul prezintă un schelet fibros format din porțiunea conjunctivă a peretelui AV cu extensiile sale la
nivelul valvelor AV
F. -foița viscerală a pericardului este separată de foița parietală printr-o cantitate mică de lichid pericardic
G. -cardiomiocitele contractile au un diametru de aproximativ 50 micrometri și o lungime de aproximativ 10-
15 micrometri
H. -cardiomiocitele sunt conectate electric prin joncțiuni comunicante și mecanic prin structuri de aderență
intercelulare
I. -cavitățile cordului sunt căptușite de un epiteliu pavimentos unistratificat ce reprezintă endocardul
J. -foița viscerală a pericardului este constituită dintr-un strat de celule epiteliale ce acoperă aderent suprafața
externă a cordului
423. Care din următoarea/ următoarele afirmații sunt adevărate:

A. - reticulul sarcoplasmatic este foarte bine reprezentat în cardiomiocite comparativ cu fibrele musculare
scheletice
B. -cardiomiocitele au aspect striat datorită organizării sarcomerice a miofibrilelor (aprox 50% din volumul
celular)
C. -de obicei, în cardiomiocit, un tub T este însoțit de 2 cisterne terminale
D. -reticulul sarcoplasmatic este mai slab reprezentat în cardiomiocite comparativ cu fibrele musculare
scheletice
E. - nucleul cardiomiocitului este rotund, situat periferic, iar mitocondriile reprezintă 30-40% din volumul
celular
F. -nucleul cardiomiocitului este ovalar, situat central, iar mitocondriile reprezintă 30-40% din volumul
celular
G. -mitocondriile din cardiomiocit sunt cu 30-40% mai bine reprezentate față de ribozomi
H. -tubii în T corespund zonei H din structura miofibrilelor
I. -tubii în T corespund membranelor Z din structura miofibrilelor
J. -de obicei, în cardiomiocit, o singură cisternă terminală însoțește un tub in T (diadă)
424. Vă rugăm să precizați afirmația/ afirmațiile adevărate cu privire la particularitățile metabolice

ale miocardului:
A. -glucoza este preluată activ, insulino-dependent
B. -rezervele de glicogen sunt mici și pot fi mobilizate sub acțiunea catecolaminelor
C. - rezervele de glicogen sunt mici și nu pot fi mobilizate sub acțiunea catecolaminelor
D. -efectele hormonale asupra metabolismului miocardic includ stimularea glicogenolizei și glicolizei de
către tiroxină
E. -beta-oxidarea acizilor grași din plasmă reprezintă mecanismul principal de obținere de ATP la nivelul
cardiomiocitului.
F. -izoenzima cardiacă a LDH favorizează conversia lactatului în piruvat
G. - izoenzima cardiacă a LDH favorizează reducerea piruvatului în lactat
H. -enzimele glicolitice au activitate mare, iar conținutul de mioglobină este mare
I. -producerea de ATP are loc predominant pe cale aerobă prin procese de fosforilare oxidativă la nivel
mitocondrial
J. -glucoza este preluată activ, insulino-independent
425. Vă rugăm să precizați afirmația/ afirmațiile adevărate cu privire la particularitățile metabolice

ale miocardului:
A. -folosirea consumului de oxigen ca indicator adecvat pentru evaluarea lucrului mecanic cardiac nu este
posibilă deoarece consumul de oxigen nu este proporțional cu produsul
forță-timp
B. -creșterea ARN ribozomal în decurs de săptămâni reprezintă evenimentul inițial în cadrul hipertrofiei
C. -stimularea sintezei proteice este realizată din punct de vedere hormonal de către adrenalină
D. -hipertrofia miocardului are la bază creșterea sintezei proteice, ca rezultat al acțiunii poliaminelor produse
de ornitin-decarboxilază când aceasta este dezinhibată prin scăderea
ATP
E. -metabolismul fiziologic energetic nu necesită o corelație între aportul sanguin și necesarul de oxigen
pentru că extracția tisulară a oxigenului arterial este redusă în condiții
bazale
F. -10% din ATP este utilizat pentru buna funcționare a proceselor de transport activ membranar
G. -creșterea ARN ribozomal în decurs de ore reprezintă evenimentul inițial în cadrul hipertrofiei
H. -energia pentru contracție, sub formă de ATP este furnizată în procent de 50-60% pe cale aerobă în
condiții bazale
I. -90% din ATP este utilizat în mecanismul contractil
J. -în cadrul hipertrofiei are loc o creștere a preluării de aminoacizi (în decurs de zile), iar sinteza de proteine
mitocondriale este deosebit de intensă
426. Următoarea/ următoarele afirmații cu privire la modificările metabolismului cardiac în hipoxie
sunt false:
A. -adenozina produsă de ATP în cardiomiocite și eliberată în interstițiu este responsabilă de reducerea
debitului arterial coronarian prin vasodilatația și implicit scăderea presiunii
de perfuzie coronariană
B. -scăderea ATP și creșterea ADP în hipoxie determină activarea fosfofructokinazei
C. -în hipoxie are loc o inhibare retrogradă a lanțului respirator ce crește gradientul protonic prezent între
spațiul inter-membranar și matricea mitocondrială
D. -fosfofructokinaza este reglată alosteric de ATP și ADP
E. -inhibarea lanțului respirator determină și scăderea capacității de folosire a echivalenților respiratori în
formă redusă și inhibarea retrogradă a ciclului Krebs, mai ales a beta-
oxidării
F. -status-ul hipoxic al miocardului se referă la presiunea parțială scăzută a oxigenului la acest nivel raportat
la cerințe
G. -aportul crescut de oxigen poate fi asigurat prin creșterea debitului venos coronarian prin vasodilatație la
acest nivel
H. -scăderea nivelului de creatin-fosfat reprezintă unul din primele semne de hipoxie
I. -în hipoxie poate fi produs un maximum de 30% din necesarul de ATP
J. -inhibarea retrogradă a lanțului respirator va conduce la reducerea activității ATP-sintazei din membrana
mitocondrială internă
427. Următoarea/ următoarele afirmații sunt adevărate în ceea ce privește automatismul cordului:
A. -depolarizarea lentă diastolică are la bază activarea lentă a canalelor de potasiu
B. -în faza de depolarizare lentă diastolică, permeabilitatea bazală pentru sodiu este redusă și cvasiconstantă
C. -potențialul de acțiune în celulele P durează aproximativ 200 ms
D. -celulele pacemaker de la nivel sino-atrial se depolarizează spontan cel mai rapid, iar potențialele de
acțiune generate la acest nivel au frecvența de descărcare cea mai mare
E. -potențialul de acțiune specific celulelor P are o durată de aproximativ 600 msec, cu depolarizare lentă
diastolică de aproximativ 200 msec
F. -nodul sinusal este constituit dintr-un grup elipsoidal de celule localizate în peretele atrial, inferior și
extern față de deschiderea venei cave superioare
G. -depolarizarea lentă diastolică în celulele P are o durată de aproximativ 600 msec
H. -faza de depolarizare a potențialului de acțiune a celulelor P este mai rapidă decât cea caracteristică
potențialului de acțiune din fibrele ventriculare contractile
I. -celulele pacemaker nu pot menține un potențial membranar de repaus constant
J. -potențialul de acțiune din celulele nodului sino-atrial nu prezintă overshoot, însă repolarizarea rapidă
parțială este bine evidențiată
428. Următoarea/ următoarele afirmații sunt false în ceea ce privește automatismul cordului:
A. -în faza de depolarizare a potențialului de acțiune din celulele P, canalele de Na rapide nu au niciun rol
B. -celulele pacemaker de la nivelul nodului sino-atrial nu au canale rapide de Na
C. -potențialul de acțiune apare la un prag de potențial ce corespunde cu pragul de închidere a canalelor de
calciu de tip L de aproximativ – 55 mV
D. -bradicardia poate fi determinată de un prag crescut pentru declanșarea potențialului de acțiune
E. -bradicardia poate fi determinată de un potențail maxim diastolic mai negativ
F. -celulele sino-atriale P se depolarizează indus cel mai rapid, astfel că sunt responsabile pentru generarea
potențialelor de acțiune cu amplitudinea cea mai mare
G. -potențialul prag este atins prin intermediul unei depolarizări rapide pornind de la un minimum de
polarizare membranară
H. -potențialul de acțiune în celulele P durează aproximativ 300 msec
I. -în faza de depolarizare lentă diastolică, mecanismul principal este inactivarea rapidă a unor canale de
calciu.
J. -bradicardia poate fi determinată de o pantă mai mică a depolarizării diastolice
429. Următoarea/ următoarele afirmații cu privire la potențialele de acțiune în diversele tipuri de

cardiomiocite sunt adevărate: :
A. -potențialul de repaus de la nivelul fibrei miocardului ventricular contractil este de -80mV
B. -pragul de declanșare al potențialului de acțiune de la nivelul fibrei miocardului ventricular contractil este
de -90 mV
C. -pragul de declanșare al potențialului de acțiune de la nivelul fibrei miocardului ventricular contractil este
între -70 și – 60 mV
D. -durata potențialului de acțiune de la nivelul fibrei miocardului ventricular contractil este de aproximativ
150 msec
E. -potențialul de repaus de la nivelul fibrei miocardului ventricular contractil este de -60mV
F. -durata potențialului de acțiune de la nivelul fibrei miocardului ventricular contractil este de aproximativ
300 msec
G. - durata potențialului de acțiune de la nivelul fibrei miocardului ventricular contractil scade cu creșterea
H. -amplitudinea potențialului de acțiune de la nivelul fibrei miocardului ventricular contractil este de 90-105
mV
I. - amplitudinea potențialului de acțiune de la nivelul fibrei miocardului ventricular contractil este de 105-
125 mV
J. - durata potențialului de acțiune de la nivelul fibrei miocardului ventricular contractil crește cu creșterea
430. Următoarea/ următoarele afirmații sunt false cu privire la potențialul de acțiune în miocardul
ventricular contractil:
A. -în faza 0, deschiderea canalelor de Na voltaj-dependente determină depolarizarea lentă diastolică
B. -în faza 2, inactivarea canalelor de Na voltaj dependente permite o repolarizare rapidă pe baza deschiderii
tranzitorii a unor canale de potasiu
C. -în miocitele atriale contractile, potențialul de acțiune seamănă cu cel din ventricul, dar are un platou scurt
și cu aspect descendent
D. -faza 2 corespunde unui platou determinat de accelerarea repolarizării
E. -perioada refractară absolută este cuprinsă între declanșarea potențialului de acțiune și până la începutul
fazei 3
F. -în timpul fazei 1, deschiderea canalelor de Na voltaj-dependente determină depolarizarea rapidă sub
forma unui potențial-vârf (spike potential) ce depășește valoarea de zero
(overshoot)
G. -potenţialul de acţiune are un platou mai lung în miocardul ventricular profund faţă de cel sub-epicardic
pentru că astfel este împiedicată conducerea retrogradă a excitaţiei în
regiunile depolarizate anterior

H. -în faza 3, deschiderea canalelor de potasiu determină repolarizarea rapidă și completă
I. -în faza 4 are loc o restabilire a potențialului de repaus, prin acțiunea intensă a pompei Na/K
J. -deschiderea canalelor de Na voltaj-dependente din faza 0 determină faza de platou, ce depășește valoarea
0
431. Următoarea/ următoarele afirmații sunt false cu privire la conductibilitate: :

A. -viteza de conducere în fibrele Purkinje are un maximum de 5m/ sec
B. -la nivelul miocardului atrial sunt descrise căi preferențiale de conducere a potențialului de acțiune: calea
internodală anterioară, mijlocie și posterioară
C. -întârzierea atrio-ventriculară este de 250 msec
D. -viteza de conducere este de 0.01 m/sec în fibrele joncționale
E. -în ventricul, potențialul de acțiune se propagă dinspre endocard spre epicard
F. -conducerea în nodul atrio-ventricular are o întârziere de 0.09 sec în nodul propriu zis la care se adaugă
0.04 sec în porțiunea penetrantă
G. -joncțiunile comunicante permit difuzia anionilor și astfel este declanșat un potențial de acțiune
H. -potențialul de acțiune se propagă în sincițiul miocardic datorită prezenței joncțiunilor comunicante
deoarece acestea nu permit trecerea ionului de potasiu de la o celulă la alta
I. -viteza de conducere a potențialului de acțiune nu depinde de amplitudinea și panta depolarizării
J. -viteza de conducere este în medie 0.8-1 m/sec la nivelul atriilor, cu o întârziere inter-atrială de
aproximativ 80 msec
432. Următoarea/ următoarele afirmații sunt false cu privire la condițiile tehnice obligatorii pentru
înregistrarea electrocardiogramei:
A. -inerția maxim posibilă a sistemului de înregistrare este de obicei asigurată din construcție
B. -inerția este nulă în cazul electrocardiografelor computerizate
C. -rezistență electrică maximă între electrozi și tegument
D. -împământarea adecvată necesită de rutină plasarea electrocardiografului într-o cușcă Faraday
E. -contactul ferm al electrozilor cu pielea se obține prin tifonul impregnat în soluție salină
F. -pasta adezivă și conductivă este utilizată de rutină pentru a asigura o rezistență electrică minimă între
tegument și electrozi
G. -inerția minimă a sistemului de înregistrare reprezintă o condiție tehnică obligatorie
H. -repausul psihic nu este o condiție obligatorie, doar repausul fizic este obligatoriu pentru a nu înregistra
activitatea bioelectrică a musculaturii scheletice
I. -pacientul, cu întregul sistem de explorare, poate fi plasat în cușcă Faraday pentru ecranarea perturbațiilor
din mediu
J. -activitatea bioelectrică a musculaturii scheletice în zonele de amplasare a electrozilor poate influența
traseul electrocardiografic

A. -unda P corespunde depolarizării atriale, iar complexul QRS reprezintă repolarizarea ventriculară
B. -deflexiunile sunt numite tradiționale unde: P, Q, R, S, T, U)
C. -repolarizarea fibrelor Purkinje poate fi înregistrată inconstant pe ECG sub forma undei U
D. -unda P reprezintă depolarizarea atrială, iar complexul QRS reprezintă depolarizarea ventriculară
E. -unda U este prezentă constant și corespunde repolarizării fibrelor Purkinje
F. -porțiunea de ECG ce cuprinde o undă și un interval se numește segment
G. -deflexiunile sunt denumite tradițional intervale
H. -o porțiune din traseul ECG care nu prezintă deflexiuni se numește interval
I. -o porțiune din traseul ECG ce cuprinde cel puțin o undă și un segment se numește interval
J. -unda U este prezentă inconstant
434. Următoarea/ următoarele afirmații cu privire la analiza electrocardiografică sunt false:

A. -axa electrică a inimii se exprimă în grade trigonometrice sau simplificat prin expresia axa electrică
deviantă
B. -principalele situații patologice însoțite de modificări de axă electrică sunt hipertrofiile ventriculare și
blocurile de ram
C. -deviații fiziologice ale axei electrice a inimii spre dreapta pot surveni în cazul în cazul persoanelor înalte
și suple
D. -frecvența momentană nu este inversul perioadei
E. -axa electrică a inimii este axa vectorului electric global în timpul repolarizării ventriculare
F. -axa electrică a inimii poate fi determinată prin reconstituirea vectorului electric global pe baza proiecțiilor
sale în oricare 2 derivații în plan orizontal
G. -intervalul de normalitate pentru axa electriză a inimii este de 45-60 grade sau extins 0-90 grade
H. -frecvența cardiacă se determină ca raport între numărul de evenimente diferite și timpul în care acestea se
produc
I. -studiul detaliat al complexului QRS se poate face prin analiză vectorială
J. -în obezitate, modificarea de poziție a cordului se manifestă prin axă electrică deviată la stânga

A. -când presiunea ventriculară o depășește pe cea atrială, valvele atrioventriculare se închid
B. -pe parcursul ejecției, presiunea ventriculară stângă se menține la valori crescute ( în jur de 90-100
mmHg)
C. -ciclul cardiac (800 msec la 75 bătăi/ min) constă din sistolă (contracție, 500 msec) și diastolă (relaxare,
300 msec), cu modificări corelate de presiune și volum pentru fiecare
dintre camere
D. -fracția de ejecție reprezintă raportul dintre volumul sistolic (expulzat) și cel telesistolic (remanent)
E. -pe parcursul ejecției, presiunea ventriculară dreaptă se menține crescută ( în jur de 30-40 mmHg)
F. -în perioada de ejecție rapidă (250 msec), aproximativ 70% din volumul de sânge este expulzat
G. -contracția celulelor miocardice duce la creșterea tensiunii parietale, cu creșterea presiunii intracavitare
conform legii Laplace
H. -în perioada de ejecție lentă, aproximativ 70% din volumul de sânge este expulzat
I. -volumul sistolic reprezintă volumul de sânge expulzat de un ventricul în cursul unei sistole și este raportat
la perioada de timp de aproximativ 1 sec
J. -lucrul sistolic din cursul ejecției este egal cu raportul dintre volumul sistolic și presiunea medie de ejecție

A. -în mezodiastolă, umplerea ventriculară este lentă datorită egalării treptate a presiunii sângelui din atriu cu
cea din ventricul
B. -ventriculul drept se contractă mai târziu decât cel stâng, însă ejecția acestuia începe mai devreme datorită
post-sarcinii mai mici
C. -asincronismul contracției ventriculare (stânga-dreapta) este decelabil la copil și adolescent și poate fi
perceput clinic prin dedublarea zgomotului II
D. -în debutul protodiastolei are loc o scădere lentă a presiunii ventriculare, ceea ce duce la închiderea
valvelor semilunare
E. -refluarea sângelui în vene în timpul sistolei atriale este prevenită de inerție și ca urmare a îngustării
ostiilor arteriale prin compresiune
F. -valva tricuspidă se închide mai târziu decât cea mitrală, iar valva pulmonară se deschide mai devreme
decât cea aortică
G. -sistola atrială (250 msec) va adăuga 25% volumului ventricular telediastolic
H. -în mezodiastolă, umplerea ventriculară este rapidă până la apariția diastazis-ului
I. -mușchii papilari se contractă simultan cu miocardul ventricular parietal și astfel tensionează suplimentar
J. -deschiderea valvelor atrioventriculare necesită o scădere a presiunii atriale față de cea ventriculară

A. -umplerea ventriculară este de 250 msec la frecvență de 60 b/ min
B. -faza de ejecție este de 400 msec la frecvență de 60 b/ min
C. -scurtarea excesivă a diastolei la frecvențe foarte mari poate altera umplerea ventriculară adecvată
D. -pe seama diastazis-ului, diastola se scurtează mai mult la frecvențe cardiace crescute
E. -nodul atrioventriculari poate asigura conducerea adecvată a potențialelor de acțiune cu o frecvență de
până la 230/ min
F. -faza de ejecție este de 200 msec la frecvență de 200 b/ min
G. -la frecvențe mari, scurtarea perioadei de umplere poate compromite umplerea atrială
H. -la frecvență de 200 b/ min, sistola reprezintă 65% din revoluția cardiacă
I. -ventriculii pot răspunde cu contracții sinergice la stimuli cu frecvențe de până la 500/ min
J. -contracția izovolumetrică a ventriculului drept este mai scurtă decât a celui stâng, iar perioada de ejecție
este mai lungă
438. Vă rugăm să precizați afirmația/ afirmațiile false cu privire la zgomotele cardiace:
A. -percepția stetacustică a zgomotelor III și IV creează aspectul sonor de galop
B. -după structura unde apare vibrația, zgomotele cardiace sunt sanguine și parietale
C. -după mecanismul de producere, zgomotele cardiace sunt determinate de: contracție, turbulență, mișcare,
impact și frecare
D. -zgomotul III este produs de deschiderea valvelor atrioventriculare și curgerea turbulentă a sângelui în
faza inițială de umplere ventriculară rapidă
E. -zgomotul I este mai puternic, mai grav (35-50Hz) și prelung
F. -ascultarea zgomotelor cardiace se poate face indirect, fie prin plasarea unui stetoscop pe toracele
pacientului, fie prin plasarea urechii in ariile de ascultație
G. -zgomotul II este mai slab, mai ascuțit (20-50Hz) și mai scurt față de zgomotul I
H. -zgomotul I se aude mai bine în spațiul VI intercostal stâng, pe linia medioclaviculară pentru valva mitrală
I. -analiza precisă și standardizată a zgomotelor cardiace în domenii de frecvență presupune analize acestora
în plaje joase (15-150 Hz), medie (25-500 Hz) și înalte (300-600 Hz)
J. -îngustarea patologică a orificiilor valvulare duce la creșterea vitezei de curgere, cu apariția unor zgomote
patologice suplimentare denumite sufluri

A. -suflurile sistolice apar frecvent în stenoza mitrală și cea aortică
B. -leziunile valvulare au efecte negative asupra perfuziei coronariene
C. -scăderea vâscozității sângelui favorizează turbulența și diminuarea suflurilor
D. -zgomotul II este produs de închiderea valvelor semilunare și turbulență, iar zgomotul III este produs de
deschiderea valvelor atrioventriculare și curgerea turbulentă a sângelui
în faza de umplere ventriculară rapidă

E. -zgomotul IV este produs de contracția atrială și de turbulența ce însoțește modificările bruște de presiune
F. -îngustarea orificiilor valvulare duce la creșterea vitezei de curgere (v= Q x S)
G. -insuficiența aortică permite refluarea sângelui din aortă în ventricul în cursul diastolei
H. -suflurile diastolice apar frecvent în insuficiența mitrală și stenoza aortică
I. -stenoza mitrală reduce umplerea ventriculară
J. -ruperea cordajelor tendinoase sau paralizia mușchilor papilari determină insuficiență valvulară, însă
hemodinamica este păstrată pe termen scurt, mediu și lung

A. -presiunea telediastolică poate să scadă sub acțiunea unor factori ce determină scăderea complianței
ventriculare
B. -intervalul optim de lungime pentru dezvoltarea forței maxime este explicabil prin gradul optim de
suprapunere a filamentelor de actină și miozină
C. -dependența forței de contracție a miocardului de gradul de întindere poartă denumirea de reglarea
homometrică
D. -volumul telediastolic este de 120-130 mL și poate să crească până la 200-250 mL
E. -la sfârșitul diastolei, în ventricul se regăsește un volum minim de sânge de 50 mL
F. -volumul telesistolic este în condiții fiziologice de aproximativ 120-150 mL
G. -presiunea telediastolică este dată de volumul telediastolic și complianța ventriculului relaxat
H. -volumul telesistolic este de 50-60 mL și poate să scadă până la 10-20 mL în caz de contracție foarte
puternică
I. -presarcina determină lungimea efectivă a fibrelor musculare și deci forța activă ce poate fi dezvoltată
J. -legea fundamentală a inimii stabilește că ventriculul este capabil în condiții patologice să pompeze 50%
din volumul de sânge pe care îl primește
441. Următoarea/ următoarele afirmații sunt false: :

A. -în condiții de stimulare simpatică, debitul cardiac înregistrează un maximum la frecvențe de 120-170 b/
min
B. -în condiții normale, lucrul mecanic efectuat pentru a produce energie cinetică este neglijabil, dar poate
crește chiar până la 50% în stenoza aortică
C. -debitul cardiac are valori maxime pentru frecvențe cuprinse între 150-170 b/ min
D. -mecanismul central al controlului debitului cardiac în cursul efortului este reprezentat de creșterea
activității simpatice
E. -lucrul mecanic extern al cordului poate fi cuantificat ca produs integrat presiune-volum
F. -volumul sistolic reprezintă 45% din volumul telediastolic
G. -în condiții de pacemaker artificial, debitul cardiac are valori maxime pentru frecvențe cuprinse între 100
– 150 b/ min
H. -debitul cardiac poate crește până la un maximum de 100% în cursul efortului fizic
I. -debitul cardiac poate fi evaluat ca produsul între consumul de oxigen al organismului și diferența arterio-
J. -index-ul cardiac reprezintă produsul dintre debitul cardiac și suprafața corporală
442. Următoarea/ următoarele afirmații cu privire la controlul nervos al activității miocardului sunt
false:
A. -tahicardia inspiratorie se produce prin inhibarea ariei cardioinhibitorii de către aferențe de la nivel
pulmonar și prin iradierea impulsurilor de la nivelul centrilor respiratori
B. -creșterea excitabilității miocardului (efectul inotrop pozitiv) de către catecolamine este mediată de
adrenoreceptorii post-sinaptici beta-1
C. -hormonii tiroidieni potențează efectele cardiace ale catecolaminelor
D. -creșterea adrenergică a frecvenței de descărcare a impulsurilor la nivelul nodului sinoatrial implică o
creștere a permeabilității pentru K în timpul fazei de depolarizare diastolică
spontană
E. -stimularea simpatică produce și creșterea excitabilității și vitezei de conducere în miocard
F. -nodulul sinoatrial este inervat de vagul stâng, iar nodul atrioventricular de vagul drept
G. -stimularea simpatică are efect cronotrop pozitiv și inotrop negativ
H. -stimularea muscarinică determină și scăderea excitabilității fibrelor joncționale din nodul atrioventricular
I. -acetilcolina eliberată din terminațiile nervoase vagale scade frecvența de descărcare la nivel sinoatrial
J. -întreruperea influenței vagale asupra cordului conduce la creșterea frecvenței cardiace la 130/ min
443. Stimulul natural, fiziologic, pentru activitatea inimii este: :

A. generat de celule specializate şi condus în întreg sinciţiul miocardic
B. potenţialul de acţiune generat ritmic de celule specializate din nodulul sinoatrial
C. potenţialul de acţiune din nodulul sinoatrial
D. generat ritmic în nodulul sinoatrial şi condus de aici doar în sinciţiul atrial
E. potenţialul de acţiune generat ritmic iniţial în nodul atrio-ventricular
F. generat iniţial în reţeaua Pukinje şi condus de aici în tot sinciţiul miocardic
G. potenţialul de acţiune generat în nodulul sinoatrial şi condus în sinciţiul miocardic
H. generat iniţial de celule specializate din fasciculul His şi condus doar în sinciţiul ventricular
I. generat de celule specializate din fasciculul His şi condus apoi în întreg sinciţiul miocardic
J. generat ritmic în nodulul sinoatrial şi condus în întreg sinciţiul miocardic
444. Sistemul circulator este alcătuit din mai multe componente, care includ:
A. arterele, adică vasele care primesc sângele pompat de ventricule
B. capilarele, adică vasele care asigură schimburile sanguino-tisulare
C. venele, adică vasele care primesc sângele pompat de ventricule
D. capilarele, adică vasele care primesc sângele pompat de atrii şi îl aduc la ventricule
E. venele, adică vasele care aduc sângele la atrii
F. arterele, adică vasele care aduc sângele la atrii
G. venele, adică vasele care asigură legătura dintre arteriole şi venule
H. inima şi vasele sanguine
I. capilarele, adică vasele care asigură legătura dintre arteriole şi venule
J. venele, adică vasele care asigură schimburile sanguino-tisulare
445. Sângele curge:

A. în aortă şi arterele mari lent
B. în aortă şi arterele mari sub presiune mai mare şi oscilantă
C. în capilare mai rapid
D. în aortă şi arterele mari sub presiune mai mare şi oscilantă
E. în capilare mai lent
F. în aortă şi arterele mari sub presiune mai joasă oscilantă
G. în aortă şi arterele mari mai lent
H. în aortă şi arterele mari mai rapid
I. în aortă şi arterele mari sub presiune mai joasă şi oscilantă
J. în aortă şi arterele mari mai rapid
446. Debitul sanguin volumic este:

A. egal cu raportul dintre diferenţa de presiune ce determină curgerea şi rezistenţa la acea curgere
B. egal cu raportul dintre rezistenţa la curgere şi diferenţa de presiune ce determină acea curgere
C. volumul de sânge care curge prin secţiunea transversală a vasului în unitatea de timp
D. direct proporţional cu diferenţa de presiune ce determină curgerea
E. volumul de sânge care curge prin secţiunea longitudinală a vasului în unitatea de timp
F. direct proporţional cu viteza de curgere şi cu aria secţiunii transversale a vasului
G. invers proporţional cu viteza de curgere şi cu aria secţiunii transversale a vasului
H. invers proporţional cu diferenţa de presiune ce determină curgerea
I. invers proporţional cu rezistenţa la curgere
J. direct proporţional cu rezistenţa la curgere
447. Rezistenţa la curgerea sângelui este:

A. direct proporţională cu coeficientul de vâscozitate al sângelui
B. direct proporţională cu lungimea tubului
C. raportul dintre diferenţa de debit şi presiune
D. invers proporţională cu coeficientul de vâscozitate
E. raportul dintre diferenţa de presiune şi debit
F. este exprimată prin "unitatea de rezistenţă periferică" (URP; debit de 1 dl/s cu cădere de presiune de 1 mm
Hg)
G. invers proporţională cu puterea a patra a razei tubului
H. direct proporţională cu puterea a patra a razei tubului
I. invers proporţională cu lungimea tubului
J. este exprimată prin "unitatea de rezistenţă periferică" (URP; debit de 1 ml/s cu cădere de presiune de 1 mm
Hg)
448. Complianţa:
A. este raportul dintre creşterea de presiune şi creşterea de volum care a produs-o
B. este mare dacă sunt necesare creşteri presionale mari pentru mici modificări de volum.
C. este mare dacă distesia e uşoară şi se acumulează volume mari cu modificări mici de tensiune parietală
D. este complianţa unitară sau specifică (distensibilitatea) raportată la volumul de referinţă
E. este mică dacă sunt necesare creşteri presionale mari pentru mici modificări de volum.
F. este raportul dintre creşterea de volum şi creşterea de presiune care a produs-o
G. este mică dacă distesia e uşoară şi se acumulează volume mari cu modificări mici de tensiune parietală
H. este mică dacă distesia e uşoară şi se acumulează volume mari cu modificări mici de presiune internă
I. este mare dacă distesia e uşoară şi se acumulează volume mari cu modificări mici de presiune internă
J. unitară sau specifică (distensibilitatea) este complianţa raportată la volumul de referinţă
449. Potenţialul de acţiune în miocard este:
A. condus prin sitemului excitoconductor dar nu şi prin miocardul contractil
B. o depolarizare tranzitorie ce se propagă decremenţial
C. generat ritmic în celulele specializate din septul inter-atrial
D. condus de la o celulă la alta datorită prezenţei joncţiunilor aderente
E. condus de la o celulă la alta datorită prezenţei joncţiunilor comunicante
F. o depolarizare tranzitorie ce se propagă non-decremenţial
G. condus prin sitemului excitoconductor şi prin miocardul contractil
H. generat ritmic în celulele specializate din nodulul sino-atrial
I. cauza pentru contracţia ritmică a miocardului
J. efectul pentru contracţia ritmică a miocardului
450. Potenţialul de acţiune propriu-zis din celulele generatoare de ritm sino-atriale:

A. are o primă fază, cea de hiperpolarizare
B. are o primă fază, cea de depolarizare
C. durează ~100 ms
D. are o a doua fază, cea de depolarizare
E. apare la un prag de potenţial de cca. -55 mV
F. apare la un prag de potenţial de cca. -75 mV
G. durează ~200 ms
H. apare la un prag de potenţial care este atins printr-o hiperpolarizare spontană treptată
I. are o a doua fază, cea de repolarizare
J. apare la un prag de potenţial care este atins printr-o depolarizare spontană treptată
451. Potenţialul de acţiune propriu-zis din celulele pacemaker sino-atriale:

A. apare prin atingerea pragului prin depolarizarea diastolică lentă, ce porneşte de la "potenţialul maxim
diastolic"
B. depolarizare mai lentă decât în fibrele ventriculare contractile, fără platou distinct
C. apare prin atingerea pragului prin depolarizarea diastolică lentă, ce porneşte de la un maxim de polarizare
de cca. +65 mV
D. depolarizare mai rapidă decât în fibrele ventriculare contractile, fără repolarizare rapidă parţială
E. apare prin atingerea pragului prin depolarizarea diastolică lentă, ce porneşte de la un maxim de polarizare
de cca. -65 mV
F. depolarizare mai rapidă decât în fibrele ventriculare contractile, fără platou distinct
G. depolarizare mai lentă decât în fibrele ventriculare contractile, fără repolarizare rapidă parţială
H. apare prin atingerea pragului prin depolarizarea diastolică lentă, ce porneşte de la "potenţialul minim
sistolic"
I. apare prin atingerea pragului, prin depolarizarea diastolică lentă ce durează ~60 ms
J. apare prin atingerea pragului, prin depolarizarea diastolică lentă ce durează ~600 ms
452. Frecvenţa potenţialelor de acţiune declanşate de celulele generatoare de ritm sino-atriale:

A. scăderea frecvenţei poate fi determinată de un prag scăzut pentru declanşarea potenţialului de acţiune
B. scăderea frecvenţei poate fi determinată de o depolarizare diastolică mai rapidă
C. scăderea frecvenţei poate fi determinată de un potenţial maxim diastolic mai negativ
D. scăderea frecvenţei poate fi determinată de o depolarizare diastolică mai lentă
E. creşterea frecvenţei poate fi determinată de un potenţial maxim diastolic mai puţin negativ
F. scăderea frecvenţei poate fi determinată de un potenţial maxim diastolic mai puţin negativ
G. creşterea frecvenţei poate fi determinată de o depolarizare diastolică mai lentă
H. creşterea frecvenţei poate fi determinată de un potenţial maxim diastolic mai negativ
I. scăderea frecvenţei poate fi determinată de un prag crescut pentru declanşarea potenţialului de acţiune
J. creşterea frecvenţei poate fi determinată de o depolarizare diastolică mai rapidă
453. Caracterele potenţialului de acţiune din fibrele miocardului ventricular contractil:

A. prag de declanşare la aproximativ -90 mV
B. potenţial de repaus de aproximativ -80 mV
C. amplitudine de 20-35 mV
D. durată de ~150 ms la 70 bătăi pe minut
E. potenţial de repaus între -70 şi -50 mV
F. durată de ~300 ms la 200 bătăi pe minut
G. amplitudine de 90-105 mV
H. durată de ~300 ms la 70 bătăi pe minut
I. durată de ~150 ms la 200 bătăi pe minut
J. prag de declanşare între -70 şi -60 mV
454. Mecanismele potenţialului de acţiune din fibrele miocardului ventricular contractil:

A. în faza 3 închiderea mai multor tipuri de canale de potasiu determină repolarizare completă şi relativ
rapidă, pe măsură ce canalele de calciu de tip L se deschid
B. în faza 0 deschiderea canalelor de sodiu voltaj-dependent lente determină depolarizare rapidă sub forma
unui potenţial-vârf ce nu depăşeşte valoarea de zero
C. în faza 2 repolarizarea se întrerupe şi apare un platou, datorită activităţii canalelor de calciu de tip L
D. în faza 2 depolarizarea se întrerupe şi apare un platou, datorită inactivării complete a canalelor de calciu
de tip L
E. în faza 0 deschiderea canalelor de sodiu voltaj-dependent rapide determină depolarizare rapidă, sub forma
unui potenţial-vârf ce depăşeşte valoarea de zero
F. în faza 3 deschiderea mai multor tipuri de canale de potasiu determină repolarizare completă şi relativ
rapidă, pe măsură ce canalele de calciu de tip L se închid
G. în faza 1 inactivarea canalelor de sodiu voltaj-dependent rapide permite o repolarizare rapidă, pe baza
H. în faza 4 se re-instalează potenţialul de repaus, dar nu se restabileşte şi asimetria ionică în regiunea
sarcolemală respectivă, datorită acţiunii reduse a pompei Na/K.
I. în faza 4 se re-instalează potenţialul de repaus şi se restabileşte şi asimetria ionică în regiunea sarcolemală
respectivă, datorită acţiunii intense a pompei Na/K.
J. în faza 1 inactivarea canalelor de sodiu voltaj-dependent rapide permite o repolarizare foarte lentă, pe baza
455. Excitabilitatea fibrelor din miocardul ventricular contractil se modifică pe parcursul potenţialului
de acţiune astfel:
A. spre sfârşitul fazei 3 repolarizarea este aproape completă şi canalele rapide trec din starea inactivat în
starea închis, aşa că membrana iese din starea refractară relativă şi se

B. în fazele 1 şi 2 canalele rapide de sodiu sunt activate, iar cele de calciu de tip L sunt închise, astfel că se
menţine incapacitatea de a răspunde la stimuli
C. inexcitabilitatea este relativă după începutul fazei 3 şi până spre sfârşitul potenţialului de acţiune, deoarece
stimuli puternici pot să inducă potenţiale de acţiune bazate pe
activarea canalelor de calciu de tip L

D. de la declanşarea potenţialului de acţiune şi până la începutul fazei 3 se întinde perioada refractară
absolută, caracterizată prin inexcitabilitate
E. în fazele 1 şi 2 canalele rapide de sodiu sunt inactivate, iar cele de calciu de tip L sunt deschise, astfel că
se menţine incapacitatea de a răspunde la stimuli
F. spre sfârşitul fazei 4 depolarizarea este aproape completă şi canalele rapide trec din starea închis în starea
inactivat, aşa că membrana iese din starea refractară relativă şi se

G. faza de depolarizare se însoţeşte de incapacitatea de a răspunde la stimuli, deoarece toate canalele de sodiu
rapide sunt în starea deschis
H. inexcitabilitatea este relativă după începutul fazei 2 şi până în faza 4 inclusiv, deoarece atunci stimuli
puternici pot să inducă potenţiale de acţiune bazate pe activarea canalelor
rapide de potasiu
I. de la declanşarea potenţialului de acţiune şi până la începutul fazei 3 se întinde perioada refractară relativă,
caracterizată prin excitabilitate redusă
J. faza de depolarizare se însoţeşte de incapacitatea de a răspunde la stimuli, deoarece toate canalele de sodiu
rapide sunt în starea închis
456. Viteza de conducere a potenţialului de acţiune este: :

A. 0,5 m/s în fibrele Purkinje
B. 0,01 m/s în fibrele joncţionale din nodul atrio-ventricular
C. 0,8-1 m/s în nodul atrio-ventricular
D. 0,5 m/s în miocardul ventricular contractil
E. 0,01-1 m/s la nivelul atriilor
F. 1,5-4 m/s în fibrele Purkinje
G. 0,8-1 m/s la nivelul atriilor
H. 0,1 m/s în fibrele joncţionale din nodul atrio-ventricular
I. 1,5-4 m/s în miocardul ventricular contractil
J. 0,01-1 m/s în nodul atrio-ventricular
457. Conducerea potenţialului de acţiune în miocard:

A. are viteza de 0,01 m/s în fibrele nodale din nodul atrio-ventricular
B. se produce cu 200 ms întârziere interatrială
C. se produce cu 10-20 ms întârziere interatrială
D. are viteza de 0,1 m/s în fibrele nodale din nodul atrio-ventricular
E. se produce cu 10 ms întârziere atrio-ventriculară
F. se produce cu 30 ms întârziere în fibrele Purkinje
G. se produce cu 100 ms întârziere atrio-ventriculară
H. are viteza de minim 5 m/s în fibrele Purkinje
I. are viteza de maxim 5 m/s în fibrele Purkinje
J. se produce cu 200 ms întârziere în fibrele Purkinje
458. O derivaţie electrocardiografică este un ansamblu: :

A. ce cuprinde volumul conductor explorat
B. ce nu cuprinde volumul conductor explorat
C. ce cuprinde dispozitivul de măsurare, afişare, înregistrare
D. de culegere şi înregistrare a diferenţei de potenţial electric dintre mediul intracelular şi cel extracelular
E. ce cuprinde electrozii de stimulare
F. ce nu cuprinde firele de legătură
G. ce cuprinde electrozii de culegere
H. de culegere şi înregistrare a diferenţei de potenţial electric
I. ce cuprinde dispozitivul de măsurare, fără amplificatoare şi filtre
J. ce cuprinde firele de legătură
459. Electrocardiografic:
A. unda U corespunde depolarizării fibrelor Purkinje
B. unda P corespunde repolarizării atriale
C. complexul QRS corespunde repolarizării ventriculare
D. unda P corespunde depolarizării atriale
E. unda U este prezentă constant
F. complexul QRS corespunde depolarizării ventriculare
G. porţiunea de traseu ce cuprinde cel puţin o undă şi un interval se numeşte segment
H. porţiunea de traseu ce cuprinde cel puţin o undă şi un segment se numeşte interval
I. unda U este prezentă inconstant
J. unda U corespunde repolarizării fibrelor Purkinje
460. Frecvenţa cardiacă:

A. peste 60/min înseamnă tahicardie
B. peste 100/min înseamnă tahicardie
C. de 80-100/min se poate numi “frecvenţă (moderat) scăzută”
D. sub 60/min reprezintă bradicardie
E. dacă ritmul este sinusal, poate fi o tahi- sau bradi-aritmie
F. de 80-100/min se poate numi “frecvenţă (moderat) crescută”
G. normală în repaus este ~70/min
H. normală în repaus este ~100/min
I. dacă ritmul nu este sinusal, poate fi o tahi- sau bradi-aritmie
J. sub 100/min reprezintă bradicardie
461. Contracţia fibrei musculare cardiace:

A. se produce numai prin scurtarea benzilor A
B. se produce prin legarea ireversibilă a capetelor actinei de situsuri inactive de pe filamentul de miozină
C. este rezultatul ataşării ireversibile a punţilor longitudinale (dintre actină şi tropomiozină)
D. se produce prin legarea reversibilă a capetelor miozinei de situsuri active de pe filamentul de actină
E. nu poate fi rezultatul scurtării sarcomerelor
F. se produce prin alunecarea reciprocă a filamentelor de miozină şi tropomiozină
G. este rezultatul scurtării sarcomerelor
H. se produce prin alunecarea reciprocă a filamentelor de actină şi miozină
I. este rezultatul ataşării şi detaşării ciclice a punţilor transversale (dintre actină şi miozină)
J. se produce cu menţinerea constantă a lungimii benzilor A
462. Potenţialul de acţiune foloseşte calciul pentru a activa contracţia miocardului:

A. g. calciul intrat din mediul extracelular (70%)
B. a. prin creşterea calciului citosolic de la valorile sub-micromolare din repaus la ~10-5 M
C. b. calciul intrat din mediul extracelular (30%)
D. j. prin eliberare de calciu din reticulul sarcoplasmic, prin pompa de calciu
E. c. calciul eliberat din rezervele intra-celulare (70%)
F. d. prin influx de calciu din exterior, prin canale de tip L
G. f. prin creşterea calciului citosolic de la valorile din repaus la ~10-3 M
H. i. prin influx de calciu din exterior, prin pompa de calciu
I. e. prin eliberare de calciu din reticulul sarcoplasmic, indusă chiar de calciul extravezicular crescut
J. h. calciul eliberat din rezervele intra-celulare (30%)
463. Pe parcursul ejecţiei ventriculare:

A. volumul de sânge expulzat de un ventricul este de 70-90 ml de sânge şi poate fi numit volum-bătaie sau
debit-bătaie
B. volumul de sânge expulzat de un ventricul este de 65% din volumul ventricular telediastolic şi poate fi
C. presiunea ventriculară se menţine la valori crescute, de 15-20 mm Hg în ventriculul stâng
D. presiunea ventriculară se menţine la valori crescute, de 15-20 mm Hg în ventriculul drept
E. volumul de sânge expulzat de un ventricul este de 70-90 ml de sânge şi poate fi numit volum ventricular
telediastolic sau debit-bătaie
F. volumul de sânge expulzat de un ventricul este de 35% din volumul ventricular telediastolic şi poate fi
G. volumul de sânge expulzat de un ventricul este de 70-90 ml de sânge şi poate fi numit debit sistolic sau
debit cardiac
H. presiunea ventriculară se menţine la valori crescute, de 120-140 mm Hg în ventriculul drept
I. presiunea ventriculară se menţine la valori crescute, de 120-140 mm Hg în ventriculul stâng
J. volumul de sânge expulzat de un ventricul este de 70-90 ml de sânge şi poate fi numit volum sistolic sau
debit sistolic
464. Debitul cardiac:

A. raportat la masa corporală se numeşte index cardiac
B. înmulţit cu masa corporală se numeşte index cardiac
C. raportat la suprafaţa corporală se numeşte debit sistolic
D. raportat la suprafaţa corporală se numeşte index cardiac
E. este de ~50 l/min (în condiţii bazale)
F. este de ~5,5 l/min (în condiţii bazale)
G. este volumul sistolic înmulţit cu frecvenţa cardiacă
H. este de ~0,5 l/min (în condiţii bazale)
I. este debitul sistolic raportat la frecvenţa cardiacă
J. poate fi evaluat prin metoda diluţiei indicatorului
465. Debitul cardiac este determinat de:

A. reglarea heterometrică a volumului sistolic, prin modificări de contractilitate sub control nervos şi umoral
B. reglarea homometrică a volumului sistolic, de către pre-sarcină şi prin modificări de contractilitate
C. raportul dintre influenţa simpatică şi parasimpatică asupra inimii
D. reglarea homometrică a volumului sistolic, de către pre-sarcină şi post-sarcină
E. reglarea heterometrică a volumului sistolic, de către pre-sarcină şi post-sarcină
F. factorii care influenţează frecvenţa cardiacă
G. factorii care influenţează volumul sistolic
H. reglarea homometrică a volumului sistolic, de către post-sarcină şi prin modificări de contractilitate
I. reglarea heterometrică a volumului sistolic, de către pre-sarcină şi prin modificări de contractilitate
J. reglarea homometrică a volumului sistolic, prin modificări de contractilitate sub control nervos şi umoral
466. Frecvenţa cardiacă influenţează volumul sistolic:

A. cu pacemaker artificial debitul cardiac are valori maxime la frecvenţe între 50 şi 70 pe minut
B. la stimulare simpatică maximul de debit cardiac apare la frecvenţe între 120 şi 170 pe minut
C. la stimulare simpatică debitul cardiac este maxim la frecvenţe ceva mai mici decât în stimularea artificială
D. la stimulare simpatică maximul de debit cardiac apare la frecvenţe între 70 şi 80 pe minut
E. debitul cardiac scade la frecvenţe foarte mari, deoarece scurtarea diastolei ajunge să reducă umplerea
F. la stimulare simpatică debitul cardiac este maxim la frecvenţe ceva mai mici decât în stimularea artificială

G. debitul cardiac scade la frecvenţe foarte mari, deoarece scurtarea diastolei ajunge să crească umplerea
H. cu pacemaker artificial debitul cardiac are valori maxime la frecvenţe între 100 şi 150 pe minut
I. la stimulare simpatică debitul cardiac este maxim la frecvenţe ceva mai mari decât în stimularea artificială

J. la stimulare simpatică debitul cardiac este maxim la frecvenţe ceva mai mari decât în stimularea artificială
467. La persoane cu antrenament fizic, efectul efortului fizic asupra debitului cardiac:
A. valorile bazale scăzute pentru frecvenţa cardiacă asigură o creştere mai eficientă a debitului cardiac la
B. se suprapune pe valori bazale crescute pentru volumul sistolic
C. se suprapune pe valori bazale scăzute pentru frecvenţa cardiacă
D. valorile bazale crescute pentru volumul sistolic asigură o creştere mai eficientă a debitului cardiac la
E. se suprapune pe valori bazale scăzute crescute pentru volumul sistolic
F. se suprapune pe valori bazale crescute pentru volumul telediastolic
G. valorile bazale crescute pentru frecvenţa cardiacă asigură o creştere mai eficientă a debitului cardiac la
H. valorile bazale scăzute pentru volumul sistolic asigură o creştere mai eficientă a debitului cardiac la
I. se suprapune pe valori bazale scăzute volumul telediastolic
J. se suprapune pe valori bazale crescute pentru frecvenţa cardiacă
468. Controlul debitului cardiac în efort:

A. nu implică legea fundamentală a inimii
B. se bazează pe creşterea activităţii simpatice
C. la subiecţii obişnuiţi (fără antrenament fizic) se face cu o creştere minnoră a frecvenţei cardiace
D. se bazează pe creşterea activităţii parasimpatice
E. contribuie şi legea fundamentală a inimii
F. la subiecţii obişnuiţi (fără antrenament fizic) efectul pozitiv cronotrop apare ca dominant
G. la pacienţi cu transplant cardiac, creşterea debitului cardiac este mai rapidă şi mai amplă
H. la subiecţii obişnuiţi (fără antrenament fizic) efectul pozitiv inotrop apare ca dominant
I. la pacienţi cu transplant cardiac, creşterea debitului cardiac este mai lentă şi mai puţin amplă
J. la subiecţii obişnuiţi (fără antrenament fizic) se face cu o creştere relativ mică a debitului sistolic
469. Stimularea simpatică a inimii:

A. are efect negativ inotrop
B. asigură un debit cardiac scăzut
C. are efect negativ cronotrop
D. are efect pozitiv cronotrop
E. scade consumul miocardic de oxigen
F. asigură un debit cardiac crescut
G. are efect pozitiv inotrop
H. intensifică metabolismul miocardic
I. reduce intensitatea metabolismului miocardic
J. creşte consumul miocardic de oxigen
470. Efectele cardiace ale stimulării simpatice:

A. β1 adrenoceptorii post-sinaptici cresc influxul de calciu în timpul potenţialului de acţiune
B. sistola se prelungeşte prin scăderea captării calciului de către reticulul sarcoplasmic
C. sunt mediate de acetilcolină
D. β1 adrenoceptorii post-sinaptici scad influxul de calciu în timpul potenţialului de acţiune
E. sistola se scurtează prin creşterea captării calciului de către reticulul sarcoplasmic
F. sunt mediate de noradrenalină
G. creşterea contractilităţii miocardului de către catecolamine este mediată de β1 adrenoceptori post-sinaptici
H. β2 adrenoceptorii post-sinaptici scad cAMP
I. β1 adrenoceptorii post-sinaptici cresc cAMP
J. creşterea contractilităţii miocardului de către catecolamine este mediată de α1 adrenoceptori post-sinaptici
471. Acetilcolina eliberată din terminaţiile nervoase vagale din cord:

A. are efect cronotrop negativ, prin creşterea permeabilităţii pentru potasiu a sarcolemei
B. are efect cronotrop pozitiv, mediat de activarea receptorilor nicotinici
C. creşte frecvenţa de descărcare a potenţialelor de acţiune în nodulul sinoatrial
D. scade excitabilitatea fibrelor joncţionale din nodul AV, crescând şi mai mult întârzierea la acest nivel
E. produce şi scăderea permeabilităţii pentru calciu a sarcolemei
F. scade frecvenţa de descărcare a potenţialelor de acţiune în nodulul sinoatrial
G. are efect cronotrop negativ, mediat de activarea receptorilor muscarinici
H. are efect cronotrop negativ, prin scăderea permeabilităţii pentru potasiu a sarcolemei
I. creşte excitabilitatea fibrelor joncţionale din nodul AV, crescând şi mai mult întârzierea la acest nivel
J. produce şi creşterea permeabilităţii pentru calciu a sarcolemei
472. Stimularea simpatică în cord:

A. scade frecvenţa de descărcare a impulsurilor în nodulul sinoatrial
B. are efect cronotrop pozitiv, mediat de β1 adrenoceptori
C. are efect negativ batmotrop şi dromotrop
D. are efect cronotrop pozitiv, ce implică o şi mai rapidă scădere a permeabilităţii pentru K+ în depolarizarea
E. are efect cronotrop negativ, ce implică o şi mai rapidă scădere a permeabilităţii pentru K+ în depolarizarea
F. produce creşterea excitabilităţii şi vitezei de conducere
G. are efect cronotrop negativ, mediat de β2 adrenoceptori
H. are efect pozitiv batmotrop şi dromotrop
I. produce scăderea excitabilităţii şi vitezei de conducere
J. creşte frecvenţa de descărcare a impulsurilor în nodulul sinoatrial
473. In sistola ventriculară:

A. presiunea ventriculară o depăşeşte imediat pe cea arterială şi se închid valvele semilunare
B. în sistola izovolumică presiunea intraventriculară o depăşeşte rapid pe cea din atriul respectiv, astfel că se
deschid valvele AV
C. prin valvele semilunare deschise se produce ejecţia sângelui din ventricul în atriu
D. se trece imediat în faza de sistolă izovolumică (30-50 ms), în care valvele atrioventriculare şi semilunare
sunt închise
E. prin valvele semilunare deschise se produce ejecţia sângelui din ventricul
F. ejecţia sângelui din ventricul se produce la o presiune intraventriculară menţinută la valorile mari
caracteristice sistolei
G. presiunea ventriculară o depăşeşte imediat pe cea atrială şi se închide valva AV
H. în sistola izovolumică presiunea intraventriculară o depăşeşte rapid pe cea din artera respectivă, astfel că
se deschid valvele semilunare
I. ejecţia sângelui din ventricul se produce la o presiune intraventriculară menţinută la valorile mici
caracteristice diastolei
J. se trece imediat în faza de sistolă izovolumică (300-500 ms), în care valvele atrioventriculare şi semilunare
sunt deschise
474. Despre legile fizice care guvernează curgerea sângelui se poate afirma:
A. In circuitul pulmonar, presiunile sunt mult mai mari; datorită rezistenţei totale crescute faţă de curgere, în
B. În aortă şi arterele mari sângele curge lent, sub presiune joasă şi oscilantă
C. În capilare curge rapid, sub presiune înaltă şi ne-oscilantă.
D. In vene presiunea continuă să crească, dar viteza de curgere scade (faţă de capilare) pe măsura scăderii
F. În capilare curge lent, sub presiune joasă şi ne-oscilantă.
G. Stratul de muşchi neted din peretele arterial permite efectuarea modificărilor de diametru ce reglează
H. În vene presiunea continuă să scadă, dar viteza de curgere creşte (faţă de capilare) pe măsura scăderii
I. Stratul de muşchi neted din peretele arterial nu permite efectuarea modificărilor de diametru ce reglează
J. Toate acestea sunt în mare măsură similare în circuitul pulmonar, dar acolo presiunile sunt mult mai mici;
datorită rezistenţei totale mici faţă de curgere, în comparaţie cu
circulaţia sistemică, nu este necesară o presiune de intrare atât de mare pentru a se asigura o perfuzie
adecvată.

A. Stratul de muşchi neted din peretele arterial nu permite efectuarea modificărilor de diametru ce reglează
B. Atriile sunt camere de admisie ce se contractă pentru a adăuga un volum suplimentar de sânge la umplerea
C. Sângele circulant permite transmiterea unor mesaje chimice către ţesuturi prin diverse categorii de
D. Circulaţia sângelui este esenţială pentru schimbul de substanţe cu mediul extern, la nivelul structurilor
homeostazie.
E. În aortă şi arterele mari sângele curge rapid, sub presiune mare şi oscilantă
F. Circulaţia sângelui este supusă permanent reglării pentru ajustarea aportului de oxigen şi nutrimente la
G. Atriile sunt camere de admisie ce se contractă pentru a adăuga un volum minim de sânge la umplerea
H. În aortă şi arterele mari sângele curge lent, sub presiune joasă şi oscilantă
I. In vene presiunea continuă să crească, dar viteza de curgere scade (faţă de capilare) pe măsura scăderii
J. In circuitul pulmonar, presiunile sunt mult mai mari; datorită rezistenţei totale crescute faţă de curgere, în

A. Factorul major care determină vâscozitatea sângelui este hematocritul
B. Presiunile fluidului în curgere sunt: totală = hidrostatică + dinamică + kinetică (legea lui Bernoulli).
C. Factorul major care determină vâscozitatea sângelui este hematocritul, dar influenţa sa este redusă în

D. Rezistenţa la curgere este proporţională cu lungimea tubului (l) şi invers proporţională cu puterea a patra a
razei tubului (r); R = 8ηl/πr 4
E. Factorul major care determină vâscozitatea sângelui este VSH-ul
F. Debitul este volumul de lichid care curge prin secţiunea longitudinală a vasului în unitatea de timp; Q =
ΔV/Δt.
G. Viteza de curgere este debitul volumic (Q) raportat la aria secţiunii longitudinale (S), v = d/Δt = ΔV/SΔt =
H. Curgerea se însoţeşte de scăderea presiunii: ΔP = QR și energia potenţială (diferenţă de presiune) se
transformă în energie kinetică (debit).
I. Diferenţa de presiune determină curgerea; Q = ΔP/R (legea lui Ohm), unde R este rezistenţa la curgere, iar
ΔP este diferenţa (căderea de presiune).
J. Rezistenţa la curgere este invers proporţională cu lungimea tubului (l) şi direct proporţională cu puterea a
patra a razei tubului (r); R = 8ηl/πr 4
477. Urmatoarele afirmații sunt adevărate:

A. Venele sunt în ansamblu de 2 ori mai distensibile decât arterele şi de ~2 ori mai compliante.
B. Factorul major care determină vâscozitatea sângelui este hematocritul, dar influenţa sa este redusă în

C. Venele sunt în ansamblu de 6- 10 ori mai distensibile decât arterele şi de ~24 ori mai compliante
D. Rezistenţa la curgere este proporţională cu lungimea tubului (l) şi invers proporţională cu puterea a patra a
razei tubului, R = 8ηl/πr 4 , unde η este coeficientul de vâscozitate
(legea lui Poisseuille).

E. Curgerea cu debit constant printr-un tub lung cu pereţi netezi este laminară şi are un profil de viteză
coeziune.
F. Curgerea cu debit constant printr-un tub lung cu pereţi netezi este laminară şi are un profil de viteză
parabolic, datorită diferenţelor dintre forţele de adeziune (ale lichidului la
peretele vasului) şi cele de coeziune (din exteriorul lichidului).

G. Factorul major care determină vâscozitatea sângelui este hematocritul, dar influenţa sa este redusă în

H. Debitul este volumul de lichid care curge prin secţiunea longitudinală a vasului în unitatea de timp; Q =
ΔV/Δt.
I. Viteza de curgere este debitul volumic (Q) raportat la aria secţiunii longitudinale (S), v = d/Δt = ΔV/SΔt =
J. Presiunea sanguină se exprimă uzual în mm Hg (1 mm Hg = 1,36 cm apă; 1 atm = 760 mm Hg)

A. Toţi parametrii de tip pletismografic prezintă variaţii corespunzătoare cu fluctuaţiile cantităţii de sânge
prezente în structura explorată, deci urmăresc variaţiile debitului sanguin
sistemic.
B. Metodele uzuale pentru determinarea presiunii sanguine sunt indirecte: tensiometrică (palpatorie şi
C. Pentru evaluarea presiunii sanguine pot fi folosite metode directe: sângerânde manometrice sau ne-
D. Pentru determinarea in vivo a debitului sanguin la om sunt utilizabile debitmetre electromagnetice şi
E. Prin pletismografia directă se înregistrează variaţii temporale ale unei caracteristici fizice (rezistenţă

F. Presiunea sanguină se exprimă uzual în mmHg
G. Pletismografia directă este înregistrarea variaţiilor în timp ale volumului unui segment corporal.
H. Metodele pletismografice sunt metode complexe şi costisitoare care permit urmărirea in vivo a variaţiilor
I. Complianţa întârziată (stres-relaxarea muşchiului neted vascular) permite modificări şi mai mici de volum
J. Metoda Doppler se bazează pe faptul că ultrasunetele cu frecvenţe în domeniul MHz trimise în aval sunt

A. Metodele pletismografice sunt metode simple şi ieftine care permit urmărirea in vivo a variaţiilor locale de
debit sanguin
B. Metoda Doppler se bazează pe faptul că ultrasunetele cu frecvenţe în domeniul MHz trimise în aval sunt
de viteza lor de deplasare

C. Pletismografia indirectă este înregistrarea variaţiilor în timp ale volumului unui segment corporal.
D. Prin pletismografia indirectă se înregistrează variaţii temporale ale unei caracteristici fizice (rezistenţă
structurile plasate între generatorul de semnal şi detectorul corespunzator

E. Metoda Doppler se bazează pe faptul că ultrasunetele cu frecvenţe în domeniul MHz trimise în aval sunt
reflectate de hematii cu o modificare a lungimii de undă în funcţie de
viteza lor de deplasare

F. Metodele pletismografice sunt metode complexe şi costisitoare care permit urmărirea in vivo a variaţiilor
locale de debit sanguin
G. Pletismografia directă este înregistrarea variaţiilor în timp ale volumului unui segment corporal
H. Prin pletismografie se pot înregistra modificările sistolo-diastolice ale debitului sanguin
I. Prin pletismografie NU se pot înregistra modificările sistolo-diastolice ale debitului sanguin.
J. Pentru evaluarea presiunii sanguine pot fi folosite metode indirecte: sângerânde manometrice sau ne-
480. Despre funcția de pompă a inimii se poate afirma:

A. Factorii care cresc frecvenţa cardiacă au efect cronotrop negativ, iar cei care scad forţa contracţiei sunt
inotrop pozitivi.
B. Factorii care scad frecvenţa cardiacă au efect cronotrop negativ, iar cei care cresc forţa contracţiei sunt
inotrop pozitivi.
C. Fiecare din cele două circuite, sistemic şi pulmonar, este deservit de propria pompă, adică ventriculul
stâng, respectiv ventriculul drept.
D. Fiecare din atrii funcţionează ca o cameră de admisie pentru ventriculul corespunzător, iar
E. Comparativ cu fibrele musculare scheletice reticulul sarcoplasmic este mai mult reprezentat
F. Nucleul cardiomiocitului este rotund, situat central, iar mitocondriele sunt puține
G. Cordul uman are aproape exclusiv rolul de a pompa ritmic sânge în cadrul aparatului circulator.
H. Sistola atrială o precede pe cea ventriculară, fiind astfel realizată o mai bună umplere cu sânge a
ventriculelor.
I. Cardiomiocitele au aspect neted
J. Cardiomiocitele contractile au un diametru de 20 μm, o lungime de ~20 μm şi multe din ele sunt ramificate
481. Despre histologia funcţională a inimii se poate afirma:

A. Cardiomiocitele au aspect neted, datorită organizării sarcomerice a miofibrilelor
B. Cardiomiocitele contractile au un diametru de 20 μm, o lungime de ~20 μm şi multe din ele sunt
ramificate.
C. Cordul uman este tetracavitar, format din două atrii şi două ventricule, cu comunicare numai la nivelul
orificiilor atrio-ventriculare (AV), prevăzute cu valve.
D. Cavităţile sunt căptuşite de endocard (epiteliu pavimentos unistratificat)
E. Comparativ cu fibrele musculare scheletice reticulul sarcoplasmic este mai bine reprezentat (10% din
volumul celular)
F. Nucleul cardiomiocitului este rotund, situat central, iar mitocondriele sunt numeroase.
G. Miocardul este organizat în structuri specializate pentru contracţie, miocardul contractil atrial şi
ventricular, respectiv pentru generarea şi conducerea excitaţiei electrice, sistemul
excito-conductor.
H. Epicardul este stratul de celule epiteliale ce acoperă aderent suprafaţa externă a cordului, reprezentând de
fapt foiţa viscerală a pericardului, separată de foiţa parietală printr-o
cantitate mică de lichid pericardic.

I. Cardiomiocitele sunt conectate mecanic prin joncţiuni comunicante (gap junctions, nexus), ce permit
trecerea de ioni şi molecule mici de la o celulă la alta şi electric prin structuri
de aderenţă intercelulare
J. Cordul prezintă un schelet fibros, format din porţiunea conjunctivă a peretelui AV, cu extensiile sale de la
nivelul valvelor.
482. Despre particularităţile metabolice ale miocardului se poate afirma :

A. Energia pentru contracţie, sub formă de ATP, este furnizată 99% pe cale anaerobă
B. ~10% din consumul de ATP susţine activitatea contractilă, iar restul de ~90% este necesar pentru
diversele procese de transport activ membranar.
C. In hipoxie poate fi produs maximum 50% din necesarul de ATP
E. Hipertrofia miocardului se bazează pe scăderea sintezei proteice.
F. Efectele hormonale asupra metabolismului miocardic includ stimularea captării de glucoză de către

G. Evenimentul iniţial în cadrul hipertrofiei este scăderea ARN ribozoma apoi creşte preluarea de aminoacizi
H. Glucoza este preluată activ, insulino-dependent.
I. In cardiomiocite producerea ATP are loc predominant pe cale aerobă, de aici şi numărul mare de
mitocondrii precum şi consumul şi necesarul mare de oxigen.
J. Acizii graşi liberi din plasma sanguină reprezintă principala sursă de energie, prin β-oxidare.

A. Statusul hipoxic al miocardului nu se referă la presiunea parţială scăzută a oxigenului, ci la un aport de O2
B. Evenimentul iniţial în cadrul hipertrofiei este scăderea ARN ribozomal (ore), apoi creşte preluarea de
aminoacizi.
C. Energia pentru contracţie, sub formă de ATP, este furnizată 20% pe cale aerobă
D. In hipoxie poate fi produs maximum 10% din necesarul de ATP
E. Acizii graşi liberi din plasma sanguină reprezintă principala sursă de energie, prin β-oxidare.
F. Hipertrofia miocardului se bazează pe scăderea sintezei proteice, probabil ca rezultat al acţiunii
scăderea ATP.
G. Acizii graşi liberi din plasma sanguină NU reprezintă principala sursă de energie
H. Enzimele glicolitice au activitate crescută, iar conţinutul de mioglobină este mare
I. In cardiomiocite producerea ATP are loc predominant pe cale aerobă de aici şi numărul mare de
mitocondrii.
J. Un aport crescut de oxigen, cerut de activitatea intensificată a miocardului, poate fi asigurat doar prin

A. Alterarea contractilităţii în hipoxie este iniţial de insuficienţa ATP pentru mecanismul contractil, nu de
B. Creșterea nivelului de ATP în urma inhibării fosforilării oxidative mai determină acumularea de ADP şi

C. Alterarea contractilităţii în hipoxie este iniţial de insuficienţa ATP pentru mecanismul contractil, nu de
D. Acidifierea intracelulară şi acţiunea detergentă a acizilor graşi liberi sunt două din procesele ce duc la
leziuni plasmalemale.
E. Energia metabolică fiind acumulată sub formă de creatin-fosfat, creșterea nivelului acestuia reprezintă
F. Pe lângă consumul relativ mic de ATP pentru sinteza proteică, ~10% din consumul de ATP susţine

G. Tensiunea parietală, contractilitatea şi frecvenţa cardiacă determină consumul de oxigen al miocardului.
H. Energia pentru contracţie, sub formă de ATP, este furnizată 99% pe cale aerobă.
I. Statusul hipoxic al miocardului nu se referă la presiunea parţială scăzută a oxigenului, ci la un aport de O2
J. In hipoxie poate fi produs maximum 10% din necesarul de ATP.
485. Urmatoarele afirmații despre generarea ritmului sinusal şi conducerea impulsurilor sunt
adevărate:
A. Existenţa diverselor canale ionice voltaj-dependente în sarcolemă NU permite producerea de potenţiale de
acţiune.
B. Potenţialul de acţiune este prin definiţie o repolarizare tranzitorie ce se propagă decremenţial
C. Existenţa diverselor canale ionice voltaj-dependente în sarcolemă permite producerea de potenţiale de
acţiune, cu caracteristici variate în diferitele tipuri de cardiomiocite.
D. Nodulul sino-atrial are cea mai mare rată de descărcare
E. Comunicarea electrică dintre atrii şi ventricule are loc numai prin nodul atrio-ventricular, unde propagarea

G. Potenţialul de acţiune este prin definiţie o depolarizare tranzitorie ce se propagă non-decremenţial.
H. Cardiomiocitele prezintă un potenţial electric de acțiune, cu polaritate electrică pozitivă în compartimentul

I. Nodul atrioventricular are cea mai mare rată de descărcare
J. Sistemul excitoconductor cardiac cuprinde nodulul sino-atrial, nodul atrioventricular, fasciculul His cu
ramurile sale şi reţeaua Purkinje
486. Urmatoarele afirmații despre automatismul cardiac sunt adevărate:

A. In faza de depolarizare lentă diastolică mecanismul principal este activarea lentă a unor canale de sodiu.
B. Celulele sistemului excito-conductor pot menţine un potenţial membranar de repaus constant
D. Potenţialul de acţiune în celulele P durează ~200 ms, prezintă o fază de depolarizare şi una de repolarizare
F. Faza de repolarizare apare la un prag de potenţial cca. -75 mV
G. In cadrul potenţialului de acţiune propriu-zis depolarizarea (d) este mai lentă decât în fibrele ventriculare
repolarizare rapidă parţială

H. Potenţialul de acţiune în celulele P durează ~300 ms, prezintă o fază de depolarizare şi una de repolarizare
generează potenţiale de acţiune cu cea mai mare frecvenţă
J. Automatismul este capacitatea inimii de a se autoexcita.
487. Despre automatismul cardiac se poate afirma:

A. Celulele sistemului excito-conductor pot menţine un potenţial membranar de repaus constant.
B. Contracţia ritmică a miocardului este determinată de activitatea electrică a nodulului atrio-ventricular.
C. Bradicardia poate fi determinată de un potenţial maxim diastolic mai negativ, o pantă mai mică a
acţiune
D. Potenţialul de acţiune în celulele P durează ~200 ms, prezintă o fază de depolarizare şi una de repolarizare
E. In faza de depolarizare lentă diastolică mecanismul principal este inactivarea lentă a unor canale de
potasiu
F. În depolarizarea din cadrul potenţialului de acţiune declanşat de aceste celule pacemaker canalele de sodiu
au un rol deosebit de important.
G. Potenţialul de acţiune în celulele P durează ~300 ms, prezintă o fază de depolarizare şi una de
repolarizare.
H. In cadrul potenţialului de acţiune propriu-zis depolarizarea (d) este mai lentă decât în fibrele ventriculare
repolarizare rapidă parţială (spike = vârf) şi fără platou distinct

I. In faza de depolarizare lentă diastolică mecanismul principal este activarea lentă a unor canale de sodiu.
J. Celulele sistemului excito-conductor nu pot menţine un potenţial membranar de repaus constant
488. Potenţialul de acţiune de la nivelul fibrelor miocardului ventricular contractil are următoarele
caractere:
A. Durata scade cu creşterea frecvenţei de descărcare; ~150 ms la 200 bătăi pe minut.
B. Durată de ~100ms
C. Durată de ~300ms
D. Prag de declanşare între -70 şi -80 mV
E. Potenţial de repaus aproximativ -80 mV
F. Amplitudine 100-115 mV
G. Potenţial de repaus aproximativ -65 mV
H. Prag de declanşare între -55 şi -80 mV
I. Amplitudine 90-105 mV
J. Prag de declanşare între -70 şi -60 mV
adevărate:
A. In faza 0 inactivarea acestor canale permite o repolarizare rapidă pe baza deschiderii tranzitorii a unor
canale de potasiu
B. În faza 3 se reinstalează potenţialul de repaus şi se restabileşte şi asimetria ionică în regiunea sarcolemală
C. In faza 2 deschiderea altor tipuri de canale de potasiu2 (IK1, IKr, IKo) determină repolarizare completă şi
relativ rapidă.
D. In faza 0 deschiderea canalelor de sodiu voltaj-dependent rapide determină depolarizare rapidă sub forma
(overshoot).
E. In faza 1 inactivarea acestor canale permite o repolarizare rapidă pe baza deschiderii tranzitorii a unor
canale de potasiu
F. In faza 2 repolarizarea se întrerupe şi apare un platou, datorită activităţii canalelor de tip L (prag de
G. In faza 3 deschiderea altor tipuri de canale de potasiu2 (IK1, IKr, IKo) determină repolarizare completă şi
relativ rapidă.
H. In faza 1 deschiderea canalelor de sodiu voltaj-dependent rapide determină depolarizare rapidă sub forma
(overshoot).
I. În faza 4 se reinstalează potenţialul de repaus şi se restabileşte şi asimetria ionică în regiunea sarcolemală
J. In faza 4 repolarizarea se întrerupe şi apare un platou, datorită activităţii canalelor de tip L (prag de
adevărate:
B. Existenţa unei perioade refractare scurte, de ordinul zecimii de secundă, duce la imposibilitatea tetanizării
miocardului.
C. În fazele 1 şi 2, când canalele rapide de sodiu sunt inactivate, iar cele de calciu de tip L sunt deschise.
D. La nivel de sinciţiu miocardic se defineşte perioada refractară funcţională, care este de 1 s pentru atrii şi
de 0,5 - 0,80 s pentru ventricule.
E. Similar cu fibra musculară scheletică, depolarizarea se însoţeşte de incapacitatea de a răspunde la stimuli,
deoarece toate canalele de sodiu rapide sunt deschise
F. De la declanşarea PA şi până la începutul fazei 3 se întinde perioada refractară absolută, caracterizată prin
inexcitabilitate
G. Forţa extrasistolei este de obicei mai mare, dar poate fi identică sau chiar mai mare decât cea din cursul
sistolei regulate.
H. Spre sfârşitul fazei 3 repolarizarea este aproape completă, astfel că se produce trecerea canalelor rapide
din starea inactivat în starea închis, din care pot fi deschise de către
stimuli depolarizanţi.
I. La nivel de sinciţiu miocardic se defineşte perioada refractară funcţională, care este de 0,5 s pentru atrii şi
J. Repercusiunile extrasistolei sunt variabile și nu sunt influențate de momentul apariţiei în cadrul ciclului
cardiac normal.
adevărate:
A. Perioada refractară totală este egală cu perioada refractară relativă.
B. Repercusiunile extrasistolei sunt variabile în funcţie de momentul de apariţie în cadrul ciclului cardiac
normal.
C. La nivel de sinciţiu miocardic se defineşte perioada refractară funcţională, care este de 0,5 s pentru atrii şi
de 1 - 1,30 s pentru ventricule
D. Forţa extrasistolei este de obicei mai mică, dar poate fi identică sau chiar mai mare decât cea din cursul
sistolei regulate.
E. Repercusiunile extrasistolei sunt variabile și nu sunt influențate de momentul apariţiei în cadrul ciclului
cardiac normal.
F. Existenţa unei perioade refractare lungi, de ordinul zecimii de secundă, duce la imposibilitatea tetanizării
miocardului.
G. Modificările de excitabilitate sunt importante pentru posibilitatea de apariţie a extrasistolelor; numai
înafara perioadei refractare absolute.
H. Perioada refractară absolută, împreună cu cea relativă, formează perioada refractară totală.
I. Forţa extrasistolei este de obicei mai mare, dar poate fi identică sau chiar mai mică decât cea din cursul
sistolei regulate.
J. Existenţa unei perioade refractare scurte, de ordinul zecimii de secundă, duce la imposibilitatea tetanizării
miocardului.
492. Următoarele afirmații despre propagarea potențialelor de acțiune în sincițiul miocardic sunt
adevărate:
A. Viteza de propagare mai crescută în diversele porţiuni ale nodului atrioventricular se explică prin
rezistenţă scazută (mai puţine joncţiuni comunicante) şi potenţial generator
redus.
B. Excitaţia se propagă în ventricule dinspre epicard spre endocard în ordinea generală sept, vârf, bază.
C. Viteza de propagare mai scăzută în diversele porţiuni ale nodului atrioventricular se explică prin rezistenţă
redus.
D. Viteza de conducere depinde de caracteristicile potenţialului de acţiune şi de densitatea căilor
transmembranare cu rezistenţă electrică scăzută.
E. Potenţialul de acţiune se propagă în sinciţiul miocardic datorită joncţiunilor comunicante, deoarece acestea
permit trecerea ionilor de la o celulă la alta.
F. Excitaţia se propagă în ventricule dinspre endocard spre epicard, în ordinea generală sept, vârf, bază.
G. Conducerea între nodul sino-atrial şi cel atrio-ventricular se realizează doar prin căi preferenţiale.
H. Conducerea între nodul sino-atrial şi cel atrio-ventricular se realizează prin masa miocardului atrial, dar
I. Viteza de conducere depinde de caracteristicile potenţialului de acţiune şi de densitatea căilor
transmembranare cu rezistenţă electrică crescută.
J. Viteza de propagare mai crescută în diversele porţiuni ale nodului atrioventricular se explică prin rezistenţă
redus.
493. Următoarele afirmații despre electrocardiogramă sunt adevărate:

A. Derivaţii unipolare ale membrelor sunt aVR, aVL, aVF
B. Derivaţii bipolare standard sunt aVR, aVL, aVF
C. În sistemele biologice fluxul de curent are loc prin conductori care sunt constituiți din soluții electrolitice
cu conductibilitate diferită în funcție de tesut.
D. Derivaţii bipolare standard sunt DI, DII, DIII
E. Derivaţii unipolare ale membrelor sunt DI, DII, DIII
F. Depolarizarea si repolarizarea se propaga sub forma unor intervale prin muschiul cardiac.
G. Deoarece corpul NU este un bun conducător de electricitate, câmpurile electrice se propagă până la
suprafața pielii.
H. Electrocardiograma (ECG) reprezintă înregistrarea grafică pe proiecțiile axelor de derivație a proiecției
I. Potentialele electrice sunt produse în inima ca suma a potențialelor generate de cardiomiocite în timpul
depolarizarii și repolarizării.
J. Derivaţii unipolare toracice sunt V1-V6.
494. Celulele P se caracterizează prin:
A. Permeabilitate scăzută de Na+
B. Numărul crescut de canale de Na+ rapide face ca depolarizarea să se producă mai ales prin activarea
canalelor lente de Ca++ ceea ce determină atenuarea semnificativă a
pantei ascendente și absența fazei de overshoot.

C. Potenţialul de acţiune în celulele P durează ~200 ms.
D. Scade lent curentul rectificator “intarziat” IK.
E. Numărul redus de canale de Na+ rapide determină atenuarea semnificativă a pantei ascendente și absența
fazei de overshoot
F. Permeabilitate crescută de Na+
G. Crește lent curentul rectificator “intarziat” IK.
H. Numărul redus de canale de Na+ rapide face ca depolarizarea să se producă mai ales prin activarea
canalelor lente de Ca++ ceea ce determină atenuarea semnificativă a pantei
ascendente și absența fazei de overshoot.

I. Permeabilitate crescută de K+.
J. Permeabilitate crescută de Cl.
495. Extrasistola poate aparea în următoarele condiții:

A. Consum moderat de glucide
B. Anxietate
C. În timpul somnului
D. Relaxare
E. Exces de alcool
F. Consum moderat de alcool
G. Emoții
H. Oboseala excesiva
I. Diferite droguri
J. Consum moderat de cafea
496. Condiţiile tehnice obligatorii pentru înregistrarea electrocardiogramei sunt:

A. In timpul efortului fizic
B. Rezistenţă electrică maximă între tegument şi electrozi
C. Împământare adecvată
D. Inerţie minimă a sistemului de înregistrare
E. Temperatura optimă 15 Grade C.
F. Temperatura optimă 40 Grade C.
G. Contact ferm al electrozilor cu pielea
H. Rezistenţă electrică minimă între tegument şi electrozi
I. În absența personalului autorizat
J. Repaus fizic şi psihic

A. Prelungirea segmentului ST indică o întârziere în conducerea atrio-ventriculară.
B. O porţiune din traseul ECG care nu prezintă deflexiuni se numeşte segment
C. Unda T reprezintă repolarizarea ventriculară.
D. Unda P este prezentă inconstant şi corespunde repolarizării fibrelor Purkinje
E. Complexul QRS corespunde depolarizării atriale
F. Porţiunea de traseu ECG ce cuprinde cel puţin o undă şi un segment se numeşte interval
G. Unda P corespunde depolarizării atriale
H. P "pulmonar", ascuțit apare în condiții fiziologice .
I. Complexul QRS corespunde depolarizării ventriculare
J. Deflexiunile sunt numite tradiţional unde
498. Următoarele afirmații despre traseul EKG sunt adevărate:

A. Deviaţii fiziologice ale axei electrice a inimii spre dreapta (cord verticalizat) pot să apară la persoanele
înalte şi suple.
B. Ritmul normal al cordului este ritmul sinusal, adică generat de descărcarea spontană şi ritmică de
C. Frecvenţa cardiacă normală în repaus este ~70/min;
D. Analiza ECG cuprinde următoarele elemente: ritm, frecvenţă, axă electrică, aspect (morfologie).
E. Dacă ritmul nu este sinusal, în contextul tahi- sau bradi-aritmiilor respective nu se analizează EKG-ul
F. Deviaţii fiziologice ale axei electrice a inimii spre dreapta (cord verticalizat) pot să apară la persoanele
H. Frecvenţa cardiacă normală în repaus este ~50/min;
I. Un singur complex QRS care nu este precedat de unda P unică obişnuită reprezintă o extrasistolă.
J. Analiză competentă a traseului ECG NU necesită cunoştinţe de teorie vectorială, respectiv a operaţiei de

A. Frecvenţa cardiacă normală în repaus este ~50/min;
B. Prelungirea segmentului ST indică o întârziere în conducerea atrio-ventriculară.
C. Pentru segmente este identificată orice deflexiune suplimentară (suprapusă), pozitivă sau negativă.
D. Complexul QRS corespunde depolarizării atriale
E. Obezitatea presupune o modificare de poziţie a cordului care se manifestă prin axă electrică deviată spre
stânga.
F. Analiza morfologică a traseului ECG presupune identificarea corectă a componentelor sale determinarea
duratelor şi compararea lor cu valorile normale.
G. Studiul detaliat al complexului QRS se poate face prin analiză vectorială.
H. Unda T reprezintă repolarizarea ventriculară
I. Deviaţii fiziologice ale axei electrice a inimii spre dreapta (cord verticalizat) pot să apară la persoanele
J. Principalele situaţii patologice însoţite de modificări de axă electrică sunt hipertrofiile ventriculare şi
blocurile de ram.
500. Urmatoarele afirmații DESPRE TEORIA VECTORIALĂ sunt adevărate:

A. Axa electrică a inimii este axa vectorului electric global în timpul depolarizării atriale.
B. Axa electrică a inimii poate fi determinată prin reconstituirea acestui vector, pe baza proiecţiilor sale în
oricare două derivaţii din planul sagital
C. Are la bază principiul de reprezentare grafică a dipolilor sub forma unor vectori.
D. Vectorul este caracterizat prin: punct de origine, sens, direcție, mărime
E. În mod fiziologic nu sunt prezente deviaţii fiziologice ale axei electrice a inimii.
F. Mărimea proiecției depinde de unghiul pe care-l face vectorul cu axa de referință
H. Vectorii pot fi instantanei (dipol instantaneu) și rezultanți.
I. Deviaţii fiziologice ale axei electrice a inimii spre dreapta (cord verticalizat) pot să apară la persoanele
înalte şi suple.
J. Inţelegerea metodei pentru o analiză competentă a traseului ECG necesită cunoştinţe de teorie vectorială,
respectiv a operaţiei de proiecţie şi reconstituire a vectorilor
501. Următoarele afirmații despre utilitatea EKG în practica zilnică sunt adevărate:
A. Determinarea axei electrice a inimii;
B. Evaluarea functiei de conducere cardiaca;
C. Nu oferă informații despre prezența tulburărilor de conducere
D. Determinarea RS și a FC
E. Determinarea aritmiilor cardiace;
F. Nu aduce informații despre evaluarea funcției de conducere cardiacă
G. Nu este recomandată în cazul pacienților cu stimulator cardiac
H. Aduce informaţii asupra funcției de pomă a inimii.
I. Determinarea leziunilor peretelui cardiac;
J. Este o metodă invazivă, costisitoare, greu de efectuat
502. Următoarele afirmații despre derivațiile bipolare și unipolare ale membrelor sunt adevărate:
A. aVL-electrodul explorator este plasat pe brațul stâng.
B. DI -brațul drept (R -) și bratul drept (L +).
C. aVR-electrodul explorator este plasat pe bratul stâng
D. DI -brațul drept (R +) și bratul stâng (L +).
E. aVR-electrodul explorator este plasat pe brațul drept.
F. DI -brațul drept (R -) și brațul stâng (L +).
G. aVL-electrodul explorator este plasat pe brațul drept.
H. DIII- brațul stâng (L -) și piciorul stâng (F+).
I. DII- brațul drept (R -) si piciorul stâng (F +).
J. DIII- brațul stâng (L -) și piciorul stâng (F+).
503. Traseul ECG este influențat de:

A. Amplitudinea și durata undelor
B. Frecvența cardiacă
C. Intensitatea câmpului electric
D. Distanța de la electrod la dipol
E. Vârsta și sexul pacientului
F. Statusul nutrițional al pacientului
G. Axa electrică
H. Prezența aritmiilor cardiace
I. Polaritatea dipolului
J. Viteza de derulare a hartiei
504. Următoarele afirmații despre cuplarea excitaţie-contracţie şi interacţiunea actină-miozină în

cardiomiocite sunt adevărate:
A. Contracţia se produce prin alunecarea reciprocă a filamentelor de actină şi miozină (ca în muşchiul
scheletic), ca rezultat al ataşării şi detaşării ciclice a punţilor longitudinale
B. Sursele de calciu activator pentru contracţia miocardului sunt mediul extracelular (30%) şi rezervele
intracelulare (70%)
C. Scurtarea fibrelor miocardice este rezultatul scurtării sarcomerelor (~1 μm), cu menţinerea constantă a
D. Scurtarea fibrelor miocardice este rezultatul scurtării sarcomerelor (~100 μm), cu menţinerea constantă a
E. Potenţialul de acţiune induce creşterea calciului citosolic de la valorile sub-micromolare din repaus la ~10-
5M
G. Potenţialul de acţiune induce scăderea calciului citosolic de la valorile sub-micromolare din repaus la ~10-
10 M
H. Sursele de calciu activator pentru contracţia miocardului sunt mediul extracelular (70%) şi rezervele
intracelulare (30%)
I. Contracţia se produce prin alunecarea reciprocă a filamentelor de actină şi miozină (ca în muşchiul
scheletic), ca rezultat al ataşării şi detaşării ciclice a punţilor transversale
J. Relaţia dintre calciul citosolic şi forţa de contracţie arată scăderea forţei de la zero la maxim pentru
creşterea calciului de la 10-7 M la 10-5 M,
505. Următoarele afirmații despre pompa ventriculară sunt adevărate:

A. Aproximativ 30% din volumul respectiv de sânge este expulzat din ventricul în prima treime a fazei de

B. Diastola continuă cu faza izovolumică, până când presiunea intraventriculară devine crescută încât este
C. Fracţia de ejecţie este ~1/3 şi reprezintă raportul dintre volumul sistolic (expulzat) şi cel telesistolic
(remanent).
D. Pe parcursul ejecţiei presiunea ventriculară se menţine la valori scăzute (120-140 mm Hg în ventriculul
E. Pe parcursul ejecţiei presiunea ventriculară se menţine la valori crescute (120-140 mm Hg în ventriculul
F. Presiunea ventriculară o depăşeşte imediat pe cea atrială şi se închide valva AV, trecându-se în faza de

(remanent).
H. Debutul relaxării duce la o creștere rapidă a presiunii ventriculare (protodiastolă), sub nivelul celei
I. Ciclul cardiac (0,8 s la 75 bătăi/min) constă din sistolă (contracţie, 0,5 s) şi diastole.

A. La frecvenţă crescută (200/min) sistola reprezintă 85% din revoluţia cardiacă.
B. Ventriculele pot răspunde prin contracţii sinergice la stimuli cu frecvenţe de până la 400 /min dar nodul
C. Durata componentelor ciclului cardiac nu se modifică în funcție de frecvenţa cardiacă
D. Sistola reprezintă 60% din revoluţia cardiacă în condiţiile unei frecvenţe cardiace de 80/min
E. Durata componentelor ciclului cardiac se modifică diferit cu frecvenţa cardiacă
F. La frecvenţă crescută (200/min) sistola reprezintă 65% din revoluţia cardiacă.
G. Ventriculele pot răspunde prin contracţii sinergice la stimuli cu frecvenţe de până la 300 /min dar nodul
H. In telediastola ventriculară are loc sistola atrială (0,1s), care adaugă 55% din ceea ce va deveni astfel
volumul ventricular telediastolic
I. Sistola reprezintă 40% din revoluţia cardiacă în condiţiile unei frecvenţe cardiace de 70/min
J. Frecvenţa crescută determină scurtarea tuturor fazelor revoluţiei cardiace, dar se scurtează mai mult

A. Zgomotul II, diastolic- este mai slab, mai acuţit şi mai scurt
B. Ascultatoriu se disting două zgomote de origine cardiacă.
C. Zomotul I se aude mai bine în spaţiul III intercostal stâng pe linia medioclaviculară pentru valva mitrală şi
respectiv la baza apendicelui xifoid pentru tricuspidă
D. Zgomotul I are timbru înfundat, faţă de zgomotul II, care este clar, lovit.
E. Zgomotul II se aude mai bine parasternal în spaţiul V intercostal, la stânga pentru artera pulmonară şi la
F. Zgomotul II este produs de contracţia ventriculară, închiderea valvelor atrioventriculare, impactul sângelui
asupra peretelui ventricular, turbulenţă
G. Zgomotul I, sitolic- este mai puternic, mai grav şi prelung
H. Intervalul dintre zgomotele I şi II se numeşte marea tăcere
I. Zgomotul III este produs de închiderea valvelor semilunare şi turbulenţă.
J. Ascultarea zgomotelor cardiace se poate face direct, plasând urechea pe toracele pacientului în ariile de

A. Intervalul dintre zgomotele I şi II se numeşte mica tăcere
B. Intervalul dintre zgomotele I şi II se numeşte marea tăcere
C. Zgomotul I este produs de contracţia ventriculară, închiderea valvelor atrioventriculare, impactul sângelui
D. Zgomotul III este dat de contracţia atrială şi de turbulenţa ce însoţeşte modificările bruşte de presiune
E. Zgomotul I este produs de contracţia ventriculară, închiderea valvelor atrioventriculare, impactul sângelui
F. Zgomotul I se aude mai bine parasternal în spaţiul II intercostal, la stânga pentru artera pulmonară şi la
dreapta pentru aortă
G. Zgomotul II este produs de închiderea valvelor semilunare şi turbulenţă.
H. Zgomotul IV este dat de contracţia atrială şi de turbulenţa ce însoţeşte modificările bruşte de presiune
I. Zgomotul III (protodiastolic) este produs de deschiderea valvelor atrioventriculare şi curgerea turbulentă a
J. Zgomotul II (protodiastolic) este produs de deschiderea valvelor atrioventriculare şi curgerea turbulentă a

A. Fonocardiografic se disting încă patru zgomote
B. În anemie creșterea vâscozităţii favorizează turbulenţa şi apariţia suflurilor
C. Însuficienţa aortică permite refluarea sângelui în ventricul în diastolă.
D. Îngustarea patologică a orificiilor valvulare duce la creşterea vitezei de curgere, cu acentuarea turbulenţei
E. Ingustarea patologică a orificiilor valvulare duce la scăderea vitezei de curgere, cu acentuarea turbulenţei
şi apariţia unor zgomote patologice suplimentare numite sufluri
F. În anemie scăderea vâscozităţii favorizează turbulenţa şi apariţia suflurilor
ejecţia.
H. Ruperea cordajelor tendinoase sau paralizia muşchilor papilari determină insuficienţă valvulară şi
I. Leziunile valvulare nu au efecte asupra perfuziei coronariene.
J. Ruperea cordajelor tendinoase sau paralizia muşchilor papilari determină stenoză valvulară şi modificări de
hemodinamică.

A. In cadrul sinciţiului miocardic celulele "se inseră" una pe alta.
B. Volumul de sânge expulzat de un ventricul în cursul unei sistole nu poate fi numit volum sistolic sau debit
C. Fracţia de ejecţie este ~2/3 şi reprezintă raportul dintre volumul sistolic (expulzat) şi cel telesistolic.
D. Ciclul cardiac constă din sistolă şi diastole cu modificări corelate de presiune şi volum pentru fiecare din
camera.
E. Aproximativ 50% din volumul respectiv de sânge este expulzat din ventricul în prima treime a fazei de

H. În faza de sistolă izovolumică (30-50 ms), valvele atrioventriculare şi semilunare sunt închise.
I. În faza de sistolă izovolumică (30-50 ms), valvele atrioventriculare şi semilunare sunt deschise.
J. Fracţia de ejecţie este ~1/3 şi reprezintă raportul dintre volumul sistolic (expulzat) şi cel telesistolic.

A. In mezodiastolă umplerea este rapidă
B. Debutul relaxării duce la o scădere rapidă a presiunii ventriculare (protodiastolă), sub nivelul celei
arteriale, deci la închiderea valvelor semilunare
C. Fracţia de ejecţie este ~1/3 şi reprezintă raportul dintre volumul sistolic (expulzat) şi cel telesistolic
(remanent).
D. Axa electrică a inimii este axa vectorului electric global în timpul depolarizării ventriculare.
E. În faza izovolumică din timpul diastolei, presiunea intraventriculară devine atât de joasă încât este depăşită
de cea atrială şi se deschid valvele atrioventriculare.

G. În faza izovolumică din timpul diastolei, presiunea intraventriculară devine crescută încât este depăşită de
cea atrială şi se deschid valvele atrioventriculare.
H. In telediastola ventriculară are loc sistola atrială, care adaugă 50% din ceea ce va deveni astfel volumul
ventricular telediastolic.
I. Volumul de sânge expulzat de un ventricul în cursul unei sistole poate fi numit volum sistolic sau debit
sistolic (volum-bătaie sau debit-bătaie)

A. Derularea sistolei şi diastolei atriale NU poate fi observată pe graficul presiunii atriale sau al presiunii
venoase
B. Valvele atrioventriculare se răsfrâng spre atrii (nici la presiune ventriculară maximă), deoarece sunt
C. In mezodiastolă umplerea este lentă
D. Toate cele patru valve ale cordului sunt constituite din valvule (cuspi) inserate pe inele fibroase ce nu sunt
E. Valvele atrioventriculare nu se răsfrâng spre atrii (nici la presiune ventriculară maximă), deoarece sunt
F. Refluarea sângelui în vene în timpul sistolei atriale este prevenită de inerţie şi de îngustarea ostiilor
contracţiei atriale
G. In mezodiastolă umplerea este rapidă
H. Toate cele patru valve ale cordului sunt constituite din valvule (cuspi) inserate pe inele fibroase ce sunt
I. In telediastola ventriculară are loc sistola atrială, care adaugă 25% din ceea ce va deveni astfel volumul
J. In telediastola ventriculară are loc sistola atrială, care adaugă 50% din ceea ce va deveni astfel volumul

A. Valvele atrioventriculare se răsfrâng spre atrii (nici la presiune ventriculară maximă), deoarece sunt
B. Valvele atrioventriculare NU se răsfrâng spre atrii (nici la presiune ventriculară maximă), deoarece sunt
inspir.
D. Ventriculele pot răspunde prin contracţii sinergice la stimuli cu frecvenţe de până la 200 /min
E. Muşchii papilari NU se contractă simultan cu miocardul ventricular parietal şi astfel tensionează
suplimentar cordajele tendinoase.
F. Derularea sistolei şi diastolei atriale poate fi observată pe graficul presiunii atriale sau al presiunii venoase
G. Asincronismul contracţiei ventriculare (stânga-dreapta) este decelabil la copil şi adolescent (dedublarea
zgomotului II).
H. Durata componentelor ciclului cardiac NU se modifică diferit cu frecvenţa cardiacă.
J. Muşchii papilari se contractă simultan cu miocardul ventricular parietal şi astfel tensionează suplimentar

A. Ventriculele pot răspunde prin contracţii sinergice la stimuli cu frecvenţe de până la 400 /min
B. Frecvenţa scăzută determină scurtarea tuturor fazelor revoluţiei cardiace, dar se scurtează mai mult
inspir.
E. Valva tricuspidă se deschide mai târziu decât mitrala, valva pulmonară se închide mai devreme decât a
aortei.
G. Ventriculele pot răspunde prin contracţii sinergice la stimuli cu frecvenţe de până la 100 /min
H. Sistola reprezintă 40% din revoluţia cardiacă în condiţii de frecvenţă de 70/min.
I. Se constată că la frecvenţe mici scurtarea perioadei de umplere poate compromite umplerea ventriculară (şi
perfuzia coronară) şi astfel este limitată creşterea suplimentară a
debitului cardiac datorată creşterii frecvenţei.

J. Asincronismul contracţiei ventriculare (stânga-dreapta) este decelabil la copil şi adolescent (dedublarea
zgomotului II).

A. Fibrele cu răspuns rapid au caractere diferite în ceea ce priveşte potenţialul de repaus (Pr) şi potenţialul de
acţiune (PA)
B. Fibre cu răspuns rapid sunt fibre contractile (atriale şi ventriculare) și reţeaua Purkinje.
C. Miocardul are capacitatea de a-si genera potentiale de acțiune când este stimulat adecvat.
D. Fibrele cu răspuns lent au caractere diferite în ceea ce priveşte potenţialul de repaus (Pr) şi potenţialul de
acţiune (PA)
E. Sistemul excito-conductor cardiac cuprinde DOAR nodulul sino-atrial și nodul atrioventricular.
F. Sistemul excito-conductor cardiac cuprinde DOAR fasciculul His cu ramurile sale şi reţeaua Purkinje.
G. Fibre cu răspuns lent sunt fibre contractile (atriale şi ventriculare) și reţeaua Purkinje
H. Fibre cu răspuns rapid sunt celule pacemaker (NSA şi NAV)
I. Fibre cu răspuns lent sunt celule pacemaker (NSA şi NAV)
J. Sistemul excito-conductor cardiac cuprinde nodulul sino-atrial, nodul atrioventricular, fasciculul His cu

A. Acestea sunt conduse prin restul sistemului excitoconductor şi prin miocardul contractil, trecând de la o
celulă la alta datorită prezenţei joncţiunilor comunicante.
B. Fibrele cu răspuns lent NU au caractere diferite în ceea ce priveşte potenţialul de repaus (Pr) şi potenţialul
de acţiune (PA)
C. Fibre cu răspuns lent sunt celule pacemaker (NSA şi NAV) .
D. Potenţialul de acţiune este o depolarizare tranzitorie ce se propagă non-decremenţial.
E. Sistemul excito-conductor cardiac cuprinde nodulul sino-atrial, nodul atrioventricular, fasciculul His cu
F. Fibre cu răspuns rapid sunt celule pacemaker (NSA şi NAV) .
G. Existenţa canalelor ionice voltaj-dependente în sarcolema cardiomiocitelor NU permite producerea de
miocardice.
H. Fibre cu răspuns lent sunt fibre contractile (atriale şi ventriculare) și reţeaua Purkinje
I. Miocardul are capacitatea de a-si genera potențiale de acțiune când este stimulat adecvat.
517. Următoarele afirmații despre perioada răspunsului local gradat sunt adevărate:
A. Împreună cu perioada refractară absolută formează perioada refractară efectivă.
B. Perioada supranormală: începe imediat după ce depolarizarea a depașit valoarea pragului de repaus.
C. Membrana iese din starea refractară relativă și se pot declanşa potenţiale de aspect similar cu cel obişnuit,
apărut prin propagarea potenţialului de la nivelul nodului sino-atrial.
D. Perioada supranormală: în această perioadă, fibra răspunde la stimuli cu intensitate mare prin potențiale de
acțiune cu ascensiune și amplitudine submaximale.
E. Datorită inexcitabilității periodice a mușchiului cardiac acesta răspunde la numeroși stimuli de origine
extranodală.
F. Excitantii aplicați în aceasta perioada pot determina răspunsuri locale gradate, dar nu declanșeaza
potențiale de acțiune propagate, indiferent de intensitatea lor.
G. Perioada refractară absolută + relativă = perioada refractară totală.
miocardului.
I. Urmează perioadei refractare relative.
J. Spre sfârşitul fazei 3 repolarizarea este aproape completă.
518. Următoarele afirmații despre deviația EKG sunt adevărate:

A. Sensul derivației face parte din componentele derivației.
B. Componentele derivației reprezintă 4 puncte de plasare a electrozilor (plasate pe corpul uman;
C. Componentele derivației reprezintă 2 puncte de plasare a electrozilor (plasate pe corpul uman;
D. Componentele derivației nu înregistrează diferența de potențial.
E. Axul derivației reprezintă linia imaginară care unește cei patru electrozi.
F. Distanța de la electrod la dipol reprezintă o componentă a derivației.
G. Axul derivației reprezintă linia imaginară care unește cei doi electrozi.
H. Derivația ECG reprezintă raportul spațial între doua puncte în care se plasează electrozii, în câmpul
electric al inimii.
I. Sensul derivației nu face parte din componentele derivației.
J. Axul derivației (linia imaginară care unește cei doi electrozi) face parte din componentele derivației.

A. Derivațiile membrelor culeg activitatea electrică în planul frontal.
B. Prin pozitiile electrozilor fiecare derivatie EkG “vede” semnalul ECG din unghiuri diferite
C. Derivațiile precordiale culeg activitatea electrica în planul transversal/orizontal.
D. Cu cât intensitatea curentului este mai mică și deflexiunea EkG va fi mai mică.
E. Derivațiile unipolare ale membrelor exploreaza inima în plan frontal.
F. Derivațiile precordiale explorează inima in plan frontal.
G. Derivațiile membrelor culeg activitatea electrică în planul transversal.
H. Derivațiile membrelor culeg activitatea electrică în planul orizontal.
I. Cu cât intensitatea curentului este mai mare și deflexiunea EkG va fi mai mare.
J. Cu cât intensitatea curentului este mai mică și deflexiunea EKG va fi mai mare.
520. Urmatoarele afirmații sunt adevărate despre interpretarea ECG:

A. Se poate determina FC
B. NU se pot identifica leziuni ale peretelui cardiac pe traseul examinat.
C. Se calculează axa electrică a inimii
D. Daca sunt identificate extrasistole, nu se poate analiza traseul electrocardiografic.
E. Se poate calcula fracția de ejecție.
F. Se poate determina ritmul cardiac
G. Aduce informaţii asupra funcției de pompa a inimii.
H. Se poate realiza analiza morfologică și cronologică a traseului ECG
I. Se pot identifica tulbulari de ritm și de conducere
J. NU se pot identifica tulburări de conducere pe traseul examinat.
521. Următoarele afirmații despre vectogramă sunt adevarate:

A. Reprezintă desfășurarea unui număr finit de dipoli – vectori momentani generați în cursul depolarizării
ventriculare.
B. Construcția buclei vectocardiografice poate fi realizată și în plan orizontal, prin reperarea unui număr de
puncte sincrone în derivațiile V1 și V6.
C. Se înregistreaza indirect cu ajutorul unui osciloscop cu raze catodice.
D. Variațiile câmpului electric cardiac transmise la aparat imprimă deplasări corespunzătoare ale fasciculului
de electroni, încat punctul luminos înscrie pe ecranul fluorescent o
succesiune de puncte care reprezintă proiecțiile vectorilor momentani succesivi.

E. Reprezintă un diagnostic de certitudine a infarctului miocardic.
F. Se înregistreaza direct cu ajutorul unui osciloscop cu raze catodice.
G. Este o metoda invazivă
H. Linia care unește vârful acestor vectori delimitează o buclă care se numește bucla vectocardiografică QRS
I. Reprezintă desfășurarea unui număr infinit de dipoli – vectori momentani generați în cursul depolarizării
ventriculare.
J. Este o metoda simplă, costisitoare
522. Despre ECG se poate afirma:

A. Aspectul înregistrării este diferit în diferite derivaţii, tocmai datorită faptului că valoarea diferenţei de

B. Principiul metodei ECG constă în evaluarea caracterelor spaţio-temporale ale vectorului global cardiac
D. Derivaţiile uzuale sunt următoarele: derivaţii bipolare standard (DI, DII, DIII), derivaţii unipolare
E. Pentru derivaţiile cu axa în plan frontal există un cod al culorilor (pentru suportul electrodului): dreapta =
F. Pentru derivaţiile cu axa în plan frontal există un cod al culorilor (pentru suportul electrodului): dreapta =
galben, stânga = roșu, picior = negru, împământare = verde..
G. Inregistrările ECG uzuale prezintă înregistrarea simultană a trei derivaţii cu axele în plan vertical şi alte
trei cu axele în plan orizontal.
H. Aspectul înregistrării NU este diferit în diferite derivaţii, tocmai datorită faptului că valoarea diferenţei de

I. Pentru derivaţiile cu axa în plan frontal există un cod al culorilor (pentru suportul electrodului): dreapta =
galben, stânga = roșu, picior = verde, împământare = negru.
J. Derivaţiile uzuale sunt următoarele: derivaţii unipolare standard (DI, DII, DIII), derivaţii bipolare
523. Condiţiile tehnice obligatorii pentru înregistrarea electrocardiogramei sunt următoarele:

A. ECG-ul se poate realiza și în absența unui contact ferm al electrozilor cu pielea.
B. În condiții de agitație psiho-motorie.
C. Repaus fizic şi psihic.
D. Inerţie minimă a sistemului de înregistrare.
E. Impământare nu reprezintă un criteriu obligatoriu pentru efectuarea ECG-ului.
F. Rezistenţă electrică maximă între tegument şi electrozi.
G. Contact ferm al electrozilor cu pielea.
H. Rezistenţă electrică minimă între tegument şi electrozi.
I. Impământare adecvată.
J. Inerţie maximă a sistemului de înregistrare
524. Despre EKG se poate afirma:

A. Unda U este prezentă constant şi corespunde repolarizării fibrelor Purkinje.
B. Unda P unică şi de aspect normal poate fi ascuțită- P "pulmonar" sau plat-prelungit – P "mitral"
C. Porţiunea de traseu ECG ce cuprinde cel puţin o undă şi un segment se numeşte interval.
D. Unda T reprezintă depolarizarea ventriculară.
E. Deflexiunile sunt numite tradiţional unde (în ordine P, Q, R, S, T, U)
F. Unda P corespunde depolarizării atriale.
G. Unda P reprezintă depolarizarea ventriculară.
H. Frecvenţa cardiacă normală în repaus este ~90/min
I. Complexul QRS corespunde depolarizării atriale.
J. O porţiune din traseul ECG care nu prezintă deflexiuni (linie izoelectrică) se numeşte segment.

A. Frecvenţa cardiacă se determină ca raport între numărul de evenimente identice (de exemplu unde R) şi
timpul în care acestea se produc.
B. Inţelegerea metodei pentru o analiză competentă a traseului ECG nu necesită cunoştinţe de teorie
vectorială.
C. Prelungirea segmentului PQ nu reprezintă o semnificație pe ECG.
D. Obezitatea nu presupune o modificare de poziţie a cordului sau o semnificație asupra axei electrice.
E. Viteza de derulare a hârtiei (respectiv viteza spotului pe ecranul osciloscopului), de obicei este 55 sau 60
mm/s
F. Frecvența cardiacă peste 100/min înseamnă tahicardie.
G. Frecvența cardiac pentru intervalul 80-100/min se poate folosi expresia “frecvenţă (moderat) crescută”)
H. Dacă ritmul nu este sinusal, vorbim de tahi- sau bradi-aritmiile respective.
I. Frecvenţa cardiacă normală în repaus este ~70/min
J. Frecvența cardiacă peste 50/min înseamnă tahicardie

A. In fiecare celulă contracţia debutează imediat după apariţia potenţialului de acţiune şi durează până la cca.
50 ms după repolarizarea completă.
B. Din punct de vedere strict fiziologic generarea potenţialului de acţiune la nivel sinoatrial reprezintă
debutul fiecărui ciclu cardiac (revoluţie cardiacă).
C. Sursele de calciu activator pentru contracţia miocardului sunt mediul extracelular (70%) şi rezervele
intracelulare (30%)
D. Contracţia se produce prin alunecarea reciprocă a filamentelor de actină şi miozină (invers ca în muşchiul
scheletic), ca rezultat al ataşării şi detaşării ciclice a punţilor transversale,
prin legarea ireversibilă a capetelor miozinei de situsuri active successive pe filamentul de actină.
E. Atriile funcţionează ca şi camere de admisie pentru fiecare pompă ventriculară şi contribuie activ la
F. Inima ca organ este specializată exclusiv pentru punerea în mişcare a sângelui (funcţie de pompă).
G. Potenţialul de acţiune induce creşterea calciului citosolic de la valorile sub-micromolare din repaus la
~10-7 M
H. Sursele de calciu activator pentru contracţia miocardului sunt mediul extracelular (75%) şi rezervele
intracelulare (25%)
I. Scurtarea fibrelor miocardice (deci a muşchiului striat cardiac) este rezultatul scurtării sarcomerelor (~10
μm), cu menţinerea constantă a lungimii benzilor A.
J. Ciclul cardiac poate fi descris sub aspect global, sau separat pentru cele două sinciţii conexe, atrial şi
ventricular.
527. Referitor la contractilitate se poate afirma:

A. Inhibarea pompei de sodiu de către agnţi cardiotonici din clasa digitalice duce la scăderea nivelelelor de
B. Calciul citosolic crescut îndepărtează efectul inhibitor exercitat de complexul troponină-tropomiozină
asupra interacţiunii actină-miozină.
C. Repolarizarea sarcolemei crește influxul de calciu şi astfel CICR se crește treptat, pe măsură ce calciul
suplimentar este expulzat din citosol, prin activitatea pompelor de calciu.
D. Repolarizarea sarcolemei întrerupe influxul de calciu şi astfel CICR se stinge treptat, pe măsură ce calciul
suplimentar este expulzat din citosol, prin inactivitatea pompelor de
calciu.
E. Relaxarea are loc datorită revenirii calciului citosolic la valorile de repaus.
F. La nivelul diadei are loc un fenomen esenţial de activare a CICR, cu participarea subunităţii α1 a canalului
de tip L din membrana tubului în T şi a canalelor de calciu din
membrana cisternei terminale.

G. Relaţia dintre calciul citosolic şi forţa de contracţie arată creşterea forţei de la zero la maxim pentru
H. Inhibarea pompei de sodiu de către agnţi cardiotonici din clasa digitalice duce la creşterea nivelelelor de
calciu activator, cu efect inotrop pozitiv.
I. Relaţia dintre calciul citosolic şi forţa de contracţie arată scăderea forţei de la zero la maxim pentru
J. Inhibarea pompei de sodiu de către agnţi cardiotonici din clasa digitalice duce la creşterea nivelelelor de
A. Ciclul cardiac (0,3 s la 75 bătăi/min) constă din sistolă (contracţie, 0,1 s) şi diastolă (relaxare, 0,8 s), cu
C. Presiunea ventriculară o depăşeşte imediat pe cea atrială şi se deschide valva AV, trecându-se în faza de
semilunare sunt deschise.

D. Ciclul cardiac (0,8 s la 75 bătăi/min) constă din sistolă (contracţie, 0,5 s) şi diastolă (relaxare, 0,3 s), cu
E. Fracţia de ejecţie este ~2/3 şi reprezintă raportul dintre volumul sistolic (expulzat) şi cel telesistolic
(remanent)
(remanent)
G. În faza de sistolă izovolumică (30-50 ms), valvele atrioventriculare şi semilunare sunt închise.
H. Presiunea ventriculară o depăşeşte imediat pe cea atrială şi se închide valva AV, trecându-se în faza de

I. In cadrul sinciţiului miocardic celulele "se inseră" una pe alta, astfel, contracţia lor duce la cresterea
tensiunii parietale, cu creşterea presiunii intracavitare (conform legii Laplace).
J. In cadrul sinciţiului miocardic celulele "se inseră" una pe alta, astfel, contracţia lor duce la cresterea
tensiunii parietale, cu scăderea presiunii intracavitare (conform legii Laplace).

(perioada de ejecţie lentă)

B. Pe parcursul ejecţiei presiunea ventriculară se menţine la valori scăzute (15-20 mm Hg în ventriculul stâng
şi 120-140 mm Hg în cel drept)
C. Aproximativ 50% din volumul de sânge este expulzat din ventricul în prima treime a fazei de ejecţie

D. Debutul relaxării duce la o scădere rapidă a presiunii ventriculare (protodiastolă), sub nivelul celei
arteriale, deci la deschidere valvelor semilunare.
E. Volumul de sânge expulzat de un ventricul în cursul unei sistole poate fi numit volum sistolic sau debit
F. Pe parcursul ejecţiei presiunea ventriculară se menţine la valori scăzute (120-140 mm Hg în ventriculul
G. Debutul relaxării duce la o scădere rapidă a presiunii ventriculare (protodiastolă), sub nivelul celei
H. In cursul ejecţiei se efectuează un lucru mecanic, lucrul sistolic, egal cu produsul dintre volumul sistolic şi
I. Pe parcursul ejecţiei presiunea ventriculară se menţine la valori crescute (120-140 mm Hg în ventriculul

B. In cursul ejecţiei se efectuează un lucru mecanic, lucrul sistolic, egal cu produsul dintre volumul sistolic şi
C. Refluarea sângelui în vene în timpul sistolei atriale este prevenită de inerţie şi de îngustarea ostiilor
contracţiei atriale.
D. In mezodiastolă umplerea este lentă (datorită egalării treptate a presiunii sângelui din atriu cu cea din
E. In telediastola ventriculară are loc sistola atrială (0,1s), care adaugă 25% din ceea ce va deveni astfel
F. În faza izovolumică, presiunea intraventriculară devine atât de joasă încât este depăşită de cea atrială şi se
G. Volumul de sânge expulzat de un ventricul în cursul unei sistole NU poate fi numit volum sistolic sau
debit sistolic (volum-bătaie sau debit-bătaie).
I. Debutul relaxării duce la o scădere rapidă a presiunii ventriculare (protodiastolă), sub nivelul celei
arteriale, deci la deschiderea valvelor semilunare, după o perioadă de ejecţie
pur inerţială, în care presiunea din ventricul este cvasi-egală cu cea din arteră sau chiar ceva mai mare.
J. In telediastola ventriculară are loc sistola atrială (0,1s), care adaugă 25% din ceea ce va deveni astfel
531. Următoarele afirmații sunt adevărate :

A. Asincronismul contracţiei ventriculare (stânga-dreapta) este decelabil la copil şi adolescent (dedublarea
zgomotului II).
B. Durata componentelor ciclului cardiac NU se modifică diferit cu frecvenţa cardiacă.
C. Există unele întârzieri între evenimente similare pentru inima dreapta şi cea stângă, în acord cu secvenţa
depolarizării: atriul drept se contractă primul, iar ventriculul drept se
contractă mai târziu decât cel stâng, dar ejecţia începe mai devreme datorită post-sarcinii mai mici şi durează
mai mult în inspir.
D. Valvele atrioventriculare se răsfrâng spre atrii.
E. Muşchii papilari se contractă simultan cu miocardul ventricular parietal şi astfel tensionează suplimentar
F. Valvele atrioventriculare nu se răsfrâng spre atrii (nici la presiune ventriculară maximă), deoarece sunt
G. Toate cele patru valve ale cordului sunt constituite din valvule (cuspi) inserate pe inele fibroase ce sunt
parte componentă a scheletului fibros al cordului.
I. Valva tricuspidă se deschide mai târziu decât mitrala, valva pulmonară se închide mai devreme decât a
aortei, contracţia izovolumetrică a ventriculului drept este mai lungă decât
a celui stâng, iar perioada de ejecţie este mai scurtă.

J. Asincronismul contracţiei ventriculare (stânga-dreapta) este decelabil la vârstnici(dedublarea zgomotului
II).

A. Durata componentelor ciclului cardiac se modifică diferit cu frecvenţa cardiacă.
B. Ventriculele pot răspunde prin contracţii sinergice la stimuli cu frecvenţe de până la 400 /min.
C. Sistola reprezintă 40% din revoluţia cardiacă în condiţii de frecvenţă de 70/min.
D. Sistola reprezintă 50% din revoluţia cardiacă în condiţii de frecvenţă de 60/min.
E. Nodul atrioventricular poate conduce numai stimuli cu frecvenţă sub 230 /min.
F. La frecvenţe mici scurtarea perioadei de umplere poate compromite umplerea ventriculară (şi perfuzia
coronară) şi astfel este limitată creşterea suplimentară a debitului cardiac
datorată scăderii frecvenţei.

G. Frecvenţa crescută determină scurtarea tuturor fazelor revoluţiei cardiace, dar se scurtează mai mult
I. La frecvenţă crescută (100/min) sistola reprezintă 50% din revoluţia cardiacă.
J. Frecvenţa cardiacă scăzută determină scurtarea tuturor fazelor revoluţiei cardiace.
533. Despre ciclul cardiac se poate afirma:

A. Frecvenţa cardiacă crescută determină scurtarea tuturor fazelor revoluţiei cardiace.
B. Durata componentelor ciclului cardiac se modifică diferit cu frecvenţa cardiacă.
C. Duratele standard cu utilitate clinică includ: sistola electromecanică totală de la debutul complexului QRS
până la închiderea valvei aortice, timpul de ejecţie al ventriculului stâng
(LVET) de la debutul creşterii presiunii arteriale până la unda dicrotă şi perioada de preejecţie (PEP).
D. Durata componentelor ciclului cardiac NU se modifică diferit cu frecvenţa cardiacă.
E. Scurtarea excesivă a diastolei la frecvenţe foarte mici poate influența umplerea ventriculară adecvată.
G. Faza de ejecţie este de 0,35 s la frecvenţă de 60/min şi de 0,1 s la frecvenţă de 200/min, iar umplerea
ventriculară durează 0,6 s la frecvenţă de 60/min şi 0,1 s la frecvenţă de
200/min.
H. Frecvenţa cardiacă scăzută determină scurtarea tuturor fazelor revoluţiei cardiace.
I. Ventriculele pot răspunde prin contracţii sinergice la stimuli cu frecvenţe de până la 400 /min.
J. Sistola reprezintă 50% din revoluţia cardiacă în condiţii de frecvenţă de 60/min.

A. Zgomotul I-sitolic este mai puternic, mai grav (35-100 Hz) şi prelung (0,08-0,15 s).
B. Zgomotul I-sitolic este mai slab, mai acuţit, (100-150 Hz) şi mai scurt (0,07-0,10 s).
C. Intervalul dintre zgomotele I şi II se numeşte marea tăcere (0,25 s), iar până la următorul zgomot I se
întinde mica tăcere (0,5 s).
D. Ariile de ascultaţie sunt porţiuni din suprafaţa toracică unde aceste sunete sunt cel mai bine percepute
(amplitudine maximă).
E. Ascultarea lor se poate face direct, plasând urechea pe toracele pacientului în ariile de ascultaţie.
F. Ascultatoriu se disting patru zgomote de origine cardiacă.
G. Zgomotul II- diastolic este comparativ mai slab, mai acuţit, (100-150 Hz) şi mai scurt (0,07-0,10 s).
H. Ascultatoriu se disting două zgomote de origine cardiacă.
I. Zgomotul II- diastolic este mai puternic, mai grav (35-100 Hz) şi prelung (0,08-0,15 s).
J. Zomotul I se aude mai bine parasternal în spaţiul II intercostal, la stânga pentru artera pulmonară şi la

A. Zgomotul II este produs de contracţia ventriculară, închiderea valvelor atrioventriculare, impactul sângelui
B. Zgomotul II se aude mai bine parasternal în spaţiul II intercostal, la stânga pentru artera pulmonară şi la
C. Zomotul I se aude mai bine în spaţiul V5 intercostal stâng pe linia medioclaviculară pentru valva mitrală şi
respectiv la baza apendicelui xifoid pentru tricuspidă.
D. Intervalul dintre zgomotele I şi II se numeşte mica tăcere (0,25 s), iar până la următorul zgomot I se
E. Zgomotele cardiace sunt unde mecanice produse de-a lungul ciclului cardiac, ce provin din multiple surse
de vibraţie.
F. Zgomotul I este produs de închiderea valvelor semilunare şi turbulenţă.
G. Fonocardiografic se disting încă două zgomote (III şi IV).
H. Percepţia stetacustică a zgomotelor I şi/sau II (torace subţire sau insuficienţă cardiacă) crează aspectul
sonor de galop.
I. În anemie scăderea vâscozităţii NU favorizează turbulenţa şi apariţia suflurilor.
J. Leziunile valvulare NU au efecte negative asupra perfuziei coronariene.

A. Zgomotele cardiace sunt unde mecanice produse de-a lungul ciclului cardiac, ce provin din multiple surse
de vibraţie.
B. Marea tăcere are durată de 0,25 s.
C. Intervalul dintre zgomotele I şi II se numeşte mica tăcere (0,25 s), iar până la următorul zgomot I se
D. Acestea sunt, după structura cardiacă unde apare vibraţia, sanguine şi parietale (miocardice, valvulare,
vasculare), iar după mecanism sunt determinate de: contracţie (cele
miocardice), turbulenţă (cele sanguine), mişcare (cele valvulare), impact şi frecare.

E. Zgomotul II este produs de închiderea valvelor semilunare şi turbulenţă.
F. Ascultaţia zgomotelor cardiace este deosebit de importantă pentru identificarea şi diagnosticul clinic al
posibilelor leziuni valvulare.
G. Mica tăcere are durată de 0,5 s.
H. Ariile de ascultaţie sunt porţiuni din suprafaţa toracică unde aceste sunete sunt cu amplitudine minimă.
I. Zgomotul I este dat de contracţia atrială şi de turbulenţa ce însoţeşte modificările bruşte de presiune
J. Zgomotul protodiastolic este produs de închiderea valvelor atrioventriculare şi curgerea turbulentă a

A. Suflurile sistolice apar în stenoza mitrală şi insuficienţa aortică.
B. În anemie creșterea vâscozităţii favorizează turbulenţa şi apariţia suflurilor.
C. Zgomotul IV este produs de contracţia ventriculară, închiderea valvelor atrioventriculare.
D. Stenoza mitrală reduce umplerea ventriculară, insuficienţa mitrală şi stenoza aortică afectează direct
ejecţia.
E. Suflurile sistolice în insuficienţa mitrală şi stenoza aortică, cu focarele şi caracteristicile ascultatorii
corespunzătoare.
F. Insuficienţa aortică permite refluarea sângelui în ventricul în diastolă.
ejecţia.
H. Pentru inima stângă suflurile diastolice apar în insuficienţa mitrală şi stenoza aortică.
I. Leziunile valvulare au efecte negative asupra perfuziei coronariene.
J. Zgomotul III este produs de închiderea valvelor semilunare şi turbulenţă.
538. Despre legea inimii se poate afirma:

A. Presiunea telediastolică este dată de volumul telediastolic şi de complianţa ventriculului relaxat.
B. Presiunea telediastolică poate creşte sub acţiunea unor factori ce determină scăderea complianţei
C. La sfârşitul diastolei în ventricul se află un volum maxim de sânge (volum telediastolic, de 200 ml, care
D. La sfârşitul diastolei în ventricul se află un volum maxim de sânge (volum telediastolic, de 120-130 ml,
care poate să crească până la 200-250 ml).
F. Legea fundamentală a inimii (Frank-Starling) stabileşte că ventriculul este capabil, în limite fiziologice, să
pompeze jumătate din tot sângele pe care îl primeşte.
G. Gradul de umplere ventriculară (volum telediastolic, presarcină) determină lungimea efectivă a fibrelor
H. Gradul de umplere ventriculară (volum telediastolic, presarcină) determină lungimea efectivă a fibrelor
musculare şi deci forţa activă ce poate fi dezvoltată, în conformitate cu
J. La sfâşitul sistolei se află un volum minim (volumul telesistolic, de 50-60 ml, care poate să scadă la 10-20
539. Următoarele afirmații despre legea inimii sunt adevărate:

A. Ciclul funcţional ventricular se descrie între două verticale (sistolă şi diastolă izovolumică), legate printr-o
fază de umplere (diastolică) şi o fază de ejecţie, care uneşte punctul de
deschidere a sigmoidelor.
B. Curba sistolică este obţinută măsurând presiunea telediastolică la diverse încărcări de volum.
C. Curba diastolică este obţinută măsurând presiunea telediastolică la diverse încărcări de volum.
D. Reglare heterometrică (intrinsecă) reprezinta o dependenţă a forţei de contracţie a miocardului de gradul
de întindere, în opoziţie cu reglarea homometrică (extrinsecă) de către
numeroşi factori neuro-umorali.

E. Curba sistolică este expresia relaţiei maximale forţă-lungime, fiind obţinută prin măsurarea vârfului de
presiune sistolică obţinut la încărcările de volum şi fără ejecţie.
F. La sfâşitul sistolei se află un volum minim (volumul telesistolic, de 100 ml, care poate să scadă la 10-20
G. Curba diastolică este expresia relaţiei maximale forţă-lungime.
H. Legea fundamentală a inimii (Frank-Starling) stabileşte că ventriculul este capabil, în limite fiziologice, să
pompeze tot sângele pe care îl primeşte.
I. Determinarea presiunii telediastolice la om poate fi utilă în cadrul explorării infarctului miocardic.
J. Presiunea telediastolică poate scădea sub acţiunea unor factori ce determină creșterea complianţei

A. Condiţiile fiziologice pot determina scăderi ale debitului cardiac: postprandial (50%), emoţii (50%), efort
(până la 10%), temperatură crescută a mediului, sarcină.
B. În condiţii de stimulare simpatică maximul de debit se înregistrează la frecvenţe de 150- 200/min.
C. Debitul cardiac este determinat de factorii care influenţează frecvenţa cardiacă (mai ales raportul dintre
D. Debitul cardiac NU este determinat de factorii care influenţează frecvenţa cardiacă şi volumul sistolic.
E. Ventriculul stâng expulzează în aortă 70-90 ml de sânge cu fiecare sistolă.
F. Condiţiile fiziologice pot determina mari creşteri ale debitului cardiac: postprandial (30%), emoţii (50-
100%), efort (până la 700%), temperatură crescută a mediului, sarcină.
H. Pornind de la principiul lui Fick debitul cardiac poate fi evaluat ca raportul între consumul de oxigen al
organismului şi diferenţa arterio-venoasă a concentraţiei de oxigen.
I. Ventriculul stâng expulzează în aortă 100 ml de sânge cu fiecare sistolă
J. Debitul cardiac este determinat de factorii care influenţează frecvenţa cardiacă (mai ales raportul dintre
influenţa simpatică şi parasimpatică) şi volumul diastolic.
A. Lucrul mecanic intern al cordului poate fi cuantificat ca produs integrat presiune-volum, care reprezintă de
fapt aria ciclului cardiac pe diagrama presiune-volum.
B. Lucrul mecanic extern al cordului poate fi cuantificat ca produs integrat presiune-volum, care reprezintă
de fapt aria ciclului cardiac pe diagrama presiune-volum
C. La persoane cu antrenament fizic efectul se suprapune pe valori bazale scăzute pentru volumul sistolic şi
telediastolic şi crescute pentru frecvenţa cardiacă, fapt ce asigură o
scădere mai eficientă a debitului cardiac la aceeaşi modificare relativă a frecvenţei.

D. Mecanismul central implicat în controlul debitului cardiac în efort este scădereaactivităţii simpatice, iar la
subiecţii obişnuiţi efectul negativ cronotrop apare ca dominant.
E. In condiţii de pacemaker artificial debitul cardiac are valori maxime pentru frecvenţe între 100 şi 150 bătăi
pe minut.
F. Mecanismul central implicat în controlul debitului cardiac în efort este creşterea activităţii simpatice, iar la
subiecţii obişnuiţi efectul pozitiv cronotrop apare ca dominant.
G. În condiţii de stimulare simpatică maximul de debit se înregistrează la frecvenţe de 200/min.
H. La persoane cu antrenament fizic efectul se suprapune pe valori bazale crescute pentru volumul sistolic şi
telediastolic şi scăzute pentru frecvenţa cardiacă, fapt ce asigură o
creştere mai eficientă a debitului cardiac la aceeaşi modificare relativă a frecvenţei.

I. În condiţii de stimulare simpatică maximul de debit se înregistrează la frecvenţe de 120- 170/min.
J. In condiţii de pacemaker artificial debitul cardiac are valori maxime pentru frecvenţe între 60 şi 120 bătăi
pe minut.
A. Acetilcolina eliberată din terminaţiile nervoase vagale crește frecvenţa de descărcare la nivel sinoatrial
activarea receptorilor muscarinici, care determină şi o creștere a permeabilităţii pentru calciu

B. Întreruperea influenţei vagale duce la creşterea frecvenţei cardiace la 150 bătăi pe minut.
C. Nodulul sinoatrial este inervat de vagul stâng.
D. Stimularea simpatică are efect negativ cronotrop şi inotrop, cu intensificarea metabolismului miocardic şi
E. Nodulul sinoatrial este inervat de vagul drept, iar nodul atrioventricular de vagul stâng.
F. Stimularea simpatică are efect pozitiv cronotrop şi inotrop, cu intensificarea metabolismului miocardic şi a
consumului de oxygen.
G. Întreruperea influenţei vagale duce la scăderea frecvenţei cardiace la 100 bătăi pe minut.
H. Inervaţia simpatică provine din ganglionii cervicali, prin nervii cardiac.
I. Efectele simpatice sunt mediate de noradrenalină.
J. Nodul atrioventricular este inervat de vagul drept.
A. Hormonii tiroidieni potenţează efectele cardiace ale catecolaminelor.
B. Acetilcolina eliberată din terminaţiile nervoase vagale crește frecvenţa de descărcare la nivel sinoatrial
activarea receptorilor muscarinici, care determină şi o creștere a permeabilităţii pentru calciu.

C. Stimularea muscarinică determină şi creșterea excitabilităţii fibrelor joncţionale din nodul AV, crescând şi
mai mult întârzierea la acest nivel.
D. Bradicardia se bazează pe inhibiţia vagală a nodului sinoatrial.
E. Stimularea simpatică produce şi scăderea excitabilităţii şi vitezei de conducere în miocard
F. Creşterea adrenergică a frecvenţei de descărcare a impulsurilor la nivelul nodului sinoatrial (efect
cronotrop pozitiv) este mediată de către β1 adrenoceptori şi implică o mai
rapidă scădere a permeabilităţii pentru K în cursul fazei de depolarizare diastolică spontană.

G. Centrii nervoşi şi reflexele implicate în reglarea activităţii cardiace sunt parte integrată din mecanismele
nervoase de control a presiunii arteriale.
H. Efectele simpatice sunt mediate de noradrenalină.
I. Hormonii tiroidieni NU influențează efectele cardiace ale catecolaminelor.
J. Creşterea contractilităţii miocardului (efect inotrop pozitiv) de către catecolamine este mediată de β1
A. Stimularea muscarinică determină şi scăderea excitabilităţii fibrelor joncţionale din nodul AV.
B. Creşterea efluxului de potasiu duce la hiperpolarizare, cu amplificarea polarizării maxime diastolice şi

C. Creşterea adrenergică a frecvenţei de descărcare a impulsurilor la nivelul nodului sinoatrial este mediată
de către β1 adrenoceptori şi implică o mai rapidă scădere a
permeabilităţii pentru K în cursul fazei de depolarizare diastolică spontană.

D. Hormonii tiroidieni NU potenţează efectele cardiace ale catecolaminelor.
E. Glicozidele digitalice cardiotonice scad contractilitatea miocardului prin inhibarea pompei de sodiu.
F. Stimularea muscarinică determină şi creșterea excitabilităţii fibrelor joncţionale din nodul AV, crescând şi
mai mult întârzierea la acest nivel
G. Scăderea efluxului de potasiu duce la hiperpolarizare, cu amplificarea polarizării maxime diastolice şi

H. Tahicardia inspiratorie se produce prin inhibarea ariei cardioinhibitorii de către aferenţe de la nivel
cardiovascular şi prin iradierea impulsurilor de la nivelul centrilor respiratori, cu
inactivarea descărcărilor simpatice.

I. Creşterea contractilităţii miocardului (efect inotrop pozitiv) de către catecolamine este mediată de β1

A. Atenuarea pulsului de la aortă spre periferie se datorează creșterii de presiune precum şi complianţei
vasculare.
B. Conform legii lui Ohm pomparea ritmică de sânge de către ventriculul stâng în aortă determină anumite
valori pentru debitul sanguin şi presiunea arterială.
C. Diferenţa dintre valoarea maximă (sistolică, Ps) de ~120 mm Hg şi valoarea minimă (diastolică, Pd) de
~80 mm Hg este presiunea pulsului (diferenţială), de ~40 mm Hg.
D. Pomparea ritmică determină variaţii ale presiunii arteriale conform cu fazele ciclului cardiac, astfel că
apare un puls presional determinat de expulzia sângelui în aortă în timpul
sistolei.
E. Presiunea arterială medie este mai apropiată de valorile diastolice ~(2Pd + Ps)/3~100 mm Hg, deoarece pe
parcursul ciclului cardiac valoarea presiunii este mai mult timp la
nivelul diastolic sau apropiată de acesta.

F. Pomparea ritmică de sânge de către ventriculul stâng în aortă determină anumite valoari pentru debitul
sanguin şi presiunea arterială.
G. Presiunea arterială poate fi măsurată indirect (metode sângerânde) prin conectarea unui manometru cu
lumenul vascular.
H. In cazul metodei ascultatorii presiunea arterială maximă (sistolică) corespunde scăderii bruşte a
amplitudinii acestora.
I. Arterele mari (aorta şi ramurile sale) şi arterele cu diametru mai mic de câţiva mm sunt numit artere de
conducere, ca semnificaţie hemodinamică opusă faţă de arterele mici (de
rezistenţă) şi arteriole, ce contribuie mai puțin la rezistenţa periferică totală.

J. Complianţa arterelor de conducere este optimă pentru funcţia acestora de a acumula tensiune mecanică în
timpul diastolei şi de a o elibera asupra conţinutului sanguin în
sistolă(windkessel).
A. Simpatectomia determină o presiune arterială crescută, mai ales datorită vasodilataţiei periferice.
B. Pulsul arterial prezintă diverse aspecte în funcţie de artera explorată şi este modificat caracteristic în
anumite situaţii patologice.
C. Prin metoda palpatorie se determină în mod similar presiunea maximă, corespunzătoare reapariţiei
pulsului arterial (distal faţă de compresie) în cursul decompresiei lente.
D. Fibrele postganglionare fac sinapsă în lanţul ganglionar paravertebral.
E. Metoda oscilometrică (Pachon) foloseşte un dispozitiv manometric special, care permite măsurarea directă
a oscilaţiilor presionale.
F. Pulsul arterial este de fapt pulsul presiunii arteriale, poate fi detectat prin palpare şi permite determinarea
non-instrumentală a frecvenţei cardiace.
G. Prin mecanisme nervoase reflexe NU este asigurată ajustarea factorilor ce influenţează presiunea arterială,
adică debitul cardiac, determinat de frecvenţa şi forţa contracţiilor şi
respectiv rezistenţa periferică.

H. Debitul cardiac NU este condiţionat de frecvenţa cardiacă şi debitul sistolic, implicit de de contractilitatea
miocardică, presarcină (volum telediastolic) şi postsarcină (rezistenţa
periferică).
I. Presiunea arterială prezintă variaţii în timp corespunzătoare ciclului cardiac (cca 70/min), dar şi alte variaţii
periodice.
J. Fibrele preganglionare simpatice (T1-L2) formează nervi simpatici pentru viscere (inclusiv cordul) sau se
alătură nervilor somatici pentru a inerva vasele sanguine din piele,
musculatura scheletică.

A. Atriile sunt camere de admisie.
B. Rezistența la curgere a sângelui este direct proporțională cu lungimea tubului.
C. În vene presiunea este mai scazută decât în capilare.
D. Sistemul cardio-vascular este un sistem deschis datorită celor patru valve ale inimii.
E. Debitul cardiac și rezistența la curgere sunt independente.
F. Pompa circulației sistemice este ventriculul stâng.
G. Marea circulație este conectată în paralel cu mica circulație.
H. Venele pulmonare sunt vase de retur.
I. Funcția inotropa a cordului se refera la contractilitate.
J. Stimulul fiziologic pentru activitatea inimii este potențialul de acțiune generat continuu din nodulul
sinoatrial.

A. Funcția inotropă a cordului se referă la excitabilitate.
B. Atriile sunt pompe ale circulației sistemice
C. Substratul sincialității funcționale a miocardului este reprezentat de discurile intercalare.
D. Funcția inotropă a cordului se referă la contractilitate.
E. Consumul de oxigen al miocardului este determinat de tensiunea parietală.
F. Desmozomii permit trecerea de ioni de la o celula la alta.
G. Nucleul ovalar al cardiomiocitului este situat periferic.
H. Cardiomiocitele au un reticul sarcoplasmatic slab reprezentat.
I. Izoenzima cardiacă LDH favorizează conversia lactatului în piruvat.
J. Rezistența la curgere a sângelui este direct proporțională cu puterea a treia a razei tubului.

A. Imposibilitatea tetanizarii miocardului apare atunci când perioada refractară este de ordinul miimii de
secundă.
B. Potențialul de acțiune este o depolarizare tranzitorie ce se propagă decremențial.
C. Potențialul prag al celulelor P are o valoare de – 65 mV.
D. Membrana cardiomiocitului se comportă ca un conductor electric
E. Potentialul de actiune al celulelor P dureaza 200ms.
F. În celula P permeabilitatea bazală pentru sodiu este mică
G. Celula P nu exprimă canale rapide de sodiu.
H. În faza de depolarizare lentă diastolică se inactivează lent canale de potasiu.
I. Potențialul de acțiune al celulelor P nu prezintă repolarizare rapidă parțială
J. Leziunea miocardică crește probabilitatea de descărcare spontană de potențiale de acțiune.

A. Funcția inotropă a cordului se referă la tonicitate.
B. Potențialul prag al celulelor P are o valoare de – 55 mV.
C. Potențialul prag al celulelor P are o valoare de – 40 mV.
D. În celula P permeabilitatea bazală pentru sodiu este mică.
E. Imposibilitatea tetanizarii miocardului apare atunci când perioada refractară este de ordinul miimii de
secundă.
F. Viteza de conducere a potențialului de acțiune la nivelul atriilor este în medie de 0.8-1m\s.
G. Perioada refractară funcțională pentru atrii este de 0.15s.
H. Perioada refractară de 0.28s pentru ventricule este considerată normală.
I. Rezistența la curgere a sângelui este direct proporțională cu puterea a treia a razei tubului.
J. Viteza de conducere a potențialului de acțiune depinde de panta depolarizării.

A. In miocardul ventricular profund platoul este mai scurt față de cel sub-epicardic.
B. Overdrive suppression reprezintă aplicarea pentru scurt timp a unui stimul electric exogen cu frecvență
mare.
C. Extrasistola nodală prezintă un singur complex QRS care nu este precedat de unda P unică.
D. Unda U corespunde repolarizării fibrelor Purkinje.
E. Repolarizarea rapidă se realizează pe baza deschiderii permanente a unor canale de potasiu.
F. Unda U corespunde depolarizării fibrelor Purkinje.
G. Contracția miocardică se produce prin legarea reversibilă a capetelor actinei de situsuri active succesive
de pe filamentul de miozină.
H. In faza de depolarizare toate canalele lente de sodiu sunt deschise.
I. Contracția miocardică menține constantă lungimea benzilor A.
J. Canalele de tip L au un prag de deschidere între -30 si -40 mV.

A. Când frecvența cardiacă este 75 bătăi/minut, relaxarea durează 0.8 secunde.
B. Pe parcursul ejecției presiunea în pompa circulației pulmonare este de 15-20 mmHg.
C. Perioada de ejecție rapidă are o durată de 250 ms.
D. Lucrul sistolic este egal cu produsul dintre volumul sistolic și presiunea medie de ejecție.
E. In protodiastolă apare o scădere lentă a presiunii ventriculare.
F. In mezodiastolă umplerea este rapidă.
G. In sistola izovolumica ventriculară valvele atrioventriculare sunt închise și semilunarele sunt închise.
H. Creșterea nivelelor de calciu activator are efect inotrop pozitiv.
I. Sistola izovolumică durează 60 ms.
J. Fracția de ejectie reprezintă raportul dintre volumul sistolic și cel remanent.

A. Acetilcolina are efect cronotrop negativ.
B. Stimularea muscarinica determină creșterea excitabilității fibrelor joncționale din nodul AV.
C. Nodulul atrio-ventricular poate conduce stimuli cu o frecvență sub 230/min.
D. Acetilcolina are efect cronotrop pozitiv.
E. Debitul cardiac poate crește în efort până la 700%.
F. Glicozidele digitalice cardiotonice scad contractilitatea miocardului.
G. Volumul telediastolic poate să scadă la 200-250 ml.
H. Nodulul atrioventricular este inervat de vagul stâng.
I. Reglarea intrinseca a inimii se mai numește reglare homometrică.
J. Glicozidele digitalice cardiotonice cresc contractilitatea miocardului.

A. Contracția miocardică necesita eflux de calciu prin canale de tip L.
B. Pe parcursul ejecției presiunea în pompa circulației pulmonare este 120-140 mmHg.
C. Volumul telesistolic să scadă la 10-20 ml când contracța este foarte puternică.
D. Fracția de ejecție reprezintă raportul dintre volumul remanent și cel expulzat.
E. In sistola izovolumica ventriculară valvele atrioventriculare sunt închise și semilunarele sunt parțial
închise.
F. Sistola izovolumică durează 30-50 ms.
G. In protodiastola apare o scădere rapidă a presiunii ventriculare.
H. Lucrul sistolic este egal cu raportul dintre volumul telesistolic și presiunea maximă de ejecție.
I. Creșterea nivelelor de calciu activator are efect inotrop pozitiv.
J. Nodulul atrio-ventricular poate conduce stimuli cu o frecvență sub 230/min.
555. Urmatoarele afirmații despre CANALE sunt adevărate:

A. Realizează adevărate “porti”.
B. NU conțin apă.
C. Depolarizarea închide porțile A și deschide porțile I.
D. Formațiuni care permit / facilitează mișcarile ionice prin bariera hidrofoba.
E. Sunt constituite din spațiile realizate de configurația moleculară a unor proteine.
F. Pot fi închise / deschise în funcție de conformația moleculară.
G. Ionii se mișca în funcție de gradientul electrochimic.
H. Ionii NU se mișcă în funcție de gradientul electrochimic.
I. Exista 2 tipuri de canale principale pentru curenții spre exterior cu acțiune depolarizantă: Canale rapide de
Na și Canale lente de Ca .
J. Repolarizarea deschide portile A și redeschide porțile I.
A. Perioada supranormală: începe imediat după ce depolarizarea a depașit valoarea pragului de repaus.
B. Potenţialul de acţiune în fibrele miocardului ventricular are o durată de 200ms.
C. Contracţia ritmică a miocardului este rezultatul generării ritmice de potenţiale de acţiune în celulele
D. Celulele P se caracterizează prin permeabilitate crescută de K+
E. Potenţialul de acţiune este o depolarizare tranzitorie ce se propagă non-decremenţial.
F. Existenţa canalelor ionice voltaj-dependente în sarcolema cardiomiocitelor NU permite producerea de
miocardice.
G. Sistemul excito-conductor cardiac cuprinde nodulul sino-atrial, nodul atrioventricular, fasciculul His cu
H. Datoritaă inexcitabilității periodice a muschiului cardiac acesta răspunde la numeroși stimuli de origine
extranodală.
I. Ionii se mișca în funcție de gradientul electrochimic.
J. Creșterea nivelelor de calciu activator are efect inotrop pozitiv.

A. Celule miocardice sunt longitudinale.
B. Depolarizarea și repolarizarea se propagă sub forma unor intervale prin mușchiul cardiac.
C. Traseul ECG este influențat de polaritatea dipolului.
D. Axa electrică se notează ÂQRS; vectorul este orientat la dreapta, în sus și puțin anterior.
E. Vectorul este caracterizat prin: punct de origine, sens, direcție, mărime.
F. Traseul ECG aduce informații despre funcția de pompă a inimii.
G. Derivațiile bipolare ale membrelor explorează inima în plan frontal.
H. In sistemele biologice fluxul de curent are loc prin conductori care sunt constituiți din soluții electrolitice
cu conductibilitate diferită în funcție de țesut.
I. Deoarece corpul este un bun conducator de electricitate, câmpurile electrice se propagă pâna la suprafața
pielii.
J. Electrocardiograma (ECG) reprezintă înregistrarea grafică pe proiecțiile axelor de derivație a proiecției

A. Metoda Doppler se bazează pe faptul că ultrasunetele cu frecvenţe în domeniul MHz trimise în aval sunt

B. Prin pletismografia directă se înregistrează variaţii temporale ale unei caracteristici fizice (rezistenţă

C. Metodele pletismografice sunt metode complexe şi costisitoare care permit urmărirea în vivo a variaţiilor
D. Pletismografia directă este înregistrarea variaţiilor în timp ale volumului unui segment corporal.
E. Atriile sunt camere de admisie ce se contractă pentru a adăuga un volum suplimentar de sânge la umplerea
F. Complianţa întârziată (stres-relaxarea muşchiului neted vascular) permite modificări şi mai mici de volum
G. Prin pletismografie se pot înregistra modificările sistolo-diastolice ale debitului sanguin, precum şi variaţii
de debit determinate de modificările presiunii arteriale sau ale
rezistenţei la curgere în teritoriul respectiv.
H. Factorul major care determină vâscozitatea sângelui este hematocritul, dar influenţa sa este redusă în

I. Circulaţia sângelui este esenţială pentru schimbul de substanţe cu mediul extern, la nivelul structurilor
homeostazie.
J. Venele sunt în ansamblu de 2 ori mai distensibile decât arterele şi de ~2 ori mai compliante.

A. Circulaţia sângelui este supusă permanent reglării pentru ajustarea aportului de oxigen şi nutrimente la
B. Nodul atrioventricular poate conduce numai stimuli cu frecvenţă sub 100 /min.
C. Metodele uzuale pentru determinarea presiunii sanguine sunt indirecte: tensiometrică (palpatorie şi
D. Atriile sunt camere de admisie ce se contractă pentru a adăuga un volum suplimentar de sânge la umplerea
E. Sângele circulant permite transmiterea unor mesaje chimice către ţesuturi prin diverse categorii de
F. Curgerea cu debit constant printr-un tub lung cu pereţi netezi este laminară şi are un profil de viteză
coeziune.
G. Glicozidele digitalice cardiotonice scad contractilitatea miocardului.
H. Pentru determinarea in vivo a debitului sanguin la om sunt utilizabile debitmetre electromagnetice şi
I. Pentru evaluarea presiunii sanguine pot fi folosite metode directe: sângerânde manometrice sau ne-
J. Presiunile fluidului în curgere sunt: totală = hidrostatică + dinamică + kinetică (legea lui Bernoulli).

A. Manevra Valsalva se realizează astfel: scurt expir forţat cu glota deschisă.
B. Stimularea baroceptorilor reduce descărcarea tonică de la nivelul ariei C1 şi deci al nervilor
vasoconstrictori şi inhibă activitatea centrului cardiomoderator.
C. Frecvenţa de descărcare a impulsurilor din baroreceptori este zero dacă presiunea este < 60 mm Hg şi
maximă la ~180 mm Hg.
D. Frecvenţa de descărcare a impulsurilor din terminaţiile nervoase baroreceptoare sinocarotidiene se
modifică în raport cu dinamica sistolo-diastolică a presiunii arteriale.
E. Hipotalamusul posterolateral are efect excitator asupra ariei C1, iar cel anterior inhibă C1 şi stimulează
neuroni vasodilatatori.
F. Pentru o modificare presională similară descărcarea baroreceptorilor se poate tripla în cazul creşterii
presiunii, dar se reduce de 2 ori dacă presiunea scade.
G. Creşterea presiunii arteriale stimulează baroreceptorii, alcătuiţi din terminaţii nervoase în buchet prezente
în peretele arterelor mari, în special la nivelul sinusului carotidian.
H. Centrii nervoşi esenţiali pentru controlul presiunii arteriale sunt bulbopontini.
I. Corpusculii Pacini mezenterici NU pot funcţiona ca baroreceptori pentru controlul reflex local al debitului
sanguine.
J. Stimularea baroceptorilor NU are effect asupra respiraţiei.
A. Efectele activării voloreceptorilor sunt vasodilataţia şi tahicardia uşoară, cu scăderea presiunii arteriale.
B. In cursul răspunsului ischemic central, reflexul baroreceptor activat determină tahicardie.
C. Undele vasomotorii (max. 90 mm Hg; 0,05-0,1 Hz) derivă din oscilaţii ale reflexelor baro-receptor şi
chemo-receptor.
D. Receptorii atriali sunt de tip A, ce descarcă mai ales în sistola atrială, şi de tip B, ce descarcă mai ales în
telediastolă, la umplerea atrială maximă.
E. Reflexul voloreceptor se bazează pe receptori de presiune joasă (de întindere), care sunt localizaţi în atrii
şi arterele pulmonare şi detectează nivelul tensiunii parietale pentru a
regla presiunea venoasă şi returul venos.

F. Un reflex vagal ce produce bradicardie, hipotensiune şi apnee poate fi activat în condiţii fiziologice prin
stimularea chimică a ventriculului stâng sau a receptorilor coronarieni.
G. Efectele activării voloreceptorilor determină inhibarea secreţiei de ACTH şi ADH.
H. Un mecanism uzual de control nervos al arteriolelor este reflexul de axon de la nivel cutanat.
I. Controlul atrial al frecventei cardiace (Bainbridge) include o componentă directă locală, reprezentată de
întinderea nodulului sinusal şi o componentă reflexă (ce poate creşte
frecvenţa cu încă 70%), mai slabă la frecvenţă cardiacă mică.

J. Reflexul chemoreceptor are rol în controlul funcţiei cardiovasculare, activarea acestui reflex determină
vasoconstricţie şi bradicardie.

A. Supraîncarcarea hidrică a organismului creşte volumul extracelular, inclusiv volemia, fapt ce duce la retur
venos crescut, cu creşterea debitului cardiac şi deci a presiunii arteriale.
B. Angiotensina II stimulează centrul setei, ingestia scăzută de apă fiind încă un mecanism ce favorizează
creşterea presiunii arteriale.
C. Pe termen mediu şi mai ales lung presiunea arterială este reglată prin controlul lichidelor corpului,
mecanismele efectoare principale fiind ingestia de apă şi sare şi excreţia lor
renală.
D. Funcția renală nu influențează reglarea presiunii arteriale.
E. Aldosteronul acţionează la nivelul tubilor uriniferi, unde inhibă reabsorbţia sodiului la schimb cu potasiul.
F. Pentru controlul pe termen lung al presiunii arteriale mecanismul principal este reglarea excreţiei renale de
apă, prin fenomenul de diureză presională.
G. Controlul rapid al presiunii arteriale se realizează în special prin reflex baroreceptor, care este mai sensibil
faţă de modificări decât faţă de valoarea propriu zisă a presiunii
arteriale şi se resetează rapid.

H. Emisia zilnică de urină (diureza) depinde de rata de filtrare glomerulară şi de cea de reabsorbţie tubulară a
apei, ambele fiind influenţate de presiunea arterială.
I. Ingestia salină crescută și retenţia hidrică poate duce în timp la hipotensiune arterial.
J. Angiotensina II crește eliminarea urinară de apă şi sodiu.

A. Factorul atrial natriuretic, eliberat la nivelului endocardului atrial ca răspuns la creşterea cronică a
presiunii atriale, este un vasodilatator şi un diuretic endogen important, care
poate media natriureza aldosteronindependentă de compensare a hipervolemiei.

B. Arteriolele şi arterele mici (diametru sub 0,1 mm) reprezintă componenta majoră a rezistenţei periferice.
C. Scăderea masei renale funcţionale cu 70% duce la o creştere mică de presiune arterială, de 6 mm Hg.
D. Modificările rezistenţei periferice nu afectează presiunea arterială pe termen lung, decât dacă sunt afectate
funcţia renală sau ingestia de apă.
E. Valvele atrioventriculare se răsfrâng spre atrii (nici la presiune ventriculară maximă), deoarece sunt
F. Toate cele patru valve ale cordului sunt constituite din valvule (cuspi) inserate pe inele fibroase ce nu sunt
G. Efectele activării voloreceptorilor sunt vasodilataţia şi tahicardia uşoară, cu scăderea presiunii arteriale.
H. In telediastola ventriculară are loc sistola atrială, care adaugă 50% din ceea ce va deveni astfel volumul
I. Factorul atrial natriuretic, eliberat la nivelului endocardului atrial ca răspuns la creşterea cronică a presiunii
atriale, este un vasoconstrictor şi un diuretic endogen important, care
poate media natriureza aldosteron-independentă de compensare a hipervolemiei.

J. In mezodiastolă umplerea este rapidă

A. Unda U corespunde depolarizării fibrelor Purkinje.
B. Contracţia ritmică a atriilor şi ventriculelor este iniţiată de prezenţa potenţialelor de acţiune în plasmalema
fibrelor miocardice contractile.
C. In miocardul ventricular profund platoul este mai scurt față de cel sub-epicardic.
D. Valvele atrioventriculare NU se răsfrâng spre atrii (nici la presiune ventriculară maximă), deoarece sunt
E. Energia pentru contracţie, sub formă de ATP, este furnizată 99% pe cale aerobă
F. Repolarizarea rapidă se realizează pe baza deschiderii permanente a unor canale de potasiu.
G. Atriul drept se contractă primul, iar ventriculul drept se contractă mai târziu decât cel stâng, dar ejecţia
inspir.
H. Tensiunea parietală, contractilitatea şi frecvenţa cardiacă determină consumul de oxigen al miocardului.
I. In hipoxie poate fi produs maximum 50% din necesarul de ATP.
J. Statusul hipoxic al miocardului se referă la presiunea parţială scăzută a oxigenului.

A. Statusul hipoxic al miocardului se referă la presiunea parţială scăzută a oxigenului.
B. Zgomotul I, sitolic- este mai puternic, mai grav şi prelung.
D. Fracţia de ejecţie este ~2/3 şi reprezintă raportul dintre volumul sistolic (expulzat) şi cel telesistolic
(remanent).
E. Zgomotul II, diastolic- este mai slab, mai acuţit şi mai scurt
F. Zgomotul I are timbru înfundat, faţă de zgomotul II, care este clar, lovit.
G. Nodul atrioventricular poate conduce numai stimuli cu frecvenţă sub 130 /min.
H. Durata componentelor ciclului cardiac NU se modifică diferit cu frecvenţa cardiacă.
I. Frecvenţa scăzută determină scurtarea tuturor fazelor revoluţiei cardiace, dar se scurtează mai mult
J. In hipoxie poate fi produs maximum 50% din necesarul de ATP.

A. Contracţia ritmică a miocardului este rezultatul generării ritmice de potenţiale de acţiune în celulele
B. Zgomotul I are timbru înfundat, faţă de zgomotul II, care este clar, lovit.
C. În faza izovolumică, presiunea intraventriculară devine atât de joasă încât este depăşită de cea atrială şi se
D. Zgomotul I, sitolic- este mai puternic, mai grav şi prelung.Fracţia de ejecţie este ~2/3 şi reprezintă raportul
F. Frecvenţa cardiacă scăzută determină scurtarea tuturor fazelor revoluţiei cardiace, dar se scurtează mai
H. Tensiunea parietală, contractilitatea şi frecvenţa cardiacă determină consumul de oxigen al miocardului.
I. Durata componentelor ciclului cardiac NU se modifică diferit cu frecvenţa cardiacă.
J. Potenţialul de acţiune este o depolarizare tranzitorie ce se propagă non-decremenţial.


C. In cursul ejecţiei se efectuează un lucru mecanic, lucrul sistolic, egal cu produsul dintre volumul sistolic şi
D. Frecvenţa cardiacă scăzută determină scurtarea tuturor fazelor revoluţiei cardiace, dar se scurtează mai
F. In telediastola ventriculară are loc sistola atrială (0,1s), care adaugă 25% din ceea ce va deveni astfel
G. In mezodiastolă umplerea este lentă (datorită egalării treptate a presiunii sângelui din atriu cu cea din
I. Presiunea telediastolică poate scădea sub acţiunea unor factori ce determină creșterea complianţei
J. În faza de sistolă izovolumică (30-50 ms), valvele atrioventriculare şi semilunare sunt deschise.

A. Zgomotul I are timbru înfundat, faţă de zgomotul II, care este clar, lovit.
D. Zgomotul I, sitolic- este mai puternic, mai grav şi prelung.Fracţia de ejecţie este ~2/3 şi reprezintă raportul
E. Contracţia ritmică a miocardului este rezultatul generării ritmice de potenţiale de acţiune în celulele
F. Presiunea telediastolică poate scădea sub acţiunea unor factori ce determină creșterea complianţei
G. În faza izovolumică, presiunea intraventriculară devine atât de joasă încât este depăşită de cea atrială şi se
H. Frecvenţa cardiacă scăzută determină scurtarea tuturor fazelor revoluţiei cardiace, dar se scurtează mai
I. Potenţialul de acţiune este o depolarizare tranzitorie ce se propagă non-decremenţial.
J. Durata componentelor ciclului cardiac NU se modifică diferit cu frecvenţa cardiacă.

A. La frecvenţă crescută (200/min) sistola reprezintă 65% din revoluţia cardiacă.
B. Nodulul sinoatrial este inervat de vagul stâng.
C. Nodul atrioventricular este inervat de vagul drept.
D. In mezodiastolă umplerea este rapidă (datorită egalării treptate a presiunii sângelui din atriu cu cea din
E. In telediastola ventriculară are loc sistola atrială (0,1s), care adaugă 25% din ceea ce va deveni astfel
G. Stimularea simpatică are efect negativ cronotrop şi inotrop, cu intensificarea metabolismului miocardic şi
H. Sistola reprezintă 40% din revoluţia cardiacă în condiţiile unei frecvenţe cardiace de 70/min
J. Aproximativ 70% din volumul de sânge este expulzat din ventricul în prima treime a fazei de ejecţie

A. Intervalul dintre zgomotele I şi II se numeşte mica tăcere.
B. Excitaţia se propagă în ventricule dinspre endocard spre epicard, în ordinea generală sept, vârf, bază.
C. Conducerea între nodul sino-atrial şi cel atrio-ventricular se realizează doar prin căi preferenţiale.
D. Atriile funcţionează ca şi camere de admisie pentru fiecare pompă ventriculară şi contribuie activ la
E. Conducerea între nodul sino-atrial şi cel atrio-ventricular se realizează prin masa miocardului atrial, dar
F. Potenţialul de acţiune se propagă în sinciţiul miocardic datorită joncţiunilor comunicante, deoarece acestea
permit trecerea ionilor de la o celulă la alta.
G. Excitaţia se propagă în ventricule dinspre epicard spre endocard în ordinea generală sept, vârf, bază.
H. Pentru inima stângă suflurile diastolice apar în insuficienţa mitrală şi stenoza aortică.
I. Intervalul dintre zgomotele I şi II se numeşte marea tăcere.
J. Suflurile sistolice apar în stenoza mitrală şi insuficienţa aortică.

A. Cardiomiocitele au aspect neted, datorită organizării sarcomerice a miofibrilelor
B. Excitaţia se propagă în ventricule dinspre epicard spre endocard în ordinea generală sept, vârf, bază.
C. Conducerea între nodul sino-atrial şi cel atrio-ventricular se realizează prin masa miocardului atrial, dar
D. Nucleul cardiomiocitului este rotund, situat central, iar mitocondriele sunt numeroase
E. Îngustarea patologică a orificiilor valvulare duce la creşterea vitezei de curgere, cu acentuarea turbulenţei
F. Analiză competentă a traseului ECG NU necesită cunoştinţe de teorie vectorială, respectiv a operaţiei de
G. Ruperea cordajelor tendinoase sau paralizia muşchilor papilari determină insuficienţă valvulară şi
H. Excitaţia se propagă în ventricule dinspre endocard spre epicard, în ordinea generală sept, vârf, bază.
I. Comparativ cu fibrele musculare scheletice reticulul sarcoplasmic este mai bine reprezentat (10% din
volumul celular)
J. Intervalul dintre zgomotele I şi II se numeşte mica tăcere.

A. Ruperea cordajelor tendinoase sau paralizia muşchilor papilari determină insuficienţă valvulară şi
B. Conducerea între nodul sino-atrial şi cel atrio-ventricular se realizează prin masa miocardului atrial, dar
C. Complexul QRS corespunde depolarizării atriale.
D. Prelungirea segmentului ST indică o întârziere în conducerea atrio-ventriculară.
E. P "pulmonar", ascuțit apare în condiții fiziologice .
F. Ascultarea zgomotelor cardiace se poate face direct, plasând urechea pe toracele pacientului în ariile de
G. Volumul de sânge expulzat de un ventricul în cursul unei sistole poate fi numit volum sistolic sau debit
H. Unda P este prezentă inconstant şi corespunde repolarizării fibrelor Purkinje
I. Intervalul dintre zgomotele I şi II se numeşte mica tăcere.
J. Unda T reprezintă repolarizarea ventriculară.

A. Efectele hormonale asupra metabolismului miocardic includ stimularea captării de glucoză de către

D. Existenţa unei perioade refractare scurte, de ordinul zecimii de secundă, duce la imposibilitatea tetanizării
miocardului.
E. Vectorul este caracterizat prin: punct de origine, sens, direcție, mărime
F. Sistemul excito-conductor cardiac cuprinde nodulul sino-atrial, nodul atrioventricular, fasciculul His cu
G. Fibre cu răspuns lent sunt celule pacemaker (NSA şi NAV).
H. Alterarea contractilităţii în hipoxie este iniţial de insuficienţa ATP pentru mecanismul contractil, nu de
I. Creșterea nivelului de ATP în urma inhibării fosforilării oxidative mai determină acumularea de ADP şi

J. Sistola atrială NU o precede întotdeauna pe cea ventriculară, fiind astfel realizată o mai bună umplere cu
sânge a ventriculelor.

A. Ventriculele pot răspunde prin contracţii sinergice la stimuli cu frecvenţe de până la 100 /min
B. Sistemul excito-conductor cardiac cuprinde nodulul sino-atrial, nodul atrioventricular, fasciculul His cu
C. Frecvenţa scăzută determină scurtarea tuturor fazelor revoluţiei cardiace, dar se scurtează mai mult
D. Efectele hormonale asupra metabolismului miocardic includ stimularea captării de glucoză de către

E. Valva tricuspidă se deschide mai târziu decât mitrala, valva pulmonară se închide mai devreme decât a
aortei.
(remanent).
H. Stratul de muşchi neted din peretele arterial permite efectuarea modificărilor de diametru ce reglează
J. Fibre cu răspuns lent sunt celule pacemaker (NSA şi NAV).
A. Un aport crescut de oxigen, cerut de activitatea intensificată a miocardului, poate fi asigurat doar prin
B. In hipoxie poate fi produs maximum 10% din necesarul de ATP
C. La frecvenţă crescută (200/min) sistola reprezintă 35% din revoluţia cardiacă.
D. Potenţialul de acţiune în celulele P durează ~200 ms, prezintă o fază de depolarizare şi una de
repolarizare.
E. Frecvenţa cardiacă normală în repaus este ~50/min;
F. Principiul metodei ECG constă în evaluarea caracterelor spaţio-temporale ale vectorului global cardiac
(remanent).
H. Sistola reprezintă 40% din revoluţia cardiacă în condiţiile unei frecvenţe cardiace de 70/min
I. In vene presiunea continuă să crească, dar viteza de curgere scade (faţă de capilare) pe măsura scăderii
J. In circuitul pulmonar, presiunile sunt mult mai mari; datorită rezistenţei totale crescute faţă de curgere, în

repolarizare.
B. Factorii care cresc frecvenţa cardiacă au efect cronotrop negativ, iar cei care scad forţa contracţiei sunt
inotrop pozitivi.
C. Obezitatea nu presupune o modificare de poziţie a cordului sau o semnificație asupra axei electrice.
D. Un aport crescut de oxigen, cerut de activitatea intensificată a miocardului, poate fi asigurat doar prin
G. Inţelegerea metodei pentru o analiză competentă a traseului ECG nu necesită cunoştinţe de teorie
vectorială.
H. În aortă şi arterele mari sângele curge rapid, sub presiune mare şi oscilantă.
I. Prelungirea segmentului PQ nu reprezintă o semnificație pe ECG.
J. Frecvenţa crescută determină scurtarea tuturor fazelor revoluţiei cardiace, dar se scurtează mai mult

A. Atriul drept se contractă primul, iar ventriculul drept se contractă mai târziu decât cel stâng, dar ejecţia
inspir.
B. Inţelegerea metodei pentru o analiză competentă a traseului ECG nu necesită cunoştinţe de teorie
vectorială.
C. Gradul de umplere ventriculară (volum telediastolic, presarcină) determină lungimea efectivă a fibrelor
D. La sfâşitul sistolei se află un volum minim (volumul telesistolic, de 100 ml, care poate să scadă la 10-20
E. Forţa extrasistolei este de obicei mai mare, dar poate fi identică sau chiar mai mică decât cea din cursul
sistolei regulate.
F. La sfârşitul diastolei în ventricul se află un volum maxim de sânge (volum telediastolic, de 200 ml, care
G. În aortă şi arterele mari sângele curge rapid, sub presiune mare şi oscilantă.
H. In cadrul sinciţiului miocardic celulele "se inseră" una pe alta.
I. Valvele atrioventriculare NU se răsfrâng spre atrii (nici la presiune ventriculară maximă), deoarece sunt
J. În faza de sistolă izovolumică (30-50 ms), valvele atrioventriculare şi semilunare sunt închise.

A. Hipertrofia miocardului se bazează pe scăderea sintezei proteice, probabil ca rezultat al acţiunii
scăderea ATP.
B. Comparativ cu fibrele musculare scheletice reticulul sarcoplasmic este mai bine reprezentat (10% din
volumul celular)
C. Frecvenţa cardiacă normală în repaus este ~70/min
D. Nucleul cardiomiocitului este rotund, situat central, iar mitocondriele sunt numeroase.
E. Evenimentul iniţial în cadrul hipertrofiei este scăderea ARN ribozomal (ore), apoi creşte preluarea de
aminoacizi.
G. Frecvența cardiacă peste 100/min înseamnă tahicardie.
H. Atriul drept se contractă primul, iar ventriculul drept se contractă mai târziu decât cel stâng, dar ejecţia
inspir.
J. In cadrul sinciţiului miocardic celulele "se inseră" una pe alta.

repolarizare.
B. Analiza ECG cuprinde următoarele elemente: ritm, frecvenţă, axă electrică, aspect (morfologie).
C. Ritmul normal al cordului este ritmul sinusal, adică generat de descărcarea spontană şi ritmică de
D. In faza de depolarizare lentă diastolică mecanismul principal este activarea lentă a unor canale de sodiu.
E. Contracţia ritmică a miocardului este determinată de activitatea electrică a nodulului atrio-ventricular.
F. Frecvența cardiacă peste 100/min înseamnă tahicardie.
G. Hipertrofia miocardului se bazează pe scăderea sintezei proteice, probabil ca rezultat al acţiunii
scăderea ATP.
H. Stimularea muscarinică determină şi scăderea excitabilităţii fibrelor joncţionale din nodul AV.
I. Un singur complex QRS care nu este precedat de unda P unică obişnuită reprezintă o extrasistolă
J. Evenimentul iniţial în cadrul hipertrofiei este scăderea ARN ribozomal (ore), apoi creşte preluarea de
aminoacizi.

A. La sfâşitul sistolei se află un volum minim (volumul telesistolic, de 100 ml, care poate să scadă la 10-20
C. Durata componentelor ciclului cardiac se modifică diferit cu frecvenţa cardiacă.
D. Un singur complex QRS care nu este precedat de unda P unică obişnuită reprezintă o extrasistolă
E. Stimularea simpatică produce şi creşterea excitabilităţii şi vitezei de conducere în miocard
G. Stimularea muscarinică determină şi scăderea excitabilităţii fibrelor joncţionale din nodul AV.
H. Hormonii tiroidieni NU potenţează efectele cardiace ale catecolaminelor.
I. Ventriculele pot răspunde prin contracţii sinergice la stimuli cu frecvenţe de până la 400 /min.
J. Evenimentul iniţial în cadrul hipertrofiei este scăderea ARN ribozomal (ore), apoi creşte preluarea de
aminoacizi.

A. Alterarea contractilităţii în hipoxie este iniţial determinată de insuficienţa ATP pentru mecanismul
contractil, nu de modificări la nivel membranar.
B. Creșterea nivelului de ATP în urma inhibării fosforilării oxidative determină acumularea de ADP şi

C. Stenoza mitrală reduce umplerea ventriculară, insuficienţa mitrală şi stenoza aortică afectează direct
ejecţia.
D. Hormonii tiroidieni NU potenţează efectele cardiace ale catecolaminelor.
E. Pe lângă consumul relativ mic de ATP pentru sinteza proteică, ~10% din consumul de ATP susţine

F. Metodele uzuale pentru determinarea presiunii sanguine sunt indirecte: tensiometrică (palpatorie şi
H. Atriile sunt camere de admisie ce se contractă pentru a adăuga un volum suplimentar de sânge la umplerea
I. Pentru evaluarea presiunii sanguine pot fi folosite metode directe: sângerânde manometrice sau ne-
J. Durata componentelor ciclului cardiac se modifică diferit cu frecvenţa cardiacă.

A. Repolarizarea rapidă se realizează pe baza deschiderii permanente a unor canale de potasiu.
B. In miocardul ventricular profund platoul este mai scurt față de cel sub-epicardic.
C. In mezodiastolă umplerea este rapidă (datorită egalării treptate a presiunii sângelui din atriu cu cea din
D. In telediastola ventriculară are loc sistola atrială (0,1s), care adaugă 25% din ceea ce va deveni astfel
E. Unda U corespunde depolarizării fibrelor Purkinje.
F. In faza de depolarizare lentă diastolică mecanismul principal este activarea lentă a unor canale de sodiu.
H. Durata componentelor ciclului cardiac se modifică diferit cu frecvenţa cardiacă.
I. Debitul cardiac este determinat de factorii care influenţează frecvenţa cardiacă (mai ales raportul dintre
J. In faza de depolarizare toate canalele lente de sodiu sunt deschise.

A. Unda T reprezintă depolarizarea ventriculară.
B. Conducerea între nodul sino-atrial şi cel atrio-ventricular se realizează doar prin căi preferenţiale.
C. Axul derivației reprezintă linia imaginară care unește cei patru electrozi.
D. Componentele derivației reprezintă 4 puncte de plasare a electrozilor (plasate pe corpul uman;
E. Porţiunea de traseu ECG ce cuprinde cel puţin o undă şi un segment se numeşte interval.
F. Sensul derivației nu face parte din componentele derivației.
G. Deflexiunile sunt numite tradiţional unde (în ordine P, Q, R, S, T, U)
H. Unda P corespunde depolarizării atriale.
generează potenţiale de acţiune cu cea mai mare frecvenţă.
J. Componentele derivației nu înregistrează diferența de potențial.

A. Fonocardiografic se disting încă două zgomote (III şi IV).
B. Pentru derivaţiile cu axa în plan frontal există un cod al culorilor (pentru suportul electrodului): dreapta =
D. Derivațiile membrelor culeg activitatea electrică în planul orizontal.

F. Comunicarea electrică dintre atrii şi ventricule are loc numai prin nodul atrio-ventricular, unde propagarea

G. Derivațiile membrelor culeg activitatea electrică în planul transversal.
H. Derivațiile precordiale explorează inima in plan frontal.
I. Ciclul cardiac poate fi descris sub aspect global, sau separat pentru cele două sinciţii conexe, atrial şi
ventricular.
J. Zgomotul II se aude mai bine parasternal în spaţiul II intercostal, la stânga pentru artera pulmonară şi la
585. Alegeți varianta adevărată:

A. Automatismul este capacitatea inimii de a se autoexcita.
B. In faza de depolarizare lentă diastolică mecanismul principal este activarea lentă a unor canale de sodiu
D. Contracţia ritmică a miocardului este determinată de activitatea electrică a nodulului sino-atrial.
E. Celulele sistemului excito-conductor nu pot menţine un potenţial membranar de repaus constant
F. Bradicardia poate fi determinată de un potenţial maxim diastolic mai negativ, o pantă mai mică a
acţiune
G. Contracţia ritmică a miocardului este determinată de activitatea electrică a nodulului atrio-ventricular.
H. Canalelor de sodiu rapide în depolarizarea din cadrul potenţialului de acţiune declanşat de aceste celule
I. Faza de repolarizare apare la un prag de potenţial cca. -75 mV

A. Celulele sistemului excito-conductor nu pot menţine un potenţial membranar de repaus constant
B. Unda T reprezintă depolarizarea ventriculară.
C. Potenţialul de acţiune este prin definiţie o repolarizare tranzitorie ce se propagă decremenţial.
D. Contracţia ritmică a miocardului este determinată de activitatea electrică a nodulului atrio-ventricular.

F. Canalelor de sodiu rapide în depolarizarea din cadrul potenţialului de acţiune declanşat de aceste celule
G. Nodul atrioventricular are cea mai mare rată de descărcare
H. Contracţia ritmică a miocardului este determinată de activitatea electrică a nodulului sino-atrial.
I. Unda P corespunde depolarizării atriale.
J. Contracţia ritmică a miocardului este determinată de activitatea electrică a nodulului sino-atrial.

A. Cardiomiocitele prezintă un potenţial electric de acțiune, cu polaritate electrică pozitivă în compartimentul

B. Miocardul are capacitatea de a-si genera potențiale de acțiune când este stimulat adecvat.
C. Contracţia ritmică a miocardului este determinată de activitatea electrică a nodulului sino-atrial.
D. Nodul atrioventricular are cea mai mare rată de descărcare
E. Canalelor de sodiu rapide în depolarizarea din cadrul potenţialului de acţiune declanşat de aceste celule
F. Contracţia ritmică a miocardului este determinată de activitatea electrică a nodulului sino-atrial.
G. Fibre cu răspuns rapid sunt fibre contractile (atriale şi ventriculare) și reţeaua Purkinje.
H. Potenţialul de acţiune este prin definiţie o repolarizare tranzitorie ce se propagă decremenţial
I. In cardiomiocite producerea ATP are loc predominant pe cale aerobă de aici şi numărul mare de
mitocondrii.
J. Contracţia ritmică a miocardului este determinată de activitatea electrică a nodulului atrio-ventricular.

A. Acizii graşi liberi din plasma sanguină reprezintă principala sursă de energie, prin β-oxidare.
B. Zgomotul I este produs de contracţia ventriculară, închiderea valvelor atrioventriculare, impactul sângelui
C. Axa electrică a inimii este axa vectorului electric global în timpul depolarizării ventriculare.
E. Potenţialul de acţiune în celulele P durează ~300 ms, prezintă o fază de depolarizare şi una de repolarizare.
H. Aproximativ 70% din volumul respectiv de sânge este expulzat din ventricul în prima treime a fazei de

I. Fracţia de ejecţie este ~1/3 şi reprezintă raportul dintre volumul sistolic (expulzat) şi cel telesistolic.
J. Frecvenţa cardiacă normală în repaus este ~70/min;

A. Derivaţii bipolare standard sunt DI, DII, DIII
B. Durata componentelor ciclului cardiac NU se modifică frecvenţa cardiacă.
C. Existenţa unei perioade refractare lungi, de ordinul zecimii de secundă, duce la posibilitatea tetanizării
miocardului.
D. Derivaţii unipolare toracice sunt V1-V6.
F. Derivaţii unipolare ale membrelor sunt aVR, aVL, aVF.
G. Sistola reprezintă 50% din revoluţia cardiacă în condiţii de frecvenţă de 60/min.
H. Debitul este volumul de lichid care curge prin secţiunea longitudinală a vasului în unitatea de timp; Q =
ΔV/Δt.
I. Principalele situaţii patologice însoţite de modificări de axă electrică sunt hipertrofiile ventriculare şi
blocurile de ram.
J. Vectograma este o metoda invazivă

A. La nivel de sinciţiu miocardic se defineşte perioada refractară funcţională, care este de 0,5 s pentru atrii şi
B. Zgomotul III (protodiastolic) este produs de deschiderea valvelor atrioventriculare şi curgerea turbulentă a
C. Alterarea contractilităţii în hipoxie este iniţial de insuficienţa ATP pentru mecanismul contractil, nu de
D. Forţa extrasistolei este de obicei mai mare, dar poate fi identică sau chiar mai mare decât cea din cursul
sistolei regulate.
E. Perioada refractară absolută, împreună cu cea relativă, formează perioada refractară totală.
F. Fibrele cu răspuns rapid au caractere diferite în ceea ce priveşte potenţialul de repaus (Pr) şi potenţialul de
acţiune (PA).
G. Fiecare din atrii funcţionează ca o cameră de admisie pentru ventriculul corespunzător, iar
H. Sistola atrială o precede pe cea ventriculară, fiind astfel realizată o mai bună umplere cu sânge a
ventriculelor.
I. Energia metabolică fiind acumulată sub formă de creatin-fosfat, creșterea nivelului acestuia reprezintă unul
din primele semne de hipoxie.
J. Forţa extrasistolei este de obicei mai mică, dar poate fi identică sau chiar mai mare decât cea din cursul
sistolei regulate.

A. Zgomotul IV este dat de contracţia atrială şi de turbulenţa ce însoţeşte modificările bruşte de presiune
B. Repercusiunile extrasistolei sunt variabile în funcţie de momentul de apariţie în cadrul ciclului cardiac
normal.
C. Zgomotul III (protodiastolic) este produs de deschiderea valvelor atrioventriculare şi curgerea turbulentă a
D. Pe parcursul ejecţiei presiunea ventriculară se menţine la valori scăzute (120-140 mm Hg în ventriculul
E. Factorii care cresc frecvenţa cardiacă au efect cronotrop negativ, iar cei care scad forţa contracţiei sunt
inotrop pozitivi.
F. Debutul relaxării duce la o creștere rapidă a presiunii ventriculare (protodiastolă), sub nivelul celei
G. Traseul ECG aduce informaţii asupra funcției de pompa a inimii.
H. Factorii care scad frecvenţa cardiacă au efect cronotrop negativ, iar cei care cresc forţa contracţiei sunt
inotrop pozitivi.
I. Intervalul dintre zgomotele I şi II se numeşte mica tăcere
592. Referitor la funcția de pompă a inimii putem afirma:

A. Fiecare din cele două circuite, sistemic și pulmonar, este deservit de propria pompă
B. Sistemul valvular are ca singur scop realizarea presiunii necesare pompării sângelui în arborele arterial
C. Ventriculele funcționează ca o cameră de admisie pentru atrii
D. Ventriculul stâng pompează sânge în circuitul sistemic
E. Unidirecționalitatea curgerii este asigurată de sistemul valvular
F. Ventriculul drept pompează sânge în circuitul sistemic
G. Ventriculul drept pompează sânge în circuitul pulmonar
H. Inima are aproape exclusiv rolul de a pompa ritmic sânge în cadrul aparatului circulator
I. Ventriculul stâng pompează sânge în circuitul pulmonar
J. Circuitele sistemic și cel pulmonar sunt deservite de aceeași pompă
593. Funcțiile miocardului sunt:

A. Funcția cronotropă sau ritmicitatea
B. Funcția inotropă sau contractilitatea
C. Funcția tonotropă sau tonicitatea
D. Funcția batmotropă sau ritmicitatea
E. Funcția cronotropă sau excitabilitatea
F. Funcția inotropă sau tonicitatea
G. Funcția batmotropă sau excitabilitatea
H. Funcția dromotropă sau conductibilitatea
I. Funcția tonotropă sau conductibilitatea
J. Funcția dromotropă sau contractilitatea
594. Privitor la histologia funcțională a inimii sunt adevărate următoarele:

A. Atriile și ventriculele comunică numai la nivelul orificiilor atrio-ventriculare prevăzute cu valve
B. Epicardul este un strat de celule epiteliale ce acoperă suprafața externă a cordului
C. Cavitățile sunt căptușite cu endocard (epiteliu pavimentos unistratificat)
D. Atriile comunică între ele la nivelul peretelui inter-atrial
E. Ventriculele comunică între ele la nivelul peretelui inter-ventricular
F. Cordul uman este format din două atrii și un ventricul
G. Cavitățile sunt căptușite cu epicard (epiteliu pavimentos pluristratificat)
H. Endocardul este un strat de celule epiteliale ce acoperă suprafața externă a cordului
I. Cordul uman este format din două atrii și două ventricule
J. Foița viscerală a pericardului este separată de foița parietală printr-o cantitate mică de lichid
595. Sistemul excito- conductor este format din:

A. Ramul drept al fasciculului His
B. Rețeaua Purkinje
C. Miocardul contractil atrial drept
D. Nodul atrio-ventricular
E. Miocardul contractil atrial stâng
F. Ramul stâng al fasciculului His
G. Miocardul contractil ventricular stâng
H. Valvele atrioventriculare
I. Miocardul contractil ventricular drept
J. Nodul sino-atrial
596. Cardiomiocitele:
A. Realizează două sinciții funcționale, atrial și ventricular
B. De obicei o singură cisternă terminală a reticulului sarcoplasmic însoțește un tub în T (diadă)
C. Realizează două sinciții funcționale, atrio-ventricular stâng și atrio-ventricular drept
D. Reticulul sarcoplasmic este mai slab reprezentat comparativ cu fibrele musculare scheletice
E. Sunt conectate electric prin joncțiuni comunicante
F. Reticulul sarcoplasmic este mai bine reprezentat comparativ cu fibrele musculare scheletice
G. Sunt conectate electric prin plăci neuro-musculare
H. Au aspectul mușchiului neted unitar
I. Există întotdeauna două cisterne ale reticulului sarcoplasmic ce însoțesc un tub în T
J. Au aspect striat
597. Referitor la automatismul cardiac următoarele sunt corecte:
A. Celulele sistemului excito-conductor nu pot menține un potențial membranar de repaus constant
B. Celulele din nodulul sino-atrial se depolarizează spontan cel mai rapid
C. Celulele din nodulul sino-atrial se depolarizează spontan cel mai lent
D. Este capacitatea inimii de a se autoexcita
E. Celulele din nodul sino-atrial generează potențiale de acțiune cu cea mai mică frecvență
F. Este capacitatea inimii de a se contracta
G. Reprezintă generarea spontană și ritmică de potențiale de acțiune în celulele pacemaker din nodulul sino-
atrial
H. Celulele sistemului excito-conductor își mențin potențialul membranar de repaus constant
I. Celulele din nodul sino-atrial generează potențiale de acțiune cu cea mai mare frecvență
J. Reprezintă generarea spontană și ritmică de potențiale de acțiune în celulele musculare din ventriculul
stâng
598. Despre potențialul de acțiune în celulele P (din nodulul sino-atrial) se pot spune următoarele:
A. Faza de depolarizare depășește întotdeauna valoarea 0 prezentând un overshoot ce ajunge la +30 mV
B. Orice alt sediu pentru generarea impulsului se numește pacemaker ectopic
C. Prezintă o fază de depolarizare lentă diastolică
D. Faza de depolarizare poate sau nu să depășească valoarea 0
E. Orice alt sediu pentru generarea impulsului se numește pacemaker fiziologic
F. În faza de depolarizare din cadrul potențialul de acțiune sunt implicate canale de Na rapide, voltaj-
dependente
G. Prezintă o fază de depolarizare ce este mai rapidă decât în fibrele ventriculare contractile
H. Nu sunt implicate în depolarizarea din cadrul potențialul de acțiune canale de Na rapide
I. Celulele P prezintă potențial de repaus membranar menținut prin activitatea canalelor de Na voltaj
dependente
J. Prezintă o fază de depolarizare ce este mai lentă decât în fibrele ventriculare contractile
599. Alegeți afirmațiile corecte referitoare la potențialul de acțiune din miocardul contractil:
A. Stimulul fiziologic este potențialul de acțiune generat ritmic de celulele nodulului atrio-ventricular
B. De la începutul repolarizării până spre sfârșitul potențialului de acțiune inexcitabilitatea este relativă
C. Canalele de sodiu voltaj dependente nu sunt exprimate la nivelul acestor celule musculare
D. Faza de depolarizare nu depășește potențialul 0
E. Prezintă o perioadă refractară absolută și o perioadă refractară relativă
F. Perioada refractară absolută începe de la declanșarea potențialului de acțiune și durează până la începutul
fazei de repolarizare
G. Nu prezintă perioadă refractară absolută ci doar perioadă refractară relativă
H. Stimulul fiziologic este potențialul de acțiune generat ritmic de celulele P
I. Perioada refractară absolută este caracterizată prin inexcitabilitate
J. Prezintă fază de depolarizare lentă diastolică
600. Referitor la electrocardiogramă sunt adevărate:

A. Electrozii pentru derivațiile standard se amplasează pe membre
B. Derivațiile toracice (V1-V6) sunt derivații bipolare
C. Electrozii pentru derivațiile standard se amplasează pe torace
D. Pentru derivațiile V1-V6 electrozii se amplasează pe torace
E. Pentru derivațiile V1-V6 electrozii se amplasează pe membre
F. Derivațiile standard sunt derivații bipolare
G. Derivațiile toracice (V1-V6) sunt derivații unipolare
H. Derivațiile unipolare amplificate ale membrelor sunt aVR, aVL și aVF
I. Derivațiile standard sunt derivații unipolare
J. Derivațiile bipolare ale membrelor sunt aVR, aVL și aVF
A. Putem evalua frecvența cardiacă după formula: FC = 60/(RRx0,04) pentru o viteză de derulare a hârtiei de
25 mm/s
B. Undele identificate pe ECG sunt întotdeauna pozitive
C. Undele sunt deflexiuni pozitive sau negative
D. Segmentele sunt porțiuni ce conțin cel puțin o undă și un interval
E. Segmentele sunt porțiuni izoelectrice cuprinse între două unde succesive
F. Intervalele sunt porțiuni de traseu ce cuprind cel puțin o undă și un segment
G. Putem evalua frecvența cardiacă după formula: FC = 60/(RRx0,04) pentru o viteză de derulare a hârtiei de
50 mm/s
H. Putem identifica ritmul cordului ce trebuie să fie în mod normal sinusal
I. Intervalele sunt porțiuni de traseu izoelectrice cuprinse între două unde succesive
J. Putem identifica ritmul cordului ce trebuie să fie în mod normal nodal

A. Unda P corespunde depolarizării ventriculare
B. Complexul QRS corespunde depolarizării ventriculare
C. Etalonarea clasică pentru determinarea duratei undelor este de 25 mm/s (mai rar se utilizează și 50 mm/s)
D. Etalonarea clasică pentru determinarea amplitudinii undelor este de 25 mm/mV
E. Unda T corespunde repolarizării ventriculare
F. Etalonarea clasică pentru determinarea amplitudinii undelor este de 10 mm/mV
G. Complexul QRS corespunde depolarizării atriale
H. Etalonarea clasică pentru determinarea duratei undelor este de 10 mm/s
I. Unda T corespunde repolarizării atriale
J. Unda P corespunde depolarizării atriale
603. Amplasarea electrozilor în cazul derivațiilor precordiale este:

A. V2 – spațiul intercostal IV, stâng, parasternal
B. V1 – spațiul intercostal IV, drept, parasternal
C. V6 - spațiul intercostal V, stâng, la intersecția cu linia axilară mijlocie
D. V5 – spațiul intercostal V, stâng, la intersecția cu linia axilară anterioară
E. V4 – spațiul intercostal V, stâng, la intersecția cu linia medio-claviculară
F. V6 - spațiul intercostal V, stâng, la intersecția cu linia medio-claviculară
G. V1 – spațiul intercostal IV, parasternal, stâng
H. V2 – spațiul intercostal IV, parasternal drept
I. V5 – spațiul intercostal V, stâng, la intersecția cu linia axilară mijlocie
J. V4 – spațiul intercostal V, stâng, la intersecția cu linia axilară anterioară

A. Ascultatoriu se disting două zgomote cardiace: zgomotul I (sistolic) și zgomotul II (diastolic)
B. Zgomotul I este mai slab, mai ascuțit și mai scurt
C. Zgomotul II este mai puternic, mai grav și prelung
D. Zgomotul I are timbru înfundat
E. Zgomotul I este mai puternic, mai grav și prelung
F. Ascultatoriu se disting două zgomote cardiace: zgomotul I (diastolic) și zgomotul II (sistolic)
G. Zgomotul II este clar, lovit
H. Zgomotul II are timbru înfundat
I. Zgomotul II este mai slab, mai ascuțit și mai scurt
J. Zgomotul I este clar, lovit

A. Pentru valva tricuspidă, zgomotul I se aude mai bine în spațiul V intercostal stâng pe linia medio-
claviculară
B. Pentru artera pulmonară, zgomotul II se aude mai bine parasternal în spațiul II intercostal stâng
C. Ariile de ascultație sunt porțiuni din suprafața abdominală unde aceste sunete sunt cel mai bine percepute
D. Pentru artera pulmonară, zgomotul II se aude mai bine parasternal în spațiul II intercostal drept
E. Ariile de ascultație sunt porțiuni din suprafața toracică unde aceste sunete sunt cel mai bine percepute
F. Pentru valva mitrală, zgomotul I se aude mai bine în spațiul V intercostal stâng pe linia medio-claviculară
G. Pentru aortă, zgomotul II se aude mai bine parasternal în spațiul II intercostal stâng
H. Pentru valva mitrală, zgomotul I se aude mai bine la baza apendicelui xifoid
I. Pentru valva tricuspidă, zgomotul I se aude mai bine la baza apendicelui xifoid
J. Pentru aortă, zgomotul II se aude mai bine parasternal în spațiul II intercostal drept
606. Referitor la zgomotul I cardiac sunt adevărate:

A. Este determinat de închiderea valvelor atrioventriculare
B. Este produs de impactul sângelui asupra peretelui atrial
C. Este produs de contracția atrială
D. Este determinat de închiderea valvelor sigmoide aortice/pulmonare
E. Este un zgomot sistolic
F. Este un zgomot diastolic
G. Este produs de impactul sângelui asupra peretelui ventricular
H. Este produs de contracția ventriculară
I. Are timbru înfundat
J. Este clar, lovit
607. Sunt valori normale pentru frecvența cardiacă următoarele:

A. 40/minut
B. 30/minut
C. 100/minut
D. 75/minut
E. 95/minut
F. 60/minut
G. 80/minut
H. 65/minut
I. 70/minut
J. 45/minut
608. Referitor la controlul nervos al activității miocardului sunt adevărate următoarele:

A. Stimularea simpatică produce scăderea excitabilității miocardului
B. Stimularea simpatică are efect inotrop pozitiv
C. Stimularea simpatică are efect inotrop negativ
D. Stimularea simpatică produce intensificarea metabolismului miocardic și creșterea consumului de oxigen
E. Stimularea simpatică are efect cronotrop negativ
F. Stimularea simpatică produce scăderea metabolismului miocardic și a consumului de oxigen
G. Stimularea simpatică produce creșterea vitezei de conducere în miocard
H. Stimularea simpatică produce scăderea vitezei de conducere în miocard
I. Stimularea simpatică produce creșterea excitabilității miocardului
J. Stimularea simpatică are efect cronotrop pozitiv
609. Referitor la valva bicuspidă sunt adevărate următoarele:

A. Previne întoarcerea sângelui din ventriculul drept în atriul drept
B. Zgomotul produs de închiderea ei se ascultă în spațiul intercostal 5, stâng la intersecția cu linia medio-
claviculară
C. Închiderea ei produce zgomotul I cardiac
D. Separă atriul stâng de ventriculul stâng
E. Separă atriul drept de ventriculul drept
F. Închiderea ei produce zgomotul II cardiac
G. Se află la baza aortei
H. Se mai numește mitrală
I. Previne întoarcerea sângelui din ventriculul stâng în atriul stâng
J. Zgomotul produs de închiderea ei se ascultă la baza apendicelui xifoid

A. 115 mmHg
B. 75 mmHg
C. 65 mmHg
D. 60 mmHg
E. 100 mmHg
F. 120 mmHg
G. 110 mmHg
H. 80 mmHg
I. 105 mmHg
J. 70 mmHg

A. 75 mmHg
B. 70 mmHg
C. 105 mmHg
D. 100 mmHg
E. 115 mmHg
F. 120 mmHg
G. 60 mmHg
H. 80 mmHg
I. 110 mmHg
J. 65 mmHg

A. Contracția mușchilor scheletici de la nivelul membrelor inferioare
B. Rezistența periferică
C. Frecvența cardiacă
D. Debitul sistolic
E. Elasticitatea sistemului arterial
F. Volumul sanguin
G. Temperatura mediului ambiant
H. Întoarcerea venoasă
I. Elasticitatea sistemului venos
J. Zgomotele Korotkov
A. Prima pulsație simțită indică presiunea sistolică
B. Se determină pulsul la artera radială
C. Se comprimă aer în manșon până la apariția pulsului
D. Prima pulsație simțită indică presiunea diastolică
E. Se comprimă aer în manșon până la dispariția pulsului
F. Se decomprimă manșonul până la apariția pulsului
G. Se aplică manșonul tensiometrului pe braț, deasupra plicii cotului
H. Se decomprimă manșonul până la dispariția pulsului
J. Se determină pulsul la artera carotidă
A. Se decomprimă manșonul până la apariția primului zgomot de curgere turbulentă (Korotkov) – tensiunea
B. Se plasează capsula aneroidă a stetoscopului deasupra manșonului tensiometrului
C. Se comprimă aer în manșon până la o presiune inferioară cu 10-20 mmHg celei sistolice
D. Ultimul zgomot Korotkov ne indică tensiunea arterială diastolică
E. Se decomprimă manșonul până la apariția primului zgomot de curgere turbulentă (Korotkov) – tensiunea
F. Se comprimă aer în manșon până la o presiune superioară celei sistolice
G. Se plasează capsula aneroidă a stetoscopului mai jos de manșonul tensiometrului
H. Se aplică manșonul tensiometrului pe braț, deasupra plicii cotului
J. Ultimul zgomot Korotkov ne indică tensiunea arterială sistolică

A. Poate fi detectat palpator prin compresia arterei pe planul dur subiacent
B. Are o frecvență de 70-80 b/min
C. Creșterea frecvenței se numește tahicardie
D. Reprezintă distensia ritmică a pereților arteriali produsă de expulzia sângelui din ventriculul stâng în aortă
E. Poate fi detectat palpator prin compresia venei pe planul dur subiacent
F. Scăderea frecvenței se numește bradicardie
G. Are o frecvență de 100-140 b/min
H. Creșterea frecvenței se numește bradicardie
I. Scăderea frecvenței se numește tahicardie
J. Reprezintă distensia ritmică a pereților arteriali produsă de expulzia sângelui din atriul stâng în aortă în
616. Fiziologic, volumul de sânge expulzat de ventriculul stâng în aortă la fiecare sistolă este:
A. 20 ml
B. 85 ml
C. 90 ml
D. 75 ml
E. 80 ml
F. 50 ml
G. 70 ml
H. 30 ml
I. 120 ml
J. 40 ml
617. Fiziologic, volumul telediastolic al ventriculului stâng poate fi :

A. 130 ml
B. 56 ml
C. 126 ml
D. 50 ml
E. 60 ml
F. 120 ml
G. 124 ml
H. 54 ml
I. 52 ml
J. 122 ml
618. Fiziologic, volumul telesistolic al ventriculului stâng poate fi:

A. 120 ml
B. 60 ml
C. 124 ml
D. 130 ml
E. 122 ml
F. 54 ml
G. 52 ml
H. 50 ml
I. 126 ml
J. 56 ml
619. Extrasistola:
A. Este urmată de repaus postextrasistolic
B. Este generată întotdeauna de stimuli proveniți din nodulul atrio-ventricular
C. Nu determină depolarizări ale mușchiului cardiac
D. Este generată întotdeauna de stimuli proveniți din nodulul sino-atrial
E. Nu generează tulburări de ritm cardiac
F. Apare în perioada refractară absolută a potențialului de acțiune al fibrei miocardice
G. Este generată de un stimul provenit dintr-un focar ectopic
H. Poate fi atrială
I. Poate fi ventriculară
J. Poate apărea doar în perioada refractară relativă a potențialului de acțiune al fibrei miocardice
620. Derivațiile cu axele în plan vertical sunt:

A. DII
B. DI
C. aVR
D. V1
E. V5
F. V4
G. DIII
H. V2
I. aVL
J. V3
621. Derivațiile cu axele în plan orizontal sunt:

A. DIII
B. aVL
C. V1
D. DI
E. aVR
F. V5
G. V3
H. DII
I. V4
J. V2
622. Codul culorilor pentru derivațiile unipolare toracice este:

A. Electrodul pentru piciorul stâng – verde
B. Electrodul pentru piciorul drept – negru
C. Electrodul pentru antebrațul stâng – galben
D. Electrodul pentru V3 – verde
E. Electrodul pentru V5 – negru
F. Electrodul pentru V2 – galben
G. Electrodul pentru V1 – roșu
H. Electrodul pentru antebrațul drept – roșu
I. Electrodul pentru V4 – maro
J. Electrodul pentru V2 – verde

A. Este indiferent
B. Se amplasează în spațiul IV intercostal stâng
C. Are culoarea roșie
D. Se amplasează în spațiul IV intercostal drept
E. Se amplasează parasternal drept
F. Are culoarea verde
G. Se amplasează parasternal stâng
H. Culege informații în plan vertical
I. Este pozitiv
J. Culege informații în plan orizontal

A. Se amplasează parasternal drept
B. Culege informații în plan vertical
C. Se amplasează în spațiul IV intercostal drept
D. Este pozitiv
E. Se amplasează în spațiul IV intercostal stâng
F. Culege informații în plan orizontal
G. Are culoarea roșie
H. Are culoarea galbenă
I. Este indiferent
J. Se amplasează parasternal stâng

A. Este indiferent
B. Are culoarea maro
C. Se amplasează pe linia medio-claviculară dreaptă
D. Se amplasează în spațiul V intercostal stâng
E. Este pozitiv
F. Culege informații în plan vertical
H. Se amplasează pe linia medio-claviculară stângă
I. Are culoarea roșie
J. Se amplasează în spațiul V intercostal drept

A. Este pozitiv
B. Se amplasează în spațiul V intercostal stâng
D. Se amplasează pe linia axilară anterioară stângă
E. Culege informații în plan vertical
F. Are culoarea violet
G. Este indiferent
H. Are culoarea neagră
I. Se amplasează în spațiul V intercostal drept
J. Se amplasează pe linia axilară anterioară dreaptă
A. Are culoarea violet
B. Este pozitiv
C. Este indiferent
E. Se amplasează pe linia axilară mijlocie dreaptă
F. Se amplasează în spațiul V intercostal stâng
G. Se amplasează în spațiul V intercostal drept
H. Se amplasează pe linia axilară mijlocie stângă
I. Are culoarea neagră
J. Culege informații în plan orizontal
628. Derivația DI:

A. Culege informații în plan vertical
D. Are electrodul negativ pe antebrațul stâng
E. Este bipolară
F. Are electrodul roșu plasat pe antebrațul stâng
G. Electrodul roșu se plasează pe antebrațul drept
H. Are electrodul pozitiv pe antebrațul drept
I. Are electrodul negativ pe antebrațul drept
J. Este unipolară
629. Derivația DII:

A. Are electrodul negativ pe antebrațul drept
B. Are electrodul pozitiv pe antebrațul drept
C. Are electrodul pozitiv pe gamba stângă
E. Are electrodul verde plasat pe gamba stângă
F. Are electrodul negativ pe gamba stângă
G. Este bipolară
H. Are electrodul roșu plasat pe gamba stângă
I. Culege informații în plan orizontal
J. Este unipolară
630. Derivația DIII:

A. Are electrodul galben plasat pe antebrațul stâng
C. Are electrodul negativ pe gamba stângă
E. Are electrodul pozitiv pe gamba stângă
F. Este unipolară
G. Este bipolară
H. Culege informații în plan orizontal
I. Are electrodul galben plasat pe gamba stângă
J. Are electrodul negativ pe antebrațul stâng
631. Condițiile tehnice obligatorii pentru înregistrarea ECG sunt:

A. Rezistență electrică minimă între tegument și electrozi
B. Inerție minimă a sistemului de înregistrare
C. Repaus fizic și psihic
D. Contact ferm al electrozilor cu pielea
E. Împământare adecvată
F. Folosirea obligatorie a electrozilor de unică folosință
G. Stare de alertă fizică și psihică
H. Inerție maximă a sistemului de înregistrare
I. Rezistență electrică maximă între tegument și electrozi
J. Nu este necesară ecranarea perturbațiilor din mediu

A. Influențează tonusul vascular direct prin factorii vasoactivi secretați
B. Influențează tonusul vascular direct prin preluarea și metabolismul substanțelor vasoactive
C. Este un strat de celule plate dispuse pe suprafața internă a vaselor sanguine
D. Influențează tonusul vascular indirect prin factorii vasoactivi secretați
E. Celulele endoteliale secretă factori de creștere
F. Este un strat de celule plate dispuse pe suprafața externă a vaselor sanguine
G. Oferă vaselor sanguine o suprafață externă netedă
H. Celulele endoteliale nu sunt implicate în metabolismul lipoproteinelor circulante
I. Este esențial în schimburile de substanțe dintre sânge și țesuturi
J. Oferă vaselor sanguine o suprafață internă netedă
633. Următoarea/ următoarele afirmații cu privire la excreție sunt adevărate: :

A. - ureea este liposolubilă fiind astfel neurotoxică
B. -amoniacul este un compus toxic, omul decedând într-o atmosferă de 500 amoniac în 60 de minute
C. -ureea este hidrosolubilă
D. -toxicitatea amoniacului derivă din efectele generale asupra pH-ului
E. -excreția la nivel cutanat are loc pentru apă, săruri, substanțe toxice, la nivel respirator pentru dioxidul de

F. - toxicitatea amoniacului derivă din efectele generale asupra metabolismului glucidic, inducând
hipoglicemii severe
G. - amoniacul este un compus toxic, omul decedând într-o atmosferă de 500 amoniac în 30 de minute
H. -detoxifierea amoniacului produce creatinină, principalul metabolit al acidului uric
I. -detoxifierea amoniacului produce uree, principalul metabolit al azotului
J. -excreția la nivel cutanat are loc pentru apă, săruri, substanțe toxice, la nivel respirator pentru dioxidul de
634. Următoarea/ următoarele afirmații cu privire la funcțiile rinichiului sunt adevărate:

A. -excreția de xenobiotice
B. -contribuie la reglarea pe termen scurt a presiunii arteriale
C. -reglează echilibrul hidro-electrolitic și acido-bazic
D. - excreţia produşilor metabolismului azotat precum ureea (principalulcatabolit azotat al metabolismului

E. - excreţia produşilor metabolismului azotat precum ureea (principalulcatabolit azotat al metabolismului
lipidelor la om), acidul uric (catabolitul principal al metabolismului

F. - sinteza de amoniac din glucide
G. - reglează într-o mică măsură echilibrul hidro-electrolitic și acido-bazic
H. -sinteza de amoniac
I. -contribuie la menținerea presiunii arteriale
J. -secreția de xenobiotice

A. -zona corticală are aspect granulat și conține glomerulii renali, tubii contorți și ducturile colectoare
corticale
B. -sunt organe situate intraperitoneal, în greutate de aproximativ 150 grame
C. -rinichiul uman este organizat în lobi ( 12-14 lobi)
D. -în secțiune transversală se poate observa zona externă și zona corticală
E. -zona medulară poate fi împărțită la rândul ei în 2 porțiuni
F. - zona internă are aspect striat datorat anselor Henle perpendiculare, ducturilor colectoare și vaselor
medulare
G. -în secțiune transversală se poate observa zona externă și zona medulară
H. -sunt organe situate retroperitoneal, în greutate de aproximativ 150 grame
I. -zona internă are aspect striat datorat anselor Henle paralele, ducturilor colectoare și vaselor medulare
J. - zona medulară are aspect granulat și conține glomerulii renali, tubii contorți și ducturile colectoare
corticale

A. -arterele arcuate au o traiectorie curbă la limita dintre zona medulară și zona corticală
B. -artera renală se divide în arterele interlobare ce traversează zona medulară către cortex
C. -perpendicular pe arterele arcuate ies arterele interlobulare ce intră în zona medularei până la nivelul
corticalei
D. -artera renală se divide în arterele interlobulare ce traversează zona medulară către cortex
E. -coloanele renale se descriu între piramidele renale
F. -vârful unei piramide formează o papilă renală ce drenează urina într-un calice mic
G. - vârful unei piramide formează o papilă renală ce drenează urina într-un calice mare
H. - arterele arcuate au o traiectorie perpendiculară pe limita dintre zona medulară și zona corticală
I. -lobul renal este alcătuit dintr-o piramidă de țesut medular și din corticala de la bază
J. - lobul renal este alcătuit dintr-o piramidă de țesut cortical și din medulara de la bază
637. Vă rugăm să precizați varianta/ variantele false: :

A. - zona internă a rinichilor are aspect striat datorat anselor Henle paralele, ducturilor colectoare și vaselor
medulare
B. -rinichii reglează echilibrul hidro-electrolitic și acido-bazic
C. - toxicitatea amoniacului derivă din efectele generale asupra pH-ului
D. -lobul renal este alcătuit dintr-o piramidă de țesut medular și din corticala de la bază
E. - zona medulară are aspect granulat și conține glomerulii renali, tubii contorți și ducturile colectoare
corticale
F. -rinichii intervin în excreţia produşilor metabolismului azotat precum ureea (principalul catabolit azotat al

G. - toxicitatea amoniacului derivă din efectele generale asupra metabolismului glucidic, inducând
hipoglicemii severe
H. - amoniacul este un compus toxic, omul decedând într-o atmosferă de 500 amoniac în 60 de minute
I. -excreția la nivel cutanat are loc pentru apă, săruri, substanțe toxice, la nivel respirator pentru dioxidul de

J. -arterele arcuate au o traiectorie perpendiculară pe limita dintre zona medulară și zona corticală

A. -vasa recta iau naștere din vasele arcuate, iar prin agregarea în paralel a fluxului arterial și venos se

B. -glomerulul primește sânge de la arteriola aferentă ce își are originea în arterele interlobulare
C. -vasa recta iau naștere din vasele arterele interlobare, iar prin agregarea în paralel a fluxului arterial și

D. -capilarele peritubulare înconjoară toți tubii contorți corticali și recuperează toate substanțele reabsorbite
venelor interlobulare
E. - glomerulul primește sânge de la arteriola aferentă ce își are originea în arterele interlobare
F. - capilarele peritubulare înconjoară toți tubii contorți corticali și recuperează toate substanțele reabsorbite
venelor interlobare
G. - capilarele peritubulare iau naștere din arteriola aferentă
H. -aparatul juxtaglomerular este format din celulele musculare netede specializate din peretele arteriolei
I. -capilarele peritubulare iau naștere din arteriola eferentă
J. -aparatul juxtaglomerular este format din celulele musculare netede specializate din peretele arteriolei

A. -peretele extern al capsulei Bowman este alcătuit din celule înalt specializate denumite podocite care intră
în constituția capsulei Bowman
B. -capsula Bowman prezintă 2 pereți între care se formeză o cavitate plină cu lichid de filtrare
C. -corpusculul renal are un diametru de aproximativ 200 µm și se formează prin colonizarea unei invaginări

D. - corpusculul renal are un diametru de aproximativ 400 µm și se formează prin colonizarea unei invaginări

E. -peretele extern al capsulei Bowman este format din epiteliu simplu pavimentos
F. -corpusculul renal are un diametru de aproximativ 200 µm și se formează prin colonizarea unei invaginări

G. -capsula Bowman se continuă cu tubul renal
H. -fiecare tub renal și glomerulul său reprezintă o unitate funcțională denumită nefron
I. -peretele extern al capsulei Bowman este format din epiteliu pavimentos pluristratificat
J. - fiecare tub renal și glomerulul său reprezintă o unitate funcțională denumită nefronă

A. -lamina rara din membrana bazală conține colagen, iar lamina densa conține proteoglicani
B. -membrana bazală acoperă la exterior endoteliul capilar
C. -capilarele glomerulare sunt foarte permeabile și permit astfel ca un procent mare din plasmă să fie filtrată
către spațiul capsular
D. - capilarele glomerulare derivate din arteriola aferentă sunt alcătuite din celule endoteliale cu perforații

E. -în microscopia electronică, membrana bazală are un aspect trilaminar, cu o zonă centrală numită lamina
rara
F. -membrana bazală are o slabă încărcare electronegativă având astfel un rol în respingerea proteinelor
plasmatice
G. -capilarele glomerulare derivate din arteriola aferentă sunt alcătuite din celule endoteliale cu perforații

H. - în microscopia electronică, membrana bazală are un aspect bilaminar, cu o zonă centrală numită lamina
rara
I. - capilarele glomerulare sunt foarte permeabile și nu permit ca un procent mare din plasmă să fie filtrată
dinspre spațiul capsular
J. -membrana bazală este formată dintr-o rețea de colagen și fibrile proteoglicanice

B. -excreția la nivel cutanat are loc pentru apă, săruri, substanțe toxice, la nivel respirator pentru dioxidul de

C. - zona corticală are aspect granulat și conține glomerulii renali, tubii contorți și ducturile colectoare
corticale
D. - arterele arcuate au o traiectorie perpendiculară pe limita dintre zona medulară și zona corticală
E. - excreţia produşilor metabolismului azotat precum ureea (principalul catabolit azotat al metabolismului

F. - vasa recta iau naștere din vasele arcuate, iar prin agregarea în paralel a fluxului arterial și venos se

G. - zona internă are aspect striat datorat anselor Henle perpendiculare, ducturilor colectoare și vaselor
medulare
H. -rinichii intervin în excreţia produşilor metabolismului azotat precum ureea (principalul catabolit azotat al

J. - vasa recta iau naștere din vasele arterele interlobare, iar prin agregarea în paralel a fluxului arterial și

B. - arterele arcuate au o traiectorie curbă la limita dintre zona medulară și zona corticală
C. - în microscopia electronică, membrana bazală are un aspect bilaminar, cu o zonă centrală numită lamina
rara
D. - lamina rara din membrana bazală conține colagen, iar lamina densa conține proteoglicani
E. -capilarele peritubulare iau naștere din arteriola eferentă
F. - zona medulară are aspect granulat și conține glomerulii renali, tubii contorți și ducturile colectoare
corticale
G. -corpusculul renal are un diametru de aproximativ 200 µm și se formează prin colonizarea unei invaginări

H. - capsula Bowman prezintă 2 pereți între care se formeză o cavitate plină cu lichid de filtrare
I. -capilarele glomerulare derivate din arteriola aferentă sunt alcătuite din celule endoteliale cu perforații

J. - peretele extern al capsulei Bowman este format din epiteliu simplu pavimentos

A. - stratul compact format de pedicele prezintă o serie de fisuri longitudinale denumite fante de filtrare ce au
nefronă
B. -porii membranei glomerulare < 8 nm
C. -stratul compact format de pedicele prezintă o serie de fisuri longitudinale denumite fante de filtrare ce au
nefronă
D. -porii membranei glomerulare depășesc 80 angstromi
E. -podocitul este alcătuit dintr-un corp celular și prelungiri denumite pedicele ce se sprijină pe membrana
bazală
F. -podocitul este alcătuit dintr-un corp celular și prelungiri denumite nefrone ce se sprijină pe membrana
bazală
G. - deși diametrul molecular al albuminei este mai mic decât diametrul porilor membranei bazale

H. -podocitele sau celulele cu piciorușe alcătuiesc componenta capsulară a membranei filtrante
I. - podocitele sau celulele cu piciorușe alcătuiesc componenta endotelială a membranei filtrante
J. -deși diametrul molecular al albuminei este mai mic decât diametrul porilor membranei bazale
glomerulare, aceasta nu se filtrează datorită încărcării sale negative și a respingerii

A. -celulele mezangiale secretă prostaglandine, fagocitează complexele imune și sunt o țintă frecventă a
B. -aria totală a membranei filtrante glomerulare este de aprox 0.8 m2
C. -mezangiul reprezintă țesutul de sprijin și nutriție și este alcătuite din celulele stelate
D. -celulele mezangiale secretă prostaglandine, fagocitează complexele imune și nu dețin rol nutritiv
E. - mezangiul reprezintă țesutul de sprijin și nutriție și este alcătuite din celulele imune, preponderent
leucocite
F. -în cursul dezvoltării embrionare, podocitele evoluează din stratul extern al capsulei Bowman
G. -aria totală a membranei filtrante glomerulare este de aprox 8 m2
H. -fantele de filtrare permit trecerea unor molecule cu greutate moleculară < 40kDa
I. - în cursul dezvoltării embrionare, podocitele evoluează din stratul intern al capsulei Bowman
J. - fantele de filtrare permit trecerea unor molecule cu greutate moleculară < 60kDa

A. -celulele mezangiale secretă prostaglandine, fagocitează complexele imune și sunt o țintă frecventă a
B. -podocitul este alcătuit dintr-un corp celular și prelungiri denumite pedicele ce se sprijină pe membrana
bazală
C. - zona medulară are aspect striat datorat anselor Henle perpendiculare, ducturilor colectoare și vaselor
medulare
D. -deși diametrul molecular al albuminei este mai mic decât diametrul porilor membranei bazale

E. - aparatul juxtaglomerular este format din celulele musculare netede specializate din peretele arteriolei
F. -podocitele sau celulele cu piciorușe alcătuiesc componenta capsulară a membranei filtrante
G. -stratul compact format de pedicele prezintă o serie de fisuri longitudinale denumite fante de filtrare ce au
nefronă
H. -corpusculul renal are un diametru de aproximativ 200 µm și se formează prin colonizarea unei invaginări

I. - fantele de filtrare permit trecerea unor molecule cu greutate moleculară < 60kDa
J. -capilarele glomerulare derivate din arteriola aferentă sunt alcătuite din celule endoteliale cu perforații

A. -mezangiul extraglomerular ocupă spațiul dintre glomerul și macula densa tubului distal
B. -celulele granulare sunt celule epiteliale localizate mai ales în arteriolele aferente
C. -macula densa este alcătuită din celule epiteliale tubulare aglomerate pe partea dinspre glomerul, adiacentă
arteriolei aferente
D. -celulele Goormaghtigh funcționează ca senzor de osmolaritate și de concentrație ionică
E. -celulele Goormaghtigh sunt parte componentă a lacisului
F. -mezangiul intraglomerular ocupă spațiul dintre glomerul și macula densa tubului distal
G. -macula densa este alcătuită din celule epiteliale tubulare aglomerate pe partea dinspre glomerul,
H. -macula densa funcționează ca senzor de osmolaritate și de concentrație ionică
I. -celulele granulare sunt celule musculare netede vasculare cu aspect epitelioid, localizate mai ales în
arteriolele aferente
J. -celulele Goormaghtigh sunt parte componentă a membranei bazale, conferindu-i acesteia încărcarea
electonegativă
A. -rolul tubului renal este de a primi ultrafiltratul glomerular și de procesare până la stadiul de urina finală
B. -rolul tubului renal este de a primi ultrafiltratul glomerular și de eliminare în calicele mici
C. -tubul contort proximal este căptușit cu un epiteliu cilindric unistratificat, cu polul apical prezentând o
D. -tubii renali sunt în contact direct cu capilarele peritubulare derivate din arteriola eferentă
E. -tubii renali sunt în contact direct cu capilarele peritubulare derivate din arteriola aferentă
F. -tubul contort proximal este căptușit cu un epiteliu cilindric unistratificat, cu polul apical prezentând o
G. -tubul contort proximal reabsoarbe cea mai mare parte a elementelor minerale și a altor nutrienți
H. -celulele tubului contort proximal conțin un număr redus de mitocondrii datorită activității biologice
reduse
I. -celulele tubului contort proximal conțin un număr mare de mitocondrii datorită activității biologice intense
J. -tubul contort proximal reabsoarbe o mică parte a elementelor minerale și a altor nutrienți

A. -deși diametrul molecular al albuminei este mai mic decât diametrul porilor membranei bazale

C. -rolul tubului renal este de a primi ultrafiltratul glomerular și de procesare până la stadiul de urina finală
D. -aria totală a membranei filtrante glomerulare este de aprox 8 m2
E. -macula densa este alcătuită din celule epiteliale tubulare aglomerate pe partea dinspre glomerul, adiacentă
arteriolei eferente
F. -macula densa funcționează ca senzor de osmolaritate și de concentrație ionică
G. -celulele Goormaghtigh sunt parte componentă a membranei bazale, conferindu-i acesteia încărcarea
electonegativă
H. -celulele mezangiale secretă prostaglandine, fagocitează complexele imune și sunt o țintă frecventă a
I. -tubul contort proximal reabsoarbe o mică parte a elementelor minerale și a altor nutrienți
J. -podocitul este alcătuit dintr-un corp celular și prelungiri denumite pedicele ce se sprijină pe membrana
bazală

A. -segmentul subțire descendent și ascendent al ansei Henle este alcătuit dintr-un epiteliu cilindric
epiteliu pavimentos unistratificat

B. -ansa Henle este alcătuită dintr-un braț descendent ce prezintă un segment inițial scurt și gros, urmat de un
segment lung și subțire, și un braț ascendent alcătuit dintr-un

C. -pereții tubului contort distal sunt alcătuiți dintr-un epiteliu pavimentos pluristratificat, iar membrana
polului apical nu prezintă margine în perie
D. -la nivelul maculei densa sunt răsfirați nucleii celulelor musculare din peretele tubului distal
E. -ansa Henle este alcătuită dintr-un braț descendent ce prezintă un segment inițial subțire și lung, urmat de

F. -pereții tubului contort distal sunt alcătuiți dintr-un epiteliu cilindric unistratificat, iar membrana polului
G. -la nivelul maculei densa sunt agregați nucleii celulelor epiteliale în peretele tubului distal
H. -segmentul descendent gros al ansei Henle este alcătuit dintr-un epiteliu cilindric pluristratificat similar
I. -segmentul subțire descendent și ascendent al ansei Henle este alcătuit dintr-un epiteliu pavimentos

J. -segmentul descendent gros al ansei Henle este alcătuit dintr-un epiteliu cilindric unistratificat similar

A. -membranele celulelor din tubul contort distal prezintă un grad de interdigitare extinsă
B. -epiteliul tubilor colectori au o permeabilitate variabilă pentru apă sub controlul hormonului din hipofiza
anterioară - ADH
C. - tubii colectori sunt alcătuiți dintr-un epiteliu cilindric pluristratificat
D. -canalele lui Bellini sunt formate prin unirea tubilor colectori
E. -epiteliul tubilor colectori au o permeabilitate variabilă pentru apă sub controlul hormonului retrohipofizar
ADH
F. -tubii colectori sunt alcătuiți dintr-un epiteliu cilindric unistratificat
G. -urina se formează prin 3 procese fundamentale: ultrafiltrarea glomerulară, reabsorbția și excreția tubulară
H. -urina se formează prin 3 procese fundamentale: ultrafiltrarea glomerulară, reabsorbția și secreția tubulară
I. -membranele celulelor din tubul contort distal nu prezintă un grad de interdigitare extinsă
J. -ansa Henle are un rol minor în conservarea apei

A. -pereții tubului contort distal sunt alcătuiți dintr-un epiteliu cilindric unistratificat, iar membrana polului
B. -celulele tubului contort proximal conțin un număr mare de mitocondrii datorită activității biologice
intense
C. -epiteliul tubilor colectori au o permeabilitate variabilă pentru apă sub controlul hormonului din hipofiza
anterioară - ADH
D. -macula densa este alcătuită din celule epiteliale tubulare aglomerate pe partea dinspre glomerul,
E. -segmentul descendent gros al ansei Henle este alcătuit dintr-un epiteliu cilindric pluristratificat similar
F. -tubul contort proximal este căptușit cu un epiteliu cilindric unistratificat, cu polul apical prezentând o
G. -segmentul subțire descendent și ascendent al ansei Henle este alcătuit dintr-un epiteliu pavimentos

H. -ansa Henle este alcătuită dintr-un braț descendent ce prezintă un segment inițial subțire și lung, urmat de

I. -membranele celulelor din tubul contort distal prezintă un grad de interdigitare extinsă
J. -rolul tubului renal este de a primi ultrafiltratul glomerular și de procesare până la stadiul de urina finală
652. Următoarea/ următoarele afirmații cu privire la filtrarea glomerulară sunt adevărate: :

A. -termenul de ultrafiltrare reflectă faptul că membrana filtrantă este un filtru molecular extrem de fin ce
macromoleculelor
B. -caracteristicile membranei filtrante fac ca moleculele cu o greutate moleculară mai mică de 10.000
C. -eficiența membranei filtrante este aceea a unui filtru cu pori cilindrici de 7-9 nm în diametru
D. caracteristicile membranei filtrante fac ca moleculele cu o greutate moleculară > 10.000 daltoni să fie
filtrate liber
E. -eficiența membranei filtrante este aceea a unui filtru cu pori cilindrici de 4.5-7 nm în diametru
F. -stratul cel mai important pentru permeabilitatea membranei filtrante este reprezentat de epiteliul cilindric
pluristratificat
G. -termenul de ultrafiltrare reflectă faptul că membrana filtrantă nu este un filtru molecular extrem de fin ce
macromoleculelor
H. -stratul cel mai important pentru selectivitatea membranei este membrana bazală urmată de diafragma
I. - membrana filtrantă prezintă 4 componente: peretele endoteliului capilar, membrana bazală glomerulară,
J. -membrana filtrantă prezintă 3 componente: peretele endoteliului capilar, membrana bazală glomerulară și
fantele de filtrare dintre pedicelele podocitelor

A. -presiunea intracapilară este în strânsă legătură cu presiunea arterială sistemică
B. -presiunea hidrostatică medie dintr-un capilar glomerular este de aprox 55 mmHg
C. -presiunea din capilarele glomerulare este mai mare decât cea din alte paturi capilare pentru că arteriolele
relativ mare
D. -filtrarea glomerulară depinde de presiunile ce acționează pe membrana filtrantă, presiuni denumite
E. -presiunea hidrostatică scade semnificativ de-a lungul capilarului pentru că există mai multe anse capilare
în paralel ceea ce face ca rezistența la curgere să fie mare.
F. -presiunea intracapilară este în strânsă legătură cu presiunea sistemică venoasă
G. -presiunea hidrostatică medie dintr-un capilar glomerular este de aprox 15 mmHg
H. -presiunea din capilarele glomerulare este mai mică decât cea din alte paturi capilare pentru că arteriolele
relativ mare
I. -presiunea hidrostatică scade puțin de-a lungul capilarului pentru că există mai multe anse capilare în
paralel ceea ce face ca rezistența la curgere să fie extrem de redusă.
J. -filtrarea glomerulară depinde de presiunile ce acționează pe membrana filtrantă, presiuni denumite generic
forțele Starling

A. -filtrarea glomerulară depinde de presiunile ce acționează pe membrana filtrantă, presiuni denumite
B. -stratul cel mai important pentru permeabilitatea membranei filtrante este reprezentat de epiteliul cilindric
pluristratificat
C. -termenul de ultrafiltrare reflectă faptul că membrana filtrantă este un filtru molecular extrem de fin ce
macromoleculelor
D. -presiunea hidrostatică medie dintr-un capilar glomerular este de aprox 55 mmHg
E. -presiunea din capilarele glomerulare este mai mică decât cea din alte paturi capilare pentru că arteriolele
relativ mare
F. -filtrarea glomerulară depinde de presiunile ce acționează pe membrana filtrantă, presiuni denumite
G. - membrana filtrantă prezintă 4 componente: peretele endoteliului capilar, membrana bazală glomerulară,
H. -termenul de ultrafiltrare reflectă faptul că membrana filtrantă nu este un filtru molecular extrem de fin ce
macromoleculelor
I. -stratul cel mai important pentru selectivitatea membranei este membrana bazală urmată de diafragma
J. -caracteristicile membranei filtrante fac ca moleculele cu o greutate moleculară mai mică de 10.000 daltoni
să fie filtrate liber

A. -presiunea hidrostatică în capilarul glomerular este principala forță a filtrării dar nu depinde de presiunea
arterială.
B. -obstrucția tractului urinar va determina creșterea filtrării datorită creșterii presiunii hidrostatice în capsula
Bowman
C. -dacă presiunea arterială scade sub 50 mmHg, filtrarea se oprește
D. -presiunea hidrostatică din capsula Bowman nu se opune presiunii hidrostatice de la nivelul capilarelor
E. -dacă presiunea arterială scade sub 50 mmHg, filtrarea continuă însă la o rată ușor scăzută ceea ce va
F. -obstrucția tractului urinar va determina oprirea filtrării datorită transmiterii retrograde a presiunii crescute
G. -presiunea hidrostatică din capsula Bowman depinde de intrarea filtratului glomerular și de rata de
îndepărtare a acestui fluid de către arteriola eferentă
H. -presiunea hidrostatică din capsula Bowman se opune presiunii hidrostatice de la nivelul capilarelor
I. -presiunea hidrostatică din capsula Bowman depinde de intrarea filtratului glomerular și de rata de
J. -presiunea hidrostatică în capilarul glomerular este principala forță a filtrării și depinde de presiunea
arterială.

A. -vasodilatația arteriolei aferente crește fluxul sanguin la nivelul glomerulului, ceea ce va determina
B. -vasodilatația arteriolei eferente crește fluxul sanguin la nivelul glomerulului, ceea ce va determina
C. -modificările de diametru a arteriolei aferente pot surveni atât datorită mecanismelor extrinseci de reglare
D. -vasoconstricția arteriolei eferente va reduce fluxul glomerular, ceea ce va scădea rata de filtrare
glomerulară
E. -vasoconstricția arteriolei aferente va crește presiunea intraglomerulară și va crește rata de filtrare
glomerulară
F. -vasodilatația arteriolei aferente va reduce presiunea intraglomerulară ceea ce va determina reducerea ratei
G. -vasodilatația arteriolei eferente va reduce presiunea intraglomerulară ceea ce va determina reducerea ratei
H. -modificările de diametru a arteriolei aferente pot surveni exclusiv datorită mecanismelor extrinseci de
reglare
I. -vasoconstricția arteriolei eferente va crește presiunea intraglomerulară și va crește rata de filtrare
glomerulară
J. -vasoconstricția arteriolei aferente va reduce fluxul glomerular, ceea ce va scădea rata de filtrare
glomerulară
A. -vasodilatația arteriolei eferente va reduce presiunea intraglomerulară ceea ce va determina reducerea ratei
B. -filtrarea glomerulară depinde de presiunile ce acționează pe membrana filtrantă, presiuni denumite
C. -presiunea din capilarele glomerulare este mai mică decât cea din alte paturi capilare pentru că arteriolele
relativ mare
D. -presiunea hidrostatică din capsula Bowman nu se opune presiunii hidrostatice de la nivelul capilarelor
E. -presiunea hidrostatică din capsula Bowman depinde de intrarea filtratului glomerular și de rata de
glomerulară
G. -vasodilatația arteriolei eferente crește fluxul sanguin la nivelul glomerulului, ceea ce va determina
H. -obstrucția tractului urinar va determina oprirea filtrării datorită transmiterii retrograde a presiunii crescute
I. -dacă presiunea arterială scade sub 50 mmHg, filtrarea continuă însă la o rată ușor scăzută ceea ce va
J. -vasoconstricția arteriolei aferente va crește presiunea intraglomerulară și va crește rata de filtrare
glomerulară

A. -tubii proximali, distali și ramul ascendent gros al ansei Henle prezintă o bogată inervație simpatică
B. -noradrenalina acționează prin stimularea receptorilor alpha adrenergici vasculari și prin stimularea
juxtaglomerular
C. -noradrenalina are efecte vasoconstrictoare puternice, atât pe arterele interlobulare cât și pe cele aferente
D. -noradrenalina are efecte vasoconstrictoare puternice, atât pe arterele interlobulare cât și pe cele eferente
E. -noradrenalina crește reabsorbția de Na prin efect direct asupra celulelor tubulare
F. -noradrenalina acționează prin stimularea receptorilor alpha adrenergici vasculari și prin stimularea
juxtaglomerular
G. -endotelinul eliberat de endoteliul vascular are efect vasoconstrictor, reducând rata de filtrare glomerulară
H. -noradrenalina scade reabsorbția de Na prin efect direct asupra celulelor tubulare
I. -endotelinul eliberat de endoteliul vascular are efect vasoconstrictor, crescând rata de filtrare glomerulară
J. -tubii proximali, distali și ramul ascendent gros al ansei Henle prezintă o bogată inervație parasimpatică

A. -autoreglarea renală se produce prin reacții miogene ale musculaturii netede arteriale de la nivelul
B. -autoreglarea renală reprezintă capacitatea rinichilor de a păstra o rată de filtrare glomerulară crescută în
C. -dacă fluxul de filtrat este prea redus, macula densa inițiază un semnal care va induce 2 efecte:
vasodilatația arteriolei eferente și eliberarea de renină de la nivelul celulelor
granulare
D. -dacă fluxul de filtrat este prea redus, macula densa inițiază un semnal care va induce 2 efecte:
granulare
E. -dacă presiunea arterială medie scade către 70 mmHg, arteriola aferentă se dilată
F. -autoreglarea renală se realizează exclusiv prin fenomenul de feedback tubuloglomerular
G. -dacă presiunea arterială medie scade către 70 mmHg, arteriola aferentă se contractă
H. -autoreglarea renală se produce prin reacții neurogene ale musculaturii netede arteriale de la nivelul
I. -autoreglarea renală reprezintă capacitatea rinichilor de a păstra o rată de filtrare glomerulară relativ
J. -autoreglarea renală se realizează și prin fenomenul de feedback tubuloglomerular

A. -autoreglarea renală se produce prin reacții neurogene ale musculaturii netede arteriale de la nivelul
B. -endotelinul eliberat de endoteliul vascular are efect vasoconstrictor, reducând rata de filtrare glomerulară
C. -presiunea hidrostatică în capilarul glomerular este principala forță a filtrării și depinde de presiunea
arterială.
D. -tubii proximali, distali și ramul ascendent gros al ansei Henle prezintă o bogată inervație parasimpatică
E. -dacă presiunea arterială medie scade către 70 mmHg, arteriola aferentă se dilată
F. -vasodilatația arteriolei eferente crește fluxul sanguin la nivelul glomerulului, ceea ce va determina
G. -vasoconstricția arteriolei aferente va crește presiunea intraglomerulară și va crește rata de filtrare
glomerulară
H. -autoreglarea renală reprezintă capacitatea rinichilor de a păstra o rată de filtrare glomerulară crescută în
I. -noradrenalina are efecte vasoconstrictoare puternice, atât pe arterele interlobulare cât și pe cele aferente
J. -obstrucția tractului urinar va determina oprirea filtrării datorită transmiterii retrograde a presiunii crescute

A. -ultrafiltrarea este un fenomen foarte selectiv, spre deosebire de reabsorbție
B. -tubul contort proximal este responsabil pentru reabsorbţia întregii cantităţi de glucoză şi aminoacizi, a
celei mai mari părţi din Na+, K+, Ca2+, Cl-, HCO3- şi apei şi pentru

C. -în cursul reabsorbției, fiecare substanță este transportată printr-un mecanism propriu
D. -procesul de ultrafiltrare are o selectivitate redusă deoarece prin acesta se rețin doar elementele figurate și
proteinele
E. -în condiții de deshidratare severă, fluxul urinar scade până la 1.5 ml/min
F. -în cursul reabsorbției, toate substanțele sunt transportate printr-un mecanism comun întregului tub renal
G. -procesul de ultrafiltrare are o selectivitate înaltă deoarece prin acesta se rețin doar elementele figurate și
proteinele
H. -tubul contort proximal este responsabil pentru reabsorbţia unei cantităţi limitate de glucoză şi aminoacizi,
a celei mai mari părţi din Na+, K+, Ca2+, Cl-, HCO3- şi apei şi pentru

I. -reabsorbția este un fenomen foarte selectiv, spre deosebire de ultrafiltrare
J. -deși cantitatea de ultrafiltrat glomerular este de 10 litri/ zi, cantitatea de urină eliminată nu depășește 1-2 l
în condiții normale

A. - tubii colectori sunt alcătuiți dintr-un epiteliu cilindric pluristratificat
B. -ansa Henle este alcătuită dintr-un braț descendent ce prezintă un segment inițial subțire și lung, urmat de
C. -dacă presiunea arterială scade sub 50 mmHg, filtrarea continuă însă la o rată ușor scăzută ceea ce va
D. -celulele mezangiale secretă prostaglandine, fagocitează complexele imune și nu dețin rol nutritiv
E. -vasodilatația arteriolei aferente crește fluxul sanguin la nivelul glomerulului, ceea ce va determina
F. -dacă fluxul de filtrat este prea redus, macula densa inițiază un semnal care va induce 2 efecte:
granulare
G. -urina se formează prin 3 procese fundamentale: ultrafiltrarea glomerulară, reabsorbția și secreția tubulară
H. -presiunea din capilarele glomerulare este mai mare decât cea din alte paturi capilare pentru că arteriolele
relativ mare
I. -modificările de diametru a arteriolei aferente pot surveni atât datorită mecanismelor extrinseci de reglare
J. -tubul contort proximal este căptușit cu un epiteliu cilindric unistratificat, cu polul apical prezentând o
663. La nivel renal, fiziologic se excretă:

A. creatinină
B. dioxid de carbon
C. xenobiotice liposolubile
D. uree
E. compuși nedigerabili
F. xenobiotice hidrosolubile
G. apă
H. acid uric
I. deșeuri solide
J. hemoglobină
664. Funcțiile reglatoare ale rinichiului sunt:

A. sintetizează amoniac
B. excretă creatinină
C. reglează echilibrul electrolitic
D. contribuie la menținerea presiunii parțiale a oxigenului
E. păstrează volumul lichidului extracelular
F. participă la echilibrul acido-bazic
G. reglează osmolaritatea
H. excretă xenobiotice
I. degradează hemoglobina
J. contribuie la menținerea presiunii arteriale
665. Rinichiul secretă următoarele substanțe cu rol hormonal:

A. renină
B. 1,25-dihidroxi vitamina D3
C. bradikinină
D. parathormon
E. prostaglandine
F. colesterol
G. glucagon
H. eritropoietină
I. insulină
J. ACTH
666. Referitor la rinichi se poate afirma:

A. calicele mici se unesc pentru a forma bazinetul
B. calicele mici se unesc pentru a forma calice mari
C. fiecare papilă drenează urina într-un calice mic
D. zona corticală are aspect striat
E. sunt situați retroperitoneal
F. fiecare rinichi are 8-10 lobi
G. vârful unei piramide renale formează o papilă renală
H. zona medulară are culoare roșcată și aspect granulat
I. fiecare rinichi are o greutate de aproximativ 1500g
J. între piramidele renale se descriu calicele mari
667. Referitor la membrana filtrantă glomerulară se poate afirma:

A. capilarele sunt formate din celule endoteliale cu fenestrații
B. podocitele alcătuiesc componenta capsulară
C. pedicelele prezintă fenestrații
D. membrana bazală are rol activ în respingerea glucidelor
E. membrana bazală respinge proteinele plasmatice
F. podocitul este format dintr-un corp celular și pedicele
G. capilarele glomerulare sunt foarte permeabile
H. capilarele glomerulare nu permit filtrarea plasmei către spațiul capsular
I. permite filtrarea proteinelor plasmatice
J. fenestrațiile nu pot reține elementele figurate ale sângelui

A. presiunea efectivă de filtrare este 10-15 mmHg
B. nu permite filtrarea moleculelor mici
C. presiunea coloid-osmotică din capilar favorizează filtrarea
D. nu permite filtrarea apei
E. moleculele foarte mari nu se filtrează
F. depinde de echilibrul dintre presiunile hidrostatice și osmotice ce acționează pe membrana filtrantă
G. presiunea coloid-osmotică depinde de presiunea arterială
H. presiunea coloid-osmotică nu depinde de concentrația proteinelor plasmatice
I. presiunea coloid-osmotică din capilar se opune filtrării
J. presiunea hidrostatică în capilarul glomerular este principala forță a filtrării
669. Referitor la reabsorbția tubulară se poate afirma:

A. recuperează apa din plasma filtrată
B. este un fenomen foarte selectiv
C. se produce doar în ansa Henle
D. 99% din filtrat trebuie readus în circulație
E. fiecare substanță este transportată printr-un mecanism propriu
F. realizează reabsorbția proteinelor
G. reprezintă trecerea substanțelor din sânge în lichidul tubular
H. reprezintă trecerea plasmei prin membrana filtrantă
I. recuperează glucoza din plasma filtrată
J. se produce doar în tubul colector
670. În tubul contort proximal se reabsoarbe prin transport activ secundar:

A. piruvat
B. aminoacizi
C. apă
D. glucoză
E. albumină
F. lactat
G. oxalat de calciu
H. eritropoietină
I. acid ascorbic
J. globuline
671. În tubul contort proximal se reabsoarbe:

A. K+
B. urobilinogen
C. Cl-
D. HCO3-
E. Ca+2
F. iod
G. Na+
H. HCl
I. Pb
J. Hg
672. În tubul contort proximal se secretă:

A. cationi organici
B. toxine
C. apă
D. compuși endogeni
E. anioni organici
F. globuline
G. medicamente
H. aminoacizi
I. glucoză
J. albumină
673. Densitatea normală a urinei finale poate fi:

A. 1050
B. 1030
C. 1060
D. 1000
E. 900
F. 1028
G. 1020
H. 1025
I. 1045
J. 1015
674. Diureza crește în următoarele situații:

A. expunere la frig
B. după hemoragii
C. expunere la temperaturi crescute
D. emoții
E. diabet zaharat netratat
F. după vărsături
G. în deshidratare
H. consum mare de lichide
I. după febră
J. tratament cu diuretice
675. Diureza scade în următoarele situații:

A. în sezonul cald
B. consum redus de lichide
C. deshidratare
D. în boli care rețin apa în organism
E. după transpirații intense
F. emoții
G. consum exagerat de lichide
H. tratament cu diuretice
I. expunere la frig
J. hiperhidratare
676. Valoarea normală a diurezei poate fi:

A. 0,15 l
B. 1,4 l
C. 1000 ml
D. 3000 ml
E. 1500 ml
F. 0,5 l
G. 1 l
H. 3,5 l
I. 1,5 l
J. 4 l
677. Următoarele medicamente și alimente pot modifica culoarea urinei:

A. antinevralgice
B. calciu lactic
C. varza albă
D. albastru de metilen
E. brânza degresată
F. sfecla roșie
G. tetraciclina
H. laptele
I. probioticele
J. varza roșie
678. Referitor la diureză se poate afirma:

A. reprezintă aciditatea urinei
B. o valoare sub 500 ml se numește oligurie
C. are o valoare normală de 1000-1500 l
D. o valoare peste 2 l se numește poliurie
E. o valoare sub 150 ml se numește anurie
F. nu este influențată de temperatura mediului
G. are o valoare normală de 1-1,5 l
H. reprezintă cantitatea de urină eliminată în 24h
I. nu este influențată de gradul de hidratare
J. reprezintă cantitatea de urină primară care se formează în 24h
679. Mirosul urinei se modifică în următoarele situații:
A. după hemoragii
B. infecții urinare
C. insuficiența cardiacă
D. consum de alcool
E. consum de usturoi
F. consum de varză roșie
G. diabet
H. consum de hrean
I. consum de coloranți alimentari
J. în tratamentul cu diuretice
680. Referitor la reabsorbția în tubul contort distal se poare afirma:

A. reabsorbția de apă nu este reglată hormonal
B. se reabsorb cantități mici de Na+
C. se realizează reabsorbția proteinelor
D. se realizează reabsorbția glucozei
E. adaptează eliminările de apă și sodiu în funcție de necesitățile organismului
F. reabsorbția de apă se face prin transport activ secundar
G. are loc disocierea reabsorbției se sodiu și cea de apă
H. la acest nivel se reabsoarbe o cantitate mică de apă
I. este un mecanism prin care se formează urina primară
J. reabsorbția apei este reglată de ADH
681. Referitor la reabsorbția glucozei se poate afirma:

A. are loc și în tubul distal
B. nu se produce atunci când glicemia scade sub valorile normale
C. este un mecanism cu transport maximal
D. are loc numai la nivelul tubului contort proximal
E. se realizează printr-un mecanism de transport activ secundar
F. transportul maximal al glucozei este de aproximativ 375 mg/min
G. are loc în ansa Henle
H. se realizează cu ajutorul unor transportori de glucoză
I. se realizează prin difuziune
J. este un mecanism pasiv

A. variază în funcție de valoarea glicemiei
B. este de aproximativ 125 ml/min
C. determinarea sa nu are importanță în practica medicală
D. are o valoare de aproximativ 1-1,5 l/24h
E. valoarea sa se corelează cu vârsta
F. are o valoare mai mică la femei decât la barbați
G. se poate măsura folosind o substanță marker endogenă precum creatinina
H. valoarea sa se corelează cu suprafața corporală
I. se poate măsura folosind substanțe care se metabolizează
J. depinde de presiunea coloid-osmotică din capilare
683. Referitor la proprietățile fizice ale urinei se poate afirma:

A. urina proaspăt emisă este transparentă
B. culoarea este mai închisă când este foarte concentrată
C. pH-ul normal este 9-12
D. urina bolnavilor cu diabet nu are miros
E. densitatea urinei este mai mare decât a apei
F. diureza are o valoare de 1000-1500 l/24h
G. culoarea nu este influențată de alimente
H. urina devine alcalină după un regim vegetarian
I. după câteva ore de la micțiune aspectul urinei nu se modifică
J. volumul de urină eliminat în 24h se numește diureză
684. pH-ul normal al urinei finale poate fi:

A. 6
B. 2,5
C. 15
D. 7
E. 20
F. 5,5
G. 1
H. 6,5
I. 2
J. 5
685. Referitor la densitatea urinei finale se poate afirma:

A. hiperstenuria reprezintă scăderea densității sub 1001
B. în hiperhidratare poate ajunge la valoarea de 1001
C. în deshidratare poate crește peste valoarea de 1030
D. izostenuria reprezintă creșterea densității peste 1030
E. scade după o alimentație bogată în proteine
F. scăderea densității se numește hipostenurie
G. are o valoare normală de 1015-1030
H. în deshidratare scade sub valoarea densității plasmatice
I. se determină cu urodensimetrul
J. este mai mică decât cea a apei
686. Referitor la căile urinare se poate afirma:

A. ureterele sunt conducte musculo-membranoase
B. fiecare calice mare este alcătuit din 2-3 calice mici
C. colul vezical prezintă trei sfinctere
D. sfincterul extern al colului vezical este alcătuit din mușchi striat
E. căile intrarenale conduc urina finală către bazinet
F. presiunea intravezicală se numește plasticitate
G. mușchiul ureterelor se numește detrusor
H. micțiunea se produce prin contracția sfincterului vezical extern
I. continența reprezintă declanșarea reflexului de micțiune
J. ductele papilare sunt căi intrarenale
687. Căile urinare intrarenale sunt:

A. calicele mari
B. ductele papilare
C. vezica urinară
D. glomerulii renali
E. calicele mici
F. ureterele
G. uretra
H. detrusorul
I. pelvisul renal
J. bazinetul
688. Lichidele transcelulare includ:

A. serul
B. lichidul intracelular
C. lichidul interstițial
D. sucul gastric
E. sucul pancreatic
F. plasma
G. lichidul sinovial
H. lichidul cefalorahidian
I. umoarea apoasă a ochiului
J. limfa
689. Referitor la compartimentele hidrice ale organismului se poate afirma:

A. lichidele transcelulare conțin proteine
B. lichidul extracelular reprezintă 1/3 din greutatea corporală
C. plasma este un lichid intracelular
D. cantitatea de apă este în medie 60% din greutatea corporală la bărbații adulți
E. compartimentul intracelular are același volum cu cel extracelular
F. lichidul interstițial și plasma au compoziție identică
G. lichidul transcelular reprezintă 1-3% din greutatea corporală
H. prin intermediul lichidului interstițial se realizează schimburile între celule și sânge
I. plasma reprezintă 1/4 din lichidele extracelulare
J. cantitatea de lichid intracelular este de aproximativ 10 litri
690. Valoarea normală a lichidului transcelular ca procent din greutatea corporală poate fi:
A. 1,5%
B. 0.5
C. 0.03
D. 2,5%
E. 0.6
F. 0.02
G. 0.2
H. 0.1
I. 0.25
J. 0.01
691. Referitor la tubul colector medular se poate afirma:

A. are rol important în determinarea cantității finale de urină
B. prezintă celule care secretă hormonul antidiuretic
C. la acest nivel se reabsoarbe 80% din cantitatea de apă filtrată
D. este implicat în reglarea metabolismului acido-bazic
E. celulele sale prezintă receptori pentru renină
F. celulele sale sunt capabile să secrete ioni de hidrogen
G. conține un lichid tubular izoosmotic cu plasma
H. este permeabil pentru uree
I. prezintă celule epiteliale sensibile la ADH
J. realizează reabsorbția glucozei
692. Referitor la membrana glomerulară se poate afirma:

A. peretele endoteliului capilar reține elementele figurate
B. la microscop are aspect bilaminar cu două zone dense
C. membrana bazală reține particule mai mari de 6-8 nm
D. fantele de filtrare sunt acoperite de o diafragmă alcătuită din nefronă
E. între pedicele se formează fante de filtrare
F. peretele endoteliului capilar permite trecerea plasmei
G. are rol în reabsorbția apei
H. filtrează în mod normal albumina
I. realizează reabsorbția glucozei din urina primară
J. pedicelele prezintă prelungiri ramificate numite podocite
693. Locul reabsorbţiei și secreţiei de potasiu la nivel renal este:

A. B → 65%
B. D → 27%
C. B → 8%
D. A → 65%
E. D → 4%
F. C → 8%
G. C → 27%
H. A → 12%
I. E → 4%
J. E → 12%
694. Vasoconstricţia arteriolei:

A. eferente creşte presiunea glomerulară şi creşte filtrarea
B. eferente creşte presiunea glomerulară şi scade filtrarea
C. eferente poate apărea ca urmare a mecanismelor extrinseci de reglare (fenomenul de autoreglare)
D. aferente poate apărea ca urmare a mecanismelor extrinseci de reglare (inervaţie simpatică)
E. aferente reduce fluxul glomerular, ceea ce creşte filtrarea
F. aferente poate apărea ca urmare a mecanismelor intrinseci de reglare (inervaţie parasimpatică)
G. aferente reduce fluxul glomerular, ceea ce reduce filtrarea
H. aferente poate apărea ca urmare a mecanismelor intrinseci de reglare (fenomenul de autoreglare)
I. aferente are efecte de mică amploare privind filtrarea glomerulară
J. eferente are efecte de mică amploare privind filtrarea glomerulară
695. Reabsorbţia glucozei reprezintă exemplul clasic de sistem cu transport maximal :

A. care împiedică glucozuria la glicemie de 100 mg/dL şi filtrare glomerulară de 120 ml/min
B. care explică pragul de apariţie a glucozei în urină la glicemia de 250 mg/dL; diabet zaharat decompensat
C. cu maxim de circa 75 mg/min
D. cu maxim de circa 375 mg/min
E. care explică glucozuria când toţi nefronii sunt saturaţi, la o glicemie de 180-200 mg/dl
F. care explică glucozuria când toţi nefronii sunt saturaţi, la glicemia de 120 mg/dl
G. cu maxim mai mare decât sarcina de reabsorbţie bazală normală, cea de 120 mg/min
H. care determină glucozuria la glicemie de 100 mg/dL şi filtrare glomerulară de 120 ml/min
I. cu maxim mai mic decât sarcina de reabsorbţie bazală normală, cea de 120 mg/min
J. care explică pragul de apariţie a glucozei în urină la o glicemie de 150 mg/dL
696. Glucoza se absoarbe prin membrana apicală a celulelor epiteliale din tubul contort proximal prin
transport:
A. pasiv, prin difuziune simplă de tip SGLT1
B. activ secundar, în mod similar cu aminoacizii
C. activ secundar, de tip SGLT1
D. activ secundar, a cărui sursă de energie este gradientul de sodiu
E. de tip SGLT1, care conferă o capacitate limitată de reabsorbţie
F. activ primar, a cărui sursă de energie este gradientul de clor
G. realizat mai ales în prima porţiune din tubul contort proximal
H. activ secundar, de tip GLUT
I. prin pompa ATP-ază sodiu/glucoză
J. de tip SGLT1, care conferă o capacitate nelimitată de reabsorbţie
697. Glucoza se absoarbe prin membrana apicală a celulelor epiteliale din tubul contort proximal prin
transport:
A. activ secundar, de tip SGLT1
B. prin pompa ATP-ază sodiu/glucoză
C. activ primar, a cărui sursă de energie este gradientul de clor
D. activ secundar, a cărui sursă de energie este gradientul de sodiu
E. activ secundar, de tip GLUT
F. realizat mai ales în prima porţiune din tubul contort proximal
G. activ secundar, în mod similar cu aminoacizii
H. de tip SGLT1, care conferă o capacitate limitată de reabsorbţie
I. pasiv, prin difuziune simplă de tip SGLT1
J. de tip SGLT1, care conferă o capacitate nelimitată de reabsorbţie
698. Partea inferioară a ramului ascendent al ansei Henle are permeabilitate:

A. moderată pentru uree
B. practic nulă pentru Na şi uree
C. mare pentru Na şi practic nulă pentru apă
D. mare pentru Na şi mică pentru Cl
E. moderată pentru Na şi apă
F. moderată pentru uree şi foarte mică pentru Na
G. mare pentru Na şi Cl
H. mare pentru Na şi moderată pentru uree
I. practic nulă pentru apă
J. practic nulă pentru Na şi apă
699. Dacă osmolaritatea plasmatică este crescută :

A. în celulele tubilor colectori are loc creşterea permeabilităţii membranei luminale pentru apă
B. ADH plasmatic crescut se cuplează cu receptorul membranar V2 de pe celulele tubilor colectori, unde
creşte GMP ciclic
C. ADH plasmatic crescut se cuplează cu receptorul membranar V2 de pe celulele tubilor colectori, unde
creşte AMP ciclic
D. în celulele tubilor colectori are loc scăderea permeabilităţii membranei bazo-laterale pentru apă
E. se elimină în circulaţie o cantitate crescută de ADH de către hipofiza posterioară
F. ADH plasmatic crescut activează transcripţia genică a aquaporinelor
G. ADH plasmatic crescut inhibă transcripţia genică a aquaporinelor
H. în celulele tubilor colectori are loc exocitarea veziculelor ce conţin canale de apă (aquaporin-2) la nivelul
membranei bazo-laterale
I. în celulele tubilor colectori are loc exocitarea veziculelor ce conţin canale de apă (aquaporin-2) la nivelul
membranei luminale
J. se elimină în circulaţie o cantitate scăzută de ADH de către hipofiza posterioară
700. In mecanismul de creştere a secreţiei de renină din rinichi la scăderea presiunii arteriale:
A. se modifică caracteristicile osmotice şi saline ale fluidului tubular la intrarea în tubul proximal, percepute
de celulele granulare, celule musculare netede modificate pentru
secreţia de renină
B. presiunea glomerulară redusă creşte filtrarea glomerulară
C. se poate modifica secreţia de renină prin inervaţia parasimpatică directă a celulelor juxtaglomerulare din
tubul distal
D. se modifică caracteristicile osmotice şi saline ale fluidului tubular la intrarea în tubul distal, percepute de
celulele receptoare din capilarele peritubulare
E. se poate modifica secreţia de renină prin inervaţia simpatică directă a celulelor juxtaglomerulare
F. se modifică caracteristicile osmotice şi saline ale fluidului tubular la intrarea în tubul proximal, percepute
de celulele din macula densa, care percep variaţiile concentraţiei de
sodiu şi clor
G. se modifică caracteristicile osmotice şi saline ale fluidului tubular la intrarea în tubul distal, percepute de
celulele granulare, celule endoteliale modificate pentru secreţia de
renină
H. presiunea glomerulară redusă reduce filtrarea glomerulară
I. se modifică caracteristicile osmotice şi saline ale fluidului tubular la intrarea în tubul distal, percepute de
celulele din macula densa, care percep variaţiile concentraţiei de potasiu
şi bicarbonat
J. se modifică caracteristicile osmotice şi saline ale fluidului tubular la intrarea în tubul proximal, percepute
de celulele receptoare din capilarele glomerulare
701. Factorul (peptidul) natriuretic atrial (ANF, ANP) :

A. acţionează asupra tubilor renali pentru simularea reabsorbţiei de sodiu
B. este un peptid de 18 de aminoacizi, cu un inel de 7 aminoacizi
C. acţionează asupra tubilor renali pentru inhibiţia reabsorbţiei de sodiu
D. este un peptid de 28 de aminoacizi, cu un inel de 17 aminoacizi în mijlocul moleculei
E. este un hormon peptidic este sintetizat şi secretat de celulele nodulului sinoatrial
F. este înrudit îndeaproape cu BNP (peptidul natriuretic de tip C)
G. este înrudit îndeaproape cu BNP (peptidul natriuretic cerebral)
H. este înrudit îndeaproape cu CNP (peptidul natriuretic de tip C)
I. este înrudit îndeaproape cu CNP (peptidul natriuretic cerebral)
J. este un hormon peptidic sintetizat şi secretat de celulele miocardului atrial
702. Alegeţi variantele corecte:

A. la formarea aparatului juxtaglomerular renal participă celule musculare striate ale arteriolei eferente
B. la formarea aparatului juxtaglomerular renal participă macula densa ce aparţine tubului distal
C. rinichiul secretă kalikreina
D. la formarea aparatului juxtaglomerular renal participă celule musculare striate ale arteriolei aferente
E. rinichiul secretă prostaglandine
F. rinichiul secretă eritropoietina
G. la formarea aparatului juxtaglomerular renal participă celule musculare netede ale arteriolei eferente
H. la formarea aparatului juxtaglomerular renal participă macula densa ce aparţine tubului proximal
I. rinichiul secretă angiotensină
J. rinichiul secretă bradikinina

A. presiunea hidrostatică din capilarul glomerular are o valoare de 25 mmHg
B. in insuficienţa renală acută, filtrarea se opreşte deoarece presiunea arterială scade sub 50 mmHg
C. presiunea efectivă de filtrare are o valoare de 10-15 mmHg
D. presiunea hidrostatică din capilarul glomerular nu depinde de presiunea arterială sistemică
E. presiunea efectivă de filtrare are o valoare de 25-30 mmHg
F. presiunea hidrostatică din capilarul glomerular scade numai dacă presiunea arterială sistemică este sub 50
mmHg
G. presiunea hidrostatică din capilarul glomerular acţionează în sens opus presiunii hidrostatice din capsula
Bowman
H. scăderea volumului lichidului extracelular are ca efect scăderea ratei filtrării glomerulare
I. factorul esenţial care controlează eliberarea de ADH este osmolaritatea plasmei
J. presiunea hidrostatică din capilarul glomerular este principala forţă a filtrarii tubulare

A. hipovolemia creşte reabsorbţia de sodiu
B. presiunea efectivă de filtrare are o valoare de 1-5 mmHg
C. hipovolemia scade natriureza
D. hipovolemia scade diureza
E. in insuficienţa renală acută, filtrarea se opreşte deoarece presiunea hidrostatică a capilarului glomerular
creşte
F. presiunea efectivă de filtrare are o valoare de 28 mmHg
G. in insuficienţa renală acută, filtrarea se opreşte deoarece scade presiunea coloid-osmotică
H. hipovolemia reduce fluxul tubular
I. aldosteronul induce reabsorbţia de sodiu
J. presiunea efectivă de filtrare are o valoare de 55 mmHg

A. aldosteronul inhibă sinteza de pompe la nivel tubular
B. angiotensina II are efecte constrictoare mai ales asupra arteriolelor eferente
C. HCO3- se reabsoarbe preferenţial în tubul proximal
D. scăderea volumului lichidului extracelular are ca efect creşterea eliminărilor de sodiu scăderea
eliminărilor de potasiu
E. mecanismul principal al reabsorbţiei tubulare este transportul activ secundar
F. concentraţia de Na+ din ultrafiltrat este de 140mEq/l
G. transportul Na+ prin membrana apicală este un transport activ secundar
H. scăderea volumului lichidului extracelular are ca efect creşterea presiunii hidrostatice glomerulare
I. scăderea volumului lichidului extracelular are ca efect
J. scăderea volumului lichidului extracelular are ca efect creşterea presiunii arteriale

A. aldosteronul induce reabsorbţia de potasiu
B. aldosteronul creşte fluxul sanguin renal
C. aldosteronul inhibă sinteza de pompe la nivel tubular
D. aldosteronul acţionează asupra receptorilor citoplasmatici
E. aldosteronul nu are acţiune genomică
F. tubul distal furnizează celulele-senzor ale maculei densa
G. se elimină prin urină toată cantitatea filtrată de creatinină
H. bicarbonatul se filtrează liber la nivelul corpusculilor renali
I. relaxarea adaptativă a vezicii urinare reprezintă capacitatea de a-şi mări volumul fără o creştere a presiunii
interioare
J. în mod normal, clearance-ul pentru glucoza este 0

A. când volumul urinar este de 400 ml presiunea intravezicală este 5 mmHg
B. când volumul urinar este de 400 ml presiunea intravezicală este 10 mm H2O
C. reabsorbţia glucozei la nivel renal se realizează prin transport activ maximal
D. când volumul urinar este de 400 ml presiunea intravezicală este 10 cm H2O
E. când volumul urinar este de 400 ml presiunea intravezicală este 5 cm H2O
F. când volumul urinar este de 400 ml presiunea intravezicală este 15 cm H2O
G. segmentul descendent al ansei Henle este foarte permeabil pentru apă
H. transportul maximal al glucozei este de 375 mg/min
I. în celula tubulară, transportorii pentru glucoză sunt SGLT1
J. eritropoietina este produsă de fibroblastele peritubulare

A. creatinina se secretă la nivel tubular
B. când o substanţă se secretă activ în urină, clearance-ul său plasmatic este mai mare decât rata filtrării
glomerulare
C. clearence-ul de creatinină este 125 ml/min
D. segmentul descendent al ansei Henle este foarte permeabil pentru H+
E. segmentul descendent al ansei Henle este impermeabil pentru pentru solviţi
F. secreţia tubulară reprezintă transferul de material din capilarele peritubulare către lumenul tubular renal
G. segmentul descendent al ansei Henle este foarte permeabil pentru solviţi
H. tubul distal este permeabil pentru uree
I. cea mai mare parte a medicamentelor se elimină prin secreţie tubulară
J. segmentul descendent al ansei Henle este impermeabil pentru apă

A. bicarbonatul se filtrează liber la nivelul corpusculilor renali
B. relaxarea adaptativă a vezicii urinare reprezintă capacitatea de a-şi mări volumul cu o creştere
semnificativă a presiunii interioare
C. reabsorbţia Na+ în tubul proximal se realizează in procent de 65%, prin “solvent drag”
D. pragul de apariţie al glucozei în urină apare la o glicemie de 150 mg%
E. la nivelul tubului proximal apa se reabsoarbe în procent de 20%
F. reabsorbţia ureei se realizeaza active în tubul contort proximal
G. la nivelul marginii în perie a celulei tubulare există un număr limitat de transportori de glucoză de tip
SGLT1
H. protonii sunt eliminaţi în lumenul tubular cu ajutorul simportului Na+/H+
I. 90% din reabsorbţia glucozei are loc în prima porţiune a tubului contort proximal
J. bicarbonatul iese prin membrana bazolaterală a celulei împotriva gradientului de concentraţie
710. Fluxul sanguin renal:

A. variază în funcţie de valorile presiunii arteriale
B. este important pentru irigarea rinichiului
C. reprezintă 10% din debitul cardiac
D. nu se schimbă
E. este vital pentru filtrarea glomerulară
F. 60-140 mmHg
G. se distribuie la rinichi prin artera renală
H. reprezintă 25% din debitul cardiac
I. 50% din debitul cardiac
J. este autonom
711. Menţinerea echilibrului acido-bazic este realizat de următoarele procese:

A. reabsorţia de creatinină
B. secreţia tubulară de ioni de hidrogen
C. eliminarea de amoniac de către plămâni
D. secreţia de amoniac de către rinichi
E. eliminarea fierului acid pe cale gastrică
F. eliminarea CO2 de către plămâni
G. sistemele tampon plasmatice;
H. eliminarea de acid lactic prin urină
I. eliminarea de corpi cetonici
J. eliminarea de acid uric
712. Noţiunea de „clearance”:
A. reprezintă cantitatea de plasmă depurată de o anumită substanţă în 60 minute
B. este o metodă indirectă de determinare a volumului filtrării glomerulare
C. este o investigaţie care se poate efectua pentru substanţele exogene
D. reprezintă cantitatea de urină produsă de rinichi pe minut
E. reprezintă cantitatea de plasmă depurată de o anumită substanţă în unitatea de timp
F. reprezintă cantitatea de plasmă depurată de o anumită substanţă într-o secundă
G. reprezintă cantitatea de plasmă depurată de o anumită substanţă în 24 de ore
H. reprezintă cantitatea de plasmă depurată de o anumită substanţă într-un minut
I. este o investigaţie care se poate efectua pentru substanţele endogene
J. reprezintă cantitatea de urină cu o anumită substanţă eliminată
713. Renina:
A. este sintetizata in celulele granulare din peretele arteriolei aferente
B. este o enzimă glicolitică
C. scindeaza angiotensinogenul in angiotensina I
D. este secretata la nivelul aparatului juxtaglomerular
E. scindeaza angiotensina I in angiotensina II
F. secretia nu este influentata de fluxul sanguin renal
G. este o enzima proteolitica
H. etimulează formarea enzimei de conversie a angiotensinei
I. secretia nu este influentata de volemie
J. are ca substrat o alfa 2 globulina plasmatica
714. Angiotensina II, prin receptorii sai specifici de tip AT1, are urmatoarele efecte:
A. eliberare de ADH
B. activare parasimpatică
C. reglarea echilibului simpatic/parasimpatic
D. dipsogeneza
E. scăderea fluxului sanguin renal
F. activare simpatica
G. cresterea fluxului sanguin renal
H. oligurie
I. creșterea diurezei
J. hipotrofie cardiacă

A. reabsorbtia activa a ionului de sodiu se realizează in functie de nivelul ADH-ului plasmatic
B. constricţia arteriolei eferente determină creșterea presiunii intraglomerulare
C. reabsorbtia activa a ionului de sodiu se realizează in functie de catabolismul proteinelor in celulele
tubulare
D. reabsorbtia activa a ionului de sodiu se realizează in functie de prezenta / absenta noradrenalinei
E. valori ale presiunii arteriale cuprinse intre 70-200 mm Hg intervine procesul de autoreglare renală
F. reabsorbtia activa a ionului de sodiu se realizează în functie de prezenta insulinei
G. reabsorbtia activa a ionului de sodiu se realizează si la nivelul tubului proximal
H. filtrarea glomerulara poate sa se modifice prin scoaterea din functie a 95% dintre glomeruli, sub influenta
noradrenalinei;
I. stimularea simpatică puternică determină constricţia arteriolei aferente mai importantă decât cea a arteriolei
eferente
J. reabsorbtia activa a ionului de sodiu se realizează in functie de absenta insulinei

A. domeniul de variaţie al densităţii urinare este 1000-1050 g/l;
B. creşterea concentraţiei de aldosteron în plasmă are ca efect creşterea cantităţii de K+ reabsorbite din
lichidul tubular
C. creşterea concentraţiei de aldosteron în plasmă are ca efect creşterea diurezei
D. creşterea concentraţiei de aldosteron în plasmă are ca efect creşterea ratei filtrării glomerulare
E. aldosteronul îşi exercită efectul său major asupra porţiunii subţiri si groase a ansei Henle
F. rinichiul secretă la nivelul aparatului juxtaglomerular renină
G. aldosteronul îşi exercită efectul său major asupra tubului distal şi colector
H. aldosteronul îşi exercită efectul său major asupra glomerulului si tubului proximal;
I. creşterea concentraţiei de aldosteron în plasmă are ca efect creşterea cantităţii de K+ eliminate în lichidul
tubular
J. aldosteronul îşi exercită efectul său major asupra tubului colector
717. Senzaţia necesităţii de micţiune apare:

A. când reflexul de micţiune se autogenerează
B. când se contractă musculatura netedă a vezicii urinare
C. când sfincterul extern se relaxează
D. când sfincterul intern se relaxează
E. când sunt stimulaţi nervii rușinoși
F. când volumul conţinutului vezical depăşeşte 250-300 ml
G. când creşte progresiv şi rapid presiunea detrusorului
H. când presiunea intravezicală depășește 20 cm H2O
I. cand urina din vezica ajunge la nivelul ostiilor ureterale
J. când presiunea intravezicală este de 10 cm H2O

A. explorarea fluxului plasmatic renal este o metoda directa de explorare a functiei renale
B. in segmentul ascendent al ansei Henle are loc difuzia ureei din tubul urinifer spre interstitiu
C. cantitatea de glucoza din tubul proximal influenteaza secretia de amoniac la nivelul nefronului
D. prostaglandinele renale au distributie in special in zona medulara a rinichiului
E. la nivelul segmentului descendent al ansei Henle, ionii de clor si sodiu trec din lumenul tubular spre
interstitiu
F. in situatia in care osmolaritatea plasmei este de 320 mosm/leste stimulata eliberarea de hormon
antidiuretic de la nivelul hipofizei posterioare
G. prostaglandinele renale au distributie in special in zona corticala a rinichiului
H. segmentul ascendant al ansei Henle este permeabil pentru apa si de aceea osmolaritatea scade progresiv in
acest segment, devenind mai mica comparativ cu osmolaritatea de la
nivelul varfului ansei Henle;

I. in urina finala, se gaseste aceeasi concentratie de glucoza ca in tubul contort distal
J. secretia redusa a ionului de potasiu influenteaza secretia de amoniac la nivelul nefronului

A. in ramul descendent al ansei Henle, osmolaritatea creste progresiv incepand cu portiunea initiala a ansei,
spre varful ansei Henle, deoarece acest segment al nefronului este
impermeabil pentru apa

B. de-a lungul tubului urinifer apa se reabsoarbe cu intensitati diferite
C. eliminarea urinara a potasiului nu este influentata de cantitatea de sodiu care trebuie reabsorbita
D. filtrarea glomerulara nu este oprita la o valoare a presiunii hidrostatice din arteriola aferenta, de peste 70
mmHg
E. presiunea coloid osmotica din arteriola aferenta nu are aceeasi valoare cu cea inregistrata in urina primara
F. in segmentul distal al tubului urinifer are loc reabsorbtia in totalitate (100%) a ionului de K+
G. in situatia in care osmolaritatea plasmei este de 320 mosm/l nu se secreta ADH
H. in segmentul subtire al ansei Henle, reabsorbtia sodiului se realizeaza pasiv (prin gradient electric)
I. in situatia in care osmolaritatea plasmei este de 320 mosm/l in segmentul proximal al tubului urinifer, urina
primara va avea osmolaritatea de 300 mosm/l;
J. parasimpaticul are efect stimulator asupra undelor peristaltice ale ureterului

A. zona medulara a rinichiului beneficiaza de un procent mai mare din fluxul sanguin renal, comparativ cu
zona corticala;
B. clearance-ul filtrarii glomerulare reprezinta cantitatea de urina finala elaborata in unitatea de timp
C. administrarea intravenoase a unei cantitati de 500 ml sef fiziologic, la un adult sanatos, cresterea fluxului
sanguin renal
D. cresterea presiunii coloid osmotice a plasmei determina cresterea ratei de filtrare glomerulara
E. obstructia tubilor renali, a ureterelor sau a uretrei determina cresterea ratei de filtrare glomerulara
F. reabsorbţia glucozei are loc în tubul proximal
G. in cazul denervarii rinichiului, functia renala este abolita
H. administrarea intravenoase a unei cantitati de 500 ml sef fiziologic, la un adult sanatos, conduce la
cresterea eliberarii de ANF
I. cafeina determina cresterea ratei de filtrare glomerulara deoarece creste numarul glomerulilor activi
J. administrarea intravenoase a unei cantitati de 500 ml sef fiziologic, la un adult sanatos, cresterea presiunii
efective de filtrare
721. Următoarele afirmații cu privire la excreție sunt adevărate:

A. amoniacul este un compus neurotoxic de aceea trebuie eliminat din organism
B. excreția la nivel cutanat are loc pentru xenobioticele externe hidrosolubile
C. detoxifierea amoniacului produce uree, principalul metabolit al azotului
D. ureea este hidrosolubilă și are rol important în mecanismul de concentrare în contracurent
E. excreția la nivel cutanat are loc pentru apă, săruri, substanțe toxice
F. ureea este liposolubilă fiind astfel neurotoxică
G. toxicitatea amoniacului derivă din efectele generale asupra metabolismului proteic, inducând hipoglicemii
severe
H. detoxifierea amoniacului produce creatinină, principalul metabolit al acidului uric
I. amoniacul este un compus toxic, omul decedând într-o atmosferă de 500 amoniac în 30 de minute
J. toxicitatea amoniacului derivă din efectele generale asupra pH-ului

A. presiunea din capilarele glomerulare este mai mică decât cea din alte paturi capilare pentru că arteriolele
eferente prezintă o rezistență relativ mare
B. tubul contort proximal este responsabil pentru reabsorbţia a celei mai mari părţi din Na+, K+, Ca2+, Cl-,
HCO3- şi apei
C. în condiții de deshidratare severă, fluxul urinar scade până la 1.5 ml/min
D. stratul cel mai important pentru permeabilitatea membranei filtrante este reprezentat de epiteliul cilindric
pluristratificat
E. presiunea din capilarele glomerulare este mai mică decât cea din alte paturi capilare pentru că arteriolele
aferente sunt lungi și tortuoase
F. tubul contort proximal este responsabil pentru reabsorbţia unei cantităţi limitate de glucoză şi aminoacizi
G. albumina nu se filtrează prin membrana filtrantă datorită respingerii electrostatice exercitate de
proteoglicanii membranei bazale
H. endotelinul reduce rata de filtrare glomerulară în condiții traumatice
I. albumina nu se filtrează prin membrana filtrantă datorită încărcării sale negative și a respingerii
J. presiunea hidrostatică în capilarul glomerular depinde de presiunea arterială.

A. autoreglarea renală reprezintă capacitatea rinichilor de a păstra o rată de filtrare glomerulară relativ
B. autoreglarea renală se produce prin reacții neurogene ale musculaturii netede arteriale de la nivelul
C. autoreglarea renală reprezintă capacitatea rinichilor de a păstra o rată de filtrare glomerulară crescută în
D. dacă presiunea arterială medie scade către 70 mmHg, arteriola aferentă se contractă
E. dacă fluxul de filtrat este prea redus, macula densa eliberează angiotensină II
F. dacă fluxul de filtrat este prea redus, macula densa inițiază un semnal care va induce vasodilatația
arteriolei aferente
G. dacă fluxul de filtrat este prea redus, macula densa inițiază un semnal care va induce eliberarea de renină
de la nivelul celulelor granulare
H. autoreglarea renală se realizează și prin fenomenul de feedback tubuloglomerular
I. autoreglarea renală se realizează exclusiv prin fenomenul de feedback tubuloglomerular
J. autoreglarea renală se produce prin reacții miogene ale musculaturii netede arteriale de la nivelul
724. Alegeţi variantele corecte privind alcaloza respiratorie:

A. are loc creșterea excreţia de amoniac
B. reprezintă creşterea PCO2 şi scăderea pH-ului plasmatic
C. reprezintă reducerea PCO2 si creşterea plasmatică a pH
D. are loc inhibarea reabsorbţiei de HCO3- de la nivel renal
E. este un răspuns compensator care durează câteva zile
F. apare ca urmare a creşterii ratei schimburilor respiratorii
G. are loc creșterea excreţiei de acizi
H. tamponarea are loc extracelular
I. tamponarea are loc intracelular
J. apare ca urmare a consumului de compuși care stimulează centrii respiratori
725. Alegeţi variantele corecte privind acidoza respiratorie:

A. apare ca urmare a ventilaţiei inadecvate
B. răspunsul compensator durează minute sau ore
C. apare ca urmare a edemului pulmonar
D. apare ca urmare a difuziei inadecvate a gazelor respiratorii
E. nu este un răspuns compensator rapid
F. compensarea renală constă în inhibarea reabsorbţiei de HCO3- la nivel renal
G. compensarea renală constă în inhibarea secreţiei de amoniac la nivel renal
H. tamponarea are loc aproape în totalitate în compartimentul intracelular
I. tamponarea are loc aproape în totalitate în compartimentul extracelular
J. apare ca urmare a depresiei centrilor respiratori
726. Alegeţi variantele corecte privind acidoza metabolică:

A. apare când se pierd baze nevolatile prin diaree
B. apare când creşte concentraţia acizilor nevolatili în plasmă
C. compensarea respiratorie se realizează prin scăderea frecvenţei respiratorii
D. reprezintă sccreșterea HCO3- plasmatic şi a pH-ului
E. H+ va fi tamponat atât în lichidul extracelular cât şi în cel intracelular
F. compensarea renală se realizează prin scăderea excreţiei de acizi
G. apare când rinichiul este incapabil de a excreta suficienţi acizi
H. nu este caracteristică ceto-acidozei diabetice
I. reprezintă scăderea HCO3- plasmatic şi a pH-ului
J. H+ va fi tamponat numai în lichidul extracelular
727. Alegeţi variantele corecte privind alcaloza metabolică:
A. compensarea respiratorie realizează inhibarea centrilor respiratori
B. apare când creşte concentraţia bazelor nevolatile din organism
C. reprezintă creşterea concentraţiei plasmatice de HCO3- şi a pH
D. compensarea respiratorie realizează scaderea frecvenţei respiratorie
E. răspunsul compensator renal constă în scăderea excreţiei de HCO3-
F. tamponarea are loc atât în compartimentul intracelular cât şi în cel extracelular
G. apare în urma pierderii de HCl prin vărsături
H. tamponarea are loc numai în compartimentul extracelular
I. apare după administrarea de antiacide
J. compensarea respiratorie realizează cresterea pH-ului

A. alcaloza reprezintă pH > 7,40
B. tulburarea metabolismului acido-bazic datorita modificarilor pCO2 este metabolică
C. tulburarea metabolismului acido-bazic datorita modificarilor concentratiei HCO3- este respiratorie
D. în acidoză creşte excreţia renală de Cl-
E. în alcaloză scade excreţia renală a sărurilor de amoniu
F. secreţia renală de amoniac realizeaza acidifierea minoră a urinei
G. fosfatul monosodic cel mai puţin răspândit sistem tampon urinar
H. secreţia tubulară a H+ se face în competiţie cu Na +
I. plămânii compensează tulburările metabolice
J. rinichii compensează tulburările respiratorii
729. Presiunea hidrostatică într-un capilar glomerular:

A. este mai mare în medie decât într-un capilar din alte organe (55 vs. 15 mm Hg)
B. se opune presiunii hidrostatice din capsula Bowman
C. scade mult de-a lungul capilarului, deoarece rezistenţa la curgere este mare
D. este mai mare în medie decât într-un capilar din alte organe (55 vs. 25 mm Hg)
E. scade puţin de-a lungul capilarului, deoarece rezistenţa la curgere este redusă
F. este mai mică în medie decât într-un capilar din muşchiul scheletic
G. scade 1-2 mm Hg de-a lungul capilarului
H. este mai mare în medie decât într-un capilar din muşchiul scheletic
I. scade 10-12 mm Hg de-a lungul capilarului
J. este mai mare în medie decât într-un capilar din alte organe (35 vs. 25 mm Hg)

A. -arterele mici și arteriolele sunt numite artere de conducere din punct de vedere al semnificației
hemodinamice
B. -în cazul vaselor elastice, lucrul mecanic se aproprie de valoarea minimă necesară ce corespunde unui
regim de pompare în flux continuu și cu debit constant
C. -arterele de conducere nu contribuie la amortizarea fluctuațiilor sistolo-diastolice de presiune și volum
D. -arterele de conducere au un perete de tip elastic cu țesut conjunctiv bine reprezentat
E. -complianța arterelor de conducere se opune fenomenului windkessel
F. -arterele de conducere au un perete de tip elastic cu perete muscular bine reprezentat față de arterele de
rezistență
G. -țesutul muscular neted este mai bine reprezentat în peretele arterelor mici
H. -fenomenul de acumulare a tensiunii mecanice în timpul sistolei și eliberarea acesteia asupra conținutului
în timpul diastolei poartă denumirea de fenomen windkessel
I. -pentru un debit sanguin mediu, lucrul de pompă necesar este dublu în cazul unui circuit format din vase
rigide față de cazul vaselor elastice
J. -țesutul conjunctiv este bine reprezentat la nivelul arterelor de rezistență
731. Următoarea/ următoarele afirmații sunt false cu privire la inervația vaselor sanguine: :
A. -fibrele simpatice postganglionare eliberează noradrenalina ce determină contracția mușchiului neted
vascular prin stimularea alfa adrenoreceptorilor
B. -în condiții bazale există un tonus simpatic vasoconstrictor
C. -fibrele preganglionare simpatice (T1-L2) fac sinapsă în lanțul ganglionar paravertebral
D. -fibrele postganglionare simpatice (L2-L4) fac sinapsă în lanțul ganglionar paravertebral
E. -simpatectomia determină scăderea presiunii arteriale pe seama vasodilatației periferice
F. -fibrele preganglionare formează nervii simpatici ce se alătură nervilor somatici pentru a inerva vasele
sanguine din piele, musculatura scheletică și creier
G. -fibrele postganglionare simpatice (T1-L2) fac sinapsă în lanțul ganglionar paravertebral
H. -fibrele simpatice postganglionare eliberează acetilcolina
I. -în condiții bazale există un tonus parasimpatic vasoconstrictor
J. - fibrele simpatice postganglionare eliberează ATP și neuropeptidul Y
A. - fibrele simpatice vasodilatatoare constituie sectorul periferic al unui sistem integrat de origine corticală,
cu releu hipotalamic și mezencefalic
B. -în efort, debitul sanguin crescut la nivelul mușchilor scheletici este asigurat de vasodilatația locală și de
creșterea presiunii arteriale
C. -constricția arteriolară prin stimularea simpatică este însoțită de constricție venoasă ce crește capacitanța
venelor
D. -creșterea complianței venelor duce la mobilizarea sângelui din rezervorul venos
E. -fibrele simpatice vasodilatatoare sunt implicate în vasodilatația de la sfârșitul efortului
F. -constricția arteriolară prin stimularea simpatică este însoțită de constricție venoasă
G. -impulsurile simpatice către vase sunt însoțite în mod obișnuit și de stimularea medulosuprarenalei
H. -impulsurile simpatice către vase sunt însoțite de stimularea corticosuprarenalei
I. -stimularea corticosuprarenalei simultan cu stimularea simpatică a vaselor conduce la eliberarea de
adrenalină și noradrenalină
J. - fibrele simpatice vasodilatatoare sunt implicate mecanismele ce contribuie la apariția sincopei
A. -vasodilatația neurogenă este mediată de acetilcolină
B. -terminațiile simpatice folosesc la mediator principal acetilcolina, cu efect vasodilatator dependent de
endoteliu
C. -terminațiile parasimpatice folosesc ca mediator principal acetilcolina cu efect vasodilatator independent
de endoteliu
D. -constricția arteriolară prin stimulare simpatică este însoțită de constricție venoasă ce scade complianța
venelor și duce la mobilizarea sângelui din rezervorul venos
E. -peptidul intestinal vasoactiv este implicat în vasoconstricția dependentă de flux
F. -nervii perivasculari conțin și neuroni nitrergici și peptidergici
G. -cu excepția vaselor din creier, tub digestiv, glande salivare și organe genitale, vasele sanguine umane
sunt lipsite de inervație parasimpatică
H. -în efort, o creștere presională de numai 30-40% asigură o dublare a debitului în sectorul muscular
I. -vasodilatația neurogenă este mediată și de oxidul nitric
J. -vasele sanguine umane sunt lipsite de inervația parasimpatică
734. Următoarea/ următoarele afirmații sunt adevărate cu privire la distribuția tisulară a fluxului
sangvin: :
A. - distribuția debitului sanguin la nivelul tiroidei este de 160 mL/ min/100 g
B. -distribuția debitului sanguin la nivelul tiroidei este de 60 mL/ min/100 g
C. -distribuția debitului sanguin la nivelul suprarenalei este de 100 mL/ min/100 g
D. - distribuția debitului sanguin la nivelul cordului este de 170 mL/ min/100 g
E. - distribuția debitului sanguin la nivelul creierului este de 350 mL/ min/100 g
F. -distribuția debitului sanguin la nivelul cordului este de 70 mL/ min/100 g
G. -distribuția debitului sanguin la nivelul musculaturii este de 750 mL/ min/100 g
H. -în condiții fiziologice există o distribuție cantitativă de fond, în repaus, a debitului cardiac spre organe și
segmentele acestora
I. - distribuția debitului sanguin la nivelul creierului este de 50 mL/ min/100 g
J. - distribuția debitului sanguin la nivelul suprarenalei este de 300 mL/ min/100 g
735. Următoarea/ următoarele afirmații cu privire la distribuția tisulară a fluxului sanguin sunt false:
A. -rețeaua vasculară este foarte ramificată pentru a asigura creșterea distanței de difuzie între o celulă
oarecare și cel mai apropiat capilar
B. -suprafața totală a pereților capilari este de aproximativ 500 m2
C. -datorită vasomoției, circulația prin fiecare capilar este intermitentă
D. -distanța de difuzie între o celulă oarecare și cel mai apropiat capilar este de min 25 µm
E. -în organism este o rețea capilară sistemică de 10010 capilare
F. -capilarele prezintă fante parietale largi de 7 nm
G. -diametrul capilar este cuprins între 4-9 µm
H. -grosimea peretelui capilar este de 0.5 µm
I. -distribuția debitului cardiac spre organe și segmentele acestora poate fi modificată puternic în funcție de
necesitățile funcționale variabile, prin modificări de secțiune
longitudinală a arterelor
J. -componenta majoră a rezistenței periferice este reprezentată de arteriole cu diametru < 0.01 mm
736. Următoarea/ următoarele afirmații cu privire la distribuția tisulară a fluxului sanguin sunt
adevărate:
A. --componenta majoră a rezistenței periferice este reprezentată de arteriole și arterele mici cu diametru <
0.01 mm
B. -suprafața totală a pereților capilari este de aproximativ 400 m2
C. -capilarele prezintă fante parietale largi de 17 nm
D. - suprafața totală a pereților capilari este de aproximativ 500 m2
E. - distribuția debitului sanguin la nivelul cordului este de 70 mL/ min/100 g
F. -distribuția debitului sanguin la nivelul musculaturii este de 750 mL/ min/100 g
G. -distribuția debitului sanguin la nivelul tiroidei este de 60 mL/ min/100 g
H. -distanța de difuzie între o celulă oarecare și cel mai apropiat capilar este de max 25 µm
I. - distribuția debitului sanguin la nivelul suprarenalei este de 300 mL/ min/100 g
J. -grosimea peretelui capilar este de 0.5 µm

A. -endoteliul influențează direct tonusul vascular prin factori vasoactivi secretați la acest nivel
B. -endoteliul influențează direct tonusul vascular prin preluarea și metabolismul substanțelor vasoactive
C. -endoteliul vascular prezintă o suprafață internă netedă necesară pentru prevenirea trombozelor
D. -celulele endoteliale secretă factori de creștere și macromolecule ale matricei extracelulare
E. -endoteliul vascular este reprezentat de un strat de celule plate dispuse pe suprafața internă a vaselor și este
esențial în schimburile de substanțe dintre sânge și țesuturi
F. -endoteliul vascular nu prezintă o suprafață internă netedă necesară pentru prevenirea trombozelor
G. -endoteliul influențează indirect tonusul vascular prin preluarea și metabolismul substanțelor vasoactive
H. -celulele endoteliale secretă factori de creștere și macromolecule ale matricei extracelulare și sunt
implicate în metabolismul glucidelor circulante
I. -endoteliul vascular este reprezentat de un strat de celule cilindrice dispuse pe suprafața internă a vaselor și
este esențial în schimburile de substanțe dintre sânge și țesuturi
J. -endoteliul influențează indirect tonusul vascular prin factori vasoactivi secretați la acest nivel
A. -endoteliul influențează indirect tonusul vascular prin factori vasoactivi secretați la acest nivel
B. -printre factorii vasoconstrictori derivați din endoteliu se numără și factorul hiperpolarizant derivat din
endoteliu.
C. - peptidul endotelin este reprezentantul factorilor vasorelaxanți de origine endotelială
D. -celulele endoteliale sunt capabile să secrete factori relaxanți și contractanți ca răspuns la diverși stimuli,
fiind un exemplu de secreție paracrină specializată
E. -factorul hiperpolarizant derivat din endoteliu este reprezentantul factorilor vasoconstrictori de origine
endotelială
F. -printre factorii relaxanți derivați din endoteliu se numără oxidul nitric, prostaciclina și factorul
hiperpolarizant derivat din endoteliu.
G. -în inflamație, endoteliul reprezintă și o sursă de factor de activare plachetară
H. -unitatea morfo-funcțională pe care endoteliul o realizează cu mușchiul neted vascular împreună cu
elementele de inervație prezente la nivel parietal reprezintă mecanismele
prin care endoteliul este implicat în controlul calibrului vascular

I. -celulele endoteliale sunt capabile să secrete factori relaxanți și contractanți ca răspuns la diverși stimuli,
fiind un exemplu de secreție autocrină specializată
J. -peptidul endotelin este reprezentantul factorilor vasoconstrictori de origine endotelială

A. -în sectorul de rezistență proximal, semnalele pentru dilatație metabolică nu acționează direct, iar corelația
funcțională cu vasele din aval este asigurată prin relaxare dependentă
B. - -transmiterea mesajelor prin joncțiuni comunicante se poate realiza prin 4 moduri: difuziunea activă de
mesageri secunzi, unda de calciu regenerativă, conducerea electro-
tonică a unor modificări de potențial membranar și potențialul de acțiune regenerativ

C. -cu excepția arterelor de calibru mare, potențialul membranar al celulelor endoteliale este puternic
influențat de potențialul miocitelor netede
D. -transmiterea mesajelor prin joncțiuni comunicante se poate realiza prin 4 moduri: difuziunea pasivă de
mesageri secunzi, unda de calciu regenerativă, conducerea electro-tonică
a unor modificări de potențial membranar și potențialul de acțiune regenerativ

E. -potențialul celulelor netede este relativ insensibil față de modificările de potențial de la nivel endotelial
F. -potențialul celulelor netede este direct corelat cu modificările de potențial de la nivel endotelial
G. -cu excepția arteriolelor mici, potențialul membranar al celulelor endoteliale este puternic influențat de
potențialul miocitelor netede
H. -în sectorul de rezistență proximal, semnalele pentru dilatație metabolică acționează direct, iar corelația
funcțională cu vasele din amonte este asigurată prin relaxare dependentă
I. -celulele endoteliale sunt cuplate prin joncțiuni comunicante precum și hetero-celular cu miocitele netede
J. -celulele endoteliale nu sunt cuplate prin joncțiuni comunicante precum sau cu miocitele netede

A. -detecția nivelului de oxigen de la nivelul celulelor endoteliale nu implică depolarizarea și
hiperpolarizarea celulelor endoteliale
B. -în timpul hipoxiei, capacitatea țesuturilor de a extrage oxigen și de a minimiza aria de șunt nu poate fi
considerată un test integrativ al funcției endoteliale și a coordonării
microcirculației
C. - reglarea metabolică extrinsecă are la bază competiția dintre vasodilatația în țesuturile cu o rată
metabolică relativ mare și tonusul simpatic vasoconstrictor
D. -reglarea metabolică intrinsecă are la bază competiția dintre vasodilatația în țesuturile cu o rată metabolică
relativ mare și tonusul simpatic vasoconstrictor
E. -conceptul reglării metabolice intrinseci stă la baza ajustării balanței între cererea și aportul de oxigen la
nivel celular
F. -celulele endoteliale în contact indirect cu sângele au anumite proprietăți care le conferă posibilitatea de a
G. -joncțiunile comunicante intercelulare stau la baza comunicării dintre endoteliu și mușchiul neted
H. -detecția nivelului de oxigen de la nivelul celulelor endoteliale implică depolarizarea și hiperpolarizarea
celulelor endoteliale
I. -conceptul reglării metabolice extrinseci stă la baza ajustării balanței între cererea și aportul de oxigen la
nivel celular
J. -celulele endoteliale în contact direct cu sângele au anumite proprietăți care le conferă posibilitatea de a

A. -oxid nitric sintaza este prezentă în endoteliul vascular și poate fi constitutivă și inductibilă
B. -forma inductibilă a oxid nitric sintazei este activată de contracția celulelor musculare netede
C. -nivelul de producție a oxidului nitric prin oxid nitric sintaza inductibilă poate fi de câteva mii de ori mai
D. - forma inductibilă a oxid nitric sintazei este activată de citokine și de endotoxine bacteriene
lipopolizaharidice
E. -forma inductibilă a oxid nitric sintazei nu este calciu dependentă
F. -oxid nitric sintaza este prezentă în interstițiu și poate fi constitutivă și inductibilă
G. -oxidul nitric este o moleculă semnal fiind produs, alături de citrulină, din L-arginină sub acțiunea
H. -forma inductibilă a oxid nitric sintazei este calciu dependentă
I. -oxidul nitric este produs continuu prin activarea oxid nitric sintazei constitutive
J. -oxidul nitric este produs continuu prin activarea oxid nitric sintazei inductibile

A. -activitatea oxid nitric sintazei inductibile este stimulată de diverse substanțe cum ar fi acetilcolina,
B. -stimularea oxid nitric sintazei constitutive conduce la creșterea calciului citosolic prin influx și captare
reticulară
C. -pentru o acțiunea optimă, oxid nitric sintaza necesită cel puțin 5 co-factori: NADPH, tetrahidrobiopterina,
D. -în condiții fiziologice, oxid nitric sintaza constitutivă din celulele endoteliale este reprezentată
E. -cuplarea calciului de calmodulină va conduce la activarea oxid nitric sintazei
F. - în condiții fiziologice, oxid nitric sintaza inductibilă din celulele endoteliale este reprezentată
G. -în condiții fiziologice, oxid nitric sintaza constitutivă din celulele endoteliale este reprezentată
predominant de forma caracteristică, endotelială de tip I
H. -pentru o acțiunea optimă, oxid nitric sintaza necesită cel puțin 5 co-factori: NADPH, tetrahidrobiopterina,
I. -activitatea oxid nitric sintazei constitutive este stimulată de diverse substanțe cum ar fi acetilcolina,
J. -stimularea oxid nitric sintazei constitutive conduce la creșterea calciului citosolic prin influx și eliberare
reticulară

A. -în condiții fiziologice, oxid nitric sintaza inductibilă din celulele endoteliale este reprezentată
B. -cuplarea calciului de calmodulină va conduce la activarea oxid nitric sintazei
C. -forma inductibilă a oxid nitric sintazei este calciu dependentă
D. - activitatea oxid nitric sintazei inductibile este stimulată de diverse substanțe cum ar fi acetilcolina,
F. - forma inductibilă a oxid nitric sintazei este activată de citokine și de endotoxine bacteriene
lipopolizaharidice
G. -oxid nitric sintaza este prezentă în interstițiu și poate fi constitutivă și inductibilă
H. - stimularea oxid nitric sintazei constitutive conduce la creșterea calciului citosolic prin influx și eliberare
reticulară
I. - stimularea oxid nitric sintazei constitutive conduce la creșterea calciului citosolic prin influx și captare
reticulară
J. - oxidul nitric este o moleculă semnal fiind produs, alături de citrulină, din L-arginină sub acțiunea

A. - vasodilatația independentă de debit are la bază creșterea stresului tangențial producând astfel
B. -interacțiunea oxidului nitric cu endoteliul vascular determină creșterea permeabilității capilare
C. - stimularea oxid nitric sintazei constitutive conduce la creșterea calciului citosolic prin eflux și eliberare
reticulară
D. -diminuarea eliberării endoteliale de oxid nitric este corelată cu vârsta înaintată, dislipidemiile,
ateroscleroza, diabetul zaharat și obezitatea
E. -vasodilatația dependentă de debit are la bază creșterea stresului tangențial producând astfel vasodilatație
F. - în condiții fiziologice, oxid nitric sintaza constitutivă din celulele endoteliale este reprezentată
predominant de forma caracteristică, endotelială de tip II
G. -unul din mecanismele patogene din spasmul coronarian, hipertensiunea arterială, tromboze și inflamații
este reprezentat de reducerea producției de oxid nitric din cadrul
disfuncției endoteliale
H. -funcțiile oxidului nitric la nivel cardiovascular includ: vasodilatația dependentă de debit, vasodilatația

I. - interacțiunea oxidului nitric cu endoteliul vascular determină scăderea permeabilității capilare

A. - activitatea oxid nitric sintazei inductibile este stimulată de diverse substanțe cum ar fi acetilcolina,
B. - forma inductibilă a oxid nitric sintazei este activată de contracția celulelor musculare netede
C. -oxid nitric sintaza este prezentă în endoteliul vascular și poate fi constitutivă și inductibilă
D. - forma inductibilă a oxid nitric sintazei nu este calciu dependentă
E. - forma inductibilă a oxid nitric sintazei este calciu dependentă
F. -funcțiile oxidului nitric la nivel cardiovascular includ: vasodilatația dependentă de debit, vasodilatația

G. - stimularea oxid nitric sintazei constitutive conduce la creșterea calciului citosolic prin eflux și eliberare
reticulară
H. -în condiții fiziologice, oxid nitric sintaza constitutivă din celulele endoteliale este reprezentată
I. - pentru o acțiunea optimă, oxid nitric sintaza necesită cel puțin 5 co-factori: NADPH, tetrahidrobiopterina,
J. - pentru o acțiunea optimă, oxid nitric sintaza necesită cel puțin 5 co-factori: NADPH, tetrahidrobiopterina,

A. - pentru o acțiunea optimă, oxid nitric sintaza necesită cel puțin 5 co-factori: NADPH,
B. -vasodilatația independentă de debit are la bază creșterea stresului tangențial producând astfel
C. -nivelul de producție a oxidului nitric prin oxid nitric sintaza inductibilă poate fi de câteva mii de ori mai

E. -forma inductibilă a oxid nitric sintazei nu este calciu dependentă
F. -funcțiile oxidului nitric la nivel cardiovascular includ: vasodilatația dependentă de debit, vasodilatația

G. -activitatea oxid nitric sintazei inductibile este stimulată de diverse substanțe cum ar fi acetilcolina,
H. - stimularea oxid nitric sintazei constitutive conduce la creșterea calciului citosolic prin influx și captare
reticulară
I. -în condiții fiziologice, oxid nitric sintaza inductibilă din celulele endoteliale este reprezentată predominant
de forma caracteristică, endotelială de tip III
J. - activitatea oxid nitric sintazei constitutive este stimulată de diverse substanțe cum ar fi acetilcolina,

A. - mecanismele dependente de cGMP cuprind și depolarizarea prin activarea canalelor de potasiu
B. - oxidul nitric determină scăderea de cGMP atât în miocitele netede cât și în celulele endoteliale
C. -mecanismele dependente de cGMP cuprind și hiperpolarizarea prin activarea canalelor de potasiu
D. -un mecanism ce mediază acțiunile oxidului nitric este reprezentat de creșterea nivelului de cGMP în
E. - un mecanism ce mediază acțiunile oxidului nitric este reprezentat de creșterea nivelului de cGMP în
celulele țintă, prin activarea indirectă a guanilat ciclazei solubile
F. -oxidul nitric induce acumularea de cGMP atât în miocitele netede cât și în celulele endoteliale
G. -acumularea cGMP indusă de oxidul nitric în miocitele netede determină fosforilarea lanțului ușor la
H. - acumularea cGMP indusă de oxidul nitric în miocitele netede determină defosforilarea lanțului greu la
I. -acumularea cGMP indusă de oxidul nitric în miocitele netede determină defosforilarea lanțului ușor la
J. -oxidul nitric are și efect direct de activarea a canalelor de potasiu dependente de calciu
748. Următoarea/ următoarele afirmații cu privire la relaxarea mușchiului neted sunt adevărate: :
A. - compușii vasodilatatori din clasa nitraților acționează printr-un mecanism de inhibare a guanilat ciclazei
cu formare de cGMP
B. - cGMP determină activarea PKG ce induce defosforilări ce rezultă în scăderea calciului citosolic
C. - creșterea calciului citosolic indusă de activarea PKG are loc prin diminuarea influxului și stimularea
extruziei
D. -activarea PKG indusă de cGMP conduce la scăderea sensibilității la calciu a aparatului contractil
E. -cGMP determină activarea PKG ce induce fosforilări ce rezultă în scăderea calciului citosolic
F. -compușii vasodilatatori din clasa nitraților acționează printr-un mecanism de activare a guanilat ciclazei
cu formare de cGMP
G. - relaxarea mediată de cGMP se reflectă în final în scăderea fosforilării lanțului ușor al miozinei datorită
creșterii activității kinazei specifice dar și prin activarea fosfatazei
H. -relaxarea mediată de cGMP se reflectă în final în scăderea fosforilării lanțului ușor al miozinei datorită
I. -scăderea calciului citosolic indusă de activarea PKG are loc prin diminuarea influxului și stimularea
extruziei
J. - activarea PKG indusă de cGMP conduce la creșterea sensibilității la calciu a aparatului contractil
749. Următoarea/ următoarele afirmații cu privire la prostaciclină sunt adevărate: :

A. -în numeroase teritorii vasculare, o parte din relaxarea și hiperpolarizarea dependentă de endoteliu a
endotelială
B. - capacitatea peretelui vaselor mari de a sintetiza prostaciclină este mai mică la nivelul intimei și crește
C. -prostaciclina este capabilă să inactiveze canalele de K cu rectificare întârziată din miocitele netede
vasculare
D. - în numeroase teritorii vasculare, o parte din relaxarea și depolarizarea dependentă de endoteliu a
endotelială
E. -prostaciclina determină și activarea canalelor de potasiu dependente de ATP
F. -prostaciclina este generată de către microzomii vaselor sanguine
G. -prostaciclina este cel mai puternic stimulator al agregării plachetare
H. -capacitatea peretelui vaselor mari de a sintetiza prostaciclină este mai mare la nivelul intimei și scade
I. -prostaciclina este cel mai puternic inhibitor al agregării plachetare
J. -prostaciclina determină și inactivarea canalelor de potasiu dependente de ATP
750. Următoarea/ următoarele afirmații cu privire la factorii hiperpolarizanți derivați din endoteliu
sunt adevărate: :
A. -nu există diferenţe între diferite teritorii privind contribuţia relativă a factorilor relaxanţi de origine
endotelială la fenomenul de vasodilatație dependentă de endoteliu
B. -factorul difuzibil hiperpolarizant (EDHF) acționează predominant prin activarea canalelor de potasiu
C. -factorii hiperpolarizanți derivați din endoteliu nu pot determina scăderea influxului de calciu voltaj
dependent
D. -apa oxigenată poate fi produsă la nivel endotelial sub acțiunea oxid nitric sintazei
E. -factorul difuzibil hiperpolarizant (EDHF) acționează predominant prin inactivarea canalelor de potasiu

F. -creșterea concentrației K extracelular are efect hiperpolarizant prin activarea pompei Na/K
G. - există diferenţe considerabile între diferite teritorii privind contribuţia relativă a factorilor relaxanţi de
origine endotelială la fenomenul de vasodilatație dependentă de
endoteliu
H. - creșterea concentrației K extracelular are efect depolarizant prin activarea pompei Na/K, rezultând în
vasorelaxare
I. - apa oxigenată poate fi produsă la nivel interstițial sub acțiunea oxidului nitric
J. -printre reprezentanții factorilor hiperpolarizanți derivați din endoteliu regăsim acizi epoxi-eicosa-trienoici,
anadamida, apa oxigenată peptidul atrial natriuretic de tip C

către endoteliu sunt adevărate: :
A. -activarea PKG indusă de cGMP conduce la creșterea sensibilității la calciu a aparatului contractil
B. -funcțiile oxidului nitric la nivel cardiovascular includ: vasodilatația dependentă de debit, vasodilatația

C. - pentru o acțiunea optimă, oxid nitric sintaza necesită cel puțin 5 co-factori: NADPH,
D. -activitatea oxid nitric sintazei inductibile este stimulată de diverse substanțe cum ar fi acetilcolina,
E. - forma inductibilă a oxid nitric sintazei este activată de citokine și de endotoxine bacteriene
lipopolizaharidice
F. -factorul difuzibil hiperpolarizant (EDHF) acționează predominant prin inactivarea canalelor de potasiu

G. - în numeroase teritorii vasculare, o parte din relaxarea și depolarizarea dependentă de endoteliu a
endotelială
H. - relaxarea mediată de cGMP se reflectă în final în scăderea fosforilării lanțului ușor al miozinei datorită
I. - stimularea oxid nitric sintazei constitutive conduce la creșterea calciului citosolic prin influx și eliberare
reticulară
J. - celulele endoteliale în contact direct cu sângele au anumite proprietăți care le conferă posibilitatea de a

către endoteliu sunt false:
A. -factorul difuzibil hiperpolarizant (EDHF) acționează predominant prin inactivarea canalelor de potasiu
B. - un mecanism ce mediază acțiunile oxidului nitric este reprezentat de creșterea nivelului de cGMP în
C. - prostaciclina este capabilă să inactiveze canalele de K cu rectificare întârziată din miocitele netede
vasculare
D. - creșterea concentrației K extracelular are efect depolarizant prin activarea pompei Na/K, rezultând în
vasorelaxare
E. - relaxarea mediată de cGMP se reflectă în final în scăderea fosforilării lanțului ușor al miozinei datorită
F. -compușii vasodilatatori din clasa nitraților acționează printr-un mecanism de inhibare a guanilat ciclazei
cu formare de cGMP
G. - prostaciclina determină și activarea canalelor de potasiu dependente de ATP
H. - apa oxigenată poate fi produsă la nivel endotelial sub acțiunea oxid nitric sintazei
I. - creșterea calciului citosolic indusă de activarea PKG are loc prin diminuarea influxului și stimularea
extruziei
753. Următoarea/ următoarele afirmații cu privire la endotelin sunt adevărate: :

A. - producția de endoteline este stimulată de diverși mediatori: adrenalină, angiotensină II, vasopresină,
B. - endotelinul are efect bronhodilatator
C. -endotelinul are efect inotrop și cronotrop pozitiv
D. -endotelinul poate induce și efect inotrop negativ
E. -producția de endotelin-1 este reglată de numeroși factori printre care forțele tangențiale datorate fluxului
sanguin și întinderea peretelui vascular prin presiunea sanguină.
F. - endotelinul produce vasoconstricție prin acțiune directă asupra mușchiului neted dar și vasodilatație
G. -endotelinul produce vasoconstricție prin acțiune directă asupra mușchiului neted dar și vasodilatație
H. -endotelinele sunt peptide vasoconstrictoare de origine endotelială, iar celulele endoteliale produc numai
endotelin 1
I. - producția de endotelin-1 este reglată de numeroși factori printre care forțele tangențiale datorate fluxului
J. -producția de endoteline este stimulată de diverși mediatori: adrenalină, angiotensină II, vasopresină,

A. - efectele vasoconstrictoare ale endotelinului sunt dublate de natriureză ca rezultat al inhibiției
B. - endotelinul este un puternic constrictor al mușchiului neted, dar nu poate induce proliferarea acestui tip
de celule
C. -efectele vasoconstrictoare ale endotelinului sunt dublate de natriureză ca rezultat al inhibiției
transportului activ de sodiu la nivelul tubilor uriniferi
D. - endotelinul 1 final se formează din precursorul polipeptidic (20 aa) pe o cale proteolitică specifică pentru
E. -endotelinul 1 este compus din 21 de aminoacizi și este sintetizat inițial ca un precursor glucidic lung: pre-
pro-endotelin
F. -endotelinul participă la reglarea presiunii arteriale doar pe cale vasculară
G. -endotelinul participă la reglarea presiunii arteriale pe cale dublă: vasculară și volemică
H. -endotelinul 1 este compus din 21 de aminoacizi și este sintetizat inițial ca un precursor peptidic lung: pre-
pro-endotelin
I. -endotelinul 1 final se formează din precursorul polipeptidic (203 aa) pe o cale proteolitică specifică pentru
J. -endotelinul este un puternic constrictor al mușchiului neted, inducând și proliferarea acestui tip de celule

A. - subtipul ETB1 mediază eliberarea de factori constrictori, iar subtipul ETB2 mediază relaxarea
B. -receptorii pentru endotelin fac parte din familia receptorilor cuplați cu proteinele G
C. -receptorul ETB are aceeași afinitate pentru diferitele ET
D. - în patul vascular, ETA de la nivelul celulelor musculare netede mediază relaxarea, pe când ETB mediază
E. - receptorul ETB are afinitate variată pentru diferitele ET
F. -receptorul ETA are o afinitatea mai mare pentru ET1 și ET2
G. -în patul vascular, ETA de la nivelul celulelor musculare netede mediază contracția, pe când ETB mediază
eliberarea de factori relaxanți cum ar fi oxid nitric și prostaciclina
H. -subtipul ETB1 mediază eliberarea de factori relaxanți, iar subtipul ETB2 mediază contracția
I. -receptorul ETC are afinitate redusă pentru ET3
J. - receptorii pentru endotelin fac parte din familia receptorilor cuplați cu proteinele C
756. Următoarea/ următoarele afirmații cu privire la endotelin sunt false:

A. - receptorul ETA are o afinitatea mai mare pentru ET1 și ET2
B. - producția de endoteline este stimulată de diverși mediatori: adrenalină, angiotensină II, vasopresină,
C. - endotelinul produce vasoconstricție prin acțiune directă asupra mușchiului neted dar și vasodilatație
D. - endotelinul 1 final se formează din precursorul polipeptidic (203 aa) pe o cale proteolitică specifică
E. - în patul vascular, ETA de la nivelul celulelor musculare netede mediază relaxarea, pe când ETB mediază
F. - endotelinul produce vasoconstricție prin acțiune directă asupra mușchiului neted dar și vasodilatație
G. -producția de endotelin-1 este reglată de numeroși factori printre care forțele tangențiale datorate fluxului
H. - efectele vasoconstrictoare ale endotelinului sunt dublate de natriureză ca rezultat al inhibiției
I. - endotelinul este un puternic constrictor al mușchiului neted, dar nu poate induce proliferarea acestui tip de
celule
J. - endotelinul 1 este compus din 21 de aminoacizi și este sintetizat inițial ca un precursor peptidic lung: pre-
pro-endotelin

nervos vegetativ sunt adevărate: :
A. - fibrele din plexul perivascular sunt formate din axonii neuronilor simpatici ce au corpul celular plasat la
nivelul ganglionilor paravertebrali
B. - fibrele din plexul perivascular sunt formate din axonii neuronilor simpatici ce au corpul celular plasat la
nivel perivascular, în proximitatea vasului
C. -vasele sanguine sunt lipsite de inervație senzitivă
D. -printre alte fibre motorii, le regăsim pe cele vasodilatatoare simpatice și pe cele non-adrenergice non-
colinergice
E. -în unele teritorii vasculare, fibrele motorii parasimpatice determină vasodilatație
F. -vasele sanguine au și inervație senzitivă
G. - arterele prezintă la nivelul adeventicei un plex intravascular format din fibre subțiri ne-mielinizate, cu
transmițători
H. -arterele prezintă la nivelul adeventicei un plex perivascular format din fibre subțiri ne-mielinizate, cu
I. -printre alte fibre motorii, le regăsim pe cele vasodilatatoare simpatice și pe cele adrenergice non-
colinergice
J. - în unele teritorii vasculare, fibrele motorii simpatice determină vasodilatație

A. -vasodilatația neurogenă poate fi indusă prin inhibiție pre-sinaptică
B. - noradrenalina și cotransmițătorii (ATP și neuropeptidul Y) acționează competitiv la nivelul joncțiunii
C. - vasoconstricția simpatică este mediată de adrenoreceptori pre-sinaptici alpha 1( uneori și alpha 2) și de
D. -contracția neurogenă a mușchiului neted vascular este determinată de influxul de calciu prin ROC

depolarizării
E. - vasodilatația neurogenă poate fi indusă prin inhibiție post-sinaptică
F. - contracția neurogenă a mușchiului neted vascular este determinată de influxul de calciu prin ROC
indedependentă de către alpha1-adrenorectori, cu o contribuție majoră a canalelor de tip L, ca rezultat al

depolarizării
G. -vasoconstricția simpatică este mediată de adrenoreceptori post-sinaptici alpha 1( uneori și alpha 2) și de
H. -componenta simpatică este mult mai bine reprezentată și mai activă față de componenta parasimpatică la
nivel vascular
I. -noradrenalina și cotransmițătorii (ATP și neuropeptidul Y) acționează sinergic la nivelul joncțiunii neuro-
efectoare simpatice utilizând receptorii corespunzători
J. - componenta simpatică și cea parasimpatică au contribuție egală în ceea ce privește modularea
vasoconstricției

A. - eliberarea mediatorilor din terminațiile simpatice poate fi inhibată de noradrenalină (prin acțiune pe
B. -noradrenalina inhibă eliberarea mediatorilor din terminațiile simpatice prin acțiune pe adrenoreceptorii
alpha2 presinaptici
C. -printre factorii care determină inhibarea eliberării mediatorilor din terminațiile simpatice se regăsesc:

D. -acetilcolina acționează direct asupra receptorilor presinaptici muscarinici sau prin stimularea eliberării
E. -controlul nervos al microcirculației este important pentru reglarea presiunii arteriale, distribuția debitului
sanguin, cât și pentru ajustarea presiunii extracapilare de către balanța
F. - noradrenalina crește eliberarea mediatorilor din terminațiile simpatice prin acțiune pe adrenoreceptorii
alpha2 presinaptici
G. -controlul nervos al microcirculației este important pentru reglarea presiunii arteriale, distribuția debitului

H. -printre factorii care determină inhibarea eliberării mediatorilor din terminațiile simpatice se regăsesc:

I. -eliberarea mediatorilor din terminațiile simpatice poate fi crescută de noradrenalină (prin acțiune pe
J. - acetilcolina acționează direct asupra receptorilor post-sinaptici muscarinici sau prin inhibarea eliberării

A. - noradrenalina și cotransmițătorii (ATP și neuropeptidul Y) acționează competitiv la nivelul joncțiunii
B. - contracția neurogenă a mușchiului neted vascular este determinată de influxul de calciu prin ROC

depolarizării
C. - componenta simpatică și cea parasimpatică au contribuție egală în ceea ce privește modularea
vasoconstricției
D. -printre factorii care determină inhibarea eliberării mediatorilor din terminațiile simpatice se regăsesc:

E. - printre alte fibre motorii, le regăsim pe cele vasodilatatoare simpatice și pe cele adrenergice non-
colinergice
F. -arterele prezintă la nivelul adeventicei un plex perivascular format din fibre subțiri ne-mielinizate, cu
G. - noradrenalina și cotransmițătorii (ATP și neuropeptidul Y) acționează sinergic la nivelul joncțiunii
neuro-efectoare simpatice utilizând receptorii corespunzători

I. - în unele teritorii vasculare, fibrele motorii parasimpatice determină vasodilatație
J. - în unele teritorii vasculare, fibrele motorii simpatice determină vasodilatație

nervos vegetativ sunt false:
A. - arterele prezintă la nivelul adeventicei un plex intravascular format din fibre subțiri ne-mielinizate, cu
transmițători
B. - vasoconstricția simpatică este mediată de adrenoreceptori post-sinaptici alpha 1( uneori și alpha 2) și de
C. -acetilcolina acționează direct asupra receptorilor post-sinaptici muscarinici sau prin inhibarea eliberării
D. - contracția neurogenă a mușchiului neted vascular este determinată de influxul de calciu prin ROC

depolarizării
E. -controlul nervos al microcirculației este important pentru reglarea presiunii arteriale, distribuția debitului

F. - printre alte fibre motorii, le regăsim pe cele vasodilatatoare simpatice și pe cele adrenergice non-
colinergice
G. - noradrenalina și cotransmițătorii (ATP și neuropeptidul Y) acționează competitiv la nivelul joncțiunii

I. - eliberarea mediatorilor din terminațiile simpatice poate fi crescută de noradrenalină (prin acțiune pe
J. - noradrenalina și cotransmițătorii (ATP și neuropeptidul Y) acționează competitiv la nivelul joncțiunii

adevărate:
A. -autoreglarea constă în menținerea debitului sanguin bazal în condițiile unor modificări de presiune prin
B. -autoreglarea constă în menținerea debitului sanguin bazal în condițiile unei presiuni constante prin
C. -substanțele vasodilatatoare de origine locală implicate în controlul metabolic al debitului sanguin includ:
adenozina, ATP, CO2, acidul lactic, ionii de potasiu
D. -hiperemia reactivă reprezintă vasodilatația post-ischemică tranzitorie compensatorie
E. - intervalul de autoreglare este cuprins între 75-175 mmHg și nu variază de la un țesut la altul
F. - hiperemia funcțională reprezintă vasodilatația post-ischemică tranzitorie compensatorie
G. -deși variază considerabil de la un țesut la altul, intervalul de autoreglare este cuprins între 75-175 mmHg
H. - hiperemia activă reprezintă vasodilatația post-ischemică tranzitorie compensatorie
I. - substanțele vasodilatatoare de origine locală implicate în controlul metabolic al debitului sanguin includ:
J. -hiperemia activă (funcțională) reprezintă vasodilatația ce se produce concomitent cu o creștere a activității
tisulare

adevărate:
A. - hormonii steroidieni au acțiune sinergică factorilor de creștere
B. -angiogeneza reprezintă un răspuns la ischemie, activitate crescută, creștere, evenimente ce se însoțesc de
C. -angiogeneza este stimulată de heparină și inhibată de protamină
D. - angiogeneza reprezintă un răspuns la ischemie, activitate crescută, creștere, evenimente ce se însoțesc de
E. -hormonii steroidieni se opun acțiunii factorilor de creștere
F. -printre factorii de creștere se numără: GF= growth factor, ECGF = endothelial cell growth factor, FGF =
fibroblast growth factor, EGF=epidermal growth factor,
TGF=transforming growth factor

G. -controlul pe termen lung nu implică modificări de morfologie vasculară
H. -deschiderea vaselor colaterale are loc în interval de câteva săptămâni
I. - angiogeneza este stimulată de protamină și inhibată de heparină
J. -controlul pe termen lung implică modificări de morfologie vasculară
764. Următoarea/ următoarele afirmații cu privire la controlul umoral al microcirculației sunt false:
A. - substanțele vasodilatatoare de origine locală implicate în controlul metabolic al debitului sanguin includ:
B. - hiperemia funcțională reprezintă vasodilatația post-ischemică tranzitorie compensatorie
C. - deși variază considerabil de la un țesut la altul, intervalul de autoreglare este cuprins între 75-175 mmHg
D. - autoreglarea constă în menținerea debitului sanguin bazal în condițiile unor modificări de presiune prin
E. - hiperemia activă reprezintă vasodilatația post-ischemică tranzitorie compensatorie
F. - angiogeneza reprezintă un răspuns la ischemie, activitate crescută, creștere, evenimente ce se însoțesc de
H. - angiogeneza este stimulată de heparină și inhibată de protamină
I. - hormonii steroidieni se opun acțiunii factorilor de creștere
J. - angiogeneza este stimulată de protamină și inhibată de heparină
765. Următoarea/ următoarele afirmații cu privire la factorii umorali vasoactivi sunt adevărate: :
A. -angiotensina determină o arterio-constricție puternică, mai ales prin creșterea eliberării de noradrenalină,
B. - în afara efectului arteriolodilatator puternic, bradikinina determină creșterea permeabilității capilare,
C. - adrenalina și noradrenalina sunt eliberate din corticosuprarenale și au efecte de tip hormonal mediate de
D. - adrenalina este și transmițător principal în joncțiunea neuro-efectoare simpatică din mușchiul neted
vascular
E. -adrenalina și noradrenalina sunt eliberate din medulosuprarenale și au efecte de tip hormonal mediate de
F. - angiotensina determină o arterio-constricție puternică, mai ales prin inhibarea eliberării de noradrenalină,
G. -în afara efectului arteriolodilatator puternic, bradikinina determină creșterea permeabilității capilare,
atracția leucocitelor și contracția mușchiului neted visceral
H. -noradrenalina este și transmițător principal în joncțiunea neuro-efectoare simpatică din mușchiul neted
vascular
I. -în domeniul normal de concentrație plasmatică, vasopresina secretată de neuronii hipotalamici în sângele
J. - în domeniul normal de concentrație plasmatică, vasopresina secretată de neuronii hipotalamici în sângele
de la nivelul hipofizei anterioare nu are efecte vasculare
766. Următoarea/ următoarele afirmații cu privire la factorii umorali vasoactivi sunt adevărate:
A. -prekalikreina este activată de factorul XII al coagulării activat și de kalikreină
B. - kininele sunt implicate în inflamație, în hiperemia reactivă de la nivelul glandelor endocrine și în
C. -kininele sunt activate de kinazele I și II
D. - producerea kininelor este stimulată de glucocorticoizi
E. - kininele plasmatice sunt formate doar sub acțiunea kalikreinei plasmatice și din kininogen cu masă
moleculară foarte mare
F. -kininele sunt implicate în inflamație, în hiperemia activă de la nivelul glandelor exocrine și în controlul
debitului sanguin cutanat
G. -producerea kininelor este inhibată de glucocorticoizi
H. -kininele plasmatice sunt formate sub acțiunea kalikreinei plasmatice și tisulare din kininogen cu masă
I. -kininele plasmatice sunt reprezentate de bradikinina și lizin-bradikinina
J. - prekalikreina este activată de factorul XI al coagulării inactivat și de kalikreină
767. Următoarea/ următoarele afirmații cu privire la factorii umorali vasoactivi sunt false:
A. - în afara efectului arteriolodilatator puternic, bradikinina determină creșterea permeabilității capilare,
B. - kininele sunt inactivate de carboxipeptidază și enzima de conversie a angiotensinei
C. - în domeniul normal de concentrație plasmatică, vasopresina secretată de neuronii hipotalamici în sângele
D. - kininele sunt implicate în inflamație, în hiperemia reactivă de la nivelul glandelor endocrine și în
E. - angiotensina determină o arterio-constricție puternică, mai ales prin inhibarea eliberării de noradrenalină,
F. -histamina este eliberată de bazofile, mastocite și trombocite și produce dilatație arteriolară și
permeabilizarea peretelui capilar
G. - kininele plasmatice sunt formate sub acțiunea kalikreinei plasmatice și tisulare din kininogen cu masă
H. - kininele sunt inactivate de kinazele I și II
I. - adrenalina și noradrenalina sunt eliberate din medulosuprarenale și au efecte de tip hormonal mediate de
J. -serotonina eliberată de celulele enterocromafine și de leucocite induce vasodilatație sau vasoconstricție, în
funcție de receptorii ce predomină în membrana miocitelor netede
vasculare din teritoriul respectiv

adevărate: :
A. -particularitățile morfo-funcționale ale circulației capilare sunt subordonate funcției de transfer de
substanțe
B. -lungimea individuală este de aproximativ 0.6 mm, diametru de 5-20 µm, suprafața totală de secțiune la

C. -densitatea capilarelor în plămân este de 6000/ mm3 , în miocard de 5000 mm3, iar în mușchi scheletic și
piele de 400-3000/ mm3
D. -peretele muscular al metaarteriolei este continuu, iar la emergența unui capilar poate exista un inel
muscular ce se comportă ca un sfincter precapilar
E. - densitatea capilarelor în plămân este de 6000/ mm3 , în miocard de 5000 mm3, iar în mușchi scheletic și
piele de 4000-30000/ mm3
F. - mai multe capilare rezultă dintr-o metaarteriolă și sunt colectate de către mai multe venule
G. -densitatea capilarelor este variabilă în funcție de țesut, iar distanța maximă dintre o celulă oarecare și cel
H. - densitatea capilarelor este variabilă în funcție de țesut, iar distanța maximă dintre o celulă oarecare și cel
I. -mai multe capilare rezultă dintr-o metaarteriolă și sunt colectate într-o venulă
J. - lungimea individuală este de aproximativ 0.6 cm, diametru de 5-20 µm, suprafața totală de secțiune la

adevărate:
A. -anastomozele arterio-venoase mai poartă denumirea de șunturi și au perete muscular
B. -venulele sunt vase mai largi decât arteriolele, cu perete muscular continuu
C. -în cadrul rețelei capilare, există capilare adevărate, care prezintă sfincter precapilar și canale preferențiale
D. -circulația prin anastomozele arterio-venoase este subordonată necesităților metabolice tisulare, fiind
denumită și circulație nutritivă
E. - anastomozele arterio-venoase sunt prezente în pielea extremităților, tubul digestiv, plămân și rinichi și au
efect de scurtcircuitare a patului capilar
F. - anastomozele arterio-venoase mai poartă denumirea de șunturi și au atât perete muscular cât și sfinctere
G. - în cadrul rețelei capilare, există capilare adevărate, care prezintă sfincter precapilar și canale
preferențiale ce prezintă atât sfincter cât și perete muscular discontinuu
H. -anastomozele arterio-venoase sunt prezente în pielea extremităților, tubul digestiv și plămân și au efect de
scurtcircuitare a patului capilar
I. - peretele muscular al metaarteriolei este continuu, iar la emergența unui capilar poate exista un inel
J. -peretele muscular al metaarteriolei este discontinuu, iar la emergența unui capilar poate exista un inel
770. Următoarea/ următoarele afirmații cu privire la organizarea funcțională a capilarelor sunt false:
A. - în cadrul rețelei capilare, există capilare adevărate, care prezintă sfincter precapilar și canale
preferențiale ce sunt lipsite de acest sfincter
B. - particularitățile morfo-funcționale ale circulației capilare sunt subordonate funcției de transfer de
substanțe
D. - anastomozele arterio-venoase sunt prezente în pielea extremităților, tubul digestiv și plămân și au efect
de scurtcircuitare a patului capilar
E. - densitatea capilarelor în plămân este de 6000/ mm3 , în miocard de 5000 mm3, iar în mușchi scheletic și
piele de 4000-30000/ mm3
F. - densitatea capilarelor este variabilă în funcție de țesut, iar distanța maximă dintre o celulă oarecare și cel
G. - în cadrul rețelei capilare, există capilare adevărate, care prezintă sfincter precapilar și canale
preferențiale ce prezintă atât sfincter cât și perete muscular discontinuu
H. -peretele muscular al metaarteriolei este discontinuu, iar la emergența unui capilar poate exista un inel
I. - peretele muscular al metaarteriolei este continuu, iar la emergența unui capilar poate exista un inel
J. -lungimea individuală este de aproximativ 0.6 cm, diametru de 5-20 µm, suprafața totală de secțiune la
771. Următoarea/ următoarele afirmații cu privire la curgerea sângelui în capilare sunt adevărate: :
A. - datorită proceselor de vasomoție, numărul de capilare deschise nu depinde de activitatea țesutului
perfuzat, cu o repartiție diferențiată în același organ
B. -datorită proceselor de vasomoție, numărul de capilare deschise depinde de activitatea țesutului perfuzat,
cu o repartiție diferențiată în același organ
C. - curgerea în capilare este lentă, prezintă fluctuații sistolo-diastolice de presiune și debit și este separată
D. -curgerea sângelui în capilar este determinată de presiunea arterială, debitul local și de sfincterul
precapilar
E. -curgerea în capilare este lentă, nu prezintă fluctuații sistolo-diastolice de presiune și debit și este separată
F. -vasomoția metaarteriolară nu este niciodată suficient de intensă încât să oprească complet curgerea
sângelui în porțiunea respectivă de țesut în comparație cu sfincterul
precapilar
G. - în mușchiul scheletic în repaus, densitatea capilarelor deschise este de 2000-5000/ mm3 , iar în activitate
H. -în mușchiul scheletic în repaus, densitatea capilarelor deschise este de 200-300/ mm3 , iar în activitate
I. - vasomoția metaarteriolară este suficient de intensă încât să oprească complet curgerea sângelui în
J. - curgerea sângelui în capilar este determinată de presiunea arterială diastolică, debitul cardiac și de
sfincterul precapilar
772. Următoarea/ următoarele afirmații cu privire la curgerea sângelui în capilare sunt adevărate:
A. -viteza de circulație mare în sectorul capilar facilitează schimburile transcapilare
C. -în capilarul propriu-zis și în segmentul venos, curgerea sângelui este continuă
D. -în sectorul capilar, viteza de circulație este redusă (0.5-0.8 mm/s), datorită suprafeței de secțiune foarte
mari
E. -rezistența mare la curgere în sectorul capilar determină o cădere de presiune la acest nivel
F. -viteza de circulație redusă facilitează schimburile transcapilare
G. - în capilarul propriu-zis și în segmentul venos, curgerea sângelui este pulsatilă, în acord cu variațiile de
presiune de la acest nivel
H. - presiunea intracapilară în segmentul arterial este de 15-16 mmHg, în segmentul intermediar 15 mmHg,
I. -presiunea intracapilară în segmentul arterial este de 35-36 mmHg, în segmentul intermediar 25 mmHg, iar
în cel venos este de 10-12 mmHg
J. - rezistența mică la curgere în sectorul capilar, alături de o viteză de curgere redusă determină o cădere de
presiune la acest nivel
773. Următoarea/ următoarele afirmații cu privire la curgerea sângelui în capilare sunt false:
A. - presiunea intracapilară în segmentul arterial este de 15-16 mmHg, în segmentul intermediar 15 mmHg,
C. -tonusul capilar reprezintă starea de semidistensie permanentă a capilarului
D. - în mușchiul scheletic în repaus, densitatea capilarelor deschise este de 2000-5000/ mm3 , iar în activitate
E. - curgerea sângelui în capilar este determinată de presiunea arterială, debitul local și de sfincterul
precapilar
F. - în sectorul capilar, viteza de circulație este redusă (0.5-0.8 mm/s), datorită suprafeței de secțiune foarte
mari
G. - curgerea în capilare este lentă, prezintă fluctuații sistolo-diastolice de presiune și debit și este separată
H. -în condiții bazale, capilarele se închid și se deschid ritmic, cu o frecvență de 6-12/ min
I. - viteza de circulație redusă facilitează schimburile transcapilare
J. - vasomoția metaarteriolară este suficient de intensă încât să oprească complet curgerea sângelui în
sunt adevărate: :
A. -principalele modalități prin care se pot efectua schimburile transcapilare de substanțe sunt: difuziunea,
filtrarea și reabsorbția, transcitoza
B. - în cazul apei și a substanțelor hidrofile, difuziunea se realizează transmembranar
C. -prin diapedeză, elementele figurate pot trece din lumenul capilar în interstițiu
D. - principalele modalități prin care se pot efectua schimburile transcapilare de substanțe sunt: difuziunea,
E. -în mod normal, mișcarea apei și a substanțelor dizolvate se realizează în cea mai mare parte prin
F. - diapedeză nu poate explica trecerea elementelor figurate din lumenul capilar în interstițiu
G. -în cazul apei și a substanțelor hidrofile, difuziunea se realizează prin pori
H. -în cazul substanțelor lipofile, difuziunea se realizează transmembranar
I. - în mod normal, mișcarea apei și a substanțelor dizolvate se realizează în cea mai mare parte prin
J. - în cazul substanțelor hidrofile, difuziunea se realizează transmembranar
sunt adevărate:
A. -în capilarele fenestrate, porii transcelulari sunt largi (20-100 nm) și sunt acoperiți de o membrană
mucoproteică
B. - în ficat, măduva hematogenă și splină capilarele prezintă pori de dimensiuni mici
C. - în capilarele fenestrate, porii transcelulari sunt largi (2-10 nm) și sunt acoperiți de o membrană
mucoproteică
D. - durata mare de contact a sângelui cu celulele endoteliale (aprox 0.3 sec) facilitează schimburile
transcapilare
E. -în ficat, măduva hematogenă și splină capilarele au aspect sinusoid
F. -calciul, bradikinina, histamina au efecte asupra dinamicii porilor transcapilari
G. -contracția fibrele contractile intracelulare determină modificarea formei și volumului celulelor
endoteliale modificând astfel permeabilitatea peretelui capilar
H. - calciul, bradikinina, histamina nu au efecte asupra dinamicii porilor transcapilari
I. - contracția fibrele contractile intracelulare determină modificarea formei și volumului celulelor endoteliale
modificând astfel permeabilitatea arterelor medii
J. -durata mare de contact a sângelui cu celulele endoteliale (aprox 3 sec) facilitează schimburile
transcapilare
sunt adevărate:
A. -factorii determinanți ai ratei de difuziune sunt: suprafața de schimb, grosimea peretelui, diferența de

B. -rata de schimb depinde de coeficientul de permeabilitate
C. -ecuația lui Fick nu se poate aplica difuziunii prin peretele capilar
D. -veziculele de pinocitoză sunt implicate în schimbul de substanțe lipofobe cu moleculă mare (> 30 nm)
E. -veziculele de pinocitoză sunt formate pe versantul luminal și deversează conținutul pe versantul bazal
F. - veziculele de pinocitoză sunt implicate în schimbul de substanțe lipofobe cu moleculă mare (<30 nm)
G. -rata transferului prin difuziune este de 80 de ori mai mare decât debitul plasmatic
H. - rata transferului prin transcitoză este de 80 de ori mai mare decât debitul plasmatic
I. -factorii majori de care depinde difuzibilitatea sunt reprezentați de conformația chimică a moleculei și
hidrosolubilitatea sa
J. - veziculele de pinocitoză sunt formate pe versantul bazal și deversează conținutul pe versantul luminal
sunt adevărate:
A. - în cazul în care sfincterul precapilar se închide, presiunea intracapilară este dictată de cea limfatică
B. -presiunea hidrostatică la nivelul capilarului nu este influențată de rezistențele pre și post capilare
C. -cu excepția presiunii hidrostatice intraluminale, toate presiunile participante rămân relativ constante de-a
lungul capilarului
D. -la nivelul peretelui capilar, rata totală de transport net a apei prin filtrare este de 16 mL/min, cu un
E. - cu excepția presiunii hidrostatice intraluminale, toate presiunile participante se modifică de-a lungul
capilarului
F. -valoarea medie a filtrării reprezintă 0.5% din volumul plasmei
G. -în cazul în care sfincterul precapilar se închide, presiunea intracapilară este dictată de cea venoasă
H. - valoarea medie a filtrării reprezintă 5.5% din volumul plasmei
I. -echilibrul Starling descrie presiunile hidrostatice și coloidosmotice care se sumează algebric și determină
J. - la nivelul peretelui capilar, rata totală de transport net a apei prin filtrare este de 6 mL/min, cu un
sunt false:
A. - veziculele de pinocitoză sunt implicate în schimbul de substanțe lipofobe cu moleculă mare (> 30 nm)
B. -presiunea intracapilară în segmentul arterial este de 15-16 mmHg, în segmentul intermediar 15 mmHg,
C. -principalele modalități prin care se pot efectua schimburile transcapilare de substanțe sunt: difuziunea,
D. -factorii determinanți ai ratei de difuziune sunt: suprafața de schimb, grosimea peretelui, diferența de

E. - durata mare de contact a sângelui cu celulele endoteliale (aprox 0.3 sec) facilitează schimburile
transcapilare
F. - în capilarele fenestrate, porii transcelulari sunt largi (2-10 nm) și sunt acoperiți de o membrană
mucoproteică
G. - echilibrul Starling descrie presiunile hidrostatice și coloidosmotice care se sumează algebric și determină
mucoproteică
I. -în mod normal, mișcarea apei și a substanțelor dizolvate se realizează în cea mai mare parte prin difuziune
(aprox 30 mL/ 100g/ min)
J. - prin diapedeză, elementele figurate pot trece din lumenul capilar în interstițiu
779. Următoarea/ următoarele afirmații cu privire la sistemul venos sunt adevărate: :

A. - marile sectoare ale circulației venoase includ: sectorul supradiafragmatic, abdominal și cel al membrelor
superioare
B. - circulația venoasă reprezintă un rezervor sanguin, ce conține 40-45% din masa sanguină
C. -curgerea sângelui în sistemul venos este guvernată de legea lui Ohm
D. -returul venos este egal cu debitul cardiac dacă se neglijează fluctuațiile de volum ale rezervorului venos
E. -circulația venoasă reprezintă un rezervor sanguin, ce conține 60-70% din masa sanguină
F. -splina, ficatul, plexurile subpapilare conțin un volum mare de sânge și posibilitate de mobilizare a
acestuia prin venoconstricție
G. -marile sectoare ale circulației venoase includ: sectorul supradiafragmatic, abdominal și cel al membrelor
inferioare
H. - curgerea sângelui în sistemul venos nu este guvernată de legea lui Ohm, așa cum se aplică în sectorul
arterial
I. -venele intracraniene prezintă fluctuații de presiune dar acestea nu sunt corelate cu presiunea lichidului
cefalorahidian
J. - splina, ficatul, plexurile subpapilare conțin un volum mare de sânge însă o posibilitate redusă de

A. -presiunea transmurală determină volumul venos, astfel încât variații mici ale presiunii determină variații
mari de volum
B. -volumul total al venelor este de 5 ori mai mare decât al arterelor, iar complianța este de 24 de ori mai
mare
C. - datorită complianței, venele nu permit variații mari de calibru în funcție de presiune
D. -inervația venelor este reprezentată de fibre simpatice vasoconstrictoare, iar mediatorul este reprezentat de
noradrenalina
E. - distensibilitatea sectorului venos este de 24 de ori mai mare decât cea a sectorului arterial
F. - inervația venelor este reprezentată de fibre simpatice vasoconstrictoare, iar mediatorul este reprezentat de
acetilcolina
G. -datorită complianței, venele permit variații mari de calibru în funcție de presiune
H. -complianța sectorului venos este de 24 de ori mai mare decât cea a sectorului arterial
I. -venele membrelor prezintă valvule cu rol în direcționarea coloanei de sânge
J. - presiunea transmurală determină volumul venos, astfel încât variații mari ale presiunii determină variații
mari de volum

A. -fenomenul de fluaj apare în cazul distensiei venoase la presiune constantă conducând la creșterea
volumului
B. -contractilitatea venelor este asigurată prin prezența de mușchi neted și inervație simpatică
C. - fenomenul de recuperare apare în cazul distensiei venoase la presiune constantă conducând la creșterea
volumului
D. - constricția venelor destinse are un efect evident mai important privind variația de volum, adică
mobilizarea sângelui (în limitele de funcționare a mușchiului striat)
E. - relația dintre volumul venos și presiunea venoasă evidențiază deplasarea curbei presiune volum spre
F. -relația dintre volumul venos și presiunea venoasă evidențiază deplasarea curbei presiune volum spre
stânga pentru domeniul de presiune redusă
G. -constricția venelor destinse are un efect evident mai important privind variația de volum, adică
H. - fenomenul de fluaj apare în cazul unei creșteri rapide de volum cu o creștere inițială a presiunii ce este
I. - relaxarea venelor este asigurată prin prezența de mușchi neted și inervație simpatică
J. -fenomenul de recuperare apare în cazul unei creșteri rapide de volum cu o creștere inițială a presiunii ce

A. -circulația venoasă reprezintă un rezervor sanguin, ce conține 40-45% din masa sanguină
B. -inervația venelor este reprezentată de fibre simpatice vasoconstrictoare, iar mediatorul este reprezentat de
acetilcolina
C. - constricția venelor destinse are un efect evident mai important privind variația de volum, adică
D. - marile sectoare ale circulației venoase includ: sectorul supradiafragmatic, abdominal și cel al membrelor
inferioare
E. - presiunea transmurală determină volumul venos, astfel încât variații mici ale presiunii determină variații
mari de volum
F. - fenomenul de recuperare apare în cazul distensiei venoase la presiune constantă conducând la creșterea
volumului
G. - datorită complianței, venele nu permit variații mari de calibru în funcție de presiune
H. - fenomenul de fluaj apare în cazul distensiei venoase la presiune constantă conducând la creșterea
volumului
I. - complianța sectorului venos este de 24 de ori mai mare decât cea a sectorului arterial
J. -splina, ficatul, plexurile subpapilare conțin un volum mare de sânge însă o posibilitate redusă de

A. -în cursul ciclului cardiac, pe jugulogramă apar 3 deflexiuni negative și 2 deflexiuni pozitive, deflexiuni
ce corespund modificărilor de presiune la nivelul atriului drept
B. -în venele mari, presiunea venoasă poate coborî în cursul inspirului forțat până la -4 mmHg
C. -presiunea venoasă la nivelul venelor superficiale este de 4-12 cm H2O
D. -presiunea venoasă la nivelul venelor profunde este de 0-2 cm H2O
E. -în ortostatism, presiunea venoasă la nivelul membrelor inferioare este de 90 mmHg, în timp ce la jugulară
este de 0 mmHg
F. -în mica circulație, presiunea scade de la 6-8 mmHg în capilarele pulmonare până la 4-5 mmHg în atriul
stâng
G. - în marea circulație, presiunea scade de la 6-8 mmHg în capilarele pulmonare până la 4-5 mmHg în atriul
stâng
H. - în venele mici, presiunea venoasă poate coborî în cursul inspirului forțat până la -4 mmHg
I. -jugulograma se poate înregistra prin plasarea unui traductor piezoelectric pe tegumentul supraiacent unei
J. - în clinostatism, presiunea venoasă la nivelul membrelor inferioare este de 90 mmHg, în timp ce la
jugulară este de 0 mmHg

A. -deflexiunea c de pe jugulogramă este pozitivă și corespunde bombării planșeului atrioventricular spre
atriul drept în sistola ventriculară izovolumică
B. -deflexiunea v de pe jugulogramă corespunde restabilirii poziției inițiale a planșeului în diastola
C. - deflexiunea c de pe jugulogramă este pozitivă și corespunde bombării planșeului atrioventricular spre
D. - deflexiunea v de pe jugulogramă corespunde restabilirii poziției inițiale a planșeului în sistola
E. -în stenoza tricuspidiană, unda a de pe jugulogramă este mai amplă, iar depresiunea y diminuă până la
dispariție
F. - deflexiunea a de pe jugulogramă corespunde sistolei ventriculare
G. -deflexiunea a de pe jugulogramă corespunde sistolei atriale
H. - în fibrilația atrială, unda a de pe jugulogramă devine mai proeminentă
I. -în fibrilația atrială, unda a de pe jugulogramă dispare
J. - în stenoza tricuspidiană, unda a de pe jugulogramă dispare, iar depresiunea y devine mai evidentă

A. -distensibilitatea sectorului venos este de 24 de ori mai mare decât cea a sectorului arterial
B. - deflexiunea a de pe jugulogramă corespunde sistolei atriale
C. - fenomenul de fluaj apare în cazul unei creșteri rapide de volum cu o creștere inițială a presiunii ce este
D. - deflexiunea c de pe jugulogramă este pozitivă și corespunde bombării planșeului atrioventricular spre
E. -inervația venelor este reprezentată de fibre simpatice vasoconstrictoare, iar mediatorul este reprezentat de
noradrenalina
F. - jugulograma se poate înregistra prin plasarea unui traductor piezoelectric pe tegumentul supraiacent unei
G. -în venele mici, presiunea venoasă poate coborî în cursul inspirului forțat până la -4 mmHg
H. - relația dintre volumul venos și presiunea venoasă evidențiază deplasarea curbei presiune volum spre
I. - circulația venoasă reprezintă un rezervor sanguin, ce conține 40-45% din masa sanguină
J. - fenomenul de recuperare apare în cazul unei creșteri rapide de volum cu o creștere inițială a presiunii ce

A. - limfa este drenată în venele subclaviculare prin canalul limfatic drept
B. -capilarele limfatice au aspect incipient în fund de sac și un diametru de 60-80 µm
C. -sistemul limfatic reprezintă o cale derivativă de drenaj a lichidului interstițial
D. -canalul limfatic drept transportă limfa din membrul superior drept și jumătatea dreaptă a capului, gâtului
și toracelui (parțial)
E. -elementele componente ale circulației limfatice sunt vasele limfatice (capilare, vene, colectoare limfatice)
și ganglionii limfatici
F. -limfa este drenată în venele subclaviculare prin canalul limfatic drept și prin canalul toracic
G. -elementele componente ale circulației limfatice sunt vasele limfatice (capilare și colectoare limfatice) și
ganglionii limfatici
H. -canalul toracic transportă limfa din membrul superior drept și jumătatea dreaptă a capului, gâtului și
I. - sistemul limfatic nu reprezintă o cale derivativă de drenaj a lichidului interstițial
J. -sunt lipsite de circulație limfatică țesutul epitelial, osos, cartilaginos și sistemul nervos central

A. - celulele endoteliale care formează peretele capilarului limfatic sunt conectate prin joncțiuni intercelulare
strânse
B. -mușchiul neted din peretele vaselor limfatice nu poate asigura prin contractilitate modificări de calibru și
de presiune luminală
C. - celulele endoteliale care formează peretele capilarului limfatic prezintă joncțiuni strânse și sunt dispuse
D. -celulele endoteliale care formează peretele capilarului limfatic prezintă filamente citoplasmatice
contractile
E. -mușchiul neted din peretele vaselor limfatice asigură prin contractilitate modificări de calibru și de
presiune luminală
F. - celulele endoteliale care formează peretele capilarului limfatic nu prezintă filamente citoplasmatice
contractile
G. -celulele endoteliale care formează peretele capilarului limfatic sunt conectate prin rare joncțiuni
intercelulare
H. - dispozitivul valvular al capilarelor limfatice permite deschiderea acestuia când țesutul este comprimat
prin acumularea de lichid
I. -dispozitivul valvular al capilarelor limfatice permite deschiderea acestuia când țesutul este destins prin
J. -celulele endoteliale care formează peretele capilarului limfatic nu prezintă joncțiuni strânse și sunt dispuse

A. -rata de formare a limfei într-un țesut poate crește de 10-15 ori
B. -debitul limfatic de repaus este de 200 ml/h la nivelul canalului toracic
C. -debitul limfatic de repaus este de 100ml/h la nivelul canalului toracic
D. -presiunea hidrostatică interstițială, creșterea presiunii sângelui capilar, scăderea presiunii oncotice a

E. -celulele endoteliale limfatice nu sunt atașate de țesutul înconjurător și sunt solidare între ele
F. -concentrația de lipide este de 1-2% la nivel de canal toracic
G. - rata de formare a limfei într-un țesut nu poate suferi modificări
H. -concentrația de lipide este de 10-20% la nivel de canal toracic
I. -compoziția limfei prezintă variații regionale în ceea ce privește concentrația proteică, aceasta fiind în
medie de 20 g/ l
J. - compoziția limfei prezintă variații regionale în ceea ce privește concentrația proteică, aceasta fiind în
medie de 40 g/ l
789. Următoarea/ următoarele afirmații cu privire la circulația limfatică sunt false:

A. -dispozitivul valvular al capilarelor limfatice permite deschiderea acestuia când țesutul este destins prin
B. -concentrația de lipide este de 1-2% la nivel de canal toracic
C. - canalul toracic transportă limfa din membrul superior drept și jumătatea dreaptă a capului, gâtului și
D. -celulele endoteliale care formează peretele capilarului limfatic nu prezintă filamente citoplasmatice
contractile
E. -sistemul limfatic nu reprezintă o cale derivativă de drenaj a lichidului interstițial
F. - celulele endoteliale care formează peretele capilarului limfatic sunt conectate prin joncțiuni intercelulare
strânse
G. -presiunea hidrostatică interstițială, creșterea presiunii sângelui capilar, scăderea presiunii oncotice a

H. - capilarele limfatice au aspect incipient în fund de sac și un diametru de 60-80 µm
I. - celulele endoteliale care formează peretele capilarului limfatic sunt conectate prin rare joncțiuni
intercelulare
J. - compoziția limfei prezintă variații regionale în ceea ce privește concentrația proteică, aceasta fiind în
medie de 40 g/ l

A. --insuficiența funcțională a circulației limfatice se traduce prin edem (alb, moale, dureros, generalizat)
B. -funcția principală a circulației limfatice este de a readuce în circulație excesul de lichid interstițial și de
C. -în intestin, capilarele limfatice participă la absorbția nutrimentelor, mai ales a lipidelor
D. -rolul de drenaj al lichidului interstițial și cel de recuperare a proteinelor din interstițiu sunt dependente
E. -funcția principală a circulației limfatice este de a readuce în circulație excesul de lichid capilar și de
F. -insuficiența funcțională a circulației limfatice se traduce prin edem (alb, moale, nedureros, generalizat)
G. -în intestin, capilarele limfatice participă la absorbția nutrimentelor, mai ales a glucidelor
H. -rolul de drenaj al lichidului interstițial și cel de recuperare a proteinelor din interstițiu sunt
interdependente
I. -circulația limfatică asigură recuperarea de proteine, cu menținerea unei concentrații proteice scăzute în
interstițiu
J. - circulația limfatică asigură recuperarea de lipide, cu menținerea unei concentrații proteice scăzute în
interstițiu

A. 110 mmHg
B. 80 mmHg
C. 120 mmHg
D. 60 mmHg
E. 115 mmHg
F. 70 mmHg
G. 100 mmHg
H. 65 mmHg
I. 105 mmHg
J. 75 mmHg

A. 75 mmHg
B. 70 mmHg
C. 60 mmHg
D. 115 mmHg
E. 120 mmHg
F. 65 mmHg
G. 110 mmHg
H. 105 mmHg
I. 100 mmHg
J. 80 mmHg

A. Rezistența periferică
B. Volumul sanguin
C. Contracția mușchilor scheletici de la nivelul membrelor inferioare
D. Întoarcerea venoasă
E. Zgomotele Korotkov
F. Debitul sistolic
G. Elasticitatea sistemului arterial
H. Temperatura mediului ambiant
I. Frecvența cardiacă
J. Elasticitatea sistemului venos
A. Se decomprimă manșonul până la dispariția pulsului
C. Se decomprimă manșonul până la apariția pulsului
D. Se comprimă aer în manșon până la dispariția pulsului
E. Prima pulsație simțită indică presiunea sistolică
F. Se comprimă aer în manșon până la apariția pulsului
G. Se aplică manșonul tensiometrului pe antebraț, sub plica cotului
H. Se determină pulsul la artera radială
J. Se determină pulsul la artera carotidă
A. Se aplică manșonul tensiometrului pe braț, deasupra plicii cotului
B. Se decomprimă manșonul până la apariția primului zgomot de curgere turbulentă (Korotkov) – tensiunea
C. Ultimul zgomot Korotkov ne indică tensiunea arterială diastolică
D. Se aplică manșonul tensiometrului pe antebraț, sub plica cotului
E. Ultimul zgomot Korotkov ne indică tensiunea arterială sistolică
F. Se comprimă aer în manșon până la o presiune inferioară cu 10-20 mmHg celei sistolice
G. Se plasează capsula aneroidă a stetoscopului mai jos de manșonul tensiometrului
H. Se plasează capsula aneroidă a stetoscopului deasupra manșonului tensiometrului
I. Se comprimă aer în manșon până la o presiune superioară celei sistolice
J. Se decomprimă manșonul până la apariția primului zgomot de curgere turbulentă (Korotkov) – tensiunea

A. Scăderea frecvenței se numește bradicardie
B. Creșterea frecvenței se numește tahicardie
C. Poate fi detectat palpator prin compresia venei pe planul dur subiacent
D. Reprezintă distensia ritmică a pereților arteriali produsă de expulzia sângelui din ventriculul stâng în aortă
E. Creșterea frecvenței se numește bradicardie
F. Poate fi detectat palpator prin compresia arterei pe planul dur subiacent
G. Reprezintă distensia ritmică a pereților arteriali produsă de expulzia sângelui din atriul stâng în aortă în
H. Are o frecvență de 70-80 b/min
J. Scăderea frecvenței se numește tahicardie
797. Creșterea debitului cardiac apare în următoarele situații:

A. În insuficiența cardiacă
B. În somn
C. Postprandial
D. Înaintarea în vârstă
E. În hipertensiunea arterială
F. Efort
G. Înaintea ingestiei de alimente
H. Emoții
I. Sarcină
J. Temperatură crescută

A. Venele realizează o stocare și furnizare de sânge constantă
B. Venele au o complianță mare
C. Presarcina (volumul telediastolic) nu depinde de întoarcerea venoasă
D. Venele au o complianță mică
E. Returul venos nu influențează debitul cardiac
F. Venele realizează o stocare și furnizare de sânge variabilă
G. Face parte din sistemul de înaltă presiune
H. Returul venos influențează debitul cardiac
I. Face parte din sistemul de joasă presiune
J. Presarcina (volumul telediastolic) depinde de întoarcerea venoasă

A. Viteza de circulație în vene scade progresiv spre cord
B. Suprafața totală de secțiune scade progresiv dinspre periferie spre cord
C. Rezistența la curgere este mare
D. Calibrul vascular crește progresiv dinspre periferie spre cord
E. Calibrul vascular scade progresiv dinspre periferie spre cord
F. Viteza de circulație în vene crește progresiv spre cord
G. Viteza de curgere a sângelui prin vene este mai mare decât prin artere
H. Viteza de curgere a sângelui prin vene este mai mică decât prin artere
I. Suprafața totală de secțiune crește progresiv dinspre periferie spre cord
J. Rezistența la curgere este mică
800. Factorii ce determină și influențează circulația venoasă sunt:

A. Contracția mușchilor membrelor
B. Mișcările respiratorii
C. Complianța și statusul contractil venos
D. Sistola ventriculului stâng nu influențează circulația venoasă
E. Contracțiile mușchilor membrelor inferioare influențează circulația sângelui în vena jugulară
F. Efectul de aspirație al ventriculului drept
G. Aspirația toracică determinată de presiunea pozitivă crescută intratoracică în inspir
H. Refluxul sângelui spre venele cave este prevenit de prezența valvelor
J. Pulsațiile arterelor învecinate
801. Referitor la capilare sunt adevărate:

A. Nu sunt implicate în termoreglare
B. Reprezintă un sistem de legătură între circulația arterială și cea venoasă
C. Sunt implicate în termoreglare
D. Nu sunt implicate în homeostazia hidro-electrolitică
E. Fac parte din sistemul vascular de înaltă presiune
F. Reprezintă un sistem de legătură între artere și arteriole
G. Reprezintă un sistem de legătură între venule și vene
H. Permit schimbul permanent de apă și ioni între spațiul intravascular și cel interstițial
I. Asigură schimburile nutritive
J. Fac parte din sistemul vascular de joasă presiune

A. Influențează tonusul vascular direct prin preluarea și metabolismul substanțelor vasoactive
B. Celulele endoteliale nu sunt implicate în metabolismul lipoproteinelor circulante
C. Oferă vaselor sanguine o suprafață internă netedă
D. Influențează tonusul vascular direct prin factorii vasoactivi secretați
E. Influențează tonusul vascular indirect prin factorii vasoactivi secretați
F. Este un strat de celule plate dispuse pe suprafața externă a vaselor sanguine
G. Celulele endoteliale secretă factori de creștere
H. Este esențial în schimburile de substanțe dintre sânge și țesuturi
I. Este un strat de celule plate dispuse pe suprafața internă a vaselor sanguine
J. Oferă vaselor sanguine o suprafață externă netedă
803. Referitor la organizarea funcțională a capilarelor sunt adevărate:

A. Capilarele sunt colectate de o arteriolă
B. Venulele au perete muscular continuu
C. Mai multe capilare rezultă dintr-o metarteriolă
D. Peretele muscular al metarteriolei este discontinuu
E. Peretele muscular al metarteriolei este continuu
F. La emergența unui capilar poate exista un inel muscular ce se comportă ca un sfincter precapilar
G. Venulele au perete muscular discontinuu
H. În cadrul rețelei capilare există capilare adevărate ce nu prezintă sfincter precapilar și canale preferențiale
ce posedă sfincter precapilar
I. Sângele poate curge permanent din arteriolă spre venulă în perioadele de activitate metabolică intensă
J. Capilarele sunt colectate de o venulă
804. În sectorul capilar:
A. În capilarul propriu-zis curgerea sângelui este slab pulsatilă
B. Rezistența la curgere este mică
C. Presiunea intracapilară în segmentul arterial este 25-26 mm Hg
D. În segmentul arterial curgerea sângelui este slab pulsatilă
E. Viteza de circulație este redusă (0,5-0,8 mm/s)
F. Rezistența la curgere este mare
G. Viteza de circulație este de aproximativ 5-8 mm/s
H. Presiunea intracapilară în segmentul venos este 18-20 mm Hg
I. Presiunea intracapilară în segmentul arterial este 35-36 mm Hg
J. Presiunea intracapilară în segmentul venos este 10-12 mm Hg
805. Despre circulația arterială sunt adevărate:

A. Aorta și ramurile sale opun o rezistență mare față de curgerea sângelui
B. Arterele mici și arteriolele sunt vase de rezistență
C. Arterele transportă sânge oxigenat în circulația pulmonară
D. Aorta și ramurile sale nu opun o rezistență mare față de curgerea sângelui
E. Arterele transportă sânge cu o concentrație mai mare în dioxid de carbon în circulația pulmonară
F. Aorta și ramurile sale sunt artere tipice de rezistență
G. Arterele transportă sânge oxigenat în circulația sistemică
H. Arterele mici și arteriolele sunt vase de conducere
I. Arterele transportă sânge cu o concentrație mai mare în dioxid de carbon în circulația sistemică
J. Aorta și ramurile sale sunt artere tipice de conducere
806. Despre circulația venoasă sunt adevărate:

A. Venele transportă sânge oxigenat în circulația pulmonară
B. Curgerea sângelui prin vene nu este influențată de gradientul presional dintre capilarul venos și atriul drept
C. Venele transportă sânge oxigenat în circulația sistemică
D. Venele transportă sânge cu o concentrație mai mare în dioxid de carbon în circulația sistemică
E. În mod normal debitul cardiac diferă de întoarcerea venoasă
F. Circulația venoasă conține 10 % din volemie
G. Venele transportă sânge cu o concentrație mai mare în dioxid de carbon în circulația pulmonară
H. Curgerea sângelui prin vene este influențată de rezistența la curgere
I. Curgerea sângelui prin vene este influențată de presiunea la nivel capilar
J. Circulația venoasă conține 60-70 % din volemie
807. Despre vene sunt adevărate:

A. Venele nu permit variații mari de calibru datorită multitudinii de fibre elastice prezente în pereții lor
B. Inervația venelor este realizată de fibre simpatice vasoconstrictoare
C. Valvulele în cuib de rândunică împiedică refluarea sângelui spre periferie
D. Defectele valvulelor în cuib de rândunică duc la stază venoasă și varice
E. Valvulele în cuib de rândunică se găsesc la nivelul venelor craniene
F. Valvulele în cuib de rândunică împiedică întoarcerea venoasă
G. Inervația venelor este realizată de fibre parasimpatice vasoconstrictoare
H. Valvulele în cuib de rândunică se găsesc la nivelul venelor membrelor inferioare
I. Din punct de vedere histologic venele sunt alcătuite din 3 straturi: intimă, medie și adventice
J. Valvulele în cuib de rândunică favorizează refluarea sângelui spre periferie
808. Despre sistemul limfatic se pot spune următoarele:

A. Limfa se formează la nivelul capilarelor limfatice din lichidul interstițial
B. Sistemul nervos central drenează în canalul limfatic drept
C. 10 % din debitul de formare a limfei revine în circulația sanguină la nivelul ganglionilor
D. Țesutul osos drenează în canalul limfatic drept
E. Limfa ajunge la nivelul cordului prin venele subclaviculare
F. Reprezintă o cale derivată de drenaj a lichidului interstițial
G. Vasele limfatice sunt reprezentate de artere, capilare, vene și colectoare limfatice
H. Țesutul cartilaginos drenează în canalul limfatic stâng
I. Este alcătuit din vase limfatice și ganglioni limfatici
J. Sunt lipsite de circulație limfatică țesuturile epitelial, osos și cartilaginos
809. În comparație cu circulația arterială sistemică circulația venoasă sistemică are următoarele
caracteristici:
A. Este non-pulsatilă
B. Viteză de curgere mai mare
C. Presiunea venoasă crescută
D. Viteză de curgere mai mică
E. Este non-turbulentă
F. Rezistență la curgere mică
G. Este pulsatilă
H. Este turbulentă
I. Rezistență la curgere mare
J. Presiunea venoasă scăzută
810. Circulația limfatică este favorizată de următorii factori:

A. Contracția musculaturii scheletice
B. Compresii locale
C. Ciclul respirator
D. Diastazis cardiac
E. Sistola ventriculară dreaptă
F. Contracțiile tubului digestiv
G. Contracția venelor vecine
H. Pulsațiile arterelor vecine
I. Diastola atrială stângă
J. Mișcările corpului
811. Sunt factori sanguini determinanți ai presiunii arteriale următorii:

A. Debitul cardiac
B. Elasticitatea pereților arteriali
C. Concentrația proteinelor totale
D. Frecvența cardiacă
E. Calibrul vascular
F. Vâscozitatea sângelui
H. Concentrația lipidelor
I. Forța de contracție a ventriculului stâng
J. Numărul elementelor figurate
812. Sunt factori cardiaci determinanți ai presiunii arteriale următorii:

B. Forța de contracție ventriculară
C. Concentrația lipidelor
D. Numărul elementelor figurate
E. Presarcina
F. Debitul cardiac
H. Postsarcina
I. Concentrația proteinelor totale
J. Vâscozitatea sângelui
813. Următorii factori nu influențează întoarcerea venoasă:

A. Contracțiile mușchilor membrelor inferioare ce influențează circulația sângelui în vena jugulară
B. Sistola ventriculară
C. Gravitația ce favorizează întoarcerea venoasă în vasele de sub cord
D. Aspirația toracică
E. Prezența valvulelor în cuib de rândunică ce previn refluxul sângelui spre venele cave
F. Pulsațiile arterelor învecinate
G. Contracția mușchilor membrelor
H. Gravitația
J. Aspirația toracică determinată de presiunea pozitivă crescută intratoracică în inspir
814. Următoarele referitoare la presiunea venoasă sunt adevărate:

A. Variații fiziologice apar în efort fizic, stări emoționale, modificări posturale
B. Creșteri patologice apar în șoc, varice
D. Este mai scăzută în inspir și crește în efort
E. Este mai crescută în inspir și scade în efort
F. Scăderi patologice apar în colaps, șoc, varice
G. Creșteri patologice apar în insuficiența cardiacă dreaptă
H. Scăderi patologice apar în insuficiența cardiacă dreaptă
I. Nu suferă variații cu modificarea posturii
J. În ortostatism la nivelul membrelor inferioare este de 20 mm Hg
815. Sunt adevărate despre presiunea arterială următoarele:

A. Crește în condițiile temperaturilor scăzute
B. Crește în hiperaldosteronism
C. Scade în condiții de stres
D. Crește în condiții de stres
E. Scade în condițiile temperaturilor scăzute
F. Crește la trecerea de la clino la ortostatism
G. Scade la trecerea de la clino la ortostatism
H. Crește în hipersecreția de hormon antidiuretic
I. Scade in hiperaldosteronism
J. Scade în hipersecreția de hormon antidiuretic
816. Sunt factori determinanți ai presiunii arteriale următorii:

A. vasculari (elasticitate, rezistența periferică)
B. cardiaci (elasticitate)
C. cardiaci (rezistența periferică)
D. cardiaci (volemie, vâscozitate)
E. cardiaci (frecvența cardiacă)
F. cardiaci (forța de contracție)
G. sanguini (volemie, vâscozitate)
H. sanguini (frecvența cardiacă)
I. cardiaci (debit cardiac)
J. vasculari (forța de contracție)
817. Zgomotul II cardiac:

A. Este produs de închiderea sigmoidei pulmonare în diastola ventriculară
B. Este grav, prelung
C. Se ascultă parasternal drept în spațiul intercostal II pentru valva sigmoidă aortică
D. Este produs de închiderea sigmoidei aortice în diastola ventriculară
E. Este produs de închiderea sigmoidei pulmonare în sistola ventriculară
F. Este produs de închiderea sigmoidei aortice în sistola ventriculară
G. Are timbru înfundat
H. Este clar, lovit
I. Este mai slab, mai ascuțit și mai scurt
J. Se ascultă parasternal stâng în spațiul intercostal II pentru valva sigmoidă aortică
818. Zgomotul I cardiac:

A. Se ascultă la baza apendicelui xifoid pentru valva tricuspidă
B. Se ascultă în spațiul V intercostal stâng la intersecția cu linia medio-claviculară pentru valva tricuspidă
C. Este produs de închiderea mitralei în diastola ventriculară
D. Este produs de închiderea tricuspidei în diastola ventriculară
E. Este produs de închiderea tricuspidei în sistola ventriculară
F. Se ascultă la baza apendicelui xifoid pentru valva mitrală
G. Este mai slab, mai ascuțit și mai scurt
H. Este produs de închiderea mitralei în sistola ventriculară
I. Este mai puternic, mai grav și prelung
J. Se ascultă în spațiul V intercostal stâng la intersecția cu linia medio-claviculară pentru valva mitrală
819. Următoarele referitoare la presiunea venoasă nu sunt adevărate:

A. Este mai scăzută în inspir și crește în efort
B. Este mai crescută în inspir și scade în efort
D. Creșteri patologice apar în insuficiența cardiacă dreaptă
E. Variații fiziologice apar în efort fizic, stări emoționale, modificări posturale
F. Scăderi patologice apar în colaps, șoc, varice
G. Scăderi patologice apar în insuficiența cardiacă dreaptă
H. În ortostatism la nivelul membrelor inferioare este de 20 mm Hg
I. Creșteri patologice apar în șoc, varice
J. Nu suferă variații cu modificarea posturii
820. Sunt false referitoare la presiunea arterială următoarele:

A. Crește în hipersecreția de hormon antidiuretic
B. Scade la trecerea de la clino la ortostatism
C. Scade în condițiile temperaturilor scăzute
D. Scade în hipersecreția de hormon antidiuretic
E. Crește în hiperaldosteronism
F. Crește în condițiile temperaturilor scăzute
G. Scade în condiții de stres
H. Crește în condiții de stres
I. Crește la trecerea de la clino la ortostatism
J. Scade în hiperaldosteronism
821. Despre circulația arterială sunt false următoarele:

A. Arterele transportă sânge oxigenat în circulația sistemică
B. Aorta și ramurile sale opun o rezistență mare față de curgerea sângelui
C. Arterele mici și arteriolele sunt vase de conducere
D. Arterele transportă sânge oxigenat în circulația pulmonară
E. Arterele transportă sânge cu o concentrație mai mare în dioxid de carbon în circulația pulmonară
F. Aorta și ramurile sale sunt artere tipice de rezistență
G. Arterele mici și arteriolele sunt vase de rezistență
H. Arterele transportă sânge cu o concentrație mai mare în dioxid de carbon în circulația sistemică
I. Aorta și ramurile sale nu opun o rezistență mare față de curgerea sângelui
J. Aorta și ramurile sale sunt artere tipice de conducere
822. Care din următoarele substanţe au efect vasodilatator:

A. K+
B. H+
C. Bioxidul de carbon
D. Endotelinul
E. Aldosteronul
F. Angiotensina
G. Norepinefrina
H. Vasopresina
I. Adenozina
J. Histamina
823. La nivelul arteriolelor, comparativ cu arterele mari:

A. permeabilitatea parietala este foarte scazuta
B. fibre musculare netede bine reprezentate
C. suprafaţa de secţiune este mai mare
D. curgerea respecta legea Laplace
E. suprafata totala de sectiune este mai mica
F. fluctuatiile presionale sistolo-diastolice sunt foarte accentuate
G. presiunea intraluminala este mai mică
H. rezistenta la curgere este mai mare
I. fibrele elastice sunt mai dense
J. curgerea este turbulentă
824. Presiunea arterială:

A. centrală se măsoară prin cateterism arterial
B. poate fi divergentă sau convergentă
C. crește la vârste înaintate
D. scade în hipertiroidism
E. scade in cursul stresului
F. medie este media aritmetică intre valoarea presiunii arteriale maxime și minime
G. scade in conditiile temperaturilor scazute
H. creste la trecerea de la clino la ortostatism
I. crește in hiperaldosteronism
J. medie are o valoare de ~ 100 mm Hg

A. presiunea arterială minimă reprezintă o sarcină constantă pentru pereţii arteriali
B. curgerea laminară nu se întâlneşte în porţiunea iniţială a aortei şi arterei pulmonare
C. curgerea laminară este turbulentă
D. jugulograma reprezinta graficul obtinut prin presarea arterei pe un plan osos
E. curgerea laminară favorizează schimburile transparietale datorită deplasării particulelor paralel cu axul
vasului
F. curgerea laminară nu este însoţită de pierderea energiei înmagazinate
G. presiunea arteriala maximă are o valoare de 120-140 mm Hg
H. sfigmograma reprezintă înregistrarea pulsului arterial
I. curgerea laminară este o curgere cu viteza variabilă datorită ejecţiei sanguine
J. flebograma se inregistreaza cu ajutorul sfigmografului la nivelul venei jugulare
A. adrenalina crește presiunea arterială sistolică
B. adrenalina scade debitul coronarian
C. presiunea maximă reprezintă energia înmagazinată în pereţii atriilor
D. distensibilitatea arterelor este mai mică decât a venelor
E. factorii determinanţi ai presiunii arteriale sunt cardiaci (debit cardiac, forţa de contracţie, frecvenţa
cardiacă); vasculari (elasticitate, rezistenţa periferică), sanguini (volemie,
văscozitate)
F. distensibilitatea vasculară se mai numește si complianță relativă
G. presiunea maximă reprezintă o sarcină constantă pentru pereţii arteriali
H. presiunea maximă este mai mică în ventricul decât în artere
I. conductanţa vasculară crește proporțional cu diametrul vasului multiplicat de 4 ori
J. presiunea maximă reprezintă rezistenţa pentru contracţia ventriculară

A. elasticitatea vasculară transformă ejecţia ritmică în curgere continuă
B. adrenalina determină vasodilataţie arteriolară
C. elasticitatea vasculară reprezintă reducerea la starea iniţială a peretelui vascular deformat
D. elasticitatea vasculară amortizează şocul de expulzie a sângelui în timpul sistolei
E. factorii determinanţi ai presiunii arteriale sunt vasculari (elasticitate şi vâscozitate), cardiaci (volemie,
frecvenţa cardiacă), sanguini (întoarcere venoasă)
F. elasticitatea vasculară creşte randamentul inimii
G. factorii determinanţi ai presiunii arteriale sunt cardiaci (debit cardiac, frecvenţa cardiacă), vasculari
(elasticitate vasculară), sanguini (volemie, vâscozitate).
H. factorii determinanţi ai presiunii arteriale sunt cardiaci (frecvenţa cardiacă), vasculari (elasticitate
arterială, rezistenţa periferică), sanguini (vâscozitate);
I. factorii determinanţi ai presiunii arteriale sunt cardiaci (forţa de contracţie, volemie), vasculari (rezistenţa
periferică, elasticitate), sanguini (volemie, vâscozitate)
J. elasticitatea vasculară se datorează prezenţei fibrelor elastice în structura peretelui vaselor mari
828. Pulsul arterial:

A. este bine batut la vârstnici
B. se determină numai prin pletismografie
C. se propagă cu viteza de 5 m/sec
D. poate fi inregistrat prin sfigmografie
E. are frecvenţă scăzută la vagotonici
F. se propagă cu viteză egală cu viteza de curgere a sângelui
G. aduce informaţii asupra frecvenţei cardiace
H. reprezintă o undă care se propagă de-a lungul venelor
I. se determină cu ajutorul jugulogramei
J. are amplitudine invers proporţională cu diametrul vasului
829. Substanţele vasodilatatoare cu rol în reglarea presiunii arteriale sunt:

A. endotelinele
B. histamina
C. peptidul natriuretic
D. autacoizii
E. NO
F. angiotensina II
G. plasmakininele
H. adrenalina
I. serotonina
J. acetilcolina
830. Noradrenalina are următoarele efecte cardio-vasculare:

A. vasodilataţe generalizată
B. constricţie in sectorul capilar
C. constricţie pe vasele cerebrale
D. creste valorile presiunii arteriale
E. tahicardie
F. crește rezistenţa periferică
G. scade celeritatea pulsului
H. creşte presiunea sistolică și o scade pe cea a presiunii medii
I. scade presiunea diastolică
J. coronaroconstricție

A. la nivelul capatului arterial al capilarelor au loc procese de filtrare a lichidului din capilar spre interstitiu
B. cantitatea de sange continuta de artere este mai mica decat cea continuta de vene
C. catecolaminele au actiuni vasoconstrictoare
D. presiunea sangelui in capatul arterial al capilarului este superioara presiunii din capatul venos
E. o conditie pentru curgerea laminara in vasele sanguine este schimbarea brusca a directiei de curgere
F. o conditie pentru curgerea laminara in vasele sanguine este traversarea unei regiuni cu lumen micsorat
G. complianta venelor este mai mica decat cea a arterelor
H. elasticitatea vasculara transforma curgerea turbulenta in curgere laminară
I. o conditie pentru curgerea laminara in vasele sanguine este traversarea unor regiuni rugoase
J. baroreceptorii actioneaza in sens inhibitor asupra centrilor vasomotori din bulb

A. valoarea presiunii arteriale medii este egala cu diferenta dintre valorile presionale sistolice si diastolice
B. cresterea presiunii arteriale are efecte antidiuretice
C. presiunea oncotica este aceeasi in plasma sanguina din capatul arterial si in cea din capatul venos al
capilarului
D. intoarcerea venoasa influenţează semnificativ presiunea arterială
E. interventia rinichiului in mentinerea homeostaziei volemice este un mecanism cu interventie rapida si
eficacitate limitata
F. prin definiţie, pentru fiecare ciclu cardiac întoarcerea venoasă reprezintă cantitatea de sânge care ajunge
prin venele cave în atriul drept
G. la nou nascut valorile presiunii arteriale sunt mai mari comparative cu cele ale copilului in varsta de un an
H. prin definiţie, pentru fiecare ciclu cardiac întoarcerea venoasă reprezintă cantitatea de sânge care se
găseşte în vene
I. sectionarea nervului Ludwig-Cyon este urmata de hipotensiune de defrenare
J. concentratia proteica mare a plasmei in comparatie cu interstitiul are un efect de retentie a apei in lumenul
capilar

A. presiunea arterială medie asigură amortizarea şocului de expulzie a sângelui în timpul sistolei
B. incizura dicrotă pe curba presională aortică reprezintă închiderea valvei aortice
C. 70-75% din volemie se află în venele marii circulații
D. presiunea arterială medie transformă ejecţia ritmică a sângelui în torent sanguin continuu în artere
E. noradrenalina intervine în reglarea presiunii arteriale prin formare de adenilat ciclaza
F. incizura dicrotă pe curba presională aortică reprezintă închiderea valvei tricuspide
G. factorii intoarcerii venoase sunt tonusul capilar; sistemul valvular; gravitatia; aspiratia toracica
H. noradrenalina intervine în reglarea presiunii arteriale prin formare de PKA
I. presiunea diferenţială se mai numeşte şi presiunea pulsului
J. noradrenalina intervine în reglarea presiunii arteriale prin formare de IP3, calciu şi PKC
834. In cazul scăderii presiunii arteriale au loc reflex unul din următoarele evenimente:
A. vasoconstricţie
B. creșterea forţei de contracţie
C. scăderea frecventei cardiace
D. vasodilataţie
E. inhibarea centrului vasoconstrictor medular
F. hipersudoraţie
G. tahicardie
H. activarea reflexului baroreceptor
I. scăderea forţei de contracţie
J. stimularea nucleului vagului;

A. capilarele au rol in homeostazia hidro-electrolitica
B. complianţa venelor este mai mare decât a arterelor datorită presiunii scăzute din interiorul lor
C. forta care realizeaza miscarea lichidului interstitial spre capilar are o valoare de 28 mm Hg
D. presiunea venoasă este scăzută datorită fenomenului de histerezis
E. metoda oscilometrica de determinare a presiunii arteriale permite masurarea presiunii arteriale medii
F. prezenta fibrelor elastice din peretele arterelor mari contribuie la întoarcerea venoasă
G. prezenta fibrelor elastice din peretele arterelor mari constituie rezervor amortizor de contractie cardiaca
H. forta care realizeaza miscarea lichidului interstitial spre capilar are o valoare de 80 mm Hg
I. distensibilitatea mai mică a venelor decât a arterelor se datorează lipsei stratului elastic din structura
peretelui lor
J. distensibilitatea venelor variabilă în timp datorită curgerii pulsatile a sângelui

A. presiunea intracapilara are valorea de 10 - 12 mmHg in segmentul venos
B. presiunea intracapilara are valorea de 35 mmHg in segmentul arterial
C. complianta vasculara este crescuta in curgerea laminara fata de cea turbulenta
D. complianta vasculara este modificarea relativa de volum raportata la variatia presiunii
E. complianta vasculara este inversul distensibilitatii
F. viteza de circulatie a sangelui in aorta in sistola este de 5 m/s
G. presiunea intracapilara are valorea de 25 mmHg in segmentul intermediar
H. complianta vasculara este capacitatea de a-si creste calibrul fara modificari presionale semnificative
I. complianta vasculara este aceeasi pentru artere si vene
J. presiunea sistolica in arteriole este de 40 mm Hg

A. inervatia simpatică vasomotorie actioneaza independent de cea cardiaca
B. inervatia simpatică vasomotorie are efecte mai puternice la nivelul musculaturii scheletice fata de alte
teritorii
C. circulatia venoasa sistemica fata de cea arteriala are rezistenta mare la curgere
D. volumul sanguin pulmonary este inegal repartizat, cu tendinta de a se acumula in regiunile declive
E. inervatia simpatică vasomotorie are predominant efecte de presoare
F. unda catacrota a sfigmogramei corespunde inchiderii valvulelor atrioventriculare
G. unda catacrota a sfigmogramei corespunde scaderii presiunii in artere in timpul diastole ventriculare
H. unda dicrota a sfigmogramei marcheaza tendinta de refluare a sangelui in ventriculul intrat in diastola
I. inervatia simpatică vasomotorie este distribuita spre organele interne prin ramurile motorii ale nervilor
rahidieni.
J. inervatia simpatică vasomotorie influenteaza atat presiunea arteriala cat si distributia debitului aortic spre
diverse organe
A. distensibilitatea vasculară absolută exprimă modificările de volum în funcţie de volumul iniţial
B. debitul limfatic este variabil deoarece creşte presiunea oncotică interstiţială
C. acidul lactic este un metabolit implicat în vasomoţia capilară
D. reflexul Bainbridge implică descărcarea voloreceptorilor din vena cavă
E. distensibilitatea vasculară absolută reprezintă creşterea presiunii în funcţie de volumul de ejecţie
F. distensibilitatea vasculară absolută panta tangentei la graficul V/t
G. presiunea arteriala diastolică normală este de 70-90 mmHg
H. distensibilitatea vasculară absolută este egală cu distensibiltatea globală
I. distensibilitatea vasculară absolută reprezintă modificarea volumului produs de modificarea presiunii
J. reflexul Bainbridge implică scăderea presiunii venoase

A. rezistenţa periferică sistemică creşte în trecerea din clinostatism în ortostatism
B. rezistenţa periferică sistemică creşte în efortul fizic
C. debitul limfatic este variabil deoarece debitul de filtrare la nivelul capilarului arterial este mic
D. metaboliţii implicaţi în vasomoţia capilară sunt serotonina; catecolaminele
E. rezistenţa periferică sistemică creşte în creşterea presiunii pulmonare
F. rezistenţa periferică sistemică creşte în hemoragie
G. reflexul Bainbridge implică osmoreceptori ce vor determina creşterea secreţiei de ADH şi diureză salină.
H. reflexul Bainbridge implică sesizarea variaţiilor presionale de către chemoreceptori
I. metaboliţii implicaţi în vasomoţia capilară sunt bradikinina; histamina, adenozina
J. baroreceptorii implicati in controlul reflex al presiunii arteriale trimit semnale aferente prin nervii vag si
glosofaringian catre portiunea ponto- mezencefalica a tractului solitar

A. contractia musculaturii scheletice este un factor care influenteaza intoarcerea venoasa
B. complianta venelor este un factor care influenteaza intoarcerea venoasa
C. baroreceptorii implicati in controlul reflex al presiunii arteriale nu genereaza impulsuri nervoase pentru
valori ale presiunii intravasculare sub 100 mmHg
D. baroreceptorii implicati in controlul reflex al presiunii arteriale sunt terminatii nervoase in buchet prezente
in sinusul carotidian si sinusul coronar
E. baroreceptorii implicati in controlul reflex al presiunii arteriale inhiba centrul bulbar vasoconstrictor si
stimuleaza nucleul dorsal al vagului
F. presiunea intratoracica este un factor care influenteaza intoarcerea venoasa
G. functionarea normala a sistemului valvular venos este un factor care influenteaza intoarcerea venoasa
H. baroreceptorii implicati in controlul reflex al presiunii arteriale descarca impulsuri aferente cu o frecventa
care scade liniar cu cresterea presiunii arteriale
I. mecanismul baroceptor de reglare a presiunii arteriale limiteaza domeniul său de variatie fiziologica
J. sistemul valvular este un factor care influenteaza intoarcerea venoasa

A. viteza de circulatie a sangelui prin vene scade progresiv de la periferie spre atriu drept
B. la om circulatia generala este separata de cea pulmonara iar comunicarea dintre cele doua sectoare
circulatorii se realizeaza periferic numai in conditii patologice
C. mecanismul baroceptor de reglare a presiunii arteriale reduce variatiile sistolo diastolice ale acesteia
D. presiunea oncotica are aceeasi valoare in plasma sanguina din capatul arterial si cel venos al capilarului
E. mecanismul baroceptor de reglare a presiunii arteriale se realizeaza exclusiv prin efecte vasculare
F. nu intreaga cantitate de lichid care se filtreaza in capatul arterial al capilarului reintra in capatul venos
G. regimul presional in vene este diferit de cel din arterele satelite
H. jugulograma este inregistrarea activitatii a venei jugulare
I. rata schimburilor transparietale la nivel capilar ste un factor care influenteaza intoarcerea venoasa
J. mecanismul baroceptor de reglare a presiunii arteriale potenteaza tonusul simpatic vasoconstrictor
Logout Dashboard Examen Previzualizare intrebari Romana

Fizio Grile 2023

Încărcat de

Informații document

Titlu original

Drepturi de autor

Formate disponibile

Partajați acest document

Partajați sau inserați document

Opțiuni de partajare

Vi se pare util acest document?

Este necorespunzător acest conținut?

Drepturi de autor:

Formate disponibile

Fizio Grile 2023

Încărcat de

Drepturi de autor:

Formate disponibile

Preview

METODOLOGIA DOCUMENTĂRII ŞI CERCETĂRII ŞTIINŢIFICE MEDICALE 156

ANATOMIE ŞI EMBRIOLOGIE 439

1. Următoarea/ următoarele afirmații cu privire la sistemul circulator sunt adevărate:

2. Următoarea/ următoarele afirmații cu privire la sistemul circulator sunt adevărate:

3. Următoarea/ următoarele afirmații cu privire la sistemul circulator sunt false:

4. În ceea ce privește sistemul circulator, următoarea/ următoarele afirmații sunt false:

5. Vă rugăm să precizați afirmația/ afirmațiile false:

6. Vă rugăm să identificați afirmația/ afirmațiile adevărate:

7. Vă rugăm să identificați afirmația/ afirmațiile falsă/ false:

8. Vă rugăm să precizați care afirmații sunt adevărate:

9. Vă rugăm să precizați varianta/variantele falsă/ false:

10. Următoarea/ următoarele afirmații sunt adevărate:

11. Vă rugăm să precizați afirmația/ afirmațiile false:

18. Următoarea/ următoarele afirmații sunt adevărate cu privire la automatismul cordului:

10-6 M, unde forţa este ~150%

20. Următoarea/ următoarele afirmații sunt adevărate:

21. Următoarea/ următoarele afirmații cu privire la reflexul baroreceptor sunt adevărate:

22. Următoarea/ următoarele afirmații cu privire la electrocardiogramă sunt adevărate:

23. Următoarea/ următoarele afirmații cu privire la electrocardiogramă sunt adevărate:

24. Următoarea/ următoarele afirmații cu privire la electrocardiogramă sunt adevărate:

25. Vă rugăm să precizați afirmațiile adevărate cu privire la specializarea funcțională a circuitului

26. În ceea ce privește parametrii și legile de bază în hemodinamică, următoarea/ următoarele

27. Vă rugăm să identificați afirmația/ afirmațiile false:

plasate între generatorul de semnal și detectorul corespunzător

28. Vă rugăm să precizați afirmația/ afirmațiile adevărate:

30. Care din următoarea/ următoarele afirmații sunt adevărate:

33. Următoarea/ următoarele afirmații cu privire la modificările metabolismului cardiac în hipoxie

36. Următoarea/ următoarele afirmații cu privire la potențialele de acțiune în diversele tipuri de

regiunile depolarizate anterior

38. Următoarea/ următoarele afirmații sunt false cu privire la conductibilitate: :

40. Următoarea/ următoarele afirmații sunt false:

41. Următoarea/ următoarele afirmații cu privire la analiza electrocardiografică sunt false:

42. Următoarea/ următoarele afirmații sunt adevărate:

43. Următoarea/ următoarele afirmații sunt false:

45. Vă rugăm să precizați afirmația/ afirmațiile false cu privire la zgomotele cardiace:

46. Vă rugăm să precizați afirmația/ afirmațiile false:

în faza de umplere ventriculară rapidă

47. Vă rugăm să identificați afirmația/ afirmațiile adevărate:

48. Următoarea/ următoarele afirmații sunt false: :

50. Stimulul natural, fiziologic, pentru activitatea inimii este: :

52. Sângele curge:

53. Debitul sanguin volumic este:

54. Rezistenţa la curgerea sângelui este:

56. Potenţialul de acţiune în miocard este:

57. Potenţialul de acţiune propriu-zis din celulele generatoare de ritm sino-atriale:

58. Potenţialul de acţiune propriu-zis din celulele pacemaker sino-atriale:

60. Caracterele potenţialului de acţiune din fibrele miocardului ventricular contractil:

61. Mecanismele potenţialului de acţiune din fibrele miocardului ventricular contractil:

activarea canalelor de calciu de tip L

restabileşte excitabilitatea normală

restabileşte excitabilitatea normală

63. Viteza de conducere a potenţialului de acţiune este: :

64. Conducerea potenţialului de acţiune în miocard:

65. O derivaţie electrocardiografică este un ansamblu: :

67. Frecvenţa cardiacă:

68. Contracţia fibrei musculare cardiace:

69. Potenţialul de acţiune foloseşte calciul pentru a activa contracţia miocardului:

71. Debitul cardiac:

72. Debitul cardiac este determinat de:

73. Frecvenţa cardiacă influenţează volumul sistolic:

condiţiile în care şi sistola se scurtează

condiţiile în care şi sistola se scurtează